Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

Am dat peste un editorial pe care l-am scris și l-am publicat în Revista Fermierului din luna august 2012. Sunt nouă ani, în care pe la Agricultură au trecut mai mulți miniștri, la cârma țării au fost mai multe guverne, de diferite culori politice. Acum, în august 2021, când scriu aceste rânduri și când recitesc ce-am scris în 2012, constat că nu s-a schimbat mai nimic. Marile probleme ale agriculturii și ale fermierilor continuă să fie prezente, strategiile și politicile agricole sunt în același stadiu, de promisiuni.

„Guvernul, prin vocea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat zece măsuri de combatere a secetei şi stimulare a agriculturii. Se vor pune ele în practică sau vor avea soarta celor zece negri mititei?” Unele dintre măsuri se refereau la irigaţii. Seceta din 2020 demonstrează că pentru oricine a fost la conducerea țării din `89 încoace agricultura n-a contat nici cât negru sub unghie. Ministrul din anul 2012 vorbea despre modurile prin care se va sprijini agricultura, de ajutoare de minimis, de subvenționarea dobânzilor la credite, de câte și mai câte strategii. La fel au făcut și fac toți miniștrii. Norocul nostru e că fermierii își văd de treabă. Dar vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile, după parcurgerea editorialului „Fiii ploii”, publicat, așa cum ziceam, în august 2012. 

Fiii ploii

Recolta de anul ăsta se vinde bine. Rapiţa s-a vândut cu 2,2-2,4 lei/kg, preţul kilogramului de grâu a trecut de un leu, porumbul nici nu s-a cules de pe câmp şi deja ofertele ajung la un leu per kilogram, iar la floarea-soarelui preţul variază între 2,2 şi 2,5 lei/kg. S-ar zice că agricultura e cel puţin mină de aur. Nu e deloc aşa. Preţurile abia acoperă cheltuielile, pentru că producţia agricolă a fost secerată de stresul hidric şi seceta atmosferică. Chiar şi acolo unde fermierii au aplicat tehnologia adecvată şi au lucrat cu utilaje de ultimă generaţie, producţia a fost înjumătăţită de lipsa apei şi de arşiţă. „Preţurile sunt bune, dar degeaba, dacă nu scoatem producţie, cu subvenţia abia ne acoperim cheltuielile”, spun fermierii.

Dacă Ăl de Sus nu le-a dat ploaie şi în 23 de ani nu am reuşit să construim un sistem de irigaţii viabil, acum agricultorii aşteaptă ajutor de la guvern. La toamnă sunt alegeri. Lăsând deoparte acest amănunt, guvernul, prin vocea ministrului Agriculturii Daniel Constantin, a anunţat zece măsuri de combatere a secetei şi stimulare a agriculturii. Nu sunt rele, mai ales că, zice ministrul, au fost discutate cu agricultorii. Se vor pune ele în practică sau vor avea soarta celor zece negri mititei?

Unele dintre măsuri se referă la irigaţii. Nu e primul an în care culturile în România suferă din cauza lipsei de apă. De ani de zile se vorbeşte, se fac studii, se elaborează strategii privitoare la irigaţii. Soluţia salvatoare, dacă există, nu a fost aplicată de nimeni. „Asigurarea apei ţine de securitatea unei naţiuni, nu poate fi lăsată la mâna fermierilor. Nu avem bani să construim un întreg sistem de irigaţii. În toată lumea, apa e adusă la poarta fermei”, strigă fermierii. Cine-i aude? Actualul guvern promite că furnizarea energiei pentru apa folosită la irigaţii se va face la un nivel redus cu 20%, iar plata apei pentru irigat va fi direct la sursă. Totodată, vor fi suplimentate fondurile în cadrul Măsurii 125 pentru infrastructura de irigaţii, iar din 2014, zice Daniel Constantin, vom avea la dispoziţie „două-trei miliarde de euro pentru investiţii în sistemele de irigaţii şi în asigurarea sursei de apă.”

Ministerul Agriculturii mai vrea să scoată un act normativ care să compenseze pierderile de venituri ale fermierilor. Pierderea se calculează ca fiind diferenţa între venitul înregistrat în media ultimilor trei ani şi venitul înregistrat în acest an. Cei care sunt asiguraţi pot fi recompensaţi cu 80% din această diferenţă, iar cei care nu au asigurări, cu 40% din această diferenţă.

Ministrul Constantin vrea să majoreze şi subvenţia pe suprafaţă, la valoarea medie pe care o primeşte un fermier din Uniunea Europeană.

Subvenţionarea dobânzii la creditele luate de agricultori pentru accesarea proiectelor cu bani europeni este o altă măsură aflată la stadiul de intenţie. Cert este că în prezent agricultorii pot lua credite de la bănci pe baza adeverinţei de la APIA, în contul sprijinului pe suprafaţă. E un ajutor, cât de costisitor (vorbim totuşi de împrumut de la bancă), numai agricultorii ştiu.

Se vor materializa aceste măsuri? Înainte sau după alegeri? Pentru binele agriculturii, să sperăm că experienţa de pe ale noastre plaiuri mioritice, într-ale promisiunilor, nu se va repeta.

Am lăsat special la urmă o măsură, anunţată de ministrul Daniel Constantin, prin care se vrea stimularea agriculturii. „Dorim ca un număr important de fermieri să beneficieze de acordarea unui ajutor de minimis pentru suprafeţele de culturi calamitate în această perioadă. Beneficiarii acestei scheme sunt fermierii persoane fizice care exploatează teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 sau în primăvara anului 2012. Ajutorul se acordă atât fermierilor care sunt înregistraţi în sistemul APIA, deci care primesc acea plată pe suprafaţă, dar şi acelor fermieri care nu sunt în acel sistem, care au suprafeţe mai mici de un hectar. Numărul estimat de beneficiari al ajutorului de minimis este de 558.000 de fermieri, iar suprafaţa care se estimează a fi acoperită este de circa 2 milioane hectare teren arabil. Suma maximă a ajutorului financiar în cadrul schemelor de minimis este de 7.500 euro pe exploataţie. Resursele financiare care se estimează a fi alocate de la bugetul de stat sunt în jur de 40 milioane de euro”, a declarat ministrul.

Mi se pare mie sau sacul de îngrăşăminte a fost înlocuit cu ajutorul de minimis? Pomana electorală dată de-a lungul vremii gospodăriilor populaţiei, care produc pentru autoconsum şi nu pentru piaţă, a îngropat agricultura. Dacă sunt bani de prisos în vistieria statului, să se acorde celor pentru care agricultura este o afacere şi nu oricărui cetăţean care şi-a pus porumb pentru orătăniile din ogradă.

Pentru o căruţă de voturi merită să băgăm în pământ agricultura, un domeniu care contribuie substanţial la PIB-ul ţării? Întreb şi eu, nu dau cu parul… 

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Trebuie să menționez că nu eu l-am botezat „Calamitate” pe Adrian Oros, ci au făcut-o chiar agricultorii, cei a căror soartă este în mâinile ministrului care conduce deja de vreme bună Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Termenul „conduce” nu prea merge cu titlul, nu? Având în vedere ce se vede și luând pulsul agriculturii, e mai potrivit să spunem că domnul Oros „plimbă ursul” pe la Agricultură și portul popular prin țară.

Anul trecut, seceta a pus la pământ producțiile și afacerile agricultorilor. „Fermierii români sunt loviți de calamități din toate părțile. Dar cea mai mare pare a fi chiar ministrul Agriculturii, Adrian Oros”, l-am auzit recent pe Daniel Botănoiu, proaspăt președinte al Asociației Fermierilor din România. „Când credeau că vor avea parte de un ajutor de la natură, că de la guvernanți nu au niciun fel de sprijin real, au venit ploile și fermierii au fost puși din nou la încercare. De fiecare dată, ministrul Agriculturii, vremelnicul Adrian Oros, parcă a lucrat împotriva celor pe care trebuia să-i apere. Anul trecut, a promis că va ajuta fermierii cu despăgubiri. O minciună de campanie electorală! Acum a început să-și dea cu părerea despre cum va fi recolta de grâu. O lovitură dură pentru agricultori! Ei au o vorbă: grâul, până nu e în hambare, e iarbă. Adrian Oros nu-și dă seama ce pagube produce cu declarațiile lui. Se bagă în afacerile agricultorilor, influențează prețurile, strică piața, și așa șubrezită de vreme și de deciziile guvernanților. Un sfat pentru un ministru care se declară liberal: să lase piața să funcționeze și să nu o distrugă cu declarații care afectează concurența. Anul acesta este și o rază de speranță pentru fermieri. Prețul grâului este bun pentru ei, iar declarațiile ministrului despre producțiile foarte mari duc la prăbușirea cotațiilor. În mandatul său, Adrian Oros nu se poate «lăuda» decât cu eșecuri: programe de sprijinire a agricultorilor desființate – ce a mai rămas din ele nu funcționează –, piedici puse crescătorilor de animale, bani comunitari pierduți. Acum, în loc să se bage în seamă cu declarații care să-i lovească din nou pe fermieri, ar putea să se concentreze pe Planul Național Strategic, că pentru Programul Național de Redresare și Reziliență nu a făcut absolut nimic. Coaliția de guvernare, premierul Cîțu l-au pus pe Adrian Oros ministru al Agriculturii. E cazul ca tot ei să-l ia de acolo!”, a continuat Daniel Botănoiu.

Agricultorii, în majoritate, sunt de acord cu cele declarate de fostul secretar de stat din MADR, chiar și cei care nu împărtășesc aceleași opțiuni politice cu Daniel Botănoiu.

Realitatea din birourile Ministerului Agriculturii nu are nicio treabă cu realitatea din teren. În aceste vremuri tot mai tulburi, fermierii trec pe sub toate furcile caudine, încercând să găsească soluții la problemele create și din cauza incompetenței guvernanților, și din cea a diverselor declarații care mai mult încurcă ițele decât să le descurce.

În fiecare an, în apropierea recoltatului, fermierii cer miniștrilor să nu mai facă declarații despre producții, despre calitatea acestora, până ce recoltele nu ajung în hambare. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreun oficial la Agricultură care să țină cont de această doleanță a fermierilor. Toți se laudă cu producțiile celor care trudesc pe câmpurile țării. De parcă ar fi ajutat și ei cu ceva. An de an, oficialii încurcă ițele, mai fac un nod la funia de-i sugrumă pe cei care ne pun hrana pe mese.

Legumicultorii ies și ei în stradă și îl acuză pe Adrian Oros că nu comunică direct cu ei, ci doar prin intermediul mass-mediei transmite tot soiul de informații legate de domeniul lor, „manipulând grosolan” opinia publică. Să vedem ce reclamă și cultivatorii de legume. Sunt nemulțumiți de prețurile derizorii de achiziție la legume, de creșterea prețurilor la inputuri (semințe, combustibil, energie electrică etc), de lipsa unor politici publice în sectorul horticol în ceea ce privește comercializarea produselor autohtone, de lipsa măsurilor de sprijin pentru producători, ținând cont că vin după un an în care comercializarea a fost constrânsă de pandemia COVID-19 și la orizont se prefigurează continuarea măsurilor restrictive impuse de pandemie. Toate acestea au dus la decapitalizarea producătorilor, în timp ce aceia care sunt în lanțul de comercializare angro, dar și cu amănuntul înregistrează profituri substanțiale. „Nu dorim decât să muncim și să câștigăm de pe urma muncii noastre, să fim într-o piață concurențială corectă, fiind de neînțeles atitudinea anti-producător român, atitudine avută de toți politicienii care s-au perindat la conducerea Ministerului Agriculturii și care nu au fost în stare să gândească politici pe termen scurt și mediu pentru producători”, arată legumicultorii, solicitând acordarea unui ajutor de stat producătorilor de legume, constând în diferența de preț dintre prețul de achiziție de legume și prețul de vânzare, fiind evident că cei care câștigă sunt intermediarii. „Pentru a stopa aceste practici este nevoie mai mult ca niciodată de politici publice și de asumare. Cerem respectarea dispozițiilor legale, așa limitative cum sunt ele, respectiv, verificarea trasabilității produselor prin verificarea documentelor de proveniență ale comercianților, ale furnizorilor de legume în rețelele de retail”. După cum remarcăm, principalele nemulțumiri ale producătorilor nu sunt legate doar de subvenții.

Este evident că, la noi în țară, oricine ajunge într-un fotoliu de ministru se rupe de realitatea din teren. Iar de la înălțimea funcției are impresia că le știe pe toate și nu mai are ochi și urechi pentru cei care într-adevăr cunosc.

Nefiind pe viață ministru, când coboară pe pământ devine parcă și mai vocal cu ce ar trebui făcut și cum. Acolo sus e cineva, aici, jos, e alt om. Când cel de sus va fi asemeni celui de jos, România va avea viitor.

Foto: https://www.facebook.com/madr.ro

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Unul dintre subiectele mult discutate în ultima perioadă și care merită să fie intens analizat se referă la înmagazinarea și conservarea apei în sol, dat fiind faptul că în ultimii ani ne confruntăm cu probleme serioase legate de secetă.

Pe lângă măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climatice, care implică studii aprofundate pe termen lung și intervenții serioase în practica agricolă curentă, avem la îndemână o serie de măsuri agrotehnice care, aplicate corect, pot întârzia efectele secetei cu până la două-trei săptămâni.

Măsuri agrotehnice la îndemână

Cea mai mare parte a apei din sol se pierde prin evaporație directă și prin transpirația plantelor.

Pentru ca apa să fie păstrată în sol este necesar ca între concentrația vaporilor din rezerva acestuia și cantitatea de vapori din atmosferă să existe un echilibru. Aceasta se întâmplă în general în sezonul rece sau în perioadele ploioase, când fenomenul de evaporație este foarte redus. În sezonul cald, când temperatura este ridicată și aerul este uscat, pierderile de apă prin evaporație directă pot ajunge până la 50% din rezerva solului sau chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de prevenire a acestui fenomen.

Un alt factor care contribuie semnificativ la instalarea deficitului de umiditate în sol este viteza vântului. Studiile de specialitate indică pierderi de apă de zece ori mai mari decât cantitatea care se pierde atunci când atmosfera este calmă, în aceleași condiții de temperatură.

Dintre măsurile agrotehnice pe care le avem la îndemână, amintim:

1. Lucrările de prelucrare a solului care trebuie să asigure afânarea și permeabilitatea acestuia pentru apă. Din cantitatea totală de precipitații căzute, se înmagazinează și se rețin într-un sol bine lucrat circa 60%, în timp ce solurile nelucrate rețin mai puțin de 10%.

După efectuarea arăturilor, fie de vară, fie de toamnă, terenul se nivelează cu grapa stelată sau grapa cu colți, care lucrează în agregat cu plugul. O suprafață neuniformă evaporă în aceleași condiții cu 20-25% mai mult decât o suprafață plană. Primăvara, pentru pregătirea patului germinativ nu se utilizează sub nici o formă grapa cu discuri. Pierderile de apă în urma acestei lucrări pot ajunge până la 15%. Se utilizează combinatorul și numărul de treceri se reduce la minimum. Distrugerea crustei, astuparea crăpăturilor și combaterea buruienilor prin prașilă reduc, de asemenea, pierderile de apă din sol.

2. Fertilizarea culturilor. Administrarea îngrășămintelor chimice trebuie să țină cont de rezerva de apă a solului. Dozele mari, administrate în condiții de secetă, nu pot fi valorificate și se poate instala procesul de exosmoză. Îngrășămintele organice contribuie la structurarea solului și creșterea permeabilității pentru apă. Pe suprafețele fertilizate organic s-a constatat capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă decât pe suprafețele pe care fertilizarea s-a făcut preponderent chimic. De asemenea, humusul obținut în urma descompunerii îngrășămintelor organice are capacitatea de a înmagazina de șase ori mai multă apă și întârzie apariția fenomenului de secetă pedologică cu două-trei săptămâni (Popescu, 2016).

3. Asolamentul. Se vor avea în vedere asolamente lungi de 4-7 ani, în care să alterneze, controlat, plantele cu consum ridicat de apă cu cele cu consum specific redus și perioade de vegetație mai scurte.

4. Epoca și densitatea optimă de semănat. Semănatul în epocă optimă și cu densitate care să nu depășească 60.000 – 65.000 plante/ha au efecte directe asupra valorificării superioare a rezervelor de apă din sol. Arhitectura sistemului radicular influențează în mod deosebit alegerea densității de semănat (Hammer et al., 2009).

Ținând cont de aceste recomandări putem contribui parțial la acumularea și reținerea apei în sol, cu efect direct asupra creșterii, dezvoltării plantelor și obținerii unor producții mulțumitoare, care să ne aducă satisfacții atunci când încheiem un an agricol, indiferent cât de dificil ar fi acesta.

Articol scris de: DR. ING. ALINA AGAPIE, LABORATORUL DE BIOINGINERIE SCDA LOVRIN

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români consideră că elaborarea și punerea în aplicare a unei Strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații.

Realizarea și implementarea unei strategii integrate a apei pentru agricultură reprezintă singura cale pentru armonizarea măsurilor de asigurare a funcționării și extinderii infrastructurii de îmbunătățiri funciare cu respectarea noilor prevederi europene privind agricultura (Reforma PAC), de mediu și climă (Pactul Ecologic European și Strategiile subsecvente – Biodiversitate și Farm to Fork).

Fermierii, membri ai Clubului, susțin că strategia urmează să asigure un cadru de convergență și coerență pentru toate măsurile și proiectele care privesc gestiunea apei și solului pentru agricultură, printr-o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil și sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securității alimentare a României și realizarea obiectivelor necesare în zona de mediu și climă.

„Inițiem această acțiune în consens cu membrii noștri, în principal cu fermierii din zonele afectate de secetă, inclusiv cei care dețin ferme în ariile de acoperire ale sistemelor de irigații și desecare. Dorim să fim un contributor activ la elaborarea Strategiei, prin punerea la dispoziție a unor experți consultanți români și străini. De asemenea, lansăm invitația către universități și institute de cercetare din România de a participa la proiectul coordonat de Club pentru elaborarea unor analize tehnice, economice și de mediu privind modernizarea și extinderea funcționării unei infrastructuri de gestiune a apei pentru agricultură, care să fie armonizat cu noile prevederi europene privind mediul și clima, inclusiv cele care vor deveni operaționale odată cu Pactul Ecologic European și strategiile subsecvente”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Clubul Fermierilor Români propune valorificarea analizelor, evaluărilor și proiectelor privind reforma sistemului de gestiune a apei pentru agricultură cuprinse în propunerea de reformă făcută recent de MADR în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și realizările din cadrul Planului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații.  

„Succesul strategiei depinde de asigurarea unei cooperări eficiente guvernamentale inter-instituționale (Guvern - MADR, MMAP, MDLPA, MFP) și multi-parteneriale (public-privat-neguvenamental), pentru o planificare financiară multi-anuală și multi-sursă coerentă a măsurilor de modernizare a infrastructurii, astfel încât să fie realizat echilibrul între noile condiții de mediu și climă și asigurarea competitivității fermelor din România.

În mod concret, soluționarea problemelor existente de îmbunătățiri ecosistemice și funciare poate fi realizată în noul context european al Politicii Agricole Comune printr-o abordare integrată a gestiunii resurselor sol – apă – aer, pentru o productivitate optimă și sustenabilă, care să țină cont în egală măsură de protecția mediului și de competitivitatea fermierilor.

Refacerea sistemului de irigații reprezintă o problemă pe care România n-o mai poate amâna. Diminuarea producției agricole din ultima perioadă, datorată lipsei de precipitații, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel național. Întregul spațiu comunitar beneficiază în mod direct de materia primă oferită de țara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securității alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, transmite Clubul Fermierilor Români.

Modernizarea și extinderea îmbunătățirilor ecosistemice și funciare se poate realiza la cele mai noi standarde, utilizând cele mai noi tehnologii în domeniu, astfel încât impactul aplicării Strategiei integrate de gestionare a apei să conducă la:

• Asigurarea siguranței producției, cu impact direct asupra securității alimentare a României;

• Creșterea nivelului de reziliență a fermelor, care presupune stabilitate financiară și dezvoltare rurală;

• Creșterea producției naționale și a productivității fermelor, în condițiile în care România este un jucător major pe piața cerealelor la nivel mondial;

• Protejarea investițiilor fermierilor, realizate în ultimii 30 de ani;

• Siguranța Uniunii Europene privind accesul la cereale, având în vedere că România este considerată un rezervor de porumb și floarea-soarelui.

Propunerile Clubului Fermierilor Români

1. Crearea la inițiativa MADR a unui Consiliu inter-ministerial cu participarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Cercetării și Digitalizării, Ministerului Finanțelor Publice și multi-parteneriate (inclusiv mediul universitar și asociații) pentru elaborarea Strategiei naționale integrate de gestiune a apei pentru agricultură, a Planului de acțiune privind implementarea Strategiei, inclusiv estimări bugetare, termene și responsabilități în program.

2. Elaborarea și implementarea Programului național privind dezvoltarea proiectelor locale de irigații (ca parte a Strategiei) vizează următoarele direcții:

• simplificarea și armonizarea legislativă care să încurajeze proiectele locale de irigații;
• coordonare inter-agenții din cadrul MADR și MMAP pentru eficientizarea investițiilor, reducerea birocrației și încurajarea proiectelor locale cu finanțare privată;
• facilități fiscale pentru investițiile (private/fermieri) în proiectele de irigații locale.

3. Elaborarea unui Ghid de bune practici și proiecte în domeniul gestionării integrate a apei pentru agricultură, care să țină cont de:

• armonizarea cu legislația europeană referitoare la problemele de mediu, climă și agricultură;
• modele de proiecte (tipologie) în acord cu reglementările europene de mediu și dezvoltare durabilă (pe tipuri de ferme/culturi; zone geografice; specificitatea reliefului);
• identificarea surselor de finanțare complementare pentru susținerea investițiilor în proiectele de irigații locale.

4. Coordonarea măsurilor specifice unui sistem integrat de gestiune eficientă a apei în agricultură cu cele cuprinse în strategiile locale pentru dezvoltare durabilă (implicarea dimensiunii regionale și locale în susținerea aplicării Strategiei).

„Clubul Fermierilor Români își exprimă interesul și disponibilitatea de a contribui activ, alături de celelalte părți implicate, la stabilirea și prioritizarea acțiunilor care vizează implementarea cu succes a proiectelor de îmbunătățiri ecosistemice și funciare la nivel național. Clubul urmărește să asigure colaborarea cu alți actori inter-guvernamentali și organizații internaționale (precum Banca Mondială sau BERD), din domeniul educației și cercetării (universități) și organizații neguvernamentale cu activitate, expertiză și capacitate pentru elaborarea și punerea în aplicare a strategiei integrate de gestionare a apei”, declară Dan Hurduc, reprezentantul Consiliului Director al Clubului.

În data de 23 iunie 2021, Clubul Fermierilor Români a prezentat propunerea privind elaborarea Strategiei integrate de gestiune a apei pentru agricultură în cadrul întâlnirii cu conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la care au participat fermieri membri în Club (în particular din regiunea Dobrogea) și reprezentanți ai Consiliului Director al Clubului. Întâlnirea de la MADR este prima dintr-o serie de reuniuni inițiate de Club pentru promovarea către ministerele responsabile din guvern a propunerii de elaborare a Strategiei.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ghidul Solicitantului pentru măsura 4.1 - Investiții în exploatații agricole a fost discutat cu organizațiile profesionale ale fermierilor, joi 24 iunie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul Grupului de lucru – Agricultura.

Au fost dezbătute și clarificate subiecte de interes privind criteriile de eligibilitate și selecție a viitoarelor proiecte, termenul de implementare fiind septembrie 2025. Răzvan Filipescu, vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD), participant la discuții în calitate de reprezentant al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR) a solicitat ca în viitor să fie alocări diferite pentru irigații, separat de achiziția simplă de utilaje agricole, deoarece există riscul să se creeze o competiție neloială în cadrul aceleiași submăsuri, fermieri cu nevoi, obiective și interese diferite și cu avize speciale. „Trebuie ținut cont că pentru a achiziționa echipamente de irigat trebuie să faci dovada sursei de apă, aspect ce necesită avize speciale: Acord Mediu, studii hidro, aviz Apele Romane etc., iar în cazul achiziției de utilaje agricole nu este nevoie de astfel de avize. De asemenea, considerăm oportună alocarea de punctaje suplimentare celor care își înființează acum sistemul de irigații nu doar pentru cei care îl modernizează, existând riscul să se mărească decalajele dintre cei care au beneficiat deja de reabilitări ale sistemului de irigații în trecut și cei care sunt la început de drum în acest demers”, a precizat Răzvan Filipescu.

Propunerile mediului asociativ au fost luate în analiză de către Autoritatea de Management din MADR, urmând să facă obiectul dezbaterilor pentru noile măsuri din perioada 2023-2024.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Marți – 25 mai 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a adresat factorilor de decizie din România pe un subiect considerat de interes național strategic pentru securitatea alimentară a României: includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a unei inițiative de gestionare durabilă a apei. Mai jos, comunicatul Alianței.

Pe lângă importanța pentru agricultură, acest proiect are și o importanță strategică de protejare a mediului, prin faptul că duce la modificarea favorabilă a microclimatului, în special a umidității relative a aerului, condiție a dezvoltării mai bune și mai armonioase a vegetației naturale/spontane, dar și a culturilor agricole, elemente obligatorii pentru durabilitatea sectorului agroalimentar.

Pentru a crea un sistem rezilient care să asigure managementul integrat al apei și infrastructura necesară, este nevoie de acțiunea conjugată a tuturor factorilor de decizie, care să țină cont de contribuția la componenta „verde”, respectând principiul „Fără daune semnificative” și să se bazeze pe servicii avansate oferite de noul ecosistem digital construit la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a preveni și combate eficient provocările legate de schimbările climatice și de mediu.

În baza parteneriatelor comunitare și internaționale, Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a consultat cu un grup de specialiști români și străini cu expertiză recunoscută în domeniul proiectării și realizării de sisteme de management modern al resurselor de apă pentru irigații și al digitalizării, împreună cu care propune un proiect de intervenție care să fie promovat în cadrul PNRR pentru realizarea unui sistem de irigații modern și rezilient în România. Propunerea are la bază soluții similare, implementate recent pe plan internațional (Australia, India).

Alianța subliniază încă o dată importanța vitală pentru agricultură și pentru societate a includerii în PNRR a unui astfel de proiect de investiții în stocarea resurselor de apă și în extinderea sistemelor moderne și eficiente de irigații.

Confruntate cu efectul devastator al schimbărilor climatice, și alte State Membre ale UE au considerat gestionarea resurselor de apă și extinderea sistemelor moderne de irigații prioritară pentru includerea în PNRR (Italia - https://www.governo.it/sites/governo.it/files/PNRR.pdf; Portugalia - https://www.portugal.gov.pt/pt/gc22/comunicacao/documento?i=recuperar-portugal-construindo-o-futuro-plano-de-recuperacao-e-resiliencia; Spania - https://www.lamoncloa.gob.es/serviciosdeprensa/notasprensa/agricultura/Documents/2021/170521-PRTR-MAPA.pdf; Polonia - https://www.gov.pl/web/planodbudowy/kpo-wyslany-do-komisji-europejskiej.).

Prin soluția propusă, devine disponibilă mai multă apă de suprafață pe o perioadă mai îndelungată, pe durata sezonului de vegetație, ducând la prevenirea și combaterea secetei pedologice severe și arșiței atmosferite și implicit la creșterea rezervei de apă, a producției agricole, și implicit, a rezilienței sectorului agricol din România.

Intervenția propusă este în linie cu Recomandările din Raportul de Țară și exigențele UE, inclusiv „037 Adaptarea la măsuri de schimbări climatice și managementul riscurilor aferente acestora: altele, cum ar fi furtuni și seceta (inclusiv creșterea gradului de conștientizare, protecție civilă si sisteme de management în caz de dezastre, abordări în funcție de infrastructură și de ecosistem).”

Odată cu implementarea acestui sistem, acordând prioritate implicării și utilizării potențialului tehnologic local (transfer de tehnologie de tip „offset” pentru realizarea pe plan local a echipamentele inteligente de automatizare și a soluțiilor digitale), s-ar crea premisele ca România să devină o țară cu agricultură competitivă, preponderent verde, în Uniunea Europeană.

Propunerea a fost înaintată către Guvernul României, sperând că acesta va reuși să o introducă pe ultima sută de metri în PNRR și să o susțină și în cadrul discuțiilor bilaterale cu reprezentanții celorlalte state membre pentru a fi aprobată de Consiliul European.

De asemenea, a fost prezentată și deputaților si eurodeputaților români, cu convingerea că aceștia vor sprijini acest proiect de țară transpartinic, de care depind competitivitatea și reziliența sectorului agricol al României.

Sesiunile și mesele rotunde susținute de cei 31 de profesioniști cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniul agriculturii au atins un punct important referitor la finanțarea irigațiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul celei de-a doua ediții a târgului Virtual Agro - Agribusiness 4.0, desfășurat în zilele de 20 și 21 mai 2021. Deși Comisia Europeană a dat un aviz negativ, secretarul general al Copa-Cogeca a îndemnat România să insiste și să încerce o nouă abordare.

Marți, 25 mai 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare revine către premierul Florin Cîțu cu un nou proiect privind finanțarea îmbunătățirilor funciare prin PNNR, care ține cont de contribuția la componenta „verde”, respectând principiul „Fără daune semnificative”.

În baza parteneriatelor comunitare și internaționale Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a consultat cu un grup de specialiști români și străini cu expertiză recunoscută în domeniul proiectării și realizării de sisteme de management modern al resurselor de apă pentru irigații și al digitalizării. Astfel, AAC propune un proiect de intervenție care să fie promovat în cadrul PNRR pentru realizarea unui sistem de irigații modern și rezilient în România. Propunerea are la bază soluții similare, implementate recent pe plan internațional (de ex. Australia, India).

Propunerea, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare, este în perfectă concordanță cu toate principiile și condiționalitățile solicitate de Uniunea Europeană pentru planurile de redresare și reziliență ale Statelor Membre, relevante fiind:

• Generarea de economii majore de apă și energie electrică, cu un impact favorabil asupra mediului, bazate numai pe modernizarea și reabilitarea „verde” a infrastructurii existente;

• Reducerea emisiilor de gaze generate prin pompare;

• Crearea unui sistem de management digital modern de anticipare și prevenție a potențialelor deficite de apă și de optimizare a consumurilor la fermele agricole;

• Realizarea unei componente românești importante a spațiului de date agricol european (cloud).

Propunerea pornește de la analiza conform căreia în sistemele de canale deschise, deversările (pierderile de apă la capete) sunt de cele mai multe ori cea mai importantă sursă de pierderi, reprezentând până la 25% din total pierderi măsurate, iar pierderile prin infiltrații și prin pereții de canale reprezintă 5%. 

Prin soluția propusă, devine disponibilă mai multă apă de suprafață pe o perioadă mai îndelungată, pe durata sezonului de vegetație, ducând la prevenirea și combaterea secetei pedologice severe și a arșiței atmosferice, și implicit la creșterea rezervei de apă, a producției agricole și, desigur, a rezilienței sectorului agricol din România.

Odată cu implementarea acestui sistem, acordând prioritate implicării și utilizării potențialului tehnologic local (transfer de tehnologie de tip „offset” pentru realizarea pe plan local a echipamentele inteligente de automatizare și a soluțiilor digitale), se vor crea premisele ca România să devină o țară cu agricultură competitivă, preponderent verde, pe ansamblul Uniunii Europene.

„Legislația europeană este într-o continuă schimbare și dacă nu suntem atenți și implicați, fermierii noștri vor pierde bani în termen scurt. Prin intermediul relației cu Copa-Cogeca punctul de vedere al României a fost preluat cu privire la managementul riscului în sensul unei flexibilizări a deciziilor la nivelul fiecărui stat membru. Ca oportunitate, consider că România poate să ajungă pe locul 3 în PIB, în prezent este pe locul 4. Sperăm ca Ministerul Agriculturii să deblocheze sumele de bani existente în cont pentru a permite continuarea colaborării cu Copa-Cogeca de care fermierii au mare nevoie”, a spus Florentin Bercu, director executiv UNCSV, organizație membră a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Viitorul agriculturii românești și politicile agricole au fost intens dezbătute în cadrul evenimentului agricol desfășurat online - Agribusiness 4.0.

„Legat de Planul Național Strategic, toate statele membre trebuie să trimită propunerile până la final de an, astfel încât anul viitor noi (DG Agri) să putem răspunde. Fiecare stat are o abordare diferită, de exemplu România va trimite capitol cu capitol propunerea pentru PNS. De fapt, deja a trimis două versiuni ale analizei Swot și o analiză a nevoilor. Așa a făcut și Ungaria, dar sunt state care au decis să lucreze direct la plan cum este cazul Slovaciei, care ne adresează foarte multe întrebări”, a declarat Margaret Bateson Missen, Head of Unit DG AGRI – Comisia Europeană.

Peste 600 de fermieri au trecut porțile târgului Agribusiness 4.0, care a avut loc pe platforma digitală VirtualAgro, în perioada 20-21 mai 2021, și peste 3.000 de virtual spectatori au urmărit evenimentul LIVE pe Facebook.

Companiile au avut la dispoziție un spațiu expozițional care le-a permis să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu toți cei interesați.

Pe parcursul celor două zile au fost organizate tombole la care participanții au câștigat peste 20 de premii puse la dispoziție de sponsori și organizatori.

Partenerii care s-au alăturat organizatorului, compania Godmother, sunt: Corteva Agriscience, EIT Food, Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii, Goodwill Consulting, FMC Operational Romania, Limagrain, Michelin, Mastercard România, Rompetrol, Syswin Solutions, 42years.ro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Lumea agricolă a fost acaparată, în ultima perioadă, de dezbaterile legate de refuzul ,,mai mult sau mai puțin clar” al Comisiei Europene, care se pare că are obiecțiuni puternice la propunerile părții române, legate de dorința de a investi în sistemul de irigații autohton. Trebuie menționat că aceste obiecțiuni au căpătat și accente politice dâmbovițene dintre cele mai diverse, în care părțile beligerante își aruncă fel de fel de acuzații, care mai de care mai agresive.

Revenind la observațiile Comisiei Europene, nu putem să nu recunoaștem că este vorba de refuzuri sau obiecțiuni venite pe ,,canale diplomatice” la un draft de proiect transmis de către Ministerul Fondurilor Europene și la care experții europeni au ridicat o serie de obiecțiuni, în sensul că lumea de acolo nu înțelege ce au de-a face investițiile în sistemul de irigații, după metoda neaoșă românească, de a cârpi (repara ar zice unii) pe ici pe acolo, cu depășirea problemelor economice și sociale generate de pandemia de COVID-19.

Acest lucru se putea constata foarte ușor de către cei în drept din Ministerul Agriculturii, dacă aceștia ar fi citit o mică notă prezentă pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene de pe vremea ministrului Boloș și unde se arată că unul din pilonii programului de reziliență este reprezentat de „Modernizarea și dezvoltarea pe termen lung a României”, iar pentru agricultura românească era important punctul care se referă la schimbări climatice și agricultură, coroborat cu un altul legat de energie și eficiență energetică.

La acest moment discutăm de un sistem de irigații energofag, învechit, mare consumator de energie provenită în mare măsură din combustibili fosili, deci exact ce își dorește Comisia Europeană.

Tot în acest material mai apăreau două-trei rânduri interesante unde se spunea că 37% din fonduri trebuie direcționate către energie verde și 20% către digitalizare, aspecte mai puțin pricepute de cei în drept, care poate au lipsit la momentul înțelegerii acestor concepte.

Adică, mai simplist vorbind, se ridica problema nevoii de a se face ceva real cu acești bani, nu doar schimbarea unor motoare proaste cu unele și mai proaste, sau cârpeala prin lipirea pentru durată scurtă a unor dale de canal, plus angajarea poate a unor firme de pază pe sume babane pentru a păzi aceste lucrări.

Dar care să fie oare problema acestei istorii romanțate a investițiilor în irigații pornite de ministrul Oros acum circa un an de zile?

În primul rând, așa cum îi stă bine unui ministru la început de mandat, domnia sa a criticat proiectele predecesorilor, lucru bifat prin acuzațiile de ineficiență și chiar corupție (mai pe la colțuri ce-i drept) la adresa programului demarat de fostul ministru Daea și unde se prevedea reabilitarea a circa 1,7 milioane de ha. Normal, în opinia conducerii agriculturii de sorginte liberală proiectul de reabilitare nu era bun, iar la noi gândirea este că decât să îl îndreptăm, mai bine îl oprim și așa s-a rezolvat o primă problemă.

Apoi au venit câteva momente ,,înălțătoare” unde oficialii MADR de rang înalt de la acea vreme se năpusteau prin șanțuri și canale, pentru reabilitarea de stații de pompare, lucru de apreciat de altfel, dar aceste momente au fost doar singulare și fără să fie urmate de o strategie coerentă și modernă pentru reabilitarea sau dezvoltarea unui sistem de irigații competitiv, lucru care astăzi ne este spus în mod elegant de către oficialii europeni.

Mai prin toamnă când fermierii erau în fierberea așteptării despăgubirilor la secetă, a venit în mod ,,providențial” de inspirație faraonică fostul și actualul ministru Oros cu anunțul alocării din PNRR a unei sume de 6 miliarde euro pentru irigații, care după aceea în mod discret în aceste fonduri au fost incluse și desecările, iar după încă ceva timp tot din aceeași bănuți a început să se vorbească și de gestiunea apei.

Așa, ușor-ușor, suma de 6 miliarde de euro alocată inițial a intrat la apă și a ajuns la nivelul de doar circa 2,5 miliarde de euro și nici acelea sigure, în caz că nu vine un alt ministru mai aproape de cele sfinte (a se citi conducerea partidului) și să îi revendice.

Tot în acest fel s-a procedat și cu modul de realizare al programului de reabilitare al sistemului de irigații pentru acești bani, propus de către ANIF și controlat în mod vigilent de către Ministerul Agriculturii, care nici măcar nu a fost făcut public, poate fiindcă cine știe ce minuni conține.

Stau și mă gândesc în mod normal (nu la noi) ce analize complexe și sisteme informatice ar fi fost implicate ca un proiect de 6 miliarde de euro inițial, în câteva luni să fie transformat  într-un proiect mai micuț de circa 2,5 miliarde de euro și cum o armată de specialiști ar fi refăcut planuri și devize de cheltuieli aferente acestor informații.

Personal, cred că toată această mascaradă a investițiilor în irigații a fost parte dintr-un plan mai larg de manipulare și domolire a furiei fermierilor în urma secetei de anul trecut, astfel încât să nu fie probleme deosebite privind câștigarea voturilor în preajma alegerilor trecute, lucru la care după părerea mea au mai contribuit în mod activ și alții de prin lumea agricolă care aveau datorii sau afinități de plătit sau de întreținut.

Revenind la programul de reziliență, poate ar fi fost altceva dacă ne duceam cu un proiect articulat, inspirat după alții care au gândit astfel de lucruri, fără să ne fie rușine că dacă pe noi nu ne duce capul să inventăm ceva, măcar să preluăm onorabil de la alții.

Poate totuși ambiția domnului ministru Oros era să aibă un vis faraonic ca vechii egipteni, care acum vreme de circa 3.000 de ani, au gândit un sistem revoluționar de utilizare a fluviului Nil  pentru irigații în agricultură, dar vis care era inspirat la rândul lui din învățarea aplicațiile practice făcute de mesopotamieni.

Doar că din păcate visul nu a avut loc, iar la domnul ministru Oros nu a ajuns nici măcar o poza de pe net, unde unii mai amărâți în ale agriculturii și mai din zilele noastre, au gândit niște canale de aducțiune bine făcute, care erau acoperite cu panouri fotovoltaice în totalitate, cu excepția unor guri de vizitare prevăzute la anumite distanțe și care astfel obțineau energie regenerabilă pentru funcționarea sistemului de pompe, unele mai finuțe, astfel încât să nu îți intre în fibrilații televizorul când sunt pornite.

Mai mult, acest sistem limita foarte mult pierderile prin evaporație și așa avea loc o gestiune durabilă și eficientă energetic a unui sistem de irigații, care folosea doar energie regenerabilă.

Am fi putut să gândim și o legislație mai permisivă și aplicată pentru înființarea, acolo unde ar fi fost posibil, de mici sisteme de irigații din alte surse de apă supra și subterane, care acum am fi putut să le finanțăm, dar pentru asta cineva, nu știu cine, ar fi trebuit să se gândească la asta, dar din păcate cei care ocupă funcțiile ministeriale sau ale diverselor departamente din cadrul ministerului au alte probleme de rezolvat, nicidecum astfel de mărunțișuri.

Astfel, pentru irigațiile românești, personal cred că a mai trecut un tren din multele pe care actualul ministru le-a privit melancolic în așteptarea unui vis de inspirație faraonică care să îi deschidă tainele conducerii agriculturii românești, dar care moment din păcate este atât de departe, încât definește cuvântul ,,niciodată”.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ – FERMIER

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html   

Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră că strategia privind managementul apei este vitală pentru a putea continua producția de hrană în România. Motiv pentru care, într-o scrisoare deschisă, îl somează pe ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, să facă toate diligențele necesare pentru ca managementul apei, împreună cu realizarea rețelei naționale de perdele forestiere de protecție a câmpurilor, să constituie parte integrantă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare:

Protejarea calității solului, prevenirea eroziunii acestuia și gestionarea durabilă a resurselor de apă, inclusiv prin utilizarea de energie regenerabilă, pot fi susținute eficient doar prin reformarea și redresarea sistemului de irigații, desecări, drenaje și amenajări de lacuri de acumulare, coordonate la nivel național prin mijloace digitale moderne.

Pe lângă importanța agricolă, acest efort are și o importanță strategică de protejare a mediului, prin faptul că duce la modificarea microclimatului, în special a umidității relative a aerului, condiție a dezvoltării mai bune și mai armonioase a vegetației naturale/spontane, dar și a culturilor agricole, fiind elemente obligatorii pentru sustenabilitatea și durabilitatea sectorului agroalimentar al României.

În paralel, o dezvoltare corectă și eficientă a culturilor agricole, dar și a vegetației spontane datorită aplicării unei strategii integrate cu toate elementele prezentate anterior și a modificării microclimatului specific al zonei, duce la creșterea și stabilizarea cantităților de carbon stocate, lucru extrem de important pentru întraga societate, prevăzut expres și de noile direcții europene de gestionare a agriculturii.

Acțiunea conjugată a acetor factori va duce la prevenirea și combaterea vizibilă a schimbărilor climatice, cu condiția asigurării investițiilor necesare.

România are nevoie de o strategie națională privind asigurarea apei și microclimatul în zonele cele mai expuse la secetă pedologică severă și arșița atmosferică, care să ofere predictibilitate fermierilor. De aceea, este esențial ca rețeaua națională de irigații, desecări, drenaje și amenajări de lacuri de acumulare, ce constituie infrastructura principală și secundară, să fie încadrată ca infrastructură de siguranță națională, așa cum sunt căile ferate sau drumurile publice, iar cei care încearcă s-o devalizeze să suporte rigorile legii.

Schimbările climatice au modificat mult repartiția precipitațiilor în cursul perioadei de vegetație a culturilor, indiferent că vorbim de culturile de toamnă sau cele de primavară. Chiar dacă media multianuală a precipitațiilor poate fi aproximativ aceeași sau cu abateri suportabile, lipsa precipitațiilor într-o perioadă de 6 – 8 săptămâni duce la diminuarea sau chiar compromiterea recoltelor, în funcție de momentul în care se instalează seceta sau arșița. Sistemul integrat care cuprinde irigațiile, drenajele, desecările și lacurile de acumulare ajută fermierii (și, implicit, societatea) prin posibilitatea de a interveni în momentele critice pentru a suplini nevoia de apă a plantelor și a le ajuta să depășească perioadele de lipsă a precipitațiilor, reducând implict presiunea financiară asupra bugetului public și probabilitatea diminuării drastice a producției, așa cum s-a întâmplat chiar în anul agricol trecut.

Considerăm, domnule ministru, că este un act de responsabilitate includerea în PNRR a Strategiei Integrate Privind Managementul Apei (cu o alocare estimată la 2,6 miliarde euro). Sperăm că împărtășiți acest deziderat al tuturor agricultorilor din România, în caz contrar considerăm că ar trebui să vă asumați public acest lucru și să identificați surse alternative de finanțare de la Bugetul Statului, a celor 2,6 miliarde euro necesare, pentru a respecta și implementa programul de guvernare privind Infrastructura principală și Managementul Apei, acțiuni care trebuie realizate de statul român.

În numele Alianței pentru Agricultură și Cooperare, semnează președinții celor patru organizații profesionale care formează Alianța:

Ionel Arion – PRO AGRO

Mircea Băluță - UNCSV

Nicolae Sitaru - APPR

Nicu Vasile - LAPAR