subventii agricole - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 10 Martie 2020 10:31

Secetă și nu prea…

S-a creat o adevărată psihoză, legat de o secetă excesivă, care anul acesta pustiește culturile și seacă fântânile. Desigur că finalul poveștii despre secetă ar fi însemnat, undeva prin toamnă, o creștere a prețurilor, pe fondul unei crize alimentare, generată desigur de o recoltă slabă. Problema a fost „rezolvată”, se pare, mult mai repede, de isteria creată de noul coronavirus, care a scumpit deja măștile de protecție de o sută de ori și a început să golească rafturile magazinelor, așa că scenariul cu seceta nu mai este de actualitate, mai ales că, în timp ce scriu acest articol, în mod ironic, a început iar să plouă.

Aproape seară de seară, jurnalele de știri au prezentat culturi anemiate de frig, de lipsa apei și poate de carențe tehnologice. Pentru cei avizați, e greu de asimilat astfel de informații, în condițiile în care zona de vest a țării s-a bucurat de precipitații constante atât în lunile de toamnă, cât și în cele de iarnă, asigurându-se astfel un nivel de apă mulțumitor pentru culturile înființate în toamnă. Chiar dacă mai este nevoie de până la 100 de litri de apă pe metrul pătrat, pentru a se atinge optimul, plantele s-au dezvoltat mult mai bine decât în perioada similară a anului trecut, ne-a spus prof. dr. ing. Doru Ioan Petanec, șeful Direcției pentru Agricultură a județului Timiș. „La ora actuală, solul este alimentat cu apă, poate nu cât ar trebui, cu o rezervă pentru începutul de vară, dar avem în față primăvara care ar mai putea aduce precipitații. Am mai avea nevoie de o săptămână de ploaie, ceea ce înseamnă aproximativ 100 de litri pe metrul pătrat, ca să avem rezerve. Să nu uităm că zăpada avea rolul ei, dublu, de protecție împotriva înghețului, și, din fericire, n-a fost cazul în această iarnă, dar și de a asigura o cantitate de apă în sol prin topirea lentă. Din fericire, am avut ploi care n-au căzut în cantități mari, în perioade scurte, astfel încât au fost înmagazinate în totalitate în sol. Trebuie totuși tratată cu atenție problema apei, pentru că, să nu uităm, am avut coduri galbene și portocalii chiar de vânt, or, acest ventilator natural, suprapus temperaturilor mari din luna februarie, elimină foarte ușor apa din stratul superficial. Statistic vorbind, în Timiș avem 138.000 de hectare cu grâu înfrățit, care arată bine și foarte bine, și cam aceeași situație la rapiță, pe cele 20.000 de hectare semănate în toamna anului 2019”, a arătat directorul DAJ Timiș.

2020, un an care promite

La Mănăștur, în județul Arad, nivelul de alimentare cu apă în sol este mulțumitor, susține tânărul fermier Cosmin Micu, care lucrează în jur de 1.100 de hectare. „În luna ianuarie am avut cam 30-40 l/mp, cantitate mulțumitoare pentru moment. Cu ce a mai plouat în februarie și ce mai așteptăm în martie, cred că nu vom avea probleme în primăvară. De altfel, culturile de toamnă arată foarte bine, incomparabil cu ce am avut cu un an în urmă în această perioadă. Aproape în tot vestul țării, grâul a răsărit prin noiembrie, când am avut și ploi, dar și temperaturi destul de ridicate. Grâul este înfrățit, orzul, de asemenea, iar rapița arată foarte bine. Anul trecut, în luna februarie, grâul era doar la faza de coleoptil, doar prima frunză era formată”, precizează Cosmin Micu.

Situația este și mai bine ilustrată de arădeanul Dan Herțeg de la Semlac, un fermier cu mare experiență și rezultate notabile de-a lungul vremii, care ne spune că până acum anul agricol este incomparabil mai bun comparativ cu cel precedent. Dan Herțeg exploatează peste 2.600 de hectare. „În toamnă am semănat 1.100 de hectare cu rapiță, din care nu am întors niciun hectar. Am avut șansă cu o ploicică-două la vreme și a răsărit toată cultura. Mai avem pe rădăcină și cam 1.000 de hectare de grâu. Venim însă după un an extrem de greu, în care producțiile la grâu au „depășit în sens negativ orice așteptări. Am avut parcele în care am făcut 1.700 kg/ha, anul trecut. Niciodată n-am obținut atât de puțin la grâu. Cele mai slabe producții le-am avut prin `93-`94, când m-am apucat de agricultură, dar și-atunci am obținut 3.700 kg/ha. Din toamna lui 2018, de la semănat, și până în 26 aprilie anul trecut, când au început ploile, am avut în total 42 l/mp. Grâul a înfrățit după o ploaie de 7-8 litri/mp, după care o lună și jumătate n-a mai plouat și și-a eliminat frații. La rapiță, situația a fost la fel de dramatică în anul agricol 2018-2019, din peste 800 de hectare semănate am întors 532 de hectare. Am făcut o producție de 2.406 kg/ha. Anul acesta agricol, 2019-2020, am avut ploi încă din septembrie, a fost o toamnă foarte lungă, până în decembrie, cu temperaturi ridicate care au permis plantelor să se dezvolte foarte bine, iar acum, în februarie, culturile arată foarte bine. E un an care promite”, ne-a povestit Dan Herțeg.

Așadar, secetă și nu prea anul acesta în vestul României. Este fundamentată această idee care se inoculează populației seară de seară la jurnalele TV? O întrebare la care încearcă să răspundă directorul DAJ Timiș. „Eu nu sunt de acord cu ideea de secetă. Cred că se profită de schimbările climatice. Nu vreau să cred că în aceste condiții se profită pentru a se aduce fructe și legume din alte țări sau alte produse alimentare. Avem producători pe partea de legume-fructe care folosesc sisteme de irigare prin picurare, iar la cultura mare n-a fost deocamdată nevoie de apă din irigații. Sunt țări care suferă mai mult decât noi din cauza intemperiilor, din cauza temperaturilor și a lipsei de umiditate, ați văzut ce incendii de vegetație au fost în Australia. În condițiile acestea, nu cred ca trebuie să ne îngrijorăm”, conchide Doru Ioan Petanec.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Neonicotinoidele fac parte dintr-o grupă de insecticide foarte utilă pentru protecția semințelor de porumb și floarea-soarelui, imediat după semănat, împotriva unor dăunători foarte periculoși (de exemplu, rățișoara porumbului -Tanymecus dilaticollis). În campania agricolă din primăvara 2020 doar porumbul a primit derogare pentru utilizarea insecticidelor neonicotinoide.

„În aceste condiții, ce alte soluții avem pentru protecția tinerelor plăntuțe, imediat după răsărire, față de dăunătorii care acționează în această perioadă? Până în acest moment, companiile producătoare nu au descoperit un produs care să se ridice la nivelul insecticidelor neonicotinoide, dar ne promit că o vor face în următorii ani. Dar până atunci ce alternative avem pentru floarea-soarelui și porumb? Trebuie să lucrăm cu ceea ce avem”, spune Vicențiu Cremeneanu, președinte Alcedo.

Portofoliul companiei Alcedo cuprinde insecticide care pot veni în ajutorul agricultorilor.

Pentru protecția semințelor de floarea-soarelui și porumb față de dăunătorii din sol, se recomandă Langis, un piretroid pe bază de cipermetrin, omologat pentru combaterea viermilor sârmă (Agriotes spp.), în doză de 2 litri/tona de sămânță. „Langis creează o zonă de protecție în jurul semințelor tratate, distrugând sau îndepărtând dăunătorul, fără a afecta germinația semințelor. Acționează prin ingestie și contact, dar are și o acțiune repelentă față de viermii sârmă și alți dăunători din sol. Pentru o perioadă mai lungă de control, recomandăm să aplicați insecticidul Langis împreună cu fertilizantul starter Microfert-U, în doză de 2,5 litri/tona de sămânță, reducându-se corespunzător cantitatea de apă, fertilizantul asigurând și un start bun al culturilor, o răsărire uniformă și plante mai viguroase. Microfert-U are pH acid și face ca degradarea piretroidului să fie mult mai lentă”, precizează Vicențiu Cremeneanu, care arată și ce soluții sunt contra dăunătorilor care apar odată cu răsărirea florii-soarelui. „O opțiune pentru combaterea rățișoarei porumbului din culturile de floarea-soarelui este Faster Delta, un insecticid pe bază de deltametrin, cu acțiune prin contact și ingestie asupra insectei.”

În ceea ce privește porumbul, imediat după răsărirea culturii, o soluție împotriva gărgăriței frunzelor de porumb/rățișoara porumbului este tratamentul cu insecticidul sistemic Mospilan 20 SP, împreună cu adjuvantul Vital 90. „Faster Delta este disponibil și pentru cultura de porumb, unde pe lângă gărgărița frunzelor de porumb/rățișoara porumbului este o opțiune și pentru  viermele vestic al rădăcinilor de porumb – diabrotica”, arată președintele companiei Alcedo, fermier și el, la Deveselu, în județul Olt.

Tot pentru cultura de porumb, pentru combaterea în vegetație a viermelui vestic al rădăcinilor de porumb, specialiștii Alcedo recomandă insecticidul Faster 10 EC, un alt piretroid pe bază de cipermetrin. „Sperăm să avem o primăvară cu condiții optime pentru o răsărire uniformă și rapidă a plantelor de floarea-soarelui și porumb, iar insecticidele prezentate mai sus, plus alte produse care se aplică în perioada de vegetație și care se găsesc în portofoliul iscusit de la Alcedo, să ne ajute să avem culturi cât mai frumoase și mai sănătoase”, a conchis Vicențiu Cremeneanu.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Comisia Europeană a comunicat oficial României că a aprobat rambursarea a 348.319.323,64 de euro la finalul lunii ianuarie 2020, reprezentând cheltuieli efectuate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și solicitate pentru decontare de către țara noastră în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2019. Astfel, conform informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 5 februarie 2020, a anunțat AFIR.

Sumele solicitate și rambursate reprezintă plățile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 4,6 miliarde de euro pentru investițiile în agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural finanțate prin PNDR 2020.

Publicat în Știri

Pentru a treia oară, fermierul David Hula, din Charles City - Virginia, a stabilit un nou record mondial cu ajutorul hibridului de porumb Pioneer P1197. Fermierul din Statele Unite ale Americii a obținut impresionanta producție de 38.700 kg/ha cu hibridul P1197YHR, depășindu-și propriul record anterior de 34.000 kg/ha, stabilit în anul 2017 tot cu un hibrid Pioneer, P1197AM™.

Fermierii americani participă anual la concursul național Corn Yield Contest, organizat de Asociația Națională a Cultivatorilor de Porumb (NCGA). Concursul este conceput pentru a prezenta potențialul genetic de producție al noilor hibrizi de porumb.

Genetica și respectarea tehnologiilor adecvate produc performanță

Fermierii care au cultivat hibrizi de porumb marca Pioneer au câștigat zece premii naționale și 245 premii la nivel de stat în cadrul concursului anual Corn Yield Contest, organizat de Asociația Națională a Cultivatorilor de Porumb (NCGA). Este al treilea an consecutiv în care un produs Pioneer a obținut performanțe excepționale în cadrul concursului, stabilind în același timp două recorduri mondiale. „Este o performanță remarcabilă, care demonstrează potențialul genetic al porumbului atunci când se oferă cea mai bună genetică, tehnici avansate de ameliorare și practici intensive de management al culturii”, a afirmat Judd O’Connor, președinte U.S. Commercial Business Corteva Agriscience.

În ciuda provocărilor climatice din timpul perioadei de vegetație, fermierii din diverse zone ale SUA au făcut față cu brio provocărilor și au reușit să obțină rezultate de top datorită expertizei de gestionare, cumulată cu potențialul ridicat al geneticii Pioneer și respectarea sfaturilor agronomice. Peste 70 de hibrizi de porumb Pioneer s-au clasat printre câștigătorii la nivel de stat și național, ceea ce demonstrează diversitatea bogată a produselor Pioneer, care asigură performanță în diferite condiții. „Toți fermierii participanți la concurs au obținut rezultate extraordinare într-un an în care vremea le-a creat multe obstacole. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce reușite vor avea și în 2020”, a conchis Judd O’Connor.

În link, fermierul american David Hula: https://www.youtube.com/watch?v=jBW5Ah1imFc&list=PLJH446RiTipbWoiPZE35ppQeR4TJIluMo&index=61

Publicat în Cultura mare
Joi, 13 Februarie 2020 11:16

Forumul culturilor horticole 2020

Se reprogramează la o dată ce va fi anunțată!

Evenimentul companiei Corteva Agriscience a fost amânat din cauza evoluției noului virus COVID 19 (coronavirus) la noi în țară.

În 12 martie 2020, Corteva Agriscience organizează evenimentul Forumul culturilor horticole, în București, la Hotel Intercontinental. „Cu această ocazie, vom lansa două insecticide noi în portofoliul Corteva: Delegate și Closer. Totodată, vom relansa Zorvec Zelavin și Zorvec Enicade”, a precizat Maria Cîrjă, director de marketing la Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Delegate este un insecticid selectiv, destinat controlului larvelor de lepidoptere (omizi), a minatoarelor, a tripșilor și a puricilor meliferi din pomicultură. Controlează dăunătorii în diferite stadii de dezvoltare (ouă, larve/pupe/nimfe, adulți).

Closer este un insecticid destinat controlului afidelor din culturile de varză, salată, spanac și cartof. Acest nou insecticid are absorbție rapidă în plantă, protejând-o la scurt timp de la aplicare și are o rezistență deosebită la spălare. Acționează rapid asupra dăunătorilor prin contact și ingestie.

Ambele insecticide sunt parteneri ideali pentru alternarea tratamentelor cu insecticide din clase chimice diferite, pentru îmbunătățirea managementului rezistenței, fiind instrumente noi în Programul de Management Integrat al Dăunătorilor (IPM).

Publicat în Eveniment

Am întâlnit fermieri mulțumiți, chiar fericiți, aș putea spune. Pe câmpul de la Fundulea – Călărași, într-una dintre zilele târgului AgriPlanta-RomAgroTec, a poposit la standul Revistei Fermierului un grup de agricultori din județul Ialomița. Din una în alta, am ajuns la ministrul Daea. „E cel mai bun ministru, a dat ordin la ANIF și s-a băgat apă pe canale și imediat am putut iriga”, spuneau ialomițenii, cu ochii licărind de bucurie. Mă bucur și eu pentru ei, mai ales că sunt tineri și plini de speranțe. De asemenea, e foarte bine că agricultura are un ministru care mișcă lucrurile. E foarte bine că există un program național destinat irigațiilor și că se lucrează după un plan care în 2020 să ducă la vreo două milioane de hectare irigate.

Fac o paranteză: în prezent, România dispune de o suprafață amenajată pentru irigat de circa 3,1 milioane de hectare. 1,5 milioane ha este suprafața viabilă și cea marginal viabilă, din care suprafața viabilă este de circa 800.000 ha.

Suprafața efectiv irigată variază mult de la an la an, în funcție de precipitații. Se estimează că circa 11% din suprafața agricolă a țării este acoperită de rețele de irigații viabile din punct de vedere economic sau marginal viabile. Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații, care va conduce la creșterea suprafeței funcționale din suprafața viabilă și din cea marginal viabilă economic pentru irigații la 70% în anul 2020 și la 90% pentru orizont 2030, și constă în reabilitarea infrastructurii principale de irigații din 86 de amenajări viabile aparținând domeniului public al statului, în suprafață de aproximativ 1,8 milioane de hectare, până la sfârșitul anului 2020.

Și încă o paranteză: fermierii despre care vă povestesc și-au făcut, cu ani în urmă, o asociație a udătorilor de apă pentru irigații și sunt membri în alte asociații - Asociația Producătorilor Agricoli și Asociația Producătorilor de Porumb din România. Plătesc cotizații, se întâlnesc și-și discută problemele, se ajută între ei. Prin urmare, sunt organizați așa încât să facă față și pe vremuri de restriște. Îmi ziceau că la Asociația Udătorilor de Apă pentru Irigații au preluat din personalul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Așadar, asociațiile respective au angajați, specialiști, ceea ce le permite fermierilor să-și vadă de ferme.

Revin: ministrul Agriculturii a ajutat să ajungă apa pe canale, a împins programe ca „Tomata” sau „Lâna”. Petre Daea nu e pus pe viață, cum nu e veșnic nici guvernul din care face parte. Ce se întâmplă dacă se schimbă calimera și vine un ministru care nu are trecere la mai-marii partidului? Ce se întâmplă acolo unde nu există posibilitatea pentru irigat? Ori acolo unde oamenii nu sunt asociați? Din cele povestite mai sus, se poate vedea că nu degeaba se spune că „Unirea face puterea”. Fermierii autohtoni au nevoie de asociere sub orice formă, ca să poată face față schimbărilor climatice, celor politice, dar și pieței. Totodată, au nevoie de o politică agricolă conformă cu nevoile lor, cu realitatea din teren. Măsurile pompieristice nu au rezultate pe termen lung. De aceea se impune o strategie, o legislație pe fiecare sector al agriculturii. Și sunt exemple în lume, totul e să se vrea.

Politica Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene, valabilă șapte ani, trasează niște directive, iar noi ne putem crea politica, strategia noastră care să urmărească realitățile de aici.

Peste Ocean este Farm Bill, Politica Agricolă a Statelor Unite ale Americii, unde există o politică agricolă și una alimentară. Farm Bill-ul americanilor a început pe la 1930, iar de atunci, din cinci în cinci ani și, din 1996, din șapte în șapte ani, legislația, strategia se modifică în funcție de cum evoluează lucrurile în agricultură, în spațiul rural, în industria alimentară, în funcție de necesitățile domeniului.

Farm Bill este un document în care sunt trecute ariile de interes, obiectivele, instrumentele și bugetele alocate agriculturii, influențând prin efectele sale tendințele majore la nivel internațional, determină susținerea veniturilor și a prețurilor pentru producătorii agricoli, se referă, pe scurt, la probleme precum promovarea conservării solului și protecția mediului; promovarea exporturilor de produse agricole şi alimentare; promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a subvenţiilor alimentare acordate persoanelor cu venituri mici; reglementarea proceselor de producţie în vederea promovării securităţii alimentare.

Așa ceva lipsește României. PAC-ul Europei nu înseamnă că statul român are o strategie pe agricultură.

Editorial publicat în Revista Fermierului nr. 10 (162)/1-14 iunie 2018

Publicat în Editorial

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista