Am intrat într-un an nou cu optimism, cu speranțe, cu dor de normalitate. Ca la orice început, ne stabilim obiective. Dar, atunci când e vorba de afaceri, mai ales agricole, îndeplinirea lor nu depinde doar de noi. Intervin piedicile conjuncturale, cum ar fi piața, legislația și, mai ales, condițiile meteo.

Deja agribusiness-ul românesc, și nu numai, e cuprins de nesiguranță. Lăsând la o parte faptul că nu se știe dacă anunțatele evenimente agricole, târguri, expoziții, caravane, chiar se vor ține – vedem, în funcție de evoluția pandemiei –, prima grijă a agricultorilor e să stea cu un ochi la grâul nerăsărit încă și cu celălalt la buzunarul care se tot găurește.

În acest prim număr din 2022 al publicației noastre vă veți întâlni cu unele dintre greutățile sectorului agricol, ale fermierului român, dar și ale furnizorilor de input-uri. Da, și aceștia din urmă se confruntă cu probleme, pentru că sunt o za dintr-un lanț.

Aminteam de târguri, care, dacă se vor desfășura, probabil vor fi sărace în tehnică agricolă, pentru că, încă de anul trecut, au început problemele pentru producători și furnizori. Producția merge greu din cauza lipsei componentelor, sunt întârzieri în fabricare și implicit în livrare. Stocuri nu prea mai au nici producătorii și nici dealerii.

Răbdarea va fi cuvântul de ordine al anului 2022, poate chiar și al următorilor. Din 2021, distribuitorii caută echipamente second-hand, pe toate piețele, pentru a putea onora cererea acelor fermieri care au nevoie de un utilaj, imediat. Răbdare trebuie să aibă și cei care implementează proiecte europene, și nu doar răbdare, ci și bani, pentru că prețurile nu mai sunt aceleași ca la momentul negocierii și depunerii proiectului. 

Probabil că unii vor renunța la achiziția de echipamente, dar nu vă imaginați că asta le va aduce un plus în conturi. Toate input-urile s-au scumpit. Îngrășămintele și-au triplat prețurile, creșteri sunt și la sămânță, iar prețul materiei prime agricole, al producției din câmp nu ține pasul cu aceste creșteri. Majorările la gaze și electricitate au făcut deja istorie.

Să rămânem totuși optimiști și cu speranța unui an mai bun decât toți cei anteriori? Fiecare trebuie să-și vadă de afacerea lui și să se adapteze la situația existentă, iar statul trebuie să sprijine economia, producția, în special în momentele dificile. Din păcate, de la Revoluție încoace, niciun sector din agricultură și industrie alimentară nu a avut parte vreodată de predictibilitate. Încă nu avem strategii, nu avem o legislație adecvată, nu avem direcții, toată lumea ridică din umeri și se uită spre cer. Azi, „merge și așa” nu mai merge. În piața asta comună, globală, nu mai merge, iar instituțiile statului nostru sunt încremenite în timp. Indiferent cine-i șef la Agricultură, în minister continuă să se „lucreze” după sintagma „știm noi mai bine”. Dau un exemplu: Planul Național Strategic 2023-2027 se dezbate cu toate sectoarele, cu fermierii, cu asociațiile din industria alimentară, dar doar de formă. Mi-a ajuns la urechi că ce a fost scris în PNS de către funcționarii statului, tot aia va ieși la final. Dezbateri de ochii lumii, să dea bine autoritatea. Vocea fermierului nu e auzită. Când se va înțelege și în România că o strategie pleacă de jos în sus? Că trebuie să țină seama de zone, regiuni, de specificitate? Când? Atunci când se va schimba mentalitatea celui care muncește la stat și e plătit din banii publici, din banii noștri, ai cetățenilor cotizanți la trezoreria statului.

Sunt mai puțin de două luni de când a preluat MADR Adrian Chesnoiu. După unii, face treabă, după alții, ba. E clar că nu poate mulțumi pe toată lumea, însă, după mine, și el acționează, cum se zice, pompieristic. A grăbit programele Tomata, Usturoiul și alte acte normative să iasă în timp util, însă nici la el nu văd graba de a face strategii. Spuneam de răbdare, să i-o acordăm. Politicul trebuie să-i acorde susținere, altfel răbdăm în van.

Românul e învățat cu greul, dar hai toți cei implicați în agricultură și industria alimentară să facem împreună cu autoritățile și presa să ne fie și bine.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Sănătatea solului este baza agriculturii sustenabile și a producției hranei sănătoase. Însăși viața noastră pe Pământ depinde de sol. Această resursă reprezintă o rezervă esențială de biodiversitate și este bariera împotriva instabilității hidrogeologice. De asemenea, este un aliat valoros în combaterea schimbărilor climatice.

Pentru a sărbători Ziua Internațională a Solului, marcată pe data de 5 decembrie a fiecărui an, BKT a dorit să dedice cel de al doilea episod al „Evoluției Globale”, noul format al BKT Network, acestei resurse fundamentale și importanței menținerii sănătății ei, discutând pe această temă cu invitați și experți internaționali de prestigiu. „Pe parcursul episodului am încercat să răspundem la o întrebare fundamentală: cum poate fi păstrată sănătatea solului în agricultură?”, transmit reprezentanții companiei producătoare de anvelope BKT.

„Studiați-vă solul, compoziția, caracteristicile și nevoile acestuia!”

În opinia lui Michael McNeill, președinte al Ag Advisory Ltd, un serviciu independent de consultanță în domeniul culturilor din statul Iowa din SUA, primul lucru care trebuie făcut pentru a obține și a menține un sol sănătos este să îmbunătățim stabilitatea structurii sale, pentru a menține echilibrul corect în compoziția chimică, biologică și fizică a acestuia. „Adoptarea practicilor corecte de fertilizare și cultivare este esențială pentru asigurarea sănătății solului și, în consecință, a culturilor; managementul apei are, și el, un impact major. Pentru fermieri, abordarea respectuoasă a solului este nu doar importantă, ci și o idee bună. Menținerea unui sol sănătos le asigură, de fapt, stabilitatea producției și, drept urmare, a profiturilor.”

Sănătatea solului nu este importantă doar pentru calitatea recoltelor și pentru productivitate, ci influențează și schimbările climatice. Puteți considera solul ca fiind rezervorul natural de absorbție a carbonului. Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO – Food and Agriculture Organization) a Națiunilor Unite, solul, dacă este sănătos, ar putea sechestra – adică captura și reține, în următorii 25 de ani, aproximativ 10% din emisiile de CO₂ la nivel global. Relația dintre sol și climat a fost analizată, în mod particular, de Dianna Bagnall, cercetător în domeniul solului la Soil Health Institute din SUA. „Modul în care administrăm solul are un impact direct asupra climatului global. Solul sănătos poate sechestra și reține în el CO₂. Însă acesta poate fi emis din nou în atmosferă dacă solul este degradat sau deteriorat. În acest sens, fermierii pot contribui, concret, la acest proces prin prezervarea sănătății solului și prevenirea eliberării de CO₂, de exemplu, prin reducerea nivelului de prelucrare a solului și creșterea diversității culturilor. Adoptarea acestor practici de către fermieri generează un cerc virtuos benefic pentru sol, agricultură, mediu și societate.”

Piero Torassa, inginer de teren la BKT Europe, a vorbit despre problema compactării solului și impactul negativ al acesteia asupra proprietăților solului. Nevoia de a crește productivitatea și eficiența pe teren a condus, în timp, la dezvoltarea de utilaje din ce în ce mai puternice și mai grele, proiectate pentru a susține sarcini considerabile. Dacă, pe de o parte, utilizarea acestor utilaje crește profitabilitatea și viteza lucrărilor pe teren, pe de altă parte, greutatea crescută a vehiculelor cauzează o deteriorare a solului și a culturilor, provocând compactarea solului agricol, care împiedică trecerea oxigenului și apei în pământ și duce la deteriorarea culturilor și recoltelor. „Alegerea anvelopelor corecte pentru lucrările pe teren reduce, cu siguranță, semnificativ acest fenomen. În particular, anvelopele dotate cu tehnologia VF (Very High Flexion) sunt aliați autentici ai sănătății solului, putând suporta aceleași sarcini la o presiune mai mică a anvelopei decât produsele standard. Iar acest lucru este posibil deoarece presiunea scăzută crește amprenta la sol a anvelopei, reducând, astfel, compactarea”, a arătat Piero Torassa.

Cea care a oferit un exemplu concret despre cum își poate transforma un fermier afacerea în mod sustenabil pornind de la sănătatea solului său, a fost Sarah Bell, fermier din micul comitat Rutland din Anglia, precum și consultant de afaceri pe probleme agroalimentare. După cum explică Sarah Bell, oricine poate decide să aibă o abordare sustenabilă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în afacerea ei agricolă, implementând gradual sisteme de agricultură mixte și, astfel, dezvoltând interacțiuni între culturi, folosind mai mult compost și fertilizatori și limitând utilizarea produselor chimice acolo unde este posibil, precum și urmând principiile de bază ale agriculturii de conservare, prin rotația culturilor. „Fermierilor care doresc să înceapă un proiect sustenabil care prezervă și solul, le spun: studiați-vă solul, compoziția, caracteristicile și nevoile acestuia. Nu există o soluție universală; în schimb, este necesară o abordare personalizată, în armonie cu nevoile fiecărui specialist și ale solului acestuia. Sustenabilitatea este o adevărată călătorie: începeți făcând schimbări mici și monitorizând rezultatele obținute. Stabiliți obiective și nu vă grăbiți să le obțineți: calea către sustenabilitate poate fi, uneori, lentă, dar merită efortul.”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat în ședința din 15 decembrie 2021 o Hotărâre pentru modificarea art. 10 din HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se completează sumele necesare pentru plata către fermieri a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul III al anului 2021 (perioada 1 iulie 2021 – 30 sept. 2021).

Fondurile alocate schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură de la bugetul MADR pe anul 2021 se majorează cu 187.963.234 lei, iar suma totală alocată cu această destinație crește de la 569.039.000 de lei la 757.002.234 de lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va începe efectuarea plăților către beneficiari imediat după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, precizează MADR.

Suplimentarea se asigură astfel:

• 13.963.234 de lei, disponibili la finalizarea perioadei de depunere a cererilor în cadrul schemei de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2021 asupra sectorului apicol”;

• 174.000.000 de lei, în conformitate cu OUG nr.122/2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români anunță extinderea serviciilor de consultanță pe care le oferă membrilor săi și lansează în premieră pe piața din România servicii de consultanță și consiliere privind utilajele agricole. Scopul noilor servicii, care vin în sprijinul fermierilor, este să asigure reprezentarea fermierilor în relația cu producătorii și distribuitorii de utilaje agricole, respectiv cu autoritățile locale și centrale, dar și identificarea unor soluții aplicate la problemele cu care se confruntă fermierii privind utilajele agricole.

Demersul de a lansa noile servicii de consultanță și consiliere vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor din țara noastră cu privire la achiziționarea, operarea și funcționarea utilajelor agricole, precum și în privința relației pe care aceștia o au cu producătorii și distribuitorii de utilaje agricole și cu echipele de service. Astfel, pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor, Clubul Fermierilor Români urmărește să ofere soluții concrete, care contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și totodată la promovarea proiectelor de digitalizare a agriculturii, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.

„Vrem să venim prin acest nou serviciu de consultanță în sprijinul fermierilor, prin elaborarea și punerea la dispoziția acestora a unor ghiduri și recomandări concrete cu privire la mentenanța utilajelor agricole, condiții de iernat pentru utilaje, planuri de achiziție a utilajelor agricole și pieselor de schimb, concomitent cu transmiterea unor buletine periodice de informare privind piața utilajelor agricole din România și țări vecine (rapoarte, tendințe, noutăți), legislația din domeniu, precum și programele de finanțare pentru achiziționarea de utilaje agricole”, a precizat Dan Hurduc, președinte Clubul Fermierilor Români.

În funcție de specificul fermelor și al activităților avute în vedere de fermieri pentru folosirea utilajelor agricole, Clubul oferă membrilor săi servicii complexe, precum consultanță în privința achiziționării de utilaje agricole noi (analiză oferte și recomandări, analiza condițiilor contractuale) sau second-hand, dar și în privința întreținerii utilajelor agricole (prețuri piese de schimb, perioadă service în caz de daună, costuri etc.).

„Fără îndoială, tehnologia este un mijloc de îmbunătățire a agriculturii. Clubul Fermierilor Români a inițiat deja proiecte legate de digitalizarea agriculturii și își asumă responsabilități în zona de educare, conștientizare și promovare a soluțiilor tehnologice pentru creșterea eficienței și competitivității fermelor românești. Dorim să readucem în atenție beneficiile utilajelor agricole moderne și, în acest sens, lansăm pentru membrii noștri servicii de consiliere tehnologică, juridică și fiscală în relația cu producătorii și dealerii de tractoare și mașini agricole. De altfel, este pentru prima dată când o asociație de fermieri lansează astfel de servicii în România, ceea ce reconfirmă angajamentul nostru de a aduce valoare și de a susține creșterea performanței fermierilor din România”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Un alt obiectiv asumat de Clubul Fermierilor Români este acela de a lansa un program de formare pentru operatorii de utilaje, în vederea creșterii nivelului de cunoștințe teoretice și practice privind operarea utilajelor agricole. Totodată, Clubul Fermierilor Români își propune să facă demersuri privind reglementarea unor probleme specifice legate de înmatricularea, operarea, transportul și omologarea utilajelor agricole.

Cu o experiență de peste 35 de ani în domeniu, Radu Călin Meșină este manager Program Consultanță Utilaje Agricole în cadrul Clubul Fermierilor Români. În ultimii 15 ani, Radu Meșină a fost Consultant Vânzări, Specialist Vânzări, Key Account, Specialist Produs, respectiv Product Line Manager la IPSO Agricultură, unul dintre cei mai mari distribuitori de mașini și utilaje agricole din România, fiind certificat de către John Deere International în domeniul Combinelor Agricole de Recoltat, Combinelor Autopropulsate de Recoltat Furaje și pentru Prese de Balotat.

Fermierii interesați să acceseze serviciile de consultanță pentru utilajele agricole oferite de Clubul Fermierilor Români au la dispoziție următoarele date de contact: Radu Călin Meșină, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., telefon: 0751.291.693.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) anunță organizarea în perioada 9-11 iunie 2022 a primei ediții a târgului FarmConect România.

Noul eveniment, care se adaugă de la anul târgurilor și expozițiilor agricole din țara noastră, își propune să înlesnească schimbul de informații, cunoștințe tehnice și experiențe relevante pentru fermieri, producători locali, consumatori și companii, asigurând în acest fel o dezvoltare sustenabilă a agriculturii în România.

Târgul, dedicat tuturor fermierilor, producătorilor locali, consumatorilor și companiilor din agribusiness, este organizat în inima Bărăganului cu susținerea Primăriei Slobozia. „Bărăganul și toată regiunea de sud a țării sunt legate de agricultură. Ne aflăm în centrul unei zone cu un extraordinar potențial de dezvoltare și, prin susținerea acestui proiect care aparține fermierilor, vom contribui la dezvoltarea unui centru de excelență dedicat agriculturii și industriei alimentare. Comunitatea locală are nevoie de astfel de proiecte care vor pune Slobozia pe harta evenimentelor de referință la nivel național și european”, a declarat Dragoș Soare, primarul orașului Slobozia.

FarmConect România aduce o abordare nouă în organizarea târgurilor din agribusiness prin implementarea unui concept ce-și dorește să schimbe percepția consumatorului privind modul în care se face agricultură în România, de-a lungul întregului lanț de distribuție și aprovizionare, susțin organizatorii. „În acest fel, târgul FarmConect România susținute valorile APPR: transparență, sustenabilitate, comunitate și informare corectă”, afirmă directorul executiv al APPR, Alina Crețu. Președintele APPR, Nicolae Sitaru, adaugă: „Fermierii din România au astăzi capacitatea de a-și reprezenta interesele și pot face mai mult pentru a promova modelul de agricultură românesc. Un astfel de târg ne va da posibilitatea să arătăm cum facem astăzi agricultură în România, cum se produc hrana și materiile prime pentru industria agroalimentară și care este implicarea noastră, a agricultorilor, în dezvoltarea satelor românești”.

Evenimentul de la Slobozia se vrea a fi mai mult decât un târg de agricultură. „La FarmConect România vom putea arăta care sunt numeroasele provocări cu care se confruntă la nivel general fermierii: să producă în mod durabil pentru a găsi soluții la problemele legate de mediu și schimbările climatice, să asigure competitivitatea unui sector care este expus concurenței piețelor internaționale și să atingă toate obiectivele ambițioase prevăzute în strategia De la fermă la furculiță”, a conchis Alina Crețu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Arad are loc, de peste trei decenii, un târg cu specific agricol. De altfel, pentru dumneavoastră, cititorii noștri, el este atât de cunoscut încât nici nu are rost să îi facem o prezentare prea amplă. Vom rezerva spațiul acesta pentru a vă reda câteva povești și opinii culese de noi de acolo.

Ediția din acest an, desfășurată între 2 și 5 septembrie, s-a socotit a fi a treizeci și una, pentru că aceea de anul trecut nu a avut loc, din motivele cunoscute. 

Prezența la târg, din partea comercianților a fost în parametrii apropiați de cei de dinaintea pandemiei, 230 de firme, dintre care 35 au provenit din străinătate, din Ungaria, Germania, Olanda, Cehia, Bulgaria și Ucraina. În schimb a fost un plus la capitolul vizitatori, nu cu mult, dar suficient să ne dovedească cât de intens își doreau fermierii să vină la un asemenea eveniment. Acum doi ani au fost puțin peste 16 mii de vizitatori, iar acum sau apropiat de 18 mii. 

Această dorință a fost remarcată și de Florin Neacșu, director general adjunct  al NHR Agropartners: „Cred că am așteptat să ne întâlnim, și noi, și fermierii, pentru că am avut contacte cu ei și am sesizat că au nevoie să iasă, să vadă noutăți, să vadă ce mai oferă producătorii sau importatorii de utilaje. Mulți dintre ei sunt dornici să facă investiții și acest târg le dă ocazia să vadă ce mai este nou și să se orienteze asupra unor utilaje de care ar avea nevoie și pe care ar dori să le achiziționeze”, iar Răzvan Tomescu, directorul de marketing al Titan Machinery România, a confirmat: „Da, într-adevăr, ne bucurăm să fim din nou în preajma fermierilor și alături de partenerii noștri, pentru a arăta noile tehnologii și noile produse ale furnizorilor pe care îi promovăm și suntem bucuroși, anul acesta, să venim la Agromalim, un târg de tradiție, pe zona de vest a țării”. Asta, în ciuda faptului că producătorii de mașini și utilaje au reușit să se mai întâlnească cu o parte dintre fermieri, chiar și în perioada pandemiei, pentru că au organizat evenimente proprii, dar prezență așa de mare ca la târgul de la Arad nu aveau cum să aibă. 

Profesorul Constantin Pascal a venit tocmai de la Iași. „Având în vedere faptul că în ultimii doi ani nu au mai fost organizate asemenea evenimente, chiar am vrut să vin să văd ce se mai întâmplă în acest domeniu, care mai este părerea, care mai este optica crescătorilor, care mai este nivelul la care s-a ajuns în ameliorarea acestei specii”, a mărturisit domnia sa referindu-se la crescătorii de oi.

Directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Bela Vaida, zice, caracterizând târgul, „vreau să vă spun, de la bun început, că s-a simțit pandemia de anul trecut, iar această chestiune pot să o confirme cel mai bine crescătorii de animale, pentru că, un an să treacă, doi chiar..., perioadă în care ei nu au comunicat, nu s-au întâlnit, ne-au povestit că a fost un moment destul de greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al lor, bineînțeles, iată că în 2021 s-a realizat această expoziție, acest loc unde ei s-au întâlnit din nou și să știți că s-a văzut multă fericire pe fețele lor. Este, într-adevăr, un târg frumos, un moment de bucurie pentru toți agricultorii, în special pentru crescătorii de animale, pentru că ne aflăm în sectorul zootehnic”. 

Parteneri ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, pentru organizarea acestui târg, au fost Consiliul Județean Arad, USAMVB „Regele Mihai al României” Timișoara, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, Asociația Aberdeen Angus România, Asociația Crescătorilor de Bovine „Narcisa” Timiș, Oficiul Județean pentru Zootehnie Arad, Asociația Crescătorilor de Animale Arad și ACO Păstorul Crișana. 

Noi ne-am aflat printre partenerii media, de aceea, se înțelege, nu puteam lipsi. Am fost și ne-am bucurat alături de fermieri de posibilitatea revederii cu mai vechii prieteni. Am ales să vorbim cu câțiva dintre ei, cu care am povestit despre ce s-a mai întâmplat de la ultimele întâlniri, cu ce noutăți vor să ne surprindă, pe noi, dar mai ales pe fermieri. Cu alții, poveștile au fost despre problemele pe care le au, pentru că, de, după cum spune unul dintre cei cu care am stat de vorbă, parte a statului, fiind directorul Autorității Naționale de Zootehnie, l-am numit pe domnul Bela Vaida, „probleme sunt multe, s-au acumulat, dar să știți dumneavoastră că este un sector în care, dacă rezolvăm astăzi toate problemele, mâine apar altele, așa că probleme vor fi tot timpul și de aceea suntem aici, noi și dânșii, să rezolvăm aceste probleme”. Aceste spuse se refereau la disputa pe care instituția pe care o conduce o are cu crescătorii de oi. Probabil că nu este chiar un izvor nesecat de probleme, dacă este puțină bunăvoință se mai așterne și echilibrul. 

Vă invităm așadar să parcurgeți cele câteva teme pe care le cuprinde dosarul din ediția de față, organizat astfel, pentru a cinsti într-un fel evenimentul de Arad ce poate fi, în conjunctura actuală, singurul eveniment de acest fel de anul acesta.

Poveștile pe care vă îndemnăm să le parcurgeți sunt despre vaci, rasa Aberdeen Angus, despre oi, mai precis despre rasa Țurcană, despre conflictul pe care crescătorii de oi îl au cu autoritățile, dar și despre temerea că s-ar putea interzice comercializarea animalelor vii. La acestea, din zona zootehnică, adăugăm două din cea a mașinilor și utilajelor agricole. 

Aberdeen Angus, o rasă bine primită în România

De remarcat faptul că, după mai multă vreme, încă de dinainte de pandemie, revine la târg și expoziția de animale. Printre ele, o rasă de taurine care capătă o din ce în ce mai mare apreciere printre crescătorii de la noi, ajungându-se, după cum ne-a spus cel cu care am stat la povești în standul Asociației Aberdeen Angus România, directorul tehnic executiv al acesteia, Ioan Gociman, să avem cea mai mare populație de taurine din rasa de care se ocupă asociația amintită. „Avem mai bine de 1.300 de ferme în toate județele țării, aproximativ 100.000 de capete și, cu bucurie, vă spunem că România, de un an de zile, respectiv Asociația Aberdeen Angus România, înseamnă țara și asociația cu cea mai mare populație de taurine din rasa Aberdeen Angus din Uniunea Europeană. Primul import de asemenea taurine în România a fost în 2008 în Mărginimea Sibiului și, iată că după 13 ani, efectivele de taurine aparținând acestei rase au crescut semnificativ, datorită și susținerii prin subvenții, dar și promovării prin cadrul Asociației Aberdeen Angus România”.

Practic, Ioan Gociman se ocupă de tot ceea ce înseamnă punerea la dispoziția membrilor a tehnologiei de creștere și, sigur, de reproducție. Asociația, ne spune chiar domnia sa, este împărțită în două departamente, „Departamentul de control oficial pentru performanțele de producție de carne și, cel de-al doilea departament, Registrul genealogic. Suntem singura societate de ameliorare conducătoare a Registrului genealogic pentru rasa Aberdeen Angus în România”. 

Domnul Gociman ne explică și care ar fi principalele motive pentru care această rasă a avut așa succes în România: „Fermierii au început să își dezvolte alte businessuri în domeniul agro-zootehnic, să renunțe la alte rase și să prefere o rasă care se crește mai ușor. Rasa Aberdeen Angus, cu cele două varietăți, varietatea roșie și cea neagră, este o rasă cu fătări ușoare; cu o creștere rapidă, ceea ce ne interesează; este o rasă rezistentă care s-a adaptat bine condițiilor pedoclimatice din România, din experiența fermierilor, rezistă la temperaturi de la -30 ° până la +40 °. Carnea este foarte apreciată, la nivel mondial este considerată „regina cărnii de vită”, pentru că din totalul populației de taurine specializate pentru producția de carne, 70 %, este rasa Aberdeen Angus. Mai exact, la nivel de ADN, la nivel de caractere morfo-productive ale rasei are anumite baze azotate și caractere care dezvoltă a cea marmorare și perselare, respectiv grăsimea intramusculară care îi dă acea calitate specială”.

Realitatea este că lipsa de popularitate a consumului de carne de vită provine și de la faptul că multă vreme la noi s-a consumat o carne de vită fără aceste proprietăți de care amintea interlocutorul nostru și care făcea ca în momentul în care aminteai că vrei să gătești carne de vită te gândeai la o fiertură îndelungată sau la o friptură ațoasă, greu de mestecat. Amuzantă a fost și descrierea tânărului inginer cu care am stat de vorbă: „Eu sunt tânăr, adică născut imediat după revoluție, dar și atunci părinții, din când în când, găteau carne de vită și când știam că se gătește acasă carne de vită, nu știam cum să nu vin acasă. Era tot timpul gătită la cuptor cu morcov, era ațoasă, rămânea între dinți, mai bine mâncam niște Hubba Bubba”.

Ferma de testare, un pas făcut

Domnul Gociman spunea la un moment dat despre cele 1.300 de ferme care sunt înscrise în asociație, ceea ce ne-a dus cu gândul la faptul că pe lângă acestea sunt și alte ferme neînscrise și care ar duce la un efectiv și mai mare decât cel amintit de 100 000. El însă, ne contrazice spunând că sunt puține ferme care nu sunt înscrise în cadrul registrului genealogic, apreciind că „din cele aproximativ 100.000 de capete, în care includem vacile matcă, taurii de reproducție și tineretul, undeva la 70 %, vorbim de rasă curată și 30 % de metis cu alte rase. Fermierii din cadrul asociației noastre, în ultimii ani au investit mult în genetică. În cadrul asociației avem în genofondul, în varietatea de gene, în genetica pe care o avem în cadrul asociației, genetică din Canada, Statele Unite, Australia, Marea Britanie, de la cele mai valoroase ferme care cresc taurine rasa Aberdeen Angus de câteva secole. Chiar unele din aceste ferme sunt o parte din fermele fondatoare ale acestei rase. Avem o parte de ferme care produc o genetică foarte valoroasă, dar, cum am învățat și la facultate, vorbim din punct de vedere genetic de acea piramidă în care în vârf avem fermele de elită, am reușit să finalizăm, acum doi ani, ferma de testare a taurinelor din rasa Aberdeen Angus, unde sunt introduși în testare cei mai valoroși tăurași ai rasei.

Din punct de vedere genetic, când vorbim de fenotip, respectiv performanțele animalului și aspectul animalului, este egal cu genotip, bagajul genetic și mediu. Iar noi, în această fermă de testare, introducem tăurașii în același mediu, să vedem care sunt mai performanți, un mic concurs al performanțelor. Acolo, ne dorim, în următoarea perioadă, să dezvoltăm și un laborator pentru analiza materialului seminal, pentru spermograme, cu tot echipamentul, pentru analiza acestui material seminal și de ce nu, Doamne ajută, pe viitor, recoltare material seminal, bancă de gene și stocarea materialului seminal valoros. Și ne dorim, tot în această fermă, să dezvoltăm o tehnologie nouă, se numește «feed efficiency», eficiență furajeră, în care să selectăm animalele din punct de vedere genetic, ele să consume o cantitate cât mai mică de furaj să producă cât mai multă carne de calitate, evident”. 

Auzind aceste aspirații nu poate decât să ne uimească. O adevărată piatră filozofală care transformă, nu în aur, iarba de pe pășuni, ci în hrană foarte apetisantă, și nu oricum, ci din puțin, mult, așa, în ciuda lui Antoine Lavoisier, cu a lui butadă: „În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. 

Un animal foarte rezistent

Lăsând gluma la o parte, trebuie să evidențiem că această rasă este un dar divin pentru un crescător. Ea valorifică cel mai bine pășunea, consumând doar iarbă, cum se spune, fermierul uită, practic, pe pășune animalul, pentru că o vacă din această rasă fată singură, nu este nevoie să aibă supraveghere, nu trebuie să o mulgi, pentru că vițelul își face treaba 6 luni ca atare. Întrebarea care se pune, la final, cât de mult faci, din puțin, cum spuneam? Adică, ce spor de greutate are? Un răspuns ne oferă interlocutorul nostru, directorul executiv al asociației. „Din punctul de vedere al creșterii taurinelor din rasa Aberdeen Angus, vorbim despre factori interni și factori externi de influență. Numim factorii interni: genetica, starea fiziologică, sex, vârstă, iar factorii externi, care sunt și ei foarte importanți, partea de furaj, de bunăstare, de aer, de apă, de lumină. Din punct de vedere tehnologic, majoritatea fermelor din cadrul asociației noastre s-au dezvoltat și au un potențial tehnologic foarte ridicat, pentru că multe din ele sunt ferme specializate și pe partea producției vegetale și o parte din subproduse le folosesc pentru furajarea taurinelor din rasa Aberdeen Angus, pe perioada de iarnă, pe perioada de stabulație. 

În perioada de vară, taurinele din rasa Aberdeen Angus sunt crescute, majoritatea în sistem extensiv, iar cealaltă perioadă a anului, pe perioada de iarnă, o parte din fermierii le aduc aproape de adăpost, pentru că angusul, nu-i nevoie să-l ții într-un adăpost călduros și închis, din contra el preferă să stea afară, îi faci un pat de paie, îl întreții, din când în când, cu o perie, nici de acoperiș nu are nevoie, e atât de rezistent, sub cerul liber și iarna, și vara. Dar este important, în perioada de iarnă, să-i acorzi un furaj mai bogat în conținut proteic și energetic”, arată Ioan Gociman.

Valorificarea, la peste 600 kg

În ceea ce privește vârsta de valorificare a tăurașilor, specialistul de la Asociația Aberdeen Angus România spune că „cei mai mulți o fac la o vârstă de 20-24 de luni, la o greutate de peste 600 kg. Sunt și situații în care unii, în funcție de solicitări, sacrifică la o greutate de 300 kg, acesta fiind sistemul de îngrășare ultra baby beef, baby beef, baby beef precoce, în funcție de clientul final. Și tot la această greutate sunt ferme de reproducție și tineretul îl dau mai departe către îngrășare sau către export. Dar majoritatea fermelor de îngrășare valorifică la o greutate de peste 600 kg, să rămână o carcasă de minimum 300 - 320 kg, în funcție de randamentul la sacrificare, care, la această rasă, variază de la 55% la peste 60%”.

La final am să las un cuvânt în care tânărul și inimosul director al atât de performantei asociații, despre care am tot vorbit, face un fel de declarație de dragoste meseriei pe care o practică, alături de colegii lui și, nu în ultimul rând, o expresie sinceră a unui patriotism viu. „Pentru că activitatea asociației noastre, lăsând la o parte activitatea de bază, de zi cu zi, de a rezolva prompt problemele fermierilor, respectiv activitatea de COP, cea de registru, partea de subvenții, noi, fiind o echipă tânără, în cadrul echipei executive și cu susținerea domnilor din Consiliul Director, suntem ingineri zootehniști la toate universitățile din țară, pasionați de această rasă și de creșterea animalelor, a taurinelor, în special. De aceea am rămas și în România, pentru că avem un vis suprem, cum tot povestim noi, ca România să devină un brand european pentru producția de carne de vită, indiferent de rasă, avem un potențial așa de mare, suprafețe de pășuni așa de mari, pe care rumegătoarele, atât mici, cât și mari, îl pot valorifica și pot să dea plusvaloare în a produce lapte, carne și toate celelalte subproduse”.

Ameliorarea, la un alt nivel

Printre partenerii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad s-a aflat și Asociația Crescătorilor de Ovine Păstorul Crișana, cea care a organizat expoziția de ovine din cadrul târgului. Ne-a făcut plăcere să îl întâlnim la această expoziție pe cel care s-a prezentat ca fiind consultant științific pentru Asociația Păstorul Crișana, dar și un pasionat al creșterii animalelor, fiind, de fapt, profesor de ovine și caprine la „Facultatea de Zootehnie”, de la Universitatea „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, care acum se numește „Facultatea de inginerie, resurse animale și alimentare”. De altfel, și universitatea ieșeană și-a schimbat denumirea, din USAMV a devenit „Universitatea pentru Științele Vieții”, denumire urmată, pe mai departe, de numele savantului agronom Ion Ionescu de la Brad. 

Cu profesorul Constantin Pascal am vorbit cum era firesc despre oi, mai ales despre rasa Țurcană, pe care o consideră, și domnia sa, ca mulți alți specialiști, o suprarasă, ce ar trebui să fie împărțită în alte rase. „Dacă ne uităm doar aici, vedem patru tipuri diferite, asta înseamnă că Țurcana este o rasă cu caractere variabile. Variabilitatea vine și ca urmare a zonei sau arealului mare în care se extinde. Este întâlnită peste tot, din Carpații Meridionali, Carpații Occidentali, inclusiv Carpații Orientali, iar această variabilitate și numărul mare pot crea condiții pentru omologarea de noi rase”. A adăugat pe aceeași temă într-un alt moment al discuției noastre că: „nu poți să ai într-o țară o rasă cu aproape 7 milioane de capete, pentru că o rasă cu asemenea efectiv, vă dați seama că nu are suficientă susținere pentru progres și ăsta este un motiv pentru care cei în drept ar trebui să identifice populațiile care pot reprezenta vârful, pot reprezenta salt, pot reprezenta pârghii pentru ameliorare genetică, pentru creșterea performanțelor și pentru creșterea eficienței economice în exploatarea acestei specii”.

A ținut să atragă atenția că trebuie să se meargă în continuare pe caracteristicile care au făcut-o apreciată. Iar specializarea nu ar trebui să lase nicio caracteristică în urmă, pentru că ea se remarcă și pentru producția de lapte dar și pentru cea de carne. „Dacă discutăm despre Țurcană, obiectivele ar trebui să fie aceleași, ca și până acum. N-ar trebui să ne abatem de la gradul de rezistență la condițiile climatice, pentru că sunt cele mai importante, mai ales acum, când se vede cum se modifică clima. Nu trebuie să neglijăm programele de ameliorare și caracterele care sunt specifice acestor populații. Și tot legat de discuția despre caractere sau despre obiective, având în vedere faptul că țurcana este crescută îndeosebi pentru lapte, toate lucrările de ameliorare trebuie derulate în acest scop, însă, având în vedere faptul că din exploatarea oilor rezultă mai multe producții și dacă asociem aceste producții, ne gândim în mod imediat la producția de carne, nu trebuie să neglijăm în ameliorare și caracterele pentru producția de carne, deoarece carnea vine în completare pentru a aduce venituri importante pentru crescători, mai ales în condițiile actuale, când este căutată peste tot în Europa. Iar carnea de calitate are căutare peste tot”.

Țurcana nu are o carcasă apreciată în UE

El chiar critică această tendință, de a lua în considerare doar producția de lapte, atunci când se fac planurile de ameliorare, considerând-o vinovată de lipsa de conformitate a carcasei în Uniunea Europeană. „Țurcana este o oaie, într-adevăr, mixtă. Noi am exploatat-o întotdeauna pentru lapte, carnea a fost ca un produs secundar, rezultat din exploatarea oilor pentru lapte. Ani de a rândul am livrat doar berbecuți și femele improprii, neimplicându-ne în programul sau în procesul de ameliorare a acestei producții. Ăsta este motivul pentru care carcasa de ovine de la țurcană nu îndeplinește cerințele sau standardele ridicate din Uniunea Europeană, nu că nu poate fi exportată, însă la alt preț. Carcasa de la țurcană este o carcasă longilină, adică lungă, o carcasă care este dominată, mai ales în zona trenului posterior, de infiltrații mari de grăsime, lucru care nu este agreat de către consumatorul occidental. Marele avantaj al României este faptul că Orientul Mijlociu, Orientul Apropiat solicită oi în viu, pentru că dacă popoarele arabe ar spune că începând de nu știu când nu mai importă în viu, am avea o mare problemă.”

Centrele de testare, o necesitate

Observațiile față de ceea ce reprezintă scopul unui registru genealogic al cărții de rasă, cum este și Țurcana, despre care vorbim, ținut, după cum se știe, de Asociația Crescătorilor de Ovine Păstorul Crișana Arad, sunt destul de critice, în contextul a ceea ce s-a făcut până acum și a ceea ce ar trebui să se facă. „Indiferent de rasă, cel care deține registrul sau cartea de rasă are datoria de a promova plusvaloarea. Întotdeauna, performanța cere calitate. Ar trebui ca în acest registru să fie introduse într-adevăr animale care sunt performante, animale care se disting prin caractere total diferite sau prin nivelul de exprimare a caracterului la un alt nivel sau la un alt palier, față de ceilalți indivizi din cadrul populației. Ameliorarea, pe actualul nivel sau pe aceste coordonate de acum, nu are șanse de reușită. Sunt bani care probabil că se vor pierde. Având în spate experiența de la catedră, cercetarea științifică pot să spun că este necesar ca exploatațiile să fie ierarhizate în funcție de nivelul genetic al populației, să treacă la acea structurare sau piramidă a ameliorării. Nu poți să ai în cadrul unui registru de rasă 3.000 de fermieri care toți să vândă berbeci reproducători. Acești berbeci reproducători trebuie certificați prin anumite standarde. Ei trebuie verificați în stațiuni de testare. Deocamdată, în România nu funcționează asemenea centre de testare.”

Iată așadar o critică de factură constructivă venită din partea unui consultant, cum s-a autodefinit mai devreme, și, adăugăm noi, foarte competent. Evident că aceste centre de testare ar avea loc în cadrul acelor ferme de elită ce sunt de dorit să apară și pentru care ar mai trebui lucrat din partea autorităților, care sunt chemate să creeze cadrul potrivit. Domnul profesor consideră, asemenea nouă, că acolo își vor găsi locul respectivele centre de testare pe care le vede foarte importante. „În cadrul fermelor de elită trebuie fixate centrele de testare în care berbecii sunt testați după anumite criterii și certificați ca amelioratori. Și acei berbeci sunt difuzați către baza piramidei, iar crescătorii care sunt în vârful piramidei câștigă doar din vânzarea berbecilor considerați ca fiind amelioratori. Ei câștigă pentru că un berbec poată să ajungă și la 1.000 - 1.500 de euro, ba chiar 2.000 de euro. Iar ceilalți câștigă din multiplicare și din creșterea producțiilor. Lucrul acesta este dovedit științific, este dovedit și practic, pentru că în toată Uniunea Europeană, în țările care au zootehnie avansată funcționează această piramida a ameliorării, funcționează aceste centre de testare a berbecilor, a reproducătorilor și certificarea lor pe baza unor criterii pur genetice.”

În plus este convins că astfel va dispărea și incertitudinea în calitatea reproducătorilor care pot fi cumpărați astăzi în baza unor „condiții minimale”, cum s-a exprimat domnia sa. „Dacă ar funcționa această stratificare a efectivelor, dacă ai avea sus fermele de elită, dacă avem centrele de testare, nu vor mai fi dubii, toată lumea care vrea să aplice program de ameliorare cumpără berbeci reproducători doar din aceste centre de testare, pentru că ei sunt verificați și certificați ca fiind amelioratori pentru lapte, carne, pielicele, lână. Și atunci ar dispărea aceste probleme care creează nemulțumiri în rândul crescătorilor.”

Din păcate, ca și noi, este conștient că toate acestea sunt doar o viziune de perspectivă, un deziderat de dorit, dar că nu sunt încă premise pentru împlinirea lui. „Știu că este foarte greu, pentru că fiecare crescător, când stai de vorbă cu el, spune că are cel mai valoros efectiv, ca el n-are nimeni. Dacă îl întrebi, «spune-mi, te rog, care este originea berbecului de aici? Ce performanțe a avut mama lui? Ce performanțe a avut bunica lui?», dă din colț în colț și încearcă să-ți vândă o poveste ieftină. Ăsta este și motivul pentru care apar aceste situații, care, după atâția ani, nu ne fac cinste. Cert este că n-ar trebui să mai fim în anul 2021 la acest nivel.”

Trebuie mers către un alt nivel

Dar în ciuda faptului că îi este greu să fie optimist în această privință, crede că e foarte important să se pornească în direcția respectivă. „Creșterea oilor în România, în mod normal, ar trebui să se îndrepte deja, suntem într-un punct de cotitură, către alte coordonate, nu mai putem sta la nivelul actual, să mergem pe criterii de evaluare subiective. Trebuie să găsim soluții pentru a crește performanța, pentru a crește eficiența economică, să vedem care sunt căile prin care putem interveni, prin mijloace mecanizate, pentru că forța de muncă este foarte, foarte scumpă și nici nu prea o găsim în acest moment, iar din acest punct de vedere, sectorul este deficitar, pentru că nu sunt foarte mulți dispuși să mai stea de dimineață până seara sau să mulgă oaia sau să facă alte activități, iar oaia reclamă prezența omului 24 din 24 de ore, necesită supraveghere și intervenție, dacă vrei să ai performanță. Trebuie să schimbăm foarte multe în viitor, plecând de la selecție. Trebuie să aplicăm selecția pentru muls mecanic, pentru forma glandei mamare. Trebuie să modificăm modul de valorificare a producțiilor, pentru că vânzarea laptelui sub formă de caș proaspăt nematurat nu este o soluție. Fermierii trebuie să înțeleagă să se unească în cooperative pentru a deveni mai puternici, pentru a crea cadru tehnic, astfel încât să valorifice producțiile. La producția de lapte mă refer, în primul rând, și la valorificarea ei sub formă de brânzeturi maturate sau nematurate. Una este să vezi un kilogram de brânză proaspătă, de caș proaspăt, și alta este să vezi să vinzi un kilogram de brânză maturată, cu mucegai verde sau mucegai alb. Prețul la brânză proaspătă este 20 lei, la brânza maturată depășește 40-45 de lei. Și în plus oferă avantajul că poți să o valorifici și iarna, în schimb brânza proaspătă trebuie s-o dai atunci, la orice preț, pentru a nu te întoarce cu ea acasă.”

Este, în pofida acestei deficiențe, convins de vivacitatea acestei rase, spunând, cu titlu de enunț, că aceasta nu va dispărea din această zonă. „Dacă discutăm în ansamblu despre Țurcană, ea este zeița raselor din România, pentru că pune în valoare ceea ce munții noștri ne oferă și transformă în carne pășunea sau iarba verde, fără mare efort. Ce-am face noi cu iarba verde de pe versanți, dacă n-ar fi Țurcana? Și dați-mi voie să fac o afirmație, pe care mi-o asum, că Țurcana va dispărea când în România sau în această zonă a Europei va dispărea viața, pentru că ea rămâne ancorată pe versanții Carpaților atât cât viața va fi posibilă în aceste areale.”

Ordinul 180, o piatră de poticnire

Dacă, despre un lucru, doi susțin, cu tărie, fie că este alb, fie că este negru, sigur trebuie să ne punem problema că ori greșesc amândoi, și acela ar putea fi roșu, spre exemplu, ori numai unul. Sigur e un singur lucru, amândoi nu pot avea dreptate. Acela care greșește, unul, sau amândoi, fie are o problemă de percepție, fie are un interes, ceea ce poate fi condamnabil. Rezolvarea ar putea veni de la un al treilea. Dar ce te faci dacă nici pe al zecelea nu îl crezi? Iar dacă disputa mai și durează, oare am putea spune că e caz de rea-voință sau neputință de înțelegere și încăpățânare? Nu vreau să spun că această punere în scenă se potrivește leit cu disputa pe care crescătorii de animale o au cu autoritățile, dar ceva, ceva tot e. Acum un an, Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” a stat la originea unui ordin, emis de guvern, prin care încerca să reglementeze desfășurarea montei naturale autorizate. În articolul 9 al normelor tehnice, aferente respectivului ordin, se spune: (5) Toți berbecii și țapii prezentați pentru autorizare trebuie să dețină testul de genotipare pentru rezistența la scrapie, conform protocolului de colaborare încheiat între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ANZ.

(6) Reproducătorii care participă la programele de ameliorare aprobate, indiferent de specie, trebuie să fie identificați prin analiza grupei sangvine (verificarea filiației), în procent de 3%, din efectivul de masculi existent în exploatație, dar nu mai puțin de 1 cap. În exploatațiile în care rezultatele testării depășesc 20% neconformități, ANZ dispune verificarea întregului efectiv.

Așadar, două teste prin care inițiatorii își doresc, cu siguranță, să aducă un beneficiu mediului de afaceri din zootehnie. Vorbim despre încredere, predictibilitate, sănătatea animalelor, valoare la export și probabil multe alte caracteristici care au stat în intenția legiuitorului. Dar... intenția bună nu a coincis și cu un rezultat bun. Aproape toți crescătorii au fost nemulțumiți. Atât de nemulțumiți, încât au acționat în justiție respectivul ordin. Și, în primă instanță, au câștigat, ba și la recurs. Dacă stăm și numărăm sentințele, ar fi a treilea și a patra care se cheamă că înclină balanța disputei. Oare câte păreri ar trebui să mai vină, să îi convingă pe cei care au emis ordinul că au greșit? E adevărat că am auzit și sintagma, care nu mi se pare deloc deplasată, că adevărul nu depinde de numărul celor care-l contrazic. Oare e cazul aici? Domnul director al ANZ, Vaida Bela, este convins că tot ce a făcut este bine și în folosul crescătorilor. Probabil că la un calcul făcut cu pixul pe hârtie, „dacă facem așa, rezultă asta”, chiar au dreptate. Iată ce spune domnia sa: „Chiar săptămâna trecută am solicitat de la Autoritatea Sanitară Veterinară Națională cât a cheltuit România în ultimii 3 ani pentru închiderea focarelor de scrapie și, vă rog să mă credeți, în 3 ani am cheltuit peste un milion-jumate de euro. Ori cu un milion-jumate dacă noi făceam testele de scrapie, puteam, astăzi să declarăm scrapia din România eradicată și altfel ne priveau statele cu care noi avem relații privind comerțul cu ovine”. Într-adevăr, are dreptate. Dar nu s-a pus problema ca niște bani pe care nu i-am mai cheltui într-un viitor fără scrapie să îi investim azi în procesul de eradicare. S-a pus doar problema că toți posesorii de animale trebuie să facă testul fără de care nu au voie să vândă, atât. Nu s-a indicat nici unde se face acel test, nici cine plătește. Domului Vaida nu i se pare normal ca statul să plătească de fiecare dată, „nu poți cere tot timpul statului român să plătească. Pentru că și statul român plătește din impozite și taxe, dacă statul român tot timpul plătește, de unde mai acumulează alți bani? Eu cred că la un berbec care are o valoare de 2.500 de lei, pe piață, pe motivul că are testul făcut, nu e mult ca proprietarul să cheltuiască 100 de lei. Sigur că și proprietarul spune că mai bine rămâne el cu 100 de lei în buzunar”. Iar trebuie să recunoaștem că are dreptate. Banul public trebuie cheltuit cu mare grijă, el trebuie investit pentru un profit viitor. Dar chiar despre un asemenea profit vorbea însuși domnia sa mai devreme. O economie de un milion-jumate în trei ani, vreme de mulți ani de atunci încolo, de la data eradicării, până atunci vorbim de investiție. Că doar nu vrei să scoți profit din investiția altora?

Și încă un argument, legat de acest test: „Dacă noi, poate sunt prea optimist, am eradica în 5 ani scrapia din România, gândiți-vă ce ar însemna piața din Turcia, care în momentul de față nu face import de animale din România pe motiv că noi nu suntem declarați ca fiind eradicată scrapia. Păi dacă ar intra turci să cumpere animale de la noi, vă garantez că mielul ar crește, nu ca acuma la 14 lei, poate ajunge la 18 lei pe kilogram în viu. Or, pentru un crescător, ce e așa de greu să facă testul de scrapie, să declarăm odată eradicată boala?”. Adevărat, asta ar părea în favoarea fermierilor, deci ar fi corect să se implice. Dar pentru mulți această socoteală este o vânzare a pielii ursului din pădure, nu ai de unde să știi dacă prețul va evolua astfel, nici dacă turcii nu vor găsi alt nod în papură. 

Problema e că fermierii nu s-au supărat că sunt nevoiți să scoată o sută de lei din buzunarul în care respectiva sută ar fi mai bine să stea, cum spunea domnul Vaida, ci pentru că li s-a cerut să facă un test de azi pe mâine și nu au unde să îl facă. Pentru că așa se întâmplă când faci legi din pix. Uiți să întrebi pe unii care probabil ar ști, „au unde să facă testul fermierii?” „Nu”, poate ar fi răspuns acela. „Atunci hai să facem, cu un milion-jumate de euro, ceva, ca fermierii să aibă unde face testul și apoi dăm ordinul.” Nu e ca atunci când pui căruța înaintea cailor? 

Noi după cine să ne luăm?

Povestea aceasta își găsește locul aici pentru că printre alte multe evenimente care au avut loc la Agromalim 2021 a fost și Conferința națională a crescătorilor de ovine și caprine, cu tema „Zootehnia - performanță, realizări, strategii, oportunități, în sectorul ovin și caprin din România”, conferință la care au participat și oficiali din partea statului, adică reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, precum și reprezentanți ai administrației locale. Cred că este evident pentru oricine că la această întâlnire la care au participat reprezentanți ai crescătorilor din aproape 40 de asociații s-a ridicat, printre altele, și această problemă. 

În urma discuțiilor, au rămas mai multe întrebări decât răspunsuri, după cum ne-a precizat președintele ACO Păstorul Crișana, domnul Nicolae Cioranu, care s-a arătat nemulțumit și de faptul că două instituții ale statului au venit și au dat răspunsuri contradictorii. „A fost subiectul care a acaparat cea mai mare parte din conferință, din păcate, fermierilor prezenți le-a fost dat să audă două variante, varianta ANZ și varianta ANSVSA. Cea din urmă susține că dumnealor stăpânesc un program de eradicare a scrapiei cu animale în rasă curată, cu minimum 10 masculi în fermă și așa mai departe. A venit domnul director al Autorității Naționale de Zootehnie care spune „nu, domnule, că și noi avem laborator, și noi avem și asta, și asta, și..., și... și am putea să facem noi”. Întrebarea mea, de față cu toată lumea și la care nu am primit răspuns clar, este următoarea, ce se poate face când sunt două păreri? Fermierii, astăzi, după cine să se ia? Bun și eu am întrebat: «Domnule director, da, aveți un laborator, dar noi, pe lista pe care o avem, de pe documentul primit de la RENAR, instituția care acreditează laboratoarele în România, avem numai trei laboratoare, și alea subordonate autorității veterinare. Laboratorul ANZ nu există pe acea listă. În situația asta, mergem pe încredere? Având test la ANZ, eu pot să îi fac dovada cumpărătorului meu că am un test oficial cu ștampilă, cu răspundere? Că de la ANSVSA așa avem». Eu fac parte din acel program de eradicare a scrapiei, cu ferma mea, în care, anul trecut, când am luat probe, am primit un buletin de analiză, în care specifică fiecare berbec, îmi dovedește din ce categorie de rezistență face parte etc. Părerile au fost împărțite, iar problema a rămas în aer”.

Testul de filiație, util sau inutil?

Vorbind despre testul de filiație, domnul Vaida susține importanța și beneficiile lui. „Testul de filiație confirmă că mama și tata berbecului înscris în certificatul zootehnic sunt animale care și faptic, și scriptic corespund și atunci dispar suspiciunile”. El recunoaște că acest test nu determină valoarea de ameliorare și că nu înlocuiește munca pe care fermierii au făcut-o în registrele genealogice. „Autoritatea competentă, în speță ANZ, nu șterge nicio activitate corectă pe care crescătorii au desfășurat-o atâția ani. Tocmai asta vrem să confirmăm, că ei sunt serioși. Suspiciunea este prea multă și nu neapărat din partea autorității competente. Suspiciune este între ei, crescătorii, nu mai au încredere și atunci o să intervină cineva care să spună, «nu, mă, oameni buni, toți sunteți corecți sau x este corect, y este incorect». Atunci orice cumpărător știe la cine să meargă să cumpere”. Într-adevăr, nevoia de încredere este importantă, dar dacă nu au încredere în registrele de ameliorare, de ce ar avea într-un test care este făcut doar pentru „3 % din efectivul reproducător masculin din exploatație, dar nu mai puțin de un cap” cum s-a și exprimat domnia sa. 

Beneficiile la care se referă domnul Vaida sunt mai multe, de exemplu acela prin care ar crește sprijinul cuplat pe cap de animal. „Scopul acestor reglementări este ca cel care face selecție și este corect să prospere, iar vânătorii de subvenții, trebuie eliminați. Cei mai interesați de eliminarea vânătorilor de subvenții ar trebui să fie asociațiile de crescătorii de animale, pentru că dacă elimini animalele care nu există, banul care revine unui animal existent crește, pentru că aici, la sprijinul cuplat, modalitatea de calcul este simplă, se alocă fondul și se împarte la numărul de animale eligibile. Cu cât numărul de animale eligibile este mai mic, cu atât suma pe animale este mai mare, atunci nu înțeleg de ce sunt probleme. Anul trecut au fost eligibili la plată, undeva la 3 milioane de capete, a ieșit pe cap de animal 18 euro, sprijin cuplat, dacă ar veni ei, să ne ceară să facem controale acolo unde știu ei că nu este în regulă și am elimina acele animale. Sprijinul cuplat ar putea urca, după estimarea mea, undeva la 25 euro. Ce facem noi, ar trebui să vină asociațiile, să ne spună: de ce nu faceți? Uite, eu știu că ăla n-are animale, de ce îi dați ăluia bani? Nu să fie invers, adică tot noi vrem să facem ceea ce ar trebui să ceară ei să facem, dar tot ei vin și ne dau în instanță pentru anulări și pentru suspendări”.

În replică, fermierii nu înțeleg de ce trebuie sa facă, pe cheltuiala lor, un test care nu se impune ca necesitate. „Domnul profesor Ioan Pădeanu zice așa, regulamentul 1012 spune clar, se cere testul de filiație numai în situația în care se face montă artificială”, îl citează Nicolae Cioranu pe cel pe care îl consideră și imparțial, și competent, justificându-și astfel opoziția. Admite, însă, că dacă există o suspiciune într-o fermă, pot să meargă și să facă acel test. „Noi ne supunem, nicio problemă n-avem nimic împotrivă, dacă ei au suspiciune, să meargă acolo”.

Pare un război economic

Și chiar dacă dezbaterea celor două teste au ocupat cea mai mare parte a timpului de desfășurare a simpozionului găzduit de târgul de la Arad, Agromalim 2021, s-au mai discutat și despre alte probleme ce îi afectează pe fermieri, cum ar fi finanțarea tinerilor fermieri sau comercializarea și transportul animalelor vi. Reacția președintelui ACO Păstorul Crișana a fost una tranșantă, considerând acțiunea un fel de război economic. „Eu rămân la părerea că aceste intervenții ale ONG urilor sunt strict comerciale. Până România a exportat în Iordania o țară mică, cu contingent, nu a fost problemă că se încărcau miei când era 40 °, când era 35 °, nu era nicio problemă. Odată ce am intrat în piața Arabiei Saudite, în piața Emiratelor Arabe, în Golful Persic.... Suntem noi, zic eu, mici, dar, uite, importanți în ochii celor care știu ce putere avem și ce oameni suntem și ce s-ar putea întâmpla dacă sectorul ăsta s-ar dezvolta frumos și ar avea, iată, acest debușeu de export și pe bani frumoși, de ce să nu recunoaștem”.

El susține că fermierii nu țin neapărat să vândă animalele în viu, că ar putea vinde și către abatoare dacă ar fi cine să le cumpere: „Chiar crede cineva că pe fermier îl interesează cine îi bate la poartă să-i cumpere mielul că e abator sau că-i arab? Ce ușor i-ar fi fermierului dacă prețul ar fi același și la unul, și la altul și să facă documente de abatorizare și în momentul în care a plecat de la poartă să nu mai aibă nicio grijă. Să nu ceară accept intrajudețean, să vezi că îl primește sau că nu-l primește, pentru că oricum e ocupat cu lucrul lui și are destul lucru. Important e să vândă și să vândă la un preț corect”.

Până la urmă, trebuie să ne punem și întrebarea „cât de slab comerciant ar trebui să fi, să îți bați joc de marfa pe care ai achiziționat-o spre vânzare?” Un asemenea comerciant nu credem că există. Din contră credem că un comerciant are grijă de acea marfă ca să ajungă, în cazul animalelor vii, acolo unde o exportă, cel puțin la aceeași greutate de la care a pornit. Adică, din câte mai știm și noi, trece o perioadă, mai stă câteva săptămâni, o lună, chiar două luni, comerciantul mai finisează animalele, să le uniformizeze, pentru că le ia de la mai multe ferme. Adică un comerciant, cu siguranță, la un animal viu, are grijă de el pentru ca să câștige bani de pe urma acestui comerț. Probabil că sunt și accidente, pe care nu și le dorește nimeni. Și fermierii suferă, ba de boli, ba de vicisitudinile vremii. Nicolae Cioranu chiar spune: „Și la noi s-au întâmplat accidente ne-au acoperit viscolul oile, la bătrânii noștri le-a luat zăporul Dunării, le-a luat oile, le-au scăpat în vârful sălciilor, i-au omorât pe ciobani. Ce credeți că țurcanele alea frumoase, la iarnă, când dă 100 de litri de ploaie pe metru pătrat și le vezi cu țurțuri pe sub burțile lor, crezi că li-i chiar bine, dar depășim momentul ăla și mergem mai departe”.

Concluzia este că problemele cu care fiecare se confruntă nu vin de niciunde, au cauze obiective, cunoscute, mai mult sau mai puțin, cu rezolvări concrete și punctuale. Pentru asta e nevoie de interes, deschidere și bunăvoință. Suntem convinși că niște oameni politici, fie de pe la noi, fie de pe la Bruxelles, nu au de unde să știe esența fiecărei probleme. Chiar dacă, întâmplător, acei politicieni au trecut prin viața lor și printr-o fermă, vorbind de cazul nostru, nu e obligatoriu să fi avut acea problemă sau poate au uitat, nu e nicio supărare. De neînțeles este doar faptul că nu se consultă cu cei care știu și care, până la urmă, le sunt parteneri în intențiile pe care le au, nici sclavi, nici dușmani. Sau poate ei cred altfel.

O ofertă amplă, de la foarte modern la second-hand

Pe Răzvan Tomescu, directorul de marketing al companiei Titan Machinery România, l-am găsit acolo unde era firesc să îl întâlnim, în cuprinsul întinsului stand al companiei, pregătit foarte bine, că, așa cum și recunoaște, au avut timp. Din mulțimea de mașini și utilaje, unele, aveam să aflăm, au intrat de curând în portofoliul lor. „Am avut ceva timp să ne pregătim, după un an jumate de pandemie, iar ca noutăți, am mărit paleta de furnizori în portofoliul nostru de produse, am demarat un parteneriat cu Unia, cu cei de la Pronar, pe lângă partea de remorci, am început acum să furnizăm și gama Green Line, pentru partea de fân lucernă și cositori. În același timp am semnat un parteneriat și cu Wacker Neuson, care sunt producători de utilaje mici, noi le spunem «între construcții și agricultură», pentru că încărcătoarele frontale își găsesc locul foarte bine și prin ferme. Tot pentru utilaje de construcție, am demarat acum parteneriat și cu cei de la Kovako, care au miniîncărcătoare frontale electrice – intrăm puțin în zona asta electrică, mai eco, astfel încât să mai reducem poluarea”.

Realitatea este că am observat și noi evoluția acestei companii care la început comercializa doar tractoare și combine, iar acum au cam toată gama de echipamente necesare unei ferme. Răzvan Tomescu spune că asta și-au și dorit de la bun început: „Într-un fel, să spunem așa, e un vis devenit realitate, pentru că dacă, îmi aduc aminte interviurile de prin 2012-2013, doream să fim un one-stop-shop, în care fermierul vine și găsește utilaje sau găsește produse pentru toate activitățile pe care le desfășoară în fermă. Încet-încet acest țel a deveni realitate și ne putem lăuda zilele acestea cu o gamă diversificată de produse și pentru zona de agricultură și pentru zona de construcții și cu motoare prin combustie și cu motoare electrice și mai nou autonome, care sunt ghidate prin GPS”.

Instrumente pentru o agricultură de precizie

Titan Machinery este prima companie deținătoare de rețea proprie RTK, cu semnal care are o precizie de până la 2,5 centimetri. Iar domnul Tomescu susține că vor să dezvolte continuu această zonă de tehnologizare a agriculturii, fiind motivații de receptivitatea fermierilor: „Pentru că în momentul în care fermierii au constatat eficiența, avantajele și câștigul, până la urmă, că despre asta e vorba, agriculturii de precizie, mulți au venit, au început să vină către noi: «Și cum fac asta? Și cum scot mai mult din terenul pe care-l am?» și atunci am pus Departamentul nostru de Agricultură de Precizie în strânsă legătură cu ei. Generăm și facem proiecte personalizate, de exemplu, anul acesta am încercat semănat variabila la grâu, ceea ce nu s-a încercat până acum și am avut o platformă undeva lângă Furculești, lângă Alexandria în care totul s-a realizat cu tehnologia specifică agriculturi de precizie cu rată variabilă: de la scanare sol, creare hartă, fertilizat variabil, semănat variabil. Recoltatul a fost tradițional, cu sistemul Axial-Flow^®, dar tot ce s-a întâmplat acolo a fost cu agricultură de precizie, iar eficiența ajunge undeva până la 25 % economie pentru semințe, partea de combustibil, parte de recoltă suplimentară, sunt avantaje pe care fermierii le pot obține, pentru că pământ nu mai avem să mai cumpărăm, ăla e, și noi, prin sistemele agronomice pe care le aplică producătorii utilajelor pe care le comercializăm, încercăm să îl eficientizăm. După cum vedeți, până și vedeta de anul acesta, un Magnum 400 AF Connect, face parte din noua gamă de utilaje de la Case IH, utilaje interconectate care comunică, și între ele, comunică și cu platforma AFS Connect. Managerul firmei nu mai este obligat să meargă pe câmp să vadă fiecare operator, fiecare utilizator de tractor ce setări are, cum face, vede totul pe platforma online, pur și simplu le transmite un mesaj: «Vezi că ai încărcare mare pe motor; vezi că setarea aia nu e OK». De aici, numai timpul pe care îl economisește, cu eficiența controlului operatorilor, și este un avantaj important”.

Soluții împotriva tasării

Pe lângă aceste aspecte ale tehnologiilor de precizie sunt și aspectele tehnice legate de o anumită mecanică a impactului asupra terenului. „Vorbeam de vedeta din spate, Magnum 400 AF Connect, roțile pe care le are, fiind late, fiind mari, tasează solul mai puțin, au o suprafață de contact mai mare și, implicit, o eficiență mai mare la consum. Nu mai există patinaj și, automat, poate să tragă după el un utilaj mai lat.”

Ne-a mărturisit că specialiștii lor îi sfătuiesc pe fermieri să încerce, pe cât posibil, să aibă utilaje complementare, în ceea ce privește lățimea de lucru, astfel încât să aibă cât mai puține suprapuneri de lucrări, să evite tasare și astfel să existe doar câteva cărări tehnologice în solă pentru a putea germina semințele, pentru a se putea dezvolta și astfel să poată scoate cât mai mult din terenul finit pe care îl au. 

Iată așadar o rețetă pe care și-o dorește orice fermier, să-și reducă costurile și să-și crească veniturile. Și totuși această rețetă a eficienței nu este chiar așa de ușor de aplicat pentru ca nu e suficient să îți procuri tehnica necesară, ai nevoie și de cunoștințe pentru a o folosi la parametrii la care ea să îți aducă plusul scontat. 

Instructaj personalizat

Așa cum este de așteptat, specialiștii de la Titan Machinery, în momentul în care livrează un utilaj de o asemenea performanță, dotat cu tehnologii din sfera agriculturii de precizie, fac și instructaj cu operatorul care va urma să lucreze pe el. Răzvan Tomescu ne lămurește și ce se întâmplă dacă sunt mai mulți operatori: „În momentul în care unul dintre clienții noștri solicită sau are nevoie, pentru mai mulți operatori, putem crea traininguri personalizate pe utilajele pe care le au în fermă de la noi. Ne dorim, în viitor, să deschidem un departament separat de training-uri în care, pe perioada iernii, de exemplu, când operatorii nu prea sunt ocupați în campanie, să putem să facem o școlarizare în detaliu, cât se poate de puțin, o practică, pentru că nu mai intri în câmp iarna să faci ceva, dar cel puțin, în hală, să vedem, să le arătăm, cum să lucreze cu ele, cât de mult ajută automatizarea, cu care vin aceste noi tehnologii cu care sunt dotate utilajele pe care pe care le comercializăm”. 

Finanțare în sprijinul fermierilor

Un alt aspect de noutate în oferta lor, dar în strânsă legătură cu tehnologiile din sfera agriculturii de precizie, este nivelul de garanție pe care îl acordă. „Anul acesta am demarat un program de 5 ani garanție pentru toate utilajele dotate cu AFS Connect. Așadar tot ce înseamnă utilaj Case IH, de la 150 cp în sus, dotat cu AFS Connect de anul acesta vine cu 5 ani garanție. Avem încredere în produsele pe care le comercializăm. Am avut întotdeauna o strânsă legătură cu fermierii, iar feedbackul lor a ajuns la producători, îmbunătățirile utilajelor s-au făcut și cu ajutorul acestora și de aceea ne putem permite să oferim acești 5 ani garanție utilajelor Case IH AFS Connect”.

Trebuie amintit că anii aceștia din urmă au fost foarte diferiți, adică, pe de o parte a fost dificultatea de rambursare a creditelor, pe care fermierii, ce au achiziționat în rate, le aveau către furnizori, ca urmare a recoltelor distruse în 2020, iar pe de altă parte anul în curs a adus un câștig mai bun, oferindu-le fermierilor ocazia de a putea să vină să achiziționeze alte utilaje. 

În ceea ce privește dificultățile financiare din 2020, Titan Machinery, spune interlocutorul nostru, a avut o relație apropiată cu fermieri, oferindu-le soluții financiare avantajoase: „Am avut campanii de finanțare cu 0 % AVANS, 0 % dobândă în primii unu, doi ani; prima rată după un an jumate; au existat și există în continuare parteneriate cu finanțatorii noștri, care sunt create pe pachete valorice, în funcție de suma pe care dorește să o acceseze fiecare fermier; am creat noi pachete avantajoase de: tractor plus implement sau unu, două implemente, astfel încât să mai putem reduce costurile”. 

Un an în creștere

Iar legat de impactul pe care 2021 îl poate avea asupra pieței de mașini și utilaje primim din partea interlocutorului nostru confirmarea a ceea ce presupuneam: „Față de anul trecut, clar, vânzările au crescut, nu suntem la nivelul 2019, dar vânzările au crescut, cu siguranță. Au fost câteva impedimente, ca toată lumea, pe semiconductori, au fost serviciile conexe care ne-au pus câteva bețe în roate, dar consider că am gestionat cu brio solicitările clienților și am putut livra către ei ceea ce și-au dorit. Avantajul nostru fiind și extinderea teritorială în Europa, putând face relocări, ce nu vinde unul vinde altul, adică din punctul ăsta de vedere am putut livra către toate solicitările clienților”.

O platformă pentru second-hand

Ceea ce este evident oricărui este implicat în agricultura din România retehnologizarea încă este necesară la noi în țară. Sunt fermieri care au nevoie, pentru a crește, de utilaje, nu neapărat noi. Pentru ei, și un tractor sau un utilaj la mâna a doua este binevenit, până vor putea să treacă la un nivel superior și să-și poată achiziționa unul nou. Suntem convinși că de această nevoie sunt la curent și companiile distribuitoare de tehnică, așa cum sunt cei de la Titan Machinery, care ne-au confirmat acest lucru: „Am observat o creștere a interesului și pe utilajele second-hand. Și atunci având business-ul ăsta mare, se creează și un buy-back, luăm second-hand, dăm nou, second-hand-ul se rulează. Noi, întotdeauna, utilajele pe care le luăm, ca și buy-back nu doar le spălăm, ca apoi să le scoatem la vânzare, să le facem, acolo trei poze ca la autoturisme, nu, ele intră în service, intră într-o revizie completă, dacă este necesar, se vopsește capotă, se revopsesc toate componentele, se schimbă fluidele necesare, se creează teste de anduranță, astfel încât ceea ce scoatem pe piață să fie niște produse garantate de Titan Machinery. Nu doar luăm de aici și îl vindem dincolo, pentru că, până la urmă, dorința de a crea acea platformă second-hand vine la pachet și cu încrederea pe care dorim s-o aibă clienții în produsele noastre, fie noi, fie second-hand”.

Iar această grijă pentru calitatea produselor trebuia să fie valorificată eficient, iar calea cea mai bună este internetul, ușor de accesat de oricine. De aceea au creat și lansat de curând o platformă proprie de utilaje second-hand, la nivel european. Adresa la care poate fi accesată este https://used.titanmachinery.eu, acolo unde pot fi găsite toate utilajele pe care le gestionează Grupul Titan Mașinării în Europa, fie că sunt din Germania, Ucraina, Bulgaria, Serbia, România. „Este o platformă foarte bine pusă la punct, pentru că ceea ce am încercat să facem în ultimul an a fost să creăm noi o platformă de utilaje second-hand, care să fie preluată de celelalte platforme. Adică nu mai suntem noi aceia care gestionăm 7 stocuri în 7 platforme, acum avem platforma noastră de utilaje second-hand care este preluată de marile platforme europene.”

Și ne-a mai mărturisit Răzvan Tomescu că dificultatea cea mai mare a realizării acestei platforme a fost legată de concordanța pe care specificațiile utilajelor, exprimate în 5 limbi trebuiau să o aibă cu celelalte 5-6 platforme pe care se afișează produsele lor. O nouă dovadă a responsabilității pe care o au față de consumator. 

Noutăți și finanțare de la NHR Agropartners

Cu specialiștii în tehnică agricolă de la NHR Agropartners ne-am revăzut într-un asemenea cadru cam după un an și jumătate. Au mai fost evenimente la care am participat alături de ei, cum ar fi ceea pe care domnul Florin Neacșu a trecut-o la capitolul noutăți, inaugurarea unei filiale noi la Constanța „Un sediu nou, foarte frumos într-un spațiu în apropiere de Ovidiu, pe un teren mare care ne permite să facem și testarea utilajelor, test drive – dacă sunt fermieri interesați –, plus că avem acolo atelier de reparații, cu 6 posturi de lucru, un depozit de piese de schimb, generos și, bineînțeles, birouri moderne și un mediu de lucru foarte plăcut”.

Evident că ne așteptam la noutăți mai ales în ceea ce privește flota de utilaje, adică oferta pentru cei interesați. „Ne-am înnoit flota de utilaje, prin faptul că sunt foarte multe modernizări, foarte multe utilaje care satisfac norme de poluare redusă, norma TIER (STAGE) V; avem câteva îmbunătățiri la combine; încărcătoarele cu braț telescopic, cu noi motoare și cu noi transmisii”, a completat Florin Neacșu, iar noi am concluzionat că se păstrează în oferta lor tendința actuală, prin care toți constructorii de utilaje agricole sunt „îndemnați” să producă utilaje care să fie, cum se spune, „prietenoase cu mediul”. „E adevărat, practic legislația europeană impune niște reguli, dar nu numai legislația este determinată, fiecare producător încearcă să-și îmbunătățească produsele și pe lângă faptul că se încadrează în legislație aduc inovații, soluții noi care îmbunătățesc foarte mult produsele. Pentru că vorbim despre autoghidare, agricultură de precizie, agricultură conectată, sunt acele sisteme de control al secțiunilor, ca să se evite suprapunerile, la mașinile de stropit, de împrăștiat îngrășăminte, tocmai pentru ca să reducem cantitatea de pesticide care se dă în anumite locuri și să se distribuie exact cât este nevoie, făcând astfel, pe de o parte economie de substanțe și, pe de altă parte, un impact cât mai redus asupra mediului. Tot în acest scop, acela de a reduce doza de pesticide la hectar și impact mic asupra mediului, la unele mașini, de exemplu, la cele pentru vie, avem soluții tehnice pentru recuperarea surplusului de soluție”.

Rate amânate și dobânzi cât mai mici

Un alt aspect pe care îl au în vedere cei de la NHR Agropartners este finanțarea. Asta și pentru că, așa cum recunosc chiar ei, fermierii au nevoie de așa ceva. „Tot ce s-a întâmplat anul trecut i-a influențat foarte mult și ei încă resimt probleme legate de finanțare și din acest motiv am încercat să îmbunătățim parteneriatele pe care le avem cu anumiți finanțatori, cu care lucrăm de mai mulți ani, să găsim niște soluții care să îi ajute pe fermieri. Adică, fie un avans foarte mic sau începând de la zero; primele rate, cât mai târziu posibil; dobânzile cât mai mici. De asemenea, am mers și pe credit furnizor, în unele situații, pentru ca să îi ajutăm pe fermieri să poată face investiția de care au nevoie și să aibă un timp de răgaz până la prima rată pe care trebuie să o plătească”. 

Trebuie spus că pentru mulți dintre fermieri producțiile de anul acesta au fost mai mari, iar prețul cu care au putut vinde a fost, poate, nesperat de bun, de aceea se poate spune că dispoziția lor spre a-și achiziționa utilaje a crescut. Supoziția noastră a fost confirmată de reprezentantul NHR: „Da, sunt foarte mulți fermieri care și-au cumpărat deja utilaje. Apetitul de achiziție a crescut foarte mult, incomparabil cu anul trecut, dar noi facem comparația cu anii de dinainte pandemie, 2018-2019, iar la ora actuală, pot să spun, că suntem cu vânzările puțin peste nivelul din 2019. Este îmbucurător și ne dă curaj și optimism, pentru ca că până la sfârșitul anului să depășim poate cel mai bun an al nostru”. 

Optimismul lor poate fi și bucuria noastră, căci asta denotă un moment bun în economia agriculturii din țara noastră. Ar fi de mare folos ca și guvernul să contribuie la acest progres și să dea drumul fondurilor europene, acele măsuri destinate dezvoltării exploatațiilor, pentru că așa cum spunea interlocutorul nostru „chiar dacă au început deja măsurile pentru tineri, fermierii așteaptă măsura 4.1 pentru achiziția de utilaje. Sperăm să fie și și aceste surse de finanțare, pentru că pentru fermieri orice sursă care vine în plus, este binevenită și îi ajută foarte mult, deși personal, nu am așa de mari speranțe, pentru că durează foarte mult și nu poți să previzionez, să-ți faci un plan, când va fi implementarea acestor proiecte. Noi sperăm să fie cât mai repede și să fie fonduri suficiente, pentru ca fermierii care au nevoie să-și poată face achizițiile”.

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Prin urmare, fermierii pot obține finanțare pentru investițiile în exploatațiile agricole.

Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se desfășoară în intervalul 25 octombrie 2021, ora 9:00 – 25 ianuarie 2022, ora 16:00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 760 de milioane de euro.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României și care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.

Cuantumul sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Astfel, pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 – 250.000 euro SO (standard output) și pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea sprijinului pornește de la 350.000.000 euro și poate ajunge la un milion de euro pentru anumite tipuri de investiții. Pentru aceste categorii de ferme și pentru anumite tipuri de investiții, intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 70%.

În cazul fermelor vegetale cu dimensiunea economică între 250.000 – 500.000 euro SO și a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 – 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400.000.000 euro și poate ajunge până la 1,5 milioane euro.

Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în funcție de investițiile propuse a se realiza prin proiect.

În ceea ce privește beneficiarii cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% și va putea ajunge până la 1.500.000 euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50% și se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiții, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.

Investițiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de agromediu și de agricultură ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice sau pentru investițiile colective.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Programul pe care Uniunea Europeană dorește să-l impună în perioada următoare, inclusiv celor implicați în agricultură, numit Pactul Verde European, este privit de cei mai mulți fermieri cu teamă, pentru că îi va pune în situația de a-și pierde randamentele, și așa nu foarte mari, comparativ cu alți fermieri. Sunt și dintre cei care nu susțin această temere, din contră. În articolul de față am reținut opinia specialiștilor de la Alcedo, ale căror vorbe sunt foarte convingătoare încât credem că vă vor schimba cu siguranță modul în care priviți viitorul marcat de noile programe impuse de Uniunea Europeană.

Ne aflăm într-o perioadă în care se pune foarte mult problema Pactului Verde European, la nivelul întregii comunități, iar fermierii din România sunt îngrijorați pentru că țintele propuse de Comisia Europeană în ceea ce privește produsele de protecție a plantelor, utilizarea îngrășămintelor sau trecerea către o agricultură ecologică sunt foarte înalte, foarte dure și, oarecum, prea apropiate. Până în 2030 nu mai este mult, nici nu ai timp să te gândești ce ai de făcut, dar să mai și pui și în aplicare. Cu toate astea, sunt și dintre cei care nu se sperie și nu privesc cu ochi răi această direcție în care mergem. 

Probabil că programul viitor, Programul Național Strategic, va cuprinde tot ceea ce trebuie pentru o aplicare eficientă și suportabilă a directivelor Comisiei Europene, pentru că, din fericire, sunt pași făcuți, în direcția amintită, de cei care au înțeles mai de demult că pământul, care îți oferă atâtea, trebuie protejat, exploatat cu grijă, pentru a putea beneficia în continuare de darurile sale. Printre cei care propun soluții pentru conservarea solului, a biodiversității acestuia și a unor producții constante, chiar dacă nu sunt dintre cele mai mari, este – paradoxal pentru mulți – unul dintre cei mai cunoscuți dealeri de produse pentru protecția și stimularea culturilor agricole, Alcedo. Ei propun un concept, care pentru noi pare nou, dar care își are originea cu mulți ani în urmă, aproape un secol, prin anii ‘30, cu ocazia grozavelor furtuni de nisip din SUA și Canada, cunoscute ca Dust Browl, când, ca urmare a unui mod agresiv de agricultură, practicată vreme de un deceniu și în condiții specifice de ariditate, seceta și vânturile puternice din acei ani au declanșat o eroziune masivă care a culminat în anul 1934, când aproximativ 40 de milioane de hectare de pământ și-au pierdut parțial sau complet orizontul de humus.

Atunci s-a pus problema unei agriculturii conservative, deși acest termen avea să se impună 50 de ani mai târziu, prin 1990.

Se pare că, la noi, ecourile acelor întâmplări nu au ajuns, iar acum vorbim despre așa ceva abia sub presiunea unei decizii pe care mai mult nu o înțelegem decât o respingem. După cum spune și unul dintre promotorii acestei agriculturi, inginerul Ionel Gheorghe, fermier și reprezentant de vânzări al companiei Alcedo: „Cu ce vrea UE să impună, asta trebuie explicate. Dacă lumea nu va înțelege că nu este o chestie cu forța, este o chestie de nevoie și trebuie să înțeleagă toată lumea cum trebuie făcut și să vadă și beneficiile, atunci va fi totul bine. Dacă va fi lăsată la voia întâmplării și să zică „de la Bruxelles e ordin”... nu. Trebuie un pic să ne schimbăm atitudinea, adică să simțim și să fim noi convinși în primul rând că facem bine și că vrem binele pentru cei din jurul nostru. Numai așa se poate”.

Un sistem deja experimentat și la noi

Graba cu care se proiectează acest Green Deal și poziția defavorabilă în care ne-a găsit, adică total nepregătiți, e de natură să ne tulbure mai mult decât principiul în sine, pe care foarte mulți dintre noi îl aprobăm. Dar, din fericire, ne-am obișnuit să sărim peste etape și putem prelua din mers experiența altora și în acest caz.

Conceptul este deja experimentat și la noi. „Suntem câțiva care în România facem pionierat, sunt fermieri care fac acest tip de agricultură cu rezultate foarte bune. Nu trebuie să gândim și să tindem spre producții foarte mari, ci spre producții rentabile și să avem grijă ca acest sol să rămână mai departe copiilor sau nepoților noștri, sau să rămână foarte multor generații. O agricultură conservativă înseamnă o agricultură în care avem grijă de tot ceea ce înseamnă sol și viața din sol, mai multă atenție asupra solului și mai puțină economie de timp”, zice Vicențiu Cremeneanu – director general al companiei Alcedo și fermier, iar Ionel Gheorghe spune că deși începuturile acestei metode de a face agricultură sunt peste Ocean, ei, cei care practică deja agricultura conservativă în România, nu s-au inspirat foarte mult de acolo, „am luat-o pas cu pas, văzând ce se poate întâmpla la noi, încercând câte un pic, câte un pic, și rezultatele au fost foarte bune”.

Alcedo promovează agricultura conservativă alături de o asociație formată din 53 de fermieri, care au împreună peste 100.000 ha. Asociația se numește AIDER, care înseamnă Agricultură Integrată Durabil Economic Rentabilă, adică își propune să împace principiile de bază ale unei afaceri, productivitatea și rentabilitatea, cu grija pentru mediu, ceea ce nu sună deloc rău, nu?

Profitabilitate vs responsabilitate

Vicențiu Cremeneanu spune că înainte de a putea vorbi despre conceptul de agricultură conservativă, durabilă sau regenerativă trebuie să vorbim despre responsabilitate, adică despre conceptul de agricultură responsabilă. Din păcate, spunem noi, un alt concept, care stă la baza oricărei afaceri, se opune de facto acestui deziderat, și anume profitabilitatea. Orice om care face agricultură, nu de subzistență, nu de hobby, ci ca afacere, va urmări constant maximizarea profitului. E un obiectiv normal, fără de care nu ar exista progres economic. Și nici de altă natură, totul depinzând de economie. De aceea putem spune că la baza tuturor dezechilibrelor majore apărute în istorie stă tocmai această țintă pe care companiile, de orice natură, și-o propun. Responsabilitatea înseamnă mai degrabă o frână în acest demers. Trebuie să ai o conștiință foarte înaltă pentru ca să pui limite în propria dezvoltare, pentru ca aceasta să nu dăuneze mediului. Iar dacă o faci, s-ar putea să pierzi în competiția cu cei mai puțin conștienți sau inconștienți de-a binelea. Cine își asumă responsabilitatea? O „veste bună” s-ar putea numi constrângerea administrativă, pe care organele statale le-ar putea impune, cum este acest Green Deal, dar experiența comunistă pe care o avem, din păcate, ne spune că prin constrângere mai mult se obțin abuzuri, decât rezultate bune. Vom vedea. Calea corectă, credem, poate nu atât de eficientă, ar fi convingerea celor implicați că un profit pe termen scurt dăunează unui profit pe termen lung, adică să înțelegi că poți câștiga mai mult pe o perioadă mai lungă, decât să epuizezi resursele într-un timp scurt și să nu mai ai ce exploata mai încolo. Cam acest lucru încearcă să facă Alcedo promovând agricultura conservativă.

Adaptabilitatea, o deprindere esențială

De altfel, domnul Cremeneanu consideră că obiectivul pe care trebuie să îl avem în vedere nu ar fi reducerea produselor de protecția plantelor cu orice preț, ci modul cum trebuie făcut asta, păstrând randamentul. „Până la urmă, fermierii trebuie să obțină randament și pot să obțină randament dacă vor fi deschiși și să înțeleagă că o decizie corectă este mult mai importantă decât oricare alt produs. Ce dacă ai produse scumpe sau produse foarte puternice care au un impact ucigător pentru insectele care-ți creează probleme în câmp, dacă tu nu găsești o soluție mult mai ușoară în a putea face agricultură?”.

El spune că trebuie să ne adaptăm situației concrete pe care o avem, să nu mai ținem de litera cărții. „Dacă nu te adaptezi – pierzi. Pierzi în primul rând făcând lucruri care te elimină prin cheltuielile mari pe care le vei face. Semeni rapița într-un moment în care tu ai precipitații, ca să aibă răsărit de calitate; semeni cu o intensitate potrivită, ca plantele și noua genetică să-și exprime potențialul deosebit, și nu vei mai folosi insecticide câte patru-cinci, pentru că vei semăna într-un moment în care aceste insecte nu mai au ce căuta, biologic, în cultura ta. Iată cum nu faci o reducere de produse, ci doar te-ai adaptat zonei în care lucrezi și ai reușit să semeni cum trebuie.”

Spune și despre neonicotinoide, fără de care va trebui să ne obișnuim, chiar dacă încă s-au dat derogări, pentru că nu se mai aplică la floarea-soarelui și la alte culturi unde ne obișnuiserăm. „Înainte, un tratament cu neonicotinoide la semințele de cereale păioase însemna pentru noi o poliță de asigurare. Semănam și plecam, n-aveam nicio problemă cu atacul de muscă a cerealelor, cu atacul de afide, pentru că acoperirea acestor produse era atât în toamnă pentru afide, pentru muscă, cât și în primăvară, pentru gândacul ghebos, pentru zabrus. Și vedem aceste insecte care ocupă din ce în ce mai multe suprafețe, pentru că uităm să mai facem rotație, forțăm numai asupra unor culturi care sunt mai vandabile, fără să înțelegem că leguminoasele, plantele fixatoare de azot, sunt înzestrate cu o capacitate deosebită în a crește fertilitatea solului și că au rolul lor în rotație.”

Rotația scurtă, cauza multor probleme

De altfel, el insistă pe faptul că rotația scurtă este cea mai proastă alegere. Rotația nu ar trebui făcută doar între rapiță și grâu, chiar dacă sunt mai vandabile aceste culturi. „Ce ne-a adus rotația foarte scurtă între rapiță și grâu? Ne-a adus plante cu probleme în combaterea lor, mă refer la graminee, mă refer la obsigă, la ovăzul sălbatic, iar în cazul rapiței, sclerotinia, putregaiul alb al rapiței și al florii-soarelui. De aici a început, de la această rotație foarte scurtă. Bineînțeles că acum toți ne plângem că avem probleme cu mana la floarea-soarelui, că avem probleme cu putregaiul. A fost de ajuns să avem o primăvară care are o mai mare favorabilitate și cu o mai mare presiune prin umiditate și temperatură, iată că mana a apărut în foarte multe loturi de floarea-soarelui. Acum dăm toți vina pe sămânță, fără să știm că noi, în timp, prin rotația noastră scurtă, am îngropat toți acești spori ai ciupercii, ai acestei mane, și acum, când a găsit condiții favorabile, noi avem câmpurile pline. Iată ce înseamnă rotații scurte, pentru că ne-a interesat în exclusivitate partea financiară în detrimentul unui randament bun pe termen lung. Dacă vom continua cu rotații scurte, vom avea cele mai mari probleme, pentru că vom fi nevoiți să scoatem din ce în ce mai mulți bani pentru a folosi produse care vor fi din ce în ce mai scumpe, să combatem buruieni, deci plante pe care noi le-am adus în câmpurile noastre prin această rotație scurtă și, bineînțeles, boli, care ne fac să nu mai putem cultiva rapița, floarea-soarelui, soia, mazărea timp îndelungat pe acele sole”, arată Vicențiu Cremeneanu.

Insecticidele se folosesc cu grijă

Grija pentru sol merge până la păstrarea biodiversității și în ceea ce privește entomofauna, nefiind recomandată  folosirea de insecticide la apariția câtorva exemplare, ci să înceapă tratamentul doar atunci când numărul de indivizi este peste limita admisă. „De exemplu, cultura de rapiță, după mai mulți ani, anul acesta cultura de rapiță este o poveste frumoasă. Foarte mulți fermieri nu reușeau să găsească momentul potrivit pentru gândacul lucios (meligethes) și încercau să forțeze aplicarea unor insecticide fără a avea certitudinea prin verificarea acestei insecte în culturile de rapiță, unde știm foarte bine că pragul economic de dăunare este de trei larve pe plantă. Bineînțeles, se duceau, făceau determinări, scuturau plantele, găseau câte două-trei exemplare de gândac lucios la 60-70 de plante și totuși trebuiau să facă tratamentul. Le-am explicat: ultimele cercetări spun foarte clar, meligethes, sub pragul economic de dăunare, este un polenizator. Nu-i faceți rău, nu faceți tratamente, pentru că astfel veți distruge și entomofauna utilă. La fel pentru afide, pentru câteva spice la 10 metri pătrați să faci tratament împotriva afidelor, nu faci decât să faci rău populației de prădători. Am văzut foarte bine și primesc încă foarte multe întrebări, ce e cu acei dăunători în culturi, și mă uit că sunt larve de coccinella, care este un aliat al fermierilor. Deci noi, folosind cu agresivitate produse de protecție a plantelor, nu facem decât să le vulgarizăm. Trebuie să avem în vedere că folosirea unui produs la momentul potrivit face diferența. Nu am găsit foarte multe cazuri în care tratamentele se justifică. Sunt multe cazuri în care se duce vorba, «ai auzit că la mine...», «am problemă cu...», «trebuie să facem tratamente...», și plecăm de acasă, facem tratamente, cheltuim bani într-un mod nejustificat. Cred că trebuie să avem mai multă atenție și să utilizăm cu discernământ toate aceste produse de protecție a plantelor, care au fost create pentru a ne ajuta, nu pentru a le utiliza necorespunzător”, este de părere directorul general Alcedo, Vicențiu Cremeneanu.

Plugul, o unealtă pe care să o uiți

Înainte de toate, agricultura conservativă se referă la sol. În condițiile în care se polemizează în legătură cu metodele de prelucrare a lui, dacă să se folosească arătura, scarificarea, minimum-tillage sau semănatul direct în miriște, Vicențiu Cremeneanu propune din nou flexibilitatea: „Agricultura conservativă sau regenerativă, sau chiar durabilă presupune o grijă mai mare față de sol. Omul este ființa care dă atenție numai la ceea ce vede. Practic, solul ascunde cea mai mare bogăție care ne aduce nouă un venit substanțial, ca fermieri. Dar noi pe el nu dăm nici doi bani, pentru că nu vedem ce se întâmplă în sol și-l agresăm. Am văzut în foarte multe zone din țară, mai ales în zona de sud, cum s-a destructurat terenul. A fost de ajuns un an 2020, pe care foarte mulți vor să-l uite, «nu, nu-l uita, pentru că a fost anul în care tot pământul fertil l-ai văzut în aer, încearcă să-l înțelegi și să te adaptezi». Eu le spun tuturor: nu există un șablon, nu există o soluție universală pentru acest mod de agricultură. Fiecare fermier, în funcție de zonă, de potențialul pedoclimatic, de tipul de sol, de nivelul de precipitații, trebuie să-și adapteze gama de lucrări, în așa fel încât să agreseze cât mai puțin solul. Există astăzi instrumente noi, nu putem decât să citim și să ne adaptăm, să vedem ce se întâmplă la vecinii noștri”.

Puțin mai radical, Ionel Gheorghe spune că ar trebui să se renunțe la arătură: „Există o linie pe care trebuie să o urmezi cu niște reguli destul de clare, dacă vrei să zici că practici agricultură conservativă. În primul rând să uiți de plug, să nu mai ai treabă cu el, să-l vinzi chiar, ca să nu te încerce vreun gând «sinistru», și să faci tot ce-ți stă în putință să protejezi solul și mediul înconjurător”.

Iar Vicențiu Cremeneanu explică cum folosirea covoarelor vegetale poate înlocui scarificarea: „Folosind covoare vegetale de vară, covoare vegetale de toamnă. Covoarele vegetale de vară te ajută după recoltatul culturii de grâu să înființezi un amestec de semințe care prin dezvoltarea lor vor lucra solul exact ca un scarificator. Atenție, este un scarificator natural, care prin rădăcinile care rămân îți vor lăsa solul viu. Și apoi vii și semeni direct în toamnă cultura de rapiță după grâu, direct, iar rezultatele sunt uimitoare. Dar nu semeni, direct, foarte devreme, semeni, direct, dacă ai precipitații, care-ți vor permite să ai un răsărit de calitate, pentru că un răsărit rapid îți dă mai multă încredere că vei avea și un rezultat bun. Dacă semeni foarte devreme, așteptând ploi, într-un teren lucrat excesiv, sigur vei avea și crustă, sigur vei avea și probleme, vei avea un răsărit cu probleme”.

E foarte interesant că aceste covoare vegetale au fost văzute de mulți ca o obligație nejustificată, condiționând subvenția de realizarea lor. Ionel Gheorghe crede că această impunere a dus la modul cum sunt văzute acum: „Dacă ar fi venit să facă niște sesiuni de pregătire cu fermierii, nu noi, cine trebuia, și să spună: «Oameni buni...», să explice, cum explicăm noi astăzi, aici, să înțeleagă omul, că este benefic pentru pământ, în primul rând, pentru economia fermei lui”. Pentru că așa cum spune Vicențiu Cremeneanu, realizarea covorului vegetal este un proces de natură științifică „Noi am pierdut din vedere obiectivul esențial: ce covor vegetal facem ca el să poată să ne aducă o îmbunătățire a solului? Adică acele plante care sunt alese să-și poată exprima potențialul și să ne aducă o creștere a structurii solului, a fertilității solului. Dacă le punem la întâmplare, nu rezolvăm nimic, doar am punctat o sarcină și am luat niște bani. Noi, fermierii, trebuie să conștientizăm care este valoarea pe care o aduc aceste plante, pe care noi le vom alege, semințele acestor plante, pentru a fi semănate, și care este locul lor în tehnologiile noastre”.

Profit, nu performanță

Unora s-ar putea să li se pară neeconomicos să semene încă o dată, referindu-ne la acest covor vegetal. Adică semeni de două ori și culegi o dată. Dar efectele pe termen lung fac ca efortul să fie recompensat. Cremeneanu consideră că deși nu ai neapărat niște producții- record prin practicarea unei agriculturi conservative, poți fi rentabil mai degrabă pe această cale decât încercând să obții cele mai mari producții. „Acum depinde de cum își asumă fiecare. Eu văd în jurul meu, în jurul fermei unde lucrez, cât și prin țară, fermieri dispuși să facă niște investiții uriașe pentru înființarea culturilor. Noi știm ce facem, știm care este nivelul cheltuielilor la înființarea unei culturi, dar nu vom ști niciodată rezultatul de producție. De aceea, modul de agricultură pe care-l fac și modul pe care-l promovez este o agricultură responsabilă, în care, prin toate mijloacele de producție, să lucrezi pentru a avea o prezervare a stării terenului sau poate o creștere a gradului de fertilitate a solului, să faci rotație – care este importantă, să folosești plantele de cultură în folosul tău, ca fermier”, precizează Vicențiu Cremeneanu.

Ionel Gheorghe vine și cu argumente practice: „În primul rând, se reduce timpul de lucru. Înainte, făceam cinci treceri pe teren ca să înființăm o cultură de toamnă, acum facem două treceri. Deci timpul de lucru se reduce substanțial. Consumul de motorină și în același timp poluarea pe care o faci consumând acel carburant se reduce de la 70-80 de litri de motorină, pe care-i consumăm în mod obișnuit, până la 30 de litri, iarăși o economie fantastic de mare. Noi le-am combinat un pic, am trecut la tipul acesta de agricultură concomitent cu niște abordări pe care le avem în vedere de vreo șase ani, tot urmărind ce se întâmplă dacă semeni cu normă mai mică de sămânță la hectar. De exemplu, avem un soi de grâu, pe care-l cultivăm de 12 ani, și l-am testat în fel și chip. Am reușit să reducem, la fel ca și la partea de lucrări agrotehnice, norma de semănat, să o înjumătățim, să ajungem undeva la 100 kg de sămânță, care oricum este mult. În mod normal, ar trebui să avem maximum 25 de boabe germinabile pe metru liniar, astfel încât el să aibă libertate să-și exprime toate atuurile dobândite genetic”.

El spune că rezolvă și problemele de personal, acelea din cauza cărora s-a și apucat de asta. „Noi am ajuns să practicăm acest tip de agricultură forțați de împrejurări. Nu prea mai avem forță de muncă de care să dispunem și atunci a trebuit să ne perfecționăm și să reducem, să facem treaba cât mai bine cu cât mai puțini oameni, fiindcă suntem forțați de împrejurări, nu că așa ne dorim. Am fi fost super-încântați să fie curtea plină de oameni, să fie veselie, să fie totul bine. N-am urmărit treaba asta, așa s-a întâmplat. Aveam un prieten francez care mă certa că fac numai prostii, îmi zicea: «E bine la voi, nu?», «Da», «Vă văd eu peste câțiva ani, când or să plece muncitorii cine știe unde, că le-ați deschis porțile, și o să vă urcați voi pe tractoare». Și spuneam: «N-o să se întâmple asta, niciodată» – nu că ar fi o problemă să te urci pe tractor, pe tractor mă simt cel mai bine și cel mai liniștit, că nu mai sună telefonul într-una și sunt și eu cu gândurile mele acolo”.

Așadar, o agricultură durabilă și rentabilă. Compromisul real între cele două principii enunțate în prima parte a acestui articol: responsabilitate și profitabilitate. O profitabilitate pe termen lung. O perspectivă specifică acelor manageri vizionari, care nu urmăresc profitul imediat, sub forma unui „tun”, după care să nu mai conteze, ci văd o dezvoltare graduală, cu pași mărunți, dar siguri. O abordare necesară – în parametrii noi politici UE –, dar și utilă celui care va reuși să o aplice în spiritul ei generos.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2021, unde poate fi citit integral

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Producătorul japonez de utilaje agricole Kubota anunță că a încheiat un parteneriat strategic cu compania franceză MX, în cadrul căruia MX va livra încărcătoarele sale frontale pentru tractoarele Kubota din seria M.

Kubota colaborează cu MX de opt ani pentru ridicătoare frontale cu accesorii şi de trei ani pentru încărcătoare frontale ca LK2400H sau LK2100H pentru câteva modele de tractoare Kubota, precum noile modele M6002, M6121 şi ediţia specială a modelului M7133.

„Cele două cuvinte care rezumă filosofia companiei noastre sunt inovarea şi colaborarea. Parteneriatul cu Kubota va continua să aplice aceste două concepte, întrucât acesta este fundamentul oricărui acord de succes”, a declarat Frédéric Martin, preşedintele MX.

Mel McGlinchey, vicepreşedinte marketing al Tractor Business din cadrul Kubota Europe, a adăugat: „Mulţumită acestui parteneriat cu MX, Kubota poate oferi acum crescătorilor de animale şi producătorilor de produse lactate din Europa o soluţie şi mai cuprinzătoare pentru nevoile lor. Kubota este încântată să lucreze cu MX în timp ce continuă să îşi extindă prezenţa în Europa”.

Fondată în 1951, MX este acum cel mai mare producător de încărcătoare frontale din Franţa şi cel de-al doilea ca mărime din Europa. La ora actuală, compania are o puternică reţea de distribuitori, importatori şi filiale comerciale în Marea Britanie şi Germania, care distribuie gama sa completă de produse în 64 de ţări. Dintre soluţiile de cuplare frontală MX se remarcă încărcătoarele frontale dedicate tractoarelor Kubota din seriile M4003 şi M5002.

„Având în vedere reţeaua de distribuitori puternică a MX şi statutul Kubota de producător de vârf de echipamente pentru agricultură, gazon şi construcţii, acest acord de parteneriat va fi foarte benefic pentru ambele părţi. Colaborarea va contribui la promovarea sinergiilor între departamentele de R&D (cercetare-dezvoltare) ale celor două companii şi va spori vânzările prin furnizarea unei soluţii complete pentru clienţi, soluţie care combină tractorul, încărcătorul frontal şi accesoriile într-un singur produs”, precizează Agri-Alianța, dealerul autorizat Kubota în România.

Primele modele M6002 şi M7003 echipate cu încărcătoare frontale MX au fost livrate deja către clienţi. Acest acord nou va include urmatoarele serii de tractoare: M7003, M6002, MGX-IV, M5002 şi M4003.

Noi soluţii de încărcător frontal, în 2021

Deoarece încărcătoarele MX sunt perfect adaptabile tuturor cerinţelor Kubota, cele două companii intenţionează să realizeze în cursul acestui an două noi soluţii de încărcător frontal pentru modelele M4003 şi M5002.

Aceste noi modele vor include sistemul inovator MX’s, e-Pilot S System^®, o tehnologie inovatoare în materie de control implemente frontale, care include funcţii precum cuplarea şi decuplarea echipamentelor, activarea şi dezactivarea amortizoarelor, şi, cea mai importantă, un flux continuu de ulei pentru utilizarea celei de-a treia funcţii, debitul de ulei nefiind influențat de poziția brațelor încărcătorului.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html