tehnica agricola - REVISTA FERMIERULUI

În județul Constanța, la Tariverde, Dumitru Tănase are o fermă de aproape 660 de hectare. Fermierul dobrogean face agricultură încă din 1972, iar astăzi propria afacere agricolă beneficiază de cele mai performante utilaje. „Ne lipsesc doar prețurile bune la cereale”, ne-a spus Dumitru Tănase.

În anul agricol 2022 - 2023, pe 40% din suprafață a cultivat grâu, iar restul din cele peste 650 de hectare este ocupat de rapiță, mazăre și orz, aceasta din urmă fiind, în opinia lui Dumitru Tănase, cea mai profitabilă dintre culturile din ferma sa. Pe 25 de hectare produce și sămânță de grâu, de orz și de mazăre, pentru necesarul propriei ferme.

Fermierul constănțean susține că provocarea cea mai mare în momentul de față sunt prețurile mari ale inputurilor și prețurile mici ale cerealelor. Soluția pe care a găsit-o ca să se adapteze la instabilitatea prețurilor este reducerea cheltuielilor cu inputurile. „Reducem cantitatea de îngrășăminte, a căror pondere în costuri este de 40-50%. Pierdem, în felul ăsta, cam 10-20% la producție, dar eu zic că tot este rentabil. La pesticide, care s-au scumpit și ele foarte mult, nu mai luăm din cele de top, luăm unele mai ieftine și pierderea de producție e de maximum 5%”, arată Dumitru Tănase.

 

Ce înseamnă, în agricultură, să fii sustenabil

 

Să reușești să faci agricultură în mod profitabil timp de peste 50 de ani nu este puțin lucru. Îți trebuie știință, practică și abilitatea de a te adapta permanent la toate schimbările, așa că am vrut să aflăm ce crede un fermier cu atât de multă experiență despre provocările pe care le aduce agricultura din zilele noastre și despre sustenabilitate.

ta 242 mewi 4

Dumitru Tănase afirmă că primul lucru la care se gândește când vine vorba de sustenabilitate este să reușească să-și susțină ferma atât din punct de vedere financiar, cât și tehnologic. „Ca să reducem consumul de pesticide, aplicăm rotația culturilor și semănatul la timp. Pentru conservarea apei în sol, mergem pe tehnologia minimum tillage, lucrăm cu subsolier, fără întoarcerea brazdei, iar pentru conservarea solului nu întoarcem brazda, nu ardem miriștea și avem culturi fixatoare de azot”, explică fermierul constănțean.

Când vine însă vorba despre Green Deal/Pactul Verde European, Dumitru Tănase se încruntă: „Am trecut dintr-o dictatură în alta, așa să scrieți! Acum avem o dictatură atehnică. 5%  sau 10% teren lăsat obligatoriu pârloagă înseamnă câștig zero pe suprafața respectivă, iar anul viitor o să fim pe minus, pentru că terenurile respective or să fie infestate de buruieni, de boli și dăunători și vom cheltui bani în plus pentru a scăpa de ele”.

ta 242 mewi 3

 

Productivitate ridicată cu utilaje noi și moderne

 

După părerea lui Dumitru Tănase, cu cât utilajele cu care lucrezi sunt mai performante, cu atât calitatea și productivitatea lucrărilor este mai ridicată. „Este foarte important să ai utilaje noi și moderne.”

În ferma de la Tariverde, Dumitru Tănase a adunat tractoare și mașini agricole pe care ni le enumeră cu încântare: trei tractoare Fendt, de la 140 CP la 280 CP – Fendt 313 Vario (model Power), Fendt 314 Vario (model Profi+), Fendt 828 Vario Profi – plus o combină Fendt 6335 C, un cultivator Horsch Terrano 3.5 FX de 3,5 m, o grapă cu discuri Horsch Joker 5 RT M14 cu lățimea de lucru de 5 m și încă o grapă Horsch Joker 3.5 CT de 3 m, o semănătoare de păioase Horsch Pronto 4 DC Starr, un distribuitor de îngrășăminte Rauch Axis și multe altele. Toate utilajele sunt achiziționate de la compania Mewi, cu care a început colaborarea în anul 2012. „Utilajele agricole fac 50% din producția unei ferme, iar inputurile și tehnologia aplicată fac restul de 50%, însă, câteodată, apa face toată diferența”, punctează Dumitru Tănase, fermierul cu o experiență de peste 50 de ani în agricultura dobrogeană.

ta 242 mewi 2

 

Tractoarele Fendt, fiabilitate ridicată și consum mic

 

Dumitru Tănase susține că fiabilitatea crescută și consumul redus de combustibil sunt cele mai importante aspecte când vine vorba de utilajele agricole dintr-o fermă. Asta și-ar dori de la orice producător de utilaje și Fendt excelează la acest capitol, așa că are planuri să înlocuiască tractoarele altor producători, pe care le are acum în fermă, tot cu tractoare Fendt, dar de putere mai mare (340 CP). „Tractoarele Fendt sunt cele mai bune la fiabilitate și la productivitate, consumul specific de combustibil e mai mic cu cel puțin 30% față de tractoarele pe care le avem acum din alte mărci”, precizează fermierul, adăugând că 80% din viața unui tractor sau a oricărei mașini agricole se datorează modului de exploatare a utilajului.

ta 242 mewi 5

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2023
Abonamente, AICI!  
Publicat în Tehnica agricola

Combina New Holland cu tehnologie Twin Rotor este premiată cu singura medalie de aur de la Agritechnica 2023. Distincția a fost acordată unui nou model de combină ce urmează să fie prezentat în premieră mondială în Germania, la Târgul Agritechnica de la Hanovra, care se desfășoară în perioada 12 – 18 noiembrie 2023.

Inovația New Holland a fost selectată din nu mai puțin de 250 de aplicații ale celor mai mari producători de tehnică și tehnologie agricolă din lume și reconfirmă excelența mărcii New Holland în tot ceea ce înseamnă recoltare. Este rezultatul a mulți ani de experiență, de studii, teste și analize, în așa fel încât noua combină să continue seria succeselor confirmate prin gama CR, o serie de combine care are la activ trei recorduri mondiale, unul dintre ele setat anul trecut în România.

Noua combină este un utilaj de recoltat cu totul revoluționar, produs la fabrica New Holland din Zedelgem, Belgia. A fost proiectată pentru a se adapta cerințelor de acum ale agriculturii și fermierilor și va avea un coeficient foarte redus al pierderilor, performanță mărită și un grad ridicat de automatizare.

Au trecut aproape 14 ani de la ultima medalie de aur câștigată de New Holland, ceea ce face din această realizare un moment de mare mândrie pentru întreaga echipă.

Celelalte două medalii de argint au fost acordate pentru tractorul pe metan lichid T7 Methane Power LNG și tractorului electric T4 Electric Power, ambele prezentate publicului în decembrie 2022, la zilele CNH din Arizona (SUA).

AT23Insta IAGold 1080x1080 EN

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Tehnica agricola

Vineri, 22 septembrie 2023, la Fermele Iliuță din Dragoș Vodă, județul Călărași, IPSO Agricultură a lansat sistemul integrat See & Spray de la John Deere pentru erbicidare. Astfel, tehnologia viitorului pentru eficientizarea costurilor și protecția plantelor este acum disponibilă în Europa și, desigur, în România. Sistemul de la John Deere See & Spray este util și necesar în orice fermă care țintește profitabilitatea.

Economic și sustenabil, folosind viziunea computerizată și tehnologia avansată pentru a detecta buruienile, utilajul John Deere aplică doar inputul necesar, reducând semnificativ utilizarea erbicidului.

ipso sprayer 1

Strategia de protecție a plantelor este cea mai costisitoare verigă din lanțul tehnologic. Cu tehnologia integrată See & Spray de la John Deere se pot economisi până la 40% din costurile cu produsele de protecție a plantelor cu „Green on Brown” și până la 77% cu tehnologia „Green on Green”.

Sistemul See & Spray utilizează tehnologia camerelor video pentru a detecta diferențele de culoare pe teren, astfel stropind doar buruienile. Camerele și componentele hardware sunt integrate direct în rampa utilajului. Este montată câte o cameră pe fiecare metru de lățime de lucru, care detectează plantele verzi cu viteză mare. Procesoarele încorporate analizează imaginile, iar duzele sunt declanșate individual pentru tratamentul necesar la fața locului. Detectarea plantelor verzi pe câmp permite aplicarea precisă a erbicidelor direct pe buruieni. De reținut că, toate buruienile care sunt vizibile și cu ochiul liber sunt detectate de camerele utilajului în mișcare.

ipso sprayer 2

Procesorul utilajului See & Spray detectează culoarea verde, aplicând erbicid nerezidual doar pe buruieni. Astfel, odată ce buruienile sunt identificate, sunt activate duzele pentru stropire. Numărul de duze activate poate varia în funcție de frecvența buruienilor din acea zonă a câmpului. Atunci când este necesar, sprayerul poate fi comutat de la Pulverizare Direcționată la Pulverizare Difuză, totul prin apăsarea unui buton de pe afișajul din cabină, astfel pulverizând pe o suprafață mai mare de teren.

ipso sprayer 3

Un alt avantaj îl reprezintă viteza foarte mare de calcul, procesoarele încorporate putând să analizeze solul cu o viteză de 205 metri pătrați pe secundă la o viteză de deplasare de 20 km/h, iar duzele sunt declanșate individual pentru tratamentul necesar la fața locului.

ipso sprayer 5

IPSO Agricultură este de peste 25 de ani partenerul agricultorilor din România care doresc soluții eficiente și profitabile, capabile să aducă un beneficiu cât mai mare prin utilaje și sisteme moderne inteligente.
Sprayerele John Deere dotate cu tehnologie de ultimă oră fac parte din portofoliul de produse cu care IPSO Agricultură își consolidează poziția de partener strategic de încredere al tuturor fermierilor români.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Tehnica agricola

Big Iron Farm Show, cel mai prestigios eveniment din industria agricolă, și-a deschis porțile în West Fargo, statul Dakota de Nord din Statele Unite ale Americii, în perioada 12 - 14 septembrie, aducând în centrul atenției cele mai recente inovații tehnologice în agricultură. Organizat anual, acest târg este un punct de întâlnire esențial pentru producătorii de utilaje agricole, furnizorii de tehnologie și experții din domeniul agricol, oferindu-le o platformă de schimb de idei și descoperiri de ultimă oră.

Evenimentul are ca scop explorarea noilor tendințe și tehnologii propuse de americani pentru eficientizarea agriculturii la nivel mondial. În Dakota de Nord și Illinois, sunt prezenți delegați din toate colțurile lumii, iar România este reprezentată în mod semnificativ. Delegația română, prezentă în SUA în perioada 9 - 15 septembrie, este compusă din reprezentanți ai statului român, asociații de fermieri și chiar fermieri interesați să-și adapteze și să-și dezvolte noi capacități în ceea ce privește tehnologiile moderne și inovative. 

Vizita delegației române a fost organizată, bazându-se pe buna relație din cadrul parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, de către Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite în România, împreună cu Ambasada Statelor Unite din Republica Moldova și în colaborare cu Biroul de Comerț din statul Dakota de Nord.

Această delegație oficială urmărește să introducă și să promoveze aceste tehnologii în România. „Participanții interacționează cu diverse companii din Statele Unite care expun aceste tehnologii de ultimă oră, în special în ceea ce privește gestionarea inteligentă a irigațiilor, dat fiind că lipsa de apă este o problemă majoră în agricultură în zilele noastre. De asemenea, se expun și tehnologiile care sunt în prezent foarte căutate pentru a fi adoptate rapid de către statele din întreaga lume, în scopul eficientizării agriculturii. Toate acestea sunt însoțite de o utilizare sporită a energiei verzi și prietenoase cu mediul, în vederea asigurării securității alimentare și a surselor de apă dulce la nivel global”, ne-a spus Radu Antohe, lector universitar la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București, participant la delegație.

radu antohe

Prin urmare, această delegație care se află în vizită în Statele Unite își propune să continue promovarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite. „Scopul nostru este să diseminăm și să transmitem informațiile obținute în timpul acestui târg fermierilor din România, astfel încât să contribuim la o dezvoltare reciproc avantajoasă între companiile din Statele Unite și cele din România”, ne spune același Radu Antohe, cel care este și partener tehnic al DLG Intermarketing, organizatorul în România al târgurilor de agricultură Agraria și AgriPlanta-RomAgroTec. Tot domnia sa adaugă: „Trebuie să subliniem că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene și participant activ pe piața globală, România joacă un rol crucial în contextul regional în care evoluăm. Din păcate, suntem cu toții expuși la provocări, dar avem și oportunități semnificative. Prin urmare, în baza acestui parteneriat strategic dintre România și Statele Unite, avem datoria să continuăm să dezvoltăm programe, soluții și proiecte comune, în interes reciproc avantajos, pentru a exploata pe deplin aceste noi oportunități care se află în fața noastră. Realizarea acestui obiectiv depinde în întregime de noi și de abilitatea noastră de a fructifica aceste oportunități și de a susține dezvoltarea acestui sector foarte important al economiei naționale, și anume agricultura”.

Târgul este structurat în patru zile tematice, dintre care două sunt dedicate exclusiv vizitelor tehnice, iar celelalte două sunt rezervate conferințelor. Acest aranjament a fost gândit cu atenție pentru a răspunde nevoilor și cerințelor vizitatorilor, luând în considerare diferitele niveluri de experiență ale fermierilor.

Cu o gamă largă de echipamente de irigație de vârf și soluții de automatizare agricolă, Big Iron Farm Show stabilește standardele pentru agricultura globală și furnizează un semnal la nivel mondial pentru tendințele din industrie. Producătorii de echipamente agricole aduc aici cele mai recente tehnologii, iar participanții au oportunitatea de a explora și testa cele mai inovatoare dispozitive și soluții.

În Europa, cel mai mare târg agricol care și-a câștigat notorietatea este Agritechnica, care aduce, la rândul său, soluții pentru eficientizarea agriculturii, în special pe piața comună europeană, contribuind la îmbunătățirea calității exploatării resurselor finite din agricultură.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Titan Machinery România, parte a grupului american Titan Machinery Inc, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de utilaje agricole și de construcții din lume, anunță lansarea în premieră a propiului magazin online de piese de schimb. Astfel, fiecare fermier are posibilitatea la un acces rapid la orice tip de piesă de care are nevoie, acces care cuprinde atât partea de informație și comandă online, cât și livrarea în timp util prin curier.

Capture2

Platforma magazinului online de piese Titan Machinery are un afișaj deosebit de intuitiv, iar produsele pot fi identificate ușor, atât după marcă, cât și după categoria de produs. De asemenea, platforma va găzdui o varietate importantă de oferte de preț, discount-uri acordate produselor pe care le comercializează compania, lansări de produse noi, atât de origine, cât și multimarcă.

Capture4

Magazinul online de piese al Titan Machinery România poate fi accesat prin link-ul: https://store.titanmachinery.ro/ sau prin butonul E-MAGAZIN ONLINE de pe site-ul oficial https://www.titanmachinery.ro/, atât în versiunea de desktop, cât și aceea de mobil.

„Prin această platformă, Titan Machinery România urmărește să fie și mai aproape de fiecare client al său, scurtând și mai mult timpul de așteptare pentru piesa de care acesta are nevoie, oferindu-i totodată informație exactă în timp real, totul pe acest site dezvoltat de echipa Departamentului de Piese de Schimb a Titan Machinery”, a precizat Bogdan Constantin, specialist PR & Comunicare.

Capture.2JPG

Titan Machinery România operează pe piața internă printr-o rețea de 14 puncte de lucru care au rolul de a acoperi eficient toată suprafața țării, oferind clienților piese de schimb de origine și multimarcă și servicii de asistență și de mentenanță prin intermediul acestor puncte de lucru, dar și cu ajutorul echipelor mobile de intervenție rapidă puse la dispoziția clienților, atât în perioada dintre campanii, cât mai ales în plină campanie.

Capture6

„Pentru mai multe informații legate de disponibilitate, specificații tehnice sau altele, fermierii pot contacta reprezentanții zonali Titan Machinery România pentru piese de schimb, accesând link-ul https://www.titanmachinery.ro/pagina/contact, respectiv punctul de lucru cel mai apropiat de ei”, arată Bogdan Constantin.

Capture1

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Tehnica agricola

Târgul Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje -  Agromalim, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, se desfășoară în această toamnă în perioada 7 - 10 septembrie, la Complexul Internațional EXPO Arad.

La Agromalim 2023 sunt prezenți cei mai importanți jucători în domeniul agricol și industriei alimentare din întreaga lume. „Tehnologii, mașini și utilaje agricole, input-uri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate, toate acestea își așteaptă vizitatorii în vestul țării în perioada 7 - 10 septembrie”, ne-a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim, care adaugă că și la această ediție expoziția de animale de rasă va fi unul din punctele de interes pentru vizitatori.

agromalim agromalim

De asemenea, cercetarea românească în domeniul agriculturii și industriei alimentare își prezintă rezultatele la Agromalim 2023.

agromalim

Programul de vizitare al târgului:
Joi, 7 septembrie: 11.00 – 18.00
Vineri, 8 septembrie; sâmbătă, 9 septembrie: 10.00 – 18.00
Duminică, 10 septembrie: 10.00 – 16.00

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Ferma suedeză Sandgården se ridică la nivelul provocărilor agriculturii moderne, combinând respectul pentru pământ și tehnologia de ultimă oră.

Compania Sandgården este povestea lui Pether Jonzon și a familiei sale care au transformat 70 de hectare de teren din Vejbystrand, în sudul Suediei, într-un model de agricultură sustenabilă și inovatoare. Cartoful este cultura de bază în ferma suedeză.

Un aspect-cheie al afacerii familiei Jonzon este apartenența la asociația SydGrönt, care este condusă în întregime de fermieri. „Suntem membri ai SydGrönt, o asociație căreia îi încredințăm vânzarea tuturor produselor noastre”, precizează Pether Jonzon. SydGrönt își propune să dezvolte, să vândă și să distribuie o gamă modernă de fructe și legume cultivate în Suedia, asigurându-se că produsele membrilor săi ajung în mod convenabil la consumatorii suedezi.

 

Cheia succesului, dedicarea față de agricultura sustenabilă

 

„Am montat panouri solare pentru a ne alimenta casa, sistemele de irigare și toate activitățile de pre-recoltare pentru cartofi”, arată Pether Jonzon. Cu toate acestea, integrarea tehnologiei verzi nu se oprește aici, extinzându-se și la echipamentele agricole.

De-a lungul a peste un deceniu, ferma a decis să se bazeze pe BKT pentru anvelopele utilajelor agricole. Petronella Jonzon laudă calitatea și durabilitatea produselor BKT, care sunt esențiale datorită transferurilor frecvente: „Am ales anvelopele BKT pentru că ne deplasăm permanent de la fermă la terenuri și am observat că produsele BKT durează foarte mult, ceea ce înseamnă că sustenabilitatea lor este excelentă”.

ta 242 bkt 1

Anvelopele BKT sunt mai mult decât niște simple instrumente, sunt cu adevărat parteneri de muncă pentru fermieri. Seria de modele, cum ar fi Agrimax RT 855, Agrimax Spargo, Agrimax RT 945 și Agrimax RT 955, a fost dezvoltată pentru a oferi o capacitate de încărcare ridicată și o tracțiune optimizată, reducând în același timp compactarea solului. Acest lucru asigură operațiuni cu randament ridicat pe câmp, fără a compromite vitalitatea și productivitatea solului. În plus, aceste anvelope sunt combinația perfectă de performanță, durabilitate și confort pentru utilizatori, după cum confirmă Pether Jonzon: „Folosim echipamente de precizie pentru multe lucrări de teren și aici intervin produsele BKT. Este fantastic să ai anvelope cu capacități excelente de autocurățare care nu se scufundă în pământ. Aceste anvelope sunt perfecte pentru toate operațiunile noastre de rutină, chiar și atunci când condițiile meteorologice ne îngreunează munca”.

ta 242 bkt 4

Proiectul de sustenabilitate și prosperitate al fermei Sandgården a găsit un aliat valoros în BKT, un partener care le împărtășește devotamentul față de mediu, față de economia circulară și față de inovația tehnologică.

 

Ferma suedeză are viitor prin copii

 

Petronella și Pether Jonzon nu doresc doar să transmită ferma ca moștenire copiilor, ci și o pasiune profundă pentru agricultură și un simț acut de promovare a mediului. În acest fel, povestea fermei Sandgården și a familiei Jonzon continuă cu un ochi mereu îndreptat spre viitor, fiind în același timp adânc înrădăcinată în prezent, alături de angajamentul de nezdruncinat față de o agricultură care prosperă în armonie cu mediul înconjurător.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2023
Abonamente, AICI 
Publicat în Tehnica agricola

Aportul pe care Titan Machinery îl oferă agriculturii din România nu se rezumă doar la tranzacții comerciale de utilaje și servicii pentru acestea, ci reprezintă o cultură elaborată pe termen lung. Obiectivul este dezvoltarea organică a agriculturii, care să implice în bună măsură și viitorul acestei industrii din România, pe lângă tehnologia și serviciile aflate în continuă dezvoltare.

Una dintre prioritățile Titan Machinery România este investiția în educație, iar unul dintre proiectele consacrate ale companiei îl reprezintă parteneriatul cu Colegiului Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București, parteneriat care a împlinit șase ani de dezvoltare. Când vorbim despre viitor ne gândim și la educația următoarelor generații ale forței de muncă, la copiii României care vor să învețe și să-și construiască o carieră în agricultură.

ta 243 titan 2

Anul trecut, la târgul AgriPlanta – RomAgroTec 2022, desfășurat în localitatea Fundulea din județul Călărași, compania Titan Machinery a oferit Colegiului „Viaceslav Harnaj” un tractor nou-nouț Case IH Farmall 75 A, de ultimă generație (n.r. Stage V), ce servește drept obiect central de studiu pentru toții elevii din această școală.

 

Instruire practică și, ulterior, angajare

 

Pe lângă numele său care a făcut istorie timp de o sută de ani, tractorul Case IH Farmall 75 A are un motor FPT în 3 cilindri, cu o capacitate de 2930 cmc care oferă o putere nominală de 75 CP și are o transmisie „Synchroshift with mechanical shuttle and creeper” cu 12 viteze înainte și 12 viteze înapoi. De asemenea, acest tractor beneficiază de dublă comandă, oferind posibilitatea de a se efectua practică pe el de către toți elevii începători, în condiții de lucrări de pregătire a solului în câmp, dar totodată și inițiere în operare, întreținere, mecanică etc.

ta 243 titan 3

Datorită simplităţii în utilizare, manevrabilităţii uşoare şi a greutăţii reduse, este ideal pentru orice fel de lucrare, de la operaţiuni simple pe câmpul de studiu, până la activitățile din curte şi cu încărcătorul, iar datorită întreţinerii uşoare şi a motoarelor economice, dar puternice, costurile de exploatare rămân mici. Acest tractor Farmall A 75 poate gestiona foarte multe cerințe sau teme stabilite de profesori în cadrul disciplinelor pe care le au elevii.

Tractoarele Farmall şi-au câştigat reputaţia de cai de povară versatili şi fiabili încă de la prezentarea acestui nume în 1923. În prezent, Farmall A este un succesor demn: specificaţiile sunt de aşa manieră încât chiar şi elevii se pot familiariza rapid, permiţând acestui model de Farmall să joace un rol important în viitoarea lor carieră.

Comenzile poziționate logic și ergonomic pe console, dispunerea corectă a instrumentelor pe noul tablou de bord, fac parte dintre facilitățile care ușurează operarea acestui tractor, indiferent de lucrarea care trebuie executată. Levierele mecanice de comandă precum și comutatoarele se află permanent la îndemâna elevului, care va începe să lucreze cu utilajul aproape instinctiv după un scurt timp petrecut în spatele volanului.

ta 243 titan 5

Combustia curată obținută în motorul FPT, permite că schimbul de ulei să fie făcut la 600 de ore, interval de top în clasa lor. Dincolo de eficiență excelentă a carburantului, emisiile sunt reduse în mod efectiv de aceeași tehnologie dovedită și folosită la alte game de tractoare Farmall. Post-tratarea permite optimizarea motorului în ceea ce privește capacitatea de reacție și densitatea mare de putere, pentru o performanță optimă indiferent de aplicație. Acest tractor este prevăzut cu până la trei racorduri hidraulice la cuplajul aflat în partea din spate a utilajului. 

Până să beneficieze de acest tractor nou, elevii Colegiului Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București făceau practică pe tradiționalul tractor românesc U650, bătrâna unitate fiind însă depășită de cerințele actuale ale tehnologiei din agricultură.

Astăzi, elevii din toți cei trei ani ai ciclului de învățământ au posibilitatea de a-l utiliza ca obiect de studiu la discipline precum: Lăcătușerie, Introducere în Tehnica Utilajelor Agricole, Desen Tehnic, Organe de Mașini Agricole, Teme de Instruire Practică, Ore Conducere Tractor, Efectuarea Lucrărilor Agricole, Întreținere Utilaje Agricole etc.

ta 243 titan 4

Din 2017 și până în prezent Titan Machinery România a preluat sub tutela sa pentru instruirea practică de la sediile firmei un număr cuprins între 6 și 11 elevi în fiecare an, mulți dintre ei fiind angajați ulterior în cadrul companiei odată cu absolvirea colegiului.

 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Tehnica agricola

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni (SCDCPN), împreună cu autoritățile locale, intenționează să facă din pepenele de Dăbuleni un produs cu indicație geografică protejată (IGP). De menționat că stațiunea nu comercializează pepeni, ci se ocupă doar de cercetare, de ameliorare și de producere de sămânţă.

Pepenii de Dăbuleni sunt renumiți în întreaga țară, dar renumele lor ascunde, la acest moment, ani de trudă, uneori fără o remunerație pe măsura muncii. Însă, fermierii din zonă au fost scoși de multe ori din necaz cu această cultură care de-a lungul timpului a evoluat datorită muncii asidue a cercetătorilor. Tehnologia a dus şi producţia, şi calitatea pe alte trepte. Odată cu introducerea altoirii şi a soiurilor din ce în ce mai performante, producţiile au crescut constant.

337095765 453108223643111 4639390775855038606 n

Potrivit cercetătorilor de la SCDCPN Dăbuleni, 2023 a fost un an delicat, până acum, cu temperaturi foarte scăzute, precipitaţii foarte multe, ceea ce este pe de o parte bine, dar pe de altă parte anumite culturi au fost afectate de aceste condiții climatice. „În ceea ce privește cultura pepenilor verzi, condiţiile climatice ale acestui an au făcut ca primele fructe coapte, primii pepeni care s-au copt la Dăbuleni să fie cu circa zece zile mai târziu decât în media ultimilor ani. Aceleaşi condiţii de climă, de temperatură, de precipitaţii fac ca nici gustul pepenilor să nu mai fie cel pe care ni-l dorim. Sunt uşor mai puţin dulci decât normal, decât potenţialul hibridului. Pentru că, repet, am avut o perioadă mare cu temperaturi mult sub media acestei perioade”, ne-a spus dr. ing. Ștefan Nanu, director științific SCDCPN Dăbuleni.

140A8458

În arealul arid al Olteniei, în opinia cercetătorilor, ideal ar fi ca fiecare să își păstreze și să-și modernizeze tehnologia în care s-a specialiazat, referindu-ne la producătorii de răsaduri, cultivatori și cei care valorifică producția.

Pepenii se cultivă prin răsad altoit. „Această tehnologie deja în mare parte a fost preluată de o altă categorie de oameni, oameni care produc plante altoite. Cultivatorul din Dăbuleni şi din zonă se ocupă de producerea pepenilor, achiziţionând răsadurile produse de cei cu dotarea şi pregătirea necesară”, a precizat dr. ing. Ștefan Nanu.

Cu mulţi ani în urmă, pepenii se cultivau prin semănat direct, folosindu-se sămânţă oprită de fiecare cultivator. Tehnologia de cultivare a evoluat, s-a trecut la folosirea hibrizilor, care sunt superiori în special din punct de vedere productiv, din punctul de vedere al rezistenţei la boli şi dăunători. Apoi s-a trecut la altoirea pepenilor, pe portaltoi care rezistă la renumita ciupercă Fusarium oxysporum.

218498734 958854108233789 531776094358387171 n

„În goana după preţuri mai bune, tehnologia s-a actualizat prin mulcirea solului cu folie de polietilenă pentru a scăpa şi de buruieni, apoi cultivarea în tunel pentru timpurietate. Deci, tehnologia a evoluat cu fiecare an, în această evoluţie staţiunea având un rol aş putea spune dominant, sigur, nu se putea face această evoluţie fără dorinţa şi ambiţia cultivatorilor de a avea culturi bune şi de a putea să trăiască din aceste culturi. S-a ajuns în acest moment la un vârf al tehnologiei în cultura pepenilor verzi, dar suntem oarecum deficitari în continuare la capitolul valorificare”, arătat directorul științific al stațiunii, dr. ing. Ștefan Nanu.

218432596 958854151567118 7465131776772959740 n

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni nu există hibrizi, sunt doar soiuri de pepeni, cu care stațiunea se mândrește. Este vorba de soiurile de pepene roșu Dulce de Dăbuleni, De Dăbuleni şi Oltenia şi un soi de pepene galben, Dăbuleni 60.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni îşi desfăşoară activitatea, în principal, în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, soluri care au o fertilitate naturală scazută. SCDCPN are o activitate de 64 de ani, îndreptându-și atenția preponderent pentru a face nisipul fertil. S-au creat soiuri și hibrizi ce valorifică la maximum nisipurile din zonă, cercetarea la stațiune vizând patru domenii: pomicultură, viticultură, legumicultură, culturi de câmp, plante medicinale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Horticultura

Agricultura este într-o continuă schimbare, atât din punctul de vedere al legislației, cât și al instrumentelor și tehnologiilor care transformă acest sector într-unul smart. One Smart Spray este o nouă soluție de aplicare a produselor de protecția plantelor cu un nivel ridicat de precizie, care oferă fermierilor economii maxime de erbicide, fără a compromite controlul buruienilor. Tehnologia One Smart Spray a fost lansată pe 30 mai 2023, în cadrul unei demonstrații în ferma Sopema din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Ialomița.

Parteneriatul inovator între companiile Bosch și BASF aduce tehnologia revoluționară One Smart Spray pentru prima dată în România. Țara noastră este a patra din Europa în care se introduce această tehnologie inovatoare, care dispune de un sistem inteligent care detectează buruienile în timp real și permite o economie substanțială a cantității necesare de erbicide.

Marian Tudor, inginer agronom Sopema, Mihail Kogălniceanu – județul Ialomița:

„Principiul este să stropim localizat pe culturi, să putem să aducem economie financiară, economie a produsului folosit, ceea ce e un plus pentru mediul ambiant, iar la final avem un produs mai sănătos. One Smart Spray este un echipament destul de nou, revoluționar, pe care îl testăm anul ăsta. Până acum, rezultatele sunt extraordinare.”

prot pl 214 basf spray 3

Joint-venture-ul One Smart Spray dintre Bosch și BASF a prezentat fermierilor români tehnologia și a făcut o demonstrație în câmp a funcționării echipamentului One Smart Spary. La evenimentul din ferma ialomițeană Sopema au participat aproximativ o sută de fermieri, proprietari de ferme cu suprafețe de peste o mie de hectare, alături de specialiști din cadrul BASF și Bosch.

„Noua soluție de aplicare inteligentă reprezintă un pas important în optimizarea utilizării produselor de protecție a plantelor. Această tehnologie se aliniază cerințelor și obiectivelor de reducere a pesticidelor din cadrul Uniunii Europene și, în același timp, contribuie la obținerea unor producții sustenabile”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

 

Reducere cu 87% a cantității de erbicide utilizate

 

Tehnologia One Smart Spray este un instrument inteligent de aplicare a produselor de protecție a plantelor exclusiv asupra buruienilor, permițând economii semnificative de erbicide fără a compromite controlul acestora. Utilizarea acestei tehnologii a dus la o reducere cu 87% a cantității de erbicide utilizate, în funcție de gradul de îmburuienare.

Florian Velicu, specialist Bosch BASF Smart Farming:

„Echipamentul One Smart Spray are capacitatea de a diferenţia buruienile de plantele de cultură şi de a aplica erbicidul fix pe acestea. În urma cercetărilor realizate în colaborarea Bosch-BASF, a rezultat acest echipament care, de pildă în ferma Sopema, a avut capacitatea de a scădea cantitatea de erbicid aplicată pe hectar cu până la 90,75% pe o suprafaţă de aproximativ 116 hectare. Pentru ferma Sopema a însemnat o economie enormă, după cum ne-a zis Arnaud Perrein, administratorul fermei din județul Ialomița, de la Mihail Kogălniceanu. În momentul de faţă tehnologia One Smart Spray poate fi folosită în culturile de porumb, floarea-soarelui, soia şi sfeclă de zahăr, dar anul acesta avem în teste şi rapiţa, orzul şi grâul, cu o distanţă semănată între rânduri de minimum 25 cm. Este o tehnologie destul de simplă, avem un sistem de camere care filmează solul, avem un sistem de camere cu lumini pentru a creşte precizia şi detectarea buruienilor şi un soft inteligent care reacţionează la milisecundă în aplicarea erbicidului asupra buruienilor detectate. Este ceva extraordinar, pentru că pentru planta de cultură nu mai apare acea luptă pentru hrană şi pentru apă cu buruienile, şi după cum au fost ultimii ani unde cel puţin în zona de sud-est a României au fost ani destul de secetoşi, este un plus enorm pentru planta de cultură.”

prot pl 214 basf spray 4

Echipamentul utilizează sisteme complexe de camere video și inteligență agronomică pentru a detecta în timp real buruienile și pentru a aplica cu precizie erbicidele doar acolo unde este necesar. Prin conectarea la platforma Xarvio® (Soluții de Agricultură Digitală - un brand al BASF Digital Farming GmbH), fermierii primesc informații și recomandări agronomice personalizate, hărți cu aria de răspândire a buruienilor și suprafața tratată, niveluri diferite de sensibilitate în funcție de cultură, precum și documentare și raportare automată a datelor.

Tehnologia One Smart Spray va fi disponibilă în România începând cu sezonul comercial 2023/2024, pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, rapiță și soia. Totodată, BASF a anunțat încheierea de acorduri comerciale cu producătorii de echipamente agricole AGCO, Dammann și CNH Industrial, pentru integrarea tehnologiei în liniile lor de echipamente de stropit.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Tehnica agricola

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner KV AGRI SUMMIT 2024 300x250px

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

4x5 b2b foodexpo 100

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista