no till - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Condițiile climatice din această primăvară sunt propice fungilor care se dezvoltă în condiții de vreme răcoroasă și umedă. Aceștia sunt: Rhizoctonia cerealis (rizoctonioza), Pseudocercosporella herpotrichoides (pătarea în ochi a bazei tulpinii), Gaummannomyces graminis (îngenuncherea cerealelor păioase), Puccinia striiformis (rugina galbenă). Frigul a încetinit activitatea fungilor foliari, aceștia fiind prezenți în culturile de cereale, fără a pune probleme deosebite. Prin culturile din Banat am observat la această dată simptome produse de fungii Septoria tritici, Drechslera tritici repentis, Pyrenophora teres, Blumeria graminis. În funcție de zonele climatice, starea fitosanitară a culturilor poate fi diferită. Acolo unde a plouat, Septoria tritici este prezentă cu intensitate de atac mai ridicată.

Vremea umedă și răcoroasă a favorizat dezvoltarea fungului Rhizoctonia spp., iar primele infecții au apărut în culturile de grâu verificate. De aceea vă îndrum să începeți verificarea culturilor. Controlați plantele în zona bazală pentru a descoperi simptomele. Dacă vremea va fi favorabilă acestui patogen, daunele vor apărea în timp scurt (vetre căzute). Vă reamintesc că anul trecut am avut astfel de situații în Banat și la grâu și la orz. Pagubele în producție au fost evidente în solele bolnave.

Pentru a gestiona acest patogen, Rhizoctonia spp., readuc în atenția dumneavoastră aspecte despre biologia, epidemiologia și combaterea rizoctoniozei.

 

Importanța economică și recunoașterea simptomelor

 

Rizoctonioza este o boală a bazei tulpinii cerealelor păioase ce apare frecvent în regiunile temperate [Lemanczyk, 2010]. După Cromey et al. (2002), producțiile putând fi afectate în procent de 5% în cazul infecțiilor moderate și până la 26% când infecțiile sunt severe. Cerealele de primăvară sunt mai predispuse la infecția cu Rhizoctonia cerealis decât cele de toamnă. Orzul este mai atacat decât grâul [Smiley et al., 2012; Lemańczyk et Kwaśna, 2013]. În Banat, boala apare în anii favorabili, cu frecvențe mai mari de atac la orz și mai mici la grâu.

oc1

Simptomele bolii pot apărea încă din toamnă dacă sunt condiții favorabile. Sunt atacate rădăcinile, tulpinile și tecile frunzelor.

Principalele simptome produse sunt:

  • Inițial, pe rădăcini apar pete de culoare deschisă care mai târziu capătă culoare brună. Țesuturile necrozate se rup cu ușurință lăsând descoperit cilindrul central. După Popescu (2005), tinerele plante au tendința de a forma alte rădăcini. Astfel, o plantă bolnavă va avea rădăcini mai multe dar scurte;

  • Pe tulpini și teci apar pete de formă ovală, alungite. Culoarea petelor este albicioasă – cenușie, iar de jur împrejur se formează o margine de culoare brun - închis. De multe ori aceste pete pot fi confundate cu ușurință cu cele produse de Pseudocercosporella herpotrichoides și Fusarium sp. [Murray et al., 2009]. Adesea, leziunile produse de patogen sunt superficiale;

  • Rareori, în condiții de vreme rece și umiditate mare în zona bazei tulpinilor, miceliul ciupercii străpunge teaca și infectează tulpina. Enzimele secretate produc necroza țesuturilor, căderea plantelor sub acțiunea ploilor și vântului, albirea prematură a spicelor, șiștăvirea cariopselor [Cromey et al., 2005];

  • Toamnele și primăverile reci sunt favorabile infecțiilor cu Rhizoctonia cerealis.

 

Supraviețuirea patogenului

 

Peste anotimpul de iarnă, fungul supraviețuiește sub formă de miceliu sau scleroți (pseudoscleroți) în sol și materialul vegetal infectat. Acest patogen nu formează spori asexuați, iar stadiul telomorf este foarte rar întâlnit în natură [Carling et Sumner, 1992; Popescu, 2005; Lemańczyk et Kwaśna, 2013].

Supraviețuirea patogenului pe resturile vegetale constituie o sursă importantă de inocul pentru culturile de cereale, care în condiții climatice favorabile patogeniei pot fi infectate [Sneh et al., 1996].

Plantele bolnave au tendința să dezvolte noi rădăcini, mai multe și mai scurte. Sunt vizibile la suprafața solului

Plantele bolnave au tendința să dezvolte noi rădăcini mai multe și mai scurte. Sunt vizibile la suprafața solului

 

Realizarea infecțiilor, răspândire

 

Rhizoctonia este o ciupercă de sol cu creștere vegetativă mai mult sau mai puțin continuă, sub formă de miceliu ramificat, de culoare albă sau brună. Ciuperca se dezvoltă bine în condiții de sol cald și umed. Hifele miceliene cresc în sol și în materialul vegetal mort. În solurile uscate ciuperca devine latentă, formând un miceliu gros, cu pereți îngroșați sau produce microscleroți (cu diametrul de cel puțin 0,5 - 1,0 mm, uneori până la 5 mm), care îi permit să supraviețuiască timp de mulți ani, chiar în lipsa unei gazde [Papavizas et al., 1975]. Scleroții și/sau miceliul din sol sau de pe resturile vegetale descompuse infectează cerealele prin intermediul hifelor care pătrund în rădăcini, tulpini și teci [Naito, 2006].

Când se realizează infecția, hifele fungice cresc la suprafața organului atacat, formând manșoane miceliene care înconjoară de jur împrejur și permit ciupercii să pătrundă în țesuturile plantelor și să preia substanțele nutritive pentru creșterea și dezvoltarea fungică continuă. Ciuperca este atrasă de stimulenții chimici eliberați de celulele vegetale în creștere activă și/sau reziduurile vegetale descompuse. Pe măsură ce procesul de atracție continuă, hifa fungică va intra în contact cu planta și se va atașa de suprafața sa externă. După atașare, ciuperca continuă să crească pe suprafața externă a plantei și va provoca boala prin producerea unei structuri specializate de infecție (appresorium) care pătrunde în celula plantei.

Procesul de infecție este susținut de producerea multor enzime extracelulare diferite care degradează diferite componente ale pereților celulari ai plantelor (de exemplu, celuloză, cutină și pectină). Pe măsură ce ciuperca ucide celulele plantei, hifele continuă să crească și să colonizeze țesutul mort, formând adesea scleroți. Inoculul nou este produs pe sau în țesutul gazdă și un nou ciclu se repetă atunci când sunt disponibile noi substraturi [Naito, 2006].

După Popescu (2005), spațiul dintre teacă și tulpină reprezintă o zonă în care miceliul ciupercii se poate dezvolta foarte bine iar prin enzimele secretate produce necroza țesuturilor tulpinii în condiții de umiditate ridicată și vreme răcoroasă.

Rhizoctonia nu produce conidii (spori fungici asexuali) și rareori produce bazidiospori (spori sexuali). Cu toate acestea, de multe ori boala este produsă prin intermediul basidiosporilor.

Factorii care concură la instalarea infecțiilor la cereale sunt: virulența agentului patogen, sensibilitatea gazdei și condițiile favorabile de mediu [Francl, 2001].

Factorii climatici care susțin infecțiile:

  • Temperatura și umiditatea joacă un rol important în realizarea infecțiilor și supraviețuirea patogenului [Otten et al., 2004]. Temperatura din zona rădăcinilor este importantă în realizarea infecțiilor. La temperaturi cuprinse între 6 - 190C sau când există variații de la 16 la 270C pot apărea pagube semnificative [Gill et al., 2001]. Wiese (1987) arată că Rhizoctonia la cereale este favorizată îndeosebi de temperaturile cuprinse între 9 - 100C;

  • După Ogoshi (1996), tinerele plante de grâu pot fi atacate în condiții de vreme răcoroasă de izolate de Rhizoctonia care se dezvoltă în astfel de condiții;

  • Alte izolate ale fungului preferă vremea mai caldă;

  • Optimul termic pentru dezvoltarea ciupercii are loc în intervalul 16 - 200C [Sneh et al., 1996]. Canicula și lipsa umidității opresc subit patogenia [Popescu, 2005];

  • Boala este favorizată de resturile vegetale infectate din anul anterior, de solurile acide, densitatea mare a plantelor, solurile slab drenate, irigarea excesivă, umiditatea ridicată în zona bazei tulpinii asociată cu temperaturi ale solului între 17 - 230C [Pitt, 1966; Popescu, 2005].

Răspândirea ciupercii pe distanțe mari se realizează prin intermediul sporilor sexuați (basidiosporii) în condiții de umiditate ridicată (peste 90%) și vreme caldă (temperaturi mai mari sau egale cu 200C) - Naito, 1996; Agrios, 2005. Basidiosporii ajunși pe frunze pot produce infecții foliare. Rolul acestor spori nu este încă cunoscut în totalitate [Naito, 2006].

oc2

 

Combaterea integrată a rizoctoniozei cerealelor

 

Odată instalat, patogenul este greu de combătut. Adesea el este observat când este prea târziu și plantele sunt căzute la sol. Cel mai ușor poate fi identificat atacul la stadiul de creștere GS 39 (frunza stindard vizibilă) - Zadocks et al., 1974.

Măsurile profilactice

Profilaxia este deosebit de importantă în managementul acestei boli. Amintesc: utilizarea soiurilor rezistente; eliminarea sursei de inocul (resturi vegetale); eliminarea gazdelor voluntare; rotații corecte; efectuarea lucrărilor solului (arături sau măcar lucrarea solului până la adâncimea de 8 - 10 cm) - Cook et al., 2002; Fletcher et al., 2010.

De reținut că, rotația, lucrările solului și data semănatului influențează instalarea patogenului [Colbach et al., 1997].

La cerealele cultivate în sistem „no tillage” sau „minimum tillage”, rizoctonioza se poate instala, deoarece solul este bogat în materii organice pe care ciuperca supraviețuiște [Oros et al., 2013].

Măsurile chimice

Tratamentele chimice au eficacitate variabilă, între 0 și 80%. De regulă, tratamentul semințelor și tratamentele aplicate la cereale în perioada de vegetație ar trebui să protejeze plantele de infecție [Popescu, 2005].

Dintre fungicidele utilizate în combaterea patogenilor cerealelor păioase, fludioxonilul este menționat în unele studii ca fiind eficient în combaterea rizoctoniozei [Smiley et al., 2012].

În România sunt omologate următoarele substanțe doar pentru tratarea semințelor:

fludioxonil cu sedaxan - Sedaxanul este o substanță din grupa „pirazolecarboxamide” cu spectru larg de acțiune, recomandată pentru controlul rizoctoniozelor. În combinații cu alte fungicide, rezultatele sunt mai bune; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan [după Aplicația PESTICIDE 2.25.2.2, 2025].

Controlul biologic

De interes sunt bacteriile din genul Pseudomonas și fungii antagoniști din genul Trichoderma [Budge et al., 2009].

 

Bibliografie
Agrios G. N., 2005 - Plant Pathology. 3rd Ed. London, Elsevier Academic Press, 952 p.
Budge G., Shaw M., Colyer A., Pietravalle S., Boonham N., 2009 - Molecular Tools to investigate Rhizoctonia solani Distribution in Soil. Plant Pathology, 58, 1071 - 1080
Carling D. E., Sumner D. R., 1992 - Rhizoctonia. In L. L. Singleton, J. D. Mihail, C. M. Rush (Eds.), Methods for research on soilborne phytopathogenic fungi. St Paul: American Phytopathological Society Press, 157 - 165.
Colbach N., Lucas P., Cavelier N., Cavelier A., 1997 - Influence of Cropping System On Sharp Eyespot in Winter Wheat. Crop Protection, 16, 415 - 422.
Cook R. J., Schillinger W. F., Christensen N. W., 2002 - Rhizoctonia Root Rot and Take-All of Wheat in Diverse Direct-Seed Spring Cropping Systems. Canadian Journal of Plant Pathology, 24, 349 - 358.
Cromey M. G., Butler R. C., Boddington H. J., Moorhead A. R., 2002 - Effects of sharp eyespot on yield of wheat (Triticum aestivum) in New Zealand. N Z J Crop Hort. 30(1): 9 – 17.
Cromey M. G., Butler R. C., Munro C. A., Shorter S. C., 2005 - Susceptibility of New Zealand wheat cultivars to sharp eyespot. N Z Plant Prot. 58: 268 – 272.
Fletcher J., Luster D., Bostock R., Burans J., Cardwell K., Gottwald T., Mcdaniel L., Royer M., Smith K., 2010 - Emerging infectious Plant Diseases. Emerging infectious Diseases (Scheld Wm Et Al. Eds.) Pp, 33 - 366.
Francl L. J., 2001 - The Disease Triangle: A Plant Pathological Paradigm Revisited. Plant Health instructor Doi, 10.
Gill J., Sivasithamparam K., Smettem K., 2001a - Effect of Soil Moisture At Different Temperatures On Rhizoctonia Root Rot of Wheat Seedlings. Plant and Soil, 231, 91 - 96.
Henegar Monica et al., 2019 - Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, Editura Agroprint, Timișoara, 619 p.
Lemanczyk G., 2010 - Occurrence of sharp eyespot in spring cereals grown in some regions of Poland. J. Plant. Prot. Res. 50.(4): 505 – 512.
Lemanczyk G., Kwasna H., 2013 - Effects of sharp eyespot (Rhizoctonia cerealis) on yield and grain quality of winter wheat. Eur. J. Plant. Pathol. 135:187 – 200.
Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009 - Diseases of small grain cereal crops, Manson Publishing Ltd, 142 p.
Naito S., 1996 - Basidiospore dispersal and survival. In: Rhizoctonia Species: Taxonomy, Molecular Biology, Ecology, Pathology and Disease Control. B. Sneh, S. Jabaji-Hare, S. Neate, and G. Dijst, eds. Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, The Netherlands, 197 - 205.
Naito S., 2006 - Ecological Studies On Teleomorphic and Anamorphic Stages in Rhizoctonia Fungi. Journal of General Plant Pathology, 72, 400 - 403.
Ogoshi A., 1996 - Introduction - the Genus Rhizoctonia. in: Sneh B., Jabaji-Hare S., Neate S., Dijst G. (Eds.) Rhizoctonia Species: Taxonomy, Molecular Biology, Ecology, Pathology and Disease Control. Springer Netherlands, 1 - 9.
Oros G., Naár Z., Magyar D., 2013 - Susceptibility of Wheat Varieties to Soil-Borne Rhizoctonia infection. American Journal of Plant Sciences, 4, 22 - 40.
Otten W., Harris K., Young I. M., Ritz K., Gilligan C., 2004 - Preferential Spread of the Pathogenic FungusRhizoctonia solani Through Structured Soil. Soil Biology and Biochemistry, 36, 203 - 210.
Papavizas G., Adams P., Lumsden R., Lewis J., Dow R., Ayers W., Kantzes J., 1975 - Ecology and Epidemiology of Rhizoctonia solani in Field Soil. Phytopathology, 65, 871 - 877.
Pitt D., 1966 - Studies On Sharp Eyespot Disease of Cereals: Effects of the Disease On the Wheat Host and the incidence of Disease in the Field. Annals of Applied Biology, 58, 299 - 308.
Popescu Gheorghe, 2005 - Tratat de patologia plantelor, vol. II, Ed. Eurobit, 341 p.
Smiley R., Paulitz T., Marshal J., 2012 - Controling Root and Crown Diseases of Small Grain Cereales, PNW 639, 9 p., accesat la data de 20.12.2020.
Sneh B., Jabaji - Hare S., Neate S., Dijst G., 1996 - Rhizoctonia species: Taxonomy, Molecular Biology, Ecology, Pathology, and Control, Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, The Netherlands, 578 pp.
Zadoks J. C., Chang T. T., Konzak C. F., 1974 - A Decimal Code for the Growth Stages of Cereals. Weed Research, 14, 415 - 421.
Wiese M.V., 1987 - Compendium of wheat diseases. American Phytopathological Society. pp. 124 pp.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor
Luni, 14 Aprilie 2025 20:02

Speranța moare ultima. Și în 2025

Distribuitorii de inputuri agricole au încheiat anul 2024 după cum a fost și cel al fermierilor: greu și foarte greu. Deși sunt speranțe pentru o recoltă bună în 2025, datoriile acumulate de fermieri în ultimii ani de secetă nu sunt deloc ușor de depășit. În rândurile de față vă arătăm cum este văzută situația de Mihai Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, companie înființată în anul 2009, astăzi fiind un distribuitor important în piața de inputuri agricole. Agro-Est Muntenia, la nivel regional, prin echipa de vânzări acoperă toată zona de sud, sud-est și sud-vest a României, iar prin colaboratori/distribuitori acoperă la nivel național distribuția produselor pe care le comercializează în exclusivitate. Portofoliul cuprinde produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și toate problemele tehnologice.

Reporter: Trebuie să le spunem cititorilor că Mihai Moraru este și președintele unei organizații profesionale înființată toamna trecută, Asociația Input Agro. Așadar, 2024 a fost un an plin de provocări...

Mihai Moraru: Cele mai multe provocări.

„N-ai producţie, n-ai bani. E simplu. Fermierii au strâns datorii. Pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut.” 

Reporter: Haideți să vedem care au fost acestea şi cum le-aţi depăşit.

Mihai Moraru: Cred că nu le-a depăşit nimeni până acum, sincer. Anul 2024 a început după un alt an greu, 2023, tot cu secetă, tot cu volatilităţi de preţuri, de inputuri, de cereale, tot cu datorii. Şi am intrat în 2024 şi noi, şi fermierii încrezători, că aşa e frumos la început de an, după ce stai de sărbători cu familia să te încarci cu optimism. Cu toate că, îmi aduc aminte, în ianuarie pe la începutul anului, foarte multe regiuni erau într-un început de iarnă fără ploi. Foarte secetos. În anumite regiuni, culturile au răsărit în ianuarie, în altele n-a răsărit deloc, în altele au început să aibă probleme şi deveniserăm deja toţi abonaţi la prognozele meteo, aşteptând precipitaţii. Şi au venit ceva precipitaţii, în unele zone în februarie, în altele în martie şi iarăşi optimismul a crescut: hai că poate avem o primăvară ploioasă dacă n-a fost o iarnă cu precipitaţii. Şi n-a fost aşa. După care, acel val de temperaturi de peste 30°C la final de martie a fost un punct critic pentru culturile de toamnă, care a distrus foarte mult din potenţialul pe care acele culturi le aveau în condiţiile de până atunci, şi ne-am trezit toţi că ceea ce părea mai sigur, cultura de toamnă, a devenit dintr-o dată prima calamitată. Au mai venit nişte ploi răzleţe în aprilie, lumea a zis: măcar să avem culturi de primăvară cu producţii bune. Din luna mai totul s-a terminat, ştim foarte bine, secetă, niciun strop de ploaie, temperaturi cum n-am mai văzut până acum, nu neapărat ca intensitate, ci ca durată. Am avut aproape cinci săptămâni cu temperaturi de peste 35°C consecutiv şi nu numai c-au murit culturile de grâu, porumb, dar sunt fermieri cu legume, cu livezi, cu vie şi unii chiar şi-au pierdut culturile cu totul. Efectele care să fie? N-ai producţie, n-ai bani. E simplu.

Fermierii au strâns datorii prin investiţiile făcute nu numai în inputuri, din îngrăşăminte, rate la bănci, rate la utilaje, salarii, taxe la stat şi unii dintre ei n-au avut aproape niciun venit în 2024. Am mai zis, pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut. După care am intrat în partea a doua, după ce lumea a terminat concediile, cam târziu. Ce facem? Şi au avut loc mai multe întâlniri, mai multe discuţii între asociaţiile de fermieri şi minister, între noi şi fermieri, între noi şi producători, n-a fost un rezultat concret şi în luna septembrie Ministerul Agriculturii a găsit soluţiile magice, erau mai multe dar cu două s-a rămas. A venit OUG 4, aceasta fiind ordonanţa de amânare a plăţilor de la fermieri către bănci, distribuitori şi alte forme de creditori, şi OUG 7, noul credit al fermierului care nu e funcţional. Pe calcule la MADR aceste măsuri arătau bine, venind cu opt miliarde de lei credite care pot fi luate prin noul credit al fermierilor, creştem plafonul de la 280.000 la 560.000, creştem perioada din decembrie în mai, lumea fericită.

„Soluţia amânării datoriilor creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere.”

Reporter: Toate bune şi frumoase, dar pe hârtie, nu?

Mihai Moraru: Da. Această amânare s-a făcut în ideea de a da o gură de oxigen până vin banii din calamităţi, banii din subvenţii, banii pe creditul fermierului, iarăşi ieşeau nişte sume care acopereau nu complet, dar acopereau o bună parte din cheltuieli.

Calamităţile abia au început să intre pe la final de an, la fel subvenţiile, creditul fermierului nu e funcţional în forma agreată. Şi aici suntem azi, cu datorii foarte mari pe tot lanţul, miliarde de euro, cu companii care se chinuiesc să-şi plătească angajaţii şi de o parte, şi de alta, cu companii cu datorii foarte mari la stat care n-au din ce achita, pentru că şi aici statul n-a venit cu niciun sprijin nici către fermieri, nici către alţi jucători, nu a amânat nicio plată la nicio taxă pe salarii, TVA şi aşa mai departe, adică a rămas povara fiscală acolo, într-un an cu venituri dezastruoase, şi suntem într-un moment în care ne punem toţi întrebarea: cum aprovizionăm inputuri pentru anul viitor?, cum ne închidem?, noi furnizorii şi fermierul, cui mai dăm marfă?, cui nu-i mai dăm? Şi tot aşa.

Reporter: Avem un lanţ format din producător, distribuitor, fermier. Practic, distribuitorul este la mijloc în acest moment, pentru că el are datorii către producător şi are de luat banii de la fermier. Fermierul este și el blocat. Ce-i de făcut?

Mihai Moraru: Mi-aduc aminte primele zile de negocieri la Ministerul Agriculturii, când noi, Asociația Input Agro, am expus foarte transparent situaţia noastră a distribuitorilor, şi am spus că avem de încasat foarte multe miliarde de euro, avem un procent de încasare dezastruos, unde nu căutăm vinovaţi, pentru că ştim situaţia, adică nu am căutat să învinovăţim fermierul pentru situaţie, ci am mers pe ideea să căutăm soluţii. Soluţia amânării nu e o soluţie. Soluţia amânării creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere. Şi povestea cu neîncrederea este foarte importantă.

Ca să ne lămurim, România nu produce inputuri. 94% sunt din import, pesticide, seminţe, o bună parte din îngrăşăminte. Şi singurul combinat de îngrăşăminte pe care-l mai aveam stă închis. Şi atunci, cum vindem marfa în ţară? Poate că lumea nu ştie şi ar trebui să explicăm partea aceasta. Marfa vine în ţară aşa: este un producător sau un importator – că poate fi şi un importator, reprezentant al producătorului, el aduce marfa în ţară, de la plată la livrare până la plată la recoltare, fiecare cât poate finanţa. Dacă nu este plată la livrare, indiferent că este 30 de zile sau 200 de zile, el foloseşte o asigurare de credit comercial. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu sunt producător, vin şi vând prin distribuitor în România, plătesc o asigurare pentru acea valoare pe care o vând şi-mi asigur acea creanţă, acel sold. Dar eu am obligaţia, dacă vreau să încasez asigurarea, ca la 60 de zile întârziere să anunţ firma de asigurare. Este practic o executare pe care o face firma de asigurare în contul meu. Asta se face în baza unui plafon, fiecare producător merge la asigurător şi zice: Agro-Est Muntenia, ce plafon are? Şi asigurătorul spune: suma X. În momentul în care nu achiţi, nu respecţi angajamentul, poţi să ai limita de asigurare anulată şi implicit şi limita de credit la producător anulată. N-a înţeles nimeni sistemul, chiar dacă l-am explicat exact ca acum, şi am spus: în momentul când marfa pleacă din Germania, Franţa, Elveţia, ea pleacă având deja asigurarea încheiată. Dacă acea asigurare nu se face sau din totalul distribuitorilor din România jumătate doar primesc asigurare comercială, chiar dacă producătorul vrea să-i dea marfă, nu are cum, decât cu plată imediată. Ce trăim acum. Sunt foarte multe poliţe de asigurare anulate, și asta a început din septembrie într-un mod agresiv.

„Suntem într-un moment în care statul român este incompetent să vină cu soluţii reale.”

Reporter: Prin neplata de către fermier a asigurării sau prin plata de distribuitor?

Mihai Moraru: Pe lanţ, inclusiv producătorul de origine. S-au anulat multe din start, a doua zi după ce s-a lansat OUG 4, pentru că orice companie de asigurări se uită la riscuri şi companiile de asigurări au zis: eu sunt cel care despăgubeşte, dacă tu, stat, vii şi schimbi, intervii în contractul comercial între părţi, eu nu mai dau limite. Pentru că n-am siguranţa, ca asigurător, că ceea ce pun părţile într-un contract şi eu asigur, mai poate fi viabil. Şi multe limite au dispărut a doua zi. Nimeni n-a vrut să înţeleagă sistemul, şi acum sunt produse care în România intră doar cu plata imediată sau chiar cu plata în avans. Sunt deja probleme pe anumite categorii de produse şi zice fermierul: nu mai găsesc asta în piaţă, în condiţiile pe care le aveam – adică plata la recoltare. Păi nu mai găseşti, pentru că asigurătorul nu mai asigură vânzarea, producătorul nu mai dă 240-300 de zile, şi atunci distribuitorul-importatorul se limitează la câţi bani are, cumpără cu plata în avans şi se gândeşte dacă mai finanţează. Dar s-a prăbuşit cu 90% această capacitate de a finanţa. Cine plăteşte în final? Fermierul. El nu mai găseşte acele produse cu termen de plată ca până acum, nu mai e oferta mare şi la unele produse preţul a început să crească. Ce am obţinut? Costuri mai mari.

Al doilea efect este cel în care nu achiţi efectiv scadenţa. Fermierul nu are bani, nu achită distribuitorul, distribuitorul se chinuieşte să achite producătorul. Avem blocaj. Fermierii momentan fie nu mai au limite la distribuitor, pentru că au restanţe, au de plată, şi atunci distribuitorul ori nu-l mai ia în calcul, ori fermierul nu mai vine să-şi facă un necesar, deci nimeni nu ştie cu ce să-l ia în calcul pe acel fermier la final de an, ceea ce e o problemă, pentru că plecând de la ideea că banii există şi nu există această rupere de lanţ, tu trebuie să dai nişte comenzi cu nişte luni înainte. Neştiind ce să comanzi, pentru că în partea cealaltă ba nu vrei să-i mai dai, ba nu vrea să mai ceară, tu nu ştii ce să comanzi. Deci nu iei în calcul acel client. La finalul anului trecut, comenzile au fost cu mult mai mici decât în 2023. Şi probabil ne vom trezi în martie că mulţi fermieri vor spune: vreau şi eu produsul ăla – dar nu-l avem, nu l-am adus în ţară, n-am avut un necesar pe el.

Reporter: Marfa pe stoc înseamnă bani.

Mihai Moraru: Înseamnă bani, este frica de asumare, consistentă, şi la nivel de producător, şi la nivel de distribuitor, pentru că, repet, neavând nişte necesare care să-ţi vină să le centralizezi, nimeni nu-şi asumă stocul din alţi ani care deja a rămas, şi în plus este frica care a plecat de la acele două ordonanţe.

Reporter: Dar mai era încă o măsură, aceea cu plafonarea adaosului comercial.

Mihai Moraru: Cred că de acolo a plecat acest blocaj. Au fost nişte discuţii la MADR, au fost nişte negocieri nervoase, nu cu noi, cu alţi jucători din industria alimentară, comercianţi, noi n-am ajuns încă să avem partea de consultări, noi am aflat din presă de treaba asta, nici n-am fost informaţi. Din ce am înţeles eu din presă, s-a pus frână acestei măsuri. N-am fost chemat la consultări, dar s-a vorbit de amânare. Eu sper să fie anulare, nu amânare, pentru că o singură precizare aici, acea plafonare de 5% pentru distribuitor a adaosului, când distribuitorul, şi am demonstrat, are costuri de 7%, n-ai cum să vinzi cu 5 şi să cheltuieşti 7. Deci minus 2. Mai plăteşti şi taxa pe impozitul pe profit de 1%, e faliment.

Suntem într-un moment în care, din punctul meu de vedere, statul român prin instituţiile pe care le are şi prin reprezentanţii pe care îi are, este incompetent să vină cu soluţii reale. Soluţia reală era aşa: ăştia sunt fermierii calamitaţi, că-i ştim, că sunt procesele verbale depuse pentru calamităţi, astea sunt suprafeţele. Noi facem un program de finanţare – că-l numim IMM Invest, Agro Invest, orice nume îi pui – cu garanţie de stat, prin care statul să-şi asume şi eventualele pierderi. Pentru că şi acum merge fermierul la bancă, pe programul vechi al fermierului, şi banca nu-i dă bani, pentru că el, neavând venituri în 2024, el în evaluare este jos, unde scrie „nefinanţabil”, conform nu băncii, ci conform normelor bancare europene şi naţionale. Chiar dacă banca vrea să-i dea, nu poate să-i dea. Şi fermierii zic: eu am nevoie!, şi banca-i zice: nu pot să-ţi dau. Acest program trebuia, prin iunie, de când ştiam situaţia reală, până la final de an, trebuia în șase luni să fie creat, s-a creat în pandemie. Numai că nu s-a vrut. Nimeni n-a avut curaj să spună fermierilor că bugetul ţării este atât de îndatorat. De ce? Pentru că, în momentul când dai o garanţie de stat, acea garanţie în momentul când ai dat-o intră în bugetul de stat ca bani alocaţi din buget. Şi fermierii au fost minţiţi, la propriu. Ei n-au înţeles că guvernarea nu vrea să-şi asume nicio garanţie pentru că aşa creştea deficitul, şi a zis: vedem, Comisia europeană – deci mutăm pe Comisia Europeană problema – să ne aprobe Comisia europeană, ca să treacă decembrie şi să ajungem în ianuarie. Dar e cam târziu. Pentru mulţi fermieri e cam târziu ianuarie.

Reporter: Și totuși ce e de făcut?

Mihai Moraru: Păi, ce am spus mai sus. Nimeni nu vorbeşte despre ce bani trebuie să investeşti în noul an agricol. Pentru că s-a mai promis: „facem asigurarea prin EximBank şi dăm acea primă de asigurare” – a murit, gata, nu mai ştie nimeni, nu e funcţional, nu există astăzi. Prin urmare, culturile înfiinţate în toamnă şi cele care se vor înfiinţa în curând rămân în grija Domnului, dacă vine seceta. Aici trebuie reglementată ce înseamnă asigurarea pe agricultură, că face statul firmă de asigurare sau că o face prin CEC sau, aşa cum am şi propus la Ministerul Agriculturii, există ţări din lumea asta, şi una este lângă noi, care lucrează aşa, Ucraina, lucrează şi acum şi a lucrat şi în război, se numeşte Certificat de recoltă. Ce este certificatul de recoltă? Statul, în baza statisticii, spune aşa: noi, în judeţul Buzău producţia medie la grâu a fost de 4 tone. Se dă un tipizat, în care statul îşi asumă că garantează acelui fermier producţia de 4 tone în baza istoricului. Cu acel certificat de recoltă fermierul merge şi-şi ia banii de la bancă sau îşi ia inputuri de la distribuitori. Practic este tot o formă de asigurare, doar că acelea sunt tranzacţionabile, inclusiv cu traderii de cereale. Şi sunt multe ţări din lume care aşa lucrează. Fermierul a înfiinţat 100 de hectare de grâu, statul vine şi spune: fermierul din judeţul cutare poate să ia în medie 4 tone pe acel certificat, adică ai 400 de tone bani pe care-i vei lua peste trei luni, dar tu poţi să-i foloseşti acum. Şi poţi să mergi la un trader, şi eşti obligat să-i dai marfa şi să negociezi preţul, poţi să mergi la o bancă, poţi să faci ce vrei cu ei. E un sistem foarte uşor de pus în funcţiune. Nu e complicat. Din păcate, constat că nu vrem să folosim sisteme pe care le au alţii. Gândiţi-vă că Ucraina îl foloseşte acum în război, şi a fost principala sursă de finanţare pentru fermierii ucraineni. Adică sistemul funcţionează chiar şi în condiţii de criză majoră. La noi am impresia că nu se vrea.

 

Dacă mai vrem agricultură, UE trebuie să-și schimbe abordarea

 

Reporter: Să vorbim și despre interzicerea unor substanțe active în Uniunea Europeană. An de an se elimină tot felul de molecule, cum vă afectează pe dvs. ca distribuitor şi oferta de produse pentru fermieri, iar pe de altă parte în ce situaţie vedeţi că se află fermierii în aceste condiţii?

Mihai Moraru: Asta este o nemulţumire mare a fermierilor în primul rând, nu pot să spun că nu e şi a noastră, pentru că rolul nostru este cel de a oferi consultanţă şi de a face tehnologie, şi observăm de multe ori că tehnologia nu prea mai ai cu ce s-o faci de la cap la coadă. Este o ipocrizie şi o slăbiciune. În primul rând, este o ipocrizie şi a statului român, şi a Uniunii Europene în momentul când tu laşi să-ţi intre la graniţă o tomată, un măr care conţine substanţe, reziduuri pe care tu le consideri periculoase – de ce le-ai interzis? Că erau periculoase! Dar le dai voie să vină din altă ţară, e o ipocrizie. Pentru că argumentaţia a fost siguranţa alimentară la consumator, corect? Şi de ce le laşi să intre din altă ţară? Dar este şi a statului român, pentru că are dreptul şi poate, conform legislaţiei europene, să facă selecţia la graniţă. UE nu ne impune asta. Mercosur deocamdată nu e semnat. Noi n‑avem momentan un acord cu acele mari țări exportatoare. România, ca şi în relaţia cu Turcia de unde vin foarte multe legume, poate oricând să limiteze importurile din Turcia. De ce n-o face? N-o face pentru că avem sistemul acela în care, dacă ne uităm cine importă acele legume ca acţionari şi companii, vedem că ajungem iar în spectrul politic. Nu intru în discuţie, că e lungă. Dar fermierii au şi ei vina lor, pentru că au fost mai multe etape de consultări pe unele produse critice pentru agricultura din România, cum sunt cele pentru combaterea dăunătorilor la floarea-soarelui şi porumb, la semănat. Şi de multe ori, au lipsit la nivel de reprezentare instituţională, adică ministrul, dar nu numai el, ci şi instituţiile pe care le mai avem şi celelalte instituţii care sunt în subordinea MADR, pentru a veni cu studii. Pentru că UE zice: dă-mi studiul, argumentează. Şi noi de multe ori n-am fost în stare să facem studiul acela. Nu într-o săptămână, în ani de zile sau în luni de zile! Dar nici fermierii n-au reuşit să compenseze această indiferenţă, incompetenţă a statului român, să zică: haideţi noi să facem treaba asta, şi ia domnule ministru aici studiul independent, susţine-ne. De multe ori nu s-a întâmplat nici asta. Şi atunci când ajungi acolo, la Comisia Europeană şi sunt şapte produse propuse să iasă, vine o ţară ca Franţa sau Germania care n-are problema ta de aici, n‑are dăunătorul şi n-are boala, şi zice: sunt de acord. Noi avem şi zicem: noi nu suntem de acord. Argumentele – nu le avem. Asta este o dată. Doi: cred că această politică a UE se va schimba în curând, pentru că în toată Europa, nu numai în România, fermierii se vaită că nu fac bani, că nu fac profit. Pentru că orice tehnologie nouă vine mai scumpă şi nu doar atât, o găseşti numai într-un singur loc, că e patentată.

„Trebuie să regândim agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România cercetarea.”

mihai moraru 2

Reporter: Ştim foarte bine că o moleculă sau o substanţă activă se obţine în mulți ani, 5-6-7 ani şi cu miliarde de dolari.

Mihai Moraru: Da. Numai omologările sunt zeci de milioane de euro. Şi atunci, ce face UE? Te obligă să iei produse mai scumpe indirect de la unu-doi producători, că e patentată, dar vedem că numărul produselor noi care vin în piaţă scade de la an la an, adică tot ies, dar nu prea mai vin. Şi în ritmul ăsta o să ajungem să dăm cu apă sfinţită. Deja avem anumite probleme în anumite culturi şi nu mai ai cu ce interveni. Şi cred că noua Comisie Europeană trebuie să schimbe abordarea, dacă mai vrem agricultură. Dacă nu mai vrem, nu mai vrem. Punem păduri peste tot, importăm din America şi Turcia şi am terminat agricultura, dar măcar să ştim că nu mai facem agricultură.

 

Fermierul trebuie să accepte noutatea

 

Reporter: Finalul lui 2024 nu a fost îmbucurător. Cu ce speranţe priviţi către 2025?

Mihai Moraru: Grea întrebare. Și fermierii, şi noi aveam speranţa într-o îndulcire a situaţiei până la finalul anului trecut. Nu ne aşteptam să dispară problemele, dar măcar să se mai atenueze. Din păcate nu, unele sunt chiar mai grave. Singurul lucru îmbucurător este că la ora asta stadiul culturilor este mai bun, poate cel mai bun din ultimii ani la culturile de toamnă, cu excepţia Olteniei unde s-au şi întors culturile de grâu pentru că n-a plouat, am avut precipitaţii mai multe decât în alţi ani în aceeaşi perioadă, acum să vedem dacă se menţin că asta e foarte important, vedem că n-am mai avut un final de toamnă – început de iarnă ca în alţi ani cu temperaturi mari şi suntem în regim normal de temperatură, înseamnă că apa rămâne în sol. Ăsta e singurul lucru bun pe care-l avem, dacă se menţine acest complet an. Însă, chiar dacă a plouat în unele zone 110-120 de litri în ultimele săptămâni, deficitele sunt în continuare imense. Acum, pentru că am intrat în starea asta de hibernare a culturilor, e ok, dar dacă nu vine să se refacă rezerva ne vom trezi în martie că ne uităm iar la prognoze meteo. Şi avem problema asta cu precipitaţiile care vin în cantităţi mari, brusc, şi apoi nu mai vin patru luni. N-ai cum să faci agricultură aşa. Sunt zone în care, dacă aduni precipitaţiile, vezi că a făcut normalul, dar când te uiţi când au căzut, vezi că a plouat două luni pe an.

Reporter: Soluția este reabilitarea infrastructurii existente de irigaţii sau înfiinţarea pe fiecare fermă a unor instalaţii proprii, a unor lacuri? Să zicem că sunt variante, dar îţi trebuie finanţare.

Mihai Moraru: Nu vreau să fiu răutăcios, dar asta trebuie: finanţare ţiplă, finanţarea statului în sisteme, a fermierului în a apela la infrastructura pe care o are în fermă şi o finanţare care trebuie să se facă pentru a regenera cursuri de apă, bazine de acumulare etc.

Eu sincer nu cred în povestea asta. Nu că nu trebuie s-o facem, ba da, trebuie s-o facem, dar nu cred că o vom face repede. Adică noi vorbim de irigaţii de 20 de ani, şi am crescut de la 300.000 de hectare irigate real la vreo 600.000. Pe foaie sunt 800.000, dar real sunt cam 600.000. Vă daţi seama cât am reuşit să facem în 20 de ani, 15.000 de hectare pe an. În ritmul ăsta nici nepoţii mei nu vor reuşi să irige la Buzău. Deci nu cred că vom reuşi s-o facem. Sumele sunt mari, într-adevăr. Apoi, ce am văzut anul trecut, apropo de irigaţii, că avem mulţi clienţi care au avut irigaţii şi producţiile au fost foarte slabe. Avem fermieri la porumb cu câteva tone bune sub ce făceau înainte, din cauza temperaturilor. Acolo, chiar dacă ai irigaţii, n-ai ce să mai faci ca să nu mai ai temperaturile respective. Cred că trebuie să regândim bine agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România următorul lucru: cercetarea. Ca să poţi să faci un nou model de agricultură, pe o cultură a porumbului să zicem, trebuie să vii să vezi.

Reporter: Ce schimbăm, că aşa nu mai merge?

Mihai Moraru: Unii zic arătură, alţii minimum-till, alţii no-till, unii zic FAO 300, alţii FAO 400, unii zic irigat la picurare, alţii prin pivoţi. Avem o groază de opţiuni, dar pe ce merg? Eu nu pot ca fermier să investesc 500.000 în irigaţii prin picurare şi să zic că a fost greşit şi încă 500.000 pe pivoţi. Nu merge aşa. N-avem treaba asta. De aceea şi în companie am investit – şi acum, dacă mă uit în urmă pare că n-am făcut-o degeaba – într-un Centru de cercetare. Dar aici ar trebui să fie statul care să facă un Centru de cercetare pe schimbări climatice pe agricultură, pentru că multe centre, şi cel de lângă Bucureşti, le pică tavanele şi tot, şi asta să facă. E clar că trebuie s-o facem. Nu sunt sume mari de bani, am văzut un centru de genul ăsta făcut în Ungaria, 10 milioane de euro construcţie cu aparatură, după aia şi finanţarea, dar nu sunt sume imense. Trebuie să ai voinţă. Şi acolo fermierului să i se zică: noi, specialişti independenţi, nu ai companiei X sau Y, am venit după doi-trei ani şi vă zicem aşa: de unde eşti tu? – din Ialomiţa. Judeţ important pentru porumb. – Am studiat efectele irigaţiilor, asta trebuie să fie soluţia ta! Mergi pe ea.

Păi, nu poţi tu ca fermier să testezi toate variantele posibile pe banii tăi! Că intri în faliment, banii ăia de unde-ţi vin? De asta spun că nu cred în varianta asta cu hai să facem irigaţii. Bun, le facem. Cum le facem? Că, de exemplu, la porumb, le explicam fermierilor care aveau irigaţii prin pivoţi, că ajung să aibă alte probleme şi apar bacterioze. Efectul era acelaşi, dar omul ăsta cheltuieşte mulţi bani. Au început să apară ciuperci de la apa de irigaţii, unele nu pot fi combătute. Şi fermierul spune: dar n-am greşit cu nimic, şi n-a greşit cu nimic. Dar dacă nu există în spate nişte teste care să se facă... Aici chiar este o problemă mare şi chiar nu înţeleg statul român de ce nu face nimic, pentru că e un punct important care se rezolvă cu nişte bugete micuţe, dar foarte importante pentru ce înseamnă agricultură. Mai trebuie să facă ceva şi fermierul: să accepte noul, noutatea. Trebuie să înţelegem că nu mai merge că „am făcut asta 10 ani, o fac şi anul acesta”. Nu mai suntem unde eram acum zece ani, nu mai suntem unde eram acum cinci ani.

„Produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute.”

Reporter: De pildă, ceea ce am învățat din cărți referitor la perioadele optime de semănat, azi nu se mai aplică. 

Mihai Moraru: S-a schimbat data de semănat, cea de recoltat. Bineînţeles. Şi fermierul să accepte tehnologia în viaţa lui, pentru că asta într-adevăr nu poate s-o facă statul. Adică, pentru toţi cei care ne urmăresc, o staţie meteo profesională care să-ţi dea vremea costă 700 de lei, poţi cheltui cei 700 de lei pe multe alte lucruri de care poate n-ai nevoie, dar o staţie meteo îţi dă nişte indicaţii, precipitaţii pe sol, pH-ul solului, temperatura medie, îţi dă în timp real să ştii dacă intri mâine la tratament sau nu. Pentru că multă lume a pierdut culturile din cauza tratamentelor aplicate, adică sunt erbicide pe care dacă le aplici sub 8°C îţi distrug cultura. Mă uit dimineaţa pe telefon, pe aplicaţie: cât am în câmp? 5°C, stau cuminte. Trebuie să învăţăm să avansăm, nu mai putem să mergem după ureche. Pe de altă parte, înţeleg de ce n-au încredere. Pentru că, aşa cum în mediul online au apărut influenceri pe ce vreţi dvs., de la ce să mâncaţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să dormiţi, au apărut şi în agricultură influenceri şi oamenii au încercat ce au zis acei influenceri, şi au dat greşit. Că de asta este foarte important, că discutăm în ultimul timp de „sursă corectă de informare”. Asta ne lipseşte. Avem nevoie de o Agenţie naţională care ori să valideze anumite informaţii de la specialişti, care să fie specialişti, nu mă apuc eu acum să vorbesc despre cum se vând maşinile. Mă opreşte cineva să vorbesc pe net? Nu! Şi dacă-mi găsesc zece mii de oameni care mă cred, mă pot verifica? Nu! Dar oamenii ăia nu vor afla nimic de la mine, că eu nu mă pricep la maşini. Aşa e şi în agricultură. Nu se poate să continuăm aşa. Am întâlnit fermieri care şi în 2023, şi în 2024, au pierdut sume enorme de bani, pentru că anumiţi influenceri le-au spus: foloseşte aia, dă-i cu aia, nu face aia – şi oamenii au făcut.

Reporter: În plus, au apărut şi falşi distribuitori care vin cu produse false.

Mihai Moraru: Este o mare problemă. Suntem conştienţi că nu poţi introduce camioanele cu pesticide false în România fără să ai o corupţie la nivelul statului. Presupun că, dacă mă duc eu acum, că am şi depozit de pesticide, şi plec cu camionul de la firmă şi vreau să mă duc în Ungaria cu pesticide, sigur n-am cum să trec. Adică clar n-am cum să trec.

Se estimează că produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute. Nu se poate aşa ceva! Am întâlnit şi noi în ferme produse cu etichete care nu erau în română, erau în rusă, ungureşte, nemţeşte. N-ai ce să ştii ce este acolo, mergi pe ideea că cel care vinde produsul ştie. Şi acolo ai risc mare de a contamina solul sau distruge cultura, ai evaziune, situaţii periculoase. Ai o etichetă în limbă străină, vine în tractorist, ce înţelege dintr-o etichetă în limba rusă? Nimic! Poate e acolo un produs pe care, dacă-l foloseşti şi nu porţi mască, mori! Adică mi se pare că şi aici ne jucăm.

Şi revenim la începutul discuţiei, un stat care nu este în stare să aibă instituţii puternice şi cu oameni bine pregătiţi n-are cum să reacţioneze, că n-are cum.

Reporter: Cu alte cuvinte, fermierul ar trebui să se uite puţin şi la cine intră în fermă...

Mihai Moraru: Şi nu doar atât. Sunt fermieri care cumpără produse de pe OLX. N-am înţeles de ce OLX este plin de pesticide, sunt persoane fizice care vând acolo. Sunt diverse shopuri care nu sunt din România, sunt din afara ţării, dar au pagini în limba română, unde vând astfel de produse. Nimeni nu poate verifica. Adică fermierul, la ce înseamnă partea asta de achiziţie, care într-adevăr e mai ieftin, dar şi riscul este mult mai mare, dar ar trebui să se pondereze acolo. Adică noi ştim ce probleme au avut fermierii şi ne-au chemat, că: uite, am dat cu asta şi scrie produsul ăla – dar nu era acel produs. Şi aici avem un laborator, în cadrul companiei, unde putem să verificăm treaba asta. Dacă un fermier vrea să vină să ne zică: am cumpărat produsul acesta, vreau să ştiu dacă conţine îngrăşământ şi ce conţine – putem să-l ajutăm. Noi ne-am dus şi către partea asta, am zis să-i ajutăm pe fermieri, că nu-i ajută nimeni. La noi pot să facă analize de plante în timp real, ca să nu mai dea cu îngrăşăminte aiurea, să dea cu îngrăşăminte în funcţie de ce are nevoie planta, analiză de apă, pentru că apa poate fi dură şi să nu-şi facă efect tratamentul, sau poate fi acidă sau poate avea infecţii cu bacterii, cu ciuperci şi se introduce în irigaţii şi se distrug culturile, analize de inputuri, pesticide, îngrăşăminte, adjuvanţi, ca să-i ajute. În 24-48 de ore putem da rezultatele. Trebuie să fie şi ei mai deschişi, pentru că altfel cum poţi da la o parte falsul? Cu argumente. Cum îţi construieşti argumentul? Te uiţi la un bidon şi zici: o fi fals sau nu? Nu! Poate să aibă etichetă în limba română, şi tot nu ştii! Şi atunci te duci la producător, şi se întâmplă ca producătorul să spună: lotul ăsta nu l-am vândut în România, nu ştiu ce este. Au fost cazuri de îngrăşământ în fermă, şi când a desfăcut sacul era nisip trei sferturi şi îngrăşământ un sfert.

„Să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.”

Reporter: O relaţie comercială trebuie să se bazeze pe încredere înainte de toate, şi pe mai mulţi ani de colaborare pe care i-ai avut cu o companie...

Mihai Moraru: Da, şi fermierul trebuie să apeleze la autorităţi acolo unde are o problemă. E foarte important. Există Agenţia Națională Fitosanitară, există laboratoare, să apeleze acolo. Pentru că, dacă vrei să diminuezi numărul de oameni care fac produse false, trebuie să mergi la autorităţi până la urmă, că altfel cum îi găseşti, cum îi prinzi pe respectivii?

Reporter: Revenind, cum vedeți anul curent?

Mihai Moraru: Speranţa moare ultima, eu sunt mai pesimist, aşa că nu cred în clasa politică să facă ceva. Totuși, să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2025
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu
Sâmbătă, 08 Martie 2025 23:26

Cum reducem pierderile de apă din sol

Prin asigurarea gradului de afânare al solului și prin celelalte măsuri luate, în funcție de zonă și de cantitatea de precipitații căzute în perioada de toamnă-iarnă, în sol s-a acumulat o anumită cantitate de apă. Esențial acum este modul cum se gestionează această apă.

Cantitatea maximă pentru apă într-un teren afânat este de 59%, iar în terenul tasat – compactat 38%.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este condiționată de modul cum se va lucra până la sfârșitul perioadei de vegetație. Se va avea în vedere că în funcție de evoluția condițiilor climatice, începe însămânțarea unor culturi încă din luna februarie.

Căile prin care se poate consuma apa din sol sunt:

- Solul tasat-compactat, cu crustă, are capilaritatea până la suprafață prin care se ridică apa și se pierde prin evaporare;

- Solul prea afânat, bolovănos prin care circulă aerul și antrenează apa și din straturile adânci pe care o evaporă;

- Terenul denivelat expune o suprafață mare atmosferei și pierderile de apă prin evaporare sunt proporționale cu suprafața expusă;

-Terenul îmburuienat pierde apă deoarece buruienile consumă de 3-4 ori mai multă apă:

- O parte din apă se reduce prin consum productiv de către plantele de cultură, dar care și acesta poate fi raționalizat.

Măsurile de reducere a pierderilor de apă din sol constau în:

- Menținerea terenului perfect nivelat și fără crustă. Se știe că solul cu structură glomerulară nu formează crustă, ci un mulci natural deoarece în spațiile dintre glomerule se găsesc vapori de apă care blochează ridicarea apei și evaporarea ei din sol;

- Capilaritatea nu trebuie să ajungă până la suprafața solului. Solul bine structurat, prin uscarea glomerulelor de la suprafață, acestea își micșorează volumul, se desprind de glomerulele umede de mai jos, întrerup capilaritatea spre suprafață și deci, întrerup pierderile de apă prin evaporare;

- Printr-o fertilizare echilibrată, crește concentrația soluției solului reducând evaporarea apei la suprafața solului;

- Prezența diverselor paravane contra vântului formate din câte 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea soarelui și mai ales a perdelelor forestiere de protecție, scad din viteza vântului care poate crește evaporația de 15-20 ori;

- Reducerea gradului de îmburuienare a culturilor agricole, acestea fiind mari consumatoare de apă din sol;

- Gradul de afânare a solului să fie realizat numai până la adâncimea de dezvoltare a sistemului radicular pentru a evita pierderile de apă spre pânza freatică;

- Terenul să se mențină bine și uniform acoperit de plante pentru a nu avea goluri în care cresc buruieni și pentru a menține o atmosferă fără deficit de saturație care reduce atât procesul de evaporare a apei, cât și transpirația plantelor;

- Este necesară și utilă lucrarea de prășit, cu un cultivator cu cuțite plate, reglat să lucreze la mică adâncime (2-3 cm) pentru a tăia rădăcinile buruienilor fără a răscoli solul și buruienile tăiate să rămână la suprafața solului, având rol de protecție. Totodată, sunt astupate crăpăturile prin care se pierde cu 18% mai multă apă;

- Trebuie alese specii de plante și din soiuri (hibrizi) cu perioadă de vegetație mai scurtă și cu consum de apă mai mic. Spre exemplu, consumul specific de apă la mei este 311, la sorg 322, la grâu 519, la in 905 etc.;

- Fertilizarea organică asigură cantități mai mari de apă reținută în sol deoarece materia organică are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu două săptămâni apariția secetei;

- Asolamentul și rotația culturilor prin diversitatea plantelor cu sistemul radicular la diferite adâncimi, cu perioadă de vegetație diferită, cu consum variat de apă din diferite straturi, reușesc să gestioneze mai bine apa pe întreaga perioada de vegetație;

- Aplicarea agriculturii conservative, prin reducerea numărului de lucrări asupra solului, răscolind mai puțin pământul se reduc și pierderile de apă. Se apreciază că fiecare lucrare a solului provoacă pierderi de apă de 25%.

Prin urmare, există multiple posibilități la îndemâna agricultorilor ca apa acumulată în sol în perioada de toamnă-iarnă să fie valorificată, în cea mai mare parte, pentru creșterea nivelului și calității recoltelor.

 

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2025
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Nimic pentru primăvară

 

Reținerea zăpezii, sursă de apă și de protecție a culturilor

 

Condiționalitatea socială, mecanismul care condiționează plata subvențiilor

Publicat în Opinii
Miercuri, 05 Martie 2025 22:31

Apa, Fata Morgana a agriculturii românești

Toamna trecută ne-a purtat pașii în două ferme din județul Constanța, pentru a afla, la firul ierbii, realitățile a doi agricultori. La Fântânele, ne-am reîntâlnit cu un agricultor pasionat, Constantin Soare, iar la Agigea, cu Gheorghe Lămureanu, care lucrează împreună cu familia o mie de hectare. Într-un an dificil, unul dintre subiectele care stau pe buzele agricultorilor a fost cel al apei, o provocare pentru mulți dintre aceștia, care, din fericire, nu a mai fost atât de „fierbinte” în toamnă, după o vară caniculară venind ceva ploi.

Apa mult-așteptată vara și-a făcut simțită prezența abia spre toamnă. Dacă în luna august, în zona Fântânele au căzut 48 de litri în două reprize, luna septembrie a fost mai darnică, precipitațiile asigurând în jur de 75 de litri, un nivel mulțumitor care a permis înființarea culturilor în condiții normale.

Însă anul agricol 2023-2024 a fost unul nefavorabil tocmai din cauza lipsei precipitațiilor care a generat multe pierderi la culturile însămânțate atât toamna, cât și primăvara. Producțiile au fost destul de scăzute, în special la culturile de primăvară, la mazăre, porumb sau floarea-soarelui. Dintre toate, porumbul rămâne însă cel mai afectat, deoarece apa de care avea atât de multă nevoie în perioada de vegetație a lipsit. „Dar asta e… am mai trecut prin situații din astea, tragem speranța să mergem înainte, să putem găsi soluții financiare, economice. E motivul pentru care am încercat să ne constituim într-o organizație a utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI), în vederea reabilitării infrastructurii secundare, deoarece apa este o nevoie pe zona Dobrogea. Din păcate, unde nu e infrastructură principală, nu ai șanse să poți să repui în funcțiune sistemul de irigații”, ne-a zis Constantin Soare, care administrează o fermă de puțin peste o mie de hectare. „Unii mai blamează faptul că infrastructura pe care o deține ANIF-ul ar fi energofagă. Din păcate, aprecierile celor care gândesc în felul ăsta nu sunt tocmai realiste sau corecte. Fără o astfel de infrastructură nu aveam nicio șansă să putem iriga, aceasta fiind făcută de firme de proiectare specializate, de mari specialiști la vremea respectivă. Și astfel de investiții de o anvergură de maniera aceasta, după cum se constată, s‑au putut face numai într-un sistem centralizat – vezi cel anterior. Și trebuie să mulțumim și să apreciem că-l avem, și să facem uz de el”, a mai spus fermierul constănțean.

ferma csoare

 

Păioasele, mai puțin pretențioase

 

Fermierii dobrogeni cunosc însă specificul zonei, cu precipitații mult mai reduse față de alte arii ale țării, astfel că în structura de culturi includ unele mai puțin „pretențioase”, așa cum sunt orzul, grâul, iar pentru primăvară floarea-soarelui, acolo unde se poate. „Culturile pe care le punem și care ne asigură, cât de cât, cel puțin recuperarea cheltuielilor și eventual ceva profit sunt culturile de păioase. În ultimii trei ani, am pus rapiță pe aproximativ 300 de hectare anual și am pierdut-o de fiecare dată, cauza fiind lipsa precipitațiilor, a umidității, care n-a permis generarea răsăririi. Anul acesta avem precipitații, dar atunci când am stabilit structura de culturi n-am mai luat în calcul cultivarea rapiței. Și am mers pe orz, pe grâu, în toamna aceasta, iar la condițiile pe care le avem tragem speranțe că va fi bine. Sunt culturi care sunt mai sigure decât rapița, floarea sau porumbul și, în situația dată, asta este strategia. Încercăm să ne încadrăm în obligațiile pe care le avem, să avem minimum trei culturi și așa mai departe, dar ponderea în structura de culturi o reprezintă păioasele”, arată Constantin Soare, care beneficiază de sprijin prin Pachetul 4 Culturi Verzi. Acest pachet de conservare a apei şi a solului are potenţialul de a diminua riscul scurgerilor de nutrienţi, în special a azotului, în timpul iernii și vizează atingerea obiectivelor Directivei-cadru Apă de a asigura o bună stare ecologică şi chimică a tuturor apelor.

soare

„În structura de cultură a fiecărui producător agricol avem şi culturi de toamnă, şi de primăvară. Pachetul patru, culturi verzi şi culturile secundare, iar acolo unde n-ai pachetul patru, ai culturi secundare, că avem toate GAEG-urile pentru care trebuie să ţinem cont de obligaţii. Deci, după 1 octombrie avem dreptul, aşa cum este stabilit prin actul normativ care reglementează pachetul patru, să intrăm să pregătim terenul şi să semănăm cultura principală. Pentru celelalte terenuri care rămân pentru a fi semănate primăvara, pachetul patru – cultura verde rămâne în vegetație, înainte de semănat”, a detaliat fermierul. 

 

Susținerea statului, impuls pentru agricultori

 

În zona Dobrogei, infrastructura principală și cea secundară de irigații acopereau în jur de 450.000 de hectare până în 1989. Legat de demersurile făcute în zona Fântânele, de la proiectarea sistemului de irigații care urmează a fi pus în funcțiune, Constantin Soare spune că nu trebuie uitată contribuția unor decidenți care au înțeles nevoile din teren. „În mai 2017, ministrul Agriculturii, dl Daea, în funcție la acea dată, a reușit prin demersurile pe care le-a făcut cu Guvernul – deoarece așa cum bine știm orice subvenție acordată de către statul român fermierilor trebuie aprobată de către Comisia Europeană –, constatându-se că natura a început să creeze mari probleme în ce înseamnă lipsa precipitațiilor, s-a aprobat să se subvenționeze apa, să se livreze cu titlu gratuit OUAI-rilor. Deci statul aduce apă pe canalele principale, prin ANIF, care gestionează infrastructura respectivă, și o livrează cu titlu gratuit OUAI-urilor. S-a completat Legea 138, Legea îmbunătățirilor funciare, și s-a stabilit cu caracter permanent această regulă. Dacă nu aveam această regulă, nu discutam de irigații la nivel de România. Poate doar la cei care mai erau pe prima treaptă de pompare și atât”, povestește Constantin Soare.

Prețurile mult prea mari în lipsa acestor reglementări ar fi pus stop oricăror irigații pentru treptele de pompare secundare. Doar fermierii de pe prima treaptă de pompare, unde costul energiei este mai mic, ar mai fi avut cum să beneficieze de aceste sisteme.

soare irigat

„Eu am irigat până în 2004 inclusiv, moment în care la final, în decembrie 2004, s-a schimbat Legea îmbunătățirilor funciare, a apărut Legea 138 și prin conținutul ei s-a eliminat subvenția care făcea obiectul pompării apei, apa ce o aducea până la stație, până la hidrant, gratuit. Apa, la vremea respectivă, era 50 lei pe 1.000 de metri cubi. După ce s-a eliminat subvenția, pe mia de metri cubi am avut 2.000 de lei pentru treapta a treia, și pentru treapta a patra 4.000 lei. Dacă nu s-ar fi luat această decizie să se livreze cu titlu gratuit, nu discutam de irigații. Acela a fost declicul, momentul care m-a determinat să adun colegii din zona Fântânele, am constituit OUAI-ul și mai departe am făcut toate demersurile pentru depunere de proiect, în 2017. În 2018 am preluat toată infrastructura celor șase ploturi de irigații pe care le avem în portofoliu, în proprietate de la ANIF, cu titlu gratuit cum bine se știe, am făcut în paralel proiecte, ținând cont de Măsura 4.3 care permitea depunerea de proiecte”, a detaliat agricultorul care a depus la începutul anului 2019 proiecte pentru fiecare plot. În 2020, în martie, a semnat contractele de finanțare cu AFIR-ul.

Pandemia și explozia prețurilor au dus la întârzieri destul de mari, dar fermierii au găsit soluțiile pentru a merge mai departe. „Am reușit să determinăm Ministerul Agriculturii și tot Guvernul să înțeleagă că trebuie să ne ajusteze prețurile, având în vedere explozia acestora care a avut loc în 2021. În acest sens a apărut Ordonanța 64 care ne-a permis ajustarea prețurilor, care ne-a permis în continuare scoaterea la licitație și angajarea constructorilor, și începerea execuției lucrărilor, situație în care ne aflăm la momentul de față. Suntem cu toate cele șase proiecte în faza de execuție, în diverse faze de lucru”, a explicat Constantin Soare.

Cele șase ploturi deservesc suprafața totală de 5.350 de hectare. Suma alocată pe Submăsura 4.3 – Infrastructura de irigații, de un milion de euro plus, a fost suplimentată cu aproximativ 200.000 prin Ordonanța 64, dar nu acoperă necesarul. „În Ghidul sM 4.3, în 2018-2019, era stipulat că o organizație poate depune trei proiecte pentru același plot, dar în sesiuni diferite. Motivul era generat de această situație, că suma alocată pe un proiect – la data respectivă, un milion de euro – nu reușea să acopere reabilitarea întregii structuri, pentru că o iei cronologic: stația completă, cu alimentare cu energie, conductă principală și mai departe o antenă, două, trei, patru, în funcție de banii pe care-i avem. Acum însă nu reușim, din păcate, să ne acoperim întreaga suprafață. În 2019, în sesiunea următoare, când eu eram pregătit cu toate documentele, s-a schimbat Ghidul și nu s-a mai permis să depui al doilea rând de proiecte”, precizează Constantin Soare. Construcția unei stații de capacitate maximă, alimentată cu energie, cu o conductă principală la care se conectează două-trei antene, nu acoperă neapărat întreaga infrastructură necesară unui plot, în multe cazuri fiind necesare investiții pentru o a doua conductă principală cu antenele aferente. Însă legislația actuală a oprit depunerea de noi proiecte. „Ne-am trezit în situația în care, și în condițiile stabilite prin PNS, a fost stabilit că un beneficiar poate depune un singur proiect. Indiferent, în cazul nostru, vezi OUAI fiind, cu șase proiecte, aș fi putut să depun și ar fi fost necesar să depun proiect pentru fiecare plot în parte. Nu! Am avut dreptul, prin efectul conținutului PNS-ului, să depun un singur proiect, și am depus doar pe unul. Cu celelalte vom vedea ce vom face în continuare. Va fi o problemă, mai ales că PNS-ul, după cum știm, are valabilitate până în 2027. Banii care au fost pe DR 25 s-au alocat printr-o singură sesiune și sunt toți acoperiți prin proiectele depuse. Ne bucurăm că e cerere mare, motiv pentru care tragem speranțe că statul, Guvernul, MADR vor mai găsi surse financiare care să permită reabilitarea întregii infrastructuri, și secundare, și principale”, ne-a zis cu speranță agricultorul constănțean.

 

Mulți bani din buzunarul propriu

 

Din păcate, nici băncile nu vin în ajutorul fermierilor din aceste OUAI-uri, care sunt organizații nonprofit, cu activitate de utilitate publică. „Am reușit să determin banca cu care lucrez să înțeleagă că trebuie să ne acorde credit pentru implementarea proiectelor pe care le am în derulare și am accesate 11 milioane de lei credit de la o bancă, bani care fac obiect de plata facturilor și a bazei, și a TVA-ului facturilor cu constructorii”, a explicat Constantin Soare.

Aceste sume le sunt necesare pentru plata facturilor către constructori, cererile de plată către AFIR – în cazul de față, în număr de șapte, stabilite de la momentul semnării contractului pe toată perioada de derulare – și documentele trebuind să fie conforme, plus actele care atestă plata facturilor ce urmează a fi decontate. „Ca să poți cere banii la AFIR, trebuie să demonstrezi că i-ai plătit constructorului, și asta presupune să deții tu surse proprii. Motiv pentru care, repet, pentru toate cele șase ploturi am accesat un credit de 11 milioane de lei”, a completat agricultorul, mulțumit că el se află în situația fericită de a avea un constructor. Creșterea prețurilor la materiale și echipamente care fac obiectul realizării acestor investiții nu a atras prea multe firme interesate, chiar și în condițiile în care prin Ordonanța 64 s-a realizat ajustarea prețurilor cu un procent de 25%, care nu era tocmai acoperitor.

lamureanu irigat

 

Aripile de ploaie, premieră în zonă

 

În prezent, se lucrează în paralel pe toate cele șase ploturi, ce aparțin sistemului de irigații Sinoe, care deservește 60.000 de hectare. Stația bază este amplasată pe malul lacului Golovița, pe latura de est a teritoriului, o sursă sigură de apă. „Are laturi comune cu lacul Razelm și, mai departe, printr-un canal care vine din brațul Sf. Gheorghe al Dunării, se deversează apă. Altfel spus, sursa de apă pentru sistemul de irigații Sinoe a fost, este și va fi permanentă. Fără semn de întrebare ca să spunem că nu mai avem apă, pentru că apa aceasta se deversează în mare și, din câte am aflat, nu știu cât de adevărat este, acest braț a fost făcut artificial, acum foarte mulți ani, tocmai cu scopul de a menține un nivel al apei în cele două lacuri”, a detaliat Constantin Soare.

Legat de aripile de ploaie, premieră în cadrul OUAI Fântânele, agricultorii speră ca la anul, acolo unde există antene, să se achiziționeze și să se monteze pivoții. „În sensul ăsta încerc să mai trag un semnal de alarmă către cei de la MADR, de la ANIF, să încerce să forțeze reabilitarea infrastructurii principale, care ar permite aducerea apei până la zona noastră și dincolo de zona noastră, până la Cogealac. Știu că Sistemul Sinoe a avut o primă etapă de reabilitare, finalizată acum, a două agregate din stația bază, cu schimbarea conductelor de refulare, cu diametrul de trei metri, plus o parte din canal. Acum este raliul în fază realizată de proiectare, urmează să fie depus, din ce informații am și eu. Asta presupune ca reabilitarea lui să se facă de la stația bază, încă un agregat principal, cu încă două-trei stații de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară și pe toate canalele aferente până la Cogealac. Ca timp, raliul este realizat, trebuie pus, trebuie bani, pentru că totul e legat de bani, după care înțeleg că e posibil anul acesta, dacă nu în prima parte a anului următor, să se scoată la licitație, la pachet, partea de proiectare cu execuție. Ce presupune scoaterea la pachet? Că se câștigă timp, poate aproximativ un an. Ca moment când vom avea apă pe canal și vom putea iriga… Posibil 2026, trag speranțe. Până atunci, noi trebuie să ne finalizăm tot ce avem”, a completat agricultorul, care mai are doar de montat țeava pe 21 de kilometri.

 

„Vinovatul” succesului, optimismul

 

Totodată, Constantin Soare a depus un proiect și pe DR-35 și, având în vedere experiența dobândită, crede că va reuși finalizarea într-un an. „Ca producători agricoli, trebuie să încercăm să facem uz de toate oportunitățile pe care ni le oferă piața, Guvernul, MADR. Și în sensul ăsta aș scoate în evidență Creditul fermierului. Din păcate, mulți dintre colegi se plâng că nu au bani, că nu pot să-și ia mai departe… dar nu știu de ce nu îl accesează, pentru că este ca o mănușă, cu atât mai mult pentru cei care sunt în situații financiare mai precare. Pentru că iei o sumă de bani, o folosești pentru nevoi și plătești în următorii patru ani.” Constantin Soare rămâne optimist, pentru că, spune el, aceasta este o condiție obligatorie de reușită în agricultură.

Optimist rămâne și Gheorghe Lămureanu, în ciuda faptului că, de multe ori, cheltuielile îi depășesc profitul. „Chiar dacă faci zece tone pe hectar la grâu, nu reușești să acoperi cheltuielile, dacă dai și două ape grâului, una în toamnă, una în primăvară sau chiar și trei, uneori. N-am crezut că vom avea o asemenea situație și, dacă în primăvară situația încă era cu ceva speranțe, astăzi am ajuns în punctul în care suntem convinși că nu o vom duce pe roze până la sfârșitul anului. Și la noi, zic vecinii și colegii mei, e un caz mai fericit, că irig. Însă apa o pompez de la aproape o sută de metri adâncime din Canalul Dunărea – Marea Neagră cu priză directă”, ne-a spus Gheorghe Lămureanu, care își dorește să rămână cu o suprafață mai mică în exploatație, dar pe care să o irige și de zece ori, dacă e nevoie. Anul acesta, de la jumătatea lunii mai până în toamnă, nicio cultură nu a avut vreun aport de precipitații.

porumb irigat

 

Patru ani de coșmar

 

Ultimii patru ani au fost „catastrofali” pentru fermierul din Agigea, atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și al producției sau al aportului de precipitații. Agricultorul a sperat că măcar anul acesta să își revină prețul, dar cu 0,85-0,90 lei kilogramul de grâu, șansele sunt slabe. „Să-mi spuneți și mie dacă mai găsiți vreun produs care să coste un leu, în afară de prețul grâului. Și grâul trebuie să fie cu proteină peste 14 ca să iei un leu pe el. În 1990 era tot 0,90 lei, dar vindeam un kilogram de grâu și luam doi litri de motorină sau două kilograme de îngrășăminte. Sămânța nu te costa mai mult de 150-200 lei pe hectar. Acum, dacă vă spun cât a costat sămânța, că am semănat și un pic mai des anul ăsta, n-o să dormiți, alături de mine, la noapte. Cât au costat îngrășămintele, cât costă energia electrică, apa e gratuită, că ni se dau banii înapoi peste un an, însă dacă ar fi mai ieftine lucrurile astea, am și iriga mai mult ca să creăm cât de cât o rezervă pentru anul următor”, zice cu năduf Gheorghe Lămureanu, care a decis că dacă într-un an irigă porumbul, să nu mai irige grâul deoarece sunt foarte mari costurile la energie, manoperă și forță de muncă. Dacă în trecut iriga în medie cu 700-800 metri cubi la hectar, având rezerve pentru culturi viitoare, în prezent situația este cu mult diferită.

Costurile din ultimii ani s-au ridicat enorm la hectar, costuri ce însumează sămânța, lucrările agricole, piesele de schimb, motorina, forța de muncă. Ba mai mult, utilajele agricole au necesitat o întreținere mai costisitoare deoarece lipsa apei a îngreunat lucrările. „Vă dați seama că am arat cu bolovani. N-am reușit să pregătim, n-am avut o arătură de calitate, am lucrat cu discuri grele, mari, sau am făcut lucrări minime și n-am încorporat resturile vegetale, nici semințele de buruieni și cele de boabe străine, și anul următor o să cheltuim mai mult cu întreținerea culturilor, cu pregătirea patului germinativ”, a detaliat Gheorghe Lămureanu.

Din păcate, rata precipitațiilor din Germania, din Franța sau din Austria nu este similară cu cea din Dobrogea. La nivelul țării, Banatul are de trei-patru ori mai mare rata de precipitații. „Toate utilajele de pregătire a terenului, pe toate le-am distrus! Am schimbat anul trecut două mii de rulmenți la un Amazone sau un Horsch, pe care am dat 150.000 de euro să schimb la el 80 de rulmenți odată? E o catastrofă pentru noi din punct de vedere financiar! Și zic eu că puțină libertate dacă ne-ar da sau să prezentăm de la început un program. Păi noi facem lucrări din astea din 1980. Semănam și atunci, ca să nu cheltuim, semănam din disc. Apăruseră discurile acestea, tractoarele articulate de la Craiova, dădeam un disc și semănam porumbul după grâu. Deci am făcut și înainte și facem și acum. Am 60 de hectare de cultură dublă și am dat până acum patru ape. Unde o să ajung cu cheltuiala?”, întreabă fermierul de la Agigea.

În această situație, mulți fermieri întâmpină greutăți la a plăti leasing-urile, alții și-au pus proprietățile gaj pentru credite, iar producțiile nu justifică investițiile.

 

Aparatul administrativ, sperietoare

 

O politică agricolă mai prietenoasă cu producătorul ar fi de dorit, iar instituțiile statului să fie puncte de susținere, nu de stres. „Prea s-a încărcat aparatul administrativ și cel de control, și am început să ne fie teamă că vine Direcția agricolă în control sau APIA? N-ar trebui să ne fie teamă. Din contră, ar trebui să colaborăm cu ei... Nu vă mai spun că, acum vreo trei ani, pentru 3,32 lei ne-au blocat toate conturile în bănci. Deci ANAF-ul ne-a blocat toate conturile pentru 3,32 lei, care erau virați în plus! Era o simplă greșeală… Sunt oameni care ne controlează și care cred că noi chiar nu avem nimic de făcut și vor să ne dea neapărat de lucru să nu ne plictisim, să nu ne sinucidem văzând în ce situație dezastruoasă… Și nu glumesc, poate până acum am îndrăznit să mai glumesc, dar situația este tragică și oamenii ăștia care ne conduc, și în Parlament, și pe la Bruxelles, ar trebui să se gândească că, dacă nu se va egaliza cât de cât subvenția asta europeană cu a noastră, a celorlalți de dincolo de graniță, nu vom mai putea face concurență cu ei”, susține Gheorghe Lămureanu. Pe lângă subvențiile mai mari, și prețurile de vânzare sunt mai mari, și, cu toate acestea, atitudinea fermierilor europeni este mult mai fermă. „Și la ei sunt revolte, și la ei sunt fermieri nemulțumiți, pentru că nicăieri nu mai iubește lumea agricultura. Iubim doar să mâncăm, și de produs, nu... Am toată admirația față de ultimii trei-patru miniștri care au făcut o politică agricolă din ce în ce mai bună. Era mult mai dezastruoasă înainte. Suntem încurajați acum și să facem OUAI, și să irigăm, însă, ca să implementez un proiect european în 6, 7, 10 ani cât a durat celălalt, și pe ăsta deja am banii de patru ani ca să-l implementez, să dureze 6-7 ani, bănuiesc că birocrația este extraordinar de încărcată și dificilă ca să ne încurce”, apreciază Gheorghe Lămureanu.

lamureanu

Instituțiile statului trebuie să vină și în primul rând să informeze, și în al doilea rând să-l direcționeze pe fermier către calea cea bună. Fermierii speră că acolo unde s-a greșit, să fie îndrumați.

Astfel, nici pentru fermierii care au deja sistem funcțional de irigații situația nu este atât de luminoasă din punct de vedere economic, așa cum ar spera cei care se află la început de drum în instalarea acestor sisteme. „Mi-e teamă că nu pot să-i sfătuiesc pe colegii mei să facă ce am făcut eu, că mulți îmi spun: vezi?, ți-am zis să nu te apuci de irigații! Însă nici să așteptăm în continuare să primim ajutor de stat pentru calamități, subvenții și ajutoare suplimentare în loc să facem irigații consider că nu este o variantă bună. E păcat și ca Ministerul Agriculturii să plătească calamități și pierderi fermierilor, când banii ăștia ar putea fi investiți, dacă ar fi cu un pas înainte... Statul să facă un canal magistral, să dea apă pe el și să vedeți că fermierii vor uda... Îi sfătuiesc pe agronomi și pe fermieri să-și facă meseria și să împace și regulile astea europene, care ar trebui să fie mai prietenoase cu producătorul, pentru că, așa cum au început, mi-e teamă că vom mai putea continua discuind terenul sau făcând minimum-tillage după doi-trei ani când nu vom încorpora 20 de tone de paie”, ne-a zis în încheiere fermierul Gheorghe Lămureanu.

 

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024
Abonamente, AICI!

 

CITEȘTE ȘI: Soluții de irigații

 

Generatoarele PTO, alternativă economică și eficientă pentru alimentarea diverselor echipamente în teren

 

Lupta cu solurile nisipoase

Publicat în Din fermă-n fermă!

Modificările climatice din ultima perioadă, tehnologiile minime de lucru ale solului și retragerea de la utilizare a substanțelor active insecticide sunt o temă și o provocare foarte serioasă în orice fermă din punct de vedere al combaterii dăunătorilor și ținerea sub control a rezervei biologice a acestora.

Importanța cunoașterii biologiei și a modului în care insectele dăunătoare provoacă pagube în culturile de câmp sau horticole, precum și alegerea cu grijă a produselor de protecție omologate devine azi o necesitate pentru sănătatea plantelor de cultură, protejarea recoltei și sustenabilitatea, din punct de vedere economic, fermelor din țara noastră.

Cultura de rapiță recoltată de fermierii autohtoni în anul 2024 a adus satisfacții financiare importante și, în toamna aceluiași an, suprafețele de rapiță semănate s-au dublat la nivel național.

Deși a avut parte de condiții optime de răsărire și vegetare, rapița își reia starea de vegetare și odată cu alungirea tulpinii va fi expusă atacului insectelor dăunătoare, pagubele cele mai mari putând fi produse de Ceutorhynchus napi (gărgărița tulpinilor de rapiță) și Meligethes aeneus (gândacul lucios).

iStock 1365000078 extrasmall

Gărgărița tulpinilor de rapiță dezvoltă o singură generație pe an și iernează ca adult în stratul superficial de sol. Când temperatura depășește 9°C, adulții ies din hibernare pentru a se hrăni și înmulți. Femelele depun ouăle în măduva tulpinii, iar larvele rod galerii în tulpină, determinând deformarea și răsucirea acestora. Plantele stagnează în creștere, vor forma silicve mai puține, în cele mai multe cazuri acestea fiind seci. Orificiile produse de gărgărițe reprezintă porți de intrare a noi agenți patogeni, iar pagubele pot varia între 40% și 60%, însă atacul acestor dăunători poate duce și la compromiterea totală a culturii.

Gândacul lucios este considerat dăunătorul numărul 1 al culturii de rapiță. Care ar fi motivul? În primul rând numărul mare de insecte aparținând acestei specii pe care le putem găsi în lanurile de rapiță. Insectele se hrănesc cu polen din organele florale încă nedesfăcute (boboci în diferite stadii), fie cu polenul provenit din stamine. Cele mai mari pagube se întâlnesc dacă dăunătorul se hrănește când planta se află în faza de îmbobocire. Bobocii distruși înseamnă mai puține silicve, iar dacă populația dăunătorului în sola de rapiță este ridicată, iar condițiile climatice sunt favorabile, atunci cultura poate să fie compromisă în totalitate.

iStock 2173580431 small square

Compania Summit Agro România, parte a grupului japonez Sumitomo Corporation, pune la dispoziția fermierilor două insecticide japoneze care și-au demonstrat până în prezent eficacitatea în combaterea gândacului lucios și a gărgăriței tulpinilor: Mospilan 20 SG și Wizard.

Logo Mospilan MOV Mospilan 20 SG este un insecticid sistemic dezvoltat și creat de specialiștii japonezi, în „Țara Soarelui Răsare”. Este omologat în România pentru controlul și combaterea: coleopterelor, afidelor, lepidopterelor, tripșilor, păduchilor lânoși și țestoși și a musculiței albe de seră.

Este condiționat sub formă de granule dispersabile în apă, omogene, fară tendință de sfărâmare, de culoare albastră, și conține 200 g/kg acetamiprid - substanță activă aprobată pentru utilizare în Uniunea Europeană până în 2033.

Condiționarea produsului sub formă de granule dispersabile în apă (SG) constituie un avantaj major în utilizarea produsului. Substanța activă este rapid absorbită și transportată în plantă, ceea ce conduce la o protecție îndelungată a plantelor de cultură.

Mospilan 20 SG are efect de contact și sistemic, asigurând un control eficient al dăunătorilor prezenți în culturi, în toate stadiile de dezvoltare (adult, larvă și ou).

Eficacitatea produsului Mospilan 20 SG nu este influențată de variațiile de temperatură, iar acest atuu este ilustrat de graficul alăturat, care evidențiază eficacitatea acetamipridului într-o cultură de ridichi, aplicat pentru controlul păduchelui verde (Myzus persicae).

Mospilan 20 SG influenta temparaturii

Observăm că în intervalul de 5-35°C, Mospilan 20 SG are aceeași eficacitate la aceeași doză, comparativ cu alte produse care necesită creșterea dozei de produs la unitatea de suprafață, cu mult peste doza economică. Acest grafic ne arată că indiferent de fluctuațiile de temperatură întâlnite în culturile agricole (rapiță, grâu, viță-de-vie, livezi, legume etc.), Mospilan 20 SG are aceeași eficacitate aplicat la doza omologată și la momentul oportun.

Mospilan 20 SG este omologat pentru controlul dăunătorilor din cultura de rapiță cum ar fi:  gărgărița tulpinilor (Ceutorhynchus napi) în doză de 0,2kg/ha, viespea rapiței (Athalia rosae) și gândacul lucios (Meligethes aeneus) - în doză de 0,15 kg/ha.

Recomandarea companiei Summit Agro România este monitorizarea frecventă a culturii  și aplicarea produsului Mospilan 20 SG la avertizare sau la apariția primilor dăunători în cultură.

Stabilirea momentului optim aplicării insecticidului Mospilan 20 SG pentru controlul gărgăriței tulpinilor este un element extrem de important, astfel că recomandăm aplicarea tratamentului cu Mospilan 20 SG la aproximativ 10-14 zile după apariția primilor adulți, moment în care își fac apariția și femelele.

În ultimul timp, din cauza primăverilor capricioase, există riscul să nu se poată aplica la timp un insecticid de contact - la apariția primilor adulți masculi în cultură, iar temperaturile să crească brusc. De aceea utilizarea insecticidului Mospilan 20 SG, grație efectului rapid, asigură o protecție mult mai eficientă pe organele verzi ale plantei la momentul aplicării și, datorită sistemiei, va proteja din interior și creșterile noi.

Pentru controlul și combaterea gândacului lucios, vă recomandăm inspecția atentă și periodică a rapiței încă din faza alungirii tijei principale și aplicarea produsului la apariția primilor dăunători identificați în cultură.

În cazul unor infestări puternice în cultura de rapiță, cât și pentru extinderea spectrului de combatere, vă recomandăm să aplicați produsul Mospilan 20 SG împreună cu insecticidul Wizard, în doză de 0,25 L/ha.

logo Wizard Insecticid inovator, dezvoltat de Sumitomo, Wizard conține substanța activă esfenvalerat, formulată în emulsie apoasă și combate dăunători din ordinul: lepidopterelor, afidelor și coleopterelor, precum și insecte minatoare.

Acționează prin contact și ingestie asupra dăunătorilor și are efect repelent. La momentul aplicării, familiile de albine trebuie să fie închise sau îndepartate. Ulterior, efectul repelent al produsului asigură păstrarea distanței acestora față de zona tratată.

Odată ce a fost aplicat, Wizard prezintă activitate reziduală chiar și în condiții de acțiune directă a razelor solare. Este un produs cu stabilitate crescută la degradarea foto-termică.

Tratamentele se execută la avertizare sau la apariția primilor dăunători în cultură, în condițiile respectării PED (pragul economic de dăunare).

În România este omologat pentru combaterea următorilor dăunători ai rapiței: păduchele cenuşiu (Brevicoryne brassicae), în doză de 0,2 L/ha; gărgăriţa rapiţei (Ceutorhynchus napi) și gândacul lucios (Meligethes aeneus) în doză de 0,25 L/ha.

Pentru combaterea eficientă a dăunătorilor, recomandăm totodată respectarea rotației culturilor și a asolamentului, menținerea terenurilor fară buruieni pe tot parcursul anului și lucrările agrotehnice ale solului cu rol de reducere a populațiilor de insecte dăunătoare.

Efectuați tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.

Pentru mai multe detalii despre Mospilan 20 SG sau Wizard, cât și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România sau vizitați site-ul: www.sumi-agro.ro.

 

Articol de: ing. IONUȚ MOCANU, director vânzări Summit Agro România pentru zona de Sud-Est a țării

Foto: Summit Agro România

RGB Logo Sumi Agro patrat 600x600px

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Tratamentul de iarnă în pomicultură, cu Yagos și Mospilan OIL

 

Protecția fungică a pomilor fructiferi în repaus vegetativ și în vegetație, pentru recolte bogate și sănătoase

 

Mospilan 20 SG, omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători

Publicat în Protecția plantelor
Joi, 20 Februarie 2025 20:06

Nimic pentru primăvară

Totul trebuie încheiat în toamnă sau finisat în ferestrele iernii. Apa constituie factorul principal pentru nivelul și calitatea recoltelor. Prin urmare, obiectivul oricărui fermier este acumularea și conservarea apei în sol. Orice intervenție în primăvară asupra solului determină mari pierderi de apă prin evaporare. De aceea, la intrarea în iarnă, suprafețele destinate însămânțării culturilor de primăvară trebuie să fie afânate, mărunțite și nivelate, apte să înmagazineze fiecare picătură de apă și să reducă toate căile de pierdere a apei din sol.

La intrarea în iarnă, suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară se pot găsi în una din situațiile următoare:

1. Suprafețe arate în vară sau în toamnă, la umiditatea optimă cu plugul în agregat cu grapa stelată, sau trecut imediat după arătură cu o grapă cu discuri ușoară. Aceste suprafețe sunt de bună calitate, afânate, mărunțite și nivelate, asigurând o bună acumulare și conservare a apei în sol. În primăvară sunt cele mai indicate pentru însămânțarea culturilor din urgența întâi, fără nicio intervenție asupra solului deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în pământul afânat, la 2-3 cm adâncime, cât este necesar pentru semințele de muștar, rapiță, lucernă, in etc.

2. Suprafețe arate în toamnă la umiditatea optimă, dar negrăpate. Pe aceste suprafețe, în ferestrele iernii se trece cu o grapă cu discuri ușoară care realizează mărunțirea și nivelarea solului asigurând condiții asemănătoare celor de la punctul 1.

3. Suprafețe arate în toamnă pe sol uscat, bolovănoase, sau pe sol umed și au realizat brazde sub formă de curele, care prin uscare se întăresc beton. În ambele cazuri, nu trebuie să se facă arătura. Răul continuă dacă se încearcă mărunțirea acestora prin treceri repetate cu grapa cu discuri, cu tăvălugi grei sau, și mai grav, cu grapa rotativă. Solul este zdrobit, pisat, măcinat, distrusă structura și transformată în praf. Porii solului sunt astupați de praf, apa nu se mai poate infiltra, se scurge la suprafață, produce eroziune, băltire, se evaporă. În primăvară aceste suprafețe sunt tasate/compactate, cu crustă la suprafață, cu rezervă redusă de apă și pentru semănat sunt necesare lucrări de pregătire a patului germinativ mai energice care intensifică pierderile de apă din sol. Asemenea arături nu trebuie făcute.

4. Dacă s-a făcut greșeala și s-au executat arături conform punctului 3, este necesar să se procedeze în felul următor:

În cazul când suprafețele respective erau destinate însămânțării culturilor de toamnă, să se renunțe la rotația stabilită și să se repartizeze pentru însămânțarea culturilor de primăvară. Vor intra în iarnă în starea bolovănoasă în care se găsesc și, după câteva reprize de îngheț-dezgheț, în ferestrele iernii se trece cu o grapă cu discuri care asigură o bună mărunțire și nivelare ale solului. Apa dintre agregatele structurale prin îngheț își mărește volumul și îndepărtează agregatele structurale unele de altele, iar după zvântare bolovanii se sfărâmă foarte ușor, după linia de minimă coeziune, fără a rezulta praf. Uneori se afirmă eronat că prin îngheț-dezgheț se realizează structurarea solului. Nu, se realizează doar o mărunțire a solului. Formarea structurii este un fenomen mai complex asigurat de complexul coloidal argilo-humic.

5. Suprafețe programate pentru arătura care nu s-a putut realiza în toamnă. Acestea se pot ara la 12-15 cm adâncime în ferestrele iernii, cu plugul în agregat cu grapa stelată sau o ușoară grăpare după arătură pentru mărunțire și nivelare. Arătura din ferestrele iernii este inferioară arăturii de toamnă, dar este net superioară arăturii de primăvară, care trebuia evitată.

6. În situația în care se renunță la arătură și se face afânarea solului în plan vertical prin scarificare, rămân la suprafața solului ceva bolovani și denivelări. În ferestrele iernii, printr-o singură trecere cu grapa cu discuri se asigură o bună mărunțire și nivelare ale solului.

7. Suprafețele destinate sistemului agriculturii conservative (AC) se vor însămânța în primăvară prin lucrări minime sau semănat direct în teren nelucrat, cu semănători adecvate. Pentru acestea se va urmări din toamnă sau, cel mai târziu, în ferestrele iernii ca resturile vegetale să fie bine tocate și repartizate uniform pe teren, pentru a nu îngreuna lucrarea de semănat.

Pe toate suprafețele finisate în ferestrele iernii, până la desprimăvărare, mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț care asigură refacerea solului după ultimele intervenții.

Astfel pregătit solul, bine aprovizionat cu apă, mărunțit și nivelat, se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, asigurând însămânțarea în epoca optimă, în special a culturilor din prima urgență.

Trebuie evitate lucrările solului în primăvară, deoarece provoacă mari pierderi de apă. O trecere cu grapa cu colți provoacă pierderi de 3%, o lucrare cu combinatorul – 5-6%, iar cu grapa cu discuri – 15-16%, putând ajunge la pierderi de până la 28-29%.

 

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2025
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Reținerea zăpezii, sursă de apă și de protecție a culturilor

 

Râmele, plugul biologic al solului

 

Când și cum lucrăm pământul

Publicat în Opinii

În 2024, producătorul german de mașini agricole Horsch împlinește 40 de ani. Motiv pentru care partenerii de vânzări și clienți din întreaga lume au ajuns în Germania, la Sitzenhof, pentru a discuta deopotrivă despre trecut, prezent, dar mai ales despre viitor. Din aprilie până în iulie, acasă la Horsch au avut loc, ca parte a sărbătorilor aniversare, întâlniri cu grupuri de fermieri de pe tot mapamondul.

Horsch Maschinen GmbH a luat ființă în 1984. De atunci, compania a crescut și s-a extins în întreaga lume, în principal datorită dezvoltării constante și găsirii de noi și noi tehnologii pentru agricultură. Deși 1984 este oficial anul înființării companiei, la Sitzenhof s-a lucrat și s-au construit utilaje chiar cu câțiva ani înainte.

Încă de la început, la baza succesului s-a aflat relația creată între companie, parteneri și rețeaua de clienți formată. Punctul forte al acestui triunghi îl reprezintă comunicarea constantă și directă. Astfel, la evenimentele care au avut loc la Sitzenhof ca parte a celebrării companiei, partenerii de vânzări și clienții nu doar au învățat câte ceva despre istoria companiei, dar au aflat și planurile de dezvoltare.

 

Cuvântul de ordine, cooperare

 

Sub mottoul „40 de ani – am putut ajunge atât de departe doar împreună”, partenerii de vânzări au venit la Sitzenhof, locul unde a fost fondată compania. „Este o onoare și este o plăcere pentru noi să împărtășim acest moment cu voi. Împreună am sărbătorit multe povești de succes și am privit mereu cu optimism spre viitor”, a spus Cornelia Horsch în discursul său de bun-venit.

Accentul nu a fost pus pe ultimii 40 de ani, ci pe oportunitățile viitoare deschise de companie. Mai ales în ultimii ani, a devenit clar că sectorul comercial trebuie să se specializeze din ce în ce mai mult. Gama de produse a devenit tot mai mare, iar produsele individuale, din ce în ce mai complexe. În acest sens, Horsch dorește să-și sprijine partenerii de vânzări oferindu-le pregătire profesională atât în sectorul vânzărilor, cât și în cel tehnic. „Tot ce apare nou apare şi ca necesitate sau ca o dorinţă a clienţilor noştri. Ascultăm ceea ce ni se transmite şi încercăm ca împreună să găsim soluţii din ce în ce mai bune pentru a ajuta fermierul să producă hrană, să fie performant, în fapt, să rămână fermier”, a punctat Michael Horsch.

ta 256 mewi 2

Pe lângă faptul că participanții au putut să-și facă o idee despre tot ce înseamnă compania, evenimentul s-a concentrat și pe definirea factorilor comuni de succes și pe dezvoltarea lor viitoare. Totodată, au fost prezentate proiecte curente din sectorul digitalizării, confirmând astfel că Horsch este bine pregătită pentru subiectele viitorului. Cerințele mai multor generații diferite au fost, de asemenea, discutate în detaliu, pentru a le aborda în mod specific și, mai ales, pentru a ajunge în consecință la viitorii clienți.

 

Demonstrații practice acasă la Horsch

 

Ca parte a sărbătorilor aniversare, la Sitzenhof, din aprilie până în iulie au avut loc o mulțime de întâlniri cu grupuri de clienți, fermieri, din întreaga lume. Participanților nu numai că li s-a oferit o perspectivă asupra companiei și producției, dar au putut, de asemenea, să vadă și să discute despre testele efectuate în câmpul demonstrativ.

Tehnologia deja bine cunoscută și produsele noi, inovatoare, au fost prezentate la lucru în timpul demonstrațiilor practice. În plus, în discursuri au fost prezentate evoluțiile actuale și avantajele specifice ale soluțiilor digitale Horsch.

Grupul din România, alcătuit din fermieri și membri ai echipei Mewi, în total 35 de participanți, a fost parte a evenimentelor aniversare, la sfârșitul lunii mai. „De fiecare dată când am participat la evenimentele Horsch alături de fermieri-clienți sau la târgul de la Hanovra, sau doar la simple școlarizări, am fost impresionat de câte inovații a adus Horsch ingineriei agricole. Istoria de 40 de ani a companiei este plină de pietre de hotar”, spune Florin Vălușescu, manager regional Mewi, companie care distribuie exclusiv marca Horsch în țara noastră.

Obiectivul stabilit pentru viitor este cât se poate de clar. „Horsch își dorește să fie și mai aproape de clienții săi, să-i înțeleagă (și) mai bine și să dezvolte astfel noi soluții pentru agricultură”, conchide Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!

 

CITEȘTE ȘI: Premieră în România: Zilele Câmpului Horsch

 

Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct

 

Semănatul direct, o artă

Publicat în Tehnica agricola

În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

20240614 174548

 

Puțină istorie

 

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

silozuri si moara

 

Integrarea, un proces natural 

 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

liviu balanici

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

 

Accentul pe calitate

 

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

I3YE6FB

 

Făina se produce la comandă

 

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

IW2V2FD

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

alina luchian

 

O piață în continuă schimbare

 

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

ILVA8XC

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

viorel marin panifcom

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

grajduri

 

Zootehnie de top

 

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

ionut lupu panifcom

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

lucian chelariu

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

IXGPEDX

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

20240614 102129

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

20240614 103031

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

I9PB81N

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

I6L2VMS

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

  • Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

  • Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

  • Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

  • Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

  • Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

  • Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

 

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Eveniment

Acum, în prag de alegeri parlamentare și prezidențiale, fermierii le transmit politicienilor că vor vota în acord cu implicarea, participarea și votul politic dat pentru adoptarea Legii Arendei în forma propunerii legislative Pl-x nr. 435/2024 pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

Pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților se află Pl-x nr. 435/2024 propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil referitor la Arendă. Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis o scrisoare deschisă – „Parlamentari, salvați fermierii din România!” în care solicită adoptarea Legii Arendei, acest proiect legislativ fiind pentru fermierii din țara noastră, cel mai important proiect legislativ din 1989 până în prezent, pentru că asigură predictibilitate și posibilitatea de a continua activitatea agricolă, locurile de muncă și investițiile în mediul rural în aceste condiții incerte cauzate de seceta pedologică severă și arșița atmosferică, inflație, constrângeri legislative impuse de la nivel european, lipsă de condiții reciproce, în oglindă pentru produsele produse/importate în UE, crize etc.

În România, până în 2007, perioada minimă de arendare a fost de cinci ani. Este nevoie de predictibilitate, de minimum șapte ani, susțin fermierii, similar ca în majoritatea statelor din UE. Într-o perioadă de arendare cât mai lungă se poate conserva calitatea solului, se realizează rotație, se pot adapta tehnologiile către min/no/strip till, se pot asuma investiții în irigații, perdele de protecție, tehnologie, valoare adăugată, pot fi accesate credite, proiecte, pentru a putea menține numărul de fermieri, pentru a asigura continuitatea activității agricole și a nu încuraja specula și acapararea terenurilor de fondurile de investiție străine, explică semnatarii scrisorii deschise adresată parlamentarilor.

„În România, maximum 10% din suprafața arabilă se utilizează pe locația deținută în titlul de proprietate. Pentru că terenurile sunt foarte fragmentate și nu pot fi lucrate, din moment ce sunt multe parcele care au lățimi de 2-3 m, mai mici decât lățimea de lucru a utilajelor agricole existente, fermierii și proprietarii de terenuri au fost forțați să facă schimburi și înțelegeri verbale pentru a comansa terenurile și să poată fi lucrate într-un mod sustenabil. De aceea este foarte important să fie permise prin lege schimburile de terenuri între proprietari/arendași așa cum este prevăzut în Plx – 435/2024.

Este nevoie ca proiectul de lege Plx - 435/2024 să fie aprobat în Parlament în regim de urgență, până cel târziu pe 20 noiembrie 2024, promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial până pe 30 noiembrie 2024. După intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse prin Plx 435/2024, la începutul anului 2025, se poate și trebuie venit de noul Parlament cu un proiect de Lege Specială pentru Arendă, care să aibă anexată un contract cadru echilibrat cu aplicabilitate la nivel național. În acest sens, organizațiile Membre AAC fac apel la colaborare parlamentară și consens privind participarea și susținerea la vot a Legii Aredei pentru a fi asigurate cvorumul necesar și adoptarea legislației atât de necesare pentru agricultura românească. De asemenea, solicităm și o asumare publică și politică în acest sens cu privire la acest proiect legislativ de interes strategic național. Avem încrederea că, de această dată, parlamentarii membri ai tuturor partidelor, precum și parlamentarii neafiliați, vor da dovadă de responsabilitate și nu vor mai sabota în niciun fel un drept al celor care vor să lucreze legal pământul, în acord cu o legislație corectă, care să răspundă problematicii și realității din zilele noastre. Vă asigurăm că fermierii vor vota în acord cu implicarea, participarea și votul politic dat pentru adoptarea Legii Arendei în forma Pl-x nr. 435/2024 propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

ionel arion

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

interviu 256 ionel arion 44

 

Optimizarea costurilor

 

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

ionel.arion 2

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

 

Irigații și schimbarea planului de culturi național

 

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

interviu 256 ionel arion 22

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

 

Fără profit, reorientare

 

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

interviu 256 ionel arion 55

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

 

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

 

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

interviu 256 ionel arion 66

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

 

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

 

Încotro merge agricultura europeană?

 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu
Pagina 1 din 3

newsletter rf

Publicitate

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX SPARGO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista