Aplicarea corectă a tratamentelor de iarnă ușurează munca pomicultorului, asigurând încă din anotimpul rece o igienă corespunzătoare pomilor. Aceste tratamente se fac cu scopul diminuării rezervei biologice a bolilor și dăunătorilor care iernează sub diferite forme (ouă, larvă sau adult).
Primul tratament se poate începe cu stropirile așa-zise „în albastru”, folosind fungicide cuprice care pot fi formulate ca pulberi umectabile (PU, WP), granule dispersabile (GD, WG), soluție lichidă (SL) și altele. Aceste fungicide au acțiune preventivă și curativă și combat: rapănul, monilioza, focul bacterian la semințoase (măr, păr), precum și ciuruirea frunzelor la cireș și bășicarea frunzelor la piersic.
Pot fi luate în considerare unul din următoarele produse pentru primul tratament: Alcupral 50 PU în concentrație de 0,3% la semințoase și 0,2%la sâmburoase; Champ 77 WG în concentrație de 0,2%; Zeamă Bordeleză TIP MIF (pulbere umectabilă) în concentrație de 0,5%.
Al doilea tratament se face pentru combaterea dăunătorilor care iernează în crăpăturile ramurilor și tulpinilor sau la baza mugurilor, cum ar fi: larvele păduchelui San Jose, păduchele lânos, ouăle de acarieni, afide, păianjeni, larvele moliilor, fluturele cu abdomenul auriu, dar și gărgărița florilor de măr, în stare adultă.
Pentru combaterea dăunătorilor se folosește uleiul horticol combinat cu un insecticid care acționează prin intoxicare și asfixierea larvelor și ouălor. Produsele recomandate sunt: Confidor OIL în concentrație de 1,5% sau Nuprid OIL - 1,5 % sau Emerite OIL – 1,5%.
Se poate face și al treilea tratament cu zeamă sulfocalcică sau sulf muiabil contra făinării, cu precădere la măr (soiul Ionatan).
Stropirile trebuie să se facă în zile liniștite, fără vânt, în ferestrele calde din lunile februarie și martie, sau când temperaturile sunt de 4-50C. Stropirea pomilor se face prin îmbăiere, fără curgerea soluției de pe tulpini la sol.
Pomicultorii trebuie să fie atenți la următoarele:
Respectarea cu strictețe a concentrațiilor prescrise;
Folosirea echipamentului de protecție adecvat (mască, mănuși, ochelari);
Respectarea normelor impuse de mediu în ceea ce privește poluarea solului și a apei;
Respectarea măsurilor de igienă și de protecția muncii.
Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2025Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Agricultura rămâne la terapie intensivă
Tratamentul de iarnă în pomicultură, cu Yagos și Mospilan OIL
Fructele sunt daruri ale naturii ce ne țin sănătoși, ne aduc plăcerea gustului și ne înfrumusețează peisajele acolo unde pomii creează un tărâm de poveste în perioada înfloritului. Însă, aceste beneficii vin cu un efort considerabil pe care pomicultorii îl fac pentru a recolta fructe sănătoase, cu un aspect frumos.
Spre deosebire de cultura mare, unde fermierii opresc lucrările atunci când vine iarna și pornesc în câmp primăvara, când vremea permite acest lucru, pomicultorii acordă o atenție deosebită și fac tratamente inlcusiv iarna, pentru controlul dăunătorilor și al bolilor.
Primul tratament din iarnă are rolul de a combate unii dăunători cum ar fi: păduchele din San Jose, afidele și păianjenul roșu în diferite forme de dezvoltare.
Tratamentele aplicate la momentul optim, cu produse eficiente, ne ajută să menținem dăunătorii sub pragul economic de dăunare (PED), să avem un cost de producție eficient și să recoltăm fructe de o calitate superioară.
Summit Agro România recomandă două soluții pentru tratamentul din iarnă în repaus vegetativ: insecto-acaricidul Yagos (ulei de parafină) și pachetul comercial Mospilan OIL, ce conține insecticidul japonez consacrat Mospilan 20 SG (omologat în România pentru a fi utilizat ca tratament de iarnă) și adjuvantul pe bază de ulei de rapiță Toil.
Yagos - caracteristici, recomandări și precauții
Insecto-acaricid pe bază de ulei parafinic rafinat superior;
Este certificat pentru agricultura ecologică;
Condiționat sub formă de picături fine dispersate în apă;
Formează pe plantă o peliculă care blochează dezvoltarea ouălor și larvelor;
Inofensiv pentru prădătorii acarienilor și pentru buburuze.
Tratamentul cu Yagos se recomandă să se facă în timpul repausului vegetativ, în perioada ianuarie-februarie sau început de martie, în zile însorite, fără vânt, când temperatura aerului depășește 5-7°C. Doza recomandată pentru semințoase și sâmburoase este de 0,75-1,0 L/hl.
Atenție, însă, nu aplicați produsul mai devreme de 40 zile de la aplicarea produselor pe bază de sulf. La sâmburoase, aplicați produsul înaintea deschiderii mugurilor (BBCH 53), iar la semințoase înaintea deschiderii primilor muguri florali.
Pachetul comercial Mospilan OIL
Caracteristici:
Acţiune complexă asupra dăunătorilor. Întrucât scutul protector al larvelor păduchelui din San Jose este din ceară, insecticidele simple nu îl pot penetra și nu au capacitatea de a combate insecta.
Efectul Mospilan Oil asupra dăunătorilor este de:
- otrăvire prin ingestie sau penetrare în corpul insectei;
- acoperire uniformă a ouălor și larvelor și distrugerea acestora prin otrăvire sau asfixiere;
- imobilizare a formelor larvare.
Protecție de lungă durată. Prin distrugerea formelor hibernante se înlătură atacul și daunele produse pomului la începutul vegetației. Astfel, se creează economii în programul de tratamente cu insecticide, prin eliminarea altor tratamente ulterioare ce ar trebui făcute dacă nu s-ar combate insectele hibernante prin tratamentul de iarnă.
Selectivitate înaltă asupra faunei utile. Combinația Mospilan 20 SG + Toil este prietenoasă cu mediul și entomofauna utilă. Prin tratamentele convenționale, odată cu dăunătorii, sunt afectate uneori și insectele folositoare. Crearea, încă de la începutul perioadei de vegetație, a unui dezechilibru în ecosistem, prin înlăturarea prădătorilor și paraziților naturali, poate avea ca rezultat înmulțirea rapidă a insectelor dăunătoare și implicit creșterea numărului tratamentelor de combatere a lor, ceea ce duce, în final, la creșterea costurilor.
Nu dă efecte de fito-toxicitate. Se știe că uleiul mineral este foarte asfixiant și nu se poate folosi după pornirea pomilor în vegetație. Cu Mospilan OIL, ce conține adjuvant pe bază de ulei de rapiță, perioada de efectuare a tratamentelor este mult mai mare.
Recomandări de utilizare:
Tratamentul cu Mospilan 20 SG + Toil se aplică la sfârșitul repausului vegetativ - începutul dezmuguritului, corespunzător fazelor fenologice de „urechiușe de șoarece” la măr și de „buton verde” la prun.
Temperatura aerului trebuie să fie mai mare de +4°C, iar cantitatea de soluție folosită la hectar va fi între 1000-1500 L, în funcție de talia pomilor. Doza de utilizare este de 0,450 kg/ha Mospilan 20 SG + 0,5% Toil.
Amestecul se poate face direct în rezervorul pompei de stropit. Se pune până la jumătate apă, se adaugă cantitatea de Toil, apoi se adaugă Mospilan 20 SG și se completează rezervorul cu apă, până la umplere. Se va urmări o acoperire cât mai uniformă a ramurilor şi tulpinii, fără a produce şiroiri.
Important, pentru tratamente utilizați doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.
Pentru mai multe detalii despre Yagos sau pachetul comercial Mospilan Oil, cât și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România sau vizitați site-ul: www.sumi-agro.ro.
Material furnizat de Summit Agro România
CITEȘTE ȘI: Protecția fungică a pomilor fructiferi în repaus vegetativ și în vegetație
SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model
O soluție pentru terenurile sărace, măceșul
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Despre cercetarea agricolă din România se tot vorbește că-i în declin, că nu există real. Vrem să demonstrăm contrariul, iar subiectul interviului de față realizat cu dr. ing. Cătălin Oltenacu este unitatea pe care acesta o conduce din poziția de director, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, care funcţionează în subordinea Academiei de Ştiințe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișeşti” și în directa coordonare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești -Mărăcineni (Argeș).
„Acesta este rolul nostru, de a gândi, de a cerceta, de a găsi soluţii, tehnologii pe care să le diseminăm în faţa fermierilor.”
Reporter: Care este situaţia cercetării din pomicultură?
Cătălin Oltenacu: Există voci care afirmă că cercetarea românească nu se află într-o stare tocmai bună. Da, aşa a fost o perioadă destul de lungă. Motivul principal îl ştim cu toţii, cauzat de faptul că eram subfinanţaţi. Însă, odată cu reorganizarea anumitor unităţi de cercetare, vorbesc acum la nivel naţional, unităţile s-au reorganizat, s-au modernizat, au început să-şi achiziţioneze echipamente, aparatură nouă. Iată că uşor-uşor unitățile de cercetare au început să reintre pe făgaşul normal, de fapt acolo unde ne este locul, şi să încercăm cu cercetătorii pe care-i avem, şi aici o să fie un subiect pe care o să-l discutăm, să abordăm anumite proiecte, anumite teme de cercetare şi să încercăm să le transpunem în proiecte pe care ulterior să le diseminăm în faţa fermierilor. Că, de fapt, până la urmă acesta este rolul nostru, de a gândi, de a cerceta, de a găsi soluţii, tehnologii pe care să le diseminăm în faţa fermierilor.
„Robo-Fermier” și „Hortivoltaic”, în sprijinul pomicultorilor
Reporter: Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa este printre puținele din țară care a accesat ceva fonduri nerambursabile...
Cătălin Oltenacu: Încercăm să nu ratăm nimic. Am accesat o sumedenie de proiecte, de măsuri, de submăsuri, începând cu cele finanţate de AFIR şi nu mai vorbesc de cele finanţate direct de Ministerul Agriculturii prin programele ADER. Acolo avem trei proiecte, într-unul suntem lideri de proiect, în două suntem parteneri, şi dezvoltăm împreună cu colegii din reţeaua pomicolă proiecte de cercetare pe diferite domenii de interes.
În ceea ce priveşte accesarea proiectelor europene este o ţintă pe care mi-am propus-o încă de la început, nu vă ascund faptul că în momentul de faţă avem patru proiecte, deja l-am depus şi pe al cincilea, trei sunt în implementare, unul în evaluare şi unul l-am depus recent, de câteva luni. Sunt proiecte interesante, chiar am avut pe submăsura 16.1A un proiect foarte interesant în care am gândit, am creat şi am pus bazele primului robot care poate lucra în pomicultură, l-am şi denumit foarte frumos, Robo-Fermier. Un robot care lucrează, poate avea o grămadă de accesorii conectate la el şi poate desfăşura activitatea într-o plantaţie pomicolă fără probleme. De unde a pornit această nevoie? De la lipsa forţei de muncă...
„Dacă nu vii cu ceva inovativ, nu ai ce căuta pe piaţă.”
Reporter: Cea care trebuie să facă lucrările de bază.
Cătălin Oltenacu: Bineînţeles, lucrările de bază, nu să facă lucrări complicate. Dar lucrările de bază se pot face, fără doar şi poate. Este un proiect de suflet, este un proiect la care am muncit foarte mult şi iată că în momentul de faţă avem o satisfacţie, în sensul că acest robot a fost apreciat inclusiv de către evaluatorii OCDE, cei ai Organizaţiei de Cercetare-Dezvoltare Economică care au venit să facă raportul de ţară pentru România.
Un alt proiect foarte interesant, un proiect la care, de asemenea, ne implicăm foarte mult, este proiectul pe care noi l-am denumit sugestiv „Horti-Voltaic”. Ce înseamnă acest lucru? Încercăm, pe anumite specii, să venim cu nişte panouri fotovoltaice de o anumită transparenţă, acum suntem în faza de cercetare în care pe anumite sisteme de transparenţă încercăm să vedem impactul asupra culturilor. Ele vin şi efectiv acoperă cultura. Noi avem experienţă pe căpşuni şi primele rezultate sunt chiar foarte interesante, în sensul în care mare parte din plante au reacţionat extraordinar de bine sub aceste panouri, comparativ cu martorul care nu a fost protejat. Situaţia sub aceste panouri este foarte bună, începând de la înmagazinarea apei, de la reacţia plantei, de la senzoristica pe care noi am montat-o şi avem deja date furnizate care sunt foarte interesante şi încercăm acum, după o analiză, să le transformăm într-o statistică şi să vedem exact care este impactul asupra plantei respective pe fiecare fază de dezvoltare în parte. Și, da, se pare că va fi un viitor foarte interesant pe acest domeniu. L-am făcut cunoscut şi la Ministerul Agriculturii, fiind un proiect-pilot unic deocamdată în România şi sper ca să prindă şi la fermieri. Am ieşit cu el şi la anumite expoziţii, chiar anul trecut l-am prezentat, într-o formă incipientă, la ASAS şi la INDAGRA. Interesul a fost destul de mare.
Reporter: Până la urmă, rolul cercetării este acela de a studia şi a implementa în fermă ceea ce-şi doresc fermierii, producătorii.
Cătălin Oltenacu: Sigur, acesta este drumul, într-adevăr cu echipa tânără pe care o avem am reuşit, destul de greu, să coagulăm un grup de cercetători inimoşi care iată, îşi fac treaba şi uşor-uşor au început să înţeleagă că rolul nostru este foarte important şi trebuie să fim acolo şi să facem cinste celor trei litere CDI – cercetare, dezvoltare, inovare. Observăm că toate proiectele din momentul de faţă pe care le vedem în acest portofoliu de proiecte care apar atât din partea Ministerului Agriculturii, cât şi din partea altor ministere, au la bază cele trei legi CDI, cercetare, dezvoltare, inovare. Ori ăsta este rolul nostru. Dacă nu vii cu ceva inovativ, nu ai ce căuta pe piaţă. Cercetarea în alte state sunt convins că este mult mai avansată, însă avantajul nostru este că noi nu am pornit de la zero, avem oarece informaţii pe care le-am upgradat şi încercăm noi, uşor-uşor, să ajungem lângă colegii noştri din alte state cu care, de altfel, avem şi parteneriate. Un prim proiect pe care aş putea să vi-l dau chiar exemplu este un parteneriat cu Staţiunea de Sericicultură Băneasa, noi, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa plus colegii de la Institutul de Sericicultură din Vratsa, Bulgaria. Este un proiect care are ca principal studiu comportamentul anumitor soiuri de dud în ţara noastră şi am încercat să combinăm, pe de o parte să venim în sprijinul colegilor de la staţiunea de sericicultură pentru viermii de mătase cu dudul pentru frunze, iar noi pe partea noastră cu dudul pentru fructe. Din păcate, în România aveam o anumită preconcepţie despre cultura dudului, dar dacă ne uităm pe anumite studii făcute în alte state, dudul să ştiţi că este chiar o cultură foarte interesantă, cu nenumărate aplicaţii.
Reporter: Şi fructele cu preţ foarte mare pe kilogram.
Cătălin Oltenacu: Foarte mare, într-adevăr, nu mai vorbim de partea de procesare în care le poţi deshidrata, iar mai nou poate veni ca îndulcitor, deci iată sunt o grămadă de lucruri pe care noi nu le exploatăm. Trebuie să mergem şi pe această nişă care este foarte interesantă. Bulgarii chiar au dezvoltat un institut cu studiul anumitor soiuri de dud, nu contează că-s de la noi sau de la ei. Din păcate, baza noastră genetică nu ne permite să venim cu anumite studii.
Reporter: Există prea puţină promovare pentru ceea ce a însemnat cultura dudului şi ce a însemnat creşterea viermilor de mătase în România şi care sunt oportunităţile de astăzi. Pentru că într-adevăr sunt oportunități, unele remarcabile, iar fermierii pot avea o nişă, alături de alte culturi, de alte specii, astfel încât să-și completeze veniturile.
Cătălin Oltenacu: Aşa este. Eu am fost destul de vehement vizavi de această cultură, ca susţinător vorbesc. De ce? Pentru că România, la un moment dat, era singura ţară care avea un fond genetic, vorbesc şi de viermi de mătase, şi de soiuri de dud, foarte bun. Vă dau un exemplu: 84 de soiuri de dud, am avut la un moment dat vreo 72 de rase de viermi de mătase, eram unicat în Europa. Ne puteam bate la momentul respectiv cu ţări ca Franţa, chiar China, care e o super-putere. Deci aveam un fond genetic şi-l avem încă, datorită colegilor care insistă să-l păstreze. Dar foarte greu, foarte greu. În momentul de faţă am speranţe că avem un fond genetic stabil, la rândul nostru şi noi pe zona noastră de pomicultură putem stabiliza şi fondul genetic pe care-l avem şi este păcat să nu-l conservăm, şi evident că mă bucură şi faptul că Ministerul Agriculturii a înţeles într-un final că o ţară cu un fond genetic important este o ţară care are un cuvânt de spus în domeniul respectiv. Dacă nu ai un fond genetic cu care să te prezinţi, nu ai ce să arăţi.
Este de admirat şi iniţiativa ASAS, de fiecare dată primim solicitări să prezervăm fondul genetic, sub orice formă. Este bine că există această iniţiativă, este bine că și ai mei colegi sunt deschişi şi putem într-adevăr la momentul ăsta să ne lăudăm cu faptul că fondul genetic – pomicol, viticol, dar şi în alte domenii – a început uşor-uşor să se stabilizeze.
„Noi încercăm cu cercetările noastre să-i convingem pe fermieri că o anumită specie pomicolă poate fi sau nu rentabilă pe un anumit areal. Şi atunci fermierul înţelege. Cu explicaţii şi cu demonstraţii.”
Creații și tehnologii pentru fermieri
Reporter: Care este aria de acțiune, să-i zicem așa, a SCDP Băneasa, în ceea ce priveşte soiurile de pomi fructiferi?
Cătălin Oltenacu: Noi avem o arie de influenţă pe zona de sud a ţării. La nivel naţional, sunt cinci unităţi de cercetare pomicolă, evident subordonate Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni. Fiecare staţiune este foarte bine amplasată, răspunzând de arealul respectiv. Înainte vreme se discuta despre Staţiunea Pomicolă Băneasa drept un creator de soiuri de cais și piersic. Nu mai este cazul. Chiar în discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei, cred că se impunea ca fiecare staţiune să încerce şi alte specii pomicole. De ce? Deoarece au fost și sunt fermieri care solicită înfiinţarea unei plantaţii pomicole în Câmpia Română de măr, de exemplu. Ori, ştim cu toţii că mărul se duce spre zona colinară, submontană, acolo merge el foarte bine. Noi încercăm să-i convingem pe fermieri cu cercetările noastre că o anumită specie pomicolă poate fi sau nu rentabilă pe un anumit areal. Şi atunci fermierul înţelege. Cu explicaţii şi cu demonstraţii, înţelege şi revine la sentimente mai bune şi se orientează către o altă cultură.
Am avut o altă solicitare pentru plantaţie pomicolă în zona județului Călăraşi, nuc. A vrut omul nuc. Am susţinut că nu este o zonă optimă pentru nuc, haideţi să încercăm altceva. A susţinut că face plantaţia pe banii lui, ok, a înfiinţat-o. Ce credeţi că s-a întâmplat în primul an? Toţi pomii s-au uscat! Pentru că el şi-a expus o plantaţie de șapte hectare de nuc fix în mijlocul unei câmpii unde vânturile sunt cum sunt în miez de iarnă, temperaturile scăzute, şi atunci s-a întors la noi și ne-a zis că-i pare rău că nu ne-a ascultat. Deşi noi i-am demonstrat faptul că nu este o zonă propice pentru această cultură. Deci iată că rolul nostru este mai mult decât important în zonă, convingem fermierii – ok, vă doriţi o anumită plantaţie, dar haideţi să alegem împreună specia ca să fiţi rentabili. Degeaba munciţi, investiţi, faceţi o plantaţie şi constataţi că în doi ani nu mai există.
