În 2024, producătorul german de mașini agricole Horsch împlinește 40 de ani. Motiv pentru care partenerii de vânzări și clienți din întreaga lume au ajuns în Germania, la Sitzenhof, pentru a discuta deopotrivă despre trecut, prezent, dar mai ales despre viitor. Din aprilie până în iulie, acasă la Horsch au avut loc, ca parte a sărbătorilor aniversare, întâlniri cu grupuri de fermieri de pe tot mapamondul.

Horsch Maschinen GmbH a luat ființă în 1984. De atunci, compania a crescut și s-a extins în întreaga lume, în principal datorită dezvoltării constante și găsirii de noi și noi tehnologii pentru agricultură. Deși 1984 este oficial anul înființării companiei, la Sitzenhof s-a lucrat și s-au construit utilaje chiar cu câțiva ani înainte.

Încă de la început, la baza succesului s-a aflat relația creată între companie, parteneri și rețeaua de clienți formată. Punctul forte al acestui triunghi îl reprezintă comunicarea constantă și directă. Astfel, la evenimentele care au avut loc la Sitzenhof ca parte a celebrării companiei, partenerii de vânzări și clienții nu doar au învățat câte ceva despre istoria companiei, dar au aflat și planurile de dezvoltare.

Cuvântul de ordine, cooperare

Sub mottoul „40 de ani – am putut ajunge atât de departe doar împreună”, partenerii de vânzări au venit la Sitzenhof, locul unde a fost fondată compania. „Este o onoare și este o plăcere pentru noi să împărtășim acest moment cu voi. Împreună am sărbătorit multe povești de succes și am privit mereu cu optimism spre viitor”, a spus Cornelia Horsch în discursul său de bun-venit.

Accentul nu a fost pus pe ultimii 40 de ani, ci pe oportunitățile viitoare deschise de companie. Mai ales în ultimii ani, a devenit clar că sectorul comercial trebuie să se specializeze din ce în ce mai mult. Gama de produse a devenit tot mai mare, iar produsele individuale, din ce în ce mai complexe. În acest sens, Horsch dorește să-și sprijine partenerii de vânzări oferindu-le pregătire profesională atât în sectorul vânzărilor, cât și în cel tehnic. „Tot ce apare nou apare şi ca necesitate sau ca o dorinţă a clienţilor noştri. Ascultăm ceea ce ni se transmite şi încercăm ca împreună să găsim soluţii din ce în ce mai bune pentru a ajuta fermierul să producă hrană, să fie performant, în fapt, să rămână fermier”, a punctat Michael Horsch.

Pe lângă faptul că participanții au putut să-și facă o idee despre tot ce înseamnă compania, evenimentul s-a concentrat și pe definirea factorilor comuni de succes și pe dezvoltarea lor viitoare. Totodată, au fost prezentate proiecte curente din sectorul digitalizării, confirmând astfel că Horsch este bine pregătită pentru subiectele viitorului. Cerințele mai multor generații diferite au fost, de asemenea, discutate în detaliu, pentru a le aborda în mod specific și, mai ales, pentru a ajunge în consecință la viitorii clienți.

Demonstrații practice acasă la Horsch

Ca parte a sărbătorilor aniversare, la Sitzenhof, din aprilie până în iulie au avut loc o mulțime de întâlniri cu grupuri de clienți, fermieri, din întreaga lume. Participanților nu numai că li s-a oferit o perspectivă asupra companiei și producției, dar au putut, de asemenea, să vadă și să discute despre testele efectuate în câmpul demonstrativ.

Tehnologia deja bine cunoscută și produsele noi, inovatoare, au fost prezentate la lucru în timpul demonstrațiilor practice. În plus, în discursuri au fost prezentate evoluțiile actuale și avantajele specifice ale soluțiilor digitale Horsch.

Grupul din România, alcătuit din fermieri și membri ai echipei Mewi, în total 35 de participanți, a fost parte a evenimentelor aniversare, la sfârșitul lunii mai. „De fiecare dată când am participat la evenimentele Horsch alături de fermieri-clienți sau la târgul de la Hanovra, sau doar la simple școlarizări, am fost impresionat de câte inovații a adus Horsch ingineriei agricole. Istoria de 40 de ani a companiei este plină de pietre de hotar”, spune Florin Vălușescu, manager regional Mewi, companie care distribuie exclusiv marca Horsch în țara noastră.

Obiectivul stabilit pentru viitor este cât se poate de clar. „Horsch își dorește să fie și mai aproape de clienții săi, să-i înțeleagă (și) mai bine și să dezvolte astfel noi soluții pentru agricultură”, conchide Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România.

CITEȘTE ȘI: Premieră în România: Zilele Câmpului Horsch

Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct

Semănatul direct, o artă

În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Puțină istorie

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

Integrarea, un proces natural 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

Accentul pe calitate

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

Făina se produce la comandă

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

O piață în continuă schimbare

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

Zootehnie de top

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

• Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

• Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

• Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

• Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

• Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

• Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Acum, în prag de alegeri parlamentare și prezidențiale, fermierii le transmit politicienilor că vor vota în acord cu implicarea, participarea și votul politic dat pentru adoptarea Legii Arendei în forma propunerii legislative Pl-x nr. 435/2024 pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

Pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților se află Pl-x nr. 435/2024 propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil referitor la Arendă. Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis o scrisoare deschisă – „Parlamentari, salvați fermierii din România!” în care solicită adoptarea Legii Arendei, acest proiect legislativ fiind pentru fermierii din țara noastră, cel mai important proiect legislativ din 1989 până în prezent, pentru că asigură predictibilitate și posibilitatea de a continua activitatea agricolă, locurile de muncă și investițiile în mediul rural în aceste condiții incerte cauzate de seceta pedologică severă și arșița atmosferică, inflație, constrângeri legislative impuse de la nivel european, lipsă de condiții reciproce, în oglindă pentru produsele produse/importate în UE, crize etc.

În România, până în 2007, perioada minimă de arendare a fost de cinci ani. Este nevoie de predictibilitate, de minimum șapte ani, susțin fermierii, similar ca în majoritatea statelor din UE. Într-o perioadă de arendare cât mai lungă se poate conserva calitatea solului, se realizează rotație, se pot adapta tehnologiile către min/no/strip till, se pot asuma investiții în irigații, perdele de protecție, tehnologie, valoare adăugată, pot fi accesate credite, proiecte, pentru a putea menține numărul de fermieri, pentru a asigura continuitatea activității agricole și a nu încuraja specula și acapararea terenurilor de fondurile de investiție străine, explică semnatarii scrisorii deschise adresată parlamentarilor.

„În România, maximum 10% din suprafața arabilă se utilizează pe locația deținută în titlul de proprietate. Pentru că terenurile sunt foarte fragmentate și nu pot fi lucrate, din moment ce sunt multe parcele care au lățimi de 2-3 m, mai mici decât lățimea de lucru a utilajelor agricole existente, fermierii și proprietarii de terenuri au fost forțați să facă schimburi și înțelegeri verbale pentru a comansa terenurile și să poată fi lucrate într-un mod sustenabil. De aceea este foarte important să fie permise prin lege schimburile de terenuri între proprietari/arendași așa cum este prevăzut în Plx – 435/2024.

Este nevoie ca proiectul de lege Plx - 435/2024 să fie aprobat în Parlament în regim de urgență, până cel târziu pe 20 noiembrie 2024, promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial până pe 30 noiembrie 2024. După intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse prin Plx 435/2024, la începutul anului 2025, se poate și trebuie venit de noul Parlament cu un proiect de Lege Specială pentru Arendă, care să aibă anexată un contract cadru echilibrat cu aplicabilitate la nivel național. În acest sens, organizațiile Membre AAC fac apel la colaborare parlamentară și consens privind participarea și susținerea la vot a Legii Aredei pentru a fi asigurate cvorumul necesar și adoptarea legislației atât de necesare pentru agricultura românească. De asemenea, solicităm și o asumare publică și politică în acest sens cu privire la acest proiect legislativ de interes strategic național. Avem încrederea că, de această dată, parlamentarii membri ai tuturor partidelor, precum și parlamentarii neafiliați, vor da dovadă de responsabilitate și nu vor mai sabota în niciun fel un drept al celor care vor să lucreze legal pământul, în acord cu o legislație corectă, care să răspundă problematicii și realității din zilele noastre. Vă asigurăm că fermierii vor vota în acord cu implicarea, participarea și votul politic dat pentru adoptarea Legii Arendei în forma Pl-x nr. 435/2024 propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

Optimizarea costurilor

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

Irigații și schimbarea planului de culturi național

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

Fără profit, reorientare

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

Încotro merge agricultura europeană?

Helmintosporioza lenticulară a grâului este o boală periculoasă care apare în culturile de grâu în anii când condițiile climatice sunt propice infecțiilor. În rândurile de mai jos sunt informații despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli care poate produce pagube importante în producția de grâu.

Fungul Drechslera tritici – repentis a apărut în culturile de grâu din vestul României de prin anul 2002, dar din cauza tabloului simptomatic asemănător cu cel al fungului Septoria nodorum, a trecut neobservat (din cauza confuziei era raportat ca fiind Septoria nodorum). Identificarea corectă și prima raportare cu privire la acest patogen în Câmpia Banatului a fost făcută de către Cotuna & Popescu în anul 2007. În celelalte zone din țară patogenul era deja raportat.

Importanța economică și supraviețuirea patogenului

Helmintosporioza lenticulară este o boală gravă a grâului, capabilă să producă pagube cuprinse între 3% și 40% și chiar mai mult în anii extrem de favorabili. Infecțiile din timpul înfloritului sunt periculoase deoarece patogenul trece în sămânță. Cele mai mari pagube în producție se înregistrează atunci când infecțiile au loc în fazele de burduf și de înflorit [Shabeer & Bockus, 1988].

O sursă de inocul importantă este miceliul din seminţele infectate. Miceliul se dezvoltă în condiţii de temperatură cuprinse între 5 – 35⁰C (la fel ca şi conidiile). Boabele sunt infectate sau predispuse la infecţie mai ales atunci când frunza stindard este afectată de boală şi când umiditatea este mare în perioada înspicatului. De altfel, ele pot fi infectate oricând de-a lungul perioadei de vegetaţie, însă predispoziţia maximă de îmbolnăvire este în timpul înspicatului. La suprafaţa cariopselor infectate apare simptomul de „red smudge” sau pată roşie – McMullen & Adhikari, 2009.

Fungul trăiește în mod saprofit pe resturile vegetale ale plantei gazdă, care constituie sursa principală de inocul primar. Pe paiele care rămân pe sol peste anotimpul de iarnă se formează pseudoteciile (forma telomorfă sau sexuată) cu asce şi ascospori.

Recunoașterea simptomelor

Simptomele macroscopice ale bolii apar de obicei în patru etape:

• Stadiul de pată, când pe locul de infecţie iniţial după două zile apare o coloraţie închisă la culoare;

• Pată înconjurată de cloroză, care apare la 4 – 6 zile după infecţie;

• Necroza apare la 6 – 8 zile de la infecţie, iar clorozele se transformă în necroze şi în paralel începe sporularea;

• Colapsarea frunzelor, acestea fiind afectate în întregime, iar sporularea este maximă.

Simptomele macroscopice sau externe apar prima dată pe frunzele bazale, sub forma unor puncte sau pete mici, circulare, de culoare maro deschis. Aceste pete sunt rezultatul infecţiilor primare, care au loc de regulă în lunile aprilie – mai. Cel mai mare pericol de infecţie este la grâul care s-a cultivat după grâu, datorită resturilor vegetale care rămân la suprafaţa solului. Frunzele bătrâne sunt primele infectate sau predispuse la infecţie.

Pe măsură ce patogenul evoluează, petele capătă formă ovală sau lenticulară, au culoare maro deschis şi sunt înconjurate de un halou gălbui (rezultatul infecţiilor secundare) – Schilder & Bergstrom, 1993; Cotuna & Popescu, 2008. În condiții favorabile de climă (nopţi umede şi calde), petele cresc în dimensiuni, se unesc iar pe frunze apar pete mari, cu aspect neregulat, la care se mai observă punctul iniţial de infecţie (aspect de necroză). Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf. În faze avansate de infecţie, haloul sau zona clorotică din jurul petelor nu se mai observă (Wolf, 1991).

Pentru evitarea punerii unui diagnostic greșit (risc de confuzie cu Septoria nodorum), petele trebuie atent analizate pentru a vedea dacă pe ele apar suporţii negri ai sporilor. La mostrele colectate din câmp, conidiile nu se observă imediat, de aceea este necesară incubarea pe hîrtie umedă [Maraite et al., 1998; Cotuna, 2007].

A nu se confunda cu Septoria nodorum

Realizarea infecțiilor

Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte epidemiologia acestei boli arată că, efectele cumulate ale temperaturilor ridicate, umidităţii relative mari şi a duratei de umectare a frunzelor mai mare de 12 ore (precipitaţii, rouă) conduc la apariţia şi dezvoltarea patogenului Drechslera tritici – repentis (Duveiller, 2004). Dezvoltarea patogenului este optimă la temperaturi cuprinse între 20 – 28⁰C. Boala este asociată de regulă cu câmpurile pe care o cantitate mare de paie rămâne la suprafaţa solului (Bockus & Claassen, 1992).

Primele infecții sau infecțiile primare sunt realizate de ascosporii din pseudotecii care devin maturi primăvara. În condiții de umiditate, pe timp de noapte aceștia sunt eliberaţi din pseudotecii. Emisia de ascospori este maximă în lunile martie – aprilie şi are loc în condiţii de umiditate (şi roua este suficientă). Ascosporii sunt eliberaţi din asce la distanţe mici, de câţiva centimetri, spre deosebire de conidii care pot fi propagate pe distanţe mai mari cu ajutorul vântului (Rees & Platz, 1992; Murray et al., 2009).

Conidiile produc infecţiile secundare care afectează frunzele din etajele superioare (astfel apar şi pagubele în recoltă). Conidioforii se formează pe timp ploios, iar conidiile în timpul nopţilor calde şi umede la suprafaţa necrozelor de pe frunze şi sunt diseminate de vânt către plantele sau frunzele sănătoase. Dispersarea conidiilor are loc în timpul după – amiezei. Conidiogeneza, după cum am arătat mai sus, are loc în timpul nopţii, când umiditatea este mai ridicată şi alte suprafeţe purtătoare de conidii sunt uscate (Morrall & Howard, 1975; Platt & Morrall, 1980a, 1980b; Francl & Jordahl, 1992; Francl, 1997).

Sporii anamorfi pot fi dispersați pe kilometri întregi şi chiar zeci de kilometri (diseminare anemochoră), în zilele calde şi secetoase la temperaturi de 21 – 230C (optim). Ei germinează şi infectează grâul în condiţii variate de temperatură (5 – 350C), când frunzele sunt umede o perioadă de timp specifică, de aici rezidă și agresivitatea fungului.

În centrul petelor, punctul de infecție rămâne vizibil și după uscarea frunzelor

Managementul integrat al „helmintosporiozei lenticulare a grâului”

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această boală.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Temperaturile ridicate;

• Umiditatea relativă mare [Bockus & Claassen, 1992; Duveiller, 2004].

Măsuri profilactice

În general, helmintosporioza grâului este gravă în sistemele de cultivare în care lucrările solului sunt minimale sau nu se fac deloc (no tillage, minimum tillage) şi resturile vegetale rămân la suprafaţa solului. În sistemele convenţionale, boala este mai redusă din cauza îngropării resturilor vegetale. Se poate spune că factorii care influenţează intensitatea atacului sunt: lucrările minimale ale solului, irigarea, semănatul în afara epocii optime, fertilitatea scăzută a solului, monocultura (Sharma & Duveiller, 2003).

Prevenția constă în respectarea următoarelor măsuri agrofitotehnice:

• Îngroparea resturilor vegetale sau îndepărtarea acestora pentru reducerea sursei de inocul (Diehl et al., 1982);

• Utilizarea la semănat a soiurilor rezistente la boală este esențială;

• Seminţele să fie libere de patogen;

• Tratarea seminţelor înainte de semănat;

• Respectarea asolamentului (asolament cu alte culturi care nu sunt gazde pentru patogen);

• Rotaţia culturilor de cel puţin 3 – 4 ani;

• Evitarea monoculturii;

• Evitarea irigatului în perioada împăierii – înspicării (Docea & Severin, 1990);

• Respectarea epocii optime de semănat.

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în combaterea helmintosporiozei lenticulare.

Combaterea chimică este dificilă atunci când infecţia s-a realizat deja, deoarece evoluţia acestei boli cu greu mai poate fi oprită de fungicide.

Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor. În Aplicația Pesticide 2.24.8.2 (2024) este doar un singur fungicid omologat la triticale, dar nu și la grâu, pe bază de difenoconazol + fludioxonil. Cu siguranță, fungicidele omologate pentru alți patogeni din sămânță controlează și patogenul Pyrenophora tritici repentis. În trecut erau mai multe produse de protecția plantelor omologate. Se pare că au fost scoase, deși apar omologate la alte helmintosporioze (ale orzului, de exemplu).

Fungul Drechslera tritici – repentis este greu combătut cu fungicide după ce frunzele sunt infectate. Este indicată aplicarea fungicidelor la apariţia primelor sporulări (stadiul EC 32 – 37). Deoarece sporularea are loc la suprafaţa necrozelor, analizele pentru stabilirea diagnosticului se vor face la frunzele bazale care de obicei sunt şi cele mai afectate (Kremer & Hoffman, 1993; Habermeyer & Gerhard, 1997).

Se recomandă ca tratamentele chimice să se efectueze în urma controlului fitosanitar al culturilor de grâu. Dacă se constată că sunt simptome, trebuie intervenit rapid pentru stoparea infecției, deoarece patogenul este destul de greu de ținut sub control din momentul în care infecția s-a realizat. În anii deosebit de favorabili, ciuperca și-a făcut apariția în culturi chiar din a treia decadă a lunii martie (în Banat).

Fungicidele ce pot fi utilizate în combatere sunt: Protioconazol + tebuconazol; Fenpropidin; Tebuconazol; Protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Azoxistrobin; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Benzovindiflupir; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Proquinazid + protioconazol; Bixafen + protioconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Tetraconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Piraclostrobin;

Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol [APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024].

În prezent, se recomandă utilizarea cu prudenţă a pesticidelor, aplicarea tratamentelor la momentul optim sau când se întrunește pragul economic de dăunare, respectarea dozelor recomandate de producători. Procedând așa, numărul de tratamente se va reduce simțitor, la fel și costurile.

Wolf & Hoffman (1994), în urma cercetărilor efectuate în Bavaria au stabilit două praguri pentru aplicarea unui tratament:

• Când conidiile sunt găsite pe 5% din frunze;

• Când simptomele apar la peste 5% din frunzele din etajul superior al plantelor.

Măsuri biologice

Tratarea semințelor cu agentul biologic Bacillus subtillis a dat rezultate foarte bune în controlul acestui patogen. Fungii Limonomyces roseipellis și Laetisaria arvalis (basidiomicotine) aplicați pe paiele de grâu în prezența umidității au redus sursa de inocul în procente ridicate. În urma aplicării s-a constatat că fungul Limonomyces roseipellis a redus inoculul cu 50 până la 80 și chiar 99% în anumite situații [Pfender et al., 1993].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Compania Mewi, cea care reprezintă marca Valtra în țara noastră, a organizat demonstrații cu tractorul Valtra S, în cadrul turneului SmartTour 2024. Finlandezii au trimis în Europa două tractoare Valtra S 416, care să facă dovada leadershipului, prin orice loc vor trece. Plecat din Dobrogea, ținutul unde au avut loc primele demonstrații, tractorul Valtra S 416 s-a deplasat de la est spre vest, în fiecare dintre filialele Mewi fiind programate teste în ferme din fiecare județ. În paralel, cu un al doilea tractor au avut loc demonstrații și în ferme din Moldova, organizate de partenerul Mewi, Agritehnica.

Cei de la Valtra dau nume de alint tractoarelor lor. De pildă, seria A este „micuțul gigant”, seria Q este „o fiară dezlănțuită”, seria N este un „cal de povară” ș.a.m.d. Și seria S a primit, cu mândrie, titulatura „The Boss”, adică „Șeful”. Având puteri cuprinse între 280 CP și 420 CP, Seria S este cel mai mare și mai puternic tractor Valtra, promițând cuplu ridicat la turații mici. Motorul AGCO Power de 8,4 l și transmisia CVT asigură reducerea cu 5% a turațiilor și o scădere cu până la 10% a consumului de combustibil, prin comparație cu anteriorul S.

„Clienții așteptau noul model Valtra S, știau că va apărea, pentru că fusese lansat la Agritehchnica 2023”, spune Nader Ahmed, service brand manager Valtra în cadrul companiei Mewi.

Așa cum se așteptau fermierii și antreprenorii din domeniul agricol, la cea mai recentă Serie S, Valtra pune un accent deosebit pe confort, vizibilitate și tehnologie inteligentă. Există mai multe caracteristici noi și îmbunătățiri ce fac diferența la această a șasea generație a seriei S, cum ar fi: un design nou, acces îmbunătățit, o nouă cabină spațioasă, un număr mai mare de faruri (toate, cu leduri) și un grad ridicat de adaptabilitate pentru toate sarcinile. „Sistemul de conducere în ambele direcții de mers, TwinTrac, montat din fabrică, precum și interfața cu utilizatorul SmartTouch au fost întotdeauna caracteristici populare printre utilizatorii tractoarelor din seria S. La noul S se regăsește o serie de upgrade-uri, inclusiv o gamă de opțiuni pentru suspensia punte față și cabină, de acum acestea putând fi echipate și cu cabină Skyview (opțional) și pot fi personalizate prin Valtra Unlimited”, punctează George Tănase, brand manager Valtra la Mewi.

Un Boss demn de tot respectul

La demonstrațiile din țara noastră, desfășurate în luna iulie, în timp ce țara lua foc, tractorul finlandez și-a păstrat cumpătul și a demonstrat că poate lucra în orice condiții, căci a fost o secetă cumplită, pe oriunde a trecut, timp de trei săptămâni.

George Tănase a participat la mai multe dintre aceste demonstrații: „Am fi vrut să fie prezentă mai multă lume, însă campania de recoltat în plină desfășurare a făcut ca numărul participanților să nu fie unul mare. Însă pot spune că poate a fost mai bine așa, pentru că au fost prezenți cei cu adevărat interesați. De la toți participanții s-au auzit doar voci care au lăudat tractorul, considerând că acesta se prezintă extraordinar de bine, are capacitatea de tracțiune conform așteptărilor. Sună bine, merge frumos, adică nu se aude motorul chinuit, turat. În plus, arată foarte bine”.

Motivul pentru care noul Valtra S este un jucător important pe piața tractoarelor ni-l explică brand managerul Valtra la Mewi, George Tănase: „De fapt, sunt două motive: cutia de transmisie a Fendt-ului, de la seria 900, adică celebra transmisie din industrie, la care se adaugă un motor AGCO Power, ceea ce îl plasează în vârf bine de tot, în top 3 tractoare din clasa sa de putere. De altfel, la una dintre demonstrații, clientul a adus, pentru comparație, un Fendt 942 Vario, ambele tractând un Horsch Tiger 4MT. La momentul comparațiilor, toate caracteristicile au fost similare (consum, tracțiune, cuplu motor etc)”.

Noul tractor Valtra S a fost condus de Octavian Vrăbiuță, coordonatorul service-ului de la filiala Stoenești a companiei Mewi, care a reușit să creeze „cele mai bune condiții de demo” în fiecare parcelă. Utilajele atașate au fost Horsch, Tiger MT de 4 metri și Joker RT de 6 și 8 metri.

Nader Ahmed, service brand manager Valtra, cel care se ocupă de acest brand încă din prima zi în care a intrat în portofoliul Mewi (adică de aproape 15 ani), la una dintre demonstrații a condus tractorul Valtra S. „Un Boss care impune respect! La cei 420 CP am lucrat cu un scarificator de 4 metri, la o adâncime de 40 cm și o viteză de 9 km/h la 1.900 rpm. Tractorul mergea constant, după combină, unde pământul era uscat. Un tractor robust, închegat, produs 100% în Finlanda. N-am să reiau caracteristicile tehnice ale acestuia, voi spune doar că pe mine m-a impresionat dotarea modelului Unlimited venit în demo, care avea cam tot ce ți-ai putea imagina: oglinzi telescopice reglabile, scaun ventilat (sau încălzit, dar cine voia așa ceva?!), inclusiv suc în frigider și multe altele”, povestește entuziasmat Nader Ahmed.

Tractorul perfect încă nu s-a realizat

Faptul că tractoarele Valtra din seria S de până acum, adică cele din generațiile trecute, aveau probleme, este una dintre multele știri false care circulă în folclorul colectiv. „A existat, la un moment dat, un lot care a avut o mică problemă la suspensia cabinei, dar asta era acum 5-6 ani. Oricum, problema s-a remediat atunci, iar orice fermier posesor de serie S este mulțumit de tracțiunea acestor tractoare și, în general, de costul deținerii unui astfel de tractor. Sistemul de suspensie al cabinei s-a îmbunătățit, probleme au apărut foarte rar, și acelea au fost minore. În România sunt peste 300 de Valtra S, din seriile anterioare. Cine deține aceste tractoare este mulțumit de ele, sunt tractoare cu o bună tracțiune. Tractorul perfect încă nu s-a realizat. Altfel, noi n-am mai fi avut de lucru. Desigur că se mai defectează. În ceea ce privește service-ul pentru Valtra, este de reținut că, în garanție, se înlocuiește întregul ansamblu, nu doar piesa. Spre exemplu, dacă sunt probleme la diferențialul față cu un pinion sau o bucșă, se înlocuiește întregul ansamblu, iar toate înlocuirile se fac pe cheltuiala producătorului”, precizează Nader Ahmed, service brand manager Valtra în cadrul Mewi.

Haideți să vedem, sub formă de „Știați că…?”, care sunt doar cinci dintre caracteristicile generale ale mărcii finlandeze Valtra.

Așadar, știați că…

1. Tractoarele Valtra se află în topul mondial al tractoarelor, iar alături de Fendt și de Massey Ferguson fac parte din grupul AGCO? Este un tractor nu tocmai ieftin, care arată și se poartă scump.

2. Este rudă apropiată cu Volvo? Dacă Fendt e Mercedesul tractoarelor, Valtra este Volvo-ul tractoarelor. Că tot se fac comparații cu industria auto. Așadar, nu este un tractor din gama de mijloc, ci unul din liga superioară.

3. Este un tractor creat în Finlanda, iar țările nordice sunt locul unde s-a născut designul? Numeroasele premii ce i-au fost atribuite doar de-a lungul ultimilor zece ani vin să confirme că, într-o bună tradiție scandinavă, la acest tractor „forma urmează funcția”. Dacă un produs are însemnul iF Design Award sau reddot winner (sau altele mai puțin cunoscute în domeniul agricol, însă mult apreciate în lumea designului) este clar că avem de-a face cu o piesă de excepție.

4. Sunt considerate cele mai fiabile tractoare de pe piață? Foarte rar apare câte unul în service. Și totuși, de ce se defectează? Pentru că „tractorul perfect încă nu s-a realizat. Altfel, noi n-am mai fi avut de lucru”, după cum spune brand managerul Valtra din cadrul Mewi, Nader Ahmed.

5. Valtra sunt tractoare cu un foarte bun consum de combustibil?

CITEȘTE ȘI: Tânărul inginer agronom, Antoniu Avrămuț, pregătit pentru controlul total al afacerii familiei

Fendt 728 Vario, tractorul care stabilește un nou standard în eficiența consumului de combustibil

Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct

Pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile, fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – utilaje, mașini agricole, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier.

Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

„În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii de tip low, strip sau no tillage, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicare unor lucrări minime ale solului, în benzi sau chiar însămânțarea directă, fără lucrarea prealabilă a solului. Totodată, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prășitoarelor etc”, menționează AFIR.

De asemenea, pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, AFIR amintește că în Baza de date cu prețuri de referință se găsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste o sută de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete).

Baza de date este actualizată constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului.

Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR înlesnește și simplifică accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural. „Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc, în mod direct fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției”, precizează AFIR.

CITEȘTE ȘI: „Fermierul robot” aduce tehnologia de ultimă oră în pomicultură

AgroNova, o fermă condusă responsabil

Ovidiu Furdui, primarul care n-a ratat niciun proiect

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Se apreciază că pe glob există aproximativ 1.800 de specii de râme. În Europa sunt 400 de specii, iar în țara noastră se întâlnesc șapte genuri cu 47 de specii de râme. În solurile din România, cea mai răspândită râmă este Lumbricus terrestris.

Părțile componente ale unei râme sunt: gura, faringele, esofagul, gușa, stomacul, intestinele, inima, ganglionii și aparatul de reproducere, masculin și feminin.

De regulă, în sol se pot găsi de la 80-100 râme/m² până la 400 râme/m², cu o biomasă de 200 g/m². În acest caz, solul nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate un adevărat „plug biologic”.

Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate solului pentru a favoriza acumularea și conservarea necesarului de apă în sol.

Râmele pot trece prin corpul lor între 40-50 t/ha/an până la 300-400 t/ha/an sol amestecat cu materie organică, cu care se hrănesc.

În intestinele râmelor, în excrețiile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiul acestora, are loc o activitate microbiologică intensă de descompunere a resturilor vegetale de către microorganism, cu formarea de humus și substanțe nutritive pentru plante. În asemenea condiții, cantitatea de bacterii fixatoare de azot este de o sută de ori mai mare.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar în perioada de vară și iarnă se retrag în adâncime, fiind foarte sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Pentru o bună activitate, râmele trebuie să găsească în sol suficientă materie organică, temperatură și umiditate. Ele pot acționa și asupra materialelor mai greu digerabile, precum celuloză, lignină, amidonul, care sunt degradate și transformate în humus.

Într-o zi, râmele pot transforma în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri la dezmiriștit și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ de intestinele lor prin mișcări peristaltice și apoi eliminate sub formă de agregate glomerulare.

Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase se combină cu substanțele humice și formează complexul coloidal argilo-humic, cu rol important în structurarea solului. În acest fel, solul cu râme are structura glomerulară, are porozitate, permeabilitate și drenaj optime și are activitate microbiologică intensă, eliminând zilnic 75 kg CO₂/ha. În acest sol, regimul aerohidric, termic și de nutriție este foarte favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, cu potențial de recolte bogate, de bună calitate.

Se apreciază că, în câteva decenii, întregul strat arabil de sol trece prin corpul râmelor. Marele naturalist Ch. Darvin (1809-1882), care a studiat amănunțit activitatea râmelor, afirmă: „Tot pământul fertil existent în lume a traversat și va traversa intestinul râmelor”. Într-un profil al solului, se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din activitatea organismelor din sol și care sunt reprezentate de coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor; precum și de certocine – canale realizate de râme sau alte animale mici din sol.

În ultimul timp, s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor materiale fertilizante ca Biohumussol – îngrășământ natural folosit la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice.

Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foctida, Vermicom fiind un produs obținut cu râme din Olanda.

Prin urmare, datoria cultivatorilor este să asigure condițiile necesare, pentru că râmele știu ce au de făcut.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Se apreciază că pe pământ există mai multe specii de ciuperci decât de plante. Ele cântăresc mai mult decât toate animalele la un loc. Spre exemplu, o linguriță de humus conține 500 m filamente de ciuperci care aprovizionează plantele cu elemente nutritive, care împiedică procesul de eroziune a solului și care ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători. Ele au capacitatea de a fixa mari cantități de CO₂ în pământ. Totodată, ciupercile contribuie la formarea agregatelor structurale stabile prin miceliul lor ramificat care are acțiune mecanică asupra particulelor elementare de sol pe care le grupează în agregate.

Hifele ciupercilor formează un manșon în jurul rădăcinilor. Ele pătrund în structura rădăcinilor și se hrănesc cu produsele realizate de plante în fenomenul de fotosinteză. La rândul lor, ciupercile aprovizionează plantele cu apă și săruri minerale într-un proces de simbioză numit micoriză de care beneficiază circa 80% din speciile de plante de pe Terra.

Micoriza poate fi:

• ectotrofă, când hifele ciupercii învăluie rădăcinile plantelor ca o teacă;

• endotrofă, când hifele pătrund în intervalul celulelor plantelor;

• ectoendotrofă, când hifele de la suprafață pătrunde și în interiorul celulelor rădăcinilor.

Hifele ciupercilor îndeplinesc și rolul perișorilor absorbanți ai rădăcinilor. Se întâlnesc și cazuri, la micoriza endotrofă, când celulele plantelor-gazdă omoară hifele ciupercii, le digeră și folosesc în hrănirea lor substanțele organice ale ciupercii. Pentru a fi folosite la plantele agricole, în comerț se găsesc următoarele endomicorize: Rhizophagus și Funeliformis. Ele se găsesc sub formă de pulbere care, la semănat, se amestecă cu sămânța folosind 1-2 kg/ha pulbere.

Din literatura de specialitate rezultă că asemenea produse realizează Kwizda Agro România. Cea mai folosită este ciuperca Trichoderma asperellum, care este ectoendotrofă.

Ciupercile produc humus, una dintre sursele importante de asigurare a plantelor cu nutrienți. Ele asigură descompunerea resturilor organice îmbogățind solul în substanțe nutritive. Totodată, contribuie la însănătoșirea solului prin descompunerea pesticidelor.

Ciupercile solubilizează și fac accesibile absorbției de către plante a N, P, Ca, Cu, Mo, Mg, Zn, Fe.

Filamentele fungice formează o rețea care reține apa în sol asigurând creșterea toleranței plantelor la secetă. Partea exterioară a filamentelor ciupercilor este cleioasă, la care aderă particulele elementare de sol, evitând astfel fenomenul de eroziune.

Substanțele nutritive în sol se găsesc sub patru forme:

• forme fixate în mineralele primare, inaccesibile plantelor;

• forme potențial accesibile, fixate în forme neschimbabile, greu accesibile;

• forme schimbabile reținute la suprafața complexului absorbativ al solului și devin ușor accesibile;

• forme solubile existente în soluția solului, preluate ușor de plantă.

Ciupercile au rolul de a interveni la formele greu accesibile pentru a le pune la dispoziția plantelor.

Ciuperca Trichoderma protejează plantele de cultură de anumiți fungi periculoși, ca: Pythium aphanidumatum, Fusarium oxysporum și nematozi. Ea prezintă un antagonism puternic pentru alte ciuperci pe care le parazitează și emite enzime care distrug peretele celular al altor fungi, din care consumă nutrienți. Totodată, sintetizează substanțe antifungice și antibacteriene care combat patogenii din sol. Ciuperca stimulează creșterea rapidă a plantelor prin producerea de fitohormoni ca auxina, citochimina, giberelina, acid abscisic. Prin rețeaua de hife menține dăunătorii la distanță, în special nematozi, pentru care hifele sunt o capcană, ciuperca hrănindu-se ulterior cu substanțe din corpul acestora.

Un alt produs, Pannon Starter Perfect, folosit la inocularea semințelor, are și proprietatea de a solubiliza fosforul din sol, fiind și un bun stimulator pentru porumb și floarea-soarelui.

Prin urmare, hifele ciupercilor asigură:

• Aprovizionarea plantelor cu apă și elemente nutritive, produc humus;

• Ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători;

• Produc acizi care descompun substanțele greu solubile din sol;

• Protejează plantele de fungi periculoși;

• Fixează în pământ cantități importante de CO₂;

• Contribuie la formarea agregatelor structurale;

• Asigură însănătoșirea solului prin degradarea pesticidelor;

• Se opun fenomenului de eroziune;

• Stimulează creșterea plantelor cu fitohormoni, reduc necesarul de îngrășăminte, asigură creșterea recoltelor și reducerea cheltuielilor.

Pentru o cât mai bună activitate a ciupercilor, este necesar:

• să se intervină cât mai puțin asupra solului, practicând sistemul no-till;

• să se aplice cât mai puține chimicale ca îngrășământ și pesticide;

• să se fertilizeze cu gunoi de grajd, compost și fertilizarea foliară.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Alte articole scrise de prof. dr. ing. Vasile Popescu și publicate în Revista Fermierului:

Strategia de luptă cu buruienile

Când și cum lucrăm pământul 

CO2, baza existenței vieții pe Terra

Evenimentele meteorologice extreme, seceta, precipitațiile abundente, combaterea buruienilor, constrângerile economice îi determină pe fermieri să caute noi tehnologii de prelucrare a terenului și de cultivare. Semănătoarea Avatar SD de la Horsch poate fi o soluție la problemele momentului. Utilajul Horsch Avatar este unul adaptabil, putând fi utilizat pentru semănat direct sau convenţional.

În articolul de față sunt informații despre provocările și limitele semănatului direct, dar și despre tehnologia oferită de producătorul german Horsch, reprezentat în țara noastră de compania Mewi.

Despre semănătoarea Avatar, fermierii spun că, utilizată cu brăzdar mare SingleDisc, se deplasează doar puțin pe sol în timp ce seamănă, astfel făcând posibilă reducerea ulterioară a apariției buruienilor, ceea ce constituie un mare avantaj. Totodată, prin prelucrarea ușoară a solului se poate intra mai devreme în câmp după ploaie, iar întreaga viață din sol este mult mai activă.

Însămânțarea directă depinde de diverși factori și condiții

În funcție de regiune și de condițiile din zona respectivă, prin semănatul direct se realizează economii. Așadar, pe scurt, însămânțarea directă are următoarele avantaje: păstrarea apei în sol; eliminarea unor buruieni; prevenirea eroziunii solului; scăderea numărului de treceri (creșterea traficabilității); economii de timp și carburant; economii de bani.

Este important de menționat că motivația pentru semănatul direct diferă și depinde de diverși factori și condiții. Adesea, când auzim „însămânțare directă” ne gândim la regiuni uscate. De ce? Pentru că acolo, accentul se pune pe economisirea apei, care se traduce prin deplasarea a cât mai puțin pământ posibil atunci când se seamănă, respectiv deschiderea solului doar cât este necesar, pentru a preveni pierderea chiar și a unei cantități mici de apă prin solul deschis.

Însă semănatul direct joacă, de asemenea, un rol esențial în regiunile cu precipitații abundente, unde însămânțarea directă este utilizată pentru a obține un anumit grad de acoperire a solului pentru a preveni eroziunea și pentru a scădea numărul de treceri pe structura solului cultivat.

Totodată, în regiunile cu condiții umede de semănat este vorba și de prelucrarea solului, astfel încât să nu se formeze bulgări de pământ. Aceștia ar trebui zdrobiți în mai multe treceri pentru a crea un pat de însămânțare adecvat. Adesea trebuie utilizate combinații de grape rotative, ceea ce implică un consum crescut de combustibil și necesită mult mai mult timp, reducându-se astfel, în mod semnificativ, fereastra de semănat.

Prin urmare, există câteva motive întemeiate pentru a practica sistemul de semănat direct, dar chiar și așa, însămânțarea directă are limitele sale. Pentru Michael Horsch, proprietarul renumitului producător german de utilaje agricole, lucrurile sunt cât se poate de clare cu privire la însămânțarea directă: „Cei care practică însămânțarea directă „ca religie” renunță la profit și, în cel mai rău caz, își pot ruina fermele. Noi, cei de la Horsch, ne ocupăm de însămânțare directă de 40 de ani. Cu toate suișurile și coborâșurile. Există destul de multe lucruri de luat în considerare. Semănatul direct nu este o chestiune de tehnologie. Importante sunt structura bună a solului, rotația echilibrată, buna acoperire a solului și durata semănatului. Trebuie să acționăm pornind de la ipoteza că extremele meteorologice vor fi din ce în ce mai multe și că vom avea ani mai călduroși și secetoși. Nu cred că vom vedea doar un semănat direct pur, adică fără niciun fel de prelucrare a solului, în condițiile noastre de climă. După părerea mea, fermele va trebui să își pregătească solurile pentru a putea însămânța direct în anii secetoși, dacă este necesar. Aceasta înseamnă: întotdeauna paie perfect distribuite, tulpinile de cereale din miriști cât mai scurte, evitarea, respectiv reducerea considerabilă a compactării/a urmelor în timpul recoltării (de exemplu, utilizând CTF)”.

Brăzdarul simplu disc, unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață

Semănătorile Horsch cu discuri sunt bine cunoscute deja de câteva decenii. Însă, înainte de 2015, acestea erau prevăzute doar cu brăzdare duble. Apoi gama de produse a fost completată prin adăugarea liniei Avatar și astfel a fost lansat brăzdarul simplu disc, „SingleDisc”.

Brăzdarul SingleDisc cu care sunt echipate semănătorile directe este unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață, deoarece este un brăzdar foarte masiv, echipat cu o rolă de control a adâncimii direct lângă brăzdar. Rola de control a adâncimii este atașată la fiecare brăzdar SingleDisc. Fiecare bob este plasat la aceeași adâncime și astfel asigură baza pentru o răsărire uniformă. Mai mult, o adâncime uniformă de semănat are un efect pozitiv asupra tuturor celorlalte măsuri de îngrijire a culturii.

Un alt detaliu de luat în seamă al brăzdarului simplu disc este patina prinsă direct de brăzdar, cu rolul de a asigura o deschidere perfectă a brazdei și de a îndepărta reziduurile de plante și pietre din brazda de semințe. Patina asigură consolidarea brazdei de semințe în formă de V și astfel un contact optim al boabelor, la care se adaugă deschiderea capilarităților.

Rola de prindere este montată direct în spatele patinei, presează boabele în fanta pentru semințe și permite o poziționare perfectă în brazdă. Fixarea boabelor este urmată de roata de închidere suspendată, care asigură o acoperire perfectă a seminței, această operație fiind esențială pentru o germinare optimă.

Principiul de lucru al brăzdarului SingleDisc provine de la sistemul de semănat în rânduri al utilajului Horsch Maestro, care a fost, de asemenea, prevăzut la semănătoarea Solus, care plasează bob cu bob la cereale.