Producătorii din mediul rural care pun în valoare materiile prime locale reprezintă un pilon important pentru economia rurală, pentru bunăstarea comunităților din care fac parte. În acest sens, autoritățile locale sunt implicate în identificarea produselor care pot deveni branduri locale și în acordarea de sprijin necondiționat producătorilor locali, cum este cazul Asociației „Produs de Cluj”, a cărei activitate este finanțată și susținută de Consiliul Județean Cluj.
Femeia, „stâlpul casei”
În viața satului tradițional, femeia era „stâlpul casei”, ea ocupându-se de creșterea și educarea copiilor, de hrana cea de toate zilele și de îmbrăcămintea tuturor membrilor familiei. Din mâinile femeii ieșeau diverse țesături, covoare și costume populare. Astăzi, poate că femeia nu mai stă la războiul de țesut, însă în mod sigur are un rol important în afaceri, în comunitate și, nu în ultimul rând, în casă.
În Asociația „Produs de Cluj” sunt multe femei și numeroase mici afaceri de familie în care femeia are o implicare majoră. Și, pentru că martie este luna în care sărbătorim femeia, iată câteva exemple de femei ambițioase, puternice, mame și soții extraordinare.
„Am fost nevoită să preiau conducerea fermei după ce am rămas singură. Atunci am avut de ales între a continua ceea ce începusem împreună cu soțul meu și să duc mai departe moștenirea familiei sau să mă complac în statutul de văduvă și să nu fac nimic. Am decis că cei care au muncit înainte în ferma aceasta ar fi dezamăgiți, copiii mei ar putea crede că femeile sunt bune doar în bucătărie și să aibă grijă de urmași, așa că am pus mâna și mintea la treabă și am mers mai departe”, povestește Aurora Gânscă, originară din Mănăstireni, județul Cluj. Doamna are în grijă astăzi o exploatație de aproximativ 1.000 de oi, 150 de capre, 20 de vaci, câteva zeci de porci, inclusiv din rasa Mangalița. De asemenea, Aurora Gânscă produce, după rețete proprii, caș, brânză de burduf, telemea, urdă, cârnați, pastramă, caltaboși, jumări, slănină. A urmat cursuri de specializare în management și agricultură ecologică la Hanovra, în Germania, unde a învățat să folosească mai mult lumina naturală în saivanele oilor, construite cu panouri transparente.
Ildiko Kepes, din Turda, este o altă doamnă din Asociația „Produs de Cluj”, care este la a treia generație de apicultori. Și pregătește a patra generație care să ducă mai departe ferma de familie, prin Kinga, fiica sa. În apicultură se merge pe tradiție și pe abilități moștenite sau transmise, iar Ildiko Kepes și soțul său au profitat din plin de experiența înaintașilor. Împreună, produc și comercializează miere și alte produse apicole prin magazinul propriu și în târgurile destinate producătorilor. „Indiferent de florile din care au cules albinele polenul, mierea este superioară, este perfectă. Singura condiție este să fie produsă de albine. Noi avem stupina noastră, o plimbăm prin țară la cules de polen. Clujul nu este un județ unde să existe sute de hectare de culturi de rapiță sau floarea-soarelui, așa că producem o varietate destul de mare de miere”, spune Ildiko Kepes, adăugând că, pe lângă producția de miere, a ales să răspundă cererii tot mai ridicate de polen, propolis sau energizante pe bază de produse apicole.
O altă femeie care a ales drumul afacerilor rurale este Anca Șerpar. Ea a început să cultive lavandă în urmă cu aproape zece ani. A depus un proiect pe fonduri europene și a pornit afacerea de familie. A ajuns de la 5.000 de plante pe 2.200 de metri pătrați să aibă o cultură de 20.000 de plante, cu aproape 70 de specii de lavandă, pe un hectar și doi ari, aflată pe partea dreaptă a drumului către faimosul castel Banffy, din Bonțida. „Producem uleiuri, săpunuri, lumânări, pernuțe umplute cu boabe de lavandă pentru cei mici, săculeți de lavandă care îndepărtează moliile și dau un miros plăcut interiorului dulapului. Avem aproximativ 20 de produse, toate realizate din plantele cultivate de noi. Practic, plantele noastre sunt valorificate în procent de 100%, nimic nu se aruncă, totul are o întrebuințare”, arată Anca Șerpar, care și-a numit ferma de familie „Lavandă by Lola”.
Județul Cluj are 19 atestate de produs tradițional, un atestat de produs rețetă consacrată, iar 52 de produse au dobândit mențiunea de calitate facultativă produs montan. Arealul județului Cluj se află în aria geografică aprobată la Comisia Europeană pentru băutura spirtoasă „Pălincă”, un produs care, din anul 2018, este înregistrat ca Indicație Geografică.
Asociația „Produs de Cluj” a luat ființă la sfârșitul anului 2010, fondatori fiind Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCTC) și Agro Transilvania. Mai apoi, locul CJCPCTC a fost luat de Şcoala Populară de Artă „Tudor Jarda”. Cel mai mare sprijin îl acordă Consiliul Județean Cluj, care finanțează și susține activitatea asociaţiei.
Înfiinţarea acestei organizaţii a fost determinată de nevoia, conştientizată de autorităţile locale, de a crea un cadru legal prin care micii meşteşugari şi producătorii clujeni, păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, să fie sprijiniţi în demersul lor de a păstra şi perpetuua patrimoniul cultural rural clujean.
Prin acţiunile sale, Asociația „Produs de Cluj” contribuie la dezvoltarea şi promovarea micilor întreprinzători, cu precădere a celor din mediului rural, asigurându-le reprezentarea la nivel național şi internațional. Prin facilităţile acordate, micii meşteşugari şi fermieri din zonele rurale sunt sprijiniţi să păstreze tradiţiile, să rămână aproape de sat, iar împătimiții de autentic și tradițional au șansa de a-și prezenta și vinde produsele, contribuind astfel la creșterea şi dezvoltare economiei locale.
La sediul MADR, târg „Produs de Cluj”, 5 – 8 martie 2020
Ministerul Agriculturii susține conceptul de lanț scurt, în cadrul căruia producătorul se întâlnește direct cu consumatorul, fără intermediari. Prin urmare, în perioada 5 – 8 martie 2020, curtea MADR găzduiește o expoziție cu vânzare de produse agroalimentare românești din zona Clujului, manifestare organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, prin intermediul brandului „Produs de Cluj”, aceasta fiind prima dintr-o serie de astfel de acțiuni ce urmăresc promovarea tradițiilor locale din diferite regiuni ale României.
Prin astfel de evenimente, Ministerul Agriculturii dorește să evidențieze importanța valorificării materiei prime autohtone care poate genera valoare adăugată prin prelucrarea acesteia, în vederea înregistrării și recunoașterii produselor agroalimentare românești pe plan național și european.
Chiar în inima Bucureștiului, vizitatorii au ocazia să descopere gustul bucatelor ardelenești, realizate după rețete tradiționale, având în vedere că la evenimentul dedicat produselor din județul Cluj participă 40 de producători și meșteri populari artizani. O gamă variată de produse agroalimentare va umple curtea sediului Ministerului Agriculturii, cum ar fi: produse lactate montane, produse din carne, miere, dulcețuri, sucuri naturale, turtă dulce, pâine, prăjituri și ciocolată de casă, conserve din legume și vinuri. Având în vedere că luna martie este dedicată femeilor, de la târg nu vor lipsi cadourile tradiționale realizate de meșteri artizani, precum obiecte de artizanat, costume populare specifice zonei și accesorii aferente acestora, bijuterii lucrate manual, articole de marochinărie, produse cosmetice bio și produse pe bază de lavandă. Pe parcursul celor patru zile ale târgului, atmosfera va fi animată de spectacole folclorice specifice zonei Văii Someșului.
Ministrul Agriculturii Adrian Oros va deschide oficial evenimentul, joi 5 martie, la ora 1100. Programul de vizitare al târgului „Produs de Cluj” este în perioada 5 - 8 martie 2020, între orele 1000 – 1800.
Foto: Produs de Cluj
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2019. Valoarea totală a plafonului este de 246.232.400 de euro, iar banii sunt asigurați de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii (MADR).
Astfel, prin hotărâre de guvern au fost aprobate următoarele sume pe care le primesc producătorii agricoli pentru anul de cerere 2019:
- ANT 1 pentru culturi amplasate pe teren arabil: 13,3202 euro/ha (plafon 93.831.650 de euro);
- ANT 2 și ANT 3 pentru in și cânepă pentru fibră: 8,9570 euro/ha (plafon 6.050 de euro);
- ANT 4 pentru tutun: 1.569,4413 euro/ha (plafon 1.656.200 de euro);
- ANT 5 pentru hamei: 400,2599 euro/ha (plafon 92.400 de euro);
- ANT 6 pentru sfeclă de zahăr: 73,8219 euro/ha (plafon 1.667.050 de euro);
- ANT 7 Schema decuplată de producție, specia bovine, sector lapte: 17,7220 euro/tonă (plafon 20.376.400 de euro);
- ANT 8 Schema decuplată de producție, specia bovine, sector carne: 69,1109 euro/cap (plafon 85.631.700 de euro);
- ANT 9 Schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine: 4,7157 euro/cap (plafon 42.970.950 de euro).
Plățile pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii în sectorul vegetal și zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2019.
APIA reamintește că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde de euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima data plata în avans.
De asemenea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, începând cu 2 decembrie 2019 și până în prezent, pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019 au fost autorizați 759.466 de fermieri (90% din numărul fermierilor eligibili la plata regulară), suma totală ajungând la 690,98 milioane de euro, distribuită astfel:
- 598,32 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 77,30 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 15,36 milioane de euro cofinanțare de la Bugetul Național.
Ca urmare a incidentului de duminică, 24 noiembrie 2019, prin care vaporul Queen Hind, cu destinaţia Arabia Saudită, având la bord 14.600 de capete de tineret ovin, s-a înclinat periculos în timpul operaţiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a dispus verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele.
„În momentul în care am fost informat despre accidentul din portul Midia, am luat legătura de îndată cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Dr. Csutak Laszlo Nagy, care mi-a comunicat detalii privind condițiile de bunăstare și sănătate la îmbarcarea animalelor pe navă. De asemenea, am solicitat verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele (documente de mișcare, certificate sanitare veterinare de transport animale vii, bonuri de achiziție etc.)”, a precizat ministrul de resort prin intermediul unei informări transmise presei.
El nu precupețește niciun efort și arată cu degetul spre fostul șef al ANSVSA, Geronimo Brănescu, oficial care a modificat legislația privind organizarea și funcționarea ANSVSA și a plasat punctele de inspecție la frontieră, din subordinea ANSVSA central în subordinea directorului executiv la nivel local.
„Nava a fost autorizată de către DSVSA Constanța din luna martie 2019. Precizăm că actualul director DSVSA Constanța, Geronimo Brănescu, încă din 2018, când era președintele ANSVSA, a modificat legislația privind organizarea și funcționarea ANSVSA trecând punctele de inspecție la frontieră din subordinea ANSVSA central în subordinea directorului executiv la nivel local, în acest caz, a directorului executiv DSVSA Constanța”, a menționat Nechita-Adrian Oros. „Singura instituție abilitată pentru a autoriza și a monitoriza condițiile de bunăstare și sănătate pentru transportul animalelor vii este ANSVSA, prin punctele de inspecție la frontieră”.
Ministrul Agriculturii face referire inclusiv de tergiversarea inițiativei sale legislative privind respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului și în afara Uniunii Europene, până la destinație, conform Regulamentului 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe.
„Am atras atenția încă de anul trecut asupra neconformităților privind bunăstarea și sănătatea animalelor în timpul transportului animalelor vii, ovine, în special, din România către state terțe, mai ales în zona Golfului. De asemenea, am subliniat și condițiile total dezavantajoase din punct de vedere economic ale comerțului cu animale vii. Am depus în acest sens, încă din luna iulie a anului 2019, un proiect de lege privind respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului și în afara Uniunii Europene, până la destinație, conform Regulamentului 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe. Prin acest proiect se impunea, astfel, prezența unui medic veterinar la bord pe toată durata călătoriei, care să completeze un raport zilnic de transport, un raport de sfârșit de călătorie, precum și criterii de respingere a îmbarcării animalelor la bord”, a adăugat ministrul cabinetului Orban.
În acest moment, echipe mixte ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ale ANSVSA și ale Ministerul Apelor și Pădurilor fac verificări privind respectarea prevederilor legale.
„De îndată ce vor fi disponibile rezultatele anchetei, acestea vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, a conchis Oros.
Nici ministrul Transporturilor nu a stat degeaba în acest caz
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dispus luni, 25 noiembrie 2019, investigaţii asupra incidentului din portul Constanţa, în care o navă care avea la bord 14.600 de ovine s-a înclinat la 60 de grade, rămânâd la marginea şenalului navigabil.
După ce, în timpul manevrei de plecare din portul Constanța – zona Midia, nava Queen Hind, cu pavilion Palau și destinația Jeddah – Arabia Saudită, având la bord 14.600 capete ovine vii, s-a înclinat la 60 grade, a balansat până în malul de pământ unde a rămas lipită cu tot bordul tribord în marginea șenalului navigabil, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a dispus, la prima oră a dimineții, prin ordin de ministru, inițierea investigației tehnice privind siguranța și constituirea comisiei de investigație.
Tot în acest context, ministrul Lucian Bode a semnat și un ordin comun alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe și Dr. Csutak Laszlo Nagy, președintele Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru constituirea de echipe mixte care vor verifica modul în care au fost respectate prevederile legale privind încărcarea-descărcarea, îndeplinirea serviciilor de siguranță maritimă, gradul de poluare, contaminarea apei în urma incidentului, respectarea condițiilor de transport privind suprafața necesară îmbarcării, verificarea documentelor însoțitoare, dar și alte elemente ce pot rezulta în urma investigațiilor.
Printr-un comunicat de presă remis la redacție luni, 25 noiembrie 2019, vocile autorizate ale Agenției Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA) au precizat că vaporul Queen Hind, cu destinaţia Arabia Saudită, pe care au fost îmbarcate 14 600 de capete de tineret ovin și care s-a înclinat periculos în timpul operaţiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg, era autorizat sanitar veterinar pentru transportul de animale vii de către DSVSA Constanţa, în luna martie 2019.
Potrivit precizărilor agenției, în data 23 noiembrie 2019, sub supravegherea medicilor veterinari oficiali, a început îmbarcarea ovinelor pe vaporul Queen Hind, cu destinaţia Arabia Saudită, îmbarcarea finalizându-se în data 24 noiemrie 2019.
Vaporul a fost autorizat sanitar veterinar pentru transportul de animale vii de către DSVSA Constanţa, în luna martie 2019, pe baza evaluării realizate în conformitate cu prevederile legislaţiei UE şi naţionale în vigoare: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005, respectiv Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
„În conformitate cu procedura specifică privind controlul la frontieră al bunăstării animalelor vii destinate exportului, medicii veterinari oficiali au verificat animalele, vaporul şi documentele.
S-a constatat că animalele erau clinic sănătoase şi apte pentru transport, iar densitatea prevazută de legislație era respectată”, se menționează în document.
Încărcarea cu animale a navei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005 privind suprafaţa care trebuie alocată pe cap de animal. Pe nava respectivă, cu o suprafaţă totală utilă de 5 011 mp, au fost îmbarcate 14 600 de capete de tineret ovin, cu o greutate medie de 47,46 kg/cap de animal.
„Precizăm ca spatiul alocat pe cap de animal a fost cu 10% suplimentar față de cel prevăzut de legislatia în vigoare”, au adăugat autoritățile.
De asemenea, s-a verificat încărcarea corespunzătoare a navei cu apă şi furaje, ţinând cont de durata preconizată a călătoriei, precum și funcționalitatea echipamentelor obligatorii, cum ar fi cele de adăpare, de ventilație forțată, de desalinizare etc.
La scurt timp după plecarea transportului, a avut loc înclinarea navei în timpul operaţiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg.
După producerea accidentului, s-a asigurat prezenţa serviciilor veterinare în punctul de ieşire Midia. La solicitarea acestora, a fost prezent și medicul veterinar de liberă practică angajat al operatorului economic, pentru a asigura asistența veterinară.
Pentru salvarea animalelor, alături de echipele ISU au venit două nave ale Gărzii de Coastă și membrii unui ONG specializat în intervenții în Marea Neagră.
Animalele salvate până în prezent, în număr de 33, au fost cazate într-un adăpost special amenajat în Punctul de Ieșire Midia, unde li s-au asigurat hrană și apă.
Acțiunea de salvare continuă, animalele care vor fi recuperate de pe vas vor fi cazate în același adăpost, urmând ca, după verificarea stării lor de sănătate, să fie transferate cu mijloace de transport rutier, la ferma de origine, aflată la 5 km distanţă.
„Serviciile veterinare se află la fața locului și colaborează cu celelalte instituții implicate în acțiunea de salvare, pentru a asigura respectarea normelor de protecție a animalelor, conform competențelor”, se menționează la finalul documentului de presă.
Animals International condamnă tragedia din portul Midia, unde vaporul Queen Hind, încărcat cu 14 600 de oi, s-a răsturnat ieri dimineață.
„Această tragedie putea fi evitată dacă existau proceduri pentru astfel de situații de urgență și, mai ales, dacă România ar exporta carne, în loc de animale vii”, acuză Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.
Filmările teribile obținute ieri și astăzi de investigatorii Animals International demonstrează că, în afara curajului extraordinar al unor indivizi care au salvat echipajul navei și 32 dintre cele 14 600 de animale, lipsa unui protocol de urgență și a unei legislații stricte pentru transportul maritim al animalelor pot duce cu ușurință la astfel de tragedii.
„Imaginile pe care le-am obținut includ mii de animale prăbușite în pereții laterali ai vasului înainte ca acesta să intre sub apă și animalele să se înece, urmate de filmări de astăzi dimineață, cu animale moarte plutind pe apă. Nava a fost abandonată pe timpul nopții, iar dimineață nu s-a efectuat nicio operațiune de salvare pentru bietele animale”, a adăugat Păun.
Queen Hind a fost implicată, în decembrie 2018, într-un incident pe Marea Marmara, unde s-a defectat motorul, nava plutind zile în șir în derivă, după care a realizat, până ieri, mai multe transporturi cu animale vii din România spre Iordania, dar și spre Arabia Saudită, Dubai și Qatar. Ultimul transport fusese realizat din portul Midia, de unde nava plecase, la 1 noiembrie, spre portul Jeddah, din Arabia Saudită, unde ajunsese la 9 noiembrie. La 10 noiembrie, nava a pornit din Jeddah cu destinația Midia, unde vasul a revenit la 23 noiembrie.
„Suspectăm o supraîncărcare a navei și o proastă distribuție a greutății care au dus la înclinarea decisivă a navei și răsturnarea pe o parte”, a adăugat Păun. „Cerem o anchetă încrucișată a Ministerului Agriculturii și a celui al Transporturilor, pentru a se verifica cauzele tragediei, precum și în ce fel legislația pentru bunăstarea animalelor și pentru transportul maritim au fost respectate și unde acestea necesită îmbunătățire urgentă”.
Potrivit studiului economic realizat de economistul Claudiu Cazacu, la cererea Animals Internațional, prin înlocuirea exportului de animale cu carnea congelată, țara noastră ar putea crea până la 5 311 locuri de muncă, valoarea adăugată brută prin crearea acestor locuri de muncă fiind estimată la 46,26 de milioane euro, anual.
Calculele sunt realizate în cazul scenariului care presupune o încetare a tuturor livrărilor internaționale (UE sau non-UE) pentru ovine și bovine, în mod etapizat, pe parcursul a patru ani.
Aceasta ar putea reprezenta o soluție pentru autoritățile de la București, în plin scandal al coșmarului a devenit realitate pentru oile din România exportate în Golful Persic.
Mai exact, Animals International cere infringement împotriva autorităților române care au trimis 66 000 de oi în miezul verii în țări de la Golful Persic, cel mai fierbinte loc de pe Planetă, în ciuda avertismentului Comisiei Europene (CE), care a cerut ca vaporul să nu părăsească România.
Într-o scrisoare recentă parvenită Animal International, ANSVSA susține că densitatea obișnuită a fost redusă cu 20% pe Al Suwaikh, vaporul reclamat. Dar dovezile prezentate deja de o organizație a CE dezvăluie că densitatea nu mai contează atunci când stresul termic depășește o anumită limită și că sute de animale au clacat la destinație. Investigatorii ONG-ului de protecția animalelor descrie „mormanul de animale moarte” filmat la punctul de descărcare din Golf. Aceștia au surprins și oi bătute la debarcare, când temperatura depășea 40 grade Celsius. Chiar dacă destinația inițială era Kuweit, vaporul a făcut alte patru opriri în Arabia Saudită, Dubai, Qatar și Oman.
Comisarul european Vytenis Andriukaitis i-a cerut ministrului Agriculturii din România, Petre Daea, să furnizeze rapoarte zilnice de călătorie.
„Aceste rapoarte nu pot fi adevărate. Al Shuwaikh este o vechitură sub standardele internaționale care, de exemplu, nu mai are voie să ia animale din Australia, începând cu ianuarie, pentru că accesul la animale este anevoios și ventilația proastă. Chiar dacă ar pune o singură oaie pe etaj, aceasta va suferi de stres termic, odată ce temperatura și umiditatea cresc pe vapor. Sistemele de ventilație de pe vapoare nu sunt capabile să reducă temperatura și umiditatea sub temperatura ambientală. De fapt, pe vapor sunt mereu cu 2 până la 6 grade mai mult decât afară. Puteau să reducă densitatea și cu 50%, și animalele tot erau expuse la condiții insuportabile de stres termic în lunile de vară de pe Marea Roșie și Golful Persic”, a spus Gabriel Păun, Directorul UE al Animals International.
Potrivit ministerului de resort de la noi din țară, acesta a fost primul transport. Peste un million de oi ar urma să fie în total exportate în Golf, anul acesta, pe lângă alte cel puțin un milion exportate spre Libia și Iordania. Aceste rute expun animalele la o combinație de umiditate și căldură care pot duce la colaps, iar în multe cazuri oile se coc de vii în propria piele în structurile metalice ale vaporului.
„Avem dovezi și filmări cu scene îngrozitoare adunate de-a lungul întregii călătorii, fără a menționa uciderea animalelor care s-a făcut fără asomare. Animalele acestea provin de pe pajiști verzi din Carpați. Un contrast inimaginabil cu locurile din Golf pe care oile trebuie să le îndure”, a adăugat Păun.
La capătul tunelului se arată, în sfârșit, o luminiță. Este vorba de un proiect de lege înregistrat la Parlamentul României chiar înainte de vacanță. Proiectul prevede, printre altele, că exporturile vor fi interzise pe timpul verii.
„Astăzi, am lansat petiția prin care toți parlamentarii sunt rugați să susțină această lege de bun simț. Măcar atât se poate face într-o primă fază”, a adăugat Păun.
LINK PETIȚIE: https://www.animalsinternational.org/take_action/eid-festival-2019/
Animals International a depus un raport complet de investigații la CE și a cerut demararea procedurii de infringement împotriva autorităților române.
Nu mai puțin de 36.000 de miei au fost vânduți la export de către crescătorii de ovine din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice şi ortodoxe, principalele destinații fiind Italia, Grecia, Germania, Franţa, Croaţia şi Bulgaria, conform comunicatului de presă remis, joi, 25 aprilie 2019, de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
De la debutul lunii în curs, în cele trei abatoare autorizate din judeţ au fost tăiaţi 19.762 de miei, de la care s-au obţinut circa 218.000 kilograme de carne, 60% din această cantitate fiind exportată în Franţa, Italia şi Germania.
În aceeaşi perioadă, au fost examinaţi şi certificaţi, în vederea efectuării de schimburi comunitare, un număr de 23.662 miei, pentru următoarele destinaţii: Italia - 11.660 de capete, Grecia - 8.822 de capete, Croaţia - 1.200 de capete, Germania - 1.185 de capete şi Bulgaria - 795 de capete.
DSVSA Bistriţa-Năsăud a autorizat un singur centru de sacrificare cu activitate temporară, în municipiul Bistriţa, unde, până la această dată, au fost sacrificaţi circa 200 de miei. Centrul va funcţiona până vineri, 26 aprilie, la ora 17:00.
Au fost efectuate, în plus, 95 de controale la diverşi agenţi economici, ocazie cu care au fost aplicate nouă amenzi, în valoare de peste 39.000 de lei, respectiv două avertismente, şi au fost retrase de la comercializare, spre distrugere, 19 kilograme de carne de miel, circa 4 kilograme de produse din carne, peste 1.000 de ouă şi 3,5 kilograme de condimente.
Șeful Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana”, Nicolae Cioranu, a declarat pentru emisiunea „România Agricolă” că se va afilia LAPAR, chiar dacă organizația pe care o conduce este membră Romovis, la rândul ei membră cu drepturi depline a Ligii conduse de longevivul agricultor băcăuan Laurențiu Baciu.
„Am în plan să mă afiliez la LAPAR și cu Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” din Arad, aceasta fiind o asociație care este acreditată să conducă Registrul Genealogic la rasa Țurcană. Cu această ocazie, am înaintat o solicitare. Dacă colegii din LAPAR sunt de acord să punem umărul împreună pe tot segmentul de oierit, am fi foarte bucuroși”, a precizat Cioranu marți, 19 februarie 2019, cu ocazia Adunării Generale a membrilor LAPAR. „De când «am deschis ochii» pe anumite forme de organizare, cu toate că reușitele noastre nu au fost întotdeauna pe așteptări, pași înainte am făcut, așa, mai mici, mai greu de recunoscut, dar asta este situația. Ne punem speranțe ca reușitele noastre să fie mult mai concrete dacă facem parte dintr-o familie a agricultorilor din România. (...) Nu așteptăm ca organizația să ne coboare luna de pe cer, dar prima dată, o ambianță între noi, ca lideri din agricultură, cultură mare, zootehnie, așază foarte mult lucrurile”.
În 2017, aderarea Romovis la LAPAR se făcea tot sub bagheta lui Cioranu
După o lungă perioadă de tatonări, în care unii dintre marii fermieri ai României nu o dată au afirmat că LAPAR reprezintă exclusiv sectorul vegetal, joi, 17 martie 2017, Federația Romovis devenea membră asociată a Ligii conduse de Laurențiu Baciu, alături de organizații ale producătorilor agricoli din județele Mureș, Alba și Sibiu.
Conform afirmațiilor liderului LAPAR, acțiunile de întărire a Ligii ar urma să continue cu afilierea organizațiilor din județele Bihor, Maramureș și Cluj pentru ca, „poate peste vreo trei luni”, federația condusă cu mână forte de băcăuanul Baciu să fie prezentă în toate cele 42 de județe ale țării.
„Astăzi a avut loc Consiliul Director LAPAR; (...) unul mai special. Și când spun mai special, mă refer la faptul că este și o dare de seamă a activității LAPAR din ultimele două luni, a reușitelor și a nereușitelor, dar astăzi putem spune că este un moment deosebit al organizației LAPAR, când a avut loc aderarea ca membru asociat a unei federații destul de cunoscute în România, mai ales în sectorul ovin – Romovis. Începând de astăzi, pe lângă structura cunoscută, Romovis este și membru LAPAR și, totodată, prin LAPAR, membru ELO”, a afirmat Laurențiu Baciu. „Tot de astăzi, au devenit membri LAPAR organizații ale producătorilor agricoli din județele Mureș, Alba, Sibiu, urmând ca în perioada imediat următoare să se afilieze la LAPAR și organizații din județele Bihor, Maramureș și Cluj”.
Potrivit spuselor liderului Ligii, prin această asociere cu Federația Romovis, condusă la acea vreme chiar de către Nicolae Cioranu, atât această formă asociativă, cât și LAPAR aveau să devină mai puternice.
„Sperăm ca într-un viitor foarte apropiat să fie și alte organizații reprezentative la nivel național care să adere la LAPAR”, adăuga Baciu.
Întrebat fiind atunci care urma să fie „șeful” oierilor din Romovis începând de joi, 17 martie 2017, Baciu a replicat: „Noi am stabilit care sunt condițiile de colaborare și nu știu dacă are importanță cine anume va conduce. Cred că important este ca toată activitatea noastră să aibă un numitor comun și, normal, ca în orice organizație, toate deciziile, marile decizii sunt luate la nivel de consiliu director, din care face parte și Romovis, iar președintele trebuie doar să pună în aplicare hotărârea consiliului director. Conducătorul este consiliul director”.
Potrivit propriului document de poziție, LAPAR promite pentru 2019 să susțină exportul de ovine către țările arabe, să discute despre transparență cu ANSVSA, să abordeze modul de atribuire a pășunilor, să susțină financiar prin minimis fermele de elită, să modifice criteriile aferente Măsurii 10, Pachetul 8, respectiv să promoveze HG privind finanțarea programului pentru scrapie.
În 2018, pentru a putea fructifica producția de lână, mai bine de o sută de crescători de ovine din Caraş-Severin au beneficiat de programul de ajutor de minimis, însă numărul acestora s-ar putea majora, cu condiția ca, în judeţ, să fie înfiinţat şi un centru de colectare, au mărturisit pentru presa centrală voci autorizate din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Caraş-Severin.
„Orice crescător de ovine care are exploataţie înregistrată legal și care face dovada comercializării lânii către centrele de colectare, către procesatori sau către firme care au relaţii contractuale cu aceşti agenţi economici va primi un leu pentru kilogramul de lână ca ajutor de minimis”, a precizat ing. Liviu Munteanu, reprezentant al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Caraş-Severin.
Anul trecut, a adăugat acesta, au fost peste o sută de beneficiari de ajutor de minimis pe acest program. Din nefericire, a precizat Munteanu, în judeţ încă nu există un centru de colectare a lânii, ceea ce face ca mulţi crescători să nu reuşească s-o valorifice în mod corespunzător.
Pentru 2019, specialiştii agricoli din judeţ speră să se găsească soluţiile necesare, astfel încât toţi aceşti oieri să beneficieze de ajutorul de minimis acordat pentru comercializarea lânii, dar şi de celelalte forme de sprijin adresate crescătorilor de animale.
Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, în prezent sunt îndeajuns de mulți miei de proveniență autohtonă pe piață, câteva milioane, conform spuselor guvernantului, astfel încât să acopere cerințele consumatorilor români.
Deja, a precizat ministrul de resort în cadrul conferinței „Viitorul Politicii Agricole Comune în contextul noului Cadru Financiar Multianual”, eveniment care a avut loc vineri, 30 martie 2018, la Academia de Studii Economice, tot astăzi, în sectorul 4 s-a deschis Târgul de Miei din incinta pieței Apărătorii Patriei, mai exact, în șoseaua Berceni nr. 183 B.
„Pentru toți consumatorii din România sunt miei românești. (...) Sunt și mici, și mari, și tăiem în funcție de cerințe și, evident, de posibilitățile care sunt la fiecare fermă. (...) La această dată, sunt câteva milioane de miei care sunt pregătiți pentru piață. V-aș ruga să vă duceți în sectorul 4, să vedeți că, deja, a început acest eveniment pe care îl așteptați și cu care vă întâlniți în fiecare zi prin punerea de întrebări”, a răspuns oficialul guvernamental ploii de întrebări pe acest subiect. „Se fac și acum târguri, peste tot. Sunt târguri în țară, sunt târguri autorizate, acolo se prezintă producătorii cu mieii respectivi și, evident, o să vedeți și v-aș ruga să vă duceți să vedeți, și în lanțurile de magazine, carne de miel, pregătită, frumos, cum sunt pregătite și celelalte care vin din import, dar nu sunt atât de valoroase ca ale noastre, nu sunt atât de gustoase. Merită să vă duceți să vedeți și să cumpărați. Avem de toate pentru aceste sărbători pe care le așteaptă românul”.
În plus, el a precizat că deocamdată nu s-a gândit de unde anume va achiziționa carnea de miel pentru Paște, precum și că nu va apela pentru asta la prietenii oieri. În ceea ce privește prețurile tradiționale pentru masa de Paște, Daea a afirmat că acestea sunt relativ identice cu cele de anul trecut.
„Eu n-am oi, n-am nicio orientare de unde iau, dar de undeva trebuie să iau și eu. Toți ciobanii mei sunt prieteni, dar nu iau niciun miel de la niciun cioban, pentru că prietenii trebuie să-i ajuți și să nu le ceri din miei, că nu-i bine”, a mai menționat șeful MADR. „Și prețurile sunt bune. Am văzut acum. Prețurile sunt ca și anul trecut. Este adevărat că, la început, fiecare are o tendință, așa, când iese pe piață, să crească. Dar vremea îl potolește, cum de altfel, vedeți, s-a potolit vremea și afară nu mai este zăpadă”.
Târgul de Miei din incinta pieței Apărătorii Patriei este organizat sub coordonarea Agenției Naționale pentru Zootehnie, a Direcției pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul SC Amenajarea Domeniului Public 4 (ADP4) SA, acesta fiind deja autorizat pentru funcționare.
Târgul de Miei din piața Apărătorii Patriei va funcționa în perioada 30 martie – 07 aprilie, iar sacrificarea mieilor se va face zilnic, în intervalul 07:00 – 17:00.
„Prin această acțiune, încercăm să aducem mai aproape de consumatori produse de calitate, solicitate în mod frecvent, rezultate în urma parteneriatului direct dintre crescătorii de oi şi consumatorii autohtoni”, se menționează într-un comunicat al ministerului de resort.
Conform unui studiu dat recent publicității și care cuprinde opiniile specialiștilor Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată (UNCAPI), ai Cooperativei „Țara Mea” și ai Asociației „Miorița”, ouăle ar urma să se ieftinească de Paște, carnea de miel va fi mai scumpă, „dar nejustificat”, iar prețul la carnea de pasăre ar urma să se păstreze constant, trendul acesta urmând să se păstreze și la alte alimente de bază.
În ceea ce privește subiectul scumpirii cărnii prin faptul că anul acesta Paștele pică mult mai devreme, iar mieii nu vor apuca să crească suficient, motiv pentru care unii crescători de ovine ar justifica eventuala majorare a prețurilor, în replică, Asociația „Miorița” afirmă prin vocile autorizate că prețurile ei la produsul în cauză vor rămâne constante și anul acesta, chiar dacă Paștele este la începutul lunii aprilie.
„În viu, prețul este ca anul trecut, 10-11 lei kilogramul. Carnea carcasă ar putea ajunge la 23-25 de lei, adică tot ca anul trecut. Cine vrea să vândă de Paște întotdeauna pune montele mai devreme și se pregătește. Se știe tot anul când pică Paștele”, conform spuselor lui Ion Branga, președintele Asociației crescătorilor de ovine și caprine „Miorița”.
O explicație a majorării prețurilor la carnea de miel ar fi și cea potrivit căreia anumiți crescători de oi păstrează mieii pentru export, astfel că totalul cantității livrate pe piață ar urma să fie mai mic, în comparație cu cererea din perioada sărbătorilor.