producători agricoli - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 09 Aprilie 2021 10:31

Agricultura, o moștenire de curaj

Flaviana Tatu a vrut să facă stomatologie, dar munca înaintașilor trebuie dusă mai departe, mai ales dacă aceasta s-a dovedit spornică. A lăsat cabinetul și a preluat o parte din afacerea familiei, aproape 500 de hectare. „Domeniile Lungu” este o afacere pe care nu o poți ignora, mai ales dacă faci parte din sufletul ei.

„Agricultura este loterie. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.”

0V5A7594

Ploaia, care a cam lipsit în anul agricol trecut, ne-a împins dialogul la adăpost, într-o stație de condiționat semințe. Stația este relativ nouă, cei aproximativ șapte ani de când a fost implementată investiția nu sunt mulți, la acest nivel de tehnologie. Gazda noastră ne-a explicat că au instalații foarte bune și funcționale și de treizeci de ani. Zice că instalația e folosită doar pentru porumb, pe care îl preia, îl selectează, îl trece prin centre gravitaționale și, în funcție de calibrul dorit, îl aleg, îl separă, îl pun în saci, totul în conformitate cu solicitările clientului, deținătorul de drept al hibrizilor de porumb. E mulțumită de investiție. „A meritat. În ziua de azi, după cum bine știți, nimeni nu mai poate pune, cel puțin la porumb, sămânță care nu este certificată. Și atunci toată sămânța vine printr-un astfel de traseu. Totul e automatizat, inclusiv partea de tratament sămânță, totul e la butoane.”

„În fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm.”

Stația depășește capacitatea fermei lor pentru că nu au doar loturi semincere, ne explică Flaviana Tatu: „Parțial producem și noi în câmp un număr limitat de hectare, în funcție de instalațiile de irigat pe care le avem pe câmp, deoarece în ziua de azi loturile semincere nu se mai pot produce dacă nu ai sisteme de irigații. Noi avem irigate, în prezent, 280 de hectare, din 490, toată intrând la loturi semincere, rămânând suprafața cealaltă pentru cultură convențională. În 2019 am fost axați pe porumb, la lot semincer, în 2020 am făcut și floarea-soarelui cam jumătate-jumătate, ca suprafață”. Zice că la cultura convențională au aproape tot, adică orz, grâu, soia, floarea-soarelui, porumb.

Nu au scăpat de calamitate: „Mai ales la soia, calamitate sută la sută anul ăsta. Dar n-avem încotro, trebuie să le acceptăm. La grâu a fost mulțumitor pentru o iarnă fără pic de zăpadă, am scos în jur de 3300 kg la hectar. E ok pentru anul care a fost, în general scoatem în jur la 5000 kg la hectar”.

Am îndrăznit să spun că presupun că ar trebui să fie mulțumită dacă și-a scos investiția, știind că aplică tehnologii costisitoare, chiar ea îmi confirmase asta: „Da, absolut. Tot ce avem în curte e nou: utilaje, agregate. Nici nu se mai poate altfel. Totul este foarte bine gândit și analizat din timp, toate lucrările le facem în perioada oportună, totul, ca lucrurile să iasă așa cum e bine sau cât mai bine posibil”, dar m-a contrazis: „Am scos un pic mai mult decât cheltuiala, dar asta și pentru că investițiile sunt pe măsură, în fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm”.

Se mândrește că, pe lângă o echipă tânără și pricepută, dispune de tehnologii de ultim moment, performante și eficiente, pe care aceștia să poată lucra. „Absolut totul este computerizat, de la tractoare până la acest sistem pe care-l vedeți în fața dvs., totul e computerizat. Dacă nu știi puțină engleză, pentru că meniurile sunt în engleză, dacă nu ai puține cunoștințe legate de tehnică, nu ai făcut nimic în ziua de azi.”

„Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar, într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene suntem deficitari.”

0V5A7578

E multă birocrație, dar te adaptezi

O mare parte din utilajele cu care se mândrește le-a obținut cu fonduri europene. A realizat două proiecte prin GAL, pe PNDR-ul 2007-2013, unul în valoare de 400 de mii de euro, iar cel de-al doilea, de 200 de mii de euro, cu care a achiziționat utilaje, tractoare, agregate și alte lucruri necesare în fermă.

Am fost surprins să aflu că nu i s-a părut dificil procesul de aplicare: „Dificil nu a fost absolut deloc, am și colaborat cu o firmă de consultanță care ne-a ajutat pe tot parcursul, perioada de monitorizare este într-adevăr undeva la 5 ani, dar nu e niciun fel de problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba, pentru care ai și luat toate beneficiile și toate utilajele, noi nu am avut probleme și nu avem nici în continuare, încă sunt în perioada de monitorizare la unul din proiecte, nu e niciun fel de problemă. Bine, e de durată, trebuie să-ți asiguri și partea ta, cofinanțarea, trebuie să o ai și trebuie să-ți asiguri și tot cadrul legal că poți și dispui de anumite lucruri până ce cei de la fonduri europene îți vor înapoia banii și chiar și perioada de monitorizare nu e o problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba și lucrurile merg exact cum te-ai și angajat să le faci, nu e un dezavantaj. Din contra, e un avantaj”. Insist legat de birocrație, iar acum recunoaște că din acest punct de vedere e dificil: „Vreau să zic că am semnat cred că vreo șase bibliorafturi doar la un singur proiect, foaie de foaie. Norocul meu a fost că nu le-am făcut singură, ci printr-o firmă de consultanță. E adevărat, birocrația e foarte stufoasă și e mult de muncă, dar nu ai ce să faci, te adaptezi pentru că n-ai încotro”.

În momentul în care am adus aminte de situația fermierului român pus în balanță cu alții de prin Europa în ceea ce privește subvenția la hectar, care e mereu în defavoarea primului, asta în condițiile în care declarativ Uniunea Europeană dorește ca toți agricultorii să fie egali, a reacționat oarecum pesimist. „Nu cred că vom fi egali niciodată, din punctul ăsta de vedere, cred că nici statul, la noi, nu dă o foarte mare importanță zonei ăsteia agricole. Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, suntem deficitari.”

0V5A7582

Agricultura, mai tare decât stomatologia

Prima alegere de carieră a fost stomatologia, o meserie pe care spune că a iubit-o, că a practicat-o cu pasiune, dar apar alte argumente care te determină să decizi altfel. Poate sentimentul responsabilității a fost mai mare, știind că are de dus mai departe o moștenire creată cu mult efort și care a oferit satisfacție întregii familii. „Așa că m-am înscris la Facultatea de Agronomie și o perioadă, în paralel cu studiile, am și lucrat, iar apoi încă o perioadă am lucrat și în stomatologie, și în agricultură, până când mi-am dat seama că nu poți să faci două lucruri bine odată, așa că am renunțat la stomatologie și în prezent sunt doar inginer agronom. Și între timp au mai venit și copiii.”

Tatăl ei, Vasile Lungu, își va fi pus speranța, de la bun început, că fetele lui vor merge pe drumul lui. „Tata, probabil că în sinea lui, spera să aleg domeniul agricol, nici eu și nici sora mea într-o primă instanță nu am ales, de altfel sora mea e notar și eu am ieșit medic stomatolog, după care cred că la mine conștientizarea a venit odată cu primul meu copil, ca să fiu sinceră, mi-am dat seama cât de greu e în domeniul medical, student fiind sau proaspăt absolvent, să intri în meserie. În domeniul stomatologic e foarte greu să-ți creezi o clientelă. În primul rând lumea se uită la tine și dacă nu ai puțin păr alb și câteva riduri, se pare că ești lipsit de experiență și că nu știi să faci nimic. Acum 9 ani mi-am deschis un cabinet stomatologic care nu a funcționat, dar și fiindcă în jurul meu mai aveam încă 6 pe o rază de 100 de metri, însă mă bucur, pentru că nimic nu e rău într-adevăr și totul e spre creșterea noastră, așa că m-a direcționat pe latura cealaltă, pe cealaltă variantă posibilă.”

Așa că se poate spune că toată lumea e fericită, și tatăl, și tânăra agronom. „Îmi place libertatea pe care ți-o dă această meserie. Ca stomatolog, stai închis într-un cabinet, de dimineața până seara, pe un scaun sau eventual în picioare, și nu-i o muncă tocmai grațioasă... dar libertatea pe care ți-o oferă meseria de inginer agronom e alta, stai în natură, lucrezi cu oameni bine școliți în domeniu și beneficiezi efectiv de libertatea asta. Deci nu vă pot spune ce satisfacție poți să ai când știi că ai plantat un bob și vezi etapele creșterii unei plante, rezultatul pe care l-ai obținut, și tot procesul ăsta e plin de încântare. E ca la nașterea unui copil.” Nu ascunde că și aspectul financiar a contat în balanță: „Nu pot să neg că și partea financiară este una benefică, asta e afacerea noastră și de aici ne susținem, și trebuie să recunosc că în perioada asta de criză cred că e o meserie foarte bine aleasă, pentru că întotdeauna domeniul producător și procesator de alimente va fi unul care va rezista”.

Acum, nu ne închipuim că a crescut într-un clopot de sticlă și nu a știut cu ce se ocupă tatăl ei, și s-a întâlnit cu agricultura după ce a terminat stomatologia. Mai ales că Vasile Lungu, pe lângă faptul că este foarte priceput, este și un foarte bun pedagog, dispus tot timpul să ofere din cunoștințele lui. Cu alte cuvinte „nu a picat din lună”, cum se zice. „Cu agricultura am avut contact aproape dintotdeauna, tatăl meu fiind inginer agronom, așa am crescut practic. Știam ce înseamnă câmpul, de la 11 ani tatăl meu mă ducea pe câmp, îmi arăta tot ce înseamnă etapă tehnologică și lucrările care se fac în câmp, îmi arăta exact cum se face spicuitul sau, mă rog, noi îi spuneam castrat la vremea respectivă, și aveam un rând și spicuiam cot la cot cu zilierii și mâncam pâine cu salam și muștar pe câmp, deci eram familiarizată.”

Amintirea momentelor petrecute în copilărie muncind „cot la cot” cu ceilalți o binedispune, nu mergea doar să se uite. Acest fapt îl consideră benefic. „Și eu voi face la fel cu copiii mei, e un mare beneficiu pentru că efectiv am învățat să fim mai chibzuiți, să știm ce înseamnă munca și să ne drămuim. Am fost de mică învățată să muncesc și ăsta e un lucru absolut minunat. E un lucru care rar se vede la generațiile de azi.”

I se pare că tinerii ar trebui să plece în viață cu câteva elemente pe care le consideră esențiale pentru a te putea angaja undeva. „În zilele noastre cred că, nu numai pentru un tânăr fermier, dacă nu ai permis de conducere, nu ai cunoștințe în limba engleză și ceva cunoștințe de tehnologie actuală, nu poți să te angajezi nicăieri. Repet, nu cred că e vorba numai de tineri fermieri, dar în special ei, pentru că în cele mai multe cazuri colaborăm cu firme străine și atunci colaborarea e prin e-mailuri, în engleză sau altă limbă de circulație internațională și nu există altă variantă. Plus tehnologia de pe utilajele din ziua de azi, la care nu ai accesibilitate dacă nu te descurci puțin.”

Privind-o cât entuziasm are, m-am întrebat și am întrebat-o dacă îți trebuie mai degrabă curaj sau mai multă nebunie. Ea crede că un pic din amândouă. „Pentru că ești la mâna Domnului, oricum, și mie-mi spunea tata că agricultura este loterie. Și așa este. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.” Eu cred că un pic de curaj e mai necesar. Și cred că asta a moștenit, cu prisosință, Flaviana de la tatăl ei.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Miercuri, 7 aprilie 2021, Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru completarea art. 7 din HG nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.

„Având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, este necesară bugetarea schemei pentru anul 2021, astfel încât să se continue susținerea producției de porci și animale de reproducție”, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Astfel, Executivul de la București a aprobat valoarea schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2021, respectiv 700.000 lei, bani care se asigură din bugetul MADR pentru acest an.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt înscrise 1.030 capete de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, deținute de circa 55 de producători.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Guvernul a aprobat o hotărâre care completează HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agricuturii și Dezvoltării Rurale, prezentul act normativ are în vedere:

  • Actualizarea prevederilor actului normativ cu cele ale Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile pentru determinarea nivelului subvenției la motorină pentru plățile aferente anului 2021;

  • Completarea pentru anul 2021 a valorii totale maxime a schemei de ajutor de stat, de la valoarea existentă la finele perioadei 2015 - 2020 de 3.612.688.250 lei, cu suma de 340.550.000 lei;

  • Stabilirea sumei de 340.550.000 lei, necesară pentru plata ajutorului de stat în anul 2021, aferentă cantităților de motorină determinate la plată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și nedecontate pentru perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020.

Suma prevăzută de actul normativ asigură în anul 2021 plățile aferente ajutorului de stat neachitat în anul 2020, respectiv plăți pentru perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020, conform situațiilor centralizatoare comunicate de către APIA.

Resursele financiare de 340.550.000 lei se asigură în limita prevederilor bugetare aprobate MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

În semn de solidaritate cu fermierii din Moldova (ACCPT Iași), inițiatorii protestului de miercuri, 7 aprilie 2021, dar și cu ceilalți agricultori din țară care și-au arătat nemulțumirile mărșăluind cu utilajele pe străzi, Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) a organizat mișcări de protest  în fața mai multor primării din Dobrogea, printre care primăriile din localitățile Chirnogeni, Comana, Mereni, Cobadin. Manifestările au început la ora 14, simultan cu mișcarea fermierilor din restul țării și au constat în deplasarea utilajelor agricole, a tractoarelor de la sediile agricultorilor până la primărie, unde au staționat pentru aproximativ o oră.

Fermierii din toată țara sunt nemulțumiți de faptul că în bugetul anului 2021 nu au fost incluse sumele promise pentru despăgubirea culturilor de primăvară afectate de seceta din anul 2020.

„Noi, fermierii dobrogeni, continuăm să solicităm o stategie de dezvoltare durabilă cu soluții specifice și cu alocări financiare consistente pentru amenajarea stațiilor de pompare și a canalelor de irigații. Să nu uităm că Dobrogea a fost și este cea mai calamitată zonă la nivelul României, este zona care se confruntă cu un grad mare de ariditate, cu un risc extrem de ridicat de deșertificare”, transmite Theodor Ichim, președintele APAD.

Foto: Theodor Ichim, fermier - județul Constanța

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Asistăm la o nouă primăvară capricioasă. În ultimii ani ne-am obișnuit să spunem aceste cuvinte pe care fermierii nu le doresc. Traversăm acum o nouă perioadă cu temperaturi scăzute care nu vor face bine plantelor. Sperăm să fie scurtă și să nu afecteze grav plantele.

Culturile de rapiță au suferit și ele de pe urma frigului. Acum se văd efectele variațiilor de temperatură. La controlul efectuat la data de 5 aprilie 2021 într-o solă de rapiță am văzut multe plante cu tulpina fisurată și chiar crăpată. Fisurile de obicei sunt cosmetice și nu produc îngrijorare. Cu toate acestea, prin fisuri și crăpături pot pătrunde patogeni ce duc la putrezirea tulpinilor. Am semnale din teren că sunt prezente astfel de simptome. Frunzele plantelor au o ușoară tentă violacee, semn că suferă și ele din cauza variațiilor de temperatură.

Pe lângă aceste aspecte am observat și multe plante îndoite sub racem (fenofază de buton verde acum). Dacă temperaturile cresc, plantele se vor îndrepta. Mai grave sunt situațiile când racemul ajunge la nivelul solului. Să sperăm că nu vom avea episoade de frig în timpul înfloritului. Nu ar fi bine deloc. În faza de buton verde, bobocii florali rezistă mai bine la frig. Rapița are capacitatea de a se recupera repede când temperaturile cresc.

La această dată se poate observa atacul de Ceutorhynchus sp. (gărgărița tulpinilor). La Lovrin sunt prezente două specii: Ceutorhynchus napi (gărgărița tulpinilor de rapiță) și C. pallidactylis (gărgărița tulpinilor de varză). Ambele specii sunt periculoase pentru rapița pentru ulei. Îndrăznesc să spun că infestarea va fi scăzută în acest an din cauza frigului. Densități mai mari vor fi probabil la marginea culturilor.

Din punct de vedere al patogenilor, rapița se prezintă bine la această dată. La începutul primăverii și-a făcut simțită prezența fungul Phoma lingam, dar cu intensitate scăzută.

carte1

„Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri”

Ghidul conține informații despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale.

Cartea a ajuns la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, de unde poate fi cumpărată sau comandată, prețul de vânzare fiind de 105 lei (preț cu tot cu TVA). Banii se pot vira în contul SCDA Lovrin: RO23TREZ62720G332000XXXX, CUI 9179830.

Cărțile sunt expediate prin curierat rapid cu plata la destinatar.

Nu uitați să vă treceți numele, să putem identifica cu ușurință destinatarul cărții sau cărților.

Cei care sunt în apropierea SCDA Lovrin pot veni să plătească și să ridice cartea sau cărțile direct de la sediul stațiunii. Adresa: str. Principală, nr. 200, Lovrin/Timiș.

Acest ghid este primul dintr-o serie de ghiduri de protecția plantelor. Acum, am în lucru ghidul pentru pomicultură.

carte

Foto: Otilia Cotuna

Despre ghidul care n-ar trebui să lipsească din biblioteca fermierului, Revista Fermierului a publicat aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/4878-pentru-fermieri-un-ghid-practic-de-protectia-plantelor.html

Publicat în Protecția plantelor

Corteva Agriscience a anunțat marți, 6 aprilie 2021, că Marea Britanie a aprobat omologarea unui produs pe bază de Inatreq™ Active. Univoq™ pe bază de Inatreq™ activ, aprobat acum pentru comercializare și utilizare în Marea Britanie, este un nou fungicid care oferă un control curativ și eradicativ excepțional pentru toate tulpinile de Septoria, oferind astfel o strategie de combatere pe termen lung pentru fermieri.

Produsul aprobat în Marea Britanie este prima și unica soluție din ultimii 15 ani pentru Septoria, cu formularea brevetată iQ-4 ce permite fungicidului Univoq™ să adere la frunze și să se răspândească în acestea.

Produsul va fi disponibil pentru comercializare în Marea Britanie la timp pentru a fi aplicat în al doilea trimestru în cultura de grâu. Inatreq™ Active este deja aprobat pentru utilizare în culturile de cereale în Franța, Belgia, Luxemburg, Irlanda și Grecia, procesul de înregistrare continuând în toată Europa și în alte zone importante de cultivare a cerealelor.

Inatreq™ prezintă performanțe biologice excepționale, iar prin controlul și combaterea Septoriei, oferă fermierilor un nou instrument care să ajute la gestionarea eficientă a atacului, deoarece nu prezintă rezistență încrucișată la fungicidele chimice deja existente pentru combaterea bolilor din culturile de cereale. În plus, fermierii vor beneficia de flexibilitate în aplicarea produsului, ca și de performanțele sale consistente și cu spectrul larg de acțiune.

Michael Ashworth, Cereal Fungicides Category Marketing Manager, Corteva Agriscience UK, a declarat: „Punctul forte al fungicidului Univoq™ este controlul viguros al Septoriei - cea mai mare amenințare si cea mai păgubitoare boală care afectează fermele din Marea Britanie. Lansarea fungicidului Univoq™ în Marea Britanie este un reper important pentru cultivatorii de cereale, deoarece acest produs răspunde provocărilor unui management durabil și satisface dorința fermierilor pentru produse inovative pentru protecția și siguranța culturilor. Molecula activă din Inatreq™ funcționează diferit față de orice alt fungicid pentru cereale disponibil în Marea Britanie. În ultimul deceniu de dezvoltare și-a demonstrat capacitatea de a menține culturile verzi pentru mai mult timp, permițând plantelor să-și atingă potențialul de producție”.

William Corrigan, UK & Ireland Country Leader Corteva Agriscience, a continuat: „Corteva Agriscience este recunoscută ca având cel mai inovativ portofoliu de produse din industrie, iar comercializarea fungicidului Univoq™ pe piața din Marea Britanie este una dintre realizările majore ale companiei de-a lungul timpului. Datorită originii naturale a produsului Inatreq™ Active, îndeplinim cerințele consumatorilor europeni pentru produse mai durabile. Acest fungicid reprezintă cea mai recentă soluție, rezultat al inovațiilor tehnologice dezvoltate de compania noastră, ajutând fermele să își îndeplinească obiectivele de a fi profitabile și durabile pentru viitor”.

Fungicidul Univoq™ oferă o protecție excelentă, de lungă durată, menținând frunzele verzi pentru mai mult timp după aplicare, rezultând astfel o productivitate ridicată. Loturile de testare din Marea Britanie au demonstrat și un control asupra ruginii galbene și ruginii brune, în conformitate cu standardele existente pe piață. Acest fungicid va fi aplicat pe scară largă în trimestrul al doilea, la apariția frunzei stindard. În condițiile de cultură ale Regatului Unit, această abordare oferă în mod constant un beneficiu major pentru sănătatea culturilor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Protecția plantelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, începând cu data de 5 aprilie 2021, pune la dispoziție o platformă online prin care pot fi transmise către Centrele județene/locale APIA adeverințele eliberate, la solicitarea fermierului, de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) și/sau asociațiile acreditate pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, necesare accesării schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic și Măsurii 10 – Pachet 8 (animale în pericol de abandon), aferente Cererii unice de plată în anul 2021.

Platforma poate fi utilizată atât de către asociațiile acrediatate, cât și de către ANZ, procedura privind accesul la platformă fiind similară.

Fiecare asociație acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic al rasei trebuie să solicite accesul la platforma online printr-o adresă scrisă, însușită sub semnătura președintelui asociației, în vederea alocării de user și parolă. Adresa va cuprinde datele de identificare ale asociației, persoana de contact, precum și specia pentru care aceasta eliberează adeverințe. Solicitările se transmit pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Uniunea „Salvăm Țăranul Român” a transmis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale câteva solicitări și propuneri cu privire la proiectele de hotărâre puse în dezbatere publică referitoare la programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, precum și la schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi în acest an.

„Am solicitat introducerea în programul de ajutor de minimis pentru cultivatorii de legume în spații protejate și următoarele legume sau o parte dintre acestea, respectiv fasole urcătoare, conopidă, gulii, legume verdețuri. Totodată, la specia ardei s-a omis gogoșarul, pe care am vrea să-l introducem la subvenție în detrimentul verzei roșii, având în vedere că această legumă este deficitară și se regăsește și la SCV (Sprijinul Cuplat în Sectorul Vegetal, n.r.). De asemenea, solicităm ca fermierul să aibă posibilitatea de a merge pe o combinație de minimum două legume incluse în program pe suprafața de 0,1 ha. De exemplu, 0,03 ha cu ardei lung plus 0,07 ha cu tomate; sau orice altă combinație. Cerem acest lucru deoarece proiectul de act normativ a fost pus în dezbatere publică destul de tâirziu, iar fermierii și-au făcut deja planurile de cultură sau chiar au plantat”, precizează Ion Păunel, președinte al Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, organizație membră a Uniunii „Salvăm Țăranul Român”. 

Legumicultorii mai susțin că perioada de recoltare a speciilor de legume incluse în program nu este conformă cu realizarea acelor producții într-un termen atât de scurt, iar cantitățile cerute spre a fi comercializate se pot realiza pe tot ciclul de vegetație. „Nu trebuie confundată perioda de început de recoltare cu producția totală obținută spre a fi valorificată. Am solicitat să se păstreze aceleași termene de valorificare ca la SCV”, arată Ion Păunel.

O altă solicitare a cultivatorilor de legume este suplimentarea bugetului total alocat cu cel puțin 15.000.000 de euro, deci un buget total de 46.000.000 euro. „Trebuie să se specifice în actele normative că bugetul total va fi împărțit la toți beneficiarii eligibili, pe același principiu ca la SCV”, a adăugat Ion Păunel.

Legumicultorii speră ca MADR să țină cont de solicitările lor, în condițiile în care cererea de legume proaspete în piață pe tot parcursul anului este tot mai mare.  

Despre proiectul de hotărâre pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/horticultura/item/4909-legumele-care-intra-la-subventie-ardei-castraveti-tomate-varza-vinete-cultivate-in-sere-si-solarii.html

Despre proiectul de hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4893-usturoiul-o-subventie-de-maximum-3-000-euro-ha-in-2021.html

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html  

Publicat în Horticultura
Vineri, 02 Aprilie 2021 15:30

Vinul roze, mereu în tendințe

La nivel mondial, vinurile roze au devenit o alegere tot mai frecventă în rândul consumatorilor, mai ales al celor tineri, iar producătorii răspund acestei tendințe. „Tradiția vinului roze este îndelungată, unii istorici susținând că acesta a fost primul vin produs”, spune Oana Belu, administator Domeniile Ostrov, producător al vinului Naiada Cuvée Rosé, un cupaj din Fetească Neagră și Pinot Noir.  

Cum se obține vinul roze?

Ei bine, încă există mitul că vinul roze este o combinație obținută între vin alb și vin roșu, lucru care nu este nici pe departe adevărat.

Vinul roze este obținut din aceleași soiuri de struguri din care este obținut vinul roșu, iar culoarea licorii se obține în funcție de timpul pe care vinificatorul alege să îl ofere cojilor de struguri roșii pentru a fi în contact cu mustul. Cel care produce vinul are putere de decizie asupra culorii acestuia, din acest motiv nuanțele vinurilor diferă – roz pal, coral, raspberry, somon, diamond roz, roz ruby etc. „Generic, despre vinul roze se spune că este trandafiriu, iar adesea producătorii aleg această imagine generală a frumuseții trandafirilor în prezentarea acestor vinuri”, arată Oana Belu, care continuă: „Gustul rozeurilor este o altă poveste, una ce poate fi îmbrăcată în note florale ori în miros de fructe de pădure, de pepene, citrice sau cireșe. Este acel vin fructat care poate fi consumat pe tot parcursul mesei. Un vin de vorbă lungă, ce se servește cel mai adesea rece, de aceea este alegerea ideală în anotimpurile calde”.

Naiada Cuvée Rosé, mândria cramei de la malul Dunării

Piața vinurilor roze din România este în creștere, de aceea și cramele aduc în atenția consumatorilor vinuri tot mai diverse. Producătorul de la malul Dunării, Domeniile Ostrov, a lansat în piață primul vin roze în anul 2010. „Reacțiile pozitive nu au încetat să apară, un motiv în plus pentru noi să perfectăm rețetele și să oferim produse ce pot concura calitatea vinurilor din afara țării, produse de crame de renume”, precizează Oana Belu.

Specialiștii de la Domeniile Ostrov vinifică vinurile roze după metoda Saignée (însângerarea), care presupune vinificarea strugurilor cu contact mai lung între must și coji, o metodă nu foarte des folosită la noi în țară, dar care oferă un vin de calitate superioară. În prezent, din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Fetească Neagră și Merlot se produc la Ostrov rozeuri pentru toate gusturile: sec, demisec și dulce. „Am sesizat această orientare a consumatorilor pentru vinurile roze și ne-am propus să aducem în piață produse de calitate, care să uimească prin gust, miros și culoare. Un vin roze se alege mai întâi cu ochiul, dar gustul îl face pe cumpărător să revină la un brand sau altul. În procesul de vinificare suntem atenți la fiecare pas, dar înainte de asta, avem grijă de vița-de-vie zi de zi. Un vin de calitate se obține din struguri sănătoși, nu poți obține un gust desăvârșit dacă neglijezi via. De aceea, pentru producerea vinului roze alegem struguri obținuți pe parcele deosebite, poziționate pe malul Dunării, la Ostrov, acolo unde climatul deosebit favorizează obținerea unei producții excepționale. Avem în acest moment mai multe vinuri roze și încercăm să fim pe placul cât mai multor iubitori de vin, dar unele dintre cele mai bune impresii le-am primit despre vinul Naiada Cuvée Rosé, un vin medaliat de altfel. Îi sfătuiesc pe toți cei care doresc să consume un vin roze deosebit să fie atenți la soiurile de struguri care au fost folosite pentru obținerea vinului, pentru că în funcție de acestea îți poți da seama de gust și aromă. Vinul roze are propria personalitate, nu este doar o completare a paletei de vinuri roșii și albe. Este un produs ce merită savurat nu doar la ocazii speciale, în zilele călduroase, ci chiar și în timpul unei mese sau a unei întâlniri obișnuite cu cei dragi”, a punctat Oana Belu, administrator Domeniile Ostrov.

Naiada Cuvée Rosé, un vin roze somon pal, este un cupaj din Fetească Neagră și Pinot Noir, fiecare soi într-un procent bine definit, astfel încât vinul să aibă corpul lejer al soiului Fetească Neagră și aroma foarte bine definită a soiului Pinot Noir. „Un vin rafinat, asemenea acestui roze, necesită struguri de bună calitate, culeși în perioada optimă și vinificați ținând cont de un proces bine definit, numai așa se poate obține o licoare cu un echilibru perfect între arome, gustul rotund și nuanța roze somon atât de apreciată de iubitorii licorii bahice”, menționează Oana Belu.

Naiada Cuvée Rosé este un vin sec, care nu are o putere alcoolică foarte mare – 12,5%, având un miros floral și un gust delicat de zmeură, căpșune, trandafir și cireașă coaptă, o alegere care nu dezamăgește în nicio circumstanță.

Compania Ostrovit deține Domeniile Ostrov, exploatație situată în sud-vestul județului Constanța, de-a lungul malului drept al Dunării, cu o lungime de 30 de kilometri, în imediata apropiere a graniței cu Bulgaria.

Suprafața agricolă de la Domeniile Ostrov este de aproximativ 2.000 de hectare, cu un areal viticol de 1.200 de hectare (struguri pentru vin – 1.000 ha și struguri pentru masă – 200 ha), 400 de hectare de livadă (cais, piersic, măr, prun, cireș, vișin, nuc), 150 de hectare de teren arabil care urmează a fi plantate, precum și 200 de hectare cu sere.

Vinurile de la Domeniile Ostrov respectă cerințele Uniunii Europene, susțin reprezentanții cramei, iar clienții pot verifica autenticitatea acestora, deoarece vinurile dețin denumire de origine controlată - DOC și indicație de origine geografică - IG.

Foto: Domeniile Ostrov 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat procesul de autorizare la plată pentru Măsura 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2020.

Suma totală autorizată la plată până la data de 1 aprilie 2021 este de 99.085.552,92 euro, respectiv 473.926.199,57 lei, pentru un număr de 465 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare. Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,7830 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 31 decembrie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii 14 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Foto: APIA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista