turism viticol - REVISTA FERMIERULUI

Vineri, 18 martie 2022, a avut loc ultima etapă a celei de-a șaptea ediții a concursului „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF. Odată cu jurizarea vinurilor din Banat și Transilvania, membrii ADAR au stabilit lista celor 36 de vinuri care vor concura în marea finală, de pe 12 mai, pentru cele trei premii în valoare totală de 15.000 euro, puse în joc de BASF Agricultural Solutions România.

Compania anunță că, la ediția din acest an, vor fi desemnate și cele mai populare trei vinuri, din cele 36 finaliste, care vor fi jurizate de Cabral Ibacka, Vlad Petreanu, Alex Dona, Cristian China Birta, Andra Nistor, aceștia fiind special instruiți pentru a realiza o degustare ca la carte.

Concursul național „Povești cu vinuri românești” este dedicat viticultorilor mici și mijlocii din toată țara, cu suprafețe cultivate sub 100 de hectare, sprijinindu-i în promovarea brandurilor și în vânzarea vinurilor. Competiția se desfășoară în patru faze, organizate în marile regiuni viticole ale țării, urmate de marea finală națională. Dincolo de concursul dedicat vinurilor locale, BASF Agricutural Solutions România lansează și o competiție dedicată etichetelor de pe sticlele de vin. Acest concurs se desfășoară pe două paliere. Pe de o parte, fanii paginii de Facebook a companiei votează cea mai atractivă etichetă, iar pe de altă parte, un juriu alcătuit din specialiști în domeniul advertisingului alege eticheta creativă, eticheta cu cel mai frumos design și cu cele mai mari șanse de a avea succes pe piață.

Mai multe despre ediția 2022 a concursului și vinurile câștigătoare din Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, aici: https://revistafermierului.ro/romania-viticola/item/5311-povesti-cu-vinuri-romanesti-concursul-basf-si-a-desemnat-castigatorii-din-moldova-oltenia-muntenia-si-dobrogea.html

 

Banat și Transilvania, vinurile și etichetele premiate

 

Vinuri albe

  • Crama Zaig - Sauvignon Blanc, sec, 2021

  • Crama Pivnița Savu - Sauvignon Blanc, sec, 2021

  • Fort Silvan - Fetească Regală, sec, 2021

Vinuri roze

  • Miniș Winery - Merlot, sec, 2021

  • Crama Tarr - Cabernet Sauvignon, 2021

  • Cooperativa Vinart Aiud - Cabernet Sauvignon, sec, 2021

Vinuri roșii

  • Crama Daiconi - Merlot, sec, 2018

  • Crama Aramic - Cabernet Sauvignon + Merlot + Fetească Neagră, sec, 2019

  • Crama Milo - Cabernet Sauvignon barrique, sec 2018

 

Premiul „Cea mai frumoasă etichetă” din regiunea Banatului și Transilvaniei a ajuns la Crama Pivnița Savu, iar „Cea mai creativă etichetă” a fost desemnată „Urme”, gamă de vinuri produsă de Familia Darabont.

pivnita savu feteasca regala 1540x866

familia darabont urme 1540x866

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Pe 2 decembrie 2021 s-a tăiat panglica noului concept de la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892, deținute de The Iconic Estate, parte din Alexandrion Group. Conceptul va ilustra spiritul regal, farmecul şi rafinamentul pe care acest complex îl avea la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. The Iconic Estate este furnizor oficial al Casei Rgale a României pentru vinurile spumante și liniștite.

263554495 4144061315698599 3994677834180025376 n

Istoria, moștenirea culturală, longevitatea, distincția sunt daruri prețioase care trebuie păstrate cu grijă și înțelepciune. Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 reprezintă locul în care toate aceste elemente se îmbină armonios într-o frumoasă poveste țesută cu măiestrie de-a lungul a aproape 130 de ani, în care se produce fără întrerupere vin spumant prin metoda tradiţională, aceeași prin care se produce șampania.

20211202 114318

Evenimentul organizat imediat după Ziua Națională a României a marcat debutul unui proiect amplu și complex, prin care Alexandrion Group va reda farmecul și eleganţa pe care acest loc îl avea în urmă cu mai bine de un secol. Oaspeţii au degustat noul meniu regal pregătit de Chef Ecaterina Paraschiv, un master chef proprietar al unui restaurant în vogă din Paris, Ibrik. Meniul este o reinterpretare a preparatelor rafinate savurate de Familia Regală a României. Cunoscutul somelier Julia Scavo, noul Brand Ambassador RHEIN EXTRA, a coordonat degustarea, realizând asocieri ȋntre felurile de mâncare și vinurile spumante Rhein Extra. Înainte de a ne așeza la masă am vizitat pivnițele în care se produc vestitele spumante Rhein și micul muzeu în care sunt expuse vechi echipamente de vinificație. Ghid ne-a fost oenologul The Iconic Estate, Lorena Deaconu-Stoian.

263552889 4144062895698441 5869554217328582123 n

263463183 4144059962365401 1171525312775199301 n

263498248 10227473962012826 7379975463900327224 n

263219773 4144064055698325 8166242907867705991 n

 

Regina Margareta, spumantul-omagiu în ediţie limitată

 

„Vom face o călătorie în trecut şi vom reînvia imaginea şi spiritul, eleganţa şi distincţia pe care acest loc le avea în urmă cu aproape 130 de ani. Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 sunt, poate, unicul loc din Europa în care se produce fară întrerupere vin spumant prin metoda tradițională, de mai bine de un secol. Ne dorim să onorăm memoria fondatorilor Pivnițelor Rhein: Regele Carol I, care a solicitat și încurajat ridicarea acestui loc pe terenul său de la Azuga, și frații Rhein, oameni de afaceri de succes la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX, care au construit, dezvoltat și au început producția de vin spumant la Pivnițele Rhein. Totodată, ne dorim să le aducem un omagiu și să le mulțumim tuturor celor care au depus eforturi deosebite și au făcut posibil ca Pivnițele Rhein să rămână deschise și producția să continue fără întrerupere după Primul Război Mondial. În tot acest proces ne bucurăm de susţinerea Casei Regale a României, descendenţii Regelui Carol I, reprezentaţi de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei”, a spus Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Group.

20211202 123847

Nawaf Salameh a punctat că Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 nu vor mai fi doar un obiectiv turistic, ci un concept unic în România, cu cel mai înalt nivel de calitate. „Vor deveni un obiectiv istoric, pe care oamenii îl vor vizita pentru tradiţia sa în producţia de vinuri spumante, prin metoda tradiţională, cu fermentaţie secundară în sticlă, un proces foarte meticulos şi complex, foarte bine controlat, în care vinul care constituie baza, timpul şi temperatura de fermentare sunt factori esenţiali. Vor face un tur al cramei şi li se va explica cum se produce acest spumant, vor vizita muzeul şi vor savura noul meniu regal, care este o reintrepretare a preparatelor pe care le savura Familia Regală a României. Nu vom mai avea un simplu restaurant aici, ci un concept unic în România, cu cel mai înalt nivel de calitate. În tot acest proces, ne bucurăm de susţinerea Casei Regale a României, descendenţii Regelui Carol I, reprezentaţi de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, cărora le mulţumim pentru întregul suport oferit.”

263577095 4144062169031847 7159693360711323146 n

În curând, în semn de preţuire pentru relaţia îndelungată şi solidă pe care producătorul și distribuitorul de băuturi spirtoase și vinuri o are cu Casa Regală a României, va fi lansat spumantul Regina Margareta, care va fi produs la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892. „Va fi un spumant produs în ediţie limitată. Eu însumi voi coordona comercializarea sa şi voi selecţiona cu mare atenţie locaţiile în care va fi listat şi toate achiziţiile”, a precizat Nawaf Salameh.

 

Vinul românesc promovat în celebra piață Times Square din New York

 

261815998 4136175486487182 5679832479448863103 n

Corneliu Vîlsan, Chief Marketing Officer Alexandrion Group, a ținut să amintească inițiativa Carrefour România care prin vinul românesc i-a adus pe românii care locuiesc ȋn New York împreună în pragul Zilei Naționale a României. Pe 30 noiembrie s-a desfășurat un eveniment de degustare la unul dintre cele mai apreciate restaurante din New York - Avra Madison Estiatorio. Printre vinurile românești din portofoliul The Iconic Estate, degustate la New York, se numără vinul spumant Rhein Extra Magnifique Brut (disponibil exclusiv la Carrefour) și vinurile liniștite Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Rosé.

Inițiativa face parte din programul Deschidem Vinul Românesc și are scopul de a celebra Ziua Națională a României ȋncurajându-i pe români să vorbească despre vinul și produsele românești, cu mândrie și bucurie, oriunde s-ar afla. În perioada 24 noiembrie – 4 decembrie, în emblematica piață Times Square vor rula mesaje de promovare a vinului românesc. „Alexandrion Group, cel mai mare producător și exportator de băuturi spirtoase și vinuri din România, cu o rețea de distribuție extinsă în peste 50 de ţări, aflată în continuă expansiune, susține, alături de partenerul său Carrefour, promovarea vinurilor românești premium, în întreaga lume. Ne dorim ca aceste vinuri să fie degustate de cât mai mulți consumatori, care să se bucure de atributele și de calitatea lor excepțională. Vinurile din portofoliul The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group, se bucură de aprecierea experților reputați în domeniu, care le evaluează și le plasează pe cele mai înalte poziții la competiții internaţionale prestigioase. Doar anul acesta, Hyperion Fetească Neagră 2016 și Neptunus Shyraz 2016 au obținut Marea Medalie de Aur, cea mai înaltă distincție acordată unui producător, la Concours Mondial de Bruxelles”, a arătat Corneliu Vîlsan.

263673018 4144060345698696 3086866000437597319 n

 

Pivnițele Rhein, încă din 1904 furnizorul oficial al Casei Regale a României

 

20211202 114710

Pivniţele Rhein & CIE Azuga au fost construite în 1892 de Wilhelm Rhein care, la solicitarea Regelui Carol I, a contribuit la dezvoltarea zonei. Calitățile remarcabile ale spumantului Rhein Extra au fost recunoscute încă din 1906, fiind apreciate și astăzi în cele mai prestigioase competiții internaționale. Din punct de vedere istoric, în aceeași perioadă sunt înființate și dezvoltate multe case de șampanie în Franța, Italia și Germania. Puțină lume știe că România este a patra țară din lume în care s-a făcut vin spumant prin fermentare naturală în sticlă (după Franța, Germania, Rusia).

Pivnițele au fost construite la suprafață. Pereții dubli și groși de circa 1,50 metri, cu pernă de aer și climatul specific zonei facilitează crearea condițiilor favorabile pentru producerea vinului spumant fermentat natural în sticlă. Temperatura se menține în mod natural, în perioada de vară nu crește peste 14° C, iar iarna nu scade sub 5° C.

Istoria Pivnițelor Rhein & CIE Azuga 1892 este legată de Casa Regală a României încă din 1904, când a devenit furnizorul oficial, până în acest moment.

Spumantul Rhein Extra a fost prezent în meniul realizat cu ocazia ceremoniei de încoronare a Regelui Ferdinand, la Alba Iulia - 15 octombrie 1922.

20211202 121416

20211202 121424

20211202 121433

20211202 121439

 

Peste 60% din producția anuală de vin merge la export

 

The Iconic Estate este unul dintre cei mai mari producători și exportatori români de vin îmbuteliat, având peste 60% din producția anuală vândută în străinătate. Deține peste 250 de hectare de viță-de-vie în Dealu Mare și alte regiuni viticole. O parte din plantație este irigată prin picurare și este certificată ca organică.

Dealu Mare, situat în regiunea viticolă Dealurile Munteniei, are rădăcini adânci în istoria regiunii, numită „țara vinurilor roșii”. Microclimatul tipic cald, uscat, și toamnele destul de lungi favorizează o coacere lentă și temeinică a strugurilor. Perioada de vegetație este lungă, de 210-240 de zile, cu o umiditate maximă de 55-80%. Solul de aici este presărat cu fosile marine, iar strugurii se bucură de combinația perfectă de zile calde și nopți reci. „Fiecare picătură din vinurile noastre ascunde o poveste nespusă. O poveste plină de eforturi, pasiune și răbdare. O călătorie magnifică de supraviețuire de-a lungul zilelor fierbinți și nopţilor reci, dar și procesul parcurs pentru a livra în mâinile tale un vin unic, aşa cum sunt plăcerile simple ale vieții. Povestea noastră este surprinsă în fiecare sticlă, căci continuă de fiecare dată când o deschideți și împărtășiți un pahar de vin cu familia și prietenii”, afirmă Lorena Deaconu-Stoian, oenologul The Iconic Estate.

263574330 4144063815698349 7242086384847524624 n

Producătorul de vin, care face parte din grupul Alexandrion, deține facilități de producție și depozitare, trei linii de îmbuteliere, depozit cu temperatură controlată și beciuri subterane.

Cele trei crame ale The Iconic Estate sunt la: Tohani, în Dealu Mare, cu o capacitate de procesare de 5.000 de tone și o capacitate de depozitare de 37.900 hl, 500 de baricuri de stejar; Ploiești, unde găsim facilități de producție cu depozitare subterană, o linie de îmbuteliere pentru vinuri liniștite, una pentru vinuri spumante, o linie pentru Bag-in-Box și un depozit de produse finite cu temperatură controlată, cu o capacitate de peste un milion de sticle; și Pivnițele Rhein & CIE Azuga 1892, unde se produc vinurile spumante.

20211202 114635

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Luni, 22 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) s-au desfășurat consultări privind Planul Național Strategic (PNS) având ca temă intervențiile din sectorul vitivinicol.

Bugetul total alocat României pentru perioada 2023-2027 este de 229,22 milioane euro, pentru toate tipurile de intervenții din sectorul vitivinicol, iar bugetul total anual este de 45,844 milioane euro, sumă similară cu cea de care beneficiază țara noastră în prezent.

România a ales șapte tipuri de intervenții din cele 13 propuse prin regulament și anume:

1.     Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole;

2.     Investiții în active corporale și necorporale;

3.     Asigurarea recoltelor;

4.     Promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe;

5.     Acțiuni de informare;

6.     Investițiile tangibile și intangibile în inovare;

7.     Promovarea enoturismului în regiunile de producție.

„Nevoia de restructurare și de creștere a competitivității și sustenabilității sectorului vitivinicol este esențială și poate fi acoperită prin eficientizarea procesului de producţie şi adaptarea continuă la cerinţele pieţei”, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă
Miercuri, 03 Noiembrie 2021 14:22

Nepoliticos

Câți români au somnul liniștit? Câți zâmbesc măcar o dată la câteva ore și câți râd zilnic cu poftă? Câți dintre noi privim cu încredere în viitor?... Și câți suntem mulțumiți privind la ce s-a realizat în țară, în ultimii 30 de ani? Iată întrebări pentru un studiu...

Înainte de acest studiu însă, ar mai trebui făcut un altul. Tăios ca o lamă de oțel, rece ca gheața: cât timp și câtă energie din „bugetul” personal am acordat solidarizării cu ideile valoroase? Cât am penalizat oamenii incapabili (sau corupți) din Administrație? Ce preț am pus pe educația reală și, mai ales, unde ne situăm - fiecare dintre noi - pe scara cunoașterii de tip secol XXI și cât am cochetat - iarăși, fiecare dintre noi - cu „nu mă-nvață nimeni cum e mai bine”?!

Pentru sus-puși, semnalarea neajunsurilor a ajuns o banalitate. Greșelile, lipsa de viziune, proasta și reaua-credință - locuri comune.

Din partea societății este o inflație de cereri, de reclamații, de înjurături. Inflația este sâcâitoare și moneda pusă în circulație nu mai are valoare.

Oamenii politici știu asta și nu se mai simt obligați nici măcar să mai răspundă la critici. Ba, mai mult, se folosesc de numărul mare de nemulțumiți. Adică, vezi Doamne, spun ei, „comentatorii” sunt mai mulți decât „făcătorii”. Doar că judecata politicianului nu se intersectează niciodată cu judecata făcătorului. Și de ce ar ține cont de ideile unei categorii care, deși mică, este extrem de divizată?

Chiar angrenați în mecanismul realizărilor de bun augur, confrații noștri care nu au viziune, sunt oportuniști în relația cu oamenii de la putere, care nu suportă concurența, cei care aleg să facă lucrul cel mai ușor, cei care nu acceptă polemica constructiv, cei care nu empatizează cu cercetarea, inovația, cu lucrul prin metode vizionare sunt suficient de mulți. Și ei diminuează forța care ar putea  modula reușit economia și viața socială din România.

Am devenit cu toții niște „politicoși”. Cei cu viziune sunt condescendenți cu cei „fără”, cei „fără” sunt iertători cu oportuniștii și (aproape) cu toții am abandonat atitudinea intransigentă pentru a nu deranja aleșii/numiții/„unșii”.

Personal, nu mă calific pentru a da răspunsuri de ce agricultura românească – în general – se exprimă în atât de puține produse finite cu origine stabilită, trebuind să-i las pe alții mai pregătiți în domeniu, dar pentru felul în care Administrația se îngrijește de vin (cu toate extensiile cunoscute), îmi asum dreptul de a pune și întrebări, de a formula și verdicte.

pan.jidvei

Oenoturismul, sursă de venit pentru regiuni întinse din Europa

Fără a mă plasa în centrul acțiunii, îmi clasific poziția ca observator obiectiv, cu experiență, folosindu-mă doar de două axe: timp și spațiu. Practic, să compar ce au realizat alții (axa spațiu - ne deplasăm în spațiu geografic, în ce direcție dorim) în ultimii 30 de ani (axa timp) și ce am realizat noi.

Această observație nu privește, sub nicio formă, ceea ce construiesc - cu destul succes (mai ales în condițiile date) - proprietarii de crame.

Analiza se referă exclusiv la ceea ce s-ar putea obține dacă vinul, oenoturismul, produsele derivate, cercetarea ar putea fi privite de Guvern ca resursă pentru întreaga societate. Așa cum se întâmplă în multe alte țări.

Sunt convins că ideea de mai sus nu poate fi receptată și agreată în mod automat. Dumneavoastră, în calitate de cititori, nici nu vi se poate reproșa eventuala neîmbrățișare a acestei idei. Ministerelor responsabile însă, da.

Auzi că în Croația, în trei mari orașe, există un festival de vin care se desfășoară în parcurile centrale publice, seară de seară, pe parcursul întregii veri. Spații puse la dispoziție gratuit.

Te uimești că țara vecină, Moldova, își face brandul național prin vin și că „atacă”, cu curaj, cele mai noi tehnologii (AR, VR, video mapping. À propos, felicitări Chateau Vartely!).

Strângi din dinți când vezi țări cu potențial viticol mai mic decât al nostru care sprijină desfășurarea unor concursuri internaționale de import, pentru că știu că le face bine și pentru că ei nu au astfel de competiții autohtone. (Dar noi avem!)

Oenoturismul este sursă de venit pentru regiuni întinse din Europa. Rezultatul obținut vine în urma unui sprijin masiv al guvernelor, măcar prin programe de promovare (lăsăm problema infrastructurii pentru altă dată; ce șansă au cramele din Moldova fără nicio autostradă?!)

Cercetarea este plătită bine. Nu la noi, ci la cei care și-au dorit să transforme, cu mintea câtorva și bunăstarea generală.

Guverne centrale, regionale, municipalități (din țări de pe întreg mapamondul) includ, în programele lor, investiții alături de ONG și structuri private, pentru realizarea de muzee ale vinului, pentru conceperea unor programe educaționale, pentru producții TV, pentru restaurarea unor situri istorice și pentru crearea unor atracții noi, inclusiv în mediul virtual.

La noi, redeschiderea șantierului arheologic Cucuteni ar echivala, pe lângă capitalul adus științelor, un nucleu solid pentru o nouă destinație turistică. (Re)certificarea prezenței vitis vinifera pe acest teritoriu, încă de acum 7.000-8.000 de ani, ar spori brandul vinului românesc către valori inestimabile, iar brandul de țară ar avea, în sfârșit, un postament.

Din păcate, statul român, deși a inventat o grămadă de instituții, nu le-a creat pe cele care ar putea inventaria, prelucra și valorifica astfel de informații.

Nu știu dacă „politicos” vine de la „politică”, dar, pentru lipsa de viziune și pentru dorința evidentă de nonacțiune, statul român mai poate număra, de azi înainte, încă un „nepoliticos”.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - WINE AMBASSADOR, CEO VINARIUM-IWCB

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Paharul cu... visuri

Iubitorii și vinul premium își dau întâlnire pe Calea Victoriei din București, timp de două zile, pe 9 și 10 octombrie, la salonul de vinuri și turism viticol ReVino Bucharest Wine Show 2021. Evenimentul este găzduit de Hotel Novotel.

„ReVino Bucharest Wine Show 2021 este dedicat celor care apreciază vinurile de calitate și caută excelență în produsele și serviciile oferite de crame. Expozanții vor prezenta vinuri premium pentru publicul larg și specializat. Indiferent care sunt preferințele, suntem siguri că avem un vin potrivit pentru toate gusturile”, ne-a spus organizatorul salonului de vinuri și turism viticol, Alina Iancu, fondator și director general CrameRomania.ro și Revino.ro.

Iubitorii de vinuri și profesioniștii au posibilitatea să deguste vinuri de la crame locale și nu numai, să descopere zonele viticole ale țării noastre, dar și să-și plănuiască vizite la crame.

La ReVino Bucharest Wine Show 2021 participă 33 de expozanți care vor prezenta vinuri premium pentru publicul larg și specializat.

Programul de vizitare în cele două zile de weekend, sâmbătă 9 octombrie și duminică 10 octombrie, este în intervalul 11.00 - 20.00.

Accesul va fi permis tuturor deținătorilor de bilete care pot oferi dovada imunității (certificat de vaccinare, test PCR sau rapid, dovada vindecării de COVID-19 în ultimele 180 de zile).

Biletele se pot achiziționa online https://wineshow.revino.ro/tickets/ sau la intrarea la eveniment (bilet online: 60 lei/zi, bilet la intrare: 70 lei/zi).

Alina Iancu

Conceptul Revino a fost creat de Alina Iancu, care descoperă vinurile românești de mai bine de 11 ani. Această pasiune a purtat-o în toate regiunile viticole ale României. A vizitat peste o sută de crame autohtone, dar și altele din țări cu tradiție în domeniu. A realizat o hartă viticolă bilingvă, un film de promovare despre vin și gastronomie și s-a specializat în turism viticol la noi în țară și în organizarea de evenimente cu brânzeturi și vinuri. Realizează proiecte complete de promovare a vinului românesc, de la evenimente de profil, comunicare și până la producție foto.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina de internet a evenimentului: https://wineshow.revino.ro/

Publicat în România Viticolă

Joi – 27 mai 2021, guvernul a aprobat o hotărâre care completează Hotărârea Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023.

Prin prezentul act normativ se stabilește cadrul juridic de instituire a trei măsuri temporare pentru exercițiul financiar 2021, respectiv distilarea vinului în situații de criză, ajutor pentru depozitarea vinului în situații de criză și recoltarea înainte de coacere, în vederea atenuării situației de criză din sectorul vitivinicol provocată de pandemia generată de COVID-19.

„Adoptarea acestor măsuri permite reducerea stocurilor de vin în exces pe piața națională, reducerea producției de struguri și acordarea unui ajutor pentru depozitarea unei părți din cantitățile de vin care nu sunt comercializate. Totodată, aceste măsuri vin în sprijinul producătorilor vitivinicoli care se confruntă cu dificultăți financiare și cu probleme de flux de numerar, ca urmare a unor măsuri instituite pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Măsurile temporare se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019 - 2023 și se încadrează în cuantumul de 45,844 milioane euro alocat în anul 2021 țării noastre.

Totodată, susține MADR, prin aceste măsuri de sprijin se urmărește accelerarea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile acordate sectorului vitivinicol din FEGA, în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023, pentru exercițiul financiar 2021.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă
Luni, 24 Mai 2021 18:28

Cramele din România. Reumplere.

Ne pregătim să prezentăm publicului din întreaga lume o nouă ediție – în limba engleză de astă dată – a lucrării Cramele din România.

În 2015, atunci când a fost lansată prima ediție, erau active 150 de crame. Între timp au mai apărut câteva zeci de crame noi, s-au mai schimbat proprietarii, chiar și structura unora dintre cele „vechi” nu mai este aceeași.

Autorii și-au propus de la bun început ca informația să fie una utilă atât iubitorilor de vin, cât și unor ramuri profesionale din industria vinului și din a celor care au legătură cu vinul, fie în tipar de business, fie în cel al studiului economic, politic, social ș.a.m.d.

Cu alte cuvinte, în afara publicului larg, profesioniștii din HoReCa, investitorii din vitivinicultură, cercetătorii și „business people” au primit o unealtă de lucru indispensabilă pentru atingerea performanţei.

De aceea, structura cărții este una bazată pe informație obiectivă, fără accente comerciale şi fără ierarhizări.

pahar 213 paduraru 3

Fiecare cramă a fost repartizată în capitolul regiunii istorice din care face parte și i-au fost „inventariate” următoarele repere: anul înființării (cu istoria cuvenită şi pentru cele înființate înainte de comunism, în comunism), acţionariatul, suprafața viticolă, structura solului, indicația geografică (IG) și Denumirea de Origine Controlată (DOC) – după caz, date pedoclimatice și, foarte important, structura plantației (câte hectare din fiecare soi), volumul de vin produs anual și volumul de vin îmbuteliat anual. Cei cu știință de carte și curioși din fire pot înțelege mai bine profilul cramei corelând ultimele trei repere.

Bineînțeles, sunt trecuți vinificatorii de la acea dată, brandurile de piață, medalii VINARIUM (IWCB) și este menționat clar dacă există extensie oenoturistică sau nu.

Legat de această activitate, autorii au considerat că este potrivit să culeagă date și despre atracțiile turistice din proximitatea fiecărei crame.

pahar 213 paduraru 2

Acum șapte ani, turismul viticol era în stadiu embrionar, puține crame având o politică clară pentru această activitate, la fel cum foarte puține locuri de cazare puteau fi găsite în preajma entităților vitivinicole.

Cartea deține încă niște recorduri sau, haideți să le spunem, premiere. Premiere cu atât mai greu realizate – ele aflându-se în sfera Realității Augmentate – cu cât în acea epocă foarte multe crame nu aveau o „reprezentare” deosebită în online sau nu erau prezente deloc în spațiul web.

Așadar, vorbim de prima carte care, pe lângă QR cu trimitere la site-urile cramelor (pentru acelea care, repet, aveau așa ceva), a avut, prin aplicația Aurasma, și o extensie virtuală a spațiului fizic de print. Mai exact, suprapunerea telefonului peste pictograma aplicației declanșa în mod automat rularea unui material video despre acea cramă.

Din nefericire, nici aici cramele noastre nu stăteau prea bine, majoritatea neavând filmulețe, clipuri sau, nici măcar, imagini de foarte bună calitate care să poate fi montate într-un colaj de prezentare.

Cu toate acestea, cartea s-a bucurat de succes, cramele au „simțit” efectul benefic al transmiterii informației complete, corecte și nediferențiate în piață, iar cititorii, cu siguranță, au avut de câștigat.

Cum spuneam, între timp, unele crame s-au stins sau și-au schimbat parțial/total acționariatul, au fost rebranduiri, fuziuni, balanța producție vin – oenoturism s-a recalibrat, iar dinamica apariției cramelor noi schimbă astăzi „grosimea” capitolelor pe regiuni istorice.

Succesul amintit ar fi putut fi împlinit și de un premiu al Organizației Internaționale a Viei și Vinului OIV (nu că ar fi fost refuzat un premiu al Academiei de Studii Agricole), dar, deși a fost apreciată (prin intermediere lingvistică), cărții i s-a cerut să capete putere universală. Adică, scrierea într-o limbă de circulație.

Adevărul este că o astfel de monografie poate fi de folos scrisă fiind în engleză. Ceea ce facem acum.

După ce ne-am lămurit ce este cu această lucrare Cramele din România, adresez și o rugăminte – invitație. Cu mai multe subpuncte.

Dacă n-ați parcurs cartea (prima ediție), faceți-o! În același timp, orice implicare în acest proiect este bine-venită. Semnalarea unor crame mici, neștiute, o „istorie” a unui loc dintr-un areal viticol, un document, o fotografie – pot fi ingrediente speciale alte cărții – și va fi menționată ca provenind de la „contributori”.

Foarte importantă ar fi și detectarea locurilor de turism naturale sau antropice.

De asemenea, plasarea de publicitate poate ajuta cu mult la diminuarea eforturilor financiare ale unui ONG şi la crearea unui produs premium care să circule cu „fruntea sus” oriunde în lume.

Donațiile, mecenatul și alte forme de sprijin în regim de voluntariat pot constitui o punte de legătură între satisfacția dvs. și succesul unui nou produs românesc.

Începem primăvara cu o veste bună de la Institutul Vinului – VINARIUM – și vă asigurăm că nu va rămâne una singulară.

pahar 213 paduraru 4

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Publicat în Paharul cu... visuri

Este un specific național, nu numai în agricultură, de a evada cu greu din zona materiilor prime. Conjunctura legislativă suprapusă unui șablon de business specific secolelor XIX – XX formează cadrul „ideal” pentru a fi țintuiți la coada clasamentului mondial de producători care exploatează materiile prime convertindu-le în produse cu valoare adăugată.

Așa se face că putem obține cu câteva sute de kilograme de grâu patru-cinci cutii de cremă de față (sigur, mărci celebre) sau un telefon de ultima generație.

Un set cosmetic importat din Vest (bazat în foarte mică măsură pe plante) poate avea (dureros pentru noi) un preț mai mare decât un hectar de pământ într-o zonă săracă a României.

De aceea avem motive să privim cu bucurie inițiativele de afaceri care schimbă paradigma.

Cred în același timp că și trebuie să susținem aceste demersuri, să le facem cunoscute, să ajutăm la multiplicarea lor.

În lungile deplasări pentru filmările de la serialul TV „Frați de viță”, am descoperit, în Dobrogea, o fabrică micuță care produce (nu doar) ulei din sâmburi de struguri. BIO.

Ideea este luminoasă și prin faptul că, până mai ieri, sâmburii erau un fel de deșeu sau, în cel mai fericit caz, o materie pe care o luau străinii pentru a face uleiuri şi creme pe care să le vândă apoi în România pe bani mulți.

Vă prezint Pura Agro nu neapărat pentru a deveni clienți (dar, până la urmă, de ce nu?!) ci, mai degrabă pentru a populariza un exemplu bun și pentru a bătători o cale de acces pentru cooperare și afaceri în care să vă implicați.

Rog pe cei care sunt familiarizați cu subiectul să accepte că nu toată lumea a avut șansa să se întâlnească cu acesta și, drept urmare, să ne ierte dacă vă plictisim, dar descrierea din rândurile următoare poate fi oportună pentru unii dintre noi.

Să revenim asupra modelului Pura Agro

Ulei de sâmburi de struguri. Un produs ecologic, obținut exclusiv prin presarea sâmburilor la rece.

Sâmburii provin din culturi certificate ecologic și sunt 100% achiziționați din podgoriile românești.

Mai trebuie spus că metoda presării la rece folosește doar procese mecanice, spre deosebire de metoda rafinării. În trendurile actuale de achiziție și consum regăsim preocuparea pentru „sănătos”, pentru prezervarea substanțelor active nealterate, a vitaminelor și a mineralelor de care avem atâta nevoie.

Avem o listă lungă de beneficii pentru sănătate care, la un moment dat, sper să fie folosită pentru desenarea unei noi extensii a oenoturismului: SPA/Wellness, oenocosmetice și oeno...medicamente.

Am selectat pentru argumentația mea câteva dintre aceste beneficii.

„Uleiul are un rol antioxidant, contribuind la menținerea elasticității vaselor de sânge și la scăderea nivelului colesterolului.

Are, de asemenea, un conținut ridicat de acid linoleic (Omega 6), acid oleic (Omega 9) și compuși fenolici. Uleiul de sâmburi de struguri conţine cantităţi însemnate de vitamina E (alfa-tocoferol) şi vitamina F, precum şi unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Dar, mai presus de toate, conţine aşa-numitele procianidine (prescurtat OPC), care reprezintă un compus cu un puternic efect antioxidant, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decât vitamina C.  

Efecte benefice pentru sănătate:

  • O barieră împotriva infecțiilor. Substanțele active din uleiul de struguri presat la rece acționează ca stimulent imunitar pe mai multe căi: catalizează acțiunea vitaminei C în organism, favorizează producerea de celule imunocompetente și le activează pe cele existente.

  • Reduce riscul bolilor vasculare. Când este folosit în dieta zilnică, adăugat în salate sau alte preparate, uleiul din sâmburi de struguri presat la rece reduce riscul bolilor vasculare, al aterosclerozei, al bolilor circulatorii sau chiar al artritei. Acizii grași nesaturați conținuți de uleiul din sâmburi de struguri ajută la împiedicarea proceselor degenerative ale vaselor de sânge și menținerea elasticității vasculare.

  • Protejează inima. Specialiştii recomandă ca acest ulei să fie consumat zilnic, pentru a preveni apariţia tulburărilor circulatorii, cum ar fi hipertensiunea arterială şi tensiunea arterială oscilantă.

  • Reduce durerile articulare. Cercetările au scos în evidenţă efectul uleiului din sâmburi de strugure şi în cazul afecţiunilor reumatice. Bolnavii de artrită, care au introdus în dietă acest ulei, au constatat o reducere a durerilor datorate inflamaţiilor.

  • Stimulent imunitar. Semințele de struguri conțin substanțe cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E și procianidinele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la creșterea imunității organismului.

  • Are proprietăți anti-îmbătrânire. Datorită antioxidanților pe care îi conține, uleiul de sâmburi de struguri luptă eficient împotriva radicalilor liberi, prevenind astfel degradarea celulară şi apariţia semnelor de îmbătrânire, printre care ridurile premature. Bogat în vitamina E, este un elixir pentru menținerea tinereții pielii, dar și pentru prevenirea unor afecțiuni dermatologice (cheratoze, psoriazis, depigmentari etc.).

Efecte benefice pentru ten și piele:

  • Are proprietăți antiîmbătrânire. Datorită antioxidanților pe care îi conține, uleiul din semințe de struguri luptă eficient împotriva radicalilor liberi, ajută la prevenirea ridurilor, mai ales ale celor din jurul ochilor.

  • Menține elasticitatea pielii, deoarece conține un complex de flavonoizi care joacă un rol important în stabilizarea nivelului de colagen și de elastină din piele.

  • Are proprietăți astringente. Datorită conținutului de Acid Linoleic și Vitamina E (alfa-tocoferol), uleiul de sâmburi de struguri are efect regenerant și restructurant, grăbește vindecarea leziunilor provocate de acnee și îmbunătățește calitatea celulelor pielii.

  • Poate fi folosit și în tratamente pentru păr. Uleiul din semințe de struguri ajută la normalizarea scalpului și la hidratarea firului de păr, fiind ideal pentru părul despicat, uscat, fără strălucire.

  • Este un hidratant excelent pentru piele. Datorită conținutului ridicat de acid linoleic, uleiul de sâmburi de struguri pătrunde repede în piele, reduce pierderea de apă din epidermă și hidratează.”

Am dedicat spațiu în extenso pentru acest subiect întrucât el a fost deseori evocat aici în planul dezirabilității. De multe ori am „încărcat” statul, administrația, cu responsabilitatea creării unui cadru propice apariției unor astfel de inițiative de business.

Iată că mediul privat n-a avut răbdare (din fericire) și a acționat.

În diferite zone din țară, încă o dată o spun, cred că modelul poate fi replicat. Sau se poate ca diferiți antreprenori să se agațe ca o „za” în amonte sau în aval pe lanțul concept – producție – furnizor – procesator – distribuitor – comunicator.

Pura Agro produce și uleiuri de cătină, de nucă sau de cânepă. Gama actuală de produse este completată de făina de sâmburi de struguri, făină de cătină, făină de nucă.

Este evident că diversitatea vegetală din România este un factor favorizant pentru desfacerea evantaiului de produse în întreaga țară.

Știți care ar fi ținta?

Un schimb decent între mărfurile de import și cele produse aici. Cum îmi place să cred – pentru binele românilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Paharul cu... visuri

Crama transilvăneană Villa Vinèa anunță lansarea Argilla, primul vin superpremium din portofoliul său, un asamblaj din trei soiuri de struguri, dintre care două românești - Fetească Regală și Fetească Albă - și unul internațional - Sauvignon Blanc. Argilla 2016 este realizat în ediție limitată, de 284 sticle magnum.

Numele vinului vine de la solul argilos, specific Văii Târnavei Mici, o zonă al cărei terroir este cel mai bine cotat din România, conform regulamentelor europene, susțin reprezentanții cramei din județul Mureș.

Argilla 2016 este maturat 18 luni în butoaie de stejar, ușor arse pe interior, de unde își extrage taninii fini și aromele specifice învechirii și fermentației malolactice. Ulterior, vinul este lăsat să se dezvolte încă 24 de luni în sticle magnum, ceea ce contribuie la finisarea aromelor și îi asigură un grad ridicat de complexitate și un nivel de calitate spectaculos.

„Pentru noi, Argilla este adevărata expresie a terroirului transilvănean, un vin superpremium, care a pornit de la cel mai premiat vin al nostru. Practic, cupajul de Fetească Regală și Fetească Albă ce stă la baza Diamant Selection a fost sprijinit, adăugându-i-se Sauvignon Blanc, un soi caracterizat prin aciditate discretă, prospețime, rotunjime și corpolență. Pentru mine, acest vin demonstrează că, atunci când sunt îngrijite cu atenție și puse în evidență, soiurile locale pot atinge performanțe deosebite”, arată vinificatorul cramei Villa Vinèa - Misi Dénes. El a adăugat că, Argilla 2016 este un vin gastronomic, cu un nas de fructe galbene, coapte - caise, mere golden, flori de struguri, flori de câmp, vanilie etc -, un gust elegant, complex, echilibrat, caracterizat de prospețimea discretă și un postgust lung, catifelat. Poate fi asociat foarte bine cu preparate pe bază de pui, cum sunt pulpele de pui cu sos de smântână, pește sau paste cu ciuperci, trufe și parmezan.

Singura etichetă de vin românesc sablată, creată în parteneriat cu Manufactura de Brânză

Fiecare sticlă dintre cele 284 de Argilla 2016 este o mostră a artizanatului transilvănean, întrucât a fost realizată manual, alături de producătorii locali de la Manufactura de Brânză, care au sablat etichetele și au vopsit logoul manual. În plus, capișonul de ceară a fost și el realizat de către echipa Villa Vinèa, în satul Mica, din județul Mureș.

„Există o colaborare frumoasă, de peste doi ani, între crama noastră și prietenii de la Manufactura de Brânză, alături de care obișnuim să organizăm constant degustări de vinuri. Fiindcă afacerile noastre sunt situate aproape, la doar 20 de kilometri una de cealaltă, am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine și să descoperim pasiunea domnului Istvan Varga, proprietarul Manufacturii de Brânză, pentru sablatul artistic. Când i-am povestit despre vin și l-am degustat împreună a fost atât de impresionat de calitatea și aromele sale, încât și-a dorit să fie parte din acest proiect și, astfel, am reușit să creăm împreună singura etichetă de vin românesc sablată, accentuând, astfel, nota de unicitate și caracterul artistic, al Argillei”, povestește Mircea Matei, director general Villa Vinèa.

Argilla 2016 poate fi achiziționat de la cramă, la prețul de 250 lei (TVA inclus). Totodată, noul vin va fi inclus în portofoliul unui număr limitat de vinoteci și localuri premium din țară.

 

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc.

Cu o suprafață de 70 de hectare de viță-de-vie, pe care sunt cultivate soiuri autohtone de struguri - Fetească Regală, Fetească Albă, Fetească Neagră - și internaționale - Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în trei game: Premium, Selection și Classic.

Producția anuală Villa Vinèa este de aproximativ 250.000 de litri. Din acest volum, 60% sunt vinuri albe, liniștite, 3%, dar cu o puternică tendință ascendentă sunt cele spumante, rozeurile ajung până la 7% din producția totală, iar restul, de aproximativ 30%, sunt vinuri roșii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

La 14 decembrie 2020, s-a încheiat procesul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol, în contextul crizei economice generate de pandemia generată de COVID-19.

Astfel, în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate un număr de 913 cereri, cu o suprafață eligibilă la plată de 18.837,36 ha.

Bugetul alocat acestei scheme de sprijin este de 59.500 de mii de lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.

 

Situația detaliată pe fiecare județ 

 

Județ 

Număr cereri depuse

Suprafața solicitată la plată (ha)

Alba

29

565,98

Argeș

7

113,92

Arad

67

870,81

București

57

1.814,40

Bacău

6

213,32

Bihor

16

63,52

Bistrița Năsăud

10

164,59

Brăila

2

211,00

Botoșani

4

26,14

Brașov

1

6,33

Buzău

31

604,92

Cluj

6

256,51

Călărași

3

56,81

Caraș-Severin

1

15,36

Constanța

36

2.124,34

Dâmbovița

1

1,55

Dolj

16

634,65

Galați

18

633,23

Giurgiu

5

46,85

Hunedoara

1

3,28

Ilfov

5

336,85

Ialomița

1

200,00

Iași

18

734,54

Mehedinți

6

239,45

Maramureș

1

16,50

Mureș

5

160,02

Neamț

1

1,77

Olt

4

295,62

Prahova

63

1.490,78

Sibiu

2

21,30

Sălaj

7

190,47

Satu Mare

35

375,92

Suceava

2

120,00

Tulcea

32

866,79

Timiș

26

866,93

Teleorman

1

200,00

Vâlcea

13

152,20

Vrancea

361

3.670,23

Vaslui

13

470,48

TOTAL

913

18.837,36

 

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista