Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în secțiunea Transparență decizională, a fost postat, pe 14 februarie 2023, proiectul de ordin privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile şi modul de implementare a intevențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)–c) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat.
„Pentru continuarea efectuării de plăți neîntrerupte către fermieri și alți beneficiari, din fondurile Uniunii Europene și de la bugetul de stat, în cuantumurile alocate României pentru perioada 2023-2027, conform Planului Strategic PAC 2023-2027 este necesară crearea unui nou cadru juridic la nivel național, având în vedere că perioada reglementată prin OMADR nr. 45/2021, respectiv anii 2021 și 2022, s-a încheiat la 31 decembrie 2022”, transmite MADR.
Fermierii care depun la APIA cererea de plată pentru intervențiile de plăți aferente domeniilor vegetal și zootehnic prevăzute în Planul Strategic, începând cu 1 martie 2023, trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate, condițiile/cerințele generale și condițiile/cerințele specifice prevăzute de prezentul ordin.
Reamintim că, în perioada 2023-2027, România beneficiază de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), de 9,78 miliarde euro pentru:
Sprijinirea tranziției către o agricultură durabilă;
O ambiție crescută în ceea ce privește acțiunea în domeniul mediului și al schimbărilor climatice, comparativ cu perioada anterioară de programare;
Respectarea unor cerințe obligatorii, mai puternice ce vizează standardele pentru bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 1.571/2022 s-a creat baza legală pentru elaborarea legislației secundare, care vizează criteriile de eligibilitate, condițiile/cerințele generale și condițiile/cerințele specifice, precum și modul de implementare pentru următoarele intervenții care se aplică în agricultură:
Sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității;
Sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri;
Schemele pentru climă, mediu şi bunăstarea animalelor;
Schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal, pentru culturile: soia, lucernă, leguminoase boabe pentru industrializare (mazăre boabe, fasole boabe şi fasole păstăi), orez, sămânță de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, legume cultivate în camp (tomate, castraveţi, ardei, vinete), legume cultivate în sere și solarii (tomate, castraveţi, ardei, vinete), fructe pentru consum în stare proaspătă/procesare (prune, mere, cireşe, vişine, caise, piersici) și semințe pentru plante furajere;
Schema de sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru crescătorii de animale din speciile bovine (vaci de lapte, taurine de carne, bivoliţe de lapte.), ovine, caprine și crescătorilor de viermi de mătase;
Ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturi amplasate pe teren arabil (ANT 1), in pentru fibră - ANT 2, cânepă pentru fibră - ANT 3, tutun - ANT 4, hamei - ANT 5 și sfeclă de zahăr - ANT 6;
Ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic astfel: schema decuplată de producție în sectorul lapte bovine, schema decuplată de producție în sectorul carne bovine și schema cuplată de producţie în sectorul ovine/caprine.
Condițiile de acordare a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal sunt identice cu cele pentru acordarea plăților naționale directe complementare aferente anului 2013, potrivit prevederilor art. 147 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115.
Condițiile specifice de acordare a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic sunt identice cu cele pentru acordarea plăților naționale directe complementare aferente anului 2013, cu excepția perioadei de referință pentru ANT lapte, care a devenit anul 2018, precum și a datei de referinţă pentru ANT carne, care a devenit 31 ianuarie 2018.
Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării în dezbatere publică a proiectului de act normativ, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Proiectul de ordin poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5639_9b032eeadf69363ad37ce9922798176b.html
Marți, 16 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc noi discuții privind Planul Național Strategic (PNS). S-au abordat următoarele subiecte: proiectul de ordin pentru aprobarea normelor privind condiționalitatea aplicabilă PAC 2023-2027 și a principalelor definiții aplicabile plăților directe, sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, plata redistributivă, sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.
În perioada 2014 – 2020, România a beneficiat de un plafon pentru plățile directe de aproximativ 10,85 miliarde euro. Pentru perioada 2021-2027 bugetul aferent plăților directe va fi de 13,7 miliarde euro, cu aproximativ 3 miliarde euro mai mult. „Din aceștia, 3,81 miliarde euro vor fi utilizați în cadrul perioadei de tranziție 2021-2022, urmând ca restul de 9,98 miliarde euro să fie utilizați prin intermediul viitorului PNS în perioada 2023-2027. Practic, avem în cinci ani aproape cât am avut în cealaltă perioadă 2014-2020. Din acest buget, aproximativ 199 milioane euro vor fi transferați către bugetul Pilonului II pentru a finanța intervenția referitoare la instalarea tinerilor fermieri, astfel că va rămâne un plafon pentru plăți directe de aproximativ 9,7 miliarde euro”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Șeful MADR adaugă că regulamentul prevede unele condiționalități privind utilizarea acestui buget. „Minimum 25% trebuie redirecționat către eco-scheme, minimum 10% trebuie redirecționat către plata redistributivă, maximum 13% din plafon către sprijinul cuplat, valoare care poate fi majorată cu 2% în cazul sprijinului cuplat pentru culturile proteice.”
Plecând de la aceste condiționalități, punctează ministrul, bugetul care rămâne pentru sprijinul de bază va fi de aproximativ 4,79 miliarde euro, bugetul alocat eco-schemelor se va ridica la aproximativ 2,44 miliarde euro, cel alocat sprijinului redistributiv se va ridica la aproximativ 0,97 miliarde euro, iar bugetul total pentru sprijinul cuplat se va ridica la aproximativ 1,46 miliarde euro.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până miercuri – 27 octombrie 2021, a autorizat la plata în avans suma de 745,29 milioane de euro pentru un număr de 546.158 de fermieri. Aceasta reprezintă 70.89% din numărul fermierilor care sunt eligibili la plata avansului.
„Suntem onorați ca prin contribuția fiecărui angajat al APIA să sprijinim agricultura românească într-o perioadă plină de provocări”, declară Adrian Pintea, director general APIA.
Mai jos, situația concretă a sumelor autorizate la nivelul fiecărui centru judetean APIA, până în prezent.
Reamintim că, pe 18 octombrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a dat startul Campaniei de plăți în avans 2021.
Schema de plată unică pe suprafață este în valoare de 95,4751 euro/ha.
Plată redistributivă pentru primul interval: 1-5 ha inclusiv este 5 euro/ha, iar pentru al doilea interval: 5-30 ha inclusiv este 48,1457 euro/ha.
Plata pentru înverzire are valoarea de 57,8931 euro/ha.
Plata pentru tineri fermieri este de 40,4514 euro/ha.
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic categoria ovine (SCZ - ovine) este de 17,2430 euro/cap animal.
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria caprine (SCZ – caprine) este de 17,2430 euro/cap animal.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că a postat în dezbatere publică pe site-ul propriu proiectul de hotărâre de guvern privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă; al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta; al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu; al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic - speciile ovine și caprine.
Cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, pentru anul de cerere 2021:
Schema de plată unică pe suprafaţă - 95,4751 euro/ha;
Plata redistributivă pentru intervalele: între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1457 euro/ha;
Plata pentru înverzire - 57,8931 euro/ha;
Plata pentru tinerii fermieri: 40,4514 euro/ha.
În ceea ce privește plata directă pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine pentru anul 2021, plafonul este de 71.300.000 de euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 16,55 euro cap ovină/caprină.
Beneficiarii acestor forme de sprijin sunt peste 800.000 de fermieri.
Începând cu data de 18 octombrie 2021, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-o proporție de maximum 70%, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient.
„Plățile în avans care se pot acorda începând cu data de 18 octombrie 2021 asigură capitalul financiar necesar pentru lucrările specifice din toamnă și permit beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze programul de dezvoltare pe termen scurt, motiv pentru care a fost elaborat acest proiect de act normativ”, precizează APIA.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Guvernul a adoptat HG nr. 819/2020 privind stabilirea pentru anul 2020 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.
Astfel, cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal sunt:
Schema de plată unică pe suprafaţă - 98,7381 euro/ha (total schemă: 974.939.000 euro);
Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1053 euro/ha (total schemă: 104.163.000);
Plata pentru înverzire - 57,8245 euro/ha (total schemă: 570.959.000 euro);
Plata pentru tinerii fermieri - 36,6119 euro/ha (total schemă: 20.547.000 euro).
De asemenea, plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71.300.000 euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.
De aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 de fermieri.
Începând cu 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic în proporție de maximum 70%. „Avansul poate fi achitat după finalizarea controalelor administrative, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient”, precizează un comunicat APIA.
Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă, se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pentru anii 2020 și 2021.
Ministrul Agriculturii Adrian Oros a afirmat că țara noastră susține plafonarea voluntară şi plata redistributivă, astfel încât să poată fi sprijinite mai mult fermele de familie, acesta fiind un obiectiv prioritar al conducerii MADR, ca și dezvoltarea procesării produselor agricole.
Afirmația a fost făcută miercuri, 19 februarie 2020, în cadrul întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii, cu E.S. Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București, acesta fiind însoțit de atașatul pentru agricultură și mediu - Tibor László Sándor. Alături de ministrul Oros s-au aflat secretarul de stat Aurel Simion, precum și directorul general al Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale – Roxana Zarma.
Întâlnirea a vizat consolidarea cooperării bilaterale între cele două state și în cadrul Uniunii Europene, discuția fiind premergătoare întâlnirii care va avea loc între ministrul Adrian Oros și omologul său ungar, István Nagy, în 29 februarie 2020, la Cluj, unde ministrul român va fi însoțit de Robert Chioveanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Cu această ocazie, vor fi abordate subiecte de interes comun pentru ambele țări, precum: evoluția Pestei Porcine Africane și a gripei aviare pe teritoriul României și al Ungariei și identificarea de soluții pentru a ține în frâu aceste boli; modul de funcționare a Camerelor Agricole în Ungaria și posibilitatea implementării unui sistem similar în țara noastră; noua Politică Agricolă Comună cu accent pe Pactul Verde European „Green Deal”, precum și menținerea Sprijinului Cuplat și a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii; problema plafonării voluntare.