sm 171 - REVISTA FERMIERULUI

Solicitanții care au depus cereri de finanțare pentru sM 17.1 – „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” în Sesiunea 4 - 2022 (recoltă 2022) și se regăsesc în categoria „cereri eligibile fără finanțare” vor fi notificați în vederea contractării valorilor eligibile aferente respectivelor cereri de finanțare, după aprobarea modificării PNDR de către Comisia Europeană.

Clubul Fermierilor Români a transmis, la finalul lunii februarie 2023, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă în care a solicitat găsirea de noi surse de finanțare pentru „cererile eligibile fără finanțare” aferente sM17.1, sesiunea 4 – 2022. MADR a răspuns pozitiv la solicitarea Clubului și informează că toate cererile de finanțare depuse în perioada 9 august -16 decembrie 2022 și declarate eligibile de către Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) vor beneficia de finanțare.

„Încă de la începutul acestei sesiuni, ne-a fost semnalată de către membrii noștri situația nefavorabilă în care se află din cauza valorii reduse de fonduri ale sM 17.1. Concret, fermierii au fost informați de către AFIR cu privire la imposibilitatea alocării de fonduri pentru polițele declarate eligibile în cadrul mai multor rânduri pe parcursul anului 2022. Prin urmare, ne-am adresat MADR. Apreciem dialogul și deschiderea pe care o manifestă ministerul și Autoritatea de management PNDR față de fermierii care accesează sM 17.1.”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Întrucât, conform Reg. UE nr. 1305/2013, art. 49 (2) și PNDR, sprijinului acordat în cadrul sM 17.1 nu îi sunt aplicabile criterii de selecție, MADR a întreprins demersuri pentru asigurarea fondurilor necesare, astfel încât toate cererile de finanțare depuse în perioada desfășurării sesiunii și declarate eligibile să beneficieze de finanțare.

Concret, MADR a transmis Comisiei Europene, spre aprobare, versiunea XVI a PNDR, conținând propunerea de realocare financiară care să permită finanțarea integrală a cererilor de finanțare eligibile din cadrul acestei submăsurii.

„Fermierii sunt beneficiarii Submăsurii 17.1 - programul de finanțare nerambursabilă pentru prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor - și au nevoie de susținerea constantă a noastră și a autorităților. Noi, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare, suntem alături de fermieri de peste 12 ani. Împreună cu asociația Clubul Fermierilor Români am contribuit în mod activ la simplificarea ghidurilor de accesare a acestei submăsurii și ne implicăm constant pentru ca fermierii să gestioneze corect și din timp riscurile aferente propriilor afaceri agricole”, a precizat Georgiana Rusu, director executiv Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista