spatiul rural romanesc - REVISTA FERMIERULUI

Una dintre rețetele bunăstării unei societăți, rurale, în cazul nostru, este închiderea lanțului producție-valorificare în plan local. Cu alte cuvinte, atragi cât mai mulți clienți să cumpere din grădina proprie, la un preț cu valoare adăugată. Practic, acest lucru se poate face prin turism. Ce produce comunitatea consumă turiștii. Un astfel de exemplu, în povestea din acest articol.

Nu este cazul să vă mai spunem cât de minunat este locul unde se află pensiunea agroturistică la care am poposit recent. Spunem doar atât: Delta Dunării.

Pentru amatorii de detalii, vom adăuga câteva indicații de localizare. Pensiunea se numește Lotus și este în Ilganii de Jos. Zona este un fel de insulă mare, cum o caracterizează gazda noastră, doamna Gabriela Avram, situată între brațele Sfântu Gheorghe, Sulina și canalul Litcov, tot domnia sa explicându-ne și de unde vine denumirea localității, ilgan, în limba turcă, însemnând zonă de pășunat. Așa că vă închipuiți că pe lângă produsele din pește pe care le puteți gusta mergând acolo, ați avea la dispoziție și produse ciobănești. Dar despre mâncare, mai încolo.

„În fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” 0V5A7657

O precizare de care am zis să nu vă păgubesc este că zona are un potențial economic multiplu, fiind propice și culturilor cerealiere. Dar Gabriela Avram nu vine dinspre sfera preocupărilor agricole către activitatea de antreprenoriat turistic, ea părăsind o altă meserie nobilă, aceea de dascăl. Și nu vreau să spun prin asta că e o scădere profesională, ci doar să evidențiez faptul că toate cele trei opțiuni pe care le-am numit mai sus, fermier, profesor și întreprinzător în turism, stau pe același palier valoric. Din păcate, ultima nu este foarte bine împământenită pe plaiurile noastre, neexistând cine știe ce tradiție în domeniu, cu toate că este în plină dezvoltare. Iar cei ca doamna Avram simt asta: „A fost foarte greu, pentru că neavând experiență în antreprenoriat înveți din mers. Cred că suntem prima generație de antreprenori, și în țară, nu numai în familia noastră. A fost foarte greu să înveți să lucrezi cu băncile, să înveți să faci anumite documente, să înveți să lucrezi cu fonduri europene. Deci fiecare zi a fost o provocare, dar în turism fiecare zi este o provocare”.

Poate că n-ar strica introducerea în planurile de învățământ a unor materii care să doteze fiecare cetățean al României de mâine cu astfel de abilități, utile într-o lume în care proiectarea unei afaceri este din ce în ce mai complexă și mult mai puțin predictibilă.

Curajul de a te apuca

Comparativ cu potențialul turistic pe care îl are România, în ansamblu, și Delta Dunării, în mod special, numărul celor care pornesc să-l exploateze nu este foarte mare, de aceea, cu atât mai mult, este remarcabil pasul pe care l-a făcut dinspre o profesie pe care o practica de multă vreme, în care se profesionalizase prin experiența pe care a căpătat-o vreme de 15 ani și pe care o îndrăgea. Începutul s-a petrecut în 2007, când s-au apucat să construiască pensiunea. „Am avut o discuție în familie și am zis că este oportun să facem așa ceva, mai ales că soțul este localnic, este din județul Tulcea. Am accesat atunci fonduri SAPARD 50%-50%, maximum 100.000 de euro suma accesată, și am construit pensiunea asta la care, în 2009, pe 1 mai, am avut primii oaspeți, și de atunci în fiecare an facem lucruri noi, schimbăm, îmbunătățim, ne informăm, mergem la întâlniri cu temă turistică, ne întâlnim cu alți antreprenori din țară, schimbăm impresii, învățăm lucruri noi și mergem mai departe.”

Probabil că așa, cum spune doamna Avram, se întâmplă cu majoritatea celor care pornesc în astfel de investiții. „Trebuie să ai puțin curaj, trebuie să ai și puțină „inconștiență”, adică să-ți dorești foarte mult să faci un lucru, neștiind de la început de ce te poți lovi.” Mai ales că meseria pe care o avusese înainte nu era una în care să se dezvolte abilitățile de antreprenor. „Aveam impresia, la acel moment, că nu pot să fac altceva decât să predau chimie și fizică, și-mi plăcea ce făceam, dar a fost o decizie atunci, luată și în anumite condiții, care acum nu mai contează sau nu mai sunt valabile, și am intrat pe drumul ăsta. Nu-mi pare rău, pentru că-mi place, lucrez în continuare cu oamenii, gândiți-vă că în fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” Înțeleg această satisfacție ce răzbate din ochii doamnei, ca pe un premiu pe care l-a câștigat în urma efortului depus an de an. Pentru că un turist care îți trimite un prieten este un turist care a plecat mulțumit de la tine și asta înseamnă că ai făcut ce trebuia. „Încercăm tot timpul să fim actuali. Pentru că și societatea evoluează, și dorințele, și așteptările oaspeților sunt altele și noi încercăm să fim la înălțime. Și sper să reușim.”

Personalul specializat, o problemă majoră

O problemă pe care o întâmpină în demersul acesta de a fi mereu la înălțime o reprezintă personalul calificat. „Găsim cu greu persoane pregătite, am ales varianta să căutăm personal și chiar să încercăm să-l instruim aici în pensiune. Este o problemă nu mare, extraordinar de mare și nu știu cum va fi pe viitor. Ducem lipsă de personal, muncim foarte mult cei care suntem aici, noi și echipa pe care o avem, dar încă avem nevoie de personal și este o problemă în sensul că nu te poți dezvolta dacă nu ai personal calificat. Deci este o piedică în dezvoltare.”

Evident că implicarea familiei mai atenuează din neajunsul amintit „Am avut tot timpul familia lângă mine, soțul, copiii, copiii care erau destul de mari când am luat deciziile pe care le-am luat și care ne sprijină. Copiii mă ajută de când erau chiar foarte mici, de acum 10 ani, de la început. Vacanțele și le-au petrecut aici, bineînțeles muncind și ajutându-ne. Acum băiatul deja a terminat, de trei ani, facultatea, s-a implicat foarte mult în fermă, iar fetița mai mare, care termină anul ăsta masterul la ASE, în fiecare vară este pe aici și muncește, și ne ajută, iar acum, mai nou, și asta mică, de 13 ani, care a crescut odată cu pensiunea. Ea are vârsta pensiunii!”

0V5A7686

Delta Dunării, un loc special

Simte că locul în care locuiește este unul cu totul special. „Delta Dunării este specială din toate punctele de vedere, și din punctul de vedere al condițiilor de trai al localnicilor este specială, și din punctul de vedere al turismului este specială, și din punctul de vedere al naturii, al ecosistemului, pentru că ea trebuie păstrată așa cum este, nu trebuie modernizată, pentru că, fiind unică, trebuie avut mare grijă. Se fac multe lucruri și pentru populație, și pentru păstrarea mediului așa cum este. Apare un pericol, din păcate, nu vreau să supăr pe nimeni, din partea turiștilor. Deci anul ăsta a fost o problemă gunoiul prea mult.” Faptul că are această perspectivă, responsabilă față de mediu și față de comunitatea din Deltă, este dovedit și de soluția aleasă pentru încălzirea pensiunii, cu panouri solare, dar și de oferta culinară ce se bazează pe produsele din zonă, așa cum spuneam la începutul articolului. Și iată că a venit momentul să detaliem și această chestiune de bucătărie: „Turiștii pot consuma la noi în primul rând preparate din pește, pregătite ca la noi în Deltă: ciorbă, saramură, plachie, pește la grătar, pește afumat, scordolea (este un piure făcut cu cartofi, carne de pește fiartă și zeamă de pește, cu condimentele corespunzătoare), tradiționalul borș de pește, bineînțeles, storceag din somn sau din sturion – am văzut, anul ăsta, a fost preferatul turiștilor de la noi. De asemenea, fiind aici și zonă de pășunat, ne procurăm de la particularii care au oi tot ce se poate: brânză mai sărată, mai puțin sărată, smântână. Apoi, de la noi din fermă, ouă proaspete, păsări. Deci, cam tot ce avem este proaspăt și este din zonă, chiar ținem la lucrul ăsta ca tot ce se consumă în pensiune să fie procurat de la întreprinzătorii locali”. Nici vinul nu vine de prea departe, din podgoriile dobrogene. „La noi în pensiune se servește numai vin din Dobrogea, de la Niculițel, de la domnul Vlad, și vin de la Baia, crama Hamangia, este o podgorie nouă, a domnului Ion Bălan, care a investit foarte mult acolo și care produce un vin foarte bun, despre care am auzit că a fost și premiat deja, vinuri foarte apreciate de oaspeții noștri, alb, rose și roșu.”

„Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește.”

De toate, pentru toți

Evident că dacă vorbim de o destinație turistică, chiar și așa din perspectiva noastră, mai degrabă socio-economică, de dezvoltare rurală, tot trebuie să spunem ceva și despre obiectivele de care s-ar putea bucura cel care ar alege să tragă la „hanul” doamnei Avram, rebotezat în vremurile noastre pensiune. „Avem, în primul rând, condiții de cazare în camere mari, luminoase, cu mobilier din lemn. O curte mare, multă vegetație, piscină, teren de tenis, club unde se poate juca biliard, tenis de masă, se poate asculta muzică, se poate dansa, se poate sta de vorbă, se pot spune povești seara la un pahar de vin, la o țuică fiartă, când afară este mai rece, se pot face excursii în Delta Dunării, pe lacuri și canale, în zona Partizani, Ilganii de Jos, Ilganii de Sus, se poate merge la Sfântu Gheorghe o zi, se poate merge la Sulina, deci sunt foarte multe activități. Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește. Se pot stabili anumite trasee pentru plimbare pe lacuri și pe canale, iar dacă dorim pentru pescuit, primăvara sau toamna se poate merge pe lacuri la știucă, la somn sau la crap, în funcție de sezon. Primăvara mai mult la crap, toamna mai mult la știucă.”

0V5A7684

Contrar așteptărilor, un an bun

Așadar, foarte multe motive de bucurie am avut vizitând aceste locuri. Frumusețe, delicatese, stare de spirit bună, optimism, curaj, unitate, nici măcar necazul provocat de pandemie, care a speriat planeta, nu a determinat umbre prea multe pe chipul aprigei foste dăscălițe. „La noi este o situație mai bună, pentru că avem un hectar de curte, adică 10.000 de metri pătrați, iar distanțarea fizică nu a fost o problemă. Din punct de vedere economic, a fost un an bun, cu o cerere mare din partea turiștilor, făcând o paranteză că a trebuit să începem activitatea turistică abia în iunie, aproape de mijlocul lui iunie, pentru că am fost prevăzători, adică nu am deschis chiar după încetarea stării de urgență, am zis că să ne pregătim foarte bine, și atunci când am crezut că suntem ok, am așteptat și primii oaspeți. Spunem că a fost un an bun comparând lunile iulie și august cu anii precedenți. Nu a fost bine pentru că nu am putut să avem o activitate începând cu martie. Dar e bine.”

0V5A7691

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Satul românesc

Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Publicat în Interviu

Federația LEADER România solicită autorităților continuarea măsurii LEADER și a submăsurii 16.1 pe perioada de tranziție către viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).

„Având în vedere că alocarea pentru Strategiile de Dezvoltare Locală a fost în mare parte contractată, iar la nivelul Comisiei Europene nu au fost emise regulamentele aplicabile PAC și implicit statele membre nu au depus Programele Naționale Strategice pentru perioada 2021-2027, în situația în care Programul LEADER nu va beneficia de facilitatea de tranziție, la nivelul teritoriilor LEADER va urma o perioadă de stagnare de aproximativ doi ani, în care nu vor fi finanțate proiecte de dezvoltare. În această situație, există riscul ca o parte dintre Grupurile de Acțiune Locală să își înceteze activitatea.

Astfel, finanțarea Strategiilor de Dezvoltare Locală și a cheltuielilor de funcționare a GAL prin intermediul facilității de tranziție este vitală pentru continuarea Programului LEADER în România.

De asemenea, este oportun ca în perioada de tranziție, în cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală finanțarea să fie direcționată preponderent către activități dezvoltate de mediul privat și investiții pentru realizarea serviciilor de bază pentru populația din mediul rural, care contribuie direct la dezvoltarea economică a comunităților.

Pentru continuarea implementării Stategiilor de Dezvoltare Locală în același ritm, este necesară asigurarea unei alocări în cadrul facilității de tranziție de aproximativ 200 de milioane de euro pentru Programul LEADER, transmite Federația LEADER România.

Publicat în Comunicate

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista