Joi, 30 noiembrie 2023, la Bruxelles, au avut loc întâlnirile Praesidium COGECA și Praesidia COPA-COGECA, la care Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată, în format fizic, de către Florentin Bercu, director executiv Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV.

Principalul subiect al Praesidium COGECA a fost alegerea conducerii, care are loc o dată la trei ani. Au fost doi candidați pentru poziția de președinte și opt candidați pentru poziția de vicepreședinte.

COGECA (Confederația Generală a Cooperativelor Agricole, înființată în 1959) reprezintă interesele generale și specifice ale cooperativelor europene agroalimentare, forestiere și piscicole în rândul instituțiilor UE și al altor organizații socio-economice care contribuie la luarea deciziilor europene.

România, prin Alianța pentru Agricultură și Cooperare l-a desemnat candidat pentru poziția de vicepreședinte COGECA pe Florentin Bercu, descris fiind ca un „tânăr cu o pasiune înnăscută pentru agricultură, cooperative și zonele rurale”.

Florentin Bercu a obținut 109 voturi, clasându-se pe locul trei din numărul de 155 voturi exprimate.

Prin alegerea lui Florentin Bercu în funcția de vicepreședinte al COGECA, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) își consolidează poziția la nivelul COPA-COGECA.

În prezent, România are, în structura de conducere, un vicepreședinte COPA - Marius Micu (Federația Națională PRO AGRO), care reprezintă organizațiile fermierilor, și un vicepreședinte COGECA - Florentin Bercu (UNCSV), care reprezintă organizațiile cooperativelor agricole din România.

De asemenea, la nivelul Grupurilor de Lucru, AAC deține două funcții de vicepreședinte: Liliana Piron (LAPAR, Plăți Directe) și Alexandru Țachianu (Federația Națională PRO AGRO, Cereale și Oleaginoase).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.

La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.

În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).

La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).

Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?

Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.

Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.

În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 15 februarie 2022, cu o zi înainte de cea de-a VII-a ediție a Congresului APPR „De la fermieri pentru fermieri”, la București, Asociația Producătorilor de Porumb din România a organizat Adunarea generală și alegeri (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5262-alegeri-in-appr-nicolae-sitaru-reales-presedinte-iar-vicepresedinte-este-theodor-ichim-reprezentantul-agricultorilor-dobrogeni.html, aici am publicat despre alegerile pentru funcția de președinte și noul Consiliu director al APPR). În fața fermierilor membri ai Asociației, așa cum era firesc, s-au prezentat faptele anului recent încheiat.

Raportul de activitate pentru 2021, inclusiv raportul financiar-contabil prezentat de directorul executiv, Alina Crețu, a arătat expansiunea rapidă și diversificarea ariei acoperite de APPR, care se apropie tot mai mult de dezideratul său de a deveni un „Institut al fermierului”.

Activitatea de testare a crescut de zece ori în ultimii doi ani, Rețeaua Independentă de Testare și Analiză în Câmp (RITAC) ajungând să numere 31 de locaţii cu 850 de parcele de testare, adică un total de peste 5.300 de microparcele la cele șase culturi de câmp de importanță majoră pentru România (porumb, păioase, floarea-soarelui, rapiță, soia și sorg).

APPR și-a extins parteneriatele de cercetare europene și naționale în proiecte privind digitalizarea agriculturii și practicile de agricultură regenerativă (pentru stocarea carbonului), cu finanțare din programul sectorial al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), din Programul European Horizon 2020, precum și cu suportul unor companii multinaționale furnizoare de soluții bazate pe știință.

În ceea ce privește implicarea în dialogul social cu autoritățile de la București și Bruxelles, Cristina Cionga, director pentru afaceri europene, a arătat că reprezentanții APPR au participat activ la toate consultările prilejuite de creionarea Planului Național Strategic, a propunerilor avansate de fermieri în cadrul PNRR, la grupurile de lucru specializate ale organizației europene Copa-Cogeca, ale Confederației Europene a Porumbului, ale Platformei Agriculture & Progress, ca și la grupurile de dialog civil organizate de Comisia Europeană.

În acest context, echipa APPR a crescut rapid prin atragerea unor tineri profesioniști, agronomi sau specialiști în politici europene, sprijiniți de expertiza unor veterani în cercetarea agricolă.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Rezultatele unei cercetări realizate de către Universitatea și Centrul de Cercetare Wageningen (Olanda) indică faptul că este nevoie de inovare pentru a reduce impactul negativ al strategiilor „De la Fermă la Consumator” și „Biodiversitate” asupra producțiilor agricole europene.

Pe 20 ianuarie 2022 a fost publicat un raport complet al Universității și Centrului de Cercetare Wageningen privind evaluarea impactului obiectivelor cuprinse în strategiile „De la Fermă la Consumator” și „Biodiversitate”, care include date specifice cu privire la impactul acestor strategii europene asupra culturilor în cele mai importante țări agricole din Uniunea Europeană.

Potrivit studiului, pentru a contribui la reducerea și depășirea impactului negativ al obiectivelor strategiilor „De la Fermă la Consumator” (Farm2Fork) și „Biodiversitate”, fermierii au nevoie de acces facil la cele mai recente tehnologii agricole. Fermierii din UE au nevoie de soluții disponibile pentru a proteja în mod durabil culturile, mediul și mijloacele lor de existență.

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din Romania (AIPROM), alături de CropLife Europe, susține pe deplin recomandarea cheie a studiului de a promova inovarea și de a genera mijloacele necesare care să le ofere fermierilor din România și din UE acces rapid la instrumente inovatoare așa cum sunt tehnologiile digitale și de precizie, pesticidele și biopesticidele inovatoare și noile tehnici genomice. Acest lucru poate atenua efectele negative neintenționate ale strategiei „Farm to Fork”.

„Sectorul agricol recunoaște necesitatea de a aborda criza climatică și de a accelera sustenabilitatea producției alimentare. Industria noastră are un istoric lung de schimbare și inovare, fiind pe deplin dispusă și capabilă să facă parte din soluția necesară pentru această transformare. Concluziile cheie ale studiului realizat de către Universitatea și Centrul de Cercetare Wageningen evidențiază provocările cu care se vor confrunta fermierii din UE în lumina propunerilor actuale ale Comisiei Europene”, a declarat, Olivier de Matos, director general CropLife Europe.

De menționat că este nevoie de un cadru de reglementare care să sprijine inovarea în agricultură, astfel încât fermierii din UE să poată îndeplini obiectivele cuprinse în strategiile europene. „Având în vedere obiectivele propuse pentru 2030, Comisia Europeană va recunoaște necesitatea de a crea procese de autorizare mai oportune pentru noile soluții care urmează să fie introduse pe piață, precum și să ofere un sprijin financiar mai bun și stimulente pentru fermieri, astfel încât aceștia să aibă acces la instrumentele necesare pentru a-și proteja culturile”, a adăugat directorul general CropLife Europe.

Raportul complet poate fi citit aici: Impact Assessment Study on EC 2030 - WUR

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) vorbește de multă vreme despre o lipsă a alimentelor, care începe să-și facă simțită prezența pe fondul actualei pandemii prin care trece întreaga planetă. Într-un studiu recent se arată că efectele pandemiei, care vor aduce „o contractare atât a ofertei, cât și a cererii de produse agricole, vor afecta toate elementele sistemului alimentar, de la producție la procesare, trecând prin comerț și sistemele logistice naționale și internaționale, și ajungând la cererea intermediară și finală”. Impactul pandemiei va fi resimțit în mod diferit, în funcție de tipul de industrie și de stadiul de dezvoltare în care să află fiecare țară, spun specialiștii FAO.

România, trebuie să recunoaștem, e o țară săracă sau, să mai îndulcim starea nației, e o țară în curs de dezvoltare. Agricultura e aceea care mai produce și cine știe cât va mai putea să o facă, având în vedere viitoarele strategii europene, Pactul Verde și De la fermă la furculiță. Până la implementarea strategiilor respective, cine știe câți agricultori vor mai exista… Seceta ultimilor ani oricum i-a falimentat pe unii, în timp ce schimbările climatice afectează întregul sector agroalimentar. Acum, s-au scumpit toate input-urile, iar bucuria prețurilor bune la cereale a fost scurtă, pentru că la reluarea ciclului de producție în această toamnă fermierii au trebuit să scoată mai mulți bani din buzunar decât preconizaseră, pentru sămânță, pentru îngrășăminte, pentru motorină, pentru gaze. Totul s-a scumpit. Și creșterile de preț nu se opresc aici. E o criză a metalului, ceea ce va genera o creștere de preț a utilajelor.

Prin urmare, criza alimentară bate la ușă, iar clasa politică are altă agendă, pe care cetățeanul român nu are loc. Guvernanții nu realizează, oare, că ciolanul pe care se bat este produs de popor?!

2021 se apropie de final, guvern n-avem, buget pentru 2022 n-avem, bani pentru agricultură, în afară de cei europeni, n-avem. Și uite așa securitatea alimentară, asigurarea hranei, este lăsată la voia întâmplării. Și, din nou, cum ne-a prins pandemia cu chiloții în vine, așa ne va prinde și criza alimentară, goi-pușcă.

Eu, ca agricultorii pe vremea lui Petre Daea, am zis că Ministerul Agriculturii nu face destul pentru agricultura României. Dar când văd „realizările” lui Oros, îmi dau seama că n-a existat în toată istoria țării un ministru mai slab, mai nepregătit și mai potrivnic agriculturii.

Revenind la Petre Daea, recent, a avut o ieșire în care a anunțat criza alimentară, cu argumente. „Creșterea prețurilor la input-urile folosite în agricultură, de la simplu la cvadruplu și mai mult, pune piedici serioase agricultorilor și lucrătorilor din industria alimentară. Prețul azotatului de amoniu a crescut de la 900 de lei la 3.920 lei/tonă; brutăriile care folosesc gaze, de la contracte de 6.000 lei/lună pentru gaze au trecut la contracte cu 30.000 lei/lună; prețurile la pesticide, motorină, utilajele agricole, piese de schimb și serviciile pentru toate acestea au crescut.”

Ce fac agricultorii în această situație? Majoritatea celor mici va dispărea, alții vor schimba structura culturilor, însă pe produsul finit cumpărătorul va trebui să plătească mai mult. În fermele mici care vor continua activitatea, în gospodăriile țărănești și în fermele mijlocii vor scădea randamentele pe unitatea de suprafață, producțiile vor fi mai mici și de slabă calitate, susține fostul șef de la Agricultură. Fermele mari vor continua să obțină producții cu randamente ridicate, ce vor putea atinge potențialul biologic al soiurilor și hibrizilor folosiți.

„Însumând aceste posibile scenarii, rezultă că vom avea pe piață o producție mai mică, la costuri mari, ce se va constitui într-o ofertă scăzută și scumpă, care nu va putea fi asimilată de consumatorul român, din cauza puterii reduse de cumpărare. Se adaugă lipsa unei rețele proprii pentru comercializarea produselor românești. Toate acestea la un loc vor crea dificultăți în aprovizionarea populației cu hrană”, arată Petre Daea.

Să vedem despre ce fermieri vorbim. Avem micii agricultori și gospodăriile care dețin suprafețe sub un hectar, circa 1,8 milioane, reprezentând în jur de 640.000 ha. Între un hectar și zece hectare sunt aproximativ 1,5 milioane de agricultori, reprezentând circa 4,3 milioane ha. Marii fermieri sunt în număr de aproape 90.000, cu o suprafață totală de vreo 7,6 milioane ha.

Putem contracara sau atenua efectele crizei alimentare? Probabil că da, dacă se sprijină financiar agricultura, și de la bugetul statului.

„Dacă astăzi se vorbește despre sănătate și pandemie, guvernanții bătându-se politic pe morții zilei, în anii care urmează, cu siguranță, dacă nu acordăm atenție agriculturii, acum și tot timpul, ne vom bate toți pe o bucată de pâine, dacă vom avea de unde să o procurăm sau cu ce să o cumpărăm”, concluzionează fostul ministru Petre Daea.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA

Caricatură de: AF Badiu

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
• a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a trimis o scrisoare deschisă politicienilor, cu privire la raportul voluntar al Parlamentului European asupra Strategiei „Farm to Fork”. O redăm mai jos.

Scrisoare deschisă

Domnului președinte al PE David Maria Sassoli

Doamnelor și Domnilor președinți ai grupurilor politice parlamentare:

PPE: Manfred WEBER - Președinte

S&D GROUP: Iratxe García Pérez - Președinte

RENEW: Malik Azmani - Vicepreședinte

GREENS/EFA: Ska Keller, Co-președinte & Philippe Lamberts, Co-Președinte

ID - Identity and Democracy - Marco Zanni, Președinte

ECR Group: Raffaele FITTO & Ryszard Antoni LEGUTKO, Co-Președinți

GUE/NGL: Martin Schirdewan & Manon Aubry, Co-Președinți

Doamnelor și Domnilor eurodeputați ai României

Stimate doamne și stimați domni,

Aveți în mâinile dvs. soarta agriculturii UE, care poate fi o șansă ca aceasta să continue să producă și să furnizeze bunul cel mai de preț, securitatea alimentară a populației, sau, dimpotrivă, o condamnare la faliment a întregului sector.

Ne adresăm dvs., înaintea votului din plenul PE asupra raportului voluntar privind strategia „Farm to Fork” (F2F).

Suntem responsabili pentru ceea ce afirmăm, ideea aceasta fiind susținută de numeroase studii privind țintele propuse în F2F, ale căror concluzii, profund îngrijorătoare, converg și prefigurează un scenariu sumbru: scoaterea agriculturii UE în afara zonei de competitivitate printr-o micșorare cu 10-15-25% a capacității de producție a diferitelor sectoare, scăderi semnificative ale veniturilor fermierilor și creșteri puternice ale prețurilor de consum. Se estimează o scurgere de sustenabilitate către alte continente, odată cu produsele importate din țări terțe, care vor substitui produsele de origine UE, care se va reflecta direct în pierderi de locuri de muncă. Credibilitatea celor menționate anterior este susținută fără echivoc de studii ale Joint Research Center (JRC) al Comisiei Europene, de Universitatea Wageningen sau de Universitatea din Kiel, grupurile de industrie (COCEREAL), raportul Serviciului de Cercetare al Departamentului american de agricultură, USDA. În acest context, secretarul de stat pentru agricultură al SUA, Tom Visack, a declarat că va crea o coaliție internațională pentru a contracara impactul modelului de producție promovat de UE.

VĂ SOLICITĂM IMPERATIV ȘI RESPONSABIL SĂ NU SUSȚINEȚI AMENDAMENTELE DE COMPROMIS: CA4, CA18, CA25, CA27, CA28, CA33!

Cel mai problematic amendament de compromis este CA4 - țintele cantitative ale F2F. Fermierii nu pot fi de acord cu obiectivele de reducere a utilizării pesticidelor și îngrășămintelor stabilite de strategia Farm to Fork și mai ales, cu introducerea lor în legislație, care le-ar face obligatorii.

Cu titlu de exemplu, în România consumul mediu pe unitatea de suprafață la substanțe fito-sanitare și la îngrășăminte reprezintă 1/3 din consumul mediu la nivelul UE. Cum ar putea continua să producă eficient și să-și protejeze culturile fermierii din țara noastră dacă vor fi obligați să reducă cu 50% utilizarea pesticidelor până în 2030?

Potrivit EU Agricultural Markets Briefs No 15 | June 2019, volumul total de îngrășăminte utilizate în UE, reprezintă doar 10% din utilizarea totală la nivel global!

În ceea ce privește poziția României, avem cel mai mic consum din U.E.-27 in 2019 - 48,62 kg /ha ! Am adăugat la finalul acestei scrisori câteva statistici relevante.

Ținta de a reduce cu 20% cantitatea de îngrășăminte, în mod egal, la nivelul tuturor statelor UE, indiferent de consum, în condițiile în care restul continentelor nu fac niciun efort, deși au consumuri cu mult mai mari, nu va aduce decât vulnerabilitate economică în fermele europene și nicidecum reducerea poluării datorită aplicării îngrășămintelor chimice!

Noi, fermierii Români, suntem pregătiți să acceptăm schimbări ale sectorului agricol pentru a deveni performant, însă nu putem accepta sacrificarea capacității de producție prin adoptarea unor măsuri ce pot fi contraproductive, un veritabil dumping climatic ce poate determina dispariția unui sector vital - cel al hranei.

Produsele fitosanitare (pesticidele), alături de îngrășămintele chimice, reprezintă echivalentul, pentru organismul uman, al medicamentelor și suplimentelor alimentare, venind să protejeze plantele de cultură de atacul din ce în ce mai intens al bolilor și dăunătorilor sau, după caz, să le asigure hrana fără a sărăci solul, pentru ca acestea să-și poată atinge potențialul de producție.

VOTUL DOMNIILOR VOASTRE ESTE ISTORIC!

El poate asigura dezvoltare și progres sau scoaterea agriculturii Uniunii Europene de pe harta de competitivitatea lumii.

Cunoaștem faptul că și alte Asociații din țări ale UE v-au înaintat cereri asemănătoare!

NU CONDAMNAȚI ROMÂNIA ȘI UE LA SĂRĂCIE ȘI ÎNFOMETARE!

Cu considerație,

În aceste zile se hotărăște soarta agriculturii europene, pe 18 octombrie 2021 având loc o sesiune plenară a Parlamentului European privind strategia „Farm To Fork” sau „De la fermă la consumator”. Asociația „Grânarii – Dă-te pe brazdă” consideră că agricultura românească în ansamblul ei, și cu atât mai mult cea din zona Moldovei, nu poate face față rigorilor strategiei europene. „Vom fi condamnați la faliment și înfometare”, susțin reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) din județul Iași.

Numeroase studii arată că o îmbunătățire prin protejarea mediului la nivel european prin implementarea măsurilor prevăzute de strategia „De la fermă la consumator” ar crea de fapt un dezechilibru la nivel mondial prin suprasolicitarea celorlalte continente și țări care vor asigura necesarul de produse cerealiere (America de Sud, Rusia, Ucraina).

„Suntem responsabili pentru ceea ce afirmăm, această idee fiind susținută și de cele mai importante organizații profesionale ale fermierilor din Uniunea Europeană (declarația COPA-COGECA semnată de cele mai importante structuri asociative ale fermierilor europeni) și în acest sens, există deja state ale Uniunii Europene care au transmis către Parlamentul European poziții directe privind incapacitatea agriculturii din aceste țări de a face față măsurilor implementate prin strategia „Farm To Fork”. Rugăm toate instituțiile de presă să sensibilizeze opinia publică și europarlamentarii români privind soluțiile care vor constrânge fermierii să ia măsuri în defavoarea lor și să deschidă poarta importurilor către Europa a produselor cerealiere din alte țări. Noi fermierii, reprezentanți ai sectorului agricol, suntem pregătiți să acceptăm schimbări ale sectorului nostru, atâta timp cât vor fi graduale și adaptate nevoilor noastre, fără a determina dispariția unui sector vital - cel al hranei”, transmite, în numele Consiliului Director al Patronatului „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași, președintele Emil Bălteanu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Am purtat recent o discuție cu domnul Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar la Reprezentanţa permanentă a României de la Bruxelles, despre mai multe aspecte ce privesc agricultura de pe la noi, dar și de pe plan european sau mondial. O discuție pe care cu siguranță o veți considera foarte interesantă. 

Reporter: Începem dialogul nostru cu o temă foarte fierbinte, cu întâlnirea Consiliului Agrifish în care s-a ajuns şi la un acord în privinţa Politicii Agricole Comune şi cum să fie cuprinsă în cadrul Politicii Agricole Comune strategia privind Pactul Verde European şi, sigur, cealaltă strategie privind Biodiversitatea. Se propusese iniţial un procent foarte mare, era ca o sperietoare pentru bugetul fiecărei ţări membre a Uniunii Europene, dar iată că s-a ajuns la procente şi o perioadă de tranziţie acceptate de toate statele Uniunii.

Achim Irimescu: Da, aşa este, a fost un Consiliu lung, de două zile, şi s-au discutat aspectele cele mai sensibile ale reformei. Acordul realizat între Consiliu şi Parlamentul European este unul politic, acum s-a intrat în faza în care se fac ultimele corecţii tehnice. Şi nu vă ascund faptul că şi noi, România, încă avem câte ceva de reglat, pentru a ajuta fermierii să facă faţă cât mai uşor noilor provocări, pentru că, aşa cum aţi menţionat, viitoarea Politică Agricolă Comună – perioada va fi 2023-2027 – vine cu provocări foarte mari pentru fermieri, pentru că, referindu-mă strict la Pactul Verde European sau Green-Deal, cum i se spune la Bruxelles, şi cele două strategii „De la fermă la furculiţă” sau la consumator şi Biodiversitate vin cu ţinte foarte înalte pentru producţia agricolă europeană. Concret, se propune ca până în 2030 să se reducă pesticidele cu 50%, iar pesticidele periculoase cu alţi 50%, deci o ţintă foarte ambiţioasă, care presupune în mod cert, cel puţin în prima fază, o reducere a producţiei agroalimentare europene, pentru că ştim bine că producţiile se reduc în general destul de mult în urma faptului că nu se mai folosesc pesticide, aşa cum se întâmplă în prezent.

O altă ţintă este reducerea cu 20% a îngrăşămintelor de sinteză, şi aceasta este foarte pretenţioasă, să spunem, dar mai este una extrem de complicată, cea a reducerii utilizării antibioticelor, antimicrobienelor, cum le spune noi, în sectorul animal, cu 50%. Şi cultivarea a 25% din suprafaţa Uniunii Europene cu agricultură organică.

România are undeva până în 3% din suprafaţă agricultură organică sau bio, vorbim despre cea certificată, că altfel România are în zona bio toată suprafaţa de la deal şi munte, dar nu discutăm despre asta, pentru că la nivel organic se discută doar de producţia certificată. În România, estimările arată că nu poate urca la mai mult de 10%, având acest nivel de la care porneşte. Apoi, nu trebuie uitat un fapt esenţial, producţia biologică trebuie să meargă mână în mână cu cererea de produse bio. Deja au apărut probleme, în Austria, spre exemplu, unde s-a depăşit cota de 25%, practic 26% din agricultura austriacă este agricultură bio şi am participat la niște videoconferinţe în care fermierii austrieci se plâng că din cauza faptului că a crescut foarte mult oferta în raport cu cererea se reduc preţurile şi fermierii sunt, mulţi, în prag de faliment. Deci o chestiune extrem de delicată şi, aşa cum spuneam, foarte ambiţioasă această ţintă.

Dar, revenind la corelaţia dintre Green Deal şi cele două strategii, trebuie precizat faptul că Parlamentul European a insistat ca în evaluarea de către Comisie a planurilor strategice – pe care le pregătesc statele membre şi trebuie să le transmită pentru aprobare la 1 ianuarie 2022 la Comisia Europeană, care are opt luni pentru a le aproba, şi care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023 – să aibă în vedere introducerea acestor ţinte foarte ambiţioase din cele două strategii care fac parte din Green Deal. Sigur, Consiliul de miniştri s-a opus puternic, justificat pe faptul că aceste strategii în acest moment sunt doar strategii, adică nu sunt regulamente și deci nu există o bază legală. În final nu s-a introdus ca o condiţie esenţială pentru aprobarea planurilor strategice ca statele membre să treacă deja în planul strategic modul în care vor reuşi să atingă aceste ţinte până în 2030, pentru că sigur nu poţi să-ţi imaginezi că dacă pornim din 2028 până în 2030 vom atinge aceste ţinte, deci este evident că va trebui pornit mult mai din vreme pentru a atinge aceste ţinte înalte. Şi în acest context s-a prins în textul regulamentului ca statele membre să abordeze ţintele din cele două strategii în planul strategic, dar aplicarea efectivă să se facă în momentul în care se adoptă baza legală, deci regulamentele pentru ţintele din cele două strategii, „De la fermă la consumator” şi strategia pentru Biodiversitate. Comisia şi-a propus să le adopte până în 2023 inclusiv.

Reporter: Domnule ministru, la Bruxelles se discută pe marginea procentelor medii de utilizare atât a pesticidelor, a îngrăşămintelor, cât şi a antibioticelor în hrana animalelor. În România, noi suntem la un sfert din procentul mediu al multor țări europene. Cum se va lua în calcul pentru fiecare ţară? Există o direcţie în acest sens? Fiecare ţară va lua, probabil, în calcul media de la nivelul european sau cum?

Achim Irimescu: Sigur, şi noi ne-am pus această întrebare şi, ca urmare, în Consiliul de miniştri, nu doar România, ci şi alte state membre au ridicat această chestiune, iar Comisia a fost de acord şi, în final, Parlamentul European, ca fiecare stat membru să aibă în vedere nivelul de la care porneşte. Pentru că dacă ţinem seama de faptul că utilizarea pesticidelor la nivel european mediu este cam 2,6 kg substanţă activă pe hectar, iar România se situează undeva la 0,6 kg, atunci sigur că înseamnă 50% reducere în Germania ceva şi în România altceva. Pentru că, în final, noi suntem oricum sub 50% faţă de ce ar însemna reducerea în state care stau mult mai prost, să spunem, decât România, din acest punct de vedere. Şi, cu certitudine, toată lumea a fost de acord ca să se ţină cont de situaţia exactă din fiecare stat membru. Dacă vă uitaţi, există pe site-ul DG Agricultură o hartă cu nitraţii, de exemplu, şi o să vedeţi acolo că România este pe verde, iar state din vest precum Belgia, Olanda mai ales, dar chiar şi Germania sunt roşii, pentru că au fost perioade lungi în care ei au neglijat problema nitraţilor şi acum stau mult mai prost decât România. Deci avem avantaje din acest punct de vedere, fără doar şi poate.

Reporter: Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca România să nu reducă, pentru că n-are de unde să mai reducă, pentru că dacă am ajunge să mai reducem în continuare ar însemna să nu mai producem cereale sau hrană, să nu mai putem apăra plantele de boli şi dăunători, iar în cazul animalelor la fel. 

Achim Irimescu: Absolut. Dar sigur, probabil că un mic gest va trebui să facă şi România, nu 50%, poate 5% să zic, nu ştiu, e greu de pronunțat în acest moment, dar trebuie spus un lucru: utilizarea redusă a pesticidelor va constitui cu certitudine un avantaj competitiv, România se pregăteşte pentru viitor şi va produce culturi cu aport redus de pesticide şi atunci şi la export sau la punerea pe piaţa mondială a produselor din România producătorii români vor fi avantajaţi, pentru că oriunde va fi cartea de vizită: România utilizează pesticide în proporţie mai redusă decât alte state membre.

Reporter: Practic, ţinta noastră ar fi ca până în 2030 să ajungem la 20-25% de suprafață agricolă ecologică certificată, deşi noi avem cred peste jumătate din suprafaţă, cum aminteaţi şi dvs., în zona de deal şi de munte cu siguranţă aşa este, dar ne trebuie patalamaua. Ce facem în sensul acesta? Am putea să venim cu o susţinere mai mare în sprijinul celor care vor să treacă la agricultura ecologică?

Achim Irimescu: Asta este cheia de fapt, deci soluţia ar fi ca fie din bani europeni, fie din bani naţionali, dar cel mai la îndemână ar fi din bani europeni, să se găsească o soluţie să se plătească certificarea, deci pentru micii fermieri din zonele de deal şi de munte, care nu au mijloace nemaipomenite, să se acorde sume pentru certificare, dar, desigur, şi pentru producători medii şi mari, pentru că în noul timp de intervenţie, să spunem eco-schemele, sunt foarte multe posibilităţi de finanţare în condiţiile în care dovedeşti că ceea ce aplici are impact favorabil de mediu şi climă. Am să vă dau un exemplu foarte interesant, care la prima vedere ar putea părea unora chiar ilar: pot fi introduse ca eco-scheme de către fermieri inclusiv activităţile de monitorizare a polenizatorilor. Deci dacă mă apuc şi număr polenizatorii, pot să primesc bani pentru aşa ceva, că intră la impact de mediu favorabil. Deci cu certitudine eu aş vedea şi partea de certificare introdusă în acest sens, pentru a facilita creşterea suprafeţei cultivate ecologic în România.

Reporter: Din păcate, până în prezent aş putea spune că a scăzut suprafaţa, ştiu că ajunsesem aproape la 5-6%, erau optimişti organizaţiile profesionale din sectorul bio din România, dar după aceea nu ştiu ce s-a întâmplat că am luat-o la vale, înapoi, din păcate.

Achim Irimescu: Sigur, e posibil. Nu comentez în ceea ce priveşte nivelul de plată al certificării, care cu certitudine a crescut faţă de momentul în care a demarat România creşterea producţiei ecologice, dar toate sigur sunt legate de piaţă şi pe măsură ce producătorii şi consumatorii înţeleg cu adevărat importanţa agriculturii ecologice, pentru că la prima vedere spre exemplu ne întrebăm „ok, la pesticide reducem, sunt pesticide specifice agriculturii ecologice, să spunem că impactul este foarte favorabil pentru sănătatea omului, dar ce importanţă ar avea, să spunem, la producţia animală?”. Şi acolo, sigur, trebuie menţionat, este interzisă utilizarea antibioticelor, pe care, ştiţi bine, ştim bine cu toţii că la nivel mondial sunt întrebări foarte delicate în ceea ce priveşte rezistenţa la antimicrobiene şi riscul ca la un moment dat bolile să se adapteze viruşii, astfel încât să nu mai fim protejaţi de antibioticele actuale. De aici şi tendinţa de a reduce cât mai mult utilizarea antibioticelor, inclusiv în producţia animalieră. Deci şi la agricultura ecologică din domeniul animal sunt cu certitudine benefice.

Reporter: Aţi amintit ceva mai devreme de eco-scheme, bătălia mare a fost dusă pe procentul care să fie din bugetul alocat pe fiecare Program Naţional Strategic pentru eco-scheme, era ca o sperietoare ideea ca eco-schemele să fie obligatorii pentru stat, dar nu şi pentru fermieri, şi ca atare o mare parte din buget să se întoarcă înapoi la Comisie. S-a ajuns la acordul acesta de creştere treptată. Să reamintim cum se va întâmpla din 2023 în fiecare Program Naţional Strategic.

Achim Irimescu: După cum ştim, iniţial Comisia nu prevăzuse pentru eco-scheme un procent anume şi a fost o singură prevedere ca măsurile benefice pentru mediu şi climă să se ridice pe ansamblu, atât pe partea de plăţi directe, cât şi pe dezvoltare rurală, deci cei trei piloni ai Politicii comune, la 40%. Iniţial s-a zis 10% pe plăţi directe şi 30% pe dezvoltare rurală. Ulterior Parlamentul European a venit cu propunerea să fie 30% din bugetul plăţilor directe alocat în fiecare an eco-schemelor şi Consiliul a votat în octombrie la Luxemburg 20%. Parlamentul a insistat şi până la urmă s-a ajuns la cifra medie între Parlament şi Consiliu, de 25%. 25%, sigur, în cazul României înseamnă o sumă substanţială, circa 475 de milioane de euro pe an. Acum, cum se aplică – iarăşi noi am vrut să evităm pierderea în primii ani, pentru că, ştiţi, până demarează politica, totdeauna sunt dificultăţi, până stabileşti lista eco-schemelor, până când în Planul strategic stabileşti sumele, pentru că sumele care se stabilesc pe eco-scheme se stabilesc în funcţie de pierderile de venit ale fermierului, deci în cazul în care fermierul Popescu a decis să aplice o eco-schemă, el trebuie să-şi facă clar socoteala cât pierde aplicând această eco-schemă şi cu cât va fi rambursat de către statul membru în cauză din bani europeni. Şi atunci trebuie făcute calcule foarte exacte, pentru a nu risca ca până la urmă fermierii să nu aplice şi banii să fie rambursaţi la Bruxelles. De aceea este o sarcină foarte delicată în acest sens pentru statele membre, dar sigur trebuie menţionat şi faptul de care spuneaţi, că deşi eco-schemele sunt obligatorii pentru statele membre, dar nu pentru fermieri, în general fermierii sunt şi ei interesaţi, pentru că fără eco-scheme, deci dacă scoatem din cele 1,9 miliarde euro plăţi directe anuale pentru România, scoatem 25%, cei 475 de milioane, atunci plata pe hectar se reduce mult şi niciunui fermier nu-i convine să primească mult mai puţin pe hectar, deci cu certitudine implicit fermierii vor fi interesaţi să aplice eco-scheme. Eu aici văd aşa, ca o ecuaţie: fermierii medii şi mari ar fi cei mai în măsură să aplice eco-scheme şi să utilizeze aceşti bani, iar fermierii mici să primească, trebuie să reamintim că a crescut reducerea plăţilor pentru fermierii medii şi mari, nu se aplică plafonare, dar se aplică 10% faţă de 5% cât e în prezent plata redistributivă, deci se taie la fermierii de peste 30 de hectare 10% – bine, am înţeles că Ministerul Agriculturii doreşte să aplice gradual, 8-10% la cei care au 31-32 de hectare şi câteva procente la cei cu suprafeţe mici şi creştere graduală, astfel încât pe medie să fie 10%. Şi atunci micii fermieri se echilibrează cu aceste plăţi redistributive, iar fermierii mari cu eco-schemele. Deci cam aşa ar sta lucrurile. Totuşi, pentru a nu risca să pierdem, am reuşit la Consiliu să introducem pentru primii doi ani o perioadă „de învăţare”, i-am zis noi, în care statul membru are o flexibilitate să compenseze cu nerealizarea în Pilonul I, Plăţi directe şi măsuri de piaţă, cu Măsuri de mediu şi climă în Pilonul II, Dezvoltare rurală.

Reporter: Deci 2023-2024, ca an de implementare.

Achim Irimescu: Exact. Şi mai e o posibilitate: statul membru care a realizat, în loc de 25%, 20% poate în primii doi ani să mute aceste cinci procente către alte măsuri, pentru că spre dezvoltare rurală nu se poate muta, pentru că ştiţi, la Dezvoltare rurală banii se folosesc multianual, iar la Plăţi directe în fiecare an, deci nu se pot muta banii din una în alta. Deci sunt, să spunem, create nişte condiţii ca să se evite cel puţin în primii ani dezangajarea, returnarea de fonduri importante la Bruxelles, să sperăm că fermierii vor reuşi să acceseze eco-scheme cât mai bine gândite şi plătite astfel încât în final România să fie câştigătoare şi nu pierzătoare, pentru că, cu certitudine, cine va folosi banii va rămâne competitiv pe piaţă.

Reporter: Aş vrea să ne referim în continuare puţin şi la ce înseamnă partea de Strategie către biodiversitate. Cam cum se vede la Bruxelles implementarea acesteia?

Achim Irimescu: Această strategie propune ca 10% din suprafaţă să fie dedicată biodiversităţii. Sigur, o propunere care pare un pic ciudată, care presupune, şi deja am văzut aplicată în Belgia, să se lase o fâşie la marginea lotului, pe care nu se cultivă nimic, nu se utilizează pesticide şi acolo se dezvoltă şi insecte, şi plante, şi alte vietăţi, să spunem, deci biodiversitate. De la ce a pornit? Sigur, România stă mult mai bine decât alte state membre, dar un studiu din Germania spunea că în Germania din anii ’90 până acum insectele zburătoare s-au redus cu 75%. Deci, ca o paranteză, eu în Belgia de 15 ani n-am auzit cucul niciodată... vă imaginaţi. Din fericire, România stă mult mai bine la asta.

Reporter: Şi când mergeţi pe autostradă parbrizul e curat.

Achim Irimescu: Trebuie să mergi mult până să se murdărească.

Reporter: La noi n-ai nicio şansă să-l menţii curat.

Achim Irimescu: Ceea ce demonstrează că încă avem biodiversitate şi asta este foarte important pentru România şi, sigur, să nu uităm faptul că România stă bine din multe puncte de vedere, dar există şi partea cealaltă, că avem atâta biodiversitate, încât la un moment dat noi suntem numărul unu, de exemplu, la numărul de urşi în Uniunea Europeană.

Reporter: Da, şi tot avem probleme cu implementarea legislaţiei pentru a menţine un efectiv normal.

Achim Irimescu: Da, sigur, dacă amintim că Elveţia a ucis ultimul urs în o mie optsute optzeci şi ceva şi că acolo turiştii nu sunt afectaţi de animale periculoase, carnivore, atunci înţelegem de ce în vestul Europei se insistă ca România să păstreze cât mai multe astfel de animale.

Reporter: Bine, acum eu fac o glumă, păstraţi voi că venim la voi... la noi nu. Ideea este că noi avem la fel de mulţi sau poate chiar mai mulţi mistreţi şi avem o problemă legată de evoluţia pestei porcine, pe de o parte, pe de altă parte este vorba şi de pagubele pe care le provoacă aceştia în culturi şi sunt zone în România unde fermierii au renunţat la a mai cultiva porumb sau cartofi, sau orice altceva pentru că nu au cum să facă faţă distrugerilor pe care le provoacă aceste animale.

Achim Irimescu: Da, aşa este, este o problemă, pentru că la un moment dat ne întrebăm: noi ţinem biodiversitatea, dar atunci când sunt populaţii care cresc foarte puternic, se intră în conflict nu doar cu omul, dar şi în regnul animal. Pentru că, spunea cineva într-o conferinţă, totdeauna vor vedea bunăstarea animalelor carnivore, dar nimeni nu se întreabă de bunăstarea bietelor oi şi vaci care sunt ucise de aceste animale, deci ştim bine că de multe ori sunt animale crescute de om care sunt vânate şi în acest context avem mari discuţii de respectare a condiţiilor de bunăstare atunci când fermierul le creşte, dar uităm acest lucru atunci când animalele mari carnivore vin şi „sacrifică” nu doar un animal, ci un număr important care nu este doar o pagubă pentru fermier. Dacă ne referim la bunăstare, ar trebui să avem în vedere şi acest aspect.

Reporter: Pe final, să vedem ce este pe agenda Parlamentului European şi a Comisiei Europene.

Achim Irimescu: Dacă avem în vedere că Reforma are acordul politic al celor două instituţii, colegiuitorii europeni, Consiliul şi Parlamentul European, atunci este clar că în această toamnă se vor întâmpla, referitor la reformă, două lucruri foarte importante. Unu: atât în Comisia pentru agricultură din Parlament, cât şi în plen, va fi votul final în această toamnă, pe textele finalizate, şi în octombrie, aşa cum spuneam, se speră să se publice în Jurnalul oficial al Uniunii Europene cele trei regulamente ale reformei. Dar să nu uităm că în paralel trebuie să se întâmple ceva şi tot procesul adoptării reformei este întârziat, a durat mai bine de trei ani şi s-a intrat efectiv în criză de timp, pentru că în paralel trebuia să meargă adoptarea actelor delegate şi de implementare pe care Comisia este delegată, împuternicită să le adopte, şi în discuţiile pe care le-am avut recent cu Comisia Europeană a rezultat că abia la începutul anului viitor vor putea fi publicate, ceea ce pune mari dificultăţi statelor membre în ceea ce priveşte finalizarea planurilor strategice, pentru că sunt deja state membre care au cerut amânarea termenului de predare a Planului strategic la Comisie, care e prevăzut, spuneam, la 1 ianuarie 2022, pentru că neavând şi actele de implementare şi delegate, nu ştiu toate detaliile pentru reformă. Deci este justificată cererea unor state membre de a revedea puţin termenul acesta. Unii au propus o lună, două luni amânare, dar pe de altă parte trebuie avut în vedere şi reversul, amânarea prezentării Planurilor strategice la Bruxelles la Comisie pentru adoptare va crea probleme, pentru că Comisia are 8 luni pentru a adopta toate cele 27 de Planuri strategice ale statelor membre – mă rog, mai multe, pentru că statele de tip federal au un plan la nivel federal şi tot aşa, pe landuri, pe regiuni au alte Planuri strategice. Şi în acest context, ideea de bază este: în momentul în care se adoptă, să sperăm în 8 luni, statele membre vor trebui să realizeze programul, softul, să spunem, pentru a aplica noua Politică Agricolă Comună, şi vă amintiţi în 2016 câte eforturi s-au făcut pentru a reuşi să plătim la timp, pentru că a fost o întârziere în realizarea softului. De aceea trebuie avut în vedere un lucru esenţial, adoptarea cât mai rapidă a actelor delegate şi implementare, prezentarea cât mai rapidă a planurilor strategice, adoptarea lor cât mai rapidă de către Comisie, astfel încât statele membre să aibă timp ca până la 1 martie 2023, când fermierii trebuie să-şi depună cererile de plată, pentru ei să fie foarte clar ce eco-scheme aplică şi ce măsuri aplică, astfel încât să nu rişte să nu primească bani pentru 2023, pentru că plăţile regulate, cum spunem noi, încep la 1 decembrie 2023 pentru anul 2023. Deci este într-adevăr un întreg şir de termene legate, corelate, care riscă altfel să pună mari dificultăţi fermierilor în accesarea fondurilor necesare, pentru că, în opinia mea, fondurile pe politica agricolă viitoare vor fi cu atât mai necesare fermierilor, având în vedere dificultăţile introduse, noile cerinţe introduse de către reformă şi saltul pe care trebuie să-l facă la nivel european. Vă reamintesc şi sloganul acestei Politici Agricole Comune, „trebuie să trecem la o agricultură durabilă, sustenabilă din punctul de vedere al mediului şi climei”, deci sunt într-adevăr cerinţe foarte mari şi fermierii au nevoie cu certitudine de consultanţă agricolă pentru a face faţă noilor cerinţe. Şi de aici vă imaginaţi tot lanţul care trebuie pus la punct pentru a sprijini efectiv fermierii şi a face faţă noilor cerinţe.

Reporter: Aţi amintit de consultanţă, consultanţă care ar trebui susţinută tot din fondurile europene, nu?

Achim Irimescu: Se poate susţine şi din fonduri europene, şi din buget naţional. Dar şi cum e legislaţia actuală, se pot, de exemplu, stabili firme de consultanţă privată, la care suma iniţială este 200.000 de euro, sigur, trebuie să ai specialişti, trebuie să fie bine informaţi, care să reuşească să-i sprijine pe fermieri. Şi în plus, trebuie amintit un alt factor foarte important, importanţa cercetării şi inovării, pentru că fără introducerea utilajelor moderne... şi am văzut în Belgia, într-o fermă, un utilaj care poate reduce utilizarea pesticidelor până la 92%, dar echipamentele costau undeva către un milion de euro, ceea ce nu este la îndemâna fiecărui fermier, desigur.

Reporter: Practic, tehnologia costă, aşa cum ştim, însă aceşti doi ani de tranziţie, îi putem folosi pentru pregătirea următorilor. Sumele sunt aceleaşi care au fost pe PNDR-ul 2013-2020 din fiecare an, atât pentru plăţi directe, cât şi pentru dezvoltare rurală?

Achim Irimescu: Nu. La nivel european s-au redus cu 15% fondurile pentru dezvoltare rurală şi cu 5% pentru plăţi directe. România nu pierde însă pe plăţi directe datorită convergenţei, adică România a avut plăţi sub plata medie europeană, care e 262-265 de euro pe hectar, şi atunci beneficiază de o nouă creştere. Dacă amintim că în 2016 am avut 170 de euro pe hectar, după aceea a crescut la 195,5 euro pe hectar, iar pe viitoarea perioadă mai creşte cu încă 20 euro pe hectar, şi trebuie amintit că aceşti bani nu-s bani suplimentari, ci se taie din banii altor state membre, de la fermierii din alte state membre, aceasta se numeşte convergenţa externă, adică se tinde către egalizarea plăţilor între statele membre, acesta e procesul, şi România beneficiază, repet, de încă nişte sute de milioane, datorită acestei scheme suplimentare adăugate, deci practic România va ajunge... dacă facem o comparaţie, iniţial România a avut 8,2 miliarde pentru dezvoltare rurală în prima perioadă, 2007-2013, şi de-abia 5,5 miliarde pentru plăţi directe, pe perioada viitoare vor fi 13,4 miliarde pe plăţi directe şi numai 6,8 miliarde pentru dezvoltare rurală. În aceste condiţii, în opinia mea, ar fi foarte bine dacă România ar acorda cu prioritate fondurile de dezvoltare rurală pentru investiţii destinate alinierii noilor cerinţe. Pentru că, aşa cum am menţionat, sunt echipamente foarte costisitoare şi fără sprijin european nu va fi foarte uşor pentru fermieri să acceseze fondurile sau să găsească resursele pentru a achiziţiona echipamentele necesare.

Cred că este cea mai radicală reformă a Politicii agricole comune de când urmăresc eu, din 1992. Sigur, România a aderat abia în 2007, dar este cea mai radicală reformă care schimbă total. Aşa cum vă amintiţi, conceptul actual este trecerea de la conformitate la performanţă, deci nu mai trebuie doar să respectăm nişte standarde, ci să devenim performanţi în ceea ce priveşte clima şi mediul. De aici marea provocare pentru agricultura europeană.

Reporter: Încă o întrebare: ce mai e pe la Vaideeni?

Achim Irimescu: Pe la Vaideeni am fost de curând şi am constatat, din păcate, că munţii nu mai au atâtea oi, ci a mai crescut numărul vacilor, dar pentru păşunile montane rolul oilor este esenţial şi sperăm ca pe viitoarea Politică Agricolă Comună fermierii crescători de ovine să fie încurajaţi să facă transhumanţă. Ştiţi că legislaţia europeană permite finanţarea transhumanţei pentru fermierii care urcă cu oile la munte în fiecare vară şi trebuie să recunoaştem că produsele montane sunt cele mai bune produse din lume, pentru că la munte sunt apă curată, aer curat şi atunci tot ce se produce la munte este de o calitate aparte, de acolo şi denumirea de „produs montan” introdusă în legislaţia europeană, ştiţi foarte bine şi am înţeles că ministrul a făcut eforturi şi sunt peste 2.500 de produse deja cu denumirea de „produs montan” în România.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 23 septembrie 2021, compania Agxecutive a organizat, la sediul din București, o sesiune gratuită de previzualizare a ediției cu numărul 6 a cursului „Agxecutive Pro Class” care va avea loc în luna noiembrie a acestui an, în zilele de 11, 12, 13 și 18, 19, 20.

Sub numele de „Sneak Preview Agxecutive Pro Class”, evenimentul a reunit în format hibrid reprezentanți ai presei agricole, ai asociațiilor profesionale, dar și persoane de pe lanțul agroalimentar.

„Agricultura este un domeniu prea serios pentru a fi doar treaba agronomilor. Șefii de exploatatii trebuie să se impregneze de cunoștințe economice, financiare și de management pentru a reuși în orice fermă, indiferent de mărimea și tipul ei. Iar profesioniștii din agribusiness trebuie să fie capabili să îmbine cu măiestrie cunoștințele tehnice cu cele comerciale pentru a face vânzări de succes și pentru a lega parteneriate perene cu agricultorii, păstrând tot timpul ochii pe concurență, căci ea este principalul obstacol în calea realizării viselor oricărui om de vânzări”, a declarat Florin Constantin, formator și fondator Agxecutive.

De altfel, Florin Constantin a deschis evenimentul cu susținerea unui caz practic „Negocieri B2B  - Vânzarea Imposibilă în agribusiness”. Formatorul Agxecutive a prezentat contextul național și european în care se desfășoară business-ul agricol în prezent, incluzând ecosistemul reprezentat de firmele specifice din amonte și din aval. Participanții au aflat, de asemenea, câte tipuri de avantaje competitive există pe piața agribusiness-ului și care dintre acestea sunt cele mai importante. Modelul urmat a fost denumit sugestiv de către Florin Constantin „Rețeta de prăjitură”, în care „ingredientele” mixate nu sunt echivalente cu produsul final. Iar demonstrația propusă a susținut 100% această teorie.

Un alt caz practic – Agricultura de azi - a fost susținut de prof. dr. Viorel Ion, tema prezentată fiind „Conservarea apei în sol – o prioritate a prezentului, dar mai ales a viitorului”. Formatorul prof. dr. Viorel Ion a vorbit despre importanta apei pentru plante în raport cu alte elemente din mediu și despre progresele pe care biotehnologia le face în prezent pentru a dezvolta noi metode de conservare a apei în sol.

Cele două cazuri practice au declanșat dezbateri interesante în sală, iar argumentele pro și contra aduse de toți cei prezenti au intreținut ideea bine cunoscută a faptului că agribusiness-ul este un sector hiperdinamic, unde activitatea de producție nu va putea fi separată niciodată de activitatea de prelucrare și comerț, iar trendul care se resimte cel mai mult pe umerii producătorului face referire la digitalizarea și automatizarea proceselor în acord cu practicile durabile. „Totodată, viziunea de ansamblu pe care va trebui să o adoptăm încet dar sigur și noi, ca stat membru al UE, este reprezentată de agricultura BIO, care se vrea să ajungă într-o perioadă foarte scurtă la un procent de 25%”, a punctat Florin Constantin.

Referitor la cea de-a șasea ediție a cursului „Agxecutive Pro Class”, din noiembrie 2021, participanții vor învăța despre negocieri, scenarii aplicate de negociere, despre agricultura de azi și de mâine. Menționăm că este singurul curs de perfecționare din agribusiness certificat pentru ocupația de „Consultant tehnic în producția de cereale, plante tehnice și furaje”. Pentru mai multe detalii, accesați: https://www.agxecutive.com/proclass/

Agxecutive lucrează înca din 2015 în sfera serviciilor integrate de HR pentru agribusiness, iar din 2016 echipa companiei asigură programe de formare profesională continuă pentru perfecționarea resursei umane din agribusiness cu focus pe tematica tehnico-comercială. Din 2017 și până în prezent, peste 300 de profesioniști au fost formați de Agxecutive.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html