Așa cum v-am obișnuit deja, partenerii noștri de la Surse și Resurse (http://sursesiresurse.weebly.com) continuă să ne ofere informații de primă mână, de această dată în posesia noastră intrând, în exclusivitate, un raport al celor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA din București cu privire la calitatea grâului din recolta 2017.

Conform documentului, per total, „calitatea probelor analizate este bună și foarte bună”, cantitatea și calitatea proteinelor din grâul recoltat în acest an (indicatori proteine substanță uscată, test Zeleny în cm cubi) fiind și ele catalogate drept „foarte bune”.

Potrivit specialiștilor IBA, dintre cele mai performante soiuri de grâu se distinge „Litera” și, în ordine descrescătoare, „Glosa”, „Renan” și „Izvor”. Totodată, se remarcă probele din județele Arad, Călărași, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Timiș și Vrancea. În plus, toate probele de Lovrin primite de la Timișoara au o calitate excepțională.

Pe de altă parte, raportul spune, cităm: „Dintre soiurile care au avut calitate mai slabă în anumite județe menționăm soiul Glosa. În ceea ce privește conținutul de gluten, se va face o corecție, în minus, de 3-4 procente, din cauza etalonării aparatului pe probe cu gluten mare”.

În județul Arad, marea majoritate a probelor au fost foarte bune (13 la număr), locul I fiind ocupat de soiul Simanida. În localitatea Siclău, acest soi semitimpuriu a obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 14,2 la sută, o umiditate de 11,1 procente, amidon (substanță uscată) 69,9%, gluten 35,3 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 56,8 procente.

Glosa, Renan și Izvor au înregistrat calități bune și foarte bune în județul Argeș, cu un nivel ridicat al proteinei, respectiv gluten mult, de peste 22 la sută. Și calitatea glutenului este foarte bună, potrivit raportului Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, care a analizat șase probe din acest județ.

Pe de altă parte, tot în Argeș, soiurile Otilia și Miranda au prezentat un conținut de proteine și, implicit, de gluten umed mai mic, sub 11 și, respectiv, 22 la sută, dar se încadrează totuși în calitate satisfăcătoare.

În județul Argeș, în satul Ionești din comuna Buzoiești, locul I în topul soiurilor a fost ocupat de Izvor, unul precoce, cu o rezistență bună la cădere. Acesta a obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 14,4 la sută, o umiditate de 11,9 procente, amidon (substanță uscată) 67,8%, gluten 36,8 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 50 de procente.

Bacăul se poate „lăuda” cu toate probele analizate (cinci la număr) ca fiind de nivel satisfăcător. Concret, conținutul de proteine este mic, sub 11 la sută, dar conținutul în gluten umed depășește un nivel de 22 de procente, excepție făcând soiul Izvor, cultivat în comuna Berești-Bistrița, unde și conținutul de proteine și cel de gluten sunt mai mici decât limita minimum admisă. „Iese din tipar soiul Apache, cultivat în localitatea Sascut, acesta prezentând un conținut de proteine de peste 11 la sută și conținut de gluten umed peste 31%. În acest județ, pe locul I s-a clasat soiul Apache (nearistat, timpuriu) care a obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 11,6 la sută, o umiditate de 12,5 procente, amidon (substanță uscată) 70,7%, gluten 26,4 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 31,6 procente.

Bistrița-Năsăud a transmis către IBA doar probe „bune și foarte bune” (trei la număr). Aici, pe locul I se situează soiul Renan. În localitatea Lechința, acesta a obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 12,6 la sută, o umiditate de 13,3 procente, amidon (substanță uscată) 69,2%, gluten 29,9 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 36,8 procente.

Cu privire la situația din județul Botoșani, acolo, cu excepția soiurilor Apache și Arieșan, celelalte patru probe analizate au un conținut mare de proteină și, implicit, conținut de gluten. „Și calitatea nativă a glutenului este bună”, se mai precizează în raport. Topul soiurilor testate de IBA în acest județ este condus de soiul Glosa (precoce la înspicare). În localitatea Corni, testele au evidențiat următorii parametri: un procent de proteină (substanță uscată) de 14 la sută, o umiditate de 13,3 procente, amidon (substanță uscată) 68,1%, gluten 35,8 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 50,2 procente.

Pentru Caraș-Severin, IBA raportează că cele trei probe analizate sunt foarte bune și satisfăcătoare. „Se remarcă soiul Ingenio, cu valori foarte bune ale nivelului de proteine, gluten și test Zeleny”, conform documentului intrat în exclusivitate în posesia colegilor noștri de la Surse și Resurse. În localitatea Măureni, acest soi aristat a relevat următorii parametri: un procent de proteină (substanță uscată) de 13,2 la sută, o umiditate de 10,5 procente, amidon (substanță uscată) 69,4%, gluten 31,9 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 42,2 procente.

În județul Călărași (locul II la calitate, dar nici măcar loc V în 2017 la cantitatea obținută), cu o suprafață totală însămânțată cu grâu în toamna lui 2016 de 111.128 ha și tot 111.128 ha recoltate, o productivitate medie de 5.350 kilograme/ha și o producție totală de 594.208 tone de materie-primă obținute în acest an, cu foarte puține excepții (soiul Miranda), cele 13 probe trimise IBA pentru analiză sunt foarte bune. În Călărași, locul I a fost ocupat de soiul Litera (pentru producția din localitatea Grădiștea), un soi comun de toamnă cu un nivel bun de rezistență la încolțirea în spic. În urma analizelor, mostrele au relevat următorii parametri: un procent de proteină (substanță uscată) de 15,2 la sută, o umiditate de 12,3 procente, amidon (substanță uscată) 66,2%, gluten 37 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 53,4 procente.

IBA a raportat pentru județul Constanța că toate cele 18 probe se încadrează atât în nivelurile foarte bune și bune, dar și în cel satisfăcător. În ceea ce privește topul soiurilor în urma testărilor calitative efectuate de institut, Glosa s-a evidențiat prin următorii parametri: un procent de proteină (substanță uscată) de 14 la sută, o umiditate de 11,3 procente, amidon (substanță uscată) 67,8%, gluten 33,9 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 45,5 procente.

Doljul are majoritatea probelor analizate calificate drept „bune” (patru la număr), cu excepția soiurilor Arezo și Rubisco. Doljenii din Plenița au făcut treabă bună cu soiul Dropia în acest an, acesta evidențiindu-se prin următorii parametri: un procent de proteină (substanță uscată) de 13,1 la sută, o umiditate de 11,1 procente, amidon (substanță uscată) 68,2%, gluten 30,4 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 38,2 procente.

„Foarte bune” au fost catalogate cele 20 de probe primite din din Galați, și de această dată existând trei excepții, și anume soiurile Boema (două probe), respectiv Ionesco (o probă). Localitatea cu același nume cu județul – Galați – prin fermierii săi a obținut cu ajutorul soiului Izvor un procent de proteină (substanță uscată) de 14,4 la sută, o umiditate de 11,7 procente, amidon (substanță uscată) 66,5%, gluten 32,3 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 49,8 procente.

Gorjul are toate cele trei probe analizate catalogate drept „bune”, producătorii agricoli din județ obținând cu ajutorul soiului Odisej un procent de proteină (substanță uscată) de 13,2 la sută, o umiditate de 11,1 procente, amidon (substanță uscată) 66,3%, gluten 32,6 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 36,3 procente.

În ceea ce privește județul Hunedoara, cu o singură excepție (soiul Solveg), restul probelor (patru la număr) sunt de bună calitate. Concret, cu ajutorul soiului Renan, hunedorenii au obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 14,3 la sută, o umiditate de 12 procente, amidon (substanță uscată) 66%, gluten 35,9 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 49 procente.

În cazul județului Iași, IBA a catalogat toate probele ca fiind „foarte bune”, chiar dacă acestea au fost doar două la număr. Soiul de grâu Miranda pare să fi făcut minuni în localitatea Țigănași, astfel că acolo s-au obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 13,3 la sută, o umiditate de 12,6 procente, amidon (substanță uscată) 69,6%, gluten 32,5 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 42,7 procente.

Din cele trei probe transmise de județul Maramureș către cei de la IBA, toate catalogate de institut drept „foarte bune”, doar soiul Adesso a înregistrat în localitatea Miresu Mare un procent de proteină (substanță uscată) de 12,6 la sută, o umiditate de 13,6 procente, amidon (substanță uscată) 70,1%, gluten 31,2 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 43,1 procente.

Și Mehedințiul a transmis către IBA tot trei probe, toate trei analizate și catalogate drept „foarte bune”. În localitatea Gârla Mare, fermierii au obținut cu ajutorul soiului Panonicus un procent de proteină (substanță uscată) de 16,1 la sută, o umiditate de 11,2 procente, amidon (substanță uscată) 64%, gluten 44,7 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 64,9 procente.

Tot către IBA a transmis și Mureșul două probe pentru testare, acestea fiind catalogate drept „bune” de către specialiștii institutului. Fermierii din localitatea Bogota, cu ajutorul soiului de grâu Arieșan, au reușit să obțină un procent de proteină (substanță uscată) de 12,3 la sută, o umiditate de 12,2 procente, amidon (substanță uscată) 69,6%, gluten 27,9 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 34,1 procente.

Cele trei probe transmise de Neamț sunt și ele catalogate de IBA drept „bune”, fermierii din Piatra-Neamț înregistrând cu ajutorul soiului Estivus un procent de proteină (substanță uscată) de 14 la sută, o umiditate de 12 procente, amidon (substanță uscată) 71,2%, gluten 35,5 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 50,2 procente.

Șase probe au fost expediate de către olteni, cu două excepții – Attraction și Norin – probele analizate fiind catalogate de IBA drept „bune” și „foarte bune”. Concret, cu ajutorul soiului Boema, fermierii din județul Olt au obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 13,6 la sută, o umiditate de 10,9 procente, amidon (substanță uscată) 69,6%, gluten 34,3 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 43,3 procente.

În cazul județului Prahova, toate cele cinci probe analizate au fost catalogate de cercetătorii IBA drept „bune” și „foarte bune”. În localitatea Balta Doamnei, cu ajutorul soiului Boema, producătorii agricoli au obținut un procent de proteină (substanță uscată) de 13,6 la sută, o umiditate de 15 procente, amidon (substanță uscată) 68,8%, gluten 32,9 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 43,5 procente.

Sălajul a transmis în acest an șase probe spre evaluare, toate acestea fiind catalogate de IBA drept „bune” și „foarte bune”. Fermierii din localitatea Camar au obținut cu ajutorul soiului de grâu MV Kolo în acest an locul I în top și următorii parametri de calitate: un procent de proteină (substanță uscată) de 12,9 la sută, o umiditate de 12,4 procente, amidon (substanță uscată) 71,5%, gluten 31,8 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 43,5 procente.

În cazul județului Timiș, potrivit normativelor de studiu al calității după care SCDA Lovrin de această dată a testat 21 de soiuri de grâu anul acesta, nivelul de proteină trebuia să se situeze peste 12 procente, iar cel de gluten umed să fie mai mare de 22 la sută. Toate aceste soiuri (dintre care 19 românești) au trecut testele.

De asemenea, cei de la Lovrin au luat în calcul un nivel al indicelui Zeleny (ml) mai mic de 20 ml ca fiind nesatisfăcător, WS care variază între 20-34 ml calitate satisfăcătoare, WS 35-50 calitate bună, respectiv WS peste 50 ml calitate foarte bună, Ciprian (N120/K40), Ciprian (N0/P0), Faur, Lovrin 6107 și Lovrin 6110 situându-se peste nivelul de calitate foarte bună.

Campionul „Litera”, testat de specialiștii de la Lovrin (care l-au plasat pe locul VIII la capitolul proteină), a prezentat următorii parametri de calitate: un procent de proteină (substanță uscată) de 13,5 la sută, o umiditate de 11,8 procente, amidon (substanță uscată) 69,9%, gluten 33,4 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 45,1 procente.

Județul Tulcea a avut spre testare șase probe de grâu din recolta acestui an. Potrivit datelor IBA, 50 la sută din acest total (adică trei probe) sunt catalogate drept „bune”. Fermierii din Agighiol au obținut cu ajutorul soiului Litera un procent de proteină (substanță uscată) de 12,5 la sută, o umiditate de 13,3 procente, amidon (substanță uscată) 70,4%, gluten 29,4 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 36,8 procente.

Din cele 10 probe analizate și provenite din județul Vaslui, două probe de grâu au indicatorii mai slabi, respectiv conținutul în proteine, gluten și testul Zeleny. „Restul probelor sunt foarte bune”, se specifică în raport. Fermierii vasluieni din tarlaua Cumpărătura, comuna Oltenești, au mizat pe soiul de grâu Glosa (locul I în top) și au obținut următorii parametri de calitate: un procent de proteină (substanță uscată) de 13 la sută, o umiditate de 12,3 procente, amidon (substanță uscată) 67,6%, gluten 29,6 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 39,5 procente.

Nu în ultimul rând, cele 11 probe analizate de IBA și transmise de județul Vrancea sunt „bune” și „foarte bune” din punctul de vedere ai parametrilor de calitate. În acest caz, în top, locul I este ocupat de soiul de grâu Litera. Acesta a obținut următorii parametri de calitate: un procent de proteină (substanță uscată) de 15,7 la sută, o umiditate de 12,3 procente, amidon (substanță uscată) 65%, gluten 38,5 la sută, respectiv un coeficient Zeleny (centimetri cubi) de 59,6 procente.

Producția de grâu a sezonului 2016-2017, record istoric

Datele oficiale ale Ministerului Agriculturii, prezentate presei de către Petre Daea și Liviu Dragnea la finele lunii august 2017, relevă că de pe suprafața totală recoltată, de 2.101.552 ha, s-au obținut 10.163.887 tone de grâu, secară și triticale, adică o medie de 4.836 kilograme la hectar. Potrivit statisticienilor MADR, în acest caz vorbim de un record istoric al României, mai exact, de cea mai mare producție totală, respectiv de cea mai mare productivitate medie la hectar.

Datele ministerului român al agriculturii dau Constanța ca fiind pe primul loc la producția de grâu, secară și triticale, cu o cantitate totală obținută de 878.248 de tone, urmat fiind de Teleorman, cu 775.722 de tone, Dolj, cu 773.347 de tone, Timiș, cu 684.900 de tone, respectiv Olt, cu 683.854 de tone.

Top-randamente la grâu secară și triticale s-au înregistrat în acest an în localitatea Cujmir, județul Mehedinți, acolo unde de pe 4,75 ha s-au obținut 10,2 tone de boabe.

La nivelul zilei de 7 septembrie 2017, prețul CPT al grâului de panificație (port Constanța) este în creștere la CerealeColectDistribution - 685,18 lei, în timp ce oferta de cumpărare din fermă a Landmar Moldova FCA este la fel, în creștere, și se situa la nivelul a 630 lei tona metrică în data de 5 septembrie a.c.

Nu în ultimul rând, tot atunci, prețul CPT Constanța al grâului pentru panificație al celor de la United Grain este și el în creștere și atinge nivelul de 680,58 lei tona metrică.

Grâul ucrainean pentru panificație (la Marea Neagră) are un preț de 680,16 lei tona metrică și este și el în creștere.

Miercuri, 6 septembrie 2017, prețul grâului pe bursa din Paris era în scădere (704,72 lei tona metrică), în timp ce bursa de la Chicago afișa un preț de 597,18 lei tona metrică.

Potrivit celei mai recente analize a bursei cerealelor AgroGo, mai nou, tendința este ca stocurile de porumb să fie scoase la vânzare de către fermieri, în condițiile în care, în anul agricol anterior, o parte din cantitatea totală de materie-primă era deja comercializată la recoltare, în cantitate de 8,4 milioane de tone.

„Sezonul trecut a fost unul cu producții destul de bune la porumb, nu unul excepțional, dar bun. O parte din cantitatea totală de porumb, 8.4 mil tone în 2016 în România, a fost vândută la recoltare, iar o alta a ajuns în hambarele sau silozurile fermierilor.

În această perioadă, am văzut în piața AgroGo — interfață online între vânzătorii și cumpărătorii de cereale, similară unei burse — semnale că tot mai mulți fermieri își scot stocurile de porumb la vânzare”, a precizat Vasile Topac, cofondator AgroGo.

Conform datelor agregate de oficialul AgroGo, în ultimele zile, cotațiile la Bursa MATIF Paris pentru porumb erau de 753 lei/tonă, iar la CME Chicago, de 601 lei/tonă.

„Sunt prețuri medii, în comparație cu aceeași perioadă a ultimelor două sezoane”, afirmă Topac.

Pe de altă parte, în piața fizică, prețul FOB Constanța (prețul pentru marfa încărcată în vase) pentru porumb era de 726 lei/tonă (conform MADR), iar unele oferte de cumpărare ale traderilor, în regim CPT Constanța (livrat la Constanța), erau la 643 lei/tonă, în scădere ultima perioadă, mai explică acesta.

Mai mult decât prețul curent, e interesant de urmărit și trendul prețurilor, adaugă Topac.

„Dacă ne uităm pe istoric, cel puțin la MATIF, în ultimii doi ani, în luna iunie, prețul a fost în creștere”, a adăugat cofondatorul AgroGo. „Perspectivele par bune pentru porumb: se văd la orizont prețuri în ușoară creștere. Trebuie ținut cont de faptul că prețurile futures pot fi foarte volatile, cu schimbări mari de la o zi la alta — pentru jucătorii la bursă apar uneori schimbări majore de la un minut la altul, deci aceste curbe își pot modifica forma, pe măsură ce ne apropiem de datele de livrare, și aflăm noi date despre stocurile și producția mondială. De asemenea, credem că și fermierii au remarcat de-a lungul anilor că, și în piața fizică, prețurile pot avea schimbări semnificative de la o zi la alta. De aceea, este recomandat ca atât cei care vând, cât și cei care cumpără porumb sau cereale în general să se informeze regulat”, a conchis el.

AgroGo este platforma online de informare și tranzacționare a cerealelor, fiind prima platformă din România pe care se pot tranzacționa cereale la disponibil sau la termen. AgroGo oferă o alternativă simplificată a burselor de mărfuri și sprijină astfel fermierii români, prin încurajarea concurenței cumpărătorilor în piață.

AgroGo a fost creat cu scopul de a reduce riscurile și a crește profitul fermierilor, procesatorilor și chiar al traderilor. Platforma oferă informațiile necesare pentru luarea deciziilor în vânzarea și cumpărarea de cereale (prețuri la zi, analize, grafice, știri etc.) și permite tranzacționarea într-un mod organizat a produselor agricole. Prețurile cerealelor sunt obținute de la principalele burse internaționale (MATIF - Paris, CBOT/CME - Chicago ș.a.) și sunt completate de datele obținute de la Ministerul Agriculturii, portul Constanța, precum și de la traderii parteneri, platforma AgroGo prezentând cele mai multe surse de prețuri din țară actualizate periodic.

Piața utilajelor agricole din România, inclusiv cea a utilajelor la mâna a II-a, urmează o tendință de creștere din toate punctele de vedere, afirmă specialiștii Utilben, într-un studiu propriu remis la redacție.

Analiștii companiei apreciază că prețul de achiziție al utilajelor SH se majorează și el, ceea ce înseamnă că producătorii agricoli autohtoni se îndreaptă spre utilaje mult mai performante, iar tendința de „reînnoire” a acestora este accentuată.

„Ne dorim ca agricultura din România să fie susținută mai mult de către statul român și de instituțiile bancare, prin urmare fermierii să dispună de multiple posibilități de finanțare atât pentru utilaje noi, cât și second hand. De asemenea, suntem convinși că, pe viitor, putem dezvolta împreună cu competitorii de pe piață servicii mai utile și mai avantajoase decât în prezent pentru fermierii din România”, precizează cei care au documentat analiza de specialitate.

Potrivit acelorași reprezentanți ai companiei, fermierii români au nevoie de utilaje performante pentru a practica o agricultură performantă.

„Aproximativ 2,5 milioane de români lucrează în agricultură, adică 29,3% din populația activă (...). Aceasta se datorează faptului că nu avem suficiente utilaje, comparativ cu suprafața lucrată. În Europa de Vest, media populației care lucrează în agricultură este de 4-5%. În România, avem un tractor la fiecare 41 de hectare de teren lucrate, în timp ce media europeană este de un tractor la fiecare 13 hectare lucrate.

„Avem nevoie de investiții continue în utilaje performante, pentru a fi mai eficienți și mai productivi”, au continuat reprezentanții firmei.

Din datele agregate de angajații Utilben, un fermier utilizează un tractor, în medie, peste 10.000 de ore în România, în timp ce în Marea Britanie sau Germania, perioada maximă de operare este de 3.000-4.000 de ore.

Potrivit acelorași date ale companiei, media orelor de funcționare a unui tractor achiziționat este de 4.948 de ore, de unde rezultă că românii cumpără un tractor fiabil cu orele cu care nemții îl consideră prea uzat.

„Conform Institutului Național de Statistică, avem în România 199.284 de tractoare și 27.485 de combine agricole. Ca să atingem media europeană, ar trebui să avem aproximativ 600.000 de tractoare agricole”, spun cei de la Utilben, citând date oficiale. „Conform datelor furnizate de Eurostat și Insee, un fermier român care cultivă cereale câștigă aproximativ 700 de euro de pe un hectar, iar potrivit specialiștilor, aceasta este una dintre cauzele folosirii utilajelor extrem de vechi, iar foarte puține firme oferă clienților posibilități de finanțare”.

Care este modalitatea de achiziție preferată de fermierii români?

Conform acelorași date agregate de Utilben, modalitatea de achiziție pe care clienții români o preferă este directă (cu banii jos), urmată de achiziția în leasing direct – 67%, respectiv 23% leasing.

„Leasingul este o opțiune avantajoasă pentru fermieri, dar proporția de 23% a achizițiilor prin leasing este mică, în comparație cu țările occidentale sau cu SUA”, mărturisesc specialiștii. Ca urmare, mai spun aceștia, la noi în țară există un potențial de creștere, iar analiștii companiei consideră că achizițiile prin leasing vor fi următorul trend în acest sector.

„Deja numărul cererilor pentru achiziții în leasing au crescut destul de mult față de anii precedenți. În plus, achiziția unui utilaj agricol second hand achiziționat prin leasing poate fi o oportunitate excelenta pentru agricultorii mici și mijlocii din România”, sunt de părere angajații firmei.

Încotro se îndreaptă piața de tractoare?

În 2015, numărul tractoarelor din România era de 199.284 de unități, prețul mediu de achiziție al acestora ajungând chiar și la 40.441 de euro bucata, iar media cailor-putere depășea 160 CP.

În contrapartidă, pentru anul acesta, Utilben previzionează o creștere de aproximativ 10% față de anul de referință 2016.

„Această creștere se va datora în principal formelor diverse de finanțare, inclusiv a tractoarelor second-hand, plus achizițiilor prin fonduri europene. După un prim trimestru din 2017 deja încheiat, putem spune că solicitările pentru tractoare achiziționate prin finanțări bancare sau de la stat au crescut brusc, în comparație cu anii precedenți”, au punctat oficialii firmei.

Care este trendul previzionat pentru combine în anul 2017?

Pe de altă parte, numărul combinelor este și el în creștere, ajungând în anul 2015 la un efectiv de 33.779 de unități, prețul mediu al unei unități fiind de 124.000 de euro, potrivit datelor Utilben

Și pe acest palier, compania citată previzionează o creștere de aproximativ 6% a pieței combinelor din România.

„Începutul de an ne-a găsit surprinși de numărul cererilor de combine second hand atât prin finanțări, cât și prin fonduri europene”, recunosc reprezentanții firmei.

Acest studiu al pieței este realizat de către Utilben, unul dintre principalii importatori de utilaje noi și second-hand din România. Compania citată este specializată în importul de utilaje de calitate, închirieri și service multibrand pentru utilaje de construcții și utilaje agricole.

Rapița a fost o cultură-vedetă în 2016, datorită prețurilor mari pe care le-a avut în piață, anunță cei de la AgroGo într-o analiză transmisă presei printr-un comunicat, adăugând că, potrivit pieței bursiere, prețurile rapiței vor fi mai mici în 2017.

„Anul trecut, rapița a ajuns la prețuri-record pentru ultima perioadă, cotațiile de la bursa MATIF Paris – cea mai reprezentativă pentru regiune – depășind valoarea de 1.900 lei/tonă. Chiar dacă prețul primit în piața locală a fost unul puțin mai mic, după cum se poate vedea în graficul de mai jos, acesta a fost foarte bun, fiind mult mai mare față de prețul din sezoanele precedente”, afirmă cei de la AgroGo.

Potrivit spuselor analiștilor, acest lucru a făcut ca suprafața semănată cu rapiță în România, în acest sezon, să fie cea mai mare de după anul 2010, ajungând la peste 460.000 de hectare în 2017, față de 412.000 în 2016. Deși a trecut printr-o iarnă dificilă, în cele mai multe regiuni din țară, rapița a răzbit destul de bine - încă nu știm exact efectul valului de frig și al zăpezii din luna aprilie.

Dacă sezonul acesta producția va fi una decentă, tot ce mai așteaptă fermierii este un preț bun.

„Vor fi însă prețurile din acest sezon similare cu cele din sezonul trecut?”, se întreabă retoric analiștii.

Cotațiile futures (cu termene de livrare în viitor) de la bursa MATIF ne arată că, în prezent, rapița se tranzacționează în jurul valorii de 1.800 lei/tonă pentru livrarea în luna mai 2017.

„Dacă ne uităm însă la luna august – următoarea lună de livrare disponibilă la MATIF, după mai –, vedem că prețul este de doar 1.650 lei/tonă; vezi curba futures din graficul de mai jos. Când spun doar 1.650, nu mă refer la faptul că prețul este mic, neprofitabil, dimpotrivă. În mod normal, acest preț ar trebui să asigure, în continuare, o rată de profit bună pentru fermieri. Dacă prețul se menține însă la acest nivel, va fi simțitor mai mic față de sezonul trecut”, continuă specialiștii AgroGo.

Această scădere nu ar fi una anormală, dat fiind faptul că sezonul trecut a fost unul de vârf în materie de prețuri la rapiță, mai zic aceștia.

„Tot cotațiile futures ne arată că, și în sezonul următor (2017-2018), prețul rapiței este văzut de către traderi la un nivel mai mic față de cel din sezonul actual. Acest lucru poate avea diverse cauze, printre care ar putea fi suprafața cultivată mai mare, stocurile mari sau o nevoie mai mică în industrie”, se mai precizează în analiză.

„În concluzie, chiar dacă prețurile cu livrare în prezent sunt încă mari, cele pentru livrare în vara lui 2017 sunt ceva mai mici, la fel și cele din sezonul 2017-2018”, concluzionează analiștii AgroGo. „Rămâne de văzut cum vor evolua prețurile în luna mai. Este recomandat ca persoanele direct interesate de prețurile cerealelor să urmărească, în plus față de prețurile spot (din prezent), și cotațiile din viitor. Este bine știut faptul că prețurile futures se schimbă în fiecare zi. Nimeni nu poate garanta că prețul va rămâne la un anumit nivel, de aceea este bine să le verificăm regulat”.

AgroGo, platforma de tranzacționare online a cerealelor și inputurilor, oferă o alternativă simplificată a burselor de mărfuri și sprijină astfel fermierii români, prin încurajarea concurenței cumpărătorilor în piață. Mai mult, AgroGo este singura platformă din România pe care se pot tranzacționa cereale la disponibil sau la termen.

AgroGo a fost creat cu scopul de a reduce riscurile și a crește profitul fermierilor, al procesatorilor și chiar al traderilor. Platforma oferă informațiile necesare pentru luarea deciziilor în vânzarea și cumpărarea de cereale (prețuri la zi, analize, grafice, știri etc.) și permite tranzacționarea într-un mod organizat a produselor agricole. Prețurile cerealelor sunt obținute de la principalele burse internaționale (MATIF - Paris, CBOT/CME - Chicago ș.a.) și sunt completate de datele obținute de la Ministerul Agriculturii, portul Constanța, precum și de la traderii parteneri, platforma AgroGo prezentând cele mai multe surse de prețuri din țară actualizate periodic.

Cu toate că majoritatea consumatorilor declară că le place să meargă la cumpărături în magazine care au totul sub un singur acoperiș, comportamentul lor de cumpărare și luarea deciziilor sunt influențate și de preț, fapt care îi determină să viziteze și alte prăvălii, anunță GfK printr-un comunicat de presă.

Mai exact, 72 de procente dintre cumpărători sunt dispuși să își facă achizițiile din mai multe magazine dacă aceasta îi ajută să obțină un preț mai mic sau oferte mai convenabile.

Mai mult, românii au așteptări ridicate de la oferta de produse a magazinelor, încercând totodată să își optimizeze cumpărăturile.

Românii, în topul celor care consideră cumpărăturile o activitate plăcută

„Partea bună este că românii încă mai găsesc plăcere în actul de cumpărare, ceea ce face mediul de business mai deschis și oportunitățile mai ușor de concretizat”, se precizează în documentul de presă.

Același comunicat de presă relevă că est-europenilor le place să meargă la cumpărături. Acest lucru este cel mai pregnant în România, unde 9 din 10 cumpărători sunt de acord cu această afirmație. În Cehia, Slovacia și Austria, 7 din 10 consideră mersul la cumpărături plăcut, în vreme ce în Bulgaria doar jumătate dintre cumpărători afirmă același lucru.

Pe de altă parte însă, în România, cumpărătorii resimt mai mult presiunea timpului la cumpărături decât în alte țări.

La popul opus se află Austria și Cehia, țări în care acest sentiment este cel mai puțin perceput. Prin contrast cu acestea, în România, aproximativ 35% din cumpărători resimt această presiune atunci când fac achizițiile zilnice.

„Acest lucru poate fi influențat și de o dezvoltare sub potențial pentru comerțul modern de proximitate, comparativ cu Austria de exemplu”, afirmă cercetătorii GfK.

Românii nu prea folosesc listele de cumpărături, dar se încadrează în bugetul alocat

Una dintre modalitățile convenabile de a face cumpărăturile mai ușoare este pregătirea unei liste de cumpărături pe care majoritatea oamenilor o au cu ei în magazin, spun cei de la GfK.

„Cumpărătorii bulgari o folosesc cel mai mult (aproape 7 din 10). În România, 5 din 10 cumpărători își organizează cumpărăturile cu ajutorul unei liste, dar numărul acestora scade de la un an la altul”, se arată în document.

Pe de altă parte, în România și Bulgaria, cumpărătorii se încadrează în bugetul alocat, iar cumpărăturile de impuls sunt mai rare.

„Cea mai mare parte dintre cumpărătorii români și bulgari declară, de asemenea, că în achizițiile de zi cu zi reușesc să se încadreze în bugetul planificat. La polul opus, se află cumpărătorii din Cehia și Austria”, se precizează în studiu.

Cu toate că listele de cumpărături își pierd din importanță, românii se așteaptă să nu depășească bugetul în magazin.

Proiectul „Monitorul prețurilor” continuă

Încă din 24 noiembrie 2016, românii pot accesa „Monitorul Prețurilor”, un proiect-pilot accesibil pentru București și alte 23 de localități limitrofe, oferind prețurile pentru 128 de produse, împărțite în 64 de categorii. Platforma, gestionată de Consiliul Concurenței, este realizată cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), al unei companii de cercetări de piață, al asociației GS1 și al retailerilor.

Lista de produse este una reprezentativă pentru coșul săptămânal de consum și a fost stabilită împreună cu compania de cercetări de piață, pe baza expertizei acesteia în studierea pieței. Datele privind produsele și prețurile sunt transmise electronic de retailerii participanți implicați în proiect, respectiv: Mega Image, Lidl, Kaufland, Selgros, Carrefour, Penny și Profi. Consumatorii pot accesa platforma pe adresa www.monitorulpreturilor.info.

Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea.

Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut afla „la firul ierbii” care sunt problemele cu care se confruntă oierii din Harghita, județ aflat pe lista celor mai sărace din România.

Problemele nu diferă foarte mult de cele cu care un crescător de animale de nivel mic se confruntă în mod obișnuit.

El acuză zona Executivului, dar și pe cea a Legislativului că se joacă cu actele normative în defavoarea agricultorului, acțiuni care au dus, în cazul fermierilor din Tulgheș, la pierderea unor sume importante încasate pe pășuni.

Mai mult, el nu înțelege ping-pong-ul dintre instituții atunci când vine vorba de reglementarea numărului de câini pe care oierii îi pot deține la stână, dar și volatilitatea prețurilor din România care generează nesiguranță pe piața laptelui și pe cea a cărnii de ovine.

De asemenea, Bondrea nu are încă o idee clară de ce piața lânii este realmente prăbușită și mărturisește că tunsul oilor reprezintă anual o problemă majoră la capitolul cheltuieli, poate într-un mod similar cu cea reprezentată de întârzierea plății subvențiilor pe cap de animal.

Ar mai fi și forța de muncă...

Revista Fermierului: Cu ce ocazie pe la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” domnule Bondrea?

Costel Bondrea: Astăzi (n.r. - 15 noiembrie 2016) este un pas important pentru existența agricultorilor din zona montană, datorită faptului că este conferința finală a unui proiect româno-elvețian din care facem și noi parte și în urma căruia am construit o stână modernă, un saivan pentru adăpost oi și o platformă de muls ovine.

R.F.: Știm că sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș, unul dintre beneficiarii acestui proiect. Ne puteți da mai multe detalii despre această formă organizatorică?

C.B.: Da, sunt președintele asociației din 2008 și, la ora actuală, avem un număr de 232 de persoane, membri ai ACA Tulgheș. Asta înseamnă undeva 80 la sută din crescătorii de animale din localitate.

R.F.: Care este numărul de capete deținut de asociație și care sunt speciile?

C.B.: Fiind o comună mai mică din zona montană, deținem aproximativ 1.300 de ovine și tot în cadrul asociației avem 900-1.000 de bovine aparținând membrilor înscriși în asociație (peste 90 la sută Bălțată Românească tip Simmental).

Personal, am mai renunțat la parte din oi pentru că îmi schimb o generație (n.r. - reformă). Dețin în prezent 100 de oi Țurcană și 23 de bovine.

Am optat pentru Țurcană pentru că este mai adaptabilă la mediu. Sunt însă crescători de ovine care ar vrea să implementeze încrucișările de rase de carne și cu Țurcană, ceea ce până la urmă n-ar fi un lucru rău. Și la bovine situația este similară. Sunt voci care spun că ar fi bine să trecem pe carne. Asta este un lucru bun pentru că dacă este să creștem mai multe categorii, probabil că șansa de vânzare a produselor este mai diversificată.

R.F.: Și ACA Tulgheș comercializează produsele sub marca „De la munte”?

C.B.: Da. O parte importantă din produsele de la o stâna unde s-a implementat acest proiect se vând sub acest brand. Trebuie să recunoaștem că acest proiect a fost un succes și prin faptul că s-a menținut numărul de oi la nivel de comună, bineînțeles și datorită altor proiecte cu alte finanțări din partea Federației Agricultorilor de Munte care au implementat unele proiecte la nivel de oaie la Tulgheș, beneficiind cel puțin vreo 60 de familii în „pasarea darului” (a existat un alt proiect cu câte 10 oi și un berbec la câte o familie).

(...) Am avut o creștere foarte bună până acum doi ani; la oaie, cel puțin. A fost susținută și a fost o perioadă favorabilă nouă. A mai decăzut însă din cauza pieței și a birocrației existentă în România. Și subvenția a fost o problemă. Activând în zonă montană, nu putem depăși 150 de oi. Sunt mulți ciobani cu efective care variază între 50 și 100 de oi cărora le este greu să le mențină într-o zonă montană cu 5-6 luni de iarnă. A căzut a doua subvenție, beneficiem doar de una; iată un alt motiv. Bineînțeles, produsul s-a vândut foarte prost. Chiar și mielul a avut probleme. Cel puțin în anul acesta, în 2016, pe miel au fost probleme mari. Cu excepția Paștelui în care a fost oarecare vânzare, după care s-a vândut undeva la 5 lei kilogramul de berbecuț în viu, ceea ce nu este un preț.

R.F.: De Paști, cu cât a fost comercialiat kilogramul de berbecuț?

C.B.: De Paști kilogramul a fost 20-22 lei. A fost o scădere abruptă. Vă spun sincer că au renunțat mulți din cele două motive: piața de desfacere și prețul foarte mic.

R.F.: Chiar așa, care vă este piața de desfacere?

C.B.: Nouă, ca și producători, ne este foarte greu. Acum ne gândim la o strategie de a ne organiza într-o formă cooperatistă sau ceva similar federației, prin Federația Oierilor de Munte (FOM) sau prin Federația Agricultorilor de Munte (FAM). Vrem să găsim o formă asociativă care să fie legătura dintre producător și piață. Noi, producătorii, nu putem fi și în munte, și în sala de procesare, și pe piața de desfacere. Resursa umană e la mare căutare, ceea ce ne pune în situația să nu putem face față acestui val în care se învârte România la ora actuală.

Este o mare concurență pe piață. Trebuie să pătrundem și este binevenit acest brand, „De la munte”, cu care trebuie să lucrăm. Noi îl considerăm un succes și un început, o bunăstare și a ciobanilor, și a animalelor, din punct de vedere al igienei produsului finit.

R.F.: Aveți o stână nouă la Tulgheș. Cât s-a investit în ea?

C.B.: Sincer nu știu, nu vă pot spune cifre, deoarece noi, ca asociație, am suportat manopera și o parte din materiale. Partea noastră a fost undeva la 60.000 – 70.000 de lei, bineînțeles și munca voluntară a crescătorilor de animale care este destul de importantă. Munca nu s-a contabilizat.

R.F.: Ce cantitate de lapte procesați zilnic?

C.B.: Personal vorbind, dacă luăm în calcul perioada bună, zilnic procesăm undeva la 400-500 de litri de lapte. La nivel de asociație, avem pe toată raza comunei șapte stâni cu un număr de animale care variază între 250 și 450 de oi. În total, putem vorbi de 3.000 de litri de lapte zilnic.

R.F.: Problema pășunilor. Cum v-ați înțeles dumneavoastră cu autoritățile de stat?

C.B.: Înainte de a fi președintele asociației, am făcut doi ani de voluntariat la nivel de comună. Nu eram încă în funcție, dar eram considerat ca atare. Nu am avut salariu, nu am avut nimic, nu mi-a decontat nimeni nici măcar un drum la județ.

Dacă vorbim de pășunile concesionate de asociații de la Primăria comunei Tulgheș, vă pot spune că anul trecut, din cauza modificărilor aberante ale ordonanțelor, noi am pierdut contractul de concesiune, cu redevență în avans plătită, (...) în luna aprilie. După formarea bugetului pe 2015 ni s-a anulat contractul perfect valabil, prin HCL. A trebuit să ne judecăm și să-l recâștigăm în instanță. Am revenit asupra contractului, dar am pierdut un an de zile. La 830 ha eligibile s-au pierdut o grămadă de bani, în condițiile în care eram sub angajamente.

Din 2013 intrasem pe un nou ciclu de angajament pe cinci ani. Aveam și pachetele incluse. Știind faptul că în zona noastră, la Tulgheș, nu mai existau pachetele 1 și 2, ci 3 – Crex Crex, ne era foarte greu să-l accesăm pentru că APIA solicita o încărcătură de 0,7 UVM-uri, în condițiile în care nu putem îndeplini această condiție. Noi ne duceam până la 1 UVM pe hectar și riscam să pierdem subvențiile. Fiind această împrejurare a rezilierii, comunitatea noastră a pierdut aproximativ 1,2-1,5 milioane lei. A pierdut și comuna la capitolul redevență – 85 euro pe hectar. În condițiile unei suprafețe totale de 970 - 980 de hectare, plăteam și diferența de 140-150 ha neeligibile, dar noi tot la 85 de euro ne raportam, pentru că aveam un contract de concesiune pe toată suprafața de pășune a comunei Tulgheș.

R.F.: Cine se ocupă acum de aceste pășuni?

C.B.: Asociația, reprezentată de președintele său, adică de mine.

R.F.: Nu s-a băgat și primarul în combinație?

C.B.: Nu. Din fericire pentru localitatea Tulgheș, nu acceptăm șmecheri, asta dacă ar fi vreun vreun primar șmecher. În mandatele din 2008 – 2012 am avut un primar care a ținut la agricultură. Și cel care a venit din 2012 cunoaște agricultură, dar mai puțin, însă s-a lăsat consiliat de cei care cunosc fenomenul (eu și cei care suntem în asociație). Cu toate acestea, Legea din 2015, ordonanțele alea cu care s-au tot jucat parlamentarii cu ele, ne-au dăunat. Au avut un moment de presiune la care au apelat prin Consiliul Local, s-a reziliat contractul și s-au pierdut banii.

Ce pot să vă spun din anii anteriori este că atunci când am preluat pășunile, acestea erau într-o stare dezastruoasă. Pe locație exista brad, răchită, mesteacăn. În primii doi-trei ani a fost o luptă cu defrișarea de pe sprafețele de pe care s-a mai putut face asta. Dacă vorbim de ani mai mulți în urmă, Tulgheșul avea 2.400 ha de pășune, iar acum ne luptăm să ajungem măcar la 900-1.000 ha și să le menținem. Restul au intrat în fond forestier, deci nu se mai poate. Considerăm însă că cele 1.000 ha, dacă le putem menține, e OK pentru localitatea noastră.

R.F.: Să revenim la ACA Tulgheș. Aveți și investiții proprii în localitate?

C.B.: Pe lângă curățit pășunile, noi am construit și stâni de sezon. Nu la dimensiunile și condițiile din proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, dar nu mai sunt șoproanele acelea vechi și urâte, ci unele cu dormitor separat și aducțiuni de apă realizate prin investiții proprii. Avem, de asemenea, două centre de colectare a laptelui pentru bovine la nivel de comună, dispunem de o cisternă, avem și tancuri de răcire. Două dintre tancuri sunt ale asociației, cu banii proprii cumpărate, iar două sunt ale procesatorului cu care colaborăm – SC Prod ABC Star Company SRL.

„Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. N-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi”

Revista Fermierului: Ce vă nemulțumește în prezent domnule Bondrea? Ce vă împiedică să performați în business?

Costel Bondrea: Anul 2016 este poate cel mai greu prin care trece comuna noastră, Tulgheș, și nu numai, toate zonele noastre de pe nordul județului Harghita. Suntem departe de procesatori, aceștia ne impun condiții greu de îndeplinit, iar prețul este de 0,70 lei litrul de lapte de vacă. Acum, pe perioada de iarnă, prețul a urcat la un leu, cu condiția ca materia-primă să aibă 3,7% grăsime; nu ne putem lăuda deloc. Este o bătaie de joc. Chiar dacă avem contracte încheiate, ar trebui să ajungem în instanțe cu acești procesatori, acțiunile durează ani de zile, procesul de justiție trenează, au juriști și avocați foarte buni, de aceea cred că este foarte bine să ajungem la o colaborare, la o înțelegere prietenească. Aceasta este mai bună pentru noi decât judecata.

R.F.: Ați vorbit de laptele de vacă. Ce faceți cu laptele de oaie?

C.B.: Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. Noi nu avem procesatori pe zonă, cel puțin nu știu eu, nici măcar la 200 km de Tulgheș.

R.F.: Ce faceți cu lâna?

C.B.: Momentan, lâna o stocăm prin diferite șopruri. În ceea ce mă privește, n-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi. O am stocată, nespălată, în condițiile în care va veni cineva să dea măcar doi lei pe kilogram. S-a oferit un leu, însă nici cu doi lei noi nu ne scoatem tunsul. Eu aș da lâna cuiva, primăvara, de pe toate oile, dacă mi le-ar tunde în contrapartidă.  Nu mi-ar trebui niciun leu. Doar să-mi tundă oile pentru lâna gratis. Eu știu cât mă costă un tuns de oi. Noi plătim 50-60 de lei unui om pe zi. În cazul meu, tușinez cele 200 de oi, le tundem pe gât, pe sub burtă, pe la pulpe și coada. Pe fondul condițiilor meteo de la munte le lăsăm lâna pe spate până în iunie. În iunie mai vine încă o treabă de genul acesta, tunsul final.

R.F.: Cum stați cu forța de muncă? Mulți producători agricoli se plâng de asta...

C.B.: Personal, m-am confruntat cu experiența neplăcută prin care mi-au plecat oameni, în condițiile în care câștigau undeva la 60-70 de lei pe zi plus mâncare. S-au dus prin Austria la o spălătorie, altul în Belgia și unul în Germania, la o fermă de vaci. Ne confruntăm cu o criză acută de oameni la creșterea animalelor la stâni. Suntem dependenți de altcineva pentru a ne și putea vinde produsele. Ar trebui doar să producem brânză și/sau carne. Însă, noi trebuie să obținem și fân, lemne de foc, vânzarea produselor, tunsul și absolut toate lucrările. Eu vara trebuie să produc brânză sau să fac fân?

R.F.: Cum ați stat cu subvenția în anul de campanie care s-a încheiat la mijlocul acestui an, față de anul agricol anterior?

C.B.: Sincer să vă spun... PROST! Termene depășite! Eu, personal, am luat banii în septembrie 2016 pe anul trecut; 2016 pe 2015! Cuantumul a fost de 24 de lei pe cap de oaie, iar la vacă undeva la 100 de euro pe cap. Și aici nu vorbim de cei care s-au înregistrat în Controlul Oficial al Performanțelor de Producție (COP). Aceia au încasat, dar sunt doar cinci la nivel de comună.

Noi am vrea să primim banii în toamna aceluiași an, pentru că animalele intră pe consum. Ar trebui să avem un impuls financiar pentru a traversa iarna destul de lungă de la noi, de cinci-șase luni. La nivelul mijlocului lunii noiembrie 2016 noi deja dădeam furaje la oi, fân și le mai cumpărăm boabe.

„Iubitorii ăștia de urși să-și ia acasă câte unul!”

Revista Fermierului: Ce ați vrea să le transmiteți decidenților politici?

Costel Bondrea: Cei care n-au cunoștință de agricultură să dispară din instituțiile specializate, iar ceilalți care au, să facă legi clare și simple pentru crescătorii de animale din zona montană.

R.F.: Una, spre exemplu, care să reglementeze în mod clar numărul de câini la stână...

C.B.: Am fost la București, ne-au bătut ploile și ne-au și gazat organele de ordine pe la Parlament. Pentru ce ne gazează domne? Le dăm mâncare, iar ei ne gazează? De ce? Am o situație – ursul mi-a omorât o vacă acum doi ani (în august s-au împlinit) și n-am primit nici acum banii pe ea. Eu sunt de acord să se facă rezervații pentru urși, nu mă duc în habitatul lor, dar ce caută ursul la mine în ocolul vacilor și oilor? Eu trebuie să am câini! Am colegi care, în 2015, șapte câini au pierdut din cauza lupilor. Mie îmi ceri trei câini să am? Eu am cinci-șase câini, 10, cât pot să țin, poate doar patru corespund profilului de respingere a atacului de lup, iar ceilalți la urs. Umblă ursul, lupul și mistrețul pe la noi de parcă ar fi acasă. Mistreții distrug proprietățile, le fac praf, ogoare nu altceva. Sunt grădini în proprietate unde au intervenit agricultorii cu gunoi de grajd împrăștiat și s-a format o calitate a solului. Tocmai acolo se duce și mistrețul, unde e gras terenul și unde își găsește rădăcina aia. Sunt grădini care în proporție de 90 la sută sunt distruse.

R.F.: Care este relația oierilor de munte cu vânătorii?

C.B.: Cu vânătorii, n-am nimic. Să meargă să vâneze, dar să mă lase și pe mine în cealaltă parte cu oile, pentru că eu nu le fac nimic. Probabil că îi deranjăm în condițiile în care vor să facă și alte lucruri neortodoxe; treaba lor nu a noastră. Eu, cel puțin, dacă mi-ar împusca câinele, vă spun sincer și eu mi-aș lua o armă și l-aș împușca și eu pe făptaș. De ce omori tu un animal care mi le păzește pe ale mele de sălbăticiuni?

Eu le-am mai transmis și pe alte căi: iubitorii ăștia de urși să și-i ia acasă câte unul sau să-și ia bâta cu ei și să se ducă cu urșii așa cum mă duc eu cu vacile și cu oile. Ăștia au interes – își iau niște bani.

Eu am avut multe întâlniri cu ursul și am trecut prin multe situații destul de grave. Nu am fost încă omorât, dar am trecut prin diferite pericole cu ursul în munte, lângă casă aproape. Nu se poate așa.

Bunicul meu a fost vânătul. El știa unde doarme scroafa cu purcei, unde-i vierul. Despre ce vorbim Despre pădurarii noștri din ziua de astăzi? Or fi pe undeva...

În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.

Litrul de lapte ar trebui să fie plătit cu 1,7 lei (sau 40 de eurocenți), astfel încât producătorii să poată trece de nivelul de „breakeven” pe centru de cost, a afirmat Liviu Bălănici, șeful Panifcom, adăugând că nu cunoaște vreun fermier care să fie mulțumit de prețul laptelui materie-primă livrat către multinaționalele care colectează în prezent din România.

Nu mai devreme de anul 2014, Bălănici obținea 1,87 lei pe litrul de lapte, preț care îi permitea să facă investiții în ferma sa mixtă (cultură mare, creșterea porcinelor și bovinelor, respectiv panificație).

„În ceea ce privește producția de lapte, ne situăm în prezent la un nivel de 36-37 de litri pe cap de animal. Lucrăm cu LaDorna momentan, cu Lactalis și livrăm zilnic în jur de 20.000 de litri de lapte”, a declarat Liviu Bălănici, administratorul Panifcom Iași în cadrul Progressive Tour HolsteinRO - „Vezi pentru a te convinge”. „Nu cred că este mulțumit cineva de colaborarea cu multinaționalele care colectează și procesează lapte. Am avut doi ani în care prețurile au fost sub nivelul de breakeven. Chiar am pierdut bani, cu toate că am făcut producții mari și nici nu cred că vom câștiga bani în continuare. Și asta din cauză că peste 80 la sută din piață este ocupată de multinaționale și noi n-o să reușim niciodată să obținem prețuri bune. Cred că 1,7 lei litrul de lapte ar fi însă un preț corect. Acum doi ani am avut acest preț pe piață. Cu tot cu recalculat grăsimea, ajungeam până la 1,87 lei pe litrul de lapte materie-primă. Atunci era o perioadă când puteam face investiții în fermă”.

El a mărturisit însă că, în ultimul an, cu ajutorul subvențiilor europene și de la bugetul de stat a reușit să acopere o mare parte din pierderi.

„Dacă nu erau subvențiile la nivelul acesta, ușor-ușor trebuia să renunțăm la activitate. Am avut 248 de vaci eligibile la plată. Suntem cu 600 de animale la nivelul anului 2013 pentru acea subvenție națională. Cred că este incorectă data istorică și cine muncește ar trebui să primească subvențiile, nu alții care nu mai au vaci în curte”, a adăugat Bălănici.

Și pentru că tot venise vorba de costuri, el a precizat că are în continuare o mare problemă cu diferența de kilometri de la port și până în ferma sa, situată la doar nouă kilometri de frontiera cu Republica Moldova.

„Tot ce aducem din port ne costă aproape 30 de euro, iar tot ce ducem la port ne costă încă 30 de euro. În alte state, de exemplu în Germania, am văzut făcută această diferență. Toate terenurile bonitate primeau subvenții în funcție de calitatea terenului și distanța față de livrare. Acesta este un cost pentru noi, în Moldova”, a precizat șeful Panifcom.

În plus, Liviu Bălănici a declarat că în fabrica sa de pâine utilizează și făină cumpărată, în condițiile în care, în anul agricol anterior, din cele 3.500 ha, 1.200 de hectare fuseseră însămânțate cu grâu.

„Deținem o exploatație agricolă în sistem integrat: lucrăm o suprafață de 4.000 ha de teren arabil, din care 10 la sută se află în proprietate, creștem 4.500 de porcine și 1.300 de bovine (din care 560 de vaci la muls) și avem și o firmă de panificație care produce 1.000 de tone de pâine pe lună. Distribuim produse de panificație la nivel regional momentan, focusați mai mult pe orașul Iași, dar livrăm și în județele alăturate. Pentru fabrica de pâine cumpărăm făină și din altă parte. Avem însă și o moară și procesăm tot ce înseamnă grâul pe care îl producem noi. Anul trecut am avut însămânțate 1.200 ha cu grâu. Nu în ultimul rând, stăm bine la forța de muncă de nivel calificat, stăm însă mai rău la forța de muncă necalificată”, a conchis el.

Ferma Panifcom Iași este una dintre cele mai progresive ferme Holstein din țară, având ca obiective de selecție producția de lapte, ameliorarea sănătății ugerului, fertilitate, viață productivă și caracterele de conformație ale ugerului și membrelor.

Prețul unui kilogram de carne de miel în viu a ajuns să coste chiar și trei lei la un târg specializat din Hațeg, în condițiile în care pe aceeași cantitate de cartofi se plătește doar cu un leu mai puțin, a afirmat Nicolae Cioranu, președintele Federației Crescătorilor de Ovine Romovis în debutul târgului Agromalim care a avut loc la Arad în perioada 8-11 septembrie 2016.

După părerea crescătorului arădean de ovine, pe farfuria unui consumator, carnea ar trebui să fie garnitura, nu cartoful, în condițiile în care prețurile au scăzut într-atât de mult.

„Nu pot să nu afirm că românii, astăzi, ar putea să mănânce carne în loc de cartofi. Dacă un kilogram de cartofi a ajuns să coste doi lei, carnea de miel, într-un vestit târg de la Hațeg, în data de 5 septembrie 2016, s-a vândut cu patru lei kilogramul. Astăzi (n.r. - 8 septembrie 2016), mi-a ajuns la urechi că s-a vândut kilogramul de miel chiar și cu trei lei. Dacă (...) prețul reformei de ovine se vinde undeva la 2,5-3 lei, mă refer în viu, dacă bovina se vinde la 3-3,5 lei, atunci nu înțeleg; cartoful ar trebui să fie nu garnitură, ci inversul pe farfurie. Câți cartofi punem pe farfurie, atâta carne. Păcat”, a declarat cu amărăciune în glas fermierul.

Totodată, el a încercat să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește dispariția constantă din cauza costurilor prea mari a efectivelor de ovine din vecinătarea Aradului. În ultimele trei săptămâni, spune Cioranu, pe fondul lipsei banilor, trei turme de oi au fost vândute în doar trei săptămâni.

„Noi, fermierii, nu înțelegem ce se întâmplă, că pe toată lumea o auzi că este criză alimentară, când în România suntem la pământ. Nici nu mai rezistăm! Deja, mi-a ajuns la ureche și vă dau un exemplu: într-un sat vecin cu Aradul, trei turme de oi au dispărut. Le-au vândut oamenii, s-au lipsit de ele. Motivele: piața, angajații, (...) pășunea pe care fermierul în România o are de la un an pe altul, nu poate face investiții pe ea, astfel încât chiar dacă nu mai găsește personal cu cine să lucreze, hibridează o rasă Țurcană sau Țigaie cu niște masculi de carne, nu mai mulg, iar atunci produșii pot sta îngrădiți pe o pășune de care pot beneficia cel puțin 10 ani. Toate acestea se cumulează, iar efectul este dispariția a trei turme de oi într-o singură comună, recent, de trei săptămâni”, a precizat șeful Romovis.

Însă, poate cel mai delicat subiect pe care Nicolae Cioranu l-a supus atenției presei a fost cel al Legii Vânătorii. El spune că de la suspendarea unor articole ale actului normativ în 24 aprilie a.c. nu s-a mai întâmplat nimic. Voalat, dar direct, el atrage atenția că sunt posibile alte proteste dacă nu se va schimba nimic.

„Am bătut drumuri și cum suntem noi obișnuiți să le batem mai mult degeaba, dar s-ar putea să ni se umple paharul din nou. Avem semnale că, deja, vânătorii aplică legea. Bineînțeles că legea este aceeași ca și înainte de mitingul nostru din decembrie 2015; a expirat acea suspendare în 24 aprilie 2016. Noi am avut cinci întâlniri, trei sigur la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților; discuții, discuții și iar discuții. De concretizat, nu s-a concretizat nimic. Să sperăm însă că se va rezolva problema. Nu iese un om în stradă că vine cu patru lei kilogramul de miel, nu iese un om în stradă pentru o subvenție, dar când este vorba că nu are câinele pe care îl crește, aproape, să vină careva să-i tragă un glonț în cap sau să i se aplice o amendă pentru care se lucrează un an de zile și nu se știe dacă poate fi plătită... ”, avertizează Cioranu.

„Nu înțelegem de ce se ține așa, morțiș, de numărul de câini. Am spus-o dintotdeauna: nimeni nu crește un câine în plus. Să crești un câine în plus, mai bine crești un porc, în gândirea oierului din România. Din copilăria mea, de la munte, îmi aduc aminte că era nevoie de câini aprigi, mai mulți, pentru că nu puteau face față ursului noaptea, iar ziua lupilor. Asta era lozinca din bătrâni: «Pe un câine cheltui exact cât ai crește un porc, dar îl crești de nevoie». Dacă lucrurile au stat așezate sute de ani, nu înțelegem ce deranjează așa de tare acum, în ultimii trei ani.

„De când ne știm, de când mai facem transhumanță așa, în cazuri rare, așa, fulger, cu TIR-ul, din Banat, din Câmpia de Vest până la munte sau din Bărăgan până la munte, dar și mai de demult, bătrânii noștri și când noi eram copii, chiar dacă la munte aveam cinci câini, unde aveam nevoie, nu-și permitea tata sau bunicul să-i ia în transhumanță pe toți. Lua câte doi câini care îl apărau pe el și turma de «hoții cu două picioare», de animalele sălbatice, iar pe ceilalți trei sau patru câini îi ținea acasă, în satul nostru de munte, iar primăvara era sigur că-i are.

„E clar, la câini și la calul de povară s-a ținut de când ne știm noi, de sute de ani. Nu filozofăm cu nimic. Vorbim de oieritul nostru tradițional care nu cred că vreodată își va putea cineva bate joc de el. Chiar dacă noi suntem pe zi ce trece tot mai puțini, asta pot s-o dau scrisă că astăzi dacă suntem 1.000 de crescători, mâine nu suntem 1.001, ci 999. Nu vom putea să renunțăm însă la tradiția pe care am moștenit-o de sute de ani”, a conchis Cioranu.

Agromalim 2016: „O expoziție de animale mai bogată față de edițiile precendente atât ca și număr de animale expuse, cât și ca și specii și rase”

Cimi Enache, directorul de program Agromalim - Expo Arad Internaţional, a precizat că ediția din 2016 a Agromalim s-a bucurat de o multitudine de noutăți atât din punct de vedere organizațional și ca spații de expunere, dar și în ceea ce privește noutățile prezentate de participanți.

La capitolul zoootehnie, Agromalim 2016 s-a bucurat, ca de obicei, de sprijinul ANZ și OJZ Arad. Cele două entități, alături de organizațiile de crescători, au realizat o expoziție cu un număr mult mai mare de animale față de anii anteriori, dar și din punct de vedere al speciilor și raselor.

În plus, suprafața expozițională a crescut. În 2016, Agromalim a beneficiat de 30.000 de metri pătrați pe care au fost expuse mașini și utilaje agricole, iar suprafața destinată expunerii animalelor s-a dublat.

„I-am avut și în acest an alături de noi pe cei de la ANZ și OJZ Arad care, împreună cu asociațiile de crescători, au fost cei care ne-au sprijinit să organizăm o expoziție de animale mai bogată față de edițiile precendente atât ca și număr de animale expuse, cât și ca și specii și rase pe care le-au prezentat crescătorii”, a afirmat Cimi Enache. „Anul acesta, suprafața expozițională a crescut, mai ales pe partea de spații exterioare, zona în care au fost expuse tractoare, mașini și utilaje agricole; o creștere importantă. Încă de anul trecut a fost deschisă o nouă zonă de expunere, dar în 2016 aceasta a crescut. Am avut circa 30.000 mp pe care au fost expuse mașini și utilaje agricole, în zona complexului expozițional. De asemenea, au mai fost disponibile cele două pavilioane pentru expunerea în interior. Expoziția de animale a crescut și ea. Am avut o suprafață dublă față de ediția precedentă. Am reușit să batem recordul de anul trecut și să avem un târg mai mare și mai interesant”.

În plus, a mai adăugat Enache, Agromalim 2016 a avut pregătite câteva standuri în care au fost expuși roboți care pot lucra în agricultură, cât și partea de GPS și de agricultură de precizie pentru partea de prelucrare a solului și recoltare. Nu a lipsit de la Agromalim nici zona de drone. Acestea au început deja să fie căutate și de către fermieri, fiindcă pot să-și aducă aportul la o mai bună supraveghere a culturilor și activității pe care o desfășoară.

Prețul grâului s-ar putea echilibra într-un an, a declarat Paolo Barbieri, regional director Europe, DuPont Pioneer, însă fermierul român va pierde anul acesta atunci când vine vorba de păioase, în condițiile în care prețul tonei de materie primă la Marea Neagră ar putea ajunge chiar și la 120 de euro, a adăugat Jean Ionescu, operations manager RO-MD al DuPont Pioneer cu ocaiza primului Media Club organizat vineri, 11 martie 2016, la sediul stației de procesare sămânță din Afumați.

„Din păcate, anul acesta, fermierul român va pierde la păioase. Estimarea în bazinul Mării Negre la tona de grâu ar putea ajunge chiar și la 120-125 euro”, a mărturisit Jean Ionescu.

La rândul său, șeful DuPont Pioneer pentru Europa, Paolo Barbieri, a precizat că nu se poate hazarda cu privire la o prognoză clară privind prețurile la grâu pe termen scurt și mediu, însă pe termen lung, „sunt șanse mari de creștere”, informație susținută de altfel inclusiv de analiștii Comsiei Europene.

În plus, în condițiile în care producătorii agricoli din România obțin grâul la costuri mici și îl vând ca atare, în viziunea oficialilor Pioneer, fermierii noștri sunt competitivi.

„Fermierii români sunt într-o situație fericită. Sunt competitivi și au prețuri mai bune. Nu au fost fluctuații mari de preț, iar trendul este de creștere. (...) Intr-un an, prețul se va echilibra”, a precizat Paolo Barbieri.

Pe de altă parte, nici la capitolul porumb nu stăm bine. Dacă prețul grâului va fi de 120 - 125 de euro la bazinul Mării Negre, productivitatea la porumb încă lasă de dorit la noi. Ocupăm, din păcate, ultimul loc la capitolul sămânță certificată utilizată în țările UE și în 2015 nu am trecut de 3,5 tone boabe porumb la hectar ca medie pe țară.

„Ținta de 7-8 tone de porumb la hectar este realizabilă în România în 7 din 10 ani. Aceasta este cantitatea pentru a echilibra balanța investiții-profitabilitate. (...) În 2015 însă, media producției la porumb a fost de 3,5-3,6 tone la hectar în România, în condițiile unei suprafețe cultivate cu sămânță necertificată de maximum un milion de hectare. (...) Dacă investești 3.000 de lei la hectar în cultura de porumb și nu obții minimum 6,5 tone la hectar, ieși din piață. (...) În România sunt încă 1,8 milioane de cultivatori de porumb, însă doar 13.000 - 14.000 de fermieri sunt de interes pentru producția destinată pieței”, a declarat Ionescu.

În altă ordine de idei, Paolo Barbieri a vorbit de noua tendință de revizuire a legislației europene în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală asupra varietăților de cereale și plante tehnice dezvoltate de companii. În prezent, asociația de profil la nivel european apără aceste drepturi, existând un consens în acest sens la nivelul companiilor membre, consens care are drept țintă negocierile cu autoritățile europene.

În ceea ce privește noutățile pe zona organismelor modificate genetic, Pioneer dezvoltă noua tehnologie CRISPUR-Cas, în opinia oficialilor companiei o abordare care ar putea fi mai ușor acceptată de autoritățile europene de profil.

„Comisia Europeană are în vedere o reinterpretare a legislației privind drepturile de proprietate intelectuală a produselor noi (varietăți de porumb etc.). Pe de altă parte Asociația Europeană a Semințelor din care și eu fac parte la nivel de management consideră că drepturile de proprietate intelectuală trebuie apărate. Este un consens. (...) În ceea ce privește plantele transgenice, noua tehnologie CRISPR-Cas, în care ‪#‎pioneer‬ este în situație de lider, are șanse mari să fie mai ușor acceptată de autoritățile europene!”, a spus Barbieri.

În ultimii 10 ani, populația lumii a crescut cu 13%, veniturile cu 30 de procente, consumul de petrol cu 15 procente, cel de carne cu 20 la sută, cu 29 la sută s-a majorat consumul de cereale, soia și bumbac, iar suprafețele recoltate doar cu 10%, spun datele agregate de Pioneer.

Anul acesta, compania sărbătorește 90 de ani de la înființare. În 1926, Henry Agard Wallace a fondat împreună cu un mic grup de investitori locali din statul Iowa o afacere în domeniul agricol.

Primii hibrizi de porumb Pioneer au pătruns în România încă din anii '70. Prima reprezentanță comercială a fost deschisă la București în 1992. În 2002 a fost inaugurată stația de procesare, condiționare sămânță de la Afumați, investiție care a depășit 60 milioane de dolari SUA.

Mai multe detalii despre Pioneer Media Club, în zilele următoare.