Dacă ar fi să ne luăm după opiniile exprimate în cadrul celei de-a şasea ediţii a Forumului Eurosfat de către Mihail Dumitru, directorul general-adjunct al DG AGRI din cadrul Comisiei Europene (CE), dar și de către Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), definitivarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) nu este o condiționalitate la plata subvențiilor după 2020.

Dumitru a dat exemplul unor țări care nu au deloc cadastrul definitivat, însă au un LPIS (sistem de identificare a parcelelor) funcțional, dar și al unor țări membre ale Uniunii Europene (UE) care au și LPIS, și un cadastru național definitivat, acestea din urmă fiind cei mai eficienți în viziunea sa.

„Nu este de competența Comisiei Europene dacă Programul Național de Cadastru din România va continua sau nu. Sistemul de cadastru este foarte important pentru dezvoltarea economică a unui stat pentru că este un sistem bun pentru gestiunea resurselor. Noi avem în cadrul Politicii Agricole Comune un sistem de identificare a parcelelor. Este dovedit că acolo unde există un cadastru, sistemul de identificare a parcelelor este mult mai exact și duce la mult mai puține erori în gestiune. În UE, există state care au cadastru foarte bine pus la punct și au și un sistem de identificare a parcelelor care se bazează pe acesta; probabil că sunt cei mai eficienți în gestionarea PAC. Sunt și țări membre care nu au deloc cadastru și tot au un sistem de identificare a parcelelor, sistem de gestiune obligatoriu prin reglementarea PAC. În România există anumite particularități legate și de procesul de restituire a terenurilor, cum s-au făcut și de exactitatea informațiilor geografice și cadastrale. De aici am avut foarte multe probleme legate de nivelul erorilor în gestiunea PAC, a plăților pe hectar. Dacă omul a declarat mai mult, atunci, au apărut erori care fie au fost sancționate sau corectate ș.a.m.d. Eu cred că este foarte important dacă Guvernul României decide să continue programul de cadastru, dar nu este o condiționalitate”, a declarat Dumitru în cadrul conferinței Eurosfat de vineri, 9 iunie 2018.

La rândul său, secretarul de stat MADR a întărit afirmațiile lui Dumitru și a plusat pe faptul că țara noastră ar trebui să aibă un LPIS foarte eficient.

„Este o întrebare des vehiculată, dacă vom mai avea subvenții dacă nu se termină cadastrarea – fals! Aceasta este o chestiune povestită. Realitatea este următoarea – trebuie să avem un sistem de control foarte eficient și ne străduim să-l avem la un nivel cât mai performant, dar nu există o legătură directă între existența sau inexistența cadastrului și plata subvențiilor. Plata subvențiilor se face în condițiile în care există un sistem integrat de control al suprafețelor pentru care se fac plățile directe”, a adăugat oficialul guvernamental.

Nici jumătate din terenurile agricole, cadastrate

Aproximativ patru milioane de hectare sau circa 40 de procente din totalul terenurilor agricole din România sunt în prezent cadastrate, iar la nivelul ţării există contracte cu peste 2.000 de UAT-uri, preciza, miercuri, 23 mai 2018, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la finalul Conferinței Naționale a Agricultorilor, organizată de LAPAR.

„Cadastrul este o operaţiune grea, sunt bani mulţi alocaţi prin POR, de la UE, dar sunt şi de la bugetul statului. Sunt peste 400 de milioane de euro. Este o acţiune la nivelul ţării; s-au făcut contracte cu peste 2.000 de UAT-uri. E o lucrare complexă, complicată, dar ea a trebuit făcută şi iată că şi efortul acesta bugetar justifică necesitatea executării unei asemenea lucrări de o astfel de amplitudine şi complexitate”, a afirmat oficialul guvernamental.

Întrebat la cât se ridică suprafaţa agricolă cadastrată, Daea a replicat: „Undeva la 40%. Sunt cifre relative, ele se modifică de la o zi la alta, dar undeva la patru milioane hectare sunt cadastrate”.

Ministrul de resort a adăugat că această acţiune de cadastrare se face de către specialiştii de la cadastru, împreună cu autorităţile locale, care descifrează fiecare situaţie, pentru a vedea care este statutul juridic şi „care este starea de fapt”.

„Ce am făcut noi la Ministerul Agriculturii şi ce ordin am dat eu în ţară? A fost acela ca toţi specialiştii de la Agricultură, când ajung echipele de cadastru care vor executa această lucrare, să fie la faţa locului, să mobilizeze proprietarii să îşi recunoască parcelele în timpul acela scurt şi să fie autentic procesul de realizare a acestei acţiuni foarte complexe”, a conchis Daea.

Într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului, unul dintre vicepreședinții LAPAR, Daniel Ciobanu, se declara neîncrezător în reușita intabulării tuturor suprafețelor din extravilan până la momentul la care România ar urma să treacă la plata pe fermă și considera la începutul lunii martie 2018 că guvernanții români ar trebui să solicite o nouă derogare de la implementarea datelor cadastrale actualizate prin „Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023”.

Din cauza problemelor cu intabulările realizate după 1990, organizația pe care o reprezintă a insistat pe lângă ministrul Agriculturii, Petre Daea, ca anexa 1 din Ordinul 619/2015 (adeverință) să aibă același conținut ca în anul 2017, la fel și art. 33 din OMADR 619/2015.

În data de 13 februarie 2018, LAPAR a propus eliminarea din anexa 1 (din adeverința aferentă) a coloanelor 1 (denumirea parcelei) și 3 (număr cadastral sau topografic, conform înregistrării sistematice prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară instituit potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (23) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), rezultatul demersului fiind unul pozitiv.

Comunicarea Comisiei Europene (CE) către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor intitulată sugestiv „Viitorul alimentației și al agriculturii” și adoptată la data de 29 noiembrie 2017 reprezintă direcția pe care instituția europeană o indică pentru viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) după anul 2020, cea mai importantă concluzie menționată în documentul strategic de orientare fiind creșterea ambiției ecologice a agriculturii, a anunțat Mihail Dumitru, director general adjunct al DG AGRI, într-un interviu acordat ediției online a Revistei Fermierului.

Discuția cu oficialul european a succedat prezentării explicite a Comunicării de către acesta, pe parcursul a aproape trei ore de dezbateri, în data de 7 decembrie 2017, la București, și la doar două zile de o documentare oficială a jurnaliștilor agrarieni care a avut loc la Bruxelles.

Complex în sine, documentul (în limba română) care se întinde pe 28 de pagini își propune confirmarea rolului esențial și importanța agriculturii în furnizarea de alimente și în protecția mediului, în consolidarea și în îmbunătățirea PAC printr-un amplu proces de reflecție, precum și simplificarea și flexibilizarea acesteia pentru a obține rezultate mai bune.

Comunicarea confirmă totodată realizările importante ale reformelor politicii europene în discuție, dar identifică și deficiențe care trebuie remediate, cele mai importante fiind aici performanțele ecologice ale agriculturii UE, precum și echitatea, respectiv nivelul de susținere și simplificarea PAC.

„Trebuie desprinse învățături din consultarea publică realizată în prima jumătate a anului 2017 pe tema «modernizării și simplificării PAC», care a confirmat un consens larg în privința faptului că instrumentele actuale ale PAC reușesc să abordeze numai într-o anumită măsură provocările actuale. Sunt incluse aici și provocările legate de mediu și climă, domenii în care majoritatea fermierilor și a altor părți interesate consideră că PAC ar trebui să facă mai mult. În același timp, excesul de birocrație a fost evidențiat ca un obstacol principal ce împiedică actuala politică să își atingă cu succes obiectivele”, se menționează în documentul strategic de orientare.

Carta albă privind viitorul Europei, prezentată de CE la 1 martie 2017, a provocat o dezbatere amplă despre viitorul blocului comunitar. Cu această ocazie, Uniunea (ca întreg), dar și statele sale membre să interacționeze mai bine cu cetățenii, să fie mai responsabile față de aceștia și să ducă la îndeplinire mai repede și mai bine angajamentele comune, cum este și cazul Pilonului european al drepturilor sociale.

„Documentul de reflecție al Comisiei din 28 iunie 2017 privind Viitorul finanțelor UE stimulează această dezbatere, prin prezentarea de opțiuni și scenarii pentru orientarea viitoare a bugetului UE, incluzând, printre alte opțiuni, un grad de cofinanțare a PAC și implicațiile acestuia. După cum s-a reamintit în documentul de reflecție, bugetul UE ar trebui să continue să țină seama de tendințele actuale care vor modela UE în anii următori. Există și o serie de provocări noi, în privința cărora bugetul UE va trebui să facă mai mult decât face astăzi. În acest context, vor trebui analizate toate instrumentele existente, inclusiv PAC. Prezenta Comunicare nu anticipează așadar nici rezultatul acestei dezbateri, nici propunerile pentru următorul cadru financiar multianual (MFF).

Documentul de reflecție privind Viitorul finanțelor UE pledează pentru trecerea la noi modele de creștere durabilă, care să combine considerentele economice, sociale și de mediu printr-o abordare globală și integrată și un accent sporit pe furnizarea de bunuri publice.

Acesta este fondul pe care PAC trebuie să facă următorii pași în evoluția sa – modernizând și simplificând, și cooperând strâns cu alte politici ale UE, pentru a soluționa o serie largă de probleme urgente și pune în valoare tot ce au mai bun sectorul agricol și zonele rurale ale Uniunii, punând accent pe standarde superioare și pe rezultate efective, și pentru a-i sprijini pe fermieri în a anticipa provocările și evoluțiile viitoare importante și a face față acestora”, precizează cei care au întocmit documentul strategic de orientare.

Totodată, se mai arată în Comunicare, PAC trebuie să evolueze în diverse moduri și să aibă reacții mai prompte la provocările și oportunitățile care apar la nivelul UE, la nivel național, regional, local, precum și la nivelul fermei. Aceasta înseamnă inclusiv că politica europeană vizată trebuie să își eficientizeze guvernanța și să își îmbunătățească modul în care îndeplinește obiectivele UE, dar și să își reducă semnificativ birocrația și povara administrativă. Actualul sistem al PAC se bazează pe cerințe detaliate la nivelul UE și prevede controale stricte, penalități și criterii de audit.

„Aceste reguli sunt adesea foarte prescriptive, mergând până la nivelul fermei. În mediul extrem de diversificat care există în Uniune în privința agriculturii și a climei, nici abordările de tip descendent, nici cele de tip «soluție universală» nu sunt potrivite însă pentru obținerea rezultatelor dorite și a valorii adăugate a UE”, afirmă autorii Comunicării.

În modelul de implementare pe care îl va presupune viitoarea PAC, UE ar trebui să stabilească parametrii de bază în termeni de politici (obiectivele PAC, tipuri generale de intervenție, cerințe de bază), în timp ce statele membre ar trebui să dețină o responsabilitate mai mare și să fie mai răspunzătoare de modul în care îndeplinesc obiectivele și ating țintele convenite. Obiectivele PAC ar îndeplini obligațiile înscrise în Tratatul privind UE, dar și obiectivele și țintele deja convenite, de exemplu, cu privire la mediu și la schimbările climatice (COP 21), precum și o serie de obiective de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD).

„Atunci când pregătesc planuri strategice privind PAC, statele membre vor ține seama de instrumentele lor de planificare adoptate care își au sursa în legislația și politicile UE în domeniul mediului și climei. În același timp, statele membre ar fi responsabile de monitorizare și furnizarea unei raportări credibile cu privire la performanțe, contribuind la descărcarea de gestiune”, se mai menționează în Comunicare.

Un grad mai ridicat de subsidiaritate ar face posibilă luarea în considerare în mai mare măsură a condițiilor și nevoilor locale, în raport cu aceste obiective și ținte. Statelor membre le-ar reveni sarcina de a adapta intervențiile PAC pentru a-și optimiza contribuția la îndeplinirea obiectivelor UE.

„Menținând structurile actuale de guvernanță – care trebuie să continue să asigure o monitorizare și un control eficace al atingerii tuturor obiectivelor de politică – statele membre ar avea în același timp o influență mai puternică în ceea ce privește conceperea cadrului de conformitate și control aplicabil beneficiarilor (incluzând controalele și penalitățile)”, explică cei care au redactat Comunicarea. „Pentru a spori valoarea adăugată a UE și a menține o piață agricolă internă funcțională, statele membre și-ar lua deciziile nu izolat, ci în cadrul unui proces structurat care s-ar materializa în întocmirea unui plan strategic privind PAC, care ar viza intervențiile din ambii piloni I și II, asigurându-se astfel coerența politicilor atât în cadrul viitoarei PAC, cât și cu alte politici. Modelul de implementare va continua astfel să asigure condiții echitabile, menținând caracterul comun și cei doi piloni ai politicii. Comisia ar evalua și ar aproba aceste planuri în vederea optimizării contribuției pe care o are PAC la îndeplinirea priorităților și a obiectivelor UE și la atingerea țintelor statelor membre în materie de climă și energie. Acest aspect este important pentru a se asigura menținerea unei abordări comune față de îndeplinirea obiectivelor în domeniul mediului și al climei în toate statele membre. Mai multă ambiție este singura opțiune de politică viabilă în această privință”.

Procesul de planificare ar trebui și el simplificat, pentru a se situa în mod clar sub nivelurile de complexitate actuale existente în programarea în domeniul dezvoltării rurale.

„Aceasta înseamnă, mai concret, că ar trebui eliminate de la nivelul legislației UE elementele prescriptive privind conformitatea, precum detaliile măsurilor și regulile de eligibilitate pentru acestea. Simplificarea respectivă ar favoriza și abordările integrate și inovatoare și ar face cadrul de politici mai adaptabil și deschis la inovare”, detaliază autorii. „Aceasta înseamnă că PAC și planurile statelor membre ar trebui să se axeze, mai întâi de toate, pe obiective și pe rezultatele preconizate, lăsând suficientă marjă statelor membre și regiunilor să abordeze propriile caracteristici”.

În conformitate cu logica abordării Comisiei „buget axat pe rezultate”, un viitor sistem de implementare ar trebui, așadar, să fie axat pe rezultate, să stimuleze subsidiaritatea, oferindu-le statelor membre un rol mult mai important în a pune în aplicare schemele din cadrul PAC, în a urmări țintele realiste și adecvate convenite și în a contribui la reducerea poverii administrative legate de UE pentru beneficiari. Într-un astfel de context, opțiunile de costuri simplificate și tehnologiile moderne oferă oportunități uriașe de reducere a acestei poveri, în special în ce privește controalele. Ar trebui să li se permită fermierilor și cetățenilor deopotrivă să beneficieze de aceste progrese cu un cadru mai puțin prescriptiv.

În acest mod, astfel cum s-a proclamat în Declarația de la Cork 2.0, arhitectura PAC în ansamblu ar asigura intervenții orientate în direcția îndeplinirii unor obiective economice, sociale și de mediu bine definite, reflectând totodată nevoile și aspirațiile teritoriilor în cauză.

Un alt rol esențial al Comisiei ar consta, desigur, în supravegherea obținerii de rezultate și a respectării normelor de bază ale UE, precum și a angajamentelor internaționale în cadrul unui sistem bine conceput de audit și descărcare de gestiune. În acest scop, procesul ar trebui adaptat la cerințele unui mod de elaborare a politicilor orientat către rezultate, care include elaborarea și aplicarea unor indicatori solizi și măsurabili și a unei monitorizări și raportări credibile cu privire la performanțe.

Cum Comunicarea este un document premergător unui act legislativ complex, cu finalitate în 2018, am decis să discutăm pe seama celor menționate mai sus cu oficialul european. Explicațiile sale sunt pertinente.

Promitem că vom reveni și cu alte detalii în lunile următoare.

Revista Fermierului: Domnule Dumitru, să discutăm puțin despre preambulul selectat special de noi din Comunicare. Până la urmă, ce reprezintă documentul? Care îi sunt direcțiile principale?

Mihail Dumitru: Această comunicare adoptată de Comisia Europeană (CE) la data de 29 noiembrie 2017 reprezintă direcția pe care instituția o indică pentru viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), după anul 2020. Există acolo foarte clar menționat în ce direcție vrem să ne îndreptăm în ceea ce privește politica mai sus menționată, și anume: în primul și în primul rând, se dorește o creștere a ambiției ecologice a agriculturii. Acest sector trebuie să contribuie mai bine la provocările generale legate de mediu și de climă, pentru că, pe de-o parte, este afectat și, pe de altă parte, are potențial de a contribui și de a ameliora situația.

Un alt element foarte important al acestei Comunicări este aspectul de distribuție a resurselor bugetare către beneficiarii PAC. Se dorește o distribuție mai echitabilă, o împărțire a acestor subvenții într-un mod care să reflecte mai bine situația agriculturii din statele membre, reducerea decalajelor, precum și nivele de susținere care să corespundă cu situația specifică a fermierilor. Și asta pentru că, spre exemplu, PAC reprezintă un element foarte important privind stabilitatea veniturilor fermierilor. Partea de plăți directe care se acordă fermierilor contribuie substanțial la menținerea nivelului veniturilor fermierilor, iar aceste venituri sunt încă departe de nivelul mediu al salariilor din restul economiei.

R.F.: În cadrul prezentării Comunicării, ați vorbit despre acele date potrivit cărora doar fermele mici și fermele foarte mari primesc cei mai mulți bani din subvenții, pe când zona de ferme de familie este cea mai puțin finanțată. Situația este valabilă în mod evident și pentru România. Greșim?

M.D.: Situația diferă foarte mult de la o țară la alta. Spre exemplu, în România, în zona fermelor de mijloc, aceasta este foarte puțin reprezentată. În acest caz, sunt foarte multe ferme mici care primesc sume relativ scăzute și sunt fermele foarte mari care primesc majoritatea subvențiilor plătite. Există o nevoie reală de a distribui mai echitabil aceste subvenții.

R.F.: Să continuăm cu viziunile noii Comunicări.

M.D.: O altă direcție foarte importantă, indicată foarte clar în această Comunicare, este rolul inovării și al cercetării pentru viitorul agriculturii europene. Agricultura europeană se confruntă cu provocări majore. Acestea pot fi rezolvate dacă folosim mai multe cunoștințe, mai multă cercetare și le transformăm în soluții practice pentru fermieri. Vorbim de dezvoltarea fermelor inteligente, a exploatațiilor de precizie, a fermelor care se bazează pe revoluția tehnologică, pe revoluția digitală. Există toate aceste cuceriri ale științei pe care vrem să le integrăm și să stimulăm fermierii să folosească mult mai mult inovarea și știința pentru a găsi soluții practice pentru problemele lor.

R.F.: Știu că, în acest context, la Bruxelles există discuția foarte clară cu privire la impactul finanțării prin PAC și prin Orizont a 2020 a acelor grupuri operaționale și integrarea informațiilor obținute în proiecte mult mai mari și mai complexe, care se întind pe mai mulți ani.

M.D.: Așa este. În această perioadă 2014-2020, am introdus ca instrument în PAC – grupurile operaționale (GO), în cadrul Parteneriatului european pentru inovare privind productivitatea și durabilitatea agriculturii (PEI-AGRI). Aceștia sunt actorii-cheie pentru a promova inovarea în agricultură. Asta înseamnă că mai mulți actori implicând cercetarea, consultanța, fermierii, mediul de afaceri, intermediarii financiari, guvernele chiar trebuie să lucreze și să găsească soluții practice problemelor fermierilor. Noi ne-am propus, la nivelul Uniunii Europene, iar statele membre au programat foarte bine acest PEI-AGRI. Avem o țintă de 3.200 de grupuri operaționale care ar trebui să funcționeze și să producă rezultate până la sfârșitul acestei perioade.

R.F.: Știm că Franța și Germania sunt pe primele locuri cu cele mai multe GO-uri.

M.D.: Așa este. În Franța, spre exemplu, în prezent, există 400 de grupuri operaționale la nivel european care deja funcționează și implementează proiecte de inovare.

R.F.: Unde se află România în tot acest demers?

M.D.: România a avansat în acest proces, în sensul că a început să identifice, să selecționeze grupuri operaționale, dar încă are o cale lungă să dezvolte proiectele, să le finanțeze și le ducă la bun-sfârșit.

R.F.: Este Măsura 16.4 din PNDR 2020 o soluție în acest sens?

M.D.: Da, Măsura 16.4 este o soluție pe care noi o considerăm foarte bună pentru inovare în agricultură și pe care vrem să o folosim foarte eficient în această perioadă și, de asemenea, considerăm că PEI-AGRI trebuie să continue să folosească aceleași metode și pentru viitor. Și asta, pentru că sunt niște metode care au început deja să fie familiare, să fie cunoscute de către actorii respectivi și suntem foarte interesați să vedem în această perioadă că vom obține rezultate, ca să putem continua această abordare.

R.F.: Tot la Bruxelles, este contestat discret (dar este, inclusiv de Curtea Europeană de Conturi) acest concept de înverzire și se caută forme similare pentru a-l înlocui. Care sunt acestea?

M.D.: Aș zice că arhitectura ecologică a PAC a devenit foarte complexă în această perioadă, nu în ultimul rând prin adăugarea elementului de înverzire care oferă anumite avantaje pentru protecția mediului și pentru acțiuni climatice, dar care este foarte dificil de gestionat. Acum, în Politica Agricolă Comună, avem un sistem, o arhitectură care are trei nivele: sistemul de eco-condiționalitate, sistemul de înverzire (cu o serie întreagă de măsuri) și sistemul de plăți de agromediu din cadrul dezvoltării rurale. Trebuie să avem grijă ca aceste măsuri care sunt îndeplinite în fiecare nivel să nu se suprapună, cât și să nu avem o situație de dublă finanțare, iar acest lucru este foarte dificil din punct de vedere administrativ, de gestionat.

De aceea, ne propunem să redefinim această arhitectură, să le grupăm pe toate într-un bloc de eco-condiționalități pe care fermierii și beneficiarii PAC-ului ar trebui să le îndeplinească, însă, în același timp, să producă mai multe rezultate și mai multe beneficii pentru mediu și pentru acțiunile climatice.

R.F.: Pentru că tot am vorbit de plăți, și insist cu întrebarea pe care o am pentru că, de asemenea, la Bruxelles se discută foarte mult, pe lângă plafonare, și de acea stabilire a unor obiective de țară, unele care fie convergente cu ideile de la Bruxelles. Și s-a vorbit în acest context de o posibilă sistare a plăților, dacă în urma unei analize ex-ante s-au stabilit aceste obiective, iar țara nu reușește să le atingă. Există în discuție acest risc al unor eventuale sistări de plăți? Dacă se va decide să se meargă pe această direcție...

M.D.: În modelul de punere în aplicare a noii PAC, ne bazăm foarte mult pe obținerea de rezultate. Obținerea de rezultate va fi comensurată printr-un sistem de indicatori. Bineînțeles, statele membre se vor angaja prin programele lor, prin planurile lor privind PAC, să obțină, să îndeplinească anumite ținte stabilite în aceste planuri. Suntem încă în faza exploratorie, de văzut ce se întâmplă dacă statul membru nu va atinge țintele respective.

Există mai multe abordări posibile. Nu ne-am stabilit încă asupra unuia dintre ele. Există abordarea în care, spre exemplu, se poate crea o rezervă de performanță, iar în cazul în care țintele nu sunt îndeplinite, această rezervă nu este folosită, nu este eliberată statului membru, similar cu perioada actuală.

Există o altă posibilitate în care statele membre care vor avea rezultate foarte bune vor fi stimulate prin primirea unor resurse suplimentare, dar acestea toate sunt opțiuni de lucru care urmează să fie dezvoltate și propuse într-o sesiunelegislativă viitoare.

R.F.: Ce n-am văzut din partea partenerilor de discuții, astăzi, a fost acel concept de „smart village”, acele sate inteligente unde tinerii sunt atrași, unde tinerii au acces la internet de mare viteză. La conferința dumneavoastră de la la București, ați vorbit de agricultură, zootehnie, alimentație, dar nimic despre reîntinerirea generațională.

M.D.: Conceptul de „smart village” – sat inteligent – este un concept pe care noi îl dezvoltăm acum la Bruxelles, lucrăm împreună cu alți colegi din alte servicii din Comisie. În principiu, el se bazează pe ideea folosirii într-o mult mai mare măsură a posibilităților existente în fiecare sat și pe aplicarea tehnologiei și a revoluției tehnologice, în special a revoluției digitale.

Spre exemplu, aceste „smart villages” se vor baza pe folosirea revoluției digitale, folosirea internetului, dezvoltarea e-services, pe folosirea resurselor locale, într-un mod inteligent, pentru crearea locurilor de muncă, pentru dezvoltarea serviciilor comunitare, pentru problemele de mediu. N-are o conotație tehnologică, adică să se bazeze exclusiv pe folosirea revoluției digitale, ci este un element principal, iar alte elemente vor fi folosite ca să pună în valoare toate oportunitățile pe care un sat le are și le poate dezvolta.

R.F.: Acum, la sfârșit de an, v-aș ruga să le transmiteți un mesaj celor care ne urmăresc zi de zi, în contextul acestei Comunicări, poate să fie atenți la ceea ce înseamnă această comunicare, la informațiile care vin și, bineînțeles, un gând bun de sărbători.

M.D.: Bineînțeles, eu doresc și îi invit pe toți actorii care sunt interesați în viitorul PAC, în viitorul agriculturii europene și în viitorul economiei rurale europene să urmărească foarte atent dezvoltarea acestei abordări din Comunicare și să vină cu propunerile și observațiile lor, pentru că acesta este un document strategic de orientare, care va avea o foarte mare importanță în stabilirea viitoarei propuneri concrete legislative a următoarei PAC.

Activitatea noastră se va intensifica din acest moment și va trebui ca de aici și până în mai 2018 să avem o propunere legislativă cu toate detaliile PAC. Este foarte important ca partenerii noștri din toate categoriile – fermieri, reprezentanții societății civile, cetățeni, consumatori, să-și spună cuvântul pe aceste propuneri.

Fiind la sfârșit de an, doresc să urez tuturor cititorilor Revistei Fermierului cele mai bune gânduri, sănătate, numai bine, să-și păstreze optimismul și să discutăm anul viitor pe elemente concrete ale Politicii Agricole Comune.

În România, acapararea terenurilor ar putea însemna inclusiv principalul factor pentru investiția directă în agricultură, în condițiile în care accesul la suprafețele arabile reprezintă un element fundamental care a constituit o bază de negociere pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, a declarat adjunctul șefului DG AGRI, Mihail Dumitru, în cadrul conferinței Eurosfat, care a mai spus că achiziția de terenuri agricole reprezintă în viziunea sa un subiect-capcană, alături de cel convergență-plăți directe.

„Din punctul meu de vedere, acapararea terenurilor este un subiect-capcană, cum subiect-capcană este și discuția pe viitor a continuării convergenței (n.r. - plăților directe ș.a.)”, a afirmat Dumitru, vineri, 28 aprilie 2017, la București. „Este o reală problemă acapararea terenurilor, dar noi vorbim într-o logică europeană, una care ține de libera circulație – una dintre cele patru libertăți fundamentale. Problema accesului la teren este un element fundamental care a constituit o bază de negociere pentru aderare”.

În viziunea oficialului european, România trebuie să definească foarte bine conceptul de acaparare a terenurilor și să delimiteze foarte clar aspectele pozitive și negative, tangente acestui fenomen.

Mihail Dumitru, cunoscut pentru pozițiile sale tranșante, a adăugat că românii ar trebui să se ferească de populism atunci când vine vorba despre acest acapararea terenurilor - subiect-capcană, așa cum îi place birocratului să-l definească - aspect care s-ar putea transforma într-unul nefavorabil pentru statul român.

„Acapararea terenurilor poate însemna principalul factor pentru investiția directă în agricultură. Dacă îl tratăm de pe o poziție pur naționalistă, populistă, acapararea terenurilor este văzută ca «au venit străinii și ne-au luat terenul; ne-au cumpărat țara». Fiți foarte atenți când discutați cu acest concept al acaparării terenurilor. Fără îndoială, există în fiecare stat membru tendința de a păstra baza productivă, agricolă, în controlul național. Însă, încercați să definiți limitele între care acest lucru este profitabil pentru stat sau este în defavoarea statului respectiv”, a adăugat adjunctul șefului DG AGRI.

La mijlocul anului trecut, Adrian Rădulescu, fost șef al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, unul dintre artizanii achiziției de teren pentru ferma de la Nana aparținând fostului șef de stat, Traian Băsescu, și apropiat al zonei politice de care și Mihail Dumitru a fost la un moment dat apropiat, afirma că nu mai puțin de 70 de procente din înstrăinările de teren sunt făcute către fonduri de investiții care fac speculații financiare cu suprafețe arabile, le arendează sau le comercializează în funcție de interes.

„La ora asta, poate puțin dintre dumneavoastră știu, și când am auzit, am fost pur și simplu șocat: aproape 70% din vânzările de teren către firmele străine sunt fonduri de investiții care nu fac altceva decât speculații financiare cu terenuri, fie dându-l în arendă, fie comercializându-l de câte ori este cazul. Nu au ce căuta fondurile de investiții în cumpărarea de terenuri. Ei trebuie să se ocupe de ceea ce se ocupă fondurile de investiții – imobiliare, de altă factură, nu terenuri. (...) M-aș bucura din tot sufletul (...) să încercăm să modificăm cât de rapid putem această lege (n.r. - Legea 17/2014)”, a punctat Rădulescu.

Acesta a precizat totodată că dacă, în acest moment, un investitor autohton sau străin dorește să achiziționeze teren, au mai rămas disponibile doar parcele și bucăți. În plus, Rădulescu a afirmat că acolo unde arendașii români au terenuri în suprafață mai mare și apar disponibilități de vânzare în interiorul exploatațiilor acestora, i se pare corect ca ei să aibă dreptul de preemțiune, fără a mai merge nici la Primărie și nici prin altă parte să-și caute dreptatea. În plus, românii ar trebui și ei să aibă acces la credite performante, astfel încât să facă față afluxului de străini cu disponibil în bani.

„Nu vom discuta niciodată de vânzarea terenurilor în România pentru români, atâta timp cât arendașul sau acel specialist care se stabilește într-o comună nu va avea acces la un credit agricol garantat numai cu terenul și pe minimum 30 de ani; restul sunt povești de adormit copiii”, a concluzionat fostul oficial de stat.

Convergența nu trebuie judecată doar prin prisma subiectului plăți directe în agricultură

În aceeași cheie a subiectelor-capcană a tratat Mihail Dumitru și aspectul convergenței. El a precizat că dacă vom cădea în cursa judecării convergenței doar prin prisma plăților la hectar, a tratamentului inegal a statelor din ultimele valuri de aderare față de țări cu ștate mai vechi în UE, vom scăpa din vedere contextul actual al discuției „contribuabil net-beneficiar net”, adică exact acele aspecte care par să țină agenda discuțiilor privitoare la viitorul bugetului comunitar afectat de Brexit, post-2020.

„Ideea convergenței este una cu încărcătură emoțională puternică. Noile state membre au acest sentiment că sunt tratate în mod inegal față de celelalte țări din UE. Să punem acest lucru în contextul discuției despre viitorul buget comunitar. Acesta se va discuta în termenii contribuabili neți-beneficiari neți. Ideea Uniunii Europene este cea de solidaritate, că statele membre s-au unit pentru a ajuta toate popoarele europene să se dezvolte, să crească convergența, să avem pace pe continent, să nu ne mai batem între noi și să trăim cu toții bine. Dacă se intră în logica convergenței, se intră în logica «vreau să fiu tratat egal, în consecință dați-mi și mie aceiași bani». De regulă, ideea convergenței se judecă printr-un indicator foarte simplu, și anume nivelul plăților directe la hectar. Acesta s-ar putea să fie un subiect fals, pentru că s-ar putea să fie alte elemente pe care trebuie să le luați în considerare atunci când faceți asemenea analiză, a exista sau nu un element de defavorabilitate între statele membre, privit exclusiv din punctul de vedere al plăților la hectar”, a conchis Dumitru.

Anul trecut, Executivul tehnocrat condus de Dacian Julien Cioloș dădea publicității Programul de Convergență 2016-2019, elaborat pe baza Regulamentului (CE) Nr. 1466/1997 al Consiliului privind consolidarea supravegherii poziţiilor bugetare şi supravegherea şi coordonarea politicilor economice, așa cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1055/2005 al Consiliului şi Regulamentul (UE) nr. 1175/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Programul de Convergenţă era realizat ținând cont de Codul de conduită referitor la Specificaţiile privind Implementarea Pactului de stabilitate şi creştere şi la Liniile orientative pentru formatul şi conţinutul Programelor de stabilitate şi de convergenţă din 3 septembrie 2012.

„Transmiterea de către statele membre şi evaluarea de către Comisia Europeană a Programului de convergență reprezintă o componentă a Semestrului European care privește întărirea coordonării politicilor economice, structurale şi bugetare. Semestrul European este instrumentul principal pentru Strategia Europa 2020, instrumentul preventiv al Pactului de stabilitate şi creștere (amendat prin intrarea în vigoare, în data de 13 decembrie 2011, a pachetului de 6 acte comunitare), al Procedurii de dezechilibre macroeconomice şi al Pactului Euro Plus”, se preciza în document.

Aceeași sinteză de raport arăta că țara noastră a realizat în anul 2015 un deficit structural al bugetului general consolidat de 0,3% din PIB, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanța în cadrul Uniunii Economice şi Monetare de încadrare în obiectivul bugetar pe termen mediu (OTM). România a atins ținta privind OTM de 1% din PIB în anul 2014, mai devreme decât era anticipat.

„Comisia Europeană a constatat în analiza amănunțită din cadrul raportului de țară că România nu se confruntă cu dezechilibre macroeconomice. Cu toate acestea, au fost identificate riscuri privind pozitia investițională netă, inițiative parlamentare care pot afecta sistemul bancar și politicile fiscale prociclice”, au adăugat autorii raportului.

Programul de convergență ediția 2016 avea la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare și cadrul macroeconomic actualizat pentru perioada 2016-2018. Actuala planificare bugetară națională estimează un deficit bugetar ESA de 2,9% din PIB pentru anii 2016 și 2017. De asemenea, se așteaptă o abatere de la OTM în anii 2016 și 2017, în principal ca urmare a reducerilor de taxe și impozite aprobate prin noul Cod fiscal și majorărilor salariale sau ale unor drepturi de asistență socială aprobate în anul 2015.

„Guvernul României își menține angajamentul de adoptare a monedei euro. O dată concretă va fi stabilită în urma realizării unui calendar de trecere la moneda euro, ce va fi finalizat până la următoarea ediție a programului de convergență, totodată ținând cont de îndeplinirea criteriilor nominale și reale de convergență”, precizau tehnocrații în document.

Potrivit raportului „România – Rol-cheie în viitorul Politicii Agricole Comune”, țara noastră este una din cele care a beneficiat din plin de instrumentele PAC, primind din 2007 și până în 2013 investiții de 10 miliarde de euro în sectorul agricol și în zonele rurale. Raportul Comisiei din 2014 cuprinde numeroase realizări ale acestei politici în România: plățile directe au sprijinit un milion de beneficiari, fondurile de dezvoltare rurală au promovat practici agricole durabile și au îmbunătățit potențialul diferitelor sectoare și filiere agro-industriale, resursele publice injectate au stimulat creșterea economică și au creat locuri de muncă în zonele rurale, încurajând și tinerii fermieri.

Totodată, se mai precizează în raportul dat publicității odată cu atelierul Eurosfat, România a fost dată ca exemplu de bune practici în ceea ce privește acțiunile de corectare a constatărilor de audit ale Comisiei și ale Curții de Conturi și a fost de asemenea lăudată pentru flexibilitatea cu care și-a adaptat plățile directe și programele de dezvoltare rurală la necesitățile sale specifice.

Orientările viitoarei PAC, așa cum se conturează în această etapă incipientă a dezbaterilor pe plan european, conțin multe elemente de oportunitate pentru România, în special din prisma valorizării fermelor mici și mijlocii, a continuării plăților redistributive și a eco-condiționalităților, a susținerii în continuare a dezvoltării rurale printr-o abordare axată pe comunitate (LEADER), a stabilirii priorităților cu măsuri sociale în zonele cu decalaje mari de dezvoltare.

În prima jumătate a lui 2019, țara noastră va prelua, pentru prima dată de la aderarea la UE în 2007, Președinția rotativă a Consiliului UE. Acest rol plasează România în fruntea conducerii comunității europene, ceea ce înseamnă că, pentru o perioadă de șase luni, țara noastră va coordona toate grupurile de lucru ale Consiliului, având ca responsabilitate principală asigurarea funcționării corecte a Uniunii și stabilirea priorităților acesteia. Din această postură, România va putea promova ca prioritate în consultările din diverse consilii elemente ce țin de reforma PAC – atât de poziția acestei politici în arhitectura generală a fondurilor europene, cât și aspecte tehnice (ex. Convergența plăților directe pe suprafață post 2020) și tematice (asocierea fermierilor, accesul la piață a fermelor mici și mijlocii, dezvoltarea noii generații de fermieri și educația vocațională agricolă etc).

Chiar dacă șefia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin vocea reprezentantului său, Alexandru Potor, secretar de stat, consideră că „nu trebuie promovată o Europă a mai multor viteze, a fracționării în blocuri, în grupuri (de la Vișegrad sau din altă parte), ci o Europă întreagă”, directorul adjunct al DG AGRI, Mihail Dumitru, este de cu totul altă părere și mărturisește că țara noastră a pierdut o oportunitate că nu a fost în grupul de la Vișegrad de la bun început, un pol de putere din ce în ce mai vocal în interiorul Uniunii Europene (UE27, după Brexit) și care ne-ar fi putut sprijini în deciziile luate în Consiliul European (CEE).

Secretarul de stat MADR, Alexandru Potor, consideră că țara noastră ar trebui să-și impună mai bine punctul de vedere în cadrul comunității europene, fără însă a deranja prea mult, fără a genera disoluție sau contradicție între România și celelalte state membre (altele decât cele din Vișegrad 4+3).

În plus, în cadrul atelierului „România – rol-cheie în viitorul Politicii Agricole Comune” din cadrul Eurosfat, eveniment care a avut loc vineri, 28 aprilie 2017, la București, el a recunoscut că România este un participant activ la discuțiile care se poartă într-un format „mai extins sau mai redus” al Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv atunci când vine vorba de grupul de la Vișegrad.

„Este momentul să ne facem cuvântul bine auzit la nivel european, fără să fim discordanți, ci pur și simplu să arătăm disponibilitatea de a coopera la nivel european, de a exprima care sunt pozițiile favorabile în România, unde putem să ne integrăm și noi, în așa fel încât viitorul acesta comun să nu fie marcat de disoluție sau de contradicție între România și celelalte state membre. Și aici mă leg un pic vizavi de faptul că se încearcă crearea de poli de putere. Nu. Cred foarte mult în posibilitatea de negociere și posibilitatea de a fi echilibrați și de a dezvolta relații cu adevărat durabile cu ceilalți membri ai blocului comunitar.

Nu aș vrea să mergem pe poziții de confruntare. România este un participant activ la discuțiile care se poartă într-un format mai extins sau redus al statelor membre – vorbesc despre grupul de la Vișegrad. Noi am preluat puncte de vedere ale statelor care, tradițional, au constituit acest grup de la Vișegrad, le-am analizat, ne-am exprimat poziții, iar în cazul în care acestea au fost corespondente cu poziția României, bineînțeles că am dat un feedback pozitiv. În cazul în care în care interesul nostru nu era atât de convergent cu al lor, am exprimat poziții prin care am încercat să nuanțăm ideile care sunt emergente la nivelul acestor grupuri mai mici sau mai mari. (...)

Nu trebuie să promovăm o Europă a mai multor viteze, a fracționării în blocuri, în grupuri (de la Vișegrad sau din altă parte), ci o Europă întreagă. (...) Nu văd în aceste discuții, chiar într-o formulă mai restrânsă, ca fiind coagularea unor poziții de forță, ci un for de discuții, de schimb de experiență și de idei”, a răspuns Potor la întrebarea unui reporter cu privire la conturarea unui nou pol de putere în interiorul UE, în esență grupul de la Vișegrad 4+3.

În contrapartidă, directorul general adjunct al DG AGRI, Mihail Dumitru, vede cu alți ochi grupul de la Vișegrad și mărturisește că țara noastră a pierdut o oportunitate majoră că nu a fost membră a acestuia, de la bun început. Pe de altă parte, însăși prezența lui Adrian-Ionuț Chesnoiu, șeful AFIR, la o întrunire a șefilor agențiilor de plăți care gestionează fonduri FEADR în țările din grupul de la Vișegrad plus România-Bulgaria-Slovenia reprezintă un „lucru bun” pentru țara noastră.

Făcând referire indirectă și la situația „prietenilor coeziunii”, atunci când, la momentul aderării la UE, România a avut parte de aliați în state precum Polonia, Ungaria etc., și ele cu interesele lor, inclusiv prezența într-un astfel de grup ar da o greutate mai mare acțiunilor de influențare a deciziilor din Consiliul European, unele care ar putea avea un impact pozitiv asupra țării noastre.

„În legătură cu grupul de la Vișegrad plus doi, plus trei, în primul rând cred că este un lucru foarte bun. Cred că România a pierdut o oportunitate că nu a fost în grupul de la Vișegrad de la început. Faptul că există o apropiere România-Bulgaria-Slovenia față de grupul de la Vișegrad permite să se adauge unei voci care este deja recunoscută – grupul de la Vișegrad – la nivel european”, a afirmat Dumitru. „Pe de altă parte, n-aș pune aceste discuții pe grupuri, nu le-aș lega direct de discuția privind viitorul Europei cu vitezele. Asta ține mai mult de logica funcționării în Consiliu. În Consiliu, de regulă, logica este să obții o majoritate și să reușești să treci o inițiativă. Și faptul că există astfel de grupuri ajută (...) să treci o inițiativă în Consiliu. Este bine să funcționăm în niște grupuri care pot să exprime anumite orientări și anumite poziții”.

Polonia trage sforile

Anul trecut, Teodor Mihalcea, fost secretar de stat tehnocrat în cadrul ministerului de resort, participa la reuniunea miniştrilor Agriculturii din cadrul Grupului de la Vişegrad 4+3 (Bulgaria, Rom\nia, Slovenia).

Evenimentul avea să se desfășoare în perioada 25-26 octombrie 2016, la Varşovia, sub preşedinţia poloneză a Grupului de la Vişegrad +3.

Tematica reuniunii viza priorităţile în domeniul agricol ale preşedinţiei poloneze a Grupului de la Vişegrad – revizuirea Cadrului Financiar Multianual (MFF) 2014-2020 cu implicații asupra regulamentelor Politicii Agricole Comune (PAC) şi viitorul acesteia după 2020, precum şi dezbaterea preliminară a propunerilor de simplificare a PAC cuprinse în Regulamentul Omnibus.

La acea vreme, țara noastră susținea declarația comună pe Omnibus și sublinia importanța menținerii sprijinului pentru organizaţiile de producători, mai ales în acele state membre unde gradul de organizare în sectorul de legume–fructe este scăzut.

„Modificările propuse cu privire la suportarea consecinţelor financiare ale nerecuperării debitelor şi eliminarea regulii «50/50» ar putea conduce la importante consecinţe financiare pentru statele membre şi nu poate fi acceptat”, se preciza într-un comunicat de presă de la finele anului trecut. „Schimbările importante care s-au iniţiat în MFF 2014-2020 este bine să se continue și în noua perspectivă financiară, iar în acest sens este important să se ajungă la convergenţa plăţilor directe între statele membre”.

În plus față de propunerile incluse în Omnibus, pentru România este deosebit de importantă revizuirea Anexei II din Reg. (UE) nr.1305/2013, respectiv creșterea cu 20% a ratei de sprijin pentru cooperativele care vor să facă investiții în procesare, încurajând astfel asocierea și, implicit, realizarea de investiții colective în interesul membrilor. De asemenea, România consideră important să se evalueze oportunitatea menținerii plăților directe pe suprafață - SAPS și după 2020.

Alte teme de discuţie au vizat „pachetul de igienă” - stabilirea unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, în ceea ce privește posibilitatea de sacrificare a animalelor în fermă, care ar putea fi apoi oferite la vânzare pe piața locală.

„Dezbaterea este de interes pentru România, producătorii români de dimensiuni mai mici solicitând norme simplificate și mai flexibile. (...) România lucrează la o modificare a cadrului legislativ privind condițiile minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mai mică prin care se definesc: abatoare de capacitate mică, centre și puncte de sacrificare, cu limitarea numărului maxim de capete/lună care pot fi sacrificate în aceste tipuri de unități”, afirma Teodor Mihalcea, fostul secretar de stat tehnocrat.

Alte teme abordate în cadrul Reuniunii au vizat creşterea potenţialului de cercetare în domeniul agricol al ţărilor din Europa Centrală şi de Est, dar și mecanismele de piaţă din sectoarele cerealelor şi zahărului (în contextul eliminării cotelor de producţie la zahăr începând cu 1 octombrie 2017).

De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost adoptată Declaraţia comună a miniştrilor agriculturii din Grupul Vişegrad 4+3 (Bulgaria, România şi Slovenia) cu privire la creşterea potenţialului de cercetare al ţărilor din Europa Centrală şi de Est în implementarea proiectelor din programul Orizont 2020, în domeniul agricol, inclusiv al bioeconomiei.

Săptămâna trecută, directorul AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu, a fost prezent la o reuniune a directorilor de agenții de profil la nivel european, tot în Polonia.

Până în prezent, nu a mai existat vreo altă întâlnire la nivel de secretar de stat sau minitru cu membrii omologi din grupul de la Vișegrad.

Actuala perioadă de programare (2014-2020) a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) are prevăzute sume pentru refacerea sistemului secundar de irigații din România, precum și pentru susținerea producătorilor agricoli în vederea achiziției de instalații de udat eficiente în ceea ce privește consumul de apă și energie, a declarat directorul general adjunct al Directoratului General Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), Mihail Dumitru, într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului.

„Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de bază pentru irigații este că va trebui să sprijinim cu prioritate acele sisteme care au deja asigurată sursa în sistemul primar, iar apoi să dezvoltăm întreg sistemul, de la primar la secundar și până la utilizatorul final”, a afirmat Dumitru.

În plus, a mai spus oficialul Comisiei Europene (CE) în interviul acordat, forurile europene continuă să sprijine prin intermediul PNDR 2014-2020 instalarea tinerilor fermieri, formele de cooperare și oferă modalități de modernizare. Se continuă și acel efort „puternic” de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii în zonele rurale, partea de agromediu și măsurile care să prevină schimbările climatice.

Mihail Dumitru este responsabil cu Aspectele Generale de Dezvoltare Rurală și Cercetare din cadrul AGRI (Directoratul H), o direcţie care aparţine de Directoratul General (DG, echivalentul unui minister naţional) de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, respectiv cu Programele de Dezvoltare Rurală I și II (Directoratele F și G). A fost printre primii români care au lucrat cu Comisia Europeană, ceea ce se întâmpla la jumătatea anilor '90. Mihail Dumtru a fost, pentru mai puţin de un an (decembrie 2009- septembrie 2010), ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În ianuarie 2011, acesta a ajuns director la Comisia Europeană după luni de zile de probe în care a reuşit să eclipseze peste 100 de contracandidaţi.

Revista Fermierului: Simplificarea este cuvântul de ordine aflat pe buzele tuturor celor care gestionează fonduri europene. Cum se vede această dorință de schimbare la Bruxelles?

Mihail Dumitru: Simplificarea este un punct de mare prioritate pe agenda politică europeană, atât unul care vizează PAC în mare măsură, dar și alte politici europene. De aceea, la preluarea mandatului, comisarul Phil Hogan a făcut și el din simplificare o prioritate absolută. Deja suntem în al doilea an al acestui proces complex.

Simplificarea PAC - politică evident care a acaparat un grad mare de complexitate, în special prin ultima sa reformă când s-a încercat să fie integrate în ea situațiile deosebit de diverse din statele membre, din regiunile europene - are două componente, prima având legătură strict cu partea legislativă europeană. Când s-a lansat acest proces de simplificare, comisarul Phil Hogan a stabilit trei parametri de care trebuie să ținem cont atunci când facem propuneri de simplificare.

În primă instanță, simplificarea trebuie să ducă la îmbunătățirea condițiilor de accesare și de utilizare a banilor europeni de către beneficiarul final: fermier, IMM, autorități locale; beneficiarul final să fie cel care obține acest avantaj. În al doilea rând, măsurile de simplificare nu ar trebui să aducă atingere acordului politic obținut foarte greu pentru această reformă PAC; elementele esențiale ale politicii trebuie să rămână așa cum au fost stabilite ele în procesul de codecizie. În al treilea rând, prin simplificare nu trebuie să punem în pericol buna gestiune a fondurilor europene. Principiul de gestionare corectă în fondurile europene trebuie să fie, de asemenea, luat în considerare.

Pe parcursul acestor doi ani de mandat a existat un întreg proces în care comisarul, Comisia Europeană, au cerut statelor membre, tuturor miniștrilor Agriculturii din statele membre, să facă propuneri; am primit un volum foarte mare de răspunsuri. În plus, comisarul Hogan a cerut și Parlamentului European să facă propuneri. Toate acestea au fost analizate, sortate, contrar principiilor stabilite și s-a început un proces de revizuire a legislației secundare în special. (...) Ca exemplu, anumite elemente privind controlul fermierilor, declararea sau aplicarea sunt deja abordate sau schimbate în legislația secundară.

Alte elemente care sunt, de asemenea, foarte importante în special pentru dezvoltarea rurală, se găsesc acum în procesul de validare a unei propuneri legislative de modificare a legislației secundare. Acestea se referă, în special, la a face mai simplă utilizarea instrumentelor financiare în dezvoltarea rurală. Când mergem mai departe către statele membre, către autoritățile de gestiune, există toată transpunerea acestei legislații în normele locale, în ghidurile aplicantului, în proceduri care pot să complice foarte mult procesul. Iar acesta este un alt aspect al simplificării. De aceea, noi, CE, lucrăm foarte mult cu statele membre prin intermediul seminariilor, prin schimburi de bune practici, prin ghiduri, prin tot felul de discuții și documente de orientare, astfel încât să determinăm statele membre să nu adauge legislației europeane elemente „gold plating”, adică alte straturi de complexitate în normele interne.

R.F.: Se află și România pe lista țărilor care au tendința de a apela la acest „gold plating”?

M.D.: Vă voi da un exemplu clasic care vine la noi, la CE, și de care beneficiarii se plâng: unui ghid al aplicantului i se adaugă niște elemente care vin în plus față de regulamentul de bază sau de regulamentul de aplicare. De foarte multe ori, aceste elemente adăugate în plus apar dintr-o bună intenție, de a-l sfătui pe beneficiar cum anume să-și orienteze mai bine cererea de finanțare, cum să-și pregătească dosarul. De foarte multe ori este posibil ca într-un ghid al aplicantului să apară elemente sub forma unor solicitări ale administrației naționale, entitate care vrea să se asigure că anumite elemente de eligibilitate care sunt prevăzute expres în legislația națională, sunt transpuse într-un număr de documente, de solicitări administrative, de avize, care nu sunt neapărat necesare.

Cred că inclusiv administrația română poate face un control al acestor cerințe și poate printr-un simplu screening să vadă în ce măsură unele se justifică, altele nu.

R.F.: PNDR 2014-2020 abordează problematica accesărilor fondurilor FEADR dintr-o nouă perspectivă față de exercițiul anterior. Sunt încă necesare elemente de fine tuning în ceea ce privește buna funcționare a acestui program?

M.D.: Pentru că acum avem un termen de comparație, PNDR 2014-2020 este un program bun, în special pentru România. Țara noastră a învățat în primul exercițiu. România a reușit să facă o programare de această dată mai rapidă, să își adune toate informațiile necesare, să facă o analiză destul de pertinentă și să identifice nevoile cele mai importante, care pot fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Din punctul meu de vedere, PNDR 2014-2020 este un program echilibrat ca structură, ca nevoi identificate, acoperă anumite elemente pe care vechiul program nu le avea în vedere; irigațiile spre exemplu. Există în acest PNDR o importantă parte alocată refacerii sistemului de irigații (secundar) și investițiilor în ferme. Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de bază pentru irigații este că va trebui să sprijinim cu prioritate acele sisteme care au deja asigurată sursa în sistemul primar, iar apoi să dezvoltăm întreg sistemul, de la primar la secundar și până la utilizatorul final.

În plus, sprijinim în continuare instalarea tinerilor fermieri, formele de cooperare și oferim modalități de modernizare. Pe de altă parte, continuăm efortul puternic de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii în zonele rurale. De asemenea, se continuă foarte bine cu partea de agromediu și cu măsurile care să prevină schimbările climatice.

R.F.: Avem anumite învățăminte trase din implementarea PNDR 2007-2013 de care trebuie să ținem cont în programarea aceasta?

M.D.: Trebuie să învățăm din greșelile din perioada trecută, pentru implementare. În programarea precedentă am întâmpinat anumite dificultăți să punem programul în aplicare în totalitatea lui și să cheltuim toți banii pe care i-am avut la dispoziție. Cred că trebuie să învățăm că este necesar să lansăm foarte repede toate măsurile. Să vedem unde anume acesea nu funcționează. De asemenea, trebuie să ne gândim ce ajustări trebuie făcute, de ce nu funcționează o măsură și ce ajustări trebuie făcute, astfel încât să nu mai întârziem cu lansarea la timp a măsurilor.

O investiție mare ia timp, durează doi-trei ani. În momentul în care un contract a fost semnat, trebuie să ne asigurăm că beneficiarul lansează și derulează programul repede. Trebuie să-i ajutăm pe beneficiari să-și asigure partea de cofinanțare. Sunt o serie întreagă de probleme cu care ne-am confruntat în programul trecut, pe care le-am învățat și pe care le putem de această dată evita fiindcă le-am conștientizat, fiindcă am găsit niște mecanisme ca să nu ne mai confruntăm cu aceeași situație, cum a fost cazul în trecut.

Va trebui, de asemenea, să se facă o monitorizare atentă. Spre exemplu, în cazul unui proiect care nu avansează, ar trebui ca AFIR, Autoritatea de Management, să ia o decizie rapid: - continuă să aibă contractul respectiv sau îl oprește și îl relansează? De asemenea, există o altă dinamică a organizării de „call for application”, de apeluri pentru depunerea de proiecte. Aici, iarăși trebuie să ne mișcăm repede.

R.F.: Comisarul Hogan a prezentat un pachet de sprijin pentru sectoarele în criză, grav afectate de embargoul rusesc. Către care domeniu din România ar trebui să meargă pachetul majoritar de finanțare? Către sectorul laptelui sau către cel al cărnii de porc?

M.D.: Situația diferă de la o țară la alta și chiar de la o regiune la alta. Înțeleg că situația sectorului cărnii de porc din România este foarte diferită față de alte state membre. Există chiar deficiențe și prețurile au crescut foarte mult în ultima perioadă. Poate că într-acolo ar trebui să privim foarte atent, ce se întâmplă și ce nevoi sunt de intervenție. Situația este, de asemenea, deosebită în România în ceea ce privește evoluția pieței laptelui, pentru că în România a existat o reducere a șeptelului, pe când în alte țări a existat o creștere și un excedent al laptelui care a dus la colapsul pieței ș.a.m.d. Nu există o formulă generală.

Cred că fiecare stat membru și fiecare minister de resort trebuie să observe foarte atent situația concretă din țara respectivă, să realizeze o analiză obiectivă, să stabilească dacă sprijină sau nu un domeniu și ce forme de susținere să adopte. Și vă pot da un exemplu: foarte multe state membre UE, în special în cele din nordul Europei, au sprijinit sectorul de profil în perspectiva dispariției cotelor de lapte. Pe urmă și-a făcut apariția o situație proastă pe piață și ne-am trezit cu investiții făcute care nu mai sunt viabile și care trebuie oprite. Dacă aceste investiții s-au făcut cu o marjă de flexibilitate destul de mare, astfel încât să putem converti foarte repede producția de lapte în producția de carne este foarte bine. Am avut exemplul unor state membre care au venit la CE și au spus că trebuie făcut ceva. Ei făcuseră aceste investiții foarte rigide. În PAC există principiul durabilității, prin care o investiție trebuie ținută o perioadă de timp, nu i se poate schimba obiectul de activitate. Dacă acolo au fost adăugate anumite elemente de strictețe, fermierii sunt închiși în situații imposibile. Ar trebui să privim cu foarte mare atenție acest aspect și să lăsăm o marjă de flexibilitate în a defini măsurile și sprijinul pe care-l dăm fermierilor, astfel încât să nu-i omorâm încercând să le dăm sprijin și pe urmă să se confrunte cu situația din care nu mai pot ieși. Un fermier care a investit în producția de lapte și se trezește că nu mai poate să vândă laptele, afacerea lui s-a terminat.

R.F.: A tot circulat în ultimele luni prin România un mesaj propagandistic de tipul „zero fonduri europene absorbite”. Este așa sau nu?

M.D.: Când rostim sintagma „zero fonduri europene”, trebuie să ne gândim la ce ne referim mai exact. Ne putem referi la câte fonduri europene a cheltuit România și câte au fost rambursate din bugetul comunitar. Având în vedere că suntem la începutul unui ciclu de programare și că toate programele au fost aprobate, aș spune că ideea de zero fonduri europene nu există. La aprobarea fiecărui program, orice stat membru primește un avans ca să înceapă programul respectiv. Acești bani sunt transferuri efective, nete, din bugetul comunitar în bugetul statului român. Această sumă poate merge până la trei la sută din valoarea programului respectiv.

Există un sistem diferit între fondurile agricole, în special FEADR, și celelalte finanțări provenite din fondurile europene structurale și de investiții, gen fondul regional, fondul social european, fondul de pescuit și fondul de coeziune. Pentru celelalte fonduri (în afară de FEADR) este nevoie ca înainte de a putea trimite o cerere de rambursare la CE, să existe procesul oficial de acreditare a instituțiilor delegate care gestionează fondurile. Acest proces este în România și în multe alte state europene unul întârziat. Este foarte posibil ca un proiect depus pe fonduri regionale să fi fost lansat, să se fi făcut cheltuieli, acestea să fi fost plătite din bugetul național, dar banii să nu fi fost declarai la CE pentru simplul motiv că nu se putea declara. Și asta din cauză că organismul de finanțare nu fusese încă certficat și aprobat de CE. În cazul PNDR, noi nu avem acest sistem, ci unul de acreditare a agenției de plăți (încă de la început). Practic, pe PNDR s-au putut face cheltuieli, acestea au fost declarate către CE și rambursate. Există o sumă care a fost comunicată către CE, sunt informații publice, cel puțin pe PNDR din niciun punct de vedere nu putem vorbi de zero.

R.F.: Puteți vehicula o sumă aproximativă?

M.D.: Cred că este vorba de o primă tranșă declarată și plătită de 57 de milioane de euro, iar o a doua tranșă, recent depusă, de circa 230 de milioane de euro.

R.F.: Chiar dacă dumneavoastră profesați foarte mult pe zona Pilonului II, nu cred că au trecut neobservate problemele pe care țările UE le-au avut cu plățile directe. Situația din România a fost însă mai dureroasă. Care credeți că au fost piedicile din calea plății la timp a subvențiilor pentru Campania 2015?

M.D.: Prin noua reformă a PAC – reforma Cioloș – sistemul de plăți directe s-a schimbat. A rămas o plată de bază, iar pe urmă s-au adus niște elemente cu un grad de complexitate din ce în ce mai mare – acele elemente de practici agroecologice (înverzire), plăți cuplate ș.a.m.d. Deja, pe Pilonul I al PAC, implementarea noii politici a fost întârziată cu un an; n-a început la 1 ianuarie 2014, a început la 1 ianuarie 2015. Această reformă PAC a solicitat o refacere a tuturor sistemelor de gestiune. Acel sistem IT, sofisticat, pentru gestiune, a trebuit să fie refăcut, softurile dedicate și acest proces n-a fost simplu nicăieri, nu numai în România. A fost un proces complex în Europa, în general. Unele state membre au reușit să și-l pună la punct foarte repede, altele (printre care și România), nu au reușit să și-l pună la punct atât de repede, astfel încât, practic, la 1 ianuarie 2015, totul să fie operațional și să pornească. Din acest motiv, CE a realizat gradul de complexitate și chiar a aprobat niște termene mai lungi pentru depunerea cererilor, pentru efectuarea controalelor. Am înțeles că România, cu aceste păsuiri, a reușit totuși să avanseze și, cel puțin pe plățile directe, în mare măsură, au reușit să fie începute și plătite. Există în continuare anumite restanțe. Este un proces complex însă. Urmează controlul și verificarea. Să sperăm că toate aceste lucruri s-au făcut foarte bine.