Reporter: Ați spus de cais și piersic, specii care pot fi cultivate în zona de sud. Ce altceva se mai poate cultiva în zona de sud şi dvs. aveţi în cercetare la SCDP Băneasa?
Cătălin Oltenacu: Avem cireş, o specie care merge foarte bine pe zona de sud, am avizat câteva proiecte importante, cu suprafeţe însemnate.
Reporter: Am văzut şi cireș în solar...
Cătălin Oltenacu: Da, merge în spaţiu protejat, îi spunem noi macro-tunel, dar nu neapărat un solar. Vorbim despre un macro-tunel care asigură o protecţie bună a culturii, dar mai important este faptul că fermierul respectiv, având în vedere că are un spaţiu cât de cât protejat, îi asigură o timpurieritate a rodirii şi atunci interesul este că iese pe piaţă cu o trufanda, cu un preţ foarte bun cât mai repede. Eu sunt adeptul noutăţii, al inovării, deşi au existat voci care au susţinut că anumite culturi nu merg în sistemul ăsta de macro-tunel. Ba da, funcţionează foarte bine, dar trebuie să ştii cum să-l gestionezi. Dacă-l faci după ureche şi nu iei nişte informaţii minime, nu realizezi nimic.
Reporter: Daţi-ne câteva exemple de specii create la Staţiunea Pomicolă Băneasa şi care au prins la producători.
Cătălin Oltenacu: Au prins soiurile noastre de cais, piersic şi nectarin, mai ales că cercetătorii din vechea gardă s-au axat foarte mult pe aceste specii termofile. Avem în momentul de faţă 14 creaţii, însă, din păcate, ca menţinători în catalogul oficial mai avem doar jumătate, șapte soiuri. Sperăm să obţinem şi alte soiuri pe care să le creăm şi să le promovăm la nivelul fermierilor. Este dureros că pe primele submăsuri, pe primele variante de proiecte cu bani europeni, foarte mulţi fermieri s-au orientat către soiuri aduse din exterior, din afara ţării, din nou cu probleme. Nu discutăm din punct de vedere fitosanitar, am văzut şi plantaţii cu destule boli aduse din pepinieră, însă au făcut achiziţia unor soiuri pe care noi nu le-am aclimatizat sau nu le-am verificat în condiţiile din ţara noastră. Toate ţările din Europa au o anumită specificitate. Deci, o dată caisul din Italia cultivat în zona de sud n-o să funcţioneze, n-o să meargă foarte bine pe zona noastră. Sunt lucruri total diferite. Însă, dacă aţi sesizat şi dvs., referitor la aceste specii termofile, în ultima perioadă au fost acele îngheţuri târzii de primăvară, cu efecte devastatoare asupra producţiei. Deşi noi am făcut vorbire despre faptul că mare parte din aceste specii pot fi duse pe zona Dobrogei, unde au condiţii foarte bune de dezvoltare şi nu sunt atât de frecvente aceste accidente climatice. La noi, pe zona de sud, constatăm că nu mai avem rezultate pe speciile termofile – cais, piersic, nectarin, pentru că ne lovim frecvent de aceste îngheţuri târzii de primăvară. Adevărat că am avut nenumărate cercetări privind combaterea acestora sau cum putem preveni, eventual cum putem ajuta fermierul să-şi protejeze plantele când are un astfel de eveniment. Avem câteva variante, nu ştiu cât sunt de eficiente pentru că nu te pui cu natura, au ieşit acum cu inovaţia asta o grămadă de tehnologii care spun: vii cu aer cald… Sunt lucruri relative. Te pregăteşti, ştii că-ţi vine un nor rece…Sunt tehnologii şi tehnologii. Trebuie să luăm şi din exterior, dar să aducem aici în țară lucrurile bune.
Reporter: Nu trebuie să inventăm noi roata, dacă ea e inventată deja.
Cătălin Oltenacu: Exact. Le aducem aici, vedem dacă se pretează pentru condiţiile din ţara noastră şi atunci da, dacă-şi dovedesc eficienţa sigur că da, le putem promova. Acum lucrurile sunt relative.
„Cercetarea nu este pentru oricine. Trebuie să citeşti, să te interesezi. Dacă lucrezi numai de dragul unui salariu, mai bine nu mai vii.”
Viitorul sună bine
Reporter: Aţi creat, aici la stațiune, un nucleu tânăr. Știm că este greu să convingi un absolvent de facultate că locul lui este la cercetare, că poate avea o dezvoltare foarte bună în cercetarea agricolă. Cum aţi reuşit să faceţi lucrul acesta şi care este media de vârstă la SCDP Băneasa?
Cătălin Oltenacu: Cu foarte mare greutate, ne ducem undeva la 26-28 de ani, directorul ştiinţific este mai în vârstă, în rest avem tineri absolvenţi inimoşi, care au venit alături de noi, deşi la început, la interviu, întrebarea principală era „dar eu cât câştig?”. Nu aveam ce să le oferim extraordinar, pentru că legea salarizării în cercetare este cum este, n-o critic eu, n-am inventat-o eu, aceasta este. Însă i-am convins prin faptul că pot avea aici o carieră de lungă durată. Eu merg pe un principiu, nu ştiu dacă este corect sau nu, dar şi dacă m-aş duce la o firmă de inputuri eu nu mă mai pot considera un inginer specialist pe domeniul respectiv. Sincer vă spun, m-aş considera un agent de vânzări care trebuie să-şi îndeplinească un target, să vândă, şi în momentul în care nu ţi-ai atins targetul, nu mai eşti bun pentru compania respectivă. Stând de vorbă cu ei i-am convins că pot avea o carieră interesantă în cercetare. Este adevărat că salariul nu este foarte mare, nu e vina noastră, însă am reuşit să-i cooptăm şi în grupurile de lucru pentru proiecte. De acolo mai iau 10%, 15%, 20% maximum peste salariu. Au înţeles lucrul ăsta, sunt alături de noi. Chiar dacă înainte aveam o dinamică de personal foarte mare, deci veneau, stăteau o lună-două, constatau că nu e de ei, plecau. Adevărat, cercetarea nu este pentru oricine. Trebuie să citeşti, să te interesezi. Dacă lucrezi numai de dragul unui salariu, mai bine nu mai vii. Iată că uşor-uşor am reuşit să angrenăm nişte tineri, sunt implicaţi, sunt motivaţi, surprinzător au început să scrie tot felul de articole, să participe la emisiuni, să-şi dorească să fie promovaţi, depun şi foarte multe lucrări, nu există sesiune ştiinţifică să nu depună lucrări, lucrul ăsta mă bucură foarte tare. Au o deschidere şi eu cred că, era o vorbă, viitorul sună bine!
Reporter: Cum ar trebui să arate cercetarea agricolă pentru ca să putem pe de o parte motiva tinerii să rămână în cercetare, iar pe de altă parte ca rezultatele cercetării să fie comparabile cu ce se întâmplă în afara României?
Cătălin Oltenacu: Este foarte simplu. Despre ce discutăm în ultima perioadă? Digitalizare. Discutăm despre inteligenţa artificială. Este exact elementul care poate influenţa un tânăr să rămână în cercetare. Tinerii sunt foarte deschişi la nou, foarte atenţi la zona de inteligenţă artificială. În momentul în care găsesc ceva nou ce nu s-a mai făcut, vin şi spun: domnule director, uitaţi, în China a apărut nu ştiu ce robot care face nu ştiu ce. Nu vreţi să încercăm să găsim şi noi o variantă, să creăm aşa ceva? Este foarte interesant. Cred că zona asta este foarte atractivă pentru ei. Repet, nu ştiu dacă salariul poate să compenseze munca pe care o face un tânăr, dar faptul că eu sunt deschis la lucruri noi pentru ei înseamnă foarte mare lucru, pentru că sunt alături de ei, îi susţin şi, ca de fiecare dată când vin cu câte o idee nu le spun „în niciun caz”, ci „hai să gândim, să vedem cum o facem, şi dacă lucrul este foarte interesant pentru noi ne apucăm de treabă şi găsim un proiect şi să-l ducem pe zona asta. Au venit acum cu o idee foarte interesantă, de combatere a graurilor în culturile de cireşi. Sunt probleme cu graurii, într-adevăr, când cireaşa este matură este dezastru în orice plantaţie. Şi au venit cu o idee, cred că am putea accesa un proiect astfel încât să găsim o variantă de combatere, cu o dronă care să se plimbe exact acolo unde este atacul, adică ei sunt captivaţi de lucrurile noi, inovative.
„Digitalizare. Discutăm despre inteligenţa artificială. Este exact elementul care poate influenţa un tânăr să rămână în cercetare.”
Cercetarea românească nu depune armele
Reporter: Haideți, domnule director, să ne spuneți câteva cuvinte despre dvs, să-l cunoască cititorii noștri și pe omul Cătălin Oltenacu. De unde sunteți de loc? Legătura cu domeniul agricol vine din familie?
Cătălin Oltenacu: M-am născut pe malul Borcei, la Călărași. Aţi deschis o Cutie a Pandorei, m-au năpădit amintirile… Am terminat Şcoala generală nr. 1 din Călăraşi, am continuat cu Liceul Agricol, cred că pe undeva destinul m-a dus acolo… Specializarea din liceu a fost industria alimentară, am luat bacalaureatul cu 10, dar am lucrat vreo doi-trei ani și apoi m-am dus la facultate. În 1993, am absolvit liceul. Tata era zugrav și m-am angajat cu el. Doi ani am muncit. M-am angajat la fabrica de confecţii Călăraşi, ţin minte – parcă ieri a fost – şi munceam acolo, Doamne… şi m-am ambiţionat şi am zis: „Nu-i de mine”. Am învăţat, din ce am câştigat mi-am plătit meditaţiile, nu eram foarte bun pe biologie, la chimie eram ok. Am ajuns la facultate la București, la USAMV, Facultatea de agricultură, era în 1996. Am terminat în 2001 şi aş vrea să vă spun, ca o picanterie, bătălia pentru locul I în fiecare an s-a dat între mine şi sora mea. Sora mea, cu șapte ani mai mare decât mine, tehnician veterinar, a vrut să fie medic veterinar, a dat de cinci ori la facultate, pica prima sau a doua sub linie. A devenit frustrant pentru ea, cu meditaţii cu tot, se intra foarte greu la Medicină Veterinară. Şi la un moment dat, când am dat eu la facultate, mi-a zis: nu vrei să merg cu tine? Şi dau şi eu, dacă intru, văd în continuare dacă merg, dar să am satisfacţia că am intrat la facultate. Ok, a mers cu mine, a luat, am intrat amândoi, şi tata, vă spuneam, zugrav, ne-a luat într-o zi pe amândoi şi ne-a zis: eu mănânc pământ de sub picioare, uitaţi-vă la mâinile mele, dar vreau să vă văd pe amândoi cu facultate. Şi a închis subiectul. Am înţeles ideea, ne-am dus la facultate şi ne-am pus pe învăţat. Ea, fată, învăţa, eu – Bucureşti, scăpat de sub control… a stat cu gura pe mine „hai la laboratoare, hai la cursuri”, că trebuia să merg, că mă întreba. A fost extraordinar. Şi vă spuneam că bătălia a fost între mine şi ea, locul I şi locul II. Ea, de trei ori. În anul I am ieşit eu, ea, în anul II pe locul I, în anul III, eu, în anii IV şi V, ea. Când am terminat, era rector domnul profesor Alecu, să-i dea Dumnezeu multă sănătate, s-a interesat: „Pe cine avem şef de promoţie?”. Şi i-au spus: avem o problemă. Sunt doi acolo. „Ia să-i văd. Sunt căsătoriţi?” – „Nu, sunt fraţi”. Şi ne-au trimis la Staţiunea Didactică Belciugatele, tot în județul Călăraşi. Vă daţi seama, m-am văzut la puţin peste 20 de ani la fermă, peste 1.470 de hectare, tractorişti, pe vremea aia se trăgea la măsea, U650, aveau–n-aveau chef de treabă, tragedie! Dar pentru noi a fost un ajutor, pentru că am fost împreună ca fraţi. Pentru că noi, în ultimul an de facultate, ne-am pierdut tatăl. S-a întâmplat, ne-a condus la gară, a făcut un accident vascular, a decedat. Foarte greu, mama pensionată pe caz de boală. Am trecut de evenimentul ăsta, la șase luni, când îi făceam parastas, a paralizat şi mama, a făcut un AVC în somn şi a fost o persoană care a depins de noi încă patru ani. Ca să vă faceţi o idee, tata a decedat la 56 de ani, mama, la 59 de ani, foarte tineri, nu s-au bucurat de noi, de ceea ce am realizat. Pentru ei ar fi fost extraordinar! Erau nişte oameni foarte, foarte simpli, de condiţie sub medie, au reuşit să ne aducă într-o etapă a vieţii extraordinară şi pe mine, şi pe sora mea. Sora mea în momentul de faţă este cadru universitar la USAMV filiala Călăraşi, la Facultatea de Inginerie Economică…
„Dacă ai o echipă bună, poţi aspira la anumite obiective.”
Reporter: Deci, sora dvs. s-a reîntors la Călăraşi.
Cătălin Oltenacu: Da, acolo ea se ocupă de toate cele. Eu am lucrat pentru agronomie din 2001 până în 2014, 14 ani, şef de fermă la Ferma Moara Domnească, principala bază de practică a USAMV. În 2015 am ajuns în Staţiunea Pomicolă Băneasa ca inginer-şef, șase luni, după care, director. Mă apropii de 10 ani. Deci, la anul fac un deceniu de păstorire a acestei unităţi de cercetare. A fost foarte greu, pentru că în 2015, când am venit eu la SCDP Băneasa, nu vreţi să ştiţi ce am găsit. Deja îmi puneam problema dacă nu cumva am stat cam mult o lună. Dar m-am ambiţionat şi am reuşit, au mai fost şi câţiva oameni loiali şi foarte aproape, şi s-au purtat bine cu mine.
Reporter: Fără o echipă, n-ai să poţi să faci niciodată nimic, oricâte intenţii bune ai avea.
Cătălin Oltenacu: Bineînţeles. Erau colegi care nu încasaseră salariul de doi ani. Efectiv, veneau din dragoste pentru această unitate. Şi au stat aici, repet, fără salariu, doar din dorinţa de a face ceva. Şi atunci am văzut calitatea lor şi am zis că trebuie să facem ceva. Şi am luptat, şi în 2018, cu ajutorul ministrului Daea, care era foarte implicat pe zona asta de cercetare şi este în continuare, am reuşit să obţinem o hotărâre de guvern de reorganizare. Din momentul obţinerii acestei HG de reorganizare, lucrurile s-au schimbat radical. Am avut finanţare, am început să accesăm proiecte, am început să redăm faţa plantaţiilor, pentru că într-adevăr se spunea despre Băneasa că este o staţiune de cercetare, dar nu se mai făcea cercetare. Activitatea principală era partea de administrare a domeniului public. Aici, în sediul în care ne aflăm, care este de altfel un sediu minunat prin istoria lui…
Reporter: Plus că este şi o zonă periculos de tentantă pentru imobiliare.
Cătălin Oltenacu: Categoric zona este tentantă pentru imobiliare. Aici, conform legii, avem 62 de hectare. Din aceste hectare am reuşit să intabulăm numai jumătate, pe restul sunt litigii. Ce să vă spun? Am avut nişte provocări pe care nu credeam că o să le întâlnesc în viaţa mea. Dar, repet, cu ambiţie, cu echipa pe care mi-am creat-o, am reuşit să răzbatem şi să ajungem în această fază. Astea au fost provocările mele, asta este povestea mea pe scurt. Toţi avem un destin și probabil că şi dacă m-aş naşte a doua oară tot meseria asta aş îmbrăţişa-o, pentru că este o meserie extraordinară, cu nenumărate satisfacţii. Suntem privilegiaţi, lucrăm în natură, în aer liber, nu stăm tot timpul la birou să lucrăm la nişte documente. Eu sunt adeptul naturii, eu sunt un copil crescut liber, crescut în iarbă, de acolo vin. Să ştiţi că experienţa mea ca director n-am căpătat-o, cred eu, din faptul că sunt director pe o anumită perioadă aici. Nu. Faptul că am venit din iarbă, am văzut cum e să lucrezi cu omul, am căpătat o experienţă bogată, lucru care mi-a permis să o transpun în activitatea de manager. Dar încă mai am apucăturile astea, stau ce stau la birou şi fug în câmp. Nu mă pot rupe.
Reporter: Care este cea mai mare bucurie?
Cătălin Oltenacu: Cea mai mare bucurie, bineînţeles, familia, pe primul loc, copiii, am doi băieţi, unul student la Medicină, unul în clasa a treia, are doar 10 ani, sper să vină pe zona noastră şi mă rog la bunul Dumnezeu să vină pe zona noastră, că şi eu, şi nevasta suntem agronomi. Iar pe plan profesional, cea mai mare bucurie este că am reuşit din Stațiunea Băneasa să fac ceea ce este astăzi. Era Cenuşăreasa cercetării pomicole româneşti. SCDP Băneasa a ajuns la un alt nivel acum. Evident, mai avem de lucru. Nu sunt mulţumit cu etapa în care suntem, dar mai lucrăm şi sunt convins că putem să mergem şi mai sus. Repet, dacă ai o echipă bună poţi aspira la anumite obiective.
Cu această ultimă parte a dialogului nostru mi-aţi atins şi o latură sensibilă cu plecarea mea din Călăraşi, nu discut foarte des despre copilăria și tinerețea mea... În fine, nu depunem armele, cercetarea românească în general n-are cum să depună armele, tinerii sunt implicaţi şi sunt convins că putem face lucruri frumoase. Sunt convins de lucrul ăsta şi o să vedeţi cât de curând proiecte interesante.
Sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa este în sectorul 1 din Bucureşti, într-o clădire istorică, fostă reşedinţă a Mareşalului Ion Antonescu şi sediul Consiliului de Miniştri în timpul Primului Război Mondial.Clădirea în care SCDP Băneasa își desfășoară activitatea face parte din patrimoniul arhitectural al României, personalitatea sa integrându-se armonios cu specificul Staţiunii. Acest edificiu a adăpostit oameni de mare valoare pentru cultura şi viaţa românești, precum: Nae Ionescu, cunoscut istoric și filozof român; Mareşalul Ion Antonescu, comandantul Forţelor Armate Române în timpul celui de-al doilea Război Mondial; istoricul Mircea Vulcănescu. Acestea sunt numai câteva nume care susţin valoarea şi suportul istoric al clădirii.Nae Ionescu este părintele spiritual al construcţiei, sub viziunea căruia acest monument a fost proiectat şi construit de arhitectul C. M. Cantacuzino în 1938.Edificiul aparţine acum SCDP Băneasa, care a renovat clădirea şi a încercat să o aducă la strălucirea de altădată, fiind în simbioză totală cu trecutul istoric al acestui monument.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: „Fermierul robot” aduce tehnologia de ultimă oră în pomicultură
Protecția fungică a pomilor fructiferi în repaus vegetativ și în vegetație
La nivel național sunt puțini producători de rachiuri de fructe care produc sub brand propriu și își pot comercializa astfel produsul prin intermediul magazinelor. Distileria de la Deta, județul Timiș, își are originea într-o mică livadă de familie, pe care Sorin Rotariu a înființat-o din dorința de a pune pe masa familiei fructe proaspete, culese direct de la sursă. Cu timpul, livada a tot crescut și a ajuns la opt hectare și jumătate, astfel că o distilerie a fost cumva completarea firească a plantației de pomi.
Livada înseamnă o investiție pe termen lung, iar în Timiș, la Deta, bazele s-au pus în urmă cu zece ani. S-a „clădit” pom cu pom, cu ideea clară de a se face procesare, și planurile familiei Rotariu nu se opresc în distilerie. Perspectiva producției de gemuri „ca la bunica-n cuină” este destul de aproape de a deveni realitate. În felul acesta, fructele nu doar că nu se pun toate în același coș, dar capătă și plusvaloare. „Am ajuns pomicultor dintr-un hobby. Avem trei hectare și jumătate de gutui, o suprafață similară de cais, mai avem 200 de nuci, 200 de cireși și în jur de 600 de butuci de viță-de-vie, Chardonnay și Cabernet Sauvignon. Întreaga livadă este pe producție, are deja vârste cuprinse între trei și nouă ani. Nucul, deși este în anul nouă de la plantare, abia acum intră pe producție”, ne-a zis proprietarul livezii, Sorin Rotariu.
Cazanul, care are aproape o sută de ani, este moștenire de familie de la un bunic și s-a dovedit a fi „inspirația” pentru distilerie. Astfel a apărut brandul „Podrum Maia”. Nepoata pomicultorului se numește Maia. „Așa că, după ce am discutat cu membrii familiei, nu ne-a fost greu să dăm un nume brandului sub care vom produce rachiu: Podrum Maia. În Banat, podrum înseamnă beci, locul în care bănățeanul își depozitează răchia și fructele. Sigur că asta are legătură și cu un anumit nivel de umiditate și o temperatură relativ constantă peste an. Prospectăm piața pentru sticlele în care vom îmbutelia răchia și vinurile pe care le producem. Cazanul este de la bunicul și are aproape o sută de ani. I-am făcut toate analizele la Institutul din Focșani, care este acreditat de către Uniunea Europeană. Bunicul meu a trăit 94 de ani și toată viața a băut răchie produsă la acest cazan”, povestește Sorin Rotariu.
Doar anumite soiuri, pentru randament și aromă
De fapt, ce este o distilerie? Un cazan ceva mai „lustruit”, pentru care plătești taxe și impozite, faci și plătești analize de calitate și produci răchie (accizată) pe care ai dreptul să pui o etichetă și să o vinzi (la alb) prin intermediul rețelelor de magazine, cu plata TVA-ului, desigur, pentru că statul nu uită să-și ia partea leului, atunci când faci genul ăsta de business după litera legii. Întocmai ca în cazul salariului, și din sticla de răchie statul ia aproape jumătate. „De când m-am apucat să plantez pomii, m-am gândit la o distilerie în care să produc răchie de fructe, de caise, de pere, de gutui, din miez de nucă uscat ș.a.m.d. Ne dorim să producem în jur de o mie de litri pe an de alcool pur, pentru care avem autorizație din partea statului și pentru care plătim accize, TVA. Demersurile sunt făcute, mai avem de primit o autorizație de la Mediu, după care se depune dosarul la ANAF la Vămi și în felul ăsta ne vom autoriza. Am înțeles că la nivel național sunt aproximativ opt distilerii autorizate, la fel ca a noastră. Noi, în Timiș, suntem primii. Accizele sunt foarte mari, la care se mai pune TVA-ul la preț și de aceea este o diferență ca de la cer la pământ între piața neagră și cea oficială. Gândiți-vă că la un litru de alcool, la 45 de grade, cum îl producem noi, plătim în jur de 24 de lei acciza pe litru, la care se adaugă 19% TVA-ul. Deci, dacă un litru de răchie costă 100 de lei, tu dai statului o dată 24 de lei, plus 19 lei TVA-ul, adică 43 de lei. Dacă mai pui la socoteală ambalajul, taxele de magazin, tratamentele din livadă și mâna de lucru, nu mai rămâne mare lucru din litrul ăsta de răchie. Asta este! E monopolul statului și dacă vrei să produci, să intri pe piață și să n-ai probleme cu legea, plătești”, arată Sorin Rotariu.
Producția de distilate din fructe va fi una foarte variată, de la cireșe până la caise, gutui și chiar nuci. Nu se va produce clasica răchie de prună sau măr, din motive lesne de înțeles. „În condițiile în care plătești taxe și impozite, nu poți să reziști pe piață cu un produs scump, cum este răchia de prune, pe care o găsești și în altă parte la prețuri mult mai mici. Vom intra treptat pe piață, cu o producție mai mică de răchie. Nu vom produce de la început la capacitate maximă, pentru că în momentul în care ai produs o anumită cantitate, automat trebuie să plătești acciza. Ce faci dacă nu reușești să o vinzi? Așa că vom testa piața și vom vedea ce merge mai bine. Atunci vom ști pe ce ne vom axa. Să știți că nu se face ușor. Unii cred că răchia asta pică din cer, iar noi o îmbuteliem și o vindem. La mine, toată țuica va fi dublu distilată, exact cum se face pălinca în Ardeal. Abia apoi o aduci la gradele la care vrei să o vinzi. La mine va avea 45 de grade. Eu folosesc apă dublu distilată, pentru că dacă pui apă de la robinet sau din fântână, riști să o strici. Toate „secretele” astea le-am aflat și eu din niște cărți vechi pe care le-am primit din Serbia. Sunt niște calcule simple care trebuie făcute. Acum mi se par simple, dar le-au făcut alții cu mult înaintea mea. Apoi, fiecare tip de răchie pe care-l faci are la bază anumite soiuri, dacă vrei să ai randament și aromă. La pere, de exemplu, dacă nu faci țuica din pere Williams, n-o să-ți iese niciodată aroma, la gutui dacă nu folosești gutui Leskovac, nu-ți iese aroma care trebuie.”
Zahărul este și el important în procesul tehnologic, doar că se folosește în cantități limitate și numai acolo unde fructul nu produce suficientă fructoză și nu are zemozitatea necesară, atrage atenția Sorin Rotariu. „Pe vremuri, la sat, pentru că nu erau fructe prea multe, completau comina cu zahăr. Dintr-un kilogram de zahăr, iese cam 700 ml de alcool. După ce-ai băut doi deți de răchie făcută cu 20-30% zahăr, mâine nu mai știi cum să te piepteni. Cei care se respectă și țin la calitate nu folosesc zahăr. La suta de litri de comină folosesc maximum 3 kg de zahăr, adică 3%, pentru că la anumite fructe este nevoie să pornească fermentarea. Cu cât pui mai mult zahăr, cu atât strici calitatea. Noi studiem mai întâi care este nivelul de zahăr din fruct, avem aparatura necesară, și apoi decidem dacă este nevoie de zahăr și în ce cantitate.”
Nucile, vedetele distileriei
Produsul premium al distileriei de la Deta va fi, fără îndoială, răchia de nuci. Un sortiment rarisim, care se produce după o rețetă secretă. Randamentele de producție vor fi mici și, ca atare, prețul va fi mare. „Am făcut foarte multe probe ani și ani, până am ajuns la calitatea dorită, dar dacă mă întrebați despre rețetă, nu vă voi răspunde niciodată. Este un secret pe care nu vi-l pot zice. Toată lumea spune că nuca nu poate fermenta. Eu am demonstrat contrariul, dar, repet, sunt ani și ani de încercări. Pot să vă spun că intră multe soiuri de nucă în rețeta asta. Păstrează aroma de nucă și toate calitățile pe care le are miezul de nucă se transferă în răchie. Dacă bei zilnic un 50 „de nucă”, organismul tău va simți efecte benefice. Hai și-un 20, pentru că răchia asta va avea un preț cam măricel. N-am făcut calculele, dar sigur nu va avea un preț mic, pentru că în rețetă intră o cantitate mare de nucă și prețul miezului de nucă este mare. Deocamdată, am făcut doar de probă. De anul acesta, în funcție de cantitatea de nucă pe care ne-o dă livada, vom face o producție mai mare”, ne-a spus în încheiere Sorin Rotariu.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Deși am mai scris despre acest dăunător, consider că trebuie să revin deoarece sunt probleme în sectorul pomicol. Cariul scoarței a fost identificat de curând la materialul de plantat destinat înființării unei livezi de măr în sistem ecologic. În acest moment, micuții gândăcei ies din scoarța pomilor, se împerecheză și depun ouă. Apar eșalonat din aprilie și pe tot parcursul verii. Cum este posibil ca pomii de plantat să vină infestați din pepinieră? Pomii în cauză sunt plantați acum, în luna iunie, conform tehnologiilor moderne (????). Din fericire nu toți au fost plantați. De asemenea, pe lângă Scolytus, sunt prezenți și patogeni care produc cancere. Despre ei într-un alt material.
Atrag atenția că o livadă ecologică trebuie să aibă un start foarte bun. Ce înseamnă asta? Pomii trebui să fie perfect sănătoși, fără boli și fără dăunători. Soiurile cultivate trebuie să fie rezistente la principalii patogeni ai speciei care se plantează. Se pare că în spațiul intracomunitar plantele sunt controlate doar pentru patogenii și dăunătorii de carantină. Restul patogenilor și dăunătorilor nu mai sunt luați în seamă. Tinerii pomi sunt infectați cu patogeni care produc cancere. Acești patogeni se instalează de regulă în livezile bătrâne. Cariul scoarței la fel, se intalează la pomii în declin, nu la cei tineri. Prezența cariului la pomii tineri este periculoasă. Pomii pot intra în declin rapid.
Mă întreb și eu, livezile ecologice sunt sortite pierii din start? Este posibil să fie înființate livezi ecologice în sistem intensiv și superintensiv, cunoscut fiind că speciile pomicole au o serie de dăunători și patogeni extrem de periculoși care cu ușurință trec de la un pom la altul și nu pot fi ținuți sub control prin metode biologice? Tehnologiile moderne și proiectele aprobate se pare că permit asta.
Ce știu eu despre aceste livezi? Știu că sunt sortite eșecului. Mai mult nu pot spune deoarece trebuie să păstrez confidențialitatea.
Când l-am deranjat a ieșit cu viteză. Foto realizată la 10 iunie 2024
Recomandarea mea este să verificați cu atenție materialul săditor înainte de a-l pune în pământ. Pomii trebuie să aibă scoarța fără răni sau umflături, fără modificări de culoare, fără dăunători de scoarță. Rădăcinile trebuie să fie sănătoase, fără brunificări, fără tumori și micelii.
Vă atrag atenția că, în această perioadă adulții de Scolytus ies masiv din scoarța pomilor. Este momentul să verificați livezile (indiferent de vârstă). Dacă observați orificii pe scoarță și gândăcei mici, negri, treceți la efectuarea unui tratament.
În cele ce urmează, readuc în atenție informații despre acest dăunător periculos al pomilor fructiferi.
Scolytus rugulosus – Cariul scoarței este un dăunător polifag ce poate fi întâlnit la măr, păr, prun, cais, cireș, păducel, cătină, nuc, mur, alun, carpen, fag, ulm etc. Este răspândit în Europa, Africa de Nord, Asia Mică, Rusia, Iran, America de Nord și de Sud etc.
Recunoașterea și biologia dăunătorului
Adultul are lungimea corpului cuprinsă între 1,4 - 3,2 mm. Corpul insectei este alungit și are culoare neagră mat. Culoarea elitrelor este brun - roșcată sau castanie. Corpul insectei este convex și spre vârf descrește. Antenele și picioarele au culoare brună. Larvele au culoare albă și sunt apode. Capul este de culoare brună, iar lungimea corpului variază între 2 - 3 mm [Roșca et al., 2011].
Dăunătorul poate avea o generație în zonele nordice și două în zonele mai calde. În România are două generații pe an. Iernează în stadiul de larvă matură în galeriile săpate în lemn. Studiile asupra biologiei acestui dăunător arată că stadiile de prepupă și pupă se formează la începutul primăverii (martie - aprilie). Primii adulți încep să apară la începutul lunii aprilie - mai. Ei pătrund sub scoarță mai ales prin zona mugurilor [Tezcan & Civelek, 1996].
Gândăcei de Scolytus rugulosus la puieți de măr. Foto din data de 10 iunie 2024
Femela sapă galerii mamă (maternale) longitudinale sub scoarță, de 1 - 2 cm, mai rar 3 cm și mici cavități în părțile laterale ale galeriei unde își depune ouăle. O femelă depune între 10 - 100 ouă. Ramurile lungi de 25 cm pot avea uneori până la 15 galerii mamă. Galeriile produse de larve sunt lungi, sinuoase și uneori se intersectează sau se suprapun. La capătul galeriilor, larvele sapă o celulă adâncită unde se vor retrage pentru împupare. Noii adulți vor ieși la suprafața scoarței prin mici orificii [Alford, 2016].
În livadă, adulții pot fi observați din mai și până în noiembrie, cu un maxim în lunile mai - iunie. Unii cercetători au raportat o apariție intensă a adulților în lunile iulie și septembrie [Özgen et al., 2012]. Aceste aspecte legate de biologia dăunătorului sunt mult influențate de condițiile climatice.
Daune produse
Dăunătorul atacă mai ales livezile abandonate și pomii bolnavi. Pomii devitalizați, bolnavi sunt predispuși atacului unor dăunători secundari așa cum este și Scolytus rugulosus. În 2 - 3 ani copacii infestați puternic se pot usca. În general sunt mai atacate livezile de sâmburoase.
În ultimul timp, Scolytus rugulosus își face simțită prezența și în livezile din România, mai ales la cais, cireș, măr. De obicei, dăunătorul este prezent în livezile mai vechi sau în care tratamentele nu se fac corect sau la momentele optime de combatere. Frunzele pomilor atacați se îngălbenesc, iar fructele rămân mici, pipernicite.
Larvă de Scolytus fotografiată în octombrie 2020
Acest gândac de scoarță (cariu) atacă scoarța interioară, minând zona floem - cambială a ramurilor, lăstarilor și trunchiurilor copacilor și arbuștilor fructiferi. În fisurile din scoarță se poate observa rumegușul rezultat în urma săpării galeriilor. Uneori rumegușul poate fi observat și pe pământ sau în pânzele de păianjen. Pe lângă rumeguș, prezența dăunătorului poate fi semnalată și după micile orificii din scoarță. Dacă detașăm scoarța cu orificii, vom observa scoarța interioară moartă, degradată, gândăcei noi, larve, galeriile săpate de larve și mult rumeguș. În lemn, după îndepărtarea rumegușului se pot vedea și celulele adâncite unde larvele se pregătesc de împupare. În caz de atacuri puternice, dăunătorul poate pătrunde și în fructe, în zona sâmburelui, unde sapă galerii [Özgen et al., 2012].
Scolytus rugulosus atacă frecvent pomii bolnavi, răniți, stresați din cauza secetei sau alte cauze. Acest dăunător poate contribui la declinul și moartea pomilor fructiferi.
Managementul integrat
În cadrul sistemului de combatere integrată trebuie să ținem cont de cele trei tipuri de măsuri: profilactice, chimice și biologice. Din păcate, cariul scoarței este destul de greu de controlat odată ce infestarea s-a produs.
Măsuri profilactice
Bhagwandin (1992) susține că igiena culturală este singura care poate da bune rezultate în managementul acestui dăunător. Se recomandă tăierea ramurilor și lăstarilor care prezintă atac și scoaterea lor rapid din plantație. Tot materialul lemnos scos din plantație trebuie distrus prin ardere. În cazurile în care trunchiul principal este infestat masiv, copacul trebuie eliminat din plantație și ars. În nici un caz ramurile rezultate în urma tăierilor nu trebuie lăsate în apropierea pomilor sănătoși.
Pentru a preîntâmpina atacul se recomandă menținerea stării de sănătate a pomilor din livadă, eliminarea factorilor de stres, executarea tratamentelor împotriva patogenilor și dăunătorilor la avertizare (momentele optime).
Prevenirea este cea mai eficientă metodă de control a gândacilor de scoarță. Așadar, evitați rănirea rădăcinilor și trunchiurilor în timpul executării lucrărilor de îngrijire în livadă. Irigați pomii în perioadele secetoase din vară (măcar de două ori pe lună).
Este foarte important momentul în care efectuăm tăierile la pomi. Trebuie evitată crearea rănilor proaspete în timpul zborului adulților. Se recomandă să nu se execute tăieri de eliminare a ramurilor infestate în perioada martie - septembrie.
După cum am menționat mai sus, materialul lemnos (ramuri, pomi) infestat trebuie scos rapid din livadă și distrus. Distrugerea se poate face prin ardere sau prin solarizare. Pentru protejarea mediului, este indicată solarizarea. Peste grămada de lemne se pune o folie de plastic mai groasă și se etanșează bine pentru ca gândacii să nu poată ieși. Este bine ca solarizarea să se facă într-o zonă însorită timp de câteva luni. Folia de plastic trebuie să fie transparentă, rezistentă la razele UV și de foarte bună calitate [Sanborn, 1996].
Măsuri chimice. Eficiente sau nu?
Deoarece gândăceii de Scolytus rugulosus sunt protejați de scoarță este destul de greu să îi combatem cu ajutorul insecticidelor. Tratamentele chimice pot avea succes doar atunci când livada este foarte bine monitorizată, pentru ca gândacii să poată fi omorâți din timp. Soluția trebuie pulverizată pe scoarță în așa fel încât gândacii să fie uciși înainte de a pătrunde dedesubtul ei. Odată intrați sub scoarță, cu greu mai pot fi omorâți.
De asemenea, tratamentele aplicate pomilor deja infestați nu sunt eficiente, deși ele mai pot reduce din populații dacă se fac în timpul zborului adulților. Apariția eșalonată a gândacilor pe toată perioada verii îngreunează foarte mult combaterea.
Studiile arată că nici insecticidele sistemice aplicate prin injectare sub scoarță sau la solul de sub pomi nu sunt eficiente în combatere. De altfel, multe insecticide sistemice, în prezent nu sunt recomandate pentru combaterea gândacilor de scoarță [Donaldson & Seybold, 1998].
Există studii care arată că și-au dovedit eficiența insecticide pe bază de acetamiprid, esfenvalerat, spinosad. În general, orice insecticid utilizat în combaterea dăunătorilor din pomicultură poate fi utilizat dacă este omologat și dacă este aplicat în timpul zborului maxim al adulților. Cele mai „eficiente” sunt insecticidele cu o perioadă mai lungă de persistență.
În Aplicația PESTICIDE din 2024 nu am găsit vreun insecticid omologat pentru acest dăunător, deși el există și produce daune.
Măsuri biologice
Gândacul de scoarță are dăunători naturali atât prădători, cât și paraziți. În reglarea populațiilor de gandaci sunt mai eficienți prădătorii decât paraziții. Totuși, lansările de prădători sau paraziți în livezile cu infestări majore nu au fost eficiente în combatere. Mortalitatea prin parazitism a acestei specii poate ajunge la aproximativ 16%.
Pentru detectarea timpurie a gândacilor pot fi utilizate capcane cu feromoni.
BibliografieAlford V. David, 2016. Pests of fruit crops: A colour handbook, second edition, 462 p..Bhagwandin H. O., 1992. The shothole borer: An ambrosia beetle of conara for chestnut orcharding in the Pacific Nortwest, p. 168 - 177. In 93rd Annual Report of the Northern Nat. Growers Assn., Western Chestnut Growers Assn.Donaldson, S. G. and S. J. Seybold. 1998. Thinning and Sanitation: Tools for the Management of Bark Beetles in the Lake Tahoe Basin. Reno: University of Nevada Cooperative Extension Fact Sheet FS-98-42 (PDF).Özgen, İ., Sarikaya, O. & Çiçek, H., 2012. Damage of Scolytus rugulosus (Müller, 1818) (Coleoptera: Curculionidae, Scolytinae) in the apricot fruits. Munis Entomology & Zoology, 7 (2): 1185-1187.Roșca I. et al., 2011. Tratat de Entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN Buzău, p. 656.Sanborn, S. R., 1996. Controlling Bark Beetles in Wood Residue and Firewood. Sacramento: California Department of Forestry and Fire Protection, Tree Notes 3.Tezcan, S. & Civelek H. S., 1996. Investigations on the biology and damage of Scolytus rugulosus (Müller, 1818) (Coleoptera: Scolytidae) in cherry orchards of Kemalpaşa (İzmir) district of Turkey. III Turkish national congrees of Entomology, 24 - 28 september, 1996, Ankara, 135-141.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aducem în atenția pomicultorilor informații importante despre patogenul Cytospora sp. care atacă pomii fructiferi și nu numai. Aceste informații vă pot ajuta să preveniți instalarea patogenului în livezi, evitând astfel pierderile de producție.
Citosporioza a început să creeze probleme în multe livezi din România. Livezi tinere de cinci și opt ani sunt bolnave, unele chiar fiind în situația gravă în care nu se mai poate face nimic pentru salvarea plantelor, mai ales acolo unde sunt cultivate soiuri sensibile. Suspiciunea este că în aceste plantații nu se execută corect tratamentele chimice și nici măsurile de prevenție nu sunt respectate. Din cauza lipsei specialiștilor, boala nu este identificată la timp.
Lăstar de măr acoperit de fructificațiile fungului Cytospora sp. Se observă exudatele gelatinoase de culoarea chihlimbarului, care în contact cu aerul au luat diferite forme asemănătoare cu niște cârlionți. Aceste formațiuni sunt pline de sporii fungului care sunt eliberați în prezența apei
Pe fondul climatic actual (cu veri călduroase), deosebit de favorabil infecțiilor, citosporioza omoară pomii tineri. Cancerul citosporian poate fi produs de mai multe specii ale genului Cytospora, care este frecvent întâlnit în livezile neîngrijite sau îmbătrânite unde produce pagube importante prin uscarea ramurilor și chiar a pomilor în urma infecțiilor prin rănile produse de grindină, ger, insecte sau de utilaje. De regulă, cei mai expuși infecțiilor sunt pomii debilitați. Analizele făcute de mine la măr, cireș și cais arată că forma și culoarea picnidiilor de sub scoarță este specifică speciei Cytospora leucostoma, specie raportată și de alți cercetători ca fiind prezentă în livezile din România. Forma perfectă a fungului (Valsa) nu a fost observată (Cotuna et al., 2020).
Deoarece patogenul este tot mai prezent în livezile din România (tinere și bătrâne) readuc în atenția dumneavoastră informații cu privire la recunoașterea, biologia și combaterea acestuia. Informațiile din acest material reprezintă un extras dintr-o lucrare științifică scrisă de mine și colaboratorii mei, publicată într-un jurnal științific în anul 2020.
Cârcei plini de conidii. Pot fi observați în perioadele ploioase cu ochiul liber sau cu o lupă. Aici s-au dezvoltat la camera umedă. Ajută mult în diagnosticarea corectă a patogenului
Cine produce citosporioza?
Cancerul ramurilor sau uscarea micotică a ramurilor (citosporioza) poate fi cauzată de mai multe specii ale ciupercii Cytospora. Această boală este considerată gravă în livezile aflate în declin sau în cele neîngrijite, unde pomii și-au pierdut vigoarea. Din cauza citosporiozei, pomii se pot usca, iar pierderile economice sunt majore. În livezile viguroase, unde pomii sunt sănătoși, de obicei acest patogen nu se instalează [Minoiu și Lefter, 1987].
Infecțiile produse de speciile de Cytospora pot fi devastatoare pentru pomii fructiferi (Prunus persica, P. armeniaca, P. avium, Malus spp., Juglans spp., etc), dar și pentru multe alte specii de plante lemnoase [Biggs & Grove 2005; Wang et al. 2011; Fan et al., 2015a]. De-a lungul timpului, cercetătorii au arătat că mai mult de 85 de specii de plante lemnoase pot fi infectate [Sinclair et al., 1987, Adams et al., 2005, 2006; Spielman, 1983; Bills, 1996; Christensen, 1940].
Picnidiile fungului Cytospora sp. (după cum arată par a fi ale fungului Cytospora leucostoma) care pot fi observate imediat sub scoarța bolnavă care se desprinde cu ușurință
Conform Index Fungorum, aproximativ 612 specii de Cytospora au fost descrise până în prezent. Kirk et al. (2008) au enumerat aproximativ 110 specii de Cytospora acceptate, în timp ce toate celelalte nume de specii erau considerate sinonime de taxoni descriși anterior sau tratați ca specii non-Cytospora înainte de intrarea în vigoare a regulei o ciupercă = un singur nume, în iulie 2011 [Hawksworth, 2011].
Dintre fungii care provoacă citosporioză la pomii fructiferi, frecvent întâlniți în livezi sunt Leucostoma cinctum și L. persoonii (ascomicete din ordinul Diaporthales, familia Valsaceae). Formele anamorfe ale fungilor amintiți sunt Cytospora cincta (Leucocytospora cinctum) și, respectiv, C. leucostoma (L. persoonii).
Diferențele morfologice dintre cele două specii sunt adesea greu de realizat. Structurile asexuate (picnidiile) ale fungilor se formează în leziunile canceroase de pe ramuri și trunchi, sub scoarța moartă. La început, picnidiile sunt evidente ca mici umflături, al căror vârf se rupe pentru a expune discul stromei. Discul de L. persoonii are aspect alb, în timp ce, cel al L. cinctum este de culoare gri sau cenușie. Picnidia ajunsă la maturitate, în condiții umede, produce un exudat gumos sau gelatinos de culoare portocalie sau roșie care conține mii de conidii. Conidiile sunt eliberate sub forma unor cordoane gelatinoase la câteva minute după umectare. Structurile telomorfe de reproducere (peritecia cu ascospori) se formează mult mai târziu, adesea după doi sau trei ani de la formarea inițială a picnidiilor [Biggs and Grove, 2005].
Scoarță denivelată, lenticele mărite, leziuni canceroase mici. În fundal se observă cârceii roșietici. Foto la cireș
Recunoașterea citosporiozei
În livezile infectate de Cytospora sp., primele semne de boală ce pot fi observate destul de ușor sunt cloroza frunzelor, uscarea vârfurilor lăstarilor, ofilirea și uscarea unor ramuri. Ramurile uscate devin evidente în timpul verii. La examinarea atentă a suprafaței ramurilor pot fi observate cancere de scoarță, de culoare închisă, cu centrul distrus. De obicei, acest patogen atacă pomii slăbiți de atacul patogenilor și dăunătorilor, de condițiile climatice nefavorabile și de aplicarea greșită a unor tehnologii [Minoiu și Lefter, 1987]. Este cunoscut că, fungii din genul Cytospora produc cancere grave la pomi și arbuști, care duc în final la uscarea ramurilor și chiar moartea copacilor. Cancerele de pe tulpini și ramuri apar ca zone scufundate ușor în scoarță, alungite și decolorate. Scoarța afectată are aspect denivelat (prezintă umflături), lenticele exagerat de mari, scurgeri gomoase etc. De cele mai multe ori decolorarea nu este evidentă deoarece ciuperca ucide rapid scoarța. Uneori, fungul se dezvoltă atât de repede pe pomii stresați, încât leziunile nu sunt evidente și uneori chiar nu se formează. Scoarța de deasupra cambiului infectat apare ca fiind scufundată. Zona bolnavă poate avea diferite culori, de la galbenă, maronie, brună - roșietică, gri până la neagră, funcție de specia de Cytospora care s-a instalat. Scoarța interioară infectată și cambiul capătă culoare brună - roșietică chiar neagră uneori. Din cauza infecției, țesuturile devin apoase, spongioase și mirositoare, având aspect macerat. Lemnul de sub cambiu se colorează în maroniu [Spielman, 1983].
Leziuni canceroase
La cireș dar și la alte specii pomicole, culoarea lemnului bolnav este maronie - deschis, cafenie, uneori cenușie. Pe lângă aceste simptome apar scurgeri mucilaginoase, la suprafața scoarței, ce pot avea și ele culori diferite. De asemenea, sub scoarță pot fi observate corpurile fructifere asexuate ale ciupercii (picnidiile). Aceste corpuri fructifere au consistență tare, formă conică, culoare negricioasă. Pe parcursul formării lor, se poate vedea un punct albicios în vârf, iar de jur împrejur o zonă neregulată de culoare albă (disc stromatic). Această colorație dispare mai târziu, ele rămânând negre. De la o specie la alta de Cytospora, culorile pot fi diferite. Picnidiile se observă foarte ușor cu ochiul liber atunci când detașăm scoarța. Scoarța bolnavă se detașează cu ușurință de lemn, fiind distrusă de patogen. În condiții de umiditate (dar nu excesive), sporii din aceste structuri trec în exudatele gelatinoase de culoare chihlimbarie (la măr de exemplu) sau portocalii - roșietice (la cireș). Picăturile gelatinoase, în condiții de uscăciune pot lua forme diferite, dar cel mai adesea au aspectul unor fire subțiri care se înfășoară unul după celălalt sau nu. Uneori formează cârlionți sau bucle. De regulă, sunt localizate la marginea cancerelor. Scoarța moartă poate să rămână atașată de copac chiar și câțiva ani, apoi cade, desprinzându-se de trunchi în bucăți mari. În secțiune, lemnul ramurilor bolnave dar și al trunchiului, este brunificat. Zona brunificată poate fi mai mare sau mai mică funcție de evoluția infecției. Marginile zonei brunificate sunt de obicei abrupte [Sinclair et al., 1987; Bertrand, 1976].
Fructificații și scoarță brunificată
Condiții preferate de patogen
După cum se cunoaște, citosporioza este o boală a sezonului de vară. Creșterile maxime ale fungului Cytospora sp. se realizează chiar și la temperaturi de 320C. Cancerul se dezvoltă cel mai bine la temperaturi ridicate (iulie - septembrie), perioadă în care creșterile pomilor sunt scăzute. Dacă în trecut, citosporioza era o boală a pomilor în declin, în prezent, tot mai des, boala este raportată și identificată la pomii tineri. Dintre speciile de Cytospora, în România cel mai frecvent a fost raportată Cytospora leucostoma (Pers.) Sacc. Prezența ei era raportată în trecut în special în livezile bătrâne și neîngrijite [Minoiu et Lefter, 1987]. Cytospora leucostoma era și este considerat un patogen relativ slab din punct de vedere al capacității de realizare a infecțiilor, deoarece nu poate infecta țesuturile sănătoase, ci doar pe cele lezate. Sporii acestui fung sunt răspândiți de picăturile de ploaie și de vânt, putând infecta orice tip de rană prezentă pe scoarța pomilor. Rănile de pe scoarță se pot datora arsurilor solare, cancerelor bacteriene mai vechi, orificiilor produse de insectele de scoarță și trunchi etc. Trebuie reținut faptul că acest patogen nu infectează scoarța sănătoasă și nedeteriorată, iar insectele care atacă scoarța sunt considerate vectori [Bertrand et English, 1976; Schulz et Schmidle, 1983]. Miceliul ciupercii crește în floem și în xilem, pe care le obturează. Scoarța pomilor poate fi atacată în timpul primăverii, toamnei și chiar al iernii (iernile blânde când pomii sunt în perioada de repaus vegetativ și nu se pot apăra). Sunt predispuși la infecție pomii afectați de secetă, arsuri solare, erbicide, vătămări mecanice. În mod special pot fi infectați pomii cu sistemul radicular lezat sau cei care sunt transplantați.
Fructificații care au erupt prin scoarță. Foto la măr
Managementul integrat al bolii
Când cancerul citosporian s-a instalat într-o livadă este foarte greu de controlat. De aceea, livezile trebuie monitorizate cu foarte mare atenție pentru a depista din timp patogenul. Pentru evitarea infecțiilor pomii trebuie menținuți sănătoși. Vectori importanți ai fungului Cytospora sp. sunt insectele care atacă scoarța. Am constatat și eu (la fel ca alți specialiști) că în livezile unde citosporioza s-a instalat este prezent și cariul scoarței Scolytus sp.. Acest dăunător trebuie monitorizat și combătut la timp. Din păcate, materialul de plantat vine uneori cu larve de Scolytus sub scoarță din pepiniere. Este valabil și pentru patogenii care produc cancere.
Cancere deschise
Metode profilactice
Deoarece Cytospora sp. infectează pomii slăbiți, stresați din diferite cauze, cea mai bună metodă de control este prevenirea stresului. Principalii factori de stres sunt seceta și lipsa oxigenării rădăcinilor prin inundarea solului cu apă. De asemenea, se pare că temperaturile ridicate sunt favorabile dezvoltării ciupercii. Alți factori de stres ce trebuie evitați: deficiența de potasiu, arsurile solare, nematozii Criconemella xenoplax, insectele de scoarță și trunchi, umiditatea excesivă a solului.
Infecția și răspândirea pot fi controlate prin evitarea stresului pomilor și prin eliminarea și distrugerea materialului lemnos infectat din livadă.
Lemn bolnav la cireș
Prevenirea infecțiilor cu Cytospora sp. în livezi se face prin respectarea câtorva măsuri:
Solul trebuie pregătit înainte de plantare, fertilizat și udat în mod corespunzător;
Plantarea unor soiuri și specii adaptate zonei unde se face plantarea;
Materialul de plantat trebuie să fie sănătos și achiziționat din pepiniere recunoscute;
Evitarea plantării pomilor pe solurile argiloase, compacte;
Evitarea rănirii trunchiului, ramurilor. Rănile cauzate de mașinile care taie iarba, de insectele care atacă scoarța și trunchiul predispun la infecție. Livada trebuie îngrijită cu atenție, conform tehnologiilor;
Evitarea stresului hidric. În acest sens se pot face udări și după recoltat pentru ca pomii să nu sufere;
Combaterea patogenilor și dăunătorilor ce pot duce la defolierea prematură a pomilor. Defolierea prematură predispune pomii la arsurile solare;
Îndepărtarea ramurilor cu cancere în timpul perioadei de vegetație. După tăiere ele trebuie imediat distruse. Este greșit ca materialul lemnos bolnav să fie lăsat în grămezi la marginea livezii, cum am văzut în unele ferme pomicole. Fungul își continuă dezvoltarea pe lemnul mort asigurând o sursă de inocul permanentă pentru pomii sănătoși. Efectuarea tăierilor în timpul vegetației pomilor permite o identificare mai bună a ramurilor atacate. Tăierea unei ramuri bolnave se face cu câțiva centrimetri mai jos de zona bolnavă, acolo unde lemnul este sănătos. Dacă nu se face așa, patogenul își va continua dezvoltarea nestingherit;
Tăierile trebuie efectuate doar pe vreme uscată iar instrumentele utilizate trebuie șterse după fiecare tăiere cu soluție dezinfectantă (ex. hipoclorit de sodiu, alcool etilic sau alți dezinfectanți);
În cazul rănilor proaspete (o lună sau mai puțin), se va tăia cu un cuțit ascuțit bine porțiunea rănită pe când la rănilor vechi se va îndepărta doar scoarța desfăcută. Nu trebuie îndepărtat calusul care se formează la marginea cancerelor (arată ca o scoarță umflată care crește în zona moartă).
Dacă aceste reguli sunt respectate, pomii vor rezista mai bine la un eventual atac.
În livezile stresate, bolnave, acolo unde ramurile cu cancere nu sunt îndepărtate, boala se va dezvolta continuu, iar pomii vor muri. Lăstarii tineri pot muri chiar în primul an de infecție. Ramurile mai bătrâne au nevoie de câțiva ani până când daunele devin vizibile. În situațiile grave, fermierii trebuie să defrișeze suprafețele infectate puternic. Materialul lemnos rezultat trebuie scos din livadă și distrus ulterior. În caz contrar, va servi ca sursă de inocul pentru pomii sănătoși din livadă.
Picnidii sub scoarța de prun
În concluzie, dacă infecția apare, cea mai bună metodă de control este creșterea vigorii pomilor și o igienă culturală riguroasă. Pe măsură ce patogenul se instalează, productivitatea pomilor scade, putând apărea pagube în producție cuprinse între 25 - 50% (Biggs & Grove, 2005).
Metode chimice
Combaterea chimică nu aduce rezultatele scontate. În prezent, numeroase studii se fac cu privire la eficacitatea tratamentelor chimice împotriva citosporiozei. Rezultatele acestor studii arată că totuși există diferențe între tratat și netratat. Cu toate acestea, patogenul nu poate fi ținut sub control. Chiar dacă eficacitatea unor fungicide nu a fost confirmată, ea nu este nici refuzată (Biggs et al., 1994).
Motivele pentru care controlul chimic preventiv este ineficient sunt multe. Dintre ele, motivul principal ar putea fi producția mare de spori a ciupercii care se întinde pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, substanțele fungicide nu pot pătrunde în zona lemnului, neputându-se transloca în interiorul scoarței. Condițiile climatice sunt cele care pot favoriza sau defavoriza producția de spori, știut fiind că, în perioadele cu temperaturi și precipitații ridicate aceasta crește foarte mult și scade în cele cu temperaturi și precipitații scăzute (Biggs & Grove, 2005) .
Tratamentele preventive chimice constau în badijonarea leziunilor canceroase cu substanțe chimice. Este o muncă care necesită mult timp iar rezultatele nu sunt cele așteptate. De-a lungul timpului au fost testate produse fungicide ca: difenoconazol, captan, tiofanat - metil (retras) pentru plantațiile convenționale; polisulfură de calciu (retrasă din decembrie 2022), hidroxid de cupru, pentru plantațiile organice (Biggs & Grove, 2005). În cazul difenoconazolului, testele efectuate de Pokharel (2011) arată că acesta a controlat patogenul aproximativ un an de la efectuarea tratamentelor, dar nu a stopat infecțiile.
Cârcei roșietici plini de conidii. Pozați pe cireș
Tratamentele din perioada de repaus vegetativ executate cu hidroxid de cupru 50% pot preveni infecțiile cu Cytospora sp. Ele pot fi executate de la căderea frunzelor și până la apariția mugurilor florali. În România este omologat pentru combaterea citosporiozei doar un singur produs pe bază de hidroxid de cupru 50% pentru cireș, cais, prun, piersic, nectarin (după Aplicația PESTICIDE 2.24.1.1/2024). Cuprul are doar acțiune de contact, preventivă. Substanța trebuie să fie prezentă pe suprafața organelor plantelor înainte ca sporii să germineze. Nu are acțiune curativă.
La măr, păr, gutui sunt omologări doar pentru Nectria sp., un patogen care produce tot cancer. Dintre substanțele omologate pentru patogenul Nectria sp., amintesc aici câteva: cupru, oxiclorura de cupru, hidroxidul de cupru 50%, cupru metalic sub formă de hidroxid de cupru, sulfat de cupru tribazic, zeama bordeleză, difenoconazol + fluxapyroxad, fluopiram + fosetil de aluminiu, captan, pirimetanil, ciprodinil + fludioxonil. Aceste substanțe sunt utilizate frecvent în livezi pentru combaterea patogenilor. Deși în schemele de tratament din alte țări observ că sunt fungicide și pentru ținerea sub control a citosporiozei și în perioada de vegetație, în România patogenul parcă nu ar exista, iar fermierii nu îl cunosc. Totuși, Cytospora sp. este prezentă în livezi, ucide pomii, dar în schemele de tratament nu apare. Alături de Cytospora sp., fungii Phomopsis sp. și Botryosphaeria sp. sunt și ei prezenți. Toți produc cancere grave, dar nu sunt în schemele de tratament (cel puțin eu nu am văzut, posibil să fie).
Picnidii de Cytospora la cireș
În livezile unde pomii sunt infectați se recomandă efectuarea a 5 - 6 tratamente cu fungicide, după cum urmează:
Tratamentul 1 - imediat după efectuarea tăierilor;
Tratamentul 2 - la începutul verii;
Tratamentul 3 - mijlocul verii;
Tratamentul 4 - sfârșitul verii;
Tratamentul 5 - toamna;
Tratamentul 6 - începutul iernii.
Fungicidele utilizate trebuie amestecate cu un adjuvant. Rolul adjuvantului este de a îmbunătăți pătrunderea soluției prin scoarță. De asemenea, favorizează deschiderea lenticelelor, permițând astfel fungicidelor să pătrundă în sistemul vascular al pomilor (Pokharel & Laesen, 2009b).
În plantațiile unde se execută corect tratamentele de combatere a bolilor și dăunătorilor acest patogen nu ar trebui să existe.
Bibliografie
Adams G. C., Roux J., Wingfield M. J., 2006 - Cytospora species (Ascomycota, Diaporthales, Valsaceae): introduced and native pathogens of trees in South Africa, Australasian Plant Pathology 35: 521 - 548.Adams G. C., Wingfield M. J., Common R., Roux J., 2005 - Phylogenetic relationships and morphology of Cytospora species and related teleomorphs (Ascomycota, Diaporthales, Valsaceae) from Eucalyptus. Studies in Mycology 52: 1 - 144.Bertrand, P. F. and H. English, 1976 - Release and dispersal of conidia and ascospores of Valsa leucostoma. Phytopathology 66:987 - 991.Biggs, A. R., El Kholi, M. M., and El Neshawy, S. M. 1994 - Effect of calcium salts on growth, pectic enzyme activity, and colonization of peach twigs by Leucostoma persooni. Plant Dis. 78:886 - 890.Biggs, A. R. and G. G. Grove, 2005 - Leucostoma canker of stone fruits. The Plant Health Instructor. DOI: 10.1094/PHI-I-2005-1220-01.Bills G. F., 1996 - Isolation and analysis of endophytic fungal communities from woody plants, St. Paul, MN: American Phytopathologycal Society Press.Christensen C. M., 1940 - Studies in the biology of Valsa sordida and Cytospora chrysosperma. Phytopathology 30: 459 - 475.Fan X., Hyde K. D., Liu M., Liang Y., Tian C., 2015a - Cytospora species associated with walnut canker disease in China, with description of a new species C. gigalocus. Fungal biology, 119: 310 - 319.Hawksworth D. L., 2011 - A new dawn for the naming of fungi: impacts of decisions made in Melbourne in July 2011 on the future publication and regulation of fungal name. IMA Fungus 2: 155 - 162.Kirk P. M., Cannon P. F., Minter D. W., Stalpers J. A., (eds), 2008 - Ainsworth Bisby's Dictionary of the fungi, 10th edn. Walingford: CAB International.Minoiu Nicolae, Lefter Gheorghe, 1987 - Bolile și dăunătorii speciilor sâmburoase, Editura Ceres, București, p. 191.Pokharel, R. R. and H. J. Larsen - 2009b. Efficacy of plant and mineral oil against Cytospora Canker in peach. Phytopathology 99: S103.Pokharel, R., 2011 - Cytospora canker management studies from 2007-2010. Annual Report of Western Colorado Research Center, TR11-11: 43-52.Schulz, U., and A. Schmidle, 1983 - Zur Epidemiologie der Valsa-Krankheit. Agnew. Bot. 57:99 - 107.Sinclair W. A., Lyon H. H., Johnson W. T., 1987 - Diseases of trees and shrubs. Ithaca, NY: Cornell University Press.Spielman L. J., 1983 - Taxonomy and biology of Valsa species on hard woods of North America, with special reference to species on mapels. PhD Thesis, Cornell University.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
De curând am primit la laborator probe constând în lăstari de prun ce prezentau gale rotunde, localizate în jurul mugurilor, sub formă inelară. Practic, mugurii erau sufocați de aceste gale. Analiza de laborator a arătat prezența acarianului galicol al mugurilor de prun, Acalitus phloeocoptes.
Despre acest dăunător, Acalitus phloeocoptes, sunt cunoscute mai puține aspecte cu privire la biologia sa. Probele analizate provin de la prun din zona Vaslui.
Acest acarian galicol este capabil să producă daune serioase deoarece poate distruge mugurii floriferi. De aici și pagubele în producție. Dintre speciile atacate, pagube mai mari poate produce mai ales la cais, prun, migdal.
Acarianul galicol al mugurilor de prun
În această perioadă puteți observa cu ușurință galele de pe ramuri. Controlați livezile și respectați recomandările pe care le găsiți în materialul de față.
Vin în sprijinul pomicultorilor cu informații și fotografii ale acestui acarian extrem de dăunător.
Acarianul galicol al mugurilor de prun a fost identificat și raportat pentru prima dată de către Nalepa în anul 1980 la prun [Nalepa, 1890]. Pe lângă prun, mai atacă caisul, piersicul, cireșul, migdalul. Este un acarian oligofag (nutriție restrânsă la un număr limitat de specii). Aparent, este limitat la gazde din genurile Prunus și Cotoneaster [Jeppson et al., 1975].
La nivel mondial sunt raportate daune la migdal, cais și prun, cu mențiunea că, cele mai mari prejudicii le aduce migdalului [Temreshev et al., 2016].
Cum recunoaștem atacul acestui acarian Eriophyd
La prun, dar și la celelalte specii pomicole atacate, acarienii formează gale foarte mici, rotunde cel mai adesea sau neregulate uneori, cu diametrul de 1,3 - 1,8 mm. Galele se formează de jur împrejurul mugurilor, ramurilor, cicatricilor (sub formă de inele suprapuse), deformându-i în cele din urmă. Pot fi solitare sau grupate în jurul mugurilor. Galele noi au culoare roșie. Mai târziu capătă culoare gri, maro sau chiar neagră și au consistență lemnoasă. În interiorul galelor trăiesc acarienii [Li et al., 2021].
Forma cea mai gravă de atac este la lăstarii fructiferi. În astfel de situații, producția va fi scăzută.
Acalitus phloecoptes este un acarian Eriophyd considerat un dăunător important din punct de vedere economic. Prin modul de hrănire, acești acarieni sunt capabili să afecteze creșterea și fiziologia plantelor pe care trăiesc [Larson et al., 1998; Van Leeuwen et al., 2010; Li et al., 2021]. Datorită galelor lemnoase formate, lăstarii vegetativi și fructiferi se pot usca. Mugurii acoperiți de gale vor muri și ei. În timp, ramurile tinere se usucă, iar pomii atacați se devitalizează și chiar pot muri în câțiva ani [Ben - David et Shamian, 2011]. Există câteva soiuri recunoscute pentru rezistența la acești acarieni.
Acarieni de culoare ivorie în interiorul galei
La soiurile sensibile, impactul economic poate fi ridicat, deoarece dăunătorul duce la reducerea producțiilor. Pierderi importante în producție se înregistrează mai ales la migdal și la cais. Acarianul galicol al mugurilor produce daune mari la cais în întreaga lume, fiind prezent în Europa, America de Nord și de Sus, Asia de Est [Castagnoli et Oldfield, 1996].
Aspecte generale despre biologia și modul de răspândire al acestui acarian Eriophyd
Acarianul galicol al mugurilor de prun supraviețuiește peste anotimpul de iarnă în gale, sub formă de adult (femele), ouă și nimfe. Unele studii arată prezența adulților în procent de 70%, nimfe 15% și ouă 13% [Li et al., 2021]. Primăvara, când temperaturile cresc, galele se crapă, iar acarienii ies și caută muguri noi pe care îi infestează. De obicei, migrarea din gale se face în timpul nopții. Pe măsură ce mugurii sunt atacați, noi gale se formează de jur împrejurul lor. Din cauza asta, mugurii se deformează și mor. În aceste gale acarienii se înmulțesc. Acarianul poate avea câteva generații pe an [Jeppson et al., 1975]. Într-o singură gală pot trăi sute și chiar mii de acarieni care proliferează în timpul verii [Sternlicht et al., 1973].
Gale ale acarianului Acalitus phloeocoptes. Printre ele se observă și ouă de afide
În timpul verii are loc depunerea ouălor. Fiecare femelă depune câte un ou în fiecare zi timp de 20 - 25 de zile. După Jeppson et al. (1975), femelele de Acalitus phloeocoptes pot produce între 700 - 850 ouă.
Vara, o nouă generație se formează cam la trei săptămâni. Toamna reproducerea se oprește. O gală poate conține aproximativ între 4000 - 5000 de acarieni [Diekmann et al., 2019].
Ou de afide printre gale
După Vacante (2016), femelele adulte au aproximativ 0,15 mm lungime, sunt albe și au corpul vermiform. Alți autori arată că, acarienii femele au formă vermiformă și culoare cel mai adesea ivorie. Partea anterioară a corpului este mai largă și are formă de morcov. Ouăle au culoare albă și sunt ovale. Acarianul adult este albicios, de aproximativ 0,13 - 0,15 mm lungime [Sternlicht et al., 1973; Li et al., 2021]. Pot fi observate și alte culori, roz și violet, de exemplu (observație personală).
În general, acești acarieni sunt microscopici, au până la 0,15 mm în lungime sau chiar mai puțin, formă cilindrică, vermiformă și doar două perechi de picioare. Fără microscop sunt foarte greu de observat. De regulă, nu sunt observați decât atunci când galele sunt formate. Galele se văd foarte bine în timpul iernii când pomii nu au frunze.
Acalitus phloeocoptes este răspândit în principal cu ajutorul vântului și al insectelor în timpul primăverii când ies din gale [Sternlicht et al., 1973; Jeppson et al., 1975; Li et al., 2021]. Păsările pot fi implicate și ele în dispersarea dăunătorului.
Potențialul de reproducere și răspândire al acestui acarian este unul ridicat. Migrația prelungită și rata ridicată de reproducere sunt strategii de supraviețuire de succes ale acarianului Acalitus phloeocoptes.
Secțiune în gale. Se observă culoarea violacee
Combaterea dăunătorului
Dăunătorul poate fi ținut sub control dacă este descoperit la timp.
Lăstar cu muguri înconjurați de gale
Profilactic, se recomandă tăierea lăstarilor infestați în timpul iernii când galele pot fi observate ușor. După tăiere, ramurile cu muguri infestați trebuie scoase din livadă. O metodă bună, ecologică este solarizarea acestor ramuri. Ele pot fi introduse în saci de plastic care pot fi lăsați apoi la soare o perioadă de timp. Temperatura ridicată care se formează în interior va omorî acarienii. După această operație sacii pot fi aruncați la gunoi [Vacante, 2016].
Chimic, se recomandă două tratamente. Ele ar trebui să fie efectuate la momentul migrării femelelor din galele în care au iernat și la începutul formării galelor [Vacante, 2016]. Pot fi efectuate stropiri cu sulf umectabil sau cu abamectin. Abamectinul (Vertimek una din denumirile comerciale) este omologat în România pentru combaterea acarienilor eriophyzi, nu se specifică pentru care. Temreshev et al. (2018) a obținut rezultate foarte bune în combatere cu abamectin. Pentru eficiență ridicată, tratamentele trebuie sincronizate cu ieșirea adulților din gale primăvara, înainte de formarea noilor gale. Cel mai bun moment pentru efectuarea primului tratament este la dezmugurit când acarienii încep să iasă din gale [Diekmann et al., 2019].
Studii realizate de Lacasa et al. (1990) în Spania la prun au arătat că femelele adulte de Acalitus phloeocoptes migrează din gale de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii mai. Ei au observat primii acarieni la data de 2 aprilie. Aceasta este perioada în care pot fi efectuate tratamentele pentru a omorî acarienii. Autorii arată că cele mai eficiente au fost tratamentele de la începutul lunii aprilie care au redus infestarea cu 95% [Lacasa et al., 1990]. Tratamentele de la sfârșitul lunii aprilie nu au fost eficiente, mortalitatea înregistrată fiind de 30%.
Tratamentele de iarnă nu controlează acest dăunător.
În caz de infestare se recomandă ca materialul de înmulțire să nu fie scos din livezi sau pepiniere pentru a preveni răspândirea dăunătorului.
Bibliografie
Ben-David, T. and Shamian, S. 2011, European plum galls caused by the Plum tree bud mite, Acalitus phloeocoptes. Alon Hanotea 65: 26 - 28 (in Hebrew).Castagnoli, M., Oldfield, G. N., 1996, Other Fruit Trees and Nut Trees. Chapter in: Eriphyoid Mites - Their Biology, Natural Enemies and Control, 543 - 559.Diekmann L., Gazula A., Grothe K., 2019, Plum gall mite: An emerging pest in the Greater Bay area, UCCE Santa Clara Publication, Published March 2019, Revised September 2021, 5 p., accesat la data de 01.03.2022.Jeppson, L. T., Keifer, H. H, Baker, E. W., 1975, Mites Injurious to Economic Plants. University of California Press, 468 - 469.Lacasa A., J. Torres, M. C. Martínez, 1990, Acalitus phloeocoptes (NALEPA) (Acarina: Eriophidae) plaga del ciruelo en el Sureste español. Bol. San. Veg. Plagas, 16 (1): 285 - 295.Larson K. C., 1998, The impact of two gall - forming arthropods on the photosynthetic rates of their hosts. Oecologia. 1998; 115 (1 – 2): 161 – 166.Li S., Khurshid M., Yao J., Zhang J., Dawuda M. M., Hassan Z., et al. (2021), Interaction of the causal agent of apricot bud gall Acalitus phloeocoptes (Nalepa) with apricot: Implications in infested tissues. PLoS ONE 16 (9): e0250678. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0250678.Nalepa, A., 1889, Beitrage zur systematik der phytoptiden. K. Akad. der Wiss. Wien, Math.- Nat. Cl. Sitzber. Abt. 1, 98 (1 - 3): 112 - 156.Nalepa A., 1890, Zur Systematik der Gallmilben. Sitzungsberichte; (99): 40 – 69. http://dx.doi.org/10.5962/bhl.title.60847, accesat la data de 20.02.2022.Sternlicht, M., Goldenberg, S. and Cohen. M., 1973, Development of the plum gall mite, Acalitus phloeocoptes (Eriophyidae). Annales de zoologie - écologie animale 5: 365 - 377.Temreshev, I. I., Kopzhasarov, B. K., Slyamova, N. D., Beknazarova, Z. B., & Darubayev, A. A., 2018, First records of invasive pests Almond bud mite Acalitus phloeocoptes (Nalepa, 1890) (Acari, Trombidiformes, Eriophyidae) in Kazakhstan. Acta Biologica Sibirica, 4 (4), 6-11.Vacante, V., 2016, The handbook of mites and economic plants. CAB International, 314 - 317.Van Leeuwen T., Witters J., Nauen R., Duso C. and Tirry L., 2010, The control of eriophyoid mites: state of the art and future challenges. Exp. Appl. Acarol.; 51 (1 – 3): 205 – 224.Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara
Puteți accesa articolul și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”.
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Livezi de măr nou-înființate în sistem ecologic superintensiv în județul Timiș sunt infectate cu fungul Botryosphaeria obtusa. Nu exclud prezența fungilor Botryosphaeria stevensii și Botryosphaeria dothidea alături de B. obtusa. De altfel, între fungii B. obtusa și B. stevensii diferențele sunt atât de mici încât și astăzi există discuții contradictorii cu privire la încadrarea lor taxonomică.
Livada de unde am prelevat probele a fost înființată în luna mai 2021. Pomii sunt foarte bolnavi. Lăstarii bolnavi pot fi observați în această perioadă cu ușurință deoarece sunt acoperiți cu fructificațiile negre ale ciupercii ce dau aspect de fumagină. La marea majoritate a pomilor, tulpina în secțiune prezintă brunificări tipice fungului Botryosphaeria. În zona de inserție a portaltoiului cu altoiul, lemnul este brunificat, ceea ce ridică suspiciunea că pomii au fost infectați în pepinieră. Tinerele tulpini sunt pline de cancere deschise (atac grav). Acești pomi este posibil să moară în scurt timp.
Recomand verificarea cu atenție a materialului de plantat. Nu plantați pomi bolnavi. Din momentul când ați pus pomii în pământul dumneavoastră există posibilitatea ca nimeni să nu mai recunoască că pomii au fost bolnavi înainte. Întotdeauna cereți sfatul specialiștilor din protecția plantelor înainte de plantat, nu după.
Corpuri fructifere negre pe ramuri ce dau aspect de fumaginăFungii care au capacitatea să producă cancere pe tulpini, ramuri, lăstari sunt foarte periculoși, mai ales la pomii tineri, unde pot invada tulpina subțire foarte ușor. Termenul de „cancer” este utilizat în fitopatologie pentru a scoate în evidență gravitatea bolii. Ce este „cancerul” la pomi? Este o zonă bolnavă de pe tulpini, ramuri, lăstari, care duce la moartea scoarței infectate și care se poate extinde în țesuturile lemnoase ucigând uneori pomul. Explic acest termen deoarece am primit întrebări pe această temă. În mod normal, folosim cuvântul cancer atunci când un patogen produce creșterea exagerată și neregulată a unor țesuturi din tulpini, ramuri, rădăcini, pe care apar hipertrofii (umflături, gâlme, tumori). Cel mai frecvent cancer este cancerul bacterian produs de Agrobacterium tumefaciens. Cu toate acestea, în fitopatologie se utilizează termenul de „cancer deschis” în cazul unor fungi care produc răni deschise cu suprafață rugoasă pe margini (după Hulea et al., 1983).
Corpuri fructifere albe prezente pe lăstarii tineri în specialPentru că sunt probleme mari cu acest patogen în livezile ecologice de măr și nu numai (avem situații la piersic și cais de gumoză produsă de Botryosphaeria sp.) și pentru că datele din literatura de specialitate sunt puține, aduc în atenția dumneavoastră informații despre biologia și combaterea acestuia. În livezile pe rod, dacă observați simptome pe frunze și dacă fructele putrezesc în pom înainte de recoltat este posibil să vă confruntați cu cancerul negru sau cu putregaiul negru al mărului.
Numele bolii (cancerul negru al mărului sau putregaiul negru al fructelor) a fost dat după simptomele produse de patogen la fructe. Pagubele pot fi mari în livezile infectate, mai ales în zonele cu climat cald și umed (Brown-Rytlewski et McManus, 2000).
Acest patogen este întâlnit mai des în livezile amplasate în zone unde există variații mari de temperatură. Se pot instala pe măr, gutui, păr, cais, prun, arbuști fructiferi, specii forestiere și chiar plante ierboase. Totuși, mărul rămâne gazda principală unde agentul patogen produce pagube serioase (Lefter et Minoiu, 1990).
Simptome produse de patogen
Botryosphaeria obtusa atacă frunzele, florile, fructele, ramurile și tulpinile. Simptomele de pe frunze apar sub forma unor pete mici de culoare violet, pe partea superioară. Petele au diametrul cuprins între 2 - 10 mm, formă circulară sau lobată uneori, cu zone concentrice (Lefter et Minoiu, 1990). Marginile petelor rămân violacee - roșietice, în timp ce restul țesutului capătă culoare brun - roșiatică sau maro - gălbuie, dând leziunilor aspect de „ochi de broască”. Uneori, în centrul petelor pot fi observate picnidii mici, negre (au aspect de coșuri).
Lăstarii și ramurile de schelet bolnave, prezintă zone de culoare maro - roșietice, chiar portocalii uneori, scufundate sub nivelul scoarței sănătoase din jur (în stadiile incipiente de boală). Aceste pete pot evolua către cancere de mici dimensiuni ce pot muri până la sfârșitul anului sau în cancere care se măresc de la an la an. Cancerele care se extind de la un an la altul pot ajunge la dimensiuni de câțiva metri lungime. Marginile cancerelor mai vechi sunt ușor înălțate și lobate. Scoarța din centrul lor se deschide la culoare, se zbârcește, având uneori aspect zdrențuit. Pe lemnul mort se formează picnidiile (corpuri fructifere anamorfe). Unele cancere apar ca o rugozitate la suprafața scoarței iar alteori scoarța moartă crapă.
Fungul a pătruns în lemnul tulpinii subțiriCel mai periculos este atacul la tulpină și ramurile de schelet. Acesta se manifestă prin cancere tipice acestui patogen. De obicei, leziunile canceroase se formează la inserția cu alte ramuri de ordin secundar sau terțiar care au fost infectate inițial. Cancerele au formă ovală - alungită sau pot fi circulare și prezintă crăpături dispuse sub forma arcurilor de cerc. Țesuturile bolnave se necrozează, devenind negre cu aspect de fumagină, fiind ușor recunoscute. Un simptom important este desprinderea scoarței care produce leziuni deschise cu lemn înnegrit. În zonele bolnave se formează corpurile fructifere ale fungului cu aspect de vezicule (Sajad Un Nabi et al., 2018). La atacuri grave, ramurile pot fi complet cuprinse de patogen.
Fungul poate ataca și florile, care se ofilesc. Petalele se brunifică și se încrețesc, pentru ca în final întreaga floare să se înnegrească (Lefter et Minoiu, 1990).
Putrezirea fructelor începe de regulă în zona caliciului și poate să își aibă originea în orice rană care apare pe epidermă, inclusiv în rănile produse de insecte. De obicei există o singură pată de fruct (astfel se poate distinge de putregaiul alb). La începutul infecției, zona infectată se colorează în maro și poate rămâne așa sau devine neagră. Pe măsură ce putregaiul înaintează apar zone concentrice unde alternează benzile de culoare neagră cu cele de culoare maronie. Pulpa degradată rămâne fermă și pieloasă cu gust neplăcut. Fructele putrezite complet au culoare neagră și sunt zbârcite. Astfel de fructe se vor usca pentru ca în final să se transforme în mumii (mumifiere). La suprafața lor se vor forma corpuri fructifere negre (picnidii), dispuse concentric, ce conțin numeroase conidii.
La soiurile de măr timpurii fructele pot fi atacate chiar în livadă iar la cele tardive în perioada de depozitare (Lefter et Minoiu, 1990).
Ciclul de viață
Acest fung poate produce infecții la măr de la înflorit și până la recoltare. De la un an la altul se poate transmite prin miceliul de rezistență, picnidii cu picnospori și prin peritecii cu asce și ascospori (mai rar) - Lefter et Minoiu, 1990.
Picnidiile și periteciile (corpuri fructifere negre) iernează pe scoarța moartă, crenguțe uscate, fructe mumificate. Ciuperca poate invada aproape orice țesut lemnos mort și este frecvent izolată din țesuturile ucise de Erwinia amylovora (focul bacterian al rosaceelor).
Picnidii în formare sub scoarțăPrimăvara, picnidiile și periteciile eliberează conidii și ascospori. Conidiile sunt produse continuu în perioadele umede pe tot parcursul verii și pot rămâne viabile perioade lungi de timp. Pe timp umed, din picnidii iese o masă gelatinoasă plină de conidii care, în contact cu aerul ia forme spiralate vizibile cu ochiul liber sau cu o lupă. Răspândirea sporilor se face cu ajutorul picăturilor de ploaie, a vântului, insectelor. Aceștia pot infecta frunzele, florile, fructele mici, lăstarii tineri, ramurile, tulpinile. Pot pătrunde cu ușurință prin deschiderile naturale (stomate), rănile mecanice, rănile produse de insecte. Temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 200C. După Lefter et Minoiu (1990), picnosporii au rolul de bază în realizarea infecțiilor în perioadele ploioase, putând realiza infecții în intervalul de temperatură cuprins între 9 - 270C. În condiții optime de temperatură și umiditate incubația durează 4 - 5 zile pe frunze și ramuri și 1 - 2 zile pe fructe. Emisia ascosporilor are loc în perioadele cu ploi abundente și lungi și temperaturi favorabile. Temperatura optimă de germinare a ascosporilor este cuprinsă între 16 - 270C iar maxima este de 320C.
Uneori infecțiile la fructe și lemn nu sunt vizibile timp de câteva săptămâni. Infecția la fructe are loc la înflorire, dar simptomele devin evidente de abia la mijlocul verii, pe măsură ce fructele se apropie de maturitate. După aceea, infecțiile se produc prin răni. Leziunile care apar pe fructe la recoltat favorizează instalarea patogenului iar acestea se pot descompune în timpul sau după depozitare. Dacă fructele sunt recoltate în perioade umede infecțiile se realizează cu ușurință (Lefter et Minoiu,1990) .
Cum putem controla această boală?
Măsuri de prevenție
Mărul este predispus a fi infectat atunci când își pierde vigoarea. Pentru a-și menține vigoarea pomii trebuie să fie sănătoși. Botryosphaeria sp. atacă în general doar pomii slăbiți sau stresați. Unele specii pot fi agenți patogeni periculoși ce duc la moartea pomilor deoarece atacă și lemnul viu.
Livezile de măr ar trebui înființate pe terenuri fără exces de umiditate și fără curenți reci de aer.
Lăstar bolnavSe recomandă:
Menținerea pomilor într-o stare bună de sănătate pentru a ține la distanță fungii din genul Botryosphaeria care sunt agenți patogeni de regulă oportuniști (se instalează pe un țesut deja afectat din alte cauze);
Livezile ecologice ar trebui să planteze soiuri rezistente la putregaiul negru;
Controlul dăunătorilor de scoarță/cicade deoarece produc porți de intrare pentru patogen;
Evitarea daunelor produse de arsurile solare, gerurile din iarnă (cancerele se dezvoltă rapid pe pomii afectați de ger și arsuri solare);
Evitarea rănilor mecanice;
Efectuarea tăierilor anual. Igienizarea pomilor este esențială în ținerea sub control a patogenului. Trebuie eliminate ramurile și lăstarii bolnavi cu fructificații fungice. După tăieri, rănile rămase vor fi badijonate cu masticuri protectoare. Ramurile afectate se taie mult sub cancer (aproximativ 12 - 15 cm). Materialul lemnos rezultat se îndepărtează din livadă (îngropat sau ars) deoarece constituie o sursă importantă de inocul pentru sezonul viitor. Îndepărtarea lemnului bolnav dă rezultate bune mai ales în livezile cu infecție ușoară și medie de Botryosphaeria (Hasey et al., 2016);
Lăstarii din sezonul curent afectați de foc bacterian este important să fie eliminați la sfârșitul primăverii deoarece pot fi ușor colonizați de Botryosphaeria, putând servi ca sursă de inocul în același sezon de creștere;
Fertilizare echilibrată bazată pe analize de sol și plantă;
Îndepărtarea fructelor mumificate din coroana este extrem de importantă pentru reducerea sursei de inocul;
Dacă infecția a cuprins trunchiul și a ajuns la rădăcini este bine ca pomul să fie eliminat complet din livadă (se întâmplă mai ales la pomii tineri care au tulpina subțire);
Dezinfectarea instrumentelor de tăiere cu soluție de alcool 70% sau hipoclorit 3 - 5% după fiecare tăietură pentru a nu infecta ramurile sănătoase;
Drenarea solurilor acolo unde este cazul;
Irigare judicioasă (Lefter et Minoiu, 1990; Edwards, 2019).
Seceta stresează pomii reducând capacitatea de apărare a pomilor împotriva infecțiilor. Udarea excesivă și drenajul deficitar omoară rădăcinile și fac pomii susceptibili la cancerul negru produs de Botryosphaeria obtusa (Lefter et Minoiu, 1990; Edwards, 2019).
Soiurile foarte sensibile la putregaiul negru sunt: Orin, Pristine, Red Delicious. Uneori, la soiul Red Delicious miezul fructelor putrezește înainte cu 3 - 6 săptămâni de data normală a recoltării iar acestea cad din pomi fără a avea simptome evidente pe suprafața lor.
Soiuri moderat sensibile sunt: Ginger Gold, Cameo, Yatyka.
Soiuri relativ rezistente la patogen sunt: Golden Delicious, Gala Supreme, Golden Gala, Aurora, Braebrun, GoldRush, Fuji (Kim et Urbez, 2016).
Atunci când pomii tineri sunt afectați imediat după plantare și apar cancere la unirea altoiului cu portaltoiul și mai jos către sistemul radicular, poate fi suspectată o infecție instalată în pepinieră (Edwards, 2019).
Măsuri chimice
Combaterea chimică a acestui patogen este o adevărată provocare mai ales la pomii care prezintă cancere avansate. În această fază a bolii, fungicidele nu sunt eficiente sau au eficacitate scăzută.
De ce este greu de combătut acest patogen? Cantitatea mare de spori pe care fungul îi produce pe toată perioada de vegetație și porțile de intrare disponibile pe tot parcursul anului, fac combaterea anevoioasă în livezile unde ciuperca s-a instalat. Pe lângă asta, perioadele ploioase, esențiale pentru realizarea infecțiilor, fac adesea imposibilă efectuarea tratamentelor la timp în livezi.
În combaterea chimică este deosebit de importantă efectuarea tratamentelor în momentele-cheie ale infecției, pentru a stopa sau limita infecțiile noi în livezile bolnave.
Tratamente recomandate în livezile bolnave
În primul rând, pomicultorii trebuie să fie conștienți că livada trebuie menținută sănătoasă din toate punctele de vedere. Combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor să se facă conform schemelor de tratamente elaborate de specialiști în protecția plantelor și doar la avertizare. Decizia de efectuare a unui tratament chimic sau biologic (atunci când se poate) trebuie luată în urma unui control fitosanitar corect. În mod special, livezile unde Botryosphaeria sp. s-a instalat trebuie monitorizate cu mare atenție.
Lemn mortÎn gestionarea cancerului negru trebuie să începem cu tratamentele de iarnă sau din timpul perioadei de repaus vegetativ. Într-o livadă infectată, un prim tratament trebuie efectuat imediat după recoltarea fructelor, în luna octombrie cu un produs pe bază de cupru. Al doilea tratament se va face la căderea frunzelor, la sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, cu zeamă bordeleză în concentrație mai ridicată (se poate merge până la 3%). În timpul efectuării tratamentelor temperatura aerului trebuie să fie mai mare de 50C.
După aceste tratamente se vor efectua tăierile. În caz de infecție cu Botryosphaeria sp. este indicat să se facă tăierile în sezonul rece când patogenul este inactiv. În acest mod se evită infectarea pomilor sănătoși. Cu mare atenție se vor elimina părțile bolnave din pom și chiar pomul întreg în situațiile grave. La sfârșitul tăierilor se va mai face un tratament cu substanțe pe bază de cupru pentru a proteja rănile rămase.
Pot fi utilizate produse pe bază de cupru, diferite formulări (cupru, oxiclorură de cupru, hidroxid de cupru, sulfat de cupru tribazic). Acestea se găsesc pe piață sub diferite denumiri comerciale: Curenox 50, Flowbrix/Copper - Field, Champ 77 WG/Coppermax, Kocide 2000, Triumf 40 WG, Vitra 50WP/Cupridin (poate fi utilizat de la căderea frunzelor până la apariția mugurilor florali), Cuproxat Flowable/Kupferol, Airone SC (căderea frunzelor, deschiderea mugurilor, sfârșitul înfloritului), Badge WG/Coprantol Duo (căderea frunzelor, deschiderea mugurilor, sfârșitul înfloritului), Bouille Bordelaise WDG, Zeamă bordeleză tip MIF/Zeamă bordeleză VALLES.
La desprimăvărare patogenul trebuie monitorizat cu mare atenție, la fel și condițiile climatice. Dacă se prognozează perioade ploioase este bine să ținem cont de ele și să intervenim cu un tratament înainte de ploaie și uneori după perioada ploioasă.
Țesuturi brunificate și corpuri fructifere pe portaltoiTratamentele-cheie ce trebuie executate într-o livadă de măr infectată sunt:
La buton alb cu unul din fungicidele: fluopiram+trifloxystrobin, fluxapyroxad+pyraclostrobin, benzovindiflupyr, captan, mefentrifluconazole, trifloxystrobin, penthiopyrad, fluazinam, pyraclostrobin+boscalid, fluxapyroxad, kresoxim - methyl, flutriafol, ziram. Acest tratament asigură protecție pentru infecțiile florale cu Botryosphaeria sp.
La căderea petalelor cu unul din fungicidele: captan (se recomandă utilizarea acestuia singur, nu în amestecuri deoarece există risc de fitotoxicitate în această etapă), benzovindiflupyr, mefentrifluconazole, ferbam, trifloxystrobin, penthiopyrad, fluopiram+trifloxystrobin, fluxapyroxad+pyraclostrobin, fluazinam, pyraclostrobin+boscalid, fluxapyroxad, kresoxim - methyl, flutriafol, ziram. Se recomandă repetarea tratamentului după 7 - 10 zile în livezile cu istoric de putregaiuri.
Tratamente de vară: la mijlocul lunii iunie și mijlocul lunii iulie cu unul din fungicidele menționate mai sus. Tratamentele pot fi repetate dacă este nevoie, mai ales în verile umede și calde când ciuperca sporulează intens.
Fungicidele menționate au fost testate împotriva putregaiului negru în diferite zone din Statele Unite. În România nu sunt omologate la măr pentru cancerul negru. Unele din substanțele amintite sunt omologate la măr în țara noastră dar pentru combaterea altor fungi ce produc putregaiuri și cancere (ex. Nectria galligena).
Fungicidele omologate la măr în țara noastră pentru patogeni ce produc putregaiuri și cancere (altele decât cancerul negru) sunt: captan (Merpan WDG, Captadin 80WDG, Captan 80 WDG, Lekaro 80 WG, Kollin 80WG), pirimetanil (Scala), boscalid + piraclostrobin (Bellis), fluopiram +fosetil de aluminiu (Luna Care WG), pentiopirad (Fontelis), flutriafol (Impact 25 SC/TopGuard 25), fluopiram+tebuconazol (Luna Experience 400 SC - maxim un tratament pe sezon în faza de buton floral nedeschis), kresoxim metil + difenoconazol (Ksar Max), kresoxim metil (Quimera, Stroby DF), fluxapiroxad (Sercadis), fludioxonil + ciprodinil (Switch 62,5 WG), fludioxonil + pirimetanil (Pomax - 2 tratamente înainte de recoltat, timp de pauză 7 zile), trifloxistrobin + tebuconazol (Flint Max 75 WG). Aceste fungicide pot fi utilizate în perioada de vegetație pentru prevenirea putregaiului negru al mărului.
Țesuturi brunificateÎn continuare, câteva date despre eficacitatea fungicidelor recomandate pentru prevenirea și combaterea putregaiului negru al mărului.
Captan - control excelent; mefentrifluconazole - control bun; trifloxystrobin - control bun; penthiopyrad - eficacitate necunoscută, 25 zile timp de pauză; fluopiram+trifloxystrobin - control excelent, timp de pauză 14 zile, a nu se depăși 4 aplicări pe an; fluxapyroxad+pyraclostrobin - control excelent, a nu se depăși 4 aplicări pe an; fluazinam - bun, 28 zile timp de pauză, a nu se depăși 10 aplicări pe an; pyraclostrobin+boscalid - control excelent, 7 zile timp de pauză, a nu se depăși 4 aplicări pe an; fluxapyroxad - control bun, a nu se depăși 4 aplicări pe an; kresoxim methyl - control bun, 30 zile timp de pauză, a nu se depăși 4 aplicări pe an; flutriafol - eficacitate necunoscută, 14 zile timp de pauză, a nu se depăși 4 aplicări pe an; ziram - ineficient, 4 zile timp de pauză, a nu se depăși 7 aplicări pe an (după Beckerman et al., 2021).
Datele de eficacitate prezentate în acest material se bazează pe studii și teste efectuate în mai multe livezi din zone diferite din Statele Unite. Conform autorilor ele reprezintă doar un ghid. Pomicultorii trebuie să respecte întotdeauna etichetele pesticidelor și recomandările specialiștilor din protecția plantelor. Autorii ghidului sunt cercetători fitopatologi și entomologi din mai multe universități din SUA.
Când cancerul negru al mărului devine o problemă într-o livadă, fungicidele pot fi aplicate de la înflorire până la recoltare, cu respectarea strictă a perioadelor de pauză până la recoltat și a indicațiilor de pe eticheta produsului. Nu uitați să protejați polenizatorii. Nu utilizați insecticide și acaricide în timpul înfloritului. Alternați substanțele utilizate. Nu depășiți două aplicări consecutive cu aceeași substanță activă pentru a nu favoriza apariția reacției de rezistență.
Tăierile la măr este important să se facă în timpul iernii, când temperaturile sunt sub 00C. Mai întâi se elimină ramurile bolnave, uscate după care se fac alte tipuri de tăieri. Până în primăvară, rănile au timp să se vindece, fiind mai puțin predispuse la infecții (Grabowski, 2019).
În gestionarea acestui cancer, fungicidele pot fi utilizate preventiv. Din păcate, odată pomii infectați, boala este aproape imposibil de combătut mai ales în livezile nou înființate. Se poate spune că, fungicidele nu sunt eficiente în managementul cancerului negru. În astfel de situații, practicile culturale sunt importante în reducerea sursei de inocul (Gauthier et Rideaut, 2016; Kim et Urbez, 2016). Nu neglijați aceste aspecte.
De reținut, fungicidele nu sunt eficiente pentru controlul ”fazei de cancer” la pomii slăbiți.
Există studii care arată că substanțele kresoxim methyl și trifloxystrobin aplicate foliar în mod constant au redus incidența și dimensiunea cancerelor comparativ cu martorul netratat. Cu toate acestea, deși fungicidele au redus simptomele cancerului extern, din țesutul xilemic al pomilor bolnavi au fost frecvent izolate ciupercile Botryosphaeria obtusa (putregaiul negru) și Botryosphaeria dothidea (putregaiul alb). Acest rezultat sugerează că fungicidele nu oferă un control pe termen lung (Phillips, 2007).
Măsuri biologice
Încercările de combatere „bio” ale acestui patogen au eșuat. În testările efectuate cu ulei de cuișoare, extract de usturoi și ulei de neem s-a constatat că acestea nu au redus nici dimensiunea și nici incidența cancerelor (Phillips, 2007).
În livezile eco sau bio se recomandă ca la plantare rădăcinile să fie inoculate cu agenți biologici care să le protejeze o perioadă de timp de atacul patogenilor. Pot fi utilizate produse pe bază de Tricoderma harzianum T22, Trichoderma koningii, micorize arbusculare, rizobacterii (Rhizobium sp., Bacillus amyloliquefaciens, B. megaterium etc), Pseudomonas putida (Walter et al., 2017). În general, agenții biologici testați au prezentat variații mari în ceea ce privește eficacitatea.
În cazul utilizării micorizelor arbusculare, unele studii arată că, pomii inoculați au dezvoltat mai puține cancere decât cei care nu au fost inoculați (Berdeni et al., 2018).
Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara
Foto: Otilia Cotuna
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlLa Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin (Laboratorul de Protecția Plantelor) am analizat probe provenite de la cais cultivat în sistem ecologic. Plantația a fost înființată de doi ani. În urma analizelor efectuate am constatat cu surprindere prezența unui fung specific declinului și anume Schizophyllum commune care produce boala numită „putregaiul alb” sau ”putrezirea Schizophyllum” (în engleză ”Schizophyllum rot”). Din cauza capacității fungului de a putrezi lemnul, unii autori numesc boala „cancerul și declinul pomilor”.
Într-o carte veche (1899) am găsit o explicație cu privire la termenul „cancer”, atât de controversat și neînțeles de mulți pomicultori. În cartea „The New York apple tree canker”, Paddock Wendel aduce în atenție termenul de „cancer” și dă următoarea explicație: „Termenul de cancer, aplicat bolilor plantelor, a fost folosit în Europa de mult timp (înainte de 1900) pentru a evidenția daunele sau rănile produse pomilor de speciile de Nectria. În această situație, termenul a ajuns să fie privit ca fiind specific fungului Nectria, deși și alți fungi produc daune similare copacilor. Potrivit lui Hartig, daune similare produce și frigul și atunci am putea spune „cancer de îngheț”. La modul general, se poate spune că orice vătămare a copacilor care se manifestă prin distrugerea scoarței și lăsarea lemnului la vedere, poate fi clasificată sub termenul general de cancer”. Iată o explicație simplă din 1899.
Mulți caiși din plantația bolnavă au murit deja din cauza bolii. Este posibil ca pomii să fi venit infectați din pepinieră. Voi urmări evoluția bolii și în acest an. Situația este gravă deoarece patogenul este dificil de ținut sub control odată ce a pătruns în plantă, mai ales dacă se localizează în tulpina principală. Un pom tânăr, cu diametru mic al tulpinii va fi ucis cu ușurință de către acest patogen/saprofit. Vă recomand să analizați cu atenție materialul de plantat. Scoarța pomilor trebuie să nu aibă simptome de boală (crăpături, gome, corpuri fructifere fungice, carpofori ai fungilor macroscopici specifici declinului etc), rădăcina să fie sănătoasă, nu brunificată, iar în secțiune lemnul să nu prezinte brunificări. Este esențial să faceți asta ca să nu aveți probleme în viitor.
Schizophyllum commune (ciupercă de putrezire) este considerată un fung saprofit ce are capacitatea de a descompune lemnul mort, dar poate provoca daune și copacilor slăbiți la fel ca o ciupercă patogenă cu virulență slabă. Prin urmare, este considerată un parazit de rană sau de plagă care poate degrada lemnul pomilor (cambium/alburn rănit dar și duramenul expus). În general, ciuperca colonizează pomii stresați de căldură, arsuri solare, secetă, insecte sau răni majore, lemnul tăiat și căzut și părțile moarte ale copacilor vii. Putrezirea lemnului este de obicei o boală a copacilor bătrâni. În cazuri speciale (cum este cazul de față) ciuperca poate infecta și pomii foarte tineri. Când Schizophyllum commune infectează pomii foarte tineri, este semn că aceștia sunt debilitați din alte cauze. Patogenul este dificil de gestionat în livezile infectate.
Atenție! Schyzophyllum commune produce boli la oameni. Vin în ajutorul dumneavoastră cu câteva informații cu privire la acest fung, deoarece am observat că este prezent din ce în ce mai des în livezile tinere și nu numai.
Acești pomișori sunt sortiți pierii. Între timp au fost scoși
Schizophyllum commune Fries - putregaiul alb sau „putrezirea Schizophyllum” a pomilor
Schizophyllum commune este o specie cosmopolită de basidiomicotine de putrezire a lemnului. Ciuperca este comună în multe zone din lume. În unele țări (Nigeria, Malaezia, Mexic), ciuperca este consumată fiind considerată comestibilă [Takemoto et al., 2010]. În climatul nostru, fungul nu este comestibil, datorită dimensiunii mici și a consistenței pieloase, dure a bazidiocarpilor care acumulează mult Fe și Zn [Milovac et al., 2017]. Bazidiocarpii sau carpoforii sunt acele structuri fungice macroscopice ce pot fi observate pe scoarța copacilor morți sau a celor vii.
Nakamura et al. [citat de Takemoto et al., 2010] în studii nepublicate, a găsit sporocarpii acestei ciuperci atât pe scoarța copacilor morți, cât și pe ramurile și trunchiurile copacilor vii încă. Acest fung pare să colonizeze lemnul mai repede decât alte ciuperci de putrezire a lemnului.
Basidiocarp deshidratat. La prima ploaie se va rehidrata și va produce spori continuu
Cum recunoaștem Schizophyllum commune
Prezența corpurilor fructifere (în formă de evantai și culoare albă, cenușie) ale fungului pe suprafața pomilor este semn că scoarța și cambiul sunt moarte, iar ramurile sau tulpina sunt cel puțin parțial putrede. Deoarece degradarea cauzată de aceste ciuperci poate progresa rapid în tulpină, trebuie să presupunem că, atunci când ciupercile putregaiului sevei sunt vizibile, o parte considerabilă a tulpinii ar putea fi putrezită. Prin urmare, tulpinile sau ramurile care prezintă fructificații ale acestei ciuperci ar trebui considerate cu un risc crescut de mortalitate [Luley et Kane, 2009]. Pomii infectați au vigoarea scăzută, prezintă gome în țesuturile lemnoase, frunze mici putând apărea chiar fenomene de defoliere prematură [Puterill, 1922].
Carpoforii fungului Schizophyllum commune la cais în primăvara 2021Există mulți cercetători care au observat de-a lungul timpului că, S. commune are capacitatea de a invada țesuturile vii ale plantelor lemnoase și de a le omorî treptat [Hemmi, 1942]. Încă din 1922, Putterill a realizat experimente de inoculare la migdal, cais și piersic și a raportat că fungul a manifestat patogenitate la cais și piersic. Tot el a raportat și prezența gomelor, cleiurilor în vasele și celulele lemnului bolnav. Partea putredă a lemnului se distinge clar de cea sănătoasă printr-o linie distinctă. Uneori, ciuperca poate popula țesuturile vii ale pomilor fără simptome vizibile [Nakazawa et Harada, 2002]. După Poole (1929), patogenul poate pătrunde ușor la merii infectați de bacteria Erwinia amylovora. De asemenea poate însoți cancerele produse de Nectria sp., Botryosphaeria sp., Phomopsis sp., Valsa sp. etc.
Patogenia și epidemiogia fungului Schizophyllum commune
Fungul S. commune a fost raportat ca fiind prezent în lemnul mort la aproximativ 150 de genuri de plante. Ocazional a fost raportat și ca patogen la speciile lemnoase dar și la oameni [Schmidt et Liese, 1980]. Takemoto et al. (2010) arată că fungul este recunoscut ca agent patogen ce produce putrezirea lemnului la pomii vii. În cartea sa despre bolile pomilor fructiferi, Togashi (1950), a descris S. commune ca fiind un agent patogen care pătrunde prin răni și duce la putrezirea lemnului la multe specii pomicole (semințoase, sâmburoase), putând produce pagube considerabile. Autorul arată că fungul este adesea semnalat la măr, piersic, cireș, cais.
Carpofori prezenți pe tulpină, scoarță și lemn brunificate, cleiuri prezente în țesutul lemnosDe obicei, Schizophyllum commune nu poate pătrunde într-o plantă sănătoasă. Un pom viu poate fi infectat doar dacă prezintă leziuni prin care ciuperca poate pătrunde. Cazuri excepționale au fost raportate la măr unde ciuperca a pătruns totuși prin țesuturile tinere de la vârful tulpinii. De regulă, fungul pătrunde prin răni care lasă la vedere alburnul, cum ar fi: leziuni ce rămân în urma tăierilor, înghețurilor, arsurilor solare, grindinei, atacului agenților fitopatogeni și a dăunătorilor etc [Putterill, 1922; Snieškienė et Juronis, 2001; Ito, 1955; Nakazawa, N. & Harada, 2002].
Unii cercetători consideră S. commune parazit de plagă sau chiar saprofit. Alții arată că fungul este de fapt un agent patogen al plantelor producând boala „putrezirea Schizophyllum” sau ”Schizophyllum rot” (în engleză), la pomii vii. La sâmburoase poate produce pagube considerabile mai ales la pomii debili sau neîngrijiți [Togashi, 1950; Kishi, 1998]. De-a lungul timpului, ciuperca a fost recunoscută de către mulți cercetători ca fiind agent patogen de putrezire al pomilor fructiferi [Putterill, 1922; Bergdahl et French, 1985; Lacok, 1986; Oprea et al., 1994; Snieskiene et Juronis, 2001; Shimizu et al., 2008; Lahbib et al., 2016].
În zonele cu climat temperat fungul are condiții foarte bune de dezvoltare [Vulinovic et al., 2018]. Numeroase studii arată că, factorii climatici au un rol important în creșterea incidenței atacului acestui fung, Astfel, temperaturile scăzute din timpul iernii, seceta din vară și umiditatea foarte ridicată susțin patogenia [Sinclair et al., 1987; Oprea et al., 1994; Snieškienė et Juronis, 2001]. Pe lângă acești factori, vigoarea scăzută a pomilor facilitează infectarea [Essig, 1922].
Odată infecția realizată, fungul Schizophyllum commune descompune scoarța și cambiul copacilor după care trece în alburn iar moartea pomilor este iminentă în astfel de situații. De cele mai multe ori se stabilește ușor pe scoarța și cambiul care sunt deja putrede din alte cauze. Din țesuturile moarte, cu ușurință va trece în scoarța sănătoasă și cambiul adiacent. Boala mai poartă numele de putrezirea sevei deoarece descompunerea are loc în alburn după care progresează spre centrul tulpinii. Totuși, această denumire este oarecum greșită, deoarece marea majoritate a ciupercilor de putrezire a sevei sunt capabile sau au capacitatea de a descompune și duramenul unui pom, odată ce alburnul a putrezit [Luley et Kane, 2009]. Se poate spune că, fungul acționează ca un organism care produce „cancer”, fiind capabil să descompună rapid lemnul. Sănătatea pomului pare a fi un factor important în limitarea răspândirii putregaiului sevei la țesuturile adiacente.
Se observă forma de evantai a carpoforilor ciuperciiCorpurile fructifere (carpoforii sau bazidiocarpii) au dimensiuni cuprinse între 1 - 6 cm lățime, formă de evantai când se formează pe părțile laterale ale pomului, neregulată uneori funcție de locul unde se formează. Carpoforii sunt acoperiți cu perișori și pot avea culoare albă, cenușie și chiar cafenie când îmbătrânesc, nu au tulpină, au consistență tare, pieloasă. Lamelele de pe suprafața inferioară (asemănătoare unor branhii) produc bazidiospori. Sporii au dimensiuni cuprinse între 3-4 x 1-1,5 μm, sunt cilindrici până la eliptici, netezi. Corpurile fructifere sunt necomestibile datorită dimensiunilor mici și consistenței pieloase, dură. Basidiosporii sunt dispersați abundent în aer și joacă un rol important în realizarea infecțiilor [James et Vilgalys, 2001].
Pe timp de secetă, corpurile fructifere se usucă, dar au capacitatea de a se rehidrata în condiții de umiditate. Astfel, de deschid și se închid de mai multe ori pe parcursul unui sezon de creștere. Aceasta este o adaptare excelentă pentru un climat arid, cu ploi sporadice. Spre deosebire de alte specii de ciuperci, miceliul trebuie să producă doar un set de corpi fructiferi pe an, care apoi se pot usca aproape complet și se pot rehidrata și pot continua să funcționeze. Este o strategie excelentă pentru reproducerea fungică. Chiar și în timpul iernii putem găsi corpuri fructifere sporulante ale acestei ciuperci.
Partea inferioară a bazidiocarpuluiDeoarece este adaptat la condițiile aride și este rezistent la poluare, fungul S. commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv invadator al speciilor lemnoase forestiere, pomicole, ornamentale etc. Pe lângă asta amenință persoanele imunocompromise, producând alergii, sinuzite, boli de plămâni [Vulinovic et al. 2018].
Management și control
Rezistența la patogen este variabilă între soiurile de cais și măr [Oprea et al., 1994; Latham, 1970].
Fungul este încadrat în categoria de risc scăzut (zona galbenă) [31; 32]. Cu toate acestea, ciuperca poate afecta sănătatea și stabilitatea structurală a pomilor. Pomii infectați trebuie supuși monitorizării numai dacă ciuperca este asociată cu trunchiul principal sau cu ramurile de schelet ale copacilor.
Alternativ, îndepărtarea părților infectate ar putea fi luată în considerare dacă ciuperca este observată pe ramuri de dimensiuni mici. Fungicidele pot fi aplicate copacilor infectați cu această ciupercă ca măsură provizorie pentru a întârzia creșterea fungică. În realitate, deoarece ciuperca este în interiorul lemnului, nu există tratamente fungicide eficiente.
În acest sens, pomii trebuie examinați cu atenție, mai ales în zonele rănite. Vigoarea pomilor trebuie menținută prin regimuri adecvate de îngrijire, în așa fel încât șansa infecției fungice să fie redusă substanțial [Toghasi, 1950].
Rănile cauzate de tăieri, precum și cele cauzate de temperaturile scăzute, dar și arsurile solare ar putea servi cu ușurință drept porți de intrare pentru Schyzophylum commune. De cele mai multe ori, fungul se atașează de scoarțe rănite, cancere de pe ramuri și tulpini. Odată stabilit pe copacii infectați, putrezirea localizată poate continua și deschide calea pentru infecții suplimentare cu alte ciuperci oportuniste de dezintegrare a lemnului. Majoritatea pomilor infectați sunt de obicei deja slăbiți și prezintă simptome nespecifice de anomalie a coroanei, cum ar fi defolierea, regresia, producții mici. Se recomandă îngrijirea cu atenție a pomilor care suferă daune climatice pentru a preveni instalarea acestui fung dar și a altor basidiomicotine de putrezire a lemnului [Takemoto et al., 2010].
Tulpină putrezităCel mai bun mod de a preveni „putrezirea Schizophyllum” este să menținem starea de sănătate a pomilor.
În acest sens, trebuie respectate câteva reguli:
Minimizarea rănilor care rămân în urma tăierilor, deoarece patogenul pătrunde prin răni.
Efectuați tăierile în perioada de repaus vegetativ și pe vreme uscată.
Identificați pomii infectați cu Schyzophillum commune și verificați starea lemnului (dacă mai este lemn sănătos sau nu).
Păstrați vigoarea pomilor printr-o fertilizare adecvată și echilibrată. Aplicați îngrășăminte la mijlocul toamnei sau primăvara devreme.
Irigarea echilibrată mai ales în timpul perioadelor secetoase, la fiecare 10 - 14 zile (dacă este vreme uscată și caldă pe o perioadă prelungită).
Pomii proaspăt plantați ar trebui protejați la intrarea în iarnă prin înfășurarea trunchiurilor cu hârtie Sisalkraft (specială pentru împachetarea pomilor înainte de iernat).
Evitați rănirea inutilă a scoarței în timpul lucrărilor din livadă. Rănile apărute trebuie tratate, badijonate cu substanțe ce conțin substanțe fungicide, deși de multe ori nu au nici un efect și sunt doar cosmetice. Mai indicată este netezirea și dezinfectarea rănilor cu alcool 70%.
Îndepărtați ramurile și pomii grav deteriorați [Jha, 2020].
S. commune este cel mai cunoscut agent de infecție umană dintre Basidiomycotine. Pe lângă faptul că este considerat un agent patogen al plantelor din ce în ce mai agresiv care provoacă putregaiul alb, s-a raportat recent că această ciupercă poate provoca boli grave: micoza bronhopulmonară alergică [Kamei et al., 1994], boală pulmonară cronică [Ciferri et al., 1956], meningită [Chavez – Batista et al., 1955], sinuzită [Kern et Uecker, 1986; Catalano et al., 1990; Rosenthal, 1992], alergii etc. Cu marea sa adaptare la climatul arid și rezistența la poluare, Schizophyllum commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv și de succes invadator fungic universal al speciilor lemnoase, amenințând oamenii imunodeprimați și chiar pe cei sănătoși [Matavulj et al., 2013].
Bibliografie[1] Barnard E. L., Smith J., Understanding Decay in Florida Trees - An expplanation and pictorial guide to some of the more common decay fungi observed on Florida Trees, 8 p., https://www.floridaisa.org/.../understandingDecay...[2] Bergdahl, D. R. & French, D. W. (1985) Association of wood decay fungi with decline and mortality of apple trees in Minnesota. Plant Dis., 69, 887–890[3] Castillo, G. & Demoulin, V. (1997) NaCl salinity and temperature effects on growth of three wood-rotting basidiomycetes from a Papua New Guinea coastal forest. Mycol. Res., 101, 341–344[4] Ciferri, R., Chavez Batista, A., Campos, S. (1956): Isolation of Schizophyllum commune from sputum. Atti Inst. Bot. Lab. Crittogam. Univ. Pavia 14:118 – 120.[5] Chavez - Batista, A., Maia, J.A., Singer, R. (1955): Basidioneuromycosis on man. Anais Soc Biol Pernambuco 13:52 – 60.[6] Catalano, P., Lawson, W., Bottone, E., Lebenger, J. (1990): Basidiomycetous (mushroom) infection of the maxillary sinus. Otolaryngol. Head Neck Surg. 102: 183– 185.[7] Essig, F. M. (1922) The morphology, development, and economic aspects of Schizophyllum commune Fries. University of California Publications in Botany, 7, 447–498, plates 51–61.[8] Hemmi, T. (1942) On some diseases of fruit trees in Manju region and North China (II). J. Plant Prot., 29, 66–71, plates 1–7 [In Japanese].[9] Ito, K. (1955) Diseases of chestnut and their characteristics. In Chestnut in Japan, eds. Kajiura, M. & Ono, Y., Japanese Chestnut Council, Tokyo, Japan, 45–58 [In Japanese].[10] James, T. Y. & Vilgalys, R. (2001) Abundance and diversity of Schizophyllum commune spore clouds in the Caribbean detected by selective sampling. Mol. Ecol., 10, 471–479.[11] Jha S. K., 2020, Identification and management of heart-rot fungi,” Banko Janakari, vol. 30, no. 2, pp. 71–77, 2020.[12] Kern, M. E. and Uecker, F. A. (1986): Maxillary sinus infection caused by the homoba-sidiomycetous fungus Schizophyllum commune. J Clin Microbiol, 23: 1001–1005.[13] Kishi, K. (1998) Plant diseases in Japan. Zenkoku-NosonKyoiku Kyokai Publishing Co. Ltd., Tokyo, Japan [In Japanese].[14] Lahbib A, Chattaoui M, Aydi N, Zaghouani H, Beldi O, Daami-Remadi M, Nasraoui B, 2016. First report of Schizophyllum commune associated with apple wood rot in Tunisia. New Disease Reports 34, 26. http://dx.doi.org/10.5197/j.2044-0588.2016.034.026.[15] Lačok, P. (1986) Fungi and apricot cultures in Slovakia (Czechoslovakia) at present. Acta Horticulturae, 192, 205 – 212.[16] Latham, A. J. (1970) Development of apple fruit rot and basidiocarp formation by Schizophyllum commune. Phytopathology, 60, 596–598.[17] Matavulj Milan N., Svjetlana B. Lolić , Slobodanka B. Vujčić, Snežan a Milovac, Milana S. Novaković, Maja A. Karaman, 2013 - Schizophyllum commune: The main cause of dying trees of the Banja Luka arbored walks and parks, Jour. Nat. Sci., Matica Srpska Novi Sad, № 124, 367—377, 2013, DOI: 10.2298/ZMSPN1324367M.[18] Milovac S., Škrbić B., Lolić S., Karaman M., Matavulj M., 2017, Distribucija teških metala u biotskom i abiotskom matriksu pored visokofrekventne saobraćajnice u Banjoj Luci. (Distribution of heavy metals in biotic and abiotic matrix along high-frequency road in the Banja Luka city. Proceedings of the Conference on 20 Anyversary of the Faculty of Sciences of the Banja Luka University (Republic of Srpska, Bosnia). 1: 29 – 40.[19] Nakazawa, N. & Harada, Y. (2002) Growth inhibition of Valsa ceratosperma by fungal isolates from apple trees. Ann. Rept. Plant Prot. North Japan, 53, 109 – 111 [In Japanese].[20] Oprea, M., Şesan, T. & Bălan, V. (1994) Schizophyllum commune – canker and dieback disease of apricot trees in orchards of southeastern Romania. Rev. Roum. Biol. – Biol. Végét., 39, 35 – 40.[21] Poole, R. F. (1929) Sweet potatoes infected by Schizophyllum commune. J. Elisha Mitchell Sci. Soc., 45, 137–139, plates 7–9[22] Putterill, V. A. (1922) The biology of Schizophyllum commune Fries with special reference to its parasitism. Union of South Africa, Dept. Agr., Sci. Bull., 25, 3–35[23] Rosenthal, J., Katz, R., DuBois, D. B., Morrissey, A., Machica O., A., (1992): Chronic maxillary sinusitis associated with the mushroom Schizophyllum commune in a patient with AIDS. Clin. Infect. Dis. 14: 46 – 48.[24] Sinclair, W. A., Lyon, H. H. & Johnson, W. T. (1987) Diseases of trees and shrubs. Cornell Univ. Pr., New York, USA[25] Shimizu, J., Hayashi, Y. & Fukuda, K. (2008) Wood-rot disease on cherry trees along Koganei Cherry Street, a national cultural property. Landscape Res. J., 71, 865–868 [In Japanese with English summary][26] Schmidt O., Liese W., 1980. Variability of wood degrading enzymes of Schizophyllum commune. Holzforschung 34: 6772.[27] Snieškienė, V. & Juronis, V. (2001) Distribution of the fungus Schizophyllum commune Fr. in plantings of trees in the Kaunas city. Biologija, 3, 45–47[28] Takemoto, S., Nakamura, H., Imamura, Y., and Shimane, T. (2010). Schizophyllum commune as a Ubiquitous Plant Parasite. Japan Agricultural Research Quarterly, 44(4),357-364.[29] Togashi, K. (1950) Fruit tree pathology. Asakura, Tokyo, Japan [In Japanese].[30] Vulinović Jelena N, Svjetlana B. Lolić, Slobodanka B. Vujčić, Milan N. Matavulj, 2018 - Schizophyllum commune – the dominant cause of trees decay in alleys and parks in the City of Novi Sad (Serbia), Biologia Serbica, 2018, 40(2): 26-33, DOI 10.5281/zenodo.2452495.[31] ***Note on Common Wood Decay Fungi on Urban Trees of Hong Kong, Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, The Government of the Hong Kong Special Administrative Region, 2015, 41 pag.[32] ***Guidelines for Tree Risk Assessment and Management Arrangement on an Area Basis and on a Tree Basis’ issued by the Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, available at www.trees.gov.hk.Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Erwinia amylovora este o bacterie fitopatogenă deosebit de periculoasă care produce boala numită „Focul bacterian al rosaceelor”. Din cauza gravității sale, această boală a fost încadrată în categoria organismelor de carantină fitosanitară în Anexa II din H. G. 563/2007.
În ultimii ani, am constatat că boala este prezentă în aproape toate livezile de măr și păr. Deși bacteria cauzatoare este organism de carantină fitosanitară, se pare că se extinde cu repeziciune fiind prezentă și în livezile tinere, nu doar în cele mai bătrâne sau în cele abandonate. De ce se întâmplă asta? Poate îmi spuneți dumneavoastră.
Părerea mea este că nu se respectă anumite reguli care să oprească răspândirea. Observ că mulți pomicultori sunt interesați doar de metodele chimice de combatere ale acestui patogen, ignorându-le pe cele preventive, care, în acest caz, dețin supremația.
Retragerea de pe piață a multor pesticide și restricțiile de aplicare a tratamentelor în perioada de înflorit vor face extrem de dificil de combătut acest patogen în viitor, mai ales în livezile ecologice. Gestionarea corectă a acestui agent patogen presupune respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenție sau profilaxie și aplicarea tratamentelor chimice sau biologice în momentele cheie.
Pentru pomicultorii care doresc să aibă mai multe informații de specialitate despre această bacterie, am pregătit materialul de față, care sper să fie de ajutor.
Boală bacteriană extrem de periculoasă
Focul bacterian al rosaceelor (Erwinia amylovora) este o boală bacteriană extrem de periculoasă, fiind declarată organism de carantină fitosanitară. Este des întâlnită bacteria în livezile de măr și păr din toată lumea, fiind raportată până acum în țări din Europa, Asia, Africa de Nord, estul Mediteranei, America de Nord și Centrală, Noua Zeelandă. Acest agent patogen nu a fost încă raportat în țări din America de Sud și unele zone din Asia și Africa de Sud [Vanesste, 2000; van der Zwet et al., 2012]. Astăzi, bacteria Erwinia amylovora este larg răspândită la nivel mondial în toate bazinele pomicole, cu mici excepții. În Europa o găsim în următoarele țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, România și Țările de Jos, la care se adaugă Croația, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie. După Sletten și Rafoss (2007), în Norvegia, E. amylovora este prezentă în câteva locații de coastă, dar nu a ajuns încă în zonele de cultură a pomilor fructiferi.
În general, eforturile coordonate de limitare a răspândirii bacteriei E. amylovora, efectuate fie la nivelul statelor membre, fie la nivel regional în statele membre, au reușit să limiteze distribuția sau cel puțin să întârzie răspândirea agentului patogen. Având în vedere datele privind distribuția actuală a agentului patogen și dovezile suplimentare care există în prezent, se poate spune că E. amylovora are un potențial mare de răspândire viitoare pe teritoriul UE [EFSA Journal, 2014].
În România, bacteria a pătruns după anul 1990, extinzându-se în toate bazinele pomicole din țară. În acest moment este declarată organism de carantină fitosanitară și se fac eforturi pentru a nu lăsa bacteria să pătrundă în zonele în care boala nu există. Cu toate acestea, an de an, se constată că bacteria cucerește noi teritorii, fiind prezentă și în livezile tratate, nu doar în cele abandonate. În ultimii ani, însă, s-a constatat o creștere a frecvenței și intensității atacului la măr, păr și gutui, mai ales în zonele unde există livezi abandonate. După van der Zwet et al., (2012), o sursă importantă de infecție sunt livezile abandonate.
După Severin et al. (1985), Erwinia amylovora este capabilă să atace toate organele aeriene ale plantelor gazdă. Primul simptom este de regulă arsura inflorescențelor și apare primăvara devreme. De la floare, boala progresează înspre peduncul care capătă aspect hidrozat pentru ca în final să se înnegrească. Pe lăstarii infectați, pot apărea și mici ulcerații sau răni. Frunzele se veștejesc și întreg lăstarul se brunifică la măr. Lăstarii și rămurelele sunt după inflorescențe, organele cele mai sensibile ale plantelor la atacul bacteriei. De obicei, la lăstari infecția progresează mult mai rapid, mai ales când condițiile sunt favorabile dezvoltării bolii. S-a remarcat că, în câteva zile infecția poate progresa 15 - 30 cm sau mai mult. Lăstarii atacați se îndoaie de la vârf sub formă de cârjă, fiind ușor de recunoscut [Paraschivu M. et al., 2015]. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat bacterian. Exsudatul poate avea culoare variată, de la alb pur până la un roșu închis, prezentând diferite nuanțe de brun - galben sau portocaliu. Lăstarii bolnavi cu frunze necrozate, apar ca și când ar fi pârliți de foc, de unde și denumirea de „focul bacterian”. La fructe, boala apare ocazional și doar la cele verzi, excepțional după recoltare. Fructele bolnave se brunifică la măr, se zbârcesc și rămân atașate de ramuri, uneori mumificându-se.
Patogenie și epidemiologie
Bacteria infectează primăvara, în perioada înfloritului, atunci când vremea este umedă, iar temperatura aerului este de peste plus 180C. În anii în care vremea umedă și caldă coincide cu perioada de înflorit, bacteria se răspândește rapid. Atunci când temperaturile din timpul zilei sunt cuprinse între 23 și 29 grade C, iar cele nocturne sunt peste 12,7 grade C și ploile intermitente sunt prezente, infecțiile cu Erwinia amylovora pot fi masive. Creșterile noi sunt cele mai vulnerabile. Când condițiile meteorologice sunt favorabile patogeniei este aproape imposibil de controlat boala [Ohlendorf, 1999; Dreistadt et al., 2004].
În timpul înfloritului, bacteria pătrunde prin deschideri naturale, preferând stomatele nectarigene, stigmatele necutinizate, anterele nedeschise și stomatele sepalelor. Prin multiplicare invadează spațiile intercelulare. După câteva zile, florile sunt complet distruse, necrozate. De la floare, infecția se extinde la peduncul, invadează frunzele și la final ramurile. Astfel apar simptome la exterior ca, ulcerații în șarpante și trunchi și chiar moartea pomilor în cazurile grave. Când agentul patogen ajunge la lemn, în zona nou infectată se observă dungi de culoare roz până la roșu - portocaliu. Dacă se taie scoarța de la marginea unui cancer activ, pete roșietice pot fi observate în lemnul adiacent. De regulă, pomii tineri sunt mai sensibili la boală, iar cei mai bătrâni tolerează mai bine atacul [Ohlendorf, 1999; Dreistadt et al., 2004].
Lăstar îndoit în formă de cârjă. Fotografie realizată într-o livadă abandonată din județul Timiș aflată în vecinătatea unei livezi îngrijite dar care a fost contaminată ulterior
În timpul perioadei de vegetație se produc infecții secundare. Sursele de inocul pentru aceste infecții pot fi exudatul bacterian sau filamentele aeriene bacteriene. Bacteriile pătrund în țesuturile gazdei prin stomate, hidatode, trichome, lenticele. Cel mai frecvent pătrund însă prin rănile produse de grindină sau de vânt, de insecte, lucrări mecanice etc.
Erwinia amylovora este destul de rezistentă la uscăciune și razele de soare. Umiditatea și razele solare influențează foarte mult supraviețuirea bacteriilor de Erwinia amylovora în exsudat, în care există și alte microorganisme care pot avea o acțiune antagonistă față de Erwinia amylovora.
Peste anotimpul de iarnă, bacteriile rezistă bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul anterior pe ramuri și pe trunchi, mai ales la păr și păducel (Crataegus), mai puțin în ulcerele de la măr. De asemenea, bacteriile pot supraviețui în muguri, fructe bolnave și ramuri. În ramurile lăsate pe sol după tăieri, păstrarea virulenței este chiar foarte redusă (3 - 29 zile). Din acest motiv, probele destinate analizelor de laborator trebuie să fie cât mai proaspete. Primăvara, bacteriile care au supraviețuit devin active, se înmulțesc, costituindu-se în inocul primar și se răspândesc, contaminând țesuturi noi. Datorită duratei scurte a unei generații de bacterii, în condiții favorabile și a unei diseminări naturale eficiente, chiar un inocul mic păstrat în ulcere poate fi suficient pentru a infecta un teritoriu mare. O sursă însemnată de inocul potențial îl reprezintă bacteriile Erwinia amylovora epifite, care se găsesc din abundență pe suprafață organelor aeriene indiferent dacă acestea sunt sănătoase sau bolnave [Severin et al., 1985].
Simptom de ofilire și îdoire în cârjă la noile creșteri
Dintre factorii meteorologici, ploaia se pare că este cea mai importantă în diseminarea patogenului. Picăturile de apă de ploaie și mai ales ploaia cu vânt, realizează atât răspândirea inoculului primar, cât și a celui secundar. Bauske (1971), cercetând importanța vântului în diseminare, a observat o relație între severitatea epidemiei și expunerea perilor la vânturile dominante. O picătură de apă conținând bacterii a fost transportată la distanțe de peste un metru, de un vânt cu viteză de 22 km/h [Severin et al., 1985].
Insectele au și ele rol foarte important în răspândirea agentului etiologic. Rolul principal îl au albinele și viespile care vizitează florile. Apoi muștele, furnicile și alte insecte care vin în contact sau se hrănesc din exsudat. Wander Zwet și Keil (1979) citați de V. Severin (1985), au întocmit un tabel cu insecte aparținând la 77 de genuri semnalate de diferiți autori ca având rol în răspândirea bacteriilor.
De la prima epidemie a focului bacterian de-a lungul regiunilor de coasta din nord - vestul Europei, graurii migratori au fost suspectați ca fiind vectori ai patogenului. În timpul migrării, stolurile de păsări se adăpostesc peste noapte în pomi și, producând cu ghearele leziuni pe ramuri, achiziționează bacterii. Uneori, ele se hrănesc cu diferite organe vegetale. Graurii și pitulicea fluierătoare deseori realizează migrarea bacteriilor din Anglia în Danemarca, în 2 - 3 zile înainte de a-și continua zborul în Polonia și Rusia. Deoarece graurii sunt consumatori de semințe și fructe și un număr mare a fost observat în tufele de păducel și livezi fructifere, ei sunt considerați ca având un rol important în răspândirea bacteriilor. Pentru România, ambele specii reprezintă un vector potențial al bacteriei patogene. O parte din populațiile graurului iernează chiar în țările unde boala a devenit endemică (Anglia și Franța) - Severin et al., 1985.
Fruct brunificat la măr. La păr se înnegrește
Cum combatem acest patogen
În controlul focului bacterian, măsurile de profilaxie sunt cele mai importante. Întotdeauna, prevenția este cel mai bun medicament. Utilizarea soiurilor rezistente la boală este o strategie foarte bună pentru prevenirea „focului bacterian”. Din păcate, nu există soiuri de măr, păr, gutui, complet rezistente la Erwinia amylovora. Cele mai rezistente soiuri disponibile au sensibilitate moderată până la scăzută la patogen [Thibault și Le Lezec, 1990; van der Zwet și Beer, 1995].
În prezent, au fost create soiuri transgenice de măr cu un nivel ridicat de rezistență la „focul bacterian”, cum ar fi, de exemplu, soiul de măr transgenic Royal Gala [Norelli et al., 2003; Malnoy et al., 2004]. Soiurile transgenice de măr nu au aprobare de cultivare în UE. Materialul de înmulțire trebuie în mod obligatoriu să fie certificat. Strategia de gestionare a focului bacterian are ca scop interferarea cu etapele cheie ale ciclului bolii și luarea în considerare a surselor de inocul, a mecanismelor de răspândire și a dinamicii progresiei bolii [Johnson și Stockwell, 1998].
Metodele de igienă culturală vizează eliminarea țesuturilor infectate prin tăiere în timpul perioadei de repaus vegetativ și în timpul sezonului de creștere, pentru a reduce sursele de infecție. Tăierile se vor face la 15 - 45 cm sub zona bolnavă. Instrumentele utilizate pentru tăiat trebuie dezinfectate după fiecare tăiere (hipoclorit de sodiu sau alcool izopropilic 70%). În plus, este obligatorie eliminarea pomilor infectați, precum și a gazdelor sălbatice din vecinătatea livezii [Severin et al., 1985; van Teylingen, 2002]. A se evita tăierile în perioadele umede. În sezonul vegetativ se elimină rapid lăstarii bolnavi. În sezonul rece se elimină ramurile bolnave cel mai bine deoarece bacteria nu este activă. Respectați distanța de tăiere sub zona bolnavă, este important. Materialul lemnos rezultat nu trebuie compostat.
Fertilizarea cu azot în livadă trebuie să fie echilibrată și să se facă în urma unor analize chimice, pentru a nu favoriza creșteri noi, exagerate, care să favorizeze infecțiile.
Din păcate, nu există substanțe chimice curative cunoscute care să elimine E. amylovora din plantele infectate. Metodele de reducere a inoculului patogen în materialul vegetativ au limitări: termoterapia necesită temperaturi ridicate pentru a ucide E. amylovora, afectând astfel supraviețuirea mugurilor, iar tratamentele dezinfectante nu afectează inoculul endofit [Keck et al., 1995; Ruz et al., 2008].
La înființarea noilor livezi trebuie acordată atenție deosebită materialului de plantat (să fie sănătos), să se aleagă soiuri rezistente la boală (mai ales la înființarea livezilor ecologice). De asemenea, livezile noi trebuie înființate la distanță cât mai mare de cele vechi și bolnave, aproximativ 1,5 - 2,5 km.
Chimioterapia, eficientă sau nu?
Metodele de control chimic nu au cunoscut un progres semnificativ în ultimii 50 de ani. Astăzi, există un număr limitat de produse disponibile, în general cu eficacitate moderată, cum ar fi compușii de cupru și anumite antibiotice aplicate preventiv [Johnson și Stockwell, 1998; Adaskaveg et al., 2011, Ngugi et al., 2011]. Antibioticele convenționale, cum ar fi streptomicina sau kasugamicina, oxytetraciclina, care sunt autorizate pentru a fi utilizate împotriva focului bacterian în mai multe țări (de exemplu, SUA), nu sunt autorizate în Uniunea Europeană (numai în temeiul unei derogări în unele state membre), în ciuda faptului că sunt compușii cei mai eficienți. Cu toate acestea, rezistența la streptomicină a fost raportată în diverse cazuri în SUA [Schroth et al., 1979]. Antibioticele au fost eliminate din cauza efectelor secundare dăunătoare.
Fungicidele pe bază de cupru sunt singurele produse chimice de protecție a plantelor autorizate în UE. Aceste produse pot fi utilizate în afara perioadei de înflorire deoarece sunt foarte fitotoxice pentru flori. Alți compuși ai cuprului, care nu sunt enumerați ca produse fitosanitare, conțin cupru la concentrații scăzute cu solubilitate ridicată și sunt comercializați ca agenți de întărire ai plantelor sau îngrășăminte (sub formă de gluconați, salicilați, alginați). Aceștia prezintă o anumită capacitate de a controla infecțiile cu foc bacterian.
Fungicidele omologate în România pentru combaterea focului bacterian al rosaceelor (substanțe active și produse comerciale) sunt:
Oxiclorură de cupru: Alcupral 50 PU (avizat pentru măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică prefloral și postfloral); Flowbrix/Copper - Field (avizat pentru măr; omologarea expiră la 31.12.2022; se aplică de la apariția mugurilor florali până la sfârșitul creșterii lăstarilor).
Cupru: Airone SC (avizat pentru măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică toamna la căderea frunzelor și primăvara de la deschiderea mugurilor până la sfârșitul înfloritului); Badge WG/Coprantol Duo (avizat la măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică toamna la căderea frunzelor și primăvara de la dezmugurit până la sfârșitul înfloritului); Bouillie bordelaise WDG (amestec bordeaux avizat pentru gutui; omologarea expiră la 01.01.2022).
Hidroxid de cupru: Champ 77 WG/Copermax (avizat la măr; omologarea expiră la 30.04.2023; se aplică în vegetație, la avertizare); Kocide 2000 (avizat la măr și păr; omologarea expiră la 31.12.2021).
Sulfat de cupru tribazic: Cuproxat flowable/Kupferol (avizat la măr; omologarea expiră la 30.04.2023; se aplică tratamente postflorale și poate fi utilizat pe toată perioada de vegetație, a nu se depăși 6 - 8 tratamente).
Fluopiram + fosetil de aluminiu: Luna Care 71,6 WG (avizat la măr și păr; omologarea expiră la 30.04.2022).
Prohexadion de calciu: Regalis Plus (avizat la măr, păr, gutui; omologarea expiră la 31.12.2022; se aplică două tratamente, primul în perioada înfloritului și al doilea la începutul formării fructelor [sursa: aplicație Pesticide 2.21.10.2].
În perioadele ploioase și calde din timpul înfloritului tratamentele trebuie repetate la 4 - 5 zile pentru a opri răspândirea bacteriilor.
După cum observați, indicațiile de tratament pentru combaterea focului bacterian sunt în perioada de înflorit pentru unele fungicide. Cu toate acestea, în prezent, pentru a proteja entomofauna utilă și mai ales albinele, sunt interzise tratamentele în perioada de înflorit a plantelor. În consecință, tratamentele trebuie aplicate la dezmugurit, la începutul înfloritului, la căderea petalelor. Funcție de starea de sănătate a pomilor din livadă și condițiile climatice pot fi executate tratamente în perioada de vegetație. Decizia de efectuare a unui tratament trebuie luată după un control fitosanitar.
Alte recomandări: utilizați doar produse de protecția plantelor omologate în România; protejați entomofauna utilă, îndeosebi albinele, de efectul aplicării foliare a pesticidelor; evitați efectuarea tratamentelor în perioada de înflorire a buruienilor; evitați efectuarea tratamentelor în condiții de temperaturi extreme ( 25 grade C); intervalul de temperatură ideal pentru efectuarea tratamentelor este cuprins între 10 - 25 grade C și umiditatea relativă peste 50%; în timpul tratamentului viteza vântului trebuie să fie redusă, de regulă sub 2,5 m/s, dar se pot face tratamente și în intervalul 0,5 - 3 m/s; în situații urgente, cu anumite echipamente de stropit se pot executa tratamentele și la viteze ale vântului cuprinse între 3,1 - 5m/s (deși acest interval trebuie evitat pe cât posibil); de la 5 m/s viteza vântului, nu se mai fac tratamente; citiți cu atenție eticheta pesticidului și informațiile cu privire la faptul că produsul respectiv poate fi utilizat în perioada de activitate a albinelor sau a altor specii care nu sunt vizate sau în timpul înfloritului culturilor sau a buruienilor sau alte faze de acest tip, menite să protejeze albinele, în cazul în care autorizația permite în mod explicit utilizarea în astfel de condiții; calibrați și întrețineți corespunzător echipamentele de aplicare a pesticidelor; utilizați duze antiderivă și ecrane pentru recuperarea surplusului de soluție, pentru a reduce efectul de derivă și contaminarea mediului; apelați la consultanță de specialitate pentru un diagnostic corect; consultați buletinele de avertizare sau alertele; monitorizați regulat culturile dumneavoastră pentru a descoperi la timp bolile și dăunătorii; puneți accent pe metodele de prevenție, ele sunt viitorul pentru obținerea unor produse vegetale sănătoase, libere de pesticide, deși sunt atât de neglijate în prezent (extras din recomandările Autorității Naționale Fitosanitare, conform cu legislația fitosanitară și a EU - DIRECTIVE 128/2009/EC).
Pe timp umed și călduros apar exsudate bacteriene pe suprafața fructelor atacate
Bioterapia
Datorită interesului mare de a găsi o substanță pentru combaterea focului bacterian, de-a lungul timpului s-au dezvoltat mai mulți agenți de control biologic împotriva bacteriei Erwinia amylovora. În mare parte ele constau în tulpini de bacterii, cum ar fi: Pantoea agglomerans, P. vagans, Pseudomonas fluorescens, Bacillus subtilis/amyloliquefaciens și Lactobacillus plantarum. Mai recent, au fost dezvoltate preparate pe baza ciupercii Aureobasidium pullulans și chiar pe bază de bacteriofagi [Bonaterra et al., 2012]. Eficacitatea produselor microbiene este însă moderată [Sundin et al., 2009].
În UE, agenții de biocontrol și produsele aferente au fost autorizate în conformitate cu Directiva 128/2009 și Regulamentul 1107/2009, constând în:
amyloliquefaciens QST713;
Tulpinile pullulans DSM149401 și DSM14941 [baza de date UE privind pesticidele, online].
În România sunt omologate două produse ce conțin agenți biologici:
Serenade ASO (Bacillus subtilis, tulpina QST 713). Produsul este omologat până la 30 aprilie 2022 și este avizat pentru măr, păr, căpșun. Poate fi aplicat de la începutul înfloritului și până la sfârșit [Johnson et Stockwell, 2000; Rosello et al., 2013; Mikicinski et al., 2016].
Blossom Protect (Aureobasidium pullulans, tulpinile DSM 149401 și DSM 14941). Produsul este avizat la măr, păr, gutui [sursa: aplicație Pesticide 2.21.10.2]. Produsul poate fi aplicat în perioada de înflorire. Cele mai bune rezultate se obțin când este aplicat până la 50% înflorire [Mikicinski et al., 2016].
Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html