plati directe - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 06 Noiembrie 2024 12:14

Moment zero pentru agricultură

Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), provine dintr-o familie de fermieri din județul Brăila, de la Tufești. Absolvent al USAMV București, a lucrat o vreme în ferma familiei, după care timp de zece ani a condus Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Brăila, iar în ultimii trei ani îl găsim în conducerea MADR. În luna decembrie, Sorin Moise împlinește 44 de ani și se mândrește cu faptul că de 25 de ani activează în sectorul agricol, punând la socoteală și facultatea, când a participat la stagii de practică și și-a ajutat familia în afacerea agricolă. Cu secretarul de stat Sorin Moise am abordat provocările și oportunitățile din agricultură, dar și din spațiul rural.

Reporter: Ultimii ani nu au fost ușori pentru agricultură, iar anul acesta a început cu protestele fermierilor, a continuat cu seceta cruntă şi cuţitul a cam ajuns la os, sacul s-a cam golit. Fermierii au nevoie de investiţii şi de sprijin pentru a relua ciclul de producție. Aţi luat nişte măsuri urgente la nivel de minister, împreună cu colegii dvs. Care sunt acestea?

Sorin Moise: Au fost adoptate trei acte normative foarte importante și toate sunt cumva legate de seceta din acest an. O să încep cu primul, în care discutăm de despăgubirile pentru secetă, discutăm de 1.000 lei pe hectar pentru fermierii care au grad de afectare de peste 30% calamitate pe cultură. Banii vor ajunge în conturile fermierilor cel mai probabil până în 10 noiembrie. Menționez că banii există în bugetul Ministerului Agriculturii, au fost alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului.

Al doilea act normativ la fel de important este cel referitor la amânarea datoriilor fermierilor, atât către bănci, cât şi către furnizorii de inputuri agricole, până în vara anului viitor. Cei care au un proces-verbal de calamitate cu minimum 30% pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe şi să-şi amâne ratele. Acum nu ştiu dacă e bine sau nu, pentru că nu ne garantează nimeni că anul viitor va fi unul bun, adică nu ne-am dori ca anul viitor, dacă ne confruntăm din nou cu seceta, să le mai punem o povară amânând această rată. Sunt sigur că fermierii noştri au fost tot timpul conştienţi de ce se întâmplă şi că sunt nişte oameni foarte serioşi. Dacă au avut posibilitatea să plătească cât au putut, au plătit. Dar noi am venit cu acest act normativ ca să nu se creeze abuzuri asupra lor, să nu vină cu dobânzi penalizatoare, cu executări silite pe utilaje, deci e un instrument de protecţie pentru fermieri.

Şi ultimul act normativ este o regândire a programului „Creditul fermierului”, unde venim cu suplimentarea garanţiei de stat de la 80% la 100%, deci fermierul nu mai trebuie să pună absolut nimic garanţie. De asemenea, ROBOR-ul este susţinut de Ministerul Agriculturii. Deci au o rată foarte mică şi cam atât pică în sarcina lor de plată. Foarte important este că acum, „Creditul fermierului” vine şi cu posibilitatea plăţii ratelor la creditele neperformante, pentru că în trecut fermierii nu puteau să plătească din aceste credite ratele către alte credite. Acum le oferim această posibilitate, să plătească ratele către credite neperformante, ceea ce este foarte important. Adică, dacă au un credit cu dobândă de 12%, plătesc din creditul actual ratele acolo şi rămân cu rate la un credit cu dobândă de 3% sau cât va fi dobânda aici.

Încă o veste bună, fermierii s-au obişnuit cu ea, din 16 octombrie APIA a început plata avansurilor, astfel încât ne dorim ca până la 1 decembrie toţi banii de care discutăm acum să fie cumva la dispoziţia fermierilor. Pentru că e foarte important ca ei să-şi termine ce au de plată, anul financiar, să nu treacă cu datorii din anul acesta în anul viitor. Cam astea sunt măsurile de care s-a ocupat în ultimul timp Ministerul Agriculturii şi trebuie să mulţumim Guvernului că a fost alături de noi şi am găsit înţelegere, pentru că aproape în fiecare săptămână ministrul Agriculturii era la primul ministru cu mâna întinsă să mai ceară nişte bani.

„Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural.”

sorin moise

 

Eforturi pentru popularea zonelor rurale

 

Reporter: Proveniți din mediul rural, cunoașteți problemele satului românesc...

Sorin Moise: Când vorbim de agricultură și de spațiul rural ar trebui să plecăm în primul rând de la resursa umană. Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural. Pentru că din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de mirajul urban, fără să poată să explice efectiv care sunt beneficiile mutatului într-o zonă urbană. În spaţiul rural, ştim cu toţii, sunt mult mai multe beneficii. Discutăm aici de sănătate, de partea financiară, dar, într-adevăr, locuitul într-un spaţiu rural înseamnă şi multă muncă. Iar din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri preferă un stil de viaţă mai liniştit, mai lejer şi tocmai aici intervine rolul nostru, al autorităţilor, care trebuie să-i convingem, să-i educăm, să stăm de vorbă cu ei, să-i convingem să meargă în instituţiile în care să putem să-i pregătim, stagii de practică, cursuri la Direcţiile Agricole şi şcoli de specializare în liceele agricole şi în universităţile de specialitate, ca să revină în spaţiul rural.

Reporter: Problema este că statul investește 20 – 25 de ani într-un om, până îşi termină studiile, inclusiv cele superioare, şi aici în ţară nu reuşim să-i oferim un salariu, un loc de muncă decent, şi atunci el pleacă în străinătate. Ba mai mult decât atât, există această goană după oameni bine pregătiţi din partea companiilor din ţările europene.

Sorin Moise: Globalizarea încet-încet cuprinde şi România. Pe de o parte avem oameni, de la forţă de muncă brută până la specialişti de cel mai înalt nivel, care pleacă din domeniul agricol din România şi muncesc în alte ţări. În acelaşi timp, în România vedem c-au început să vină muncitori din toate ţările lumii, ţări care livrează forţă de muncă în Europa. Chiar recent vorbeam cu un prieten din Brăila, are o fermă de ovine, şi care-mi spunea că i-au venit șase muncitori cred că din Sri Lanka, şi spunea că-i are de vreo lună, a început să se înţeleagă cu ei.

Reporter: E o soluţie, dar oare e de viitor? Cum vedeţi popularea satului românesc sau fixarea forţei de muncă în locul de naştere sau măcar într-un areal mai restrâns?

Sorin Moise: Ministerul Agriculturii alocă resurse importante financiare pentru instalarea tinerilor fermieri în spaţiul rural. Deja am avut o măsură care s-a închis, fondurile au fost epuizate, discutăm de o alocare financiară de 210 milioane de euro, undeva la suma maximă pe proiect de 70.000 de euro doar pentru tinerii fermieri, sută la sută finanţare europeană. Nu trebuia să pună niciun ban, dacă era eligibil.

În afară de această măsură dedicată exclusiv tinerilor fermieri, şi în celelalte măsuri tinerii fermieri sunt prioritizaţi prin prisma punctajului. Dacă exploataţia este deţinută de un tânăr fermier sau dacă din exploataţie face parte şi un tânăr, el primeşte un punctaj suplimentar.

Revin la zona de învăţământ. Avem măsura prin PNRR, prin care fiecare liceu agricol din România va primi o finanţare tocmai pentru a-şi adapta curricula şi toate materiile la nevoile actuale, adică curricula va fi făcută de Ministerul Educaţiei, dar în parteneriat cu universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară din România şi vor fi adaptate, spunem noi, nevoilor zonale şi regionale, pentru că aţi văzut că în funcţie de zonă nu sunt aceleaşi nevoi. Poate e o zonă în care predomină sectorul zootehnic, creşterea de bovine, ovine, vacă de carne, vacă de lapte, în zonă la mine la Brăila cu preponderenţă sunt de interes studiile agricole şi agronomice pentru că acolo producem foarte multe cereale, avem zone cu specific pe pomicultură, pe viticultură, deci trebuie cumva să ne adaptăm, să nu mai creăm o materie universal valabilă în toată ţara.

„Agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.”

DJI 0855

 

Nevoile unesc agricultorii

 

Reporter: Vorbim despre dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, vorbim despre fixarea locului de muncă şi mai ales de crearea de locuri de muncă, de realizarea de afaceri care să crească numărul locurilor de muncă, ați amintit de zonare și știm foarte bine că zona montană este una cu totul specială. Ce măsuri există sau aveți în vedere pentru dezvoltarea zonei montane?

Sorin Moise: Zona montană a avut tot timpul alocări separate, pentru că a fost o cerinţă specială din partea asociaţiilor de profil din zonele respective. Și pe bună dreptate, pentru că ştim cu toţii, viaţa la munte e frumoasă dar nu e uşoară, mai ales în contextul în care vedem că sunt tot felul de provocări, atât din cauza animalelor sălbatice, cât şi din cauza faptului că trebuie efectiv să stai să munceşti în vârful muntelui şi câteodată eşti rupt de realitate. Tocmai de aceea am considerat necesară alocarea separată pentru zona montană, unde beneficiari pot fi doar cetăţenii care locuiesc în acele zone, tinerii.

Făcând o analiză simplă, ne dăm seama că cele mai puternice agriculturi din Uniunea Europeană sunt cele care au cea mai mare valoare adăugată pe hectar, şi discutăm de Italia, Olanda, Spania, Franţa, de unde nu pleacă niciun bob de grâu ca materie primă brută sau niciun litru de lapte sau niciun kilogram de carne. Totul e procesat, făcut în aşa fel încât să aducă cât mai multă valoare adăugată fermierului respectiv. Ţinând cont şi plecând de la aceste considerente, alocările pe care le-am făcut pentru zona de procesare în acest an au fost din fonduri europene, o măsură de 210 milioane de euro şi ne-a surprins interesul foarte mare pe care l-au avut fermierii noştri pe această măsură, pentru că la această alocare am avut proiecte depuse de 1,1 miliarde de euro, deci de cinci ori mai multe proiecte depuse. Încercăm să suplimentăm sumele, pentru ca să putem să oferim bani pentru toate proiectele care au fost eligibile pe această măsură de procesare, am cerut deja un acord Comisiei Europene pentru a realoca din anumite scheme sau măsuri care considerăm noi că nu sunt de un aşa mare interes pentru fermieri.

vaci pascut bixad covasna24 65

Trebuie să fim realişti, în contextul în care în ultimii patru-cinci ani am avut o serie de provocări, agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.

Reporter: Aminteaţi țări din UE unde trebuie să punctăm că există o tradiţie în ceea ce înseamnă asociere, cooperative agricole. Din păcate, la noi asocierea de orice fel nu prea funcționează. În acele ţări pe care le-ați menționat sunt cooperative care funcţionează de 40, 50, 60 de ani sau chiar mai mult, şi care au o dezvoltare continuă.

Sorin Moise: Dacă ne uităm la istorie ne dăm seama că şi pe ei tot nevoile i-au unit, i-au făcut la momentul respectiv, acum 50-60 de ani, să pună bazele acestor cooperative. Cred că aceşti ani prin care am trecut, din cauza crizelor succesive care au venit, din cauza secetei şi schimbărilor climatice, cumva fermierii noştri au devenit din ce în ce mai uniţi. Am avut la minister discuţii, în ultimii trei ani şi în ultimul an mai ales, cu asociaţii de fermieri şi-i văd pe toţi că au început să vorbească aceeaşi limbă. Adică au început să devină mai uniţi, să aibă acelaşi interes, ceea ce e foarte important. Pentru că şi pentru noi, ca autoritate, una e să-ţi vină zece asociaţii care solicită acelaşi lucru, alta e să-ţi vină zece asociaţii care să solicite zece soluţii diferite pentru zece probleme diferite. Eu am un exemplu foarte bun, şi revin la mine la Brăila, avem acolo Braicoop, o cooperativă agricolă destul de mare, care acum înţeleg că au şi un proiect european pe care să-l implementeze în perioada următoare, văd că fermierii sunt uniţi, că lucrează foarte bine, şi încet-încet se leagă şi prietenii între ei, îşi dau sfaturi, consultanţă, cei are au experienţă mai mare îi ajută pe cei tineri şi până la urmă cred că asta e cheia şi soluţia într-o cooperativă. Ministerul Agriculturii trebuie să vină şi el cu o finanţare, cu facilităţi fiscale pentru cooperative, cu care am şi venit, cu punctaje suplimentare sau cu facilităţi în accesarea măsurilor, dar şi în interiorul lor cooperativele trebuie să-şi gestioneze foarte bine problemele, astfel încât să-şi atragă noi membri şi să aibă un punct comun de dialog cu Ministerul Agriculturii.

0V5A3833

 

Perdele forestiere pentru combaterea schimbărilor climatice

 

Reporter: Aţi menționat schimbările climatice. Iată că de mai bine de trei ani avem parte de secetă, lucru neplăcut pentru ceea ce înseamnă supravieţuirea agricultorilor care nu au parte de irigaţii sau de a putea să intervină atunci când este nevoie, astfel încât cultura să supravieţuiască şi să producă măcar atât cât s-a investit în ea. Anul acesta, în 2024, trebuie să recunoaştem că cei care şi-au scos cheltuiala sunt fericiţi.

Sorin Moise: De trei ani de când sunt în MADR am participat în numele ministerului la foarte multe conferinţe, prin Washington, în Dubai, în Paris, în Berlin, în foarte multe zone de interes. Vreau să vă spun că în toate zonele în care am participat, principalele două probleme acestea erau: prima – depopularea spaţiului rural, şi a doua – schimbările climatice, care devin din ce în ce mai agresive peste tot mapamondul. Deci nu e ţară care să nu se plângă, se plângeau olandezii acum doi ani de secetă. Vă daţi seama?! Şi ei spuneau că e secetă că plouă o dată la trei-patru zile! Trebuie să ne canalizăm eforturile concentrat, pentru că noi oricum avem nişte alocări financiare pentru combaterea schimbărilor climatice, şi principala măsură pe care ministerul o are este dezvoltarea sistemului de irigaţii prin Programul naţional de irigaţii, cu o valoare de 1,8 miliarde de euro pentru următorii ani, sume din bugetul naţional, deci aici discutăm de infrastructura principală de irigaţii, şi în completare venim cu banii din fonduri europene, PNS din acestă perioadă, 400 milioane de euro pentru refacerea infrastructurii secundare de irigaţii şi 100 milioane euro pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii la nivel de fermă. În zonele în care ANIF-ul nu a avut OUAI-uri constituite sau nu a avut reţea constituită, acolo mai sunt fermieri cu surse de apă în vecinătate unde vor să-şi facă şi ei un sistem să poată să irige 50-100 de hectare care le-ar fi de mare folos în această perioadă.

În ferma familiei mele, de câţiva ani se folosește irigatul prin picurare. Nu pot spune că este o soluţie ideală, dar este o soluţie care ne-a ajutat să trecem peste aceşti ani grei.

Reporter: Dar care necesită o investiţie foarte mare pe hectar.

Sorin Moise: În fiecare an, dar discutam cu nişte vecini şi mă întrebau: nu e scump? Şi le-am zis: e scump, dar când văd porumbul că e verde cel puţin sunt sănătos la cap. În momentul în care vezi că ţi se usucă porumbul pe câmp, nu mai ai absolut nimic. Şi nu doar porumbul, ci toate culturile. Deci despre asta discutăm. Ca să poţi să mergi mai departe, trebuie să fii sănătos, iar schimbările astea climatice cel mai tare ne afectează integritatea psihică.

picurare

„E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.”

În continuare, alte măsuri pe care ministerul le-a luat pentru a combate schimbările climatice, avem prinsă în PNS o măsură în valoare de 12 milioane de euro, cu 200.000 euro pe proiect, pentru înfiinţare de perdele forestiere la nivel de fermă. Este o măsură tot cu sută la sută finanţare europeană, adică fermierul nu trebuie să pună nimic, urmează probabil să apară în perioada următoare.

Avem şi măsura de la Mediu din PNRR, acea măsură de împădurire prin care România şi-a luat un angajament să împădurească câteva mii de hectare, iar aici noi am sfătuit tot timpul fermierii care au terenuri degradate sau pe care nu le pot iriga şi ştiu că au producţii foarte mici în ultimii ani să facă această împădurire, mai ales dacă sunt terenuri în proprietatea lor sau pe care au contracte de arendă sau de concesiune pe o perioadă mai mare de 20 de ani. În toată această perioadă fermierul va primi o pierdere de venit de la Ministerul Agriculturii, subvenţia, dar şi o subvenţie specială de la Ministerul Mediului, în total ar fi undeva la 600 de euro pe hectar, dacă nu mă înşel, plus costurile iniţiale cu înfiinţarea pădurii, care sunt decontate de Ministerul Mediului. Deci este o măsură binevenită, mai ales pentru zona de sud extrem al României, de sud-est, zonele cele mai afectate de seceta din ultimii trei-patru ani.

Am văzut în ultimii ani furtuni de nisip în zona Bărăganului, la mine în Brăila. Eu am văzut în Ialomiţa, Brăila, am plecat într-o după-amiază de vară de la Brăila spre Ialomiţa, furtuni de nisip. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.

„Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi. Pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Trebuie găsit un echilibru.”

DSC08093

Reporter: Să vorbim, scurt, de ambițiile, strategiile Bruxellesului referitoare la mediu și climă. 

Sorin Moise: Este clar că setul de măsuri pe care l-a propus Comisia Europeană a fost pe baza unor analize făcute şi verificând ce s-a întâmplat în ultimii 10-20 de ani cu clima din Europa. E clar că nişte beneficii, cel mai probabil pe termen lung, vor fi, dacă am aplica Green Deal-ul exact aşa cum îl dorește Bruxellesul.

Din păcate, acest Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi, au credite şi trebuie să-şi plătească ratele la bancă. Pe ei nu-i interesează să lase terenul pârloagă sau un an să pună o cultură şi alt an altă cultură. Pe ei îi interesează în continuare să-şi optimizeze producţiile, ca să poată să obţină un venit mare şi să-şi plătească datoriile. Că dacă n-ar avea presiunea datoriilor, eu nu cred că ar fi atât de disperaţi aceşti fermieri. E clar că sunt îndatoraţi, au probleme, au făcut investiţii, tot noi i-am stimulat să facă şi aceste investiţii, aşa încât ori Comisia Europeană trebuie să facă ceva, şi deja a început să facă, adică s-o lase mai uşor cu ambiţiile legate de climă şi de mediu, ori trebuie să vină suplimentar cu alte sume de bani. Adică, pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Şi atunci n-am nicio problemă, eu nu cred că e fermier în România care să nu vrea, în contextul în care am avut secetă în ultimii patru-cinci ani, să nu lase 100 de hectare pârloagă şi să ia 500 de euro pe hectar. Dar nu poate să lase pârloagă şi să ia 100 de euro, pentru că nu poate face nimic cu acei bani. Aici trebuie să găsim un echilibru şi un punct comun. Aceste probleme noi le-am transmis de anul trecut prin vocea miniştrilor care ne-au reprezentat la Bruxelles, prin vocea secretarilor de stat, şi le-am spus tot timpul că ambiţiile sunt prea mari, că fermierii nu mai fac faţă, dar a fost nevoie de protestele din iarnă ca să ne ia şi pe noi cineva în serios, pe noi ca ţară, pentru că acolo ridicam aceste probleme, dar părea că suntem singurii din UE care avem aceste probleme, deoarece colegii omologi ai noştri din alte ţări, niciunul nu ridica acest subiect.

0V5A4087

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

 

CITEȘTE ȘI: România solicită extinderea Cadrului Temporar de Criză și Tranziție și creșterea plafonului de ajutor 

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Interviu
Marți, 05 Noiembrie 2024 13:44

La MADR, Târg de Sfinții Mihail și Gavril

În perioada 7 – 9 noiembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) găzduiește „Târgul de Sfinții Mihail și Gavril”. Organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, evenimentul este o oportunitate pentru producători și procesatori să-și promoveze produsele agroalimentare, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la proveniența și modul de preparare al produselor.

La târgul din curtea MADR, vizitatorii vor găsi o gamă variată de bucate tradiționale românești, dar și produse locale autentice și diversificate. Vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria miere, lactate și preparate din pește. Totodată, nu vor lipsi produsele care au dobândit protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, „Magiun de prune Topoloveni” – IGP. „Cumpărând produse de la producătorii autohtoni, putem sprijini economia și susține dezvoltarea durabilă a zonelor respective, contribuind totodată la promovarea tradițiilor noastre gastronomice”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Vizitatorii au posibilitatea de a degusta și își pot cumpăra preparate din carne, lactate din lapte de vacă, oaie sau capră, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, băuturi spirtoase, obținute toate de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Iubitorii de produse și preparate pescărești vor găsi la Târgul de Sfinții Mihail și Gavril producători de pește din Jurilovca, Sfântu Gheorghe și Murighiol care vor aduce borșul tradițional de pește cu ardei iute, mămăligă, mujdei; pește la plită (crap, caras, biban, somn, macrou, sturion, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan); ciorbă de pește și storceag; saramură de pește cu mămăligă și mujdei; midii cu sos de usturoi; rapane în sos de vin; pește prăjit: hamsie, șalău, chiftele de pește, sprot, guvizi, barbun.

De asemenea, vor putea fi degustate și cumpărate o serie de preparate precum: zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiționale și produse care dețin mențiunea de calitate facultativă „produs montan”.

Și produsele reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate, Scrumbia afumată de Dunăre –Indicație Geografică Protejată (IGP); Salata cu icre de știucă – Indicație Geografică Protejată (IGP) și Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), dar și specialități precum pastrama Deltaica de crap argintiu afumată, file de păstrăv morcovit afumat la cald, batog din file de păstrăv, caviar de pastrav, cârnat din păstrăv morcovit jăruit la cald, păstrăv în osânză de legume, păstrăv murărit pe Zamora, tocană de păstrăv jăruit cu legume, tocană de păstrăv jăruit cu legume, păstrăv în zamă de roșii, pate din ficat și file de păstrăv, toate se vor găsi la târgul din curtea Ministerului Agriculturii.

La evenimentul de la km 0 al Capitalei vor fi prezente și deserturile - cozonac, prăjituri și produse de patiserie, poale-n brâu de Tocileni, alivenci moldovenești, colac cu nucă de la Boianu, chec de casă, pită de casă cu cartofi, dar și legume și fructe proaspete și procesate cum ar fi: murături, zacuscă, dulcețuri, gemuri, compot, sucuri și siropuri. 

Totodată, oaspeții târgului vor putea alege cadouri pentru cei dragi care își serbează onomastica, diverse sortimente de dulciuri naturale sănătoase, fără zahăr: brioșe, bomboane, ciocolată, batoane proteice; plante și flori de sezon aduse de Asociația Producătorilor de Flori Muntenia.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

De mult am avut în intenție să abordez cauzele care au dus sectorul vegetal în criza de astăzi, mai ales că văd de multe ori fel de fel de acuzații la adresa fermierilor, că ar cere multe ajutoare de la stat și despăgubiri, că nu se mai satură de câte subvenții primesc, că nu dezvoltă irigațiile și multe altele. 

Este important de menționat că agricultura este în criză peste tot în Europa, doar că la noi a fost accentuată de anii secetoși 2020-2024, care au agravat situația la un nivel dramatic.

Este drept că multe dintre percepțiile societății referitoare la fermieri sunt determinate și de anumite realități care nu pot fi negate, provocate și promovate de multe ori de lipsa de pregătire profesională, economică, de diplomație și bună-cuviință a unora dintre noi, fermierii, și din păcate nu puțini, care doresc să se întindă mai mult decât le ajunge plapuma, sau alții care epatează în mod prostesc cu stilul lor de viață, iar apoi vrând-nevrând această situație se generalizează la întreaga breaslă.

În această perioadă se dezbat măsurile de ajutorare a agriculturii propuse de către autorități, în frunte cu MADR, iar cea mai dezbătută este OUG-ul privind amânarea plății ratelor la bănci și la furnizorii de inputuri, unde, spre surpriza mea, cei mai vocali în adoptarea acestor acte normative nu sunt neapărat fermieri mici și mijlocii, ci mai mult unii dintre fermierii mari și foarte mari, care au fost și ei afectați, fără discuție, dar au luat și decizii manageriale mai puțin inspirate în ultimii ani.

Spun asta în condițiile în care se clamează peste tot că marile afaceri sunt mai stabile în fața turbulențelor economice și/sau climatice, făcându-se economii de scală, că se pot aplica tehnologii mai moderne și poate crește productivitatea, ceea ce este corect până la un punct, dar atâta vreme cât investițiile pe care le faci sunt justificate economic și tehnic și sunt de altă natură decât ale unui ,,bombardier” care își cumpără o mașină de lux, dar nu are bani de combustibil și stă cu părinții.

Nevoia de sprijin pentru sectorul agricol este de netăgăduit, dar avem și multe situații în destule ferme în care prostia deciziilor trecute a ajuns la scadență și, din păcate, suntem în situația în care este greu să facem diferența între cei ,,bătuți de natură” și cei ,,bătuți de prostie și apoi de natură”. Astfel, autoritățile vor fi în situația în care nu vor putea alege grâul de neghină.

O primă cauză pentru rezistența scăzută a sectorului vegetal în fața problemelor actuale o reprezintă lipsa deciziilor strategice de consolidare a fermelor și a lanțului agroalimentar, care ar fi trebuit adoptate și implementate de clasa politică cu foarte mult timp în urmă. Aici vorbim deja de ,,plictisitoarele” legi care nu au fost adoptate sau, unele, nici măcar redactate, cum ar fi arenda și durata sa, stimularea comasării terenurilor, certificarea și autorizarea funcționării exploatațiilor agricole, instrumentele de management al riscurilor climatice, codul rural, o lege a îmbunătățirilor funciare adaptată la realitățile actuale, legea zootehniei, legea pășunilor și islazurilor care să fie pe criterii de performanță și nu clientelare, apoi legea creditului funciar, legea cotizației voluntar obligatorie pentru organizațiile profesionale și multe altele. Nu s-a dorit aici să facem o ierarhie neapărat, ci este o simplă înșiruire.

Aș mai menționa că este imperios a se revedea definiția cazului de forță majoră și a cazurilor fortuite, care seamănă, dar nu sunt același lucru, iar cu această ocazie să definim în mod clar unde vor fi introduse evenimentele climatice catastrofale în cadrul acestor definiții și care sunt drepturile care decurg din astfel de situații. Mai mult, ar trebui prevăzut prin Codul Civil că înțelegerile dintre părți nu pot elimina sau suspenda aplicarea prevederilor legale.

Nu este prima oară când se abordează aceste subiecte și trebuie să înțelegem că multe dintre fermele actuale, indiferent de dimensiunea lor, au, de exemplu, probleme cu bonitatea bancară și din cauza lipsei de reglementări legale privind durata de arendare a terenurilor, asta fiindcă instituțiile de credit au nevoie să vadă perspectiva veniturilor din care urmează să rambursezi creditele pe care le soliciți.

Apoi, investițiile pentru tehnologizare, dar și securizarea producției, cum ar fi irigațiile, necesită durate lungi de amortizare (recuperarea investiției), or, dacă tu nu ai stabilitatea arendei terenului, nu te poți angaja să le realizezi.

Dar în completarea prevederilor legale legate de durata arendei ar fi trebuit să fie și instrumentul de management al riscului sau, mai popular spus, asigurările agricole de secetă și care atât băncilor, dar și altor parteneri ai fermierilor, cum sunt și distribuitorii de inputuri, le-ar fi conferit o siguranță mai mare că în caz de secetă își pot recupera creditele acordate. Dacă acest instrument ar fi existat la data de astăzi, disputele între fermieri, distribuitorii de inputuri și autorități nu ar mai fi existat. În plus, opinia publică (sau o parte din aceasta) nu ar mai fi avut motive să își exprime nemulțumirea legată de sumele acordate drept despăgubiri către fermieri.

O altă situație întâlnită, care duce astăzi la situația financiară proastă a multor ferme, o constituie lipsa creditului funciar cu durata de peste 20-25 de ani. În lipsa acestui instrument, mulți fermieri au luat credite pe termen scurt și pe termen mediu pentru achiziția de teren în perioada dobânzilor mici (până în pandemie), când o dobândă de 5% pe an era mai pe la toate băncile. Mai mult, în acea perioadă rentabilitatea activităților agricole era mult mai mare, datorită costurilor mici la inputuri, în special la îngrășăminte, ceea ce a creat iluzia sustenabilității acestor investiții.

Doar că a început războiul la granița noastră, apoi piața mondială a cerealelor, după o creștere abruptă, a scăzut cu aceeași intensitate, dobânzile bancare, din cauza inflației, au crescut cu peste 100%, ajungând la 11-12% pe an. În aceste condiții, investițiile în achizițiile de terenuri au devenit, dintr-o afacere aparent bună, un bolovan atârnat de gâtul multor fermieri. Iar acest bolovan s-a îngreunat apoi și din cauza anilor de secetă cumplită în multe regiuni ale țării, fapt care a dus implicit la lipsa lichidităților pentru plata ratelor și dobânzilor, astfel încât acum asistăm la un efect invers, în care mulți fermieri vând din terenul achiziționat fiindcă nu fac față rambursărilor de credite și dobânzilor aferente.

Am dat doar câteva exemple care arată cum lipsa unor reglementări legislative, cum ar fi durata arendei, asigurările de secetă și lipsa creditului funciar, pune presiune foarte mare pe ferme vegetale în această perioadă. Or, dacă aceste prevederi erau adoptate, implementate și erau făcute și bine ar fi fost de mare ajutor pentru fermieri în această perioadă. Și celelalte prevederi lipsă contribuie la drama de astăzi a agriculturii românești, iar aceasta se va adânci, dacă nu se trece la adoptarea de urgență a acestor reglementări.

A doua cauză care a contribuit la apariția acestei crize în agricultură este legată tot de lipsa unor reglementări legislative, dar nu de natura problemelor strategice așa cum le-am prezentat mai devreme, ci legate de modul de funcționare a filierei sectorului vegetal în raport cu furnizorii de inputuri și utilități, dar și cu cumpărătorii de produse agricole, adică traderi și procesatori.

O mică exemplificare a problemei cred că va fi de folos în structurarea acesteia în ,,conștiința” mediul fermierilor, fiindcă problemele sunt cunoscute, dar nu sunt structurate ca grad de impact pentru sectorul agricol și, implicit, pentru fermele aferente.

Mai întâi, să ne oprim asupra producătorilor de semințe certificate, unde, de exemplu, în perioada anilor 2011-2013, un sac de porumb sămânță certificată avea preț de listă undeva la 100-125 euro/sac de 80.000 de boabe, iar acum prețul de listă este între 200-230 euro/sac de 80.000 de boabe. Asta, în timp ce fermierii obțin pentru porumbul comercial produs prețuri care și atunci, și acum se situează la nivel de 700-900 lei/to, în funcție de regiune, cantitate, perioada de livrare, acest palier reprezentând un nivel de referință în ultimii 20 de ani.

Mai mult, în perioada anilor 2011-2013, prețul de producție pentru semințele certificate la producătorii români era de 1.000-1.300 euro/to sămânță certificată (prețuri la contractele de multiplicare semințe), iar acum este în jurul a 1.300-1.500 euro/to sămânță certificată, deci prețul semințelor certificate vândute către fermieri se dublează, dar prețul pentru sămânța certificată produsă de fermieri a crescut cu doar 10-15%.

Nu contestă nimeni că mai sunt și ani (foarte puțini, ce-i drept) în care prețul cerealelor crește peste nivelul de referință al unei perioade mai îndelungate, dar în aceste momente de vârf și inputurile cresc la fel sau mai mult, dar apoi când prețurile cerealelor scad, lucrurile nu mai sunt similare și la inputuri.

Eu nu spun că firmele producătoare ar avea practici ,,dubioase”, fiindcă nu sunt mandatat să le verific activitatea, dar sunt ferm convins că globalizarea și, odată cu asta, înghițirea multor firme de semințe și apariția unor ,,mamuți” ai piețelor nu este neapărat un lucru benefic pentru concurență.

Un cercetător american pe nume Philip Howard, de la Michigan University, arăta într-o lucrare publicată în 2009 că, prin anii `90, primele cinci firme mondiale producătoare de semințe reprezentau undeva la maximum 20% din piața mondială, iar astăzi acestea dețin peste 70% din piață, ceea ce se traduce printr-o concentrare de piață extrem de agresivă, iar în plus la acest moment, foarte multe culturi conțin tehnologii patentate de cele mai mari companii, care limitează dramatic accesul micilor companii la acestea, din cauza costurilor ridicate de licențiere.

De altfel, în 2008 a existat o luare de poziție a peste 400 de cercetători din lumea întreagă care au atenționat asupra efectelor negative ale acestor concentrări necontrolate pe piața semințelor, iar efectele au început să se vadă din ce în ce mai pregnant.

articol stefan gheorghita

Un alt exemplu care arată nevoia de reglementare o constituie piața mașinilor agricole, dar incluzând aici și serviciile de garanție și postgaranție, adică activitățile de service, mai popular spus.

În România, toți marii producători mondiali de utilaje nu vând direct produsele lor, ci sunt reprezentați pe piața românească de diverși distribuitori, care ori sunt exclusivi la nivel de țară, ori sunt exclusivi la nivel de regiune. Este drept că acolo unde sunt la nivel de regiune nu se afirmă asta public, dar orice fermier care va cere servicii din altă regiune ori nu va primi răspuns, ori va primi condiții de preț înfiorătoare, care îl vor face să renunțe.

Sigur că vor fi și voci care vor întreba ce este rău în asta, fiindcă este economie de piață. Este corect, și la noi este o piață liberă, dar trebuie să fie și concurențială, fiindcă și asta este o condiție a unei piețe libere și, mai mult, consumatorul final trebuie să fie apărat, acolo unde nu se poate apăra singur.

Pentru apărarea consumatorului există și un organism numit Consiliul Concurenței, care are sarcina de a supraveghea piața în fața unor abuzuri, doar că și cei de acolo pot avea limitele lor și câteodată trebuie să li se explice anumite lucruri specifice, care poate le scapă la nivel de înțelegere.

Astfel, un producător care într-o piață nu vinde direct produsele sale trebuie să formeze o rețea de distribuție din mai mulți distribuitori care să se concureze efectiv în piață prin preț și calitatea serviciilor, iar aceste aspecte nu sunt invenția mea, ci sunt prevederile normelor europene.

Așa cum arată dna avocat Andreea Marinescu într-un material apărut în 2014, ,,în primul rând, înțelegerile anticoncurențiale, cum ar fi fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor, pot descuraja competiția și inovația. Atunci când companiile colaborează pentru a controla piața, există mai puțină presiune pentru a inova și a oferi produse sau servicii mai bune. Consumatorii sunt privați de beneficiile concurenței, cum ar fi inovația continuă, calitatea crescută și prețurile mai competitive.

În acest caz, se pune întrebarea: dacă un fermier își cumpără un utilaj autopropulsat ca tractor sau combină, de la o firmă care reprezintă la nivel exclusiv producătorul respectivului utilaj, atât pe partea de comercializare, dar mai ales pe partea de service, nu cumva devine un client captiv?

Spun asta fiindcă la majoritatea mărcilor de utilaje nu există multe soluții (a se înțelege alte firme) de service nici în perioada de garanție, dar nici în postgaranție, ci doar la service-ul firmei distribuitoare. În această situație, după achiziția respectivului bun, dacă la un moment dat prețurile la manoperă sau deplasarea echipelor de service cresc aberant, tu, ca fermier, nu ai ce face, fiindcă nu există alte firme care să poată efectua reparația, deci nu există concurență, iar dacă te duci eventual la un service neautorizat, pierzi garanția produsului. Acest lucru este posibil și fiindcă astăzi aceste utilaje au diagnosticare computerizată, iar o unitate service fără programul de diagnosticare nici nu se apropie de utilaj, astfel că tu ajungi să depinzi exclusiv de un prestator de servicii și care în foarte multe situații este singurul la nivel de țară.

Să nu uităm că vorbim de utilaje scumpe, pe care nu poți azi să le cumperi și mâine să le vinzi, dar, din păcate, nici nu primești la achiziționarea utilajului un contract de service (contract primești, clauze de protecție nu conțin) care să îți ofere și ție anumite pârghii de protecție, în sensul că pot și ar trebui să existe formule prin care se stabilesc procente de creștere a serviciilor în funcție de anumite condiții, timpi de aprovizionare, tipurile de produse consumabile care ar trebui să existe permanent în depozitele de piese și multe altele.

Or, dacă ar fi existat o normă legală de reglementare în acest sens, care ar fi obligat astfel de firme să ofere pârghii de protecție și fermierilor, atunci aceștia din urmă ar fi putut fi și ei protejați și nu am fi ajuns în situația în care dacă acum cinci ani raportul costului unei reparații între piese și manoperă era de 50/50%, astăzi poate ajunge la 20/80%.

Sau poate ar fi putut exista o normă legală în care un producător să aibă mai mulți distribuitori pe piață, dar fără a le stabili regiunile în mod artificial, fiindcă tot o exclusivitate este și, la fel, împiedică exercitarea unei concurențe reale.

Ca o mică concluzie a celor două exemple de mai sus, poate ar trebui să înțelegem de ce o țară ca Franța construiește tot felul de bariere pentru a-și proteja firmele de semințe de a fi cumpărate de rivalii din piață, stimulând preluarea acestora de fel de fel de cooperative franceze sau formarea de companii noi prin fuziune între două sau mai multe firme franceze, iar acest lucru este dat de faptul că au înțeles importanța strategică a acestei industrii.

Apoi, și în cazul utilajelor poate ar trebui să ne inspirăm de la alții care și-au creat fel de fel de cooperative de mecanizare (se numesc CUMA în Franța) pentru lucrările cu utilaje scumpe, dar au organizat și service-ul aferent agreat de companiile producătoare, ceea ce pentru fermierii mici și mijlocii înseamnă prețuri mai mici, ei fiind membri ai respectivelor cooperative.

Mai există și exemplul fermierilor americani care au câștigat dreptul în instanță pentru a putea să își repare și singuri utilajele, iar firmele producătoare au fost obligate să le furnizeze informațiile necesare.

A treia cauză care a contribuit, în opinia mea, la criza actuală a sectorului vegetal este legată de lipsa sau nivelul scăzut de expertiză economică și managerială a multor fermieri.

Astfel, apar o serie de probleme cum ar fi:

A. Slaba evidență a cheltuielilor efectuate de fermă și lipsa urmăririi indicatorilor financiari, care nu permit băncilor o evaluare corectă a indicatorilor.

Foarte multe dintre fermele noastre, mai ales cele mici, nu țin contabilitate sau țin forme simplificate care nu le permit nicio analiză serioasă și pertinentă asupra rezultatelor economice, iar la multe ferme medii și mari, cei care conduc nu au nici noțiuni, dar nici nu vor să asculte de cei care se pricep și, de multe ori, se trezesc în situații-limită când foarte multe nu mai sunt de făcut.

Dar, pentru a fi înțeles mai exact ce vreau să spun, o să povestesc o situație pe care am avut-o la ferma mea. Acum câțiva ani, am avut o cultură de mazăre lot semincer afectată de secetă, iar producția a fost extrem de modestă, fapt ce a dus la înregistrarea unei pierderi foarte mari cu acea cultură. La sfârșitul anului respectiv, când se lucra la întocmirea bilanțului, am trimis draftul de bilanț să fie văzut și de analistul băncii cu care lucrez și acesta mi-a cerut să îi explic despre pierderea respectivă și dacă am documente care atestă respectiva problemă climatică. După ce am prezentat documentele doveditoare, ne-a explicat că respectiva cheltuială la cultura de mazăre lot semincer poate fi înregistrată într-un cont separat din bilanț prevăzut pentru astfel de evenimente și astfel banca înțelege că respectiva pierdere nu a fost înregistrată că tu ai fost un slab manager, ci este datorată unor cauze obiective, care nu au ținut de decizia ta managerială. Acest tip de înregistrare nu modifică rezultatul contabil și fiscal al societății, ci doar prezintă în mod corect detalii despre activitatea fermei și ajută banca să înțeleagă ce ai făcut tu, ca manager.

Trebuie să înțelegem că foarte mulți fermieri nici nu știu concret ce face contabilitatea, iar despre analiza financiară, sunt și foarte mulți fermieri medii, mari și foarte mari care nu au auzit și nici nu știu cu ce se ocupă, și, astfel, ajung să își conducă firmele în colaps, atunci când norocul și tupeul care i-a adus la acel nivel nu îi mai ajută.

B. Decizii de achiziții utilaje și/sau terenuri agricole fără legătură cu nevoia tehnică și posibilitatea economică.

De multe ori, decizia de achiziție în cazul a destui fermieri de toate mărimile este dată doar de orgoliu și grandomanie, decizie care afectează prin lipsa de lichiditate a fermelor și care, implicit, duce la pierderea discounturilor și, apoi, la plata unor dobânzi împovărătoare la achiziția inputurilor, precum motorină sau îngrășăminte, ajungând astfel să plătească dobânzi de peste 18-24% la credit furnizor, iar  la instituții financiare nebancare dobânzile depășesc și aceste plafoane în foarte multe cazuri, în condițiile în care dobânda băncilor este la 8-10%, în funcție de firmă, mărimea acesteia și bonitatea bancară.

Mă uit la foarte mulți fermieri care au investit în achiziția de teren fără să facă o corelare între cât au de plată și cât pot plăti. Asta, în condițiile în care, de exemplu, un teren cumpărat cu 8.000 euro/ha și credit bancar pe 15 ani, să spunem, la condițiile actuale de plată, ajunge ca la final să coste aproape dublu, adică 16.000 euro/ha, adică ai un cost anual de circa 1.100 euro. Or, ca tu să poți plăti acest hectar cumpărat, ai nevoie de 4-5 ha și ani buni ca producție să poți achita, fără să ai și alte investiții. Deci o fermă de 100 ha poate achiziționa maximum vreo 10-15 ha și se poate angaja la alte achiziții pe măsură ce le achită pe primele, asta, ca să poată rezista și când sunt ani slabi din punctul de vedere al producției.

Schimbând speța, avem numeroase situații când fermierii cumpără utilaje fără a fi corelate cu suprafața pe care o lucrează, pe motiv că ori sunt bani europeni și nu contează, ori fiindcă nu au cunoștințele economice de a face calcule de rentabilitate. Așa ajung să cumpere o combină nouă încântați de firme cu fel de fel de ,,cadouri otrăvite”, dar ei lucrează suprafețe mai mici de 200 ha și nu pot suporta financiar astfel de achiziții, sau fel de fel de autopropulsate, dar ei au suprafețe de teren fărâmițate și astfel fermierul pierde mai mult timp cu întinderea și strângerea lăncilor decât cu lucratul efectiv.

Ar fi multe de spus și aici, dar subiectul va mai fi abordat în mod sigur, având în vedere situația actuală, inclusiv cu propunerea de OUG privind amânarea ratelor la furnizori și bănci (astăzi, când scriu acest material, mai sunt discuții). 

C. O pregătire tehnică slabă, care nu le permite fermierilor să reziste în fața marketingului agresiv al multor firme cu produse îndoielnice în ceea ce privește calitatea sau efectul benefic asupra producției. Astfel, mulți fermieri ajung să-și umfle cheltuielile pe hectar cu fel de fel de elixire miraculoase doar pe hârtie, dar cu rezultate modeste sau deloc în practică.

Este important de spus că am început să avem segmente de produse care pot fi puse în comercializare, dar fără a le fi certificate performanțele de către organisme abilitate în acest sens, ceea ce permite existența multor, hai să spunem, păcăleli.

Ca o mică concluzie la materialul prezent, observăm că în toate cele trei grupe de cauze, lipsa reglementărilor legale este principala problemă, urmată de lipsa cunoștințelor specifice (manageriale) a jucătorilor din piață. Din păcate, chiar dacă frecvent invocăm alte țări în diferite probleme abordate, nu vrem să înțelegem că Franța este lider european în domeniu tocmai printr-o reglementare foarte detaliată, minuțioasă și riguroasă a tuturor activităților, astfel încât jucătorii au un spațiu de manevră foarte limitat din punct de vedere social, profesional sau economic.

Ne place sau nu, pe lângă reglementările legale mai sus menționate care sunt imperioase, trebuie să introducem forme de școlarizare ,,obligatorie” a fermierilor care nu au pregătire specifică în domeniu, ar trebui să reglementăm activitatea consultanților, dar pe specialități, fiindcă și aici am ajuns să avem unii pricepuți la toate și în realitate la nimic.

Nu spun că sistemul francez ar fi perfect, dar fără discuție este cel mai avansat la acest moment în Europa, lucru demonstrat și de faptul că urmăritorii, ca Belgia, Germania, Olanda, Spania sau Italia, au trecut la reforme legislative profunde care tocmai să permită maximum de rezultate ca și în modelul urmărit, respectiv Franța. În plus, încercând să și inoveze în anumite privințe, cum este Spania în domeniul asigurărilor agricole și eficiența apei de irigat, Germania în diversificarea activităților în ferme cu activități nonagricole, investiții în agrochimie și procesarea produselor agroalimentare, Italia în domeniul produselor alimentare ecologice, producția de legume și mai pot fi foarte multe exemple.

Și la noi au apărut pe ici, pe colo mici idei, rezultatele fiind încă așteptate, doar că personal nu cred într-un bum al dezvoltării, cât timp nu construim fundația, adică reglementările legale, fiindcă altfel la prima turbulență în piață, cum sunt acești ani consecutivi de secetă, ne trezim că se prăbușește tot edificiul.

Tot ceea ce noi, fermierii, suportăm acum în agricultură este consecința faptului că, în ultimii 30 de ani, am avut doar visători în ale ,,construcțiilor strategice”, dar niciodată nu am avut un specialist în ,,rezistența economică” și acum culegem rezultatele. La care se adaugă lipsurile fiecăruia dintre noi, ca fermieri.

În rest, numai de bine.

 

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024

 

CITEȘTE ȘI: Criza datoriilor din agricultură. Realități, dorințe și soluții

 

Criza agriculturii și ,,reforma lui Barbu”

 

Agricultura românească și alegerile. Sau ,,pentru cine și ce votez?”

 

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

ionel arion

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

interviu 256 ionel arion 44

 

Optimizarea costurilor

 

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

ionel.arion 2

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

 

Irigații și schimbarea planului de culturi național

 

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

interviu 256 ionel arion 22

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

 

Fără profit, reorientare

 

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

interviu 256 ionel arion 55

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

 

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

 

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

interviu 256 ionel arion 66

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

 

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

 

Încotro merge agricultura europeană?

 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

Pe 16 octombrie 2024, în prima zi de debut a Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma de 35.530.415,19 euro, reprezentând avans pentru un număr de 50.137 fermieri.

Campania de plăți în avans se derulează în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2024, perioadă în care APIA va face plăți  în valoare de 1,2 miliarde euro pentru un număr de peste 700.000 de fermieri eligibili.

Reamintim că, statele membre pot acorda plăți în avans pentru intervențiile din Planul strategic PAC 2023-2027 la nivelul procentelor de 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul intervențiilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2024. Plăţile pentru măsurile finanțate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29 decembrie 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2024

avans apia

CITEȘTE ȘI: Avansul pentru plățile directe, din 16 octombrie. S-au stabilit cuantumurile pe hectar și pe animal

 

Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, aprobate

 

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că plata avansului pentru plățile directe va începe din 16 octombrie 2024. În acest sens, MADR a publicat în transparență decizională pe site-ul instituției proiectul de Ordin pentru aprobarea în anul 2024 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

„Prin demararea plăților de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) la data stabilită, MADR își propune să asigure astfel capitalul financiar necesar pentru a permite beneficiarilor să-și elaboreze propriul plan de afaceri și program de dezvoltare pe termen scurt, în condiții de predictibilitate a nivelului sumelor pe care urmează să le primească”, transmite MADR.

Nivelul avansului este prevăzut la 70% din cuantumul plății, urmând a fi acordat pentru următoarele intervenții aferente plăților directe din Planul strategic PAC 2023 – 2027:

  • PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS);

  • PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS);

  • PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri;

  • PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil;

  • PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale);

  • PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști;

  • PD-21 Sprijin cuplat pentru venit - vaci de lapte;

  • PD-22 Sprijin cuplat pentru venit - carne de vită;

  • PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivolițe de lapte;

  • PD-24 Sprijin cuplat pentru venit - ovine-caprine.

Cuantumul maxim planificat per hectar în cazul PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) este de 98,80 euro/ha, pentru PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști, subvenția e de 102,60 euro/ha, iar în cazul PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil nivelul este stabilit la 69,76 euro/ha, prin redistribuirea fondurilor rămase disponibile în cadrul PD-05 și PD-06.

În cazul intervențiilor PD-01, PD-02 și PD-03, valoarea cuantumului per hectar la care se raportează nivelul avansului ia în calcul raportarea alocării financiare disponibile la suprafețele solicitate pentru plată în anul 2024, rezultând un cuantum maxim de 96,39 euro/ha pentru PD-0152,34 euro/ha pentru PD-02 și 42,47 euro/ha pentru PD-03.

Totodată, proiectul de ordin vizează aprobarea procentului maxim al avansului și cuantumul per cap animal la care se raportează acesta, pentru sprijinul cuplat din sectorul zootehnic. Astfel, cuantumurile maxime propuse sunt de 296,12 euro/cap în cazul PD-21190,82 euro/cap pentru PD-22160 euro/cap pentru PD-23, respectiv 12,54 euro/cap în cazul PD-24.

Screenshot 20241010 170341 Microsoft 365 Office

Screenshot 20241010 170355 Microsoft 365 Office

Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/9282-proiect-ordin-cuantum-avansuri.html.

CITEȘTE ȘI: „Creditul fermierului”, pentru plata restanțelor la furnizorii de inputuri, bănci și IFN-uri

 

Datoriile și executările se suspendă pe întregul lanț fermieri – distribuitori – producători/furnizori

 

Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, aprobate

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Mierea nu este doar un răsfăț dulce, ci este, înainte de toate, un aliment cât se poate de sănătos, cu proprietăți curative, cunoscute din cele mai vechi timpuri. Chiar dacă românii nu se situează în topul marilor consumatori de miere, sunt plasați în Top 3 producători de miere la nivelul Uniunii Europene, cu 2,3 milioane de familii de albine și o cantitate anuală de miere de aproape 30.000 de tone. Consumul intern de miere este și el în creștere, ajungând în 2023 la 1,2 kg pe cap de locuitor, mult prea puțin însă în comparație cu nivelul producției.

La nivel european, România a devenit nu doar un producător important de miere, ci și un exportator de luat în seamă, având în vedere că mai mult de jumătate din mierea produsă pleacă spre piețele externe. Ceea ce e mai greu de înțeles este faptul că România a devenit și un importator important. „Am solicitat ministrului Agriculturii să nu mai permită importurile. Am fost primii în Europa, în 2018, la producția de miere, iar ministrul Agriculturii de la acea vreme a făcut mare propagandă sectorului apicol. Dar uităm repede… Știți, miniștrii sunt vremelnici, pe când apicultura este veșnică. Albina vine de milenii și noi avem obligația să o protejăm. Suntem o țară care asigură autosuficiența pentru consum și exportăm jumătate din mierea produsă, dar, în mod ciudat, anual, importăm 4.000 – 5.000 de tone, adică aproape jumătate din mierea pe care o consumăm pe piața internă, or, acest lucru nu se justifică. Ar fi mare lucru ca acest produs natural să poată fi consumat aici, de copiii noștri. Avem Programul „Mierea în școli”, care nu funcționează nici după 17 ani de când a fost lansat. În schimb, importăm miere din Ucraina sau China de o calitate îndoielnică”, ne spune Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) din România.

Mierea de import vine la pachet cu două mari probleme: calitatea și prețul, adică ieftină și de proastă calitate. Calitatea se răsfrânge asupra consumului, pe când prețul pune în dificultate apicultorul român. Ioan Fetea nu își explică cum se poate produce un kilogram de miere cu numai 6 lei (preț de piață). „Apicultorii vor renunța, pentru că nu-ți permiți la ora aceasta să produci la asemenea prețuri. Prețurile de producție au crescut cu 30 – 40% . Kilogramul de miere din România ne costă 13 – 14 lei. Mierea din Ucraina sau din China vine la 6 lei. Păi cum să mă lupt eu, apicultor român, cu un preț de dumping? N-am cum să supraviețuiesc!”

zoo 254 mierea 2

 

Legislație permisivă cu importurile

 

Este aproape de domeniul evidenței faptul că nu poți să produci ieftin și să ai pretenția că produsul tău este 100% miere naturală. Ei bine, din acest moment, intră în scenă mierea contrafăcută. Se pare că „specialiștii” în falsificarea mierii aproape au atins perfecțiunea. Pseudomierea lor se apropie periculos de mult de gustul și consistența mierii adevărate.

Semnalul de alarmă este tras de Teodora Colțea, șef laborator în cadrul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură: „Din păcate, în ultima vreme, falsificările sunt atât de bine făcute, încât câteodată este aproape imposibil să detectăm dacă mierea respectivă are adaosuri de falsificare. Cel mai indicat și mai sigur este examenul de laborator, care poate identifica agenții de falsificare ai mierii respective. Pot fi unele modificări organoleptice, dar uneori aceste însușiri organoleptice ale mierii nu sunt afectate de falsificarea respectivă și atunci este foarte greu să-ți dai seama dacă mierea a fost falsificată sau nu”.

Se pare că analiza mierii de import este rezolvarea problemei. În România, singurele laboratoare care contează sunt cele ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Dar, atât timp cât planul și bugetul permit analiza unei legături de pătrunjel pe lună, e greu de crezut că acele 4.000 – 5.000 de tone de miere de import au fost luate cu adevărat în serios de autoritățile abilitate.

Roxana Spulber, directorul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură (ICDA), este de părere că totul pleacă de la legislație: „Cred că avem o problemă cu legislația care este destul de permisivă în ceea ce privește importurile. Autoritățile încearcă să-și facă treaba, dar personalul este insuficient pentru câtă miere se importă. Vorbim despre miere suspectată de falsificare și asta nu o putem stabili noi doar văzând-o pe rafturile magazinelor. Cel mai mult are de pierdut consumatorul, care poate că se bucură de prețul mic al mierii. De fapt, acesta ar trebui să fie primul semnal de alarmă. Nu se poate produce miere de calitate la 6 sau 8 lei/kg. Noi, ca institut, putem face analiza în laboratoarele noastre și chiar am semnalat ANSVSA atunci când am depistat miere contrafăcută, dar nu este atributul nostru, noi suntem un laborator privat. Este o chestiune reglementată de legislația în vigoare. Pe de altă parte, este o problemă și cu hipermarketurile care acceptă la raft produse pentru care nu au documente care să ateste calitatea în mod specific, or, această atestare trebuie să vină de la un laborator autorizat. Nu trebuie acceptate buletinele de analiză de import, care vin odată cu mierea. Evident, ele vor certifica o miere de calitate, deși nu este chiar așa. Ar trebui autorizat un laborator terț, un laborator neutru, să facă aceste analize”.

zoo 254 mierea 1

 

Miere care nu s-a întâlnit cu albina

 

Analiza timidă a mierii de import este o problemă care ține și de finanțarea precară, este de părere Ioan Fetea, președintele ACA. Mai mult, etichetarea mierii pare că mai degrabă maschează deficiențele de calitate decât să le scoată în evidență. „Lipsesc fondurile pentru a dezvolta laboratoare performante, așa cum au țările din Asia. Se pare că nu există interes pentru a finanța astfel de laboratoare, interesul este unul economic și atât. Pe de altă parte, etichetarea ar trebui să fie foarte simplă și să evidențieze clar țara de origine și sortimentul de miere. Abia acum s-a trezit Uniunea Europeană să recunoască, rușinos, faptul că sistemul de etichetare nu este eficient și 50% din mierea importată este adulterată. Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să nu găsească soluții să verifice calitatea mierii. Într-un borcan, ne trezim cu amestecuri de miere care provin din cinci sau șase țări. Consumatorul nu mai știe ce consumă și își pierde încrederea”, arată Ioan Fetea.

Așa cum există lapte care nu a văzut vaca, este perfect posibil să găsim și miere care nu s-a întâlnit cu albina. Supoziția este confirmată de Roxana Spulber, directorul ICDA. „Este posibil să ne punem această întrebare și să fie foarte înțeleaptă. Este o problemă, dar nu putem vorbi despre calitatea unui produs, dacă nu l-am analizat. Mierea din China, suspectăm că este falsificastă cu un sirop de orez. Probabil că această miere, provenită din China, are un traseu atât de sinuos, încât se pierde originea mierii și o identificăm ca fiind miere produsă în UE, dar la origine ar putea fi din China”, afirmă Roxana Spulber.

Nu doar mierea de import are probleme de calitate. Avem și noi „magicienii” noștri, care transformă miraculos zahărul în miere. Cel mai des se apelează la siropul de zahăr,  invertit artificial, care imită destul de bine mierea de salcâm, însă se folosește cu succes și glucoza industrială, care fie se adaugă în miere pentru a-i spori cantitatea, fie este consumată direct de albină din hrana preparată de apicultor.

Un lucru însă este cert, fără o analiză de laborator riguroasă pentru fiecare lot de miere care ajunge în țară și mai apoi pe raft, calitatea va fi mereu un motiv de suspiciune. Și, apropo de importuri, atât timp cât nu se aplică taxe pentru mierea venită din spațiul extracomunitar, apicultorul român riscă falimentul. Ambele măsuri țin de „voința” statului român. Oare ce-l împiedică să le impună?

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Zootehnie

Principalul subiect al agendei sectorului vegetal din România în acest moment îl constituie proiectul de OUG privind amânarea plății ratelor și dobânzilor către instituțiile financiare bancare și nebancare (bănci, IFN-uri și leasing), a ratelor către furnizorii de inputuri și utilități și interzicerea executărilor silite a fermierilor care au avut rate scadente neachitate în acest an înainte de adoptarea OUG-ului, sau executări care urmează a avea loc în viitor.

În subsidiar mai avem din partea ministrului Barbu promisiunea unei OUG pentru acordarea de despăgubiri, tot pentru sectorul vegetal, în valoare de echivalent 200 euro/ha, proporțional cu gradul de afectare.

Nu trebuie să mai aducem în discuție că fiecare parte a procesului, fermieri, distribuitori sau minister au argumentele și obiectivele sale, dar mai mult ca niciodată avem nevoie de poziții echilibrate, deoarece piața nu are nevoie de un ,,război”, ci are nevoie de o soluție de compromis care să permită continuarea activității.

Chiar dacă pare lipsit de importanță, totuși doresc să precizez de la început că eu, ca fermier, am deja toți furnizorii achitați, iar ratele bancare pentru acest an deja în procent de 75% au fost achitate de către ferma mea. Și spun acest lucru doar pentru simplul motiv de a fi înțeles de toată lumea, că nu am un interes direct în modul de soluționare al acestei probleme, comparativ cu alte persoane care au mai adus în discuție diverse propuneri de soluții, iar singura dorință a mea fiind ca între toate părțile să se găsească un compromis.

Dar, pentru a propune o soluție trebuie să ne aplecăm un pic asupra structurii contabile a costului unei ferme, iar de aici apoi putem vedea unde se poate interveni și cum.

Costul total al unui hectar de cultură este format din costurile directe și cele indirecte. La costurile directe avem toate cheltuielile legate de înființarea culturilor, adică costurile cu motorina, cu semințele, cu îngrășămintele, cu pesticidele, cu salariile, cu piesele și reparațiile utilajelor și la final costurile cu arenda.

Costurile indirecte sunt reprezentate de costurile financiare (dobânzi, comisioane bancare), costurile cu amortismentul (recuperarea investițiilor făcute cu utilaje, clădiri, etc), asigurările culturilor și ale patrimoniului și alte cheltuieli directe (impozite locale, cheltuieli cu personal TESA, cheltuieli cu telefoane, licențe calculator, autorizații, PSI, SSM, etc).

De precizat că, aceste cheltuieli sunt pentru fermierii care respectă legea, ăia câți sunt, dar pe viitor cei care vor citi și înțelege acest material sau altele asemănătoare vor putea să aprecieze altfel lucrurile citite, în comparație cu cele enunțate de fel de fel de „filozofi ai agriculturii” care vin cu fel de fel de costuri, dar nici de ei știute sau înțelese, doar auzite pe la colțuri.

La acest moment, dacă vorbim de o tehnologie minimum-till la cultura de grâu, costurile cu aceste inputuri până la momentul recoltării sunt, la modul orientativ în ferma mea, dar cu mențiunea că sunt diferențe între ferme în funcție de tehnologie, de calitatea terenului și planul de fertilizare, teren irigat sau neirigat, arendă mai mare sau mai mică și multe altele, astfel:

  • Motorină pentru lucrări de înființare și recoltare – 59 litri/ha

  • Motorină pentru irigat 3 udări – 80 litri/ha

  1. Cost motorină - Total 139 litri/ha la un cost de 5,5 lei/litru (fără TVA) = 765 lei/ha motorina (include și transport apă, îngrășăminte, semințe, încărcător);

  2. Cost salarii de 660 lei/ha – la o suprafață de 640 ha avem trei mecanizatori, doi la pază sistem irigații, un paznic la fermă, eu cu de toate ca activități, la fel și soția, pentru administrativ;

  3. Cost sămânța de grâu - 400 lei/ha (sămânță produsă de mine din sămânță de bază achiziționată);

  4. Cost îngrășăminte775 lei/ha (adică 130 kg DAP/ha la cost de 3.035 lei/to fără TVA și 200 kg uree la cost de 1.900 lei/to fără TVA totul la cash);

  5. Cost pesticide 338 lei/ha, care include două insecticide de contact, două fungicide și un erbicid pentru dicotiledonate (din motive publicitare nu pot da numele, dar produse bune,însă nu ultimul trend);

  6. Cost cu piesele, reparații și aprovizionarea 204 lei/ha.

Costuri directe fără arendă – 3.040 lei/ha

     7. Cost cu arenda940 lei/ha (asta deoarece 40% din teren este proprietatea fermei, arenda fiind în realitate de 1.500 kg grâu/ha).

Costuri directe cu arenda inclusă – 3.980 lei/ha

Costurile indirecte ale fermei, în sumă totală de 2.533 lei/ha, sunt constituite astfel:

  1. Cheltuieli indirecte243 lei/ha (impozite locale, licențe, chirii, salarii TESA, etc);

  2. Dobânzi600 lei/ha, în condițiile în care acestea au crescut de la 3,5% în 2019 la 8,3% în prezent;

  3. Asigurări90 lei/ha;

  4. Amortisment600 lei/ha.

Aici, o mică mențiune răutăcioasă, cei care vor să își dea cu părerea asupra costurilor la diferite culturi, dacă tot o fac, să o facă transparent ca niște profesioniști, adică să o facă defalcat ca în formula de mai sus, astfel încât oricine să poată aprecia dacă este sau nu corect.

Văd, din păcate, pe rețelele de socializare sau chiar în presă, fel de fel de ,,specialiști calificați la locul de muncă” care aruncă fel de fel de rezultate, dar fără să prezinte și argumentele în sprijinul celor afirmate.

Revenind la problemele noastre, să ne ocupăm cum se pot ajuta fermele care au înregistrat pierderi din cauza secetei, și ne oprim întâi asupra costurilor directe care fără arendă sunt undeva la 3.000 lei/ha.

Dacă luăm în calcul o suprafață care are grad de calamitate de 100%, vom avea teoretic situația în care circa 1.000 lei/ha vor fi recuperați din despăgubirile acordate de guvern, apoi încă vreo 1.000 lei/ha vor fi recuperați din valoarea subvențiilor și aproximativ 1.000 lei/ha la care se mai adaugă și arenda vor rămâne descoperiți, aici fermierul va trebui să găsească formule de acoperire a acestora. Această ultimă sumă poate teoretic fi acoperită prin negocierea unor restanțe cu furnizorii de inputuri, sau prin amânarea plății impozitelor locale, prin obținerea unor credite tip Creditul Fermierului, dar asta doar pentru fermierii care au bonitate bancară și care nu au consumat ajutorul de minimis de 280.000 euro.

 

Propunerea 1

 

Pentru a putea fi convinși distribuitorii de inputuri de a fi flexibili în negocierea unor amânări la plată a unor scadențe, cred că ar conta dacă în OUG-ul privitor la acordarea de despăgubiri va fi prevăzut că sumele cuvenite de fiecare fermier afectat de secetă, acesta le va primi ca vouchere, care vor putea fi folosite doar în achitarea de inputuri gen semințe, pesticide, îngrășăminte și motorină, care au fost achiziționate în trecut sau vor fi achiziționate în viitor. Astfel, distribuitorii vor avea garanția că sumele acordate drept despăgubiri către fermieri vor intra efectiv în sistem și nu vor fi cheltuite în alte scopuri.

 

Propunerea 2

 

În vederea asigurării unor sume de bani necesare acoperirii costurilor care depășesc valoarea despăgubirilor și a subvențiilor, se poate lua în calcul acordarea de credite cum ar fi Creditul Fermierului, dar cu o durată mai lungă de cinci ani, poate undeva la 7-8 ani, tocmai pentru a da timp de redresare pentru ferme. Propunerea MADR de a extinde folosința acestor credite și pentru plata unor rate la credite anterioare cred că este pozitivă cu condiția să fie bine implementată și cât mai rapid.

Doar că aici trebuie să avem în vedere că băncile evaluează bonitatea solicitanților în conformitate cu prevederile regulamentului BNR, iar simpla existență a unor garanții nu este suficientă pentru a se acorda un credit, deoarece băncile nu sunt agenții imobiliare.

Or, din punct de vedere financiar fermierii care sunt în al doilea sau al treilea an de secetă, în mod cert nu mai au indicatori (așa cum sunt stabiliți astăzi) care să certifice bonitate bancară și implicit nu vor obține credit indiferent ce garanții ar avea.

De aceea, cred că se impune o discuție cu BNR pentru a se acorda derogări de la regulamente pentru modul de calcul al indicatorilor fermelor afectate de secetă, pentru o durată de 90-120 de zile, tocmai ca aceste ferme să aibă timp să acceseze credite.

 

Propunerea 3

 

Mergând mai departe cu analiza, consider că pentru cheltuielile indirecte ar trebui să avem în vedere că valoarea principală este reprezentată de credite (amortisment) și dobânzi, ori astea pot fi acoperite prin amânarea la plată a ratelor și dobânzilor propusă prin draftul de OUG de către MADR, formulă care a mai fost aplicată și în pandemie.

Că poate formularea motivației OUG-ului mai trebuie completată și modificată pot înțelege, dar formula nu mai este o noutate și teoretic cum a mers prima dată ar trebui să meargă și acum.

 

Propunerea 4

 

Un procent acceptabil care să fie luat în calcul pentru acordarea de amânări la plata creditelor, dobânzilor și a ratelor la furnizori, eu, personal, le-aș lua în calcul de la un grad echivalent de afectare 100% pentru cultură pentru un minim 30% din suprafață (exemplu: la 100 ha de cultură trebuie să am 30 ha afectate în procent de 100% sau orice altă formulă echivalentă. Prin formulă echivalentă înțelegem dacă din 100 ha am 50% afectate 60%, înseamnă că am 30 ha, adică 30% afectate 100%).

Procentul este același cu sistemul asigurărilor care iau în calcul să ai o pagubă mai mare de 30% pentru a fi despăgubit, aspect prins și în regulamentul european.

Procentul de amânare pentru fiecare solicitare în parte (la bănci, IFN-uri, distribuitori) ar trebui să fie egal cu gradul de afectare mediu pe fermă, adică dacă am 70% din suprafață afectată 100%, pot să amân fiecare datorie în parte în procent de 70%, ceea ce înseamnă în opinia mea o formulă echitabilă, atât cât poate fi în astfel de condiții.

 

Propunerea 5

 

Pentru a face suportabile toate aceste măsuri pe filieră, cred că se impune o discuție și cu Ministerul Economiei, astfel încât amânările stabilite mai sus, să fie suportate 50%-50% între distribuitori și producători, acolo unde există acest lucru. Astfel, dacă un fermier amână 1.000 lei dintr-o datorie pentru semințe, aceasta să fie suportată jumătate-jumătate între distribuitor și producătorul de sămânță.

 

Propunerea 6

 

Distribuitorii și producătorii să fie și ei eligibili pentru un credit după modelul Creditul Fermierului, cu garanții de stat pentru o durată de 3-5 ani, pentru depășirea problemelor din lanțul de aprovizionare.

Eu nu susțin că nu ar putea fi și alte măsuri care să ajute depășirea impasului de acum, doar că ar trebui formulate urgent și implementate și mai rapid. În mod cert povara acestor măsuri trebuie împărțită cât mai echitabil și, mai mult, trebuie cu această ocazie să implementăm și un mecanism de gestiune a riscului, unde pornind de la propunerea ministrului Barbu de a face o asigurare de secetă pe baza firmei de asigurări a Eximbank (asta până când și alte firme de asigurări ar intra în joc).

 

Propunerea 7

 

Implementarea unui sistem de asigurări în trepte după cum urmează:

  • O asigurare obligatorie unde valoarea primei de asigurare va fi constituită din cei 3% reținuți din valoarea subvențiilor, la care se adaugă sume din fonduri europene și naționale, iar valoarea asigurată să fie de maximum 1.000-1.500 lei/ha;

  • O asigurare opțională, pentru cei care doresc, prin care să plătească diferența de primă de asigurare, iar valoarea asigurată să crească de la cei 1.000-1.500 lei/ha, de la punctul anterior, la 2.500-3.000 lei/ha, adică valoarea asigurată opțional să fie de 1.500 lei/ha;

  • Asigurarea opțională pentru secetă de la punctul anterior va fi posibilă doar pentru acei fermieri care își asigură respectivele suprafețe și pentru celelalte riscuri, ca înghețuri, incendii, furtuni și ploi torențiale, etc.

CONCLUZIE

Nu susțin că aceste propuneri ar fi cele mai bune sau perfecte, sunt sigur că pot fi îmbunătățite, dar constituie o bază de discuție și pot duce la depășirea crizei în care ne aflăm. Și, totodată, ar pune și bazele unor soluții pentru viitor.

În rest, numai de bine.

 

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

sg

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

Pentru Campania 2024 este alocat aproximativ un miliard de euro, iar Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face toate eforturile pentru a demara plata avansurilor începând cu 16 octombrie, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

În cadrul Campaniei 2024 se vor acorda avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cazul sprijinului acordat în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală și intervențiilor de mediu și climă, ca urmare a derogării Comisiei Europene.

„Am solicitat Comisiei Europene și am primit acordul pentru ca și în această toamnă fermierii români să beneficieze de o valoare a avansului crescută. Am avut în vedere să venim în sprijinul fermierilor, pentru a-i ajuta să depășească mai ușor problemele de lichidități cu care confruntă. Începând cu luna iulie, am solicitat cu fiecare ocazie Comisiei Europene creșterea valorii avansurilor pentru fermierii din țara noastră pentru a le oferi sprijinul necesar în pregătirea noului an agricol”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În Capitala Ungariei a avut loc, în perioada 8-10 septembrie 2024, Reuniunea Informală a Miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment organizat de Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene, a cărei prioritate este o viitoare Politică Agricolă Comună axată pe fermieri.

În contextul provocărilor recente cu care s-au confruntat fermierii, cum ar fi evenimentele meteo extreme cauzate de schimbările climatice, costurile ridicate ale inputurilor, efectele negative ale războiului sau perturbările pieței cauzate de creșterea importurilor din ţări terțe și având în vedere cerințele tot mai stricte ale standardelor Uniunii Europene, Președinția ungară a UE a lansat o dezbatere a Consiliului privind Politica Agricolă Comună post-2027, pentru a cunoaște așteptările miniștrilor și a sprijini Comisia Europeană să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027. Prin urmare, au fost analizate măsurile de sprijin ce urmează a fi implementate în perioada următoare pentru producătorii agricoli europeni. 

În cadrul intervenției sale, referitor la principalele instrumente din cadrul celor doi piloni în perioada post 2027, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a evidențiat necesitatea unui buget mai consistent alocat PAC pentru viitorul exercițiu financiar, adaptat unui nivel echitabil al plăților directe, prin aplicarea principiului convergentei externe, dar și pentru a compensa fermierii pentru aplicarea unor condiționalități de mediu sporite.

Totodată, a fost subliniată importanța identificării unei formule prin care toate statele membre să aibă un nivel similar al plății directe. Flexibilizarea cadrului legislativ, o mai mare libertate acordată țărilor membre UE, precum și identificarea de mecanisme de finanțare și creditare avantajoase pentru a permite fermierilor introducerea inovării și a noilor tehnologii în cadrul exploatațiilor agricole au reprezentat alte elemente din cadrul intervenției lui Florin Barbu.

În ceea ce privește contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor, România a susținut că stabilirea ambițiilor de mediu trebuie să țină cont de nevoia de a menține competitivitatea sectorului agricol. Astfel, a fost solicitată existența unei perioade de tranziție pentru implementarea elementelor de noutate introduse, care implică o serie de condiții suplimentare, astfel încât fermierii să se poată adapta la noile cerințe.

Referitor la revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor, s-a reliefat necesitatea unei alocări financiare consistente atribuite rezervei de criză, precum și a unor instrumente eficiente de susținere a fermierilor în contextul crizelor. În egală măsură, pentru a putea valorifica aceste instrumente disponibile la nivelul PAC, a fost propusă oportunitatea creării unei rețele la nivelul statelor membre în cadrul căreia să fie prezentate modele de bune practici cu privire la instrumentele de gestionare a riscurilor, precum și schimburi de opinii pentru a permite o îmbunătățire a implementării acestor instrumente.

Ministrul român al Agriculturii a mai solicitat urgentarea distribuirii fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor, regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Pagina 1 din 11

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista