Miercuri – 9 martie 2022, în ședința Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților s-a dezbătut, împreună cu procesatorii, Legea laptelui și produselor lactate. Proiectul legislativ a primit raport pozitiv și va merge la vot în Camera Deputaților.

„Legea Laptelui și a produselor lactate este un alt proiect pe care mi l-am asumat când am preluat președinția Comisiei pentru Agricultură. Am adus câteva amendamente actului normativ care reglementează sectorul laptelui și produselor lactate și se creează cadrul juridic pentru prezentarea și comercializarea produselor, respectarea condițiilor de igienă și informarea corectă a consumatorului”, a declarat Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Legea reglementează inscripționarea de informații suplimentare pe etichetele produselor, respectiv indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, ingredientele primare folosite, astfel încât printr-o etichetare corectă să dispară marketingul înșelător și să poată fi combătută concurența neloială.

„Un amendament pe care l-am făcut eu la Legea Laptelui și produselor lactate stipulează ca produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale și produsele vegetale să se comercializeze în spaţii de prezentare și vânzare separate, bine delimitate, pe rafturi separate față de produsele lactate autentice, cu atenționare explicită către cumpărător a conținutului acestor produse”, a precizat Florin Barbu. El a mai spus că se interzice folosirea denumirilor „Lapte” sau ”Produse lactate” pe eticheta produselor care nu conțin lapte.

„Aceasta sunt câteva dintre prevederile proiectului de lege care protejează producătorii și consumatorii și va ajuta la dezvoltarea și promovarea corectă a acestui sector. Industria laptelui și a produselor lactate este un domeniu prioritar și trebuie să încurajăm și să susținem consumul de produse românești”, a punctat președintele Comisiei de Agricultură.

De menționat că, prin lege se va înființa Observatorul Laptelui în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu scopul de a monitoriza producţia de lapte de vacă, bivoliță, oaie și capră, centralizarea datelor de pe piață, urmărirea și analizarea tendințelor de consum, a producției, a echilibrului între cerere și ofertă, dar și a costurilor.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri - 2 martie 2022, Guvernul a aprobat plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2021. Suma totală a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic este de 223.976.950 euro, în echivalent 1.108.125.958 lei și se asigură din bugetul pe 2022 al MADR. Peste 810.000 de fermieri beneficiază de ANT.

„Am majorat atât cuantumul sprijinului acordat fiecărui fermier, cât și bugetul destinat acestor măsuri. Pentru sectorul vegetal am prevăzut o alocare bugetară dublă față de anul trecut, peste 88 de milioane de euro, iar pentru zootehnie bugetul alocat este de 135 milioane de euro, o creștere de peste șase ori față de anul trecut. Pentru că știu cât este de important pentru fermieri să primească la timp sprijinul oferit, anul acesta banii pentru această formă de sprijin ajung mai devreme în conturile beneficiarilor”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul vegetal sunt în sumă totală de 88.562.700 euro și se repartizează astfel:

• 85.301.500 euro pentru culturile amplasate pe teren arabil;

• 5.500 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră;

• 1.656.200 euro pentru tutun;

• 84.000 euro pentru hamei;

• 1.515.500 euro pentru sfeclă de zahăr.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic sunt în sumă de 135.414.250 euro și se repartizează astfel:

• 18.516.917 euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;

• 77.839.917 euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne;

• 39.057.417 euro pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.

Cuantumurile per unitate de măsură se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor stabilite la numărul total de hectare/la cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct eligibile/efectivele eligibile pentru anul 2021, corespunzătoare fiecărui ANT.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 4 septembrie 2021, în localitatea Petrila, satul Jieţ, sub conducerea şi organizarea primarului oraşului Petrila, Vasile Jurca, şi a Registrului Genealogic Dacia Hunedoara, condus de subsemnatul, Gheorghe Neaţă, a avut loc în Valea Jieţului o excelentă festivitate de prezentare a oilor breze abia coborâte de pe păşunile din masivele Șureanu şi Parâng. S-au prezentat 40 de boxe a câte 5 oi şi berbeci de către crescătorii din aceste ţinuturi.

Primarul Vasile Jurcă, un împătimit al oieritului din aceste ţinuturi, a ţinut să invite la această festivitate personalităţi precum prefectul judeţului, primarul oraşului Petroşani, precum şi pe preşedintele Asociaţiei Dacia Hunedoara, renumitul crescător de oi țurcane Dumitru Andreşoi.

Au mai participat la festivitate prof. dr. ing. I. Pădeanu, specialist în cadrul registrului genealogic, Ioan Vulc, secretarul asociaţiei Dacia şi alţi specialişti din judeţ, precum şi numeroşi crescători din judeţele ţării dornici de a vedea la ea acasă oaia brează de Jieţ.

Acest festival al oilor breze nu putea fi realizat fără participarea renumiţilor crescători ai zonei, precum: Ion Lupşa, Adi Boantă, Iulian Răduca, Dorel Dobre, Trăilă N. Vladislav Achian, Dumitru Jitea, Ovidiu Sălășan, Nistorică Lăban şi alţi crescători, până la completarea numărului de 35 de participanţi.

Toţi aceşti premiaţi crescători prezenţi în expoziţie au prezentat animale deosebite din punctul de vedere al dezvoltării corporale şi al prestaţiei rasiale.

Toate oile prezentau brezătura caracteristică rasei, care pleacă din zona frunţii sub formă de triunghi neregulat şi se termină în treimea superioară a botului, de multe ori cuprinzând buza superioară.

Această prezentare fenotipică le face pe Breze să se identifice de celelalte rase de Țurcană, ţurcana fiind o suprarasă.

Dezvoltarea corporală este mare ca dimensiuni, în talie de 70-75 cm, iar lungimile corporale de 90-110 cm, corpul înscriindu-se într-un trapez cu baza mare pe linia feselor.

Crescătorii de-a lungul timpului au făcut selecţie pentru a fixa aceste caractere şi pentru a creşte producţia de lapte a oilor, ajungându-se la performanţe de peste 2 litri de lapte pe zi, ceea ce face ca această rasă să se situeze la limita inferioară a raselor specializate în direcţia producţiei de lapte.

Dacă se are în vedere faptul că această producţie se realizează numai din iarba de pe pajiştile montane, ne dăm seama cât de valoroasă este această rasă.

Registrul genealogic al asociaţiei Dacia urmăreşte controlul oficial al producţiilor acestei caracteristici în vederea omologării ca rasă de sine stătătoare a acestei populaţii. Performanţele deosebite ale acestor oi nu s-ar putea realiza fără un sprijin deosebit din partea Composesoratului Obștea Jiană din Petrila, condusă de domnul Dumitru Răscolean, un remarcabil specialist în organizarea păşunatului alpin prin realizarea de stâne confortabile şi moderne pentru crescători, cu toate anexele specifice oieritului în zona de munte, drumuri de acces în teren accidentat şi toate celelalte utilităţi necesare pentru desfăşurarea acestei nobile meserii de cioban în zona de munte.

În cuvântul de deschidere, președintele Asociației Dacia, Dumitru Andreşoi, i-a asigurat pe crescători de tot sprijinul asociaţiei în omologarea acestei populaţii ca rasă.

Nu putem încheia această descriere a festivalului fără a-l aminti pe distinsul etnolog, om de litere dr. Dumitru Gălăţean-Jieţ, om al locului, fiu de crescători de oi – istorie vie a evoluţiei acestei populaţii de oi de Valea Jiului.

Performanțele deosebite, forţa fiziologică de adaptare la condiţiile din zonele colinare ale României au făcut ca această rasă să se răspândească pe tot teritoriul ţării, iar berbecii să fie folosiţi în cultivarea altor populaţii de țurcane, în special varietatea oacheşă.

Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ

Când auzi de Petrila și de Valea Jiului ești tentat să te gândești la cărbune și la extracția sa, mai ales dacă ai făcut liceul în secolul trecut. Actualitatea nu mai este așa. Minele sunt o amintire, iar tradițiile au traversat epoca cărbunelui în valea celor două Jiuri și sunt vii în cu totul altă îndeletnicire, oieritul. Așa se face că bazinul este leagănul viitoarei rase de oi, ce va proveni din actuala varietate, Țurcana Brează.

Din discuțiile pe care le-am purtat cu localnicii înțelegem că ocupația tradițională în aceste locuri a fost creșterea oilor, în ciuda faptului că Petrila, localitatea unde am poposit recent, este cunoscută multora dintre noi pentru activitatea minieră. Paradoxul e doar aparent, pentru că dacă cercetăm puțin istoria locurilor, vom vedea că activitatea minieră a început abia prin 1840 – spunem „a început”, dar despre dezvoltare putem vorbi abia în secolul 20 –, pe când locurile sunt atestate documentar încă de prin 1493 –, iar atestarea se referă la ceva existent, deci zona era deja locuită cu mult înainte. Iată pentru ce dăm crezare localnicilor. Un alt paradox este că după revoluție, cu toate că mineritul aproape s-a desființat, numărul efectivelor de oi s-a redus, deși ar fi fost de așteptat să crească, din moment ce oamenii rămăseseră fără muncă. „Îmi aduc aminte că prin anii șaptezeci, zice baciul Eremia Jurj, până prin anii nouăzeci, mina era mină, era lucrul la mină, după ce se termina la mină, fiecare familie avea efectivul de animale intact. Nu știu de ce, după revoluție oamenii au renunțat la animale, în special la oi. Au fost 37 de baci în muntele ăsta, aveam șase sute și ceva de oi, am ajuns la două sute și ceva, deci s-au dus și minele, se duce și oieritul”, încheie baciul care a fost și miner, dar care nu a renunțat la creșterea animalelor, în special a oilor. Pentru că pentru el și pentru cei ca el din zonă, oaia are o însemnătate specială. „Pentru majoritatea momârlanilor noștri, oaia e ceva special, ei îi dai toată atenția. Dacă ai un fân mai bun, îl dai oii, dacă ai otavă din grădină, o dai oii, vaca mănâncă urme, probabil. Oaia e regina”. 

Primarul orașului, Vasile Jurca, spune că se străduiește să oprească acest trend de scădere a interesului pentru oierit – a pus la dispoziția celor interesați suprafața de aproximativ șapte, opt sute de hectare de pășune pe care o deține primăria pe alți versanți ai munților Parâng sau Șureanu – „Cererea de suprafețe de pășunat este acoperită în proporție de aproape 90%, din păcate efectivul de ovine în orașul Petrila, după 1989, a scăzut foarte mult și sunt din ce în ce mai puțini oameni care se îndeletnicesc cu această meserie, iar eu vreau să îi încurajăm și sper să reușim să își crească efectivele, pentru că dacă nu vom face asta, în viitorul apropiat, probabil, oaia o s-o vedem la grădina zoologică”.

Nu vrem să îi contrazicem temerile domnului primar, dar avem o urmă de îndoială că se va întâmpla asta, e prea mult spus, dragostea exprimată de localnici pentru animale pare suficient de intensă să spulbere o astfel de premoniție. Mai ales că tot domnia sa ne spunea că înainte de perioada minieră toată lumea trăia de pe urma creșterii oilor. „Îmi spuneau bunicii și străbunicii că dacă ai peste 50 de oi te țin ele pe tine, dacă ai sub acest număr le ții tu pe ele. Oile le-au asigurat lapte, brânză, carne și îmbrăcăminte, pentru că deși acum lâna nu mai are valoare, în trecut, chiar până la revoluție, lâna avea valoare foarte mare, înainte își confecționau singuri hainele, apoi o valorificau la un preț foarte bun, asigurându-și furaje pentru iarnă, de exemplu.” „10 lei kilogramul era înainte de revoluție, adaugă Adrian Boantă, iar cea de calitatea întâi era chiar 12 lei, aceea de pe spate, nu de pe coadă și de pe burtă. Bătrânii spuneau că veneau din Oltenia și coseau o zi pentru un kg de lână. Aveau mult folos după urma lânii. Apoi a pieilor, și ele aveau valoare bună, era tot așa, 12-15 lei o piele de miel și de oaie, până la 20 de lei se ducea. Acuma le aruncăm pe toate.”

Oameni și locuri

Petrila este oraș, chiar frumos. Face parte din județul Hunedoara, fiind situat la marginea de sud-est a lui. Este așezat pe malurile Jiului de Est (numit în trecut Jiul Transilvan sau Unguresc) și a afluentului său Jieț. Locuitorii sunt numiți momârlani. Un nume de care sunt foarte mândri, cu toate că originea apelativului este relativ recentă, destul de neclară și oarecum controversată. Se pare că mai înainte ar fi fost numiți jieni. Un apelativ la care îți vine să te gândești și azi, dacă nu știi despre ei mai mult decât că sunt locuitori ai Văii Jiului.

Oamenii ne-au invitat chiar în locul unde își urcă oile pentru păscut, nu tocmai în vârful muntelui, pe pășunile alpine – acolo unde iarba e mică și grasă și de unde coboară oile foarte robuste –, pentru că nu ne țineau pe noi picioarele, ci pe un vârf relativ mai mic – și el destul de sus, la peste 1600 m altitudine –, Dealul Popi – un munte care aparține de Asociația Composesorală „Obștea Jiană”. Acest composesorat este unul de tradiție, fiind înființat în 1886, și a funcționat până în 1947, după care a fost reînființat în 2001. Președinte este Dumitru Răscolean, cel care a ocupat această funcție încă de la reînființare până în 2006, revenind după 2017, ca urmare a faptului că persoana care a condus în restul perioadei, Aurel Marhan, a decedat. De menționat că domnul Răscolean a fost în acea perioadă vicepreședinte. Este o dovadă de stabilitate care cu siguranță a dus și la bunăstarea pe care am întâlnit-o la stâna de pe Dealul Popi.

Composesoratul este unul dintre cele mai mari din țară, are 1044 de membri, cu suprafețe diferite, ce compun 5.000 de hectare de pădure și 1.002 hectare de pajiști, cantonate în 9 munți. Au pentru paza și administrarea pădurilor un ocol silvic privat. În ceea ce privește activitatea pastorală, președintele composesoratului spune că au separat-o în două: „Pe de o parte, așezământul pastoral, unde oamenii își prepară brânza, și pe de cealaltă parte, grija pentru animale, așa-zisele saivane, loc unde animalele dorm, cu amenajări moderne, de la panouri fotovoltaice, la instalații tip paratrăsnet, avem inclusiv, eu folosesc un termen pretențios, piscină, care de fapt este un loc betonat unde facem deparazitarea, este îmbăierea care se face primăvara și toamna”. O viziune administrativă interesantă și modernă.

Tradiții și particularități

Momentul primei noastre vizite a fost în primăvară, cu ocazia urcării oilor la munte, atunci când are loc un eveniment tradițional numit  „măsuratul oilor”, fiind un obicei răspândit în foarte multe zone pastorale, cu destule similitudini, dar și cu particularități specifice locului. Specificitatea este atât de evidentă încât fiecare stână are un altfel de calcul al modului de împărțire a produselor obținute. „Fiecare își mulge oile, laptele se măsoară și astfel se știe cantitatea de brânză care revine fiecăruia până în toamnă. Calculul se face în funcție de stână, fiecare are regulile ei”, ne spune Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara. La rândul său, Ioan Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană,  spune, încercând să caracterizeze obiceiul locului: „Fiecare om își ține animalul de coarne, îl mulge și pe urmă măsoară laptele. În funcție de cantitatea de lapte, primește caș. După ce se termină activitatea aceasta de luat premânda, se mai face un măsurat, măsuratul mic, dacă e cazul. Oamenii sunt foarte corecți, foarte transparenți în ceea ce fac, nu se păcălesc unii pe alții, cum se mai întâmpla prin alte locuri, îi dădea 6 kg de brânză și gata și lua și mulți bani pe cap de oaie, pășunatul, paza, vatra focului, astea toate se plăteau de către crescător”.

Măsuratul oilor are loc în jurul Sf. Constantin și Elena, ne explică profesorul Ioan Pădeanu, de la USAMV Timișoara. „După ce oile sunt scoase la munte trei zile și sunt obișnuite cu zona, cu iarba, cu pășunea, atuncea proprietarii de ovine fac această activitate de măsurare a laptelui, tradițională și deosebită. În zona asta nu sunt proprietari de oi cu foarte multe exemplare și atunci formează împreună o turmă mai mare, pentru a o păzi, și de aceea își măsoară laptele pentru a ști cât revine fiecăruia, după care îl transformă în brânzeturi, este o formulă care diferă de la loc la loc. Este o notă de sărbătoare, vine un preot care ține o slujbă și se roagă pentru bunăstarea oierilor, bunăstarea animalelor și bunăstarea stânei, apoi cântă din fluier și stau la povești.”

Dumitru Răscolean zice că momârlanii au un simț pronunțat al proprietății, provenit evident din faptul că nu au cunoscut colectivizarea forțată. „Momârlanii își îngrijesc singuri animalele, o gospodărie nu are mai mult de 50 de oi, pentru că ei lucrau și în industria minieră – sigur, acum sunt și unele cu mai multe oi –, dar ei își măsoară oile, ei ciobănesc și ei își fac brânza. Fac cu rândul, în funcție de cantitatea de lapte și în funcție de numărul de oi, se organizează ciobănitul și își iau cantitatea de brânză, pe care tot ei o prepară”. Și încă o particularitate pe care a ținut să ne-o precizeze, ca argument, președintele composesoratului: „În satele noastre încă se practică îngropatul morților în grădinile caselor, tot un fel de atașament de pământ, de locul de baștină, de proprietate”. El pune pe seama conservatorismului și decizia de a nu strica vechile stâne, deși au construit unele atât de moderne, „vrem să le lăsăm ca zestre, pe mai departe”.

Modernitate în vârf de munte

Gazdă ne-a fost Adrian Boantă, șeful de stână și cel care a organizat evenimentul. Un eveniment care, după cum spune primarul petrilean, este replicat în toată zona. „Lucrurile astea se întâmplă pe toți munții din jurul orașului Petrila, momârlanii au aceeași practică, undeva de la 15 mai până la 1 iunie, toți urcă oile în munții unde sunt arendași sau chiriași, nu neapărat cum sunt cei de aici, membrii composesori, cărora composesoratul le-a pus la dispoziție tot ceea ce vedeți aici, stâna, infrastructura, saivan, inclusiv partea asta de curățat a muntelui, ei vin doar și pășunează cu efectivele lor”. Recunoaștem că ne-a impresionat această infrastructură, de care vorbea primarul, n-ai fi zis că ne aflăm la aproape 1.700 de metri altitudine, arăta ca și cum am fi fost la o stână de la șes, cu toate condițiile de igienă. „Camera de caș este cu gresie și cu faianță, avem dormitoare, avem terasă, avem tot ce ne trebuie, e curățenie, toate deșeurile se bagă în saci și se coboară în oraș la containere”, ne explică Adrian Boantă, iar domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață, acum și director general pe registrul de rasă Țurcană, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara, completează: „Aicea este o stână pe profil european, modernă, care are toate facilitățile necesare crescătorilor din zonă, apă curentă, electricitate. Ce am văzut aici este un început către care ar trebui să se îndrepte și acei sceptici care au impresia că telemeaua de oaie obținută la munte este neigienică, din contră”. Adevărul este că sunt condiții chiar pentru un turist din acela foarte simandicos. Intervenția modernității, cum erau panourile fotovoltaice, pe care le-am văzut în apropiere, nu afecta defel frumusețea peisajului – cu munții Parâng la orizont, încă înzăpeziți la finalul lunii mai, când am fost acolo –, cu atât mai puțin calitatea aerului și a hranei după care fiecare aleargă. Cei care vor chiar sunt bineveniți, pentru că sunt spații de cazare acolo. O dovadă că modernitatea poate coexista cu ocupațiile tradiționale. Noi nu credem în teoria conform căreia civilizația va compromite aceste ocupații, civilizația a pătruns de-a lungul istoriei, iar tradiția s-a păstrat. Altceva le alterează, nu știm ce și nici nu face obiectul articolului de față, redăm doar o părere exprimată de domnul Gheorghe Neață: „Pentru ca să poată sta pe munte, să ducă animale la munte e nevoie de bărbați și femei puternice, e nevoie de voinici, care să aibă, în primul rând, pasiunea și dragostea față de animal. Cred că suntem singura țară din Europa care nu a introdus, până acum, sistemul de susținere, acela pe care îl «cânt» eu de ani de zile, „subvenția pe izolare”. Ce-ar fi să dea statul român o subvenție pe cap de animal pentru izolarea lor aici? N-ar fi mare lucru și așa i-ar încuraja. Și atunci ar veni toți, și cei de la câmpie, și munții n-ar mai fi plini de jnepeni, iar pășunile alpine n-ar mai rămâne nevalorificate sau valorificate prin introducerea de pârtii de schi care ar afecta creșterea animalelor”. 

Performanțe la superlativ

Oile pe care le păstoresc ciobanii de acolo sunt din rasa Țurcană. Spunem asta cu puțină reținere pentru că specialiștii care ne-au însoțit vor să impună o altfel de taxonomie și chiar dacă mai este până vor reuși, pe noi ne-au convins. Astfel, rasa numită se dorește a fi considerată suprarasă, iar varietățile actuale să devină rase în sine. Argumentele sunt pertinente, după cum veți vedea. „Țurcana, pentru cine nu știe, trebuie să afle, este o suprarasă, care are patru subpopulații, pe care le putem defini rase. Aici suntem în situația să discutăm despre rasa Brează, o rasă extraordinară, o rasă eumetrică, foarte bună producătoare de lapte și bine adaptată muntelui, această adaptare este motivul pentru care sunt specialiști care o consideră rasă rustică”, spune domnul dr. ing. Gheorghe Neață, cel care și-a propus să înregistreze aceste populații ca rase. El ne explică de ce nu poate fi considerată rasă rustică o rasă de la care se obține un litru de lapte de la o mulsoare. „Rasele rustice au existat, dar trecute printr-un program de ameliorare, încă de prin ‘70 – ’72 – în 1976 s-a definitivat programul de ameliorare la ovine –, iar dacă este cuprinsă în program, nu mai putem să mai spunem că este o rasă rustică, este o rasă ameliorată, o rasă puternică, care, dacă i se pune în față mâncarea care trebuie și i se acordă îngrijirea de care are nevoie, poate să concureze, oricând, cu orice rasă din Europa. Mă străduiesc cât pot să omologăm această populație, dar și pășunile ca fiind ecologice, pentru că ne aflăm într-un loc în care n-a pătruns gram de pesticide sau de îngrășăminte chimice”. Din păcate, spre deosebire de celelalte varietăți ale suprarasei Țurcană, Gheorghe Neață zice că îi va fi mai greu să o omologheze, deoarece este mai puțin numeroasă. „În primul rând, va trebui să o declar o populație în reconstrucție, pentru a o aduce la statusul normal de populație. Acesta e și motivul pentru care am început demersul cu ea, pentru că este mai redusă numeric și apoi voi continua și cu celelalte, Bălă, Oacheșa, și Bucălaia.”

Ameliorarea, un proces științific

De altfel, prezența specialiștilor de la registrul de rasă, din cadrul Asociației Dacia, era legată de dorința acestora de a convinge cât mai mulți crescători să se înscrie în acest registru, pentru a putea să crească baza de selecție a exemplarelor amelioratoare. Asta nu știrbește cu nimic efortul localnicilor din Valea Jiului, care au adus, în timp, oile la aceste performanțe remarcabile. Primarul localității Petrila, Vasile Jurca, a ținut să amintească faptul că materialul genetic de oaie Brează pleacă în toată țara. „O să întâlniți pe la multe ferme mari din țară care s-au axat pe țurcana brează, berbeci luați de aici din orașul Petrila, de la fermierii noștri”. Iar Gheorghe Neață adaugă, legat de asta: „Ceea ce dorim noi este ca Valea Jiului să devină în totalitate ferma de elită de oi breze a României”.

Tocmai de aceea, credem că o abordare științifică a procesului de ameliorare ar fi mult mai eficientă decât cea făcută „la ochi”. Dumitru Andreșoi zice că acest obicei poate fi chiar dăunător: „Pe unele animale le-am stricat noi, pentru că le alegem ochiometric, arată bine, dar nu au producție. De aceea e foarte important controlul oficial și registrul genealogic, acolo nu poți să minți, cifrele nu te mint. Ai introdus niște date, niște producții și ele îți dau ca rezultat valoarea animalului, dacă este ameliorator sau nu”. Și-a propus să devină chiar el un exemplu pentru ceilalți crescători de oi. „Eu sunt crescător consacrat de bucălaie, dar acum, în cadrul fermelor, avem nuclee din toate ecotipurile, pentru că am vrut să dau exemplu mai întâi la mine în fermă și pe urmă la ceilalți, pentru că puterea exemplului la noi, la ciobani, contează foarte mult. Breaza originală se află aici, în bazinul Petroșaniului, la momârlani, unde sunt efective mai mici, dar de valoare genetică extraordinară și merită lucrat pe ele ca selecție, de aceea facem eforturi foarte mari, ca asociație, să îi prindem în controlul oficial al producțiilor, pentru că e păcat să nu încercăm să perfecționăm acest animal, pentru că are potențial foarte mare, are niște performanțe fantastice pentru o oaie care nu e furajată suplimentar. Ea se hrănește numai din covorul vegetal, cu iarbă, și avem exemplare care depășesc doi litri de lapte pe zi. Rivalizează cu rasele consacrate din Europa.”

Procesul prin care se face controlul oficial al performanței nu coincide prin nimic cu tradiția la care am participat. „Nu are legătură această tradiție cu controlul oficial pentru că procedura oficială are drept criteriu de muls dimineața și seara sau dimineața, la prânz și seara, pe când în tradiția măsuratului, oile nu au fost mulse cu o seară înainte, nici în dimineața respectivă, abia la amiază, când se măsoară”, ne-a explicat profesorul Ioan Pădeanu, care ne-a spus și despre metoda pe care o aplică ei cei de la Registrul Genealogic, „Registrul genealogic de la Deva, societatea de ameliorare, cum îi spune, că așa e după ordinul 12, aplică metoda A4, adică cel puțin trei mulsori, trei date de muls în care se mulge și dimineața, și seara, și apoi este un program special prin care se calculează producția de lapte muls. La nivel european mai sunt și alte metode, la noi este metoda A4, se face controlul la 30 de zile, plus, minus o zi, pentru că e treabă de programare, mai este A5, care se face la 40 de zile, și A6 la 46 de zile”.

Rasă specializată sau mixtă?

Aici oile sunt mulse de trei ori pe zi până la Sfântul Ilie, după care doar de două ori, ne precizează Adrian Boantă, șeful stânei de pe Dealul Popi. „De când se taie miei, de când începem să le mulgem și până pe 20 iulie, le mulgem de trei ori pe zi, după aceea le lăsăm la două mulsori, pentru că vrem să pună un pic și la spate să se poată mârli.”

Nu este de acord cu ideea de a lăsa să crească mare covorul vegetal. „Pășunea otăvește, dacă o paști constant și rămâne mereu iarbă proaspătă, bună de lapte. Dacă iarba e mai mare, cu vreo 20 de centimetri, oaia o pune jos, o tăvălește și nu o mai mănâncă. Aia e mai mult celuloză, zic eu, după ce se coace, nu mai are grăsimea asta, valoarea asta pe care o are acum. De aceea le și aducem în momentul acesta la munte, le lăsăm să se mârlească între 15 septembrie și 1 octombrie pentru ca să le aducem la momentul ăsta, să valorificăm cât mai bine pășunea, și în momentul ăsta să aibă lapte mult.”

„Laptele mult” este atributul principal al acestei rase. Dumitru Andreșoi, care are în ferma sa toate ecotipurile rasei țurcană, o apreciază ca fiind cea mai bună. „La lapte, într-adevăr, Breaza e numărul unu, deși avem și la celelalte ecotipuri animale valoroase, vârfurile, la care, tot așa, depășim lejer doi litri de lapte pe zi, muls fără furajare suplimentară, numai ce-și câștigă ea din covorul vegetal la pășune”. Baciul Adrian Boantă ne face o recapitulare din 2020: „Anul trecut, de la 230-250 de oi câte avem în stână, am dat undeva aproape de 14.000 de litri de lapte, pe toată vara vorbesc. Ne ajută și timpul, și pășunea, dacă nu ai pășune bună, nu o să poți să menții ritmul ăsta. La noi, și anul trecut a plouat constant”.

Gheorghe Neață zice că Breaza, rasa pe care intenționează să o omologheze, este una mixtă, dar are predispoziție pentru producția de lapte. „Per global se obține, în medie, un litru jumate de lapte pe zi, dar sunt exemplare care dau un litru de lapte la o mulsoare, iar noi prin controlul oficial al performanțelor urmărim să extragem aceste exemplare astfel încât, dirijând reproducția, să obținem din ele berbeci cu care să îmbunătățim alte efective să dea producții mari de lapte”. El o consideră la limita inferioară a raselor specializate pentru că nu primesc în perioada de lactație altceva decât iarba de pe pășune și este convins că dacă ar primi și suplimente, ar avea performanțe mult mai mari. „Dacă ele ar primi numai un supliment vitamino-mineral cu proteine, așa cum trebuie în rație, ar fi extraordinar. Am curaj să fac pariu cu oricine că aceste oi sunt capabile să bată recorduri pe care nu le bănuiți”.

Facem o paranteză acum pentru a spune că ne-am reîntâlnit cu oamenii aceștia în toamnă, cu ocazia întoarcerii de la munte, cum se zice la „coborâtul oilor”. Atunci, la Petrila a fost ținut un târg, și el tradițional. Cu acea ocazie, domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață a venit și mai entuziast în ceea ce privește performanțele în producția de lapte a acestei rase, pe care o consideră mai apropiată de o rasă specializată pentru lapte, chiar dacă este trecută ca o rasă mixtă, fiind o varietate a rasei țurcană. „Și formatul corporal o arată ca o rasă specializată aproape pentru producția de lapte. Iar producțiile de lapte la unele exemplare depășesc doi litri de lapte pe zi, asta spune foarte mult, poate să concureze cu orice fel de rasă specializată din Vest, pentru că, dacă stăm să gândim cum se obține laptele de la această rasă, vedem că e mult mai economic decât laptele obținut de la friză sau de la awassi, sau de la care mai sunt crescute în Occident, pentru că acelea sunt la stabulație și se bazează pe o hrănire superconcentrată, abundent proteică. La această rasă costurile sunt mult mai mici, pentru obținerea unui litru de lapte, față de celelalte rase, nemaivorbind de compoziție și de gust, care se vede și în brânzeturi. Ea ar putea să fie un etalon pentru România în ceea ce privește producția de lapte. Pe lângă asta, datorită formatului corporal mare și longilin, dolicomorf, cum zicem noi, fată miei foarte mari, care cântăresc 7-8 kg la fătare, este un lucru extraordinar, de aici vine și dezvoltarea ulterioară foarte bună și astfel și producția de carne e foarte bună, pentru că în perioada de alăptare îi dă o mare viteză de creștere.”

Omologarea, dorință, obligație, datorie

La rândul său, profesorul Ioan Pădeanu spune că este important să fie omologată rasa Brează pentru că „ugerul este perfect și pentru mulsul mecanic, de aceea trebuie să o declarăm ca rasă, să facem selecția și testarea pentru producția de lapte, poate pe semi surori, să vedem metode de testare, sau să încercăm să găsim o genă corelată cu producția de lapte. La capre am făcut un experiment, la Satulung, lângă Baia Mare, este o fermă modernă, este cea mai modernă din centrul Europei, am făcut niște analize pe genomul la caprele care erau în lactație, și la unele am găsit o genă prin care caprele respective în același condiții dădeau cu o sută de litri mai mult pe lactație, decât celelalte. Dorim ca în viitor să încercăm să găsim și la oaie, pentru că ar fi mult, mult mai ușor. Se lucrează la nivel european pe treaba asta, chiar am propus o temă de cercetare prin stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă va fi aprobată, să încercăm să găsim o metodă care să fie foarte exactă și foarte ușor de aplicat cu costuri mici”.

Dumitru Andreșoi, președintele Asociației crescătorilor de oi din Hunedoara, consideră omologarea acestei rase ca o datorie. „Sunt o dorință și o obligație ale noastre, ca asociație conducătoare de registru, să înregistrăm ca rasă aceste patru ecotipuri din cadrul suprarasei țurcana, pentru că e păcat ca țurcana, cu nouă, zece milioane de capete, să nu avem mai multe rase în cadrul acestei suprarase. Colegii din Franța au 60 - 70 de rase, între care sunt unele care au 400 de exemplare.”

Un aspect remarcat de cei care au tot povestit despre această rasă este faptul că nu îi place să stea în turme mari. „Breaza nu este o oaie pe care să poți să o păstrezi în efective de 1.500-2.000 de exemplare, ea, foarte bine, se comportă, până maxim în trei, patru sute de animale într-o turmă, având nevoie de o îngrijire atentă. Pentru că are mameloanele mai mari, trebuie ca mieii să fie ajutați să sugă până la două, trei săptămâni, asta fiind și o dovadă a cantități de lapte pe care o poate da.” Remarca aparține unui fermier obișnuit cu turme mari, l-am numit pe Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari fermieri din țară. Și Gheorghe Neață susține aceasta, estimând că este o rasă care nu poate să depășească 50 de exemplare într-o gospodărie. Ca argumente, pe lângă dificultatea în alăptarea mieilor, aduce condițiile de creștere, adică spațiul mic, dat de pășunile care nu sunt foarte întinse, pentru că munții sunt împăduriți, iar ca forță de muncă spune că se potrivește lucrul în familie. Probabil, din aceste cauze cei mai mulți crescători din zonă nu au efective prea mari. Gheorghe Neață spune de asemenea că ar trebui găsite noi forme de sprijin. „Când eram în ministerul agriculturii, am luptat pentru sprijinul voluntar cuplat la ferme mari, nu prea m-am aplecat asupra fermelor mici și am greșit. Sectorul pentru economie defavorizată trebuie să scadă numărul de oi de la 60 la 30, ca să poată să prindă cât mai multe oi din aceste zone, pentru că sunt foarte ușor de urmărit de către crescător.”

Și încă un aspect de particularitate a acestei rase, evidențiat tot de Gheorghe Neață: „Este o rasă care are o gemelaritate ridicată, peste 150% fătări gemelare, în crescătoriile unde este bine întreținută, de aceea putem să facem intensificarea producțiilor în ferme mici, pentru că ea se pretează la creștere în ferme mici”.

Nu știm cum se va numi viitoarea rasă, poate Breaza, Țurcana brează ori cu vreun cuvânt care să indice originea, de Jieț, de Petrila, de Valea Jiului sau cine știe cum, dar, după cum ați văzut, drumul către omologare a început, pentru că – nu-i așa? – totul începe cu o dorință.

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU ȘI ADRIAN NEDELCU

Iată că au fost locuri în țară ocolite de secetă, unde chiar în cruntul an 2020 unii fermieri au avut parte de precipitaţii suficiente cât să facă producții destul de bune, atât la păioase, cât şi la prăşitoare, producții care să le permită agricultorilor să-și continue activitatea. Este cazul județului Hunedoara, unde am ajuns toamna trecută, la final de octombrie 2020, în fermele lui Dumitru Andreșoi, pe care l-am prins la recoltat de porumb. Cu toate că era destul de grăbit și telefonul suna întruna, având în vedere că abia prinsese o fereastră de vreo patru zile fără ploi, a stat la taifas cu noi, chiar destul de mult, pentru că și problemele din sectoarele vegetal și zootehnic, încă, sunt nenumărate.

„Tot ce am încasat am reinvestit în teren şi animale. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.”

Reporter: Cât porumb ați semănat și cum au fost producțiile, inclusiv la culturile de toamnă?

Dumitru Andreșoi: 2.800 de hectare numai cu porumb și abia suntem undeva la 25% din suprafaţă recoltată, cu o producție de 10 tone/ha. Porumbul arată foarte bine, în solele unde am intrat până acum, având precipitaţii foarte multe, umiditatea încă e foarte ridicată şi am început pe solele mai nisipoase şi pe solele mai fragmentate, mai mici, pentru a încerca să recoltăm suprafeţele mai mici până scade umiditatea să ne mulţumească, şi atunci intrăm în forţă la recoltat. În ce privește culturile de toamnă, la grâu am avut undeva la 6.600-6.700 kg/ha, ne-am închis la orz undeva la 7.000 kg/ha şi ceva mai slăbuţ am avut la triticale, dar n-am semănat o suprafaţă foarte mare, undeva la o sută de hectare, dar şi acolo a fost mulţumitor, între 5.700-6.000 kg/ha.

Reporter: Ne bucură să vedem că sunt fermieri în ţară care obţin producţii normale, îmbucurătoare. Observ că aici în câmp, la recoltat de porumb, ați venit însoţit de fiica dvs...

Dumitru Andreșoi: Da, am venit însoţit de fetiţa mea cea mai mică, ea e mezinul familiei, cea care deocamdată este pasionată de zootehnie şi de cultura mare, îi place pe combine, pe tractoare, cunoaşte toţi tractoriştii… încet-încet e tot mai mult lângă mine, mă bucur că am reușit să-i insuflu dragostea de agricultură, de zootehnie.

De la furcă la furculiță

Reporter: Asta e bine. Dacă nu se plictiseşte şi stă lângă dvs. de fiecare dată, cu siguranţă va avea cine să preia din mers frâiele afacerilor pe care le aveţi. Revenim la povestea cu partea vegetală a afacerii dvs., când a început?

Dumitru Andreșoi: În 2016 a început această activitate, care atunci a fost o aventură, acum e o activitate pe care o dezvoltăm de la an la an, o activitate pe care eu zic că o facem bine, cu eforturi foarte mari, cu achiziţia de utilaje, n-am avut absolut nimic, am avut patru tractoare de mică capacitate care deserveau sectorul zootehnic, iar începând cu toamna lui 2016 și pe parcursul anului 2017 am început să achiziţionăm toată gama de utilaje cu care să ne putem desfăşura activitatea. La ora actuală spun că suntem foarte bine dotaţi atât pe partea de tractoare, cât şi pe combine, pe mașini și echipamente agricole. Anul acesta, ne-am completat gama de maşini de transport, TIR-uri, am luat încă trei cap-tractoare cu trei bene de cereale noi.

Reporter: Cu fonduri europene?

Dumitru Andreșoi: Din păcate, n-am mai apucat fondurile europene... Sperăm şi suntem pregătiţi pentru următoarea programare, dar am vrea să ne dezvoltăm mai mult pe procesare pentru viitor, pentru că, v-am zis, prin eforturi foarte mari am reuşit să ne dotăm pe partea de utilaje pentru sectorul vegetal, şi cu forţe proprii, din resursele proprii ne mai dezvoltăm, dar pe partea de procesare acolo avem nevoie într-adevăr de sprijin prin proiecte europene. Cred că am mai discutat noi, avem în derulare acum un proiect, l-am prins pe zootehnie, pe extindere şi modernizare fermă zootehnică, în comuna Bretea Română, unde am animale la îngrăşat pentru sacrificat, un proiect care, spun eu, e destul de complex şi care cumva închide lanţul „de la furcă la furculiţă”.

Reporter: Prin urmare, vă faceți abator, procesare, un combinat...

Dumitru Andreșoi: Cu abator, cu procesare, cu silozuri, cu FNC, granulator de 8 tone pe oră... Modernizăm adăposturile care sunt acolo, mai construim două noi adăposturi pentru tineret îngrăşat ovin. Este un proiect de 4,5 milioane de euro, din care 50% fonduri europene şi 50% aport propriu.

Reporter: Este un lucru minunat, mai ales că toţi cei care au trecut pe la conducerea Ministerului Agriculturii au zis că trebuie să facem procesare, să nu mai vindem materie primă.

Dumitru Andreșoi: Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din activitatea pe care o facem, atât pe cultura mare, cât şi pe zootehnie, pentru că, din punctul meu de vedere, acesta este viitorul şi la discuţiile pe care le-am avut la Ministerul Agriculturii, rugămintea noastră, a fermierilor, a fost să se direcţioneze fondurile europene din viitoarea Politică Agricolă Comună foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.

E păcat să vindem porumbul la 50-60 de bani şi să importăm făină sau mălai la de trei ori valoarea porumbului sau grâului. Eu zic că se poate dacă e voinţă din partea tuturor, şi a noastră ca fermieri, şi a guvernanţilor, putem face totul bine şi agricultura într-adevăr să devină motorul României, pentru că avem tot ce ne trebuie, începând de la pământ foarte fertil la fermieri pricepuţi care ştiu să-şi facă treaba, faţă de alte ţări avem foarte multe râuri, avem Dunărea din care putem iriga ca să nu stăm la mila Celui de Sus.

Reporter: Că ați ajuns la apă, aici, în județul Hunedoara, cum stați cu irigațiile?

Dumitru Andreșoi: Au fost irigaţii, nu peste tot, dar avem norocul să avem râuri, Mureşul, Streiul. 80-90% din terenurile pe care le lucrăm sunt pe Lunca Mureşului şi Lunca Streiului, care sunt foarte uşor de irigat, şi chiar din primăvara lui 2021 vreau să fac un pilot pe 200-300 de hectare să vedem ce costuri sunt şi ce spor de producţie avem, să vedem cât e de rentabil şi pe viitor să ne stabilizăm investiţia, pentru că din 2016 până acum în judeţul Hunedoara nu am avut probleme să avem pierderi în procesul tehnologic, în fiecare an am făcut profit.

Reporter: Asta este foarte bine pentru că aveţi de unde reinvesti, pentru că dvs. n-aţi stat niciodată pe loc, adică aţi pornit de la câteva oi şi aţi ajuns acum unul dintre cei mai mari crescători de animale din Europa, nu numai din România. V-aţi dezvoltat continuu, investind.

Dumitru Andreșoi: În activitatea pe care o avem noi, atât pe zootehnie, cât şi pe cultura mare, nu ai voie să stai pe loc. Confortul propriu şi al familiei trebuie să fie pe locul doi, pe primul loc sunt investiţiile în fermă şi noi, fiind şi într-o zonă care nu a suferit de secetă foarte mare în ultimii zece ani – cam doi ani am avut totuşi secetă cât de cât, dar nu ca fermierii din sud –, şi într-o zonă în care, dacă-ţi faci treaba sârguincios şi profesionist, îţi aduce şi satisfacţii.

Sufletește, familia este pe locul întâi, așa e normal, dar financiar, vă spun cu mâna pe inimă, familia a fost mereu pe locul doi. De foarte multe ori confortul familiei l-am pus pe locul doi.

În afară de fata cea mare care a ales altă cale, medicina, fata mijlocie, mezina, soţia sunt lângă mine, şi familia cu toţi ceilalţi am încercat să creez o echipă care să fie aproape, să trecem peste toate momentele, că sunt momente şi mai grele, şi mai uşoare. Și în fermele zootehnice, şi în cultura mare, eu spun că avem un colectiv foarte bun şi vreau să le mulţumesc şi pe această cale colegilor mei din grupul de firme pe care-l avem şi pe care-l administrăm, pentru că fără ei nu puteam face nimic. Deci, începând de la ciobanul care stă lângă oi, la tractorist, la conducătorii auto, ingineri, contabilitate până la inginerul-șef de la cultura mare, fiecare-şi face treaba foarte bine la locul lui, pentru că altfel nu putem. Dacă o verigă din lanţul acesta nu merge, anulează toate realizările celorlalţi.

„Cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic.”

Fermierii români încă au un mare handicap de recuperat

Reporter: Vreau să discutăm despre un subiect abordat şi cu fermieri mai mici, care au zis: „Pentru mine a fost mai greu, am intrat mai târziu în domeniul ăsta, n-am mai găsit teren să arendez sau să cumpăr”, lucruri de genul ăsta. A fost greu, a fost uşor în anii aceştia?

Dumitru Andreșoi: Vă daţi seama că a fost greu. Din 2001, de când am luat hotărârea să dezvoltăm partea zootehnică, pentru că eu de când mă ştiu am avut animale acasă, la vârsta de 9 ani am fost cioban la oi, dar în 2001 am început să dezvolt această activitate de zootehnie, de atunci m-am lovit de lipsa terenului. Dar am făcut nişte eforturi foarte mari, am luat credite din bancă, mi-am pus casele gaj, a mea, a părinţilor, a fratelui, tot ce am avut, şi am luat credit şi am cumpărat teren. În 2001, când am început să cumpăr teren, nu era lucrat, era tot pârloagă, toată lumea spunea că a înnebunit Andreşoi, de cumpără teren. Eu am cumpărat primul teren cu 200 de dolari hectarul! Era foarte ieftin şi am luat credit, am cumpărat câteva sute de hectare; din 2007 mi-a fost foarte uşor că au venit subvenţiile, dar tot ce am încasat din producţiile pe care le-am făcut noi, din subvenţii, am reinvestit în teren şi animale; nu am cumpărat familiei nici măcar un pachet de biscuiţi, vă rog să mă credeţi. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.

Trebuie investit mereu, pentru că aşa e dinamica în toată lumea, noi suntem pe o piaţă mondială, nu europeană, trebuie să fim cel puţin egali cu colegii noştri şi încă avem un handicap foarte mare de recuperat. Ce au făcut ei în zeci şi sute de ani, noi trebuie să facem în 10-15 ani, să-i ajungem prin tehnologii.

Reporter: Practic, acolo este vorba de moştenire, e vorba de generaţii care au venit şi s-au succedat la conducerea unei ferme. Au preluat de la părinţi, au preluat de la bunici şi au mers mai departe. În mod real, noi acum suntem la prima generaţie de agricultori, de fermieri.

Dumitru Andreșoi: Da. Cum v-am spus, şi eu mă trag dintr-o familie de fermieri din zona montană, de la Costeşti, acolo aveau bunicii 100 de oi, 10-15 vaci, 3-4 cai, dar până în ’89 crescătorul de oi se ocupa chiar de creşterea lor, pentru că statul îţi asigura desfacerea. Începând cu 1990, nu e destul să ai o pălărie pe cap, o bâtă în mână şi să spui că eşti foarte priceput. Nu. Eşti priceput să le creşti, dar dacă nu ştii şi nu poţi, n-ai capacitatea să vinzi marfa la adevărata valoare, brânza, laptele, porumbul, toate, ai o problemă. Şi anul acesta, cel puţin pe cultura mare, ne-a dat un foarte mare exemplu. Dacă nu aştepţi momentul prielnic când să-ţi vinzi marfa, ai de suferit. Sunt colegi care au făcut contracte din primăvară cu 50-55 de bani la porumb. Acum (octombrie 2020, n.r.) porumbul este 0,75-0,80 lei. Fiecare-şi face calculele lui în fermă, cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic. Acum nu toată lumea are depozite, dar trebuie creat un mecanism în fermă care să-ţi aducă plusvaloare, că degeaba faci 10-12-15 tone la hectar dacă nu vinzi la adevărata valoare. Cheltui foarte mult, vinzi cu 50 de bani, atunci e mai rentabil pentru cel care face 8 tone, are o tehnologie mai ponderată şi vinde la un preţ mai mare. Totul e la sfârşit de an, când tragem linie să fim pe plus, ca să ne putem dezvolta. Dacă nu, degeaba muncim, că nu avem continuitate. M-aţi întrebat cu terenurile: într-adevăr, e greu cu terenurile, v-am spus, am început atunci cu teren şi pe cultura mare am simţit această problemă de lipsă a terenurilor pentru arendat, dar eu când am intrat în 2016, de exemplu la noi în zonă era undeva la 500 kg/hectar arenda, am intrat cu 1.000 kg. Deci, arenda era de 500-600 kg în 2016 și eu le-am dat oamenilor 1000 kg, iar astăzi dăm 1.300 kg la hectar. Sunt foarte multe zone în ţară unde şi acum arenda este 500-600 kg/ha.

Reporter: Bineînţeles, trebuie să faci tehnologie. Dacă nu faci tehnologie, dacă nu dai, de unde să-ţi dea pământul?

Dumitru Andreșoi: Începând de la sămânţă, cumpărăm doar sămânţă de top, certificată, de la cei mai buni producători care produc inputuri, îngrăşăminte, tot, colaborăm – nu-i un secret – cu firma Alcedo, care pentru mine pot să spun că a fost un foarte mare sprijin din toate punctele de vedere, atât tehnic ne-au susţinut cu tot ce apare nou pe piaţă, cu sfaturi, am ţinut cont de sfaturile lor şi pot să spun, mă repet, că suntem pe un drum bun şi sunt mulţumit şi mândru de ceea ce am realizat.

„Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din cultura mare și zootehnie. Acesta este viitorul. Fondurile europene din viitoarea PAC ar trebui direcționate foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.”

Subvenția rezolvă problemele pe moment. E nevoie de sprijin pentru investiții în procesarea tuturor produselor

Reporter: Referitor la zootehnie, am o nedumerire, văd oamenii la tuns oile în fermele dvs. E totuşi toamnă, ce se întâmplă? Că de obicei primăvara se tund...

Dumitru Andreșoi: Ce aţi văzut dvs. în ferma de la Bretea Română sunt mieii fătaţi în 2020 care sunt pregătiţi pentru sacrificare. Aşteptăm să-i încărcăm pentru valorificare. Avem trei ferme zootehnice care sunt pline, numai masculi, femelele le-am livrat în vară, acum în toamnă am mai livrat pe Italia, Grecia, ce aţi văzut dvs. avem undeva la 28.000 de capete, berbecuţi care sunt gata pentru livrare şi din anumite motive nu s-au livrat până acum. Ei au fost tunşi în primăvară, dar acum le-a crescut lâna şi am hotărât să-i mai tundem o dată pentru a nu avea probleme la livrare, după cum ştiţi noile norme nu mai permit animalele să fie îmbarcate cu lână la transport şi atunci le-am băgat la tuns. Sunt animale care au media undeva la 55 kg. Până la sfârşitul anului, fermele se golesc şi facem loc pentru următorul ciclu. Din ianuarie-februarie încep oile-mamă, oile de producţie să fete şi să ne pregătim pentru alt an.

Reporter: Unde ajung animalele din România? Sigur, până la etapa în care veţi face acel complex frumos, acea idee de care ne povesteaţi, şi aici ne referim la abatorizare şi procesare, până la acel moment sigur că veţi continua să livraţi în viu. În Italia, în Grecia aţi amintit...

Dumitru Andreșoi: Femelele au mers în Italia, Grecia, Croaţia şi masculii în Orient, în ţările arabe. Am livrat în Comunitatea Europeană animale şi în viu, şi carcasă, numai că la un preţ un pic mai micuţ, şi arabii la femele au reţinere pentru că n-au voie să le sacrifice, ritualul lor, şi atunci masculii i-am oprit pentru a fi livraţi în ţările din Orient. La ora actuală, din ce cunosc eu, nu sunt ţări care să aibă probleme să fie închise sanitar-veterinar, sunt Arabia Saudită, Iordania, Siria, Libia, Kuweit, foarte multe ţări în care exportăm şi se încarcă, din ce ştiu eu, săptămânal. Noi am avut un preţ anul ăsta (2020, n.r.) bun faţă de anii trecuţi, dublu, ce să mai vorbim. Preţul a fost undeva între 10-12 lei/kg viu în vară, când e grosul mieilor, când se vând mieii am cumpărat şi eu, şi de la crescători, de la ciobani din câmp am luat între 10-12 lei/kg, un preţ bun faţă de ce a fost anii trecuţi. Sperăm ca pe viitor să crească, eu aş spune – cu ce se întâmplă în lume, cu toată pandemia – undeva ar fi un preţ corect la fermier de 13-14 lei/kg în viu, un preţ corect, nu foarte bun, dar să-i rămână şi fermierului nişte bănuţi. Am mai discutat şi în alţi ani, noi am făcut tot ce a depins de noi să creştem preţul, pentru că s-au lichidat foarte multe ferme zootehnice anii trecuţi, în special ovine, pentru că, oricât ai face calculul nu ai cum să poţi să rezişti, nu să te dezvolţi, nu reziști, nu trăiești cu 5-6-7 lei pe kg de miel în viu, e imposibil! Dar aici, între 10-12 lei, e un preţ bun. În 2019, dacă ne spunea cineva că vindem în 2020 cu 10-11 lei făceam contract din prima. Acum, noi vrem mai mult pentru că, v-am zis, ca să ne putem dezvolta şi pe partea zootehnică ar trebui să vindem mielul cu 13-14 lei/kg viu, atunci ar fi un preţ care ar fi chiar mulţumitor. Sperăm ca în 2021 să avem creşterea aceasta şi atunci totul o să fie bine.

Reporter: A crescut în țara noastră, în urma acelei acţiuni „Alege oaia!”, consumul de carne de oaie?

Dumitru Andreșoi: Nu am date oficiale, dar din experienţa proprie şi din ce discut cu colegii, dacă în urmă cu 4-5 ani mergeai în 10 restaurante şi comandai  carne de oaie sau de vită, găseai în maximum două. Acum e invers, din 10, în 8 găseşti sigur cotlet de berbecuţ, carne de vită, ceea ce denotă că într-adevăr se consumă. Acum, nu ştiu dacă în urma acţiunii aceleia sau prin ceea ce noi oferim la consum, românul a avut încredere şi a simţit gustul cărnii de oaie şi de vită.

Reporter: Revin la tunsul oilor, mai tundeţi şi în primăvară? Se adună lână cât cuprinde de la zecile de mii de ovine. Ce faceţi cu lâna?

Dumitru Andreșoi: Din păcate lâna, cel puţin la mine în fermă anul acesta, nu am valorificat niciun kilogram. Pe toată am distrus-o, am ars-o. Până prin 2018, lâna se valorifica undeva la un preţ mic, 1,50 - 2 lei, apoi a venit subvenţia, leul pe kilogramul de lână, în primul an s-a mai dat câte 50 de bani… În 2019, nu că nu primeai nimic, de când s-a făcut 2 lei subvenţia, dar trebuia să-i mai plăteşti celui care venea după ea oamenii care o încărcau în saci plus motorina. Şi nu... În opinia mea, programul „Lâna” nu a fost gândit foarte bine, trebuia gândit altfel, am mai spus-o, de banii aceia care ni s-au alocat să se fi făcut nişte centre de colectare, de prelucrare primară, prima spălare, să scoată lanolina din ea, pentru că ăsta e viitorul: degeaba produci, dacă nu ai ce să faci cu produsul. Prin subvenţionare nu rezolvi decât problema pe moment. Trebuie sprijin pentru a ne dezvolta şi a crea oportunităţi de a procesa toate produsele, începând de la lână, carne, lapte – trebuie să creăm plusvaloare prin procesare la orice produs pe care noi îl producem şi trebuie neapărat România să devină independentă în sectorul alimentar. Pentru că vedeţi ce necazuri vin, cu pandemii, cu tot, se blochează totul, anumite ţări impun restricţii de transport al alimentelor şi să nu rămânem fără mâncare... Pentru că noi dacă direcţionăm banii pe care-i avem, atât din buget naţional, cât şi european, dacă-i direcţionăm bine nu trebuie să aducem din import absolut nimic, putem să producem totul aici: de la legume, fructe, tot. Dar trebuie altfel gândit şi programul „Tomata” şi tot pe viitor, nu e foarte indicat să dăm banii direct în buzunarul fermierului, mai bine trebuie sprijinit în a se dezvolta. Trebuie ajutat fermierul să investească. Vrei să faci legume şi pe timp de iarnă? Îţi subvenţionez căldura, îţi dau bani să-ţi faci solar închis, la noi la fel: să ne facem abatoare, pentru că asta e foarte important dacă vrem să rămânem în piaţă şi să fim competitivi.

„Asociaţia Dacia, din 2008, a început efectuarea COP şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP.”

Pentru siguranță, crescătorii de ovine trebuie să continue programele de ameliorare

Reporter: Domnule Dumitru Andreşoi, sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia, pe care o coordonați împreună cu specialişti recunoscuţi...

Dumitru Andreșoi: În 27 de judeţe ne desfăşurăm activitatea de COP (Control Oficial al Performanţelor de Producție) şi Registru Genealogic. La ora actuală, direct la Asociaţia Dacia avem peste 70-80 de angajaţi, care sunt permanenţi. Plus asociaţiile acreditate să-şi desfăşoare activitatea de COP au peste 200. Deci undeva la 300 de persoane de specialitate care desfăşoară această activitate. Colectează datele din teren şi transmit la Registrul Genealogic.

Asociaţia Dacia pe care o conduc desfăşoară activitate de COP din anul 2008. Şi din 2015 deţine şi Registrul Genealogic, Cartea de Rasă. Primul an de colectare a datelor din teren a fost anul 2016. Noi am avut activitate din 2015, din 2016 am început să colectăm date de la crescători. Am început cu un efectiv de 27.000 de capete în 2015, când ni s-a dat acreditarea, când ni s-a încredinţat; la ora actuală, pe anul 2020 am avut 640.000 de oi mame, deci nu punem tineretul an curent, şi din discuţiile cu colegii mei numărul creşte şi o să depăşim 750.000-800.000 de capete, oi-mame. Asociaţia Dacia, din 2008 a început efectuarea Controlului Oficial al Producţiilor şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. Deci 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP. Începând cu anul 2018, am solicitat şi noi contravaloarea serviciilor de la stat. A spune că nu s-a făcut nimic în ameliorarea raselor de ovine e o mare minciună şi o mare prostie, care face numai rău ţării noastre. Vreau să vă spun că în anul 2016, când am făcut primele colectări de date, rasa Ţurcană nu avea calculată estimarea valorii de ameliorare. Aici ar trebui să-şi pună întrebarea domnii de la ANZ şi toţi: ce au făcut din ’89 până în 2016?, când noi, începând cu anul 2017 am creat un program care să poată calcula valoarea de ameliorare a fiecărui individ, făcut de noi, atât pe lapte, cât şi pe carne şi lână. Noi avem în programul de ameliorare obiectivele pe care trebuie să le atingem, şi acolo sunt nişte parametri minimi şi maximi care sunt atinşi de animale. Dar nu trebuie să fii mare specialist să vezi progresul genetic al ovinelor din rasa Ţurcană. Un animal ca să-şi arate potenţialul lui genetic trebuie să fie furajat, atât la ovine, cât şi la bovine. Şi la vaca de lapte spui că-ţi dă 12.000-13.000 de litri – ia dă-i coceni de porumb şi vezi, îţi dă 2.000 de litri?

La orice animal, nu contează specia, rasa, sunt trei factori: casa, masa, rasa. Dacă unul lipseşte anulează şi celelalte două lucruri bune. Deci eu spun că s-au făcut nişte eforturi foarte mari din partea colegilor. Să începi în 2016 cu 27.000 de capete şi să ajungi la efective de sute de mii de capete trebuie o muncă titanică atât fizică, în teren, cât şi din partea specialiştilor de a califica şi de a pune acei controlori în temă cu tot ce înseamnă – că nu-i foarte uşor să stabileşti şi să aduni nişte date din teren care să fie cât mai concrete şi cât mai reale. Aţi văzut, în fiecare an facem întâlniri cu ei, îi adunăm aici, merg la ei în judeţe specialiştii noştri şi le explică şi le arată cum să se facă corect colectarea de date. Că de acolo pleacă totul.

Lucrarea începe de la monta pentru anul următor: montă, fătare, cântăriri, muls, tot. Atunci să spui că nu s-a făcut nimic? Într-adevăr, mai avem foarte mult de lucru, pentru că în ameliorare nu ai voie să stai, de asta se numeşte „ameliorare”.

Reporter: Nu spui că ai ajuns sută la sută la ce ţi-ai propus, că n-ai cum.

Dumitru Andreșoi: Nu există aşa ceva. Perfectul nu există. De asta se numeşte ameliorare, tot timpul să cauţi să îmbunătăţeşti performanţele animalului unde vrei să-l duci: pe lapte, carne, lână. Și lucrând. Dar, cum am spus, s-a început în 2008. Eu am început controlul oficial în 2004, când se făcea de către OARZ şi mai mulţi colegi mai devreme. Şi am făcut de plăcere, pentru că până în 2015 când s-a dat acest sprijin, dar nu ştiu dacă a intrat cineva dintre colegii mei chiar din primul an să-şi verifice, dar cam din 2016, până atunci am făcut de plăcere. Nu poate să ne acuze cineva că eu, în 2004 când am intrat, ştiam ce o să vină în 2016. „Băieţii deştepţi” sunt cei care au muncit din 2004 fără niciun beneficiu. Şi ştie toată lumea, eu mă refer la mine, toate târgurile, începând din 2002, cu berbeci prin toate târgurile – Haţeg, Poiana Sibiului, venea lumea ca la urs acolo, vindeam sute de berbeci fără certificat de origine, certificatul de origine era animalul care era un animal bun. Eu sunt unul dintre cei care au pierdut de când au venit certificatele de origine, pentru că în loc să vând animalul, berbecul, cu 3.000-4.000 de lei, l-am vândut cu 2.000 că aşa vindea toată lumea! Şi, într-adevăr, s-au vândut şi animale care nu sunt de foarte bună calitate, dar care îndeplinesc condiţiile şi standardul rasei. Acum la noi la Registru am creat nişte diferenţe între fermele de elită, fermele de înmulţire şi fermele comerciale.

Reporter: Acesta este un alt proiect...

Dumitru Andreșoi: Un proiect pe care l-am început în anul 2019, împreună cu introducerea miorilor în testare, şi continuăm acum să vedem rezultatele. Dar astea se fac în timp, or, colegii din ţările europene fac asta de zeci şi sute de ani, noi o facem de câţiva ani şi ne tot scot ochii că am cheltuit foarte mulţi bani. Să ştiţi că nu sunt foarte mulţi bani, cum se vehiculează în piaţă, şi banii aceia 80% se duc pe salarii, din care jumătate se întorc înapoi la stat prin taxe şi impozite. Într-adevăr, cum am spus, mai avem de muncă foarte mult, trebuie să trecem la lucrurile de fineţe şi de acurateţe, să facem acele ecotipuri de Bălă, Ţurcană, Oacheşă, Bucălaie, dar pe astea nu le poţi face de azi pe mâine şi dacă se gândeşte cineva să oprească această lucrare de ameliorare, face foarte mare rău şi atunci chiar nu mai avem niciun viitor. Şi poate chiar se vrea lucrul ăsta de cineva de afară, să nu fim foarte performanţi şi să stăm tot cu mâna întinsă la ei după genetică, să aducem totul de afară.

Reporter: Într-o perioadă a fost subvenţionată genetica adusă de afară.

Dumitru Andreșoi: Da. Vă daţi seama că genetica în orice domeniu aduce plusvaloare, dar noi trebuie, o parte din efective, şi pe zootehnie, dar şi la cultura mare, trebuie să avem soiuri, hibrizi, rase româneşti de care trebuie să ţinem cu dinţii. Asta e bogăţia noastră. Dacă pierdem astea, suntem în bătaia vântului, cum se spune. Ţările care au genetică profită de acest lucru şi urcă preţurile.

Reporter: Genetica înmagazinează cercetare, înseamnă ani de muncă în spate.

Dumitru Andreșoi: Cel puţin noi, cei care am făcut ameliorare pe ovine până în 2015, o s-o facem şi în continuare. Cei mulţi clar vor lua şi din aceste lucrări şi e mare păcat, pentru că vedeţi şi dvs., oriunde mergeţi, în orice ţară din lume, animalele de reproducţie se vând cu certificate de origine. Animalele care nu au certificate de origine se duc direct la abator. Şi nu vreau ca peste ani de zile, când o să se caute animale, femele pentru reproducţie, să se spună: numai „băieţii deştepţi” vând oi cu certificate de origine. Şi prin intermediul dvs. vreau să le transmit colegilor crescători de ovine, cei care au intrat în programele de ameliorare, să continue această activitate pentru că chiar nu au nimic de pierdut dacă vor să facă această activitate pe timp mai îndelungat. Dacă se gândesc că mai fac un an-doi şi pe urmă se orientează spre altceva, atunci nu are rost să supui animalele acestui control oficial pentru că într-adevăr nu e uşor să faci aceste lucrări, şi plus de asta să mai dai şi bani din buzunar, undeva la 6 lei pe cap de animal care se plătesc pentru Controlul Oficial al Performanţelor – la Registru nu se plăteşte. Şi atunci, într-adevăr, nu e uşor, dar, repet, dacă vrem să continuăm această activitate, pe cei care doresc îi sfătuiesc să rămână în programele de ameliorare pentru a avea o siguranţă şi a ne urmări evoluţia efectivelor de animale şi producţiile din efectivele noastre.

Reporter: Şi eu aştept cu nerăbdare să văd acele ferme de elită cu rasa Țurcană, această suprarasă, cum îi spun specialiştii, şi care are acele ecotipuri de care aminteaţi mai devreme, să vedem ferme de elită cu aceste ecotipuri şi poate vor deveni rase dacă se vor face demersurile necesare. În 2-3 ani ar trebui să avem aceste ferme de elită, ferme de reproducţie şi ferme comerciale.

Dumitru Andreșoi: Cu siguranţă o să vedeţi aceste ferme, acum depinde de guvernanți ce hotărăsc dânşii cât să ne sprijine. Pentru că v-am spus: fără sprijin din partea guvernului e imposibil. La mine în fermă se face montă dirijată...

Reporter: Oricum, dvs., de se va da sau nu vreun sprijin, nu veţi renunţa.

Dumitru Andreșoi: Eu fac în continuare. De asta vă spun, e chestia de câte ferme o să fie. De făcut se fac sigur, suntem fermieri – v-am spus – am făcut şi înainte de venirea acestor ajutoare, această activitate o vom face sigur. Dar, dacă nu sprijină ferma de elită, care are nişte costuri fantastice, vedeţi, animalele se introduc pe boxe, se face montă naturală „la mână” cum se spune, montă dirijată, asta se face cu costuri extraordinar de mari şi fermierii, până acum cei care au fost în Controlul Oficial al Producţiilor nu au primit niciun ban în plus; cei care au cumpărat berbeci cu certificate i-au băgat pe nişte oi care nu au nicio lucrare de selecţie şi au acelaşi ban, acelaşi sprijin cuplat. Deci dacă nu se face o diferenţiere vă spun că nimeni nu mai face, nu poţi să faci, efectiv n-ai cum! Totul e economic până la urmă, trece prin buzunar. Dacă la sfârşit de an ai văzut că ai cheltuit cu animalul 1.000 de lei şi tu ai scos 600, nu mai faci, elimini anumite etape din procesul tehnologic din decursul anului. Noi am avut discuţii, sperăm să avem înţelegere şi să venim cu un sprijin către cei care fac această ameliorare. Un sprijin corect, deci nu am avansat nicio sumă pentru că nu poţi să avansezi nişte sume, asta înseamnă că mergi dinainte stabilit. Nu. Eu am făcut la mine anul trecut, prima dată când am băgat în testare aşa ceva, acum la sfârşitul anului să facem calculul cât ne-a costat, începând de la montă cu toţi produşii, lotizaţi, ţinuţi spre stabulaţie, cântăriţi, sporurile ce le avem la ei. Pe urmă putem vorbi de un cost al animalelor care fac parte din fermele de elită.

Reporter: Aşteptăm cu nerăbdare să realizați ce v-ați propus şi să discutăm la momentul respectiv. Oricum, sunteţi un optimist, sunteţi un om care crede în agricultura României, pentru că de asta şi investiţi tot timpul.

Dumitru Andreșoi: Da, din fire sunt un om optimist, dacă nu ai o doză şi de nebunie controlată în ceea ce facem noi, dacă eşti foarte sceptic tot timpul, până te gândeşti ce să faci altul ţi-a luat-o înainte. Deci trebuie să ne mai şi hazardăm câteodată, dar nu să sărim calul, şi trebuie să fim optimişti.

Agricultura României, dacă e finanţată corect, dacă suntem sprijiniţi corect pentru a ne dezvolta, poate să aducă foarte multă stabilitate din toate punctele de vedere, atât social, cât şi economic. Şi putem deveni independenţi alimentar, nu ne trebuie să importăm absolut nimic, pentru că alţii dacă ar avea ce avem noi, şi ştiţi foarte bine, am fost şi împreună în Franţa, în anumite ţări din Uniunea Europeană, nicio ţară nu are ce avem noi. Una are pământ – nu are apă, alta are apă – nu are pământ, noi avem tot ce ne trebuie, numai să vrem şi să fim lăsaţi să facem această activitate, pentru că am demonstrat că ştim s-o facem şi că putem s-o facem.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finalizat evaluarea tuturor cererilor tinerilor fermieri din țară și din diaspora, pentru finanțarea exploatațiilor agricole, depuse în sesiunea derulată în perioada 15 iulie – 15 octombrie 2020. Din totalul proiectelor depuse în sesiunea din acest an, au fost selectate pentru finanțare 493 de proiecte, în valoarea totală de 20,2 milioane de euro. Selecția proiectelor a fost făcută în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în parte și de criteriile de departajare, în limita fondurilor disponibile.

Pe submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR a primit online 778 de solicitări de finanțare în valoare totală de 31.870.000 de euro. Dintre acestea, 10 cereri de finanțare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de tineri care lucrează în străinătate (componenta diaspora). 

Cele mai multe solicitări de finanțare, 200, au fost depuse de tinerii fermieri pentru investiții în horticultură, valoarea lor fiind de 8,16 milioane de euro.

De asemenea, AFIR a primit 146 de cereri de finanțare pentru culturi de câmp, cu o valoare de 5,94 milioane de euro. 

Pentru culturi mixte, 138 de tineri fermieri au depus solicitări de finanțare în valoare de 5,63 milioane de euro.

Totodată, o altă ramură agricolă care a prezentat interes este apicultura, pentru care s-au depus 97 de cereri de finanțare, în valoare de 3,88 milioane de euro. 

În ce privește investițiile mixte, atât vegetal, cât și zootehnic, AFIR a primit 81 de solicitări de finanțare, însumând 3,43 de milioane de euro.

Pentru creșterea bovinelor de lapte, 75 de tineri fermieri au depus proiecte, valoarea investițiilor solicitate fiind de 3,12 milioane de euro.

Alte 22 de cereri de finanțare s-au depus la AFIR pentru investiții în ferme mixte de animale, cu o valoare de aproximativ un milion de euro.

Pentru investiții în creșterea ovinelor, caprinelor și bovinelor de carne, 10 tineri fermieri au depus cereri de finanțare în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lansează trei noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 (PNDR 2020) – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19. Sprijinul din cadrul Măsurii 21 se acordă sectorului zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și/sau caprine, precum și sectorului vegetal, respectiv pentru legume-fructe și cartofi.

Alocarea financiară pentru Măsura 21 este de 150 de milioane de euro. „Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale APIA sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis”, precizează Agenția.

Cererile de sprijin se depun începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020. Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

„Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele mai sus menționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID-19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor”, transmite APIA.

Beneficiarii acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, crescătorii de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19. Fermierii activi sunt: beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019; beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru mai multe detalii privind condițiile generale și specifice de acordare a sprijinului temporar cu caracter excepțional, consultați Ghidul solicitanților pentru Măsura 21 –sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 (articolul 39b) accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html

Cele de mai jos mi le-a zis, aseară târziu, după ce-a terminat munca la fermă, Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul, Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari.

„Speranțele noastre s-au năruit. Abatorul mobil era singura noastră șansă de a ne valorifica produsele. Era ca o gură de aer. În situația noastră sunt mulți crescători de animale din toată țara. Cel mai apropiat abator de ferma noastră este la de 200 kilometri distanță. Ne-am dus animalele acolo, ne plătea vițelul cu un preț de nimic, n-a meritat să batem atâta drum. Laptele îl dăm la viței. Dacă facem produse din lapte, nu ni le cumpără nimeni, nici la piață în oraș, că n-are lumea bani, preferă să dea un leu pe iaurtul de la supermarket, decât să-mi dea mie 5 lei pe iaurtul obținut din lapte de la vaci crescute pe pășune. Asta e puterea de cumpărare în toată România. Am lucrat și cu o fabrică de lapte, situată la vreo 100 de kilometri de fermă. Ne dădea 80 de bani pe litru, duceam noi laptele la fabrică, nici transportul nu ni-l scoteam. Noi cum ne vom valorifica produsele în astfel de condiții? Este un păcat că pe noi, tinerii fermieri, nu ne ajută statul român.”

Când s-a întors din Norvegia, familia Dinuț a luat-o de la zero, la Ciupercenii Vechi, un sat care aparține de orașul Calafat, din județul Dolj. Cei doi tineri soți și-au cumpărat 32 de vaci, cu viței. Azi, în fermă sunt 140 de taurine din rasa Bălțată Românească (vaci la muls, juninci și viței). Grajdul n-arată ca afară, e mai mult un foișor/pavilion, dar soții Dinuț au reușit să închirieze de la primărie o sută de hectare de pășune, unde animalele se simt și se hrănesc bine.

Din ce trăiește tânăra familie de fermieri? În niciun caz din ferma de vaci! Din credite la bănci, pe care tinerii fermieri le-au făcut tot pentru agricultură. Și-au luat utilaje, la început second-hand, apoi noi, tractoare, remorci, cositori și alte echipamente cu care fac prestări servicii pentru alți fermieri din zonă. Se descurcă așa până reușesc să se bucure de viața de crescători de animale. Pentru că, da, sunt ambițioși și muncitori și cred în viitorul fermei de vaci.

Abatoare mobile, nici la munte, nici la câmpie

Pe la începutul anului trecut, crescătorii de animale au fost încurajați de fosta guvernare să depună proiecte pentru abatoare mobile, finanțate de AFIR prin subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, din PNDR 2020. Crescătorii au cheltuit sume consistente. „Am cheltuit bani pentru consultanța proiectului, pentru cumpărarea terenului pe care să punem abatorul mobil, au fost cheltuieli cu îngrădirea, cu energia electrică, să o aducem la terenul respectiv. Bani pierduți”, mi-a zis, decepționată, Eliana Dinuț, adăugând că își făcuseră planuri, ea și încă patru fermieri împreună cu care a pus bazele Cooperativei Agricole Eliana Dev. Abia așteptau să-și cumpere un abator mobil cu ajutorul banilor europeni, care... n-au mai fost.

Atât Eliana Dinuț, cât și ceilalți crescători care și-au pus speranța în abatorizarea animalelor în unități mobile s-au supărat că statul ajută pe acest segment zonele montane. Aici, e o altă problematică, mai complexă. Zona montană chiar trebuie sprijinită. Pe scurt, un produs se obține mai greu și cu costuri mai mari la munte, comparativ cu același produs obținut la șes. Iar toți fermierii știu asta. Și totuși se necăjesc, pentru că e posibil să aibă dreptate: dai mai mult unora, însă dă-le ceva și celorlalți, potrivit cu activitatea și cheltuiala pentru aceasta.

Doar că, din nefericire, nici cei de la munte, nici cei de la câmpie nu vor avea parte de abatoare mobile, cel puțin nu pe banii Uniunii Europene ori ai statului nostru.

Oros: „Nu există abator mobil!” Zău?

Așa cum am scris ieri, 4 martie 2020, în Revista Fermierului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, finanțate prin subMăsura 4.2 din PNDR 2020. Noutatea anunțată de AFIR este că se finanțează abatoarele de mici dimensiuni din zona montană, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate, măsura având o alocare estimativă de 6.896.879 de euro.

Atenție, se dau bani zonei montane, dar pentru abatoare de mici dimensiuni, nu pentru abatoare mobile! Ca să nu mai socotim și să punem în balanță costurile cu construcția unui abator normal, comparativ cu cele pentru unul mobil.

De altfel, ministrul Adrian Oros, la o recentă întâlnire cu crescătorii de animale le-a spus că schema de ajutor de stat pentru abatoare mobile nu avea niciun leu bugetat. „Vi s-a spus o prostie, că vor fi abatoare mobile. Nu există abator mobil. Niciodată serviciile veterinare, în nicio țară din Europa, nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități, în anumite zone unde animalele au acces mai greu, dar nu abatoare mobile”, a afirmat oficialul.

Așa să fie? Din ce-am auzit și ce-am văzut, pe glob există și funcționează abatoare mobile. Altfel de ce-ar s-ar mai construi asemenea unități de abatorizare, dacă n-ar avea cumpărători?

Un exemplu îl avem în România (am scris și noi, vezi aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/4330-unitati-de-abatorizare-si-procesare-mobile-pentru-carne-si-lapte.html), la Brașov, unde Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil, în care, în condiții sanitar-veterinare sigure, se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate, putându-se comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Și atunci, care e adevărul? Sanitar-veterinarii nu le autorizează sau buzunarele statului sunt goale? Și mai am exemple de abatoare mobile care funcționează în țara noastră, care prestează servicii și pentru alții, nu doar pentru proprietarii lor, cumpărate de fermieri, pe banii lor.

Eliana Dinuț, pentru că de la discuția cu ea am pornit să scriu acest text, este tânără, a muncit peste granițe, s-a întors și a investit în economia țării în care s-a născut. Ca ea sunt mulți, prea mulți. Ce faci tu, statule, tu, politicianule, tu, autoritate, pentru „ăștia” care-ți alimentează buzunarele?

Foto: Eliana Dinuț (arhiva personală)

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul agricol, finanțate prin subMăsura 4.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina de internet: www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.  Aprilie este perioada estimată pentru depunerea proiectelor pe sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, care are o alocare estimativă de 6.896.879 euro.

Noutatea principală este că se prevede strict finanțarea abatoarelor de mici dimensiuni din zona montană. Prin subMăsura 4.2 rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate prin intermediul subMăsurii 4.2 pentru abatoarele de mici dimensiuni din zona montană este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate.

Perioada de consultare publică este de zece zile calendaristice de la data publicării pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru subMăsura 4.2. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 14 martie 2020.

În link, calendarul orientativ al sesiunilor pentru depunerea de proiecte PNDR pentru anul 2020: https://revistafermierului.ro/finantari/item/4340-afir-sesiuni-de-depunere-proiecte-pndr-2020.html