producatori locali - REVISTA FERMIERULUI

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) anunță că a VI-a ediție a Congresului „Fermieri pentru Fermieri” va avea loc pe 11 februarie 2021. Însă, din cauza situației generate de pandemia de COVID-19, evenimentul se va desfășura online, prin zoom, începând cu ora 10:00.

Tradiția decernării Trofeelor „Porumbul de Aur” continuă chiar și în acest caz al organizării evenimentului în mediul virtual.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Agricultura și fermierii din România au mare nevoie de asociere, dar nu doar pe hârtie, ci în cooperative agricole care să își îndeplinească menirea, aceea de a genera valoare adăugată din punct de vedere economic pentru membrii lor și care, în plus, să aibă o activitate economică relevantă, să reziste pe piață și să se dezvolte.

„România are nevoie de cooperative agricole autentice de succes!”, susțin reprezentanții Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), organizație care numără 25 de cooperative agricole active în sectorul vegetal, structuri care au în componență, în total, 436 de agricultori (între 5 – 45 membri în cooperative).

Din totalul cifrei de afaceri a cooperativelor de cultură mare din țara noastră, membrii UNCSV dețin 80%. Fermierii vând între 50-100% din producție prin intermediul cooperativei.

Agricultorii afiliați în cooperativele membre UNCSV exploatează suprafețe de la două hectare la 1960 de hectare. 6 cooperative au între 600 – 1000 ha; 13 cooperative între 1000 – 10.000 ha și 6 cooperative au în exploatare suprafețe mai mari de 10.000 ha.

Ieri, 14 ianuarie 2021, o delegație din partea Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii cu ministrul Adrian Oros și cu echipa tehnică din MADR care are responsabilități pe sectorul cooperativelor. „Am prezentat rezultatele obținute și prioritățile UNCSV. Am arătat modele de cooperative funcționale, cu bune rezultate, cooperative care au adus plusvaloare și stabilitate fermierilor membri cooperatori, care au reușit să depășească, împreună, asociați, dificultățile generate de anul agricol 2020, fiind grav afectați de seceta pedologică severă. S-a demonstrat încă o dată că asocierea în cooperative agricole este singura soluție pentru toți fermierii (mici, medii și mari), pentru capitalizarea acestora pe termen lung, adaptarea la cerințele pieței și asigurarea unei stabilități economico-sociale spațiului rural. Aceste realizări și realități mai pot fi continuate doar dacă, prin politicile agricole promovate în continuare, va fi facilitat accesul la investiții al cooperativelor agricole funcționale, ținând cont de experiență și corelarea cu capacitatea de implementare a acestora. S-a pus accent și pe necesitatea digitalizării, debirocratizării și simplificării procedurilor de accesare și implementare a investițiilor. UNCSV își manifestă în continuare disponibilitatea de a veni cu propuneri constructive și soluții, menținându-și rolul de partener de dialog interinstituțional corect, pentru consolidarea cooperativelor agricole din România, întărirea sectorului agroalimentar autohton și echilibrarea balanței comerciale agroalimentare a țării noastre”, ne-a povestit directorul executiv al UNCSV, Florentin Bercu. El a punctat că, în 2 ani și 10 luni de activitate, Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal a transmis către autoritățile statului peste 540 de adrese oficiale, reprezentând amendamente, solicitări și inițiative legislative.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Joi, 14 Ianuarie 2021 14:14

Familia, mai presus de toate

Evident că nu este nevoie să spunem prea multe despre cel care vă zâmbește din fotografie, cei mai mulți dintre dumneavoastră îl știu foarte bine. Ne-a făcut plăcere să îl reîntâlnim, de astă-dată nu în biroul de director al APIA, de unde, cu ani în urmă, ne oferea foarte multe informaţii utile, ci în câmp, pe o tarla semănată cu rapiță, care arăta foarte bine, la Stejaru, în județul Tulcea. Nicolae Sterghiu spune că a fost atras de politică ca de un magnet, ca un fel de tradiție de la moșii lui, dar la vremea potrivită a avut asul în mânecă și l-a scos ca pe o carte câștigătoare, meseria cea mai importantă din lume, aceea de fermier. Și toate acestea, pentru că familia a fost pe primul loc.

Reporter: Ce ați făcut în toți acești ani, de când ați părăsit Bucureștiul, APIA, pe unde ați umblat? Aici, la fermă, sau...

Nicolae Sterghiu: Am stat puțin mai retras, ca să pun pe picioare afacerea pe care eu o aveam și când am venit la București, era planul meu B, de aia eram atât de curajos când mă luam la ceartă cu cei din Ministerul Agriculturii, din guvern, că aveam unde merge. Regret că n-am plecat mai devreme, fiindcă am rămas în urmă ca suprafață față de prietenii mei, care sunt mult în fața mea. Dar partea bună, a mea, a fost că, având experiență în agricultură, știam că va veni o perioadă de secetă și din câștigul care era, certându-mă cu familia, am reinvestit în irigații. Ceea ce vedeți aici e un sistem de irigații local, prin forare, și am antenă pe care am făcut-o acum patru ani, îngropată, cu hidranți, de unde irig.

Reporter: La cât ajunge o investiție de acest gen? Fac un puț forat, cât îmi ajunge? Investesc atât și pot să acopăr o suprafață de...?

Nicolae Sterghiu: Atunci când am făcut, prima dată, m-a costat cam 500 de euro pe hectar. Dar acum e mult mai ieftin. Cu un puț forat acopăr 23 plus 8 hectare, m-am extins în vara asta, deci acolo e extindere din vara asta fiindcă am prelungit antena până acolo cu 2 hidranți și pompez tot de aici, cu motopompa. Iar dincolo, tot pe cont propriu, am făcut la ieșirea din localitate, 40 de hectare, dar e mult mai greu. Acolo împing apa la deal și costă mai mult energia. Dar investiția mea și-a arătat roadele anul ăsta. Am reușit să irig 100 de hectare, iar aici, rapița am înființat-o după grâu – aici am avut o solă de grâu înainte, unde am făcut 6 tone la hectar, fiind irigat –, foarte multă apă am consumat cu rapița, am irigat înainte de semănat, udare de aprovizionare, am semănat și am mai dat două udări după. Deci ca să ajungă în stadiul ăsta am făcut trei udări. Iar înainte am mai dat trei udări la grâu, fiindcă nu făceam nimic. Ce vedeți de aici, de la drumul ăsta, în sus, nu s-a recoltat. Nici acolo unde am rapiță acum, unde m-am extins cu irigatul, n-am recoltat. N-am putut intra cu combina. Aveam grâu, am avut și un soi – că noi suntem lacomi din fire – cu potențial mare și n-a ieșit nimic. Unde am avut soi românesc, am intrat cu combina și am recoltat câte ceva. Sper că voi recupera la anul prin cultura de rapiță. Am 75 de hectare la irigat înființate de rapiță, altfel nici nu se putea. Mai am 50 de hectare tot în zona asta, dar care sunt irigate din stație. Acolo, pe lângă sola mea, irigă, în momentul de față, colegii mei, care au înființat cultură de grâu.

Reporter: Și sigur că faceți parte din aceeași Organizație a Utilizatorilor de Apă, împreună cu dumnealor. Ce s-a întâmplat cu sistemul vechi care trecea și pe la dumneavoastră? Dacă stau și mă uit bine, acolo, unde e stuf, nu era canal?

Nicolae Sterghiu: Nu, e un râu care acum e secat, râul Slava. Istoria spune că pe aici urcau corăbierii până la cetatea de lângă localitatea Slava. Eu, care sunt un iubitor al istoriei, zic „băi, dacă era debitul atât de mare, pe vremuri, trebuie să fie apă subterană, pe aici”. Și într-adevăr, la 10 metri am apă din abundență care-mi duce doi tamburi aici, pe zona asta. Mai jos, prietenul meu are pivotat, irigă tot în sistem local, pentru că noi, aici, n-avem apă, deși canalul, care iriga 20.000 de hectare, vine de la Razelm până aici. Acum, ne-am angajat ­– pentru că am teren acolo și la 6 Martie și trece canalul foarte aproape – împreună cu vecinii care sunt acolo, dacă statul nu intervine, vom încerca noi, pe cont propriu, să irigăm măcar câteva sute de hectare.

Reporter: Revin la problema cu costurile, pentru că avem așa: un puț forat la adâncimea de 10 m. Care este capacitatea lui de apă?

Nicolae Sterghiu: Îmi duce doi tamburi, deci în 24 de ore eu pompez la fiecare tambur cam 40 de litri de apă la metru pătrat. Deci 400 mc. 400 mc aici, 400 mc celălalt, deci să împărțim la 20 de ore, vine 40 mc pe oră pompez eu și nu se mișcă, rămâne nivelul la fel. Cel puțin până acum.

Reporter: Asta înseamnă că puțul forat asigură aproximativ 30 de hectare aici, dincolo, 40, tot un puț forat?

Nicolae Sterghiu: Dincolo e din râu direct. Am făcut un stăvilar mic... În primăvară eu am avut niște probleme, soția a avut Covid, a fost internată și am fost izolat, două săptămâni n-am mai mișcat, dar, norocul meu, pe 31 martie 2020 am venit să văd culturile care deja intrau în fază de ofilire avansată și zic: „Trebuie irigat”. Și am forțat mâna la stație acolo, am pornit stația. Aveau o lozincă, cei de la stație, că „nu e apă pe canal”, că, dacă bate vântul dinspre vest, n-are debit canalul și nu pot pompa apă. Și mă duc acolo, de la Constanța direct acolo și zic: „Vreau să văd debitul canalului”, „păi, are”, „de ce nu dați drumul la apă?”, „Nu ne-ați cerut!”, „Cum n-am cerut, că de două săptămâni ne tot spun că n-are canalul apă!”, „Trebuie plătit avans!” „Cât?” „150 de milioane!”, „Când?” „Acum!” O sun pe fiică-mea, îi zic să plătească online, plătește și după o oră îi zic: „Nelu, banii v-au intrat în cont”. Au dat drumul la apă. Când am plecat de aici, nevastă-mea era luată cu izoleta de acasă, am intrat și eu. Săracii, mecanizatorii, cei trei oameni, pe care-i am angajați, ei au făcut toată treaba, am făcut trei udări. N-am putut acoperi toată suprafața în timpul ăla scurt, erau 100 de hectare de grâu, pe 60 de hectare a mers bine, le-am acoperit, inclusiv astea, aicea. Acolo, la ieșire, a fost mai greu, chiar râdeau prietenii de mine: „Lapte de cuc dacă mai dai, tot nu-l mai faci!”. L-am întors, cu trei ape, am făcut cam 4 tone. Se mirau toți, dar le zic: „Dacă-i dai apă, învie tot!”.

Reporter: Și dacă, după ce învie, îi mai dai și ceva hrană...

Nicolae Sterghiu: A avut putere de revenire rapidă. Acum am făcut altă structură, e rapiță pe zona asta și diferența de încă 60 de hectare vor fi culturi de primăvară. Mi-am mai luat, între timp, doi tamburi, fiindcă n-aveam suficienți. Eu zic că e mai bine acum, lucru care mă relaxează, gândindu-mă la continuitatea fermei. Într-adevăr, n-am făcut veniturile din anii trecuți, pot să spun că dacă făceam, anii trecuți, cam 6,000 de lei pe hectar, cam 1.200 de euro pe hectar, anul ăsta, cam la jumătate și ceva, vorbesc pe toată suprafața pe toate culturile, și de primăvară, și de toamnă. Și irigate, și neirigate. Dar pot merge în continuare.

Reporter: Este important ce ne-ați spus dumneavoastră, faptul că nu întotdeauna fermierul trebuie să urmărească profitul foarte mare, ci o stabilitate continuă în fiecare an, la o producție care să-i aducă și un profit, adică să fie un randament bun la culturile respective. Și nu poți face asta, cum aminteați și dumneavoastră, fără să faci investiții. N-ai cum!

Nicolae Sterghiu: Nu. Nu poți rezista. Dacă la anu’ e la fel ca anul ăsta? Ce ne facem? Anul ăsta, guvernul – fiind alegeri – ne-a ajutat. Păi la anul ne mai ajută? Ridică mâinile toată lumea și zice: descurcați-vă! Deci trebuie noi să facem.

Reporter: Din toată suprafața pe care o aveți, înțeleg, în jur de 500 de hectare, cât irigați?

Nicolae Sterghiu: 125 de hectare pe care le irig fără probleme, restul, la neirigat.

Reporter: Ele pot fi irigate dacă se reabilitează sistemul de irigații sau trebuie să mergeți tot pe sistem local?

Nicolae Sterghiu: Poate fi foarte ușor făcut. Eu, în nebunia mea, prin 2014, motivul pentru care m-au și trimis la plimbare „prietenii” mei, am făcut programul „Proiect de țară – agricultura” și am trecut irigațiile la punctul trei, acum le trec la punctul unu.

Reporter: Deci e clar că pe suprafața respectivă, dacă nu există sistem de irigații, va trebui să investiți în continuare.

Nicolae Sterghiu: Sigur. Voi investi în zona 6 Martie – Jurilovca, am 150 de hectare în zona aia, sunt proprietate, acolo, dacă nu vom reuși să reabilităm stația, care ar fi un lucru foarte ușor, cred că voi încerca să forez, deși familia nu este de acord, că acolo trebuie să merg pe debit mare și pe forare la 200 m ca să dau de apă. Voi discuta cu Apele Române să văd ce șansă am. Să iau din lac ar fi mai complicat, pentru că intru în litigiu, deoarece zona apropiată e piscicolă și ar fi și mai costisitor. Sperăm că statul va face..., că în 2013, când trebuia făcut planul strategic pentru următorul pachet, toată lumea vorbea că nu sunt prinși bani de la Uniunea Europeană pentru irigații. Și atunci, având timp liber, eram la audit, am zis: „Hai să citesc Regulamentul European”, doar ce apăruse, când văd acolo: bani pentru irigații, pentru infrastructura primară, pentru stațiile de bază, Uniunea Europeană dă bani, dar trebuie să vii și tu cu 15%. Și zic: „Uite ce ne fac!”. Pentru mine e clar, pentru orice program agricol, orice partid l-ar face, trebuie să înceapă cu punctul 1: irigații. Deci avem canalul Dunăre-Marea Neagră, care trece prin mijlocul Dobrogei și mai avem Dunărea pe 250 hectare, care trece până la Sfântul Gheorghe, și mai avem lacul Razelm care este cu apă dulce. Deci avem apa foarte aproape de noi și noi murim de sete... Costul de a împinge apa până la 100 m diferență de nivel nu e mare. Să ne gândim că acum avem surse de energie alternative. Uitați câte eoliene sunt aici! Puteam și noi, statul român, să facă două-trei turbine eoliene lângă stațiile de pompare, că e terenul statului.

Reporter: Ar fi o idee foarte bună. Și chiar panouri fotovoltaice, să fie proiecte integrate de reabilitare a stațiilor, a canalelor, a infrastructurii subterane și să fie alimentate cu energie electrică solară.

Nicolae Sterghiu: Știți ce trebuie? Trebuie un lider și o echipă determinată ca să facă treaba. Ca să facem doar spectacol, să ieșim pe la televizor, că am făcut, că am dres și în spate am vopsit gardul, nu rezolvăm nimic. Să vă spun o poveste cu un credit. Anul trecut, m-am gândit să iau un credit, de ce, pentru că fata mea, care din cauza mea a renunțat la serviciu când eu eram criticat și spânzurat prin București, că sunt un nenorocit, deși pe mine nu mă atingea, ea, imediat, și-a dat demisia. Vă dați seama, că era și familia atacată. Și chiar așa mi-a zis: „Știi ceva? Eu n-am văzut familie cu doi bărbați să nu poată să țină două femei! Munciți mai mult și...”. Și am acceptat. E director economic, îmi face toată treaba cu plăți, are un control total al cheltuielilor, dar m-am gândit că n-o să aibă pensie mare, că și salariul ei e mai mic. Și am zis: „Hai să-i fac un job”, ea mi-a propus să cumpărăm o clădire care se vindea de lichidator în Constanța. Zic: „N-avem bani! I-am cheltuit aiurea, v-ați plimbat, v-ați...” și zice: credit. Și am apelat la credit. Primul lucru când m-am dus la bancă, m-a luat directorul: „Eu n-am mai văzut fermă cu așa profit!” și zic: „Ce treabă ai tu cu profitul meu? E făcut!”. Îți spun care era profitul: era de 104-105 euro impozit pe profit, pe hectar. Era mare, acum a scăzut. Eu, care sunt de dreapta, radical – am fost tot timpul –, trebuie să recunosc că PSD-ul a făcut treabă cu 1% pe cifra de afaceri. Acum plătesc mai puțin la stat, pe hectar, de 7 ori. Și mă întreabă: „Cât produci tu, ce producție ai?”, „Produc mult și cheltuiesc puțin!”. Și plăteam... eu n-ascund profitul, pentru că-mi dau seama că avem anumite facilități și ne-ar pedepsi Dumnezeu dacă începem să mai furăm!

Reporter: Să revenim la povestea despre investiția pe care ați făcut-o pentru fata dumneavoastră. V-a dat creditul?

Nicolae Sterghiu: Ca să vedeți. Mi-au spus că „la cum arată firma, profitul pe care-l ai pe ultimii 5 ani, nu-i nicio problemă pentru creditul pe care ți-l dau”. Și după câteva săptămâni, că eu am făcut cumpărarea cu termen de plată 3 luni, zice: „Avem o problemă, trebuie să vii cu contractul de vânzare-cumpărare”, zic: „nu pot semna contractul pentru că n-am plătit!”, „Păi nu-ți pot da banii, dacă nu-i contractul semnat!”. Și apărea momentul acela de timp zero, în care... Și m-am dus la CEC, aceeași treabă, „bine c-ați venit la noi!”, vacă de muls, ăsta are profit, dar același lucru: nu putem. Și zic: „Dacă mă mai țineți așa, trec cele trei luni!”. Norocul meu că un băiat tânăr, la altă bancă, zice: „N-ai pământ proprietate?”, „Ba da, am!”, „Pune-l gaj!”. Am luat valoarea de la notariat, 100 de hectare era nevoie pentru gaj și imediat mi-a dat banii. Dar acum apare o problemă, că trebuie să fiu sănătos să achit creditul, că rămâne nepotul fără pământ! Dar e ok. Mă rog la Dumnezeu doar pentru sănătate și un an normal.

Reporter: Domnule Nicolae Sterghiu, haideți să începem cu începutul, pentru că nu trebuie să ne ferim de faptul că sunteți de origine aromână, mulți vă cunosc...

Nicolae Sterghiu: De acolo mi s-a tras și „moartea!”, în ghilimele.

Reporter: Născut-crescut aici?

Nicolae Sterghiu: Da. La 12 km, la Stejaru, renumitul Stejaru, care a dat-o pe Simona Halep, l-a făcut cetățean de onoare pe Gigă Hagi... Suntem foarte încăpățânați, dar acum nu înseamnă că toți sunt așa. Eu, de exemplu, la București – dar când vom discuta de perioada aia... –, dacă nu eram încăpățânat – dar aveam și pentru ce să fiu încăpățânat! –, nici acum nu era înființată APIA. Numai dacă-ți dau câteva exemple. Când eram tânăr inginer, la mine, în comună, eram cu nevastă-mea la Buziaș, ea fiind cardiacă, operată pe inimă, de atunci, mergeam vara la stațiuni – și acum același lucru facem. Și o aveam și pe fiică-mea, atunci avea 4 ani. Ca să nu se plictisească, apăruse la modă casetofon, muzică, și îi puneam muzică aromână acolo. Noi fiind trei, întotdeauna venea a patra persoană cu noi la masă. Fata, până să vină mâncarea, punea muzică și o bătrână ne întreabă: „Sunteți, aromâni?”, „Da”, „Tinere – eram tânăr atunci – să nu te rușinezi niciodată de originea ta. Habar n-ai ce oameni ați avut. Eu sunt doctor – cam la 80 de ani era – ați avut niște oameni nemaipomeniți în istoria poporului român și a întregii Europe. Nici nu știți ce oameni ați avut, să te mândrești cu originea ta! Și atunci am început să-mi pun întrebări și am studiat toată istoria aromânilor. Avem gena asta de, vorba lui Țuțea, pasăre sălbatică. Dar, zic eu, la noi, cultul familiei ajută, pentru noi familia este totul. Când eram director la Direcția Agricolă a venit la mine acasă, că lucram încă la Stejaru atunci, prefectul, cu ministrul învățământului de pe vremea aia. Zice: „Unde să-l duc?, hai să-l ducem la tine”. Nevastă-mea bună gospodină, ajungem la Stejaru pe înseratelea, și zic: „Vreau să vă spun un lucru, până aici, eu am fost șeful, de la poartă încolo, e nevastă-mea”. Faptul că e bătălia asta pentru familie ne determină să fim muncitori și probabil istoria noastră. Eu am pornit, vreau să vă spun, de la opinci.

Reporter: Ăsta e și cursul interviului nostru. V-ați născut la Stejaru, într-o familie tot de aromâni, ca atare... care erau cu oile la vremea respectivă?

Nicolae Sterghiu: Oi în privat, pe lângă munca pe care o făceau la colectiv, cu venituri puține, și oi în privat. Bunică-miu mă trimitea cu oile – eu eram nepotul cel mare –, din clasa întâi, până am plecat la liceu, nu era zi din săptămână să nu merg cu oile, până începeau orele. Zicea: „Du-te că am puțină treabă în centru”, și venea exact la ora 12 și plecam la școală. Dar a fost un avantaj ăsta, fiindcă mergând cu lecțiile neînvățate, trebuia înainte de venirea profesorului să citesc o dată lecția. Citind în fugă atunci, îmi forțam memoria ca să rețin cât mai mult și probabil m-a ajutat treaba asta. Când am plecat la liceu și atunci, în vacanțe, tot la fel îmi arăta bățul, „te duci acolo...” până...

Reporter: La ce liceu ați mers?

Nicolae Sterghiu: Agricol, la Poarta Albă. Noi, prima dată când am ieșit și am văzut trenul a fost când am dat admitere la liceu. Am venit pe jos, de acolo, până la gară, la Baia. Nu exagerez cu nimic! Eram un sălbatic. Acolo erau reuniuni, eu stăteam și mă uitam de departe cum dansau. Să mă apropii eu de o fată? Aveam și complexul ochilor albaștri, pentru mine fiind singurul din cunoștințe cu ochi albaștri mi se părea că e un defect al meu, până când au început să tragă fetele de mine: vai ce ochi frumoși are! Și au început să mă tragă la dans. Eu, nativ, sunt o fire timidă, nu sunt foarte curajos. Am terminat liceul și, având aplecare către științele politice și istorie, n-am mai vrut să continui pe agronomie, am plecat la Iași și am dat la istorie-filosofie. Am picat de mi-au sărit fulgii! Păi erau 25 de locuri și erau peste o mie de candidați, și eu de la liceul agricol... Am plecat în armată un an și patru luni. După armată, să dau tot acolo... Acolo, am intrat în discuție cu ofițeri cu științele politice, mai erau lecții politice, eu eram brici în tot ce se discuta, îi băgam în ceață pe toți. „Ce vrei să te faci?”, mă întrebau. Zic: „Filozof, fac filosofia”, în liceu mă porecleau Marx.

Reporter: Ați avut pasiunea aceasta de a citi încă din liceu foarte mult, mai ales filozofie.

Nicolae Sterghiu: Încă din generală, noaptea citeam foarte mult. Îmi plăcea nu neapărat să învăț carte, cât să citesc mult. M-a ajutat după aia. Și-mi spune: „Ce liceu ai terminat?”, „Liceul agricol”, „Du-te, mă, la agricultură, că pâinea este viitorul omenirii! Ai pâine, o să ai pâine, n-ai pâine, mori de foame ca profesor!”. Eu, nu, zic: „Ce știe el?” Eu, tot în domeniu, nu mai dau la filozofie, dau la Drept, la București. Și mai și... și vin să dau la Drept. Dar știți care a fost norocul meu? În ’75 au fost inundații. Am plecat să depun dosarul la Drept, când zice: „Îți trebuie recomandare de la UTC”, nu te primeau fără. Bun, să mă întorc acasă, dar se oprise circulația trenurilor. La pod, la Cernavodă, nu se mai trecea cu trenul, din cauza debitului mare al Dunării. Și zic: „Cum ajung eu? nu am timp!” Norocul meu că discutasem cu un prieten de-al meu, era student în anul doi la Agronomie, zic: „Alternativa, dacă nu pot să mă înscriu la drept – mă gândeam, aveam o presimțire –, mă duc la Agronomie”. Zice: „Dacă ai probleme la Agronomie, du-te la secretariat, am un coleg, Petrache – care era șef ASC –, să te ajute el, îi spui că vii din partea mea”. Intru în secretariat, la Agronomie, nu știu de ce pe adeverință, în loc de Sterghiu era trecut Sterchiu, bătut la mașină. Zice: „Du-te înapoi și adu altă adeverință!”. Când mă uit, acolo era unu’ care ducea dosarele și îi spun: „Nu vă supărați, caut și eu un băiat, Petrache”, la care zice: „Ce treabă ai cu el, îl cunoști?”, „Nu-l cunosc, dar un prieten de-al meu mi-a spus că dacă am vreo problemă să apelez la el.” „Eu sunt Petrache!”, zic: „Din partea lui Uda”, așa-l chema pe prietenul meu, vorbește cu secretara și-i zice: „Lasă că...” și mie: „Dă-mi buletinul!”. Și trece acolo, „după buletin, corect, Sterghiu”. Uite așa am intrat eu la Agronomie, erau o mie de candidați și am intrat al șaselea. Și n-am mai dat la botanică, că era mai groasă cartea, și zic: „N-am timp!”. Eu m-am dus mai devreme, erau 5-6 zile pentru fiecare, zic: „Dau la biologie, că are vreo 150 de pagini”. Am învățat-o pe dinafară! Și am intrat la Agronomie și uite așa am devenit agronom.

Reporter: Inginerul, sau mai bine zis tânărul inginer agronom, Nicolae Sterghiu și-a luat repartiția, care l-a dus unde?

Nicolae Sterghiu: La Stejaru, în satul natal, fiindcă urma în anul acela, în ’79, când am terminat eu, trebuia să se opereze soția de inimă. Și atunci, pe vremea aia, nu se știa, vai, de inimă, parcă te duceai la moarte! La Fundeni s-a operat, și zic: „Mă duc la Stejaru”, fiindcă ea era deja angajată, era contabilă la CAP.

