Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru Danemarca în vederea sprijinirii fermierilor crescători de animale. Valoarea totală a sprijinului este de 53 milioane de euro.

Schema, care are ca scop sprijinirea crescătorilor de animale pentru a reduce emisiile de metan, se va desfășura până la 31 decembrie 2027. Ajutorul va lua forma subvențiilor directe și va acoperi până la 100% din costurile eligibile, contribuind la îndeplinirea obiectivului național obligatoriu de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectoarele agricol și forestier.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760.241.000 lei pentru implementarea Programului pentru Școli al României.

Bugetul total se împarte astfel:

• 96.176.000 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;

• 370.676.000 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;

• 217.063.000 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.

În anul școlar 2024-2025 vor beneficia prin Program de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și măsuri educative aferente acestor produse, un număr de 1.908.231 preșcolari din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și preșcolari și elevi incluși în învățământul special.

Solicitanţii sprijinului financiar din FEGA pentru furnizarea fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate şi derularea măsurilor educative aferente (consiliile județene și/sau consiliile locale ale municipiilor, orașelor, comunelor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București) transmit la Centrele APIA, prin intermediul sistemului informatic al Agenției, cereri de plată, la sfârşitul fiecărui an şcolar, în termen de trei luni de la sfârşitul perioadei pe care o vizează.

În colaborare cu Ministerul Educaţiei, solicitantul de ajutor financiar din FEGA are obligaţia de a verifica activitatea instituţiilor de învăţământ beneficiare privind înregistrarea în sistemul informatic a numărului de preşcolari şi elevi prezenţi la cursuri, precum şi a numărului de porţii consumate pe parcursul unei zile de şcoală şi a perioadei cererii de plată, conform catalogului şcolar.

În cazul în care valoarea totală a cererilor de plată depuse de solicitanţi depăşeşte plafonul anual din FEGA pentru acordarea gratuită de fructe şi legume, respectiv de lapte şi produse lactate, valoarea ajutorului financiar aferent fiecărei cereri de plată eligibile se stabileşte proporţional cu încadrarea în plafonul anual respectiv.

Plata ajutorului financiar din FEGA se face de APIA în termen de trei luni de la data depunerii cererilor de plată, cu încadrarea în sumele alocate cu această destinaţie. Dacă până la data efectuării plăţilor au fost declanşate anchete administrative care nu au fost finalizate, termenul de trei luni se prelungeşte până la încheierea anchetelor administrative prin care s-a constatat eligibilitatea cererii de plată.

În anul şcolar 2024-2025, disponibilul de produse achiziţionate în cadrul Programului pentru şcoli al României neconsumate din motive obiective se redistribuie în cadrul colectivului de preşcolari şi elevi din instituţia de învăţământ respectivă, astfel încât instituţiile de învăţământ să nu mai fie obligate la plata contravalorii produselor neconsumate.

APIA precizează că, în anul școlar 2023-2024 au beneficiat de produsele distribuite în 9.134 de instituții de învățămînt, un număr de 1.131.330 preșcolari din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și preșcolari și elevi incluși în învățământul special. 

Mai jos sunt prezentate sumele defalcate pe județe pentru acordarea gratuită de fructe şi legume proaspete, respectiv lapte și produse lactate și pentru derularea măsurilor educative în anul școlar 2024-2025 pentru care APIA a fost desemnată autoritate națională competentă pentru implementarea, monitorizarea, controlul și acordarea de ajutoare financiare din FEGA.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

O afacere agricolă nu e ușor de gestionat nicăieri în lume. În Europa „înverzită” parcă e și mai dificil, iar creșterea animalelor este dintotdeauna văzută drept cea mai grea și mai „murdară” activitate. Însă, produsele provenite de la animale sunt și gustoase, și sănătoase. Despre creșterea vacii pentru lapte, situația actuală și multe alte subiecte de interes pentru crescători, am vorbit cu directorul executiv al Asociației HolsteinRo, medicul veterinar Ionuț Lupu, cel care de puțină vreme este și fermier.

Reporter: Ce înseamnă Asociația Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” astăzi, în 2024?

Ionuț Lupu: În prezent, înseamnă un număr de 67 de fermieri cu o medie de 475 de vaci la muls. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce avem la nivel naţional, este enorm. Îi considerăm cei mai progresivi fermieri care sunt în momentul de faţă pe zona producţiei de lapte. Din fericire pentru noi, avem alături un grup mare de fermieri din Germania şi din Olanda, practic vorbim de DN Agrar care mulge în momentul de faţă peste 6.500 de capete, vorbim, de asemenea, de Coremans, cu investitori olandezi, fermă în care se mulg undeva la 2.000 de capete. Vorbim, totodată, de investitori mari din România, de fermieri mari, cum este domnul Afiliu de la Buzău, Șerban Nicuşor de la Agroserv Măriuţa, domnul Gavrilă Tuchiluș de la Agrimat Matca, domnul Liviu Bălănici de la Panifcom Iaşi…

„Am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA.”

Reporter: Toţi, cu ferme de peste o mie de capete.

Ionuț Lupu: Peste o mie de capete. Suntem foarte mândri de faptul că în câteva dintre ferme am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA. S-au făcut investiţii, avem fermieri progresivi, avem medici veterinari şi nutriţionişti, şefi tehnologi şi şefi de fermă care sunt foarte bine pregătiţi şi, în momentul de faţă, putem spune că vaca de lapte poate avea viitor, dacă vorbim de acest segment al fermelor mari şi foarte mari.

Trebuie să vedem însă ce se întâmplă cu viitorul laptelui sau al producţiei de lapte în România. În momentul de faţă, fermele din HolsteinRo şi ale partenerilor noștri, când spun parteneri spun ferme medii şi mari care nu au animale din rasa Holstein şi nu sunt membri, dar care au îmbrăţişat punctele noastre de vedere, produc undeva în jur de 55-57% din laptele pe care procesatorii îl colectează din România. Dar mult lapte vine din zona fermelor mici şi foarte mici, iar acolo trebuie să se facă nişte ajustări în perioada imediat următoare. Am discutat cu domnul Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui (APRIL), legat de situația actuală, de importuri. Noi am făcut un calcul foarte simplu, am încercat să luăm toate informaţiile de la raft, cantităţile de lapte şi produse lactate comercializate, ce se consumă, să vedem exact care este necesarul, am convertit produsele lactate în lapte materie primă şi vedem că, grosso modo, producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.

„Producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.”

Reporter: Vorbim de 35% doar din ce pune la dispoziţie HolsteinRo sau tot ce se produce la nivel naţional?

Ionuț Lupu: La nivel naţional. Producţia totală estimată de INS este de aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone, iar necesarul este de peste trei milioane de tone. Prin urmare, plecând de la aceste informări, socotelile sunt foarte clare. Avem nevoie de ferme care să producă lapte pentru piaţă, piaţa este foarte dinamică, piaţa este din ce în ce mai exigentă, vedem că procesatorii încep din ce în ce mai mult să-şi unească forţele şi vedem deja grupuri mari care au făcut investiţii şi au achiziţionat mai multe fabrici, deci piaţa este într-o dinamică permanentă, iar fără ca fermierii să aibă soliditate şi să poată să-şi facă planuri pe termen mediu şi pe termen lung, viitorul vacii de lapte poate fi pus sub semnul întrebării. Însă, având în vedere modul în care s-au dezvoltat fermele noastre, în urmă cu mai bine de zece ani, când am preluat funcţia de director executiv al organizaţiei, vorbeam de o medie de 230-240 de capete, iar acum vorbim pe un număr relativ similar de fermieri, în medie, de 470-475 de capete. E mult, dar cred că acesta este viitorul. Ne uităm, în primul rând, la Ungaria, care este principalul nostru competitor, ne uităm la Polonia, la modul inteligent în care autorităţile din Polonia reuşesc să se poziţioneze şi faţă de Bruxelles, dar şi faţă de situaţia regională, şi investiţiile care se fac în bazinele de producere a laptelui, pentru că observăm faptul că în Polonia lucrurile s-au aşezat mult mai sănătos, vedem omologii consiliilor judeţene de la noi care vin şi fac investiţii, astfel încât să poată sprijini fermierii dintr-un anumit areal pentru a-şi centraliza producţia, pentru a observa la nivel regional unde este lipsa de lapte materie primă, reuşesc prin ataşaţii lor pe probleme economice să facă presiuni şi să accelereze acolo unde consideră că pot fi debuşee în anumite pieţe. Deci e un tot. Dacă până acum strigam: fermierii sunt miezul şi toţi ceilalţi trebuie să se pună la dispoziţia noastră, în momentul de faţă am început să schimbăm puţin optica, pentru că suntem sută la sută conştienţi de faptul că fermierii trebuie să lucreze într-un ecosistem alături de autorităţi, alături de forţa fantastică pe care o au Guvernul României şi oamenii pregătiţi pe care-i are, astfel încât să putem identifica pieţe importante pentru noi. De lapte nu putem vorbi, dar putem vorbi de juninci gestante, de material seminal pe care organizaţia noastră a început să-l producă, deci putem aduce plusvaloare atât în România, cât şi în fermele noastre.

„Subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia.”

Performanța, o problemă pentru crescătorii autohtoni

Reporter: Există o discrepanţă între producţia de lapte pe care o realizăm şi producţia de lapte necesară consumului populaţiei din țara noastră. Şi, totuşi, avem o problemă: preţurile. Sunt probleme legate de contracte. Societăţile, fermele mari, n-au această problemă sau o au, dar vorbind de ceilalţi, de micii fermieri şi care, să spunem, nu fac neapărat parte din HolsteinRo, dar sunt în alte asociaţii, acolo există o problemă foarte mare.

Ionuț Lupu: Vorbeam în urmă cu mai bine de un an de diferenţa mare de subvenţionare între România şi Ungaria. S-au făcut eforturi şi, chiar dacă au fost anumite emoţii personale, nu putem să nu vorbim apreciativ atunci când vine vorba fie de administraţia când la Ministerul Agriculturii era domnul Daea, fie când, acum, este domnul Florin Barbu, s-au făcut eforturi astfel încât fermierii care exploatează vaca de lapte să poată accesa măsuri precum bunăstare, porumb siloz, deci sunt realităţi în momentul de faţă pe care în urmă cu câţiva ani le strigam ca mari probleme şi iată că acum s-au făcut paşi. Multe dintre aceste lucruri pot fi ajustate şi îmbunătăţite, însă diferenţa aceasta mare de subvenţionare este în momentul de faţă în curs de rezolvare, pentru că fermele progresive, fermele medii şi mari pot să primească un supliment care să-i poată pune pe o poziţie de egalitate cu alţi producători europeni. Există o discrepanţă destul de mare între fermierul mic şi mare în România, noi am mai discutat-o, cu acel plafon la 250 de capete pentru sprijinul cuplat în zootehnie, însă este un subiect deja pe care n-am vrea să-l mai deschidem, pentru că ne-am dat seama că am afecta mult prea mult pe o zonă emoţională anumiţi lideri de organizaţii, motiv pentru care am spus că e mai bine şi mai sănătos pentru noi să ne focusăm pe lucruri care pot fi realizate mult mai facil. Iar porumbul siloz poate fi o astfel de măsură de sprijin. Poate fi, de asemenea, bunăstarea, pentru că e al doilea an în care fermierii au posibilitatea şi au depus deja cererile de plată în număr mai mare decât anul trecut, suntem aşadar cu o problemă oarecum rezolvată, acesta a diferenţei, sau cum spuneam, în curs de rezolvare.

Principala problemă este reprezentată de faptul că activăm pe o piaţă extrem de dinamică. Dacă privim la nivel macro, Fonterra, acel mare grup din zona Oceaniei, Noua Zeelandă, Australia, este foarte activ în Europa, este pe pieţele de capital, tranzacţionează cantităţi importante de lapte praf. Vorbim, de asemenea, de numeroase politici şi mesaje pe care le-am primit din Olanda, vedem că şi acolo se concentrează fermele, vorbim de zona Scandinaviei, care-şi asigură în momentul de faţă laptele în proporţie de 135-140%, tragem cât se poate de multe informaţii de la două organizaţii, una din Italia şi un institut de cercetare german, şi observăm că, din păcate, la nivelul regiunii Europa de Est, care este din Polonia până în Grecia, se asigură autoconsumul în proporţie de 113-114%. În acest context, când toate ţările din arealul nostru reuşesc să-şi asigure autoconsumul, ba mai mult, vin cu o producţie suplimentară pe care o pot arunca efectiv la un preţ mult mai jos decât al nostru, de aici apare această presiune nesănătoasă pe fermierii noştri.

Există o diferenţă de performanţă între producătorii noștri și cei din afară. Pentru că, dacă ne uităm la toate raportările, întrebăm colegii de la ANZ şi vedem că, la nivel naţional, animalele care sunt în registrele genealogice produc plus/minus undeva în jur de 3.700-4.000 de litri. Nu mai facem împărţirea aceea simplă între producţia raportată de INS şi numărul de animale, ar fi un adevărat dezastru. Deci, producem foarte puţin lapte pentru câte animale avem, subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia, cum reuşim să trecem de la 3.000 la 4.000, de la 4.000 la 7.000, de la 7.000 la 10.000. Fermierii HolsteinRo îşi fac destul de bine treaba, pentru că vorbim de medii de lactaţii de 11.000-12.000 litri/an, media este de peste 9.300 în momentul de faţă. Din păcate, la nivel naţional avem această mare problemă de performanţă, motiv pentru care noi am militat în permanenţă pentru creşterea efectivelor în fermele medii şi mari care au deja infrastructura, au logistica, au oamenii pregătiţi, ştiu să facă o furajare de calitate, au nişte medici veterinari foarte bine pregătiţi şi care lucrează după o abordare vest-europeană sau chiar abordare din SUA, deci viitorul va fi, din punctul meu de vedere – şi pot fi oricând contrazis – atunci când vorbim de laptele industrial, care merge spre industrializare, vorbim despre ferme medii şi mari. Pentru produse tradiţionale, acolo unde se pot implica consiliile locale, consiliile judeţene, pentru a dezvolta un brand regional sau judeţean e clar, fermierii mici şi foarte mici pot fi adunaţi în cooperative şi acolo se pot dezvolta proiecte extrem de interesante. Însă atunci când vine vorba de asigurarea autoconsumului, de securitatea naţională reprezentată de producţia de lapte, ar trebui să vorbim de aceste ferme medii şi mari care reuşesc să facă producţii. E greu în momentul de faţă, când vorbim de costuri care se apropie în multe cazuri de 1,8-1,9 lei pe litrul de lapte, să fii în permanenţă cu ghilotina deasupra capului şi să vorbeşti de 2 lei, de 1,7 pentru că ştii că în perioada anterioară ai avut 2,5. Fermierii sunt într-un stres permanent, îşi caută viitorul, îşi caută povestea pentru următorii ani şi e destul de complicat, ne dăm seama că acolo este limita de asigurare a profitabilităţii, iar la pragul acela nenorocit care, de multe ori, în cazul fermelor de lapte se duce spre minus, fermierii încep să aibă emoţii.

Folosim des cuvântul ecosistem, da, sunt fermieri, sunt procesatori, sunt supermarketuri şi, la final, este consumatorul care decide. Suntem o verigă în tot acest lanţ, înţelegem problemele procesatorilor, înţelegem faptul că atât timp cât au o ofertă importantă de lapte din Ungaria, care poate veni la un preţ mai jos decât al nostru, ar fi anormal să nu-l achiziţioneze pe acesta, când există o industrializare şi observăm produse precum lapte degresat, lapte condensat, adică există o ofertă foarte mare făcută de către cooperative sau de fabrici ale cooperativelor, care pot în momentul de faţă să asigure procesatorilor din România materii prime în volume constante şi importante. Este motivul pentru care provocarea pentru fermierii noştri este extrem de mare. Vedem că mulţi dintre fermierii HolsteinRo au făcut pasul către procesare, se zbat în relaţia cu supermarketul, acolo la raft este practic lupta pe care noi, cu toţii, ar trebui s-o ducem, fie că suntem cumpărători, fie că suntem fermieri, pentru că, din păcate, deşi sunt fonduri disponibile, noi, deocamdată, nu am făcut campanii de promovare pentru consumul de lapte românesc. Avem nevoie de o campanie naţională, avem nevoie de a transmite mesajul către consumator, că una este să aloci din puţinul venit pe care-l are fiecare consumator, şi modul în care-şi chiverniseşte fiecare consumator în momentul de faţă fiecare bănuţ, deci să-l aloce unui fermier român, garantând în felul acesta o întoarcere a banilor în economie, decât să mergem să subvenţionăm fermierii din alte ţări.

„Traderii sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia, către țările arabe din zona mediteraneeană, care sunt interesate de juninci gestante.”

Reporter: Dar au fost şi sunt în continuare fonduri pentru promovarea alimentului românesc.

Ionuț Lupu: Aşa este. Aceasta este propunerea pe care noi o avem şi în momentul de faţă în interiorul organizaţiei, acesta este unul dintre elementele pe care vrem să pedalăm foarte mult, pe de o parte avem nevoie de o promovare a produselor româneşti, a laptelui românesc, iar pe de altă parte trebuie să vedem cum reuşim să ne poziţionăm faţă de problemele de mediu. Acum sunt schimbările politice şi la nivel naţional, şi european, însă noua componenţă a Parlamentului European, presiunile care vor fi făcute de către verzii europeni pe tot ce înseamnă acest concept de vacuum industrial sunt lucruri despre care putem spune că se află într-o adormire şi putem să stăm oarecum liniştiţi. Dar nu e chiar aşa, pentru că tăvălugul va veni. Dacă ne uităm doar la producţia de biogaz, în multe dintre ţări, cum este Italia sau Germania, vorbim de 4.000-5.000 de digestoare active, de ferme sau cooperative care au făcut astfel de investiţii, care au reuşit să treacă la un pas următor, au reuşit să condenseze acest biogaz, reuşesc să injecteze în reţelele lor, legislaţia este mult mai permisivă. La celălalt pol se află românii, unde avem două ferme care au făcut astfel de investiţii, cu probleme foarte mari în asigurarea mentenanţei şi în a reuşi să facă digestorul, pentru că putem face o paralelă foarte clară între rumenul unei vaci şi un digestor, procesele sunt oarecum asemănătoare, iar modul în care un nutriţionist vine şi face o astfel de reţetă pentru digestor va duce practic la falimentul sau succesul acelui proiect. Din păcate, suntem în perioada de pionierat în biogaz. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, de la care am observat o totală deschidere, astfel încât ghidurile pentru apelul 12D, care face referire tocmai la biogaz şi la compost, să sufere o serie de ajustări, astfel încât reglementările, pentru că erau nişte lucruri care blocau fermierul în a-şi compensa măcar costurile pe care le avea cu consumurile de energie în alte puncte. Vă dau un exemplu, mulţi dintre ei au început să-şi facă, pentru staţiile de pompare: mergeau pe generatoare, au reuşit să-şi facă branşamente, au nevoie să producă biogaz, iar ulterior, injectând în reţea, să poată să-şi compenseze costurile cu energia în alte puncte de consum. Sunt lucruri de ajustare, discuţiile se vor purta la Consiliul Concurenţei şi la ANRE, astfel încât în perioada imediat următoare fermierii să aibă acces la aceste fonduri şi să ştie că atunci când fac o investiţie de peste trei milioane de euro, aşa cum este cazul biogazului – bineînţeles au nevoie şi de o cofinanţare şi să se îndatoreze –, lucrul acesta le va aduce un avantaj clar, nu va fi doar o rezolvare a problemei de mediu, aşa cum poate părea în momentul de faţă, ba, mai mult, ducându-se într-o zonă de pierderi.

Reporter: Pentru un fermier, investiţia este foarte mare, peste trei milioane de euro, mulți bani. Ca să faci o investiţie de genul acesta, trebuie să ai şi o finanţare bună, din afară, dar şi pentru partea de contribuţie să fie o dobândă OK, adică să poată fi suportată. Cum ajungem aici? Pentru că trebuie să existe nişte programe clare, concrete, care să-l stimuleze pe fermier să facă lucrul acesta.

Ionuț Lupu: Ele sunt în momentul de faţă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, însă trebuie să avem o serie de ajustări, de reglaje, astfel încât fermierul să poată produce off-grid, on-grid, în funcţie de posibilităţi, să poată injecta surplusul în reţea. Sunt lucruri care trebuie ajustate din acest punct de vedere, şi asta am spus mai devreme, faptul că există deschidere din partea Ministerului Mediului şi a nevoii de a discuta cu celelalte agenţii şi ministere implicate, astfel încât acest lucru să poată fi posibil.

În Italia, în ultimii doi ani, există un concept 2.0 în tot ce înseamnă agricultura italiană, practic există o finanţare făcută, dar indirectă, prin intermediul băncilor. Se subvenţionează practic doar acele proiecte care sunt bancabile. Realizarea unui studiu de fezabilitate este extrem de importantă, este piatra de temelie. Însă în momentul în care orice proiect ajunge în faţa specialistului din bancă, încep să apară cele mai multe probleme. Toţi cei care lucrează cu AFIR sau alte instituţii de finanţare ştiu că acolo este cea mai mare problemă: modul în care reuşeşti să convingi bancherul de faptul că proiectul tău este eligibil, că poate să genereze profit în perioada pe care ţi-ai asumat-o, iar în România, în momentul de faţă, sunt foarte multe necunoscute legate de acest biogaz. Pe de o parte, sunt problemele tehnice, de mentenanţă şi de asigurare a unei eficienţe cât mai mari în producere, pentru că, având aceeaşi materie primă, în condiţiile în care ai materie primă de bună calitate, nu reuşeşti pe baza microorganismelor pe care le foloseşti, a modalităţii de încălzire a digestorului, să ai aceeaşi eficienţă ca unul care are aceste informaţii şi care ştie cum să lucreze cu toate aceste elemente. Deci sunt lucruri de bază pe care în momentul acesta nu le controlăm. În condiţiile în care am avea o minimă eficienţă, am putea să injectăm şi să producem energie şi apă caldă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu această apă caldă, pentru că în toate ţările scandinave apa caldă înseamnă aur pentru tot ce înseamnă încălzire în zona publică – grădiniţe, primării, dispensare, spitale, alte instituţii conexe care vin şi utilizează apa caldă din aceste digestoare. Este foarte facil. Vorbim de programul Tomata, cu toţii-l apreciem, însă e aberant, în condiţiile în care putem face digestoare putem obţine aproape gratis apă caldă şi să avem legate de aceste digestoare solarii sau sere încălzite cu apa respectivă. Deci totul este un ecosistem, lucrurile se leagă foarte sănătos, logic, însă trebuie doar noi să reuşim să le aşezăm în ordinea sănătoasă, firească.

Cerere în creștere de juninci gestante

Reporter: Unde ar trebui să fie nivelul de subvenţionare pentru ca fermierul român, crescător de vaci pentru lapte, să fie la concurenţă normală cu fermierul european?

„În 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000.”

Ionuț Lupu: Am spus clar. E dificil pentru noi să mergem spre Cehia sau Polonia, ne raportăm la fermierii maghiari. În condiţiile în care vorbim de o subvenţie de 750-800 de euro pentru fermele din Ungaria, considerăm că acolo este o zonă normală de finanţare. Faptul că noi ne apropiem de această valoare este un lucru extrem de important. Însă mult mai important este mediul în care fermierul îşi desfăşoară activitatea. Plecând de la finanţare, de la relaţia cu băncile, până când consiliile judeţene care se pot implica în aceste activităţi. Revin la Polonia: atât timp cât consiliile judeţene vin şi fac investiţii într-un centru logistic în care există capacităţi de stocare a laptelui, a legumelor şi fructelor, a cărnii, există logistică, vorbim de camioane care pot fi ale consiliilor judeţene şi puse la dispoziţia grupurilor de producători, există motorină subvenţionată, astfel încât produsele să ajungă mult mai ieftin pe pieţele domestice, dar chiar şi din Ungaria spre România, există o subvenţionare pentru crearea unor fluxuri de marfă către alte state, aici este lucrul cel mai sănătos pentru noi. Dacă până acum nu vorbeam niciodată – şi trec din zona producţiei de lapte în zona junincilor – despre faptul că până acum câţiva ani exista un flux destul de important de animale vii din Olanda, Germania, Ungaria către România, vedem că în momentul de faţă traderii de animale din toate aceste state sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia. Țările arabe din zona mediteraneeană sunt interesate de juninci gestante. Vorbim de Iordania, de Cipru. Ne îngrijorează faptul că în 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000. Deci vedem o deschidere totală. Vedem Polonia care exportă spre est – e bine sau nu, nu ştim, dar vedem pe raportările pe care le primim că efective importante, peste 17.000 de capete, au plecat spre Rusia.

Reporter: Câte capete sunt în Ungaria, spre deosebire de ce avem noi?

Ionuț Lupu: În Ungaria sunt 170.000 de capete înscrise în registrul genealogic al Holstein Ungaria. În România, depăşim 600.000. Din păcate, performanţa face diferenţa şi în acest domeniu. Şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria, cu 35.000 de capete exportate, în Polonia 20.000 de capete, Cehia, tot aceeaşi zonă, 25.000-30.000 de capete exportate preponderent spre Turcia, şi vedem interesul traderilor, iar noi rămânem într-o stare latentă aşteptând sau criticând în permanenţă administraţia de la Ministerul Agriculturii sau pe alţii că sunt mult mai rapizi, mai aprigi decât noi, eu cred că e în primul rând problema noastră. Avem nevoie de o subvenţionare nouă pentru a compensa costurile cu achiziţia materialului seminal sexat, pentru că doar aceasta este modalitatea, nu programele de minimis. Este inutil ca într-o fermă mică sau medie, care nu are infrastructură, nu are oameni pregătiţi, nu are furajare bună, să aduci animale cu o performanţă de 10.000, 12.000, 14.000 de litri de lapte pe an. Prima noastră întrebare este cât de aproape este abatorul, pentru că e clar că exploatarea unor astfel de animale nu poate fi făcută în ferme care nu au această infrastructură în spate. E clar. Sunt şi fermieri mici care au valori, care ştiu exact ce au de făcut, care îşi cunosc animalele nu după crotalie, după nişte numere, aşa cum le cunoaştem noi, ci cu numele pe care l-au dat încă de când erau viţele, e o cu totul altă abordare. Da, dar accesul la piaţă îi va fi din ce în ce mai dificil şi fermele mari şi medii care livrează constant cantităţi importante de lapte vor fi cele care vor avea întâietate.

De la medic veterinar și jurnalist, la propria fermă de taurine

Reporter: Aveți propria fermă de vaci cu lapte. De ce v-ați implicat în acest sector într-o perioadă dificilă, adică v-ați cam aruncat cu capul înainte...

Ionuț Lupu: N-am rezistat tentaţiei! Sunt alături de fermierii HolsteinRo de aproape 12 ani. Sunt implicat în activitate zi de zi şi am văzut şi bunele, şi relele, şi greşelile, şi punctele forte, m-am crezut foarte isteţ şi am zis: acesta este drumul pe care îmi doresc să merg. Este un drum extrem de dificil, pentru că am accesat o măsură în urmă cu câţiva ani şi plecând de la partea de finanţare, de la modul în care reuşeşti să faci licitaţiile şi să găseşti un antreprenor general care să facă în bune condiţii lucrările, modul în care reuşeşti să formezi echipa, astfel încât să nu ai probleme în fermă, accesul: una este să preiei o fermă veche şi alta e să faci în mijlocul unui câmp o fermă fără acces, fără infrastructură. Sunt zbateri pe care mi le-am asumat şi pe care până acum câţiva ani nu le aveam, dar acum le am. Şi înţeleg mult mai bine.

Probabil că mulţi dintre cititori ştiu că am avut o experienţă scurtă la APIA, a fost una extrem de importantă pentru mine, pentru că am înţeles modul în care gândeşte un funcţionar public, modul în care se raportează un funcţionar public la fermier, modul în care un fermier trebuie să se poziţioneze în relaţia cu APIA, pentru că e clar, un funcţionar public este un om de birou, dedicat, pasionat, însă este un om de birou. De multe ori se scapă foarte multe elemente din emoţia pe care o avem noi zi de zi în fermă, din munca pe care o avem noi zi de zi în fermă, iar lucrurile nu pot fi tot timpul aşa cum şi-ar dori cineva din faţa unui calculator. E o altă perspectivă şi, ca fermier în relaţia cu APIA, simt altfel lucrurile, şi ca fost director general APIA în relaţia fermierilor cu instituţiile. Una peste alta, cred că HolsteinRo, ca toate organizaţiile de fermieri din ţară, are nevoie de oameni foarte pregătiţi, trebuie să apeleze la avocaţi, la specialişti în economie. În momentul de faţă, comunicările pe care le facem cu Ministerul Agriculturii sunt, din păcate, foarte emoţionale şi mai puţin argumentate economic. Pot băga mâna în foc că în condiţiile în care vii mult mai argumentat, vii cu un proiect de act normativ deja redactat, iar asta nu o poate face un fermier, nici măcar un director sau un reprezentant al fermierilor, ai nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta. Iar fermierii HolsteinRo au înţeles că, deşi este o perioadă grea, alocarea unui buget pentru a găsi oameni care să-ţi facă anumite lucruri, care să poată pune în pagină într-un mod cât se poate de adaptat nevoilor relaţiei cu Ministerul Agriculturii este cel mai important lucru.

Reporter: Revenind la ferma dumneavoastră, unde se află? Când ați pornit afacerea aceasta cu taurine?

Ionuț Lupu: Ferma mea este undeva lângă Târgu-Neamț, în comuna Bălţăteşti. Proiectul a început în urmă cu doi ani, fiind aprobat în urmă cu trei ani. Am început achiziţii în urmă cu doi ani, am început construcţia efectivă anul trecut, sperăm să reuşim finalizarea până în septembrie, dar sunt un efort şi o uzură extrem de importante. Vom vorbi de aproximativ 200 de vaci la muls, de trei roboţi – în momentul de faţă, sunt doar doi roboţi funcţionali, pentru că efectivul nu a ajuns la nivelul final, de un robot de furajare, de multă automatizare pentru o fermă medie, aşa cum ne-am propus în faza aceasta, vorbim de aproximativ 350 de hectare pe care le lucrăm şi acolo avem, de asemenea, nevoie de noi investiţii. E o muncă grea. Mă uit la fermierii medii şi mari din HolsteinRo care lucrează cu atât de multă uşurinţă după 20, 30, 40 de ani şi cât de greu îmi este să-mi formez echipa astfel încât să putem avea nişte obiective foarte clare, astfel că nu pot să am decât toată aprecierea pentru fermierii mei şi pentru toţi fermierii din ţară.

Reporter: Acum, parcă vedeți altfel lucrurile.

Ionuț Lupu: Categoric, da! Suntem medici veterinari amândoi, ştim ce înseamnă celule somatice, NTG, germeni, o involuţie uterină care nu este făcută aşa cum trebuie, o fătare cu probleme. Toate lucrurile astea în care vezi că, zi de zi, mici scăpări conduc la costuri şi mai mari, la reducerea producţiei, pleci cu un plan şi cu un suflet atât de mare şi în momentul când vezi că-ţi scapă atât de multe elemente, ştii că trebuie să ajustezi destul de mult în atitudinea ta ca fermier. Era acea vorbă: fermierul crescător de vaci trebuie să fie şi contabil, şi tractorist… dar ceea ce contează, fermierul trebuie să fie psiholog, în primul rând, astfel încât să-şi poată gestiona echipa. În cazul nostru, cu roboţi de muls, deşi poate părea puţin mai uşor, este destul de dificil pentru că este nevoie de un om pregătit şi dispus să înţeleagă – sălile de muls necesită un efort fizic fantastic. Avem fermieri care mulg de trei ori pe zi, avem fermele mari care mulg peste 20 de ore pe zi, e un efort extrem de important şi trebuie să ai oameni care să-ţi poată oferi acest efort. Şi cu cât avem mai multă tehnologizare, roboţi, cu cât avem tehnica aceasta prezentă mai mult în fermă, avem nevoie de oameni mai pregătiţi, care să poată lucra cu astfel de roboţi.

Reporter: Ați atins altă problemă, forţa de muncă specializată sau măcar forţă de muncă pe care să o poţi specializa...

Ionuț Lupu: Pe care trebuie să o motivezi financiar, în acelaşi timp trebuie să-i ofer şi confortul, pentru că e din ce în ce mai dificil să-ţi iei de dimineaţă până târziu în noapte colegii alături de tine, să-i ţii în weekenduri, de sărbători… tot ce înseamnă ferma văzută din exterior este plăcută: nişte cizme… în momentul în care începi să-ţi simţi picioarele după o zi de stat în cizme, să-ţi dai seama cum e starea ta de spirit, e dificil şi… tot respectul pentru toţi fermierii din ţara asta.

Reporter: Pe final, câteva întrebări mai personale, cum se împacă familia cu du-te-vino Neamţ-Bucureşti?

Ionuț Lupu: În momentul de faţă, copiii sunt mici, încep însă să pună din ce în ce mai multe întrebări. Şi asta este deranjant, pentru că dacă până acum mergeam la nani şi tati pleca la drum, acum avem deja „când vii?”, din două în două ore pusă această întrebare. Iar lucrul ăsta va trebui probabil în perioada următoare să-şi găsească o rezolvare, probabil ori vom merge spre Neamţ, dar va trebui să vedem exact, pentru că munca mea este de peste zece ani aici, la HolsteinRo în Bucureşti, iar după respectul pe care mi l-au arătat fermierii nu pot decât să mă implic, indiferent unde aş fi, să fiu alături de ei şi să fiu activ în activitatea organizaţiei. E adevărat, se simte uzura acestor drumuri, însă îmi place ce fac, sunt bucuros când ajung şi văd că lucrurile sunt măcar la nivelul la care le-am lăsat când am plecat de acolo.

Reporter: Aveți vreun regret?

Ionuț Lupu: Probabil că ar fi trebuit să încep activitatea fermei cu mult mai mult timp în urmă.

Reporter: O vreme, ați fost jurnalist...

Ionuț Lupu: Aşa este. Probabil că trebuia să-mi fac ferma mai demult, probabil că în HolsteinRo trebuia să fiu mai activ, în sensul că să comunicăm mai agresiv, dar o agresivitate inteligentă, nu una barbară, să comunicăm mult mai inteligent cu autorităţile, să ne impunem mult mai clar punctele de vedere, să conving fermierii de faptul că avem nevoie de oameni pregătiţi, cu mult mai mult timp în urmă. Toţi avem nevoie de backup şi orice organizaţie trebuie să funcţioneze şi să ofere performanţă, indiferent dacă cel care este numit ca director la un anumit moment mai este sau nu activ. Da, probabil că ar fi trebuit să mă fi implicat mult mai activ în această componentă de a-mi forma o echipă care să mă poată la orice oră înlocui în relaţia de comunicare cu Ministerul Agriculturii.

Reporter: Acum, că am aflat regretele, care vă sunt bucuriile, satisfacțiile? 

Ionuț Lupu: Mă bucur pentru ultimele măsuri de sprijin. Asta discutam cu mulţi dintre fermieri. Faptul că ajutorul naţional tranzitoriu, care este dat pe data de referinţă 2013, mai nou 2018.

Reporter: Şi totuşi, sunt şase ani! Ar fi trebuit să fie actualizat în fiecare an.

Ionuț Lupu: Din păcate, acolo avem o problemă în negocierile cu Comisia Europeană, însă modul în care s-a reuşit actualizarea prin realocarea de bani, temporar Ucraina, nu poate decât să ne bucure şi sunt extrem de bucuros, pentru că atât ministrul Oros, un ministru liberal, cât şi ministrul Barbu, ministru social-democrat, amândoi au mers pe aceleaşi variabile şi practic au dovedit că nu mai există nicio diferenţă de viziune politică, raportându-ne la acest subiect, poate fi pentru mine o mare bucurie. O actualizare aşa cum este în modul de faţă, cu dată de referinţă pentru ANT, e un lucru extrem de important. Doi: subvenţie pentru porumbul siloz este un lucru extrem de important, este oarecum implicarea organizaţiei noastre, cu eforturile ministrului Barbu. Bunăstarea la vaca de lapte este implicarea organizaţiei noastre şi cu umărul pus de ministrul Daea. Sunt, aşadar, lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani, însă puteam să începem lucrul ăsta cu 5-6 ani în urmă şi atunci probabil cu toţii eram mult mai câştigaţi.

Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.

Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.

Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate  numită ,,Lingot du Nord”. 

Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?

Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.

Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei. 

De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid. 

După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier  printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii. 

Sigur, cooperativa  unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.

Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.

Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.

Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.

Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.

Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).

La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.

Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.

Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.

Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel. 

În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale. 

Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.

Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.

În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.

Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?

Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul. 

Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?

Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.

Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.

În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.

Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori  nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.

Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii. 

În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.

Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.

Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.

Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.

O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Am petrecut mai multe ore, într-o zi frumoasă cu ploaie – căci în ultima vreme ploaia îl bucură cel mai mult pe fermierul român – la o fermă din județul Alba. Acolo parcă totul poartă un nume frumos și sugestiv pentru starea de spirit pe care am încercat-o cât timp am zăbovit pe acele meleaguri. Localitatea se numește Unirea, și ce senzație de unitate între cei prezenți am simțit; iar ferma e și mai sugestiv numită: „Ferma cu omenie”. Oamenii din spatele acesteia sunt într-adevăr de omenie, o familie, nu doar în sens figurat, ci în cel mai concret înțeles al termenului: familia Bîcu. Am povestit pe larg despre această fermă aici, promițându-vă că vom reveni cu un interviu pe care Marius Bîcu junior ni l-a acordat. Spunem junior pentru că începutul fermei se leagă de tatăl său, adică de Marius Bîcu senior.

Reporter: Nu suntem întâmplător aici, pentru că mai devreme a avut loc un eveniment organizat de DLG Intermarketing, Agraria On Tour, un format itinerant și mai mic al celui mai mare târg din Transilvania, Agraria. Voi ați fost cei care ați făcut un pas înainte, venind în întâmpinarea lor cu un spațiu și cu o temă atât de importantă azi, pentru că se tot discută în ultima vreme de digitalizare. Și nu doar tema o aduceți în atenția fermierilor, ci și experiența utilă, fără îndoială, celor peste o sută de fermieri prezenți în curtea dumneavoastră. Cum vi s-a părut?

Marius Bîcu: Am fost foarte fericiți când am văzut sala plină și ne-am așteptat să fim o sută de persoane, însă au venit aproape două sute, până la urmă. Abia am încăput toți la masă, dar faptul că există un interes din partea fermierilor de a se întâlni, a socializa și a învăța lucruri noi este foarte important. Împărtășim unii cu alții experiențe bune și rele și cred că acesta este un semn bun, o dovadă a unității noastre – legat de numele comunității noastre locale. Nu cred că este o coincidență faptul că suntem aici. În vremuri tulburi și pline de provocări, cum ar fi cele economice, politice, climatice și specifice nouă, cei care avem ferme și procesăm lapte, este esențial să fim uniți. Aceasta este prima noastră întâlnire și cred că este un pas important. Am povestit și am mâncat împreună, iar oamenii care mănâncă împreună socializează mai departe într-un mod cu totul diferit. Cred că va fi mult mai ușor de deschis o nouă relație cu un fermier, pentru că un fermier poate să pună mâna pe telefon și să spună „Marius, ajută-mă, am fost la tine acum trei săptămâni, am o problemă în fermă, nu știu cum să fac…” sau invers, poate eu îl sun și zic: „Am nevoie de ajutorul tău, îmi trebuie o cisternă de lapte…”. Cred că e fantastic să ne cunoaștem și nu se știe în lumea asta când ne-om întâlni și ne-om ajuta sau, în cel mai rău caz, mai povestim.

Reporter: Unilact este o fermă, o societate, o afacere pe care tu ai dezvoltat-o împreună cu tatăl tău. Tatăl tău este prezent în fiecare zi în continuare, deși are o vârstă venerabilă. Am observat că, deși tatăl tău a avut o altă meserie și s-a ocupat de altceva în primii ani după anii '90, s-a dedicat trup și suflet afacerii începând cu momentul în care a cumpărat CAP-ul sau ceea ce a mai rămas din el în acea perioadă. Astfel, tatăl tău a fost prezent și implicat în dezvoltarea istoriei Unilact.

Marius Bîcu: Istoria companiei noastre începe cu tatăl meu și fratele său, care au avut un business în domeniul chimiei. Ei au achiziționat acest sediu ca un spațiu de depozitare aproape de locul de muncă. Au cumpărat mai mult pentru teren – erau niște dărăpănături – pentru a construi o hală, unde să poată depozita produsele chimice pe care le produceau și le vindeau. Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni, fiind un lider înnăscut. El a avut întotdeauna subordonați și i-a iubit, iar aceștia l-au iubit, la rândul lor. Am învățat de la el, încă din copilărie, că în jurul nostru și în casa noastră era mereu plin de oameni, iar când tata ridica o problemă, erau zece oameni care să ne ajute. Mai târziu am aflat că acesta este un semn de leadership extrem de bun, iar tatăl meu nu a învățat asta din cărți, ci a fost un dar cu care s-a născut. Cu aproximativ 20 de ani în urmă, tatăl meu a investit banii pe care îi câștigase în agricultură și zootehnie, ceea ce nu a fost înțeles de către cei din jur, care preferau să cumpere terenuri imobiliare, case și apartamente. În schimb, tatăl meu a achiziționat tractoare, camioane și a făcut alte investiții în afaceri, datorită flerului său fantastic pentru business. Eu, din păcate, nu am avut acest noroc și a trebuit să învăț din cărți. În opinia mea, majoritatea antreprenorilor din anii '90 care și-au păstrat afacerile până în prezent sunt născuți pentru business și au fler pentru această activitate extraordinară. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta.

Reporter: Sigur, pentru că nu poți face ceva fără să gândești pas cu pas etapele pe care trebuie să le urmezi până la a ajunge astăzi la Unilact-ul care are producție integrată. Așadar, Marius Bîcu, ce presupune Unilact astăzi? Ce înseamnă Unilact astăzi, în 2023?

Marius Bîcu: În prezent, avem două companii: una se numește Unilact, cu care am început, și una care deține fabrica de brânză, un depozit logistic și birourile din Cluj. Ambele companii sunt deținute de familia noastră. Unilact produce materia primă, adică laptele, în timp ce „Ferma cu omenie” face brânza și o comercializează. Aceste două companii au crescut împreună și continuă să se dezvolte frumos. Anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii, iar noi suntem foarte recunoscători pentru asta. În timpuri dificile și tulburi, cu zeci de mii de provocări și schimbări majore, am reușit să avem două companii bune care au crescut frumos. În prezent, ferma Unilact este o fermă modernă, performantă și sustenabilă. Cred că asocierea între cele două sectoare, industria alimentară și agricultură, este benefică mai ales în vremuri de schimbare. Prețul laptelui nu ne afectează atât de mult, deoarece chiar dacă ne aliniem la prețul global al laptelui, nu avem fluctuații de la o zi la alta. Atunci când prețurile se schimbă, nu pierdem contractul și nu suntem nevoiți să căutăm alt procesator.

Reporter: Mulți fermieri au afirmat că au rămas fără contract. Procesatorul i-a lăsat fără suport și acum sunt nevoiți să-și vândă laptele la prețul dictat de acesta.

Marius Bîcu: Suntem și noi în aceeași industrie, suntem în postura de a cumpăra lapte pentru că prelucrăm aproximativ 15.000-18.000 de litri pe zi, totul în brânzeturi, jumătate din lapte vine de la ferma noastră, jumătate îl cumpărăm de la fermieri din zonă. Prin intermediul acestei legături cu fermierii din zonă, ne-am trezit că alți fermieri, cu care nu avem relații contractuale, ne sună,  „te rog să ne iei laptele că ne-am trezit că nu mai vine nimeni după el”. Nu „hai să negociem un preț”, ci „ia-l de aici până-mi găsesc un alt furnizor”, pentru că laptele este perisabil și trebuie procesat în 24-48 de ore. Aceasta este o perioadă dificilă, care nu se va așeza curând. Cred că după Paști vom asista din nou la schimbări în tranzacția de lapte ca materie primă. Eu cred că situația este dificilă, dar nu este cauzată de politicieni sau de vreo politică anume. Vine de la raft. Produsele sunt extrem de scumpe, anul trecut am avut niște creșteri de costuri fantastice, s-au mărit costurile cu energia, cu laptele, cu resursele umane. Totul a crescut, s-au mărit prețurile, și am ajuns într-un blocaj în care oamenii nu mai cumpără. Când magazinele își reduc vânzările, apar creșteri repetate ale prețurilor. Acum trebuie să ajungem la un echilibru, iar prețurile trebuie să scadă până când se ajunge la o situație normală. Dar, în ultimii ani, nu prea mai știm ce este normal și cum să comparăm situațiile. Ne putem referi la anul 2018 sau la 2020, când consumul a fost mare, pentru că oamenii stăteau acasă și mâncau... nici nu mai știm cu ce an să comparăm sau cu ce lună, ca să fie o comparație bună.

Reporter: Să vorbim despre un fapt pe care l-ai menționat mai devreme: există două entități distincte, Unilact și Ferma cu Omenie, una producând, iar cealaltă procesând și vânzând. Divizarea în acest fel aduce o plusvaloare mai mare în afacere? Este benefic să le ai separate în acest fel? Deoarece am observat și există povești de succes în care acestea sunt integrate într-o singură societate. Voi le-ați împărțit între senior și junior?

Marius Bîcu: Noi ne împărțim întotdeauna responsabilitățile între senior și junior. Tatăl meu m-a chemat să intru în compania asta – eu făceam altceva înainte –, în momentul în care a construit fabrica de lapte, era un program cu fonduri europene…  El mi-a spus: „Sună bine, dar eu nu mă bag! Hai tu, că eu nu sunt familiarizat cu aceste proceduri și documente”. Atunci am decis să vin în companie și să construiesc fabrica împreună cu el. Iar asta s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, adică în 2002, atunci am venit eu în companie.  Deoarece aveam o afacere în construcții, mi-a fost destul de ușor să înțeleg procesul. Dar eu am venit să construiesc fabrica, nu să o conduc.

Reporter: Și n-ai predat cheia? N-ai zis: „Tata, gata, ia cheia”?

Marius Bîcu: Ba da, asta a fost intenția, am terminat, era totul autorizat, totuși tata a zis: „Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?”, și am zis: „Da”. Și tata a fost așa de deștept atunci și a zis: „Tu te ocupi de ea, eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… Ăsta e businessul tău, ăsta, al meu”. Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor probabil vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei. Dar lucrurile astea se schimbă de la an la an. Deci cine ar defini o rețetă de succes să ai două companii? Așa ni s-a potrivit nouă. În principiu, e bine în afacerea de familie să împarți responsabilitățile. Cine face marketing face marketing; cine face achiziții face achiziții. Pentru că pe măsură ce afacerea merge de la o generație la alta, nu mai sunt doi membri de familie în afacere, vin trei, patru, vin niște nepoți și atunci e bine să împarți sarcinile și responsabilitățile de la bun început, nu să facem toți de toate.

Reporter: Într-o vreme, fiecare firmă făcea parte dintr-o altă cooperativă, fiecare cu treaba sa, cum este acum?

Marius Bîcu: Am fost în două cooperative, acum nu. La început am fost membri în cooperativa Someș-Arieș, iar acum suntem, cu Unilact, ca fermieri, în cooperativa Podișul Transilvaniei. E o cooperativă de fermieri care se concentrează pe agricultura vegetală, în mare parte, iar Someș-Arieș este o cooperativă care se axează pe producția de lapte.

La un moment dat, în evoluția unei ferme, eu cred că, din mai multe puncte de vedere, este ok asocierea cu alți fermieri și cooperativele sunt ceva nou în România, și ele încep să funcționeze din punct de vedere economic. Podișul Transilvaniei este o cooperativă nouă, cu ambiții foarte mari, și cred că o să reușească. Someș Arieș e o cooperativă tot mare și veche, de zece ani funcțională, cu mulți fermieri asociați, acolo, o bună parte din timp, am fost și membru în Consiliul de administrație și mi-a prins bine să învăț ce înseamnă asociere, cu bune, cu rele, să văd cum se conduce o companie de genul acesta...

Reporter: Și cât de greu este să-i ții uniți pe toți membri, pentru că asta-i o meteahnă veche a românilor?

Marius Bîcu: Tot la leadership ajungem. Așa cum tatăl meu poate să țină o echipă mare de oameni în mână, fiind născut pentru asta, după părerea mea, și acolo a existat un lider fantastic, Dan Țandea, Dumnezeu să-l ierte. Eu cred că el a fost fondatorul cooperativei, sufletul cooperativei, mi-a fost prieten foarte bun și eu am suferit tare mult când… Eu am stat de dragul lui Dan și după aia n-am mai putut să rămân, nici în conducere, nici în cooperativă, pentru că mie fără el mi s-a părut că nu mai are niciun farmec. Asta a fost o ruptură în sufletul meu…

Reporter: Bine, asta a fost o legătură sufletească pe care ai avut-o cu liderul cooperativei Someș Arieș, dar dincolo de lucrul acesta, sigur că trebuie să ne gândim că orice lucru bine făcut până la un moment dat trebuie căutat și dus mai departe, măcar la nivelul la care a fost condus și coordonat, pentru că până la urmă principiul cooperației, al cooperativelor, este acesta: nu numai de a vinde și a cumpăra împreună, ci și de a construi împreună. Lucru care se întâmplă destul de rar, trebuie să recunoaștem.

Marius Bîcu: Se întâmplă destul de rar pentru că este extrem de dificil să construiești o cultură organizațională într-o cooperativă. Leadershipul extrem de bun ajută la treaba asta, dar nu e totul, adică întotdeauna când sunt 100 de oameni asociați, sunt patru care nu vor să faci investiția aia. Există o guvernanță a corporației respective, o Adunare generală, niște membri în Consiliul de administrație, un director general, un președinte, fiecare cu responsabilitățile lui, și nu votăm pentru o investiție, pentru că e o decizie a celor care conduc compania. Iar lucrul ăsta e greu de înțeles, adică să decidă alții. Dacă eu fac parte din cooperativă și nu vreau să cumpărăm utilajul ăsta: „De ce să-l cumpărăm? E și a mea cooperativa…”. Până la urmă, eu cred că e greu de acceptat și într-o firmă în care sunt 15 acționari… E firma ta și nu poți să faci ce vrei. E greu și pentru mine, că și eu am patru manageri în companie și nu mai fac ce vreau eu, cel de la financiar știe mai bine ce trebuie făcut, cel de la producție știe mai bine, cel de la vânzări știe mai bine – mărturisesc, câteodată nu-mi place, dar asta e, e meseria lor, trebuie să și-o facă. Eu cred că la cooperativă s-au depășit barierele de tipul ăsta, atunci când e vorba de achiziții – pentru că toată lumea a văzut că poate să cumpere la un preț mai mic – sau când e vorba de vânzări – cooperativa Someș Arieș se mișcă foarte bine și colectează aproximativ 30.000 de litri de lapte, îl livrează la procesator, ceea ce e fantastic, nu cred că mai face cineva în România asta, cu transport propriu, camioane proprii, adică nu mai vând lapte, vând lapte plus servicii, plus servicii de laborator, plus calitate asigurată, deci nu mai vinde doar materie primă, vinde materie primă plus pachet de servicii, e super ok, și acolo e de comun acord și acceptat că așa trebuie făcut, că are un efect economic benefic pentru toată lumea –, în schimb, la investiții sunt încă reticențe, așa cum am spus.

Reporter: De unde a venit denumirea „De la ferma cu omenie”?

Marius Bîcu: Spun cu drag povestea, pentru că e o poveste dragă mie și e o poveste care mi-a schimbat viața și mi-a schimbat compania, și atunci mi-e mai mare dragul s-o spun. Cum am ajuns noi de la „De la fermă” la „De la ferma cu omenie”: am trecut printr-un proces de rebranding, ne-am schimbat identitatea, ne-am schimbat ambalarea, ne-am schimbat fața la raft a produsului nostru acum vreo 7 ani…

Reporter: Dar până acum 7 ani, înainte vreme, când ați început procesarea, aveați făcute etichete…

Marius Bîcu: Am avut un brand Unilact la începuturi, după aia brandul „De la fermă” a fost făcut de o companie din Germania, acum 12 ani, și au venit la un moment dat mai multe produse noi, o altă gamă, și am simțit nevoia că ar trebui împrospătat, trebuie făcută ordine în linia de produse de ambalaje. Noi facem brânză de burduf, telemea, brânză proaspătă și din când în când trebuie aranjate. Și am apelat la un specialist în packing și branding din București, a venit la noi în vizită, pentru că a zis: „Nu pot să lucrez cu voi, dacă nu vă cunosc”. A venit să ne cunoască, să vadă ce posibilități de ambalare avem, ce tehnologie, să cunoască firma, să-l cunoască pe tata, să ne cunoască colegii. În primul rând, e necesar să ne cunoaștem, ca să putem deschide o relație de colaborare. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologie, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei și la ora mesei – pe atunci mâncam la mama acasă – i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și... păreri. Au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s-a ridicat și a zis: „Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai multă, să se topească în gură, aici, ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Asta trebuie să discutăm. Și apoi, faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…” – și atunci toți am rămas așa..., de produsul nostru… Dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus „asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta că le strică pe celelalte două”. N-am zis nimic …ne-am luat-o… și colegii ziceau „ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?” – „Și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?” Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică, și a fost un șut în fund, să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: „Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta”. Și ultima frază a fost: „Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic”.

Reporter: Scurt!

Marius Bîcu: Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: „Da, mergem înainte”.

Reporter: Și iată cum s-au legat lucrurile, pentru că ele au venit corect din partea unuia care a fost străin până v-a călcat pragul, după care el s-a integrat practic în colectivul acesta, constatând cum funcționează lucrurile. Un alt lucru pe care astăzi Marius Bîcu l-a spus fermierilor, și sunt puțini care fac lucrul acesta, am mai întâlnit în țară oameni așa deschiși ca voi, în sensul că ați venit cu un pachet, nu le-aș spune recomandări, ci niște sfaturi spuse din suflet, legate de „trebuie să funcționeze pe mai departe”, în condițiile actuale, cu prețuri mari, la toate inputurile, cu prețuri mici la materia primă și cu niște procesatori care n-au mamă, n-au tată, și care în condițiile în care a scăzut prețul, asta au făcut și ei. Sau te trezești în situația că nu mai e contract, doar ei au dreptate, „de mâine nu ai decât să faci ce vrei cu laptele…”. Sunt câteva puncte foarte importante pe care fermierii cred că le-au învățat astăzi din expunerea pe care ai făcut-o, că banii nu trebuie ținuți doar la o bancă, dacă ar fi doar să ne folosim de o singură expresie.

Marius Bîcu: Eu cred că noi, în calitate de procesatori, simțim cu totul diferit față de fermieri situația economică actuală. Adică, spuneam la început, am crescut prețul, am scăzut volumul. A mai venit o scumpire și iar am crescut prețul, că n-am avut ce face, a trebuit pusă în preț orice schimbare. Și ne-am trezit la sfârșitul anului trecut că am făcut bani mai mulți, dar volumele noastre au scăzut. Adică muncim mai puțin în fabrică. Și situația a devenit dramatică în decembrie, când noi ne-am pregătit cu stocuri și am vrut să fim pregătiți pentru Crăciun, pentru toți clienții noștri, și ne-am trezit că toți clienții noștri n-au mai cumpărat. Și n-au mai cumpărat pentru că nici clienții lor n-au mers în magazin și n-au mai cumpărat. Și atunci, în decembrie, în loc să fie gol depozitul din fabrică, cum era de obicei, cu rafturi goale, de ziceam „nu mai avem, s-a terminat, a fost Crăciunul, ce să facem?”, anul ăsta am rămas cu stoc. Și n-am fost singurii. Toată industria alimentară, nu numai producătorii de lapte, au cam rămas cu stoc. A fost mâncarea scumpă și lumea a cumpărat mai puțin, e simplu ca bună ziua! Iar când nu mai ai de lucru în fabrică,  ce faci, cumperi lapte în continuare? Și-l plătești și foarte scump? Uite așa piața le-a dat o palmă procesatorilor, iar ei au dat-o mai departe. Ce să facă? Eu cred că economia de piață le va regla pe toate, dar vremurile sunt extrem de tulburi. Nu știm dacă luna viitoare o să fie trei lei sau un leu cincizeci, laptele… Presupun eu – având niște date – că în șase - șapte luni se aranjează lucrurile ca să putem trăi toți. Dar e presupunerea mea, care e extrem de subiectivă, nu e lege. Iar în discuția mea de azi cu fermierii le-am zis ce am simțit eu din piață și ce cred eu că e bine să facem în viitor, ca să ne salvăm businessurile, să ne salvăm fermele, să mergem mai departe. Cred că viața noastră a fost foarte simplă până acum. Am avut, de când am deschis afacerile, o creștere liniară, frumoasă: 4 vaci, 10 vaci, 70 de vaci, 107 vaci… Majoritatea fermelor au mers bine, excepție au fost cele care s-au închis.

Reporter: Cum mai spunea un coleg și prieten din Cluj, „să ne uităm și cu ce mașini vin”. Adică unii își iau ultimul răcnet, alții dau de bani și-și cumpără ceva mai modest, dar să fim serioși: toată lumea s-a capitalizat…

Marius Bîcu: Da, și eu acum 20 de ani aveam o mașină de vai mama ei, iar colegii mei veneau cu bicicletele, cei care aveau biciclete. Acum toată lumea vine cu mașina. Așa a fost viața noastră. Bunicii noștri, moșii noștri n-au trăit viața asta de prosperitate, prosperitate, tot mai bine în fiecare an. Nu trebuie să ne ascundem, mai bine ca acum nu cred că ne-a fost vreodată de când suntem noi. De aia avem și casa, și mașina, și ferma, și rezultatele pe care le avem. Și fac o paranteză acum, îmi aminteam că în momentul în care am făcut fabrica nu știam să facem cașcaval, nu știam să facem nimic. Și tata avea un prieten care mi-e și mie prieten acum, la Fetești, și tata l-a sunat: „Fane, trimit doi oameni la tine, te rog învață-i să facă cașcaval că ăștia fac numai porcării”. Și mi-amintesc că i-a trimis cu trenul și, ghici ce, acolo trei zile au mâncat cașcaval, că aia a fost… Deci, alea erau vremurile de la începutul fabricii, de acum 20 de ani. N-au fost acum 200 de ani. Adică, n-am avut mașină să-i trimitem cu mașina, n-au stat la hotel, au stat în fabrică, ce știu pe unde au dormit, au făcut brânză și au venit mai deștepți acasă. De la asta am plecat, nu trebuie să uităm de unde am plecat! Și încă sunt la noi amândoi… cred că și șeful fermei, Marius Ganea, a fost cu ei, dar nu pot să confirm…

Reporter: Așa, ai zis că a mers bine până acum. De acum, nu?

Marius Bîcu: Dintr-odată vine peste noi război, criză climatică, criză macroeconomică, că nu știm ce naiba se întâmplă că nu mai cumpără oamenii nimic. O frică, că la urma urmei, oamenii își iau salariul, dar nu mai cheltuie așa cum au cheltuit, pentru că au emoții, le e frică și pentru că se știe ce se întâmplă, și n-au mai trăit vremuri din astea. Nu suntem învățați cu prețul ăsta la energie, nu suntem învățați cu salariile astea… n-am mai trăit vremuri din astea. Și atunci, ce mi-am pus eu ca intenție pentru ziua de astăzi, când mă văd cu mulți fermieri, am zis: noi le deschidem ușa și pentru fermă, și pentru fabrică, hai să împărtășim tot ce știm, din discuțiile pe care le avem cu fermierii, și i-am îndemnat și pe colegii mei, „intrați în discuție cu cât  mai mulți oameni, să învățăm cât mai multe unii de la alții”, că vremurile nu vor fi ușoare și e bine să avem la cine apela când avem nevoie de ajutor, și e bine să ajutăm în momentele astea, dacă putem, că dacă ne plângem că lucrurile merg rău, nu-i pasă nimănui.

Reporter: Hai să punctezi toate acele elemente pe care le-ai propus fermierilor.

Marius Bîcu: Eu le ziceam fermierilor că în momentul acesta e foarte important să ai mai multe produse de vânzare. Adică să nu ne rezumăm la laptele vândut în cisternă. E foarte simplu: vine cisterna la 6 dimineața, ia laptele, pleacă și-ți dă banii în cont peste 35 de zile. E foarte comod, dar în momente de instabilitate economică, e bine să avem mai multe produse. Adică, să nu ai numai lapte materie primă, o factură pe lună și să te bazezi pe aia. Le ziceam că poate e bine să te gândești să vinzi vițeii, să nu-i dai la abator să primești x lei pe kilogram, să te gândești că poate e mai incomod, dar poate poți aduce valoare adăugată mai mare dacă îi vinzi la tine în sat, dacă-i vinzi la vecin, dacă te gândești să faci o mică procesare artizanală. Vorbesc de iaurt în borcan: e una să vinzi cu 15 lei kilogramul de iaurt în borcan și una e să-l vinzi cu 2-3 lei la procesator. N-o să vinzi tu un TIR de iaurt în borcan, poate faci de 50 de lei pe zi azi, dar azi cu azi se adună 1500 de lei cu care poți să-ți trimiți copilul la școală, indiferent ce se întâmplă cu procesatorul, cu cine plătește – cine nu plătește, ăia sunt bani la tine în curte, ai vândut la tine în sat, ai vândut la vecini, la prieteni, că ai mai tăiat un vițel și treaba asta în lumea noastră se poate face civilizat. Am cunoscut fermieri din Italia, am cunoscut fermieri din Belgia care duc animalele la abator, le taie și le iau înapoi și le dau la prietenii lor, și la hotel bun, și la restaurantul bun, că numai el știe cum și-a crescut animalul.

Reporter: Pot să facă și alte produse din ce preia de la abator.

Marius Bîcu: Cei pe care i-am cunoscut eu postau pe Facebook: „Dragi prieteni, tăiem 4 miei. Cine vrea, duminică la fermă”, și îi duceau la abator, îi aduceau tranșați, curați, în săculeț de plastic și veneau clienții pe comandă, la prețul de 5 ori sau 3 ori față de supermarket, că știu ce i-am dat de mâncare, l-am îngrijit și tu l-ai văzut, mă cunoști. Și atunci, de la produse mergem la următorul pas: să ai și altfel de clienți, nu numai clientul procesator de lapte și abator. Că de obicei astea sunt două facturi principale ale fermei: abatorul și procesatorul de lapte. Și chiar dacă diversificarea vine cu un efort, chiar dacă vine cu o mică investiție, chiar dacă vine cu o mare bătaie de cap, eu cred că e bine să fie acolo.

Reporter: E o bătaie de cap, după care lucrurile merg de la sine.

Marius Bîcu: S-ar putea nici să nu meargă, s-ar putea să fie o prostie, dar ai încercat să mai faci altceva decât să te plângi că procesatorul nu-ți dă bani destui, nu ți-i dă la timp… cred că este și altă portiță, o mică parte, o anumită parte din producție să fie acolo. Vorbeam de Dan Țandea. La el acasă, seara la muls, stăteam cu el după muls la terasă și veneau oamenii din sat, din Cluj, stăteau la poveste, stăteau la bere, stăteau la fermă câteva minute că era seară și era plăcut și își lua laptele. Eu nu cred că Dan avea nevoie de banii ăia neapărat de la prietenii din sat sau din Cluj, dar oamenii aveau nevoie, voiau lapte de la el din fermă, de la Dan. Și voiau poveste cu el, și voiau să stea seara acolo și era o altă nevoie acoperită, nu doar de a bea lapte și a-ți astâmpăra foamea. Și eu cred că asta aduce valoare adăugată, aduce siguranță și nu-ți mai ia nimeni treaba asta. Dacă ai alte produse ai alte tipuri de clienți, și eu am o amintire de când eram eu foarte mic, bunicul meu avea o vie și trăia din via aia foarte bine. Și moșul avea clienți, eu nu știam ce-s clienții, eram copil, și clienții lui erau clienți care veneau să cumpere vin din sat, că făcea vin bun, și toamna venea alt tip de clienți, niște clienți mai de pe la munte, oameni care tăiau lemne și care aveau animale pe la munte, ciobani, și ăștia nu aveau vie pe acolo, că erau sus, în Munții Sebeșului, și veneau niște familii la cules de vie cu noi. Noi mergeam la cules de vie două-trei zile și ne trezeam că vin clienți. Și moșul îi ducea în vie și le spunea: culegeți ce vreți voi. Voi ați venit… buna îi punea la masă și mâncau cu noi la masă, era o sărbătoare. Culesul viei era un spectacol.

Reporter: Totdeauna a fost… o sărbătoare.

Marius Bîcu: Așa am învățat eu de mic că se îngrijeau clienții. Ăsta era felul în care moșul meu îngrijea clienții. Și eu cred că asta trebuie să facă fermierii și în ziua de azi. Să ai clienții ăia pe care-i pui cu tine la masă, ăia de stai cu ei la o poveste, chiar dacă-s locali, chiar dacă sunt puțini, chiar dacă nu-ți cumpără toată producția fermei. Tu ai o fermă mare – nu au fost aici fermieri cu o vacă – și cred că e foarte important să avem clienți mulți. Și ziceam și de procesator: ai un procesator mare, o multinațională, dar vinde puțin și la un procesator din orașul vecin. Ai doi procesatori? Nu e nicio problemă în ziua de azi. Acum trei ani nu se puteau face două contracte, acum s-au schimbat vremurile, poți să ai patru, dacă vrei. Și asta am pus pe ecran de la început: vremuri grele. Care e oportunitatea azi? Și cred că orice om de afaceri, orice om, în general, ar trebui să se gândească ce oportunitate are, ce a venit nou, în loc să ne plângem. Că dacă ne plângem nu se rezolvă nimic. Și ultima chestie pe care le-am zis-o fermierilor e că ar trebui să se gândească la piața locală. Adică vinzi laptele la o companie multinațională într-un oraș mare, vinzi animalele la un abator, dar să te gândești și la piața locală. Ce înseamnă piață locală? Să faci un mic magazin la tine în sat, să faci un mic magazin la poarta fermei. Noi, când a început magazinul, aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii, că „hai că vreau să cumpăr și eu”, și după câteva vreme ne-am pus casa de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Am început de la nimic, de la niște brânzici într-un frigider. Și de asta zic, eu cred că toți fermierii trebuie să fie atenți la piața locală și la satul lor, și la orașul de lângă. Și dacă este atent la piața locală, piața locală te răsplătește cu valoare adăugată foarte mare. Adică dacă mergem la un distribuitor și distribuitorul duce la un supermarket și clientul tău merge la supermarket, banii îi fac supermarketul, distribuitorul și mai rămâne ceva pentru tine. Clientul plătește un preț mare și e nervos că de ce e așa scump. Și atunci, dacă rupi lanțul ăsta – o parte, nu poți tot, dar pe o parte din business, pe 5%, 3%, 10% să dai la vecinul și vecinul să-ți dea banii, e valoare adăugată fantastică, nu numai de bani. Omul ăla îți apreciază calitatea, omul ăla te cunoaște, omul ăla vine și în următoarele 5 luni la tine orice ar fi. Eu cred că cu astea trei schimbări în viața fermierului: cu clienți mai mulți, cu produse mai multe și cu o piață locală abordată sănătos, pe termen lung, eu cred că se poate câștiga o notorietate, un brand, o recunoaștere în zonă și poate că atunci se duce peste 10 ani jumătate-jumătate, însemnând jumătate la procesator și jumătate vând eu, că știu, că am deja doi clienți restaurante, patru hoteluri, oameni care vin la mine, am niște grupuri care vin în vizită – dar nu se întâmplă peste noapte. Și toate lucrurile astea, peste 5-10 ani nu se pot întâmpla în niciun fel dacă fermierul nu respectă o condiție: să rămână sănătos. Și asta am urat la toți, le-am dorit din tot sufletul, să aibă mare, mare grijă de ei. Că suntem foarte tentați când e greu să stăm tot timpul la lucru și mai uităm să mâncăm, mai uităm să facem mișcare, mai uităm să stăm cu cei dragi și ne trezim dintr-odată că nu mai suntem sănătoși și, Doamne ferește!, că dacă nu mai ești sănătos nu poți să ai grijă nici de familie, nici de fermă, nici de clienți, nici de piață, nici de produse și nici de nimic. Și atunci, cred că un fermier fericit e un fermier sănătos.

Reporter: Nu vreau să concluzionez, pentru că lucrurile spuse de tine sunt edificatoare pentru ce înseamnă și agricultura, și viața de fermier, dar, în general, lucrurile trebuie să funcționeze cu oameni sănătoși, pentru că numai așa pot fi fericiți. Îți mulțumim foarte mult, Marius Bîcu, pentru că ai avut bunăvoința de a împărtăși cititorilor noștri lucrurile acestea minunate pe care le-ai trăit și pe care ai vrut să le dai mai departe, ceea ce este minunat, pentru că, repet, nu toți fac lucrul acesta.

Marius Bîcu: Eu cred că e minunat să împărtășim cu cei din jurul nostru tot ceea ce știm, cred că e benefic pentru noi că avem porțile deschise mereu, nu numai în Agraria On Tour, primim studenți, primim grupuri de elevi când e „Școala altfel”, primim profesori care-și fac lucrări la noi și primim și concurenții în vizită, la noi în fabrică și în fermă, și facem treaba asta cu o așa deschidere, pentru că știm că oamenii ne pot fura rețetele, oamenii ne pot copia tehnologia, oamenii ne pot copia ambalajele, dar nimeni nu ne poate lua omenia. Și omenia e lucrul la care ținem cel mai mult și de asta le spun mereu: bine ați venit!

Articol de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Hotărârea care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 307/2022 a laptelui și produselor lactate și a Ghidului de definiții și termeni folosiți în industria laptelui a fost adoptată în ședința Guvernului din 8 februarie 2023.

Astfel, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va funcționa „Observatorul laptelui şi al produselor lactate”, structură ce are ca obiective colectarea, prelucrarea și centralizarea datelor și a informațiilor referitoare la piața laptelui și a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatațiile de vaci de lapte, bivolițe, oi și capre, efectivele de animale, cantitățile de lapte, prețul laptelui crud materie primă, al laptelui comercializat și al produselor lactate, precum și al costurilor de producție.

Actul normativ aprobă Ghidul de definiții și termeni folosiți în industria laptelui, stabilind aspecte ce vizează constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor. Acestea se realizează de către reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, respectiv, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor și MADR, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții și prin inspectorii abilitaţi din cadrul compartimentelor de inspecţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene.

MADR asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, de prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.

„Observatorul laptelui și al produselor lactate” este organismul de legătură cu Observatorul pieţei laptelui din Uniunea Europeană, constituit la nivelul Comisiei Europene, în vederea implementării mecanismelor organizaţiilor comune de piaţă care constituie și gestionează baza de date a sectorului lapte și produse lactate, în vederea elaborării măsurilor de piață în acest domeniu prin întocmirea lunară a rapoartelor punctuale și/sau generale.

Furnizorii de date pentru mecanismul de piață „Observatorul laptelui și al produselor lactate” sunt: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA); Agenția Națională Pentru Zootehnie „Prof.Dr.G.K. Constantinescu” (ANZ); Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA); Autoritatea Vamală Română.

„Prin acest mecanism am transpus o serie de reglementări cuprinse în legislaţia europeană în domeniul producţiei, procesării şi comercializării laptelui şi a produselor lactate, în beneficiul consumatorilor, pentru protejarea sănătății populației”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri – 9 martie 2022, în ședința Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților s-a dezbătut, împreună cu procesatorii, Legea laptelui și produselor lactate. Proiectul legislativ a primit raport pozitiv și va merge la vot în Camera Deputaților.

„Legea Laptelui și a produselor lactate este un alt proiect pe care mi l-am asumat când am preluat președinția Comisiei pentru Agricultură. Am adus câteva amendamente actului normativ care reglementează sectorul laptelui și produselor lactate și se creează cadrul juridic pentru prezentarea și comercializarea produselor, respectarea condițiilor de igienă și informarea corectă a consumatorului”, a declarat Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Legea reglementează inscripționarea de informații suplimentare pe etichetele produselor, respectiv indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, ingredientele primare folosite, astfel încât printr-o etichetare corectă să dispară marketingul înșelător și să poată fi combătută concurența neloială.

„Un amendament pe care l-am făcut eu la Legea Laptelui și produselor lactate stipulează ca produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale și produsele vegetale să se comercializeze în spaţii de prezentare și vânzare separate, bine delimitate, pe rafturi separate față de produsele lactate autentice, cu atenționare explicită către cumpărător a conținutului acestor produse”, a precizat Florin Barbu. El a mai spus că se interzice folosirea denumirilor „Lapte” sau ”Produse lactate” pe eticheta produselor care nu conțin lapte.

„Aceasta sunt câteva dintre prevederile proiectului de lege care protejează producătorii și consumatorii și va ajuta la dezvoltarea și promovarea corectă a acestui sector. Industria laptelui și a produselor lactate este un domeniu prioritar și trebuie să încurajăm și să susținem consumul de produse românești”, a punctat președintele Comisiei de Agricultură.

De menționat că, prin lege se va înființa Observatorul Laptelui în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu scopul de a monitoriza producţia de lapte de vacă, bivoliță, oaie și capră, centralizarea datelor de pe piață, urmărirea și analizarea tendințelor de consum, a producției, a echilibrului între cerere și ofertă, dar și a costurilor.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agroserv Măriuța (BVB: MILK), companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o cifră de afaceri de 25,6 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București a închis primul semestru din 2021 cu un profit net de 0,6 milioane de lei, o majorare cu 53% față de primele șase luni ale anului trecut.

„Prima jumătate a anului a fost una extrem de bună pentru agricultura din România, iar în ceea ce privește activitatea noastră, primăvara ne-a adus precipitații suficiente pentru a spera la o recoltă bună pentru întreg sezonul agricol. În plus, capitalul obținut în cadrul plasamentului privat ne-a ajutat să demarăm proiectul dedicat construirii unei hale noi pentru activitatea de spălare ambalaje de sticlă. Am obținut certificatul de urbanism pentru noua construcție și în prezent suntem în faza de proiectare. Totodată, ne bucurăm că investiția finanțată prin emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020, construcția unei hale de producție și depozit cu temperatură controlată este deja realizată în proporție de 85% și ne așteptăm ca termenul de finalizare a lucrărilor să fie devansat cu peste 30 de zile. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată și sperăm să continuăm împreună dezvoltarea companiei”, a declarat Adrian Cocan, director general Lăptăria cu Caimac.   

În primele șase luni din 2021, activitatea Lăptăriei cu Caimac a avut o evoluție pozitivă, marcată de o creștere a volumelor vândute, a numărului de produse în magazin și a numărului de magazine independente. Vânzările de produse realizate în fabrică au ajuns la 26,7 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului 2020.

În ceea ce privește activitatea vegetală, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei. Activitatea de zootehnie a avut o evoluție în linie cu așteptările companiei. Veniturile din vânzările de lapte crud s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, o creștere de 15%, datorită unui surplus de producție. În această perioadă, compania a atins o producție de peste 40 de tone de lapte pe zi, o cifră-record în istoricul fermei.

În primul semestru din 2021, Lăptăria cu Caimac a lansat noi produse pe piață, precum „Iaurtul Răcoros”, iar în prezent dezvoltă deja altele noi produse pentru toamna acestui an. De asemenea, Agroserv Măriuța a demarat lucrările pentru un depozit nou și secția de producție unt și brânzeturi finanțată din emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020. Conducerea estimează că atât depozitul, cât și secția de producție vor fi funcționale până la finalul anului.

În perioada următoare, compania va efectua operațiunea de majorare a capitalului social aprobată de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 18 august 2021. Astfel, Agroserv Măriuța va emite un număr de 8.655.100 de acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune. Acestea vor fi distribuite către acționarii care dețin acțiuni MILK la data de înregistrare 5 octombrie 2021, sub formă de acțiuni gratuite, în proporție de 5 acțiuni noi la una deținută.

Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 130 de milioane de lei.

***

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agroserv Măriuța, compania care deține brandul de produse lactate Lăptăria cu Caimac, a debutat vineri, 21 mai 2021, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Acțiunile sunt tranzacționate sub simbolul MILK. Listarea companiei vine în urma unui plasament privat încheiat pe 26 aprilie 2021 prin care Agroserv Măriuța a atras 19,4 milioane de lei de la investitorii din piața de capital, cea mai mare sumă atrasă printr-un plasament privat de acțiuni pe piața AeRO. Listarea acțiunilor a avut loc la 15 zile lucrătoare de la data închiderii plasamentului, reprezentând cea mai rapidă listare de acțiuni pe piața AeRO.

„Ultima jumătate de an a reprezentat o perioadă efervescentă și plină de realizări pentru Lăptăria cu Caimac. Dacă la finalul lui 2020 am intrat pentru prima dată la Bursă cu emisiunea de obligațiuni, astăzi completăm oferta adresată investitorilor cu listarea acțiunilor. Sunt două momente importante pentru noi, iar răspunsul primit ne arată că în acești trei ani de activitate am reușit să ne poziționăm cu succes pe segmentul de piață pe care îl ținteam, cel premium, și să devenim o companie de interes și din punctul de vedere al participării la capital, nu doar al produselor de calitate. Iar planurile noastre sunt ambițioase și în ceea ce privește viitorul. Fondurile atrase acum ne permit să mergem mai departe cu dezvoltarea stației de spălare sticle și borcane, prin care ne propunem să reciclăm și să reutilizăm ambalajele produselor noastre. În felul acesta ne putem atinge obiectivul principal, ca în 2030 să fim o companie carbon neutral”, a arătat Adrian Cocan, manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă de vaci cu lapte în localitatea Drăgoești, județul Ialomița. Fabrica de procesare de ultimă generație, în care s-au investit peste cinci milioane de euro, are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 de tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea laptelui la o temperatură mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive.

Agroserv Măriuța (județul Călărași) a fost înființată în anul 1994 de cunoscutul agricultor Nicușor Șerban, cel care este astăzi președintele Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. Până în 2018, când a început procesarea laptelui, societatea administrată de Nicușor Șerban a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, triticale, porumb, lucernă și altele, pe o suprafață de 3.000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2.700 de animale). Începând cu anul 2018, a pus în funcțiune o fabrică modernă de lactate și a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, un brand care a înregistrat o creștere rapidă în preferințele consumatorilor datorită produselor de înaltă calitate.

Agroserv Măriuța, prima companie din domeniul lactatelor care a listat obligațiuni pe SMT-ul bursei

În aprilie 2021, compania Agroserv Măriuța a derulat un plasament privat prin care a vândut un număr de 431.020 acțiuni la un preț de 45 lei/acțiune. Plasamentul a fost suprasubscris de 3,6 ori, în total fiind înregistrate subscrieri de aproximativ 70 de milioane de lei, în condițiile în care subscrierea maximă pe investitor a fost limitată la un milion de lei. „Agroserv Măriuța este una dintre poveștile de succes ale antreprenoriatului românesc. În mai puțin de patru ani de la reorientarea businessului și crearea produselor Lăptăria cu Caimac, compania reușește să convingă investitorii din piața de capital de soliditatea afacerii și a strategiei de dezvoltare. Echipa Agroserv Măriuța începe astăzi o nouă etapă în dezvoltarea companiei și ne bucurăm că antreprenorii din spatele brandului Lăptăria cu Caimac au ales bursa și investitorii din piața de capital pentru a-și finanța planurile de creștere. Traseul accelerat al companiei la bursă, de la primul pas făcut în decembrie anul trecut cu obligațiuni, la listarea companiei pe piața AeRO din această zi, demonstrează capacitatea pieței de a susține antreprenorii români”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB.

Plasamentul privat de acțiuni și listarea au fost intermediate de BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Intermediar și Consultant Autorizat. „Ne bucură să fim parte la povestea de succes a companiei din spatele brandului Lăptăria cu Caimac și suntem onorați că le putem fi alături pe drumul finanțării pe piața de capital. Colaborarea strânsă cu echipa Lăptăriei și autoritățile pieței de capital a făcut posibilă listarea acțiunilor în doar trei săptămâni de la închiderea plasamentului privat, confirmând încă o dată succesul proiectului și misiunea noastră de a asigura liantul între companii, investitori și piață de capital”, a spus Daniela Secară, director general BT Capital Partners.

Agroserv Măriuța a fost asistată în procesul de listare de Schoenherr, una dintre firmele internaționale de avocatură ce activează pe piața din România încă din 1996, oferind consultanță în domenii precum servicii financiare, energie, construcții, retail sau IT&C.

Procesatorul de lactate a făcut primul pas pe piața de capital în noiembrie 2020, când a derulat un plasament privat prin care a vândut obligațiuni denominate în euro, în valoare de trei milioane euro, tranzacționate din decembrie 2020 pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), sub simbolul MILK25E. Agroserv Măriuța este prima companie cu activitate în domeniul lactatelor care a listat obligațiuni pe SMT-ul bursei.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sâmbătă – 20 martie 2021, așa cum a anunțat zilele trecute, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, s-a întâlnit la Cluj cu reprezentanți ai organizațiilor profesionale și ai cooperativelor agricole din sectorul creșterii bovinelor. Crescătorii din județele apropiate Clujului s-au văzut față-n față cu oficialul MADR, iar ceilalți au participat telefonic la întâlnire.

Ilie Chifan, fermier de la Șagu, județul Arad, și membru al cooperativei agricole TimLactAgro, participant la întâlnire prin intermediul telefonului, ne-a spus că ministrul le-a promis crescătorilor că vor avea subvențiile în conturi în circa o lună. Este vorba de ajutorul național tranzitoriu (ANT) și de un ajutor de stat așa-numit „de COVID”, subvenții aferente anului 2020.

Referitor la cuantumuri, s-a decis ca la ANT, pentru anul de referință 2013 să fie alocată suma de 5 euro pe cap de animal și 2 euro pe tona de lapte livrat în 2015. Banii care rămân de la ANT 2013 se vor distribui, sub formă de „ajutor COVID”, crescătorilor care au avut animale în fermă la 31 ianuarie 2021, indiferent că animalul este mascul sau femelă, condiția fiind să aibă împlinită vârsta de șapte luni. Vor beneficia de subvenții doar exploatațiile cu minimum trei bovine.

În urma calculelor, a specificat Ilie Chifan, rezultă o valoare totală a subvenției de aproximativ 40 euro/animal.

Reamintim că, joi – 18 martie 2021, într-o conferință de presă desfășurată la sediul MADR, Adrian Oros a declarat că ajutorul național tranzitoriu (ANT) pentru sectorul bovine va avea o alocare financiară de la buget de 48 de milioane euro, cu mai bine de 50% mai puțin comparativ cu anul trecut. 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html