Federația LEADER, împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), organizează Târgul Produs în GAL, ca parte integrată a evenimentului „ROMÂNIA-LEADER de 10”. Acesta are loc în Capitală, în curtea sediului MADR, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 10:00 și 18:00, cu acces liber pentru vizitatori.

Târgul Produs în GAL este organizat cu prilejul împlinirii a zece ani de când Programul LEADER se implementează în România și 30 de ani de Program LEADER în spațiul european. Pe parcursul celor patru zile de târg, membrii Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), împreună cu producătorii, beneficiari ai acestora, au standuri expoziționale cu vânzare de produse agroalimentare și meșteșugărești/nealimentare. Sunt prezentate produse diverse, specifice mai multor regiuni. „Acest eveniment este o întâlnire a Grupurilor de Acțiune Locală din România și un simbol pentru ceea ce înseamnă cooperarea între producătorii locali și consumatori. Timp de patru zile, producătorii își vor încărca atent standurile cu produse naturale, ecologice, pregătite în fermele proprii. Totodată, meșterii populari își vor prezenta produsele la care muncesc cu migală și iscusință în atelierele din teritoriile GAL-urilor participante”, transmite Federația LEADER.

De-a lungul timpului, MADR a implementat metoda LEADER implicând GAL-urile în spiritul dezvoltării comunităților locale. Pentru viitor, MADR își propune să continue în această privință în beneficiul spațiului rural, într-o abordare de jos în sus, pornind de la nevoile identificate în comunitate. „Prin intermediul acestui eveniment, se va realiza un schimb de idei și de planuri realiste care să contribuie la un viitor rural menit să atingă potențialul zonelor rurale din România și Uniunea Europeană”, arată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Din decembrie 2019, Aurel Simion este secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ce l-a recomandat pentru această funcție? Am putea spune că experiența antreprenorială, Aurel Simion deținând împreună cu fratele său Petre una dintre cele mai vechi firme din industria cărnii – Avi-Giis, înființată în anul 1990. Apoi, secretarul de stat din MADR este fondatorul brandului de produse tradiționale „Ca altădată”, fiind printre primii producători locali care și-au atestat produsele ca fiind produse tradiționale. Se mândrește cu munca sa, participând la târguri naționale și internaționale cu produse precum „cârnații din topor”, „carnea la garniță” sau „cârnații cu ambâț”. Totodată, interlocutorul nostru este președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea și vicepreședinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. Aurel Simion are un doctorat în prepararea prin afumare a preparatelor.

„Prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie.”

Reporter: Nu întâmplător facem acest interviu. Ne știm de multă vreme și vreau să vă cunoască și cititorii noștri. Sunteți un pasionat al agriculturii şi al industriei alimentare, mai precis, a tot ceea ce ţine de produsul tradiţional românesc.

Aurel Simion: Încă din şcoala generală pot să spun că am făcut agricultură, apoi liceul l-am făcut tot agricol, la Slatina, apoi facultate, din 1990 am o firmă privată în domeniul agriculturii, al industriei alimentare, deci n-am activat în alt domeniu. Am lucrat şi în Direcţia Agricolă, în OJRSA – Oficiul Judeţean de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, la Industria laptelui, cum era pe timpuri, şi aşa mai departe.

Reporter: Ce facultate ați absolvit?

Aurel Simion: Facultatea de Agricultură la Craiova şi Liceul Agricol la Slatina.

Reporter: Oltean get-beget.

Aurel Simion: Da. Din Râmnicu Vâlcea, Oltenia de sub Munte, cum spunem noi. Eu provin din micul producător, de fapt agricultura a venit la minister, îmi dau seama foarte bine de forma duală a agriculturii, e vorba de faptul că avem cele mai mari exploataţii agricole din UE, şi atunci vorbim de marii fermieri, marii producători, câteva sute, dar vorbim şi de micul producător, baza societăţii sau baza agriculturii, cum îi spun eu, iar noi, ca minister, prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, pentru că o balanţă comercială cu marii producători o poţi regla, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie, dacă vreţi, şi v-aş da doar un exemplu: e vorba, din punctul meu de vedere, de securitatea alimentară. În caz de Doamne fereşte, întotdeauna românul s-a sprijinit pe micul producător şi atunci nu trebuie lăsat de izbelişte sau neajutorat, într-o economie de piaţă globală, spre care tinde omenirea.

Desfacerea, veriga slabă a agriculturii

„Ministerul trebuie să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul.”

Reporter: Aveţi un rol foarte important în sprijinirea acestor mici producători, pentru că, aşa cum aminteaţi faptul că în caz de Doamne fereşte, micul producător este cel care asigură până la urmă hrana de bază, şi aici până la urmă putem să vorbim de ceea ce se discută la nivel de UE, de acel lanţ scurt, de la producător la consumator. Aici trebuie să intervină ministerul prin facilitarea accesului la produse, pe de o parte la vânzare a micului producător, pe de altă parte nouă, consumatorilor, să ajungă produsele direct la noi.

Aurel Simion: De felul meu, eu nu mă plâng şi am fost pus în situaţii să găsesc soluţii, cam ăsta a fost rolul meu în viaţă. N-am aşteptat cu mâna întinsă la o subvenţie. Avem nevoie de micul producător, am ajuns, noi, agricultura românească, să „alergăm” – între ghilimele – la ora actuală după consumatorul român. Noi nu alergăm după un consumator dintr-o ţară europeană sau un consumator dintr-o ţară terţă, ci alergăm după – vă dau un exemplu – în jur de 5 milioane consumatori publici. Atâta timp cât importăm 70% din ceea ce consumăm, vă daţi seama că şi... armată, şcoli, copii, grădiniţe şi aşa mai departe, în general se alimentează prin licitaţii publice cu produse mai ieftine. Principiul UE de lanţ scurt de aprovizionare acum, din punctul meu de vedere, nouă ne vine ca o mănuşă, numai că trebuie să modificăm o parte din structura legislativă, în aşa fel încât să le dăm posibilitatea celor mici să poată să aprovizioneze o grădiniţă, o cantină, o şcoală şi aşa mai departe. Avem discuţii, deci nu vă ascund că avem aproape un an de când purtăm discuţii cu Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice, în aşa fel încât lanţul scurt de aprovizionare, schemele de calitate, calitatea produselor să reprezinte 60%, în eventualitatea unei licitaţii, din punctaj. Doar 40% să fie preţul. Mă bazez pe acest lucru şi pe rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ne spun clar că – n-are rost să mai dau cifre acum – aproape 70% din populaţie este bolnavă din cauza alimentaţiei şi a mediului în care trăieşte. Şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce punem pe piaţă. Da, aici am ajuns în 30 de ani, trăim într-o politică agricolă comună cu o piaţă comună europeană, nu poţi să interzici să-ţi intre pe piaţă un produs, dar tu ca stat trebuie să intervii cu măsuri, în aşa fel încât nu neapărat să-l avantajez pe al tău, că iar nu ai voie, dar în acelaşi timp să creezi mecanismul prin care marfa lui proaspătă, bună, de calitate, să se poată valorifica mult mai rapid şi într-un termen mult mai scurt. Una este să aduci produs din Spania şi să duci la X market şi alta e să-l iei de lângă Bucureşti şi să-l aduci la marketul respectiv. Şi lanţul scurt înseamnă prospeţime, înseamnă calitate.

Reporter: Aţi atins un subiect foarte sensibil, acesta al desfacerii producţiei agricole, a produselor agroalimentare, în condiţiile în care supermarketurile sau lanţurile acestea mari de magazine sunt cele care fac legea, indiferent ce ne-am strădui noi să facem, cu toate că există câte o „floare”, pe ici, pe colo, care a reuşit să pătrundă, dar, cum se spune, „cu o floare nu se face primăvară”, nu putem să facem decât să sperăm că producătorii agricoli se vor organiza în aşa fel încât să impună, până la urmă, dacă şi legislaţia o va permite...

Aurel Simion: Hipermarketurile sunt un lucru existent, sunt înfipte în tot ceea ce înseamnă desfacere, am lucrat bine cu hipermarketurile în perioada stării de urgenţă, când, aduceţi-vă aminte, rafturile erau goale, chiar am avut o conlucrare bună şi cu dumnealor, dar şi cu producătorii români. Vedeţi, depinde din ce punct de vedere priveşti, unde te aşezi, în ce colţ al problemei. Unui hipermarket, ca să fie rentabil, trebuie să-i dai marfă multă, să i-o dai la timp, să i-o dai standardizată şi de calitate. Dumnealor, ca să reziste pe piaţă, va trebui să aibă întotdeauna contracte antamate cu un an înainte, în aşa fel încât hipermarketul să n-aibă sincope la aprovizionare. Agricultura românească, la ora actuală, nu poate să le asigure toată cantitatea, ritmicitatea, standardizarea produsului, pentru că n-am fost întotdeauna, prin politica pe care am desfăşurat-o noi, ministerul, ne-am gândit la „a produce”, la a subvenţiona producţia, fără să ne gândim la piaţă.

„Prin Planul Naţional Strategic vom gândi opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic.”

Reporter: Adică a dispărut legătura dintre producţie şi piaţă.

Aurel Simion: Forța unui lanţ stă în veriga slabă. Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv. Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi. N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.

„Avem o mare problemă a producătorului român: nu vrea să se asocieze. Producătorii trebuie să înţeleagă, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.”

Reporter: Asocierea, un subiect fierbinte. Nu ducem lipsă de cooperative create multe dintre ele doar pentru punctaj la accesarea proiectelor europene, pentru că după aceea s-au desfiinţat sau au rămas, dar nefuncţionale. Cred că reforma trebuie pornită de la mentalitatea producătorului, aceea de a reuşi împreună cu ceilalţi din sectorul pe care-l reprezintă. Dacă vorbim, de pildă, de legumicultură, acest sector este poate cel mai puţin organizat dintre toate. N-ai cum să faci depozit de unul singur.

Aurel Simion: O să venim în ajutorul producătorilor prin Planul Naţional Strategic. Chiar am discutat cu direcţia pe care o coordonez, vom pleca în ţară să vedem proiecte finanţate de Ministerul Agriculturii ca elemente negative, aşa ne vom duce şi la proiecte de succes, şi atunci acele proiecte de succes va trebui noi să le promovăm, să se uite producătorii la ele, să fie exemple – că e o particularitate a românului de a se uita în grădina vecinului. Atunci îi arăt eu ceea ce a făcut un fermier destoinic, bun, care a crescut pe piaţă. Apropo, avem un procent extrem de mic de trecere la o altă etapă: 5% în 5 ani de la PFA la un SRL mic, de la un SRL mic la un SRL mediu şi mare, păi e un procent extrem de mic.

E posibil ca unora să le convină să rămână mici, pentru că statul tot a subvenţionat agricultura mică. Personal, n-am găsit un răspuns la a „subvenţiona” – între ghilimele – ceea ce există, a consolida ceea ce avem, sau investim şi în forme noi, să-l mai ajut şi pe altul micuţ şi aşa mai departe. Din punctul de vedere al balanţei comerciale, ar trebui să ajut ceea ce am: cooperativele mature, firmele mature, avem firme din 1990, 1991, ar trebui să le ajutăm, dacă au rămas în piaţă înseamnă că sunt viabile, sunt eligibile, au un potenţial economic şi atunci stăm şi ne gândim acum: cum e mai bine? Să-i consolidez, să-i ajut pe cei maturi, sau să şi dezvolt? Sau să merg în paralel şi cu una, şi cu alta, dar sursele de finanţare sunt aşa cum sunt, micuţe şi limitate.

Banii nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România

Reporter: Până la aprobarea Planului Național Strategic, va mai trece ceva vreme, însă avem aceşti doi ani de tranziţie în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală continuă, teoretic, cu aceleaşi măsuri, aşa cum a funcţionat din 2014 până în 2020.

Aurel Simion: Pe tranziţie avem măsuri vechi cu bani împrumutaţi din noul exerciţiu financiar, 2021-2027. Sunt doi ani de tranziţie, deja din 2021 s-a dus jumătate. Am avut discuţii în minister pe tema asta, am şi căzut de acord cu AFIR-ul să lansăm pe rând calupuri cam de câte două măsuri, una foarte atractivă şi una mai puţin atractivă, în aşa fel încât sistemul nostru, AFIR-ul, să poată să înglobeze, să poată să absoarbă. Pentru că nici să dai drumul la tot şi să blochezi tot sistemul, şi să faci un amalgam nu este bine. Trebuie să vedem şi capacitatea noastră de absorbţie, e vorba de absorbţie instituţională: câţi oameni avem, cât putem să prelucrăm, cât putem să controlăm şi aşa mai departe, mai vin şi firmele de consultanţă, ca să nu dai proiectele peste cap trebuie să le faci destul de aşezate. În luna iulie lansăm două măsuri, dintre care una foarte atractivă şi foarte căutată, sunt toate în dezbatere pe site-ul ministerului, vor fi 3,2 miliarde de euro. Ce trebuie să ştie opinia publică şi fermierii în general: 37% din bani se duc pe mediu, deci măsuri de mediu şi climă. Ne mai rămâne nu mult, vom încerca să fim echilibraţi în aşa fel încât să ajutăm exact sectorul unde noi suntem deficitari. Mai concret, pe perioada de tranziţie de exemplu, am introdus o măsură de prelucrare a soiei, ceea ce n-a fost. România produce la ora actuală cea mai bună soia, nemodificată genetic, materie primă care ulterior pleacă la export, deci noi exportăm şi subvenţia şi importăm şrotul de soia modificată genetic. Ceea ce pierdem de atâtea ori. Cu asemenea măsuri vom veni şi în Planul Naţional Strategic, punctual, după o analiză extrem de atentă, să vedem ce necesar avem, cât putem să absorbim. Că degeaba mă apuc eu să fac fabrici, dar n-am materia primă sau n-am suficientă materie primă. Trebuie să gândeşti totul foarte bine şi echilibrat.

Apropo de unităţi de procesare, de exemplu în panificaţie noi nu folosim decât 54% din capacităţile noastre de prelucrare, dar importăm pâine congelată, importăm patiserie congelată, pentru că noi nu avem şi n-am venit noi, minister, cu o politică în aşa fel încât să ne facem şi noi două-trei unităţi din astea. Avem un deficit de balanţă comercială de 310 milioane de euro pe hrana animalelor de companie, dar nu avem unităţi de prelucrare. Şi atunci ce facem? Ceea ce rezultă, subproduse din abator, mă duc şi plătesc 2-3 lei pe kilogram ca să le distrug, să le ard, când aş putea să le folosesc în partea astălaltă. Deci trebuie să fii foarte echilibrat, trebuie să ne cunoaştem nevoile, să ne cunoaştem necesităţile, şi acolo trebuie să intervenim. Că, de fapt, prin politică asta faci, intervii acolo unde tu, ca ţară, ai o problemă. Banii sunt puţini, să fim foarte clari, nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România.

Reporter: Ar putea fi stabilite câteva priorităţi şi acestea duse până la capăt.

Aurel Simion: Noi trebuie să gândim şi în viitor, să ne uităm puţin şi peste 15-20 de ani cam încotro se îndreaptă agricultura, spre ce se îndreaptă, unde merge cercetarea, cum va fi peste 30 de ani, că degeaba mă apuc eu acum să fac mastodonţi şi peste zece ani n-am ce face cu ei. Înseamnă că am pierdut. Trebuie să mergem mână în mână cu cercetarea, să ne uităm care e tendinţa, avem un studiu, inclusiv l-am discutat şi l-am pus în practică, aşteptăm rezultatele: tendinţa gastronomică a consumatorului român şi nu numai a consumatorului român. Degeaba o să investesc în mici la grătar, când ei nu mai consumă mici – dau şi eu un exemplu – consumă pârjoale sau consumă icre negre.

Reporter: Au apărut puncte gastronomice locale în mai multe localităţi. E un lucru binevenit pentru ceea ce înseamnă viitorul?

Aurel Simion: Şi aici trebuie făcute studii, pe punctele gastronomice. E foarte bine că am găsit înţelegere şi cu ANSVSA şi am putut coborî ștacheta la nivelul gospodăriei. Uşor-uşor, încep să se dezvolte şi mai opreşte şi un autocar... şi atunci sunt 15-20 de persoane – „dar nu pot să-ţi dau bon fiscal” – „dacă nu-mi dai bon, nu consum” şi aşa mai departe. Suntem în discuţii cu cei de la Finanţe şi cu ANSVSA să găsim o formulă în aşa fel încât totul să devină liniar şi corect.

E nevoie de zootehnie, ca să nu mai exportăm subvenția

Reporter: Ce ne puteți spune despre calendarul măsurilor pe care le aveţi în acest an?

Aurel Simion: Spre exemplu, în luna mai s-a dat drumul la măsura 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, la care am făcut şi o distincţie pentru zona montană, zonă defavorizată, așa cum este pentru instalarea tinerilor fermieri. Avem 20 de milioane puşi separat pentru tinerii din diasporă, ca să nu intre în „coşul mare” şi să nu aibă timp, că dumnealor au şi distanţă, şi au o măsură dedicată. La fel facem şi pentru zona montană.

Reporter: Dar au fost sume alocate pentru zona montană, spre exemplu pentru procesare, pentru acele mici abatoare, şi n-a venit nimeni. Şi cei care şi-ar fi dorit sau, mai bine zis, cei care făcuseră proiecte în urmă cu ani pe aşa-zisele abatoare mobile şi-ar fi dorit şi în restul ţării, nu numai în zona montană, ci şi la şes.

Aurel Simion: Banii nu se pierd, o să-i luăm şi o să-i ducem la alte măsuri. Sunt importante, din punctul meu de vedere, şi abatoarele. La o întâlnire cu o organizație profesională de la noi din țară, mi s-a zis că dacă vrei să dezvolţi cultura mare, s-o faci atractivă, dezvoltă prima dată zootehnia. Adică exact ce vă spuneam la început, creează necesitatea. Noi, dacă vom dezvolta zootehnia, nu ne vom mai plânge că exportăm materie primă, că exportăm subvenţie, dar avem nevoie de zootehnie. Apropo, şi prin PNRR am avut o măsură cu crearea a 100.000 de locuri de scroafe, pentru că avem o problemă cu carnea de porc, cea mai mare problemă. S-a dus matca, nu e vorba numai de pesta porcină africană, nu s-a investit în reproducţie la porc. Dacă măsura nu e atractivă, să ştiţi că fermierul sau românul se duce acolo unde e subvenţie. N-am văzut în ultimul timp ferme de reproducţie. A fost mai uşor, din păcate, să cumpărăm. Dacă ne aducem aminte, în situaţia de criză de anul trecut din martie, numai aici la minister câte telefoane ne-au venit pentru crearea acelor culoare verzi, pentru că ne mureau purceii în TIR-uri la graniţă, era şi frig. Vedeţi că importăm aproape trei milioane de purcei, material genetic.

Trebuie să le spun fermierilor: câștig ai la reproducţie. N-ai în mod special la creştere şi îngrăşare. Şi atunci? Crescătorii noștri au cumpărat atunci, anul trecut, cu 114 euro purcelul de 20 de kilograme şi l-au vândut – şi-mi pare rău – cu 5 lei pe kilogram la 120 de kg, deci a fost pierdere totală.

Benzile agro-silvice, în intențiile MADR

Reporter: La final, aș vrea să vorbim și despre Green Deal.

Aurel Simion: În opinia mea, România stă bine. Şi v-aş da un exemplu. Mergeți cu maşina din Anglia şi veniţi pe drumurile Europei până aproape de graniţa cu România, treci de Budapesta încoace, pe parbrizul maşinii n-o să vezi niciun fluture, n-o să vezi niciun gândac şi aşa mai departe. Înseamnă că acolo agricultura este extrem de intensiv făcută. La noi în România, dacă te duci de la Bucureşti până la Constanţa sau de la Bucureşti la Piteşti, o să trebuiască să oprești în fiecare benzinărie ca să ștergi parbrizul. Ceea ce nu avem noi, România: nu avem toate suprafeţele, şi mă refer în primul rând la pajişti, nu le avem trecute în culturi ecologice.

Reporter: Eu aş spune că n-avem patalamaua, nu avem acel certificat care să ateste că este ecologic...

Aurel Simion: Da, dar ca să vă dau dvs. certificatul trebuie să veniţi la mine, să vă înregistrez şi să şi dovediţi, trebuie să treceţi printr-un organism de certificare...

Reporter: E vorba despre birocraţie? Probabil că de asta se feresc producătorii sau asociaţiile care au păşunile.

Aurel Simion: Nu cred că despre birocrație e vorba. Să vă dau un exemplu, sunt foarte implicat, şi e o chestie personală, în risipa alimentară. Un cămin de bătrâni trebuie să vină la noi doar cu un dosărel să se înregistreze ca operator primitor, receptor. De ce nu o fac? De ce avem doar 14 la nivel naţional? Numai eu am semnat 5-6 adrese către consiliile judeţene şi ar primi alimente mai mult gratuit. Ce pot eu să fac? O să mă duc şi în judeţe să-i rog să vină. La fel şi cu produsul ecologic. Trebuie să ceri, prima dată. Şi după aia să văd că este ecologic. Lucrurile astea va trebui să se întâmple, în minister nu durează, cel puţin de când sunt eu, exclus a plimba pe cineva, nu, sunt foarte transparent, uşa e deschisă. Nu mă ocup eu strict de produsul ecologic, dar n-am auzit să vină cineva şi să stea la coadă ca să înregistreze o păşune în sistem ecologic. Şi subvenţiile sunt altele, ajutorul este altul pentru producţia ecologică. Avem acum în lucru, pe Directiva nitriţi, dacă tot mă întrebaţi şi ţine de Green Deal, suntem în negociere acum cu Comisia Europeană referitor la acea bandă de teren pe care trebuie s-o lăsăm liberă, fermierul să nu folosească nitriţi sau nitraţi, îngrăşăminte pe – CE zice – 5 m, eu am zis de la 1 la 3 m, pentru că nu trebuie să iau şi din potenţialul agricol al fermierului, pentru că e vorba de acea bandă pe lângă râuri, pârâuri şi aşa mai departe, pentru că oricum, prin lege, cursurile de apă sunt protejate de 6-12 m. Dacă mai las şi eu 5 m, atunci unde mă duc?, fermierul ce face?, de unde-l despăgubesc pe diferenţa de producţie? Tot pe Green Deal avem în intenție crearea acelor benzi agrosilvice. De ce sunt bune aceste perdele? Nu numai că ele creează microclimat, nu numai că stopează şi vântul, stopează şi înzăpezirea, viscolul îl atenuează, dar mă interesează, ca agricultor, îmbunătăţirea proprietăţilor solului. Într-o agricultură intensivă nu mai dai răgaz solului să se ducă un microorganism, un gândac, o râmă să se ducă în jos, să creeze acele culoare, apa să se infiltreze, aerajul, rădăcinile şi aşa mai departe. Prin aceste perdele agrosilvice, este foarte bine că se îmbunătăţeşte structura solului, avem în lucru tehnic să ne spună specialiştii cam în câţi ani se îmbunătăţeşte structura solului, în aşa fel încât după – să zic – zece ani o desfiinţăm, o redăm agriculturii şi o mut mai încolo. Deci, ce trebuie să fac eu, minister? Să vin cu măsuri, pe fermieri să-i ajut pentru acea producţie nerealizată. Afirm cu tărie că fermierii noștri, în mare parte, sunt extrem de pricepuți, iar în mine, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, vor găsi mereu un sprijin.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Producătorii din mediul rural care pun în valoare materiile prime locale reprezintă un pilon important pentru economia rurală, pentru bunăstarea comunităților din care fac parte. În acest sens, autoritățile locale sunt implicate în identificarea produselor care pot deveni branduri locale și în acordarea de sprijin necondiționat producătorilor locali, cum este cazul Asociației „Produs de Cluj”, a cărei activitate este finanțată și susținută de Consiliul Județean Cluj.

Femeia, „stâlpul casei”

În viața satului tradițional, femeia era „stâlpul casei”, ea ocupându-se de creșterea și educarea copiilor, de hrana cea de toate zilele și de îmbrăcămintea tuturor membrilor familiei. Din mâinile femeii ieșeau diverse țesături, covoare și costume populare. Astăzi, poate că femeia nu mai stă la războiul de țesut, însă în mod sigur are un rol important în afaceri, în comunitate și, nu în ultimul rând, în casă.

În Asociația „Produs de Cluj” sunt multe femei și numeroase mici afaceri de familie în care femeia are o implicare majoră. Și, pentru că martie este luna în care sărbătorim femeia, iată câteva exemple de femei ambițioase, puternice, mame și soții extraordinare.

„Am fost nevoită să preiau conducerea fermei după ce am rămas singură. Atunci am avut de ales între a continua ceea ce începusem împreună cu soțul meu și să duc mai departe moștenirea familiei sau să mă complac în statutul de văduvă și să nu fac nimic. Am decis că cei care au muncit înainte în ferma aceasta ar fi dezamăgiți, copiii mei ar putea crede că femeile sunt bune doar în bucătărie și să aibă grijă de urmași, așa că am pus mâna și mintea la treabă și am mers mai departe”, povestește Aurora Gânscă, originară din Mănăstireni, județul Cluj. Doamna are în grijă astăzi o exploatație de aproximativ 1.000 de oi, 150 de capre, 20 de vaci, câteva zeci de porci, inclusiv din rasa Mangalița. De asemenea, Aurora Gânscă produce, după rețete proprii, caș, brânză de burduf, telemea, urdă, cârnați, pastramă, caltaboși, jumări, slănină. A urmat cursuri de specializare în management și agricultură ecologică la Hanovra, în Germania, unde a învățat să folosească mai mult lumina naturală în saivanele oilor, construite cu panouri transparente.

Ildiko Kepes, din Turda, este o altă doamnă din Asociația „Produs de Cluj”, care este la a treia generație de apicultori. Și pregătește a patra generație care să ducă mai departe ferma de familie, prin Kinga, fiica sa. În apicultură se merge pe tradiție și pe abilități moștenite sau transmise, iar Ildiko Kepes și soțul său au profitat din plin de experiența înaintașilor. Împreună, produc și comercializează miere și alte produse apicole prin magazinul propriu și în târgurile destinate producătorilor. „Indiferent de florile din care au cules albinele polenul, mierea este superioară, este perfectă. Singura condiție este să fie produsă de albine. Noi avem stupina noastră, o plimbăm prin țară la cules de polen. Clujul nu este un județ unde să existe sute de hectare de culturi de rapiță sau floarea-soarelui, așa că producem o varietate destul de mare de miere”, spune Ildiko Kepes, adăugând că, pe lângă producția de miere, a ales să răspundă cererii tot mai ridicate de polen, propolis sau energizante pe bază de produse apicole.

O altă femeie care a ales drumul afacerilor rurale este Anca Șerpar. Ea a început să cultive lavandă în urmă cu aproape zece ani. A depus un proiect pe fonduri europene și a pornit afacerea de familie. A ajuns de la 5.000 de plante pe 2.200 de metri pătrați să aibă o cultură de 20.000 de plante, cu aproape 70 de specii de lavandă, pe un hectar și doi ari, aflată pe partea dreaptă a drumului către faimosul castel Banffy, din Bonțida. „Producem uleiuri, săpunuri, lumânări, pernuțe umplute cu boabe de lavandă pentru cei mici, săculeți de lavandă care îndepărtează moliile și dau un miros plăcut interiorului dulapului. Avem aproximativ 20 de produse, toate realizate din plantele cultivate de noi. Practic, plantele noastre sunt valorificate în procent de 100%, nimic nu se aruncă, totul are o întrebuințare”, arată Anca Șerpar, care și-a numit ferma de familie „Lavandă by Lola”.

Județul Cluj are 19 atestate de produs tradițional, un atestat de produs rețetă consacrată, iar 52 de produse au dobândit mențiunea de calitate facultativă produs montan. Arealul județului Cluj se află în aria geografică aprobată la Comisia Europeană pentru băutura spirtoasă „Pălincă”, un produs care, din anul 2018, este înregistrat ca Indicație Geografică.

Asociația „Produs de Cluj” a luat ființă la sfârșitul anului 2010, fondatori fiind Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCTC) și Agro Transilvania. Mai apoi, locul CJCPCTC a fost luat de Şcoala Populară de Artă „Tudor Jarda”. Cel mai mare sprijin îl acordă Consiliul Județean Cluj, care finanțează și susține activitatea asociaţiei.

Înfiinţarea acestei organizaţii a fost determinată de nevoia, conştientizată de autorităţile locale, de a crea un cadru legal prin care micii meşteşugari şi producătorii clujeni, păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, să fie sprijiniţi în demersul lor de a păstra şi perpetuua patrimoniul cultural rural clujean.

Prin acţiunile sale, Asociația „Produs de Cluj” contribuie la dezvoltarea şi promovarea micilor întreprinzători, cu precădere a celor din mediului rural, asigurându-le reprezentarea la nivel național şi internațional. Prin facilităţile acordate, micii meşteşugari şi fermieri din zonele rurale sunt sprijiniţi să păstreze tradiţiile, să rămână aproape de sat, iar împătimiții de autentic și tradițional au șansa de a-și prezenta și vinde produsele, contribuind astfel la creșterea şi dezvoltare economiei locale.

La sediul MADR, târg „Produs de Cluj”, 5 – 8 martie 2020

Ministerul Agriculturii susține conceptul de lanț scurt, în cadrul căruia producătorul se întâlnește direct cu consumatorul, fără intermediari. Prin urmare, în perioada 5 – 8 martie 2020, curtea MADR găzduiește o expoziție cu vânzare de produse agroalimentare românești din zona Clujului, manifestare organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, prin intermediul brandului „Produs de Cluj”, aceasta fiind prima dintr-o serie de astfel de acțiuni ce urmăresc promovarea tradițiilor locale din diferite regiuni ale României.

Prin astfel de evenimente, Ministerul Agriculturii dorește să evidențieze importanța valorificării materiei prime autohtone care poate genera valoare adăugată prin prelucrarea acesteia, în vederea înregistrării și recunoașterii produselor agroalimentare românești pe plan național și european.

Chiar în inima Bucureștiului, vizitatorii au ocazia să descopere gustul bucatelor ardelenești, realizate după rețete tradiționale, având în vedere că la evenimentul dedicat produselor din județul Cluj participă 40 de producători și meșteri populari artizani. O gamă variată de produse agroalimentare va umple curtea sediului Ministerului Agriculturii, cum ar fi: produse lactate montane, produse din carne, miere, dulcețuri, sucuri naturale, turtă dulce, pâine, prăjituri și ciocolată de casă, conserve din legume și vinuri. Având în vedere că luna martie este dedicată femeilor, de la târg nu vor lipsi cadourile tradiționale realizate de meșteri artizani, precum obiecte de artizanat, costume populare specifice zonei și accesorii aferente acestora, bijuterii lucrate manual, articole de marochinărie, produse cosmetice bio și produse pe bază de lavandă. Pe parcursul celor patru zile ale târgului, atmosfera va fi animată de spectacole folclorice specifice zonei Văii Someșului.

Ministrul Agriculturii Adrian Oros va deschide oficial evenimentul, joi 5 martie, la ora 11⁰⁰. Programul de vizitare al târgului „Produs de Cluj” este în perioada 5 - 8 martie 2020, între orele 10⁰⁰ – 18⁰⁰.

Foto: Produs de Cluj

Chinezii au descoperit ia românească. Le-a plăcut atât de mult, încât au început să o confecționeze. Problema nu ar fi atât de mare dacă iile made in China nu ar fi invadat piața românească tocmai în anul centenar, sufocându-i astfel pe meșteșugarii autohtoni.

Cu toții am remarcat avalanșa de cămăși cu motive populare pe tarabe, însă nu ne-am întrebat ce se ascunde în spatele lor. Neinițiați, am luat de bune kitsch-urile ieftine ca pe adevărate ii tradiționale românești. Din nefericire, lucrurile nu stau deloc așa, ne explică Ionică Ionașcu, de la atelierul de costume populare Tea și Daria din Câlnic, județul Caraș-Severin. „Nu este vorba despre apetența chinezului pentru costumul popular românesc și tradițiile românești. E o fisură în piață, pe care asiaticii au sesizat-o și o speculează. Este, până la urmă, o slăbiciune a statului și a celor care ne conduc, care nu ne protejează. De atâția ani se tot cere, și degeaba se cere, acea lege a meșterului popular care să-l ocrotească și să-i confere niște drepturi, pentru că, până la urmă, reprezintă valorile tradiționale ale acestui neam care trebuie duse mai departe. Dacă autoritățile nu ne protejează e foarte greu, pentru că se creează breșe și vin străinii care profită de slăbiciunea statului român care ne lasă ai nimănui”.

Apetitul pentru ia românească sau ciupagul bănățean este satisfăcut, astfel, la fiecare colț de stradă, ieftin și de proastă calitate, ne-a zis și Liliana Ionașcu, meșter artizan. „Vin, copiază parte de modele așa-zis românești, în rest internetul îi ajută să «creeze» modele. Mai departe, cum sunt lucrate, ce material folosesc, dacă au ceva în comun cu tradițiile noastre - nici nu mai contează. Ideea e că se cheamă ie și pentru femei, și pentru bărbați, deși în zona Banatului n-a existat ia, este cămașa sau ciupagul. Din păcate pentru noi, prețurile sunt foarte mici la aceste bluze, pe care eu nu le-aș numi ii. Despre calitate, ce să vă spun? Au venit persoane să-și modifice iile pentru că le-au spălat și n-au mai avut nici calitatea și nici aspectul inițial. E și greu de modificat o astfel de ie, pentru că, după ce ai descusut-o, se duce în toate direcțiile. Dacă tai din ea, nu mai încape persoana…”

Ansamblurile folclorice țin în viață meșterii populari

De parcă nu erau suficiente problemele pe care micile ateliere le au cu mâna de lucru calificată, cu procurarea materialelor de calitate și mai ales cu piața, acum trebuie să se confrunte și cu problema iilor contrafăcute. E greu de explicat cum de iile chinezești se vând la prețuri atât de mici. „Fie sunt făcute prin Asia, cu mână de lucru foarte ieftină și cu material de foarte proastă calitate, fie sunt făcute chiar la noi, dar tot cu muncitori aduși din afara țării, poate că tot din Asia. Nu știu cum să explic, probabil că forța de muncă este la negru sau plătită pe doi lei. Pe mine mă costă o angajată o grămadă de bani. Ca să-i dau un 2.500 de lei în mână lunar, plus taxele de la stat, sar de 3.500 de lei. Or, la un costum făcut de mână, poți să lucrezi chiar și o lună întreagă, și-atunci cât să ceri pe el? Noroc că mai sunt oameni care caută calitatea și autenticul. Trendul oricum este în scădere, pentru că au trecut 100 de ani, Centenarul României”, este de părere doamna Liliana Ionașcu.

Atelierul de la Câlnic este ținut pe linia de plutire de comenzile mari pe care le fac ansamblurile folclorice din vestul țării și căminele culturale, care au prins pe proiecte europene și costume populare pentru echipele de dansuri.

Familia Ionașcu se mândrește că „a îmbrăcat” dansatorii Ansamblului profesionist Banatul din Timișoara sau pe cei ai Ansamblului „Drăgan Muntean” de la Deva. Din păcate, kitsch-ul invadează piața costumului popular românesc, altfel o piață destul de șubredă. Tocmai de aceea, atunci când achiziționați o ie, ar fi bine să vă asigurați că ea este confecționată de un meșter român, și nu de chinezi. Îi veți ajuta astfel pe meșterii populari autohtoni să trăiască și să ducă mai departe, nealterată, o părticică din cultura populară și identitatea românească.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print, 01-14 octombrie 2019

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html