Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM. Cererile de aprobare pentru finanțare și înregistrarea acestora se realizează în termen de 30 de zile calendaristice, respectiv în intervalul 27 octombrie 2023, ora 08:30 - 27 noiembrie 2023, ora 16:30.
Programul INVESTALIM este derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR), prin AFIR, având un buget maxim, pentru perioada 2023 – 2026, de 590 milioane euro, respectiv echivalentul a 147,5 milioane euro anual.
Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia se regăsesc pe www.afir.ro, în pagina dedicată schemei de ajutor de stat – https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-investalim/. În baza acestor documente potențialii beneficiari pot demara pregătirea documentației necesare accesării de către solicitanți a fondurilor INVESTALIM.
AFIR precizează că se vor considera cheltuieli eligibile modernizarea/reabilitarea infrastructurii destinate condiționării, depozitării și/sau procesării deținute de solicitanți. De asemenea, se vor considera cheltuieli neeligibile aferente construcțiilor din cuprinsul Planului de investiții, doar achiziția de clădiri și costurile aferente chiriei.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul prin INVESTALIM pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30% și 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.
Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii; prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor; prelucrarea şi conservarea cartofilor; fabricarea sucurilor de fructe și legume; prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor; fabricarea uleiurilor şi grăsimilor; fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor; fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie; precum și fabricarea zahărului.
Investițiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:
a) Să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;
b) Să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă cinci ani de la data finalizării acesteia;
c) Să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliți;
d) Să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă cinci ani de la data finalizării acesteia;
e) Să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiții conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.
f) Întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.
AFIR transmite că, procesarea produselor agroalimentare va fi susținută financiar și prin intervenția DR 22 – Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole, din cadrul Planului Strategic pentru PAC 2023 – 2027, unde alocarea financiară este de 210.300.000 euro. Valoarea maximă a unui proiect de investiții poate ajunge la 10.000.000 euro pentru înființare unități de procesare legume-fructe și pentru industria de morărit, ulei și nutrețuri combinate, la 7.000.000 euro pentru înființarea unităților de procesare, iar pentru modernizare se acordă până la 3.000.000 euro/proiect. Intensitatea sprijinului nerambursabil pentru această intervenție este de 65%.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Mediul Rural, sărbătorită pe 15 octombrie, Corteva Agriscience anunță încheierea celei de-a patra ediții a Programului educațional TalentA 2023 cu un atelier practic pentru femeile fermier.
64 de femei din România și 10 femei din Republica Moldova au participat activ la procesul de învățare și dezvoltarea de proiecte pentru a-și susține comunitățile și afacerile, iar la finalul lunii octombrie cele mai bune propuneri vor fi premiate cu granturi de Corteva Agriscience.
Pe lista participantelor la TalentA 2023 se află femei cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani din diferite regiuni ale celor două țări, care lucrează în diverse domenii ale agriculturii - cultivarea cerealelor, legumelor și fructelor, creșterea animalelor și a păsărilor de curte, apicultura și horticultura. „Este pentru prima dată când programul a fost deschis și pentru studente aflate la începutul carierei, ceea ce întărește angajamentul Corteva de a le oferi oportunități de dezvoltare tinerilor și de a îmbunătăți comunitățile lor”, a punctat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria.
Un proiect de succes, solicitat de femeile din mediul rural
Programul educațional, dezvoltat și sponsorizat de Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, s-a desfășurat timp de cinci luni începând cu luna mai și a inclus două module de studiu: modulul de afaceri cu 10 cursuri și modulul de agribusiness cu 4 cursuri. Cursurile au fost susținute și conduse de profesioniști Corteva și de membri ai echipei Starperformining, o firmă de consultanță în afaceri, care este partener oficial al programului încă de la prima ediție din România.
„Credem cu tărie că femeile pot avea o contribuție semnificativă la progres, inovație și o mai bună calitate a vieții în zonele rurale. De aceea, programul TalentA inițiat de Corteva Agriscience a devenit un proiect de succes, solicitat de femeile din România, Republica Moldova și nu numai, și un punct de referință pentru industria agricolă la nivel național și în alte țări în care este implementat. Inițiativa Corteva reprezintă o oportunitate pentru femeile din mediul rural de a participa la cursuri gratuite, care le oferă participantelor noastre cunoștințele necesare pentru a dezvolta afaceri sustenabile, dinamice și competitive, cu impact pozitiv asupra progresului comunităților în care trăiesc”, declară Maria Cîrjă.
Radu Stănescu, Managing Partner Starperformining, partenerul organizațional al Corteva Agriscience pentru proiectul TalentA în România și Republica Moldova, completează: „TalentA este un proiect remarcabil care duce la nivel înalt dezvoltarea profesională a femeilor fermier din România și Republica Moldova. Sunt onorat să fiu alături de compania Corteva în acest demers și să contribui la îmbunătățirea abilităților de gestionare a afacerilor participantelor, aspect esențial pentru viabilitatea și sustenabilitatea agriculturii”.
Cursul final al programului TalentA 2023 a avut loc la sfârșitul lunii septembrie. În cadrul unui atelier de lucru de două zile, participanții la program s-au întâlnit personal cu consultanții și au interacționat pentru prima dată față în față cu colegii lor după modulele de webinar. Aceștia au dezbătut subiecte fundamentale pentru o afacere agricolă, cum ar fi analiza financiară, resursele umane și tehnici eficiente pentru o recrutare de succes într-un context demografic dinamic, modele de afaceri aplicate proiectelor agricole și impactul digitalizării asupra sectorului prin soluții inovatoare.
În etapa actuală, participanții au început pregătirea proiectelor pentru concursul de granturi, care vizează îmbunătățirea securității alimentare a comunităților. În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigători care vor primi finanțare din partea Corteva Agriscience la sfârșitul lunii octombrie: Locul 1 - 6000 USD, Locul 2 - 5000 USD, Locul 3 - 4000 USD.
Ce spun femeile antreprenor
Iris Maria Roșculeț are 19 ani, este din județul Ialomița și urmează cursurile Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București. Tânăra intenționează să studieze și Agronomie. „Împreună cu părinții mei avem o fermă legumicolă, în spații protejate, cu o suprafață de 6.000 metri pătrați, Serele Dulci, unde cultivăm ardei, castraveți și roșii, și avem contract cu un important lanț de supermarketuri din România. Anul acesta, pentru a reduce pierderile de producție, am făcut un experiment și am început să facem gem din resturile de sortare. A fost un succes și vreau să continui acest lucru pe viitor, dar vreau să învăț mai mult, motiv pentru care m-am înscris la cursurile TalentA. Este o oportunitate pentru mine, atât pe plan profesional, cât și personal, deoarece cursurile sunt foarte bine structurate, și cred că voi reveni anul viitor pentru a continua acest proces de învățare. Am întâlnit o mulțime de oameni noi la acest workshop și este o cu totul altă comunicare cu toate colegele mele, pentru că a fost plăcut să ne descoperim și să ne cunoaștem aici”, ne-a spus Iris Maria Roșculeț.
Alexandra Buliga, fermier la Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga, județul Neamț, s-a alăturat de curând afacerii familiei, iar anul acesta a participat la cursurile programului TalentA. „M-am înscris în acest program, TalentA, pentru a cunoaște mai multe femei ca mine, pentru că în zona din care provin, județul Neamț, sunt foarte puține femei fermier și mă simțeam singură. De curând m-am lansat în agricultură, alături de familia mea, Baiagrogiv - Ferma familiei Buliga, iar participarea la acest proiect a însemnat pentru mine să întâlnesc o mulțime de oameni de vârsta mea, care sunt dedicați în ceea ce fac și au idei de afaceri foarte bune, astfel încât acum nu mai simt acea singurătate. Cursurile au fost foarte interesante, m-am implicat activ, iar informațiile pe care le-am primit au fost foarte utile pentru că nu s-au bazat doar pe teorii dintr-o carte, ci pe multă practică, lucru care ne-a plăcut foarte mult tuturor”, a precizat Alexandra Buliga.
Programul TalentA, creat de Corteva Agriscience, are scopul de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a inițiativei educaționale face parte din eforturile de sustenabilitate ale Corteva de a promova abilitarea femeilor în agricultură. Programul TalentA a fost lansat în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementat pentru prima dată în România cu sprijinul echipei Starperformining.Până în prezent, aproximativ 1.300 de femei talentate din întreaga lume au participat la Programul TalentA.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 12 octombrie 2023, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.
Prin acest act normativ se stabilesc măsuri temporare de instituire a unui acord de punere pe piață în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, în vederea atenuării repercusiunilor negative imediate în sectorul producției primare și al procesării. Prezenta ordonanță de urgență se aplică până la data de 31 decembrie 2023.
Produsele agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență sunt: grâu și meslin; porumb; semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate; semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.
Produsele agricole pot fi importate numai pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice:
a) 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;
b) 1061 - Fabricarea produselor de morărit;
c) 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;
d) 014 – Creșterea animalelor.
Procedura de emitere a acordului
I. Operatorul economic care intenționează să importe produsele agricole din Ucraina, solicită la MADR eliberarea acordului, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare a stocurilor, precum și a altor acte necesare menționate în OUG.
II. MADR, pe baza raportului emis de o Comisie constituită în cadrul aceleiași instituții, eliberează acordul, după validarea de către autoritățile române a informațiilor prezentate de operatorii care solicită emiterea acordului.
III. Comisia este compusă din următorii reprezentanți:
a) un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
b) un reprezentant al Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA);
c) un reprezentant al Autorității Vamale Române;
d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
IV. Operatorul economic prezintă un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de ANSVSA cu privire la respectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, în urma testării unei mostre din produsul agricol.
V. În baza acordului eliberat de MADR, operatorul economic român încheie un contract de vânzare cu un operator economic licențiat de către Ucraina pentru cantitatea de produs necesară prevăzută în acord, apoi se desfășoară operațiunile de import, sub supravegherea autorităților vamale române.
VI. Sigiliul vamal va fi desfăcut la destinație, respectiv la sediul sau la punctul de lucru al operatorului economic din România, în prezența reprezentanților Autorității Vamale Române și ai ANSVSA.
VII. ANSVSA recoltează probe din produsul importat și verifică dacă acesta are aceleași calități prevăzute în certificatul de conformitate, iar în situația în care produsele sunt constatate neconforme, acestea se returnează la locul de origine pe cheltuiala exportatorului.
VIII. De asemenea, prin actul normativ se reglementează:
- Regimul sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor actului normativ;
- Formularistica utilizată în aplicarea prevederilor ordonanței de urgență.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Într-un peisaj dominat de multinaționale, familia Zanc se ridică precum o mică rezistență, producând lactate și brânzeturi de calitate în România. Cei doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, au pornit de la consultanță agricolă și au ajuns să înființeze Lactate Someșene Dej, o fabrică de lactate cu un brand distinctiv - „Țarina”. Cu o devotare deplină, aceștia se străduiesc să aducă în fața consumatorilor produse tradiționale și naturale, într-o piață dominată de produse procesate. Cu toate că întâmpină provocări din partea marilor lanțuri de supermarketuri și a lipsei de sprijin guvernamental, familia Zanc rămâne hotărâtă să promoveze tradiția și să aducă în continuare produse de calitate pe piața lactatelor românești.
Despre industria alimentară românească e destul de greu să spui că este românească, pentru că e dominată de multinaționale. Nu spunem că este doar situația României. Multinaționalele fac legea în multe țări, de aceea se și numesc așa. Procesul de mondializare este început de mult și își are ca principal instrument comunicarea din ce în ce mai facilă, iar ca motor, economia. Comunicarea, pentru că ne determină să dorim să trăim precum cel pe care îl vedem la televizor, pe internet, iar economia, pentru că „cineva” poate să vină în întâmpinarea acestei dorințe. Lucrurile sunt simple și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce conspirație. Este un proces social cât se poate de natural. Ceea ce ne întristează este că foarte multe elemente din patrimoniul cultural al lumii se pierd pentru că un consumator nu poate să trăiască în două feluri, și așa cum vede, și este atras să o facă, și conform tradițiilor sale. Sunt societăți mai deschise la nou, dispuse la schimbare, ale căror tradiții sunt deja la muzeu, și altele mai conservatoare, ce par pentru cele dintâi „de pe altă planetă”. România este destul de echilibrată, din acest punct de vedere, dar presiunea este destul de mare și, pe plan economic, slăbiciunile administrative – administrația este singura care se poate opune unui proces monopolizator – au dus la situația actuală.
O mică rezistență în fața multinaționalelor
Și totuși, la fel ca în alte locuri ale lumii, există și o „rezistență”, de fapt o micro-piață a conservatorilor nostalgici care pot alimenta o parte din industria locală.
Beneficiara acestei evoluții este și fabrica de lactate și brânzeturi la care am poposit recent. Este vorba despre Lactate Someșene Dej, înființată de doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, care au hotărât, la un moment dat, să nu se mai mulțumească cu statutul de colectori de lapte, adică de intermediari între crescătorii de animale și procesatori, și să devină capăt de linie.
Prima afacere cu care au început a fost de consultanță agricolă, lucrând pentru o mare multinațională cu care „am înființat peste 68 de ferme de vaci, în Transilvania, ferme foarte bine puse la punct. Am vrut să facem o trecere de la familia care crește vaci, deci practic de subzistență, către o fermă de familie, deci de la 2, 3, 4, 5 vaci la 30 de vaci. Și așa am început. După care am intrat în zona de colectare lapte, adunând laptele de la aceste ferme, și îl dădeam mai departe procesatorilor mari. Dar aveam o problemă în tot circuitul ăsta, că eram un tampon și am ajuns să avem din ce în ce mai puțin, iar atunci ne-am întrebat: de ce să nu procesăm noi laptele pe care-l colectăm? Am decis să facem această investiție, dar practic nu am avut bani, am început acest business cu un împrumut de la bancă pe care l-am girat cu un teren agricol mare… deci practic am început cu minus”, spune Călin Zanc.
Construim un brand, nu renunțăm
Au început pe minus, ca alți mulți curajoși. Curajoși sau inconștienți, cum le-ar spune unii, aceia trecuți deja prin noianul de piedici și greutăți inerente. De altfel, s-au convins și ei că nu e ușor. „Sincer, am crezut în acest sector și cred în continuare, dar la câte probleme am avut pe parcursul acestor investiții și al acestei construcții de brand, de business, de ceea ce facem noi, probabil trebuia renunțat la un moment dat, dar am spus că nu renunțăm și mergem înainte.”
Păi, în primul rând, nu te lasă „minusul” să renunți. Deși ne-a spus că sunt mulți cunoscuți ai lui care au făcut-o, pentru că nu au mai rezistat. „Nu vom renunța decât atunci când nu se va mai putea. La un moment dat poți ajunge în direcția aceea, noi cunoaștem mulți oameni care au investit în acest sector și au renunțat la un moment dat pentru că efectiv nu au putut să meargă mai departe. Asta, din cauza problemelor de finanțare, din cauza lipsei de interes a autorităților noastre. Nu i-au protejat deloc pe cei care au investit în aceste sectoare, ba din contră, au fost lăsați să fie exploatați la maximum.”
Așa cum spuneam, autoritatea administrativă a unei țări este singura care poate opune rezistență reală tendințelor de monopol pe care, în baza principiului de maximizare a profitului, orice societate comercială poate să o aibă.
Din fericire, ei par a fi pe drumul cel bun, deci departe gândul renunțării. Și spunem asta pentru că au ales nu doar să producă derivate din lapte, pe care doar să le vândă într-un fel, cum s-o putea, ci au ales să construiască un brand. Grea treabă, zice și Călin Zanc: „Este foarte greu să creezi un brand, o marcă, lucrăm de ani de zile la acest lucru, am început ușor-ușor să intrăm pe piață, dar este greu să pătrunzi, pentru că vă dați seama că ne luptăm cu niște coloși industriali, dacă-i putem numi așa”. E adevărat că pare inegală și oarecum necinstită această „luptă”, dar trebuie să înțelegem că aceia mari au fost și mici odată, cum mari pot ajunge și cei care sunt mici acum.
Calitate premiată
Dar probabil că frații Zanc nu se gândesc la asta și bine fac, pentru că acum se gândesc la ce pot face acum, de exemplu o marfă de calitate. „Vorbim despre acidofile, despre smântâna de bivoliță, smântâna de vacă, iaurtul de bivoliță, iaurtul de vacă, pe care le facem tot așa cum se făceau odată, și sunt bucuros când văd comentarii unde scrie: «Am gustat ceva ce n-am mai gustat de la bunicii mei». Telemeaua de oaie pe care am produs-o noi a câștigat Medalia de aur în Germania, la Institutul DLG, Telemeaua de bivoliță, Medalia de argint și Telemeaua de vacă, Medalia de bronz. Deci suntem cu niște produse de bună calitate pe piață, recunoscute internațional în acest moment. Au fost premiate sub brandul „Țarina”. Am ieșit cu aceste produse pe piață sub acest brand, „Țarina”, și suntem bucuroși că am câștigat și o să mai participăm și la alte tipuri de certificări în exterior, pentru că sunt recunoscute în UE și pentru noi este important acest lucru. Anul acesta în noiembrie, vom duce și celelalte tipuri de produse la degustat tot la acest institut, dar și la alte institute cu certificare afară, ca să fie o paralelă să vedem dacă într-adevăr sunt la nivelul pe care ni-l dorim.”
Nu încape vorbă, ar participa la asemenea concursuri și în țară, dar nu prea sunt. Căci, zice Călin Zanc, „momentan, nu prea avem specialiști care să deguste brânza în România, s-a discutat acest lucru și sperăm să reușească doamna Corina Mareș să facă acest lucru, că lucrează pentru a promova o echipă de degustători de brânzeturi și o școală pentru acest sector, pentru că este foarte important să cunoască producătorii mai mici, mai mari și chiar – de ce nu? – cei din gospodării ce înseamnă anumite lucruri în a procesa lactatele”.
Un lanț eficient de colectare a laptelui
Așa cum spuneam, fabrica despre care vorbim se află în Dej, un oraș aflat în apropierea graniței mai multor județe, astfel că atunci când domnul Zanc spune că „noi colectăm laptele din jur, din toate județele, de la Maramureș, Sălaj, Bistrița, Țara Lăpușului, Valea Someșului”, pare că au un bazin de colectare imens, dar în fapt colectarea se face de pe o suprafață relativ mică: „Nu ne-am îndepărtat foarte tare de Dej, ci undeva la o rază de 56-60 km maximum”. În schimb, procesul de colectare este unul foarte extins pentru că laptele provine de la foarte mulți furnizori. „Avem peste 150 de puncte de colectare. Ciobanilor, la stâne, le-am dat tancuri de răcire, deci am ajutat și am sprijinit mult crescătorii din zonă, suntem cunoscuți pentru colectarea de lapte din 2007, au încredere în noi, au mai încercat și în alte părți, au văzut că suntem totuși o firmă serioasă, ne-am respectat cuvântul pe care l-am dat, și contracte avem cu peste 1.880 de ferme de familie. Foarte multe, foarte greu, foarte mult de lucru…”. Într-adevăr, foarte mult de lucru, dar se pare că au și un avantaj, calitatea laptelui: „Avem un lapte bun, de calitate, și, putem spune – încă nu este certificat, dar va fi pe viitor –, că este un lapte natural, pentru că acești crescători de la care colectăm lapte nu cresc intensiv aceste animale, sunt oameni cu gospodării de subzistență, de la 3 la 10-15 capete, și le cresc într-un anumit fel.”
Acum procesează aproximativ 25.000 de litri de lapte pe zi, dar au loc de creștere, pentru că fabrica are o capacitate mult mai mare: „Capacitatea fabricii este mai mare, undeva la 60.000 de litri pe zi, dar colectarea noastră este de 25.000 pentru vară și avem în perioada în care este laptele de oaie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de litri de lapte de oaie pe sezon, la bivoliță este un pic mai puțin, undeva la 1.500-1.200 de litri pe zi, momentan. Colectăm lapte de vacă, lapte de bivoliță și lapte de oaie, în sezonul în care este lapte de oaie. Pentru oaie avem primăvara – mai, iunie, iulie, august –, bivoliță și lapte de vacă avem permanent”.
Investiții pentru viitor – fabrica „Grota de la Țaga”
Vorbeam mai devreme despre faptul că e greu să se mențină și că uneori trebuie să lupte cu gândul renunțării. Este remarcabil că, în pofida acestor frământări, frații Zanc acționează cu un curaj demn de admirat. Nu doar că nu dau înapoi, dar și fac pași înainte, achiziționând încă o fabrică. E adevărat, una cu potențial, fabrica de la Țaga. „Acolo avem o grotă unică în lume, care adăpostește o bacterie ce nu se poate reproduce în nicio altă parte a lumii. Prin urmare, produsele respective nu pot fi create în altă parte decât acolo. După maturare, aceste produse devin cu adevărat unice. Bacteriile din grotă își îndeplinesc funcția astfel: cu cât sunt mai multe produse puse la maturat în grotă, cu atât ele lucrează mai eficient și mai intens.”
Și nu doar că au achiziționat-o, încă de anul trecut, dar au și investit în modernizarea ei. „Am făcut o investiție mare acolo și este de actualitate. Doar la grotă nu am intervenit și nu vom interveni niciodată, deoarece este așa de peste o sută de ani. În acea zonă deja efectuăm probe, deoarece suntem pe cale de a obține autorizația finală, practicăm producția unui produs tradițional și dorim să obținem Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru acea regiune. Mai avem foarte puțin de lucru și vom deschide fabrica, deoarece am finalizat renovarea și retehnologizarea și am schimbat fluxul tehnologic.”
Acolo se va adăuga un nou bazin de colectare a laptelui. „În viitor, pentru noua fabrică pe care am achiziționat-o anul trecut, la Țaga, fosta fabrică «Grota de la Țaga», unde se produce renumita brânză Năsal, vom colabora și cu cooperativa Someș-Arieș, pentru că au acolo câteva ferme mici pe care de comun acord le îndrumăm spre noi, dorim să ajungă cât mai repede laptele materie primă la fabrică și, având în zonă, e foarte simplu pentru noi dacă suntem în colaborare cu ei. Sigur, în viitor ne gândim să colaborăm în funcție de ce capacitate vom vinde, putem colabora din ce în ce mai mult, că suntem colegi și prieteni cu cei din cooperativă și tot timpul participăm împreună la evenimente, pentru că are o mare influență în zonă cooperativa Someș-Arieș.”
De vândut, își vând produsele prin intermediul multinaționalelor, că nu prea există alte căi eficiente, în pofida inconvenientelor despre care o să și vorbim mai jos. Ei sunt mulțumiți că o pot face, considerând că acestea iau de la ei pentru calitatea bună a mărfii: „Avem contracte cu multinaționale care cumpără o cantitate foarte mare de produse, ceea ce ne face să credem că le achiziționează datorită calității superioare a acestora și faptului că respectăm un proces tehnologic strict, la care ne raportăm în mod riguros. Utilizăm doar materii prime de calitate, cum ar fi laptele, și toate celelalte inputuri necesare în procesul tehnologic. Deși, în ultimii doi ani, costurile s-au majorat semnificativ, referindu-mă la ambalaje, sare, cheaguri și culturi, noi nu am făcut niciun compromis în privința calității, ci am menținut același standard înalt”.
Provocările din industria lactatelor din România
Dar să vedem și care sunt aspectele care grevează această zonă de nișă a industriei laptelui. Unul dintre ele ar fi chestiunea prețului, despre care Călin Zanc zice că nu este corect repartizat între producătorii de lapte, procesatori și vânzători, aceștia din urmă luând „partea leului”. „Putem discuta de un lanț în care ar trebui ca producătorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită, procesatorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită și retailerii și cei care vând produsele lactate la fel. Pentru că produsele noastre ajung astăzi la raft cu un preț foarte mare, până astăzi nu au scăzut prețurile, deși noi și producătorii de lapte am scăzut prețurile și în acest moment nu intervine nimeni, doar la ședința de guvern s-a spus că trebuie să scădem prețul, dar nu retailerii care au un adaos foarte mare, ci producătorul și procesatorul de lapte… Și retailerul? Producătorul l-a scăzut foarte mult în momentul de față, că ați văzut, a ajuns de la 3 lei la 1,50 – 1,30, vine din Polonia laptele — și unde să-l mai scadă?, pentru că în momentul ăsta el este în deficit și nu are o eficiență economică la fermă”, spune Călin Zanc și din postura de producător, pentru că trebuie să spunem că este și președintele asociației de crescători de bivoli.
Și legat de raportul pe care procesatorul ar trebui să îl aibă cu producătorul de lapte, el face o remarcă de foarte mult bun simț, la care puțini se raliază: „Dacă producătorul de lapte dispare, procesatorul și-a dat seama că are o problemă: că odată vine laptele mai ieftin din afară, dar după ce aceia de afară își vor da seama că nu mai avem noi lapte, or să vină cu el mult mai scump. Și atunci iar avem o altă problemă. Deci, de aceea eu zic că ar trebui menținut acest lanț și să creștem sectorul zootehnic, și să-l ajutăm să producă din ce în ce mai mult, nu mai puțin și să ne dispară fermele an de an”.
Cel mai expus la extincție este sectorul creșterii bivolilor, susținut acum doar de o mână de pasionați. „Vor dispărea odată cu acești crescători pasionați, care sunt în vârstă, și aceste animale, cu excepția cazului în care reușim să convingem tinerii în următorii ani că este un animal ce merită să continui să-l crești și să obținem pentru acest sector, bubalinele, o eficiență mai mare.”
Prinși la mijloc
Este conștient că nu se poate fără cei trei parteneri din lanț, producători, procesatori, comercianți, dar consideră că marile lanțuri de supermarketuri pun o presiune prea mare pe procesator, care se vede constrâns să facă stocuri. Aceste stocuri reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă chiar și marii procesatori. Cauzele sunt, pe de o parte, venite, așa cum spuneam, de la comercianți. „Supermarketurile cer prețuri la un anumit nivel, se pun niște condiții foarte dure și dacă ne uităm la colegii noștri din această industrie a laptelui, majoritatea au probleme în partea de lanțuri de supermarketuri, și acolo prețul final este foarte mare în comparație cu prețul care pleacă de la noi, și presiunea cea mai mare întotdeauna se pune pe procesator. Suntem la mijloc, suntem presați de aceste două tampoane. Dacă nu ar fi producătorul de lapte, nu am avea din ce să producem lactatele, dacă nu avem lanțurile care vând produsele lactate, nu avem unde să le vindem. Pentru că la un nivel nu mai poți să vinzi doar tu, pe rețelele tale proprii.”
Problema cu stocurile este că acestea trebuie conservate și asta necesită eforturi financiare suplimentare, pe care nu le pot suporta și pentru care nici nu primesc credite din partea băncilor. „Cea mai mare problemă a noastră este finanțarea stocurilor pe care le avem. Pentru că noi acum avem stocuri foarte mari și este normal, eu trebuie să asigur permanent, lunar, brânza, telemeaua de oaie maturată, pe care noi o facem în patru luni și s-o ținem un an și șase luni până vine celălalt lucru de anul viitor, și atunci noi trebuie să facem stocuri mari pe care trebuie să le depozităm. La noi, în România, încă nu avem o bancă să te împrumute pentru stocuri și să-ți ia stocurile ca garanție. La noi trebuie să te duci cu absolut tot ce ai, să girezi peste, și aici este o problemă destul de mare.”
E nevoie de colaborare
Nemulțumirea interlocutorului nostru este dată și de paradoxul pe care-l sesizează. Cu toate că suntem o țară importantă în Europa în ceea ce privește agricultura, nu reușim să influențăm deciziile care se iau în domeniu la Comisia Europeană. „Pe tot acest lanț avem reprezentanți, avem europarlamentari în Comisia pentru agricultură și nu suntem o țară cu puțini, că suntem a cincea în UE și avem destul de mulți reprezentanți.” Ceea ce este mai grav, în opinia sa, este că nu se iau decizii competente pe plan local. „Trebuie doar să adaptăm ceea ce este în alte țări și în țara noastră. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc, dar se pot adapta la ceea ce avem noi în țară. Dacă nu intervenim cu sprijinul de la Uniune, guvernamental, dacă organizațiile nu stau la masă și nu ajung la un consens cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse, vom avea o gravă problemă. Companiile vor dispărea involuntar. Cele mai multe companii românești cu branduri mari au fost achiziționate de multinaționale din străinătate. Ele au știut ce să facă cu ele, noi nu putem. Aici putem învăța multe din alte țări, unde fermierii s-au confruntat cu nemulțumiri și au ieșit în stradă, dar au găsit întotdeauna soluții pentru a merge mai departe. Așadar, ar trebui să găsim împreună aceste soluții – asociații, cooperative, toți procesatorii – toți acești actori ar trebui să stea la masă și să colaboreze, inclusiv cei din multinaționale care vând produsele finale, deoarece și pentru ei ar fi mai simplu să vândă produse procesate în România decât produse importate din afară.”
Pasiunea merge mai departe
Familia Zanc nu doar că a reușit să creeze o afacere solidă în industria lactatelor, dar a reușit și să transmită pasiunea și cunoștințele generației viitoare. Călin Zanc a dezvăluit că unul dintre nepoții săi este implicat activ în afacere și îi oferă sprijin în cadrul companiei. „Am și un nepot care e tot timpul alături de noi și ne sprijină cu multe lucruri în firmă, și practic cred că aici a fost un plus pentru noi, că suntem doi frați care pot să se sprijine unul pe altul, când unul cedează, vine celălalt și spune: hai să facem ceva, nu se poate, reușim cumva.”
De asemenea, el a menționat că fiica fratelui său a urmat o facultate în domeniul științelor agricole și se specializează în industria alimentară, iar fiica sa se pregătește în domeniul turismului internațional și are planuri de a dezvolta o ofertă de agroturism în zona Țaga. Toate acestea evidențiază angajamentul familiei Zanc de a continua tradiția în industria lactatelor și de a aduce inovație și dezvoltare în acest domeniu. „Noi vrem să continuăm să vedem cât de departe o să mergem. Ca familie, cred că este mai simplu un pic, că v-am spus că este un sprijin întotdeauna, când nu poate unul, vine celălalt și ajută.”
Vom sta și noi să urmărim cât de departe or să meargă, deși nu putem decât să fim optimiști în privința acestei „construcții”, mai ales că ea are viitor și dincolo de „mâine”.
Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2023Abonamente, AICI!
Miercuri, 4 octombrie 2023, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat fabrica de zahăr din județul Mureș, de la Luduș. Șeful MADR s-a întâlnit cu reprezentanții fabricii, a vizitat unitatea, a asistat la procesul de fabricare a zahărului și a discutat cu personalul și reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților SC «Zahărul» SA Luduș.
La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Fabrica de Zahăr Premium Luduș a fost preluată de la compania franceză Tereos de către doi români, Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, investitori în sectorul agroalimentar și al produselor alimentare de consum. Mihaela Neagu a cumpărat anul trecut și fabrica de zahăr de la Bod, județul Brașov.
Fabrica de zahăr de la Luduș a început procesarea sfeclei de zahăr de pe o suprafață de aproximativ 3.400 ha de la fermieri din județele Mureș, Cluj, Brașov, Alba, Bistrița-Năsăud și Arad. Pe 22 septembrie 2023 a început campania de recoltare și prelucrare a sfeclei de zahăr, fiind deja livrate cantități de zahăr către magazinele din România.
Ministrul Barbu a felicitat conducerea fabricii pentru parteneriatul încheiat cu fermierii din țara noastră și și-a exprimat încrederea că suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr vor crește, iar fabrica va intra într-un proces de retehnologizare.
Florin Barbu a transmis că, din acest an, Ministerul Agriculturii acordă o subvenție mai mare producătorilor de sfeclă de zahăr pentru a încuraja fermierii să continue să producă. „Producția de zahăr de anul acesta arată cu adevărat că aici există patriotism și sunt sigur că orice român adevărat care investește în România își dorește să obțină produse care să se regăsească pe rafturile magazinelor din țară. Acest lucru se realizează cu ajutorul dumneavoastră, al fermierilor. Am satisfacția că prin determinare și efort s-a reușit salvarea fabricii de zahăr, iar munca salariaților și activitatea fermierilor cultivatori de sfeclă de zahăr în zonă vor continua. Această investiție importantă pentru relansarea producției de zahăr din țară reprezintă o dovadă că agricultura românească are potențial și viitor”, a declarat șeful MADR.
Ministrul Agriculturii a discutat cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr cărora le-a transmis că performanța fabricii de zahăr de la Luduș depinde de activitatea lor și i-a asigurat de tot sprijinul său și al MADR astfel încât aceștia să continue să cultive, să mărească suprafețele cultivate și producția. Procesarea reprezintă unul dintre obiectivele importante ale MADR, iar în perioada următoare va fi lansată procedura de depunere a cererilor prin Programul INVESTALIM, care beneficiază de o alocare de 600 milioane de euro, pentru mai multe categorii de produse, inclusiv procesarea zahărului în România. Ministrul a explicat, totodată, avantajele Programului de sprijin pentru independență energetică destinat procesatorilor și fermierilor, care va fi finanțat prin Fondul de Modernizare.
Alături de ministru s-au aflat deputatul Dumitrița Gliga, președinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, precum și reprezentanți ai instituțiilor subordonate și aflate în coordonarea MADR.
Foto: MADR
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Având în vedere că pe 15 septembrie 2023 a încetat interdicția privind importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina, luni – 18 septembrie 2023, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au avut loc discuții la care au participat reprezentanții organizațiilor profesionale ale fermierilor, conducerea MADR, precum și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ai Autorității Vamale Române. Concluzia, o lună nu se fac importuri din Ucraina.
Conform Deciziei Comisiei Europene, pe 18 septembrie 2023, Ucraina a prezentat un Plan de acțiune privind exporturile sale astfel încât să nu se producă perturbări în piețele agricole ale Țărilor Membre vecine cu Ucraina, plan care prevede introducerea unui sistem de licențe de export Ucraina/licențe de importuri în România. Procedura de licențiere va fi elaborată în termen de 30 zile, perioadă în care nu se importă nimic din Ucraina.
Din partea României, MADR este autoritatea responsabilă cu emiterea licențelor de import pe cele patru produse, grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță. Vor primi licențe de import doar operatorii economici din zootehnie - pentru consum propriu în ferme, cât și cei din industria de procesare - în funcție de stocuri și necesarul pentru șase luni de procesare.
Organizațiile profesionale au solicitat ca cei care vor achiziționa produse agricole din Ucraina să nu beneficieze de compensații pentru efectele negative create de introducerea pe piață a mărfurilor ucrainene. „Am cerut ca ajutoarele să ajungă doar la acei operatori economici care utilizează marfă de proveniență România și trasabilitate 100%”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC).
Prin urmare, s-a decis ca timp de o lună să nu se facă importuri din Ucraina. „Dacă se vor realiza importuri în cele 30 zile, România va lua imediat măsura unilaterală de a interzice importurile din Ucraina. În acest sens, Autoritatea Vamală din România va pune la dispoziție un call center și o adresă de email unde se vor putea depune de către orice cetățean sesizări și transmite poze sau alte dovezi pentru a semnala încălcarea interdicției de import sau tranzit, a condițiilor pe care trebuie să le respecte produsele din UE și implicit non-UE, inclusiv din punct de vedere al calității verificate de ANSVSA. Tratatul UE - Ucraina și acordarea unor derogări au avut în principal în vedere crearea și menținerea unor culoare de tranzit pentru produsele ucrainene, nu rămânerea în piețele țărilor membre UE. Pentru apărarea fermierilor noștri ne menținem hotărârea de a acționa împreună cu autoritățile doar în scopul tranzitului de produse ucrainene către țările sărace și nu pe piața comunitară. Aşa cum domnul ministru ne-a cerut să păsuim 30 de zile, ca să poată fi implementat mecanismul, îi asigurăm pe fermierii noştri, colegii noştri, care aşteaptă un răspuns de la noi, că suspendăm pentru 30 de zile cererile noastre. La cel mai mic semn că nu se respectă aceste decizii de implementare a planului pe care l-a gândit ministerul, vom reacţiona în consecinţă prin proteste de amploare. Practic, ministerul ne oferă 30 de zile şi noi oferim ministerului tot 30 de zile. După 30 de zile revenim la planul iniţial. Aşteptăm şi avem încredere în Guvern că aceste măsuri se vor implementa. În zilele următoare ne vom întâlni şi cu prim-ministrul. Vom agrea din nou aceste măsuri pe care le va implementa Ministerul Agriculturii împreună cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor şi vom decide în consecinţă”, transmite AAC.
Alianța reamintește că, pentru situația critică în care se află fermierii din țara noastră, din punct de vedere financiar în anul agricol 2022-2023, sunt responsabile două fenomene: costul de achiziție ridicat pentru input-uri și prețul de vânzare scăzut al producției agricole. „În toamna anului 2022 și primăvara anului 2023 au fost creșteri ale costurilor de producție până la 300%, pe fondul conflictului din Ucraina și a scumpirii accelerate a energiei electrice, producătorii de tratamente, îngrășăminte și material săditor au ridicat prețurile pentru aceste categorii de produse. În primăvara, vara și toamna anului 2023 piața de desfacere a cerealelor din România este accelerat și constant afectată de către tranzitul și importurile cerealelor din Ucraina. Deși importul este interzis (permis doar tranzitul) există semnale și informații legat de faptul că la momentul actual se vând cereale din Ucraina direct în România sau prin Republica Moldova sau comerț intracomunitar prin Polonia la preț de 500 - 550 lei/to (90 euro/to achiziție la care se adaugă transportul). Acest lucru destabilizează puternic piața de desfacere și influențează negativ prețurile de vânzare ale cerealelor aparținând fermierilor din România”, arată AAC.
Pierderile la grâu și porumb sunt la 40% din costuri, la nivel național, susțin fermierii. La toate acestea se adaugă prețuri foarte mari la îngrășăminte, care vor impacta și costurile anului de recoltă 2024. „Spre exemplu, 90% din îngrășămintele importate în România sunt aduse de o companie care face profituri colosale importând îngrășăminte din Rusia, care ajung în România cu origine Iordania și Egipt la 400-500% din prețul de vânzare de la fabrică”, mai spun agricultorii.
Sumele alocate de către Uniunea Europeană pentru 2023, prin mecanismul de criză (circa 500 milioane euro), sunt epuizate în acest an. „Situația din sectorul agricol românesc este precară și nu se poate compensa sub nici o formă impactul cauzat fermierilor noștri și statului român (circa 4,5 miliarde euro, din care s-a acordat o compensare care poate ajunge la maximum 80 milioane euro - contribuție UE+RO). Cei mai mulți dintre fermieri sunt în situații dificile de achitare a datoriilor și continuare a activității agricole”, a încheiat Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Varianta consultativă a Ghidurilor solicitantului pentru intervențiile referitoare la exploatațiile pomicole, la condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole, precum și la crearea sau modernizarea infrastructurii de acces agricolă, din Planul Strategic 2023 -2027, se află în consultare publică.
Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru Planul Strategic 2023-2027, a publicat varianta consultativă a Ghidurilor solicitantului pentru intervențiile:
DR 15 – Investiții în exploatații pomicole;
DR 22 - Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole;
DR 27 – Crearea/modernizare infrastructurii de acces agricolă.
Perioada de consultare publică este de 15 zile calendaristice, începând cu data publicării, respectiv 2 august 2023. Eventualele propuneri și observații pot fi transmise la adresele de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Ghidurile solicitantului pot fi consultate pe paginile de internet ale MADR și AFIR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În zilele de 28 și 29 iulie 2023, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre (ANCC) Caprirom organizează Conferința Națională a Crescătorilor de Caprine din România. Evenimentul are loc la ICDCOC (Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor) Palas Constanța și, pe lângă reunirea crescătorilor de capre, autorităților și specialiștilor, celebrează 30 de ani de activitate a ANCC Caprirom, asociație care are mai mult de 400 de membri și peste 200.000 de capre.
Vineri – 28 iulie, prima zi a Conferinței Naționale a Crescătorilor de Caprine din România cuprinde prezentări de lucrări științifice și, totodată, participanții vor afla istoria ANCC Caprirom.
În curtea ICDCOC Palas Constanța, crescătorii își prezintă caprele, în țarcuri special amenajate, în jurul cărora sunt corturi în care sunt expuse produse tradiționale din lapte și carne de capră. Va avea loc și un Concurs Național de Brânzeturi.
„Acest eveniment poate fi o experiență memorabilă și pentru copii, deoarece pot mângâia căprițele și se pot bucura de clipe frumoase alături de animăluțe în aer liber. Vom avea fel și fel de brânzeturi cu mirodenii, brânză maturată, iaurt și multe alte preparate din lapte de capră. În timpul degustării, fermierul povestește despre viața caprelor, hrana pe care o consumă și despre mica fabrică unde sunt prelucrate toate aceste lactate. La târgul de produse tradiționale din lapte și carne de capră poți descoperi că pasiunea pentru natură și tradiție se regăsește în fiecare gust autentic și în fiecare produs. La finalul unei astfel de experiențe afli că acest tip de degustare nu este doar despre a savura arome și texturi, ci despre a te conecta cu oamenii și cu tradițiile autentice. Laptele de capră este o comoară nutritivă ce a fost apreciată de-a lungul secolelor pentru beneficiile sale remarcabile asupra sănătății”, precizează Claudiu Anghelescu, președintele ANCC Caprirom.
În cea de-a doua zi a evenimentului desfășurat la ICDCOC Palas Constanța, sâmbătă – 29 iulie, are loc un workshop pe tema procesării laptelui de capră.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 11 aprilie 2023, la Palatul Victoria, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de crescători de bovine, ai procesatorilor și ai rețelei marilor magazine. Prezenți la consultări au mai fost ministrul Agriculturii, Petre Daea, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Consiliului Concurenței.
În urma discuțiilor s-a stabilit că, pentru susținerea fermierilor și a pieței laptelui, vor fi acordate ajutoare financiare în două etape. Primele plăți se vor face începând cu 15 mai 2023 pentru cererile în valoare de 21,6 milioane de euro, depuse de crescătorii de vaci de lapte până la data de 23 martie 2023. Ulterior, va fi organizată o a doua sesiune de depunere a cererilor de plată, plățile urmând să se facă, pentru aceste cereri, în al doilea semestru al anului 2023.
Guvernul va pune în acord cu realitățile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune așezări a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensații în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina.
"La nivelul Guvernului și al autorităților statului am făcut în aceste zile propria analiză și avem soluții pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor și pentru a ajuta piața laptelui, cu tradiție în România. Este important să optimizăm funcționarea întregului lanț de producție și distribuție, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Grija noastră este ca toți cetățenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent", a afirmat premierul Nicolae Ciucă.
Pentru susținerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătățită și adaptată, în termen cât mai scurt, măsura potrivit căreia procesatorii beneficiază de o primă de 10% din valoarea producției prelucrate în România. Proiectul de act normativ se află deja în analiza și dezbaterea Parlamentului.
Totodată, pentru a încuraja valorificarea laptelui și o alimentație sănătoasă, Guvernul va extinde și dezvolta „Programul pentru școli” și „Masa caldă în școli” începând cu viitorul an școlar. Astfel, vor fi pregătite proiecte de acte normative pentru acordarea de produse lactate copiilor în fiecare zi în care frecventează cursuri școlare, și nu doar de trei ori pe săptămână ca până acum, dar și pentru actualizarea prețului pachetelor de care vor beneficia copiii și fluidizarea procedurilor de achiziție. Guvernul pregătește și creșterea numărului de școli în care se acordă o masă caldă sau un pachet alimentar elevilor care frecventează cursurile.
De asemenea, în urma consultărilor s-a convenit o reducere a prețului pentru laptele de consum pe o perioada de șase luni. Această măsură vine în beneficiul consumatorului final și încurajează cererea pe piața laptelui, ceea ce va sprijini implicit fermierii și procesatorii, susțin autoritățile.
”Mă bucur că am reușit împreună să găsim o serie de soluții care să deblocheze piața laptelui. Știm cu toții însă că avem nevoie de măsuri pe termen lung. La nivelul Guvernului, lucrăm la un program de dezvoltare a sectorului agricol și industriei alimentare care să pună în valoare potențialul României și să garanteze securitatea alimentară cetățenilor noștri”, a declarat prim-ministrul României.
Consultările între fermieri, procesatori și rețelele marilor magazine vor continua la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În comuna Făgețelu, județul Olt, se construiește o unitate pentru procesarea lânii și fabricarea de produse fono și termo izolante din lână. Investiția aparține firmei Eco Partnersheep Insulation SRL, cu sediul în București.
Investitorii au obținut suma de 182.059.200 lei în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 959/2022, prin finanțare de la Ministerul Economiei. Fondurile vor fi folosite pentru înființarea unei fabrici de procesare a lânii și la fabricarea de produse fono și termo izolante din lână, dar și pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, îngrășămintele organice sub formă de pelete sau compostul rezultat în urma spălării lânii.
„Proiectul evaluat și validat se va transpune în construirea unei fabrici prin care se va prelucra această valoroasă resursă, în care găsim finalitatea Programului „Lâna”, pe care l-am început în anul 2017. Vom fi tot timpul alături de românii care vor să investească în această activitate prin crearea de mecanisme de colectare a lânii de la crescătorii de ovine din România, în acest moment fiind semnate scrisori de intenție cu asociațiile de fermieri pentru 15.000 tone de lână brută”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
În cadrul fabricii vor fi construite o hală de producție în suprafață de 12.500 mp și trei linii de spălare lână brută cu o capacitate unitară de o tonă/oră/linie, care vor include și următoarele sub-capacități: instalații de centrifugare pentru extragerea lanolinei; două linii de peletizare; o stație de reciclare a apei și reintroducere în circuit; două linii automate de prelucrare și ambalare produse finite; capacitate de producere a energiei prin panouri fotovoltaice instalate pe întreaga suprafață a halei.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html