În rândurile de mai jos, opinia antreprenorului Jabbar Kanani, fondatorul grupului Agricover, cu privire la situația dificilă în care se află agricultura românească. Totodată, Jabbar Kanani face o perspectivă a măsurilor aflate în dezbatere publică și propune soluții pentru ca fermierii să poată continua ciclul agricol.

Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta

Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acumulat de-a lungul ultimilor trei ani. Acest cumul de factori, de la volatilitatea prețurilor la perturbările lanțurilor de aprovizionare, a dus la o criză de lichiditate care amenință să destabilizeze întregul ecosistem agricol.

Sunt de peste două decenii în acest domeniu și am văzut cum agricultura a rezistat unor provocări majore, dar criza actuală este una care ne obligă să regândim abordarea. Dacă privim agricultura ca pe un ecosistem complex, observăm că fiecare jucător – fermier, bancă, furnizor de inputuri, instituție de leasing sau chiar statul – joacă un rol esențial. Nu putem discuta despre redresarea agriculturii fără să ținem cont de toți acești actori. Fără inputuri, fără finanțare, fără utilaje moderne, fermierul nu poate lucra pământul. Iar furnizorii de inputuri agricole nu își pot continua activitatea fără plata fermierilor. Este un sistem în lanț, iar orice blocaj are consecințe grave asupra tuturor.

Seceta este, de fapt, doar un factor agravant. Principala noastră provocare este lipsa de lichiditate. Este esențial să înțelegem că fermierii nu au mecanismele de protecție și de hedging specifice altor industrii. Ciclul agricol este lung, de un an, și dacă în această perioadă apar schimbări majore de prețuri sau condiții climaterice, fermierii sunt primii loviți. Ei nu pot absorbi aceste șocuri rapid.

Intervențiile punctuale dezechilibrează ecosistemul agricol

Există mai multe măsuri în discuție în prezent. Prima vizează ajutoarele pentru secetă și crearea unui fond de risc, o soluție necesară, dar insuficientă fără un sistem național de asigurare împotriva secetei. În ultimii zece ani, banii alocați pentru despăgubiri ar fi putut construi un astfel de fond, capabil să gestioneze riscurile climatice, precum în alte țări dezvoltate.

O altă măsură discutată este suspendarea plății datoriilor și dobânzilor cu rată de peste 2% + ROBOR până la sfârșitul lui 2025. Aceasta oferă un răgaz, dar adună penalități și datorii, împingând fermierii într-o situație financiară mai dificilă la finalul perioadei. În loc să echilibreze, această amânare creează un blocaj major în 2025, când fermierii vor trebui să facă față unor datorii cumulate. De asemenea, suspendarea datoriilor poate ajuta pe termen scurt, dar nu rezolvă problema esențială: lipsa de lichiditate și necesitatea de a menține ciclul agricol în funcțiune.

Expunerea totală în agricultură este de aproximativ 54 miliarde de lei, din care 58% sunt datorii bancare, 30% provin de la IFN-uri și leasinguri, iar doar 12% sunt furnizorii de semințe și produse fitosanitare. Majoritatea creditelor cu dobândă ROBOR + 2% sunt garantate de stat sau acordate grupurilor mari de ferme și firme din agricultură. La prima vedere, măsura în discuție ar proteja doar băncile care creditează în baza garanțiilor oferite de către stat, restul creditorilor și furnizorilor fiind blocați în recuperarea datoriei.

Acest blocaj poate avea două efecte negative: pământul va rămâne nelucrat, iar fermierii vor fi loviți de un tsunami la sfârșitul anului 2025. Fermierii vor fi în imposibilitatea de a începe un nou ciclu agricol, deoarece nici băncile, nici furnizorii nu vor putea oferi credite noi, peste cele restante. Credeți că 2025 va fi un an atât de bun încât fermierul va face producție de trei ori mai mare decât într-un an normal, pentru a putea să își acopere toate datoriile și toate penalitățile?  

Sunt de peste 25 de ani în agricultură și vă spun că eu nu cred că aceasta este soluția care va debloca ecosistemul agricol. Este necesară o soluție care să fluidizeze piața și să susțină continuarea activității agricole, esențială pentru economie și siguranța alimentară.

Soluția pentru agricultură: tăierea masivă a datoriilor fermelor și injectarea de lichiditate

Agricultura este un business pe termen lung, nu doar de la un an la altul. În ecosistemul agricol avem băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) care joacă un rol important. Acestea sunt instituții reglementate care funcționează în baza unor principii sănătoase și transparente, au instrumente prin care pot să gestioneze situații de criză, inclusiv posibilitatea de a rostogoli datorii de la un an la altul.

Nu vom ajuta fermierii dacă le blocăm capacitatea de a continua ciclul agricol. Abordările simpliste, care vizează doar una dintre verigile lanțului agricol, vor transfera problema la furnizorii de inputuri agricole, care trebuie să asigure semințe și produse fitosanitare fermierilor pentru noul ciclu de producție.

Propunerea mea este să implementăm un instrument clasic de scontare a facturilor, cu implicarea băncilor. Acestea ar putea cumpăra facturile furnizorilor de inputuri cu un discount de 50%, generând lichiditatea necesară în piață. Fermierii ar rămâne să plătească doar jumătate din datorii, eșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă rezonabilă.

Pentru fermieri această soluție vine să scadă povara la jumatate și să eșaloneze datoria rămasă pe termen lung. Pentru furnizorii de inputuri, încasarea imediată a facturilor, chiar și cu un discount de 50%, le permite să reia activitatea, pornind noul ciclu agricol. Pentru bănci este o oportunitate de finanțare și un instrument normal prin care plasează în piață o sumă de maximum trei miliarde de lei, pe cinci ani, cu dobândă.

Această soluție de injectare de lichiditate nu este o noutate. Piețele din întreaga lume apelează la astfel de măsuri atunci când contextul economic o impune. Statul poate avea rolul de mediator în discuțiile dintre părțile implicate, pentru a pregăti și implementa soluția.

Cred că singura cale de ieșire din această situație dificilă este colaborarea între toți jucătorii din ecosistem. Fiecare are un rol important, și trebuie respectat, indiferent de dimensiunea lui. Cea mai bună soluție este ca toate părțile – fermierii, furnizorii, băncile și autoritățile – să se așeze la aceeași masă pentru a găsi o rezolvare. Deciziile impuse fără consultare nu vor rezolva problemele, ba chiar le-ar putea agrava.

Agricultura românească nu poate fi privită izolat, este un ecosistem complex, interdependent, care necesită o abordare integrată, este un motor esențial al economiei, iar deblocarea acestui motor este crucială pentru siguranța alimentară a tuturor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

O scrisoare deschisă, transmisă primului ministru Marcel Ciolacu de către Federația Națională PRO AGRO, atrage atenția asupra situației grave în care se află crescătorii de ovine și caprine din cauza pestei micilor rumegătoare. PRO AGRO solicită un control mai ferm asupra Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), precum și consultări urgente la nivel de Guvern cu organizațiile reprezentative din sector.

La data de 19 august 2024, la nivelul țării noastre, ANSVSA anunța un număr total de 232.927 rumegătoare afectate de pestă. În acest context, Federația PRO AGRO consideră situația foarte gravă și arată cu degetul spre ANSVSA care nu a venit nici până acum cu acțiuni concrete de prevenire a răspândirii pestei micilor rumegătoare.

„Nu putem să nu observăm că ANSVSA s-a transformat într-un simplu contabil care anunță periodic numere tot mai mari de efective de rumegătoare afectate, dar fără să reușească să limiteze întinderea acestei molimi. Ca efect al letargiei ANSVSA, foarte multe afaceri de familie sunt afectate fără să știm care este capacitatea de refacere a acestor afaceri legitime care asigură în mod constant intrarea de lichidități în România prin exportul pe care îl realizează în întreaga lume. Sectorul ovin și caprin pun în valoare și milioanele de hectare de pășuni pe care țara noastră le are, iar declinul sectorului va face ca banii europeni pentru aceste suprafețe să se piarda. Prin indecizia și lipsa de reacție a ANSVSA, această molimă va face ca sectorul ovin/caprin din România să aiba soarta celui de creștere a porcilor, caz în care efectivele de animale au ajuns la mai puțin de jumătate din efectivul avut la declanșarea pestei porcine africane. ANSVSA fiind în subordinea secretariatul general al Guvernului, dorim să atragem atenția prim-ministrului că neluarea măsurilor care se impun într-o astfel de situație, din cauza ANSVSA va continua să se agraveze situația fermelor noastre crescătoare de animale și se va agrava și mai mult starea economică a multor comunități care se bazează pe creșterea animalelor. Sectorul este în declin și din cauze precum blocarea tranzitului atât de animale vii, cât și de carcase de ovine cu Turcia. În acest sens solicităm diplomației românești să accelereze discuțiile pentru deschiderea acestor rute, dar și deblocarea piețelor care au fost blocate în trecut. Ne asumăm că lipsa mediului asociativ din rândul crescătorilor de ovine/caprine a dus la implementarea unor decizii pompieristice, în același timp, folosindu-se de această breșă, discuțiile au fost purtate cu actori diferiți (așa-zis reprezentanți ai crescătorilor), deciziile neavând consistență sau predictibilitate pentru sectorul ovin/caprin, care nu a beneficiat de investiții majore în ferme prin finanțări europene, vezi lipsa unei fabrici de prelucrare a lânii, azi România având un potențial major pe acest segment. Lipsa acestor investiții majore în ferme a dus la polarizarea desfacerii printr-un număr limitat de exportatori, rezultând situația de supraviețuire în subzistență a fermei”, se arată în scrisoarea deschisă a Federației Naționale PRO AGRO, semnată de președintele organizației, Ionel Arion.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), care a avut loc la Bruxelles marți - 25 iulie 2023, unul dintre subiecte a fost utilizarea pesticidelor. Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a solicitat ca documentul referitor la reducerea utilizării produselor chimice pentru protecția plantelor să fie analizat în profunzime la nivel tehnic pentru a evita ca producția europeană și securitatea alimentară a UE să fie grav afectate.

România este țara din Uniunea Europeană care utilizează una dintre cele mai mici cantități de substanță activă la hectar în comparație cu media europeană, respectiv 0,57 kg substanță activă/ha, față de 2,6 kg/ha.

În opinia ministrului Florin Barbu, reducerea acestei cantități în termeni de procente, aplicată unitar fără a ține cont de particularitățile fiecărui stat membru în parte, ridică serioase semne de întrebare atât cu privire la viabilitatea fermelor și competitivitatea fermierilor, cât și asupra asigurării securității alimentare a întregii Uniuni Europene.

„Sunt motive suficiente și ușor de înțeles pentru care nu putem fi de acord cu țintele obligatorii stabilite la nivel național. România înțelege necesitatea obiectivului general de reducere a pesticidelor și riscurilor asociate, însă consideră că trebuie avută în vedere existența alternativelor viabile pentru a evita ca producția europeană și securitatea alimentară a UE să fie grav afectate.

Considerăm că studiul de impact aferent propunerii SUR asupra disponibilității alimentelor și furajelor în UE este nesatisfăcător deoarece nu oferă date cuantificabile privind influența asupra producției agricole, care determină reducerea exporturilor și dependența de importuri, ca urmare a reducerii utilizării de produse de protecție a plantelor.

Reiterăm că România este unul dintre statele membre care utilizează una dintre cele mai mici cantități de substanță activă la hectar în comparație cu media europeană (0,57 kg substanță activă/ha, față de 2,6 kg/ha). Reducerea acestei cantități în termeni de procente, aplicată unitar fără a ține cont de particularitățile fiecărui stat membru în parte, ridică serioase semne de întrebare atât cu privire la viabilitatea fermelor și competitivitatea fermierilor, cât și asupra asigurării securității alimentare a întregii Uniuni Europene. Sunt motive suficiente și ușor de înțeles pentru care nu putem fi de acord cu țintele obligatorii stabilite la nivel național.

Pe baza unor măsuri adaptate la sectorul nostru de producție agricolă, suntem în favoarea unor acțiuni la nivel național care să conveargă spre obiectivele generale ale UE. Însă aplicarea unei metodologii comune ar fi dificil de stabilit și imposibil de calibrat pe nevoile și condițiile agronomice și de mediu specifice ale fiecărui stat membru.  

O abordare integrată a impactului propunerii în contextul crizelor generate de război și de creșterea prețurilor la inputuri, a inflației prețurilor la alimente, ar fi fost utilă la relevarea  problemelor reale, inclusiv socio-economice cu care ne confruntăm și ar fi fundamentat corespunzător deciziile politice privind SUR.

Evaluarea complementară a Comisiei nu oferă din păcate suficiente răspunsuri care să ne ajute în luarea unor decizii responsabile și să valideze propunerea de regulament. Implicațiile acțiunilor propuse asupra producțiilor agricole rămân încă neclare, ceea ce face imposibilă la acest moment stabilirea parametrilor pentru reducerea rațională a utilizării pesticidelor.

În plus, evaluarea complementară nu ne ajută să înțelegem în ce măsură SUR ar putea corecta problema care a stat la baza propunerii, dacă ar avea în mod real impactul scontat sau mai sunt mulți alți factori care trebuie considerați. De aceea, este important ca documentul să fie analizat în profunzime la nivel tehnic”, a arătat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În luna martie a anului curent va vedea lumina tiparului cartea „Securitatea și calitatea produselor vegetale, siguranța vieții”, scrisă de dr. ing. Otilia Cotuna (șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin și șef Lucrări USAMVB Timișoara), conf. dr. Marinel Horablaga (USAMVB Timișoara și director Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin) și dr. Mirela Paraschivu (șef Lucrări Facultatea de Agronomie Craiova, catedra Fitopatologie).

Cartea, ne-a spus Otilia Cotuna, se adresează tuturor specialiștilor din agricultură (fermieri, cercetători, cadre didactice, protecționiști, studenți etc.), dar și consumatorilor care doresc un plus de informații despre contaminanții periculoși ai produselor vegetale agricole (limite maxime admise, gradul de toxicitate pentru om și animale, cât și măsurile de prevenție, acolo unde este posibil).

Sunt aduși în atenție factorii care au condus la poluarea produselor vegetale punând în pericol siguranța alimentară. „Principalii contaminanți ai produselor vegetale, tratați în carte sunt: micotoxinele produse de fungii micotoxigeni care atacă plantele cultivate în perioada de vegetație, dar și de depozitare, pesticidele și limitele maxime admise în produsele vegetale, metale grele, aditivi și E-uri, poluarea dioxicarbonică, metanică și nanometrică (ca factori esențiali ai modificărilor climatice)”, a precizat Otilia Cotuna.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Șăulia, în județul Mureș, membri ai Federației Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele sectorului, dintre care cea mai gravă era cea legată de sprijinul care ar trebui să vină din partea autorităților. Am fost prezenți la întâlnire și am reținut câteva opinii legate de acest lucru, dar și despre alte probleme conexe.

Situația acestui sprijin este, după cum se știe, controversată. Pe de o parte, cuantumul a scăzut continuu, iar pe de altă parte, modul de atribuire a determinat o situație nefirească, adică, primesc bani cei care au avut animale la un moment dat, în condițiile în care ei nu le mai au, iar cei care le au acum nu primesc nimic. Profitându-se de conjunctura creată de alocarea unor fonduri pentru cei afectați de criza economică provocată de pandemia de Covid-19, s-a stabilit, de comun acord cu fermierii, ca subvenția pe cap de animal să fie minimizată, iar ajutorul să fie primit în mod real pe calea ajutorului de covid. Numai că acesta nu vine sau vine destul de greu. În momentul discuției, se punea încă problema cui se va acorda acest ajutor, ce dimensiune trebuie să aibă ferma care să primească ajutor și pe ce criterii să se stabilească această valoare. În federație sunt și fermieri care au animale de ordinul sutelor de capete, dar și dintre cei care nu depășesc 10, 15 capete sau chiar mai puțin.

Fermieri mici, fermieri mari

De altfel, există o polemică la nivelul agricultorilor, care împarte societatea acestora în fermieri care au performat peste un anumit prag, susținând piața cu produsele lor, numindu-i fermieri mari, și cei care nu reușesc să participe la piață cu mare lucru, având un randament mai scăzut, numiți, evident, fermieri mici. Unii susțin că cei dintâi ar trebui ajutați, pentru că ei generează progres și pentru restul societății, realizând, pe lângă producția propriu-zisă, locuri de muncă și resurse financiare la buget, prin plata de taxe și circulația TVA-ului. Aceiași susțin că direcționarea fondurilor către susținerea celor mici reprezintă o risipă și că nu ar trebui să se facă asta. De cealaltă parte, argumentele sunt legate de procentul foarte mare reprezentat de fermierii mici care, dacă nu ar fi susținuți, ar determina o diminuare majoră a producției în sine, dar și o presiune accentuată pe susținerea socială, pentru că aceștia vor rămâne fără nicio sursă de venit.

Aceste două abordări sunt, putem spune, cele radicale. Fermierii, între ei, mici și mari, au perspective mai puțin dure. Fiecare înțelege că și celălalt trebuie să trăiască, dar este afectat în primul rând de propria situație. Iată câteva opinii ale unor crescători de vaci de lapte, participanți la dezbatere.

Iako Tibor, crescător de vaci din Bodoc, județul Covasna, care are un efectiv de 97 de animale, jumătate din ele, de carne, Angus, și jumătate de lapte, Bălțată Românească și Holstein, care este și președintele Asociației județene a crescătorilor de bovine din județul Covasna, o asociație cu 1300 de membri, crescători și mici, și mari, ne explică motivul venirii la Șăulia: „Astăzi am venit pentru ca să vorbim despre subvenții. Cea mai mare problemă este că ajutorul de stat nu l-am primit pentru Registre și asociații, n-am mai primit bani din noiembrie și nu mai putem să dăm salariile la oameni. Cu ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu, n.r.), iar nu știm ce vor. Am primit cei 5 lei pe bovină și ne-au promis că o să ne dea în loc de ANT un ajutor de covid, de 140 de lei pe bovină și 235 lei pe tona de lapte. Dar n-au aprobare, oamenii așteaptă. După câte am înțeles, au zis că n-o să le dea celor care au datorii la stat, dar datorii la stat din ce cauză au? Tot din cauza asta au datoriile, că nu și-au primit banii la timp”.

El susține că în interiorul asociației nu sunt discuții legate de cine să primească și cine nu subvenții. „La noi nu sunt probleme cu fermierii mici sau mari, problema e că nu primim subvențiile la timp, nu primim subvenții care să ne scoată din impas, prețul laptelui este mic, pe lângă asta mai avem probleme cu urșii, acum pentru cei care au ieșit la pășune sunt foarte multe probleme: le omoară câinii, în primul rând, după aceea animalele”, ne aduce Iako Tibor în atenție o problemă despre care nu se prea discută și continuă puțin malițios la adresa unor presupuse directive de protejare a urșilor venite de la Bruxelles: „Stăm foarte bine cu urșii. Ar trebui să dăm și la ceilalți, adică în Uniune, pentru că nimeni din Uniune nu vrea să primească urși. Ar trebui să primească și ei, să vadă cum e să ții animalele pe pășune și să vină ursul să le mănânce. Avem probleme mari și la porumbul siloz, și la porumbul normal. Intră urșii și ne strică, intră și pe sub „păstorul electric”, își face groapă și intră pe sub el și n-are nicio treabă”.

Un lucru bun pe care îl remarcă este faptul că pot să negocieze puțin mai bine prețul de vânzare al laptelui. „Avem un centru de colectarea a laptelui, unde strângem laptele numai din comuna Bodoc, avem în jur de 3000 de litri de lapte pe zi. Asta este bine, că avem o cantitate destul de mare și putem negocia mai ușor cu procesatorul. Sunt mulți fermieri care primesc și acum 90 de bani, dar nu la noi la Bodoc, în alte comune. Cu banii ăștia nu este plătită munca omului... eu sper să mai reziste, dar nu cred.”

Practic, nu se mai face profit

Ovidiu Onișor are un efectiv de 700 de capete de vaci din rasa Holstein și lucrează o suprafață de 1600 de hectare, având 35 de angajați. Nu pare mulțumit de productivitatea pe care o are, de 8000 de litri pe cap de vacă, spunând că mai este mult până va ajunge la producțiile omologilor săi de pe continentul american, care au vaci care produc 12000 de litri. Sigur că această nemulțumire este legată și de conjunctura creșterii prețurilor la inputuri pe fondul stagnării prețului de vânzare a laptelui. „La ora aceasta, suntem la limită vizavi de profitabilitate, nu vreau să spun că acum suntem pe pierdere și că am fost pe pierdere și că tralala, dar afacerea nu mai devine rentabilă. Având în vedere că prețul cerealelor a crescut cu cel puțin 50-60%, pot să dau și niște exemple și cei care mă ascultă să-mi dea sau nu dreptate: porumbul de la 60 de bani a ajuns la 96 de bani, șrotul de rapiță a ajuns de la 1,12 la 1,65, tot ce înseamnă input – grâu, orz, triticale, orzul de la 60 la peste 90 de bani, toate s-au scumpit cu cel puțin 50%. Cerealele reprezintă cam 70% din prețul de cost. În momentul acesta, noi practic nu mai facem profit. Prețul laptelui, că despre asta poate fi vorba, a rămas fix sau nu s-a majorat de peste doi ani. Deci eu cu procesatorul cu care am contract nu mi-a mărit prețul de 2 ani și 8 luni. Nu vreau să dau numele procesatorului, ei spun: au fost probleme, HoReCa s-a închis, nu mai există desfacerea care exista în trecut, dar bun – și noi putem să mergem pe zero profit? Cât vom putea să rezistăm? Lucrurile sunt destul de grave, sincer. Eu nu sunt tipul care să se plângă, să spună că vine și face agricultura de hobby, că e un mod de viață – nu e niciun mod de viață! Agricultura trebuie s-o faci ca să-ți asigure un profit familiei și angajaților tăi, fiindcă de asta te duci dimineața la lucru, să faci bani, nu să pierzi bani. Dacă pierzi bani, mai bine stai acasă, vinzi și-ți vezi de treabă. Activitatea nu mai e sustenabilă în momentul de față la prețul acesta al laptelui, care rămâne constant foarte jos – că nu vreau să dau cifre fiindcă e vorba de cantități, eu produc peste 6500 de litri pe zi – nu mai e sustenabilă afacerea, în condițiile în care prețul cerealelor urcă, energia urcă, gazul urcă, salariile urcă, toate urcă, prețul nostru de vânzare al laptelui rămâne de trei ani fix.”

În permanență e nevoie de investiții

Făcând parte dintre fermierii cu performanțe și cu o viziune modernă asupra producției, calculul pe care îl face Ovidiu Onișor are în obiectiv investiția în dezvoltare, un proces care dacă lipsește este egal cu regresul. „Noi am făcut o socoteală, pe preț de cost față de 2019, fermierul român crescător de vacă de lapte pierde undeva la 400 de euro. Asta înseamnă că la 300 de vaci eu pierd 120.000 de euro. Până la urmă, suma era undeva la 450, dar hai să zicem cu ce or să mai dea, am ajustat-o la 400. Deci undeva sunt sume pe care n-ai de unde să le scoți din buzunar și în capitalismul ăsta sălbatic investiția e esențială. Nu investești – ieși din piață.”

Este de acord și cu investițiile pe fonduri europene, la care a recurs de multe ori, dar experiența l-a transformat pe Ovidiu Onișor într-un critic al acestor investiții: „Dacă vorbim de investiții de AFIR și din astea, păi astea le faci peste cinci ani! E ceva de neimaginat! Tu vrei să-ți faci un proiect prin care să-ți cumperi nu știu ce, să construiești nu știu ce și implementezi proiectul acesta de astăzi peste cinci ani. Cine mai are răbdarea asta? Se schimbă tehnologiile, până peste cinci ani! Până ți-l avizează, până ți-l autorizează, până faci licitația, până începi, până deschizi-închizi – eu nici nu mă mai simt în stare! Eu am făcut trei proiecte AFIR, unul a durat vreo 5 ani, unul vreo 3, unul vreo 2 – alea pe construcții te termină. Acolo n-ai nicio șansă. V-am spus, construcțiile gratis să mi le dea, că nu îmi mai trebuie. E foarte complicată povestea asta, birocrația asta. Și nu știu ce atâta frică? Că dacă nu folosește banul acolo, că-l folosește dincolo – și dacă chiar nu l-ar folos pentru grajdul ăla, ci pentru celălalt grajd, care-i problema? Că nu-și ia Jeep, nu-și ia barcă cu motor! Îl folosește tot în fermă, tot acolo se vor regăsi banii. Dă-i un plafon, «fă ce vrei cu ei, dar demonstrează că ai mărit producția de lapte, că ai creat locuri de muncă, că plătești mai multe impozite la stat și treaba ta ce faci cu ei!»”.

Subvenția, între eficiență și fairplay

Este printre criticii subvenționării fermierilor mici, care, consideră, ar trebui să fie ajutați altfel. „Se dau niște bani care nu se regăsesc în piață, să zici: «Domnule, la ce e bună subvenția asta?», «Simplu, ca prețul cerealelor, prețul mâncării – ca să nu discut pe toată filiera – să fie foarte mic». Cred că ăsta a fost scopul pentru care s-au creat subvențiile acestea. Și care-i rezultatul? Nu știu cât e de ieftină mâncarea, probabil că e ieftină, dar dă la cel care produce mâncare ieftină, dă la cel care creează locuri de muncă, dă la cel care asigură un trai mai bun, la care vezi că rămâne ceva după el. Vorba aia, că până la urmă și asta e o chestie, să rămână ceva după tine. Și asta e o satisfacție. Deci povestea asta că dă-i la cine are teren în proprietate n-are nicio relevanță. E o pierdere de vreme, bani pierduți, e ca și cum ai lua o cisternă de motorină și-i dai drumul aici pe lacul ăsta în jos. Și poluează, și folosește la nimic. Nu rămâne nimic după el, rămân doar bani aruncați. Plătiți de cine? Tot de noi! Sunt bani aruncați. Cel care – ca și colegul – face 4000 de litri pe cap de vacă, la ce să-i dai bani celui care face 4000 de litri pe cap de vacă? La ăla care face 3 tone de grâu? Bun, încurajează-l să facă mai mult, încurajează-l să ia credite cu dobânzi mici, încurajează-l să facă o școală, educă-l, fă ceva cu el! Și dă-i de la Agenția Statului teren, fă-i ceva, ridică-l și pune-l, aliniază-l cu ce se întâmplă în Europa, să concureze de la egal la egal cu fermierul străin. Nu poți să concurezi cu fermierul străin cu trei vaci și două hectare de teren!, că n-o să poți niciodată să faci o investiție să-ți iei un tractor, să-ți iei o combină, să-ți faci un grajd, oricum ți-ai face calculele”, explică Ovidiu Onișor.

În replică, Nicolae Stângă, care reprezintă asociația județeană din Sibiu, o asociație care are membri care dețin efective de la 5 capete în sus, este foarte nemulțumit, după cum și spune, de felul cum este privită majoritatea fermierilor pe care îi reprezintă: „Avem peste 80% care se încadrează între 20 și 40 de capete. Deci nu putem să venim să avem neplăcerea să-i dăm deoparte pe cei 80% și să mergem pentru 10-15-20% dintre fermieri care au sute, mii de capete, or, asta nu ne-ar face să fim fairplay față de ceilalți fermieri ai noștri. Sunt familii, și tinere, și mai puțin tinere, la care ăsta e venitul lor: 10, 20, 30 de capete, de pe urma cărora câștigă, se gospodăresc, își trăiesc viața, or, nu pot să fiu de acord ca ei să dispară și să reziste numai cei cu sute sau mii de capete. Asta este nemulțumirea mea”.

La aceasta se adaugă faptul că rasa pe care o cresc ei este una mixtă și nu atinge performanțele celor specializate, fapt care îi dezavantajează, în condițiile în care valorile respective devin parametrii luați în calcul la calculul subvenției. „Dorim să se plătească și performanța, dar să nu-i uităm pe cei mici. Nu dorim ca totul să se impună de la 7.000-8.000 de litri, mai ales că noi avem majoritatea animalelor Bălțată care nu se ridică la această cantitate mare de lapte, de 8000 de litri. Noi nu avem nimic cu cei care au și altă rasă, dar noi avem în zonă, și eu reprezint o zonă în care 80% sunt Bălțată românească, și atunci Bălțata românească, fiind o rasă mixtă, automat nu are caracteristicile unei Holstein sau ale unei Bălțate negre românești care să aibă 7.000-8.000 de litri de lapte. Și atunci a noastră începe de undeva de la 4500 și poate să ducă la 5000, 6000, 7000 care-s cele mai bune, dar majoritatea se încadrează la plus 4500 de litri de lapte”, arată Nicolae Stângă.

Crede că fermierii mici și mijlocii ar trebui să se asocieze în cooperative, pentru a putea să facă investiții comune, și chiar are intenția de a pune bazele unei astfel de cooperative în zona sa. „Urmează să punem bazele unor cooperative, sperăm să-i convingem pe fermierii noștri, pentru că le e și frică, dar cu timpul și văzând că unele au succes, sper să-i putem convinge, pentru că cooperativele pot să facă investiții, pot face în felul acesta și o mică procesare, pot să și primească fonduri, pot să primească din partea băncilor mai bine creditele, pot să acceseze și creditele care sunt pentru IMM-uri și pentru investiții, eu zic că e benefică”, punctează Nicolae Stângă.

Organizarea, motorul dezvoltării

Ionel Chirilă este un fermier care se autodefinește din „clasa celor mijlocii, pentru că ferma noastră este destul de măricică, aproximativ 150 de capete”. Spune că totul depinde de organizare. „Absolut totul depinde de cum ne organizăm, cum punem problema furajării animalelor, cum punem problema vânzării animalelor și în principal a producției pe care o obținem după ele. Din punctul meu de vedere, putem să zicem că devine profitabilă cu pași mărunți, dar este o chestie de viitor, o chestie care dă viață mai departe gândului tău. Asta, când ai investiții și investițiile sunt făcute în principal cu gânduri de dezvoltare, cu tehnologie nouă, cu tot ce se poate mai modern, pentru a ne ușura munca și a ușura tot ce există în fermă, atât munca ta în sine, cât și a angajaților. Atunci începi să devii profitabil și poți să-ți faci planuri de viitor”, precizează Ionel Chirilă.

Crede că se poate dezvolta și din resurse proprii, dar foarte încet. „Totuși, ar trebui apelat la un împrumut sau, în baza fondurilor, acestea trebuie investite cu foarte multă grijă și investite exact acolo unde trebuie, pentru a-ți optimiza lucrarea, pentru a-ți menaja sănătatea, pentru a face un plan de viitor viabil.”

Cel mai important e prețul de vânzare

Legat de dimensiunea fermei, Ionel Chirilă nu trece pe primul plan, ca importanță în profitabilitatea unei ferme, efectivul de animale, ci prețul laptelui, apoi pe cel al inputurilor. „Cel mai important și mai important este prețul de vânzare al laptelui, că de acolo pleacă toate. Dacă ai un preț bun de vânzare al laptelui, atunci poți să te gândești și la celelalte investiții. Un fermier care ține foarte mult la partea contabilă, partea economică, își face calculele atât pentru prețul de cost al laptelui pe care-l are în fermă, cât și pentru celelalte costuri. Iar atunci când ai un preț bun de vânzare al laptelui îți permiți ca să faci și achiziții, să-ți cumperi utilaje, să-ți modernizezi ferma, să-ți faci viața mai ușoară, cu alte cuvinte. Deci importanța majoră, vreau să menționez, o are în primul și-n primul rând prețul de vânzare al laptelui, pe care fiecare ar trebui să și-l negocieze cu procesatorul”. Fermierul susține că în ciuda atitudinii destul de rigide a procesatorilor care nu prea negociază cu producătorii, sunt și dintre aceia care țin cont de unele aspecte. „Unii procesatori țin cont și de evoluția fermei și atunci ei analizează: văd o fermă care are un viitor, o fermă viabilă, o fermă cu un pic de istorie, dacă putem spune așa, pentru că dacă te muți de la un procesator la altul, începi să pierzi din credibilitate, începi să pierzi...”

Ioan Pălășan are o fermă în comuna Saschiz, satul Cloașterf, de 300 de vaci, dar lucrează și aproape 500 de hectare de teren. El pune accent pe faptul că scumpirea inputurilor a dus la creșterea prețului de producție cu aproape 50 la sută. „Creșterea prețului de cost al laptelui din cauza scumpirii foarte mari, aproximativ cu 50%, a tuturor produselor pe care le achiziționăm noi; într-adevăr, cu ce producem noi ne mai ajută faptul că prețul de cost al produselor noastre n-a fost foarte, foarte mare anul trecut, și asta ne ajută să supraviețuim. Dar dacă ar fi să ne raportăm numai la prețurile la care au ajuns inputurile în agricultură anul acesta, cu greu am face față concurenței și cu greu am realiza profituri. Noi facem parte integrantă din Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele, că dacă primești niște bani trebuie să ai și niște obligații, nu numai drepturi, și practic suntem concurenții fermierilor foarte performanți din Occident, pentru că circulația e foarte rapidă a laptelui, a diferitelor cereale... și dacă nu vom reuși să ne modernizăm și să devenim performanți, în ceea ce privește cultura mare și respectiv laptele, nu vom mai putea face față și va trebui să ne lăsăm. Impresia mea e că foarte mulți așteaptă situația asta a noastră viitoare dificilă din punct de vedere financiar, tocmai ca să ne achiziționeze, să cumpere la prețuri de nimic.”

Grija pentru programele viitoare de dezvoltare

Petre Bordean este președintele asociației județene Brașov, fiind fermier în comuna Bod, cu o suprafață de vreo 30 de hectare și vreo 75 de bovine. Susține că ar trebui să se pună accent pe negocierea cu guvernanții în ceea ce privește situația programului următor de dezvoltare. „Am sugerat colegilor să punem problema și Programului național PNDR 2023-2027 sau 2028, care va fi, și-n acești doi ani pe care-i avem, de tranziție, eu am propus ca acești bani să fie foarte ușor accesați de fermierii mijlocii și mici, chiar de fermele de familie, fiindcă noi din producție nu putem face investiții în fermă, deci nu ne putem utila ferma, nu putem achiziționa furaje de bună calitate și altceva, fără să avem această posibilitate de a accesa proiecte. Și asta a fost ideea mea, să facem propunerea ca pentru sectorul bovin, acum având în vedere faptul că bovina nu e chiar ca porcul și pasărea, e un sector foarte greu, și noi dacă-l distrugem acum, anul ăsta, nouă ne trebuie 5-6 ani să revenim, fiindcă bovina devine productivă după trei ani, nu e ca pasărea și porcul. Deci trebuie să ținem cont de treaba asta. Foarte mulți fermieri acum încearcă să renunțe. Până acum n-au apărut în media vânzări de ferme – uitați-vă pe toate canalele media, găsim ferme la cheie de vânzare.”

Crescătorul este de părere că există o categorie de așa-ziși fermieri care fac proiecte doar ca să încaseze fonduri și subvenții fără a produce ceva, îi numește vânători de subvenții, pentru că, spune el, orice proiect vine și cu subvenții. „Să înlăturăm vânătorii de subvenții și de proiecte – că indirect sunt și vânători de subvenții, fiindcă ei, dacă accesează proiecte, acolo vin cu subvenții: fiecare proiect, în agricultură, implicit aduce și subvenții. Deci, una la mână, fură banii din proiect, fură banii și din subvenții și, doi la mână, ne dezavantajează pe noi, fermierii care muncim și ne chinuim. Noi avem mari probleme: avem probleme cu muncitorii. Dacă noi nu utilăm fermele, nu băgăm roboți de muls, nu ne facem săli de muls, nu achiziționăm utilaje – pentru că se pune problema forței de muncă, extraordinar de greu se găsește și nu e calificată, nu găsim personal calificat –, foarte mulți o să renunțăm”, arată Petre Bordean.

În loc de concluzii

Președintele interimar al Federației Crescătorilor de Bovine, Iacob Boca, cel care a fost și gazda de la Șăulia, concluzionează că întâlnirea a fost una echilibrată, între profesioniști. „Pot să spun că a fost o întâlnire în care fiecare și-a spus ce are mai greu pe suflet la ora asta, sperăm că o sinteză făcută cum trebuie o să fie un material serios pentru guvern, chiar pentru România și pentru viitorul colegilor mei, crescători de vaci cu lapte. Colegii s-au exprimat până la urmă corect, cinstit, fiecare n-a venit să întindă mâna, n-a venit să ceară, să se milogească, a venit să-și spună necazul care-i paște, pentru că sunt oameni conștienți care judecă că într-un viitor apropiat, dacă nu ne organizăm și statul nu vine cu măsuri, vor fi în poziția de a se destrăma, de a închide fermele.”

Iar reprezentantul ministrului Oros, la rându-i fermier, care a fost și primul președinte al federației organizatoare, Dorel Secară, spune că înțelege toate problemele ridicate și că le va susține mai departe: „Problemele pe care le-au ridicat fermierii le înțeleg foarte bine, în calitatea mea de fermier mă confrunt și eu cu aceste probleme, problemele pe care le-au ridicat colegii fermieri sunt probleme obiective, probleme reale, perioada pe care o traversăm acum este o perioadă dificilă pentru sectorul creșterii bovinelor din România, din mai multe considerente. Și aș vrea să vă spun faptul că majoritatea colegilor au explicat foarte clar, cu date clare, că prețul de cost a laptelui pe care-l produc, sau al kilogramului de carne pe care-l produc colegii care produc carne, prețul de cost a crescut foarte mult, iar prețul de vânzare al materiei prime, respectiv lapte, carne, stagnează de vreo trei ani, ceea ce le diminuează profitul până la dispariție. Și avem aici colegi care au exploatații performante, dotate tehnologic, unde fac tehnologie adevărată și nu fac amatorism. Eu mi-am permis să notez aici câteva probleme, doar le punctez foarte scurt:

•       sunt îngrijorați fermierii noștri de creșterea prețului la gaz, la motorină, la electricitate, ar dori aici niște compensații;

•       forța de muncă – pe modelul din construcții – sprijinită;

•       acciza la motorină este o problemă, ar fi de dorit chiar eliminarea sa;

•       subvențiile să fie legate, oarecum, și de producție;

•       cei care iau subvenții și nu lucrează pământul să fie eliminați;

•       facilități la proiecte – pentru că sunt interesați și de dezvoltarea fermelor, la rectificarea bugetară, foarte important, și aici colegii vor întreprinde               măsuri concrete;

•       revenirea la ANT-ul care a fost și sprijin covid pentru toate speciile, nu numai pentru bovine;

•       măsuri legislative legate de protecția produsului românesc și alte probleme”.

Paradoxul pe care nu reușim să îl elucidăm de atâta amar de vreme este: dacă înțelegem că problemele cu care ne confruntăm au cauze obiective și soluții rezonabile, oare de ce trebuie să așteptăm al doisprezecelea ceas pentru a căuta să înlăturăm acțiunile care le-au provocat sau să punem în aplicare acele măsuri capabile să le rezolve? Să fie rea-voință? Nu putem concepe. Nepăsare? Greu de spus. Neștiință? Puțin probabil, pentru că soluții se tot vehiculează. Oare ce ne scapă?

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Redresarea economică în urma pandemiei COVID-19 necesită angajamentul mai multor națiuni de a se dedica mai intens agriculturii durabile, a declarat Jim Collins, CEO Corteva Agriscience, în cadrul sesiunii „Agricultură cu impact pozitiv asupra climei, într-o lume post-COVID”, de la summit-ul virtual Financial Times Global Food Systems Summit. „Pentru cei implicați în domeniul agricol, este clar că am depășit perioada  în care ne gândeam la sustenabilitate ca fiind doar o parte din afacerea noastră. Sustenabilitatea este afacerea noastră. Îi putem servi mai eficient pe beneficiarii lanțului alimentar global reevaluând fiecare aspect al afacerii noastre prin prisma durabilității”, a punctat Jim Collins.

Corteva Agriscience și-a propus 14 obiective ce urmează a fi realizate în următorii zece ani, până în 2030, care au fost elaborate în jurul a patru piloni-cheie: obiective în beneficiul agricultorilor; obiective în beneficiul terenurilor agricole; obiective în beneficiul comunității; obiective cu privire la operațiunile companiei.

Exemple, în acest sens, sunt:

• Comercializarea stabilizatorului de azot N-Lock pe piața europeană răspunde cererii de îmbunătățire a calității apei și de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de fertilizare.

• Investiții în soluții naturale privind protecția culturilor sau în produse biologice, tot mai cerute de piață.

• Parteneriatul britanic cu LEAF – grup ce sprijină agricultura ecologică – oferă trei ani de instruire, suport tehnic și mentorat pentru agricultorii ce își doresc să devină lideri în domeniul agriculturii durabile.

Corteva Agriscience va anunța în iunie 2021 planul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ce rezultă în urma propriilor operațiuni.

Fermierii trebuie să producă suficiente alimente nutritive pentru o populație în continuă creștere

Jim Collins a împărtășit cu restul participanților la summit faptul că pandemia a scos în evidență nevoia stringentă pentru o mai bună eficacitate a sistemului alimentar global. Remarcând dilema asociată risipei alimentare într-o perioadă în care, mai mult ca niciodată, omenirea se confruntă cu foamete din cauza pandemiei COVID-19, Corteva și-a asumat angajamentul că va colabora cu diverși parteneri în vederea promovării unor politici bazate pe știință, permițând astfel fermierilor să producă suficiente alimente nutritive pentru o populație în continuă creștere.

„Orice situație de criză este asociată unei oportunități. În ultimele zece luni, am avut discuții foarte la obiect cu privire la numeroase probleme urgente legate de dezvoltarea sustenabilă. Siguranța alimentară la nivel global. Fenomene meteorologice extreme. Tulburări sociale. Echitate economică. Și, desigur, însăși pandemia – toate acestea au dus la crearea unei platforme pe baza căreia agricultura să se axeze pe verigile-lipsă de mult ignorate ale lanțului alimentar global. Munca pe care o depunem în prezent ne va permite să facem schimbări care vor avea un impact pozitiv și pe termen lung asupra lanțului alimentar”, a arătat Jim Collins, care a adăugat: „Cu toții trebuie să colaborăm pentru a elabora sisteme de aprovizionare a hranei care să fie holistice și sustenabile și care să hrănească pe toată lumea, satisfăcând, în același timp, necesitățile și cererile în continuă schimbare ale consumatorilor din zilele noastre”.

Banca Mondială estimează că impactul economic al pandemiei ar putea duce la aproape 100 de milioane de oameni care să ajungă să se confrunte cu sărăcie extremă. Conform cifrelor din Programul Alimentar Mondial al ONU, peste un milion de oameni au murit din cauza pandemiei COVID. În același timp, peste șapte milioane de oameni au murit din cauza foametei.

„Cei peste 20.000 de angajați Corteva la nivel global depun eforturi în vederea reducerii risipei de hrană, care acumulează 1,3 miliarde de tone de alimente la nivel global. Echipele noastre, clienții și partenerii noștri s-au angajat activ să găsească o altă destinație acestor alimente, pentru că ele ar asigura hrană suficientă pentru două miliarde de oameni”, a conchis Jim Collins - CEO Corteva Agriscience.

DG SANTE, departamentul care elaborează și pune în aplicare politicile Comisiei Europene în materie de siguranță alimentară și sănătate publică, informează că se va trimite, înainte de sfârșitul lunii octombrie, propunerea de reautorizare a utilizării proteinelor animale procesate, respectiv PAP de pasăre în furajul pentru porci și PAP de porci în furajul pentru  păsări.

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) susține reautorizarea PAP. „Propunem președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) să dea un vot favorabil la reuniunea Comitetului Permanent pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) care va avea loc în ianuarie 2021”, a precizat președintele ACEBOP, Mary Pană, adăugând că pașii imediat următori sunt: prezentarea propunerii de reautorizare a PAP în hrana păsărilor și porcilor în reuniune SCOPAFF de la începutul lunii noiembrie 2020; apoi votul statelor membre în ianuarie 2021.

Mary Pană menționează că intrarea în vigoare a propunerii DG SANTE este posibilă la mijlocul anului 2021.

România este dată exemplu negativ în Europa ca fiind țara cea mai afectată din UE de fenomenul de acaparare a terenurilor. Comisia Europeană a evidențiat în studiul ,,Amploarea fenomenului de acaparare a terenurilor agricole în UE”, realizat de Direcția Generală de Politici Interne, că statele membre pot lua măsuri de reducere a amplorii fenomenului de acaparare a terenurilor prin legislație specifică. Am insistat foarte mult în ultimii ani prin adrese scrise către toate partidele, autoritățile din România, în funcție de atribuțiile pe care le au, inclusiv către Președintele României, să dispună măsurile legale care se impun pentru modificarea, completarea, aprobarea și promulgarea legislației privind înstrăinarea terenurilor.

Criza generată de COVID-19 a evidențiat necesitatea ca statele să își asigure rezervele și producția strategică pentru asigurarea hranei și nevoilor de bază ale societății, pentru a nu ajunge în situații similare sectorului medical din România, unde s-au înregistrat grave blocaje la începutul crizei din cauza lipsei de capacitate de producție autohtonă a materialelor și echipamentelor vitale, punând în pericol existența noastră ca nație.

Reprezentanții statului român au obligația să asigure condiții de reciprocitate pentru cetățenii de naționalitate română comparativ cu orice cetățean din alt stat. Această prevedere din tratatul UE a fost până acum neglijată, vulnerabilizând capacitatea economică a fermierilor români și implicit periclitând pe termen lung securitatea și siguranța alimentară a țării. Nu au fost făcute acorduri de reciprocitate cu state ai căror cetățeni cumpără neîngrădiți terenuri agricole valoroase în detrimentul cetățenilor români. Considerăm că este de datoria partidelor politice responsabile să remedieze această gravă și periculoasă inechitate.

Aproape toate statele din Uniunea Europeană au avut maturitatea, capacitatea și curajul să-și asume proiecte legislative, acte și proceduri subsecvente care să le protejeze înstrăinarea terenurilor către străini și să încadreze terenul la bun de patrimoniu național.

Acum mai mult ca niciodată este nevoie de soluții care să servească interesul național. Politicienii români sunt aleși să reprezinte interesele românilor, nu ale cetățenilor din alte state.

Fermierii români sunt profund nemulțumiți și dezamăgiți de instituțiile statului (Parlament, Guvern, Președinție) care nu întreprind nimic concret pentru a stopa discriminarea creată în momentul de față din lipsa unor reguli clare și a unei strategii legislative coerente/ancorată în realitate care să cuprindă o piață funciară echilibrată și care să asigure elemente juridice de protecție a patrimoniului funciar național.

Este foarte grav că din 2014 până în prezent nu s-au găsit soluții concrete. După doi ani de dezbateri avem în sfârșit un proiect legislativ care reglementează piața funciară din România.

Ne manifestăm dezamăgirea și dezaprobarea față de inițiativa PNL și USR de contestare la Curtea Constituțională a proiectului legislativ pentru vânzarea terenurilor.

Așa cum arată toate studiile de piață, prețul terenului agricol nu a scăzut deloc în ultimii 15 ani și nici nu va scădea, decât în caz de catastrofe naturale semnificative care să modifice fertilitatea solului. Mai mult, schimbările climatice preconizate vor transforma zone întinse din Asia și Africa în deșert și presiunea pentru controlul și proprietatea resurselor alimentare va crește exponențial în următorii ani, deci și prețul terenurilor agricole.

Este responsabilitatea noastră față de viitorul României să ne asigurăm că transmitem generațiilor viitoare un patrimoniu agricol valoros câștigat cu truda și sângele generațiilor trecute.

Impozitul prevăzut este o măsură de prevenție a speculei prin care se aplică recomandarea comisiei de garantare a faptului că terenurile sunt în bună măsură exploatate de către proprietarii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituția de resort pe acest subiect a fost implicată direct pe parcursul acestui proiect, a venit cu propuneri de amendamente dintre care majoritatea au fost preluate, inclusiv un punct de vedere favorabil cu mici amendamente.

Considerăm că este total iresponsabil și inacceptabil ca acele partide care au avizat favorabil proiectul în Comisia juridică (compusă din notari, avocați, juriști) și Comisia de agricultură să conteste același proiect la Curtea Constituțională. Și mai grav, contestă amendamente bine argumentate juridic pe care le-au propus și votat chiar specialiștii lor în comisia de specialitate. Este o dovadă de politicianism, diletantism și lipsă de respect față de fermierii români.

Prin acest proiect legislativ pentru prima dată se creează un sistem transparent de informare a potențialilor preemtori care încurajează necesara comasare a terenurilor din România. Prin legea 17 din 2014, în vigoare, practic află că se vinde un teren mai ales secretarii/primarii și arendașii. Prin acest proiect legislativ contestat s-a lărgit aria de acoperire a potențialilor preemtori. Această transparentizare va asigura în timp echilibru în mediul rural, efecte pozitive și durabile pentru fermierii mici și mijlocii.

Politicianismul, superficialitatea, lipsa de profesionalism și interesele meschine de moment periclitează suveranitatea și siguranța alimentară a generațiilor viitoare.

Partidele politice nu trebuie să se joace cu legi de o asemenea importanță. Ne-am bucura să vedem că partidele din România care se grăbesc să conteste acest proiect legislativ să fi venit cu soluții concrete în acest sens, să fi tratat cu prioritate și să fi alocat importanța necesară pentru ca azi România să nu fie țara cu cele mai multe suprafețe înstrăinate din UE. Deși aceste partide au avut, în trecut, în campania electorală priorități precum ,,Recunoașterea europeană a terenurilor agricole ca parte a patrimoniului social și natural local” și ,,introducerea dreptului de reglementare națională a tranzacțiilor cu terenuri agricole.”, nu au venit cu soluții profesioniste asumate public pentru punerea în practică a acestor priorități.

Nu dorim să intrăm într-un joc politic și să fim prinși la mijloc între partidele care s-au poziționat pro și contra acestui proiect legislativ.

Chiar dacă această lege va fi promulgată, este perfectibilă și dacă partidele din România vor cu adevărat să lucreze pentru binele țării, le solicităm să nu blocheze promulgarea și intrarea în vigoare din august 2020. După alegeri se pot organiza grupuri de lucru la care să participe reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai organizațiilor profesionale de profil, care să amelioreze acolo unde mai este cazul legea deja în vigoare, printr-un proiect legislativ nou, în iarnă.

Facem un apel la responsabilitate către toate partidele politice și factorii decidenți pentru a debloca intrarea în vigoare cu celeritate a acestui proiect legislativ necesar și benefic sectorului agroalimentar și siguranței alimentare a României.

În numele Alianței pentru Agricultură și Cooperare,

PRO AGRO – Ionel Arion

UNCSV – Mircea Băluță

APPR – Nicolae Sitaru

Confederația Europeană a Cultivatorilor de Porumb (CEPM) a analizat proiectul Green Deal al Comisiei Europene, care se concentrează pe cele două strategii „De la fermă la consumator” și „Biodiversitatea”, care vor ghida reforma Politicii Agricole Comune. Concluzia este că „într-un moment în care schimbările climatice, hrana, sănătatea și energia se află în fața unor provocări imense și când concetățenii noștri așteaptă răspunsuri care să ducă la mai multă independență economică și la protejarea valorilor lor, Comisia Europeană îndreaptă agricultura din UE pe calea descreșterii economice, fără a ține cont de lecțiile pandemiei de coronavirus”.

Se pare că strategiile „De la fermă la consumator” și „Biodiversitatea”, părți integrante ale Pactului Verde European, își propun să renunțe la o cultură valoroasă cum este porumbul, prin impunerea unor obiective, considerate de cultivatori fără sens: 10% din terenurile agricole să fie scoase din circuitul de producție, cantitatea de produse fitosanitare utilizate să fie redusă cu 50%, 20% din consumul de îngrășăminte să fie eliminat, agricultura organică să ajungă la 25% din total, indiferent dacă există sau nu cerere pentru aceasta. „Să fi măsurat Comisia Europeană impactul acestor cifre? Vor provoca pierderi enorme de producție în toată Europa și importuri masive de produse obținute chiar cu metode și tehnologii interzise de blocul comunitar”, sunt de părere specialiștii.

Cultivatorii de porumb reuniți în CEPM investesc an de an pentru a-și îmbunătăți practicile, a asimila progresul tehnologic și a satisface exigențele concetățenilor lor. „Angajați deplin în rezolvarea provocărilor legate de hrană și de asigurarea independenței energetice, ei doresc să continue acest efort în mod responsabil, participând activ la acoperirea cererii mondiale de produse agricole și, în același timp, contribuind la lupta împotriva schimbărilor climatice. Dincolo de extraordinarul său potențial de producție, inclusiv prin capacitatea de a stoca în sol carbon și de a furniza energie curată (biocombustibili, biogaz), porumbul oferă soluții pe care UE nu le poate ignora”, arată Cristina Cionga, director pentru afaceri europene în cadrul Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Producătorii de porumb speră că pot întoarce cursul proiectului Green Deal

Agricultorii europeni denunță acest cadru care nu le permite să-și îndeplinească menirea de a  produce, în condițiile actualelor și viitoarelor restricții. Fiind departe de a respinge ideea modificării practicilor agricole, ei solicită în primul rând ca agricultura europeană să fie protejată. Acest sector este an de an din ce în ce mai slăbit de distorsionarea concurenței, ajunsă la un nivel de nesuportat. De asemenea, fermierii doresc să se angajeze în a găsi soluții la provocările globale prin dezvoltarea de produse valoroase pentru toate piețele, prin acces la toate inovațiile, în special la cele din domeniul biotehnologiei. În acest moment, în care UE are în vedere revizuirea reglementărilor din domeniul biotehnologiei, CEPM și APPR reamintesc necesitatea de a asigura accesul producătorilor și consumatorilor europeni la produse derivate din aceste tehnologii.

În opinia lui Daniel Peyraube, președintele CEPM, Pactul Verde seamănă mai degrabă cu un Pact Negru, ignorând lecțiile învățate din criza COVID, care ne-au arătat nevoia de a ne asigura pe plan local hrană abundentă și de calitate, încurajând agricultura să răspundă acestor urgențe. „Spunem DA adaptării și evoluției continue a practicilor noastre, dar numai dacă servesc cu adevărat concetățenilor. Refuzăm să sacrificăm propria noastră producție pentru a fi înlocuită cu importuri obținute în condiții care nu sunt permise în regiunea noastră. UE ar trebui să nu se încăpățâneze în a urma calea descreșterii economice, ci trebuie să ofere agriculturii europene capacitatea de a-și exploata potențialul. Producătorii europeni de porumb sunt pregătiți pentru acest lucru”, a declarat președintele CEPM.

La rândul său, Nicolae Sitaru, președintele APPR, a comentat: „Într-un an atât de dificil ca cel pe care-l traversăm, în care, dincolo de criza economică și sanitară, avem de-a face și cu o secetă fără precedent, este un act nesăbuit să închidem ușa tehnologiilor moderne sigure, acceptate peste tot în lume, capabile să ofere culturilor noastre toleranță la stres și să le protejeze de atacul bolilor și dăunătorilor. Răspunsul la marile provocări pe care le avem în față vor veni tot de la știință. Sunt încredințat că consumatorii europeni vor accepta soluțiile științifice dacă acestea le vor fi explicate și dacă politicienii nu vor recurge la măsura simplă și populistă: interzicerea! Acceptăm tehnologia în fiecare colț al vieții noastre, deci e firesc să o acceptăm și în agricultură, mai ales că așa vom putea cu adevărat să producem durabil, economisind resursele Planetei, așa cum ne propune Pactul Verde European”.

Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.

COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.

Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.

E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!

Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.

Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure. 

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?

Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.

În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.

Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.

Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html