Două dintre produsele atestate tradițional, prezente pe tarabele negustorilor miercuri, 10 octombrie 2018, și anume „Cârnații cu ambâț” și „Cârnații cu miroase de usturoi ca altă dată”, îi vor îmbia pe vizitatorii Târgului Bucureștilor, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART, în parteneriat cu MADR, în Parcul Izvor.

Și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va sărbători acolo „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”.

Însuși simpaticul ministru de resort, Petre Daea, va deschide oficial evenimentul la ora 10:00, împreună cu președinții Comisiilor de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din cadrul Parlamentului, Doina Silistru și Alexandru Stănescu, bineînțeles, dacă va reuși să treacă de blocada promisă de oieri în fața sediului MADR, în aceeași zi.

Târgul dedicat „Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești” își așteaptă vizitatorii cu preparate din carne, lapte, produse de panificație și patiserie, legume, fructe proaspete și procesate, băuturi spirtoase și vin, expuse de operatori economici, producători, fermieri, meșteri populari, în cadrul celor 50 de căsuțe.

Produsele din carne atestate tradițional care se vor regăsi în cadrul târgului sunt: mușchi file, cârnați din topor, „Cârnați cu ambâț”, „Cârnați cu miroase de usturoi ca altă dată”, jumări, carne la garniță, pastramă de berbecuț. Iar pastrama afumată din județul Vâlcea „Ca altădată” va fi un bun prilej de întâlnire a consumatorului cu tradiția oltenească.

De asemenea, organizatorii pun la dispoziția producătorilor alte două zone destinate gastronomiei, de unde bucureștenii vor putea alege dintr-o varietate de preparate culinare românești: tocăniță de berbecuț cu mămăligă, sarmale cu păsat, fasole cu cârnați, pastramă la ceaun în sos de vin, tocăniță de vițel la ceaun, pomana porcului la ceaun, varză călită cu cârnați, pui la ceaun cu mujdei și mămăligă, gulaș unguresc, ciorbă țărănească de pui, zeamă acră.

În cadrul târgului se vor regăsi și produse atestate și înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale ce provin din județele Brașov, Botoșani, Vâlcea, Bihor, Covasna, Galați, Maramureș, Prahova și Municipiul București.

Cei interesați vor putea achiziționa produse specifice județului Brașov: brânză de burduf în coajă de brad de la Bran, telemea de oaie/vacă, cașcaval afumat/neafumat, urdă dulce/sărată/sărată cu mărar, pastramă de berbecuț, porc și vițel, cârnați afumați de oaie/porc/oaie+vită, mușchi de porc afumat, slănină, tobă.

Cozonacul domnesc, produs tradiţional românesc din județul Botoșani, a cărui istorie începe în Evul Mediu, este deja o adevărată vedetă a târgurilor culinare din ţară, dar și de la expozițiile internaționale.

Din zona veche a Covurluiului (județul Galați), o diversitate de produse din lapte și carne vor fi prezente la această ediție: brânzeturi din lapte de capră/vacă/oaie, precum și alte specialități din carne de porc/vită/oaie.

Nici preparatele din pește atestate tradițional nu vor lipsi de la această ediție a târgului. Astfel, din Prahova oferta producătorilor va fi: păstrăv copt și afumat la jar, zacuscă de păstrăv, cârnați de păstrăv, file de păstrav afumat, iar din jurul Bucureștiului oferta va fi de: salată cu icre de crap, salată icre de știucă, zacuscă cu pește.

Dulcețuri, mai multe sortimente de zacuscă și siropuri se vor regăsi în oferta producătorilor din Covasna, iar din București vor fi aduse plăcinte făcute după rețete vechi boierești, cu mere, dovleac, brânză dulce, brânză sărată și brânză dulce cu stafide.

Primul produs cu Indicație Geografică Protejată (IGP) pentru România - Magiunul de prune Topoloveni - va fi, totodată, disponibil pentru vânzare în cadrul acestui eveniment.

Totodată, vizitatorii târgului vor putea găsi produse ale stupului: miere de salcâm, de mană, de tei, polifloră, de rapiță, faguri, polen, păstură, propolis brut și tinctură de propolis, apilarnil, lăptișor de matcă, ceară de albine.

Producătorii din nord-vestul țării își vor prezenta oferta bogată de băuturi spirtoase tradiționale: pălincă din prune, mere, piersici, gutui și caise.

Pe lângă produsele agroalimentare româneşti, producătorii vor aduce şi produse cosmetice realizate din uleiuri vegetale, obiecte de decor realizate de meşteşugari şi meşteri populari, precum ceramică de Horezu sau Corund, ii din borangic, ii de Breaza, opinci, costume populare oltenești, obiecte decorative din lemn, icoane, păpuși, linguri.

„Ziua Națională a produselor agroalimentare românești” va fi marcată și în acest an în toată țara prin organizarea de programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social și științific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

În contextul celor mai recente discuții privind supraproducția de tomate din acest an, dar și al găsirii de soluții pentru valorificare și industrializare, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, 21 iunie 2018, în cadrul unei conferințe organizate la București de Mediafax, că în urma vizitei efectuate de domnia sa într-un magazin Kaufland, în ziua de 12 iunie 2018, acesta nu a găsit la raft niciun produs legumicol românesc în afara vinetelor.

Șeful MADR a confirmat totodată că producția de tomate din 2018 este de nu mai puțin de trei ori mai mare decât cea de anul trecut.

„Știam că există o anumită producție (n.r. - de tomate) care este net superioară anului trecut. La această dată spun că este mai mare de trei ori ca anul trecut și, evident, eram interesat să vedem ce putem face la Ministerul Agriculturii, în plus față de ce am făcut toată iarna, punându-i pe fermieri să se organizeze în cooperative, în așa fel încât să fie mai lesnicios actul de valorificare a produselor pe care ei le fac cu mare greutate, într-un moment climatic foarte greu, cum a fost acest an”, a precizat ministrul în cadrul conferinței. „Pentru că aveam aceste informații și cunoșteam starea de fapt, în data de 13 iunie 2018 ne-am întâlnit la Ministerul Agriculturii în formulă completă, plecând de la o constatare în câmp că este producție și de la o constatare în piață că nu sunt produse. Întrebarea a fost ce se întâmplă? (...) Am fost la Kaufland în data de 12 iunie 2018. În magazin, la Kaufland, nu era niciun produs românesc, cu o singură excepție – vinete. Nu puteai să vorbești despre tomate, nu puteai să vorbești despre ceapă, nu puteai despre varză, nu puteai să vorbești despre alte produse ale fermierilor noștri care sunt destul de multe și perisabile. În urma întâlnirii, am socotit că lucrurile s-au înțeles într-un mod în care piața îți generează o asemenea posibilitate și dorința de rezolvare pentru fermierii români este la ea acasă. Lucrul acesta am vrut să-l verific astăzi. Spre plăcuta surprindere, am găsit aproape toate produsele românești posibile, de pus pe piață la această dată. Sigur, în concurență cu celelalte produse, dar erau prezente”.

Ca răspuns indirect la afirmațiile șefului PIAROM, Cristian Pârvan, potrivit cărora stimularea producătorilor de tomate prin plata a 3.000 de euro către fiecare agricultor care și-a propus să scoată pe piață roșiile timpurii ar fi „prăpădit” producția agricolă din cauza lipsei procesării pentru surplusul de pe piață, Daea a exemplificat că un cunoscut de-al său nu a mai găsit materie primă pentru procesare.

„În orice zonă a țării sau în orice domeniu, evident că la producția principală mai ai și producție care poate să se deprecieze în timp și care poate lua o altă cale. Și pentru că știam că trebuie să ia altă cale, în momentul în care am trimis mașină, am rugat un fermier, un om de afaceri, să intre pentru interesul său și să achiziționeze produsele respective pentru industrializare, nu a găsit niciun producător care să-i ofere o asemenea marfă”, a conchis Daea pe acest subiect.

Președintele PIAROM, Cristian Pârvan, declara în plenul FoodIntelForum, eveniment care a avut loc marți, 19 iunie 2018, la București, că programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, ar fi prăpădit producția de profil, susținâdu-și afirmația pe situația în care, în prezent, producătorii ar fi ajuns să vândă samsarilor roșiile chiar și cu 50 de bani kilogramul.

„O politică teoretic bună, dar incompletă, pe care am susținut-o și noi, este și cea de susținere a producției de roșii timpurii (...). Întrucât acestea au ieșit și au fost stimulați producătorii să scoată roșii, recent, în Olt, roșiile timpurii sunt vândute cu 0,50 lei la intermediari, că nu le mai cumpără nimeni. De ce? Pentru că s-a omis ceea ce cercetătorii și cei care s-au ocupat de politicile economice știau că o producție de roșii sau de legume, în general, nu poți s-o bazezi doar pe desfacerea imediată în stare proaspătă, ci că trebuie să ai o capacitate industrială care să prelucreze tot excedentul de producție care nu poate fi consumat în stare proaspătă. Este un exemplu recent care arată cum un program de stimulare – și am dat 3.000 de euro fiecărui agricultor care și-a propus să scoată roșiile timpurii – a prăpădit producția agricolă. (...) Asta înseamnă agricultura văzută ca o activitate periferică”, preciza șeful PIAROM în debutul forumului.

În aceeași zi cu afirmațiile lui Pârvan, MADR ieșea cu un punct de vedere la situația producătorilor de tomate. Astfel, precizau vocile autorizate ale ministerului de resort, în urma apariției unor știri difuzate în spațiul public referitoare la situația fermierilor din județul Dolj care ar fi fost nevoiți să arunce tone de roșii, pentru corecta informare a opiniei publice, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale face următoarele precizari: „În această situație se află doi fermieri, unul dintre ei depunând la Direcția Agricolă Județeană un decont pentru o cantitate de 2.080 kg de roșii, iar cel de-al doilea a depus decont pentru 2.200 kg. Din documentele prezentate de aceștia a reieșit că au mai valorificat alte 2.400 kg, respectiv 2.300 kg, realizând astfel un total de aproximativ cinci tone fiecare. La o asemenea cantitate de roșii există și pierderi prin putrezire, fie pe plantă, fie în procesul de recoltare, transport sau valorificare. Aceste pierderi sunt inerente, în cazul de față, la cei doi producători agricoli care au valorificat circa cinci tone de tomate, pierderile semnalate intră în procentul de pierderi tehnologice”.

Cei de la MADR mai afirmau la acea vreme că reflectarea în mass-media a acestui caz izolat a indus în mod eronat ideea că o mare parte din legumicultorii din sudul țării s-ar confrunta cu astfel de probleme, fapt ce contravine situației reale.

„Este adevărat că, acum pe piață, este un exces de produse, în mod firesc, datorită producțiilor realizate de către cei peste 12.000 de fermieri care s-au înscris în programul de sprijin pentru tomate, din care peste 5.500 au livrat minimum 2.000 de kg și au fost deja plătiți, în conformitate cu prevederile legale. În județul Dolj s-au înscris 1.700 de cultivatori de legume. Până la această dată, 160 dintre aceștia au fost plătiți cu suma de 480.000 de deuro”.

Plățile sunt în continuă desfășurare, au mai spus oficialitățile, urmând ca și restul fermierilor, pe măsură ce depun documentele justificative la Direcția Agricolă, să primească banii cuveniți.

Valorificarea în întregime a producției este o preocupare permanentă a ministrului Petre Daea, motiv pentru care în data de 13 iunie 2018, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a inițiat o întâlnire de lucru între producătorii de legume și reprezentanții retailerilor.

Având în vedere că a început sezonul de valorificare a roșiilor și că în toate județele din România există cantități suficiente de tomate cultivate în spații protejate, au fost aduși la aceeași masă reprezentanții marilor rețele comerciale și producătorii autohtoni de legume: „V-am invitat la această întâlnire pentru ca ne dorim produse românești, de calitate, pe rafturile marilor magazine, la dispoziția consumatorilor”, a afirmat ministrul Petre Daea în deschiderea discuțiilor.

Pe parcursul întâlnirii, cei prezenți au făcut schimb de date de contact în vederea stabilirii unor viitoare relații comerciale. Potrivit fermierilor, în perioada următoare vor începe să fie livrate către hypermarketuri roșiile românești din bazinele legumicole din județele Giurgiu, Olt, Dolj etc. Ministrul i-a îndemnat pe marii retaileri să încurajeze accesul producătorilor români pe piață.

„Este pentru prima dată în România când, după foarte mulți ani, piețele sunt pline de tomate românești, iar supermarketurile, de asemenea. Scăderea prețului la consumator este un obiectiv urmărit îndeaproape, fiind susținut printr-o producție importantă. Susținerea prin subvenții a vizat acordarea de sprijin atât pentru fermieri, cât și pentru aprovizionarea cu tomate a piețelor la prețuri rezonabile pentru consumatori. Nu excludem existența unor nereguli atât în sistemul de aprovizionare, cât și în cel de comercializare a roșiilor, dar urmărim cu atenție întregul lanț de producție și valorificare al produselor legumicole”, mai preciza acum două zile ministrul Petre Daea.

Până la ora publicării materialului, am încercat să-l contactăm pe Valer Hancaş, manager Corporate Affairs şi Comunicare al Kaufland România, pentru a obține un punct de vedere la afirmațiile lui Petre Daea, însă domnia sa nu a răspuns apelului telefonic.

Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016 care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

În detaliu, articolul de lege despre care Dorin Cojocaru a vorbit într-un interviu LIVE transmis pe pagina de Facebook a Revistei Fermierului și care ar fi cauzat atât de multe probleme sectorului românesc al laptelui sună așa: „Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, produsele lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”, modificat anul acesta prin amendamentele propuse de legislativul român.

El a afirmat în mod clar că nu-și dorește ca industria laptelui din România să devină „o victimă colaterală” a reglementărilor aduse de Legea 150/2016 și spune că nu se poate legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult în favoarea retailerilor.

Cojocaru devine inclusiv ironic la un moment dat, atunci când vorbește de această proporție de 51 la sută marfă românească (autohtonă) la raft. În acest context, el spune că procentajul în cauză a devenit un laitmotiv la români, drept pentru care aceștia ar putea ajunge să-l poarte chiar și pe tricouri sub formă de sloganuri „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton!”

De asemenea, al acordă cartonașul roșu și Legii 88/2016 (privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate) și spune în mod clar că aceasta este inutilă, în condițiile în care etichetarea este reglementată prin Regulamentul european 1169.

„Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv”, afirmă Cojocaru în interviu.

Subiectele abordate cu incisivul șef APRIL nu sunt însă doar acestea. Vă lăsăm să savurați un interviu care a avut unele dintre cele mai mari vizualizări pe pagina de socializare a publicației amintite mai sus.

Revista Fermierului: Domnule Dorin Cojocaru, în calitate de reprezentant al sectorului procesării laptelui din România, credeți că modificările aduse Legii 321 (prin Legea 150) vor avea vreodată un efect benefic asupra sectorului agroalimentar românesc? Se tot discută de acest act normativ în ultimii ani, dar fără vreun efect pozitiv, vizibil în piață.

Dorin Cojocaru: A trecut un an și jumătate de când tot vorbim de acest act normativ. (...) Legea 150 a creat mai multe probleme industriei laptelui și cred că întregii industrii alimentare. (...) În prezent, dezbaterile se țin pe tema celor 51 de procente. Observ că a devenit un laitmotiv acest 51 la sută. Vom ajunge să-l purtăm chiar și pe tricouri: „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton” etc.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte încâlcite, neînțelese și chiar îmi doresc să pot scoate industria laptelui de sub incidența acestui „51 la sută”. Atunci când nu înțelegem ce (...) se vrea prin redefinirea lanțului scurt, 51 la sută produse românești, a produsului autohton,a  parteneriatelor directe, ne învârtim în jurul cozii. Pur și simplu, nu vreau ca industria laptelui din România să devină o victimă colaterală. Nu poți legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult spre hipermarketuri.

Cei care ne citesc poate nu înțeleg în totalitate partea legislativă sau relațiile contractuale dintre un furnizor și un hipermarket și, citind toate acestea, vor spune că probabil am înnebunit. Credeți că retailerii vor sta cu mâinile-n sân, „să se joace în curtea școlii” cu câțiva parlamentari și reprezentanți ai fermierilor, ca să facă ei o lege unilaterală... să ce?

Retailerul reprezintă cumpărătorul, iar procesatorul sau fermierul sunt vânzători. Dacă cumpărătorul nu dorește, nu poți să-l obligi să-ți ia marfa, pentru că nu trăim nici în comunism, nici în kibutz, adică în sistemul „cât se produce, atâta se vinde”.

De aceea, eu spun să fie lăsată liberă piața. (...) Că este parteneriat direct, că este indirect, că este produs autohton, cel care dorește să intre pe o astfel de relație să o facă în cunoștință de cauză și să decidă el pentru afacerea lui. Mai exact, dacă eu vreau să fiu într-un parteneriat direct cu un retailer, îmi asum acțiunea ca business, semnez un contract, un parteneriat și intru pe acel interval de „51 la sută”. Același lucru l-am spus și când s-a bifat în textul de lege „produs românesc”, cu toate că nu-s de acord cu această definiție de produs românesc, acordată doar celui care îl obține cu materie-primă din România.

R.F.: Acum vorbim de produs autohton...

D.C.: Produsul autohton poate fi și produsul european, și planetar! Să nu ne mai ascundem după cuvinte. O lege proastă, se chinuie acum un parlament întreg s-o dreagă. Frate, „radeți” Legea 150 și luați-o de la zero! Transmiteți la Bruxelles: „Am înțeles! Am greșit!” De ce nu recunosc toți cei implicați în construcția acestui act normativ că au greșit? Din orgolii politice? De imagine? Cred că mai mult ar fi apreciați de cetățeni dacă ar recunoaște că au greșit. Multe legi au fost făcute greșit din orgolii politice și populiste.

Legea în cauză menționa „produs românesc”. După mine, în calitate de cetățean și de român și cu pretenții de patriot, tot ceea ce se produce pe teritoriul României este produs românesc. Și asta, pentru că vorbim de o acțiune directă asupra oamenilor prin locuri de muncă și asupra economiei de stat, asupra bugetului de stat, prin taxe, impozite, dezvoltarea de servicii conexe ș.a.m.d.

R.F.: Să înțelegem că politicienii au greșit cu modificarea Legii 321?

D.C.: Nu fac politică, dar eu am crezut că, atunci când intrăm în comunitatea europeană și la 27 de ani de la Revoluție, avem fiecare dreptul de a ne alege drumul pe     care să mergem; bun, rău, ni-l asumăm. Pe lângă mine, și ceilalți (fermieri, politicieni, oameni de afaceri etc.) să înțelegă a-și asuma ceva.

Cine a cerut ca produsele lactate să intre sub incidența lui 51%, când noi, în 2016, în toamnă, am avut deficit de lapte materie-primă? De ce mă obligi să pun pe raft ceva ce nu există ca materie-primă? De ce nu se ține cont de părerea oamenilor avizați din industrie și vine nea Gheorghe, care țina vaca pe islaz, să vorbească de relația cu hipermarketul? Eu nu m-am dus să vorbesc despre cum anume se mulge vaca, cu toate că știu mai bine cum se face asta, că la 18 ani eram șef la fermă de vaci. Încerc să nu mă bag în lucruri unde nu am experiența necesară.

Vechiul act normativ preciza că retailerul are voie să delisteze un furnizor cu preaviz de 45 de zile și cu motivare scrisă, pe când acum, se blochează comanda. Avem produse proaspete, perisabile. Vaca se mulge de două ori, minimum, în fiecare zi. Eu n-am timp să fac stoc și să-mi caut alte piețe și debușee. În momentul în care hipermarketurile, cash&carry etc. au acaparat piața și au peste 60 la sută, eu nu mai am ce negocia. Fie îi dau lui marfa, fie închid fabrica. De aceea, întreb: toată această luptă care s-a dat împotriva procesatorilor de lapte, în ultimii 10 ani, cu huiduieli și înjurături, cu acuzații fără acoperire, unde a dus?

R.F.: Este vreun lucru pozitiv în această Lege 150?

D.C.: După părerea mea, am pierdut timp, bani publici și personali cu această lege. (...) O relație comercială presupune libertatea consimțământului dintre parteneri; n-o poți legifera. Eu trebuia să caut soluția de promovare a produsului românesc și a economiei românești în altă parte.

A fost vorba, la un moment dat, de crearea unui brand de țară; s-a ales praful.

R.F.: S-a încercat într-o anumită formulă, totuși.

D.C.: Pentru mine, brand de țară înseamnă un coș în care eu pun toate mărcile românești și cu ele mă mândresc, cu calitatea lor, cu vizibilitatea lor, cu tot ceea ce este bun în brandurile românești în ultimii 27 de ani; s-a uitat.

R.F.: Putem vorbi de calitate, când vorbim de mărcile românești?

D.C.: Nu veți găsi calitate la grămadă. Un brand puternic însă nu-și permite o calitate inferioară. Și mai este un aspect: ce înseamnă calitate? Să ni se dea definiția calității! Și, prin asta, ajung la calitatea duală. Ce înseamnă calitatea? Gustul? Gustul nu se discută! Ceea ce mie îmi place poate nu place altora.

Nimeni nu vorbește însă de igienă, de normele de siguranță alimentară. Pentru mine, asta înseamnă calitate. Respectul față de consumator, în primul rând, trebuie să fie reprezentat prin respectarea normelor de igienă, de siguranță alimentară, astfel încât să nu creez prejudicii familiei consumatorului, copilului care mănâncă produsul meu. De aceea, personal, sunt foarte exigent cu respectarea normelor de igienă.

R.F.: Cum anume puteam susține și mai mult calitatea?

D.C.: Prin susținerea competitivității. Subvenția pentru sectorul laptelui trebuia acordată pe baza producției și nu pe cap de vacă. Cunosc cazuri de fermieri care se dau șmecheri pe la televizor, au doi litri de lapte pe mulsoare și țin vacile pe post de muzeu. Dacă vrem să devenim totuși competitivi din 2020, că e rost de lapte materie-primă, că sunt produse lactate, trebuie să învățăm să producem fără subvenție, iar aceasta dacă vine, să fie bașca.

Spre exemplu, noi, procesatorii, în ultimii 27 de ani, nu-mi aduc aminte să fi beneficiat de vreo subvenție, de vreun sprijin financiar.

De ce a trebuit să apară și Legea 88?

Revista Fermierului: Ce rol are legea etichetării în toată această poveste a scăderii numărului de procesatori?

Dorin Cojocaru: Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv.

Acum se discută de parteneriatul direct! Ce înseamnă parteneriatul direct? Mă apuc eu acum să intru în cooperativă cu hipermarketurile? Să intru în grup de producători cu retailul? Dacă eu am 1.500 de clienți, mici buticuri, mă apuc să intru în cooperativă cu ele? Care va fi statutul meu în acea formă de asociere? Retailerul îmi va spune că a făcut o cooperativă și va cere marcă proprie, marfă în proporție de 51%. Ce înseamnă brandul de țară? Înseamnă mărci românești! Retailerul va apela la brandul propriu, va lua și 51 la sută din producție, iar mărcile românești se vor bate pe 49%. De aceea, voi face adresă către Parlament prin care să cer ca industria laptelui să iasă de sub incidența acestui parteneriat direct, a celor 51%, pentru că îmi creează mai mult probleme. În plus, în direcția în care merg lucrurile este posibil ca în doi-trei ani să ne distrugem toate brandurile românești.

R.F.: Avem în țară procesatori de lapte care chiar dacă au firmă înregistrată la Registrul Comețului și, probabil, au și acționari români, nu produc în România. Cum se face?

D.C.: Regulamentele Europene de Autorizare Sanitară-Veterinară 852 și 853/2004 prevăd că ultimul care ambalează pune și ștampila pe produsul finit. Ca paranteză, consumatorul trebuie să știe că, pe etichetă, există o ștampilă de autorizare sanitară-veterinară, ovală, pe care scrie România, un L și un număr. Poate exista însă și un dreptunghi. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie să găsească pe etichetă ori o ștampilă ovală, ori un dreptunghi. Pe dreptunghi trebuie să scrie – centrul de colectare și prelucrare a laptelui –, adică procesare a laptelui reglementată prin Ordinul 111. Mai exact, cumpărătorul trebuie să știe că produsul a fost pus pe piață de o societate înregistrată la ANSVSA, însă nu și autorizată sanitar-veterinar. Asta ar înseamna funcționarea în baza altor regulamente, altor proceduri. Firmele care au ștampilă ovală funcționează pe comerț intracomunitar, au medic veterinar permanent, HACCP implementat, ISO 22000 etc. Strictețea pe siguranță alimentară este mult mai mare la ștampila ovală decât la dreptunghi.

În acest context, cu ceva timp în urmă, se spunea că n-au voie în hipermarket decât produsele lactate cu ștampilă ovală, nu și cele cu dreptunghi. De ce? Pentru că impactul asupra consumatorului ar fi mult mai mare dacă mie îmi apare o neconformitate. Practic, exigențele sunt mult mai mari pentru autorizare în cazul ștampilei ovale, decât pentru dreptunghi.

Acum, am depistat că sunt mulți care au ștampilă ovală (și de asta am și făcut paranteza). În fapt, ei nu cumpără lapte materie-primă pentru procesare, ci caș bașchiu sau calupuri, feliază și pun ștampila. Am văzut și pe marcă proprie această practică, dar și pe brand. Când am propus ANSVSA-ului să se facă separarea celor amintiți mai sus de cei care cumpără lapte și-l procesează aici, mi s-a răspuns că nu se poate modifica pentru că asta trebuie făcută la nivel de regulament european. Punct.

În altă ordine de idei, pentru mine, inclusiv Ordinul 111 ar trebui abrogat, pentru că produsul, din punctul de vedere al siguranței alimentare, ar trebui să fie unul singur; aceleași reguli. Hai să-i aducem pe toți la același nivel concurențial, pentru că ștampila ovală, din punct de vedere al food-safety, au totuși autocontrol, control încrucișat, auditări, analize de laborator care, toate, costă foarte mulți bani. O analiză pe metale grele, pe oxizi de plumb, este undeva la 1.400 lei. O dioxină ajunge între 300 și 500 de euro și nici măcar nu este făcută în România, ci în Germania sau Ungaria.

R.F.: Că tot veni vorba, câte făbricuțe activează în baza acestei ștampile-dreptunghi?

D.C.: Pe Ordinul 111 sunt vreo 946 de făbricuțe înregistrate, pentru că, până în 2015, când noi aveam cotele de lapte, erau două milioane de tone pe an care se procesau în baza acestui act normativ. Pe atunci se vorbea de vânzări directe. Noi aveam cam două milioane de tone pentru procesare, din care erau prelucrate cam 1-1,2 milioane tone. România asigura lapte materie-primă pentru marea procesare doar undeva la 880.000-1.000.000 de tone pe an.

În 2013, din total lapte – 1,2 milioane de tone pe an, circa 35% provenea din centrele de colectare. În prezent, conform aceluiași studiu realizat de APRIL, nu cred că mai totalizează șase la sută. Vorbesc aici de materia primă necesară celor 130 de societăți care funcționează cu ștampilă ovală.

Când văd eu că mai apare câte un reprezentant al fermierilor, cu una, două vaci, și se plânge că primește 0,4-0,6 lei pe litrul de lapte, iar MADR trimite prețurile medii pe România și văd că acestea gravitează în jurul sumei de 1,2 lei, asta se numește manipulare sau minciună?

R.F.: De ce nu avem o piață a laptelui SPOT în România? Nu s-ar reglementa mai bine lucrurile?

D.C.: În momentul în care noi vom avea o piață SPOT a laptelui, atunci am putea asigura 100% materie-primă din România, pe un anumit produs. Eu nu pot însă să-mi asum și să spun că voi face un anumit produs din lapte 100% românesc pentru că e posibil ca, peste o săptămână, peste o lună, unul dintre micii fermieri care furnizează lapte prin centrele de colectare sau chiar un producător mare să bage antibiotic în materia-primă; a tratat vaca cu streptomicină, spre exemplu. Vă spun – un litru de lapte provenit de la o vacă tratată cu streptomicină poate strica 100 de tone de lapte. Procesatorul oricum realizează testul de antibiotice, de reziduuri, la intrarea materiei-prime în fabrică.

Să luăm cazul unei cisterne cu 25.000 de litri de lapte garate la poarta fabricii. Din cantitatea transportată se prelevează analize și rezultă că laptele are antibiotic. Cine îi completează procesatorului planul de producție? El are un angajament cu retailul, către care trebuie să livreze marfa. Primesc eu de la domnii X și Y care urlau de multe ori în Parlament, diferența de lapte? Vaca dă același lapte în fiecare zi. Dacă ai muls-o în seara asta, abia mâine dimineață mai iei laptele de la ea. Și mâine-dimineață nu dă dublu pentru a completa planul de producție. În atare condiții, procesatorul trebuie să achiziționeze 25.000 de litri de lapte. De unde? Toți fermierii din România au contracte cu alți procesatori, conform legii. Altfel, nu încasează subvenție. Sunt puși atunci procesatorii în fața necesității achiziției de lapte de la traderi? Da. Că noi, în România, nu avem lapte SPOT sau apelează la o altă fabrică cu surplus, lapte degresat de la unul, smântână de la altul, fac o normalizare și apoi produsul. Din aceste motive am solicitat în Parlament coborârea ștachetei la 90% obligativitate materie-primă autohtonă, astfel încât produsul finit să aibă posibilitatea să fie catalogat drept românesc.

R.F.: Cât la sută din ceea ce există la raft (procesate din lapte), în momentul de față, provine din lapte românesc, chiar dacă vaca are genetică străină, nutriție de import, rețete de peste hotare și soft în sala de muls adus tot de străini?

D.C.: Piața laptelui este una volatilă și dinamică, dar sunt retaileri și retaileri. Acolo unde îmi fac eu cumpărăturile în fiecare weekend (că și hipermarketurile urma să fie închise la sfârșit de săptămână), mai fac controale. De obicei, miercurea e zi de controale prin marile magazine. În acest context, vă pot spune că discounterii au pe marcă proprie majoritatea marfă din Polonia și Ungaria. Pe lapte-consum, la Carrefour, proveniența e 100% din România și pe marcă proprie, la SL. La UHT, cel care nu e în vitrina frigorifică, e în proporție de 80 la sută de la noi din țară.

Pe iaurturi, retailerii cred că au în proporție de 75% marfă din România. Sunt maximum două branduri fabricate în Germania.

La brânzeturi (inclusiv cașcavalul), cam 52 la sută sunt fabricate în afară, sub anumite branduri consacrate la noi în țară. Mai exact, un brand, exact cum este marca proprie, numai că aparține distribuitorului, nu hipermarketului. Dacă ne uităm pe ștampilă, spre exemplu, țara de proveniență e Germania. Și pentru că anticipez următoarea întrebare, am înțeles că există un distribuitor român care și-a luat și o fabrică în Polonia, pentru că acolo statul polonez sprijină procesarea, datorită faptului că vine cu plusvaloare la materia-primă, ceea ce, la noi, politicienii nu au înțeles.

R.F.: Bun, chiar și așa, e normal ca un așa-zis procesator român să se implice... politic să-i spunem? Știm că există cel puțin unul care și-a asumat fățiș blocarea accesului unei televiziuni la banii săi de publicitate.

D.C.: E problema lor. Nu-mi place să mă bag în bucătăria nimănui. Eu reprezint o industrie și mi-am luat angajamentul, de anul trecut, să reprezint numai APRIL. M-am săturat de cei care merg cu valul. Nu ne sprijină, dar merg alături de noi pentru că suntem bătăioși.

R.F.: Mai e puțin până la Paște. Care sunt datele privind cererea de lapte și de produse procesate?

D.C.: Se caută smântâna mai mult, untul... Lapte degresat avem la vânzare cu cisterna. Problema este că piața a luat-o razna. Dacă în urmă cu 5-6 ani puteam face o previziune clară, acum fluctuațiile sunt foarte mari; noi cam dansăm pe sârmă.

Acum este postul Paștelui. Peste o săptămână va fi cerere de lapte, atât, pentru că rafturile trebuie să fie umplute, cu toate că românii nu prea mai țin post. De obicei, în perioada postului Paștelui, prețurile scad cu 15-20 la sută maximum.

Problema este că, global, la nivel macro, a cam scăzut consumul. Oamenii nu înțeleg asta. Impactul politic pe fiscalitate și toate situațiile acestea vor duce la creșterea inflației.

R.F.: Care sunt previziunile pentru anul acesta, în ceea ce privește piața laptelui și a lactatelor?

D.C.: Anul 2017 este un an dificil, imprevizibil. Recomand stabilitatea în business, consolidarea, patronii să nu-și asume riscuri gratuit. Acum doi ani, spuneam că era momentul pentru investiții, de schimbat ceva, de rupt ritmul pe marketing; în special trebuia venit cu ceva nou. Ideea este valabilă și acum. Trebuie să luptăm mai mult pe partea aceasta de consumator, pe partea de materii-prime, servicii, cheltuieli, fiecare în bucătăria lui, cum își gândește, cum își are cash-flow-ul, iar politicul să nu se mai implice atât de mult în partea de business, pentru că ne face rău. Oamenii care nu au lucrat în business deloc sunt de-o viață în Parlament și vin să facă măsuri pentru zona de afaceri. Dacă eu n-am jucat rugby, mă duc să fac legislație pe acest domeniu? Revin și spun: este momentul să recunoaștem că am greșit și să radem Legea 150. În ceea ce privește Legea 88, aceasta oricum va fi rasă de Bruxelles.