transfer tehnologic - REVISTA FERMIERULUI

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara (USAMVBT) s-au pus bazele unui Institut de Cercetări pentru Biosecuritate și Bioinginerii (ICBB), prin care se derulează proiecte cu instituții din afara țării sau din țara noastră. În activitatea institutului se dorește implicarea companiilor din zona farmaceutică, cea alimentară, partea de genetică, de inputuri pentru agricultură sau partea  de sol, apă și aer.

Cercetarea ştiinţifică din USAMVBT se desfăşoară în cadrul Institutului de Cercetări pentru Biosecuritate și Bioinginerii, un institut performant, capabil  să răspundă cerințelor mediului economic și să asigure transferul tehnologic. „Este ceea ce înțelegem noi prin extensia universitară. Încercăm să punem astfel în valoare tehnica de laborator de ultimă generație de care dispunem, prin acreditarea acestui Institut, care este unic în vestul României și, sunt convins, va fi unul de referință”, a punctat prof. univ. dr. ing.  Cosmin Alin Popescu, rectorul USAMVB din Timișoara.

De-a lungul a peste 70 de ani, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara s-a impus ca o instituţie academică de referinţă în spaţiul educaţional naţional şi internaţional. „Prin contribuţiile temeinice şi meritorii ale dascălilor şi cercetătorilor ei, USAMVBT a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea vastului domeniu al ştiinţelor vieţii, având un aport esenţial la progresul economic al ţării. Cercetarea ştiinţifică reprezintă una dintre cele mai mari provocări în cadrul strategiei globale a universităţii. Datorită complexităţii şi diversităţii domeniilor de cercetare abordate de către membrii comunităţii academice din universitate, direcţiile de cercetare ale USAMVBT cuprind atât cercetare fundamentală/de bază, cu un impact internaţional mai mare, cu mai multe publicaţii semnificative, cât şi cercetare aplicată, cu implicare practică mai extinsă în mediul de afaceri şi industrie local”, arată prof. univ. dr. ing.  Cosmin Alin Popescu.

Activitatea de cercetare-dezvoltare şi transfer tehnologic a ICBB este orientată către activităţi de cercetare fundamentală şi aplicative, pe următoarele domenii și departamente:

  • Domeniul - Biosecuritate, cu departamentele: mediu, securitate alimentară și sănătate.
  • Domeniul - Bioinginerii, cu departamentele: resurse vegetale și resurse animale.
Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista