Erwinia amylovora este o bacterie fitopatogenă deosebit de periculoasă care produce boala numită „Focul bacterian al rosaceelor”. Din cauza gravității sale, această boală a fost încadrată în categoria organismelor de carantină fitosanitară în Anexa II din H. G. 563/2007.

În ultimii ani, am constatat că boala este prezentă în aproape toate livezile de măr și păr. Deși bacteria cauzatoare este organism de carantină fitosanitară, se pare că se extinde cu repeziciune fiind prezentă și în livezile tinere, nu doar în cele mai bătrâne sau în cele abandonate. De ce se întâmplă asta? Poate îmi spuneți dumneavoastră.

Părerea mea este că nu se respectă anumite reguli care să oprească răspândirea. Observ că mulți pomicultori sunt interesați doar de metodele chimice de combatere ale acestui patogen, ignorându-le pe cele preventive, care, în acest caz, dețin supremația.

Retragerea de pe piață a multor pesticide și restricțiile de aplicare a tratamentelor în perioada de înflorit vor face extrem de dificil de combătut acest patogen în viitor, mai ales în livezile ecologice. Gestionarea corectă a acestui agent patogen presupune respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenție sau profilaxie și aplicarea tratamentelor chimice sau biologice în momentele cheie.

Pentru pomicultorii care doresc să aibă mai multe informații de specialitate despre această bacterie, am pregătit materialul de față, care sper să fie de ajutor.

Boală bacteriană extrem de periculoasă

Focul bacterian al rosaceelor (Erwinia amylovora) este o boală bacteriană extrem de periculoasă, fiind declarată organism de carantină fitosanitară. Este des întâlnită bacteria în livezile de măr și păr din toată lumea, fiind raportată până acum în țări din Europa, Asia, Africa de Nord, estul Mediteranei, America de Nord și Centrală, Noua Zeelandă. Acest agent patogen nu a fost încă raportat în țări din America de Sud și unele zone din Asia și Africa de Sud [Vanesste, 2000; van der Zwet et al., 2012]. Astăzi, bacteria Erwinia amylovora este larg răspândită la nivel mondial în toate bazinele pomicole, cu mici excepții. În Europa o găsim în următoarele țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, România și Țările de Jos, la care se adaugă Croația, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie. După Sletten și Rafoss (2007), în Norvegia, E. amylovora este prezentă în câteva locații de coastă, dar nu a ajuns încă în zonele de cultură a pomilor fructiferi.

În general, eforturile coordonate de limitare a răspândirii bacteriei E. amylovora, efectuate fie la nivelul statelor membre, fie la nivel regional în statele membre, au reușit să limiteze distribuția sau cel puțin să întârzie răspândirea agentului patogen. Având în vedere datele privind distribuția actuală a agentului patogen și dovezile suplimentare care există în prezent, se poate spune că E. amylovora are un potențial mare de răspândire viitoare pe teritoriul UE [EFSA Journal, 2014].

În România, bacteria a pătruns după anul 1990, extinzându-se în toate bazinele pomicole din țară. În acest moment este declarată organism de carantină fitosanitară și se fac eforturi pentru a nu lăsa bacteria să pătrundă în zonele în care boala nu există. Cu toate acestea, an de an, se constată că bacteria cucerește noi teritorii, fiind prezentă și în livezile tratate, nu doar în cele abandonate. În ultimii ani, însă, s-a constatat o creștere a frecvenței și intensității atacului la măr, păr și gutui, mai ales în zonele unde există livezi abandonate. După van der Zwet et al., (2012), o sursă importantă de infecție sunt livezile abandonate.

După Severin et al. (1985), Erwinia amylovora este capabilă să atace toate organele aeriene ale plantelor gazdă. Primul simptom este de regulă arsura inflorescențelor și apare primăvara devreme. De la floare, boala progresează înspre peduncul care capătă aspect hidrozat pentru ca în final să se înnegrească. Pe lăstarii infectați, pot apărea și mici ulcerații sau răni. Frunzele se veștejesc și întreg lăstarul se brunifică la măr. Lăstarii și rămurelele sunt după inflorescențe, organele cele mai sensibile ale plantelor la atacul bacteriei. De obicei, la lăstari infecția progresează mult mai rapid, mai ales când condițiile sunt favorabile dezvoltării bolii. S-a remarcat că, în câteva zile infecția poate progresa 15 - 30 cm sau mai mult. Lăstarii atacați se îndoaie de la vârf sub formă de cârjă, fiind ușor de recunoscut [Paraschivu M. et al., 2015]. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat bacterian. Exsudatul poate avea culoare variată, de la alb pur până la un roșu închis, prezentând diferite nuanțe de brun - galben sau portocaliu. Lăstarii bolnavi cu frunze necrozate, apar ca și când ar fi pârliți de foc, de unde și denumirea de „focul bacterian”. La fructe, boala apare ocazional și doar la cele verzi, excepțional după recoltare. Fructele bolnave se brunifică la măr, se zbârcesc și rămân atașate de ramuri, uneori mumificându-se.

Patogenie și epidemiologie

Bacteria infectează primăvara, în perioada înfloritului, atunci când vremea este umedă, iar temperatura aerului este de peste plus 18⁰C. În anii în care vremea umedă și caldă coincide cu perioada de înflorit, bacteria se răspândește rapid. Atunci când temperaturile din timpul zilei sunt cuprinse între 23 și 29 grade C, iar cele nocturne sunt peste 12,7 grade C și ploile intermitente sunt prezente, infecțiile cu Erwinia amylovora pot fi masive. Creșterile noi sunt cele mai vulnerabile. Când condițiile meteorologice sunt favorabile patogeniei este aproape imposibil de controlat boala [Ohlendorf, 1999; Dreistadt et al., 2004].

În timpul înfloritului, bacteria pătrunde prin deschideri naturale, preferând stomatele nectarigene, stigmatele necutinizate, anterele nedeschise și stomatele sepalelor. Prin multiplicare invadează spațiile intercelulare. După câteva zile, florile sunt complet distruse, necrozate. De la floare, infecția se extinde la peduncul, invadează frunzele și la final ramurile. Astfel apar simptome la exterior ca, ulcerații în șarpante și trunchi și chiar moartea pomilor în cazurile grave. Când agentul patogen ajunge la lemn, în zona nou infectată se observă dungi de culoare roz până la roșu - portocaliu. Dacă se taie scoarța de la marginea unui cancer activ, pete roșietice pot fi observate în lemnul adiacent. De regulă, pomii tineri sunt mai sensibili la boală, iar cei mai bătrâni tolerează mai bine atacul [Ohlendorf, 1999; Dreistadt et al., 2004].

Lăstar îndoit în formă de cârjă. Fotografie realizată într-o livadă abandonată din județul Timiș aflată în vecinătatea unei livezi îngrijite dar care a fost contaminată ulterior

În timpul perioadei de vegetație se produc infecții secundare. Sursele de inocul pentru aceste infecții pot fi exudatul bacterian sau filamentele aeriene bacteriene. Bacteriile pătrund în țesuturile gazdei prin stomate, hidatode, trichome, lenticele. Cel mai frecvent pătrund însă prin rănile produse de grindină sau de vânt, de insecte, lucrări mecanice etc.

Erwinia amylovora este destul de rezistentă la uscăciune și razele de soare. Umiditatea și razele solare influențează foarte mult supraviețuirea bacteriilor de Erwinia amylovora în exsudat, în care există și alte microorganisme care pot avea o acțiune antagonistă față de Erwinia amylovora.

Peste anotimpul de iarnă, bacteriile rezistă bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul anterior pe ramuri și pe trunchi, mai ales la păr și păducel (Crataegus), mai puțin în ulcerele de la măr. De asemenea, bacteriile pot supraviețui în muguri, fructe bolnave și ramuri. În ramurile lăsate pe sol după tăieri, păstrarea virulenței este chiar foarte redusă (3 - 29 zile). Din acest motiv, probele destinate analizelor de laborator trebuie să fie cât mai proaspete. Primăvara, bacteriile care au supraviețuit devin active, se înmulțesc, costituindu-se în inocul primar și se răspândesc, contaminând țesuturi noi. Datorită duratei scurte a unei generații de bacterii, în condiții favorabile și a unei diseminări naturale eficiente, chiar un inocul mic păstrat în ulcere poate fi suficient pentru a infecta un teritoriu mare. O sursă însemnată de inocul potențial îl reprezintă bacteriile Erwinia amylovora epifite, care se găsesc din abundență pe suprafață organelor aeriene indiferent dacă acestea sunt sănătoase sau bolnave [Severin et al., 1985].

Simptom de ofilire și îdoire în cârjă la noile creșteri

Dintre factorii meteorologici, ploaia se pare că este cea mai importantă în diseminarea patogenului. Picăturile de apă de ploaie și mai ales ploaia cu vânt, realizează atât răspândirea inoculului primar, cât și a celui secundar. Bauske (1971), cercetând importanța vântului în diseminare, a observat o relație între severitatea epidemiei și expunerea perilor la vânturile dominante. O picătură de apă conținând bacterii a fost transportată la distanțe de peste un metru, de un vânt cu viteză de 22 km/h [Severin et al., 1985].

Insectele au și ele rol foarte important în răspândirea agentului etiologic. Rolul principal îl au albinele și viespile care vizitează florile. Apoi muștele, furnicile și alte insecte care vin în contact sau se hrănesc din exsudat. Wander Zwet și Keil (1979) citați de V. Severin (1985), au întocmit un tabel cu insecte aparținând la 77 de genuri semnalate de diferiți autori ca având rol în răspândirea bacteriilor.

De la prima epidemie a focului bacterian de-a lungul regiunilor de coasta din nord - vestul Europei, graurii migratori au fost suspectați ca fiind vectori ai patogenului. În timpul migrării, stolurile de păsări se adăpostesc peste noapte în pomi și, producând cu ghearele leziuni pe ramuri, achiziționează bacterii. Uneori, ele se hrănesc cu diferite organe vegetale. Graurii și pitulicea fluierătoare deseori realizează migrarea bacteriilor din Anglia în Danemarca, în 2 - 3 zile înainte de a-și continua zborul în Polonia și Rusia. Deoarece graurii sunt consumatori de semințe și fructe și un număr mare a fost observat în tufele de păducel și livezi fructifere, ei sunt considerați ca având un rol important în răspândirea bacteriilor. Pentru România, ambele specii reprezintă un vector potențial al bacteriei patogene. O parte din populațiile graurului iernează chiar în țările unde boala a devenit endemică (Anglia și Franța) - Severin et al., 1985.

Fruct brunificat la măr. La păr se înnegrește

Cum combatem acest patogen

În controlul focului bacterian, măsurile de profilaxie sunt cele mai importante. Întotdeauna, prevenția este cel mai bun medicament. Utilizarea soiurilor rezistente la boală este o strategie foarte bună pentru prevenirea „focului bacterian”. Din păcate, nu există soiuri de măr, păr, gutui, complet rezistente la Erwinia amylovora. Cele mai rezistente soiuri disponibile au sensibilitate moderată până la scăzută la patogen [Thibault și Le Lezec, 1990; van der Zwet și Beer, 1995].

În prezent, au fost create soiuri transgenice de măr cu un nivel ridicat de rezistență la „focul bacterian”, cum ar fi, de exemplu, soiul de măr transgenic Royal Gala [Norelli et al., 2003; Malnoy et al., 2004]. Soiurile transgenice de măr nu au aprobare de cultivare în UE. Materialul de înmulțire trebuie în mod obligatoriu să fie certificat. Strategia de gestionare a focului bacterian are ca scop interferarea cu etapele cheie ale ciclului bolii și luarea în considerare a surselor de inocul, a mecanismelor de răspândire și a dinamicii progresiei bolii [Johnson și Stockwell, 1998].

Metodele de igienă culturală vizează eliminarea țesuturilor infectate prin tăiere în timpul perioadei de repaus vegetativ și în timpul sezonului de creștere, pentru a reduce sursele de infecție. Tăierile se vor face la 15 - 45 cm sub zona bolnavă. Instrumentele utilizate pentru tăiat trebuie dezinfectate după fiecare tăiere (hipoclorit de sodiu sau alcool izopropilic 70%). În plus, este obligatorie eliminarea pomilor infectați, precum și a gazdelor sălbatice din vecinătatea livezii [Severin et al., 1985; van Teylingen, 2002]. A se evita tăierile în perioadele umede. În sezonul vegetativ se elimină rapid lăstarii bolnavi. În sezonul rece se elimină ramurile bolnave cel mai bine deoarece bacteria nu este activă. Respectați distanța de tăiere sub zona bolnavă, este important. Materialul lemnos rezultat nu trebuie compostat.

Fertilizarea cu azot în livadă trebuie să fie echilibrată și să se facă în urma unor analize chimice, pentru a nu favoriza creșteri noi, exagerate, care să favorizeze infecțiile.

Din păcate, nu există substanțe chimice curative cunoscute care să elimine E. amylovora din plantele infectate. Metodele de reducere a inoculului patogen în materialul vegetativ au limitări: termoterapia necesită temperaturi ridicate pentru a ucide E. amylovora, afectând astfel supraviețuirea mugurilor, iar tratamentele dezinfectante nu afectează inoculul endofit [Keck et al., 1995; Ruz et al., 2008].

La înființarea noilor livezi trebuie acordată atenție deosebită materialului de plantat (să fie sănătos), să se aleagă soiuri rezistente la boală (mai ales la înființarea livezilor ecologice). De asemenea, livezile noi trebuie înființate la distanță cât mai mare de cele vechi și bolnave, aproximativ 1,5 - 2,5 km.

Chimioterapia, eficientă sau nu?

Metodele de control chimic nu au cunoscut un progres semnificativ în ultimii 50 de ani. Astăzi, există un număr limitat de produse disponibile, în general cu eficacitate moderată, cum ar fi compușii de cupru și anumite antibiotice aplicate preventiv [Johnson și Stockwell, 1998; Adaskaveg et al., 2011, Ngugi et al., 2011]. Antibioticele convenționale, cum ar fi streptomicina sau kasugamicina, oxytetraciclina, care sunt autorizate pentru a fi utilizate împotriva focului bacterian în mai multe țări (de exemplu, SUA), nu sunt autorizate în Uniunea Europeană (numai în temeiul unei derogări în unele state membre), în ciuda faptului că sunt compușii cei mai eficienți. Cu toate acestea, rezistența la streptomicină a fost raportată în diverse cazuri în SUA [Schroth et al., 1979]. Antibioticele au fost eliminate din cauza efectelor secundare dăunătoare.

Fungicidele pe bază de cupru sunt singurele produse chimice de protecție a plantelor autorizate în UE. Aceste produse pot fi utilizate în afara perioadei de înflorire deoarece sunt foarte fitotoxice pentru flori. Alți compuși ai cuprului, care nu sunt enumerați ca produse fitosanitare, conțin cupru la concentrații scăzute cu solubilitate ridicată și sunt comercializați ca agenți de întărire ai plantelor sau îngrășăminte (sub formă de gluconați, salicilați, alginați). Aceștia prezintă o anumită capacitate de a controla infecțiile cu foc bacterian.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea focului bacterian al rosaceelor (substanțe active și produse comerciale) sunt:

• Oxiclorură de cupru: Alcupral 50 PU (avizat pentru măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică prefloral și postfloral); Flowbrix/Copper - Field (avizat pentru măr; omologarea expiră la 31.12.2022; se aplică de la apariția mugurilor florali până la sfârșitul creșterii lăstarilor).

• Cupru: Airone SC (avizat pentru măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică toamna la căderea frunzelor și primăvara de la deschiderea mugurilor până la sfârșitul înfloritului); Badge WG/Coprantol Duo (avizat la măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică toamna la căderea frunzelor și primăvara de la dezmugurit până la sfârșitul înfloritului); Bouillie bordelaise WDG (amestec bordeaux avizat pentru gutui; omologarea expiră la 01.01.2022).

• Hidroxid de cupru: Champ 77 WG/Copermax (avizat la măr; omologarea expiră la 30.04.2023; se aplică în vegetație, la avertizare); Kocide 2000 (avizat la măr și păr; omologarea expiră la 31.12.2021).

• Sulfat de cupru tribazic: Cuproxat flowable/Kupferol (avizat la măr; omologarea expiră la 30.04.2023; se aplică tratamente postflorale și poate fi utilizat pe toată perioada de vegetație, a nu se depăși 6 - 8 tratamente).

• Fluopiram + fosetil de aluminiu: Luna Care 71,6 WG (avizat la măr și păr; omologarea expiră la 30.04.2022).

• Prohexadion de calciu: Regalis Plus (avizat la măr, păr, gutui; omologarea expiră la 31.12.2022; se aplică două tratamente, primul în perioada înfloritului și al doilea la începutul formării fructelor [sursa: aplicație Pesticide 2.21.10.2].

În perioadele ploioase și calde din timpul înfloritului tratamentele trebuie repetate la 4 - 5 zile pentru a opri răspândirea bacteriilor.

După cum observați, indicațiile de tratament pentru combaterea focului bacterian sunt în perioada de înflorit pentru unele fungicide. Cu toate acestea, în prezent, pentru a proteja entomofauna utilă și mai ales albinele, sunt interzise tratamentele în perioada de înflorit a plantelor. În consecință, tratamentele trebuie aplicate la dezmugurit, la începutul înfloritului, la căderea petalelor. Funcție de starea de sănătate a pomilor din livadă și condițiile climatice pot fi executate tratamente în perioada de vegetație. Decizia de efectuare a unui tratament trebuie luată după un control fitosanitar.

Alte recomandări: utilizați doar produse de protecția plantelor omologate în România; protejați entomofauna utilă, îndeosebi albinele, de efectul aplicării foliare a pesticidelor; evitați efectuarea tratamentelor în perioada de înflorire a buruienilor; evitați efectuarea tratamentelor în condiții de temperaturi extreme ( 25 grade C); intervalul de temperatură ideal pentru efectuarea tratamentelor este cuprins între 10 - 25 grade C și umiditatea relativă peste 50%; în timpul tratamentului viteza vântului trebuie să fie redusă, de regulă sub 2,5 m/s, dar se pot face tratamente și în intervalul 0,5 - 3 m/s; în situații urgente, cu anumite echipamente de stropit se pot executa tratamentele și la viteze ale vântului cuprinse între 3,1 - 5m/s (deși acest interval trebuie evitat pe cât posibil); de la 5 m/s viteza vântului, nu se mai fac tratamente; citiți cu atenție eticheta pesticidului și informațiile cu privire la faptul că produsul respectiv poate fi utilizat în perioada de activitate a albinelor sau a altor specii care nu sunt vizate sau în timpul înfloritului culturilor sau a buruienilor sau alte faze de acest tip, menite să protejeze albinele, în cazul în care autorizația permite în mod explicit utilizarea în astfel de condiții; calibrați și întrețineți corespunzător echipamentele de aplicare a pesticidelor; utilizați duze antiderivă și ecrane pentru recuperarea surplusului de soluție, pentru a reduce efectul de derivă și contaminarea mediului; apelați la consultanță de specialitate pentru un diagnostic corect; consultați buletinele de avertizare sau alertele; monitorizați regulat culturile dumneavoastră pentru a descoperi la timp bolile și dăunătorii; puneți accent pe metodele de prevenție, ele sunt viitorul pentru obținerea unor produse vegetale sănătoase, libere de pesticide, deși sunt atât de neglijate în prezent (extras din recomandările Autorității Naționale Fitosanitare, conform cu legislația fitosanitară și a EU - DIRECTIVE 128/2009/EC).

Pe timp umed și călduros apar exsudate bacteriene pe suprafața fructelor atacate

Bioterapia

Datorită interesului mare de a găsi o substanță pentru combaterea focului bacterian, de-a lungul timpului s-au dezvoltat mai mulți agenți de control biologic împotriva bacteriei Erwinia amylovora. În mare parte ele constau în tulpini de bacterii, cum ar fi: Pantoea agglomerans, P. vagans, Pseudomonas fluorescens, Bacillus subtilis/amyloliquefaciens și Lactobacillus plantarum. Mai recent, au fost dezvoltate preparate pe baza ciupercii Aureobasidium pullulans și chiar pe bază de bacteriofagi [Bonaterra et al., 2012]. Eficacitatea produselor microbiene este însă moderată [Sundin et al., 2009].

În UE, agenții de biocontrol și produsele aferente au fost autorizate în conformitate cu Directiva 128/2009 și Regulamentul 1107/2009, constând în:

• amyloliquefaciens QST713;

• Tulpinile pullulans DSM149401 și DSM14941 [baza de date UE privind pesticidele, online].

În România sunt omologate două produse ce conțin agenți biologici:

• Serenade ASO (Bacillus subtilis, tulpina QST 713). Produsul este omologat până la 30 aprilie 2022 și este avizat pentru măr, păr, căpșun. Poate fi aplicat de la începutul înfloritului și până la sfârșit [Johnson et Stockwell, 2000; Rosello et al., 2013; Mikicinski et al., 2016].

• Blossom Protect (Aureobasidium pullulans, tulpinile DSM 149401 și DSM 14941). Produsul este avizat la măr, păr, gutui [sursa: aplicație Pesticide 2.21.10.2]. Produsul poate fi aplicat în perioada de înflorire. Cele mai bune rezultate se obțin când este aplicat până la 50% înflorire [Mikicinski et al., 2016].

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ultimii doi ani am primit la laborator probe de tomate și castraveți din seră infestate cu larve ale unei specii de Lasioptera necunoscută de mine ca fiind dăunător al acestor plante. Primele probe (tomate și castraveți) au fost trimise de către inginerul Dragu Robert Cosmin din județul Dolj, localitatea Șimnicu de Sus, în anul 2020. În anul 2021 am primit probe și din sere din județul Timiș.

Dăunătorul se extinde încet și sigur, mai ales că legumicultorii nu își dau seama că este vorba despre un dăunător și îl tratează ca pe un patogen (s-a întâmplat în Timiș). Analizând aceste plante mi-am dat seama că sunt larve de Lasioptera. Am extras pupe din tulpini pe care le-am ținut la camera de creștere. Am obținut adulți de Lasioptera foarte asemănători cu cei de Lasioptera rubi, totuși diferiți. Documentarea pe care am realizat-o ulterior în vederea identificării speciei m-a dus la cercetătorul care a identificat deja specia pe baza unor specimene primite din România, Turcia și Grecia. Acum știm că ne confruntăm cu Lasioptera tomaticola – „musculița mediteraneană a tomatelor” sau „musculița europeană a tomatelor”. Acest dăunător este periculos pentru tomatele din spațiile protejate, unde deja sunt raportate pierderi serioase. Lupta cu dăunătorul este dificilă și chiar imposibilă.

Din anul 2022 vom începe cercetări cu privire la morfologia, biologia și combaterea acestui dăunător la SCDA Lovrin. În acest proiect vom fi sprijiniți de un legumicultor din Timiș care ne va permite să studiem insecta în serele sale, pentru a evita astfel răspândirea în alte zone. Sperăm ca la sfârșitul acestor cercetări să putem stabili numărul de generații al insectei în spațiile protejate, deoarece există suspiciuni că nu are o singură generație/an așa cum se credea și să punem la punct un sistem de combatere integrată care să nu perturbe actualele strategii de combatere a bolilor și dăunătorilor și nici strategiile de polenizare cu bondari.

În cele ce urmează, aduc în atenția legumicultorilor interesați informații utile despre Lasioptera tomaticola, care sper să ajute.

Efectele infestării nu sunt de neglijat

Tot mai des este raportat la tomate un dăunător din genul Lasioptera, necunoscut până acum. Această musculiță este capabilă să producă pagube importante la tomate, dar și la castraveți. Femela depune ouăle pe rănile tulpinilor, dar și pe fructe. Larvele se hrănesc în interiorul tulpinii. Acest mod de hrănire face extrem de dificilă combaterea dăunătorului. Efectele infestării cu Lasioptera tomaticola nu sunt de neglijat și se traduc prin costuri suplimentare pentru combatere. Din acest motiv, actualele strategii de combatere vor suferi modificări, la fel și cele de polenizare. Sunt necesare studii aprofundate cu privire la biologia, modul de dăunare și managementul acestui dăunător la tomate și castraveți (Topakci et Yükselbaba, 2016).

Simptome externe pe tulpinile atacate apărute în urma hrănirii larvelor și fungilor. simbionți

Ce se cunoaște despre dăunător

Larvele acestei specii de Lasioptera trăiesc gregar în interiorul tulpinilor de tomate și castraveți. Se cunoaște că apar infestări la tomate din august - septembrie până în decembrie și la castraveți din martie până în iunie și din septembrie până în decembrie. Tulpinile, lăstarii, pețiolii de la tomatele din sere sunt grav afectate de larve. De cele mai multe ori, larvele trăiesc în simbioză cu fungi. Lasioptera tomaticola este considerată vector pentru simbionții fungici. Femela de Lasioptera, în momentul ovipoziției, pe lângă ouă introduce și spori ai unor fungi în rănile gazdei (tomate, castraveți). Fungii simbionți vor crește în țesuturile gazdei. Larvele musculiței se hrănesc cu miceliul fungilor dar și cu țesutul vegetal bolnav. Rănile de pe plante pot apărea în mod natural (crăpături) sau pot fi cauzate de lucrările tehnologice care se execută în sere în timpul perioadei de vegetație. Țesuturile infestate au culoare maronie la exterior și pot fi confundate foarte ușor cu atacul unui patogen. De altfel, foarte mulți legumicultori au căzut în această capcană și, crezând că au de-a face cu un patogen, au făcut tratamente cu fungicide. Larvele pot fi mai greu observate deoarece se hrănesc în interiorul organelor atacate. Mai mult ca sigur, atacul acestui dăunător a fost trecut cu vederea sau a fost confundat cu al unui patogen. În urma hrănirii larvelor, apar necroze în țesuturi. Pe lângă asta, cavitățile larvare sunt căptușite cu micelii groase de culoare neagră. Simptomele finale sunt de ofilire, necroze, frângeri ale tulpinilor, uscarea totală a plantelor. Sunt atacate și fructele. Larvele infestează pedunculii la punctul de atașare de fruct. Acesta se necrozează, apărând daune la partea exterioară a fructului de sub peduncul. Prezența larvelor pe fructe face ca acestea să fie nevandabile. În caz de infestare gravă, apar stagnări în creșterea plantelor, iar numărul și dimensiunea fructelor vor fi reduse. Din aceste motive, producția de fructe poate fi serios afectată. Pierderile de producție la tomate pot fi severe uneori.

Observații realizate de Perdikis et al. (2011) arată că Lasioptera tomaticola este o specie multivoltină și nu monovoltină cum se credea.

Lasioptera tomaticola și simbioza cu fungi

Multe specii de Lasioptera trăiesc în simbioză cu fungi. Lasioptera tomaticola este una dintre ele. Insecta și fungii trăiesc într-o simbioză perfectă. Ciuperca permite larvei să pătrundă în țesutul tulpinilor și să aibă acces la țesuturile vasculare. Larvele se hrănesc atât cu țesutul tulpinii cât și cu miceliile fungului. În galele mature sau în cavitățile larvare, când larvele încetează să se mai hrănească, ciuperca proliferează și astupă intrarea în galerie, căptușind cu micelii interiorul cavității. În acest fel, fungul protejează larvele împotriva paraziților și permite o ieșire ușoară a noilor adulți.

Musculița tulpinilor și fungul sunt perfect adaptate între ele. Adultul și primul stadiu larvar au structuri adaptate pentru a transporta sporii fungici. Această relație de tip mutualist este mult mai largă și depășește relațiile de hrănire (Ŕohfritsch, 1992).

Asocierea unor larve de Lasioptera cu fungi a fost observată de mulți cercetători. Se pare că sporii sunt introduși în planta-gazdă în momentul depunerii ouălor. Unii autori consideră că larvele se hrănesc exclusiv cu fungi, iar alții consideră relația dintre fungi și musculița ca o simbioză perfectă (van Leeuwen, 1939; Neger, 1908, 1913 citați de Rohfritsch, 1992). Musculița transportă sporii ciupercii ducându-i pe o potențială plantă gazdă. Încă din 1913, Neger arată că unele ciuperci izolate din cavitățile larvare aparțin genului Macrophoma. Borkent și Bissett (1985), arată că, conidiile fungilor sunt transportate de musculițele femele cu ajutorul unor structuri de pe segmentul 8·și de pe cercus unde acestea rămân prinse ca într-un buzunar.

În 1952, Meyer arată prezența fungilor în cavitățile larvare produse de Lasioptera rubi. În cercetările sale a observat haustorii fungilor în țesuturile gazdei. Tastas - Anque și Sylven (1989) au analizat exemplare de Lasioptera rubi dar nu au găsit conidii pe ele. Este neclar de unde preiau femelele sporii înainte de ovipoziție. Alți cercetători au arătat că femelele crescute în laborator nu au avut conidii, în timp ce, cele culese de pe câmp aveau conidii (Borkent et Bissett, 1985).

Fungii transportați de Lasioptera aparțin în general genului Macrophoma sau unor taxoni înrudiți. Se presupune că, sporii fungici sunt depuși la suprafața plantei în apropierea ouălor. Larvele de Lasioptera din primul stadiu introduc sporii în țesutul plantei-gazdă.

Larvă tânără de Lasioptera tomaticola

Fungul ajută larva să se hrănească în țesuturile vasculare ale gazdei, direct sau indirect. Cum are loc acest proces? La început, țesuturile plantei sunt atacate de fung și destul de repede structura acestora va fi dezorganizată (Ŕohfritsch et Shorthouse, 1982). Larvele de vârsta I și II și ciuperca se hrănesc pe aceste țesuturi. În același timp, larvele se pot hrăni și cu hife tinere care cresc în celule și în cavitatea larvară. La final, cavitățile vor fi căptușite cu micelii. Când larva ajunge în stadiul III se apropie de țesutul medular și multe straturi de celule o izolează de țesuturile vasculare. Pentru ca larvele să ajungă la vasele mari, au nevoie de ajutorul ciupercii, care „va deschide drumul”. Fungul trimite hife lungi și subțiri către țesuturile vasculare. În timpul ultimei vârste larvare, ciuperca și celulele plantei sunt atacate de enzimele larvare. Larva se hrănește apoi cu materialul solubilizat, predigerat (Rohfritsch, 1992). În cavitățile unde larvele nu se mai hrănesc, ciuperca formează un strat gros de micelii.

Larve mature de Lasioptera tomaticola în interiorul tulpinilor căptușite cu micelii negre

Identificarea noii specii de Lasioptera la tomate

Într-o lucrare apărută în anul 2020, Yukawa et al. descriu două specii noi de Lasioptera, necunoscute până acum. Cele două specii noi sunt: Lasioptera tomaticola Yukawa et Harris pentru regiunea mediteraneană (Grecia, Turcia, România) și Lasioptera yoichiensis Yukawa et Kim pentru Japonia.

Raportări cu privire la L. tomaticola există încă din anul 2001 în sere din Grecia și au fost publicate de către Perdikis et al. în anul 2011. Dăunătorul era numit „musculița europeană a tomatelor”. După Grecia, sunt raportate daune ale unei insecte din genul Lasioptera pe tomate și castraveți în localități din România (2013) și Turcia (2015 și 2016). În România, Cean M. face o comunicare personală cu privire la prezența acestei insecte la tomate și castraveți. Toate raportările arată infestări în zonele rănite de pe plante. Aceste răni apărute în urma tăierilor lăstarilor, a ruperii frunzelor predispun planta la infestare deoarece dăunătorul își depune ouăle în acele zone. Tulpinile și fructele de tomate atacate erau pline de larve și pupe de Lasioptera.

Pupă de Lasioptera tomaticola

Identificarea speciei de Lasioptera din Grecia, Turcia și România a fost făcută de către Yukawa et al. pe baza unor specimene primite din cele trei țări. România era printre ele. Yukawa a făcut analize morfologice și genetice prin comparație cu alte specii de Lasioptera.

Specimenele trimise din România (zona Braniștea - Dâmbovița) în anul 2013 au fost identificate ca fiind Lasioptera tomaticola Yukawa et Harris sau „musculița mediteraneană a tomatelor”. Plantele gazdă ale acestei Lasioptere, cunoscute până acum, sunt tomatele (Solanum lycopersicum L. - Solanaceae) și castraveții (Cucumis sativus L. - Cucurbitaceae). Răspândirea a fost stabilită pentru Europa (Grecia, Turcia, România).

Specia nou identificată a fost comparată cu alte specii de Lasioptera: L. kallstroemia, L. solani, L. falcata și L. toombi. S-a constatat că, L. tomaticola este o specie distinctă diferențiindu-se de celelalte prin unele caractere morfologice. Pe de altă parte, există asemănări între Lasioptera tomaticola și Lasioptera rubi, iar mulți legumicultori sunt convinși că au de-a face cu cea din urmă. Yukawa et al. (2020) arată că, deși sunt asemănări, există diferențe morfologice care arată că cele două sunt specii distincte.

Analizele genetice efectuate de Yukawa arată prezența a două haplotipuri în sudul Turciei (Antalya). Cele două haplotipuri sunt din punct de vedere genetic cu 3,6 - 4,1% la distanță față de haplotipurile din Grecia, România și vestul Turciei. În Grecia au fost determinate trei haplotipuri cu diferențe foarte mici între ele (0,2 - 0,3%). Datele de secvențiere ale acestora nu au coincis cu nici un haplotip din Turcia și România. Însă, haplotipul românesc a fost identic cu haplotipul din vestul Turciei (Yukawa et al., 2020).

Studiul realizat de Yukawa confirmă că nici o specie de Lasioptera nu a fost identificată anterior pe Solanaceae. Domnia sa conchide că, existența a cel puțin șase haplotipuri în populațiile de L. tomaticola arată faptul că această insectă a fost prezentă în regiunea mediteraneană o perioadă considerabilă până să fie observate primele infestări.

Plante-gazdă

Lasioptera tomaticola infestează tomatele (Solanum lycopersicum L. - fam. Solanaceae) din Grecia, România și Turcia. Pe lângă tomate a fost raportată și pe castraveți (Cucumis sativus L. - fam. Cucurbitaceae) în aceleași țări menționate mai sus.

La nivel mondial sunt enumerate 130 specii de Lasioptera. La 109 specii sunt înregistrate și plantele gazdă. Dintre acestea, 88 (81,7%) au gazde dintr-o specie de plante, 12 (11,0%) dintr-un gen de plante, 4 (3,7%) dintr-o familie de plante și 4,6% sunt oligofage sau polifage în diferite familii de plante. În acest context, nu poate fi ignorată existența speciilor asociate cu mai mult de o familie de plante, deși analizele genetice actuale susțin că speciile de Lasioptera sunt de obicei monofage sau oligofage în cadrul unei familii de plante (Yukawa et al., 2014; Gagne et Jaschhof, 2017).

Entomologii studiază în prezent dacă una dintre speciile cunoscute de Lasioptera care apar la Cucurbitaceae în Regiunea Palearctică și-a extins gama de plante gazdă la tomate, deoarece L. tomaticola infestează și castraveții în Regiunea Mediteraneană. Cu toate acestea, studiile recente arată că speciile palearctice examinate asociate cucurbitaceelor sunt diferite din punct de vedere morfologic de L. tomaticola. Nu este exclusă totuși, nici extinderea gamei de gazde la tomate de către una dintre speciile palearctice de pe cucurbitacee (Yukawa et al., 2020).

Cum se răspândește acest dăunător dificil de combătut

Prin comerțul cu fructe de tomate, insecta se poate răspândi în zone noi. Fructele de tomate pot fi infestate. Pericolul este și mai mare dacă fructele sunt atașate de părți verzi de plantă. De asemenea, insecta se poate răspândi cu ajutorul răsadurilor și ambalajelor infestate, hainele muncitorilor și prin deplasarea în mod natural între sere (Perkidis et al., 2008; Perkidis et al., 2011).

Lasioptera tomaticola este un dăunător nou pentru România și reprezintă o amenințare serioasă pentru tomatele și castraveții cultivați în sere. Acest dăunător nu este cunoscut pe deplin de legumicultori și poate fi confundat cu atacul unui patogen. Este dificil de combătut deoarece nu există studii cu privire la combaterea integrată a acestuia.

Dăunătorul este dificil de ținut sub control odată ce infestarea plantelor a avut loc. Modul ascuns de dăunare face extrem de anevoioasă combaterea. Se recomandă efectuarea tratamentelor chimice în stadiile incipiente de dezvoltare, scoaterea și distrugerea plantelor atacate, rotația culturilor, măsuri stricte de igienă în timpul desființării culturilor de toamnă (Anonim, 2013).

Extinderea dăunătorului în sere ar duce la efectuarea unui plus de tratamente chimice repetate care ar putea avea efect negativ asupra actualelor strategii de control și a polenizării cu bondari. Pentru că femela depune ouă în rănile deschise ce apar în urma îndepărtării lăstarilor, frunzelor, legumicultorii trebuie să efectueze aceste lucrări fără a răni plantele, ceea ce este practic imposibil de realizat.

Studiile recente pentru găsirea unor metode alternative de control al dăunătorului Lasioptera tomaticola se referă la modul de tăiere al lăstarilor axilari, cunoscut fiind că insecta își depune ouăle în zonele rănite care rămân în urma lucrărilor de întreținere din culturile de tomate din sere. Într-un experiment, Büyükoztürk et al. (2020) au obținut rezultate foarte bune în combatere atunci când lăstarii au fost tăiați la 3 - 5 cm distanță de tulpina principală („tăiere în ciot”) comparativ cu lotul în care lăstarii au fost eliminați complet, iar tulpina a rămas rănită. S-a constatat că larvele de Lasioptera tomaticola se pot hrăni în porțiunea de lăstar rămasă, dar nu pot ajunge în tulpina principală și în acest mod nu apar daune. Acest tip de tăiere s-a dovedit foarte eficient față de tăierea totală a lăstarilor care a predispus tulpina la infestare. Eficiența în combatere a fost de 77%.

Combaterea chimică a dăunătorului

Nu există substanțe chimice omologate pentru combaterea acestui dăunător în România. Totuși, legumicultorii pot apela la insecticidele omologate pentru Tuta absoluta la tomate. Aceste substanțe sunt: emamectin benzoat, metaflumizon, abamectin, clorantraniliprol, acibenzolar - s - metil + ciantraniliprol, abamectin + clorantraniliprol. Cei care au avut probleme cu acest dăunător au utilizat unele produse, fără succes în combatere. Ele ar trebui aplicate când insecta se află în stadiu de ou (cele care au efect ovicid) sau când larvele eclozează și nu ajung să pătrundă în țesuturi. Aceste momente sunt dificil de surprins în realitate.

Larvă matură protejată de micelii groase, negre

Ideală ar fi omorârea adulților înainte ca femelele să depună ouă sau chiar să se împerecheze. Pentru asta, insecta trebuie monitorizată cu foarte mare atenție. Din păcate, capcanele lipicioase colorate nu au dat rezultatele scontate. A fost testată atractivitatea față de mai multe culori (galben, negru, albastru, alb, roșu, verde), fără rezultate însă. Se presupune că acestea ar fi mai eficiente în combinație cu atractanți feromonali sau alimentari (Büyükoztürk et al., 2020). De asemenea, ar putea fi utilizate capcanele luminoase.

Foto: Otilia Cotuna 

Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin organizează vineri, 26 noiembrie 2021, conferința internațională cu tema „Cânepa - cultură cu utilizări multiple”. Evenimentul se va desfășura online, va reuni participanți din România și din Serbia și va beneficia de participarea prof. univ. dr. emerit Valeriu Tabără, președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice București (ASAS).

Tematica abordată în cadrul conferinței vizează potențialul utilizării cânepii atât ca plantă industrială, pentru fibră, cât și în scop medical și farmaceutic. Alături de specialiștii din cadrul SCDA Lovrin, USAMVB Timișoara - Facultatea de Agricultură, Academiei de Științe Agricole și Silvice București și Institutului Culturilor Câmpului și Legumicole din Novi Sad, la eveniment vor participa și reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, ai Spitalului Clinic Municipal, ai Spitalului Clinic Județean de Urgență și ai Institutului de Boli Cardiovasculare - toate, din Timișoara.

SCDA Lovrin, tradiție de 75 de ani în ameliorarea cânepii

Cânepa este o plantă complexă și completă, puternic ignorată în ultimii ani, dar care este extrem de versatilă, putând fi utilizată în hrana animalelor, a omului și în domeniul medical, precum și în numeroase domenii industriale: fabricarea hârtiei, industria textilă, industria auto și cea a materialelor de construcții.

SCDA Lovrin a realizat numeroase studii în cercetarea și ameliorarea cânepii, inclusiv în elaborarea unor tehnologii de cultivare, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor. Există un interes și o cerere de piață foarte mare pentru cultura de cânepă, atât pentru sămânță, cât și pentru producția de fibră. În același timp este cunoscut și interesul specialiștilor internaționali pentru cânepa de la Lovrin, în vederea extracției de CBD.

„SCDA Lovrin este o instituție de cercetare cu o tradiție de 75 de ani în ameliorarea cânepii. În această perioadă a creat soiuri de referință la nivel european și mondial, soiuri cu utilizare în industria textilă, dar în ultimii ani, având în vedere tendința mondială, SCDA Lovrin a orientat cercetările și în direcția utilizării cânepii în scop alimentar și medical. Împreună cu colegii de la USAMVB Timișoara noi creăm și ameliorăm, iar ei testează posibila utilizare la scară largă în alimentația umană și în medicină a extractelor din cânepă. Dorim ca rolul acestei conferințe să fie unul de dezbatere științifică, în primul rând, apoi unul de promovare a importanței și utilizării multiple a acestei plante”, a declarat conf. univ. dr. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin.

Prof. univ. dr. Florin Imbrea, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara, a adăugat: „Conferința internațională  cu tema se regăsește în lista evenimentelor științifice deosebit de importante ale universității și facultății noastre. La ora actuală, cercetarea şi inovarea au o importantă dimensiune transnaţională, transferabilă de la o societate la alta, iar în acest context, obiectivul acestei manifestări este acela de a reuni oameni de știință, cercetători și fermieri  cu reputație internațională care vor schimba idei și vor împărtăși o parte din experiența lor, dar și rezultatele cercetării în domeniul cultivării,  valorificării din punct de vedere medicinal și industrial al acestei plante, precum și în ceea ce privește revitalizarea acestei culturi deosebit de valoroase, contribuind în acest fel la progresul ştiinţific şi tehnologic”.

***

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fungul Macrophomina phaseolina și-a făcut simțită prezența în acest an la floarea-soarelui cultivată în județul Timiș. Am primit la laborator plante de floarea-soarelui infectate. O solă întreagă a fost distrusă de patogen, plantele fiind compromise în totalitate (căzute la sol).

Tulpinile și rădăcinile de floarea-soarelui analizate erau pline de microscleroții ciupercii Macrophomina phaseolina. Am găsit și picnidii, deși ele se formează mai rar. Măduva lipsea în treimea inferioară a multor tulpini, iar în altele era plină de scleroți, comprimată, cu aspect de „farfurii etajate” în secțiune. Tulpinile prezentau o decolorare cenușie - argintie la bază, tipică ciupercii. Epiderma se desfăcea cu ușurință de pe tulpini. Pe suprafața epidermei și sub ea, numeroși scleroți erau formați. Rădăcinile erau pline de scleroți și foarte slab dezvoltate, aspect ce indică o înrădăcinare defectuoasă a plantelor. Numeroase pete de culoare rozacee erau prezente pe rădăcina principală, dar și pe cele secundare. Pe secțiunile de rădăcină puse pe mediul de cultură în incubator au crescut micelii de Fusarium sp., semn că rădăcinile au fost colonizate probabil înainte de realizarea infecției de către fungul M. phaseolina.

Iată cum, pe fondul modificărilor climatice la care asistăm neputincioși, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui din Banat în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control.

La condițiile de climă putem adăuga condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii. Este bine ca fermierii să fie atenți la planta premergătoare (să nu fie gazdă, deși este foarte greu, având în vedere numărul mare de gazde ale patogenului) și la semințele pe care le cumpără (să fie libere de microscleroți).

În cele ce urmează, câteva informații despre acest fung extrem de periculos al florii-soarelui.

Macrophomina phaseolina (Tassi) Goidanich cu forma microscleroțială Rhizoctonia bataticola (Taubenhaus) E. J. Butler

Macrophomina phaseolina este un fung polifag, putând infecta peste 500 de plante cultivate și sălbatice. Numărul mare de plante gazdă arată că este un patogen nespecific (Indera et al., 1986). La floarea-soarelui, M. phaseolina este un patogen foarte important, capabil să producă pagube mari în producție și chiar să compromită întreaga cultură uneori. Patogenul este deosebit de periculos în zonele aride ale lumii, unde produce pagube în mod constant (Hoes, 1985). Pierderile de producție datorate putrezirii cărbunoase pot ajunge la 60% (Steven et al., 1987). În anii cu condiții favorabile patogeniei s-au raportat pierderi totale ale culturilor de floarea-soarelui (Jimenes et al., 1983; Damtea et Ojiewo, 2016).

Recunoașterea bolii în câmp, simptome

La floarea-soarelui, fungul M. phaseolina infectează plantele în primele stadii de dezvoltare. Cu toate acestea, simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire (Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990). Faptul că primele simptome apar la maturitatea plantelor indică o infecție latentă. De regulă, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Din cauza infecției, plantele se maturează timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate (EPPO, 2000).

Spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, apar și primele simptome produse de patogen pe tulpini și rădăcini. De regulă, tulpinile sunt afectate în zona bazală sau în treimea inferioară (Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005). La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile atacate ciuperca va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din zona inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios din cauza microscleroților (Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007). Uneori, în zona afectată tulpina este golită de măduvă, alteori măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” (Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005). Epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. La suprafața epidermei bolnave, dar și sub ea se formează microscleroți negri din abundență, ce conferă aspect negru-cenușiu, cărbunos (Sinclair, 1982; Kolte, 1985). După Csüllög et al. (2020), tulpinile atacate au aspect carbonizat, iar epiderma se desprinde. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale. Aceeași autori arată că, în prima etapă a infecției, plantele de floarea-soarelui prezintă simptome de ofilire. Apare îngălbenirea și senescența frunzelor care rămân atașate de tulpini (Smith et Carvil, 1997).

În același mod sunt infectate și rădăcinile. Fungul pătrunde în rădăcinile secundare și terțiare după care ajunge în rădăcina primară. Infectând sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale, fungul blochează transportul nutrienților și al apei. Din cauza sistemului radicular distrus, plantele bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol și pier în cele din urmă. Pe rădăcinile bolnave se formează microscleroți de culoare neagră (Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990). Ofilirea plantelor poate începe în stadiul de înflorire și continuă până la maturitatea plantelor. În astfel de situații pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).

Patogenie și epidemiologie

Fungul poate rezista sub formă de microscleroți în sol, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe (EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990). Există studii care arată corelații pozitive între nivelul inoculului din masa de semințe și severitatea infecției (Ahmed et al., 1991; Khan, 2007). Microscleroții pot supraviețui în sol de la 10 până la 15 ani (Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020).

Ciuperca atacă plantele mai ales în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate. Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. Microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35⁰C (Marquez et al., 2021). Atacul fungului este influențat în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 28⁰C și de precipitații (EPPO, 2000).

În primele stadii de dezvoltare a plantelor, fungul are capacitatea de a ocupa gazda în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. De obicei, în această fenofază simptomele nu sunt vizibile, iar ciuperca evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. În perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată, simptomele tipice bolii devin vizibile (Ahmed, 1996).

După Popescu (2005), fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este oprită, iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La astfel de plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Leziunile mecanice, densitatea ridicată, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului (Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991).

Putem combate acest patogen?

Patogenul este foarte greu de ținut sub control, în principal datorită capacității extraordinare de supraviețuire a microscleroților în sol. Din acest motiv, controlul chimic al bolii este extrem de dificil și neeconomic. Prin urmare, măsurile de prevenție constituie abordarea corectă pentru combaterea acestui agent patogen (Hafeez și Ahmad, 1997). Se recomandă: utilizarea hibrizilor rezistenți, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate, înființarea culturilor în terenuri cu textură corespunzătoare, rotația culturilor. Despre rotația culturilor se poate spune că nu dă rezultatele dorite întotdeauna, din cauza polifagiei ciupercii (infectează peste 300 de plante cultivate și buruieni) - Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005. Docea et Severin (1990) recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală, rotația culturilor.

Controlul chimic al fungului Macrophomina phaseolina este extrem de dificil, deoarece nu există fungicide care să controleze patogenul la nivelul rădăcinii. În prezent numeroase studii se fac pe această temă (Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021). Într-un studiu efectuat în laborator, Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. Ei au testat câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin. Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului este că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.

În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă (Lokesh et al., 2020). O metodă non - poluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.

Interes există și în combaterea biologică prin utilizarea antagoniștilor (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea lor în combatere.

Bibliografie

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La capcanele cu feromoni și momeli alimentare se înregistrează zbor maxim al dăunătorului Helicoverpa armigera (omida fructificațiilor) - generația a III-a. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, în parteneriat cu compania FMC Agro România, monitorizează zborul adulților de Helicoverpa armigera în mai multe zone din țară cu ajutorul aplicației ArcTM farm intelligence, pe care dumneavoastră o puteți descărca în mod gratuit. Scopul acestui program de prognoză și avertizare este de a stabili momentele optime de combatere a dăunătorului. Stabilirea momentelor optime de combatere este foarte importantă deoarece vă ajută să vă eficientizați tratamentele fitosanitare în culturile dumneavoastră. Astfel, cheltuielile cu pesticidele vor fi mai mici, iar mediul va fi protejat. Concentrarea pe aplicații precise va duce la reducerea numărului de tratamente.

Pragul maxim de alertă a fost depășit în Banat, Crișana, Oltenia. Numărul de fluturi capturați cu ajutorul capcanelor a ajuns în Crișana (la Oradea) la peste 500/capcană/citire, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu o populație numeroasă și la cea de-a treia generație de Helicoverpa armigera.

La Lovrin s-a înregistrat la capcane maximum de zbor în aceste zile, când numărul de capturi a trecut de 60/capcană/citire. Curbele maxime de zbor indică o activitate intensă a dăunătorului (împerechere, depunere ouă, eclozare larve).

La câteva zile de la maximul curbei de zbor se recomandă efectuarea controalelor fitosanitare în culturile preferate de dăunător (porumb, sorg, tomate, fasole, soia, lucernă, cânepă etc.) și efectuarea unui tratament, dacă este cazul.

Condițiile climatice ale acestei veri au favorizat apariția celei de-a III-a generații de Helicoverpa armigera. În România, acest lepidopter poate avea 2 - 3 generații/an. Este posibil ca, pe fondul modificărilor climatice (creșterea temperaturilor), să se dezvolte și a patra generație. Culturile predispuse la atac în această perioadă sunt: porumbul, soia, cânepa, tomatele.

Generația a III-a de Helicoverpa armigera poate produce daune considerabile la porumb și soia. În urma controlului fitosanitar efectuat la data de 24 august 2021 în culturi de porumb de pe teritoriul SCDA Lovrin, vă aduc la cunoștință că dăunătorul este prezent. Putem vedea în câmp acum, adulți, ouă, larve din generațiile 2 și 3 (generații suprapuse). Știuleții de porumb sunt atacați în procent foarte mare. La vârful știuleților, în zona mătăsii pot fi observate larve foarte tinere (vârsta I și a II-a), câte două, trei și chiar patru pe un știulete. Larvele din prima și a doua vârstă consumă mătasea. Larvele mai mature atacă știuleții în curs de dezvoltare, iar boabele sunt consumate [Hosseininejad et al., 2015]. În zonele atacate, pe rănile produse de larve în urma hrănirii s-au instalat deja fungii micotoxigeni din genul Fusarium (Fusarium verticillioides, F. graminearum) și Aspergillus (Aspergillus flavus, A. parasiticus). Pot fi observate și micelii de Penicillium sp., Alternaria sp., Cladosporium sp.

În urma precipitațiilor căzute, s-ar putea să asistăm la creșterea frecvenței știuleților infectați, precum și a intensității de atac. Creșterea intensității atacului ar putea duce la contaminarea cu micotoxine a cariopselor. Micotoxinele produse de fungii menționați mai sus sunt: deoxynivalenol (DON), zearalenon (ZON), toxina T2, aflatoxine, ochratoxine, fumonisine. Calitatea producției de porumb poate fi afectată grav de micotoxine, dacă acestea depășesc limitele maxime admise.

Recomandări de combatere

În perioada 26 - 31 august 2021 se impune efectuarea unui prim tratament împotriva dăunătorului Helicoverpa armigera, generația a III-a. De ce în această perioadă? Pentru că acum este maximul de eclozare a larvelor. Larvele tinere pot fi omorâte mult mai ușor comparativ cu cele mature, care sunt mai rezistente la insecticide.

Larvele de Helicoverpa armigera trec prin șase stadii de dezvoltare. Cele din stadiile I și II se hrănesc cu frunze fragede, iar pagubele nu sunt vizibile. Din stadiul al III-lea, larvele produc daune vizibile. Dimensiunea larvelor din stadiul al III-lea este cuprinsă între 8 și 13 mm. În acest stadiu, ele pot fi ucise cu ușurință. Stadiile cele mai dăunătoare sunt al V-lea și al VI-llea, când larvele sunt mari, agresive și rezistente la insecticide și bioinsecticide.

Înainte de efectuarea tratamentului, verificați culturile. Decizia de efectuare a tratamentelor trebuie luată în urma unui control fitosanitar. Dăunătorul poate fi combătut cu metode chimice, dar și biologice, în cazul culturilor ecologice.

Controlul chimic

Utilizarea insecticidelor în gestionarea acestui dăunător este extrem de dificilă din cauză că larvele sunt ascunse în organele atacate. Există studii care arată că, deși au fost aplicate insecticide în sistem intensiv (tratamente la intervale scurte de timp), larvele nu au putut fi suprimate [Reay-Jones și Reisig, 2014].

În general, Helicoverpa poate fi ucisă cu aproape toate insecticidele. Totuși, s-a constat o rezistență a Helicoverpei armigera la insecticidele din grupa piretroizilor. După Yang et al. (2013), H. armigera a dezvoltat în timp rezistență la insecticidele cu spectru larg, în special la cele din grupa piretroizilor. Clasele mai noi de insecticide (spinosinele, diamidele) au asigurat un bun control al H. armigera [Perini et al., 2016; Durigan et al., 2017; Durigan, 2018]. Se recomandă alternarea insecticidelor din grupe chimice diferite pentru a încetini dezvoltarea rezistenței [Ahmad et al., 2019].

La porumb, combaterea chimică se poate face cu insecticide pe bază de: indoxacarb (AVAUNT 150 EC), clorantraniliprol (CORAGEN 20 SC), clorantraniliprol + lambda - cihalotrin. Aceste produse sunt prietenoase cu entomofagii, au efect ovicid și larvicid foarte bun și pot fi aplicate și la temperaturi mai ridicate (chiar și la 34^o C). Respectați dozele și momentele optime de aplicare.

Controlul biologic

În controlul biologic pot fi utilizate viespi parazite oofage din genul Trichogramma, dar și larve de Chrysopa carnea. Dintre entomopatogeni amintesc: virusul poliedrozei nucleare (NPV - nucleopoliedrovirus), fungii Beauveria bassiana, Metarhizium spp., Nomuraea spp., bacteria Bacillus thuringiensis (Bt). Studiile efectuate arată că fungul entomopatogen Nomuraea rileyi a dus la mortalitatea larvelor de Helicoverpa armigera în procente mari, cuprinse între 90% până la 100%. Beauveria bassiana a dus la reducerea cu 10% a daunelor. De asemenea, formulările de Bacillus thuringiensis (Bt) sunt utilizate cu succes în controlul Helicoverpei.

Tratamentele cu entomopatogeni și mai ales cele pe bază de Bacillus thuringiensis ar trebuie efectuate seara. Tratamentele efectuate seara s-au dovedit mai eficiente decât cele executate în alte momente din zi [Tang 2003, Nguyen et al., 2007; Luo et al., 2014].

În mod natural, larvele pot fi infectate de entomopatogenii amintiți. Infecțiile cu NPV apar adesea în câmp, uneori la sfârșitul lunii august fiind observate larve moarte pe mătase sau știuleți. Larvele atacate de NPV au aspect de flașerii (au culoare neagră și se lichefiază înainte de dezintegrare). O altă boală este produsă de un ascovirus și este răspândită de viespile parazite.

Disponibile pentru controlul larvelor de Helicoverpa armigera sunt preparate pe bază de NPV și Bacillus thuringiensis. Produsul comercial pe bază de NPV este selectiv, infectând doar larvele de Helicoverpa armigera și punctigera. Este inofensiv pentru oameni, animale sălbatice și insecte utile.

Efectuarea tratamentelor

Primul tratament se aplică la avertizare. Când avertizarea a fost lansată, este timpul să efectuați un control în culturi. Verificați într-un lan mai mult de 100 de plante. Larvele de Helicoverpa armigera pot fi văzute la vârful știuleților, pe mătase și sub pănuși.

Decizia de a utiliza insecticide sau bioinsecticide pentru combaterea acestui dăunător trebuie luată doar după un control fitosanitar serios al culturilor, dar nu trebuie să întârzie mai mult de 2 - 3 zile de la momentul primirii avertizării.

Repetarea tratamentului se recomandă după 7 - 8 zile acolo unde densitatea dăunătorului este mare.

Este bine ca tratamentele să fie efectuate atunci când larvele pot fi ucise cu ușurință.

Momente recomandate:

• Când larvele sunt mici și foarte mici, între 1 - 7 mm (pot fi omorâte cu doze mici de insecticid).

• Când se hrănesc la suprafața organelor sau în timpul deplasării (pot fi ucise mai ușor).

• Înainte de a pătrunde în inflorescențe, știuleți, păstăi, capsule (sunt mai greu de omorât sau chiar imposibil).

Atenție la soia!

Larvele de Helicoverpa armigera pot produce pagube mari la soia, mai ales la soia cultivată în sistem eco sau bio. Cunosc situații în care soia a fost compromisă în proporție de 80% din cauza unui atac masiv la păstăi. Verificați culturile de soia. Efectuați sondaje prin scuturarea/măturarea plantelor pe o pânză pe care o puneți pe sol. Dacă în urma controalelor depistați mai mult de 4 larve/metru, treceți la efectuarea tratamentului. Dacă peste 50% din omizi sunt mai mici de 1,5 cm, puteți utiliza biopreparate. Dacă peste 50% din larve sunt mai mari sau egale cu 1,5 cm, este indicat să utilizați insecticide chimice [Pomeri et al., 2015].

Nu ezitați să ne contactați la SCDA Lovrin, dacă întâmpinați probleme deosebite în culturile dumneavoastră.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Unul dintre subiectele mult discutate în ultima perioadă și care merită să fie intens analizat se referă la înmagazinarea și conservarea apei în sol, dat fiind faptul că în ultimii ani ne confruntăm cu probleme serioase legate de secetă.

Pe lângă măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climatice, care implică studii aprofundate pe termen lung și intervenții serioase în practica agricolă curentă, avem la îndemână o serie de măsuri agrotehnice care, aplicate corect, pot întârzia efectele secetei cu până la două-trei săptămâni.

Măsuri agrotehnice la îndemână

Cea mai mare parte a apei din sol se pierde prin evaporație directă și prin transpirația plantelor.

Pentru ca apa să fie păstrată în sol este necesar ca între concentrația vaporilor din rezerva acestuia și cantitatea de vapori din atmosferă să existe un echilibru. Aceasta se întâmplă în general în sezonul rece sau în perioadele ploioase, când fenomenul de evaporație este foarte redus. În sezonul cald, când temperatura este ridicată și aerul este uscat, pierderile de apă prin evaporație directă pot ajunge până la 50% din rezerva solului sau chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de prevenire a acestui fenomen.

Un alt factor care contribuie semnificativ la instalarea deficitului de umiditate în sol este viteza vântului. Studiile de specialitate indică pierderi de apă de zece ori mai mari decât cantitatea care se pierde atunci când atmosfera este calmă, în aceleași condiții de temperatură.

Dintre măsurile agrotehnice pe care le avem la îndemână, amintim:

1. Lucrările de prelucrare a solului care trebuie să asigure afânarea și permeabilitatea acestuia pentru apă. Din cantitatea totală de precipitații căzute, se înmagazinează și se rețin într-un sol bine lucrat circa 60%, în timp ce solurile nelucrate rețin mai puțin de 10%.

După efectuarea arăturilor, fie de vară, fie de toamnă, terenul se nivelează cu grapa stelată sau grapa cu colți, care lucrează în agregat cu plugul. O suprafață neuniformă evaporă în aceleași condiții cu 20-25% mai mult decât o suprafață plană. Primăvara, pentru pregătirea patului germinativ nu se utilizează sub nici o formă grapa cu discuri. Pierderile de apă în urma acestei lucrări pot ajunge până la 15%. Se utilizează combinatorul și numărul de treceri se reduce la minimum. Distrugerea crustei, astuparea crăpăturilor și combaterea buruienilor prin prașilă reduc, de asemenea, pierderile de apă din sol.

2. Fertilizarea culturilor. Administrarea îngrășămintelor chimice trebuie să țină cont de rezerva de apă a solului. Dozele mari, administrate în condiții de secetă, nu pot fi valorificate și se poate instala procesul de exosmoză. Îngrășămintele organice contribuie la structurarea solului și creșterea permeabilității pentru apă. Pe suprafețele fertilizate organic s-a constatat capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă decât pe suprafețele pe care fertilizarea s-a făcut preponderent chimic. De asemenea, humusul obținut în urma descompunerii îngrășămintelor organice are capacitatea de a înmagazina de șase ori mai multă apă și întârzie apariția fenomenului de secetă pedologică cu două-trei săptămâni (Popescu, 2016).

3. Asolamentul. Se vor avea în vedere asolamente lungi de 4-7 ani, în care să alterneze, controlat, plantele cu consum ridicat de apă cu cele cu consum specific redus și perioade de vegetație mai scurte.

4. Epoca și densitatea optimă de semănat. Semănatul în epocă optimă și cu densitate care să nu depășească 60.000 – 65.000 plante/ha au efecte directe asupra valorificării superioare a rezervelor de apă din sol. Arhitectura sistemului radicular influențează în mod deosebit alegerea densității de semănat (Hammer et al., 2009).

Ținând cont de aceste recomandări putem contribui parțial la acumularea și reținerea apei în sol, cu efect direct asupra creșterii, dezvoltării plantelor și obținerii unor producții mulțumitoare, care să ne aducă satisfacții atunci când încheiem un an agricol, indiferent cât de dificil ar fi acesta.

Articol scris de: DR. ING. ALINA AGAPIE, LABORATORUL DE BIOINGINERIE SCDA LOVRIN

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Porumbul este o cereală cu o mare capacitate de producție, dar și o arie largă de răspândire, fiind mai puțin influențată de schimbările climatice. Mai mult decât atât, are o rezistență mare la secetă, ploi abundente, dar și la boli și dăunători, iar lucrările agrotehnice și de recoltare pot fi mecanizate total.

Activitatea de ameliorare a porumbului hibrid de la SCDA Turda a fost inițiată odată cu înființarea Stațiunii Experimentale pentru Cultura Porumbului Turda, în anul 1957 (63 de ani). Obiectivele specifice ale acestei unități de cercetare au vizat crearea hibrizilor de porumb adaptați zonelor cu climat termic limitat, hibrizi care să valorifice cât mai bine resursele termice locale, respectiv hibrizi care să aparțină grupelor de maturitate FAO 200-300. Față de alte zone ale țării, Transilvania ridică unele probleme particulare pentru cultura porumbului, din cauza reliefului frământat și a solurilor adesea cu particularității diferite de la o parcelă la alta, a regimului termic mai deficitar, a intervalului fără îngheț relativ mai scurt, a diversității climatice.

Între anii 1957 și 2021, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Turda au fost omologaţi 44 de hibrizi: 8 hibrizi dubli, 20 de hibrizi triliniari şi 16 hibrizi simpli. Doi dintre hibrizii simpli, Turda 335 şi Turda 2020, au fost înregistraţi pe 29 martie 2021, în urma şedinţei la care au participat membrii Comisiei de înregistrare a soiurilor de plante agricole şi horticole, care au luat în discuţie documentaţia tehnică prezentată de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS).

Turda 335, hibrid simplu semitimpuriu, FAO 380

La realizarea hibridului Turda 335 au colaborat cercetătorii Voichița Haș, Ana Copândean, Nicolae Tritean, Andrei Varga, Carmen Vana, Roxana Călugăr, Felicia Mureșanu și Laura Șopterean.

Perioada de vegetaţie de la semănat la maturitatea tehnică este de 160±16 zile, respectiv 1160±18 grade termice utile (≥10⁰C).

Planta este cu o talie înaltă 293±7 cm, cu o înălţime a inserţiei ştiuletelui principal de 101±9 cm, 13-15 frunze cu port semierect, la maturitatea fiziologică, stay-green.

Știuletele este de formă mai mult cilindrică, cântărind 180±20g, 16-20 rânduri de boabe pe știulete, rahisul de culoare albă.

Bobul prezintă o textură dentată, de culoare galben – portocaliu, cu MMB de 350±20 g și un randament de 84-86 %.

Compoziția chimică a boabelor: proteină 12-13 %, grăsimi de 4.0-4.2 % și amidon de 69-70 %.

Hibridul Turda 335 are o rezistență foarte bună la temperaturile scăzute din prima parte a perioadei de vegetație, rezistență bună la căderea plantelor şi frângerea tulpinilor și toleranță bună la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor.

Hibridul Turda 335 se remarcă printr-un ritm crescut de pierdere a apei din bob, la maturitate.

În ceea ce privește producţia de boabe, în rețeaua ecologică a ASAS a înregistrat un potențial de producţie de 20.025 kg/ha la Tg. Mureș în anul 2018, iar în rețeaua ecologică a ISTIS potențialul de producție a fost de 21.808 kg/ha (CTS Dej, 2019), 17.282 kg/ha (CTS Rădăuți, 2019) și 16.459 kg/ha (CTS Satu Mare, 2020).

Referitor la zona de cultură, se recomandă a se cultiva în Câmpia Transilvaniei, podișurile limitrofe, luncile râurilor Mureș, Someș și Târnave, centrul și nord-estul Moldovei, precum și zonele colinare din vestul țării.

Hibridul Turda 335 se pretează la culturi intensive, asigurând o densitate de 70.000 plante/ha.

Turda 2020, hibrid simplu semitimpuriu, FAO 380

La realizarea hibridului Turda 2020 au colaborat cercetătorii Ana Copândean, Voichița Haș, Nicolae Tritean, Andrei Varga, Carmen Vana, Roxana Călugăr, Felicia Mureșanu și Laura Șopterean.

Perioada de vegetaţie de la semănat la maturitatea tehnică este de 160±16 zile, respectiv 1160±18 grade termice utile (≥10⁰C).

Planta are talie înaltă 300±10 cm, cu o înălţime a inserţiei ştiuletelui principal de 139±4 cm, 13-14 frunze cu port semierect, la maturitatea fiziologică, stay-green.

Știuletele are o formă mai mult cilindro-conică, cu greutatea de 200±20g,  20 rânduri de boabe pe știulete, rahisul de culoare roșu intens.

Bobul prezintă o textură dentată, de culoare galben–închis, cu MMB de 260-280 g și un randament de 82-84 %.

Compoziția chimică a boabelor: proteină 11-12 %, grăsimi de 6.0-6.32 % și amidon de 66-67 %.

Hibridul Turda 2020 are o rezistență foarte bună la temperaturile scăzute din prima parte a perioadei de vegetație, rezistență bună la căderea plantelor, rezistență mijlocie la frângerea tulpinilor și toleranță bună la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor.

Producţia de boabe obținută în rețeaua ecologică a ASAS a arătat un potențial de producție de 20.471 kg/ha la Tg. Mureș în anul 2018, iar în rețeaua ecologică a ISTIS potențialul de producție a fost de 21.065 kg/ha (CTS Dej, 2019), 17.117 kg/ha (CTS Rădăuți -2019) și 16.921 kg/ha (CTS Rădăuți-2020).

În ceea ce privește zona de cultură, se recomandă a se cultiva în Câmpia Transilvaniei, podișurile limitrofe, luncile râurilor Mureș, Someș și Târnave, centrul și nord-estul Moldovei, precum și în zonele colinare din vestul țării.

Referitor la cerinţele agrotehnice specifice, Turda 2020 se pretează la culturi intensive, asigurând o densitate de 70.000 plante/ha.

Articol scris de: DR. ING. ANDREI VARGA, CERCETĂTOR ȘTIINȚIFIC SCDA TURDA

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La data de 10 august 2021, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin s-a înregistrat zbor maxim al dăunătorului Ostrinia nubilalis (generația a II-a) la capcanele Csalomon Bisex.

SCDA Lovrin monitorizează acest dăunător în parteneriat cu compania FMC Agro Operational România. La cele trei capcane pentru O. nubilalis au fost capturați marți, 10 august 2021, 188 de fluturi. Considerăm că în această săptămână insecta va atinge maximul de zbor în mai multe zone din țară.

Controlul fitosanitar efectuat în culturi de porumb de pe teritoriul SCDA Lovrin arată prezența pupelor, adulților, pontelor și a primelor larve din generația a doua de Ostrinia.

În următoarele zile recomand fermierilor să treacă la verificarea culturilor. A doua generație de O. nubilalis este mult mai greu de gestionat. Cercetările din domeniu arată că pentru generația a doua de Ostrinia momentul optim de combatere este foarte greu de stabilit.

Metoda cea mai bună este controlul culturilor de porumb pentru stabilirea numărului de ponte prezente pe plante. Această verificare trebuie să înceapă în momentul în care fluturașii de Ostrinia sunt captați cu ajutorul capcanelor feromonale. Hibrizii de porumb tardivi sunt predispuși la atac. Acele culturi care la sfârșitul lunii iulie - începutul lunii august sunt verzi, unde polenizarea este în toi sau unde mătasea este încă verde sunt preferate de dăunător pentru depunerea pontelor.

În consecință, este momentul să începeți controalele în vederea găsirii pontelor și stabilirii momentului de aplicare a tratamentului (dacă este cazul). Pontele trebuie căutate în zona frunzelor de deasupra știuletelui și dedesubt. Eu le-am găsit, în general, pe frunzele de deasupra știuletelui. Trebuie să știți că depunerea pontelor de către femelele generației a doua poate dura 3 - 4 săptămâni. Este dificil de controlat această insectă din cauza mobilității și eșalonării stadiilor.

Momentul optim de combatere trebuie stabilit cu mare grijă, în urma verificării pontelor. Dacă se impune un tratament, el ar trebui efectuat atunci când marea majoritate a pontelor ar fi în pragul eclozării sau în stadiul de „cap negru”.

Accesați aplicația ArcTM farm intelligence gratuit. În următoarele zile va fi emisă avertizarea cu privire la efectuarea tratamentelor fitosanitare.

Fotografiile care însoțesc acest material sunt realizate de: Klaudia Kincel și Florina Iovanov

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, în parteneriat cu FMC Agro Operational România, oferă fermierilor, prin intermediul aplicației ArcTM farm intelligence, în mod gratuit, informații cu privire la monitorizarea dăunătorului Ostrinia nubilalis din culturile de porumb, pentru a gestiona corect și eficient acest dăunător periculos.

Toate cercetările realizate până în prezent cu privire la Ostrinia nubilalis și în mod special a monitorizării cu ajutorul capcanelor feromonale arată că, din mai multe motive, numărul fluturilor capturați la acestea nu oferă predicții fiabile cu privire la infestarea larvară ulterioară. Cu toate acestea, monitorizarea zborului oferă informații valoroase mai ales în ceea ce privește ovipoziția. Ostrinia nubilalis preferă să își depună ponta pe porumbul semănat devreme. Din ce motiv? Pentru că fluturii sunt atrași să depună ouăle pe plantele mai înalte și mai verzi (cam peste 45 cm înălțime).

Din punctul de vedere al ecologiei dăunătorului, în acest an constatăm o întârziere de două săptămâni în biologia acestuia, din cauza condițiilor climatice răcoroase din această primăvară.

Putem spune că la 30 iunie 2021 sunt îndeplinite cele trei criterii care stau la baza avertizării combaterii unui dăunător: criteriul biologic (zbor maxim al adulților, ponte și larve de vârsta I, II și III pe plante), criteriul ecologic (la Lovrin s-au însumat 550 grade C ceea ce înseamnă că larvele de vârsta I, II și III sunt prezente), criteriul fenologic (femelele depun ouăle pe plantele avansate în vegetație, care au mai mult de 45 cm înălțime).

În consecință, vă avertizăm că, în această perioadă, s-a înregistrat zborul maxim al fluturilor de Ostrinia nubilalis la capcanele cu feromoni și momeli alimentare din Banat, Crișana, Muntenia, Moldova, Oltenia (zone la care capcanele sunt validate de mine), dar și în alte zone din România.

De asemenea, la data de 29 iunie 2021, în culturile de porumb mai avansate în vegetație au fost observați adulți de Ostrinia nubilalis, ponte și primele larve eclozate. Larvele din generația I sunt văzute adesea în zona verticilului plantelor. Ele pătrund în nervura frunzelor, în panicul (pe care îl perforează) și mai târziu în tulpină.

Comparativ cu anul trecut, în acest an, dezvoltarea dăunătorului a fost stagnată de condițiile climatice răcoroase din această primăvară. Dacă în 2020, la 16 iunie erau deja prezente primele larve în câmpurile de porumb, în 2021, în Banat, primele larve au fost observate la 25 iunie, iar prima pontă la 18 iunie.

Primul tratament se aplică la avertizare

Când avertizarea a fost lansată, este timpul să efectuați un control în culturi. Verificați într-un lan mai mult de 100 de plante. Larvele pot fi văzute în zona verticilului plantelor de porumb, iar pontele pe dosul frunzelor în zona nervurii principale.

Decizia de a utiliza insecticide sau bioinsecticide pentru combaterea sfredelitorului tulpinilor de porumb trebuie luată după un control fitosanitar serios al culturilor, dar nu trebuie să întârzie mai mult de 2 - 3 zile de la momentul primirii avertizării.

Repetarea tratamentului se recomandă după 7 - 8 zile, acolo unde densitatea dăunătorului este mare.

În culturile de porumb zaharat și în loturile de hibridare se poate interveni dacă situația din teren impune efectuarea unor tratamente. Porumbul zaharat este preferat de această insectă.

În loturile de hibridare și nu numai, pot fi utilizate bioinsecticide pe bază de Beauveria bassiana și Bacillus thuringiensis kurstaki [Huang F. et al., 1999b; Lereclus D. et al., 1993].

Dăunătorul mai poate fi combătut și prin lansări de viespi oofage, Trichogramma maydis în doză de 100000 viespi/ha (2 tratamente). Lansările se fac atunci când se înregistrează maximul curbei de zbor al adulților [Roșca et al., 2011].

Combaterea chimică se poate face cu insecticide pe bază de: indoxacarb (AVAUNT 150 EC), clorantraniliprol (CORAGEN 20 SC), clorantraniliprol + lambda - cihalotrin etc. Aceste produse sunt omologate pentru combaterea Ostriniei nubilalis în România, sunt prietenoase cu entomofagii, au efect ovicid și larvicid foarte bun și pot fi aplicate și la temperaturi mai ridicate (chiar și la 34 grade C). Respectați dozele și momentele optime de aplicare.

De obicei, nu se fac tratamente chimice de combatere decât în cazuri speciale de atacuri masive și doar atunci când se mai poate intra în cultură pentru tratamentele terestre.

Acolo unde se practică monocultura timp îndelungat, tratamentele sunt indicate. Insecticidele trebuie să ajungă pe teaca frunzei sau în verticilul plantei pentru ca larvele din acele zone să moară înainte să pătrundă în tulpini [Roșca et al., 2011].

ATENȚIE!

Decizia de efectuare a unui tratament trebuie luată la 2 - 3 zile de la emiterea avertizării și obligatoriu după ce culturile au fost verificate. Este important ca larvele să fie eclozate în număr cât mai mare. Tratamentul cu insecticide chimice, bioinsecticide și chiar entomofagi trebuie aplicat înainte ca larvele să pătrundă în tulpini. Din momentul în care au pătruns în tulpini, nu mai pot fi omorâte.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, în parteneriat cu compania FMC Agro România, monitorizează zborul adulților de Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis în mai multe zone din țară cu ajutorul aplicației ArcTM Farm Intelligence, pe care fermierii o pot descărca în mod gratuit. Scopul acestui program de prognoză și avertizare este de a stabili momentele optime de combatere ale celor doi dăunători. Stabilirea momentelor optime de combatere este foarte importantă deoarece ajută fermierii să-și eficientizeze tratamentele fitosanitare în culturi. Astfel, cheltuielile cu pesticidele vor fi mai mici, iar mediul va fi protejat.

În această perioadă s-a înregistrat la capcanele cu feromoni și momeli alimentare zbor maxim al dăunătorului Helicoverpa armigera (omida fructificațiilor). Pragul maxim de alertă a fost depășit în mai multe zone din Banat și Crișana, dar și din alte zone din țară. Numărul de fluturi capturați cu ajutorul capcanelor a ajuns în unele localități din România la 300/capcană/citire, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu o populație numeroasă la prima generație. În Banat, s-a înregistrat la capcane maxim de zbor în urmă cu câteva zile, când numărul de capturi a trecut de 150/capcană/citire. Acum, curba de zbor a dăunătorului Helicoverpa armigera este în scădere. Curbele maxime de zbor indică o activitate intensă a dăunătorilor (împerechere, depunere ouă).

Controlul primei generații a dăunătorului va diminua mult a doua generație

La câteva zile de la maximul curbei de zbor, se recomandă efectuarea controalelor fitosanitare în culturile preferate de dăunător (porumb, sorg, tomate, fasole, soia, lucernă, tutun etc.) și efectuarea unui tratament, dacă este cazul. Controlul primei generații a dăunătorului va diminua mult a doua generație, care este extrem de păguboasă, mai ales la porumb și soia.

La această dată, primele larve de Helicoverpa armigera pot fi găsite în culturile de mazăre, unde se hrănesc pe păstăi. Hrana preferată a larvelor constă în frunze, flori, boboci florali, fructe, semințe. Larvele tinere se hrănesc pe frunze, iar pe măsură ce cresc se vor îndrepta către flori și fructe.

La porumb, foarte periculos este atacul din perioada de mătăsire. Femela depune ouăle pe mătase, iar tinerele larve vor consuma mătasea, după care trec pe știulete.

Decizia de efectuare a tratamentelor trebuie luată în urma unui control fitosanitar. Dăunătorul poate fi combătut cu metode chimice, dar și biologice în cazul culturilor ecologice.

Substanțele chimice recomandate pentru combatere sunt: clorantraniliprol și clorantraniliprol + lambda - cihalotrin (după „Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România” 2019).

În combaterea biologică pot fi utilizate preparate pe bază de NPV (nucleopoliedrovirus) și Bacillus thuringiensis, Beauveria bassiana, Metarhizium anisopliae.

Când pot fi efectuate tratamentele

Este bine ca tratamentele să fie efectuate atunci când larvele pot fi ucise cu ușurință.

Momente recomandate:

• Când larvele sunt mici și foarte mici, între 1 - 7 mm (pot fi omorâte cu doze mici de insecticid).

• Când se hrănesc la suprafața organelor sau în timpul deplasării (pot fi ucise mai ușor).

• Înainte de a pătrunde în inflorescențe, știuleți, păstăi, capsule (sunt mai greu de omorât sau chiar imposibil).

Larvele de Helicoverpa armigera trec prin șase stadii de dezvoltare. Cele din stadiile I și II se hrănesc cu frunze fragede, iar pagubele nu sunt vizibile. Din stadiul III, larvele produc daune vizibile. Dimensiunea larvelor din stadiul III este cuprinsă între 8 și 13 mm. În acest stadiu ele pot fi ucise cu ușurință. Stadiile cele mai dăunătoare sunt V și VI, când larvele sunt mari, agresive și rezistente la insecticide sau bioinsecticide.

De reținut!

În paralel cu zborul de Helicoverpa armigera se înregistrează și zbor de Autographa gamma. Atenție la atacul larvelor de „buha gamma” în culturile de soia, sfeclă, porumb, tomate, cartof, varză etc! Sunt prezente. Despre „buha gamma” mai multe într-un material viitor.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html