Reporter: Înseamnă că v-ați luat soția încă din timpul facultății.

Nicolae Sterghiu: Vreți să știți cum m-am căsătorit eu? În timpul liceului mă întreabă străbunicul: „Ce ai de gând, când termini liceul?”, „Să dau la facultate!” Și merge și-i spune lui bunică-meu: „Vezi că nepotul ăsta al nostru, vorbește cu taică-su, spune-i să nu plece nelogodit la facultate, că dacă merge acolo, îl taie capul și cred că o să intre, dacă intră, acolo o să-l păcălească vreo româncă. Așa că trebuie logodit și n-are încotro”. Și uite așa...

Reporter: Ați plecat la facultate logodit.

Nicolae Sterghiu: Logodit, și în primul an nunta. Și ăsta e motivul pentru care am venit la Stejaru, pentru familie, și am stat până în ’87 la Stejaru. Adevărul este că aveam note bune, puteam merge și în cercetare, prindeam post, dar am venit acasă.

Reporter: Și fata când a venit?

Nicolae Sterghiu: Fata în ’77, eram în facultate.

Reporter: Ați dat de treabă doamnei...

Nicolae Sterghiu: I-am dat de treabă. Eram la Pietroasele în practică, la cules de vie, când s-a născut, pe 23 septembrie e născută și primesc telegramă: „Vino, a născut soția fetiță”. Am avut un unchi la Tulcea și el mi-a trimis. Am zis: „Ăștia fac mișto de mine!, nu se poate, trebuie să am băiat eu! Când ajung acolo, va fi băiat!”. Ajung, intru, fată. Aoleu! Zic: „Nici nu arată bine – era brunețică... – e și urâtă!”.

Reporter: Și aici la Stejaru, era CAP sau IAS?

Nicolae Sterghiu: CAP. Șef de fermă, inginer-șef imediat, rezultate – norocos! – aveam rezultate foarte bune. Am fost foarte curtat pentru promovări în perioada aia, anual eram chemat pentru promovare și refuzam pe motive medicale. Poate par lăudăros că am fost foarte loial familiei, nu-mi puteam părăsi soția. Pe lângă promovările de aici, mai erau și curtările de a fugi din țară. Am avut niște colegi greci care ziceau: „Nu-ți trebuie decât drumul până în Grecia și acolo rezolvăm noi totul cu tine!”. Și eram în dilemă – să plec, să nu plec...

Reporter: Oricum, trebuia să plecați cu familia, că n-aveați cum să plecați singur.

Nicolae Sterghiu: Cu familia nu puteam pleca... în fine.

Reporter: Ați rămas la Stejaru, la CAP, până în ’87.

Nicolae Sterghiu: Și după, am venit la COASC, la Baia. M-a prins Revoluția inginer-șef de COASC, am stat vreo 6 luni, de fapt inginer-șef de SMA, că imediat în ianuarie Victor Surdu a desființat COASC-urile și pe noi ne-a trecut la SMA. După câteva luni, am trecut la IAS director tehnic, IAS-urile se rupeau în două că erau prea mari, directorul care a rămas pe Baia zice: „Nu vii în echipă cu mine?”. Că s-a făcut IAS Baia și Lunca. Și am venit la Baia. Am stat până în ’96, când am plecat, am fost promovat, la Tulcea, la Direcția Agricolă, director general adjunct. Am stat până în 2001.

Reporter: Și a venit domnul Dobre, Dumnezeu să-l odihnească.

Nicolae Sterghiu: În locul meu a venit domnul Dobre. A fost înainte, și după aceea a venit în locul meu.

Reporter: În ’93-’94, dânsul era director.

Nicolae Sterghiu: După alegeri, când a zdrobit, PDSR-ul a luat tot, stăteam în birou și primesc telefon de la Cornel Ivanov. Îl cunoșteam.

Reporter: Era la centrala Deltei Dunării.

Nicolae Sterghiu: Da, și se crease o simpatie între noi. Mă rog... eu eram mai mic, el fiind director general la centrală, chiar mă mândream că sunt prietenul lui. Și zice: „Vrei să rămâi pe post?”. Zic: „Da, dar ce-mi cereți?”, „Fă cerere la PDSR și nu se atinge nimeni de tine!”, el îmi spune și eu, tolomac, ca orice machidon, zic: „Nu pot, domnule, să fac treaba asta! Când vine omul mă dau deoparte...” și așa am trecut șef de serviciu, a venit Dobre, am stat până în 2003. Eu făceam și politică din ’96...

Reporter: Deci, vedeți? Dacă n-ați luat la facultatea de științe politice și filozofie, până la urmă v-ați apucat de politică!

Nicolae Sterghiu: Tot acolo am ajuns! Motivul pentru care am fost director general adjunct era că eram cu PD-ul, eram și consilier județean și în 2003 apare Legea funcționarilor publici în care n-aveai voie să fii... mă duc și depun cererea de demisie, că eu nu pot continua fiindcă sunt vicepreședinte PD Tulcea, am o firmă – mergea atunci, luasem în concesie 200 de hectare de la ADS și ferma Mocani, care e lângă poligon acolo, care e și acum centrul fermei –, la care el zice, Carcov, era director general, „ești nebun? Dar cine știe că...”. Și zic: „Nu pot, eu trebuie la anu’ să te atac pe tine și tu-mi spui: «Ăsta, care n-a respectat legea?», Nu, eu trebuie să fiu curat”. Și mi-am dat demisia din funcție publică și am venit la fermă.

Reporter: Și, uite așa, aromânul Nicu Sterghiu a zis... de fapt, cum vă spune pe aromână?

Nicolae Sterghiu: Culuș. Nicolae, Niculăieș, Culuș e diminutivul. Nicolae la noi la aromâni e Cola sau Culuș, mai mult Cola decât Culuș.

Reporter: Și uite așa v-ați apucat de agricultură de-adevăratelea.

Nicolae Sterghiu: Da, doi ani și politică. În politică am intrat în conflict cu ai mei colegi de la Tulcea, m-au văzut plecat din Tulcea, către fermă, aici, aveam apă atunci, irigam, aveam treabă multă de făcut, intru în conflict cu ei, iar când am câștigat localele – atunci a câștigat Hogea primăria – și în toamnă alianța DA intră la guvernare. Hai să împărțim funcțiile, deconcentratele! Sterghiu – zic: „Director”. Președintele: – „N-ai cerere făcută!” Că la PD trebuia să faci dinainte cerere ce dorești să fii la un moment dat, și la mine nu era. Mă întorc, vreau altceva, n-ai aia, n-ai aia, m-am simțit izolat, dat deoparte, ei toți fiind orășeni, eu băiatul de la țară. Trag două înjurături și... plec. Zic: „Știți care-i treaba? E recomandarea organizației PD pentru director general, dar se intră tot cu examen și acolo nu e interzis să particip la examen. Și vă spun că voi participa și vă mai spun un lucru: eu n-am pierdut niciun examen în viața mea, ca atare gândiți-vă că eu voi câștiga examenul acolo”. Mă gândeam și la faptul că mă știam foarte bine cu Aurel Pană, care era fost secretar de stat și va fi ministru al agriculturii, așa mă gândeam eu, atunci așa erau cărțile. Nu vorbeam chiar aiurea. Și le-am trântit ușa și am plecat. Plec, apare guvernul – Flutur ministru! Îl sun pe Aurel Pană, zic: „Ce faci, de ce nu ești ministru al agriculturii?”, „Nicule, duminică la ora 2 eram ministrul agriculturii, la ora 4 apare la televizor Flutur. Am trântit televizorul de....”, „Și acum ce faci?”, „Sunt la Mediu, acum, director la Mediu. Dar tu ce faci, Nicule?”, „Fac o... nimic. Sunt la fermă”, „Băi Nicule, voi ați ieșit pe locul 7 – organizația partidului de la Tulcea, pe țară – tu ai relații, te știu ăștia la București, toți, de ce nu iei o recomandare de la Tulcea și vino la APIA, director general!”, „Ce-i aia APIA?”.

Reporter: Nici nu exista de fapt.

Nicolae Sterghiu: Nu, avea două luni, era doamna Drăghici.

Reporter: Era doamna Mariana Drăghici, da.

Nicolae Sterghiu: Și zice: „Eu am lucrat la programul de guvernare, revine PD-ului, am negociat eu cu Flutur, eu trebuia să fiu director general, dar eu acum sunt la Mediu și nu mă mai interesează. Vino tu!” Și mă duc la partid – deși încă funcționam ca vicepreședinte, nu mă mai duceam la ședințe –, se uită ăia la mine și zic: „Mi-a trecut supărarea, vreți să scăpați de mine?”, „Da. Ce e? ”, „Dați-mi recomandare, plec la București. A apărut un post, o instituție, și vreau director general. E treaba mea acolo, voi dați-mi recomandarea de aici”. Într-o bucurie mi-au dat-o!

Reporter: Au scăpat de nebun!

Nicolae Sterghiu: Da. Și așa am venit la București.

Reporter: Director general la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împreună cu doamna Mariana Drăghici, director adjunct.

Nicolae Sterghiu: Care nu voia să-și dea demisia. Și Mugur Crăciun, era secretar de stat atunci, a convins-o până la urmă, foarte ambițioasă, am luat-o, am început să discut, Mariana noi avem vârste apropiate, e ultima șansă de a face ceva pentru țara asta. Tu n-ai ambiția să facem instituția asta? N-aveam nimic, nici scaune.

Reporter: Îmi aduc bine aminte, stăteați amândoi la același birou!

Nicolae Sterghiu: Da! Și mai era ghereta din spate. Și zic: nu, stai lângă mine! – Mă gândeam să comunic cu ea, să socializez, că dacă o îndepărtam devenea dușmanul meu. Și zic: „Rămâi director general adjunct. Eu voi fi cu munca, oricum toată treaba vezi că e politică, și ai să vezi că va fi mai bine pentru amândoi. Facem ceva pentru România, că dacă nu mișcăm... eu am habar, cunosc țara asta, cunosc agricultura”, și uite așa mi-a devenit foarte fidelă, vreau să spun că avea o minte brici.

Reporter: Și ați organizat Agenția de Plăți, ați stat acolo director doi ani...

Nicolae Sterghiu: Exact doi ani.

Reporter: După aia a început nebunia cu schimbări, ați rămas în APIA...

Nicolae Sterghiu: ...în APIA ca auditor. Șef serviciu audit.

Reporter: Pe final, vă întreb: filozofie, politică sau agricultură?

Nicolae Sterghiu: Acum, agricultură. Aș vrea, s-ar putea în toamna asta (2020, n.r.), după ce-mi rezolv o problemă de sănătate, să văd cum mă lasă pandemia, că s-ar putea să o lungească. Cred că voi ieși, voi prezenta ce am avut în gând, dacă e încântat vreun partid politic, cele 10 puncte – eu am făcut decalogul, ce trebuie făcut.

Reporter: Și ziceți-le! Nu le dezvoltați, scurt.

Nicolae Sterghiu: Pe scurt:

Primul lucru – agricultură integrată. Proiect de țară – agricultura, că noi n-am avut proiect de țară altul decât intrarea în NATO și UE, dar agricultura e singura ramură care ar putea relansa România.

Doi – am trecut irigațiile. Avem 1075 km de Dunăre...

Trei: Registrul agricol informatizat.

Patru: Cadastru.

Cinci: Tinerii fermieri. Eu am dat, în 2014, chestiunea cu 50 de hectare și ei au preluat-o că or să dea 50 de hectare la tinerii specialiști, dar n-au de unde! Eu am introdus-o cu alt sens, la terminarea facultății, fiecare absolvent să aibă stagiatură de 2 ani – că tot îi plătește statul, ca șomeri, și apare umilitor, tânăr, ai terminat facultatea și iei șomaj – și obligă-l să meargă într-o fermă mare, noi avem cam la 3.000 de ferme cu peste 100 de hectare, acolo el va lua în primire 50 de hectare și va ține evidența cheltuielilor, va fi ca proiectul lui. Ce înseamnă cheltuieli și venituri pe 50 de hectare, asta am spus eu atunci, și el va ști exact care este circuitul banilor. Și dacă e bun și-i place munca, îl oprește fermierul mare, că toți fermierii sunt îmbătrâniți, au nevoie de tineri.

Deci punctele forte sunt astea: irigații, registrul agricol, cadastru și tinerii fermieri.

Reporter: Am înțeles ce ați ales din toată povestea asta, mai cochetați și cu celelalte. Ce și-ar dori Nicu Sterghiu în continuare?

Nicolae Sterghiu: Sănătate. Ca să pot ajuta familia, deci eu mai am 4 ani de rambursat creditul și de reparat și clădirea, fiindcă vreau să facă fata ce vrea din clădire, poate să fie spații de birouri, pentru cabinete medicale, e în centrul Constanței, e ok, și să aibă un venit al ei sigur, lunar, o chirie care va fi.

Reporter: Dacă ați fi să vă gândiți, ce ați regreta uitându-vă în urmă?

Nicolae Sterghiu: Regret faptul că n-am plecat în 2007 și n-am venit aici. Era o doamnă care ne dădea viza, ea mi-a spus: rămâi la audit, fiindcă ăștia, după ce pleci tu, vor începe atacuri la tine și te vor controla... rămâi aici să le răspunzi, că dacă ești plecat n-ai cum să le răspunzi. Și atunci când m-au chemat și mi-au spus: alege ce vrei, zic: nu pot, că apare principiul dominoului. Trec ca adjunct și încet așa, până jos, câte unul schimbat. Și dacă merge treaba, lumea e obișnuită, zice: „Merge datorită lui Sterghiu”, dacă nu merge, „sabotează Sterghiu”. „Eu plec la audit...”. Și s-a făcut imediat serviciul, dar am rămas pentru motivul că erau două neîmpliniri ale mele atunci, dar n-aveam cum să le fac. Deci avansul pe 15 octombrie și controlul trebuia terminat pe 30. Toată lumea a plecat în concedii și s-a ținut controlul până în primăvară.

Reporter: Mai aveți astăzi neîmpliniri?

Nicolae Sterghiu: Nu. În afară de sănătate... nu. Neîmplinirea e că n-am continuat cu politica. E un microb. Eu am un stră-străbunic împușcat, deodată cu stră-străbunicul Simonei Halep, în 1912, de comitagii bulgari, în Macedonia, atunci erau războaiele balcanice și amândoi au fost împușcați. Pe o treabă neclară, dar eu știu ce era: era transport de arme, Rusia ducea arme în Peninsula Balcanică pentru a revendica zona și... mă rog, asta e. Și cred că e microbul ăla care se transmite, chiar i-am reproșat străbunicului meu care a rămas, deci tatăl lui, zic: „Cum de n-ai făcut tu în perioada ’30-’40 politică?”. Zice: „N-aveam cum. A murit tata, aveam patru surori, trebuia să le fac rostul lor. Eu aveam trei copii, fratele meu, împușcat și el, avea două fete...”, familia a fost pe primul loc.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu
Marți, 12 Ianuarie 2021 15:47

Prețurile cerealelor la început de an

Piața cerealelor (grâu, porumb, rapiță, floarea-soarelui și soia), la data de 12 ianuarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul românesc se tranzacționează în aceste zile la nivel de 1.000 lei/tonă FCA ferme. Poziția geografică pe harta României a acestor tranzacții este variată, astfel că, în funcție de costurile logistice, acestea au parități în condiția CPT Constanța la nivel de 215-218 euro/tonă, echivalent cu 1.050-1.070 lei/tonă. „Fermierii care au putut stoca și aștepta văd roadele așteptării. Desigur, această decizie a presupus și costuri financiare suplimentare pentru depozitare și operațiunile de fumigare, aerare, precum și asumarea perisabilităților aferente”, spune Cezar Gheorghe.

Analistul adaugă că prețurile pentru recolta nouă se situează la nivelul de 177-178 euro/tonă, cu livrare iulie 2021, echivalent 867–870 lei/tonă. „După cum puteți observa, avem o diferență de recolte de circa 40 euro/tonă și un nivel de referință față de Euronext Septembrie 2021 de 17 euro/tonă”, punctează Cezar Gheorghe.

Ucraina tranzacționează grâul cu proteină 11,5% la nivelul de 273 USD/tonă în FOB. Convertit în euro, acesta conduce la nivelul de 223 euro/tonă în FOB, baza CPT fiind deci 216-218 euro/tonă, similar cu Portul Constanța. „Echivalentul de vânzare calculat cu tot cu taxă din fermele rusești atinge un nivel de 285-290 USD/tonă, deci sunt efectiv necompetitive”, menționează consultantul Casei de Trading a Fermierilor.

PORUMB

Porumbul românesc s-a potențat în ultimele două-trei zile din punct de vedere al prețului, plecând de la un nivel al tranzacțiilor de 185 euro/tonă, în perioada dintre Crăciun și Anul Nou și atingând nivelul de 198-199 euro/tonă în paritatea CPT Constanța. „Acest aspect se datorează în principal factorului Argentina, care a sistat fluxul de export până la data de 1 martie 2021, cumpărătorii revenind astfel în bazinul Mării Negre, forțați și de cererea iminentă a UE de import porumb. Turcia, de asemenea, este jucător pe piața importurilor și acum două zile organizase licitație pentru cantitatea de 155.000 de tone. Fermierii americani au intenția clară de a mări suprafețele care vor fi însămânțate cu porumb în 2021, efect al prețului susținut de cererea Chinei. Pe baza indicațiilor bursiere de astăzi, estimăm un preț al recoltei noi în jurul valorilor de 167-169 euro/tonă CPT Constanța. Bazinul Mării Negre este un rezervor de porumb în aprovizionarea țărilor din UE, Turcia, precum și a destinațiilor îndepărtate precum China”, arată Cezar Gheorghe.

RAPIȚĂ

Rapița gravitează în jurul valorii de 400 euro/tonă, conform Euronext Paris. Cotațiile actuale pentru recolta nouă de rapiță (august 2021) sunt în jurul valorilor de minus 8 euro/tonă, identice cu cele ale exportatorilor din portul Constanța. Deși nivelul prețului este unul ridicat, așteptările sunt și mai ridicate, în jurul valorilor de 400 euro/tonă FCA ferme, adică 2.000 lei/tonă.

FLOAREA-SOARELUI

Tranzacțiile sunt foarte mici, însă nivelul uleiului brut de 1.290-1.300 USD/tonă reflectă prețul potențial de 635 USD/tona de marfă în paritatea CPT Constanța, explică Cezar Gheorghe. „Comparat cu prețul uleiului brut din septembrie 2020, adică 880 USD/tonă, creșterea cu 48% este foarte mare. Factorul principal a fost tot seceta din 2020, care a diminuat dramatic recolta de floarea-soarelui din România, Ucraina și Rusia. Prețul uleiului de palmieri și al uleiului de soia, precum și cererea susținută din țări ca India au făcut ca prețul uleiului brut să evolueze până la acest nivel”, a continuat analistul.

SOIA

Problemele din Argentina, diminuarea recoltei din America de Sud, faptul că recolta a două de soia din Argentina este incertă, coroborat cu cererea constantă de proteină a Chinei, fac ca acest produs să aibă o tendință ascendentă în preț încă din debutul lui 2021. „Evoluția însă a început la nivelul lunii mai 2020, plecând de la 311,5 USD/tonă, și atingând astăzi un nivel de 503,4 USD/tonă la CBOT”, a precizat Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 12 ianuarie 2021, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-12-ianuarie-2021/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Speranțele fermierilor care așteptau ca la acest început de an să le intre în conturi despăgubirile pentru culturile însămânțate în primăvara lui 2020 afectate de seceta pedologică au fost năruite în această seară de însuși ministrul Agriculturii. Adrian Oros, prezent la AGRO TV, a spus în direct că nu știe când se vor plăti despăgubirile pentru culturile de primăvară, deoarece bani nu sunt și când se vor găsi trebuie incluși în bugetul anului curent, buget despre care nu se știe când va fi aprobat.

Ministrul Agriculturii a afirmat că au fost afectate circa 1,2 milioane de hectare cu culturi de primăvară însămânțate anul trecut și peste 90.000 de fermieri, mai mulți decât cei afectați de secetă la culturile de toamnă însămânțate în 2019 (puțin peste 27.000).

Suma totală vehiculată de Adrian Oros în această seară (11 ianuarie 2021) destinată despăgubirii culturilor de primăvară distruse de seceta pedologică este de aproximativ 850 de milioane de lei, sumă asemănătoare cu cea plătită pentru pagubele produse de secetă la culturile de toamnă. Fermierii păgubiți sunt nelămuriți în privința calculelor făcute de specialiștii MADR, având în vedere că, de exemplu, un hectar de porumb este mai costisitor comparativ cu unul de grâu.

Reamintim că, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Adrian Oros declara că pentru pagubele generate de secetă la culturile înființate în primăvara anului 2020 plata fermierilor se va face în ianuarie-februarie 2021. Adevărat, declarația a apărut în spațiul public înaintea alegerilor parlamentare.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Luni, 28 Decembrie 2020 18:53

Generația schimbării

Laurențiu Tîrziu, legumicultorul ajuns primar la Belinț, județul Timiș, vrea să dezvolte comuna așa cum și-a dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Animat de energia specifică vârstei, tânărul Laurențiu Tîrziu a dat afacerea cu legume a familiei pe scaunul de primar al comunei timișene Belinț, convins că va aduce o schimbare de mentalitate în administrația publică locală, dar și proiecte de care comuna are nevoie pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

„Vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte europene.”

Reporter: O luptă grea, ca mai toate bătăliile electorale de la sat, v-a propulsat în fruntea primăriei Belinț, din județul Timiș. Ce v-a motivat să intrați în politică, în lupta pentru fotoliul de primar?

Laurențiu Tîrziu: Sunt soţ, tată şi locuiesc în Belinţ de când m-am născut, vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte pe fonduri europene şi în urmă cu patru ani am avut mai multe propuneri din partea cetăţenilor să încerc să dezvoltăm comuna exact aşa cum mi-am dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Am încercat să adopt un nou mod de a face campanie. Cetăţenii au văzut în noi acea speranță de mai bine, am fost şase candidaţi, nu a fost uşor şi sunt foarte satisfăcut şi eu, cu echipa mea, că am schimbat modul de a face campanie. Un mod plăcut de a face campanie, un mod bazat pe exemplul personal şi nu bazat pe injurii, pe lucruri urâte.

„Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici, la Belinţ.”

Reporter: Ce lipseşte comunei Belinţ în momentul de faţă şi ce vă propuneţi să faceţi?

Laurențiu Tîrziu: În primul rând, administraţiei comunei Belinţ îi lipseşte un  mod coerent în abordarea problemelor, dar şi atitudinea personalului din administraţia noastră. Am foarte mare încredere că printr-o gestionare foarte bună a colectivului vom schimba această stare de fapt și o să dăm rezultate foarte bune.

Reporter: Veneam spre dvs. și deși nu locuiți chiar la drumul principal, am venit pe o stradă asfaltată, semn că infrastructura nu stă chiar rău în comuna Belinţ. Ce-ar mai fi de făcut?

Laurențiu Tîrziu: E adevărat, infrastructura în Belinţ şi Chizătău nu stă rău, dar mai avem două sate aparținătoare comunei, Gruni şi Babşa, unde străzile sunt asfaltate doar parțial. Suntem pe o listă de sinteză la Ministerul Dezvoltării și în cei patru ani am încrederea că o să reuşim să obţinem această finanţare pentru a fi asfaltată toată comuna. Mai avem nevoie de canalizare, care este  cuprinsă în programul Aquatim-ului, dar nu ştim din ce cauză nu s-a demarat acest proiect. Aşa cum am garantat în campania electorală şi în precampanie, şi în discuţiile cu oamenii, o să mă implic în așa fel încât să realizăm împreună această mare dorinţă a cetăţenilor comunei Belinţ.

În aprozarul La belinţanu’ se comercializează legumele din propria fermă, dar și de la alți producători

Reporter: Există deja o cooperativă la Belinț, care funcţionează bine, cu rezultate. Au reuşit ceea ce puţini legumiculturi din zona de vest au reuşit în ultimii ani, să intre pe mult-râvnita piaţă a marilor lanțuri de magazine. Întrebarea este dacă această formă de asociere sau o alta e menită să-i ajute pe cei care produc şi dacă vă veţi implica în a-i sprijini pentru a se uni în astfel de forme asociative?

Laurențiu Tîrziu: Sigur că da. Îmi doresc, cum să nu. O să-i sprijinim, noi suntem deschişi, eu, ca persoană, în primul rând, sunt deschis la orice cooperare, la ajutor, pentru că nu am niciun interes. Din această cauză sunt acolo şi lumea mi-a dat această încredere, ca să ajut. Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici la Belinţ.

Reporter: Veniţi din acest mediu antreprenorial, aveţi două proiecte câştigate. Ce înseamnă businessul ăsta pentru dvs., cum l-aţi dezvoltat? Care a fost baza de plecare?

Laurențiu Tîrziu: Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Am terminat facultatea tot în domeniul alimentar, controlul şi expertiza produselor agroalimentare la Agronomie, după aceea am terminat masterul, iar apoi am încercat să mă angajez în domeniu. Din păcate, nu am reuşit. Între timp, a apărut șantierul pentru construcţia autostrăzii aici la Belinţ, am depus un CV şi aici, am reuşit, m-au repartizat la laborator. Am muncit cinci ani aici la autostradă. După patru ani și jumătate, s-a născut băieţelul meu. Apoi s-a terminat contractul aici și ar fi trebuit să plecăm la alt contract. Apăruseră și fondurile europene pentru tinerii fermieri şi m-am gândit în felul următor: decât să plec, mai bine încerc ceva pe cont propriu și rămân alături de familie. Tot timpul, am simţit o atracţie faţă de satul meu şi n-am vrut să plec nici atunci. Am simţit că nu mă lăsa ceva. Şi am zis: hai să merg după intuiţie. Ce să fac, ce fac eu? Aveam un salariu foarte bun la firmă. Îmi propuseseră chiar și o mărire de salariu ca să merg cu ei la Decea, la următorul contract, dar n-am acceptat. M-am decis să accesez un proiect pe fonduri europene pe „tânărul fermier”. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu să-l prind, rămân la Belinţ şi încerc altceva – îmi spuneam. Am depus proiectul şi în toamna aceluiași an, prin noiembrie, am primit un e-mail în care eram anunțat că proiectul este eligibil. Am zis: iau totul în serios, merg la suma maximă de 50.000 de euro, patru hectare suprafaţă trebuia lucrată cu legume, plus extindere. Am semnat contractul în decembrie, după aceea în martie mi-au intrat banii şi am reuşit să îmi achiziţionez utilajele care m-au ajutat foarte mult, au simplificat munca mea şi a familiei. Am avut un mare noroc şi în familie...

Reporter: Concret, ce aţi făcut cu banii ăştia, 50.000 de euro?

Laurențiu Tîrziu: Am cumpărat în primul rând utilaje. Mi-am cumpărat un tractoraş pentru legume, de 45 CP, nu nou, second-hand, mi-am cumpărat un combinator, mi-am cumpărat o maşină de plantat ceapă, maşină de scos ceapă, maşină de plantat varză cu irigator automat, tambur cu aripă de ploaie pe o lungime de 200 de metri cu furtun j63, se rulează automat, o maşină de scos cartofi cu buncăr. Vă spun sincer că astfel mi-am uşurat munca extraordinar de mult.

Reporter: Şi aţi pornit de la patru hectare.

Laurențiu Tîrziu: Am pornit de la patru hectare de teren, dar conform obligațiilor din proiect, am mai cumpărat teren și m-am extins. Inițial, am colaborat cu cooperativa din Belinţ. Produceam, dar iarna era aşa: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, şase luni de zile nu aveai rulaj, în schimb făceai vânzare bună în perioada de vară. Am livrat marfă şi la Profi la Timişoara la depozit, prin cooperativă, preţurile nu erau foarte mari, dar nici mici, erau undeva la nivelul de mediu. Trebuia să asiguri calitate tot timpul şi nu puteai să supravieţuieşti, părerea mea. Știţi cum e când ai o familie mare, trebuie să ai și un venit constant. Şi atunci eu m-am gândit în felul următor: să încerc să-mi deschid un punct de vânzare la Lugoj, la 15 km de Belinţ. Până să iau decizia asta, maică-mea mergea la piaţă la Reşiţa și nu era deloc confortabil pentru ea. În noiembrie am luat această decizie, am găsit un spaţiu în 14 noiembrie, am semnat contractul de închiriere şi mi-am propus până în 1 decembrie să-i dau drumul.

„Tatăl meu va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Vreau să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.”

Reporter: Şi v-aţi făcut un aprozar...

Laurențiu Tîrziu: Da, mi-am făcut un aprozar, spaţiu pe care plătesc o chirie de 600 de euro pe lună. N-am știut nimic despre ce înseamnă activitatea asta, dar am zis că îl ţin până în martie, când începem treaba în câmp. Dacă dă Dumnezeu să meargă, rămâne deschis, iar dacă nu, îl închidem.

Reporter: Şi a mers, pentru că e deschis şi în momentul de faţă.

Laurențiu Tîrziu: Exact, a mers. Practic, am mers în paralel şi cu aprozarul, şi cu agricultura. Nu a fost uşor, dar eu sunt ambiţios şi mi-a reuşit chestia asta.

Reporter: Mă gândesc că şi pentru ai casei, într-un fel, a fost mai uşor decât să meargă în piaţă la Reşiţa. Mai bine la Lugoj, la doi paşi de casă, într-un spaţiu închis, încălzit, de bine, de rău, e altceva decât în piaţă.

Laurențiu Tîrziu: Vara, spațiul este climatizat, deci am asigurat condiții mult mai bune. Am venit cu produsele noastre de bază, am mai redus puţin, n-am mai pus ardei, n-am mai pus vinete, dar am pus cartofi, varză, ceapă şi în cantităţi mari, care să ne ajungă tot anul la vânzare, culturi care se pretează mult mai bine la munca mecanizată. Pe lângă, la produsele astea am venit cu un preţ mic, aşa ne-am atras şi clienţii. Am pus un slogan, „La belinţanu’ ”, aşa ne-am făcut cunoscuţi, lumea ne apreciază, am reuşit să achiziţionăm chiar în acest an, în decembrie împlinim trei ani, după doi ani și jumătate, încă un spaţiu acolo lângă, am deschis cel de-al doilea aprozar şi treburile merg bine.

Reporter: Apropo de felul în care v-aţi dimensionat producţia ca să puteţi face faţă, vă întreb dacă vinetele, roşiile, ardeii şi ceea ce nu mai produceţi dvs. nu era mai bine să le luaţi din Belinţ, direct de la producători?

Laurențiu Tîrziu: Am cooperat cu producători, inclusiv pentru ceapă verde şi ridichii primăvara, pe o mulţime, dintre cei care mi-au cerut, eu am încercat să-i ajut, bineînţeles în limita rulajului zilnic. Aşa am procedat, întâi am luat de la producătorii locali ce au avut ei și nu am produs eu, restul, am cumpărat din piața de gros de la Mehala, din Timișoara.

Reporter: Ce a însemnat al doilea proiect şi care a fost suma de care aţi beneficiat?

Laurențiu Tîrziu: Eu și soţia ne-am chinuit să accesăm fonduri pentru un salon de coafură şi machiaj, soţia mea fiind foarte pasionată în acest domeniu. Inițial, am încercat să-l deschidem aici, în mediul rural, dar, din păcate, nu ne-a reuşit. Doi ani la rând am încercat, ea nu a mai vrut, a fost foarte dezamăgită, însă eu am insistat: haide să mai încercăm o dată şi pe mediul urban. Dumnezeu ne-a ajutat, am obţinut o finanţare de 32.000 de euro și am deschis un salon de coafură şi machiaj la Lugoj. Acum e o perioadă mai nefastă pentru acest domeniu, dar nu putem spune că ne bazăm pe acest salon, este un job al soției...

Reporter: ...care la un moment dat va funcționa, investiţia fiind făcută deja.  Oricum, lucrurile se complică pentru dvs. odată cu trecerea la Primăria Belinț, pentru că va trebui să împăcaţi cumva şi businessul privat, şi nevoile comunităţii. Cum v-aţi gândit că veţi face faţă?

Laurențiu Tîrziu: Aşa este, dar eu când fac un pas tot timpul mă gândesc de două sau de trei ori înainte. Tatăl meu, care a fost viceprimar opt ani aici la Belinţ, va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Soţia mea nu prea a fost de acord să fac pasul spre a candida, spre primărie, dar mă bucur că în final a înţeles. A fost dorinţa mea să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: arhiva personală Laurențiu Tîrziu

Publicat în Satul românesc
Joi, 24 Decembrie 2020 07:56

Ministrul Oros și arta conversației

Au mai trecut un rând de alegeri parlamentare, am mai asistat o dată la chinurile facerii unei noi coaliții de guvernare, mai vedem o dată spectacolul răsuflat și fără conținut al audierii miniștrilor în comisiile parlamentare și tot așa se va merge inclusiv cu votul în plenul Parlamentului și depunerea jurământului la Cotroceni. Deci nimic nou!

Totuși, din acest spectacol al absurdului, alegem secvența re-numirii domnului Adrian Oros la Ministerul Agriculturii, organism care, din păcate, în percepția politicienilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică, este un minister politic de mâna a doua și unde mereu s-au pus miniștri de acest gen, cu prea puține excepții. E adevărat că nu putem avea alte pretenții, în condițiile în care lipsa unei culturi politice și economice este, cu mici excepții, condiție eliminatorie pentru a deveni demnitar de rang înalt în România postdecembristă.

Primul mandat de ministru al Agriculturii (scurt, din cauza situației politice, dar și mai scurt efectiv din cauza dorinței de pelerinaj electoral a domnului Oros pe plaiurile mioritice) s-a caracterizat prin ,,valori pure” liberale, cum ar fi: dezinformarea societății civile și culpabilizarea fermierilor afectați de secetă, dezbinarea mișcării profesionale, care și așa este oricum, numai unită nu, inducerea în eroare a fermierilor afectați de secetă cu propunerea unor proiecte de acte normative fără respectarea cerințelor legale, lipsa unor măsuri pentru stimularea dezvoltării activităților economice în agricultură și multe altele.

Totuși, partidul valorilor liberale, adică PNL, pe criterii cunoscute de toată lumea (cea care contează, nu și noi, ceilalți, chiar dacă suntem mulți), l-a desemnat pentru un nou mandat de ministru al Agriculturii pe Adrian Oros, care a ,,performat” la toți indicatorii, astfel încât toate puterile agricole ale lumii urmăresc cu sufletul la gură programul de lucru ,,transparent ce-i drept” al demnitarului român.

Dar astăzi o să mă opresc la una din caracteristicile care cred că va fi foarte importantă în noua situație, adică modul cum va utiliza arta conversației noul (și vechiul) ministru al Agriculturii, domnul Oros, fără a face referire la romanul cu același nume scris de Ileana Vulpescu.

Mă gândesc ce relație strânsă și frățească va avea cu președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, domnul Adrian Chesnoiu, pe care l-a înconjurat cu o puternică ,,dragoste părintească” când a dorit să îl convingă că este cel mai bun ,,genetician român” și că este potrivit să plece în exil de la AFIR la Banca de gene de la Buzău, fiindcă și acolo era cercetătorul Costel Vânătoru, care se bucura de aceeași atenție ministerială pentru ,,lipsa unor performanțe pe linie de management”, concluzie la care au ajuns cei din conducerea ministerului, persoane cunoscute pentru ,,performanțe deosebite în gestiunea și evaluarea economică”.

Oare cum vor decurge dezbaterile diferitelor proiecte de legi, care sperăm să fie inițiate de Ministerul Agriculturii pe numeroasele teme care trebuie reglementate, dar care vor trebui să treacă de posibilele ,,obstacole birocratice” ale Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, cameră decizională în aceste cazuri? Sau ca și în primul mandat la aceste dezbateri vor fi delegați secretarii de stat, care oricum vor avea un mandat limitat de negociere și se vor prezenta mai mult pentru bifarea prezenței, decât pentru discuții de substanță?

Se va promova în continuare același sistem de comunicare prin care toate ideile care vin de la ceilalți pe linie politică nu sunt bune, iar totul se va limita la o luptă surdă din care de suferit nu vor avea decât fermierii români, așa cum s-a întâmplat și până acum? Oare cum se vor promova legile în următorii (probabili, dar fără a fi siguri) patru ani de mandat ?

Încerc să-mi imaginez ce schimbări vor avea loc în comunicarea ministrului Oros cu organizațiile profesionale, unde colaborarea a fost ,,perfectă”, pornind de la acuzațiile că liderii acestor organizații își rezolvă mai mult problemele personale prin funcțiile ocupate, dar unde aș fi dorit să văd și niște probe din partea ministrului, dar și niște reacții vehemente de negare din partea celor acuzați, apoi la promovarea dialogului între surzi și muți, așa cum a fost pe problemele legate de secetă, PNS, zootehnie etc.

Voi fi încântat să văd în continuare, la nivel imaginativ, ,,exemplul” de comunicare transparentă între minister și fermieri, cum ar fi transmiterea în direct pe internet a ședințelor unde se discută despre PNS, despre măsuri pentru combaterea secetei și a schimbărilor climatice, despre reabilitarea sectorului zootehnic, irigații și îmbunătățiri funciare și multe altele, astfel încât să vadă toată lumea ,,înaltul nivel de pregătire profesională al participanților” la aceste discuții în folosul fermierilor.

Deja văd că domnul ministru Oros în realitate, încet, dar sigur, promovează peste tot ideea că tot ce se adoptă și este legat de PNS se face doar după o ,,largă consultare” cu organizațiile profesionale ale fermierilor, iar peste un timp când se va constata că una se discută și alta va ieși, acestea din urmă nu vor putea să mai zică nimic, deoarece nimeni nu le va mai crede. Dar cine să analizeze astfel de subiecte, fiindcă este foarte posibil ca interesul de a cunoaște mai devreme decât alții unde și cum se vor duce banii europeni să frâneze orice alt tip de reacție sindicală sau profesională.

Îmi doresc să mi-l imaginez pe ministrul Oros cum îi va aduce la tăcere la reuniunile Agrifish pe ceilalți participanți, prin discursurile domniei sale pline de adevăruri și învățăminte și cum România va fi un model de urmat de țări mai slab ,,pregătite” în agricultură, cum ar fi Franța sau Germania și care vor fi de acord cu propunerea noastră de acordare de derogare la neonicotinoide și o vor acorda și ei fermierilor francezi și germani care își văd culturile de sfeclă salvate de intervențiile liderului de la București (acest lucru este chiar o poveste pe care o trăiesc anumite persoane prin agricultura românească).

De fapt, în realitate, derogarea este permisă în anumite condiții pentru anul 2021, la intervenția fermă a Franței acompaniată de Germania, țări care înțeleg ecologia, dar nu când fermierii sunt puși în situația de a pierde bani, cum este cazul cu sfecla de zahăr. Pentru cei care au uitat dintre politicieni sau cei care gravitează în jurul ciolanului politic (se știu ei, chiar și cei din rândul fermierilor), aduceți-vă aminte ce a fost mai important acum câteva luni, criza de COVID-19 sau criza sparanghelului german? 

Dacă ne vom întoarce la visul nostru, sunt aproape sigur că la intervenția fermă a ministrului român al Agriculturii se vor egaliza subvențiile între țările comunitare, se vor liberaliza culturile de soia modificată genetic și se vor flexibiliza programele de dezvoltare pe bani europeni.

Oare crede cineva dintre cei din agricultura românească că lucrurile așa se vor întâmpla și acesta va fi viitorul agriculturii românești, sau ne vom întoarce la aceleași discuții și acuzații sterile, care vor avea rolul de a adânci și mai mult diviziunea de percepție între societate și fermierii români?

Personal sunt foarte rezervat că vom avea în aceste condiții un mandat de succes la Ministerul Agriculturii și regret că nici PNL, dar nici celelalte partide nu au oprit pentru un scurt timp goana după ,,ciolan”, pentru a reflecta și la lucruri care poate chiar contează pentru  noi ceilalți.

Regret că domnul Cioloș, și spun asta fiindcă este printre puținii la care mai puteam avea așteptări să zică ceva pe linia agriculturii dintre liderii actuali, nu a făcut nimic pentru a arăta în timpul ,,ciolaniadei” că la Agricultură trebuie alt suflu, o altă viziune și sigur o altă persoană, dar asta este, una spunem înainte și alta după alegeri. Mă uit la partidele din coaliția de guvernare și toate și-au etalat aceiași specialiști ,,de top” care să ocupe ministerele disponibile, oameni care din păcate afară de activism politic nu au alte merite, iar din păcate economia și sănătatea se fac cu pricepere, nu cu lozinci politice.

Greșeala asta a făcut-o de multe ori și PSD în guvernările anterioare, când a crezut că ,,cei buni de gură” sunt și buni profesioniști, dar în majoritatea cazurilor aceștia s-au dovedit doar niște bieți ,,lăutari”, aspect care i-a dus acum în situația de a lustrui pentru o perioadă băncile opoziției și sper că poate totuși vor învăța ceva. Poate acest lucru îi va ajuta să mai mediteze și la faptul că pentru a guverna mai ai nevoie și de oameni care să se priceapă la economie, cultură, educație sau sănătate, prin lucruri demonstrate și ușor de evaluat.

Îmi aduc aminte și acum cu ,,evlavie” cum domnul Năsui de la USR arăta într-un interviu, imediat după alegeri, că întâi vor discuta programul de guvernare și abia apoi funcțiile, iar apoi cum s-au terminat voturile de numărat s-au năpustit care mai de care pe funcțiile la îndemână prin diverse ministere și comisii.

Din păcate, sunt foarte rezervat că cei aleși acum vor înțelege că trebuie să guverneze altfel, mai ales în cazul agriculturii, deoarece vin vremuri grele din punct de vedere economic, iar criza sanitară încă nu s-a terminat.

Și cred că și în continuare fiecare va prefera să se descurce pe cont propriu, deoarece românul uită repede de toate necazurile și ,,ne descurcăm”. Cum? Vom vedea!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Gânduri de fermier

La 14 decembrie 2020, s-a încheiat procesul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol, în contextul crizei economice generate de pandemia generată de COVID-19.

Astfel, în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate un număr de 913 cereri, cu o suprafață eligibilă la plată de 18.837,36 ha.

Bugetul alocat acestei scheme de sprijin este de 59.500 de mii de lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.

 

Situația detaliată pe fiecare județ 

 

Județ 

Număr cereri depuse

Suprafața solicitată la plată (ha)

Alba

29

565,98

Argeș

7

113,92

Arad

67

870,81

București

57

1.814,40

Bacău

6

213,32

Bihor

16

63,52

Bistrița Năsăud

10

164,59

Brăila

2

211,00

Botoșani

4

26,14

Brașov

1

6,33

Buzău

31

604,92

Cluj

6

256,51

Călărași

3

56,81

Caraș-Severin

1

15,36

Constanța

36

2.124,34

Dâmbovița

1

1,55

Dolj

16

634,65

Galați

18

633,23

Giurgiu

5

46,85

Hunedoara

1

3,28

Ilfov

5

336,85

Ialomița

1

200,00

Iași

18

734,54

Mehedinți

6

239,45

Maramureș

1

16,50

Mureș

5

160,02

Neamț

1

1,77

Olt

4

295,62

Prahova

63

1.490,78

Sibiu

2

21,30

Sălaj

7

190,47

Satu Mare

35

375,92

Suceava

2

120,00

Tulcea

32

866,79

Timiș

26

866,93

Teleorman

1

200,00

Vâlcea

13

152,20

Vrancea

361

3.670,23

Vaslui

13

470,48

TOTAL

913

18.837,36

 

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Publicat în Interviu

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista