spatii protejate - REVISTA FERMIERULUI

Programul Național Antigrindină a fost sistat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunțând lipsa alocării fondurilor necesare activității de operare pentru anul în curs. Prin urmare, MADR a oprit funcționarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

Odată cu această decizie, unitățile de combatere a căderilor de grindină operate de către IAA (Intervenții Active în Atmosferă) au intrat în regim de conservare și pază. „Ne simțim dezorientați de această decizie. Considerăm că ar fi trebuit să existe o serie de consultări cu fermierii înainte de a se lua o astfel de hotărâre. Ne pare rău că Ministerul Agriculturii a decis să întrerupă înainte de încheierea sezonului agricol un program care a funcționat și ne-a ajutat constant timp de 15 ani. Ne confruntăm deja cu efectele secetei și ale contextului economic dificil, iar acum suntem și mai vulnerabili. Sperăm ca Ministerul Agriculturii să își schimbe decizia și activitatea să reînceapă cât mai curând”, spune Robert Băicoianu, director executiv al Organizației Naționale Interprofesională Vitivinicolă (ONIV).

Intervențiile active în atmosferă, atât pentru combaterea grindinei, cât și pentru stimularea precipitațiilor, sunt practici recunoscute și aplicate cu succes în diverse țări, precum Germania, Franța, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite. Aceste națiuni dispun de sisteme integrate și performante de peste cinci decenii.

„IAA își exprimă o profundă îngrijorare față de fermierii români, în special cei care dețin plantații viticole și livezi, care riscă pierderi semnificative în cazul producerii unor fenomene extreme înainte de recoltare. În absența intervențiilor, formațiunile noroase purtătoare de grindină de dimensiuni mari vor cauza daune severe culturilor agricole, care ar fi putut fi prevenite”, precizează Ionuț Lazăr, director de program al Unității Antigrindină din Vrancea, adăugând că toate țările vecine cu România au sisteme de protecție antigrindină care funcționează până la finalul sezonului.

„IAA colaborează activ cu toate țările în care funcționează intervențiile active în atmosferă, adoptând și adaptând cele mai bune practici pentru dezvoltarea unui sistem național complex, orientat spre combaterea efectelor schimbărilor climatice și protejarea agriculturii românești. IAA va continua cercetările în colaborare cu țările menționate mai sus, pentru ca România să beneficieze de cele mai avansate tehnologii disponibile în acest domeniu”, susține dr. fiz. Daniel Florea, director de program al Centrului Zonal Iași.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Organizația Interprofesională a Producătorilor de Legume și Fructe din România (OIPA) a obținut sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru autorizarea utilizării insecticidului Tutavir® în situații de urgență fitosanitară, în ciclul doi de producție din acest sezon. Insecticidul a fost autorizat pentru utilizarea în controlul moliei miniere (Tuta absoluta) la culturile de tomate, vinete și ardei.

Dăunătorul Tuta absoluta reprezintă o provocare majoră pentru legumicultori din cauza reproducerii rapide, cu până la 12 generații pe sezon. Din această cauză, fermierii aplică frecvent tratamente cu insecticide convenționale, ceea ce poate duce la dezvoltarea rezistenței la multe dintre acestea. Astfel, este esențial să găsim insecticide noi cu moduri diferite de acțiune pentru a controla acest dăunător.

Insecticidele biologice, aplicate într-un program de combatere integrată, pot fi o opțiune eficientă pentru gestionarea acestei probleme.

Macheta Tutavir

 

Despre insecticidul biologic Tutavir®

 

După ce a câștigat premiul Bernard Blum pentru cele mai inovatoare soluții de biocontrol în 2019, Tutavir® a fost autorizat în numeroase țări din Europa și în alte regiuni ale lumii.

Modul unic de acțiune, flexibilitatea de aplicare și selectivitatea față de insectele utile sunt caracteristicile principale care fac din Tutavir® o soluție ideală pentru programele de combatere integrată a moliei miniere (Tuta absoluta).

Tuta absoluta (larvă)

Tuta absoluta larvă

Insecticidul Tutavir® conține baculovirusul Phthorimaea operculella granulovirus isolate GV-0019, care acționează într-un mod distinct față de alte insecticide, fie ele chimice sau biologice. După aplicarea pe frunze, larvele ingerează baculovirusul prezent pe acestea. Odată pătruns în larve, baculovirusul se replică și le provoacă moartea. Larvele moarte eliberează particule de baculovirus care infectează alte larve, asigurând un control continuu al dăunătorului, inclusiv asupra generațiilor viitoare, conform modului de acțiune al baculovirusurilor.

 

Instrucțiuni de utilizare

 

Tutavir® se aplică la culturile de tomate, ardei și vinete în doză de 50-200 ml/ha, utilizând un volum de apă între 200 și 1.800 l/ha. Frecvența tratamentelor se stabilește în funcție de presiunea dăunătorului și de stadiul de dezvoltare al plantelor.

Simplu de utilizat, Tutavir® se aplică ca orice alt insecticid foliar în amestec cu alte produse de protecția plantelor și fertilizanți, cu excepția anumitor produse pe bază de cupru, precum și al produselor acide (pH mai mic de 5) și alcaline (pH mai mare de 8,5). Soluția de amestec trebuie să aibă un pH cuprins între 5 și 8,5.

Efect Tutavir®

Efect Tutavir 1Efect Tutavir 2Efect Tutavir 3

 

Tutavir®, insecticidul biologic ideal în programele de combatere integrată

 

Introducerea insecticidului Tutavir® în programele de combatere integrată (IPM), alături de produsele chimice, biologice și alte instrumente specifice, oferă fermierilor un sprijin esențial în fața provocărilor actuale. Prin utilizarea Tutavir®, nu doar că se reduc pierderile, dar se și micșorează populațiile de dăunători din generațiile următoare, oferind o soluție durabilă cultivatorilor de tomate pentru a obține recolte de calitate. 

  • Mod de acțiune unic, cu un control eficient al daunelor și al populațiilor dăunătorului.

  • Instrument esențial de gestionare a rezistenței dăunătorului.

  • Compatibil cu alte produse de protecția plantelor sau fertilizanți.

  • Nu are efect negativ asupra insectelor benefice (prădători naturali, bondari, albine și alți polenizatori).

  • Fără reziduuri și timp de pauză.

  • Certificat ecologic și sigur pentru mediul înconjurător.

 

logo andermatt

Grupul Andermatt este specializat în dezvoltarea și producția de produse biologice destinate pentru protecția plantelor, casă și grădină, apicultură și zootehnie, având ca deviză „Hrană sănătoasă și Mediu sănătos, pentru toți”.
Andermatt Group AG are sediul central în Grossdietwil, Elveția, compania fiind fondată de dr. Martin Andermatt și dr. Isabel Andermatt în 1988. De atunci, Andermatt a devenit una dintre cele mai importante companii de protecție biologică a plantelor la nivel mondial, cu 11 unități de producție, 26 de subsidiare și cu o rețea de peste 100 de distribuitori.

Pentru mai multe detalii despre insecticidul Tutavir®, accesați: www.andermatt.ro

Citiţi întotdeauna eticheta înainte de utilizarea produselor de protecție a plantelor.

 

Articol de: MATEI GHERASIM, Product Manager Culturi speciale Andermatt Biocontrol România

Foto: Andermatt Biocontrol Suisse

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a aprobat utilizarea produsului de protecție a plantelor Tutavir pentru combaterea organismului dăunător Tuta absoluta din culturile de tomate, ardei și vinete în spații protejate (sere și solarii). Conform autorizației temporare, perioada de utilizare a produsului este: 15 august -12 decembrie 2024. Tutavir reduce semnificativ daunele cauzate de molia minieră a frunzelor de tomate, fără timp de pauză, fără a lăsa reziduuri, protejând în același timp insectele utile (bondari, prădători naturali, albine și alți polenizatori) și fiind prietenos cu mediul.

În urma demersurilor făcute de Organizația Interprofesională Națională ProdCom Legume-Fructe, Autoritatea Națională Fitosanitară a acordat o autorizație temporară în regim de urgență a insecticidului Tutavir începând cu anul 2024, pentru a veni în sprijinul legumicultorilor încă din acest sezon, ajutându-i să depășească problemele în controlul dăunătorului molia minieră a tomatelor (Tuta absoluta), prin integrarea insecticidului în schemele de tratament de combatere integrată.

OIPA ProdCom Legume-Fructe atrage atenția că situația actuală este dezastruoasă pentru toți cultivatorii de legume, indiferent de dimensiunea fermelor, Tuta absoluta fiind un dăunător agresiv și greu de controlat. Molia minieră a tomatelor este prezentă de peste zece ani în România, devenind cel mai feroce dușman al legumicultorilor, deoarece a ajuns să înjumătățească și chiar să compromită total culturi întregi de legume, cu toate că fermierii au încercat multe metode de combatere, însă mai nimic nu pare să dea rezultate. Nici insecticidele, nici capcanele și nici prădătorii nu mai combat acest dăunător, ceea ce a adus la căutarea de noi soluții în combaterea Tutei absoluta.

„Larvele dăunătorului Tuta absoluta termină frunzele și fructele, ceea ce poate duce rapid la pierderea completă a recoltei. Multe populații de roșii sunt rezistente la o gamă largă de pesticide, atât chimice, cât și biologice. Astfel, de-a lungul timpului, am investigat, am cercetat pentru a găsi soluții, inclusiv în afara țării am căutat să aflăm ce folosesc fermierii din alte țări în combaterea moliei miniere a tomatelor. Așa am aflat de existența insecticidului Tutavir care combate acest dăunător datorită unui nou mod de acțiune față de alte insecticide prezente în piață. Mai mult, Tutavir este un insecticid biologic de protecție a plantelor pe care fermierii din alte țări îl aplică în programele de combatere integrată a moliei miniere a tomatelor cu rezultate bune în controlul acestui dăunător extrem de periculos. Insecticidul Tutavir este folosit de fermierii din Grecia, Italia, Belgia, Marea Britanie, fapt pentru care, am solicitat autorităților noastre să aprobe autorizarea pentru utilizare în situație de urgență a produsului și în România”, a declarat Gheorghe Vlad, președintele OIPA ProdCom Legume-Fructe.

Liliana Ionescu, CEO Andermatt Biocontrol România, a punctat: „Prin modul său de acțiune nou și unic, Tutavir este cel mai bun candidat pentru programele de management integrat al dăunătorilor”.

Tutavir este un produs al Andermatt Grup AG, una dintre cele mai importante companii de protecție biologică a plantelor la nivel mondial, cu sediul central în Elveția. „Utilizând Tutavir, fermierii care practică sistemul convențional și ecologic, deopotrivă, au reușit să controleze molia minieră (Tuta absoluta) pe o perioadă lungă într-un mod sustenabil, reducând ani de zile populația dăunătorului și pagubele produse în culturile lor”, a adăugat Liliana Ionescu.

Captura de ecran 2024 08 05 105430

 

Detalii despre insecticidul biologic care combate molia minieră a frunzelor de tomate

 

Producătorii Tutavir enumeră câteva beneficii ale insecticidului biologic:

  • Mod unic de acțiune cu un control eficient al daunelor și al populațiilor dăunătorilor;

  • Instrument excelent de gestionare a rezistenței dăunătorului;

  • Nu este toxic pentru organismele benefice relevante (prădători naturali, albine, bondari și alți polenizatori);

  • Sigur pentru mediul înconjurător, fără reziduuri și timp de pauză după recoltare;

  • Ideal pentru folosirea în programele de combatere integrată (IPM) și agricultură ecologică.

Modul de acțiune este împărțit pe patru niveluri diferite:

  1. Efect direct (deteriorarea imediată a larvelor);

  2. Infecție directă imediată (asupra larvelor din stadiile mai dezvoltate – transmiterea virusului de la larvele bolnave la larvele sănătoase);

  3. Transmiterea verticală (transmiterea de la un stadiu la altul și de la o generație la alta);

  4. Diminuarea populației dăunătorilor din următoarele generații (efectul virusului asupra larvelor din generațiile următoare atunci când sunt expuse la condiții de stres).

Modul de transmitere al virusului după aplicare

Foto 4 mod de actiune 600x306

Granulovirusurile sunt încapsulate într-un corp de ocluzie proteică, care protejează virusul de influențele distructive ale mediului, precum radiațiile UV. O singură particulă de virus nu depășește 400 nm.

Larvele tinere, care se deplasează activ și se hrănesc cu frunze, tulpini și fructe, ingerează virusul pulverizat pe suprafața plantelor. După ingestie, particulele virusului ajung în intestinul mijlociu al larvelor, unde capsulele proteice se dizolvă din cauza pH-ului ridicat (pH >10). În 2-4 zile de la aplicare, virusul infestează organele gazdei, iar larva încetează să se mai hrănească. În final, corpul larvei se lichefiază și eliberează milioane de noi particule de virus în mediul înconjurător, infectând alte larve.

În condiții de laborator, o singură particulă de virus ingerată este suficientă pentru a elimina o larvă care se află în primul stadiu. Larvele din stadiile ulterioare (mai mari de L3) nu sunt ucise imediat și pot provoca daune suplimentare înainte de a muri, de cele mai multe ori manifestate prin leziuni superficiale sau profunde pe fructe. Infecția virală poate fi transferată la generația următoare, unde poate izbucni din cauza slăbiciunii sau a stresului, eliminând larva și asigurând astfel un control eficient al populației.

Modul de acțiune al granulovirusului. Replicarea virusului în interiorul dăunătorului

Foto 3 mod de actiune 500x232

Insecticidul biologic Tutavir se aplică imediat ce moliile sunt prinse în capcana de monitorizare sau la detectarea primelor galerii. Momentul ideal pentru aplicarea produsului este la începutul perioadei de vegetație: în faza de răsad sau după transplantare, la un interval de 7 zile. Aplicând produsul în această perioadă, virusul se poate instala în mod preventiv la nivelul foliajului, înainte ca atacul dăunătorului să fie sever. Astfel, primele stadii de larve care vor ecloza vor fi eliminate din cultură datorită substanței ingerate. Larvele nou eclozate trebuie să ingereze Tutavir înainte de a submina frunza.

Intervalul de aplicare standard este săptămânal, însă se poate aplica și la intervale mai scurte, 3-5 zile (creștere rapidă a tomatelor pentru a acoperi noile creșteri; creștere rapidă a populației dăunătorului). La intervale mai lungi, 7-10 zile: în rotație cu alte produse pentru combaterea dăunătorului; creștere lentă a tomatelor; presiune scăzută a dăunătorilor, temperatură scăzută.

Se recomandă amestecarea sau alternarea Tutavir cu alte substanțe active împotriva dăunătorului Tuta absoluta. Trebuie să se asigure o acoperire bună, în special pe suprafața inferioară a frunzei, iar aplicarea de două ori pe săptămână în doze mici poate fi mai eficientă decât aplicarea săptămânală în doze mari.

Ca toate produsele pe bază de granulovirusuri, Tutavir nu este un insecticid de combatere instantanee și poate dura câteva zile pentru a elimina larvele, datorită modului său de acțiune. Tutavir trebuie să fie ingerat de către dăunători pentru a avea efect. Este nevoie de până la o generație pentru a vedea efectul complet al produsului Tutavir, menționează producătorul insecticidului.

Doza de aplicare standard a produsului Tutavir este cuprinsă între 50-200 ml/ha (5-20 ml/100 l apă). Se poate aplica foliar, cu un volum de apă cuprins între 200-1.800 l/ha. Este compatibil cu majoritatea insecticidelor, fungicidelor și altor fertilizanți atât timp cât se respectă un nivel de pH între 5 și 8,5 în amestecul de rezervor. O compatibilitate restricționată poate apărea în cazul produselor pe bază de cupru, precum și al produselor acide (pH mai mic de 5) și alcaline (pH mai mare de 8,5).

De asemenea, se recomandă aplicarea Tutavir dimineața sau seara, iar acoperirea trebuie să fie bună, în special suprafața inferioară a frunzelor, evitându-se scurgerea soluției.

Insecticidul biologic Tutavir poate fi inclus cu succes într-un program de combatere integrată a dăunătorilor (IPM) care include practici chimice, biologice și agrotehnice specifice pentru a diminua daunele economice cauzate de dăunători. Principiile și practicile de combatere integrată (IPM) cuprind:

  • Sisteme de depistare și monitorizare pe teren (ex: capcane cu feromoni);

  • Identificarea corectă a dăunătorului țintă;

  • Monitorizarea populației de dăunători;

  • Rotația insecticidelor cu moduri de acțiune diferită;

  • Efectuarea tratamentului atunci când populațiile de dăunători ating pragurile stabilite local.

De reținut, capcanele cu feromoni utilizate pentru monitorizarea dăunătorului nu vor funcționa corespunzător în zonele cu întrerupere a împerecherii. Aceste capcane trebuie amplasate în parcelele din apropiere, acolo unde nu au loc întreruperi ale împerecherii.

În concluzie, există speranță pentru producătorii de legume că pot scăpa de temutul dăunător Tuta absoluta.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Horticultura

Pe 9 iulie 2024, Comisia Europeană a propus, iar statele membre au acceptat, mobilizarea a 77 milioane de euro din rezerva Uniunii Europene destinată agriculturii pentru a sprijini fermierii din sectoarele fructe, legume și vin din Austria, Cehia și Polonia care au suferit recent de pe urma unor fenomene climatice nefavorabile de o amploare fără precedent, precum și producătorii de vin din Portugalia care se confruntă cu perturbări grave ale pieței.

Astfel, se alocă 10 milioane euro Austriei, 15 milioane euro Cehiei, 37 milioane euro Poloniei și 15 milioane euro Portugaliei. Aceste țări pot completa sprijinul din partea UE cu până la 200% cu fonduri naționale.

Plățile către fermieri pentru sprijinul financiar de urgență acordat Cehiei, Austriei și Poloniei trebuie făcute până la 31 ianuarie 2025, în timp ce sprijinul acordat beneficiarilor pentru distilarea temporară excepțională în situații de criză în Portugalia trebuie plătit până la 30 aprilie 2025.

„Prin acest sprijin de urgență, Comisia Europeană va oferi ajutorul atât de necesar fermierilor noștri din Austria, Cehia, Polonia și Portugalia. Perturbările climatice și ale pieței care afectează acești fermieri ilustrează încă o dată importanța unei rezerve solide pentru agricultură în bugetul PAC, pentru a consolida stabilitatea în fața crizelor din ce în ce mai grave și mai imprevizibile. Stabilitatea fermierilor noștri este fundamentală pentru stabilitatea societății noastre. Prin urmare, în prezent și în viitor, Comisia va fi alături de aceștia în perioadele în care au nevoie”, precizează Janusz Wojciechowski, comisar european pentru Agricultură.

În primăvara acestui an, Cehia, părți din Austria și părți din Polonia au fost afectate de îngheț, care, după temperaturile neobișnuit de blânde din martie, a afectat în mare măsură livezile și plantațiile viticole. În Polonia au fost cauzate daune suplimentare de căderile grindină. Suprafețele și ponderea producției în cauză sunt semnificative și pun în pericol viabilitatea economică a exploatațiilor agricole afectate.

Autoritățile naționale vor distribui ajutorul direct fermierilor pentru a le compensa pierderile economice. Austria, Cehia și Polonia vor trebui să notifice Comisiei Europene detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru calcularea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, evaluarea acesteia și acțiunile întreprinse pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.

În ceeca ce privește producătorii de vin din Portugalia, aceștia suferă de dezechilibre ale pieței care s-ar putea transforma într-o criză prelungită și mai amplă. Acumularea actuală fără precedent de stocuri în Portugalia este cauzată de o scădere a vânzărilor de vin roșu combinată cu o creștere a producției de anul trecut. În 2023, Portugalia a fost statul membru cu cea mai mare creștere a producției în comparație cu anul precedent. Pachetul de sprijinva finanța distilarea temporară de criză în această țară pentru a elimina unele dintre volumele aflate în prezent în exces și pentru a reechilibra piața. Pentru a evita denaturarea concurenței, alcoolul obținut prin distilare poate fi utilizat numai în scopuri industriale, cum ar fi dezinfectarea, produsele farmaceutice și energia. Autoritățile naționale pot distribui ajutorul producătorilor de vin, cooperativelor vitivinicole, distileriilor și întreprinderilor vitivinicole și vor stabili normele pentru cererea de sprijin. Se așteaptă ca Portugalia să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a măsurii, în special cu privire la cantitățile de vin retrase de pe piață pentru fiecare regiune.

Pentru a aborda provocările cu care se confruntă sectorul vitivinicol al UE, Comisia a lansat recent un Grup la nivel înalt pentru politica în domeniul vitivinicol, care are sarcina de a face recomandări pentru evoluțiile viitoare ale politicilor până la începutul anului 2025.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În ședința de Guvern din 21 iunie 2024 a fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru modificarea OUG nr.7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă.

Pe 2 mai 2024, Comisia Europeană a adoptat modificarea Cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, prin care prelungește până la data de 31 decembrie 2024 posibilitatea statelor membre de a acorda ajutoare de stat sub forma granturilor suportate de la bugetul național pentru beneficiarii din sectorul producției agricole primare.

Astfel, prin prezentul act normativ se prelungește schema de ajutor de stat prin prorogarea termenului de încheiere a acordurilor de finanțare până la 31 decembrie 2024 și a termenului de plată a grantului până la 31 decembrie 2030. Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează cu 646 milioane lei (de la 815,5 milioane lei, la maximum 1.461,5 milioane lei).

Tot în contextul prelungirii Cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, a fost necesară modificarea corespunzătoare a termenului pentru plata ajutoarelor către fermieri, din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi.

MADR reamintește că prin această schemă de ajutor de stat, Ministerul Agriculturii acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Rata dobânzii aferentă creditelor este rata dobânzii formată din ROBOR la 3 luni, plus o marjă de maximum 1,95% pe an.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Începând cu data de 25 iunie și până pe 24 septembrie 2024, inclusiv, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește solicitările de finanțare pentru achiziții simple de utilaje agricole, prin submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Sesiunea care va fi lansată de AFIR pe 25 iunie 2024 are o alocare financiară de 310.515.188 euro, împărțită pe trei componente. Astfel:

  • 198.000.000 euro pentru toate culturile, dar cu excepția culturii de sfeclă de zahăr și investițiile realizate de formele asociative;

  • 61.000.000 euro pentru sfecla de zahăr;

  • 51.515.188 milioane de euro pentru formele asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr.

În cadrul acestui apel de cereri de proiecte se pot depune prin pachetul 4.1.1 proiecte de achiziții simple de utilaje agricole în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate pentru hrana animalelor și plantele tehnice, precum și culturile horticole, inclusiv cele în spații protejate.

„Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect. Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și poate crește, în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar, până la 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători)”, a precizat George Chiriță, directorul general AFIR.

Pragul de calitate lunar pentru prima etapă de depunere a sesiunii (25 iunie – 24 iulie 2024) este de 90 de puncte pentru toate culturile, de 75 de puncte pentru sfeclă de zahăr și de 88 de puncte pentru forme asociative, ulterior acesta scade treptat, până la pragul minim de 56 de puncte/32 de puncte/44 de puncte pe fiecare componentă, în ultima etapă lunară a sesiunii (25 august – 24 septembrie 2024).

Solicitanții trebuie să aibă în vedere dimensionarea corectă a parcului de utilaje, în conformitate cu anexa la Ghidul solicitantului privind corelarea puterii maşinii cu suprafaţa fermelor pentru achiziționarea de mașini agricole.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În vederea lansării sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole. În cadrul sesiunii din anul 2024, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr, iar fondurile alocate vor fi precizate în anunțul de lansare a apelului.

Beneficiind de o alocare de peste 200 de milioane euro, sesiunea din acest an va fi dedicată solicitărilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora, pentru sectorul vegetal. Prin accesarea pachetului 4.1.1 se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole, în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturi furajere destinate hranei animalelor și plante tehnice, precum și culturi horticole, inclusiv cele pomicole și cele în spații protejate.

În cadrul sesiunii din 2024, vor avea alocări distincte proiectele care prevăd achiziții de utilaje agricole specifice culturii sfeclei de zahăr și cele depuse de formele asociative.

Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători), în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Nu putem vorbi de agricultură în lipsa pasiunii, mai ales dacă avem în vedere greutățile prin care trec fermierii în ultima vreme. Tot mai mulți renunță, un exemplu relevant fiind domeniul horticol, însă cu aceeași situație se confruntă și ceilalți fermieri. O mare parte a celor care făceau legumicultură a renunțat și au rămas cei care lucrează în acest domeniu de o viață.

Despre viitorul legumiculturii am discutat cu președintele Organizației Interprofesionale „Prodcom Legume – Fructe”, Gheorghe Vlad, și cu Valentin Moise, acasă la acesta din urmă, în localitatea Vidra, județul Ilfov. O vizită în care am aflat că Valentin Moise cultivă în solarul de 2.000 mp tomate, în două cicluri, pe care le alternează în funcție de cerere și cu alte culturi, alături de salata de pe timpul iernii. Cererea dictează structura culturilor, vizat fiind profitul. Dar la acesta se ajunge foarte greu. „De valorificat e cam greu... Vedem prețul care este pe la depozite, în general același de acum 20 de ani și foarte mic. Mai nou, încercăm la piața de angro, pentru că nu avem timp pentru valorificare. Nu mai are cine să rămână acasă să continue munca. Părinții au îmbătrânit, nu prea mai pot”, ne-a zis Valentin Moise, care lucrează alături de soția sa.

Valentin Moise

Valentin Moise

„România astăzi se cifrează pe trei cicluri de producție: culturile de salată, de ridiche, de ceapă verde. Când m-am apucat de legumicultură prin anii 2000, vindeam cu soția împreună salata cu 80 de bani, 1 leu, chiar și 1,20 lei. Astăzi este același preț”, a completat  Gheorghe Vlad.

 

Vremea și presiunea băncilor îngreunează activitatea

 

Cum este acest an pentru producătorii agricoli? Greu, chiar de impas, ne-au spus interlocutorii noștri. „Dacă se implica mai mult statul în ajutoare pentru fermieri, ar fi fost mult mai bine. E foarte greu în agricultură să răzbești. E gen loterie, e ca la „Loz în plic”, din o mie de culturi să nimerești una profitabilă. Muncim ca să avem ce pune pe masă cât de cât”, spune președintele Prodcom Legume – Fructe. Gheorghe Vlad crede că tinerii nu vor mai fi atrași spre acest sector din două motive, „nu-i mai interesează agricultura pentru că a ajuns cam nonprofit și, cel mai important aspect, fermierii nu sunt stimulați deloc”.

Printre motivele pentru care acest an este unul problematic se află seceta prelungită, de câțiva ani, care i-a făcut pe agricultori să coboare puțurile până la 45 de metri, ceea ce a dus la dublarea cheltuielilor de extragere, irigat și pompat apa. O altă problemă este faptul că vara cresc temperaturile și până la 50°C, iar noaptea coboară foarte mult, extreme care afectează atât plantele, cât și oamenii, creând dezechilibre. „Contăm pe o producție, dar, de fapt, la recoltare tragem linie și vedem că suntem la jumătate. Și un al treilea și cel mai grav aspect îl reprezintă băncile, care ne hăituiesc, practic, suntem vânați”, afirmă Gheorghe Vlad.

horti 250 legume 2

 

Tot mai puține suprafețe cultivate

 

În opinia interlocutorilor noștri, legumicultura este în scădere și din punctul de vedere al suprafețelor. Spre exemplu, în Vidra, din 800 de hectare intravilan cu construcții metalice de solarii, astăzi sunt cu aproximație 300 ha acoperite, și din acestea, 150 ha cultivate cu producție. „Eu m-am născut cu solariile în curte, ne împiedicam de roșii, iar când era de pus și de plantat roșiile, primăvara, ne cam învoiam de la școală. Astăzi n-am mai făcut trimitere către copii, dar ne punem întrebarea: de ce nu vom mai găsi marfă românească pe piață?”, întreabă Gheorghe Vlad.

Lipsa motivației financiare și volumul crescut de muncă nu îi mai atrag pe tineri spre acest domeniu. Dincolo de activitatea în solarii, este și aceea legată de desfacere, iar în acest context micul producător are de-a face cu monopolul marilor lanțuri de magazine, văzut ca distrugător al micului producător. „Politica supermarketului a fost ca să ne extragă tot ce înseamnă cash-ul din buzunar. Marele impediment al României este faptul că noi astăzi suferim consecințele Comunității Europene, pentru că Ministerul Agriculturii n-a știut să facă o armonizare a legislației europene la condițiile reale ale României. Vor să ne transforme într-un ritm foarte rapid privind digitalizarea și tehnologia modernă, dar nu se pune punctul pe „i”. La 14 milioane de hectare de teren fertil cât are România, 9,4 milioane sunt numai arabil. Imaginați-vă că legumicultura are astăzi 40.000 de hectare cu solarii cu tot. Dacă legumicultura ar avea patru milioane de hectare de legume, jumătate din Europa ar fi aprovizionată din România”, susține Gheorghe Vlad.

 

Necesarul de consum nu se asigură nici pentru 60 de zile

 

România este o țară cu un potenţial ridicat pentru producţia de legume în câmp, fapt datorat în principal fertilităţii naturale ridicate a solurilor şi diversităţii climei. Suprafaţa cultivată cu legume a scăzut continuu, de la 289,6 mii ha în 1989 la 151,9 mii ha la sfârşitul anului 2005, din informaţiile INS (Institutul Naţional de Statistică). „Astăzi avem 40.000 cu tot cu spații protejate. Ce să însemne? Grosso modo, în medie, este infim. România nu poate să-și asigure necesarul de consum nici pentru 60 de zile. Și-mi asum ceea ce spun. Fabricile de conserve sunt 13 construite, vreo 4-5 care funcționează la 30% din capacitate. Capacitatea lor de prelucrare este undeva la două milioane de tone pe toate fabricile de producție, de procesare. Am ajuns să luăm pastă din China și să vindem către consumatorul nostru un bulion pe care scrie: din concentrat de pastă. Iar o altă anomalie, fabricile de mezeluri nu folosesc usturoiul pe care-l avem în programul generat de Guvernul României, ci folosesc praful de usturoi, care tot din China vine”, afirmă Gheorghe Vlad.

horti 250 legume 4

 

Mari probleme cu dăunătorii și bolile

 

Fermierul român nu face diferențe între culturile dedicate comerțului și cele pentru consum propriu, deoarece corectitudinea îi rămâne o caracteristică, iar sănătatea este importantă pentru toți. „Avem mari probleme cu dăunătorii și bolile. În ianuarie avem capcane care sunt pline de insecte, pentru că sunt motivante și temperatura, și spațiul acoperit, dar am fost invadați de 15-20 de ani de anumite insecte care în România n-au existat. Sunt din astea alogene, invazive, care nu aparțin spațiului românesc. Dar nu avem posibilitatea de a le eradica, pentru că nici produsele, pesticidele, în general, nu fac față. Și nu numai la noi, în legumicultură, ci nici în cultura mare”, precizează Gheorghe Vlad, referindu-se la schimburile comerciale intracomunitare, care nu au adus doar legume și fructe, ci și tuta absoluta, de pildă.

Însă problema nu se limitează la tuta absoluta, ci și la restul dăunătorilor, cu atât mai mult cu cât există solarii, chiar și terenuri necultivate, pline de buruieni și dăunători. Una dintre soluții a reprezentat-o amplasarea unei plase pe lângă solarii. Dar asta a adus costuri suplimentare. „Ne-am reorientat cu multe: capcane cu feromoni, capcane lipicioase, capcane cu ultraviolete, cu neoane. Toate achizițiile la început de an, mă refer la sămânță, la îngrășăminte au început să crească chiar cu 15-20% la magazine de specialitate. Dar la noi, la producători, rămân aceleași prețuri”, a menționat Valentin Moise.

Intervenția statului ar fi benefică prin asigurarea de consultanță. „Am avut o agenție națională de consultanță și sunt țări în care aceasta face totul pentru fermieri, cu eficiență. El (fermierul român, n.r.) face astăzi și managementul, și contabilitatea, și planificarea, și munca fizică, practic este un generalist al tuturor lucrărilor dintr-o gospodărie. Funcționează ca un mecanism și, dacă s-a întrerupt ceva, pentru el este un cost în plus. La 2.000 de metri pătrați, faci cel puțin o intervenție a tratamentului săptămânal și nu cred că-l costă mai puțin de 500-600 de lei. Dozele sunt microambalate și mai intervine și faptul că nici concentrația nu e pe măsură”, explică Gheorghe Vlad.

horti 250 legume 1 

 

Soluții inedite la provocări

 

O altă provocare o reprezintă ambalajele. Unii legumicultori au găsit soluții inedite și folosesc baxurile de banane. „Ele sunt ambalajele noastre cele mai de preț pentru comercializarea legumelor. Astăzi, când vorbim, a ajuns undeva la 4-5 lei un bax de banane gol”, ne-a zis Valentin Moise. „Imaginați-vă că legătura de verdeață e 60 de bani. Să pui 60 de bani în 5 lei și să pui 10 legături. Care e mai scump, ambalajul sau leguma? Sunt ani în care legumele ajung de așa manieră încât preferi să le arunci, ca să nu pierzi ambalajul”, a adăugat Gheorghe Vlad.

Însă o soluție pentru a plăti un preț decent pentru cutiile de carton specifice rămâne asocierea mai multor legumicultori pentru o comandă consistentă către o fabrică producătoare din România, care ar scădea considerabil prețul de achiziție.

Provocările cu ambalaje se extind și la borcanele pentru conserve, mare parte fiind cumpărate din Turcia, Siria sau Ucraina. „Am cerut prin INVESTALIM (Schema de ajutor de stat - Program național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM 2023-2026, n.r.), în discuțiile cu MADR, să ne dea voie pe extindere de procesare să ne facem fabrici de ambalaje, în primul rând fabrică de borcane. Astăzi ne vinde Bulgaria, pentru că le «europenizează» Turcia în Bulgaria și noi le luăm la 1,30 lei, 1,37, 1,40, un borcan de 700 ml. Imaginați-vă că și ambalajele astea ar fi o gură de oxigen. Există o interpretare eronată când se zice că micul producător e marele evazionist. Nu, el nu poate să-și asigure nici traiul. Dar România trebuie să se reorienteze la condițiile reale ale ei, în Vidra să se facă legume, nu să găsim pomi, smochini și altele, așa cum programul „Tomata” a fost generat și la pensiunile de munte”, spune cu năduf Gheorghe Vlad.

Gheorghe Vlad

Gheorghe Vlad

 

Prețurile mari de la raft nu sunt din cauza producătorilor

 

La ora actuală, producătorii nu se află pe linia directă cu consumatorul, între ei fiind intermediarul, comerciantul. Iar acest fapt aduce cu sine o neînțelegere din partea cumpărătorului. „Suntem criticați, pe nedrept, că cer țăranii prețuri exorbitante. Nu, nu țăranul cere, ci cel care valorifică ultimul. Al doilea aspect, prețurile sunt în ascendență permanentă. Iar, astăzi, România se îndreaptă către prețuri mai crescute din cauza suprafețelor în scădere permanentă, din cauza neintervenției statului concret la condițiile reale în legumicultură, în pomicultură, a îmbătrânirii generațiilor”, susține Gheorghe Vlad.

O soluție pentru clarificare o reprezintă formarea prețului la raft care să specifice prețul producătorului și pe cel al distribuitorului, dar și implicarea statului pentru plafonarea adaosului comercial. „Intervenția statului poate să fie clară: n-aveți voie decât 20% adaos”, a exemplificat președintele OIPA Prodcom.

Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi este în vigoare de la data de 18 iunie 2023 și instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport pentru producătorii de legume, fructe şi cartofi. Ajutorul de stat prin această schemă se acordă pe o perioadă de trei ani, pentru producţia autohtonă. Dar „Legea 170 nu are norme de aplicare. Deci, nu se poate aplica”, punctează Gheorghe Vlad.

 

Horticultura, Cenușăreasa agriculturii?

 

O doleanță a legumicultorilor este înființarea unei direcții de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Micul producător a fost ca un fel de Cenușăreasă, nu s-a ocupat nimeni de segmentul horticultură. Livezile – nu vă mai spun! Avem accesate fonduri europene pe peste 4.000 de hectare, dar în vegetație și pe fructificare nu cred că avem astăzi 2.000 ha. Mulți le-au abandonat”, afirmă președintele OIPA Prodcom Legume – Fructe.

Gheorghe Vlad crede că fondurile ar trebui acordate cu precădere către profesioniștii din domeniul agricol. „Avem investiții de milioane de euro către bijutieri, către electroniști, către polițiști, către oameni care au lucrat în domenii care n-au legătură cu agricultura și sunt abandonate. Suntem criticați pe bună dreptate de către Comunitatea Europeană că banii n-au ajuns în agricultură. S-a dezvoltat cel care a fost aproape de intervenție, s-au accesat proiecte europene de valori incomensurabile, și România astăzi se regăsește într-un faliment al agriculturii.”

Programul „Tomata” și-ar fi atins scopul mult mai eficient dacă existau cerințe mai clare prin care agricultorul ar fi fost motivat să își mărească suprafața, iar în loc de bani, să se fi asigurat decontarea cheltuielilor. „De ce? Pentru că banii cash în programul «Tomata» au ajuns în faianță și în distracții. Iar dacă banii erau cu obligativitate ca anul următor să-ți extinzi suprafața cu 200 mp, cu 300 mp, astăzi România avea o extindere a suprafeței și o productivitate mai mare. Suntem însă invers, e o scădere a suprafeței și productivitatea este la jumătate. Avem import din luna ianuarie până în luna iunie de vreo sută de milioane de euro numai tomate din Turcia”, a explicat Gheorghe Vlad.

Agricultura are nevoie, dincolo de suportul structurilor statului, și de atenția consumatorilor, „să nu evite producătorul român, pentru că niciodată n-o să-l păcălească”.

În strategiile la nivel național trebuie avut în vedere încă un fapt, dacă avem ca prioritare continuitatea și dezvoltarea, mulți români care lucrează pământul nu sunt angajați cu carte de muncă și nu au plătite contribuțiile aferente. „Sunt undeva la 4,2 milioane de gospodării cu minimum doi cetățeni care se ocupă de gospodărie. Cu aceștia va fi o mare problemă, pentru că nu vor primi pensii. Când vor ajunge la vârsta de pensionare, vor fi asistații cui? Ai copiilor, neavând carte de muncă sau contribuțiile plătite. România va avea o mare problemă în contextul ăsta, pentru că e definită prin 87% rural”, a concluzionat Gheorghe Vlad realitatea din teren.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Horticultura
Marți, 09 Ianuarie 2024 10:09

Iris, antreprenorul din avanpost

Recent am avut un dialog foarte interesant cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, care, printre altele, amintea de un proverb care spune că „atunci când vântul schimbării bate, unii-și construiesc ziduri, alții își construiesc mori de vânt”, susținând prin aceasta că trebuie nu să căutăm să ne punem la adăpost de acele schimbări care se preconizează în lume, în ceea ce privește știința agricolă, economia și mai ales o nouă paradigmă culturală, ci să căutăm să ne așezăm în avanposturi pentru a folosi în favoarea noastră această schimbare. Mi-a plăcut abordarea domniei sale, încă de atunci, dar pentru că sunt convins că o societate se schimbă în primul rând prin educație și cred că aceasta este apanajul mai ales al celor care conduc, am încercat să îl provoc să evidențieze rolul statului într-un asemenea demers. Mărturisesc acum că nu am fost deloc mulțumit atunci de faptul că a ținut cu tot dinadinsul să-l exonereze de orice rol, îngrămădind toată responsabilitatea pe seama societății civile, a managementului, care se cere, în viziunea sa, să evolueze la un standard superior prin autoeducație și curaj. 

Ceea ce m-a făcut să revin și să încep a-i da dreptate a fost o altă discuție, pe care am purtat-o de această dată cu o foarte tânără domnișoară, aproape încă adolescentă, ținând cont că abia terminase liceul și a pornit să urmeze cursurile a două facultăți foarte grele, Medicină Veterinară și Agronomie. De această dată, nu a fost vorba de o discuție despre concepte, ci o împărtășire din partea ei a unei experiențe personale, în ceea ce numim generic afacere. Părinții ei, ai domnișoarei Iris Maria Roșculeț, au o fermă legumicolă în care, printre altele, cultivă și roșii, din mai multe soiuri, nu detaliez, iar ea a găsit oportun să caute un debușeu pentru producția excedentară, încercând să o proceseze. A ales nu calea simplă a vreunui suc de roșii sau bulion, ci a făcut o dulceață. Și dacă tot a procesat roșiile astfel, s-a gândit că ar merge și ceapa să se transforme în dulceață, și ardeiul iute. A realizat, prin compilarea mai multor rețete de pe internet, o rețetă proprie pentru fiecare sortiment, le-a pregătit personal, le-a ambalat frumos în borcane, pe care le-a etichetat manual, scriind de mână fiecare etichetă. Efortul ei mi s-a părut excepțional. Probabil că la o analiză exigentă o astfel de abordare nu se dovedește o afacere care să poată deveni rentabilă, pentru că, în competiția cu industrializarea, un produs care încorporează atât de multă energie umană nu poate face față. Dar o astfel de analiză are la bază paradigma culturală actuală, aceea prin care important este consumul cât mai mare, la un preț cât mai mic. Este ceea ce numim „societate de consum”. Cu cât consumăm mai mult, cu atât producem mai mult, iar producția mare duce la creștere economică. Doar că această spirală ne-a dus în impasul de astăzi, al risipei resurselor și al poluării excesive. 

În numărul trecut al revistei am publicat la tradiționala rubrică „Citatul ediției” un fragment din publicistica eminesciană care remarca o altfel de schimbare de perspectivă culturală. Eminescu își exprima, acum aproximativ 150 de ani, îngrijorarea că banul a luat locul tuturor competențelor și remarca faptul că schimbarea a pornit odată cu Revoluția Franceză și că, înainte de aceasta, societatea era mai stabilă, cu toate inconvenientele care au justificat transformarea respectivă. Dintre aprecierile marelui gânditor al secolului 19 rețin acum fraza următoare: „[...]să recunoaștem că nu se producea mai mult decât trebuia, că munca, de bine de rău, era totdeauna retribuită și o măiestrie nu se năștea în mod artificial, ci numai atunci când era trebuință de ea. Cantitativ se producea cu mult mai puțin, dar luxul acelor timpuri era un lux solid, durabil și calitatea înlocuia cu de prisos cantitatea”. Observăm, deci, că, într-un anumit moment istoric, societatea punea preț mai mare pe calitate în detrimentul cantității și că, din dorința de a extinde bunăstarea la cât mai mulți, standardele au fost coborâte treptat până la ceea ce se întâmplă azi, când e mai profitabil să arunci un surplus decât să reduci producția. Iată că omenirea, constrânsă de criza ecologică și amenințată cu extincția din cauza evoluției climatice, caută să revină la o economie sustenabilă. În martie anul acesta, Uniunea Europeană a decis să pornească pe un alt fel de drum și să adopte un plan de măsuri de tranziție la o economie diferită, numită „circulară”. Conceptul implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil, ducând la o prelungire a ciclului de viață al produselor. Nu înseamnă că această nouă perspectivă este una ideală, că se va putea implementa în integralitatea sa, dar punerea accentului pe realizarea de produse de calitate, durabile pune inițiativa tinerei Iris într-o altă lumină. Sunt convins că sunt mulți care au astfel de idei pe care le vom descoperi și de care ne vom bucura la momentul oportun, iar aceasta dovedește că antreprenoriatul va putea să ia inițiativa schimbării care nici pe departe nu va putea veni de la niște politicieni motivați doar de propriile interese. 

Și pentru că ne aflăm în apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, trebuie să remarcăm că, deși europenii s-au îndepărtat foarte mult de Hristos, ei descoperă azi o latură profund creștină, aceea a cumpătării. Inflația de produse, la îndemână oricând, ne-a făcut superficiali în gândire și în simțire, devenind o posibilă cauză a stării spirituale atât de precare în care ne aflăm. O probabilă economie în care a risipi ar deveni un delict moral poate determina o schimbare în bine și a relației dintre oameni, care, devenind mai responsabili, mai aplecați spre valoare, vor putea să-L redescopere pe Cel care ne cheamă permanent la iubirea aproapelui, pe Acela pe care superficial îl așteptăm să se nască doar ca prilej de risipă gastronomică.

 

Editorial de: ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial

Programul de susținere a producției de tomate în spații protejate va fi continuat și în anul 2024, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. Uniunea „Salvăm Țăranul Român” solicită MADR o întâlnire de urgență în care reprezentanții sectorului legumicol doresc să prezinte soluții și propuneri de îmbunătățire a programelor prin care se acordă ajutoare de minimis cultivatorilor de legume în spații protejate.

Pentru o implementare cât mai corectă și care să dea acces la finanțare la cât mai mulți cultivatori de legume, programele de susținere a producției obținută în spații protejate au nevoie de îmbunătățiri, susține USȚR.

Cultivatorii consideră că suma de 3.000 euro/0,1 ha legume cultivate în spații protejate este insuficientă pentru a stimula, întreține, cultiva și produce conform standardelor actuale de calitate și siguranță alimentară.

Totodată, se dorește includerea în program și a altor categorii de legume pentru ciclul 1, cum ar fi: ardei gras, ardei kapia, gogoșar, castraveți și vinete.

„Având în vedere că foarte mulți tineri fermieri nu pot avea acces la finanțare prin intervenția DR-30 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri) din mai multe motive, independente de ei și pentru atragerea, continuarea, întinerirea generațiilor de fermieri, repopularea satului românesc, dezvoltarea antreprenoriatului rural, consolidarea fermei de familie și a gospodăriei țărănești este imperios necesară o finanțare de minimum 5.000 euro/0,1 ha legume cultivate în spații protejate pentru ciclul 1. De asemenea, ținând cont de faptul că România poate aplica pâna la data de 30 iunie 2024 prevederile Mecanismului Temporar de Criză cu Ucraina, care dă posibilitatea statului membru să acorde ajutoare de stat sectorului agricol de până la 250.000 euro/fermă, iar pentru sectorul agroalimentar până la 2.800.000 euro/IMM, solicităm regândirea programelor și surselor de finanțare în așa fel încât să se dea o gură de oxigen satului românesc și producției autohtone de legume, proaspete sau procesate”, a precizat Ion Păunel, membru fondator al USȚR și președinte al Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt.

Pentru ciclul 2, legumicultorii propun un ajutor de minimis de 2.500 euro/0,1 ha legume cultivate în spații protejate, iar pe lângă legumele din ciclul 1 (tomate, ardei etc) să fie adăugate și salata, spanacul, ceapa verde, fasolea galbenă etc.

„Solicităm și continuarea Programului dedicat cultivatorilor de usturoi și completarea acestuia cu alte legume (ceapă, cartof, ardei, gogoșar) cultivate în câmp deschis, având în vedere că suprafețele cultivate în ultimii ani cu aceste legume au scăzut destul de mult. Doar pentru cultura de gogoșar în câmp, suprafața cultivată este cu 85-90% mai mică raportat la anii `90, pentru ceapă suprafața cultivată în câmp s-a redus cu 60-70%, iar pentru cartof cu cel puțin 75%”, a specificat Ion Păunel.

Producătorii propun autorităților un program care să vină în sprijinul legumicultorilor intitulat „Primul Solar”, în care fermierii să poată construi/moderniza și achiziționa solarii complet echipate pentru minimum 0,10 ha și maximum 0,20 ha.

De asemenea, o altă propunere este un program numit „Primul Hectar”, prin care tinerii fermieri să poată achiziționa teren agricol.

„Mai solicităm un ajutor de stat pentru producătorii de legume și fructe cu o valoare cuprinsă între 10.000 euro/fermă și 50.000 euro/fermă, în funcție de dimensiunea exploatației, având ca principiu și mecanism de finațare Măsura 21. Toate aceste programe pot fi finanțate prin Mecanismul Temporar de Criză cu Ucraina, fără o notificare și fără aprobare prealabilă a Comisiei Europene, decizia aparținând României în totalitate”, a punctat președintele SPA Olt, Ion Păunel.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Pagina 1 din 6

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista