La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, județul Buzău, are loc, pe 2 martie 2024, a doua ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România”, organizat de Wines Of Romania, platformă dedicată vinului.
Prin această competiție națională de tăiat vița-de-vie în uscat se dorește susținerea și promovarea rolului viticultorului în provocatoarea călătorie a vinului de la strugure în pahar.
Așa cum bine știm, vinul bun începe în vie. Prin urmare, Concursul „Cel mai bun viticultor din România” s-a născut din dorința de a aduce în prim plan o categorie de specialiști aflați rareori în lumina reflectoarelor, dar a căror muncă în vie este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă obținerea vinului.
„Pentru a le onora munca atât de importantă pentru rodul viei, platforma Wines of Romania a lansat competiția dedicată viticultorilor români, un concurs de tăiat vița-de-vie în uscat. Dacă inițial ne-am propus să ne deplasăm și să fim prezenți în fiecare an la o altă universitate, pentru că SCDVV Pietroasa aparţine de USAMV București, ne-am hotărât să rămânem la Pietroasa, pentru că este aproape de București și pentru că are o plantație suficient de generoasă pentru a putea găzdui un concurs cu o asemenea amploare. Ca la ediția precedentă, și în 2024 profesioniștii și amatorii care iubesc via și vinul se vor întrece în concursul „Cel mai bun viticultor din România”. Menționez că, participanții vor utiliza foarfecile proprii, cu condiția să fie exclusiv foarfeci mecanice, nu electrice, pneumatice sau hibride”, a precizat Marinela Ardelean, fondatorul platformei Wines Of Romania (www.winesofromania.com), expert în vinuri și spirtoase, co-organizator al festivalului RO-Wine.
Competiția are două secțiuni, una dedicată profesioniștilor, a doua rezervată studenților, iar fiecare lucrare din cele două secțiuni, va fi analizată și apreciată de un juriu internațional, format din specialiști recunoscuți pe plan mondial.
Specialistul în viticultură Marian Ion este și la această a doua ediție președinte al juriului care desemnează „Cel mai bun viticultor din România - 2024”. Marian Ion are peste 30 de ani de experiență, este inginer și doctor în științe, coordonator de proiecte de cercetare viti-vinicolă, organizator de sesiuni științifice și dezbateri naționale, workshop-uri și microsesiuni la SCDVV Valea Calugărească.
Mai multe detalii, în link: https://winesofromania.com/concursviticultura/
Foto: Wines Of Romania
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Asociația Winelover România a lansat al doilea volum „Wine Secrets of Romania”, seria de cărți din cadrul proiectului ProViRo, de prezentare și promovare a cramelor și vinurilor românești în străinătate. Volumul este dedicat regiunii Dobrogea și este semnat de Elizabeth Gabay MW.
„Ambițiosul proiect ProViRo, ce a debutat în 2021 și se derulează pe parcursul a trei ani, cuprinde editarea a șapte volume, scrise în limba engleză, despre regiunile vitivinicole din România. Volumele sunt semnate de somelieri, critici și comentatori de vin cu activitate în străinătate și sunt traduse în limbi de circulație pentru a oferi expunere și susținere vinurilor românești”, arată Răzvan Stoenescu, președintele Winelover România.
Al doilea volum al seriei, dedicat regiunii Dobrogea, este redactat de Elizabeth Gabay MW și este disponibil în România într-o ediție limitată de 200 de exemplare. În premieră, un Master of Wine (MW) scrie o carte despre o regiune viticolă din țara noastră. Împreună cu membrii Asociației Winelover, Elizabeth Gabay MW a mers în vizită la cramele dobrogene, pentru a le descoperi povestea și vinurile, experiență pe care a descris-o în cartea proaspăt ieșită din tipar.
Volumul II „Wine Secrets of Romania” cuprinde un scurt istoric al vinificației în Dobrogea, detalii despre poziția geografică și terenul zonei, soiurile de struguri și cramele din regiune, cât și povești despre enoturism și gastronomia tradițională românească. Volumul este dedicat unui public larg, care include comunitatea internațională Winelover, ai cărei membri se întâlnesc periodic în diverse țări, educatori în vin, cât și organizatori de concursuri de vin.
Primul volum, lansat în 2023, este dedicat regiunii Drăgășani și a fost redactat de Julia și Bruno Scavo.
Asociația Winelover România promovează constant vinurile românești în țară și în străinătate, prin organizarea de evenimente care reunesc comunități de iubitori de vin pasionați și dornici să descopere cramele și vinurile din România.
Proiectul Asociației Winelover a beneficiat de susținerea Fundației Banca Transilvania, Media Sat, Carpathian Springs și Eximprod Grup.
Cartea este disponibilă online, pe site-ul Asociației Winelover România, în shop; în București, la sediul CopyShop Document (Calea Griviței nr.8-10, parter, tel. 0744.500.155), dar și în Brăila, la Original Liquor Store (Bdul. Independenței 20 B, tel. 0771.791.928) și Iași, la Asociația Blessing Hearts (tel. 0745.008.174).
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Potrivit Comisiei Europene, în vederea punerii în aplicare a normelor privind etichetarea vinurilor în ceea ce privește includerea pe etichete a listei ingredientelor și a declarației nutriționale, noile indicații obligatorii trebuie să se aplice în cazul vinurilor introduse pe piață de la data stabilită în Regulamentul (UE) 2021/2117, respectiv 8 decembrie 2023.
Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) informează că toate vinurile naționale sau importate introduse pe piața Uniunii Europene după data de 8 decembrie 2023 trebuie să îndeplinească noile cerințe de etichetare. Cu toate acestea, până la epuizarea stocurilor, vinul produs înainte de 8 decembrie 2023 poate continua să fie introdus pe piață în conformitate cu cerințele de etichetare aplicabile înainte de această dată. În cazul vinurilor importate înainte de 8 decembrie a.c., acestea sunt considerate produse anterior și, prin urmare, eligibile pentru scutire.
„Pentru a veni în sprijinul producătorilor, începând cu data de 8 decembrie 2023 Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole a creat posibilitatea în aplicația ONVPV B2B, de utilizare a codului QR al însemnului de certificare a originii şi autenticităţii vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și varietale pentru afișarea informațiilor nutriționale. Aplicația se adresează tuturor producătorilor care deja o utilizează pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale, și este gratuită”, a precizat Diana Pavelescu, DipWSET – consilier promovare în cadrul ONVPV.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, Domeniul Coroanei Segarcea a lansat primele sale vinuri spumante. Produse după metoda tradițională (a doua fermentare și maturarea în sticlă), spumantele sunt brute, fiind obținute din soiurile Chardonnay (alb) și Pinot Noir (roze).
„CLIPA” este numele primei game de vinuri spumante a celebrului producător din județul Dolj, de la Segarcea. Primele serii tocmai au fost etichetate și pot fi găsite în magazinul online Domeniul Coroanei Segarcea.
Strugurii au fost culeși noaptea, mustul s-a obținut fără presare (ravac), iar fermentarea are loc la temperaturi controlate, mai întâi în tancuri de inox, apoi în sticle. Și spumantul alb și cel roze au 12% vol. alcool.
„Viața e un drum, iar drumul, orice călător știe, e alcătuit din pași care se aștern, neobosit, unul după altul. Precum clipele în timp. De 140 de ani, aflat la intersecția dintre tradiție și modernitate, Domeniul Coroanei Segarcea este un model și o garanție a calității. O istorie lungă, ca o călătorie marcată de momente memorabile. De clipe care i-au definit destinul. Acestor momente le dedicăm prima noastră gamă de vinuri spumante, CLIPA. Să ne bucurăm, prieteni, de ceea ce avem. De acest prezent, care este al nostru și numai al nostru. Să luăm tot ceea ce este mai bun și mai frumos din viață. Să ne bucurăm de această clipă de grație. S-o trăim deplin. Trăiește CLIPA! Această clipă”, este mesajul transmis de Domeniul Coroanei Segarcea.
La Domeniul Coroanei Segarcea sunt 277 de hectare cu viță-de-vie, suprafață integral replantată, cu excepția câtorva butuci vechi de mai bine de un secol, care au contribuit la salvarea unui soi unic - Tămâioasa roză.
Structura actuală a plantației este de 60% soiuri roșii, 30% soiuri albe și 10% soiuri aromate, după modelul folosit și în plantația regală.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 11 decembrie 2023 – 03 ianuarie 2024, inclusiv, fermierii pot depune Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2024.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau acolo unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele APIA în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.
Cererea de acord prealabil trebuie însoţită de următoarele documente:
a) Copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
b) Adeverinţă eliberată de Primărie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
c) Adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
d) Situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată;
e) Copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
f) Situația privind calculul efectivului rulat/mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;
g) Dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;
h) Copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
i) Cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;
j) Angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ziua Națională a României a fost sărbătorită în Irlanda pe parcursul a două zile, 27 și 28 noiembrie 2023, în cadrul unor evenimente în care vinul românesc a fost în centrul atenției. Dublin 2023, cum l-au numit organizatorii - Ambasada României în parteneriat cu Atlasul Vinului Românesc și Jean Smullen WSET Dip, a fost un eveniment mare și unic, care poate contribui la creșterea prezenței vinului românesc pe piața irlandeză.
Special conceput pentru importatorii de vin irlandezi, comercianții cu amănuntul, magazine de vinuri, restaurante, somelieri și jurnaliști specializați în comerțul cu vin, evenimentul de la Dublin a beneficiat de prezența a 52 de branduri românești și peste 200 de etichete de vin.
Laurențiu-Mihai Ștefan, Ambasadorul României în Irlanda, a declarat: „De la bun început, Ambasada României în Irlanda nu a dorit să facă un simplu eveniment de degustare de vinuri, care s-ar fi pierdut ușor printre celelalte zeci de evenimente de promovare, degustare sau vânzare a vinurilor din țări cu tradiție. A dorit ceva de anvergură, care să nu poată fi ratat de specialiștii irlandezi, ca un fel de „bang” primordial care să atragă atenția tuturor companiilor și persoanelor cu putere de decizie în a aduce pe piața irlandeză vinul românesc.
Pentru a da anvergură acestui eveniment, Ambasada a organizat practic recepția tradițională de Ziua Națională în jurul lui. Recepția a oferit cadrul perfect pentru a promova vinurile româneșți în Irlanda și imaginea României ca țară producătoare de vinuri de calitate, iar evenimentul de degustare de vinuri românești s-a bucurat astfel din plecare de o atenție sporită și de o participare numeroasă.
În al doilea rând, Ambasada a stabilit un parteneriat cu Iulian Bărbuceanu, inițiatorul Atlasului Vinului Românesc, care a reușit să atragă interesul a peste 50 de crame din România, convingând jumătate din ele să își trimită reprezentanți la degustarea de vinuri românești din Dublin.
În al treilea rând, Ambasada a lucrat cu un consultant irlandez recunoscut pe plan național cu o experiență îndelungată în organizarea unor astfel de evenimente pentru a ne asigura de participarea consistentă a importatorilor, comercianților, proprietarilor de magazine de băuturi, de restaurante, somelieri și jurnaliști specializați.
Această rețetă și un efort susținut și la Dublin și în România au dat roadele așteptate. Evenimentul a fost unul unic, atât în istoria unor evenimente similare organizate de misiunile diplomatice ale Româniai, cât și ca impact în lumea vinului din Irlanda. Dar, dincolo de aprecierile strânse în urma evenimentului, se vede efortul care trebuie depus în continuare ca acest prim demers să fie fructificat deplin”.
Două zile de evenimente au dat valoare vinului din România
La Dublin 2023, practic, au avut loc trei evenimente desfășurate pe durata a două zile.
Pe 27 noiembrie a avut loc o întâlnire B2B în cadrul Ambasadei României din Irlanda. Au participat echipele de top management a 25 de branduri din România, care au discutat cu reprezentanți ai Asociației Restaurantelor din Irlanda, Bibendum, Solera Wine Merchants, Diaspora Brands, OvBCS Business Consultancy, Vinifinesse, Jeans Smullen, The Guild of Sommeliers etc. Jean Smullen Dip WSET și Paul Lenehan (președintele Restaurants Association of Ireland) au susținut o prezentare detaliată a pieței din Irlanda, urmată de discuții și prezentări ale participanților. Această primă zi a vinurilor noastre în Irlanda s-a încheiat la restaurantul Hellfire Dublin, unde programul RePatriot a oferit o recepție pentru producătorii români de vinuri.
Pe 28 noiembrie s-a desfășurat masterclass-ul „Understanding the new Romanian wines”, susținut de către Betty Darabont, Dip WSET, student MW, la sediul Ambasadei României în Irlanda. Rolul masterclass-ului a fost să puncteze separat de cele 220 de sortimente din degustarea principală anumite soiuri, sortimente și puncte cheie care țin de standardul înalt la care a ajuns industria vinului în România. „Acest obiectiv a fost îndeplinit cu succes, participanții fiind de acord asupra calității și oportunității de a susține promovarea vinul românesc pe piața din Irlanda”, ne-a zis Iulian Bărbuceanu, autorul Atlasului Vinului Românesc.
Selecția de vinuri: Frâncușă (vin spumant, Cotnari/Millesime Frâncusă 2016); Fetească regală (vin liniștit, Liliac); Zghihară de Huși (vin liniștit, Averești/Diamond Selection); Fetească albă (vin liniștit, Dagon/Clearstone Rezerve 2019); Fetească neagră (rose, vin liniștit, Darabont/Fleurt); Negru de Drăgășani (vin liniștit, Vitis Metamorfosis/Via Marchizului); Fetească neagră (vin liniștit, Caii de la Letea - Epiphanie); Cupaj Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Merlot (vin liniștit, DAVINO/Flamboyant). Participanții la masterclass au fost: Ana Săpungiu MW (Londra); Karen O’Donoghue (Dunnes); Shiva Gautam (Monty’s of Kathmandu); Anke Hartmann (Wine Educator); Nisea Doddy (Shelbourne Hotel); Eric Arens (Westbury Hotel/Wild Dublin); Barbara Boyle MW (Wine Mason); Jean Smullen WSET Dip (The Guild of Sommeliers).
Și tot în ziua de 28 noiembrie, la sala de gală a RCSI Dublin a avut loc marea degustare din cadrul evenimentului Dublin 2023, unde au fost prezente 52 de branduri, 220 de sortimente disponibile pentru degustare, 22 de echipe de top management/marketing/vânzări și patru somelieri din România care au reprezentat alți 27 de producători.
În intervalul orar 18:30 – 19:30, accesul la degustare a fost disponibil doar pentru aproximativ 60 de reprezentanți ai industriei vinului din Irlanda, iar după ora 19:30, au mai putut participa la degustrea vinurilor românești alte aproximativ o sută de persoane, printre care diplomați, afaceriști, avocați, reprezentanți ai comunității de români etc.
La intrare, invitații au primit un catalog tipărit în care fiecare sortiment degustat avea numărul propriu pentru navigarea mai ușoară în sală unde numărul total de sortimente disponibile a fost foarte mare. „Au fost invitați care au venit special pentru anumite sortimente, dar au fost și cei care au preferat să exploreze fiind ghidați de către expozanți, și nu de către catalogul tipărit. La plecare, participanții au primit un gift bag cu materiale promoționale furnizate de expozanți și o hartă tipărită din Atlasul Vinului Românesc, un model dedicat evenimentului de la Dublin. Dinamica evenimentului a fost una foarte bună, lumea a fost mereu în mișcare, raportul expozanți – public fiind gândit să ofere timp pentru discuții, dar să asigure și degustarea unui număr cât mai mare de sortimente, așa încât un număr cât mai mare de participanți să ia contact cu vinul românesc”, povestește Iulian Bărbuceanu.
Așezarea în sală a fost făcută pe regiuni (în cazul brandurilor prezente cu reprezentanți), respectiv pe tip de vin (culoare/regiuni/soiuri/branduri) în cazul sortimentelor de la masa somelierilor. 27 de producători nu și-au trimis reprezentanți și au optat doar să trimită vinurile și să fie reprezentanți de echipa de somelieri din România, formată din: Irinel Macici, Eduard Jakab, Mihai Ciucur și Lorand Antal. „Cel puțin un exemplar din fiecare sortiment disponibil a fost deschis încă de la începutul evenimentului, așadar toate vinurile înscrise au fost disponibile pentru degustare încă de la începutul evenimentului. Din totalul de peste 450 de sticle disponibile un număr de 111 sticle (dubluri) au rămas nedeschise și vor fi folosite în continuare în proiect în cadrul unor degustări și Masterclass-uri care vor fi organizate în Irlanda în următorul an, acest proiect fiind unul întins pe 365 de zile”, a precizat Iulian Bărbuceanu.
În jur de 24 de producători din România au fost prezenți (proprietari de crame, directori de export, administratori, somelieri, distribuitori etc) atât în cadrul evenimentului B2B, cât și la degustarea principală. Un mare câștig pentru toți participanții a fost interacțiunea directă dintre cei veniți să deguste și top-managementul producătorilor, putând fi discutate astfel aspecte concrete și stabilindu-se conexiuni importante. „În cazul celor 25 de branduri reprezentate direct, cei interesați să importe vinurile au putut discuta direct cu reprezentanții producătorilor și/sau distribuitorii, iar în cazul celor 27 de branduri reprezentate la masa somelierilor cei interesați au primit informații generale sau punctuale de la cei patru somelieri români, fiind încurajați să își noteze toate sortimentele care prezintă interes și să continue discuțiile cu echipa de organizare astfel încât discuții și întâlniri ulterioare să fie susține în cadrul proiectului de promovare”, a specificat Iulian Bărbuceanu.
Impresiile producătorilor participanți
Rareș-Vasile Florea, CEO Domeniile Averești: „Pentru noi, Domeniile Averești, Dublin 2023 a fost un prilej foarte bun să ne întâlnim cu clienții existenți, dar și să concretizăm încă un client nou pentru piața irlandeză. Am fost prezenți cu Zghihara Diamond alb sec, noi fiind singurul producător de Zghihară din lume, vin foarte apreciat în cadrul masterclass-ului de vinuri românești. De asemenea, prezentă a fost și Busuioaca Diamond Rose Sec, cel mai premiat vin al nostru și, bineînțeles, Fetească neagră roșu sec Diamond, vin distins cu Mare Medalie de Aur la Meininger pentru recolta curentă.
Evenimentul a fost foarte bine organizat, lead-urile prezente în sală au fost calificate și suntem în discuții cu un mare retailer și cu doi distribuitori de HoReCa din Irlanda datorită evenimentului Dublin 2023”.
Roberto Di Filippo, co-proprietar Crama Delta Dunării La Sapata: „Un eveniment remarcabil pentru vinurile create în România. Concluzia noastră e că și vinurile românești pot face istorie. De cinci ani, vinurile La Sapata sunt pe piața irlandeză prin importator și distribuitor. Comenzile au crescut de la an la an și asta, ca să citez importatorul, se datorează seriozității și calității constante.”
Mihaela Tyrel de Poix, proprietar SERVE Ceptura: „Se poate dacă se vrea și dacă există coordonare, implicare și viziune. Cu sprijinul Excelenței Sale, domnul Ambasador Laurențiu-Mihai Ștefan și al echipei sale și la inițiativa lui Iulian Bărbuceanu, autorul Atlasului Vinului Românesc, am găsit, după 20 de ani de la ultimul export în Dublin, o piață irlandeză deschisă din nou vinului românesc.
Au fost două zile foarte bine organizate și gândite astfel încât să aducă valoare atât cramelor românești, cât și importatorilor irlandezi. Am fost ghidați în deschiderea acestei piețe de către unul dintre cei mai cunoscuți experți în domeniu: Jean Smullen DipWSET.
Ambasada României la Dublin a transformat recepția dedicată Zilei Naționale a României într-o gală a vinului, în care cramele românești au prezentat o selecție reprezentativă și consistentă de vinuri din toate regiunile viticole ale țării. Dacă fiecare reprezentanță a României în străinătate ar folosi vinul ca brand de țară am avea un punct de pornire și o speranță să recuperăm poziția pe care viticultura românească o merită în lumea vinului. Felicitări pentru acest eveniment!”.
Costel Cainamisir, director export Vintruvian Estate Group: „Un mare om, iubitor de vin, E.S. dl. Ambasador Laurențiu-Mihai Ștefan! Imi este drag ceea ce s-a întâmplat sub bagheta acestui Om, a distinsei sale soții, a echipei Ambasadei și nu în ultimul rând a dirijorului șef, Iulian Bărbuceanu. Cel mai frumos și mai elegant eveniment de promovare a vinului românesc, eveniment despre care s-a vorbit, se vorbește și se va vorbi prin Ambasadele României din toate capitalele lumii. Mulțumirile mele Domnului Ambasador pentru grija de a avea cel mai reusit eveniment de Ziua Națională a României, membrilor Ambasadei pentru ajutor și dăruire, colegilor somelieri pentru echipa frumoasă pe care am sudat-o la Dublin și tuturor reprezentanților producătorilor români cu care am fost onorat să mă prezint în fața iubitorilor de vin din Irlanda. Iulian, data viitoare vreau să stai și tu în lumina reflectoarelor, dar știu că nu iți place. Tu ești omul pe care l-am văzut implicat în tot ceea ce a însemnat organizarea perfectă a acestui eveniment. Ești cel care acum era la pupitru dând indicații clare, cel care erai lângă mine să mă întrebi dacă totul e OK și dacă mai am nevoie de ceva. Ar fi multe de zis, dar mă opresc aici și mă înclin. La mulți ani, România! La mulți ani, oameni minunați! RESPECT!”.
Steluța și Gabriel Bercea, proprietari Crama GABAI: „A fost cel mai bine organizat eveniment la care am participat. Felicitări! Mulțumim organizatorilor că s-au gândit și la cramele mai mici”.
Monica Florean, Marketing Manager Crama Budureasca: „O seară memorabilă de degustare a vinurilor româneșți organizată cu măiestrie de Ambasada României în Irlanda”.
Betty Darabont, proprietar Familia Darabont: „Un eveniment foarte bine organizat, cu un public de calitate, oameni implicați din domeniu cu putere de decizie. Ne-am întors cu mai multe contacte care au exprimat interes real în posibile colaborări în viitor. De aici depinde de noi cum și cât de mult putem profita de pe urma lor, având în continuare la dispoziție asistența Ambasadei României în Irlanda și a proiectului pe următorul an.
Masterclass-ul a fost unul cu succes. Toate vinurile au fost apreciate, a fost o experiență unică pentru cei prezenți, care au avut ocazia să deguste șase soiuri românești diferite pe care nu le-au mai întâlnit până atunci”.
Răzvan Demian, reprezentant Crama Fort Silvan: „Un eveniment perfect realizat pentru promovarea vinului românesc în străinătate. Echidistant, elgant și complet. Un început benefic pentru producătorii mari, mici și mijlocii. Continuarea este la latitudinea noastră. Așadar, se poate! Mulțumim, organizatorilor!”.
Ioana Mechea, Brand Ambassador Domaine Dumetrier: „Vinul românesc a fost promovat în Irlanda printr-un eveniment realizat impecabil, cu suflet și pasiune pentru vin, pentru țară”.
Attila Takacs, proprietar Crama Takacs: „Mă bucur mult că am făcut parte din această echipă formată din oameni excepționali, profesioniști și de valoare, fără de care vinul și industria vinului românesc nu ar exista. Mulțumesc, Excelenței Sale Dl. Ambasador Laurențiu-Mihai Ștefan, lui Iulian Bărbuceanu (Atlasul Vinului Românesc) și echipei de somelieri: Irinel Macici, Lorand Antal, Mihai Ciucur și Eduard Jakab pentru organizare și implicare, dar și întregii echipe a Ambasadei României care a făcut posibilă organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a acestui eveniment remarcabil. Mulțumim, totodată, comunității româneșți din Dublin, dar și tuturor celor care au vizitat standurile și au degustat cele mai de seamă vinuri românești. Am avut parte de prezența iubitorilor de vin din toate categoriile, Masters of Wine (MW), ziariști, critici de vin, oameni de afaceri, ambasadori, oameni politici, precum și oameni simpli care îndrăgesc vinul.
Concluzia este clară, vinul românesc are valoare, însă are nevoie de mai mult spațiu de exprimare. Prin acest eveniment s-a oferit o oportunitate tuturor celor prezenți și nu numai și a pus bazele unui pod stabil între două culturi, pod care așteaptă să fie exploatat. Best ever wine event... We are better Together!”.
Eckehardt Zaig, proprietar Casa de Vinuri ZAIG: „Un eveniment care ar trebui să fie luat ca referință. Organizare perfectă pe toate planurile. Felicitări!”.
Vinea Apoldia Maior: „Am fost onorați să facem parte din reuniunea de promovare a vinurilor românești la Dublin2023, în pragul Zilei Naționale. Aducem calde mulțumiri și felicitări Ambasadorului României în Irlanda, Excelența Sa Laurențiu Mihai-Ștefan și întregii echipe de organizare din România și Irlanda!”.
Primul pas, unul mare și important pentru industria vitivinicolă
Poate că unora nu le vine să creadă, însă Dublin 2023 este un eveniment organizat în mai puțin de trei luni. Da, a fost propus, schițat, asumat și implementat în această perioadă scurtă pentru o asemenea manifestare.
De asemenea, merită menționat că a fost un eveniment fără taxă de participare. „A fost posibil prin implicarea directă a Ambasadei României în Irlanda în calitate de organizator și prin generozitatea unor sponsori și parteneri cheie din România și din Irlanda. Implicarea mea și a echipei de somelieri din România (Irinel Macici, Lorand Antal, Mihai Ciucur și Eduard Jakab) a fost pro bono, noi toți considerând că avem oportunitatea cu acest eveniment să implementăm idei noi, tehnologii și strategii de pe urma cărora va beneficia pe termen scurt, mediu și lung toată industria. Niciodată nu m-am îndoit de succesul evenimentului, știam că fiind un proiect asumat la cel mai înalt nivel nu poate exista alt deznodământ, amploarea pe care a luat-o într-un timp foarte scurt, însă, a fost cea mai mare reușită personală pentru mine. Pentru Dublin 2023 am ținut legătura cu aproape 70 de producători, cu zeci de specialiști din industria din România și câțiva din Irlanda, iar pregătirile au mers impecabil. Multă muncă, foarte multă muncă, dar am simțit constant că fac parte dintr-o echipă care dacă beneficiază de comunicare eficientă, un cadru ideal și o motivație pe măsură, poate implementa orice.
În discursul din seara degustării, Ana Săpungiu MW a punctat foarte bine și m-am bucurat să aud în acel moment, în acel loc, următorul lucru: industria a găsit un glas comun, un mesaj comun asumat impecabil de la mic producător la foarte mare și feedback-ul primit a fost pe măsură.
Acesta a fost doar primul pas. Unul mare și important, acum vom muta atenția de la vinurile care au fost degustate și a căror valoare a fost validată înspre producători, înspre oamenii din spatele vinurilor și înspre industrie în sine, înspre capacitatea de export și interesele explicite de business ale producătorilor implicați.
Ca proiect, finalitatea este susținerea importurilor de vinuri românești în Irlanda, promovând în același timp interesele punctuale ale fiecărui producător implicat, dar și promovarea vinului românesc la nivel de industrie. Acest echilibru, echidistanța și comunicarea eficientă în cadrul proiectului, au făcut și vor face diferența pe termen lung. Pentru a menține un randament mare al acestui proiect, în primul an nu vom implica și alți producători, vom continua strict în formula în care am început”, a precizat Iulian Bărbuceanu.
Autorul Atlasului Vinului Românesc punctează că va continua cu activități pe teritoriul României, la care vor lua parte persoane cheie ale industriei din Irlanda.
„Vom începe degustări și masterclass-uri specializate în Irlanda și vom susține punctual toate interesele producătorilor implicați, în măsura posibilităților, bineînțeles, astfel încât vinurile românești să ajungă pe rafturile și în meniurile din Irlanda. Producătorii care au avut posibilitatea să vină în Irlanda au acest avantaj în prezent: au întâlnit în persoană posibili importatori sau distribuitori, iar în perioada următoare activitățile din cadrul proiectului vor pune accent pe recuperarea terenului de către producătorii care doar au trimis vinuri, discutăm despre 27 de producători cu sortimente pregătite pentru export (unii dintre ei foarte mici, ale căror vinuri produse în loturi de 200-250 de sticle au fost apreciate explicit în cadrul degustării alături de etichete ale altor mari producători din țară) care pot adăuga în cotinuare foarte multă valoare proiectului, deși nu au fost prezenți cu stand propriu în Dublin.
Doresc să mulțumesc ES. dl. Ambasador Laurențiu-Mihai Ștefan, echipei Ambasadei, lui Sorin Darlosan pentru rolul crucial în a transporta logistica necesară și vinurile din România în Irlanda, sponsorilor și partenerilor, colegilor mei de echipă și lui Jean Smullen DipWSET, Anei Săpungiu MW și, bineînțeles, tuturor producătorilor implicați în acest proiect, atât cei care au participat la Dublin, cât și celor care au trimis doar vinuri. Avem un an întreg la dispoziție să creștem cota de piață a vinurilor în Irlanda, și poate și mai important, să devenim una dintre cele mai performante industrii ale vinului din lume, în materie de cooperare și promovare pe plan intern și internațional. Acesta este doar începutul și consider că a fost unul perfect”, a concluzionat Iulian Bărbuceanu.
Crame și soiuri românești prezente la Dublin 2023
23 de producători și două branduri naționale au participat cu propriile echipe de top management/marketing sau prin distribuitori:
Crișana și Maramureș
Familia Darabont
Crama Fort Silvan
Banat
Crama Valeaeden
Podișul Transilvaniei
Vinea Apoldia Maior
Crama Zaig
Crama Takács
Dealurile Moldovei
Domeniile Averești
Crama Gramma
Beciul Domnesc
Domeniile Panciu (prin distribuitor)
Dealurile Munteniei și Olteniei
Domeniile Dascălu
Meninni (Olterra) (Vintruvian Estates)
Budureasca
DeMatei (Vintruvian Estates)
SERVE
Domeniile Alexandrion Rhein 1892 (prin distribuitor)
DAVINO (prin distribuitor)
Vitis Metamorfosis (prin distribuitor)
Colinele Dobrogei
Caii de la Letea (Vintruvian Estates)
Domaine Dumetrier
Crama Histria (Vintruvian Estates)
Crama Gabai
Crama Delta Dunării - La Sapata
Două branduri naționale prin echipa de top-management:
Legendary Dracula
Folklore
27 de producători au fost reprezentați de echipa de somelieri a evenimentului:
Crama Balla Geza
Crama Carastelec
Casa de Vinuri Cotnari
Corcova Roy & Dâmboviceanu
Crama Tata și Fiul
Crama Varvara
Crama Dagon
Domeniile Franco Române
Domeniul Aristiței
Crama Dradara
Crama Gramofon
Crama Jelna
Crama La Salina
Crama Licorna Winehouse
Crama Liliac
Crama Maximarc
Crama Pandora
Crama Petro Vaselo
Pivnița Savu
SCDVV Blaj
Stațiunea Murfatlar
SCDVV Iași
Crama Strunga
Crama Velvet Winery
Crama Villa Vinea
Vinaria Jugrestan
Crama Rasova
Alături de 15 soiuri internaționale, la Dublin 2023 au fost prezente următoarele soiuri românești:
Frâncușă (Casa de Vinuri Cotnari) spumant și vin liniștit;
Zghihară de Huși (Domeniile Averești);
Șarbă (Folklore și Domeniile Panciu);
Mustoasă de Măderat (Maximarc, Balla Geza);
Fetească albă (Liliac, Cotnari, Strunga, Licorna Winehouse, Dagon, Legendary Dracula, DeMatei);
Fetească regală (Darabont, Fort Silvan, Dradara, Liliac, Villa Vinea, Budureasca);
Grasă de Cotnari (Cotnari);
Tămâioasă românească (Vinaria Jugrestan, Cotnari, Beciul Domnesc, Strunga, Budureasca, Domeniile Dascălu);
Busuioacă de Bohotin (Averești, Beciul Domnesc, Folklore);
Golia (SCDVV Iași);
Blasius (SCDVV Blaj);
Columna (SCDVV Murfatlar);
Ramades (SCDVV Blaj);
Selena (SCDVV Blaj);
Fetească neagră (34 de sortimente din Crișana, Maramureș, Banat, Dealurile Moldovei, Dealurile Munteniei și Olteniei, Colinele Dobrogei);
Băbească neagră (Tata și Fiul);
Negru de Drăgășani (Vitis Metamorfosis, Folklore, Meninni);
Cadarcă (Balla Geza, Maximarc). De menționat că, la acest soi, originile sunt în dezbatere.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Concursul de Vinuri Spumante Românești, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 5, s-a desfășurat, în premieră, în două capitale europene simultan, la București și la Amsterdam, luni - 4 decembrie. Au intrat la jurizare 46 de vinuri spumante, 34 obținute prin metoda tradițională (a doua fermentație în sticlă) și 12 realizate prin metoda Charmat (a doua fermentație în rezervoare de inox).
Concursul de Vinuri Spumante Românești a luat naștere în anul 2018 cu scopul de a evidenția cei mai buni producători și cele mai bune vinuri spumante, pe fiecare categorie în parte. „Jurizarea făcută de oameni cu înalte standarde profesionale în domeniu duce la consolidarea acestui concurs ca un etalon pentru industria spumantelor din țara noastră”, a declarat Tiberiu Onuțu, inițiatorul concursului.
În România, activează 29 de producători care cumulează 117 mărci de vinuri spumante.
Topul ediției 5 a Concursului de Vinuri Spumante Românești 2023
Spumante albe, metoda tradițională
1. Podgoria Silvania, Blanc de noir, 2020, extrabrut
2. Budureasca, Classic Blanc Noir, 2014, extrabrut
3. Villa Vinèa, Cuvée Celést, 2018, brut
Spumante rosé, metoda tradițională
1. Podgoria Silvania, Lux, magnum, 2019, brut
2. Villa Vinèa Rosé Celést, 2021, brut
3. Domeniile Panciu, Domeniile Panciu, 2015, brut
Spumante albe, metoda Charmat
1. Budureasca, Shine, 2019, brut
2. Crama Gîrboiu, Cuartz, extrasec
3. Crama Hermeziu, Thrubilo, brut nature
Spumante rosé, metoda Charmat
1. Crama Hermeziu, C'est Soir, brut
2. Budureasca, Shine, 2019, sec
3. Crama Gîrboiu, Cuartz, extrasec
Clasament general
1. Podgoria Silvania Blanc de noir, 2020, extrabrut
2. Budureasca Classic Blanc Noir, 2014, extrabrut
3. Villa Vinèa Cuvée Celést, 2018, brut
4. Cramele Jidvei, Jidvei, extrabrut
5. Podgoria Silvania, Blanc de blancs, 2019, brut
Mai multe detalii despre Concursul de Vinuri Spumante Românești 2023 am publicat aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/5953-concursul-de-vinuri-spumante-romanesti-2023-ajuns-la-editia-cu-numarul-5-are-loc-pe-4-decembrie.html
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Vineri - 24 noiembrie 2023, la Romexpo București, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, se lansează cartea „Țara și Vinul, relațiile dintre brandul de țară și brandul vinurilor românești, o abordare heterodoxă” – care are la bază lucrarea de doctorat a autoarei, Marinela Ardelean, expert în vin, co-organizator al festivalului de vin RO-WINE și fondator al platformei Wines Of Romania. Evenimentul are loc la standul Tritonic (parter, numărul 16), de la ora 18:00.
„Ambasadoarea” vinurilor românești, așa cum este adesea numită, Marinela Ardelean se află la cea de-a șasea lansare de carte, având publicate până în prezent încă cinci volume: 50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate italiene (2014); Cartea vinurilor românești, vol. I (2016); Cartea vinurilor românești, vol. II (2017); Cartea vinurilor românești, Vol. III (2018) și Ghid Ro-Wine 2019.
Autoarea și-a dobândit nu numai statutul de promotor al vinului românesc, ci și pe acela de formator autorizat pentru educarea consumatorilor și pentru dezvoltarea culturii vinului în România.
„Vinul este privit din ce în ce mai mult în întreaga lume ca unul dintre elementele care definesc calitatea vieții, iar pentru români, vinul este chiar mai mult decât atât, este un element de identitate națională”, afirmă Marinela Ardelean.
Conform OIV, România a produs, în 2023, 4,4 milioane de hectolitri de vin, cu 15% mai mult decât în 2022 și cu 4% mai mult decât media ultimilor cinc ani, consolidându-și poziția de al șaselea cel mai mare producător de vin din Europa.
În cartea „Țara și Vinul” (Editura Tritonic) este analizată tocmai această relație dintre brandul de țară, capitalul brandului de țară și imaginea brandului de țară, pe de-o parte, și promovarea vinului românesc, pe de altă parte. Lucrarea a fost inițial teza de doctorat elaborată și susținută de autoare la școala doctorală a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cartea este construită ca o primă cercetare profundă, sistematică, întemeiată pe o bogată bibliografie și pe o metodologie în care se îmbină tehnicile de cercetare cantitativ-statistice și calitative cu analize pertinente, interpretări subtile și concluzii solide despre concepte foarte actuale, vehiculate frecvent, dar puțin înțelese: brandul de țară, valoarea brandului de țară, imaginea brandului de țară.
„În ultimul capitol al cărții am inclus pentru iubitorii vinului și rezultatele cercetării secundare cu privire la piața vinului și la consumul de vin, o prezentare a brandului de țară în corelație cu brandul vinurilor, cu referire special la Chile, Franța și România, precum și rezultatele analizei calitative și ale cercetării cantitative”, precizează Marinela Ardelean.
De asemenea, volumul abordează și consumul de vin din întreaga lume, inclusiv în zone geografice în care cultura oenologică a pătruns recent, cu exemple și date concrete pentru pasionați.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ziua Națională a României va fi sărbătorită în Irlanda pe 28 noiembrie 2023, în cadrul unui eveniment în care vor fi prezentate și promovate vinurile românești. Evenimentul de la Dublin, organizat de Ambasada României în parteneriat cu Atlasul Vinului Românesc, este special conceput pentru importatorii de vin irlandezi, comercianții cu amănuntul, magazine de vinuri, restaurante, somelieri și jurnaliști specializați în comerțul cu vin. Cu peste 210 etichete și mai mult de 50 de branduri, la Dublin se arată a fi cel mai mare eveniment de degustare B2B de vinuri românești.
Evenimentul din Capitala Irlandei își propune să evidențieze vinul românesc ca un produs de succes al economiei țării noastre și ca parte esențială a mărcii sale naționale. Prin eforturile Ambasadei și ale tuturor celor implicați se pot stabili conexiuni semnificative între producătorii români de vin și jucătorii cheie din importul și distribuția irlandeză. Astfel, acest unic și mare eveniment poate contribui la creșterea prezenței vinului românesc pe piața irlandeză.
„Într-un timp foarte scurt, un număr mare de producători interesați de export s-au implicat furnizând peste 200 de sortimente pentru degustare, fișe tehnice și fotografii de produs. Toate acestea fiind prezentate împreună în format tipărit și digital în cadrul degustării care se va desfășura într-o sală de Gală din centrul Capitalei Irlandei, ceea ce face din acest eveniment cea mai amplă și complexă degustare de vinuri românești de peste hotare din istoria industriei. O dovadă a atingerii potențialului și a colaborării la cel mai înalt nivel. Și acesta este doar începutul”, punctează Iulian Bărbuceanu, autorul Atlasului Vinului Românesc.
Ambasadorul României în Irlanda apreciază evenimentul de degustare de vinuri românești ca fiind de o anvergură și o amploare fără precedent. „Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără dăruirea, munca grea, angajamentul și dragostea pentru vin ale lui Iulian Bărbuceanu, vizionarul din spatele Atlasului Vinului Românesc. Un pasionat care a adunat cu pricepere în jurul lui o echipă de producători și specialiști români de vin care, alături de o serie de sponsori, susțin acest unic eveniment de degustare de vinuri românești. În același timp, eu și Ambasada ne-am bazat în mare măsură pe cunoștințele și expertiza lui Jean Smullen WSET Dip, care are o experiență comercială cuprinzătoare în industria vinului. Această adunare servește nu numai ca o sărbătoare a bogatei moșteniri culturale a României, ci și ca un reflector asupra poziției națiunii noastre ca una dintre cele mai importante țări producătoare de vin. România, din păcate, necunoscută sau necunoscută pentru mulți, posedă o istorie captivantă, cu o multitudine de soiuri de struguri autohtone. Pentru producătorii români de vin, prezenți la Dublin într-un număr mare pentru a-și găsi reprezentare pe piața irlandeză, acest eveniment este o oportunitate pentru că le dă posibilitatea importatorilor și distribuitorilor irlandezi să exploreze bogăția și diversitatea vinurilor românești. Cu soiuri indigene, cum ar fi Zghihară de Huși, Șarba, Mustoasă de Măderat, Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasa românească, Columna, Golia, Selena, Fetească neagră, Busuioacă de Bohotin, Cadarcă sau Negru de Drăgășani, alături de alte soiuri cunoscute la nivel internațional, vinurile din România, de o calitate excepțională, ne vor face mândri la Dublin”, a declarat dr. Laurențiu-Mihai Ștefan, ambasadorul României în Irlanda.
La Dublin, la marele eveniment dedicat sectorului vitivinicol românesc va fi prezentă Ana Săpungiu MW (Master of Wine): „Este un moment grozav pentru a veni și a degusta o gamă diversă de vinuri, pentru a întâlni unii dintre producătorii din spatele vinurilor și pentru a afla ceva mai multe despre o industrie care evoluează rapid. Sunt încântată să fiu prezentă la o degustare atât de amplă de vinuri românești. Evenimentul este în mod clar un mare sprijin pentru producătorii români de vin. Industria vinului din România a evoluat rapid în ultimii zece ani. S-au făcut investiții masive în plantanții și crame. Există producători care se concentrează pe alegerea soiurilor de struguri potrivite terroir-ul lor individual, producând un vin unic pentru ei, cu o poveste de spus. Deși sunt încă destule plantații cu soiuri internaționale, se înregistrează o creștere a concentrării pe soiurile autohtone, ceea ce trebuie încurajat deoarece un vin dintr-un soi local poate face diferența într-o piață aglomerată”.
Potrivit Drinks Ireland Wine, vinul reprezintă 26,7% din consumul de alcool, în Irlanda, unde se consumă peste 2.700 litri/adult/an. Cifrele din 2022 arată că vânzările de vin au scăzut cu 8,9%, iar berea și-a crescut cota de categorie cu 8,2% în 2022, până la 43,5% din piața totală, ceea ce înseamnă că berea rămâne cea mai populară băutură alcoolică din Irlanda.
Vânzările de vin spumant au crescut în mod semnificativ în 2022, determinate în principal de popularitatea stilurilor de vin precum Prosecco și Crémant, precum și Cava și Champagne.
După ani de creștere constantă, vânzările de vin roze au scăzut la 6% din totalul pieței, de la 7% în 2022. Vinul alb reprezintă 48% din toate vinurile liniștite vândute în Irlanda, iar vinul roșu are o cotă de piață de 45%.
63,5% din toate vinurile vândute pe piața irlandeză provin din Lumea Nouă, iar 36,5% din Europa. Anul trecut, Chile, cu 25%, a rămas cea mai populară țară de origine, urmată de Spania 14%, Australia 13,6%, Franța 11,6% și Italia 10,4%.
La marea degustare de vinuri din 28 noiembrie, de la Dublin, vor fi 38 de Fetești negre (monosoi) din care 13 sunt din Dealu Mare. „Vom mai avea cupaje la vinurile roșii, rozeuri monosoi și cupaje, vinuri albe monosoi – Fetească albă, Fetească regală, Sauvignon Blanc, dar și cupaje de vinuri albe”, a precizat Iulian Bărbuceanu, adăugând că patru somelieri români - Irinel Macici, Mihai Ciucur, Lorand Antal și Eduard Jakab - vor reprezenta 28 de producători care nu au trimis în Irlanda reprezentanți proprii, ci doar vinuri.
www.winetrade.ro și www.romanianwines.ie sunt link-urile pe care le puteți accesa pentru a vedea cramele prezente la „Dublin 2023” și multe alte detalii.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Potrivit estimărilor Oficiului Internațional al Viei și Vinului (OIV), 2023 a fost un an dificil pentru industria vinului, înregistrându-se o scădere a producției până la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 60 de ani. Datele colectate de OIV au fost analizate de platforma Wines of Romania, care susține că România se numără printre puținele țări care au produs mai mult vin în acest an comparativ cu 2022, fiind a patra țară cu cea mai mare creștere a volumului.
În 2023, conform OIV, România a produs 4,4 milioane de hectolitri de vin, cu 15% mai mult decât în 2022 și cu 4% mai mult decât media ultimilor cinci ani, consolidându-și poziția de al șaselea cel mai mare producător de vin din Europa.
Pe plan global, creșteri de volume au mai înregistrat Statele Unite (25,5 milioane hl, cu 12% mai mult decât în 2022), Portugalia (7,4 milioane hl, +8%) și Germania (9 milioane hl, +1%).
Din cauza condițiilor climatice, a secetei și bolilor din vie, producția de vin din emisfera sudică a fost grav afectată, însă și în Europa s-au înregistrat câteva scăderi abrupte ale volumelor de vin produse. Au fost afectate în special Grecia (-50%), Croația (-46%), Georgia (-28%), Spania (-19%), Italia (-13%) și Moldova (-10%).
În emisfera sudică, unde cifrele au o mai mare acuratețe, dat fiind că recolta a avut loc în primăvară, s-au înregistrat pierderi importante în toate țările producătoare, în afară de Noua Zeelandă, care a produs cu 14% mai mult. Astfel, Uruguay și Argentina au produs cu 29% mai puțin, Australia cu 22%, Chile cu 18%, iar Africa de Sud cu 10%.
Per total, producția globală de vin din 2023 este estimată la o medie de 244 de milioane de hectolitri, cu 7% mai puțin decât anul trecut, reprezentând cea mai redusă cantitate din ultimii 60 de ani.
În urma estimărilor OIV, Franța a redevenit cel mai mare producător european de vin, cu 45,8 milioane de hectolitri, o cifră identică cu cea de anul trecut. În schimb, Australia, o sursă populară de vin pentru piețele europene, a pierdut peste o cincime din producție din cauza precipitațiilor abundente și a inundațiilor provocate de La Nina. În America de Sud, Chile, țară cunoscută pentru raportul foarte bun între calitate și preț al vinurilor, a suferit din cauza incendiilor și a secetei, în timp ce podgoriile din Argentina au fost afectate de grindină și ger.
Scăderea producției globale, o oportunitate pentru România
Situația de pe piața globală a industriei vinului ar putea fi o oportunitate pentru țara noastră. „Însă nu avem încă maturitatea, relațiile din piață și nivelul de organizare necesare pentru a profita de acest moment. Creșterea producției este, totuși, o veste bună, deși previzibilă. Avem încă suprafețe mari care abia intră pe rod sau care se apropie de maturitate, apar mereu noi producători, producătorii existenți își diversifică și își rafinează oferta – într-un cuvânt, apar semnele de maturizare ale piețe de vin din România, cel puțin din punct de vedere al producției”, apreciază Marinela Ardelean, expert în vin, co-organizator al festivalului de vin RO-WINE și fondator al platformei WinesOfRomania.com, un proiect 100% privat, dedicat promovării vinului românesc.
Potrivit expertului, în ceea ce privește consumul de vin, lucrurile stau diferit. Deși pe piața internă, în ultimii 10-20 de ani, s-a dezvoltat o comunitate solidă de cunoscători și consumatori avizați, industria mai are încă nevoie de dezvoltare. „Vorbim despre readucerea vinului în rândul alimentelor, ca realitate, nu la nivel declarativ, și despre o educare a consumatorului către moderație și satisfacție, despre paharul de vin de la masă, și nu orice vin, ci unul de calitate, verificat și conform, nu de vinul bunicului de la țară”, a adăugat Marinela Ardelean.
Principala provocare, pentru acest an și pentru anii care vor veni, rămâne deschiderea piețelor externe. O asemenea scădere a producției globale poate reprezenta o oportunitate pentru România de a-și redobândi statutul internațional de țară producătoare de vin. „Spuneam, în urmă cu zece ani, că văd România pe podiumul calității, alături de Franța și Spania, în 2036. Deși lucrurile se mișcă mai încet decât speram, am în continuare încredere în vinul românesc, în soiurile autohtone și în calitatea pe care o pot furniza producătorii români de vin”, a conchis Marinela Ardelean.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!