Pământul afânat, mărunțit și nivelat din toamnă, a acumulat peste iarnă cantități importante de apă pe care trebuie să o gestionăm cu cea mai mare grijă. Acest teren în primăvară se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, apt pentru însămânțarea culturilor din urgența întâi în epoca optimă.

În primăvară se însămânțează:

• la temperatura în sol de 1-3°C: cerealele de primăvară, mazăre, lucernă, ovăz, borceag, năut, muștar, rapiță;

• la temperatura în sol de 4-7°C: floarea-soarelui, inul, sfecla de zahăr;

• la temperatura în sol de 8-10°C: soia, porumbul, fasolea;

• la temperatura în sol de 10-12°C: sorgul, bostănoasele.

Culturile cu semințe mici din urgența I (lucernă, in, muștar, rapiță ș.a.m.d.), dacă nu au început să apară buruieni, se pot însămânța direct, fără pregătirea patului germinativ, deoarece brăzdarele semănătorilor pot intra ușor în terenul afânat, la 2-3 cm, cât necesită aceste culturi.

Dacă sunt buruieni, abia răsărite sau în curs de răsărire, se trece cu o grapă cu colți (unde se mai găsesc) care dislocă ușor buruienile și se usucă, după care se intră la semănat. Cu grapa cu colți, pierderile de apă sunt mici, 2-3%.

Pentru culturile cu semințe mai mari, patul germinativ se pregătește numai cu combinatorul, printr-o singură trecere, care lucrează și afânează solul numai până la adâncimea de încorporare a seminței. În acest caz, pierderile de apă ajung la 5-6%. În niciun caz nu se folosește grapa cu discuri, care afânează și vântură solul la adâncimi diferite și neuniforme, cu pierderi de apă de 12-15-28%.

În practică se întâlnesc diferite situații privind adâncimea de pregătire a patului germinativ și de semănat pe care la prezentăm în figura alăturată. Menționez că experiența respectivă a fost realizată de mine când eram director general al Institutului de Cercetări pentru Culturi și Industrializarea Sfeclei de Zahăr Fundulea.

Am luat ca exemplu sfecla de zahăr, care este foarte pretențioasă la aceste lucrări. Sămânța este o glomerulă cu un fruct la sfecla monogermă și cu până la 6 fructe la sămânța plurigermă. Ea are nevoie de multă apă la germinare. Dacă, de exemplu, meiul are nevoie de 25% apă din greutatea seminței, sfecla are nevoie de peste 120% apă. Sfecla monogermă se însămânțează la 2 cm adâncime, iar cea plurigermă la 4 cm.

Semănată mai adânc, răsare foarte greu sau nu răsare, având germinația epigeică.

Prezentăm diferitele situații din figură:

a) Patul germinativ pregătit la o adâncime mai mare, pe un teren greu, tasat – compactat. Sămânța a fost încorporată în partea de jos a stratului prelucrat unde este asigurată cu suficiență apă pentru germinare, însă lipsa aerului și a căldurii nu permite pornirea germenului. În asemenea condiții, cel mai adesea sămânța putrezește în pământ.

b) Terenul este favorabil, dar patul germinativ este adânc. Sămânța a ajuns la diferite adâncimi în stratul afânat și nu beneficiază de contactul cu stratul așezat, cu aportul capilar al apei, și nu poate germina. Dacă vine o ploaie de peste 20 mm, apa ajunge la sămânță și germinează. Dacă ploaia este de 8-10 mm, pornește germenele și se usucă. Are loc așa-numitul fenomen de „mințirea colțului”. Dacă nu vine nicio ploaie, sămânța „stă ca în sac”. Asemenea situații trebuie evitate.

c) Teren corespunzător, cu patul germinativ adânc, sămânța este pusă în contact cu stratul de sol așezat, cu aport de apă capilară. Are condiții, germinează, dar rezerva din sămânță se epuizează înainte de a ajunge la suprafața solului și planta rămâne în pământ, se usucă.

d) Condiții asemănătoare cu situația anterioară, dar mai puțin adânc, însă peste adâncimea recomandată. Aici, în cele din urmă, planta ajunge la suprafața solului, însă epuizată, debilitată, fiind ușor atacată de boli și concurată de buruieni.

e) Patul germinativ pregătit la adâncimea corespunzătoare însă prin treceri repetate cu utilaje grele care au distrus structura solului și praful a format o crustă groasă. Germinația a avut lor, dar plantația nu a putut străbate crusta și a rămas în pământ.

f) Teren corespunzător, patul germinativ la adâncimea corectă, sămânța a beneficiat de apă din „patul tare” cu densitatea aparentă (Da) 1,3 g/cm³, de aer și căldură trecute prin „plapuma moale” cu Da 1,0-1,1 g/cm³, a germinat, a răsărit, plantă sănătoasă, viguroasă, aptă pentru producții mari.

Așa trebuie procedat cu toate semințele.

Atenție când solul este uscat!

• Pentru germinat și răsărit, solul trebuie să conțină cel puțin 2,5 ori apă higroscopică;

• La o umiditate de 1-1,5 ori apă higroscopică, sămânța mucegăiește;

• La 1,5-2 ori apă higroscopică este riscant, deoarece continuarea uscăciunii determină scăderea umidității de 1-1,5 ori apă higroscopică și sămânța mucegăiește sau are loc „mințirea colțului”;

• Sub nivelul apei higroscopice, sămânța stă „ca în sac”.

Este necesar tăvălugitul după semănat?

Da – când la nivelul seminței este 1,5 ori apă hogroscopică, iar sub sămânță 2,5 ori apă higroscopică, o aduce la sămânță.

Nu – când la nivelul seminței este 1 apă hogroscopică și o aduce la 1,5 ori apă higroscopică când mucegăiește.

Ce este apa higroscopică?

Este apa conținută de solul uscat la aer și este reținută de sol cu forța de peste 50 bari, deci inaccesibilă plantelor.

Dacă un sol mijlociu conține 7-8% apă higroscopică înseamnă că de 2,5 ori apă higroscopică este egal cu circa 20% apă, care este suficientă pentru germinație.

Rezultă că operațiunile de pregătire a patului germinativ și de semănat sunt lucrări de mare importanță în reușita oricărei culturi agricole.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Cum reducem pierderile de apă din sol

Criza neonicotinoidelor distruge agricultura și procesarea în România

DIRECTO NO, semănătoarea Bednar pentru semănat direct în miriște

Suprafețele întinse din Câmpia Română, din sudul Moldovei, din Câmpia de Vest nu au niciun fel de obstacole, sunt bântuite de vânturi puternice care, în timpul iernii, spulberă zăpada atât de folositoare agriculturii. De aceea, sunt necesare diverse măsuri prin care să se reușească reținerea majorității zăpezii pe terenurile agricole.

Fiecare strat de zăpadă de 10 cm asigură, după topire, aprovizionarea solului cu 300 m³/ha apă care trebuie bine înmagazinată și conservată.

S-a constatat că în zonele cu parazăpezi, pe stratul de sol de 0-140 cm s-au găsit 526 t/ha apă în plus.

Sub stratul de zăpadă solul este mai puțin înghețat și apa rezultată din topirea zăpezii se infiltrează în sol, nu se scurge producând eroziune, băltiri și pierderi prin evaporare.

În iernile geroase, sub stratul de zăpadă gros de 50 cm grâul a fost viabil 94%, pe când sub stratul de 6 cm, doar 68%. Nivelul producției de grâu în cel de-al doilea caz a fost de 61%.

În zona Bărăganului, când au existat perdele forestiere de protecție, stratul de zăpadă între perdele a fost de 90-100 cm, pe când în câmp deschis doar de 15 cm.

Acestea sunt motivele care determină fermierii să întreprindă toate măsurile prin care să se mențină zăpadă pe teren, măsuri care constau în:

1. Realizarea de valuri de zăpadă cu ajutorul plugurilor speciale, care pot fi confecționate în fermă. Distanța între valuri va fi de 10-15 m și acestea sunt trasate perpendicular pe direcția vântului dominant în zonă.

2. Montat ziduri din baloți de paie sau din calupuri de zăpadă, distanțate la 12-15 m, perpendicular pe vânt.

3. Instalat parazăpezi asemănătoare celor de la protecția șoselelor și căilor ferate și după ce sunt îngropate 2/3 în zăpadă se mută pe altă poziție la distanța de 20-25 m.

4. Lăsat netăiate câte 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea-soarelui, cânepă sub formă de perdele de protecție, distanțate la 20-25 m.

5. Pe terenurile în pantă trebuie făcute arături cu coame, paralel cu curbele de nivel, coamele constituind obstacole împotriva vântului și reținând zăpada pe teren.

6. Practicat sistemul de culturi verzi care se mențin și peste iarnă, acestea asigurând reținerea zăpezii, o bună înmagazinare a apei în sol, iar masa vegetală constituie o bună sursă de obținere a humusului.

7. Pentru a întârzia topirea zăpezii cu o săptămână și a asigura o bună infiltrare și înmagazinare a apei în sol, se împrăștie peste zăpadă materiale de culoare deschisă (paie, pleavă, rumeguș) care resping razele solare și întârzie topirea zăpezii. Dacă zăpada se topește repede nu se poate infiltra în totalitate, se scurge la suprafața solului, produce eroziune, băltește, se evaporă, se pierde.

În experiențele din zona Stațiunii de Cercetări Agricole Mărculești, când au existat perdele forestiere de protecție pe zone întinse, acestea reduceau viteza vântului cu peste 30% și zăpada nu era spulberată, se depunea în strat uniform între perdele și asigurau cel puțin 300-500 m³/ha apă în plus, pe lângă asigurarea protecției culturilor de îngheț. Totodată, perdelele mențin umiditatea relativă a aerului mai mare cu 30-35%, reducând transpirația plantelor și evaporarea apei din sol cu 20-45%. În actuala situație cu intensificarea schimbărilor climatice, trecerea la plantarea perdelelor forestiere de protecție este o măsură foarte urgentă.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Acumularea și conservarea apei în sol 

Râmele, plugul biologic al solului

Când și cum lucrăm pământul

Se apreciază că pe glob există aproximativ 1.800 de specii de râme. În Europa sunt 400 de specii, iar în țara noastră se întâlnesc șapte genuri cu 47 de specii de râme. În solurile din România, cea mai răspândită râmă este Lumbricus terrestris.

Părțile componente ale unei râme sunt: gura, faringele, esofagul, gușa, stomacul, intestinele, inima, ganglionii și aparatul de reproducere, masculin și feminin.

De regulă, în sol se pot găsi de la 80-100 râme/m² până la 400 râme/m², cu o biomasă de 200 g/m². În acest caz, solul nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate un adevărat „plug biologic”.

Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate solului pentru a favoriza acumularea și conservarea necesarului de apă în sol.

Râmele pot trece prin corpul lor între 40-50 t/ha/an până la 300-400 t/ha/an sol amestecat cu materie organică, cu care se hrănesc.

În intestinele râmelor, în excrețiile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiul acestora, are loc o activitate microbiologică intensă de descompunere a resturilor vegetale de către microorganism, cu formarea de humus și substanțe nutritive pentru plante. În asemenea condiții, cantitatea de bacterii fixatoare de azot este de o sută de ori mai mare.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar în perioada de vară și iarnă se retrag în adâncime, fiind foarte sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Pentru o bună activitate, râmele trebuie să găsească în sol suficientă materie organică, temperatură și umiditate. Ele pot acționa și asupra materialelor mai greu digerabile, precum celuloză, lignină, amidonul, care sunt degradate și transformate în humus.

Într-o zi, râmele pot transforma în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri la dezmiriștit și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ de intestinele lor prin mișcări peristaltice și apoi eliminate sub formă de agregate glomerulare.

Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase se combină cu substanțele humice și formează complexul coloidal argilo-humic, cu rol important în structurarea solului. În acest fel, solul cu râme are structura glomerulară, are porozitate, permeabilitate și drenaj optime și are activitate microbiologică intensă, eliminând zilnic 75 kg CO₂/ha. În acest sol, regimul aerohidric, termic și de nutriție este foarte favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, cu potențial de recolte bogate, de bună calitate.

Se apreciază că, în câteva decenii, întregul strat arabil de sol trece prin corpul râmelor. Marele naturalist Ch. Darvin (1809-1882), care a studiat amănunțit activitatea râmelor, afirmă: „Tot pământul fertil existent în lume a traversat și va traversa intestinul râmelor”. Într-un profil al solului, se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din activitatea organismelor din sol și care sunt reprezentate de coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor; precum și de certocine – canale realizate de râme sau alte animale mici din sol.

În ultimul timp, s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor materiale fertilizante ca Biohumussol – îngrășământ natural folosit la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice.

Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foctida, Vermicom fiind un produs obținut cu râme din Olanda.

Prin urmare, datoria cultivatorilor este să asigure condițiile necesare, pentru că râmele știu ce au de făcut.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Se apreciază că pe pământ există mai multe specii de ciuperci decât de plante. Ele cântăresc mai mult decât toate animalele la un loc. Spre exemplu, o linguriță de humus conține 500 m filamente de ciuperci care aprovizionează plantele cu elemente nutritive, care împiedică procesul de eroziune a solului și care ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători. Ele au capacitatea de a fixa mari cantități de CO₂ în pământ. Totodată, ciupercile contribuie la formarea agregatelor structurale stabile prin miceliul lor ramificat care are acțiune mecanică asupra particulelor elementare de sol pe care le grupează în agregate.

Hifele ciupercilor formează un manșon în jurul rădăcinilor. Ele pătrund în structura rădăcinilor și se hrănesc cu produsele realizate de plante în fenomenul de fotosinteză. La rândul lor, ciupercile aprovizionează plantele cu apă și săruri minerale într-un proces de simbioză numit micoriză de care beneficiază circa 80% din speciile de plante de pe Terra.

Micoriza poate fi:

• ectotrofă, când hifele ciupercii învăluie rădăcinile plantelor ca o teacă;

• endotrofă, când hifele pătrund în intervalul celulelor plantelor;

• ectoendotrofă, când hifele de la suprafață pătrunde și în interiorul celulelor rădăcinilor.

Hifele ciupercilor îndeplinesc și rolul perișorilor absorbanți ai rădăcinilor. Se întâlnesc și cazuri, la micoriza endotrofă, când celulele plantelor-gazdă omoară hifele ciupercii, le digeră și folosesc în hrănirea lor substanțele organice ale ciupercii. Pentru a fi folosite la plantele agricole, în comerț se găsesc următoarele endomicorize: Rhizophagus și Funeliformis. Ele se găsesc sub formă de pulbere care, la semănat, se amestecă cu sămânța folosind 1-2 kg/ha pulbere.

Din literatura de specialitate rezultă că asemenea produse realizează Kwizda Agro România. Cea mai folosită este ciuperca Trichoderma asperellum, care este ectoendotrofă.

Ciupercile produc humus, una dintre sursele importante de asigurare a plantelor cu nutrienți. Ele asigură descompunerea resturilor organice îmbogățind solul în substanțe nutritive. Totodată, contribuie la însănătoșirea solului prin descompunerea pesticidelor.

Ciupercile solubilizează și fac accesibile absorbției de către plante a N, P, Ca, Cu, Mo, Mg, Zn, Fe.

Filamentele fungice formează o rețea care reține apa în sol asigurând creșterea toleranței plantelor la secetă. Partea exterioară a filamentelor ciupercilor este cleioasă, la care aderă particulele elementare de sol, evitând astfel fenomenul de eroziune.

Substanțele nutritive în sol se găsesc sub patru forme:

• forme fixate în mineralele primare, inaccesibile plantelor;

• forme potențial accesibile, fixate în forme neschimbabile, greu accesibile;

• forme schimbabile reținute la suprafața complexului absorbativ al solului și devin ușor accesibile;

• forme solubile existente în soluția solului, preluate ușor de plantă.

Ciupercile au rolul de a interveni la formele greu accesibile pentru a le pune la dispoziția plantelor.

Ciuperca Trichoderma protejează plantele de cultură de anumiți fungi periculoși, ca: Pythium aphanidumatum, Fusarium oxysporum și nematozi. Ea prezintă un antagonism puternic pentru alte ciuperci pe care le parazitează și emite enzime care distrug peretele celular al altor fungi, din care consumă nutrienți. Totodată, sintetizează substanțe antifungice și antibacteriene care combat patogenii din sol. Ciuperca stimulează creșterea rapidă a plantelor prin producerea de fitohormoni ca auxina, citochimina, giberelina, acid abscisic. Prin rețeaua de hife menține dăunătorii la distanță, în special nematozi, pentru care hifele sunt o capcană, ciuperca hrănindu-se ulterior cu substanțe din corpul acestora.

Un alt produs, Pannon Starter Perfect, folosit la inocularea semințelor, are și proprietatea de a solubiliza fosforul din sol, fiind și un bun stimulator pentru porumb și floarea-soarelui.

Prin urmare, hifele ciupercilor asigură:

• Aprovizionarea plantelor cu apă și elemente nutritive, produc humus;

• Ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători;

• Produc acizi care descompun substanțele greu solubile din sol;

• Protejează plantele de fungi periculoși;

• Fixează în pământ cantități importante de CO₂;

• Contribuie la formarea agregatelor structurale;

• Asigură însănătoșirea solului prin degradarea pesticidelor;

• Se opun fenomenului de eroziune;

• Stimulează creșterea plantelor cu fitohormoni, reduc necesarul de îngrășăminte, asigură creșterea recoltelor și reducerea cheltuielilor.

Pentru o cât mai bună activitate a ciupercilor, este necesar:

• să se intervină cât mai puțin asupra solului, practicând sistemul no-till;

• să se aplice cât mai puține chimicale ca îngrășământ și pesticide;

• să se fertilizeze cu gunoi de grajd, compost și fertilizarea foliară.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Alte articole scrise de prof. dr. ing. Vasile Popescu și publicate în Revista Fermierului:

Strategia de luptă cu buruienile

Când și cum lucrăm pământul 

CO2, baza existenței vieții pe Terra

În Dobrogea, agricultura avea un an mai prost o dată la 8-9 ani. Astăzi, anii grei s-au înmulțit, un an e secetă extremă, un an moderat și iar un an secetă. Din 2019, agricultorilor dobrogeni le este tot mai dificil să facă față schimbărilor climatice, secetei, arșiței, vânturilor, prețurilor în creștere la input-uri și în cădere liberă la produsele agricole. La Agigea, inginerul Gheorghe Lămureanu face agricultură de jumătate de secol. Lucrează o mie de hectare împreună cu familia. Și cu toate greutățile din ultimii ani, agricultura continuă să fie privită ca afacere de către familia Lămureanu.

Gheorghe Lămureanu: Dacă nu ne vom schimba şi dacă nu ne vom adapta şi dacă nu vom crea condiţii noi faţă de lucrurile pe care le-am învăţat în şcoala generală, în licee, în facultăţi, n-o să avem succes. Se spune că rata de succes a unei culturi e atunci când pregăteşti patul germinativ. Când ari, spre exemplu. Şi chiar anul acesta am întâmpinat această problemă, că am fost obligaţi, de nu ştiu ce norme europene, să nu arăm decât cu două săptămâni înainte de semănatul culturilor de toamnă, astfel că am arat cu un consum de motorină exact ca şi cu U650, adică undeva la 32-33 litri/ha şi am dat de câte două-trei ori cu discul ca să pregătim un pat germinativ pentru viitoarea cultură. Bineînţeles că tot din cauza unor condiţii impuse de agromediu am semănat şi aproape jumătate din culturile de toamnă în lucrări de minimis, adică foarte puţine lucrări, dar după mine n-am făcut o treabă excelentă şi vom vedea doar atunci când vom băga combina. Deocamdată lucrurile stau satisfăcător datorită unei ploi de 100 litri pe care am avut-o în decembrie anul trecut, când de fapt atunci ne-a răsărit şi orzul, şi grâul. În sola unde suntem am dat două irigări de câte 300 metri cubi, o dată pentru răsărire şi o dată pentru dezvoltare, pentru că primii 300 n-au ajuns, nevenind ploaia decât pe 1 decembrie, şi gândiţi-vă că grâul a fost semănat undeva la 20-25 octombrie 2023.

Ce vreau să vă spun este că am avut o vizită a unui grup de academicieni în zonă, care o săptămână au studiat condiţiile agro-climatice din judeţele Constanţa şi Tulcea. Am făcut şi câteva cadre pedologice şi le-am arătat şi lor că anul trecut, deci în vara anului trecut, am semănat 580 de hectare de culturi complementare, adică am aruncat în jur de 600 milioane de lei într-un an în care n-am făcut 600 de milioane după 600 de hectare. De pe cele 580 de hectare n-am reuşit să recoltăm un fir de mazăre sau de muştar sau de rapiţă sau de grâu semănat după recoltatul culturilor de grâu şi de orz din anul precedent.

„Câțiva fermieri ne-am hotărât, pentru anul 2024, dacă se va continua politica aceasta neprietenoasă cu agricultorii, să renunţăm la subvenţia europeană.”

Reporter: Aşadar, partea asta cu înverzirea n-are cum să acopere, să spunem, surplusul pe care l‑ar da la hectar Comisia Europeană faţă de pierderile pe care le are un fermier, în condiţiile în care respectă aceste condiţii impuse, care, cred, n-au în spate nici un calcul.

Gheorghe Lămureanu: Nu sunt „Ghiţă Contra” şi sunt de acord, dar atunci când e posibil! Dar când noi n-am avut nici o ploaie din aprilie, de la semănatul florii-soarelui şi a porumbului noi n-am avut nici un aport de ploaie până în decembrie. Deci, în condiţiile acestea am recoltat. Toată floarea-soarelui neirigată a fost întoarsă când ajunsese la 30 cm, porumbul s-a întors sub brazda plugului sau sub disc, deci oamenii n-au recoltat nimic, absolut nimic. Noi venim în luna iulie să semănăm culturi complementare când nu am reuşit să le realizăm nici pe cele din cultura iniţială, în cultura pură? Şi am aruncat sămânţă pe 580 de hectare. Adică, după ce că am lucrat în pierdere, că din o mie de hectare am irigat 400, dar 600 la neirigat, am făcut două tone de grâu la hectar printr-un noroc, credeţi-mă; am făcut 1,5 tone de mazăre, o tonă de muştar, trei tone de orz care a scăpat un pic de stresul secetei, deci cu toate culturile la neirigat am fost în pierdere. Poţi să spui, nu chiar ca în 2020 când n-am recoltat deloc de pe o mie de hectare. Anul trecut le-am recoltat, însă cu producţie care nu ne-a aranjat deloc să putem să reluăm activitatea. După 30 de ani, credeţi-mă că am luat din nou credite pentru producţie, pentru că n-am reuşit să recuperăm banii pe sămânţa pe care am produs-o la irigat decât în noiembrie-decembrie, şi atunci ne-am mai revenit puţin din coşmarul de vară.

Prin urmare, sunt de acord cu măsuri de agromediu, dar noi care oricum cultivăm o sută de hectare pe an de mazăre, oricum cultivăm lucernă, cultivăm culturi proteice, de ce să mai fim obligaţi? Anul trecut am avut 70 de hectare de cultură dublă, aţi văzut silozul pe care l-am produs, şi am şi recoltat 25 de hectare pentru porumb boabe. Deci noi, care totuşi putem iriga o suprafaţă cât de cât, să mai fim obligaţi să mai semănăm? Să aruncăm de fapt de pomană sămânţă pe 580 de hectare? Credeţi-mă, că după un disc greu am distrus o semănătoare de 150.000 de euro, am consumat încă vreo 30 de tone de motorină, credeţi-mă că inclusiv discul acela, am discuit cu fier într-un pământ care se transformase într-un fier-beton. Noaptea când discuiam ieşeau scântei în urma discului. De ce să fim obligaţi atunci când nu e posibil? Când avem condiţii, cu toată dragostea suntem şi noi fermierii alături de măsurile acestea europene, dar când nu sunt condiţii, când la noi n-a plouat deloc din aprilie până în decembrie, de ce să lucrăm să facem nişte lucrări care sunt ca un robinet fără gură? E un nonsens. Foarte mulţi fermieri nu înţeleg asta. Ca dovadă, ne-am strâns câţiva fermieri în decembrie, ne-am hotărât pentru anul 2024, dacă se va continua politica aceasta neprietenoasă cu fermierii, să renunţăm la subvenţia europeană care, să mă ierte Dumnezeu, nu face prea mulţi bani şi foarte multă lume spune: aţi primit ajutoare! Din 130 de euro vreo 16 plătim impozit, ne rămân vreo sută de euro, nici măcar diferenţele la preţuri n-au fost acoperite, pentru că am cumpărat pentru producţia de anul trecut îngrăşământ complex cu 7 lei şi azot cu 5 lei, vă pot arăta facturile, şi noi le-am cumpărat mai prietenos prin cooperativă, dar foarte mulţi le-au luat cu preţ integral şi nu şi-au scos nici sămânţa şi nici îngrăşămintele, d-apoi să mai facă şi profit, să mai semene şi culturi complementare, să mai facă şi cheltuieli în plus, să-şi distrugă şi utilajele agricole.

„Comuna Agigea are în jur de 2.000 de hectare suprafaţă de teren arabil. Cel puţin 200 hectare sunt deja pârloagă. De ce mai vrem altă pârloagă?”

Reporter: Așadar, ce veți face în continuare, cum v-ați gândit să procedați referitor la toate aceste strategii europene neprietenoase cu agricultura și fermierii? 

Gheorghe Lămureanu: Continuăm activitățile în câmp. Am fertilizat, culturile au pornit în vegetație, dar au nevoie de puțin ajutor. Am redus dozele de îngrășăminte, din sărăcie, dar şi din economie. Pentru că nu mai putem să mai dăm 200-250 kg, pentru că îngrăşământul pe bază de azot costă în jur de 2 lei, complexul în jur de 3 lei. Gândiţi-vă ce ar însemna să dai 300 kg de îngrăşământ complex la semănatul porumbului şi al florii-soarelui. Şi toţi profesorii noştri ne-au învăţat şi ne învaţă şi acum încă, pe generaţia pe care o reprezint, să dăm pământului ce-i luăm. Dacă facem 7-8 tone de grâu la hectar, trebuie să-i dăm mâncare pentru cele 7-8 tone de grâu pe care le-am făcut, adică tot ce am luat pământului, ca să putem reveni la o nouă producţie de 7-8 tone. Referitor la GAEC-uri, 6, 7, 8, comuna Agigea are în jur de 2.000 de hectare suprafaţă de teren arabil. Eu zic că cel puţin 200 hectare sunt deja pârloagă. De ce mai vrem altă pârloagă? O să vă duc să filmaţi să vedeţi câtă pârloagă avem. De ce ne obligă cineva să mai facem şi altă pârloagă? Pentru că, vă spun, măsurile care se iau acum şi Politica Agricolă care se face împotriva marilor ferme şi vă amintesc că şi străinii au ferme mari, şi francezii au ferme de 500-1000 de hectare, sunt şi ferme de 50, 70, 90 de hectare, însă ei fac 8 tone/ha pentru că au peste o mie de litri de apă pe metru pătrat tot timpul anului, şi le au distribuite pe tot timpul anului, nu ca noi în aprilie şi decembrie. Şi asta se întâmplă de vreo 5-6 ani încoace. Generația mea şi generaţia tânără şi cei care fac politică agricolă trebuie să înţeleagă că agrotehnica este o ştiinţă care trebuie aplicată, adică mai popular: trebuie semănat când ai temperatura, trebuie pregătit patul germinativ, trebuie tratat când au crescut buruienile, nu pe teren negru, toate lucrările trebuie făcute în timp optim, cum ziceam noi altădată. Uitaţi că marea majoritate a semănat culturile de mazăre, de fapt absolut toată lumea, pentru că sămânţă de mazăre nu se mai găseşte să tragi cu tunul. Dar nu înțeleg de ce sunt eu obligat la înverzire, că oricum semăn an de an o sută de hectare de mazăre. Nu înţeleg condiţiile acestea.

„99% din fermieri sunt convinşi că irigatul este indispensabil, este absolut necesar, iar la ora asta este indisponibil.”

Apa, absolut necesară, dar lipsește cu desăvârșire

Reporter: Să vorbim un pic de irigații, mai ales că aveți suprafețe de teren la irigat.

Gheorghe Lămureanu: Dacă acum câţiva ani mai erau sceptici care susțineau că irigatul este aşa şi aşa necesar, că se poate trăi şi cu 3-4 tone de grâu la hectar, astăzi, 99% din fermieri sunt convinşi că irigatul este indispensabil, este absolut necesar, iar la ora asta este indisponibil. De ce? Irigaţiile nu le poate face fermierul mic. Noi încercăm, ne luptăm, ne zbatem, unul ca mine sau un fermier simplu se duce şi vrea să facă un proiect şi alţi cinci oameni care n-au irigat în viaţa lor şi n-au lucrat un hectar de pământ trebuie să-i dea aprobarea. Bineînţeles că la început sunt sceptici şi ei. De ce nu avem o politică națională, o strategie pe irigații? Acum fermierii vor să irige, dar nu sunt ajutaţi în niciun fel. Bani sunt, există miliardul ăla şi jumătate pentru infrastructura generală, există destule proiecte europene pe măsurile de cumpărare de aripi, s-a dat voie acum să cumperi şi aripi din bani europeni. A crescut şi suma la 1,5 milioane euro, s-au dat acum şi nişte fonduri suplimentare că s-au modificat preţurile. Sunt bani pentru irigații, însă, în opinia mea, nu există voinţă politică. Oamenii sunt încă încurcaţi. Să cumperi o aripă de ploaie pe fonduri europene şi să iei acordul nu ştiu câtor instituţii ale statului, care neapărat trebuie să stea două-trei luni, nu cumva vreo zi să fie mai devreme termenul, neapărat trebuie să stea acolo…Şi nu poţi să iei acordul de la Mediu, dacă n-ai şi acordul de bune practici şi de bună utilizare a apei de la Apele Române. Cu aprobările acestea noi am mers şi la DSP, şi la DSV, şi la Ministerul Transporturilor. Fraţilor, faceţi voi politica, că sunteţi şcoliţi şi specializaţi pe treaba asta şi ştiţi s-o faceţi. Lăsaţi-ne pe noi să producem, să instalăm echipamentele şi să le exploatăm. Noi vrem, dar dacă  ne opriţi? Am pornit un proiect pe irigații în 2000, atunci am prima finanţare, şi a doua finanţare este din 2019, suntem în 2024 şi încă nu l-am implementat! Mai am un an şi se anulează şi finanţarea.

În judeţul Constanţa mai sunt la ora asta cel puţin 10-15 fermieri cu câte o mie de hectare care nu pot să le modernizeze, să le irige. Şi vă mai spun o dată: nu-i păcat? Facem lucrări de bună calitate la pregătirea terenului, folosim cea mai scumpă şi cea mai bună sămânţă care există în ţara românească, cele mai bune îngrăşăminte, cele mai bune insecticide, cele mai performante fungicide şi să nu-i dai ultima treaptă tehnologică în Dobrogea, la noi, apa!?! Apa este absolut necesară.

Arătură, dar superficială

Reporter: Un subiect mult disputat la ora actuală este legat de lucrările solului. Mai facem arătură ori mergem doar pe no-till, minimum-till?

Gheorghe Lămureanu: Noi am lucrat cu minimum-tillage din 1990. Am semănat culturi în disc în 1990, pentru că aveam toate condiţiile. După recoltat ne-a dat o ploaie, pământul afânat, am dat un disc mai greu sau mai uşor – cum aveam în 1990 – cu tractoarele mici, şi am semănat în felul acesta. Atunci când este posibil, da. Dar când pământul nostru anul trecut, plugurile noastre au între 5-6 tone, erau aruncate din brazdă, discul nici măcar nu zgâria terenul. După ce am dat o irigare am putut să dăm cu discul şi am semănat. Grâul în care suntem acum, este după arătură, după o altă cultură premergătoare, după porumb. Sunt adeptul unei arături neapărat, chiar dacă mai superficiale, nu trebuie neapărat să arăm la 35-40 cm cum ni se cerea odată, dar o arătură de 20-22 cm ca să acopere resturile vegetale, mai ales c-am avut porumb de sămânţă şi a avut o dezvoltare vegetativă puternică. Păi noi n-am făcut încercările astea? Le-am făcut şi au fost ani când am semănat jumătate de culturi într-un disc mai greu, sau în scarificator. Probabil că în judeţ am luat primul scarificator, şi pot să vă confirme colegi de-ai mei că au venit să vadă cum lucram cu scarificatorul care nu exista – asta prin 1996. Deci, sunt adeptul, dar atunci când se poate. Dar când laşi pământul să se facă beton-armat, apoi să încerci să dai cu discul greu, să nu-ţi dea voie nici măcar dezmiriştire să faci – nu înţeleg, credeţi-mă! Şi nu înţeleg cum ne-au putut obliga să aruncăm 60-70 tone de sămânţă pe câmp, şi am făcut o încercare şi le-am arătat distinşilor academicieni: a răsărit doar acolo unde am pus un tambur de irigat, 3.000 metri. Doar acolo a răsărit mazărea şi muştarul pe care le-am pus. În rest, pe 580 de hectare nici un fir! Nu mai vorbesc de tocat şi încorporat din nou în pământ. Dacă vă uitaţi la grâul de alături, el este semănat după ce am avut grâu, după ce am semănat mazăre, după ce am semănat muştar şi n-a răsărit. Am semănat încă o dată cu grâu după un alt disc.

Compania NHR Agropartners a încheiat un parteneriat exclusiv cu Claydon, producător britanic renumit pe plan mondial pentru semănătorile directe strip-till, precum și pentru utilajele de prelucrat solul.

Claydon a revoluționat agricultura prin introducerea conceptului de strip-till, o metodă de cultivare conservativă care maximizează producția și minimizează impactul asupra mediului. Devenind liderul pieței europene pe segmentul semănătorilor directe strip-till din 2003, Claydon își extinde constant aria de influență, operând astăzi în peste 30 de țări din întreaga lume.

Parteneriatul cu NHR Agropartners marchează o etapă importantă pentru Claydon în consolidarea prezenței pe piața din România. NHR Agropartners, cu experiența sa vastă și rețeaua de distribuție bine dezvoltată, va înlesni accesul fermierilor români la gama completă de utilaje Claydon, incluzând:

• Semănători directe purtate Evolution M, tehnologie strip-till;

• Semănători directe tractate Hybrid T, tehnologie strip-till;

• Grape cu dinți pentru dezmiriștire;

• Cultivatoare pentru dezmiriștire Light Rotary TERRASTAR;

• Cultivatoare prășitoare între rânduri TERRABLADE.

„Suntem onorați să fim partenerii exclusivi ai Claydon în România. Suntem convinși că utilajele Claydon vor aduce o contribuție semnificativă la modernizarea agriculturii românești, oferind fermierilor soluții eficiente și durabile pentru creșterea producției și a profitabilității. NHR Agropartners este dedicată promovării agriculturii durabile și va oferi fermierilor români consultanță de specialitate și suport tehnic pentru a facilita adoptarea cu succes a metodelor de cultivare conservativă cu utilajele Claydon”, a declarat Anamaria Damian, director general NHR Agropartners.

Proiectul CLAYDON OPTI-TILL^® din cadrul NHR Agropartners este condus de Gheorghe Bălăceanu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Semănatul reprezintă etapa cea mai importantă în atingerea potențialului maxim de productivitate. Pentru a eficientiza investiția și a crește productivitatea și profitabilitatea culturii, trebuie considerați toți pașii importanți în procesul de semănat: pregătirea terenului-patului germinativ, stabilirea corectă a ratei de semănat, adâncimea de semănat, epoca optimă de semănat.

Datorită caracteristicilor sale îmbunătățite, orzul hibrid Hyvido^® necesită o atenție sporită asupra practicilor agrotehnice, în comparație cu soiurile convenționale. Respectând cerințele agrotehnice, Hyvido^® poate atinge potențialul maxim de productivitate în toate zonele de cultură a orzului din țara noastră. Syngenta vine în întâmpinarea fermierilor cultivatori de orz cu câteva recomandări agrotehnice.

Pregătirea terenului

Orzul hibrid are cerințe speciale în pregătirea solului. Patul germinativ bine pregătit, uniform, fără resturi vegetale, este esențial pentru o bună dezvoltare a plantelor în primele faze de vegetație și pentru asigurarea numărului optim de frați din toamnă.

Densitate prea mare (>250 boabe germinabile/mp)

Semănatul

Pentru o dezvoltare optimă a culturii de orz hibrid, este necesar să avem minimum 180 de plante răsărite la metru pătrat. Variația ratei de semănat recomandată este de la 200 la 220 boabe germinabile/mp, în funcție de momentul de semănat și de calitatea pregătirii solului. În cazul semănatului târziu, sau a pregătirii mai slabe a patului germinativ, rata de semănat poate crește până la 220 boabe germinabile/mp.

Pentru a calcula norma de semanat, se poate folosi următoarea formulă: Ns = D x MMB x 100 / P x G; (D = densitate, P = puritate, G = germinație)

Indicii de calitate, aferenți fiecarui lot, se găsesc pe Certificatul de calitate al semințelor.

Este recomandat să evităm calculul aproximativ al normei de semănat, de exemplu 90-100 kg/ha, deoarece acest lucru poate duce la o creștere a densității plantelor. O densitate mare nu este în beneficiul hibrizilor de orz Hyvido^®, deoarece poate avea un impact asupra gradului de înfrățire. Capacitatea superioară de înfrățire este un avantaj foarte important al hibrizilor de orz, în comparație cu soiurile convenționale. Pe lângă acest aspect, creșterea densității la semănat implică și creșterea costului per hectar al semințelor.

În cazul în care fermierul alege să nu calculeze rata optimă de semănat, recomandăm să se ajusteze semănătoarea la patru saci de 500 mii boabe/ha.

Hyvido® semănat la 3 cm

Adâncimea optimă de semănat este de 3 cm. Pe solurile nisipoase, se poate semăna la maximum 4 cm, pentru a evita riscul de descălțare din primăvară. Depășirea acestor limite duce la reducerea numărului de frați pe plantă. Semănat în epoca optimă, la adâncimea recomandată, și cu o fertilizare optimă, orzul Hyvido^® poate da între 5 si 16 frați, care vor produce spice egale cu planta mamă.

Este recomandat ca fermierii să utilizeze echipamente pentru semănat de precizie. La începutul semănatului este util să se facă un test al semănătorii (o calibrare), folosind o cantitate de sămânță pentru 1-5 ha, iar apoi să se realizeze eventuale ajustări. Nu este indicat să se pună, de la început, în semănătoare, toată sămânța, sărind peste acest pas important.

Hyvido® semănat la 5-6 cm

Epoca optimă de semănat, în funcție de zona georgafică, este între 25 septembrie și 10 octombrie, la fel ca și în cazul orzului convențional.

Alături de toate celelalte etape din tehnologia de cultivare a orzului hibrid, pregătirea pentru semănat și semănatul sunt pași cheie pentru a obține culturi de orz profitabile și de calitate. Respectarea particularităților pe care le are tehnologia de cultivare a orzului hibrid face ca hibrizii Hyvido^® să își atingă potențialul de productivitate.

Sursa: https://www.syngenta.ro/news/noutati/recomandari-agrotehnice-la-semanatul-orzului-hyvido

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

•       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

•       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

•       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

• Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

• Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

• Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

• Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

• Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face? Mai întâi, trebuie să facem totul pentru a spori acumularea apei în sol, atâta câtă este, și apoi să o conservăm cât mai bine pentru a fi utilizată de plante la nevoie.

Trebuie spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpanul), ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului, prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață ca să întrerupă legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă, se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Numai că, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pentru conservarea apei în sol, trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să evităm răscolirea solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătura nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultura de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație.

În primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapa cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovani, favorizând evaporarea apei.

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul, la o adâncime cat mai apropiată de cea de semănare, distruge buruienile precoce și eventual încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierderea apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănării, pentru ca apa să rămână în sol ca să ajute la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănare, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului”, nivelare și tasare după semănare. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănare sau pentru a ajuta culturile „descălțate” să crească și să-și înfigă rădăcinile în sol primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late, care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în camion.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel, la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca imediat după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

Se poate folosi un combinator mai agresiv, cum ar fi Terria de la Poettinger, care trebuie să prelucreze solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura, pentru că din cauza temperaturilor mari din vară solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefic pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării, păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un strat protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

Articol scris de: DR. ING. FLORIN NEACȘU