Producătorul de utilaje agricole Poettinger a lansat un nou cultivator - Terria. Noua serie de cultivatoare tractate Terria acoperă o largă gamă de aplicaţii în prelucrarea solului, de la dezmiriştire până la pregătirea patului germinativ. Despre noul utilaj, specialiștii de la NHR Agropartners, companie care reprezintă marca Poettinger în România, spun că oferă flexibilitate maximă în utilizare pentru cei mai exigenți fermieri.

Noul cultivator de la Poettinger este disponibil din luna noiembrie 2020, în variantele constructive de 4, 5 și 6 metri cu 3 și 4 rânduri de organe de lucru (Terria 4030, 5030, 6030, respectiv Terria 4040, 5040, 6040), oferind o gamă largă de aplicații, de la prelucrarea superficială până la prelucrarea terenului în adâncime.

Fiabilitate optimă

Organele de lucru ale cultivatorului tractat Terria sunt dispuse simetric de-a lungul liniei de tracțiune. „Acest lucru asigură o penetrare sigură chiar și în condiții dificile, precum și stabilitatea direcției, afânarea completă a solului și amestecarea perfectă a resturilor vegetale. Pentru a garanta un flux constant de pământ prelucrat, chiar și acolo unde există cantități mari de paie și resturi vegetale, cultivatorul Terria beneficiază de o gardă la sol generoasă. Sunt posibile adâncimi de lucru între 5 și 35 cm”, arată Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners.

La Terria, producătorul Poettinger și-a îmbunătățit soluția existentă pentru sistemul non-stop de protecție la suprasarcină. Acest lucru este vital pentru funcționarea fără întreruperi a utilajului. Pe lângă organul de lucru clasic Nova (care necesită o forță de declanșare de 600 kg), a fost adăugată versiunea hidraulică reglabilă (care necesită o forță de declanșare de 650 kg). Ambele sisteme garantează o gardă la sol maximă și reduc atât uzura pe cadru cât și pe echipament.

O mai mare flexibilitate, asigurată de organele de lucru

Organele de lucru se pot regla în poziții diferite (plan sau abrupt), în funcție de lucrarea de efectuat care determină intensitatea prelucrării. Șuruburile funcționează, de asemenea, ca protecție cu șuruburi de forfecare. Flexibilitatea este, totodată, asigurată de două poziții ale aripioarelor: pentru prelucrare superficială sau amestecare generoasă. „Piesele de uzură furnizate de Poettinger sunt reprezentate de binecunoscutele organe de lucru Classic, Durastar și Durastar Plus. Pentru prelucrarea adâncă a solului este responsabil un organ de lucru îngust Durastar de 40 mm”, precizează specialistul companiei NHR Agropartners.

Florin Neacșu menționează că, pentru a garanta o rază de viraj cât mai strânsă, roțile au fost integrate în zona de lucru, rezultând o lungime totală mai mică. Mașina este echipată fie cu un șasiu pe două roți, fie, ca opțiune, cu un șasiu cu patru roți, în funcție de lățimea de lucru. Astfel se asigură o distribuție ideală a greutății și o protecție perfectă a solului.

Controlul hidraulic al adâncimii de lucru, pentru o mai mare comoditate

Pentru o adaptare rapidă și precisă la toate tipurile sol și la toate condițiile de lucru, Poettinger introduce în configurația standard a cultivatorului Terria reglarea hidraulică completă a adâncimii de lucru. „Roțile pivotante din față mari și tăvălugul din spate asigură adâncimea dorită și păstrează adâncimea de lucru selectată. Bara de tracțiune este prevăzută cu un cilindru hidraulic care asigură copierea terenului pe direcția de deplasare. În plus, acest cilindru poate îmbunătăți tracțiunea cu ajutorul unor distanțiere care se pot introduce pe tija sa și poate transfera greutatea cultivatorului pe puntea din spate a tractorului”, explică Florin Neacșu.

Pentru o nivelare perfectă, Poettinger furnizează un câmp de discuri concave fără întreținere, aranjate în perechi, care sunt ghidate în sol de către tăvălugul din spate. Prin urmare, ajustarea repetată a adâncimii de lucru este inutilă. O gamă largă de tipuri de tăvălugi cu discuri de tăiere, cu discuri de cauciuc și tăvălugul Tandem Conoroll, asigură o compactare perfectă în orice tip de sol.

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul concurențial al pieței, competitivitatea producătorilor agricoli trece la un nou nivel, având drept scop obținerea unor producții din ce în ce mai abundente. Provocarea maximă, însă, rămâne conceperea unui mix optim de tactici, care să aducă cifrele dorite fără costuri suplimentare. 

Științele agronomice pun la dispoziție strategii complexe de intervenție antropică, strategii non-invazive ori minim invazive, care, dacă sunt corect implementate, pot conduce la rezultate spectaculoase. 
Pentru a obține o cultură de o calitate cât mai înaltă, protejând, în același timp, solul, entomofauna benefică și mediul înconjurător, încă dinainte de a se începe cultivarea propriu-zisă, trebuie realizați câțiva pași vitali, pe care îi prezentăm mai jos.

1. Harta avantajelor naturale versus pericole

În primul rând, pentru fiecare plantă ar trebui, mai întâi de toate, schițată o hartă exhaustivă, atât a potențialelor pericole, cât și a avantajelor sale naturale. De multe ori, carențele de nutrienți ori apariția insectelor nedorite sau a eventualelor boli fitopatologice survin în urma unor „erori umane”, care ar putea fi eliminate din start doar prin analiza atentă a specificității plantei cultivate. 
Una dintre cele mai frecvente erori umane este cultivarea unei specii fără a-i cunoaște preferințele trofice.

Spre exemplu, roșiile preferă un sol ușor acid, iar o cultură masivă într-un cernoziom alcalin, căruia nu i s-a efectuat o analiză agrochimică în prealabil, ar duce la carențe de elemente nutritive semnificative pentru planta în cauză. Pentru corectarea acestora, ar trebui aplicate amendamente ce ridică, evident, costurile cu întreținerea culturii.

2. Plasare strategică a culturilor

În acest sens este esențială alegerea strategică a parcelelor cultivate, cu evitarea zonelor ce pot găzdui eventuali dăunători despre care cunoaștem că pot afecta cultura.

Din acest motiv, spre exemplu, grâul nu se cultivă niciodată lângă păduri. Acestea pot adăposti insecte, precum ploșnițe, care produc pagube semnificative primăvara. Speciile de ploșnițe Eurygaster, de pildă, iernează în frunzarul pădurilor de foioase. Când temperatura medie zilnică atinge 8-9° C, ploșnițele devin active. Atât adulții, cât și larvele atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, tulpini, spice, boabe). Când spicul e atacat prematur, nu se mai desface, rămâne totalmente steril. Dacă atacul se manifestă spre maturitate, boabele se zbârcesc și au conținut redus de gluten.

3. Asolament bine documentat

Imediat după plasarea tactică a parcelelor, trebuie să ne asigurăm că vom realiza un asolament după cele mai inovative tehnici de împărțire a terenului cultivabil în loturi. Acestea pot fi extrem de importante în prevenirea și combaterea eventualilor dăunători.

Atacul viespei rapiței - Athalia rosae, care produce scheletizarea plantelor, compromițându-le total - poate fi prevenit și prin evitarea apropierii de alte loturi de crucifere.

4. Rotație în baza rezultatelor științifice

Următorul pas ar fi realizarea unei strategii de lungă durată a rotației culturilor, prin crearea unui raport eficient al plantelor care urmează a fi cultivate. Evitarea monoculturii sau a cultivării plantelor din aceeași familie, mai mulți ani la rând, va fi respectată. 
Rotația culturilor nu este o recomandare, ci o necesitate. Plantele aparținând aceleiași familii (cerealele păioase, spre exemplu) sunt atacate, în mare, de aceleași insecte și agenți fitopatogeni similari. Prin urmare, întreruperea ciclului de viață al acestora, prin sistarea condițiilor favorabile care îi ajută să supraviețuiască, este imperativă. 
Spre exemplu, Viermele vestic al porumbului - Diabrotica virgifera virgifera - își depune ouăle în sol. Acestea trec peste iarnă, iar în primăvară încep să se hrănească cu rădăcinile porumbului. Plantele atacate au o sensibilitate ridicată la cădere și se îngalbenesc. Este foarte dificil de identificat corect atacul, deorece, până la un punct, seamănă cu o carență de elemente nutritive sau cu lipsa de umiditate. De aceea, dacă a fost semnalată prezența dăunătorului, este interzisă monocultura.

5. Hibrizi adaptabili genetic

Alegerea soiurilor, hibrizilor în funcție de regiunea în care se însămânțează trebuie să fie făcută luând în considerare rezistența genetică și adaptabilitatea regională. 
Din fericire, băncile de semințe pun la dispoziție o varietate generoasă de opțiuni, special create pentru a se adapta condițiilor pedo-climaterice din majoritatea zonelor.

6. Material semincer certificat

Materialul semincer trebuie să aibă certificări oficiale și să provină din surse de încredere. Este necesară verificarea etichetei, care trebuie să menționeze clar pentru ce boli a fost tratată sămânța. Cei mai frecvenți agenți fitopatogeni ai speciei ar trebui menționați în lista tratamentelor cu care s-a acționat asupra semințelor. 
Spre exemplu, dacă la sămânța de grâu nu este specificat că a fost tratată de mălura (una dintre cele mai frecvente boli), acel material semincer nu trebuie cumpărat. Sămânța de sfeclă trebuie să aibă trecut în lista de tratamente și pe cel împotriva Bothynoderes punctiventris - gărgăriței sfeclei - un dăunător extrem de periculos, care atacă atât ca adult, cât și ca larvă.

7. Igienă horticolă minuțioasă

Igiena horticolă trebuie practicată cu rigurozitate, evitându-se totalmente aducerea în cultură a unor plante de proveniență incertă. 

Numeroase insecte dăunătoare și boli, inexistente în România, s-au răspândit în toată țara, din cauza plantelor aduse de peste hotare, cultivate fără o carantinare sau o analiză fitosanitară minuțioasă în prealabil. 

Așa a intrat în țară un dăunător extrem de polifag, păduchele din San-José (Quadraspidiotus perniciosus), care atacă peste 200 de specii, în special pomi fructiferi și arbori ornamentali. Este originar din Asia, dar s-a răspândit și în Europa din cauza comerțului cu material săditor și fructe.

8. Reguli drastice pentru îndepărtarea impurităților de pe utilaje

Mașinile agricole trebuie igienizate constant înainte de a intra să lucreze în sole. Aceeași regulă se aplică și uneltelor cu care se lucrează în spațiile protejate (sere, solarii). Nerespectarea regulilor de igienă duce la facilitarea răspândirii bolilor și dăunătorilor naturali. 
Sunt boli și insecte care se lipesc pe cuțitele utilajelor, pe blana animalelor, pe hainele lucrătorilor și sunt purtate către plante sănătoase, care sunt, ulterior, contaminate. 
Din acest motiv, specialiștii fitopatologi nu recomandă împrumutarea utilajelor. 

Așadar, dacă echiparea fermei este completă și permite acest aspect, ideal este să se lucreze doar cu tehnologie proprie.

9. Lucrări efectuate cu precizie elvețiană

Este necesar că lucrările solului să fie efectuate la adâncimi corecte, suficient de mari, încât să fie distruse larve/ouă/pupe/adulți care iernează în sol, precum viermii sârmă (larvele gândacilor pocnitori - Agriotes spp). Este o metodă de combatere eficientă a dăunătorilor care se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor (rădăcini, tuberculi), precum coropișnița - Gryllotalpa gryllotalpa -, care roade galerii mari în turberculii de cartof, dar și la morcov, păstârnac.

10. Dezinfectarea solului 

Curățarea terenului de resturile vegetale, prin strângere sau ardere, resturi în care se pot adăposti dăunătorii, este iarăși un factor decisiv pentru sănătatea viitoarei culturi. Deși arderea pe suprafețe vaste rămâne un subiect sensibil, în unele cazuri, este un demers vital atât pentru sănătatea culturilor, cât și a solului. 
Dacă luăm în considerare Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis -, acesta sapă galerii în tulpinile plantelor, unde rămâne și peste iarnă. De aceea, pentru diminuarea rezervei bilogice, se impune arderea cocenilor și a resturilor rămase pe sol. 
Aceste metode profilactice sunt vitale în cazul populațiilor extrem de adaptabile și greu de anihilat, precum Tuta absolută -  molia minieră a tomatelor -, care este imună la toate insecticidele de pe piață.

Toate aceste acțiuni strategice generale, precum și cele croite special pentru a respecta particularitățile fiecărei plante și dăunător în parte concură la rezultate excepționale în termeni de producție, grație prevenirii apariției insectelor dăunătoare și afecțiunilor fitopatologice nedorite, concomitent cu protejarea mediului care ne înconjoară. 

Articol scris de: JANINA CONSTANTIN, STUDENT FACULTATEA DE AGRICULTURĂ - USAMV BUCUREȘTI

Situația specială a anului 2020 a determinat companiile să apeleze la mediul online, pentru a-și lansa noutățile. În zilele de 27 (pentru presă) și 28 august (pentru fermieri și pentru toți cei interesați de tehnica agricolă), Valtra și-a prezentat prin intermediul internetului o serie de tractoare complet nouă, precum și alte noi produse. Seria G, cu patru modele de la 100 la 140 CP, dispune de caracteristici „smart” care vor fi disponibile și la celelalte serii ale producătorului finlandez, alături de alte noi servicii. După lansarea virtuală, Valtra dă startul campaniei SmartTour, în cadrul căreia noua serie va străbate țări din Europa, iar participanții au ocazia să testeze noile tractoare și alte produse Valtra.

Seria G este prima dintre seriile de tractoare Valtra din generația a 5-a și, în același timp, este una complet nouă, poziționându-se între bine-cunoscutele serii A și N.

Seria G este, de asemenea, prima cu puteri între 100 CP și 145 CP care dispune de sistemul de comandă SmartTouch, precum și de toate funcțiile necesare agriculturii de precizie. Astfel, cunoscuta cotieră SmartTouch va fi, de acum, disponibilă la tractoarele Valtra dintr-un domeniu larg de puteri: 100 – 400 CP. Sistemul de telemetrie Valtra Connect se găsește în dotarea standard a modelelor Versu din seria G, iar puternicul sistem hidraulic load-sensing este standard la modelele Active și Versu.

Noua serie G are patru variante: Basic, Comfort, Technology și Technology Pro. Desigur, clienții își vor putea personaliza tractorul după cum doresc, în Unlimited Studio. „Tractoarele din seria G sunt tipice pentru efectuarea tuturor lucrărilor dintr-o fermă, de la cele cu încărcător frontal, pentru producerea hranei sau pentru erbicidat, până la cultivarea legumelor, utilizând tehnici din agricultura inteligentă. Utilizarea unui tractor complet ca acesta ar trebui să fie facilă și sigură, în condiții de confort, cu sisteme puternice de prindere frontală și hidraulic, și o foarte bună vizibilitate. Tractoarele din seria G sunt compacte și totodată puternice”, punctează Mikko Lehikoinen, Vice President, Sales and Marketing Valtra.

Noua serie Valtra G, facilă în exploatare și întreținere. Seria G de tractoare a fost concepută pentru lucrări solicitante cu încărcătorul frontal, motiv pentru care s-a acordat atenție asigurării unei bune vizibilități și confortului. Poate fi personalizată în funcție de nevoile fiecărui client, iar serviciile Valtra Connect, Care and Go fac posibilă utilizarea tractorului într-o manieră conformă anticipărilor, lipsită de griji.

Cabină modernă și spațioasă

Seria G dispune de o cabină modernă și spațioasă, cu o suprafață vitrată de 5,7 mp, inclusiv 0,35 mp în acoperișul panoramic. Suspensia acesteia asigură un confort sporit, conferit, de asemenea, de oglinzile încălzite, sistemul de aer condiționat, încălzire la partea inferioară, încărcător USB, disponibile ca opționale.

Modelele Versu cu interfață SmartTouch pot accesa aceleași funcții pentru SmartFarming disponibile la seriile mai mari N și T. Gama Active este prevăzută, de asemenea, cu sistem de autoghidare și caracteristici pentru agricultura de precizie, care pot fi activate prin intermediul terminalului SmartTouch Extend.

Vizibilitatea excelentă, distribuția bună a greutății, încărcătorul frontal integrat șasiului, asistentul hidraulic care mărește automat turația motorului și funcția Live 3, care permite utilizarea simultană a până la trei funcții diferite ale încărcătorului frontal sunt câteva dintre caracteristicile care fac din tractorul din seria G unul ideal pentru lucrările cu încărcător frontal.

Pe lângă lucrările de la fermă și din câmp, tractorul din seria G este potrivit pentru cele forestiere, la fel ca toate tractoarele Valtra. Pentru o astfel de destinație, poate fi comandat cu apărători de roată înguste, rezervor de combustibil din oțel, sticlă policarbonat, anvelope forestiere, scaun rotativ și protecție cabină. Pachetul de iluminat auxiliar asigură 4 faruri de lucru în față și 6 în spate, care pornesc automat la mersul cu spatele, facilitând lucrările efectuate în întuneric.

Transmisie adaptabilă oricărei lucrări

Seria G are transmisie 24+24R, cu 4 domenii și 6 trepte Powershift. Comutările din domeniul B în C și din C în D sunt automate, facilitând exploatarea tractorului, mai ales pe drumuri publice. În buna tradiție Valtra, frâna de parcare este integrată în maneta față-spate, iar operatorul poate, de asemenea, programa reglajele transmisiei. Cea mai mică viteză, pentru lucrări precum cultivarea legumelor, este de doar 120 m/h, prin intermediul reductorului.

Modelele Versu se conduc prin intermediul manetei, iar la celelalte modele nu este necesară prea des folosirea pedalei de ambreiaj datorită caracteristicii AutoTraction. Funcția hill-hold face posibilă staționarea tractorului chiar și în pantă, fără a fi necesară utilizarea frânelor.

Modelele HiTech dispun de sistem hidraulic deschis, care produce un debit de 100 l/min, iar la modelele Active și Versu, sistemul load-sensing asigură 110 l/min. Sunt disponibile până la patru blocuri hidraulice, în față și în spate. Modelele Versu pot avea până la 5 distribuitoare hidraulice în spate și 4 în față. Puterea minimă de ridicare spate este de 50 kN, iar în față, de 30 kN, pentru toate modelele. Nu este disponibilă priză de putere frontală, iar Ground speed PTO este posibilă doar în spate, împreună cu alte două turații suplimentare.

Motor fiabil, compact, AGCO Power

Noua serie G are motoare în patru cilindri AGCO Power 4,4 litri. Motorul este conform standardului privind emisiile Stage V, fără recircularea gazelor eșapate. Supapa de derivație și injecția common rail Bosch, de 1600 bar, asigură răspunsul rapid și cuplul motor necesar în toate domeniile de turație.

Toate modelele au power boost (adaos de putere atunci când e nevoie) la vitezele de lucru în câmp, când se conduce în B5 sau în trepte superioare. Funcția tradițională Valtra Sigma Power este, de asemenea, disponibilă pentru priza frontală.

Modelul G125 Eco este unul EcoPower, cu eficientizare a consumului de combustibil, ce permite operatorului să selecteze modul Power sau Eco, în care turația motorului scade în timp ce crește cuplul până la 555 Nm. Tractoarele EcoPower de la Valtra permit economii de bani, sunt prietenoase cu mediul și cu utilizatorul, nivelul de zgomot fiind unul foarte mic.

Specificații tehnice:

                       Putere (cp/kW)     Boost (cp/kW)      Cuplu Nm (std/boost)

G105                    105 /78                 110 /82                  440 /470

G115                    115 /85                 120 /90                  460 /510

G125ECO             115 /85                 125 /93                  518 /555

G125 std              125 /93                 130 /97                  520 /540

G135                    135 /100               145 /107                550 /560

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2019-2020 a început bine pentru foarte mulți fermieri, pentru că au văzut verzi culturile înființate în toamnă, adică răsărite, și promiteau, la vremea respectivă. Însă n-a fost să fie așa, pentru că a trecut o iarnă dificilă din punct de vedere hidrologic, seceta continuând și în perioada de pandemie, mai prin tot sud-estul României, estul și sudul Moldovei, acolo unde sunt 1,3 milioane – conform statisticii MADR – de hectare calamitate de cereale, cele înființate în toamnă. Însă vin din urmă culturile înființate în această primăvară, evident, de fermierii care au avut curaj. Stăm de vorbă cu un prieten al revistei noastre, pentru că mai ales în ultima vreme am avut multe de discutat pe tema calamităților, a secetei și a faptului că în România se mișcă lucrurile nu greu, ci foarte greu sau, cum spune moldoveanul, „noi avem trei viteze: încet, încetișor și tăt pi loc”. Cred că suntem pe loc și înapoi față de ceea ce ar trebui să se întâmple. 

Reporter: Domnule Ștefan Gheorghiță, în sfârșit ne-au dat și nouă voie să mergem pe teren și să vedem ceea ce vorbeam și nu se vedea, nenorocirea care s-a abătut asupra agriculturii românești, inclusiv într-un județ care se spune că este cel mai irigat din România. 

Ștefan Gheorghiță: Este un an pe care eu personal îmi doresc să-l văd cât mai repede trecut și de care aș dori să nu-mi mai amintesc, este un an în care avem niște culturi execrabile, nici măcar nu pot să le spun proaste, execrabile, în fiecare zi când mă trezesc îmi vine să bag discul în ele, efectiv să le întorc, fiindcă nu merg de nicio culoare. După cum vedeți, suntem într-o solă de grâu unde am reînsămânțat porumb, cred că a fost o decizie proastă, ca să nu zic foarte proastă a mea, este un porumb care săracu’ a răsărit, i-am dat deja o apă fiindcă am făcut eforturi să reabilităm această tarla pentru irigat, destul de greu, cu multe probleme, avem probleme în continuare cu aceste reamenajări, reparații, readaptări, re... fel de fel de re, și situația se prezintă extrem de prost. Acesta este un porumb supraînsămânțat după o fostă cultură de grâu calamitată, care, după cum vedeți, doar la faza de iarbă a rămas, am avut și un grâu ceva mai mărișor, vorbim de câțiva centimetri în plus, adică să nu-și imagineze lumea că avea... ăsta la 10 cm, altele s-au dus la 15 cm, maxim. 20. Spic n-am văzut anul ăsta, din păcate nici noi, nici vecinii noștri, nici colegii din zonă, mulți nu vor vedea. E un an foarte greu. Vizavi avem cultură de mazăre care, la fel, a rămas la 15 cm și parcă e dată cu glifosat, avem culturi de porumb semănate mai târziu, este adevărat că noi am încercat să mergem pe o idee de a semăna mai târziu, în speranța că poate vor veni niște ploi și n-au venit, și totuși am mers mai departe și am zis: hai totuși să însămânțăm, că așa e fermierul, zice: să însămânțăm, să însămânțăm că poate, poate va veni, poate ne va da Dumnezeu, și nu ne-a mai dat. Asta-i viața și n-am făcut decât să ne adâncim pierderile. Pierderile care se cumulează, se adună, și problema este nu numai cu pierderile, vii într-un an din acesta în care te gândești la soluții și la moduri de a rezolva pentru viitor problema și nu este ușor. Și nu este ușor nu numai din punct de vedere investițional, fiindcă și asta este o problemă, dar nu este ușor când nici măcar legea nu te ajută. Și sunt multe de spus, noi am discutat foarte multe și cred că o să mai discutăm. 

Reporter: Ce suprafață calamitată a constatat în acest moment comisia? 

Ștefan Gheorghiță: La mine sunt 203 hectare de grâu, fiindcă doar grâu am avut cultură de toamnă, calamitat 90%. 

Reporter: Să înțeleg că mazărea n-a intrat. 

Ștefan Gheorghiță: Pentru mazăre am făcut deja înștiințări, așteptăm deplasarea comisiei, dar e sută la sută fiindcă nu vom aduna niciun bob, pentru că nu a făcut niciun bob. 

Reporter: La nivel de județ...?  

Ștefan Gheorghiță: La nivel de județ, din informațiile mele, avem circa 110.000 de hectare, în condițiile în care, așa cum spuneați mai devreme, vorbim de cel mai irigat județ din România. Adică situația este dramatică. Tot ce a fost la neirigat s-a cam dus. E adevărat, sunt alte județe mult mai afectate, din Dobrogea mai ales, Constanța, Tulcea; la vecinii din Ialomița, Galați, Buzău, sunt zone care suferă foarte mult și s-ar putea să mai sufere, fiindcă schimbarea climatică e din ce în ce mai prezentă, se manifestă din ce în ce mai puternic și lucrurile nu se rezolvă. 

Reporter: Și de ieri vremea stă tot așa, chipurile, cod galben că plouă, și uite că... 

Ștefan Gheorghiță: Da, e al cincilea cod galben pe care l-am avut în ultima lună jumătate. Aici este din păcate o altă problemă și e o problemă de modalitate de prezentare. Eu am încercat s-o sesizez mereu. Când se dă starea vremii, se anunță cod galben cum avem și acum, pe toată țara, dar fără să se precizeze că vara ploile nu sunt precum cele de toamnă sau primăvară devreme, pe zone largi, pe fronturi largi care acoperă o jumătate de țară. Nu, sunt ploi punctiforme. Că arealul în care se pot manifesta e în toată țara, asta e altceva. Dar ploile în general sunt punctiforme. Vă dau un exemplu pe care îl discutam și mai devreme: la mine în fermă, care se află la 1500-2000 de metri de aici, a plouat 44 de litri. Aici unde ne aflăm și unde am terenurile, a plouat cumulat în ultimele 3 luni aproape 14 litri. Aproape. Cu indulgență. 

Reporter: Și când stai și discuți de o ploaie care să aibă într-adevăr un beneficiu pentru o cultură, trebuie minim... 

Ștefan Gheorghiță: minim. 10 litri, eu așa am învățat. 10 litri odată. 

Reporter: Adică, nu adunat. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și eu am avut adunat cam în trei ploi și un pic. 

Reporter: Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine, pentru că odată ce s-a făcut constatarea în urmă cu vreo două luni, și cunoaștem lucrul acesta pentru că am ținut legătura destul de des, nu aveți nici acum procesul-verbal. Pe lângă asta, de atâta vreme, abia săptămâna trecută, în urmă cu câteva zile, avem și statistica la nivel de țară. Ca atare, nu avem nici măcar acel ordin prin care să se despăgubească fermierii, însă avem o lege care așteaptă să fie semnată de președinte. 

Ștefan Gheorghiță: Dacă nu va fi contestată. 

Reporter: Iată că parlamentul s-a mișcat mai repede, a făcut mai repede o lege, față de un ordin de ministru, să spunem, sau o ordonanță de urgență care se putea face de azi pe mâine. 

Ștefan Gheorghiță: Așa este. Din păcate, la noi gândirea este: ce este de interes pentru această activitate. Vorbim în primul rând de calamități. S-au mobilizat comisiile destul de bine – aici, din punctul meu de vedere, e meritul prefectului, care a fost foarte receptiv la problemele pe care noi le-am întâlnit, dl Boboc – și pe 30 martie noi am avut ordinul de prefect pentru pornirea activității de constatare a calamității în condițiile în care Ordinul 97, care aproba regulamentul, nu era încă adoptat. A fost, într-un final, adoptat. Am reușit, ușor-ușor, pe lângă adoptare, să se facă și niște modificări din mers, nu este forma cea mai reușită, dar este un mare pas înainte. Au venit comisiile, au constatat, au trecut aproape 2 luni, nu zic peste, nici acum nu avem procesele-verbale de calamitate. De ce spun treaba asta? S-au scris prima dată de mână, n-au fost bune de mână, acum le batem la mașină – sau la calculator, mai nou – și așteptăm să se mai adune, iar toată lumea să le semneze și așa mai departe. Mâine-poimâine, s-ar putea să vină ANAF-ul în control. Ce prezentăm? Mâine-poimâine, avem discuții cu firmele furnizoare de inputuri. Spui că ai o situație – trebuie să i-o demonstrezi cu documente. Cu ce documente? Cu vorbe e cam greu. 

Legat de lege, aici este o situație puțin mai nuanțată. Eu personal mi-am dorit foarte mult această lege, a ieșit, am participat și la dezbateri în Comisia de agricultură din partea LAPAR-ului, unde sunt membru, și suntem bucuroși că amendamentul LAPAR-ului a fost inclus în lege, respectiv la modul de despăgubire. Chiar dacă acum foarte multă lume o critică, că nu ar fi bună, cred că trebuie să privim, nu de unde vine, de la parlament, de la un partid, de la o persoană, ci dacă este aplicabilă sau nu. Această lege în esență privește două lucruri: unu, se despăgubește pe bază de cheltuieli, adică pe bază de facturi, de documente, nu de vorbe, și asta înseamnă că despăgubiți sunt cei care demonstrează că au avut niște cheltuieli și au problemă, și doi: despăgubește 70% din totalul cheltuielilor. Și încă una, trei, adică, ceea ce iarăși e foarte important, nu este o lege doar pentru anul 2020, că lumea nu prea subliniază treaba asta. Este o lege-cadru care se va aplica în fiecare an în care avem această problemă. Am fost acuzați că n-a fost notificată înainte la Comisia Europeană, că nu a fost anunțată suma, că n-a fost calculată – nu. Suma se calculează pe baza unor documente contabile. Legat de notificare – asta este o omisiune, ca să nu zic o minciună grosolană. De ce? Fiindcă prevederile regulamentului și orientările Comisiei Europene prevăd notificare înainte de aplicare, nu înainte de adoptare, pentru că n-ai ce să notifici înainte de adoptare, fiindcă nu există. 

Reporter: Nu spui că „vreau să fac!”. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Notifici după ce ai făcut-o și înainte să aplici. Lucrul ăsta putea fi verificat de cei care vorbesc acum, indiferent ce poziție ocupă, în Ordonanța de guvern 45 din 2015, când s-au dat despăgubiri și, la fel, s-a aprobat ordonanța și a intrat în vigoare după sosirea deciziei Comisiei Europene, lucru care se întâmplă și acum. La vremea aia, pe ordonanță era dl Achim Irimescu, care acum este la Bruxelles. Dacă nici dânsul nu știe birocrația de la Bruxelles, noi degeaba mai vorbim.  

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Avem o lege. Acum nu este bună legea fiindcă a venit de la „ăia!”. Vrem să dăm altceva. Oameni buni, fermierii au nevoie de bani, au nevoie de soluții, nu au nevoie de dispute politice, că vine alegerea lu’ ăla, lu’ ăla. Nu discutăm de alegeri și de populism. Nu. Nouă ne trebuie soluții. Eu mi-aș fi dorit să-i văd pe toți la masă împreună, câți ar fi fost, că-i guvern, că-i parlament, că-s partide, să găsească soluții. E ușor acum să spui că aia nu-i bună și vrem asta și asta. Noi ce să facem mai departe? 

Acum, legat de suma forfetară, eu sunt perfect de acord. Indiferent că-i sumă forfetară, că e procent, că e cum doresc unii și alții, sunt de acord cu toate formulele. Problema este să fie formule reale, care să treacă de analiza comisiei. Eu vin și-mi pun următoarea întrebare: pentru un fermier care n-are niciun document, cum justificăm la comisie că-i dăm ajutor? Fiindcă cine poate să cuantifice cât este pierderea? Întreb. Poate s-o putea, nu știu. Doi: dacă vrem să mergem pe sumă forfetară, de ce nu venim altfel?, zic eu mai logic: vrem să despăgubim suma X pe hectar, în funcție de cultură – A, B, C, D, E. Asta e suma, așteptăm să se cuantifice suprafața și ne dă bugetul. La noi se facem altfel, din ce se discută „pe surse”, avem un buget de circa 250 milioane de euro, se vorbește, și acum așteptăm să vedem care e suprafața, ca să știm la cât să împărțim. Pe de o parte a venit prima oară dl. Scarlat, acum vreo lună, și a aruncat cifra de 175 de euro, a crescut suprafața – că atunci erau vreo 800.000. Eu mi-aduc aminte de vreo lună jumătate că noi discutam și spuneam că va fi vorba de un milion jumătate. Și-mi mențin previziunea, și se va îndeplini. Între timp a mai crescut suprafața. A venit dl Stângă, președintele Comisiei de agricultură de la Senat, acum a diminuat-o la 150 euro minimum. Așteptăm peste două săptămâni – nu știm unde vom ajunge: 130, 100 de euro, habar n-am. Dar nu este în regulă, nu așa trebuie făcut, fiindcă oamenii nu mai știu ce să înțeleagă. Va fi 175?, va fi 150?, va fi 130? Trebuie spusă odată suma care va fi în realitate. 

Reporter: Așa cum am mai spus, ne aflăm în cel mai irigat județ, dar nici aici lucrurile nu merg cum ar trebui. Din punct de vedere legislativ lucrurile trebuie clarificate, pentru că nu poți să faci proiecte, chiar dacă au fost bani, pentru a reabilita sistemele de irigații. Degeaba se dau acei bani dacă nu ai semnătura proprietarilor, pentru că iarăși este o chichiță legislativă lăsată și, așa cum dumneavoastră aici aveți 600 de hectare, sunt mii de hectare în jur care pot fi irigate, dar nu se irigă decât foarte puțin. Să dezvoltăm puțin subiectul ăsta, pentru că până la urmă ăsta este cel mai important: să se dea posibilitatea fermierului ca el să poată să-și dezvolte un sistem de irigații propriu, dacă cel vechi nu se poate reabilita, tocmai din cauza legislației proaste. 

Ștefan Gheorghiță: Da. Eu, din punctul ăsta de vedere, chiar dacă mi-am atras, îmi atrag și-mi voi atrage critici, nu sunt adeptul ajutoarelor pentru fermieri, ca principiu. Sunt de acord acest an și voi mai fi de acord în continuare ca persoană, ca reprezentant al fermierilor, din alt motiv: fiindcă nu avem o legislație care să permită fermierului să se protejeze. Dacă această legislație ar exista, atunci fermierul trebuie să se protejeze prin propriile măsură. Una dintre măsuri este cum spuneți dumneavoastră: un sistem de irigații. Nu trebuie să privim doar sistemul care există acum cu alimentare din Dunăre, trebuie să gândim mai larg. Ce putem să facem la nivel de România afară de acest sistem? Poate putem să dăm o legislație cadru pentru foraje, astfel încât fermieri și din zone neirigate să-și poată amenaja sisteme de irigații locale mai mici, mai mari, fiecare cum poate, dar are o șansă, are o legislație, știe că poate gândi un program de investiții pentru acest lucru. Sunt cursuri de apă secundare prin țară, mai mici, mai mari, care pot fi incluse într-un sistem de amenajări și de folosință locală, comunitară, astfel încât să avem alte suprafețe irigate. Chiar și pe sistem. Noi de exemplu suntem la treapta a 5-a. Eu am și prezentat un material acum ceva timp și am spus: costurile sunt foarte mari. Hai să ne gândim să îmbunătățim. Să nu înțeleagă cineva că eu sunt contra irigațiilor și trebuie să oprim irigațiile. Din contră: trebuie să le dezvoltăm, dar trebuie să le dezvoltăm strategic, cu o gândire și economică. Dacă pot să aduc apă din Dunăre, dar pot – de exemplu – să fac și foraje locale, care-s mai ieftină, și apa din Dunăre să o folosesc doar din completare, de ce să n-o fac? Dar eu nu pot să sap pe malul canalului, fiindcă nu-i terenul meu, e al ANIF-ului, trebuie o legislație, trebuie o gândire cum să facem ca acest lucru să fie posibil. Dar poate sunt și alte idei... 

Reporter: Mulți s-ar întreba și se întreabă acum: de ce să săpați lângă canal, pe malul canalului? Vă întreb și eu: de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu avem toate terenurile în proprietatea noastră și pentru că sistemul subteran începe de acolo, că am fost acolo și am discutat la fața locului. Nu pot să sap aici la 1000 de metri de canal și să gândesc un sistem să duc apa până la canal ca să o aduc înapoi. Iar începem cum am făcut cu Dunărea? Vine apa de la munte și o cărăm înapoi la deal. Nu se poate! Adică trebuie făcută o gândire. Eu sunt ferm convins că sunt oameni, specialiști care se pricep la treaba asta. Noi emitem niște idei, alții pot să facă gândirile și planurile necesare, dar trebuie început acest proces: cum să facem noi? Noi suntem, de exemplu, într-o zonă în care, cum vă spuneam, anul ăsta ne-am chinuit să o reabilităm. Cu foarte mari dificultăți: terenul nu este al nostru. Orice proprietar poate să vină mâine, i se termină contractul de arendă și zice: eu vreau terenul pe amplasament. Avem situație care s-a întâmplat în comuna noastră. A luat și a obturat antena de irigat. Ce faci? Te uiți la apă, până te judeci? Mă judec – durează 4 ani până termin toate procesele în instanță, până la o decizie finală și irevocabilă, și care nu se știe dacă e și favorabilă. Ce fac 4 ani? Mă duc în fiecare zi sau în fiecare an la Ministerul Agriculturii cu mâna întinsă să cer o pomană. Eu nu vreau să cer o pomană, eu vreau o legislație care să-mi permită să mă pun la punct, să pot să repar. Nu distrug terenul, eu vreau să repar un sistem de irigații. Dar vreau să‑l repar legal, nu pe niște înțelegeri la „capul podului”, cum se fac la noi. 

Reporter: Și acum vine următoarea întrebare legată de posibilitatea de a face investiții mari, astfel încât ele să se amortizeze pe o perioadă lungă: care este perioada maximă a contractului de arendă? 

Ștefan Gheorghiță: La noi, maxim nu există. Dacă te înțelegi. Dar minimă e 6 luni. Numai în România poți să faci un contract pe 6 luni! Dacă ne uităm în Codul civil... 

Reporter: Cum 6 luni? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu: se prevede că poți să închei un contract de arendă pentru o cultură până la obținerea recoltei. Dacă eu vin în luna martie și închei cu dumneavoastră un contract de arendă și dumneavoastră semănați mei, are o durată de vegetație 90 de zile, după ce ați recoltat eu vin... 

Reporter: Eu vin și vă spun: dacă dumneavoastră faceți investiții în irigații, înseamnă că sunteți nebun! 

Ștefan Gheorghiță: Exact! Corect. Asta spun și eu, asta țip și eu! Și toată lumea zice: ai tu ceva... n-am nimic cu nimeni, dar vreau să fie un cadru corect! Nu pot să investesc 250-300.000 de euro să amenajez – să nu mă înțeleagă cineva că amenajez sistemul, nu, cumpăr doar utilajele pentru a deservi 200-300 de hectare, și după un an să mă trezesc că nu le mai pot folosi! 

Reporter: De ce nu accesați fonduri europene pe organizație? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu. Noi aici aveam o organizație – și nu e singura, din păcate, fiindcă oamenii care citesc trebuie să înțeleagă un lucru: în toată țara au fost două tipuri de organizare, IAS-urile și CAP-urile. IAS-urile în general, în momentul când s-au privatizat, s-au privatizat cam în grup, cu fel de fel de metode mai bune sau mai proaste, dar în general terenurile au rămas comasate. Au fost exploatate comasat, s-au împărțit oarecum comasat, s-au retrocedat comasat și sunt lucrate comasat. Lucrurile au fost ținute mai în frâu. Aici unde au fost cooperative – din păcate nu se mai vorbește acum – oamenii au împărțit și cărămizile din grajduri! 10 unu, 10 altul, 10 altul și tot așa, și le-au dus acasă. Au furat toate țevile, au furat toate motoarele, totul este distrus. Am fost mai devreme și ați văzut cum arată un canal de irigații, așa-zis canal de irigații. Se pierde apă prin toate găurile, prin toate crăpăturile. Noi vrem să le reabilităm. Am un OUAI care are datorii foarte mari. Așa a fost moștenit, din perioada când se plătea apa, fiindcă nu putea să reziste la treapta a cincea, că era un preț prohibitiv. A acumulat, a acumulat, acum avem acele datorii, el nu funcționează de peste 10 ani. Noi am vrea să luăm, el deservește 6000 de hectare, eu nu am decât 600 de hectare – ce să fac cu restul? Mie îmi trebuie doar o stație din cele cinci. 

Reporter: Spuneați că sunt fermieri care nu vor să irige, nu-i interesează. 

Ștefan Gheorghiță: Da! 

Reporter: Chiar dacă, iată, anul acesta le-a demonstrat că este mare nevoie. 

Ștefan Gheorghiță: Știți de ce? Ori se gândesc la alte sisteme, și eu să știți că până la un punct îi înțeleg: foarte mulți gândesc sisteme mai simple. Cu motopompe, cu tamburi. Fiindcă toată lumea zice „hai să facem”. Este o problemă: se fură tot în țara asta. Noi nu punem pe tapet și nici nu vrem să discutăm cu cărțile pe masă. Ne plângem că zootehnia nu merge – haideți să discutăm o frază doar de zootehnie. Iei 100 de oi, trebuie să ai doi paznici. Doi paznici înseamnă un miliard – păi ăla e câștigul tău! Dar poți tu să lași oile în România cu gard electric pe câmp, nesupravegheate? Nu găsești nici iarba de sub ele, d-apăi iarba și gardul! Deci despre ce vorbim? Eu am vrut să-mi cumpăr liniară. Știu, tehnic este mai bună pentru irigat. Conform legii, trebuie să am trei paznici, fiindcă e 5 zile pe săptămână plus weekendul, și zi și noapte asta este. Trei paznici. Trei paznici înseamnă un miliard jumătate. Dar nu am cu cine să mă asociez și nici n-am cum să duc până la fermă, că până la fermă sunt 2 km și trebuie să trec pe șosea prin sat. Nu se poate, că nu se deplasează atât. Și așa mai departe. Am colegi aici care au lipsit două ore de lângă stația de punere sub presiune și le-au dispărut motoarele cu totul! Au venit controale, poliție, bineînțeles, nu s-a găsit nimic. Cred că avem cel puțin 6-7 acțiuni în ultimii trei ani – bineînțeles, niciun vinovat. Nu mai vorbesc de faptul când vii și faci reclamație, jandarmeria spune că n-are jurisdicție, poliția e doar pe localitate, nu are și canalul de irigații, ANIF-ul spune să apelăm la poliție și tot așa, suntem plimbați de la Ana la Caiafa. Și atunci ce să facem? Acum trei zile, am un vecin aici, i-au furat aspersoarele de la antena de irigat. A venit dimineață și n-a mai găsit aspersoarele! 

Reporter: Și antena mergea! 

Ștefan Gheorghiță: Și antena mergea, bineînțeles. Fiindcă a avut altul nevoie de aspersoare! 

Reporter: Corect, și-a făcut completare cum era în armată. 

Ștefan Gheorghiță: Asta este. Și atunci noi despre ce vorbim?  

Reporter: La începutul anului speram că va fi mai multă înțelegere între organizații, iată că nu se întâmplă, și nu există o voce unitară care să pună pe tapet fiecare dintre probleme, pentru că ele trebuie spuse și rezolvate unitar, dar nu pentru azi, ci pentru 10-20 de ani de aici înainte, pentru ca să ai o viziune. Să îți faci un proiect pe termen mai lung. În acest moment eu nu știu ce se va întâmpla în agricultura României, nu știu, dacă dumneavoastră vedeți, ca fermier, eu, ca om de presă, nu‑mi dau seama ce se va întâmpla în viitor. 

Ștefan Gheorghiță: Ce fermier spune că ele vede ce se va întâmpla, nu, el bănuiește sau poate ridică o ipoteză, un vis, o viziune. Fiindcă niciun fermier nu poate controla procesul legislativ, iar fără un proces legislativ clar, predictibil, nu ai ce să previzionezi. Eu vă spun situația cum este la ora actuală: vrei să amenajezi, nu ai un contract de arendă pe termen lung, nu poți să faci o investiție; vrei să investești în anumite lucruri – nu le poți păzi. 

Reporter: S-a discutat – acum s-a făcut la 7 ani la pășune contractul de concesiune, însă era discuție de acum vreo 15 ani de minim 10 ani ca să poți să faci investiții chiar și pe pășuni, sau să le reabilitezi. Așa și în cazul acesta: un fermier nu poate să facă investiții, că dacă face un credit trebuie să-l faci pe minim. 5-7 ani ca să poți să faci... 

Ștefan Gheorghiță: Culmea știți care e? Inclusiv Ministerul nu-și respectă propriile standarde, indiferent cine e la butoanele ministerului. Eu nu vorbesc  de o culoare. De ce spun asta? Fondurile europene, suntem la sfârșit de ciclu, impuneau să ai contract minim pe 5 ani. Dacă cineva este curios, poate să studieze raportul privitor la modul de implementare făcut de specialiștii AFIR și ai Guvernului, și care spun că una dintre principalele cauze este proasta gestionare a reglementărilor contractului de arendă. N-o spunem noi, o spun ei! Și spun, din cauza asta au fost foarte mulți fermieri care n-au putut accesa!  

Reporter: Sunt curios ce se va întâmpla, fiindcă sunt 43 de milioane de euro acum, deci vreo 43 de proiecte care se vor depune pe măsura asta, am văzut că a apărut deja punctajul, ce vor face, cum vor lua ei semnătură de la fiecare proprietar pe terenul căruia trece coloana care va fi reabilitată. 

Ștefan Gheorghiță: Da, este o problemă cu semnăturile, este o problemă cu arenda, este o problemă cu investițiile în irigații, vorbesc de tot ce se poate gândi pe irigații, este o problemă cu un fond de asigurări pentru despăgubiri, fiindcă în fiecare an noi vorbim să ne asigurăm, să ne asigurăm. Cum am mai discutat: avem o singură firmă care a asigurat anul ăsta pentru secetă 200-250.000 de hectare, din ce se vehiculează, și restul...? Și noi avem 3 milioane de hectare numai floare și porumb! Nu mai vorbim de faptul că alte culturi: ovăz, mazăre, soia, nu sunt asigurate, nici n-au intrat! Deci floare și porumb. Bun, ce să facă fermierul, la cine să se ducă să se asigure? Fiindcă e ușor să apărem la televizor, la radio sau în presă: fermierii să se asigure, că noi subvenționăm, noi facem. Unde? De ce nu spunem adevărul? Fiindcă este ușor să inducem... este un război mediatic. Din păcate fermierii n-au timp să se organizeze, de multe ori nici nu știu cum s-o facă, să se organizeze, să facă o politică de marketing, de comunicare. Ei se pricep la altceva, să lucreze pământul. Și atunci se profită de lucrul ăsta. Uitați-vă de când a apărut anul ăsta problema: ministerul întotdeauna a indus, subliminal, faptul că nu se irigă și faptul că nu se asigură... 

Reporter: Nu vor fermierii să irige! 

Ștefan Gheorghiță: Nu vor fermierii. Domnule, dar irigațiile oricum nu asigură toată suprafața pe care noi o avem afectată! Le-au trebuit două luni să ajungă la o concluzie pe care noi o discutam de acum două luni! Noi le spunem de acum că vor avea încă 2 milioane de hectare – zic eu și mă hazardez să spun – culturi de primăvară afectate. Nu cred încă – e treaba dânșilor. Dar ce vor face? 

Reporter: Am văzut în Dobrogea cultura de floarea-soarelui deja terminată, așa că urmează porumbul dacă nu plouă. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și deja apar primele înștiințări. Ce facem, încotro ne ducem? Cine va subvenționa în fiecare an? Fiindcă ceea ce trebuie să înțeleagă ministerul, banii pe care-i dau pentru despăgubiri nu sunt banii dânșilor, sunt bani din taxe și impozite și noi trebuie să explicăm oamenilor: de ce dăm în fiecare an despăgubiri sau vom da în fiecare an? Fiindcă nu suntem capabili să facem o strategie, să facem o gândire astfel încât acești fermieri să poată să-și rezolve treburile și să nu mai vină la noi! De fapt asta vrem noi, sau eu cel puțin: vreau o strategie să nu mai fiu obligat să merg și să stau cu mâna întinsă! Să-mi iau măsurile: îmi plătesc asigurare – primesc despăgubiri. Nu-mi plătesc – îmi asum riscul, inclusiv falimentul. Asta e viața! Vreau să investesc în irigații – să pot s-o fac. Nu investesc – la fel, îmi asum riscul. Vreau să fac nu știu ce amenajări sau investiții – foarte bine. Nu? Piața te va scoate la pensie. 

Reporter: Avem în sfârșit și legea vânzării terenurilor scoasă, dar sunt discuții, că așa e la noi, când ceva se face, trebuie să apară cineva și să spună că nu e bine făcut, că avea el o altă soluție, niște articole mai bune pe care să le fi băgat în lege. Ideea este că, bună-rea, așa cum e, s-a modificat. Unii spun că e dezastru. De ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu-i a dânșilor. Așa se interpretează la noi. Dar eu vreau să rememorez un pic faptele, prima modificare privitor la introducerea dreptului de preemțiune după modificarea Codului civil a fost Legea 17/2014, semnată de prim ministru Victor Ponta și de Daniel Constantin, ministru al agriculturii. Ca o paranteză, cred că domnul Daniel Constantin parcă este la PNL, așa, ca o înțelegere. Este important contextul. Deci nu a fost o gândire de stânga, a fost o gândire de dreapta care a inițiat. În acea lege a fost o clauză extrem de interesantă și lumea a uitat rapid: se prevedea înființarea unei autorități de reglementare și supraveghere a tranzacțiilor cu terenuri, prevedere care a fost respinsă de președintele de la acea dată, domnul Băsescu, și a fost retrimisă la reexaminare și s-a renunțat, a fost scoasă. De menționat că această lege a fost adoptată într-o perioadă când la putere era USL-ul, adică PSD+PNL. Deci erau împreună. Au gândit-o, au făcut-o. Foarte bine. După aceea a venit domnul Dacian Cioloș și care a ridicat pentru prima oară problema, urmat de domnul Achim Irimescu, și au zis: trebuie să mai umblăm și să mai strângem șurubul cu vânzările terenurilor, fiindcă avem probleme și să copiem alte state. Și eu prima oară l-am văzut pe dl. Cioloș că a cerut termen cât mai mare pentru revânzarea terenurilor, dacă se vinde mai devreme să se pună impozit. Comunitățile să fie favorizate. Păi eu vin și întreb acum un lucru: dacă noi prevedem la persoană fizică, că pe lângă cei care erau preîntorși înainte, coproprietari, vecinii, arendașii și așa mai departe, vorbim de oameni care au domiciliul în localitate. Păi nu înseamnă că este vorba de oameni din comunitatea locală? Nu-i același lucru cu ceea ce zicea domnul Cioloș prin stimularea comunităților locale să cumpere? Dacă vorbim de o firmă care să aibă activități în România și minim 75% activități din agricultură, care este problema? Dar de ce nu spunem noi acum, și cei care sunt francofoni, în Franța nu poți să cumperi un teren dacă nu ai autorizație de exploatare prealabilă. Iar această autorizație nu poți s-o obții dacă nu ești în capacitate profesională, adică nu ai documente că ești agricultor, ori tu faci dovada că angajezi agricultor de meserie, adică cu studii. Și la noi de ce nu se poate? Dacă vrei să fii notar, noi doi putem să fim notari? Nu, fiindcă nu avem pregătire. Putem noi doi să fim doctori?  Nu. Putem noi doi să fim farmaciști? Nu. Dar de ce putem noi doi să fim agricultori dacă nu ne pricepem? Fiindcă noi ne mirăm că avem pesticide în produse, că nu controlăm lanțul alimentar – oameni buni!, agricultura produce mâncare! Și noi lăsăm pe toată lumea care nu se pricepe să se ocupe de așa ceva? Toată lumea să se joace cu otrăvurile? Și pe urmă ne mirăm de ce se întâmplă! Ne mirăm de reziduuri, ne mirăm de concentrații, de nitriți, de pesticide și așa mai departe! 

Reporter: Recent Comisia Europeană, și ați rămas și dumneavoastră probabil siderat, ca și mine de altfel, că am apărut cu strategia asta „de la fermă la consumator”, era cea veche „de la furcă la furculiță”, în care se asigura trasabilitatea produsului agroalimentar până la mine în farfurie de la fermă, așa și asta acum, de la fermă la consumator – ce să spun, mare chestie! – dar se impune reducerea folosirii pesticidelor cu 50%, 20% a îngrășămintelor, creșterea cu 25% a suprafeței agricole și așa mai departe. Green-Deal-ul ăsta nu știu dacă e o soluție care să-l pună din nou pe același palier pe fermierul european cu fermierul din alte state terțe, deci din afara Comunității. 

Ștefan Gheorghiță: Vedeți dumneavoastră, acum este o problemă foarte importantă. De multe ori, diferența dintre agricultura din toate statele comunitare și birocrația de la Bruxelles este foarte mare. De multe ori acolo se fac anumite trocuri politice care nouă nu ni se prezintă. Noi trebuie să înțelegem un lucru: am pierdut tratamentul la sămânță pe bază de neonicotinoide din cauza unor deal-uri politice. Germania a trebuit să-și facă un guvern împreună cu ecologiștii – au acceptat acest deal, fiindcă pe ei nu-i afectează foarte mult. 

Reporter: Păi la ei, la cât folosesc, dacă luăm media europeană a produselor cu siguranță dacă au avut vreodată tanymecus a dispărut. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Oricum n-au avut și nu au. 

Reporter: Oricum, au dispărut multe plante în Germania, Franța și așa mai departe. 

Ștefan Gheorghiță: Și nu mai vorbim de faptul că dacă la ei apare un mistreț în Pirinei sau un lup, deja oierii ies în stradă și spun că ei nu se mai duc la muncă, la noi se distrug mii de hectare și nu e nicio problemă. Ei nu mai au niciun mistreț, dar ne spun nouă... 

Reporter: Se răspândește o boală infecto-contagioasă extrem de gravă – iarăși nu-i nicio problemă. 

Ștefan Gheorghiță: Ei n-au mistreți, n-au lupi, și ne spun nouă să-i protejăm. Dar întreb și eu un lucru: dacă sunteți atât de preocupați, vă dăm vouă vreo mie de bucăți! Două! Gratis. Luați-i și puneți-i la voi și conservați-i cum doriți. Că așa, la alții, e simplu. Nu vreau să se înțeleagă că eu nu sunt proeuropean. Sunt proeuropean, dar nu înțeleg o birocrație, nu înțeleg niște lucruri care să se întâmple la ei și nu la noi! Și acum revenim. Vin și spun: dacă ei susțin că pot să facă aceste reduceri, cum? E adevărat că în Franța dacă un an nu lucrezi un teren, cresc 5-6 buruieni pe hectar. La noi, dacă l-ai lăsat o lună e deja cum se vede mazărea, care nu e tratată fiindcă asta îmi cere la înverzire, că n-am voie să tratez. Și atunci e numai buruiană, și uite, nici nu mai știi ce e, mazăre sau buruiană! Deci sunt multe lucruri care le facem așa. Am scos tratamentul la sămânță – este un subiect pe care văd că multă lume nu-l abordează la noi. Noi avem o industrie producătoare de sămânță importantă, vorbesc ca unul care am lucrat în sistem mulți ani și cred că măcar la atâta lucru mă pricep. Vom pierde această producere de sămânță care se va disloca către Ucraina, fiindcă Ucraina, subit, a fost repusă pe tapet pentru a fi recunoscută certificarea semințelor produse în Ucraina, care vor putea să intre în comunitate. Noi nu mai putem să susținem această industrie, neavând tratament la sămânță. Și ce facem cu rățișoara? Bun. Cu ce ne-a ajutat lobby-ul pe care l-am făcut? Cu nimic. Noi trebuie să înțelegem un lucru: trebuie să ne căutăm aliați politici și trebuie să înțelegem ce se dorește. Dacă noi credem că ne vom duce la Bruxelles și vom bate cu pumnul în masă și banii germanilor și olandezilor îi vom folosi noi cum credem, ne înșelăm. Asta e părerea mea. Nu s-a întâmplat... și să-mi arate mie cineva, în afară de declarații sforăitoare, că așa s-a întâmplat. Nu, se întâmplă ceea ce vor ei, că e pe banii lor! Noi trebuie să înțelegem și să ne adaptăm. Chestiunea este la ce ne adaptăm și cât putem să acceptăm. Putem să facem alte alianțe? Noi n-avem alianță cu nimeni. Uitați-vă, de exemplu, la problema secetei, și o abordăm din contextul ăsta. În toate regulamentele europene se prevede ca riscuri climatice care nu trebuie notificate pentru ajutor, cum ar fi: tornadă, uragane – ați văzut dumneavoastră uragane în Europa și n-am văzut eu? – alunecări de teren, avalanșe – ce treabă are avalanșa cu agricultura? Avalanșă e în timpul verii și-mi strică porumbul? – dar astea sunt trecute. Seceta nu e trecută. De ce? Fiindcă noi n-am fost capabili ca țară să ne aliem cu Italia, cu Spania, cu Portugalia, țări care au aceeași problemă ca noi, și să impunem și seceta. Și atunci noi seceta trebuie s-o notificăm, și ei ne răspund când cred de cuviință, când au timp și când consideră că merită să ne dea ceva. Asta e situația, așa se întâmplă și acum! Reducem – bun, reducem, ce facem? Suntem pregătiți pentru treaba asta? Eu sunt foarte curios... 

Reporter: Păi nu, dar luând media la nivel național care se autorizează și este statistica IPROM-ului, și asta este clar că acolo și programele astea cu finanțare europeană unde se adună toate bidoanele utilizate de fermieri, știți foarte bine că trebuie să le păstrați, să le dați înapoi și așa mai departe, deci practic se cunoaște exact cât s-a utilizat într-un an ca produs și media la nivel de România este de 700 mg pe hectar, față de media europeană de peste 2 kg la hectar – cred că 2,5 kg dacă nu mă înșel – unde stăm? Unde suntem? Atunci cine să reducă? Și de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Exact! De ce? ca să fim un piculeț mai controlabili. Noi trebuie să înțelegem că aceste lozinci că suntem toți egali, sunt doar așa, pentru cine chiar nu vrea să citească o carte. Niciodată nimeni nu e egal cu altcineva sută la sută, sunt diferențe. Asta este structura... 

Reporter: Am înțeles. Ferma animalelor.... 

Ștefan Gheorghiță: Dacă noi am fi o societate egalitaristă n-ar fi unul mai bogat, unul mai sărac, unul mai la stânga, unul mai la dreapta. Nu, am fi toți de un fel – dar nu suntem! Nu mâncăm toți la fel, nu ne plimbăm toți cu aceeași mașină, nu plecăm în aceleași vacanțe, și atunci de ce credem că politic ar fi altfel? Chiar nu vrem să pricepem că nu suntem în aceeași ligă cu cei mari? Nu, noi suntem mai la anticameră și așteptăm din când în când să fim invitați. Din păcate ne-o facem de multe ori cu mâna noastră. 

Reporter: Lucrurile totuși ar trebui să se schimbe, pentru că nu poți să stai tot timpul, așa cum aminteați și dumneavoastră, cu mâna întinsă, poate ne pică și nouă ceva.  

Ștefan Gheorghiță: Și aici este o problemă, nu este o problemă care să-mi placă dar este un subiect care este real. Noi ca organizații ne batem să fim la Bruxelles, fiindcă e plăcut. Ne urcăm în avion, ne ducem, bem o cafea, ne întoarcem și vedem cum e lumea acolo. Dar noi nu suntem în stare să convingem Ministerul nostru să voteze cum vrem noi! Atunci pentru ce mă duc să fac lobby acolo? Fiindcă nu noi fermierii votăm, votează guvernul. 

Reporter: Da, din păcate sunt iar două lucruri care sunt, aș spune, de „noaptea minții”, că până acum nu s-a discutat niciodată în România. Da, vehement, că suntem de acord cu plafonarea. N-a existat niciodată! N-a fost vreodată o discuție ca acum. 

Ștefan Gheorghiță: Uitați-vă că și acum e foarte multă liniște. Prea multă liniște. Afară de fermieri, mulți dintre ei neînregimentați, ca organizații, ca structuri asociative, ei sunt mai vocali și iau poziție acum. Pe când poziția unitară, o spun cu regret, sunt membru într-o asociație, s-a făcut o alianță. Afară de niște declarații de genul „vrem să contribuim la dezvoltarea agriculturii” – asta o știam, nu trebuia să o mai scriem o dată!, întrebarea mea este cum? Cu subiect și predicat. Care este programul? Setul de măsură: trei, cinci, zece, hai să le punem una sub alta și să le urmărim și să ne batem pentru ele. Facem câte o comisie. Trei inși se ocupă de arendă, trei inși se ocupă de asigurări, trei inși se ocupă de irigații, și cu astea să mergem. După ce le închidem le bifăm și trecem la următoarele, mai punem încă trei. Nu, noi vorbim doar pompieristic: „vrem să ne ocupăm de noul program pentru 2021-2027”. Bun, și? Noi îl votăm și nu știu eu? Păi dacă noi nu suntem în stare să convingem ministerul să adopte o lege ultranecesară, cum ar fi arenda, sau o lege ultranecesară, cum ar fi un Fond de despăgubiri pentru calamități, credem noi că-i lămurim și-i convingem să facă un nou program cum credem noi? Au mai încercat și alții acum 7 ani și a ieșit ce a ieșit. Și să nu ne îmbătăm cu apă rece, rezultatele nu sunt așa de bune. Am tot stimulat micii fermieri – și? Am umplut câmpul de pepeni și dovleci! Domnule, ți-e și frică toamna să mai circuli pe drumuri că dai din dovleac în dovleac, că ăia se cultivă și rămân pe câmp. Că așa i-a obligat la fonduri europene! Dar partea de valorificare, plusvaloarea unde este? Afară de faptul că a pus dovleci pe câmp... despre ce vorbim? Și am dat bani cu nemiluita, am făcut fel de fel de fermieri balconiști... 

Reporter: Păi nu, și mici fermieri instalați. Tineri fermieri instalați. 

Ștefan Gheorghiță: Exact, și avem tineri fermieri care săracii chiar se chinuiesc și nu reușesc să meargă înainte și nu-i ajută nimeni. În schimb, îi ajutăm pe cei care doar pe hârtie sunt. Și sunt multe situații, și nu se dorește să se vadă, cu toate că se știe, inclusiv în rapoartele ministerului există aceste afirmații făcute de echipele lor de specialiști, nu de mine sau de dumneata. Și atunci de ce nu vrem să înțelegem și să facem și altfel? Vorbim de fonduri europene. Afară de cei care au avut o armată de specialiști care să facă birocrația, cine a luat? De ce trebuie să am neapărat un consultant cu capul mare și care să-mi facă trei topuri de hârtii pentru a obține niște bani? De ce nu pot să fac mai simplu? Ce o fi așa de complicat să cumperi un tractor, de trebuie să faci trei lucrări de doctorat pentru asta? Înțeleg, dacă fac niște construcții, niște amenajări de îmbunătățiri funciare mai complicate, cu proiecte de arhitectură, dar să cumpăr o semănătoare trebuie să fac trei dosare? Fiindcă am depus pentru AFIR la subvenție, de cinci ori mi-au cerut aceleași documente! În condițiile în care le scanează și le bagă în sistem! Dar cei de la Brăila nu văd ce au scanat ăia de la Constanța; ăia de la Constanța nu văd Bucureștiul și așa mai departe, și tu te plimbi cu hârtiile! Mă pune să dau semnătură electronică – dau, deci pe proprie răspundere. După aia mă mai cheamă și cu documentele în original. De ce? De ce mi-am mai asumat răspunderea? Nu era mai simplu din prima să mă chemi cu documentele în original? Îmi cere confirmare de la bancă că este adevărat contul pe care eu îl dau. Păi ce, eu sunt tâmpit să dau contul dumneavoastră, să vă intre dumneavoastră banii care mi se cuvin mie? Chiar așa față de prost am încât nici să nu știu ce cont am la firmă, ca să-mi intre banii de la AFIR? Păi ce, eu îi trimit în altă parte? Nu-i normal să-i iau pentru societate? 

Deci avem fel de fel de situații de genul ăsta. Ne pun să aducem hârtii de la Registrul Agricol cu cei de la APIA. Registrul Agricol lucrează cu hărțile de la Cadastru, APIA lucrează cu hărțile satelitare. Bineînțeles că sunt diferențe – nu e vina noastră, fiindcă APIA recunoaște doar ce se lucrează, nu cât este perimetrul. Apar diferențe – nu ești eligibil. De ce? Dar întreb și eu: de ce nu se folosește aceeași hartă pentru toate? Fiindcă ambele sunt instituții de stat, nu sunt instituțiile domnului Rancu sau ale lui Gheorghiță, sunt de stat! Și noi plătim inadvertențele dintre ei! Noi suntem declarați neeligibili fiindcă aceste autorități nu-și fac treaba! Și alții, peste aceste autorități, nu sunt în stare să-i controleze și să-i pună să-și facă treaba! Și atunci noi despre ce vorbim? Eu sincer m-am săturat de toate aceste echipe. Vine o echipă și o ia de la zero și îi trebuie un an sau doi până învață despre ce e vorba. Dar cât au stat în opoziție de ce n-au pus mâna pe Monitorul Oficial să vadă: la agricultură s-a dat un ordin, s-a dat o ordonanță, s-a dat o lege – nu-mi place această lege. Scrie-o, domnule, și când ai venit în funcție, în 3 luni implementează și hai să ne apucăm de treabă! Noi stăm să bâjbâim: aia e a lui domnu’ Rancu și nu-mi place, aia e a lui Gheorghiță și e proastă, aia e a lui ăla și nu-mi convine – și înainte când mai mergem? 

Reporter: Și tot așa din „nu-mi convine” în „nu-mi convine”... 

Ștefan Gheorghiță: ...din prost în prost mergem! 

Reporter: ...nu mai ajungem nicăieri. Însă de vom întoarce, pentru că acum suntem la mijloc de iunie 2020 și vreau să reluăm aceste probleme care sper eu într-o lună-două să nu mai fie probleme, dar tare mi-e teamă că vom fi în același loc... 

Ștefan Gheorghiță: Ce pot să vă zic este că anul ăsta vă primesc cu mare drag oricând, că am o vacanță prelungită - e umor negru, dar cum zic psihologii, este o fază premergătoare nebuniei... fiindcă efectiv aici ajungem. Eu le-aș mai sesiza celor care se perindă pe la guvernare un lucru, și să se uite că în foarte multe țări comunitare a apărut un flagel: problema sinuciderilor între fermieri. Este un subiect macabru, dar din păcate nu cred că foarte mulți de la minister știu că în Franța rata sinuciderilor între fermieri este cea mai mare dintre toate meseriile franceze. În Germania, în Belgia, în Anglia, în Cipru, în Malta, fenomenul a început să crească. De ce? Fiindcă noi credem că lucrurile sunt foarte simple. Nu. Și mai ales se manifestă între micii și mijlociii fermieri. Păi nici nu mi-e greu să înțeleg. Păi dacă eu, ca o firmă bancabilă, care nu am o problemă să trec peste acest an, trec, eu ceea ce îmi doresc este o modificare legislativă, dar cei mici și mijlocii, care se chinuiesc cu 10-15-20 de hectare, ce vor face? Dacă vrem să-i ajutăm, cum îi ajutăm? Îngropându-i? Stimulând ce? Fiindcă nu avem nicio strategie, nu avem nicio gândire! Ce vrem să facem cu ei, să-i punem pe butuci? Hai să o spunem și să ne-o asumăm! Vrem să-i dezvoltăm? – la fel, s-o spunem și să ne-o asumăm. Eu nu spun ce este bine sau nu, că nu eu conduc. Eu ceea ce spun este că trebuie să ne asumăm ceea ce vrem să facem, într-un fel sau altul. Ca să ieșim odată din această bâlbâială în care ne învârtim de 30 de ani.

Reporter: E o generație! Chiar mai mult. 

Ștefan Gheorghiță: Da, din păcate. Și noi nu înțelegem un lucru: ceea ce simbolizează foarte mult agricultura românească este că percepția pe care o trimitem celor care ne urmează este, o frază pe care o știe toată lumea: „nu pui mâna pe carte? O să ajungi la vaci! O să ajungi să sapi câmp!” – ce-o fi așa de rău? Ăsta e respectul pe care-l arătăm fermierului? Ăla e amărâtul ăla care pune mâncarea pe masă, și nu vorbesc ca amărâtul în sensul că n-ar duce-o bine sau rău sau altfel, nu vorbesc de condițiile de viață. Vorbesc de munca pe care o are. 

Reporter: Dar problema e că nu mai găsim să mai vină oameni să lucreze în agricultură. 

Ștefan Gheorghiță: Aia e! Păi de ce să vină? Ce să facă? Care este respectul instituțional pe care-l primește? Vrem să plătim mai bine oamenii din agricultură? Foarte simplul. Dar ministrul cu Parlamentul și Guvernul, pe de-a întregul, ar trebui să se întrebe: au habar – întreb și eu, chiar dacă pare dur – au habar de ce înseamnă o fermă de 50-60 de hectare? Cu 100 de vaci? Le spun eu, foarte simplu: 100 de vaci ca să le duci la pășune înseamnă doi paznici, înseamnă un miliard. Ca să faci brânza îți mai trebuie un om – încă 500 de milioane – de ăia vechi vorbim. Trebuie să plătești contabilitatea, trebuie să plătești firmă de PSI și SSM, trebuie să ai sisteme de pază, trebuie să-ți plătești paznici, trebuie să nu uite domnul ministru și de la interne că noi de la fermieri, dacă ni se sparge, după ce că suntem prăduiți și ni se fură, mai suntem și amendați că n-am avut trei paznici! Domnule, unde o să vedeți dumneavoastră în Franța, în Belgia, în Polonia trei paznici la o fermă, doi paznici la animale? Sunt cinci oameni – înseamnă două miliarde jumătate! Ăia sunt banii care trebuiau să-i rămână fermierului! Una era dacă avea un singur îngrijitor, îi dădea un salariu decent, dar el trebuie să țină cinci, fiindcă așa-l sufocă legislația! Fiindcă tot tu ești de vină că ți s-au furat pesticidele, tot tu ești de vină că ți s-a furat porumbul de pe câmp, tot tu ești de vină că ți se fură motoarele de la irigații, tot tu ești de vină că se fură tot! Domnule, dar poliția chiar n-are nicio vină? Parchetul care-i prinde și le dă drumul, chiar n-are nicio vină? Că de justiție – ce să mai vorbim? Stăm până ieșim la pensie sau se prescrie faptele. Despre asta vorbim. Și atunci, care este realitatea? 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sistemul de prelucrare în benzi Horsch StripTill este unul deosebit de adaptabil, grație căruia, printr-o singură trecere, se pot efectua mai multe lucrări. Modelele de mașini agricole Focus, care fac parte din gama de produse Horsch de mai bine de zece ani, pot efectua mai multe lucrări într-o singură trecere, aceasta însemnând eficiență din punctul de vedere al costurilor. Gama Horsch Focus este disponibilă cu lățimi de lucru cuprinse între 4 și 7 metri, iar în toamna acestui an va fi lansată versiunea de 3 metri.

Eficiența și realizarea de economii sunt factori importanți atunci când vine vorba de alegerea celei mai bune metode de semănat. În funcție de tipul de sol, rotația plantelor și vegetație, există mai multe opțiuni în ceea ce privește alegerea tehnologiei potrivite în funcție de cerințele specifice ale fermei. „Deoarece perioadele de secetă sunt tot mai mari, metodele de cultivare a solului fără prelucrare/no-till și cele în benzi/StripTill vor deveni tot mai importante în agricultura modernă. Mai mult, cultivarea în benzi mici cu plasarea integrată a îngrășământului, precum și semănatul de precizie are avantaje enorme, ca de pildă: reziduurile din cultura anterioară asigură uscarea mai lentă a solului; protecție împotriva eroziunii datorită reziduurilor organice de la suprafața solului; crearea humusului; echilibrul îmbunătățit al apei; creșterea activității râmelor datorită prelucrării reduse a solului, în benzi; reziduurile culturilor anterioare sunt eliminate din orizontul de însămânțare, astfel, contactul semințelor cu solul se îmbunătățește, iar în condiții uscate, acest lucru duce la o mai bună emergență a plantei”, a arătat Constantin Curcă, reprezentant Horsch în România. Reamintim că, în țara noastră, utilajele producătorului german sunt comercializate de compania Mewi, cu sediul central în Orțișoara – Timiș.

Seceta poate fi îndurată mai ușor

Horsch Focus nu excelează doar în ceea ce privește semănatul culturilor în rânduri, precum cele de porumb sau sfeclă. „Avantajele sistemului StripTill sunt evidente și pentru cereale și mai ales la rapiță. La această cultură există o creștere considerabilă a randamentului, datorită prelucrării adânci în benzi, iar sub efectul îngrășământului, creșterea rădăcinilor este influențată într-un mod pozitiv, iar seceta poate fi îndurată mai ușor”, punctează Constantin Curcă.

Modelele Focus fac parte din gama de produse Horsch de mai bine de zece ani. Aceasta a fost dezvoltată continuu de-a lungul anilor, având la bază cele mai diferite cerințe și necesități ale clienților și se poate adapta unei diversități mari de condiții datorită gamei largi de opțiuni de echipare. „Printre caracteristicile principale ale familiei Focus se disting afânarea în profunzime a solului cu plasarea exactă a îngrășământului și semănatul de precizie – ambele, într-o singură trecere. Pentru aceasta, Horsch utilizează elemente bine-cunoscute existente la semănătorile de păioase și de la utilajele de prelucrare a solului. Numărul de treceri este astfel redus, solul este bine protejat, iar umiditatea este menținută în sol”, a precizat specialistul Horsch.

Pașii de lucru pentru Focus:

Zona I – Ghearele TerraGrip

Afânarea în profunzime a solului, precum și plasarea în benzi a depozitului de îngrășăminte sub rândurile de semințe permit o dezvoltare optimă a rădăcinii.

Îngrășământul poate fi plasat într-unul sau în două straturi diferite de sol.

În plus, eliminarea reziduurilor de la recoltat din zona rădăcinii și transportarea solului umed în orizontul de germinare asigură condiții ideale pentru sămânță.

Zona II – Tăvălug cu roți

Contactul acestora cu solul face posibilă pregătirea optimă a patului germinativ în fața brăzdarelor. Bine-cunoscutul tăvălug cu roți Horsch, având 12 straturi pentru o durată de viață mai mare, asigură consolidarea precisă, în profunzime.

Anvelopele înalte cu diametrul de 100 cm asigură o spațiere optimă chiar și pe soluri foarte ușoare și împiedică acumularea materialului în fața tăvălugului.

Zona III – Nivelare

Sistemul optim de nivelare pentru Focus depinde de tipul de sol ce urmează a fi prelucrat. În funcție de reglaje, sistemul de nivelare cu discuri poate fie să creeze mici creste, fie să niveleze suprafața. Această versiune este recomandată pe soluri ușoare. Pe soluri medii și grele, se recomandă sistemul de nivelare prin mărunțirea solului. Acesta produce pământ fin suplimentar pentru a vă asigura că sămânța se află în apropierea capilarității apei.

Zona IV – Brăzdare semințe

Horsch și gama Focus sunt faimoase pentru varietatea de opțiuni de echipare pentru cele mai diferite culturi și condiții. Pentru semănatul în soluri cu puține reziduuri de recoltare, este recomandat brăzdarul de semințe TurboDisc, iar pentru semănatul unde pe sol există cantități mari de paie, brăzdarul TurboEdge. Brăzdarele individuale și controlate prin roată de presare se pot adapta perfect la sol și asigură o plasare precisă a seminței.

Afânarea solului, plasarea îngrășământului și însămânțare, toate, într-o singură trecere

Focus poate efectua mai multe lucrări într-o singură trecere, ceea ce face ca acest utilaj să fie unul foarte eficient din punctul de vedere al costurilor. „Cum veți găsi, însă, exact acel Focus potrivit fermei dumneavoastră? În funcție de culturi, rotația acestora, tipul de sol și propria convingere, fiecare fermier are cerințe diferite de la acest utilaj”, susține Constantin Curcă.

În prezent, Horsch Focus este disponibilă cu lățimi de lucru cuprinse între 4 și 7 metri, iar primul utilaj Focus cu lățime de 3 metri va fi disponibil pentru următoarea campanie de însămânțare, respectiv din toamna lui 2020.

Cele disponibile se împart, după lățimea de lucru, astfel: Focus 4 TD și 6 TD. Mai mult, există un Focus 6 TD cu prindere în trei puncte și, pentru fermele mari, un Focus 7 MT, care, datorită buncărului mare de semințe Horsch, asigură o foarte mare eficiență.

La Focus 6 TD cu prindere în trei puncte, bara cadru pentru semănat cereale poate fi decuplată în câteva minute și i se poate atașa o semănătoare Horsch Maestro. La procedeul de prelucrare în benzi StripTill, pentru afânarea în profunzime sunt necesare secțiuni diferite de organe active pentru semănat, cu distanțe diferite între rânduri și, de asemenea, între gheare. Focus 6 TD cu proțap pentru prindere în trei puncte este disponibil cu distanța între gheare de 30 cm, 50 cm și 75 cm (în unele variante se depășește lățimea de transport de 3 m). „Există diverse spații de dinți și puteți alege dacă doriți să amplasați depozitul de îngrășăminte într-unul sau două straturi. Astfel, semănătoarea poate fi folosită pentru o mare varietate de culturi. Dacă doriți doar să afânați în profunzime solul și să plasați îngrășământ fără a disloca mult pământ pentru a reduce pierderile de umiditate, vă recomandăm utilizarea vârfului de gheară Horsch ULD. Dacă se dorește afânarea în profunzime a solului, plasarea îngrășământului în bandă și aducerea pământului umed în orizontul de germinație, recomandarea noastră este utilizarea vârfurilor de gheară Horsch LD sau LD Plus, care, datorită procedeelor de tratare termică la care sunt supuse sunt binecunoscute pentru productivitatea mare la hectar și durata lungă de viață”, explică specialistul.

Pe solurile ușoare, tăvălugul opțional Crossbar, amplasat în fața brăzdarelor de semințe, nivelează ridicăturile mici de pământ și totodată îndepărtează resturile organice din rândurile de semințe. „În ceea ce privește brăzdarele de semințe, puteți alege între binecunoscuta a treia generație de brăzdare TurboDisc și brăzdarul TurboEdge – pentru spațieri mai mari între rânduri. TurboEdge îndepărtează reziduurile culturii anterioare din brazda de semințe, asigurând astfel o însămânțare foarte precisă și la suprafață, ca de exemplu pentru culturi intercalate sau de rapiță, direct în miriște. Brăzdarul de semințe cu dublu disc TurboDisc este ideal pentru spațieri mai mici între rânduri, de exemplu la cereale, sau pentru semănatul rapiței după o pregătire intensivă a solului”, a continuat Constantin Curcă.

Dacă este întuneric, sistemul WorkLight permite vizibilitatea optimă asupra câmpului și a utilajului, astfel încât operatorul poate vedea întotdeauna în spatele tractorului și poate lucra la semănat toată noaptea.

Platforma mare, cu trepte și mână curentă, permite umplerea rapidă și în siguranță a buncărului dublu. „Toate cele de mai sus demonstrează că fiecare mic detaliu al semănătorii a fost bine gândit. Combinarea mai multor etape de lucru contribuie la creșterea eficienței fermei, la reducerea costurilor și la optimizarea fermelor din întreaga lume”, ne-a spus în încheiere reprezentantul Horsch în România.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În localitatea Valea Viilor, situată în nordul județului Sibiu, Vasile Floriciu are o fermă de bovine cu peste 40 de mame din rasele Aberdeen Angus și Bălțată Românească. Sibianul și-a făcut ferma în anul 2010 și spune că, deși în zootehnie lucrezi neîncetat, creșterea animalelor îi asigură un trai bun și liniștit.

Vasile Floriciu a crescut în iesle, unde îi dădea mama sa în fiecare dimineață „o cană de lapte de la vacă, proaspăt muls”. În 2010, după ce a vândut 15 capre, a început să se ocupe cu îngrășarea viţeilor și treptat a trecut spre vaci, în prezent mergând şi pe rasă pură, şi pe metisare. „Acum șase-șapte ani, aveam vaci Bălţată Românească și făceam metisare cu Albastru belgian, fiindcă produșii erau căutați. Și cineva care se ocupa de achiziţii îmi zice: domnule Floriciu, dar, dacă tot ai mamele, de ce nu lucrezi cu Angus? Metisare pe Angus, avem Karpaten Meat lângă noi... Şi atunci s-au mişcat rotițele în capul meu, am participat la câteva simpozioane şi conferinţe susţinute în ferma Karpaten Meat de la Marpod, am făcut metisare că n-am avut bani pentru rasă pură, şi apoi am ajuns şi am cumpărat şi rasă pură”, ne-a povestit Vasile Floriciu începuturile afacerii sale cu ferma de bovine.

Fermierul sibian spune că e o afacere bună să crești vaci din rasa Angus, în România cel puţin, în condiţiile de la noi, iar valorificarea nu e o problemă dacă știi cu cine să lucrezi. „Nu vreau să fac reclamă, dar am o colaborare foarte bună cu cei de la Karpaten Meat. În momentul când am început colaborarea cu dânşii, am cumpărat material seminal comercializat de ei, mi-am însămânţat vacile, am avut nişte viţei foarte frumoşi, avem contracte de răscumpărare şi restul stă numai la mine, adică eu trebuie să mă ocup de fermă, n-am grija desfacerii. Am viţei frumoşi, primesc preţ bun, am piaţă de desfacere şi pot să spun că vânzarea o am asigurată prin colaborarea cu Karpaten Meat”, a explicat fermierul.

Rasele de carne, ca orice altă rasă, au nevoie de o supraveghere zilnică, astfel că pentru fermierul din Valea Viilor nu trece nicio zi în care să nu le vadă de cel puţin de două ori. Teama este că în orice clipă poate apărea ceva la viţei și chiar la animalele mature. Dar munca intensă dă roade atunci când pui și pasiune. „La un efectiv de 40 de capete, dacă accesezi toate măsurile care se pot accesa, banii europeni, şi subvenţiile care sunt, poţi să ai un trai decent. Dar trebuie să lucrezi de multe ori două schimburi, nu un schimb”, ne-a zis Vasile Floriciu.

Pășunile, greu de adus la un stadiu optim

Pentru pășune a semnat, în 2014, un contract cu Agenția Domeniilor Statului şi a arendat vreo 46 de hectare de păşune, fâneaţă păşune, plus terenuri degradate, pe care le-a îmbunătățit cât de cât ca să poată să-și crească animalele. Are și o cotă parte din păşunea comunală. Spune că, nici după șase ani, pășunile nu au ajuns la potențialul lor și că încă are de lucru. „Fiindcă sunt infestate cu salcâm şi azi îl tai, mâine creşte iar. E foarte greu”, punctează Vasile Floriciu.

Iarna, își ține animalele în stabulație semideschisă, noaptea animalele putând să intre în adăpost, dacă vor.

Despre relația cu autoritățile din domeniu spune că-și dorește ca acestea să lase fermierii să-și facă în liniște treaba. „Îmi doresc să nu mai fie atâtea controale. Mă refer la controale care se fac inutil și mult prea des la mulți fermieri. Am avut până în 2017 foarte multe controale, am ajuns în audienţă inclusiv la miniștri, sunt lucruri mărunte pentru care te toacă mărunt, mărunt”, ne-a declarat crescătorul, care a accesat în urmă cu ceva ani fonduri europene și ajutoare de minimis.

Educația face diferența și în creșterea animalelor

Utilajele și echipamentele cu care este dotată ferma din județul Sibiu, de la Valea Viilor, au fost cumpărate cu fonduri proprii, Vasile Floriciu dorindu-și acum o îmbunătățire a dotărilor, poate cu ajutorul proiectelor europene. În anul 2000, actualul fermier a plecat să lucreze peste hotare și, cu banii strânși, s-a întors acasă și a cumpărat utilaje. „Nu mi-am cumpărat nici vilă, n-am fost nici în vacanţe, mi-am cumpărat utilaje. De când am mai multe animale, e mai uşor să investesc”, ne-a spus crescătorul, care lucrează singur, cei doi copii mai mari fiind plecați, iar cel mai mic e încă la școală.

Supărarea sa e că niciunul dintre băieți nu e interesat să ducă ferma mai departe. „Băiatul mare este de șase ani stabilit în Germania, unde lucrează, băiatul mijlociu lucrează în Italia, băiatul mic e la şcoală şi-l interesează mai mult fotbalul şi cartea”, arată Vasile Floriciu.

De studiat, studiază și dumnealui în continuare, citește foarte mult, inclusiv despre reproducţie la animale, având la activ un curs de însămânţător. „Când am ajuns la 20 de capete de mame, mi-am dat seama că se cheltuiește prea mult cu însămânţătorul şi de multe ori, n-am nimic cu ei, mulţi veneau numai pentru bani. Atunci am decis să rup două luni din activităţile mele, am făcut cursul de însămânţător şi n-am avut probleme. Acum mă descurc singur cu însămânțările artificiale”, a încheiat crescătorul de bovine din Valea Viilor, Vasile Floriciu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul trecut, a intrat în vigoare noua legislație europeană ce vizează motoarele pentru mașinile non-rutiere, respectiv utilaje agricole și pentru construcții. Se numește Stage V și impune limite nu doar la nivelul masei de particule fine din gazele evacuate, ci și în ceea ce privește numărul de particule per unitatea de energie produsă.

Noua legislație se aplică pentru utilajele mobile, industriale, acționate cu motoare cu aprindere prin compresie (diesel) sau cu aprindere prin scânteie. Legislația din ce în ce mai strictă privind emisiile de gaze de evacuare este o încercare de a limita substanțele nocive din gazele evacuate de motoarele alimentate cu combustibili fosili. Aceste substanțe includ oxizi de azot, monoxid de carbon, hidrocarburi și particule fine. „În ceea ce privește tehnologia producătorului american Case IH și a concernului CNH Industrial care deține această marcă, alinierea la aceste standarde de emisie a început cu lansarea unui nou tractor Case IH. Ca atare, producătorul american a construit primul tractor european cu motor de Stage V, Case IH Optum. A urmat modelul noului Magnum AFS Connect, așa cum se cunoaște de la lansarea sa de anul trecut. Construcția modelului Magnum AFS Connect are la baza sa motorul de Stage V, produs de FPT Industrial, cel mai mare producător de motoare din lume, care face parte, de asemenea, din grupul CNH Industrial. Din această primăvară, și-au făcut apariția și alte modele Case IH care beneficiază de motoare Stage V, precum Puma short wheelbase (n.r., ampatament scurt), urmând ca, din toamnă, să avem ocazia să vedem modelul Maxxum Stage V”, a precizat Bogdan Constantin, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România.

Conform planului inițial, elaborat înainte de pandemia generată de COVID-19, începând cu 2019, odată cu lansarea modelului Vestrum, și până la sfârșitul anului 2021, absolut toate modelele Case IH vor trece la Stage V. Tractoarele mari, articulate, Steiger și Quadtrac vor începe să vină cu motoare de Stage V spre sfârșitul anului, pe măsură ce sunt comandate.

Din punct de vedere tehnic și practic, Stage V nu va influența în niciun fel buna funcționare a motorului, respectiv a utilajului. „Pe de altă parte, operatorul nu miroase că motorul său nu este, de exemplu, de Stage V și e de Stage IV. Ceea ce se tratează în plus la Stage V față de Stage IV este reducerea cu 40% a masei de particule de funingine pe care o aruncă motorul în atmosferă. Ca atare, în fumul de eșapament apar mult mai puține microparticule diesel”, explică Bogdan Constantin.

Puteți citi articolul pe larg în Revista Fermierului ediția print – august 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agricultura din România se bucură și astăzi la fel cum se bucura și ieri de tinerii săi dezvoltatori. Tineri care, pe lângă puterea de muncă și spiritul întreprinzător și inovator al acestei generații, au întreprins și pasiunea de a face această industrie să fie productivă. Acesta este și cazul lui Valentin Plătică, un tânăr fermier din comuna Glodeanu Sărat, sat Pitulicea, din județul Buzău, care la vârsta de 35 de ani administrează cu succes ferma preluată de la bunicul său. Am ajuns de curând în ferma Glia Prest Simion SRL, unde am discutat cu tânărul fermier despre povestea acestei exploatații agricole de circa 700 de hectare. Absolvent al Facultății de Management în Agricultură din cadrul USAMV București, Valentin Plătică a decis să se întoarcă acasă lângă bunicul său pentru a nu lăsa ferma de familie să se stingă.

Valentin Plătică: „Astăzi e greu să te apuci de agricultură de la zero.”

Reporter: Sunteți un fermier tânăr, reprezentați noua generație de agricultori ai României. Ce vă atrage în acest domeniu?

Valentin Plătică: Pasiunea s-a născut în familie. Începuturile acestei ferme sunt legate de bunicul meu. Tataia a fost mereu un întreprinzător, chiar și înainte de Revoluție avea sere cu flori și solarii cu roșii, fiind primele astfel de sisteme din comună. După 1990 a avut curajul nebunesc să facă un împrumut la bancă pentru a înființa o moară care să producă făină și mălai. La fel ca serele din perioada comunistă, și această moară era unică în zona noastră. Totodată, a făcut o brutărie și s-a dedicat și culturii mari, făcând prestări servicii prin sat cu tractorul românesc pe care îl avea. Fiind priceput, a avut succes și a mai achiziționat două tractoare U 650 și o combină cu care a continuat să lucreze terenurile tuturor celor din zonă.

Reporter: În ce perioadă a făcut aceste achiziții?

Valentin Plătică: Aceste lucruri se întâmplau prin anii 1992-1993. În acea vreme cei mai mulți începeau, rând pe rând, să lase pământurile pârloagă. Astfel, i-au cerut bunicului meu să le preia pământul în arendă. Bunicul meu a fost sceptic la început, nedorind „să se lege la cap”. A continuat cu prestarea de servicii până în 1994, înființând o firmă de prestări servicii. A mai achiziționat câteva tractoare, ajungând la un număr de patru tractoare românești U 650, angajase și doi operatori și a continuat să lucreze pământul celor care încă mai făceau ceva. Inevitabil, a început să ia și pământ în arendă, iar prin 1997 a mai cumpărat o combină SEMA. A continuat în așa fel încât până în 2000 a ajuns să aibă zece tractoare românești U650, cu care lucra aproximativ 600 ha.

Au venit câțiva ani dificili, 2001-2002, cu secetă mare, lucru care a dăunat destul de mult fermei, pentru că am acumulat datorii mari. Apoi am tras așa cum s-a putut de această afacere până în 2005-2006. În acest timp, am început să mă implic și eu, ca tânăr student. În 2007, împreună cu bunicul, am achiziționat două tractoare și un plug în leasing și ne-am propus să mai cumpărăm utilaje cu ajutorul fondurilor europene.

Anul trecut, unul bun

Reporter: Dincolo de provocarea de a vă implica în afacerea de familie, ce anume v-a făcut să lăsați Bucureștiul, un oraș mare și foarte dinamic, mai ales că sunteți tânăr?

Valentin Plătică: Îmi doream foarte mult să pot să-l ajut pe bunicul meu, mai ales că situația ajunsese să-l depășească. Din această dorință am ales acest domeniu de studiu (n.r., studii agronomice), pe care l-am parcurs timp de șapte ani. În această perioadă, veneam și-l ajutam pe tataia la lucrările pe care le avea. Cu toate acestea, nu-mi plăcea deloc situația, tractoarele fiind vechi, activitatea deosebit de îngreunată. În 2007, după ce am terminat facultatea, am făcut un proiect european pentru câteva utilaje pe FEADR: o combină cu hedere, un disc de patru metri, o semănătoare de prășitoare și una de păioase. Din această cauză tataia a fost nevoit să treacă ferma pe numele meu și s-a lăsat destul de greu convins, pentru că eram lipsit de experiență, fiind foarte tânăr. Prima dată mi-a trecut 50%, iar după ce am fost să depun actele, mi-au spus că este nevoie să am 100%, apoi, mai mult de nevoie decât de voie, mi-a trecut ferma pe numele meu integral.

Reporter: A riscat cu această decizie?

Valentin Plătică: A riscat mult. E adevărat că eram un tânăr absolvent care prelua o întreagă activitate. La început am făcut proiectul și, spre surprinderea noastră, s-a aprobat. Am început foarte greu cu finanțarea, pentru că atunci firma era într-o situație grea, cu datorii. Băncile m-au refuzat din prima, mi-au spus să vin peste un an, în funcție de cum evoluează firma. Am fost la vreo trei bănci în acea perioadă. Am vorbit cu contabila, am văzut ce e de făcut, iar într-un final am reușit să o scoatem pe profit în anul următor. M-am întors la bancă și am obținut un împrumut în euro, dar cu dobândă mai mare, respectiv 9%. Am început să plătim utilajele luate în leasing și să dezvoltăm activitatea.

Reporter: Ce mărime avea în acel moment ferma și ce tip de cultură aveați?

Valentin Plătică: Vorbim de aproximativ 700 ha și cultivam grâu, porumb și floarea-soarelui. Cu utilajele noi achiziționate până în 2010, s-au văzut imediat rezultatele în productivitatea de lucru și mai ales la recoltă. Acela a fost momentul când am devenit din ce în ce mai determinat să dezvolt această fermă, să pun și mai mult suflet.

Reporter: Și lucrurile nu s-au oprit aici. Din contra, au avut o traiectorie ascendentă de atunci și până în prezent.

Valentin Plătică: Da, deși suprafața agricolă a rămas aceeași, am continuat să ne dezvoltăm constant pe verticală, să exploatăm la maximum toate instrumentele de lucru. Am cumpărat în continuare utilaje și am încercat să modernizez ferma cât de mult am putut. Pe atunci aveam în jur de zece angajați, iar acum am ajuns la cinci angajați care reușesc să facă totul în fermă, fără probleme. Am reușit să fidelizez angajații, am reușit să cultiv în ei această pasiune – agricultura, pregătindu-i să folosească la potențial maxim toate instrumentele de lucru din fermă.

Reporter: Care este structura culturilor în ferma dumneavoastră și cum a fost anul agricol trecut?

Valentin Plătică: Anul trecut am avut grâu pe 130 ha. Deși a fost secetă, a avut o ieșire spectaculoasă în primăvară. Am avut o producție de vreo șase tone la hectar. Am fost mulțumit, raportat la seceta din toamnă și la problemele legate de înfrățirea insuficientă. Pe de altă parte, am însămânțat cu floarea-soarelui 170 de hectare și am obținut trei tone și ceva la hectar. Am avut ploi în primăvară și frig, apoi vara a fost uscată. Am semănat porumb pe 400 de hectare și am obținut o producție de vreo opt tone. Ne-am plătit datoriile și am avut, una peste alta, un an bun.

Raportul preț/calitate, factorul determinant în alegerea mărcii Case IH

Reporter: Când a început colaborarea dumneavoastră cu Titan Machinery România? Cu ce utilaje a început acest parteneriat și câte aveți în momentul de față?

Valentin Plătică: Aveam nevoie de niște roți înguste pentru unul dintre tractoarele pe care le aveam în fermă și l-am contactat pe Vali (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional), cerându-i o ofertă. Acesta a fost practic începutul colaborării noastre. Un an mai târziu, am început discuțiile pentru achiziționarea unui tractor Case IH Magnum 340, model pe care l-am luat în 2018. Tot atunci, am discutat și de o combină Case IH Axial-Flow 6140 cu un heder de opt rânduri pentru prășitoare – Olimac Drago GT și unul pentru păioase Case IH de 7,6 metri. Am mai cumpărat și un plug cu 8 trupițe lamelar Gregoire Besson, un cultivator Väderstad Top Down de trei metri și un scarificator de la Gaspardo de trei metri cu șapte ancore. În primăvara anului trecut (n.r., 2019), m-am decis să cumpăr și un tractor mai mic, de 115 CP – Case IH Farmall 115 C.

Reporter: De ce Case IH și nu alți producători?

Valentin Plătică: Am fost și m-am interesat peste tot, dar raportul calitate-preț a fost factorul determinant pentru care am ales să cumpăr Case IH. M-am gândit că, decât să plătesc câteva zeci de mii de euro în plus pentru un tractor de altă marcă, mai bine cumpăr și un agregat pe care să-l folosesc la tractorul Case IH ales. Bineînțeles, a contat și faptul că aveți un vânzător bun pe zonă, Vali, care m-a ajutat foarte mult (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional).

Înainte să cumpăr combinatorul Top Down, intram de două ori cu discul și apoi semănam, acum intru o singură dată cu Top Down și-mi pregătesc terenul pentru semănat. Consumul este, de asemenea, redus. În ceea ce privește tractorul Case IH Magnum 340, timpul de lucru la semănat a devenit foarte scurt, acest tractor este suficient pentru cele două semănători de precizie pentru plante prășitoare.

Tractorul l-am luat „hight specs” (n.r., dotat cu toate opțiunile disponibile), pentru a nu întâmpina vreo nevoie apărută pe parcurs. Prin comparație cu alte tractoare de aceeași putere, am constatat un consum mai redus la Magnum. La lucrările de cultivat din primăvară, la care am folosit Väderstad Top Down, am avut un consum de 17 l/ha, iar la arat: 20-22 l/ha.

Reporter: Cum descrieți combina de recoltat pe care o aveți?

Valentin Plătică: La combină mă impresionează și azi sistemul de rotor cu flux axial, deși la început am fost reticent. Valentin Albu, managerul regional de vânzări, a avut răbdare cu mine pentru a mă convinge. Pot să spun că am riscat puțin, dar imediat cum am intrat cu ea în lucru, recolta a fost impecabilă, fără boabe sparte/fisurate, fără pierderi, totul, foarte curat. Bineînțeles că sunt importante și reglajele pe care le faci.

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu departamentele de service și piese de schimb din cadrul Titan Machinery România?

Valentin Plătică: În principiu am o relație bună cu echipa de service de la Brăila. M-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie, iar această relație bună m-a încurajat să mai cumpăr atât piese, cât și utilaje. Iar relația cu Valentin Albu este una de prietenie, chiar dacă sunt afaceri la mijloc, s-a legat o relație destul de strânsă și ne ajutam reciproc cum putem.

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Valentin Plătică: Intenționez să mai achiziționez câteva utilaje, dacă vremea va fi bună, o semănătoare de păioase și una de prășitoare de la Väderstad, care să fie echipate cu toate sistemele de ultimă generație. Este posibil să diminuez lucrările în câmp și să maximizez profitul, pentru că acum vedem că apa din sol e foarte prețioasă și cel puțin în vară nu mai vreau să intru cu plugul, iar în toamnă doar ar sau scarific. Cât pot, o să încerc să reduc lucrările de pregătire.

Reporter: Încurajați și alți tineri să îmbrățișeze această meserie?

Valentin Plătică: Agricultura este o meserie frumoasă astăzi, mai ales atunci când ai toate instrumentele necesare s-o faci productivă. Nu știu dacă pot să-i încurajez. În ziua de azi este greu să te apuci de agricultură de la zero, să devii fermier, pentru că sunt investiții mari. În schimb, îi încurajez pe toți tinerii care au oportunitatea de a prelua agricultura de la părinți sau bunici să ducă mai departe ceea ce au făcut dumnealor.

BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html