tratamente fitosanitare - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 07 Aprilie 2020 16:14

Seceta. Agendă de criză

ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, FERMIER, ADMINISTRATOR TRIAGROEXIM – JUD. BRĂILA:

Agricultura românească este afectată pe suprafeţe întinse din Moldova, Bărăgan si Dobrogea de o secetă pedologică cruntă, rezerva de apă fiind la nivelul de secetă pedologică extremă și puternică (după evaluarile ANM) pe o zonă ce reprezintă circa 4 - 4,5 milioane de hectare. După unele opinii, o astfel de secetă nu a mai fost văzută în ultimii 30 - 40 de ani, iar lucrurile par a deveni și mai negre decât sunt în acest moment.

La ora actuală, sunt din ce în ce mai mulţi fermieri care analizează întoarcerea culturilor de cereale păioase de toamnă şi rapiţă, iar în unele cazuri începe să se ia în calcul şi întoarcerea culturilor de mazăre sau lucernă nou-înființate, iar semănatul florii-soarelui și porumbului se face sub auspicii dintre cele mai nefavorabile.

Timid, au început, organizațiile profesionale sau unii oameni politici care au legătură cu domeniul, să facă propuneri, unele de luat în seamă, dar altele nu au legătură cu subiectul secetă. Cred cu tărie că măsurile de contracarare a efectelor secetei nu pot fi amestecate cu alte subiecte, nici legate de pandemia de COVID-19, nici cu o agendă de subiecte cu un orizont mai lung de timp până la implementare, aşa cum au prezentat asociaţiile profesionale.

Personal, am promovat (în presă, la asociaţia profesională din care fac parte, la autoritățile locale, la partide etc.) și promovez o agendă simplă de trei grupe de măsuri pentru intervenţie în limitarea cauzelor secetei şi repornirea activităţii fermelor, dar fără a avea pretenția deținerii adevărului absolut. M-aș bucura dacă și aceste idei ar fi preluate de către organizațiile profesionale.

Stabilirea unui plafon de intervenție financiar pentru zonele calamitate, prin aplicarea a două măsuri:

1. Linie de credit cu garanții de stat (pentru 80% din valoarea acestora), pentru o durată de 36 de luni, fără reevaluare bancară intermediară și cu dobândă subvenționată 100% - anul întâi, dobândă subvenționată 70% - anul doi și fără subvenție - anul trei.

2. Acordare ajutor nerambursabil sub formă de cupoane pentru inputuri (metoda Remeș) – semințe certificate, pesticide, îngrășăminte, motorină.

După părerea mea, valoarea liniilor de credit ar trebui să reprezinte circa 70% din valoarea costurilor directe pe o tehnologie realizată de ASAS ca medie pentru toate regiunile, iar valoarea cupoanelor nerambursabile diferenţa de 30%.

Aceste linii de credit şi cupoanele nu ar putea fi folosite decât pentru achiziţionarea de inputuri pentru noile culturi. Garanţia fermierului pentru cei 20% suportaţi să fie reprezentată de un BO avalizat în nume propriu și eliberat de societate/II/IF/PFA.

Ca şi cheltuieli directe luate în calcul pentru valoarea culturilor calamitate, am în vedere costurile cu semințele, pesticidele, îngrășămintele, motorină, piese de schimb, salarii, iar acestea să fie demonstrate cu facturi fiscale pentru produsele achiziţionate, bonuri de consum pentru seminţele produse în exploataţie.

Impactul financiar estimat al ajutorului sub formă de cupoane pentru culturile de toamnă ar fi de circa 100 - 120 euro/ha, adică aproximativ 100 milioane - 170 milioane euro pentru culturile de toamnă. Dacă vor fi afectate şi culturile de primăvară, valoarea ajutorului s-ar dubla.

Valoarea dobânzilor şi comisioanelor subvenţionate aferente liniilor de credit garantate s-ar cifra la aproximativ 15  milioane - 20 milioane euro în primul an, estimând o suprafaţă calamitată pentru culturi de toamnă de vreo 1 - 1,5 milioane ha (o primă estimare se poate face în două săptămâni pentru culturile de toamnă), iar valoarea garanţiilor s-ar ridica la 250 milioane - 300 milioane euro, iar dacă vor fi compromise şi culturile de primăvară valoarea dobânzilor şi comisioanelor subvenţionate s-ar ridica în primul an la 50 milioane - 70 milioane euro, iar valoarea liniilor garantate s-ar ridica la circa un miliard euro la o suprafaţă calamitată estimată la un total de 3,5 - 4 milioane de hectare.

Aceste măsuri nu trebuie confundate cu măsurile pentru depăşirea efectelor epidemiei, deci nu au legătură cu protejarea locurilor de muncă, ci doar cu repornirea ciclului economic şi sunt limitate pentru zonele calamitate.

Adoptarea unor măsuri legislative

Emiterea unui ordin de ministru al agriculturii pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a comisiilor de constatare a calamităților, care ar trebui să reglementeze modul de efectuare a constatărilor, de emitere a proceselor-verbale, de raportare și centralizare a pagubelor etc. De menționat că, în acest moment, comisiile nu au un regulament de funcţionare.

Modificări ale art 31 din OUG 3/2015 privind invocarea stării de forţă majoră în raporturile dintre fermieri și APIA, după cum urmează:

Art. 31 - propunere modificare:

  • Cazurile de forţă majoră şi circumstanţele excepţionale se notifică în scris APIA, în 5 zile lucrătoare de la apariția situației de forță majoră, iar notificarea va fi însoțită de copie de pe cererea depusă la sediul administrativ teritorial pe raza cărora se află terenurile, bunurile, clădirile, utilajele sau animalele calamitate sau la firma de asigurări care are polița emisă pentru respectivul risc.
  • Furnizarea de dovezi relevante privind situațiile de forță majoră se va face în 15 zile de la încheierea proceselor-verbale de constatare a calamităților de către autoritățile de stat competente sau firma de asigurări, doar dacă riscul este asigurat.
  • În cazul situațiilor în care din comisia de constatare a calamităților dispuse de Instituțiile Prefectului sau alte autorități de stat centrale sau locale fac parte și angajați ai APIA, prevederile alin. 2 nu se mai aplică.
  • În cazul în care situațiile de forță majoră sunt constatate de firme de asigurări, depunerea la APIA a procesului-verbal încheiat care să ateste calamitatea se face în 15 zile de la încheierea acestuia, dar nu mai mult de 6 luni de la depunerea notificării de anunțare a situației de forță majoră.
  • Cazurile de forță majoră privind culturile și/sau animalele calamitate și care îndeplinesc condițiile de mai jos pot fi considerate ca fiind existente în analizarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea subvențiilor, îndeplinind condițiile următoare:
  • pentru culturile înființate în toamna anului anterior și cu recoltarea în anul de depunere a cererii;
  • animalele calamitate cu cel mult 4 luni înainte de termenul final de înregistrare a cererii unice.

Această modificare ar permite să se ia în calcul pentru diversificare şi/sau înverzire şi culturile calamitate înainte de depunerea cererii unice.

Un alt aspect important, în opinia mea, și care ar clarifica modul de reglementare al invocării situaţiei de forță majoră, astfel încât fermierul să nu fie penalizat dacă comisia de constatare a calamităților nu întocmește procesul-verbal în 15 zile de la producerea calamităţii.

O altă măsură legislativă pe care o propun, reglementarea rambursării TVA cu control ulterior pentru exploatațiile agricole (cultură vegetală, zootehnie, legumicultură etc.) pentru sumele mai mici de 250.000 - 300.000 lei.

Plan de monitorizare și control al suprafețelor de producere de sămânță

  • Acordarea de derogări de certificare pentru suprafeţele de cereale păioase unde s-a semănat C1 şi nu s-a cerut înscrierea la multiplicare.
  • Valoarea înscrierii, controlului în câmp şi certificării semințelor de cereale păioase, leguminoase pentru boabe şi leguminoase perene să se facă gratuit pentru acest an.

Dacă cu toții am fi de acord asupra acestor propuneri de măsuri, care pot suferi modificări, completări sau nuanţări, am avea o şansă să ne revenim rapid în perioada care urmează. Dar pentru asta trebuie să renunţăm la ambiţii şi orgolii şi să căutăm soluţiile aşteptate de cei mulţi.

Publicat în Opinii

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) solicită guvernului, premierului Ludovic Orban și ministrului Agriculturii Adrian Oros modificări ale ordonanțelor militare astfel încât să poată continua activitatea agricolă de sezon, în condițiile instituirii măsurilor de carantină totală în unele zone ale țării.

Solicitarea APPR, semnată de președintele Nicolae Sitaru: „Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr. 7/04.04.2020, emisă de Ministerul Afacerilor Interne, membrii APPR (ferme-companii din sectorul agroalimentar), propun să se revină asupra următoarelor puncte și să se găsească o soluție pentru ca activitatea agricolă de sezon să poată fi continuată în zonele agricole în care sunt instituite măsuri de carantinare, pe perioada stării de urgență: Art. 2 alin. b) din Ordonanța Militară nr.7 - corespunde unei modificări a lit. b) din art. 2: Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor. Acest articol să nu se refere doar la persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, ci la toate persoanele implicate în activitățile agricole care sunt în situația de a se deplasa pentru a realiza lucrările agricole care nu suferă niciun tip de amânare. Să se acorde facilitatea de circulație pentru domeniul de activitate generală „AGRICULTURA” în aceste zone speciale având în vedere necesitatea de mobilitate a celor care lucrează în domeniu și faptul că ne aflăm în plină campanie agricolă de primăvară, iar contextul climatic este oricum extrem de nefavorabil agricultorilor în această perioadă. În baza actelor doveditoare referitoare la obiectul de activitate sperăm ca toți fermierii să își poată continua și/sau relua de urgență activitatea în această perioadă.”

Publicat în Comunicate
Duminică, 05 Aprilie 2020 19:44

Teme și temeri, la început de primăvară

Iarna caldă și fără zăpadă din vestul țării nu a diminuat suficient rezerva de boli și dăunători din sol și pune serioase probleme fermierilor acum, la început de primăvară. Armonizarea schemei de tratament cu schimbările climatice reprezintă o adevărată provocare.

„Cel mai mare pericol în acest moment îl constituie ruginile. În momentul în care vom face primul tratament, vom avea pe lângă rugină și făinare și septorioză.”

Cultura de păioase, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, arată foarte bine. Majoritatea soiurilor de grâu semănate în perioada optimă sunt bine înfrățite, uniform dezvoltate și cu un sistem radicular solid. Prin urmare, din punct de vedere fiziologic, situația este foarte bună.

Încălzirea globală reprezintă o temă de casă pentru fermieri, care se văd nevoiți să-și regândească de la un an la altul tehnologia de cultură. Realitatea climatică a momentului obligă la decizii. În luna ianuarie, la nivel național media temperaturilor a fost peste cea a anului trecut din aceeași perioadă, în timp ce precipitațiile au fost extrem de sărace, excepție făcând zona Banatului, la stația de la Checea, din județul Timiș, unde firma Bayer a dezvoltat un Centru de Cercetare și Inovație. Precipitațiile căzute din septembrie și până la începutul lunii februarie arată un deficit de apă de peste 100 l/mp, față de o medie de 220 l/mp. Măsurătorile făcute în aceeași perioadă, septembrie - februarie, în ceea ce privește temperaturile, comparativ cu media multianuală, evidențiază o creștere fabuloasă în iarna 2019-2020 cu 12 grade Celsius. Cu alte cuvinte, tendința de încălzire și deficitul hidric au devenit o realitate dovedită.

„Trebuie regândit planul de tratament și modul de lucru. Trebuie luată în calcul o rotație mai bună a culturilor și să regândim arăturile, pe care unii poate că le-au scos demult din tehnologia de cultură.”

Plan de tratamente, regândit

Starea optimă de dezvoltare suprapusă temperaturilor ridicate favorizează dezvoltarea bolilor și dăunătorilor. Daniel Grosz, directorul Bayer pentru zona de vest, oferă câteva soluții menite să evite sau să limiteze pagubele. „Cel mai mare pericol în acest moment îl constituie ruginile, care au nevoie de umiditate de 70-90% și temperaturi de 15-25 grade Celsius, condiții întrunite deja încă din toamnă și chiar în luna decembrie. Am întâlnit plante în care se văd fructificații ale acestei ciuperci, rugina brună, ceea ce înseamnă că presiunea la ieșirea din iarnă, dacă o putem numi iarnă, este una foarte mare. În aceste condiții, trebuie să ne gândim la un plan de tratamente asigurător. Primul tratament este foarte important pentru că el trebuie să poată lucra cu acest patogen. Deocamdată, doar acest patogen este vizibil, dar urmează obligatoriu făinarea, care se instalează în fiecare an în momentul în care are condiții, și mai avem septoriozele, care au o evoluție mai târzie la ieșirea din iarnă. Prin urmare, în momentul în care vom face primul tratament, vom avea pe lângă rugină și făinare și septorioză. Primul tratament din portofoliul Bayer este clar o recomandare pentru Falcon Pro, care pe lângă tebuconazol are și spiroxamină care lucrează foarte bine pe făinare, avem și protioconazolul, care este lider în categoria triazolilor”, arată specialistul.

Rapița, o cultură care anul trecut a fost întoarsă pe mai bine de jumătate din suprafața pe care a fost cultivată, acum arată foarte bine. Întreaga suprafață cultivată cu rapiță în epoca optimă, cu densități bune, este bine așezată pe rădăcină. Mai mult chiar, în acest an rapița a reușit să satisfacă integral regula lui 8 la iernare, în întreaga zonă de vest, cu 8 frunze, 8 mm grosimea coletului și 8 cm adâncimea de înrădăcinare. Problemele care trebuie gestionate la cultura de rapiță sunt generate mai ales de dăunători, atrage atenția Daniel Grosz. „La rapiță, dar și la păioase, riscurile sunt date din cauza lipsei tratamentului cu insectofungicide la sămânță, în special a neonicotinoidelor, care ne asigurau un control foarte bun asupra dăunătorilor de sol, care atacă în primele faze de vegetație ale culturii. Ne-am confruntat deja cu un atac foarte puternic de purici în prima fază de dezvoltare la rapiță. Similar am avut la păioase, afide-cicade. De asemenea, am avut un atac foarte puternic de muște ale sistemului radicular, Delia radicum, pe rapiță, dar și la păioase. La final de noiembrie, noi aveam încă zbor de muște ale cerealelor, vreo șase specii, care au avut vreme să-și depună ponta foarte bine. Larvele se dezvoltă pe sistemul radicular al rapiței, unde creează niște orificii care, pe lângă daunele produse rădăcinilor de rapiță, creează portițe de infestare cu boli. La grâu, de asemenea, atacul de muscă poate să fie fatal. Toate aceste probleme apar din cauza ieșirii din piață a unor verigi de tratament, pe care în momentul de față nu ai cum să le substitui. Nu prea există variante. În aceste condiții trebuie regândit foarte bine planul de tratament și modul de lucru. Trebuie luată în calcul o rotație mai bună a culturilor și să regândim arăturile, pe care unii poate că le-au scos demult din tehnologia de cultură. Ca patogeni la rapiță nu avem probleme deosebite,  pentru că majoritatea fermierilor au făcut tratamentul cu fungicid în toamnă, iar acum nu sunt probleme cu Phoma”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Făinarea viței-de-vie produsă de agentul patogen Uncinula necator a fost observată prima dată în țara noastră în anul 1851, iar de atunci s-a extins continuu ajungând astăzi să fie prezentă în orice plantație de viță-de-vie din orice colț al țării noastre.

Ciuperca ierneaza sub formă de miceliu de rezistență în scoarță și mai ales în mugurii lăstarilor infectați, dar și sub formă de peritecii.

Primăvara, pe miceliul ectoparazit se formează conidii care răspândesc ciuperca pe întreaga perioadă de vegetație. Conidiile preferă o temperatură de 24-26 de grade Celsius, dar fereastra de germinare este de la 3-4 grade până la 34 de grade. După germinare, ciuperca se fixează pe organele verzi ale plantei cu ajutorul haustorilor și le acoperă în scurt timp cu un miceliu albicios cu aspect purulent.

Făinarea atacă fără ezitare toate organele verzi ale plantei, iar țesuturile acoperite de miceliu se brunifică și se necrozează sau chiar, mai grav, în cazul strugurilor, determină crăparea boabelor și scurgerea conținutului, creând astfel și condiții ideale pentru ca alte boli să se instaleze (mana, putregaiul cenușiu).

Așadar, este clar că această boală este foarte păgubitoare și afectează grav cantitatea, dar mai ales calitatea strugurilor.

Vinul obținut din struguri atacați de făinare este de o calitate slabă și nu mai este pretabil pentru învechire.

Făinarea este favorizată de temperaturi situate în jurul valorii de 20⁰C și de umiditatea relativă din aer în intervalul 50-80%.

În cazul castraveților, aceste condiții se întâlnesc adesea în solarii unde temperatura și umiditatea sunt ridicate în cea mai mare parte a timpului, de aceea trebuie gândit atât un plan eficient de combatere și o planificare foarte bună a tratamentelor, cât și alternarea sau combinarea substanțelor active pentru acțiunea multisite.

Karathane™ Gold 350 EC este un fungicid care țintește făinarea viței-de-vie și a castraveților datorită conținutului de meptildinocap 350g/l. Meptildinocap este o substanță activă cu un mod de acțiune unic care este foarte eficientă și pentru care nu s-a semnalat încă niciun risc de apariție a fenomenului de rezistență. Este omologat în România pentru combaterea făinării la vița-de-vie (Uncinula necator) și a făinării la cultura de castraveți (Sphaerotheca fuliginea).

Avantajele fungicidului Karathane™ Gold 350 EC:

  • Acționează atât preventiv (interval de 10 zile), cât și curativ sau eradicativ (interval de 5 zile);
  • Mod de acțiune unic, care elimină pericolul de apariție a rezistenței;
  • Acționează inclusiv la temperaturi extreme (4⁰C - 35⁰C), când alte produse sunt ineficiente;
  • Foarte competitiv din punctul de vedere al costului pe hectar;
  • Se poate utiliza și la cultura de castraveți din solar;
  • Compatibilitate bună pentru a se folosi în tank mix cu alte fungicide sau produse insecticide.

ANA MARIA PASCARIU, CATEGORY MARKETING MANAGER FUNGICIDES & INSECTICIDES ROMANIA & REPUBLICA MOLDOVA CORTEVA AGRISCIENCE

Publicat în Protecția plantelor

Confederațiile și asociațiile din agricultură și industria alimentară reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare au trimis, pe 1 aprilie 2020, o scrisoare către autoritățile centrale prin care solicită să elaboreze urgent cadrul legal pentru constatarea și evaluarea pagubelor suferite de culturile agricole.

Așa cum arată și datele recente ale Administrației Naționale de Meteorologie, o mare parte a județelor din sudul și estul României sunt afectate de secetă puternică și extremă, care a început în toamna anului 2019 și continuă până în prezent. Recent, în a doua jumătate a lunii martie, starea precară a culturilor de toamnă a fost înrăutățită de fenomenul de îngheț, care, în unele zone, a degradat total suprafețe extinse cu rapiță sau păioase. „În absența unui cadru legislativ adecvat, Alianța solicită imperativ elaborarea procedurii de desfășurare a activităților de constatare și evaluare a pagubelor suferite de culturile agricole afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile amintite, în condițiile în care deja lanțul de aprovizionare și desfacere al produselor agroalimentare este greu pus la încercare de criza provocată de pandemia de Covid-19. Este necesar ca acest act normativ să uniformizeze practica la nivel local. În acest moment cererile fermierilor/înștiințările de calamități sunt blocate întrucât autoritățile locale, în lipsa bazei legale clarificatoare, nu dau curs solicitărilor primite de la fermierii afectați deja. Rugăm să se dispună emiterea cu celeritate a Ordinului de ministru/OUG/HG, în acest mod acoperindu-se vidul legislativ referitor la constatarea și despăgubirea pagubelor aduse culturilor agricole de fenomenele meteorologice nefavorabile (secetă, îngheț etc.)”, se arată în documentul trimis de Alianța pentru Agricultură și Cooperare către Guvernul României.  

În apelul Alianței se mai solicită, pe fondul restricțiilor de trafic și al măsurilor de distanțare socială, ca măsură urgentă și relativ ușor de pus în practică până la elaborarea actului normativ, organizarea unei comisii de constatare județene care să înceapă imediat, la nivel centralizat, evaluarea situației suprafețelor afectate de secetă până la nivel de bloc fizic, pentru o cartografiere precisă a extinderii fenomenului.

Procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor sunt necesare pentru a fi prezentate autorităților fiscale de control prin care se justifică efectuarea de cheltuieli cu înființarea și întreținerea culturilor agricole, care fie nu vor avea recoltă, necesitând a fi întoarse, fie vor fi reportate în cheltuielile noilor culturi care se pot înființa.

De asemenea, intervenția la nivel legislativ este imperios necesară, având în vedere că, la acest moment, fermierii sunt expuși riscului de neîndeplinire a obligațiilor din contractele futures, inclusiv riscului de acaparare a suprafețelor de teren de către furnizorii de inputuri.

Publicat în Știri

În țara noastră, peste 10.000 de hectare cu viță-de-vie sunt acoperite de Agricover. „Ne-am propus să dublăm suprafața, anul acesta”, a spus directorul general Ghiță Pinca, în deschiderea Conferinței Viticulturii Românești – VITICON 2020, eveniment ajuns la a doua ediție. Organizată de Agricover, în 24 februarie, la Poiana Brașov, Conferința VITICON 2020 a reunit în jur de 200 de vitivinicultori, alături de specialiști și reprezentanți ai celor mai mari companii producătoare de tehnologii și soluții integrate pentru protecția plantelor.

De reținut că departamentul de vânzări specializat în viticultură, creat în cadrul Agricover, are un an de activitate, iar compania, cotată ca unul dintre principalii jucători din agribusiness-ul românesc, anul acesta, împlinește 20 de ani.

S-a discutat despre reforma Politicii Agricole Comune (PAC) în sectorul viticol, tendințele pieței la nivel național și european, dinamica pieței de vin în România, cele mai inovatoare tehnologii pentru creșterea productivității și, nu în ultimul rând, au fost prezentate soluțiile specializate de finanțare și de creștere a producției pentru un sector vitivinicol competitiv. De asemenea, au fost prezente și au vorbit despre soluțiile eficiente de scădere a costurilor de producție la hectar și despre cele mai noi și performanțe tratamente pentru cultura de viță-de-vie companiile: Adama, Bayer, Corteva Agriscience, Intermag, Summit Agro.

Conferința a fost moderată de un expert în piața vinului - Cătălin Păduraru, președinte VINARIUM International Wine Contest Bucharest, cunoscutul Wine Ambassador fiind și sufletul acestui concurs influent și cuprinzător din sud-estul Europei. „Sunt încântat să constat că această conferință e pe cale să devină o tradiție și deja, la această a doua ediție, a căpătat forța necesară pentru a reuni într-un număr atât de mare viticultori, producători de vin, reprezentanți ai cramelor, oenologi și experți din lumea vinului. Reușim astfel să ne apropiem de un obiectiv comun, acela de a construi împreună un brand viticol pentru România. Chiar dacă mai sunt mulți pași de făcut, consider că primul a fost parcurs cu succes. Am convingerea că ne vom aduna și mai mulți, iar autoritățile vor înțelege și vor sprijini concretizarea demersurilor noastre pentru a putea afirma cu mândrie că pe acest teritoriu se produce vin – din Vitis Vinifera – încă de acum 7 000 de ani”, a punctat Cătălin Păduraru.

Vinul câștigă teren în fața berii și a băuturilor alcoolice

În ce privește atitudinea consumatorilor din sectorul de vin, conform celor mai recente date prezentate de către Nielsen România, doar 25% dintre români sunt siguri că un vin scump își merită prețul. 32% dintre consumatori aleg un vin mai scump doar atunci când se întâlnesc cu colegii de muncă, iar 30% - atunci când sărbătoresc un eveniment important, aniversare sau promovare.

În preferințele de consum, vinul câștigă teren în fața berii și a băturilor alcoolice tradiționale cu 13% în 2019, față de 12% în 2018 și 2017.

În 2019, vinul alb a fost prima alegere a consumatorilor, iar vinul roșu a pierdut volume importante în favoarea vinului roze.

În continuare, vinul demidulce este favoritul consumatorilor la nivelul total al pieței, inclusiv mass-market, însă s-a conturat o creștere semnificativă și pentru vinul sec.

În ce privește ambalajul, piața este dominată de cel din sticlă, iar cantitatea preferată în România este de 0,75 litri, conform datelor de retail audit Nielsen.

Excursie pe drumul vinului, în Franța

La finalul Conferinței VITICON 2020, a avut loc o degustare de vinuri ad-hoc, fiecare participant votând vinul care i-a plăcut. Câștigătoare a ieșit Crama Ur, din satul Sântimreu, comuna Sălard, județul Bihor, ale cărei vinuri sunt cunoscute sub numele de „Vin de Sântimreu Crama Ur”. Cei doi reprezentanți ai cramei, Ur Sigismund și Ur Zsigmond, tată și fiu, urmează să aibă parte de o experiență unică oferită de către Agricover, o excursie pe drumul vinului, în Franța.

Podgoria Sântimreu a familiei Ur are 37 de hectare cu viță-de-vie, din care 26,65 de hectare este plantație nouă, din anul 2012. „Și străbunicul meu se ocupa de viticultură, aici la Sântimreu, o așezare cu vinuri cunoscute, cu un sol deosebit, cea mai renumită zonă viticolă din județul Bihor. În 1998 am început să lucrăm via, să producem și să comercializăm vin. Pasiunea familiei a devenit afacerea și activitatea principală”, ne-a spus Ur Sigismund.

Despre Agricover:

Cu un model de business integrat, Agricover oferă soluții specializate pentru dezvoltarea afacerilor fermierilor din România. Agricover S.A. este subsidiară a Agricover Holding, cu o activitate de peste 20 ani în acest domeniu.

Pe larg, în Revista Fermierului, ediția print.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă
Marți, 11 Februarie 2020 10:33

Usturoiul, în dezbatere publică

Luni, 10 februarie 2020, Ministerul Agriculturii a publicat pe pagina sa de internet proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia. Cetățenii, agricultorii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.248,8 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/ha, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, fără a depăși valoarea maximă de 20.000 euro/trei exerciții financiare/beneficiar.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2020 însumează maximum 7.500 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 1.579,080 mii de euro și se asigură din bugetul pe anul 2020.

În situația în care, după centralizarea tuturor situațiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depășirea sumei maxime prevăzute pentru acest sprijin, valoarea subvenției care se acordă per beneficiar poate fi redusă în vederea încadrării în buget.

În anul de cerere 2020, valorificarea producției de usturoi se face în perioada 1 iulie - 20 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producției se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București până la data de 27 noiembrie.

Solicitanții subvenției pentru usturoi trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii. De asemenea, cultivatorii trebuie să dețină un registru în care să fie ținută evidența tratamentelor cu produse de protecție a plantelor aplicate culturii. Totodată, la depunerea cererii pentru subvenție se depune și o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere din care să rezulte suprafețele cultivate cu usturoi.

Pe parcursul perioadei de vegetație a culturilor de usturoi, direcțiile pentru agricultură efectuează inspecții în teren și verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii subvenției.

Ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre nu se acordă solicitanților a căror suprafață cultivată cu usturoi este obținută prin divizarea unei suprafețe cultivate cu usturoi existentă în anul de cerere, indiferent de modalitatea de transfer a suprafeței, cu excepția succesiunilor și a contractelor de vânzare înregistrate în registrul agricol.

În cazul în care se constată încălcarea prevederilor prezentei hotărâri de către solicitanți, inclusiv prin depunerea la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București a unor documente justificative neconforme cu realitatea, aceștia nu beneficiază de schema de ajutor de minimis.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Sezonul expoziţiilor agricole din România se încheie cu IndAgra, târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei, desfășurat în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2019, la Centrul Expoziţional Romexpo, din Bucureşti. La standul NHR Agropartners, având coordonatele de localizare: platforma exterioară 11, standul 02, găsiţi expuse, într-un spaţiu generos, de 600 m2, utilaje de la producători consacraţi care pun accent pe calitate și serviciile post-vânzare.

Pentru achiziţia de utilaje agricole, NHR Agropartners are oferte de finanţare atractive, începând cu 0% dobândă, dar şi preţuri speciale.

O noutate în cadrul târgului este magazinul de piese de schimb utilaje și obiecte promoționale, de unde se pot face achiziții la prețuri speciale, precum și un spațiu special amenajat pentru copii.

Garanție extinsă la tractoarele Deutz-Fahr și oferte de nerefuzat pentru încărcătoarele telescopice JCB

De la firma Deutz-Fahr, vor fi expuse tractoare, pornind de la 84 până la 336 CP, incluzând modele care se pot folosi în orice tip de fermă, inclusiv pentru plantațiile viticole sau pomicole, precum şi combina de cereale C7206 TS cu turbo separator, de 340 CP, echipată cu header de păioase de 6,5 m cu posibilitate de conversie pentru cultura de rapiță. Toate combinele Deutz Fahr beneficiază de garanție extinsă de până la 4 ani sau 3 ani de revizii gratuite.

Printre tractoarele Deutz-Fahr, vedetele sunt două modele speciale 7250 şi 9340 Warrior, de culoare neagră, fabricate în Germania, în cea mai modernă fabrică de tractoare din Europa. Aceste două modele îndeplinesc ultimele norme în materie de poluare, având motor Tier V și fiind echipate cu transmisie variabilă continuă, care uşurează munca operatorului şi contribuie la creşterea eficienţei tractoarelor, corelarea turaţiei motorului şi a vitezei făcându-se automat, în funcţie de sarcină. Pentru a demonstra fiabilitatea tractoarelor Deutz Fahr, aceste modele speciale beneficiază de garanţie extinsă: 3 ani sau 3 000 de ore.

Vor fi expuse şi tractoare Deutz-Fahr Seria 6, care reprezintă cel mai bun mix de tehnologie din clasa de putere. Deutz-Fahr a dezvoltat Seria 6 pentru ferme mari, medii sau ferme mici, cu 12 modele, variind de la 156 la 226 CP, disponibile în două variante de platforme, trei tipuri de transmisie (TTV, RCShift, PowerShift), două configuraţii de cabină, cu diferite niveluri de confort, precum şi diverse alte opţiuni. Astfel, Seria 6 permite fermierilor să-şi creeze în mod individual cel mai bun mix de tehnologie în această clasă de tractoare, redefinind conceptul de configurabilitate. Modelele expuse din această clasă sunt  Deutz Fahr 6165 RC-Shift, de 157 CP, care este la preț special și are 3 ani garanție, şi Deutz Fahr 6140 PowerShift, de 130 CP.

Din Seriile 5 şi 5G vor fi expuse tractoare utilitare special echipate pentru a face faţă provocăriilor atât în ferme agricole, ferme de animale, ferme mixte, cât şi aplicaţiilor din livezi şi vii.

Toate tractoarele sunt dotate cu motoare Deutz cu emisii poluante reduse şi consum mic de combustibil.

De la producătorul britanic JCB vor fi expuse două utilaje: tractorul Fastrac 8330, de 335 CP, şi încărcătorul telescopic 538-60, care poate ridica 3,8 tone la 6 m înălţime. Acesta este dotat cu diverse accesorii, cum ar fi furci şi cupe, pentru a acoperi o gamă cât mai variată de cerinţe. Tractorul Fastrac 8330 are şasiu integral cu suspensie pe ambele punţi, frâne externe şi ABS pe fiecare roată, transmisie CVT (cu variaţie continuă). Tractoarele JCB Fastrac sunt singurele tractoare din lume cu şasiu complet, cu suspensie pe ambele punţi, şi singurele care pot rula legal în siguranţă cu viteze de până la 70 km/h. Acestea sunt, în egală măsură, capabile să concureze cu camioanele pentru transport, dar şi să execute orice lucrare agricolă. În plus, se adaugă forţa de tracţiune remarcabilă, capacitatea de a lucra cu utilaje foarte mari, o cabină de top şi folosirea unor tehnologii eficiente care asigură un consum redus de combustibil şi costuri de operare reduse. Toată gama de încărcătoare telescopice beneficiază, până la 31 decembrie 2019, de o ofertă financiară avantajoasă, începând cu 0% dobândă.

Prelucrarea solului și însămânțare

Gama de utilaje pentru prelucrarea solului şi însămânţare cuprinde utilajele de la Poettinger: plug cu 5 trupiţe Servo 35S, grapa cu discuri FOX 300 ADD pentru tractoare de 100 CP şi semănătoarea de păioase Vitasem 402 de 4m și 1400 l, de la Einboeck - cultivatorul Vibrostar de 3,9 m destinat, în special, solurilor uşoare, medii şi pietroase, de la Sfoggia  - semănătoarea Sigma 5, pe 6 rânduri, pentru plante prăşitoare: porumb şi floarea-soarelui, cu brăzdare cu discuri şi sistem de monitorizare a debitului de boabe pe rând, şi de la producătorul Dal-Bo - o tocătoare pentru resturi vegetale tip tăvălug de 6,3 m, MiniMax, care se pretează foarte bine la coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapită, mirişte de grâu sau chiar ierboase, cu un consum de combustibil mult redus faţă de o tocătoare obişnuită.

Tratamente fitosanitare și de fertilizare

Pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare şi a tratamentelor de fertilizare, vor fi expuse, de la firma Hardi, o maşină de erbicidat autopropulsată - Hardi Alpha Evo Twin Force - cu capacitate a rezervorului de 4 100 de litri, având motor Deutz Tier 4 Final, de 245 CP, şi de la firma Bogballe va putea fi văzută maşina de împrăştiat îngrăşăminte chimice M45W, de 4 050 de litri, cu capacitatea de aruncare a îngrăşământului de până la 650 kg/min şi cu control al secţiunii de dozare a îngrăşământului tip Dual Dynamic. Toate maşinile Bogballe dispun de sistem unic de împrăştiere spre centru sau spre exterior a îngrăşămintelor.

La standul NHR va fi expusă și mașina Gregoire Ecoprotect pentru tratamente filtosanitare în vii, care poate recupera un procent important din soluţia pentru tratament. Această maşină a obţinut medalia de argint, în 2013, la SITEVI, cel mai mare targ specializat de maşini şi echipamente pentru viticultură din Europa (Montpellier, Franţa).

Mai multe detalii despre ofertele şi pachetele NHR Agropartners, la adresele:

https://nhr.ro/cu-siguranta-nu-ai-rata-o-asa-oferta-la-combinele-de-cereale-deutz-fahr/

https://nhr.ro/performanta-oriunde-in-ferma/

https://nhr.ro/doar-beneficii/

https://nhr.ro/garantat-ai-de-castigat/

Publicat în Tehnica agricola
Pagina 9 din 9

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista