subventie - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 26 Noiembrie 2024 11:33

Integrarea producției, rețeta succesului

Integrarea producției continuă să fie un subiect important, procesarea aducând plusvaloare producătorilor agricoli și contribuind la creșterea nivelului de trai. Am vizitat ferma de animale a familiei Bârsan, din localitatea Câlnic a județului Alba, oameni harnici care au făcut deja pași în direcția menționată. În ferma familială din Alba se lucrează terenul agricol, se cresc oi, vaci, mulsul este făcut automat, se pasteurizează, se depozitează, se ambalează şi se comercializează produse româneşti, fiind astfel o fermă ce poate deveni un model la nivel de țară.

De mai bine de 32 de ani, viața familiei Bârsan este strâns legată de ferma de care se îngrijesc toți membrii familiei. Primele animale din fermă au fost vaci de lapte, iar intenția soților Bârsan, Dana și Traian, a fost chiar de la început să își mărească efectivul, dar și să realizeze integrarea producției. Pentru a-și dezvolta afacerea, în 2007 au derulat un proiect prin SAPARD. „Am accesat după aia fonduri pentru utilaje, ca să producem hrană la animale şi, ulterior, ne-am gândit să mai facem pentru copii încă o fermă, de oi de lapte. Gândul nostru a fost de la început să facem procesare, ca să avem un circuit închis: să producem marfa, să creştem animale, să mulgem şi să prelucrăm laptele, şi, mai departe, să-l putem vinde. Noi ştim să producem, e şi un câştig mai bunişor dacă şi prelucrăm. Laptele materie primă e slab plătit, pentru că aşa e preţul pieţei. Dar cu procesare să ştiţi că e mai bine. Noi facem nişte produse naturale 100%, deja am intrat pe pieţele din Bucureşti, Cluj, lumea deja cunoaște ferma Bârsan”, ne-a zis Dana Bârsan.

dana barsan

Familia Bârsan a lucrat pentru ca ferma lor să fie profitabilă, iar atunci când cunoștințele lor nu au mai fost de ajuns, Dana și Traian s-au îndreptat către specialiști ai Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, așa cum sunt Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare, și Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară.

 

Lapte tot anul, de la oi

 

Unii fermieri cred că este mai bine să te ocupi doar de creșterea animalelor, alții că e indicat să faci și procesare şi să nu stai pentru a-ți primi banii la mâna procesatorului sau a multinaţionalelor unde se livrează laptele.

ilustratie.Barsan 26000000.0000032

În ferma familiei Bârsan, integrarea este „bine integrată”, primul pas făcut fiind alegerea unei rase de oi de lapte ce se pretează la montă mai tot anul, ceea ce a dus la realizarea unei procesări constante. Pe de o parte, clientul este fidelizat, pe de altă parte, se asigură o sursă de venit constantă şi afacerea poate fi dusă mai departe. Dar dincolo de afacere, creșterea animalelor este o pasiune. „Dacă n-avem dragoste de animale, nu facem nimic. Dar, atenţie: este muncă zi de zi, 30 din 30, 365 din 365. Mi-aduc aminte că un fermier în Ungaria avea tot aşa, o rasă de lapte, şi spunea că, în 15 ani, nici la nuntă la fiica lui n-a putut să stea de dimineaţa până seara târziu, că a trebuit să meargă la muls seara. Deci nu e totuna să ai producţie jumătate de an sau să îndeplineşti condiţia pieţei, să ai un an întreg”, a punctat Nicolae Cioranu, preşedintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS şi preşedinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, care ne-a însoțit în vizita noastră din ferma familiei Bârsan.

Să ai producție tot anul rămâne însă un proces dificil. „Ne aflăm într-un punct pe la jumătate unde vrem să ajungem. E foarte greu şi am apelat la ajutoare, la colaborări cu USAMV Cluj-Napoca, deoarece e greu să faci reproducţie, să ai permanent fătări, ca să ai lapte constant să procesezi, ca să te adresezi clientului pe tot timpul anului, nu sezonier”, arată Traian Bârsan.

traian barsan

 

Atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate

 

Creșterea oilor de lapte s-a datorat faptului că și-au dorit să ofere o paletă mai largă de produse proaspete, dar și pentru că în extrasezon sunt mai greu de găsit cele din lapte de oaie.

Necesitatea i-a determinat să deruleze un proiect cu finanţare din fonduri europene. „Pentru utilaje. Am fost nevoiţi pentru a crea la produs o valabilitate mai mare, adică a trece spre pasteurizare, spre o garanţie mai lungă, și e nevoie de utilaje. Nu poţi fără pasteurizare sau utilaje, pentru a realiza produsul nostru cel mai de preţ, iaurtul de oaie, care are nevoie de un anumit tratament, iar în producţie să fie respectaţi toţi parametrii”, a explicat fermierul, care și-a implicat și familia în afacere. Soția se ocupă de partea de procesare, iar copiii și familiile lor, de cea de creștere a animalelor, de hrănire și reproducție.

muls

Astfel, nu doar tradiția este continuată, ci și se asigură urmașilor un trai decent în propria țară. „Sectorul ovin cred că este pe primul loc şi în România, ca animale şi producţie, şi ca schimb de generaţii, din punctul de vedere al numărului tinerilor care continuă să se ocupe de această meserie. De asta tot insistăm pe politicile din oierit, la Ministerul Agriculturii, pentru că avem urmaşi şi nu ne este totuna ce le lăsăm în spate, ca să le fie mai uşor. Copiii mei n-au fost cu băţul după oi niciodată, când au fost mici. Dar au trăit acolo, au văzut cum stau lucrurile, se mulţumesc poate cu mai puţin, dar să ştie că-i lucrul lor. Și mi-aduc aminte când le spunea bunicul lor, exact cum mi-a spus mie: măi copii, decât să fiți nişte slugi mari, mai bine să fiţi nişte stăpâni mici. Şi copiii spun asta şi acum. Nu ştiu câtă lume înţelege vorba asta”, a adăugat Nicolae Cioranu.

cioranun

„Noi vrem să continue copiii, că altfel ce se alege? Noi ne-am zbătut, ne-am consumat timp pe care nu-l mai recuperezi, câteodată nervi, sănătate, şi să vezi apoi că se alege praful. Noi de aia ne zbatem şi acest concept nou, cum vrem noi să realizăm, nu e înțeles de toată lumea. Vrem noi să obţinem permanent, aceeaşi cantitate de lapte ca să te poţi angaja, deoarece mai nou se practică livrarea tot anul și, dacă e posibil, la aceeași calitate”, a completat Traian Bârsan, care își dorește atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate.

 

Marile magazine sunt pentru marii producători

 

Deocamdată, scopul nu este reprezentat de magazinele mari, mai ales că de multe ori politicile implementate nu avantajează producătorul. „S-a făcut în așa fel încât să ne ia pe noi, micii producători, în anumite magazine. Şi să vedeţi ce politică şmecheră au! La o anumită distanţă de casa noastră, de firma noastră, mi se cer 4 kg de brânză. Mergem cu brânza acolo, că ginerele se ocupă de distribuţie, și nici n-ajunge pe raft, o iau angajatele. Și când întreabă de ce nu comandaţi mai mult, că noi vă aducem, ele zic: „Ăsta e ordinul”. Deci ne cer o cantitate mai mică să nu renteze: omul, consumul maşinii, acum se cere tichet de temperatură. Noi ne încadrăm, dar cantitatea comandată e atât de mică de renunţ singur”, explică Traian Bârsan.

ilustratie.Barsan 22000000.0000029

 

Specialiștii USAMV Cluj-Napoca au venit în ajutorul fermei Bârsan

 

În ferma familiei Bârsan, cea mai grea parte este reprezentată de reproducție, motiv pentru care au pus bazele unei colaborări în acest sens cu Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca. „Pentru noi, familia Bârsan a fost un început. În urmă cu un an și jumătate, am fost într-o primă vizită în ferma de la Câlnic, unde am rămas surprins plăcut de ce am găsit. Cert este că fermierul îşi dorea foarte multe, iar eu, la vârsta pe care o am, am acumulări şi vreau să le las lumii să beneficieze. Și atunci am zis să ne apucăm de treabă. Astăzi suntem într-un stadiu avansat față de cel de acum un an și jumătate. Dar, pentru a ajunge la un target de performanţă, ne trebuie tehnologie, care nu înseamnă doar adăpost, ci și furajare, lotizare, sală de muls, oameni implicaţi, adică oameni specializaţi. Eu, ca medic veterinar, am venit şi am spus: noi facem însămânţări, dar mieii ăştia au o problemă, trebuie trataţi. Oile alea au altă problemă. Deci am încercat să-mi expun viziunea şi experienţa, astfel încât să reparăm toate aceste defecte. Pe urmă au zis: nu pot să-mi vând produsele. Păi hai să vedem, să mergem, să discutăm. Adică, pentru mine e foarte uşor să promovez producătorul şi nu comerciantul. Astăzi în România sunt vânzători de brânză de oaie care n-au o oaie acasă”, povestește Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare.

bogdan liviu marian

Principala provocare în Ferma Bârsan de la Câlnic a reprezentat-o producţia de lapte în mod constant. „Sigur că nu este o provocare uşoară, datorită caracteristicilor reproductive pe care le au rumegătoarele mici, şi anume ele se montează în mod natural doar într-o anumită perioadă a anului. Motiv pentru care noi venim aici şi facem o sumedenie de sincronizări şi inducere a căldurilor, astfel încât dezideratul principal să fie o producţie uniformă de lapte”, a detaliat Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca.

Pentru intensificarea producţiei, scopul era realizarea a trei fătări în doi ani şi, implicit, o producţie de lapte corespunzătoare sau mult mai ridicată. Controlul ciclului la oile de lapte a făcut, după un an și jumătate, ca 75% dintre fătări să fie gemelare. „Un procent de 10-15% sunt trigemelare şi restul cu un singur produs. Vreau să vă spun că-mi amintesc de anii când am fost student, la disciplina de reproducţie am simţit că domeniul ăsta e un pic nepregătit. Şi, în 2004, un coleg de-al nostru absolvent de Cluj, din Grecia, din zona Nafplio, sudul Greciei, avea o concurenţă pe sincronizare şi însămânţare. Nu ştia să facă și a apelat la disciplina de reproducţie şi am ajuns cumva acolo, şi atunci am simţit că de fapt nu suntem pregătiţi. Din 2004, lucrurile în disciplină s-au stabilit, colegul Daniel Berean şi-a făcut studiile doctorale pe această temă, România-Grecia. Astăzi, în România, noi lucrăm undeva, sezon-extrasezon, la peste 80% gestaţii din sincronizări şi însămânţare artificială”, a precizat Bogdan Liviu Marian.

zoo 256 ferma barsan 2

 

Progres genetic

 

Pentru a-și atinge obiectivul, se lucrează pe loturi de aproximativ 100 de animale, prin însămânţare artificială, cu material seminal proaspăt recoltat. „În ziua în care toate animalele din lotul respectiv sunt în călduri, venim în fermă, recoltăm unul sau doi berbeci, în funcţie de numărul de femele pe care le avem de însămânţat, diluăm materialul seminal şi facem însămânţarea artificială propriu-zisă pentru femele. Sigur, ca rată, de la un berbec, facem undeva la 40 de oi, motiv pentru care asigurăm familiei Bârsan şi un progres genetic destul de semnificativ, el având posibilitatea să-şi aleagă masculul care-i place cel mai mult, cu conformaţie, cu caracteristicile cele mai plăcute”, a explicat Daniel Berean.

berean

Datorită acestei colaborări, a crescut numărul de oi mulse zilnic, ceea ce a adus un progres în ferma familiei Bârsan, care avea în urmă cu un an și jumătate un număr mic de oi la mulgere. „La noi, problema mare a fost că n-au fătat oile. Că cineva m-a sfătuit să mergem normal, cum merg oile tradiţionale ale noastre. Şi am făcut aşa şi nu mi-au fătat oile. Şi aici a fost problema. Noi am vrut cu domnul profesor să facem să fete cât mai multe, şi pe urmă, după ce ajungem cu toate oile, să ne apucăm de selecţie”, a specificat Traian Bârsan. Spre 500 de oi se mulg în fiecare zi. „Lucrurile sunt confirmate, se vede clar că s-a lucrat. A lucrat şi familia, am lucrat şi noi, doar ca să ne facem datoria. Noi vrem să ştie lumea ca, atunci când există probleme, să ne caute”, spune Bogdan Liviu Marian.

 

Iaurtul din lapte de oaie, apreciat de tot mai mulți

 

În ferma familială din județul Alba, procesarea este segmentul de care are grijă Dana Bârsan, conform zicalei „brânza bună se face de băciţă”. Dar integrarea producției nu poate fi realizată doar cu lapte și muncă, astfel că băcița a avut grijă să acceseze fondurile necesare cumpărării utilajelor. „Am accesat nişte fonduri nerambursabile prin AFIR pentru utilaje de prelucrare a laptelui, ca să facem telemea tip Feta. Noi nu mai lucrăm manual, lucrăm în forme laptele. Acolo e un pasteurizator, de acolo se pleacă în vanele de închegare, după care se extrage zerul şi se toarnă în forme brânza. Având o cantitate mai mare de lapte, e imposibil să mai lucrăm manual”, a arătat Dana Bârsan.

ilustratie.Barsan 18000000.4200026

Într-o zi se procesează laptele de vacă, iar în cealaltă, cel de oaie, din care se fac telemea de oaie, caş de oaie şi iaurt. „Facem un iaurt de oaie cu utilaje semiautomate, achiziţionate tot cu bani europeni. Pasteurizăm laptele, avem îmbutelierea semiautomată, după care le băgăm în nişte dulapuri de maturare, la borcan de diferite mărimi, cum se cere pe piaţă. Intenţionăm şi vrem să ieşim cât mai mult pe piaţă cu iaurtul – 100% natural, din lapte pasteurizat şi culturi –, într-un lanţ de magazine, că până acum am vândut la pieţe, târguri organizate de Ministerul Agriculturii, pieţe volante, iar oamenii toţi întreabă unde pot găsi iaurtul acesta, că-i foarte bun, fiind şi natural. E căutat în special pentru copii şi pentru bătrâni”, a adăugat Dana Bârsan.

Şi pentru ca oamenii să fie și mai siguri de produs, se urmărește și realizarea documentației pentru ca iaurtul de Câlnic să fie înregistrat la nivel european Indicaţie Geografică Protejată. „Avem certificat de reţetă consacrată pentru telemea de oaie şi telemea de oaie maturată, pe care am reuşit s-o facem mergând la târguri, cunoscând oameni, ajutându-ne și dându-ne informaţii şi tot ce avem nevoie”, ne-a spus Andreea, fiica fermierilor Dana și Traian Bârsan.

zoo 256 ferma barsan 3

 

Accent pe viitor în ferma de familie

 

Activitatea în fermă a fost împărțită între toți membrii, fiecare fiind acum specializat cumva într-un domeniu. Investiţiile în ferma Bârsan nu au fost făcute fără perspectivă, ele fiind astfel continuate și nu doar pentru că aduc un venit, ci și pentru că există pasiune și implicare din partea urmașilor. „Pe părinţi îi cunosc de când lucram într-o companie multinaţională şi aş vrea să fac un paralelism între ce înseamnă multinaţională cu capacităţi de procesare de sute de mii de tone şi o unitate mică, cu produse extrem de bune şi naturale, înconjuraţi de o echipă care, toată, face parte din familia Bârsan, oameni foarte dedicaţi. Fiecare, cu rubrica lui: unii pe agricultură, unii pe creşterea oilor, unii pe creşterea vacilor şi, bineînţeles, doamna şi domnişoara sunt în procesare, marketing, vânzare, încasare. Este un exemplu pozitiv, ceea ce înseamnă că şi în România se poate”, ne-a spus și medicul veterinar Ioan Dîrzu, unul dintre cei care au contribuit la înființarea și dezvoltarea acestei ferme. Astfel de proiecte, crede dumnealui, pot aduce plusvaloare, pot stimula creşterea animalelor, procesarea laptelui şi vânzarea unui produs natural pentru un consumator mai larg. „Exemplul ăsta ar trebui să fie urmat în toate judeţele ţării, măcar câte zece în fiecare judeţ. Şi atunci putem spune că menirea noastră, a specialiştilor, și menirea lor, a fermierilor, a întreprinzătorilor, va fi încununată de succes. Nu în ultimul rând, consumatorii se pot bucura de un produs bun, natural şi sănătos, deoarece mai este un fenomen care se întâmplă destul de des, și anume că nu seamănă produsul de săptămâna aceasta cu produsul de săptămâna trecută sau viitoare. Pe când aici, prin tehnologia pe care dânşii o aplică, va rezulta un produs perfect salubru, de o calitate foarte bună şi constant. Cheia succesului are două obiective, până la urmă. Unu: familia dedicată, prin reprezentanţii ei, dar şi tehnologia aplicată”, a conchis Ioan Dîrzu.

ioan dirzu

Și pentru că dezvoltarea pare a fi cuvântul-cheie în această fermă de familie, pasul următor îl reprezintă procesarea integrală a laptelui de vacă și de oaie. „Am dori, dacă se poate, să deschidem şi magazinele proprii, nu doar să ducem la băcănii şi în pieţe. Dacă Dumnezeu îl ţine sănătos pe tatăl meu să dezvoltăm afacerea şi să facem fabrică, s-o facem şi mai mare, să putem procesa mai mult. Obiectivul nostru este să menţinem calitatea. Nu schimbăm reţeta, nu umblăm la lapte în sensul să tragem smântâna din lapte sau grăsimea, facem produse bune, naturale sută la sută”, ne-a zis în încheiere Andreea Bârsan, subliniind că au nevoie de promovare ca să poată vinde produsele și să crească efectivul de animale.

andreea barsan

 

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!

 

CITEȘTE ȘI: Fermă de familie, centrată pe zootehnie

 

Administrarea vitaminei C la animale

 

De la ferma cu omenie 

 

Publicat în Zootehnie

În 24 iulie 2024, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să elibereze adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic. Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol. Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, APIA eliberează adeverințe pentru:

  • PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte;

  • PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită;

  • PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte;

  • PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine.

La solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2024, a Cererii de plată pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus. Valoarea finanțării ajunge până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Național Strategic PS 2023-2027, pentru anul de cerere 2024, cu numărul de animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.

Spre exemplu, crescătorul de vaci cu lapte ia adeverința de la APIA și merge cu ea la instituția bancară care are convenție încheiată cu Agenția de Plăți, pentru a se împrumuta de bani, pe care să-i folosească la activitățile curente. Bun, până aici e simplu. Lucrurile se complică în momentul în care fermierul ajunge la bancă.

Ilie Chifan, crescător de bovine din județul Arad, ne-a informat că sunt fermieri cărora BRD, instituție care a semnat protocol/convenție cu APIA, le-a refuzat acordarea de credite pe baza adeverințelor deoarece banca ar avea convenție cu APIA, la zootehnie, doar pentru pasăre și porc, nicidecum pentru bovine. „Și anul trecut a fost aceeași poveste cu BRD”, a precizat Ilie Chifan.

Însă, dacă accesați link-ul de mai jos, de pe site-ul APIA, din secțiunea „Convenții/Acorduri/Protocoale”, veți vedea că BRD și alte instituții bancare și nebancare au încheiat convenții tocmai pentru acordarea de credite crescătorilor de bovine, bubaline, ovine și caprine, iar în materialul din link-ul respectiv nu se pomenește nimic de păsări și porci.

Unde e ajutorul statului? Autoritățile doar se laudă că sprijină fermierii, după cum se vede treaba.

La ce folosește adeverința APIA, dacă băncile nu respectă protocoalele semnate cu instituțiile statului? Nu există sancțiuni pentru o asemenea bătaie de joc la adresa fermierului? Adică, banca semnează o convenție cu APIA pentru niște intervenții clare gestionate de agenția statului, dar credite acordă după bunul său plac?

Răspunde cineva, măcar din partea autorităților? Fermierii așteaptă lămuriri și, dacă se poate, cât mai repede, pentru că animalele lor au nevoie de îngrijire acum!

Link APIA: Convenții privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii sprijinului cuplat pentru venit în sectorul zootehnic – Campania 2024

Iată și câteva capturi de pe site-ul APIA, în cazul în care dispare link-ul de mai sus, ori se modifică informațiile.

apia1apia2apia3apia4

apia5apia6apia7

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că prelungește termenul pentru depunerea cererilor aferente ajutorului de minimis acordat în cadrul Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025. Urmează ca în cel mai scurt timp această decizie să îmbrace și forma juridică corespunzătoare. Astfel, legumicultorii pot solicita ajutorul de minimis la Direcțiile Agricole Județene până la data de 18 noiembrie 2024.

Hotărârea de Guvern nr. 1342/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 noiembrie 2024, iar termenul inițial pentru depunerea cererilor era de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Reamintim că, prin acest act normativ se acordă un ajutor de minimis pentru legumele cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.

Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, iar valorificarea producției se realizează până la 31 ianuarie 2025, inclusiv.

În ceea ce privește verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale DAJ-urilor și ale APIA și vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafeţelor cultivate şi evaluarea producţiei de legume.

Beneficiarii sunt întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.

Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanțată de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124.337.500 lei, reprezentând echivalentul a 25.000.000 euro. În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor, depășește resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.

CITEȘTE ȘI: Legumicultura, ruda săracă de la masa agriculturii

 

Microplantele, o afacere sănătoasă

 

O soluție pentru terenurile sărace, măceșul

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Miercuri, 06 Noiembrie 2024 12:14

Moment zero pentru agricultură

Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), provine dintr-o familie de fermieri din județul Brăila, de la Tufești. Absolvent al USAMV București, a lucrat o vreme în ferma familiei, după care timp de zece ani a condus Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Brăila, iar în ultimii trei ani îl găsim în conducerea MADR. În luna decembrie, Sorin Moise împlinește 44 de ani și se mândrește cu faptul că de 25 de ani activează în sectorul agricol, punând la socoteală și facultatea, când a participat la stagii de practică și și-a ajutat familia în afacerea agricolă. Cu secretarul de stat Sorin Moise am abordat provocările și oportunitățile din agricultură, dar și din spațiul rural.

Reporter: Ultimii ani nu au fost ușori pentru agricultură, iar anul acesta a început cu protestele fermierilor, a continuat cu seceta cruntă şi cuţitul a cam ajuns la os, sacul s-a cam golit. Fermierii au nevoie de investiţii şi de sprijin pentru a relua ciclul de producție. Aţi luat nişte măsuri urgente la nivel de minister, împreună cu colegii dvs. Care sunt acestea?

Sorin Moise: Au fost adoptate trei acte normative foarte importante și toate sunt cumva legate de seceta din acest an. O să încep cu primul, în care discutăm de despăgubirile pentru secetă, discutăm de 1.000 lei pe hectar pentru fermierii care au grad de afectare de peste 30% calamitate pe cultură. Banii vor ajunge în conturile fermierilor cel mai probabil până în 10 noiembrie. Menționez că banii există în bugetul Ministerului Agriculturii, au fost alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului.

Al doilea act normativ la fel de important este cel referitor la amânarea datoriilor fermierilor, atât către bănci, cât şi către furnizorii de inputuri agricole, până în vara anului viitor. Cei care au un proces-verbal de calamitate cu minimum 30% pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe şi să-şi amâne ratele. Acum nu ştiu dacă e bine sau nu, pentru că nu ne garantează nimeni că anul viitor va fi unul bun, adică nu ne-am dori ca anul viitor, dacă ne confruntăm din nou cu seceta, să le mai punem o povară amânând această rată. Sunt sigur că fermierii noştri au fost tot timpul conştienţi de ce se întâmplă şi că sunt nişte oameni foarte serioşi. Dacă au avut posibilitatea să plătească cât au putut, au plătit. Dar noi am venit cu acest act normativ ca să nu se creeze abuzuri asupra lor, să nu vină cu dobânzi penalizatoare, cu executări silite pe utilaje, deci e un instrument de protecţie pentru fermieri.

Şi ultimul act normativ este o regândire a programului „Creditul fermierului”, unde venim cu suplimentarea garanţiei de stat de la 80% la 100%, deci fermierul nu mai trebuie să pună absolut nimic garanţie. De asemenea, ROBOR-ul este susţinut de Ministerul Agriculturii. Deci au o rată foarte mică şi cam atât pică în sarcina lor de plată. Foarte important este că acum, „Creditul fermierului” vine şi cu posibilitatea plăţii ratelor la creditele neperformante, pentru că în trecut fermierii nu puteau să plătească din aceste credite ratele către alte credite. Acum le oferim această posibilitate, să plătească ratele către credite neperformante, ceea ce este foarte important. Adică, dacă au un credit cu dobândă de 12%, plătesc din creditul actual ratele acolo şi rămân cu rate la un credit cu dobândă de 3% sau cât va fi dobânda aici.

Încă o veste bună, fermierii s-au obişnuit cu ea, din 16 octombrie APIA a început plata avansurilor, astfel încât ne dorim ca până la 1 decembrie toţi banii de care discutăm acum să fie cumva la dispoziţia fermierilor. Pentru că e foarte important ca ei să-şi termine ce au de plată, anul financiar, să nu treacă cu datorii din anul acesta în anul viitor. Cam astea sunt măsurile de care s-a ocupat în ultimul timp Ministerul Agriculturii şi trebuie să mulţumim Guvernului că a fost alături de noi şi am găsit înţelegere, pentru că aproape în fiecare săptămână ministrul Agriculturii era la primul ministru cu mâna întinsă să mai ceară nişte bani.

„Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural.”

sorin moise

 

Eforturi pentru popularea zonelor rurale

 

Reporter: Proveniți din mediul rural, cunoașteți problemele satului românesc...

Sorin Moise: Când vorbim de agricultură și de spațiul rural ar trebui să plecăm în primul rând de la resursa umană. Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural. Pentru că din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de mirajul urban, fără să poată să explice efectiv care sunt beneficiile mutatului într-o zonă urbană. În spaţiul rural, ştim cu toţii, sunt mult mai multe beneficii. Discutăm aici de sănătate, de partea financiară, dar, într-adevăr, locuitul într-un spaţiu rural înseamnă şi multă muncă. Iar din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri preferă un stil de viaţă mai liniştit, mai lejer şi tocmai aici intervine rolul nostru, al autorităţilor, care trebuie să-i convingem, să-i educăm, să stăm de vorbă cu ei, să-i convingem să meargă în instituţiile în care să putem să-i pregătim, stagii de practică, cursuri la Direcţiile Agricole şi şcoli de specializare în liceele agricole şi în universităţile de specialitate, ca să revină în spaţiul rural.

Reporter: Problema este că statul investește 20 – 25 de ani într-un om, până îşi termină studiile, inclusiv cele superioare, şi aici în ţară nu reuşim să-i oferim un salariu, un loc de muncă decent, şi atunci el pleacă în străinătate. Ba mai mult decât atât, există această goană după oameni bine pregătiţi din partea companiilor din ţările europene.

Sorin Moise: Globalizarea încet-încet cuprinde şi România. Pe de o parte avem oameni, de la forţă de muncă brută până la specialişti de cel mai înalt nivel, care pleacă din domeniul agricol din România şi muncesc în alte ţări. În acelaşi timp, în România vedem c-au început să vină muncitori din toate ţările lumii, ţări care livrează forţă de muncă în Europa. Chiar recent vorbeam cu un prieten din Brăila, are o fermă de ovine, şi care-mi spunea că i-au venit șase muncitori cred că din Sri Lanka, şi spunea că-i are de vreo lună, a început să se înţeleagă cu ei.

Reporter: E o soluţie, dar oare e de viitor? Cum vedeţi popularea satului românesc sau fixarea forţei de muncă în locul de naştere sau măcar într-un areal mai restrâns?

Sorin Moise: Ministerul Agriculturii alocă resurse importante financiare pentru instalarea tinerilor fermieri în spaţiul rural. Deja am avut o măsură care s-a închis, fondurile au fost epuizate, discutăm de o alocare financiară de 210 milioane de euro, undeva la suma maximă pe proiect de 70.000 de euro doar pentru tinerii fermieri, sută la sută finanţare europeană. Nu trebuia să pună niciun ban, dacă era eligibil.

În afară de această măsură dedicată exclusiv tinerilor fermieri, şi în celelalte măsuri tinerii fermieri sunt prioritizaţi prin prisma punctajului. Dacă exploataţia este deţinută de un tânăr fermier sau dacă din exploataţie face parte şi un tânăr, el primeşte un punctaj suplimentar.

Revin la zona de învăţământ. Avem măsura prin PNRR, prin care fiecare liceu agricol din România va primi o finanţare tocmai pentru a-şi adapta curricula şi toate materiile la nevoile actuale, adică curricula va fi făcută de Ministerul Educaţiei, dar în parteneriat cu universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară din România şi vor fi adaptate, spunem noi, nevoilor zonale şi regionale, pentru că aţi văzut că în funcţie de zonă nu sunt aceleaşi nevoi. Poate e o zonă în care predomină sectorul zootehnic, creşterea de bovine, ovine, vacă de carne, vacă de lapte, în zonă la mine la Brăila cu preponderenţă sunt de interes studiile agricole şi agronomice pentru că acolo producem foarte multe cereale, avem zone cu specific pe pomicultură, pe viticultură, deci trebuie cumva să ne adaptăm, să nu mai creăm o materie universal valabilă în toată ţara.

„Agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.”

DJI 0855

 

Nevoile unesc agricultorii

 

Reporter: Vorbim despre dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, vorbim despre fixarea locului de muncă şi mai ales de crearea de locuri de muncă, de realizarea de afaceri care să crească numărul locurilor de muncă, ați amintit de zonare și știm foarte bine că zona montană este una cu totul specială. Ce măsuri există sau aveți în vedere pentru dezvoltarea zonei montane?

Sorin Moise: Zona montană a avut tot timpul alocări separate, pentru că a fost o cerinţă specială din partea asociaţiilor de profil din zonele respective. Și pe bună dreptate, pentru că ştim cu toţii, viaţa la munte e frumoasă dar nu e uşoară, mai ales în contextul în care vedem că sunt tot felul de provocări, atât din cauza animalelor sălbatice, cât şi din cauza faptului că trebuie efectiv să stai să munceşti în vârful muntelui şi câteodată eşti rupt de realitate. Tocmai de aceea am considerat necesară alocarea separată pentru zona montană, unde beneficiari pot fi doar cetăţenii care locuiesc în acele zone, tinerii.

Făcând o analiză simplă, ne dăm seama că cele mai puternice agriculturi din Uniunea Europeană sunt cele care au cea mai mare valoare adăugată pe hectar, şi discutăm de Italia, Olanda, Spania, Franţa, de unde nu pleacă niciun bob de grâu ca materie primă brută sau niciun litru de lapte sau niciun kilogram de carne. Totul e procesat, făcut în aşa fel încât să aducă cât mai multă valoare adăugată fermierului respectiv. Ţinând cont şi plecând de la aceste considerente, alocările pe care le-am făcut pentru zona de procesare în acest an au fost din fonduri europene, o măsură de 210 milioane de euro şi ne-a surprins interesul foarte mare pe care l-au avut fermierii noştri pe această măsură, pentru că la această alocare am avut proiecte depuse de 1,1 miliarde de euro, deci de cinci ori mai multe proiecte depuse. Încercăm să suplimentăm sumele, pentru ca să putem să oferim bani pentru toate proiectele care au fost eligibile pe această măsură de procesare, am cerut deja un acord Comisiei Europene pentru a realoca din anumite scheme sau măsuri care considerăm noi că nu sunt de un aşa mare interes pentru fermieri.

vaci pascut bixad covasna24 65

Trebuie să fim realişti, în contextul în care în ultimii patru-cinci ani am avut o serie de provocări, agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.

Reporter: Aminteaţi țări din UE unde trebuie să punctăm că există o tradiţie în ceea ce înseamnă asociere, cooperative agricole. Din păcate, la noi asocierea de orice fel nu prea funcționează. În acele ţări pe care le-ați menționat sunt cooperative care funcţionează de 40, 50, 60 de ani sau chiar mai mult, şi care au o dezvoltare continuă.

Sorin Moise: Dacă ne uităm la istorie ne dăm seama că şi pe ei tot nevoile i-au unit, i-au făcut la momentul respectiv, acum 50-60 de ani, să pună bazele acestor cooperative. Cred că aceşti ani prin care am trecut, din cauza crizelor succesive care au venit, din cauza secetei şi schimbărilor climatice, cumva fermierii noştri au devenit din ce în ce mai uniţi. Am avut la minister discuţii, în ultimii trei ani şi în ultimul an mai ales, cu asociaţii de fermieri şi-i văd pe toţi că au început să vorbească aceeaşi limbă. Adică au început să devină mai uniţi, să aibă acelaşi interes, ceea ce e foarte important. Pentru că şi pentru noi, ca autoritate, una e să-ţi vină zece asociaţii care solicită acelaşi lucru, alta e să-ţi vină zece asociaţii care să solicite zece soluţii diferite pentru zece probleme diferite. Eu am un exemplu foarte bun, şi revin la mine la Brăila, avem acolo Braicoop, o cooperativă agricolă destul de mare, care acum înţeleg că au şi un proiect european pe care să-l implementeze în perioada următoare, văd că fermierii sunt uniţi, că lucrează foarte bine, şi încet-încet se leagă şi prietenii între ei, îşi dau sfaturi, consultanţă, cei are au experienţă mai mare îi ajută pe cei tineri şi până la urmă cred că asta e cheia şi soluţia într-o cooperativă. Ministerul Agriculturii trebuie să vină şi el cu o finanţare, cu facilităţi fiscale pentru cooperative, cu care am şi venit, cu punctaje suplimentare sau cu facilităţi în accesarea măsurilor, dar şi în interiorul lor cooperativele trebuie să-şi gestioneze foarte bine problemele, astfel încât să-şi atragă noi membri şi să aibă un punct comun de dialog cu Ministerul Agriculturii.

0V5A3833

 

Perdele forestiere pentru combaterea schimbărilor climatice

 

Reporter: Aţi menționat schimbările climatice. Iată că de mai bine de trei ani avem parte de secetă, lucru neplăcut pentru ceea ce înseamnă supravieţuirea agricultorilor care nu au parte de irigaţii sau de a putea să intervină atunci când este nevoie, astfel încât cultura să supravieţuiască şi să producă măcar atât cât s-a investit în ea. Anul acesta, în 2024, trebuie să recunoaştem că cei care şi-au scos cheltuiala sunt fericiţi.

Sorin Moise: De trei ani de când sunt în MADR am participat în numele ministerului la foarte multe conferinţe, prin Washington, în Dubai, în Paris, în Berlin, în foarte multe zone de interes. Vreau să vă spun că în toate zonele în care am participat, principalele două probleme acestea erau: prima – depopularea spaţiului rural, şi a doua – schimbările climatice, care devin din ce în ce mai agresive peste tot mapamondul. Deci nu e ţară care să nu se plângă, se plângeau olandezii acum doi ani de secetă. Vă daţi seama?! Şi ei spuneau că e secetă că plouă o dată la trei-patru zile! Trebuie să ne canalizăm eforturile concentrat, pentru că noi oricum avem nişte alocări financiare pentru combaterea schimbărilor climatice, şi principala măsură pe care ministerul o are este dezvoltarea sistemului de irigaţii prin Programul naţional de irigaţii, cu o valoare de 1,8 miliarde de euro pentru următorii ani, sume din bugetul naţional, deci aici discutăm de infrastructura principală de irigaţii, şi în completare venim cu banii din fonduri europene, PNS din acestă perioadă, 400 milioane de euro pentru refacerea infrastructurii secundare de irigaţii şi 100 milioane euro pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii la nivel de fermă. În zonele în care ANIF-ul nu a avut OUAI-uri constituite sau nu a avut reţea constituită, acolo mai sunt fermieri cu surse de apă în vecinătate unde vor să-şi facă şi ei un sistem să poată să irige 50-100 de hectare care le-ar fi de mare folos în această perioadă.

În ferma familiei mele, de câţiva ani se folosește irigatul prin picurare. Nu pot spune că este o soluţie ideală, dar este o soluţie care ne-a ajutat să trecem peste aceşti ani grei.

Reporter: Dar care necesită o investiţie foarte mare pe hectar.

Sorin Moise: În fiecare an, dar discutam cu nişte vecini şi mă întrebau: nu e scump? Şi le-am zis: e scump, dar când văd porumbul că e verde cel puţin sunt sănătos la cap. În momentul în care vezi că ţi se usucă porumbul pe câmp, nu mai ai absolut nimic. Şi nu doar porumbul, ci toate culturile. Deci despre asta discutăm. Ca să poţi să mergi mai departe, trebuie să fii sănătos, iar schimbările astea climatice cel mai tare ne afectează integritatea psihică.

picurare

„E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.”

În continuare, alte măsuri pe care ministerul le-a luat pentru a combate schimbările climatice, avem prinsă în PNS o măsură în valoare de 12 milioane de euro, cu 200.000 euro pe proiect, pentru înfiinţare de perdele forestiere la nivel de fermă. Este o măsură tot cu sută la sută finanţare europeană, adică fermierul nu trebuie să pună nimic, urmează probabil să apară în perioada următoare.

Avem şi măsura de la Mediu din PNRR, acea măsură de împădurire prin care România şi-a luat un angajament să împădurească câteva mii de hectare, iar aici noi am sfătuit tot timpul fermierii care au terenuri degradate sau pe care nu le pot iriga şi ştiu că au producţii foarte mici în ultimii ani să facă această împădurire, mai ales dacă sunt terenuri în proprietatea lor sau pe care au contracte de arendă sau de concesiune pe o perioadă mai mare de 20 de ani. În toată această perioadă fermierul va primi o pierdere de venit de la Ministerul Agriculturii, subvenţia, dar şi o subvenţie specială de la Ministerul Mediului, în total ar fi undeva la 600 de euro pe hectar, dacă nu mă înşel, plus costurile iniţiale cu înfiinţarea pădurii, care sunt decontate de Ministerul Mediului. Deci este o măsură binevenită, mai ales pentru zona de sud extrem al României, de sud-est, zonele cele mai afectate de seceta din ultimii trei-patru ani.

Am văzut în ultimii ani furtuni de nisip în zona Bărăganului, la mine în Brăila. Eu am văzut în Ialomiţa, Brăila, am plecat într-o după-amiază de vară de la Brăila spre Ialomiţa, furtuni de nisip. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.

„Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi. Pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Trebuie găsit un echilibru.”

DSC08093

Reporter: Să vorbim, scurt, de ambițiile, strategiile Bruxellesului referitoare la mediu și climă. 

Sorin Moise: Este clar că setul de măsuri pe care l-a propus Comisia Europeană a fost pe baza unor analize făcute şi verificând ce s-a întâmplat în ultimii 10-20 de ani cu clima din Europa. E clar că nişte beneficii, cel mai probabil pe termen lung, vor fi, dacă am aplica Green Deal-ul exact aşa cum îl dorește Bruxellesul.

Din păcate, acest Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi, au credite şi trebuie să-şi plătească ratele la bancă. Pe ei nu-i interesează să lase terenul pârloagă sau un an să pună o cultură şi alt an altă cultură. Pe ei îi interesează în continuare să-şi optimizeze producţiile, ca să poată să obţină un venit mare şi să-şi plătească datoriile. Că dacă n-ar avea presiunea datoriilor, eu nu cred că ar fi atât de disperaţi aceşti fermieri. E clar că sunt îndatoraţi, au probleme, au făcut investiţii, tot noi i-am stimulat să facă şi aceste investiţii, aşa încât ori Comisia Europeană trebuie să facă ceva, şi deja a început să facă, adică s-o lase mai uşor cu ambiţiile legate de climă şi de mediu, ori trebuie să vină suplimentar cu alte sume de bani. Adică, pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Şi atunci n-am nicio problemă, eu nu cred că e fermier în România care să nu vrea, în contextul în care am avut secetă în ultimii patru-cinci ani, să nu lase 100 de hectare pârloagă şi să ia 500 de euro pe hectar. Dar nu poate să lase pârloagă şi să ia 100 de euro, pentru că nu poate face nimic cu acei bani. Aici trebuie să găsim un echilibru şi un punct comun. Aceste probleme noi le-am transmis de anul trecut prin vocea miniştrilor care ne-au reprezentat la Bruxelles, prin vocea secretarilor de stat, şi le-am spus tot timpul că ambiţiile sunt prea mari, că fermierii nu mai fac faţă, dar a fost nevoie de protestele din iarnă ca să ne ia şi pe noi cineva în serios, pe noi ca ţară, pentru că acolo ridicam aceste probleme, dar părea că suntem singurii din UE care avem aceste probleme, deoarece colegii omologi ai noştri din alte ţări, niciunul nu ridica acest subiect.

0V5A4087

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

 

CITEȘTE ȘI: România solicită extinderea Cadrului Temporar de Criză și Tranziție și creșterea plafonului de ajutor 

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Interviu

În perioada 16 octombrie – 1 noiembrie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 571.110 fermieri, cu o sumă totală de 601.274.241,70 euro (2.991.537.895,42 lei).

Situația persoanelor fizice și juridice autorizate la plata avansului, în tabelul de mai jos.

plati apia

În conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) suma totală de 425.828.968,86 euro (2.118.626.868,77 lei) pentru un număr de 551.655 beneficiari.

În Campania 2024, plățile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) se face de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

CITEȘTE ȘI: Multe ecuații și mulți algoritmi, în agricultura de azi

 

O încercare de radiografiere a crizei din sectorul vegetal

 

Fenomenul trezirii la viață a seminței în procesul de germinație

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

De mult am avut în intenție să abordez cauzele care au dus sectorul vegetal în criza de astăzi, mai ales că văd de multe ori fel de fel de acuzații la adresa fermierilor, că ar cere multe ajutoare de la stat și despăgubiri, că nu se mai satură de câte subvenții primesc, că nu dezvoltă irigațiile și multe altele. 

Este important de menționat că agricultura este în criză peste tot în Europa, doar că la noi a fost accentuată de anii secetoși 2020-2024, care au agravat situația la un nivel dramatic.

Este drept că multe dintre percepțiile societății referitoare la fermieri sunt determinate și de anumite realități care nu pot fi negate, provocate și promovate de multe ori de lipsa de pregătire profesională, economică, de diplomație și bună-cuviință a unora dintre noi, fermierii, și din păcate nu puțini, care doresc să se întindă mai mult decât le ajunge plapuma, sau alții care epatează în mod prostesc cu stilul lor de viață, iar apoi vrând-nevrând această situație se generalizează la întreaga breaslă.

În această perioadă se dezbat măsurile de ajutorare a agriculturii propuse de către autorități, în frunte cu MADR, iar cea mai dezbătută este OUG-ul privind amânarea plății ratelor la bănci și la furnizorii de inputuri, unde, spre surpriza mea, cei mai vocali în adoptarea acestor acte normative nu sunt neapărat fermieri mici și mijlocii, ci mai mult unii dintre fermierii mari și foarte mari, care au fost și ei afectați, fără discuție, dar au luat și decizii manageriale mai puțin inspirate în ultimii ani.

Spun asta în condițiile în care se clamează peste tot că marile afaceri sunt mai stabile în fața turbulențelor economice și/sau climatice, făcându-se economii de scală, că se pot aplica tehnologii mai moderne și poate crește productivitatea, ceea ce este corect până la un punct, dar atâta vreme cât investițiile pe care le faci sunt justificate economic și tehnic și sunt de altă natură decât ale unui ,,bombardier” care își cumpără o mașină de lux, dar nu are bani de combustibil și stă cu părinții.

Nevoia de sprijin pentru sectorul agricol este de netăgăduit, dar avem și multe situații în destule ferme în care prostia deciziilor trecute a ajuns la scadență și, din păcate, suntem în situația în care este greu să facem diferența între cei ,,bătuți de natură” și cei ,,bătuți de prostie și apoi de natură”. Astfel, autoritățile vor fi în situația în care nu vor putea alege grâul de neghină.

O primă cauză pentru rezistența scăzută a sectorului vegetal în fața problemelor actuale o reprezintă lipsa deciziilor strategice de consolidare a fermelor și a lanțului agroalimentar, care ar fi trebuit adoptate și implementate de clasa politică cu foarte mult timp în urmă. Aici vorbim deja de ,,plictisitoarele” legi care nu au fost adoptate sau, unele, nici măcar redactate, cum ar fi arenda și durata sa, stimularea comasării terenurilor, certificarea și autorizarea funcționării exploatațiilor agricole, instrumentele de management al riscurilor climatice, codul rural, o lege a îmbunătățirilor funciare adaptată la realitățile actuale, legea zootehniei, legea pășunilor și islazurilor care să fie pe criterii de performanță și nu clientelare, apoi legea creditului funciar, legea cotizației voluntar obligatorie pentru organizațiile profesionale și multe altele. Nu s-a dorit aici să facem o ierarhie neapărat, ci este o simplă înșiruire.

Aș mai menționa că este imperios a se revedea definiția cazului de forță majoră și a cazurilor fortuite, care seamănă, dar nu sunt același lucru, iar cu această ocazie să definim în mod clar unde vor fi introduse evenimentele climatice catastrofale în cadrul acestor definiții și care sunt drepturile care decurg din astfel de situații. Mai mult, ar trebui prevăzut prin Codul Civil că înțelegerile dintre părți nu pot elimina sau suspenda aplicarea prevederilor legale.

Nu este prima oară când se abordează aceste subiecte și trebuie să înțelegem că multe dintre fermele actuale, indiferent de dimensiunea lor, au, de exemplu, probleme cu bonitatea bancară și din cauza lipsei de reglementări legale privind durata de arendare a terenurilor, asta fiindcă instituțiile de credit au nevoie să vadă perspectiva veniturilor din care urmează să rambursezi creditele pe care le soliciți.

Apoi, investițiile pentru tehnologizare, dar și securizarea producției, cum ar fi irigațiile, necesită durate lungi de amortizare (recuperarea investiției), or, dacă tu nu ai stabilitatea arendei terenului, nu te poți angaja să le realizezi.

Dar în completarea prevederilor legale legate de durata arendei ar fi trebuit să fie și instrumentul de management al riscului sau, mai popular spus, asigurările agricole de secetă și care atât băncilor, dar și altor parteneri ai fermierilor, cum sunt și distribuitorii de inputuri, le-ar fi conferit o siguranță mai mare că în caz de secetă își pot recupera creditele acordate. Dacă acest instrument ar fi existat la data de astăzi, disputele între fermieri, distribuitorii de inputuri și autorități nu ar mai fi existat. În plus, opinia publică (sau o parte din aceasta) nu ar mai fi avut motive să își exprime nemulțumirea legată de sumele acordate drept despăgubiri către fermieri.

O altă situație întâlnită, care duce astăzi la situația financiară proastă a multor ferme, o constituie lipsa creditului funciar cu durata de peste 20-25 de ani. În lipsa acestui instrument, mulți fermieri au luat credite pe termen scurt și pe termen mediu pentru achiziția de teren în perioada dobânzilor mici (până în pandemie), când o dobândă de 5% pe an era mai pe la toate băncile. Mai mult, în acea perioadă rentabilitatea activităților agricole era mult mai mare, datorită costurilor mici la inputuri, în special la îngrășăminte, ceea ce a creat iluzia sustenabilității acestor investiții.

Doar că a început războiul la granița noastră, apoi piața mondială a cerealelor, după o creștere abruptă, a scăzut cu aceeași intensitate, dobânzile bancare, din cauza inflației, au crescut cu peste 100%, ajungând la 11-12% pe an. În aceste condiții, investițiile în achizițiile de terenuri au devenit, dintr-o afacere aparent bună, un bolovan atârnat de gâtul multor fermieri. Iar acest bolovan s-a îngreunat apoi și din cauza anilor de secetă cumplită în multe regiuni ale țării, fapt care a dus implicit la lipsa lichidităților pentru plata ratelor și dobânzilor, astfel încât acum asistăm la un efect invers, în care mulți fermieri vând din terenul achiziționat fiindcă nu fac față rambursărilor de credite și dobânzilor aferente.

Am dat doar câteva exemple care arată cum lipsa unor reglementări legislative, cum ar fi durata arendei, asigurările de secetă și lipsa creditului funciar, pune presiune foarte mare pe ferme vegetale în această perioadă. Or, dacă aceste prevederi erau adoptate, implementate și erau făcute și bine ar fi fost de mare ajutor pentru fermieri în această perioadă. Și celelalte prevederi lipsă contribuie la drama de astăzi a agriculturii românești, iar aceasta se va adânci, dacă nu se trece la adoptarea de urgență a acestor reglementări.

A doua cauză care a contribuit la apariția acestei crize în agricultură este legată tot de lipsa unor reglementări legislative, dar nu de natura problemelor strategice așa cum le-am prezentat mai devreme, ci legate de modul de funcționare a filierei sectorului vegetal în raport cu furnizorii de inputuri și utilități, dar și cu cumpărătorii de produse agricole, adică traderi și procesatori.

O mică exemplificare a problemei cred că va fi de folos în structurarea acesteia în ,,conștiința” mediul fermierilor, fiindcă problemele sunt cunoscute, dar nu sunt structurate ca grad de impact pentru sectorul agricol și, implicit, pentru fermele aferente.

Mai întâi, să ne oprim asupra producătorilor de semințe certificate, unde, de exemplu, în perioada anilor 2011-2013, un sac de porumb sămânță certificată avea preț de listă undeva la 100-125 euro/sac de 80.000 de boabe, iar acum prețul de listă este între 200-230 euro/sac de 80.000 de boabe. Asta, în timp ce fermierii obțin pentru porumbul comercial produs prețuri care și atunci, și acum se situează la nivel de 700-900 lei/to, în funcție de regiune, cantitate, perioada de livrare, acest palier reprezentând un nivel de referință în ultimii 20 de ani.

Mai mult, în perioada anilor 2011-2013, prețul de producție pentru semințele certificate la producătorii români era de 1.000-1.300 euro/to sămânță certificată (prețuri la contractele de multiplicare semințe), iar acum este în jurul a 1.300-1.500 euro/to sămânță certificată, deci prețul semințelor certificate vândute către fermieri se dublează, dar prețul pentru sămânța certificată produsă de fermieri a crescut cu doar 10-15%.

Nu contestă nimeni că mai sunt și ani (foarte puțini, ce-i drept) în care prețul cerealelor crește peste nivelul de referință al unei perioade mai îndelungate, dar în aceste momente de vârf și inputurile cresc la fel sau mai mult, dar apoi când prețurile cerealelor scad, lucrurile nu mai sunt similare și la inputuri.

Eu nu spun că firmele producătoare ar avea practici ,,dubioase”, fiindcă nu sunt mandatat să le verific activitatea, dar sunt ferm convins că globalizarea și, odată cu asta, înghițirea multor firme de semințe și apariția unor ,,mamuți” ai piețelor nu este neapărat un lucru benefic pentru concurență.

Un cercetător american pe nume Philip Howard, de la Michigan University, arăta într-o lucrare publicată în 2009 că, prin anii `90, primele cinci firme mondiale producătoare de semințe reprezentau undeva la maximum 20% din piața mondială, iar astăzi acestea dețin peste 70% din piață, ceea ce se traduce printr-o concentrare de piață extrem de agresivă, iar în plus la acest moment, foarte multe culturi conțin tehnologii patentate de cele mai mari companii, care limitează dramatic accesul micilor companii la acestea, din cauza costurilor ridicate de licențiere.

De altfel, în 2008 a existat o luare de poziție a peste 400 de cercetători din lumea întreagă care au atenționat asupra efectelor negative ale acestor concentrări necontrolate pe piața semințelor, iar efectele au început să se vadă din ce în ce mai pregnant.

articol stefan gheorghita

Un alt exemplu care arată nevoia de reglementare o constituie piața mașinilor agricole, dar incluzând aici și serviciile de garanție și postgaranție, adică activitățile de service, mai popular spus.

În România, toți marii producători mondiali de utilaje nu vând direct produsele lor, ci sunt reprezentați pe piața românească de diverși distribuitori, care ori sunt exclusivi la nivel de țară, ori sunt exclusivi la nivel de regiune. Este drept că acolo unde sunt la nivel de regiune nu se afirmă asta public, dar orice fermier care va cere servicii din altă regiune ori nu va primi răspuns, ori va primi condiții de preț înfiorătoare, care îl vor face să renunțe.

Sigur că vor fi și voci care vor întreba ce este rău în asta, fiindcă este economie de piață. Este corect, și la noi este o piață liberă, dar trebuie să fie și concurențială, fiindcă și asta este o condiție a unei piețe libere și, mai mult, consumatorul final trebuie să fie apărat, acolo unde nu se poate apăra singur.

Pentru apărarea consumatorului există și un organism numit Consiliul Concurenței, care are sarcina de a supraveghea piața în fața unor abuzuri, doar că și cei de acolo pot avea limitele lor și câteodată trebuie să li se explice anumite lucruri specifice, care poate le scapă la nivel de înțelegere.

Astfel, un producător care într-o piață nu vinde direct produsele sale trebuie să formeze o rețea de distribuție din mai mulți distribuitori care să se concureze efectiv în piață prin preț și calitatea serviciilor, iar aceste aspecte nu sunt invenția mea, ci sunt prevederile normelor europene.

Așa cum arată dna avocat Andreea Marinescu într-un material apărut în 2014, ,,în primul rând, înțelegerile anticoncurențiale, cum ar fi fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor, pot descuraja competiția și inovația. Atunci când companiile colaborează pentru a controla piața, există mai puțină presiune pentru a inova și a oferi produse sau servicii mai bune. Consumatorii sunt privați de beneficiile concurenței, cum ar fi inovația continuă, calitatea crescută și prețurile mai competitive.

În acest caz, se pune întrebarea: dacă un fermier își cumpără un utilaj autopropulsat ca tractor sau combină, de la o firmă care reprezintă la nivel exclusiv producătorul respectivului utilaj, atât pe partea de comercializare, dar mai ales pe partea de service, nu cumva devine un client captiv?

Spun asta fiindcă la majoritatea mărcilor de utilaje nu există multe soluții (a se înțelege alte firme) de service nici în perioada de garanție, dar nici în postgaranție, ci doar la service-ul firmei distribuitoare. În această situație, după achiziția respectivului bun, dacă la un moment dat prețurile la manoperă sau deplasarea echipelor de service cresc aberant, tu, ca fermier, nu ai ce face, fiindcă nu există alte firme care să poată efectua reparația, deci nu există concurență, iar dacă te duci eventual la un service neautorizat, pierzi garanția produsului. Acest lucru este posibil și fiindcă astăzi aceste utilaje au diagnosticare computerizată, iar o unitate service fără programul de diagnosticare nici nu se apropie de utilaj, astfel că tu ajungi să depinzi exclusiv de un prestator de servicii și care în foarte multe situații este singurul la nivel de țară.

Să nu uităm că vorbim de utilaje scumpe, pe care nu poți azi să le cumperi și mâine să le vinzi, dar, din păcate, nici nu primești la achiziționarea utilajului un contract de service (contract primești, clauze de protecție nu conțin) care să îți ofere și ție anumite pârghii de protecție, în sensul că pot și ar trebui să existe formule prin care se stabilesc procente de creștere a serviciilor în funcție de anumite condiții, timpi de aprovizionare, tipurile de produse consumabile care ar trebui să existe permanent în depozitele de piese și multe altele.

Or, dacă ar fi existat o normă legală de reglementare în acest sens, care ar fi obligat astfel de firme să ofere pârghii de protecție și fermierilor, atunci aceștia din urmă ar fi putut fi și ei protejați și nu am fi ajuns în situația în care dacă acum cinci ani raportul costului unei reparații între piese și manoperă era de 50/50%, astăzi poate ajunge la 20/80%.

Sau poate ar fi putut exista o normă legală în care un producător să aibă mai mulți distribuitori pe piață, dar fără a le stabili regiunile în mod artificial, fiindcă tot o exclusivitate este și, la fel, împiedică exercitarea unei concurențe reale.

Ca o mică concluzie a celor două exemple de mai sus, poate ar trebui să înțelegem de ce o țară ca Franța construiește tot felul de bariere pentru a-și proteja firmele de semințe de a fi cumpărate de rivalii din piață, stimulând preluarea acestora de fel de fel de cooperative franceze sau formarea de companii noi prin fuziune între două sau mai multe firme franceze, iar acest lucru este dat de faptul că au înțeles importanța strategică a acestei industrii.

Apoi, și în cazul utilajelor poate ar trebui să ne inspirăm de la alții care și-au creat fel de fel de cooperative de mecanizare (se numesc CUMA în Franța) pentru lucrările cu utilaje scumpe, dar au organizat și service-ul aferent agreat de companiile producătoare, ceea ce pentru fermierii mici și mijlocii înseamnă prețuri mai mici, ei fiind membri ai respectivelor cooperative.

Mai există și exemplul fermierilor americani care au câștigat dreptul în instanță pentru a putea să își repare și singuri utilajele, iar firmele producătoare au fost obligate să le furnizeze informațiile necesare.

A treia cauză care a contribuit, în opinia mea, la criza actuală a sectorului vegetal este legată de lipsa sau nivelul scăzut de expertiză economică și managerială a multor fermieri.

Astfel, apar o serie de probleme cum ar fi:

A. Slaba evidență a cheltuielilor efectuate de fermă și lipsa urmăririi indicatorilor financiari, care nu permit băncilor o evaluare corectă a indicatorilor.

Foarte multe dintre fermele noastre, mai ales cele mici, nu țin contabilitate sau țin forme simplificate care nu le permit nicio analiză serioasă și pertinentă asupra rezultatelor economice, iar la multe ferme medii și mari, cei care conduc nu au nici noțiuni, dar nici nu vor să asculte de cei care se pricep și, de multe ori, se trezesc în situații-limită când foarte multe nu mai sunt de făcut.

Dar, pentru a fi înțeles mai exact ce vreau să spun, o să povestesc o situație pe care am avut-o la ferma mea. Acum câțiva ani, am avut o cultură de mazăre lot semincer afectată de secetă, iar producția a fost extrem de modestă, fapt ce a dus la înregistrarea unei pierderi foarte mari cu acea cultură. La sfârșitul anului respectiv, când se lucra la întocmirea bilanțului, am trimis draftul de bilanț să fie văzut și de analistul băncii cu care lucrez și acesta mi-a cerut să îi explic despre pierderea respectivă și dacă am documente care atestă respectiva problemă climatică. După ce am prezentat documentele doveditoare, ne-a explicat că respectiva cheltuială la cultura de mazăre lot semincer poate fi înregistrată într-un cont separat din bilanț prevăzut pentru astfel de evenimente și astfel banca înțelege că respectiva pierdere nu a fost înregistrată că tu ai fost un slab manager, ci este datorată unor cauze obiective, care nu au ținut de decizia ta managerială. Acest tip de înregistrare nu modifică rezultatul contabil și fiscal al societății, ci doar prezintă în mod corect detalii despre activitatea fermei și ajută banca să înțeleagă ce ai făcut tu, ca manager.

Trebuie să înțelegem că foarte mulți fermieri nici nu știu concret ce face contabilitatea, iar despre analiza financiară, sunt și foarte mulți fermieri medii, mari și foarte mari care nu au auzit și nici nu știu cu ce se ocupă, și, astfel, ajung să își conducă firmele în colaps, atunci când norocul și tupeul care i-a adus la acel nivel nu îi mai ajută.

B. Decizii de achiziții utilaje și/sau terenuri agricole fără legătură cu nevoia tehnică și posibilitatea economică.

De multe ori, decizia de achiziție în cazul a destui fermieri de toate mărimile este dată doar de orgoliu și grandomanie, decizie care afectează prin lipsa de lichiditate a fermelor și care, implicit, duce la pierderea discounturilor și, apoi, la plata unor dobânzi împovărătoare la achiziția inputurilor, precum motorină sau îngrășăminte, ajungând astfel să plătească dobânzi de peste 18-24% la credit furnizor, iar  la instituții financiare nebancare dobânzile depășesc și aceste plafoane în foarte multe cazuri, în condițiile în care dobânda băncilor este la 8-10%, în funcție de firmă, mărimea acesteia și bonitatea bancară.

Mă uit la foarte mulți fermieri care au investit în achiziția de teren fără să facă o corelare între cât au de plată și cât pot plăti. Asta, în condițiile în care, de exemplu, un teren cumpărat cu 8.000 euro/ha și credit bancar pe 15 ani, să spunem, la condițiile actuale de plată, ajunge ca la final să coste aproape dublu, adică 16.000 euro/ha, adică ai un cost anual de circa 1.100 euro. Or, ca tu să poți plăti acest hectar cumpărat, ai nevoie de 4-5 ha și ani buni ca producție să poți achita, fără să ai și alte investiții. Deci o fermă de 100 ha poate achiziționa maximum vreo 10-15 ha și se poate angaja la alte achiziții pe măsură ce le achită pe primele, asta, ca să poată rezista și când sunt ani slabi din punctul de vedere al producției.

Schimbând speța, avem numeroase situații când fermierii cumpără utilaje fără a fi corelate cu suprafața pe care o lucrează, pe motiv că ori sunt bani europeni și nu contează, ori fiindcă nu au cunoștințele economice de a face calcule de rentabilitate. Așa ajung să cumpere o combină nouă încântați de firme cu fel de fel de ,,cadouri otrăvite”, dar ei lucrează suprafețe mai mici de 200 ha și nu pot suporta financiar astfel de achiziții, sau fel de fel de autopropulsate, dar ei au suprafețe de teren fărâmițate și astfel fermierul pierde mai mult timp cu întinderea și strângerea lăncilor decât cu lucratul efectiv.

Ar fi multe de spus și aici, dar subiectul va mai fi abordat în mod sigur, având în vedere situația actuală, inclusiv cu propunerea de OUG privind amânarea ratelor la furnizori și bănci (astăzi, când scriu acest material, mai sunt discuții). 

C. O pregătire tehnică slabă, care nu le permite fermierilor să reziste în fața marketingului agresiv al multor firme cu produse îndoielnice în ceea ce privește calitatea sau efectul benefic asupra producției. Astfel, mulți fermieri ajung să-și umfle cheltuielile pe hectar cu fel de fel de elixire miraculoase doar pe hârtie, dar cu rezultate modeste sau deloc în practică.

Este important de spus că am început să avem segmente de produse care pot fi puse în comercializare, dar fără a le fi certificate performanțele de către organisme abilitate în acest sens, ceea ce permite existența multor, hai să spunem, păcăleli.

Ca o mică concluzie la materialul prezent, observăm că în toate cele trei grupe de cauze, lipsa reglementărilor legale este principala problemă, urmată de lipsa cunoștințelor specifice (manageriale) a jucătorilor din piață. Din păcate, chiar dacă frecvent invocăm alte țări în diferite probleme abordate, nu vrem să înțelegem că Franța este lider european în domeniu tocmai printr-o reglementare foarte detaliată, minuțioasă și riguroasă a tuturor activităților, astfel încât jucătorii au un spațiu de manevră foarte limitat din punct de vedere social, profesional sau economic.

Ne place sau nu, pe lângă reglementările legale mai sus menționate care sunt imperioase, trebuie să introducem forme de școlarizare ,,obligatorie” a fermierilor care nu au pregătire specifică în domeniu, ar trebui să reglementăm activitatea consultanților, dar pe specialități, fiindcă și aici am ajuns să avem unii pricepuți la toate și în realitate la nimic.

Nu spun că sistemul francez ar fi perfect, dar fără discuție este cel mai avansat la acest moment în Europa, lucru demonstrat și de faptul că urmăritorii, ca Belgia, Germania, Olanda, Spania sau Italia, au trecut la reforme legislative profunde care tocmai să permită maximum de rezultate ca și în modelul urmărit, respectiv Franța. În plus, încercând să și inoveze în anumite privințe, cum este Spania în domeniul asigurărilor agricole și eficiența apei de irigat, Germania în diversificarea activităților în ferme cu activități nonagricole, investiții în agrochimie și procesarea produselor agroalimentare, Italia în domeniul produselor alimentare ecologice, producția de legume și mai pot fi foarte multe exemple.

Și la noi au apărut pe ici, pe colo mici idei, rezultatele fiind încă așteptate, doar că personal nu cred într-un bum al dezvoltării, cât timp nu construim fundația, adică reglementările legale, fiindcă altfel la prima turbulență în piață, cum sunt acești ani consecutivi de secetă, ne trezim că se prăbușește tot edificiul.

Tot ceea ce noi, fermierii, suportăm acum în agricultură este consecința faptului că, în ultimii 30 de ani, am avut doar visători în ale ,,construcțiilor strategice”, dar niciodată nu am avut un specialist în ,,rezistența economică” și acum culegem rezultatele. La care se adaugă lipsurile fiecăruia dintre noi, ca fermieri.

În rest, numai de bine.

 

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024

 

CITEȘTE ȘI: Criza datoriilor din agricultură. Realități, dorințe și soluții

 

Criza agriculturii și ,,reforma lui Barbu”

 

Agricultura românească și alegerile. Sau ,,pentru cine și ce votez?”

 

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

ionel arion

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

interviu 256 ionel arion 44

 

Optimizarea costurilor

 

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

ionel.arion 2

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

 

Irigații și schimbarea planului de culturi național

 

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

interviu 256 ionel arion 22

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

 

Fără profit, reorientare

 

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

interviu 256 ionel arion 55

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

 

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

 

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

interviu 256 ionel arion 66

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

 

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

 

Încotro merge agricultura europeană?

 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

În zilele de 21 și 22 octombrie 2024, la Luxemburg are loc reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit. Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale participă secretarul de stat Sorin Moise.

Concluziile privind o politică agricolă comună (PAC) post-2027 orientată spre fermieri reprezintă un punct important de pe agenda Consiliului AgriFish la care participă miniștrii Agriculturii din toate țările Uniunii Europene.

Țara noastră solicită necesitatea extinderii aplicării Cadrului Temporar de Criză și Tranziție în sectorul agricol, precum și creșterea plafonului individual de ajutor per întreprindere agricolă.

România și partenerii săi solicită Comisiei Europene să analizeze urgent realitățile cu care se confruntă fermierii și să crească plafonul individual aplicabil sectorului agricol primar la 560.000 euro per beneficiar. „Pentru a preveni falimentul fermierilor și a susține redresarea sectorului, România propune prelungirea perioadei de aplicare a acestui ajutor până la cel puțin 30 iunie 2025”, transmite Sorin Moise.

sorin moise

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Fermierii pot depune cererile de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor până pe 4 noiembrie 2024. Astfel, conform Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), se prelungește sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Alocarea pentru acest apel al submăsurii 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor) este de 30.416.346 euro. AFIR precizează că, până în prezent, s-au depus peste 6.100 de cereri de finanțare în valoare de 23,4 milioane de euro.

Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile.

Reamintim că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Pe 16 octombrie 2024, în prima zi de debut a Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma de 35.530.415,19 euro, reprezentând avans pentru un număr de 50.137 fermieri.

Campania de plăți în avans se derulează în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2024, perioadă în care APIA va face plăți  în valoare de 1,2 miliarde euro pentru un număr de peste 700.000 de fermieri eligibili.

Reamintim că, statele membre pot acorda plăți în avans pentru intervențiile din Planul strategic PAC 2023-2027 la nivelul procentelor de 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul intervențiilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2024. Plăţile pentru măsurile finanțate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29 decembrie 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2024

avans apia

CITEȘTE ȘI: Avansul pentru plățile directe, din 16 octombrie. S-au stabilit cuantumurile pe hectar și pe animal

 

Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, aprobate

 

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX SPARGO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista