Problemele europene încep să dea în clocot în ultima perioadă, iar în cazul nostru cele mai stringente sunt cele având ca subiect negocierile privind viitoarea politică europeană (PAC) și asociate cu politicile de reformă climatică reunite sub numele de Green Deal. Ambele mergând din ,,gard în gard” ca parcurs instituțional, deoarece Comisia Europeană nu reușește încă să își impună punctul de vedere în fața țărilor rebele, multe din estul Europei, privitor la vastul program de „reforme și binefaceri”, atât de dorit de marii contribuitori gen Germania, Franța sau Olanda.

Doar că sub poleiala deja tradițională a „binefacerilor” care se vor abate asupra agriculturii europene și care în mod constant sunt scoase în față de Comisia Europeană, precum zestrea unei fete de măritat, stau aceleași interese pe la colțuri șoptite și care nu întotdeauna au la bază fundamente tehnice, științifice sau economice, ci doar simple interese politice de a justifica direcționarea unor sume importante de bani spre domenii care nu se mai bucură neapărat de acceptabilitatea contribuabilului european, iar în cazul nostru vorbim de agricultură. Dar vom reveni mai jos asupra acestui aspect.

Din ce în ce mai multe voci, atât politice cât și ale asociațiilor profesionale ale fermierilor europeni (gen COPA –COGECA) sau a celor din industria alimentară, arată că aplicarea în agricultură a măsurilor din programul de reforme cunoscut sub numele de Green Deal, nu va avea efectele scontate, iar aplicarea acestuia este foarte posibil să ducă la scăderea competitivității în fața concurenței din alte țări, situație deja din ce în ce mai des întâlnită. Deja fermele europene „gâfâie” pe multe piețe în fața competiției globale, mai ales în raport cu SUA și America de Sud (Brazilia și Argentina în special) unde plantele modificate genetic (OMG) sunt la liber și ajută la reducerea costurilor, dar și cu Rusia și Ucraina unde costurile de producție sunt mult mai mici datorită resurselor ieftine (motorină și îngrășăminte).

Semnalele din ce în ce mai dese apărute în spațiul public arată că într-adevăr sunt necesare măsuri de limitare a poluării, inclusiv pentru cea provenită din agricultură, dar la modul cum este pusă acum problema se va face doar în dauna agricultorilor europeni și în condițiile în care aplicarea acestor măsuri nu vor fi obligatoriu preluate și de ceilalți mari producători agricoli din lume, ceea ce va duce la dezechilibre economice și sociale majore, concretizate în creșterea numărului de falimente a fermelor europene, proces care și așa este la cote înalte în foarte multe din țările comunitare (Franța, Germania, Belgia etc).

În plus, cu toate că nu se recunoaște, tot acest program de reforme pentru reducerea impactului climatic, dorit a se implementa de către Europa comunitară, nu înseamnă că va duce la condiții de trai mai bune din punct de vedere al poluării pentru europeanul de rând, fiindcă există un adevăr simplu care ține de meteorologie și care spune că aerul încă mai circulă sub formă de curenți, iar aerul de noi împrospătat va pleca poate în Asia și de acolo va veni altul mult mai „înmiresmat” de rezultatul creșterii economice pline de avânt al tigrilor asiatici conduși de leul chinezesc.

 „Să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”

Una din principalele dorințe ale Comisiei Europene legate de aplicarea Green Deal în agricultură are ca obiectiv creșterea suprafeței alocate agriculturii ecologice la un procent mediu de 25% din suprafața agricolă comunitară până în anul 2030 în condițiile în care la acest moment media europeană este undeva în jurul a 8,5% (după datele Comisiei Europene 2020).

Dacă analizăm un pic ultimii zece ani și lăsăm la o parte prezentările bombastice ale propagandei (care așa cum stă bine oricui, este prezentă și la Bruxelles) vom constata că această suprafață a agriculturii ecologice la nivel comunitar a crescut în această perioadă cu 66%, ceea ce la prima vedere poate însemna ceva impresionant, dar în realitate reprezintă o creștere a suprafeței de la circa 5% acum zece ani la cei 8,5% în prezent și astfel deja lucrurile se schimbă radical, iar creșterea nu mai are același impact de percepție. Așa constatăm că matematica chiar dacă este exactă, modul de prezentare poate fi flexibil, iar percepția influențată după caz dar în funcție de anumite interese.

Adică, așa cum făceau și vechii activiști de partid din vremurile nu prea demult apuse, acum ne propunem la nivel de politică agricolă principiul ,,să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”, adică ce nu am reușit să facem în ultimii 20 de ani să zicem, vom face acum în 9 ani, până la deja fatidicul an 2030.

Dar ce înseamnă acum agricultura ecologică în Europa comunitară?

Avem acum pentru agricultura ecologică un procentaj de 8,5%, care reprezintă circa 15,3 milioane ha și care, după estimările interne ale CE, vor ajunge în anul 2030 la circa 15-18%, ceea ce ar însemna circa 30-33 milioane ha, așa cum este prezentat într-un material din Actu Environnement (26.03.2021), deci departe de ținta propusă de 25%, care ar fi reprezentat undeva la 45-48 milioane ha.

Dacă facem o analiză pe țări vom constata că printre campionii ,,probei” de agricultură ecologică la acest moment sunt ,,mari forțe agricole” gen Austria (25% din SA – suprafața agricolă), Lituania (14,5% din SA), Estonia (20,6% din SA), Suedia (20,3% din SA), Finlanda (13,5% din SA), iar ,,începătorii în ale agriculturii” gen Germania sau Franța au în jurul a doar 7% din SA, iar țări gen Polonia, Olanda, Ungaria sau România au între 2 și 3% din SA (date EUROSTAT 2020).

Acum, dacă mergem mai departe vom constata că pentru Austria (lucru valabil și pentru alte țări) creșterea suprafeței ecologice a fost mai simplă, fiindcă transformarea pajiștilor alpine (iarna acestea fiind multe dintre ele pârtii de schi) în suprafețe ecologice nu este la fel de dificil de realizat ca transformarea suprafețelor de cultură vegetală sau cele pomicole de exemplu.

În acest caz ce ar fi de făcut? Chiar Comisia Europeană a stabilit un plan de 23 de măsuri aferent implementării a trei axe, respectiv stimularea consumului de produse ecologice deoarece sunt necesare venituri ale populației mai ridicate fiindcă costurile de producție sunt mult mai mari, apoi creșterea producției care nu se poate realiza la fel de rapid ca în agricultura convențională și nu în ultimul rând durabilitatea activității, deoarece vulnerabilitatea fermelor ecologice este mult mai mare într-o piață concurențială (Le Figaro, martie 2021). Cum vom reuși realizarea obiectivelor celor trei axe, încă este un mister la acest moment, dar în mod sigur se vor aloca bani frumoși din bugetul comunitar.

Pornind de la aceste trei axe, vom constata că principalele piețe europene pentru produsele ecologice la acest moment sunt Germania cu circa 12,5 miliarde euro, urmată de Franța cu circa 11,5 miliarde, Italia și Danemarca cu 4,5 și respectiv 2 miliarde euro, deci în toate cazurile vorbim de țări cu nivel de venit ridicat al populației (Euroactiv 2020).

În altă ordine de idei și în același timp ca un paradox, creșterea rapidă a producției ecologice cred că va fi posibilă doar cu ajutorul biotehnologiilor, deoarece actualele variante de tehnologii ecologice pentru producția vegetală pe scară largă sunt destul de limitate. La ora actuală discutăm de posibilități reale de producție ecologică în ceea ce privește carnea de vită, de pui, ouă, lactate și într-o oarecare măsură legumele, mai ales în spații protejate, dar în toate cazurile la prețuri care nu sunt accesibile pe scară largă în țările din est și nu numai. Chiar credem că românii, ungurii, polonezii, bulgarii sau categoriile de populație europeană cu venituri mai modeste se vor înghesui în a achiziționa ,,miraculoasă hrană ecologică” astfel încât să susțină o astfel de creștere?

De ce se insistă pe acest domeniu, cu toate problemele enumerate?

Așa cum se arată în din ce în ce mai numeroase luări de poziție la nivel politic sau agricol, este vorba de a căpăta legitimitate în fața contribuabilului european privitor la modul de cheltuire a banilor destinați agriculturii. Este foarte dificil să vii acum să spui acestora că trebuie mai mulți bani pentru finanțarea fermelor europene care se caracterizează prin suprafețe medii mici și vorbim în cazul țărilor mai așezate de circa 23 ha în cazul Spaniei, apoi circa 60 ha media pe fermă în cazul Franței și al Germaniei și ajungând la circa 140 ha în cazul Cehiei. Pentru comparație suprafața medie a fermei în România, Ungaria, Polonia, Grecia este de 3-8 ha.

Atunci, pentru justificarea bugetelor în creștere pentru subvenții trebuie ,,vândută” o poveste, iar în cazul nostru este cea a protecției climatice, a unei mâncări mai sănătoase, probleme care sunt reale, dar nu vor fi posibile măsuri eficiente fără un acord la nivel mondial, iar orice măsuri unilaterale nu vor rezolva problema, ci vor permite altora să polueze mai mult.

Marii contribuitori din vest au probleme numeroase cu stabilitatea și supraviețuirea fermelor datorită suprafețelor mici ale acestora și în comparație cu țările din est, nu au un segment dezvoltat al fermelor mari (în Bulgaria, Ungaria, Polonia și România fermele mari lucrează între 35-60% din suprafețele agricole ale țărilor respective), care să fie competitive pe piețele internaționale în raport cu Rusia și Ucraina sau America de sud, iar atunci mirajul trecerii la agricultura ecologică care va fi subvenționată cu sume foarte mari, poate fi pentru o perioadă un refugiu pentru mulți fermieri mici amenințați de spectrul dispariției.

Astăzi este greu să spui europeanului de rând că dorești să crești subvențiile europene pentru fermieri, adică impozitele mai direct spus, în condițiile în care tensiunile sociale între fermieri și restul categoriilor sociale sunt în creștere, deci trebuie să spunem altceva care este la modă, respectiv hrană sănătoasă, tinerețe fără bătrânețe, frumusețea lui Cleopatra care va fi veșnică și multe altele asemenea.

Eu nu spun că nu sunt poate și că nu sunt reale aceste aspecte, dar deocamdată speranța de viață în Europa în ultimii 80 de ani a crescut prin produse agricole obținute prin aplicarea de îngrășăminte și pesticide, deoarece prima problemă este să ai ce mânca și apoi treci la faza de filozofie a mâncării.

Va fi mult mai simplu ca o fermă de 20-40 ha să treacă la agricultura ecologică și să poată rămâne în viață prin alocarea unor subvenții mult mai mari, dar care vor fi acceptate de contribuabilul european în numele unor obiective mai mult decât onorabile și necesare. În plus piața mondială a produselor ecologice este departe încă de a reprezenta cifre importante, deci nu vorbim încă de problema concurențială. Problema care se va pune și o recunoaște și Comisia, se va reuși oare creșterea cererii pentru aceste produse, iar când piața va deveni concurențială ce se va întâmpla? Dar mai este până acolo și alții își vor face acele griji.

O dorință ipocrită poate duce la cel mai greu lucru de controlat, foamea

Însă, va fi și un revers al medaliei pe care nu știm încă dacă suntem pregătiți să îl acceptăm, deoarece creșterea suprafețelor de agricultură ecologică va duce la scăderea producției în mod semnificativ, iar unele estimări arată că o creștere la 25% a suprafeței ecologice va duce la o scădere de peste 50 milioane de tone cereale a producției globale comunitare (25 milioane ha dorite a fi ecologice în plus față de prezent cu o scădere de minim 2 to/ha), care va avea impact extrem de puternic, deoarece vor crește importurile din țări care nu sunt foarte preocupate de problemele climatice și pe care nici nu putem să le sancționăm dacă se vor semna acordurile comerciale (vezi Mercosur, SUA, etc), azi în negociere. Mai mult, să observăm că în acest an agricol un dezechilibru de doar 10 milioane de tone pe piața mondială a dus în unele cazuri la dublarea prețurilor (vezi rapița și pe aproape floarea soarelui), dar și la celelalte produse creșterile au fost importante și care deja au început să se transmită în produsele finale, astfel începând o perioadă inflaționistă cu un final încă necunoscut.

Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase că această politică, care include și partea de agricultură ecologică este doar o poveste de marketing, iar în țintele stabilite nu cred nici funcționarii ,,bruxellezi” care au promovat ideea de pornire, deoarece toate elementele o indică ca nefiind fezabilă, mai ales în cazul țărilor mari producătoare agricole gen Franța sau Germania, dar acest lucru nu va împiedica cheltuirea bugetelor și apoi vom vedea ce vom mai face și cum vom justifica nerealizările, asta dacă va întreba cineva. Cred că esența poveștii este mult mai simplă, avem nevoie de subvenții în creștere pentru a susține fermele mici în raport cu concurența globală, dar doar așa putem obține banii de la contribuabili fără scandal – dar dacă totuși va fi scandal, cum se va rezolva situația?

În final, întrebarea care acum se pune din ce în ce mai pregnant, oare știm ce vrem cu aceste politici agricole, deoarece majoritatea celor implicați în agricultură caută să vadă care sunt studiile care argumentează această politică, care de altfel a fost piatra unghiulară a actualei președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o doamnă mai mult decât onorabilă, dar departe de a deține o specializare în acest domeniu.

Îmi doresc foarte mult ca prin această dorință politică care nu are toate aspectele la vedere și în multe privințe este ipocrită, să nu dorim să ajutăm un domeniu și să nu distrugem o societate, fiindcă foamea este cel mai greu lucru de controlat.

Cred că o discuție mult mai aplicată și bazată pe studii serioase și cu aplicabilitate directă în aceste domenii ar fi fost mult mai benefică. Noi în schimb întâi decidem și apoi facem studiile care să justifice decizia adoptată, iar exemplele sunt mai numeroase și în alte materiale o să revenim asupra lor.

Nu rămâne decât să sperăm că freamătul lumii agricole să poată să mai salveze câte ceva din această foarte posibilă aventură a politicienilor ,,bruxellezi”, care nu sunt nici la prima abatere, dar ce este mai rău nici la ultima, iar toate reunite în ,,poveștile bruxelleze”. Vom reveni și cu altele.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Tratamentele inovatoare pentru semințe sunt folosite pe mai mult de zece milioane de hectare în Europa, arată estimările Corteva Agriscience, compania accelerând eforturile de a satisface cererea tot mai mare de produse de origine naturală.

Lumidapt^® și Lumibio Kelta, un nou tip de fertilizant tratament sămânță și stimulator de creștere dezvoltate de Marrone Bio Innovations, subsidiara Pro Farm Technologies, au fost folosite pe semințele de porumb, rapița de toamnă și floarea-soarelui marca Pioneer, în sezonul 2021.

„Suntem dedicați inovației continue contribuind la creșterea profitabilității pentru fermieri, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor privind produse agricole obținute prin moduri mai sustenabile. Lumidapt^® și Lumibio Kelta au dovedit o mai bună uniformitate a culturilor, cu răsărire timpurie, rădăcini mai puternice și plante mai sănătoase. Produsele derivate din surse naturale nu conțin microplastice, fiind în conformitate cu eforturile companiei de reducere a impactului agriculturii asupra mediului”, a precizat Monica Sorribas, Marketing Leader Europa Corteva Agriscience.

Andre Negreiros, Seed Applied Technologies Leader Europa Corteva Agriscience a adăugat: „Produsele nutriționale de tratament al semințelor derivate din surse naturale oferă o oportunitate unică de a ajuta fermierii să se îndrepte către practici care au atât beneficii financiare, cât și pentru mediul înconjurător. Suntem mândri că această soluție a fost adoptată în toată Europa, contribuind astfel la practici agricole mai durabile. Este pentru prima dată când vedem o utilizare atât de extinsă a unei astfel de tehnologii cu performanțe și rezultate excelente. Succesul obținut cu Lumidapt^® și Lumibio Kelta a fost posibil doar datorită angajamentului puternic dintre Corteva Agriscience și colaboratori inovativi precum Marrone Bio Innovations (MBII) și Pro Farm Technologies și a unei relații unice pe care o avem cu fermierii și consumatorii din întreaga Europă”.

Aceste noutăți vin pe măsură ce Corteva Agriscience continuă să construiască un nou Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor (C-SAT) în sud-vestul Franței, cu scopul de a ajuta fermierii europeni să asigure culturilor lor cel mai bun start în vegetație și să obțină producții excelente.

Centrul C-SAT acționează ca un laborator, un centru de testare și de tratare a semințelor, cu procese riguroase pentru descoperirea, formularea și testarea reală a tehnologiilor aplicate semințelor. Acest proces permite tratamentul semințelor în scopul protejării lor și oferă, astfel, fermierilor, soluții inovatoare pentru provocările unui sector agricol în continuă schimbare, conferindu-le valoare adăugată.

Un nou produs pentru cereale

Anul acesta, Corteva Agriscience va lansa un nou produs pentru cereale, YMPACT^®, dezvoltat prin folosirea noilor tehnologii ca rezultat al acordului comercial cu Pro Farm Technologies.

În baza acestui acord, arată Maria Cîrjă – director marketing Corteva Agriscience România &Moldova, compania Corteva va produce și comercializa în exclusivitate o serie de produse biologice cu aplicativitate pe semințe brevetate pe platforma tehnologică a Pro Farm, pentru a furniza cultivatorilor europeni cele mai bune instrumente disponibile pentru a stimula plecarea în vegetație și pentru a îmbunătăți sănătatea plantelor, rezultând randamente de producție și de calitate a culturilor mult îmbunătățite.

Încă din 2019, fermierii români au acces la tratamentele derivate din surse naturale

În România, Corteva a introdus noile tratamente derivate din surse naturale aplicate semințelor încă din 2019. Fermierii români au acces la aceste tehnologii și sunt folosite în momentul de față pe aproximativ 1,5 milioane de hectare.

Ca parte a angajamentului pe care și l-a asumat, de a crește durabilitatea agriculturii, așa cum cer consumatorii, Corteva a anunțat un acord exclusiv de comercializare, furnizare și distribuție cu Eden Research, pentru a sprijini fermierii care se străduiesc să răspundă exigențelor publicului. Acordul Eden Research se referă la produse ce folosesc microcapsule Sustaine™, care sunt din surse naturale, fără plastic, microsfere biodegradabile derivate din drojdie.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Piața cerealelor (grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui) la data de 1 februarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Prețurile grâului românesc în paritatea CPT Constanța au gravitat în jurul valorilor de 225-228 euro/tonă. Echivalentul pentru paritatea FOB Constanța este de 232-235 euro/tonă (282-285 USD/tonă). „Prețurile pot varia în mod pozitiv sau negativ cu 2-3 unități”, precizează Cezar Gheorghe.

În piața internă, interesul procesatorilor rămâne constant, cu niveluri de 1.070-1.080 lei/tonă (echivalent 221,5 euro/tonă sau 269 USD/tonă), în paritatea FCA ferme/siloz/bază. „Pe lanțul de vânzare, intermediarii oferă pentru loturile mici identificate în diverse locații circa 1.000 lei/tonă (echivalent 205 euro/tonă sau 250 USD/tonă). Pentru loturi mai mici, prețul poate coborî sub acest nivel. Se înregistrează tranzacții în aceste zile. Micii deținători, dar și cei care dețin loturi mai mari au început să tranzacționeze mărfuri, alimentați de căderea abruptă a prețurilor înregistrate în urmă cu câteva zile. Momentele de neliniște sunt firești, mai ales dacă sunt alimentate de scadențele la credite, ceea ce face ca piața să se miște, un lucru care nu s-a întâmplat des în ultimii ani”, punctează analistul.

Pentru noua recoltă, prețurile oferite de comercianți și procesatori sunt mai scăzute față de zilele trecute. „Dacă săptămână trecută observam cotații de 187 euro/tonă, minus 4-7 euro/tonă în cazul în care grâul este declasat, în săptămână aceasta, notăm medii de 180-182 euro/tonă, minus 5-7 euro/tonă cotații pentru grâul din recolta nouă. Toate prețurile reflectă nivelul de paritate CPT Constanța. Pentru o imagine completă, adăugați la prețul CPT 5-5,5 euro/tonă și veți regăsi prețul în FOB Constanța”, arată Cezar Gheorghe.

Procesatorii interni manifestă, la rândul lor, un interes deosebit pentru recolta nouă. Cotațiile lor pentru marfă cu livrare în unitățile de procesare sunt în jurul a 164-166 euro/tonă. Însă, în planul tranzacțiilor de grâu, activitatea a stagnat după căderea prețului pentru această marfă. Actorii din piață sunt încă ancorați în prețul precedent, iar piața este deosebit de calmă. Nu se înregistrează tranzacții notabile, fermierii așteptând revenirea la cotațiile anterioare.

În toamna lui 2020, în România, suprafața de grâu însămânțată este de 2.150.000-2.170.000 hectare. Este o suprafață în creștere față de anul trecut cu 100.000-120.000 de hectare. „Creșterea s-a făcut prin deplasarea asolamentului din cauza condițiilor secetoase din 2020”, explică analistul, care adaugă că, la acest moment, câmpurile din țara noastră arată bine spre foarte bine. „Încrederea în noua recoltă și în potențialul său este la cote înalte. Conform productivității cu care suntem creditați, și anume 4,73 tone/hectar, producția României ar depăși bariera celor 10.000.000 tone cu circa 300.000 tone. Acest aspect ne poziționează drept un jucător extrem de activ în bazinul Marii Negre. Ultimele licitații din Iordania pentru recolta nouă au dat acest semnal clar și puternic. Poziția geografică a României, cu un avantaj logistic față de vecinele ei, Rusia și Ucraina, potențialul de producție al acestui an agricol (din care extragem necesarul intern), ne duc la un potențial de export de peste 6.000.000 tone.”

În Rusia, lucrurile sunt departe de a se fi temperat. Fermierii sunt într-un moment în care vor să vândă către piața de export cât mai mult, astfel încât să scape de efectele taxei care va intra în vigoare din 15 februarie 2021, cu o dublare a ei începând cu 1 martie.

În ianuarie 2021, volumul de export al Rusiei a atins 3.300.000 tone, înregistrând o creștere de la an la an de 57% și un volum al vânzărilor de grâu în ianuarie care nu fost atins niciodată. „Încercăm să legăm lucrurile și constatăm că, după zvonul că taxa s-ar suspenda, coroborat cu data de 20-21 ianuarie 2021, când fondurile speculative au început să-și lichideze pozițiile, grâul a coborât abrupt cu circa 17 euro/tonă.”

Bazinul Mării Negre se învârte în jurul valorii de 228 euro/tonă MATIF, livrare martie 2021.

Diferența dintre prețul recoltei vechi și prețul recoltei noi se situează în mod normal la un nivel de 20 euro/tonă, însă, în ultima perioadă de timp, a depășit bariera de 35 euro/tonă. „Calmul zilei de vineri, 29 ianuarie 2021, ne-a indicat o diferență de aproape 30 euro/tonă”, a specificat consultantul Casei de Trading a Fermierilor.

PORUMB

Prețul porumbului românesc crește după reculul încasat în 20-21 ianuarie 2021. Dacă la acea dată cumpărătorii ofereau un maxim de 200-202 euro/tonă în paritatea CPT Constanța, vineri – 29 ianuarie, oferta se ridicase în jur de 212-214 euro/tonă. Cu o paritate de euro-dolar de 1,2137, prețul în USD/tonă este de 260.

„În piața internă, fermierii cu stocuri au interes de vânzare la un nivel de 960-980 lei/tonă, după ce, inițial, ridicaseră așteptările la 1.000 lei/tonă. Porumbul are încă potențial de dezvoltare la nivelul prețului, având în vedere cererea existentă și timpul rămas până la noua recoltă”, arată Cezar Gheorghe.

Prețul vecinilor ucraineni este aliniat cu cel al porumbului românesc, 260 USD/tonă CPT. Identic cu situația din România, și în rândul fermierilor ucraineni, așteptările sunt puțin mai mari, cu toate că un acord al guvernului cu exportatorii limitează potențialul de export la 24.000.000 tone.

Prețurile pentru recolta nouă rămân la nivelul de 160 euro/tonă în paritatea CPT Constanța, deși nivelul ar trebui să se situeze la 164 euro/tonă, susține analistul.

RAPIȚĂ

Cotațiile semințelor de rapiță gravitează în jurul valorii de 400 euro/tonă. Cumpărătorii oferă prețul echivalent MATIF august 2021, minus 2-4 euro/tonă, în paritatea CPT fabrica de procesare.

În vestul României, indicațiile pentru rapiță în paritatea FOR (Free on Rail), adică încărcată în tren liber de sarcini, se cotează la valori echivalente MATIF august 2021, minus 15 euro/tonă. „Tranzacții se înregistrează în toată România. Remarcăm și notăm existența unei prudențe în contractare – nu mai mult de o tonă la hectar”, precizează Cezar Gheorghe.

Suprafața însămânțată cu rapiță în România, în toamna 2020, este estimată la 380.000 de hectare. „Principalul factor generator de preț în cazul rapiței rămâne în continuare prețul energiei și consumul generat de industria de transport. Prețul barilului de petrol în Brent este unul destul de pozitiv, circa 56 USD, deci motivele de stabilitate sunt la locul lor. Odată cu demararea campaniei de vaccinare la nivel european, transporturile de marfă și persoane vor cunoaște valori mai ridicate decât cele din prezent și, astfel, al doilea factor de piață al rapiței vă influența pozitiv prețul acesteia”, susține analistul.

FLOAREA-SOARELUI

În România, recolta veche se tranzacționează la nivelul de 665 USD/tonă CPT procesator.

Recolta nouă se indică la nivelul de 470 USD/tonă CPT Constanța și 460 USD/tonă CPT procesator. „Nivelul este o indicație de intenție. Contractele nu se semnează, cu excepția unui intermediar care a pariat deja pe presiunea de recoltă sau pe recuperarea vânzărilor de inputuri. Însă, drumul semințelor de floarea-soarelui este lung. Mai avem cel puțin 45-50 de zile până la începerea semănatului, că să nu mai aducem în discuție elementul vreme în perioada martie-mai și căldurile din iulie-august. Bonusul pentru floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic, este unul timid, de circa 30 USD/tonă, semn că HoReCa nu va avea încă un potențial ridicat prin cerere în această vară, din motivele pandemiei care a lovit extrem această industrie”, a încheiat Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet privind piața cerealelor, din data de 1 februarie 2021, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-1-februarie-2021/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Piața cerealelor (grâu, porumb, rapiță, floarea-soarelui și soia), la data de 12 ianuarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul românesc se tranzacționează în aceste zile la nivel de 1.000 lei/tonă FCA ferme. Poziția geografică pe harta României a acestor tranzacții este variată, astfel că, în funcție de costurile logistice, acestea au parități în condiția CPT Constanța la nivel de 215-218 euro/tonă, echivalent cu 1.050-1.070 lei/tonă. „Fermierii care au putut stoca și aștepta văd roadele așteptării. Desigur, această decizie a presupus și costuri financiare suplimentare pentru depozitare și operațiunile de fumigare, aerare, precum și asumarea perisabilităților aferente”, spune Cezar Gheorghe.

Analistul adaugă că prețurile pentru recolta nouă se situează la nivelul de 177-178 euro/tonă, cu livrare iulie 2021, echivalent 867–870 lei/tonă. „După cum puteți observa, avem o diferență de recolte de circa 40 euro/tonă și un nivel de referință față de Euronext Septembrie 2021 de 17 euro/tonă”, punctează Cezar Gheorghe.

Ucraina tranzacționează grâul cu proteină 11,5% la nivelul de 273 USD/tonă în FOB. Convertit în euro, acesta conduce la nivelul de 223 euro/tonă în FOB, baza CPT fiind deci 216-218 euro/tonă, similar cu Portul Constanța. „Echivalentul de vânzare calculat cu tot cu taxă din fermele rusești atinge un nivel de 285-290 USD/tonă, deci sunt efectiv necompetitive”, menționează consultantul Casei de Trading a Fermierilor.

PORUMB

Porumbul românesc s-a potențat în ultimele două-trei zile din punct de vedere al prețului, plecând de la un nivel al tranzacțiilor de 185 euro/tonă, în perioada dintre Crăciun și Anul Nou și atingând nivelul de 198-199 euro/tonă în paritatea CPT Constanța. „Acest aspect se datorează în principal factorului Argentina, care a sistat fluxul de export până la data de 1 martie 2021, cumpărătorii revenind astfel în bazinul Mării Negre, forțați și de cererea iminentă a UE de import porumb. Turcia, de asemenea, este jucător pe piața importurilor și acum două zile organizase licitație pentru cantitatea de 155.000 de tone. Fermierii americani au intenția clară de a mări suprafețele care vor fi însămânțate cu porumb în 2021, efect al prețului susținut de cererea Chinei. Pe baza indicațiilor bursiere de astăzi, estimăm un preț al recoltei noi în jurul valorilor de 167-169 euro/tonă CPT Constanța. Bazinul Mării Negre este un rezervor de porumb în aprovizionarea țărilor din UE, Turcia, precum și a destinațiilor îndepărtate precum China”, arată Cezar Gheorghe.

RAPIȚĂ

Rapița gravitează în jurul valorii de 400 euro/tonă, conform Euronext Paris. Cotațiile actuale pentru recolta nouă de rapiță (august 2021) sunt în jurul valorilor de minus 8 euro/tonă, identice cu cele ale exportatorilor din portul Constanța. Deși nivelul prețului este unul ridicat, așteptările sunt și mai ridicate, în jurul valorilor de 400 euro/tonă FCA ferme, adică 2.000 lei/tonă.

FLOAREA-SOARELUI

Tranzacțiile sunt foarte mici, însă nivelul uleiului brut de 1.290-1.300 USD/tonă reflectă prețul potențial de 635 USD/tona de marfă în paritatea CPT Constanța, explică Cezar Gheorghe. „Comparat cu prețul uleiului brut din septembrie 2020, adică 880 USD/tonă, creșterea cu 48% este foarte mare. Factorul principal a fost tot seceta din 2020, care a diminuat dramatic recolta de floarea-soarelui din România, Ucraina și Rusia. Prețul uleiului de palmieri și al uleiului de soia, precum și cererea susținută din țări ca India au făcut ca prețul uleiului brut să evolueze până la acest nivel”, a continuat analistul.

SOIA

Problemele din Argentina, diminuarea recoltei din America de Sud, faptul că recolta a două de soia din Argentina este incertă, coroborat cu cererea constantă de proteină a Chinei, fac ca acest produs să aibă o tendință ascendentă în preț încă din debutul lui 2021. „Evoluția însă a început la nivelul lunii mai 2020, plecând de la 311,5 USD/tonă, și atingând astăzi un nivel de 503,4 USD/tonă la CBOT”, a precizat Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 12 ianuarie 2021, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-12-ianuarie-2021/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Suprafețe în scădere cultivate cu cartof, competiția cu producătorii de tradiție din Vest, mana, ploile excesive și băltirile din 2019, imposibilitatea efectuării tratamentelor avio pentru mană sunt doar câteva dintre problemele cu care s-a confruntat și se confruntă această cultură cu tradiție în România. Realitatea acestui sector și soluțiile pentru dezvoltarea lui le-am discutat cu Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR) și Sorin Chiru, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov (INCDCSZ).

Anul trecut a fost, ca și cel precedent, un an în care cultura cartofului a avut de suferit. Problemele au început în primăvară, care a fost destul de timpurie, cu ploi la plantare, ploi care au ținut aproximativ două luni. „Anul 2019 a fost un an destul de dificil din punctul de vedere atât al condiţiilor climatice, cât şi al repartiţiei precipitaţiilor. Noi am fost afectaţi pentru că la un moment dat a plouat și o sută de litri într-o zi, dar ca repartiţie a fost destul de prost asigurată şi din această cauză producţiile au fost diminuate. Chiar şi la cereale am avut producţii mai mici decât în anul 2018, mă refer la zona de influenţă a Institutului, în Ţara Bârsei”, arată Sorin Chiru, director general INCDCSZ Brașov (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr).

S-a plantat „printre picături” și mulți fermieri nu au reușit să rebiloneze toată suprafaţa de cartof. Astfel, cartoful a fost expus și afectat de epidemia de mană care a continuat încă vreo două săptămâni. „Am avut mari probleme în a controla această boală deosebit de păgubitoare. N-am avut nici posibilitatea de a face tratamente avio, pentru că nu sunt omologate produsele care ne interesează pe noi pentru controlul manei – sunt interzise pentru tratamentul avio. Sunt în schimb omologate produse precum insecticidele, care n-au nicio relevanţă pentru ceea ce ne interesează pe noi. Aşa că majoritatea a forţat şi a stricat utilajele de aplicare terestră, s-au făcut ogaşe în terenuri, am avut băltiri. Foarte mulţi fermieri au pierdut între 10% și 15% din producție, din suprafață de fapt, din start. S‑au oprit ploile – a venit seceta. Am sărit, cum ziceam, de la o extremă la alta și pământul s-a întărit”, ne-a spus președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR), Romulus Oprea, el însuși fermier, cultivator de cartofi.

În Covasna și Harghita, județe de tradiție pentru cultura cartofului, a continuat această alternare a zilelor cu temperaturi foarte ridicate cu perioade ploioase. „Aș zice că, în general, producţia a fost mai mică cam cu 15% decât în 2018, care deja a fost un an foarte, foarte problematic, mai ales în Europa de Vest. În schimb, în 2019 a fost invers: în Europa de Vest a fost aproape bine, aproape un sezon normal, cu producţii normale, și se vede ce se întâmplă pe piață, la începutul anului aveam numai cartofi de import – noi şi polonezii am fost cei care am suferit din cauza climei şi anul ăsta nu prea au fost cartofi importaţi din Polonia pe piaţa românească. Stocurile fermierilor români, în martie, erau aproape epuizate, probabil 10% din ce vedeţi pe piaţă sunt cartofi româneşti, restul sunt cartofi de import”, a explicat Romulus Oprea.

Diferența a făcut-o, dincolo de vremea bună în anumite zone, aplicarea corectă a tehnologiilor. „Per ansamblu pot spune că, în final, acolo unde s-a aplicat o  tehnologie corespunzătoare, chiar dacă producţiile au fost diminuate comparativ cu 2018, anul trecut a permis obținerea unor rezultate pozitive din punctul de vedere al profitului realizat”, susține Sorin Chiru.

Cifre „scoase din burtă”

În 2018, România a avut 33.246,42 ha cultivate cu cartof, din care 29.852,64 ha cartof consum, 496,26 ha cartof pentru sămânță, 2.897,52 cartof timpuriu pentru industrializare. În 2019, suprafața a scăzut și a ajuns la 27.000 ha.

Suprafețele cultivate cu cartof de sămânță au scăzut enorm. Dacă în 1999 se putea vorbi de 6.500 ha, în 2019 vorbim de până la 600 ha suprafață plantată (nu certificată). „Dacă ar fi să facem o comparaţie, acum 7-8 ani aveam 54.000 de hectare înregistrate la APIA. Avem în schimb o discrepanţă foarte mare faţă de cifrele oficiale publicate de INS (Institutul Național de Statistică), respectiv de Ministerul Agriculturii, care vorbesc de 174.000 de hectare. Și nu sunt nefiscalizate, din moment ce regulile sunt aceleaşi pentru toţi, din moment ce toţi fermierii mari sau mici plătesc impozit pe normă de venit. Asta înseamnă că orice fermier care produce sub două hectare de cartofi nu plăteşte niciun impozit, deci nu ar avea absolut niciun motiv să nu declare acea suprafaţă. Plus că beneficiază de acea subvenţie pe suprafaţă, ca orice alt fermier. Diferenţa cred că este în aer, eu cred că aceste cifre sunt scoase din burtă, pe româneşte”, afirmă Romulus Oprea, care crede că e posibil să mai avem 20.000-30.000 de hectare. „Vă dați seama ce ar însemna asta pentru producătorii de sămânţă? Cât material de plantat am avea nevoie cu 175.000 de hectare, când noi producem 10.000 de tone în România?”, a completat cultivatorul.

Doar 10% din necesarul propriu de cartofi pentru sămânță este asigurat de România

Legat de suprafețe, în România, cartoful pentru industrializare se cultivă pe 3.000 de hectare, cartoful de sămânţă până în maximum 600 de hectare. „Asigurăm cam 10% din necesarul de cartofi pentru sămânță, la cele circa 30.000 de hectare. Că, bineînţeles, se poate planta material necertificat pe celelalte suprafeţe şi drept urmare avem şi producţii foarte mici. În statistici avem producţiile cele mai mici din Europa, pentru că avem material de calitate slabă, sămânţă necertificată în primul rând, aşa-zisul cartof de sămânţă care, de fapt, este cartoful mărunt din culturile de consum, unde putem găsi orice”, explică Romulus Oprea.

Fermierii profesionişti, cu toate dificultăţile pe care le întâmpină, obţin producţii rezonabile, 35-45 de tone pe hectar. „De aici şi până a spune că în România se fac 12-14 tone de cartofi pe hectar în medie, iarăşi este o diferenţă foarte mare, şi eu zic că vine numai din raportarea la acele cifre care n-au nicio legătură cu realitatea. Dacă vorbim de datele INS, se spune că românul consumă cam 90-95 kg de cartofi pe an. Acum nu ştiu câţi români mai sunt în ţară, probabil sunt 15 milioane, dar dacă punem 15 milioane cu o sută de kilograme, avem nevoie de 1,5 milioane de tone. Dacă noi avem 30.000 de hectare şi producem 30 de tone, înseamnă că avem un milion de tone, ne mai trebuie 500.000 care se aduc din import, este clar. Calculul din punctul nostru de vedere este mai simplu. Celălalt cartof, produs neînregistrat la APIA, aș zice că este pentru autoconsum, nu este în niciun caz cartof destinat pieţei. Dar, repet, diferenţa între suprafeţele raportate şi ceea ce este în realitate este imposibil de justificat, nu cred în aceste cifre”, a detaliat președintele FNCR.

Statul trebuie să intervină în competiția neloială cu producătorii din Vest

Considerat a doua pâine a românului, cartoful este o cultură dificilă, care are nevoie de susținere și suport, iar acest fapt a fost semnalat, în ultimii ani, de mai toți cei implicați în domeniu.

După 1989, cartoful a fost lăsat de izbelişte. Iar dacă până în 2007, cât am avut piaţa „noastră” şi nu am fost membri în Comunitatea Europeană, fermierii români n-au avut probleme cu desfacerea producţiei pe piaţa românească, după 2007 a început competiţia directă cu marii producători de tradiţie din Vest, producători capitalizaţi, în care s-a investit 50-60 de ani după război. „Atunci trebuia să intervină statul şi să ne pună măcar pe picior de egalitate cu aceşti fermieri, pentru că peste tot în Europa cartoful este considerat o cultură liberală, nu presupune subvenţii, nu presupune nimic, doar că fiecare stat responsabil a găsit pârghiile de a ajuta această cultură prin subvenţii mascate, prin accesul la credite foarte ieftine la inputuri foarte ieftine. Noi plătim pe inputuri în agricultură mai mult decât fermierii din Vest; avem acces la credite cu dobândă de 6-7 ori mai mare decât un fermier din Vest, deci e imposibil să te capitalizezi. Am intrat în competiţie directă cu ei şi suntem, cum ar veni, cu pieptul gol în faţa gloanţelor”, a subliniat Romulus Oprea.

Ca un exemplu, legat de așa-zisul cartof toxic, în România nu se pot folosi substanţe pentru protecţia cartofului în timpul depozitării împotriva putregaiurilor, inhibitori de încolțire, pentru că sunt produse neomologate în România. În schimb, toate ţările din vest folosesc aceste produse şi-şi protejează cartoful cu care vin pe piața românească. „Inclusiv în primăvară, până în vară târziu, și nu se întreabă nimeni cum pot fi acei cartofi atât de turgescenţi. Iar producătorul român este aproape obligat să-şi vândă marfa în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, vorbim de cel din zona tradiţională, pentru că producătorii de cartof timpuriu din bazinele specializate din sud, în principal Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Constanţa, îşi vând marfa deja din vară. Or, producătorii noştri din zona tradiţională sunt „forţaţi” aproape să-şi vândă marfa în primele luni ale iernii, pentru că după aceea intervine deshidratarea, deprecierea şi competiţia cu marfa venită din import care arată, trebuie să recunoaştem, mult mai bine”, a punctat președintele FNCR.

Astfel, producătorii din Vest au putut folosi substanțe interzise la noi. Vestea bună pentru producătorii români este că, de anul acesta, acele substanțe vor fi interzise și la ei.

Tot mai puțini fermieri cultivă cartoful

Foarte mulți fermieri au renunțat la această cultură, deoarece e o cultură care într-un an te poate duce în faliment. Necesită o investiţie enormă, echivalentul înființării în fiecare an a unei plantaţii de viță-de-vie: pentru un hectar de cartofi de sămânţă, de exemplu, costurile se ridică la 10.000 de euro.

Aceste costuri le au producătorii în fiecare an la însămânțare, iar apoi sunt supuși vicisitudinilor climatice. „Poţi să ai și declasări, respingeri – ai pierdut toată cultura și n-are nimeni nicio treabă, este numai şi numai riscul tău. Dacă ar trebui să comparăm cu o cultură gen grâu sau porumb, unde se investesc 1.500-2.000, poate 2.500 de lei pe hectar și comparăm cu 25.000 de lei sau 30.000 de lei cât se consumă pentru un hectar de cartof pentru consum, deja vorbim de cifre considerabile. Prin urmare, trebuie să fii un pic nebun să continui să produci această cultură, care e fără dus și întors. În momentul în care ai investit atâţia bani în utilaje specifice şi în depozite, nu prea mai poţi să dai înapoi, pentru că ai pierdut totul”, ne-a explicat Romulus Oprea.

Din această cauză, numărul fermierilor producători de cartof e în continuă scădere, lucru observabil și la suprafețe. De pildă, Suceava era un judeţ dominant ca suprafață cultivată cu cartof în România, înainte de 1989 și până spre 2002, cu nu mai puțin de 30.000 de hectare. În prezent, suprafața cultivată se situează între 6.000 și 7.000 de hectare.

Covasna, care este cel mai mare producător de cartof pentru consum, pentru sămânţă şi pentru industrializare, a ajuns în prezent la aproximativ 9.000 de hectare. „Și acum câțiva ani avea 14.000-15.000 de hectare! Harghita, la fel, Braşovul, la fel. Deci suprafeţele sunt într-o continuă scădere şi se pare că nu observă nimeni treaba asta. În câţiva ani, noi n-o să mai avem cartof românesc şi e păcat, pentru că până la urmă vorbim de siguranţa alimentară”, a mai spus Romulus Oprea.

Dispariția cartofului de pe rafturile magazinelor a atras și creșterea prețului. Specialiștii din domeniu se tem că această creștere va fi tot mai mare, dacă nu va exista o minimă concurență cu produsul intern.

Atenția trebuie îndreptată către cercetare

O soluție pentru asigurarea continuității acestei culturi în România este ca fermierul să se îndrepte către cercetarea românească, iar aceasta să vină în întâmpinarea nevoilor lui. „La ora actuală, noi nu mai suntem în faza în care facem cercetare fundamentală. Noi facem cercetare aplicativă, acesta e profilul Institutului Național de la Brașov, şi, fiind aplicativă, se adresează în primul rând fermierilor – ceea ce facem noi prin loturi demonstrative și nu numai la institut, ba chiar la fermier. Avem acest eveniment cunoscut de toată lumea, „Ziua verde a cartofului”, când în fiecare an mergem într-o altă zonă, la un alt fermier, unde prezentăm tehnologii și soiuri noi, iar fermierii vin cu problemele lor. Şi iată că din această platformă de discuţii se generează direcţii de cercetare noi”, ne-a explicat Sorin Chiru, director general INCDCSZ Brașov.

Ca un exemplu, fermierii români sunt preocupaţi de o serie de probleme, cum ar fi Nematodul comun, Clavibacter sau Ralstonia și de cum putem evita răspândirea lor. „Apariţia acestor boli de carantine poate să genereze cinci ani de interdicție de cultură a cartofului, ceea ce din punct de vedere economic este un dezastru. Noi avem o relaţie foarte bună cu Federația Națională Cartoful din România, care cuprinde principalii fermieri din acest domeniu, care, dată fiind raţiunea asolamentului şi a rotaţiei, nu se ocupă numai de cartofi, ci au în planul lor de cultură și cereale, sfeclă, plante furajere, și iată că ne regăsim în aceste preocupări, venim către ei de fiecare dată. Inclusiv soiurile noi pe care le creăm sunt testate în aceste câmpuri ale fermierilor şi numai în momentul în care le trezesc interesul continuăm cu promovarea lor pentru a produce sămânţă”, a detaliat directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, institut care a avut de suferit în perioada de tranziţie.

Potențial nevalorificat?

În România, înainte de ’89 se producea sămânță de cartof pe 40.000 de hectare, iar astăzi discutăm de circa 600 de hectare. Acest fapt este reflectat și în activitatea instituțiilor. „Dar la ora actuală, părerea mea este că potențialul institutului și al stațiunilor de profil care încă sunt la Miercurea-Ciuc şi Târgu Secuiesc nu este pe deplin valorificat, în sensul că sămânţa care se produce la ora actuală este departe de ceea ce ar trebui să oferim noi fermierilor. De ce? Pentru că soiurile noastre sunt create în condiţiile din România, sunt mai adaptate condiţiilor de la noi din câmp și, să nu uităm un lucru extrem de important, factorul economic, sămânţa românească este mult mai ieftină decât sămânţa din import”, a detaliat directorul general INCDCSZ, Sorin Chiru.

Dar sămânța nu e destulă și institutul brașovean nu acoperă cererea. Astfel că anul acesta o să multiplice suprafaţa de cartof de sămânţă.

Prețul mic i-a determinat pe unii fermieri să renunţe să mai multiplice cartoful, iar pe alții să renunţe chiar la cultura cartofului, migrând spre culturi „mai în trend”, cum este soia sau rapița. „Dar punctul meu de vedere sau punctul nostru de vedere, al Institutului, este că ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că aceia care s-au implicat în cultura cartofului la un nivel tehnologic acceptabil, de la mediu spre bun, au obţinut rezultate economice pe măsură. Deci asta ne face să sperăm că în continuare va deveni interesant şi pentru alţi fermieri să intre şi să menţină cel puţin la nivelul ăsta cultura. Din calculele noastre, o suprafaţă care s-ar stabiliza undeva la 130.000-150.000 de hectare ar fi suficientă nu numai pentru a acoperi cererea din România, dar şi pentru disponibilități de export. Ceea ce zicem noi că s-ar putea realiza”, arată Sorin Chiru, specialistul care caută soluții ca această cultură să rămână în continuare a doua pâine a României.

Mai mult, Olanda şi Germania au suferit în anii trecuţi din cauza secetei, ceea ce a dus la o cerere mai mare de cartof românesc.

Faptul că la noi se cultivă la Paralela 45, care reprezintă condiţii foarte bune pentru cultura cartofului, dar și faptul că nu se folosesc abuziv tratamente fitosanitare pot duce la păstrarea cartofului ca o cultură principală pentru români.

Atragerea fermierilor mari în producerea de sămânță

La Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov s-au brevetat în ultima perioadă șapte soiuri care sunt de viitor. „Avem un sistem de multiplicare in vitro, deci dorim să facem tot lanţul de producere a cartofului pentru sămânţă şi ne dorim foarte mult să ne implicăm astfel încât să oferim cantităţile care lipsesc, să mărim cantitatea. Şi în acelaşi timp, dorim foarte mult să atragem din fermierii mari, care au potenţial să intre în acest sistem de producere a cartofului pentru sămânţă din nou, pentru că economic au şi ei de câştigat, iar noi ne răspândim în ţară creaţiile obţinute la institut în ultimii ani”, ne-a zis în încheiere directorul general INCDCSZ, Sorin Chiru.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Alocarea financiară pentru programul de ajutor de minimis pentru producția de usturoi a fost majorată cu 60%, în anul 2020 fiind alocate 7,5 milioane de lei, față de anul 2019, când au fost alocate 4,5 milioane de lei.

Programul „Usturoiul” este în derulare, numărul solicitanților înscriși în program la data de 15 mai 2020 fiind 1.098, aproape triplu față de totalul beneficiarilor programului din 2019, respectiv 409 beneficiari.

La aceeași dată, 15 mai 2020, suprafața cultivată este de 1.153 ha, față de 379,04 ha în programul din anul trecut.

Reamintim că, pentru a beneficia de subvenții, producătorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg de usturoi/10 mp. Sprijinul financiar este de maximum 3.000 euro/ha.
Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie - 20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie.

În vederea monitorizării calității usturoiului, cultivatorii trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, care va fi verificat de Autoritatea Națională Fitosanitară.

Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.

Verificarea culturii de către reprezentanții direcțiilor agricole județene se va face înainte de recoltare, cu evaluarea producției.