materie prima - REVISTA FERMIERULUI

Consultările cu entitățile publice și private implicate în elaborarea Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027 au continuat luni, 17 ianuarie 2022, pe tema fișelor de intervenții pentru investițiile în procesare și energie regenerabilă, tot în sistem de videoconferință.

Una dintre principalele modificări a fișei de intervenție vizează categoria beneficiarilor eligibili pe schemele de procesare, propunerea fiind de a rămâne eligibile doar formele asociative, pentru a putea integra mai ușor materia primă în procesare, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Ne dorim să dezvoltăm sectorul de procesare, astfel încât materia primă produsă în România să poată fi integrată într-un circuit, din care să rezulte cât mai multe produse finite, cu valoare adăugată, pentru echilibrarea balanței comerciale. Unul dintre aspectele care afectează negativ balanța comercială este deficitul de capacități de producție, astfel că, principala modificare a intervenției vizează ridicarea plafonului sprijinului public, de la 2,5 milioane euro la 15 milioane euro, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu, care a participat la videoconferința online de la Bruxelles, fiind prezent la Consiliul de miniștri AGRIFISH.

Intervențiile prezentate în cadrul videoconferinței au făcut referire la investițiile în:

  • Procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene;

  • Condiționarea, procesarea și marketingul produselor agricole și pomicole în afara exploatației prin intermediul formelor asociative;

  • Creșterea eficienței energetice pentru unitățile de procesare existente.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Miercuri, 29 Decembrie 2021 23:07

5 miliarde lei pentru Agro IMM Invest, în 2022

Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență elaborată de Ministerul Finanțelor care reglementează prelungirea valabilității până la 30 iunie 2022 a Programului IMM Invest, respectiv până la 30 iunie 2023 perioada în care poate fi efectuată plata grantului și, totodată, majorează plafoanele reprezentând granturi ce pot fi acordate în cadrul Programului, în sectorul pescuitului și acvaculturii, în domeniul producției primare de produse agricole, sectorul alimentar și celelalte domenii de activitate.

Actul normativ aprobat de Executivul de la București prevede un plafon de garanții de stat pentru anul 2022 de zece miliarde lei, din care cinci miliarde lei sunt alocate subprogramului Agro IMM Invest. „Plafonul de garanții total în cadrul Agro IMM Invest a crescut la cinci miliarde de lei, ceea ce va permite unui număr mult mai mare de fermieri să beneficieze de această oportunitate”, a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Bugetul schemei de ajutor de stat a fost majorat la 2,34 miliarde lei (473,90 milioane euro) pentru 48.726 de beneficiari, transmite Ministerul Finanțelor.

Resursele pentru subvenționarea dobânzilor și a unor comisioane de gestionare a garanției de stat sunt asigurate din bugetul anului următor.

În conformitate cu prevederile Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, plafoanele reprezentând ajutor de stat vor crește astfel:

  • 345.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii;

  • 290.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole;

  • 2.300.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în industria alimentară.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) vor acorda garanții în cadrul subprogramului AGRO IMM Invest.

Solicitărilor de acordare a creditelor garantate în cadrul programului depuse până la data de 31 decembrie 2021 și aflate în curs de analiză li se aplică prevederile legale aflate în vigoare la data depunerii lor, prin prelungirea de către Comisia Europeană a valabilității Cadrului temporar până la data de 30 iunie 2022.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Lumea agricolă, în particular, dar și cea economică, în general, sunt foarte agitate în ultima perioadă, odată cu explozia prețurilor la materiile prime, niveluri care induc fiori reci pe toate meridianele lumii, dar în același timp trebuie să ne pună și pe gânduri dacă sunt și pot fi aplicate diverse soluții de previziune și contracarare la nivel de țară, breaslă sau entitate economică, astfel încât traversarea perioadei să se facă cu pierderi minime.

Situațiile când se manifestă această febrilitate pe piețele internaționale poate avea cauze multiple, dar evoluțiile ultimilor circa 20-30 de ani arată că cele mai mari amplitudini sunt date de crizele financiare, de crizele de producție agricolă și apoi cele militare, iar în ultimul timp încep să își facă loc și crizele energetice. O mențiune importantă este dată de faptul că o criză care are la bază, să zicem un conflict armat, poate antrena și un efect de criză financiară, așa cum se poate întâmpla și în situația unei crize alimentare care poate genera o criză financiară.

În prezentul articol o să ne aplecăm doar asupra momentelor de explozie a prețurilor produselor agricole și o să încercăm să explicăm într-un mod simplu care este procesul de formare și manifestare pe piețe ale acestor situații, la un nivel de cunoaștere care eu cred că trebuie să fie larg răspândit printre fermieri, astfel încât aceștia să înțeleagă ceea ce se întâmplă în realitate.

Cine a fost sau va merge în țări puternice în agricultură, cum sunt Franța, Germania, Olanda sau Belgia, va rămâne surprins de nivelul de cunoștințe în acest sens al fermierilor și de modul cum interpretează aceste informații pentru a se proteja ca fermă.

Se impune precizarea că înțelegerea mecanismului nu înseamnă că mâine veți deveni sigur un miliardar pe bursă, dar aproape sigur vă poate asigura supraviețuirea ca firmă în aceste perioade, dacă nu se fac greșeli grave.

În alte țări, spre care ne uităm de multe ori cu jind în ale agriculturii, sunt instituții, firme, ONG care sunt finanțate și se ocupă de astfel de analize mult mai complexe și mai profesioniste, care apoi sunt puse la dispoziția publicului interesat, cele generale în mod gratuit (vezi USDA, Agritel etc.), iar altele, mai performante și mai complexe contra cost.

Revenind la problema pe care o dezbatem, ne vom opri asupra primului grafic, unde se prezintă evoluția prețurilor la energie, materii prime agricole, minereuri, plus metale industriale și metale prețioase din perioada 2000 – 2016 și vom vedea că primul moment de inflamare (creștere) a prețurilor are loc la final de 2007, când am intrat în criza subprime declanșată în SUA și care apoi a cuprins întregul sistem financiar mondial. Reacția imediată a piețelor a fost ca investitorii să își mute banii în stocuri de produse și materii prime, iar cererea pentru toate aceste produse a dus la o explozie imediată a prețurilor. Pentru noi, cei din lumea agricolă, trebuie să nu uităm că prețul grâului atunci, în 2008, a atins nivelul-record de circa 280 euro/to, un nivel depășit abia acum două săptămâni.

g1

(date Banca Mondială – OPEN EDITION JOURNAL – 13.01.2021 – indice IPAMPA)

Dacă peste acest grafic vom suprapune evoluția prețurilor de atunci la îngrășămintele chimice (graficul 2), vom constata o evoluție identică, cu niveluri de preț-record și care abia acum, după circa 12 ani, au fost depășite.

g2

(8 martie 2016 – Police center for the new south)

De remarcat că, atunci, îngrășămintele cu potasiu au ajuns la circa 900 USD/to, iar îngrășămintele DAP, la prețul de 1200 USD/to, nivel la care se află și astăzi. Ureea se apropia la acel moment de circa 800 USD/to, nivel depășit la acest moment.

Dacă ne uităm la ambele grafice, vom vedea că după începerea crizei subprime în decembrie 2007, în anul 2009 a avut loc o cădere importantă a nivelurilor de preț dată de reducerea cheltuielilor populației în multe țări, odată cu creșterea șomajului.

Anii 2010-2012 au adus o nouă creștere a prețurilor odată cu ieșirea din criză, iar în cazul produselor agricole situația s-a suprapus și peste o producție agricolă mondială sub așteptări în 2010.

În graficul 3 se observă modul de reacție a pieței la producția globală de produse agricole, în cazul acesta fiind vorba de grâu, astfel încât creșterea sau scăderea producției mondiale influențează în decurs de câteva săptămâni până la 2-3 luni evoluția prețului produsului respectiv.

grafic3

Graficele 4 și 5 reliefează pe o perioadă lungă faptul că evoluția prețurilor la produsele agricole este aproximativ similară, doar amplitudinea creșterilor sau scăderilor poate fi diferită, în funcție de diferite nuanțe de piață.

Această evoluție relativ comună a prețului pe piețele mondiale este datorată faptului că în general cauza este comună, iar aceasta, în majoritatea cazurilor, este seceta, acesta fiind principalul factor perturbator al producției globale de produse agricole.

Nuanțele care acompaniază situația pot fi restricții de export, creștere de taxe vamale sau orice astfel de situații, dar cauza de bază este seceta care se manifestă într-o zonă sau alta, dar în general afectează suprafețe importante și atunci impactul este puternic. Să nu uităm ca seceta din 2020, în România, numai la grâu a avut un impact de circa 5 milioane de tone în minus, ceea ce poate crea reacții în piață în cele mai multe cazuri.

grafic4

26.04.2019 – LE SILLON BELGE

g5

Etude FOP – 2 nov 2015

Imediat după graficele cu evoluția prețurilor la produsele agricole este interesant de vizualizat și graficul 6 cu evoluția prețurilor la îngrășăminte chimice, unde se constată o evoluție asemănătoare pe o lungă perioadă.

g6

 

Acum, după ce am văzut grafice și evoluții, ce este totuși de reținut?

1.     CREȘTEREA PREȚURILOR - În general începutul crizelor de orice fel, și în același mod și la ieșirea din crize, aduce ca primă reacție ,,fuga investitorilor” pe materii prime, inclusiv în cazul produseloe agricole, și se manifestă prin creșterea puternică a prețurilor pe burse, acestea fiind foarte volatile. Creșterile de preț accelerate în aceste perioade aduc inflație care între anumite intervale procentuale au un rol „sanitar” de sterilizare a banilor și de reașezare a relațiilor între productivitatea muncii și producția industrială și agricolă. Situația de sterilizare se manifestă deoarece, în cazul crizelor, multe țări trec la tipărirea de bani fără acoperire în productivitatea industrială.

2.     SCĂDEREA PREȚURILOR - Prețuri reduse se întâlnesc în „ochiurile” crizei, adică atunci când are loc contractarea economică datorată reducerii consumului, iar al doilea moment se manifestă în perioada între două crize, când economiile în general funcționează la capacitate, încep să se acumuleze stocuri, iar prețurile sunt în scădere. Aceste perioade sunt caracterizate prin inflație redusă, productivitate mărită și prețuri în general cu variații mici. În cazul produselor agricole, în aceste perioade variațiile de preț sunt date în special de sezon, adică în cazul nostru vara la recoltat prețuri mici și cu creștere în perioada de iarnă.

În aceste condiții, ce ar putea să facă un fermier? În primul rând, este bine să urmărească astfel de informații în mod constant, în revistele de specialitate care au astfel de rubrici, site-uri de specialitate care prezintă analize ale evoluțiilor pe burse, astfel încât să fie la curent cu toate informațiile disponibile.

Fermierul român trebuie să conștientizeze că activează într-o piață globală cu probleme și oportunități globale, iar el trebuie să înțeleagă aceste lucruri, așa cum le înțeleg și colegii lui din țările vestice sau din SUA.

Dar toate aceste lucruri necesită un timp dedicat de studiu, de analiză și reflecție, de măsuri tehnologice în consecință, astfel încât riscurile să fie cât mai scăzute, fiindcă de eliminat nu este posibil niciodată. 

DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - Decembrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Gânduri de fermier
Vineri, 05 Noiembrie 2021 15:46

Breaza, regina țurcanelor

Când auzi de Petrila și de Valea Jiului ești tentat să te gândești la cărbune și la extracția sa, mai ales dacă ai făcut liceul în secolul trecut. Actualitatea nu mai este așa. Minele sunt o amintire, iar tradițiile au traversat epoca cărbunelui în valea celor două Jiuri și sunt vii în cu totul altă îndeletnicire, oieritul. Așa se face că bazinul este leagănul viitoarei rase de oi, ce va proveni din actuala varietate, Țurcana Brează.

2

Din discuțiile pe care le-am purtat cu localnicii înțelegem că ocupația tradițională în aceste locuri a fost creșterea oilor, în ciuda faptului că Petrila, localitatea unde am poposit recent, este cunoscută multora dintre noi pentru activitatea minieră. Paradoxul e doar aparent, pentru că dacă cercetăm puțin istoria locurilor, vom vedea că activitatea minieră a început abia prin 1840 – spunem „a început”, dar despre dezvoltare putem vorbi abia în secolul 20 –, pe când locurile sunt atestate documentar încă de prin 1493 –, iar atestarea se referă la ceva existent, deci zona era deja locuită cu mult înainte. Iată pentru ce dăm crezare localnicilor. Un alt paradox este că după revoluție, cu toate că mineritul aproape s-a desființat, numărul efectivelor de oi s-a redus, deși ar fi fost de așteptat să crească, din moment ce oamenii rămăseseră fără muncă. „Îmi aduc aminte că prin anii șaptezeci, zice baciul Eremia Jurj, până prin anii nouăzeci, mina era mină, era lucrul la mină, după ce se termina la mină, fiecare familie avea efectivul de animale intact. Nu știu de ce, după revoluție oamenii au renunțat la animale, în special la oi. Au fost 37 de baci în muntele ăsta, aveam șase sute și ceva de oi, am ajuns la două sute și ceva, deci s-au dus și minele, se duce și oieritul”, încheie baciul care a fost și miner, dar care nu a renunțat la creșterea animalelor, în special a oilor. Pentru că pentru el și pentru cei ca el din zonă, oaia are o însemnătate specială. „Pentru majoritatea momârlanilor noștri, oaia e ceva special, ei îi dai toată atenția. Dacă ai un fân mai bun, îl dai oii, dacă ai otavă din grădină, o dai oii, vaca mănâncă urme, probabil. Oaia e regina”. 

Primarul orașului, Vasile Jurca, spune că se străduiește să oprească acest trend de scădere a interesului pentru oierit – a pus la dispoziția celor interesați suprafața de aproximativ șapte, opt sute de hectare de pășune pe care o deține primăria pe alți versanți ai munților Parâng sau Șureanu – „Cererea de suprafețe de pășunat este acoperită în proporție de aproape 90%, din păcate efectivul de ovine în orașul Petrila, după 1989, a scăzut foarte mult și sunt din ce în ce mai puțini oameni care se îndeletnicesc cu această meserie, iar eu vreau să îi încurajăm și sper să reușim să își crească efectivele, pentru că dacă nu vom face asta, în viitorul apropiat, probabil, oaia o s-o vedem la grădina zoologică”.

Nu vrem să îi contrazicem temerile domnului primar, dar avem o urmă de îndoială că se va întâmpla asta, e prea mult spus, dragostea exprimată de localnici pentru animale pare suficient de intensă să spulbere o astfel de premoniție. Mai ales că tot domnia sa ne spunea că înainte de perioada minieră toată lumea trăia de pe urma creșterii oilor. „Îmi spuneau bunicii și străbunicii că dacă ai peste 50 de oi te țin ele pe tine, dacă ai sub acest număr le ții tu pe ele. Oile le-au asigurat lapte, brânză, carne și îmbrăcăminte, pentru că deși acum lâna nu mai are valoare, în trecut, chiar până la revoluție, lâna avea valoare foarte mare, înainte își confecționau singuri hainele, apoi o valorificau la un preț foarte bun, asigurându-și furaje pentru iarnă, de exemplu.” „10 lei kilogramul era înainte de revoluție, adaugă Adrian Boantă, iar cea de calitatea întâi era chiar 12 lei, aceea de pe spate, nu de pe coadă și de pe burtă. Bătrânii spuneau că veneau din Oltenia și coseau o zi pentru un kg de lână. Aveau mult folos după urma lânii. Apoi a pieilor, și ele aveau valoare bună, era tot așa, 12-15 lei o piele de miel și de oaie, până la 20 de lei se ducea. Acuma le aruncăm pe toate.”

3

Oameni și locuri

Petrila este oraș, chiar frumos. Face parte din județul Hunedoara, fiind situat la marginea de sud-est a lui. Este așezat pe malurile Jiului de Est (numit în trecut Jiul Transilvan sau Unguresc) și a afluentului său Jieț. Locuitorii sunt numiți momârlani. Un nume de care sunt foarte mândri, cu toate că originea apelativului este relativ recentă, destul de neclară și oarecum controversată. Se pare că mai înainte ar fi fost numiți jieni. Un apelativ la care îți vine să te gândești și azi, dacă nu știi despre ei mai mult decât că sunt locuitori ai Văii Jiului.

Oamenii ne-au invitat chiar în locul unde își urcă oile pentru păscut, nu tocmai în vârful muntelui, pe pășunile alpine – acolo unde iarba e mică și grasă și de unde coboară oile foarte robuste –, pentru că nu ne țineau pe noi picioarele, ci pe un vârf relativ mai mic – și el destul de sus, la peste 1600 m altitudine –, Dealul Popi – un munte care aparține de Asociația Composesorală „Obștea Jiană”. Acest composesorat este unul de tradiție, fiind înființat în 1886, și a funcționat până în 1947, după care a fost reînființat în 2001. Președinte este Dumitru Răscolean, cel care a ocupat această funcție încă de la reînființare până în 2006, revenind după 2017, ca urmare a faptului că persoana care a condus în restul perioadei, Aurel Marhan, a decedat. De menționat că domnul Răscolean a fost în acea perioadă vicepreședinte. Este o dovadă de stabilitate care cu siguranță a dus și la bunăstarea pe care am întâlnit-o la stâna de pe Dealul Popi.

4

Composesoratul este unul dintre cele mai mari din țară, are 1044 de membri, cu suprafețe diferite, ce compun 5.000 de hectare de pădure și 1.002 hectare de pajiști, cantonate în 9 munți. Au pentru paza și administrarea pădurilor un ocol silvic privat. În ceea ce privește activitatea pastorală, președintele composesoratului spune că au separat-o în două: „Pe de o parte, așezământul pastoral, unde oamenii își prepară brânza, și pe de cealaltă parte, grija pentru animale, așa-zisele saivane, loc unde animalele dorm, cu amenajări moderne, de la panouri fotovoltaice, la instalații tip paratrăsnet, avem inclusiv, eu folosesc un termen pretențios, piscină, care de fapt este un loc betonat unde facem deparazitarea, este îmbăierea care se face primăvara și toamna”. O viziune administrativă interesantă și modernă.

Tradiții și particularități

Momentul primei noastre vizite a fost în primăvară, cu ocazia urcării oilor la munte, atunci când are loc un eveniment tradițional numit  „măsuratul oilor”, fiind un obicei răspândit în foarte multe zone pastorale, cu destule similitudini, dar și cu particularități specifice locului. Specificitatea este atât de evidentă încât fiecare stână are un altfel de calcul al modului de împărțire a produselor obținute. „Fiecare își mulge oile, laptele se măsoară și astfel se știe cantitatea de brânză care revine fiecăruia până în toamnă. Calculul se face în funcție de stână, fiecare are regulile ei”, ne spune Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara. La rândul său, Ioan Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană,  spune, încercând să caracterizeze obiceiul locului: „Fiecare om își ține animalul de coarne, îl mulge și pe urmă măsoară laptele. În funcție de cantitatea de lapte, primește caș. După ce se termină activitatea aceasta de luat premânda, se mai face un măsurat, măsuratul mic, dacă e cazul. Oamenii sunt foarte corecți, foarte transparenți în ceea ce fac, nu se păcălesc unii pe alții, cum se mai întâmpla prin alte locuri, îi dădea 6 kg de brânză și gata și lua și mulți bani pe cap de oaie, pășunatul, paza, vatra focului, astea toate se plăteau de către crescător”.

Măsuratul oilor are loc în jurul Sf. Constantin și Elena, ne explică profesorul Ioan Pădeanu, de la USAMV Timișoara. „După ce oile sunt scoase la munte trei zile și sunt obișnuite cu zona, cu iarba, cu pășunea, atuncea proprietarii de ovine fac această activitate de măsurare a laptelui, tradițională și deosebită. În zona asta nu sunt proprietari de oi cu foarte multe exemplare și atunci formează împreună o turmă mai mare, pentru a o păzi, și de aceea își măsoară laptele pentru a ști cât revine fiecăruia, după care îl transformă în brânzeturi, este o formulă care diferă de la loc la loc. Este o notă de sărbătoare, vine un preot care ține o slujbă și se roagă pentru bunăstarea oierilor, bunăstarea animalelor și bunăstarea stânei, apoi cântă din fluier și stau la povești.”

zoo.219 breaza 50

Dumitru Răscolean zice că momârlanii au un simț pronunțat al proprietății, provenit evident din faptul că nu au cunoscut colectivizarea forțată. „Momârlanii își îngrijesc singuri animalele, o gospodărie nu are mai mult de 50 de oi, pentru că ei lucrau și în industria minieră – sigur, acum sunt și unele cu mai multe oi –, dar ei își măsoară oile, ei ciobănesc și ei își fac brânza. Fac cu rândul, în funcție de cantitatea de lapte și în funcție de numărul de oi, se organizează ciobănitul și își iau cantitatea de brânză, pe care tot ei o prepară”. Și încă o particularitate pe care a ținut să ne-o precizeze, ca argument, președintele composesoratului: „În satele noastre încă se practică îngropatul morților în grădinile caselor, tot un fel de atașament de pământ, de locul de baștină, de proprietate”. El pune pe seama conservatorismului și decizia de a nu strica vechile stâne, deși au construit unele atât de moderne, „vrem să le lăsăm ca zestre, pe mai departe”.

Modernitate în vârf de munte

Gazdă ne-a fost Adrian Boantă, șeful de stână și cel care a organizat evenimentul. Un eveniment care, după cum spune primarul petrilean, este replicat în toată zona. „Lucrurile astea se întâmplă pe toți munții din jurul orașului Petrila, momârlanii au aceeași practică, undeva de la 15 mai până la 1 iunie, toți urcă oile în munții unde sunt arendași sau chiriași, nu neapărat cum sunt cei de aici, membrii composesori, cărora composesoratul le-a pus la dispoziție tot ceea ce vedeți aici, stâna, infrastructura, saivan, inclusiv partea asta de curățat a muntelui, ei vin doar și pășunează cu efectivele lor”. Recunoaștem că ne-a impresionat această infrastructură, de care vorbea primarul, n-ai fi zis că ne aflăm la aproape 1.700 de metri altitudine, arăta ca și cum am fi fost la o stână de la șes, cu toate condițiile de igienă. „Camera de caș este cu gresie și cu faianță, avem dormitoare, avem terasă, avem tot ce ne trebuie, e curățenie, toate deșeurile se bagă în saci și se coboară în oraș la containere”, ne explică Adrian Boantă, iar domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață, acum și director general pe registrul de rasă Țurcană, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara, completează: „Aicea este o stână pe profil european, modernă, care are toate facilitățile necesare crescătorilor din zonă, apă curentă, electricitate. Ce am văzut aici este un început către care ar trebui să se îndrepte și acei sceptici care au impresia că telemeaua de oaie obținută la munte este neigienică, din contră”. Adevărul este că sunt condiții chiar pentru un turist din acela foarte simandicos. Intervenția modernității, cum erau panourile fotovoltaice, pe care le-am văzut în apropiere, nu afecta defel frumusețea peisajului – cu munții Parâng la orizont, încă înzăpeziți la finalul lunii mai, când am fost acolo –, cu atât mai puțin calitatea aerului și a hranei după care fiecare aleargă. Cei care vor chiar sunt bineveniți, pentru că sunt spații de cazare acolo. O dovadă că modernitatea poate coexista cu ocupațiile tradiționale. Noi nu credem în teoria conform căreia civilizația va compromite aceste ocupații, civilizația a pătruns de-a lungul istoriei, iar tradiția s-a păstrat. Altceva le alterează, nu știm ce și nici nu face obiectul articolului de față, redăm doar o părere exprimată de domnul Gheorghe Neață: „Pentru ca să poată sta pe munte, să ducă animale la munte e nevoie de bărbați și femei puternice, e nevoie de voinici, care să aibă, în primul rând, pasiunea și dragostea față de animal. Cred că suntem singura țară din Europa care nu a introdus, până acum, sistemul de susținere, acela pe care îl «cânt» eu de ani de zile, „subvenția pe izolare”. Ce-ar fi să dea statul român o subvenție pe cap de animal pentru izolarea lor aici? N-ar fi mare lucru și așa i-ar încuraja. Și atunci ar veni toți, și cei de la câmpie, și munții n-ar mai fi plini de jnepeni, iar pășunile alpine n-ar mai rămâne nevalorificate sau valorificate prin introducerea de pârtii de schi care ar afecta creșterea animalelor”. 

zoo.219 breaza 71

Performanțe la superlativ

Oile pe care le păstoresc ciobanii de acolo sunt din rasa Țurcană. Spunem asta cu puțină reținere pentru că specialiștii care ne-au însoțit vor să impună o altfel de taxonomie și chiar dacă mai este până vor reuși, pe noi ne-au convins. Astfel, rasa numită se dorește a fi considerată suprarasă, iar varietățile actuale să devină rase în sine. Argumentele sunt pertinente, după cum veți vedea. „Țurcana, pentru cine nu știe, trebuie să afle, este o suprarasă, care are patru subpopulații, pe care le putem defini rase. Aici suntem în situația să discutăm despre rasa Brează, o rasă extraordinară, o rasă eumetrică, foarte bună producătoare de lapte și bine adaptată muntelui, această adaptare este motivul pentru care sunt specialiști care o consideră rasă rustică”, spune domnul dr. ing. Gheorghe Neață, cel care și-a propus să înregistreze aceste populații ca rase. El ne explică de ce nu poate fi considerată rasă rustică o rasă de la care se obține un litru de lapte de la o mulsoare. „Rasele rustice au existat, dar trecute printr-un program de ameliorare, încă de prin ‘70 – ’72 – în 1976 s-a definitivat programul de ameliorare la ovine –, iar dacă este cuprinsă în program, nu mai putem să mai spunem că este o rasă rustică, este o rasă ameliorată, o rasă puternică, care, dacă i se pune în față mâncarea care trebuie și i se acordă îngrijirea de care are nevoie, poate să concureze, oricând, cu orice rasă din Europa. Mă străduiesc cât pot să omologăm această populație, dar și pășunile ca fiind ecologice, pentru că ne aflăm într-un loc în care n-a pătruns gram de pesticide sau de îngrășăminte chimice”. Din păcate, spre deosebire de celelalte varietăți ale suprarasei Țurcană, Gheorghe Neață zice că îi va fi mai greu să o omologheze, deoarece este mai puțin numeroasă. „În primul rând, va trebui să o declar o populație în reconstrucție, pentru a o aduce la statusul normal de populație. Acesta e și motivul pentru care am început demersul cu ea, pentru că este mai redusă numeric și apoi voi continua și cu celelalte, Bălă, Oacheșa, și Bucălaia.”

Ameliorarea, un proces științific

De altfel, prezența specialiștilor de la registrul de rasă, din cadrul Asociației Dacia, era legată de dorința acestora de a convinge cât mai mulți crescători să se înscrie în acest registru, pentru a putea să crească baza de selecție a exemplarelor amelioratoare. Asta nu știrbește cu nimic efortul localnicilor din Valea Jiului, care au adus, în timp, oile la aceste performanțe remarcabile. Primarul localității Petrila, Vasile Jurca, a ținut să amintească faptul că materialul genetic de oaie Brează pleacă în toată țara. „O să întâlniți pe la multe ferme mari din țară care s-au axat pe țurcana brează, berbeci luați de aici din orașul Petrila, de la fermierii noștri”. Iar Gheorghe Neață adaugă, legat de asta: „Ceea ce dorim noi este ca Valea Jiului să devină în totalitate ferma de elită de oi breze a României”.

Tocmai de aceea, credem că o abordare științifică a procesului de ameliorare ar fi mult mai eficientă decât cea făcută „la ochi”. Dumitru Andreșoi zice că acest obicei poate fi chiar dăunător: „Pe unele animale le-am stricat noi, pentru că le alegem ochiometric, arată bine, dar nu au producție. De aceea e foarte important controlul oficial și registrul genealogic, acolo nu poți să minți, cifrele nu te mint. Ai introdus niște date, niște producții și ele îți dau ca rezultat valoarea animalului, dacă este ameliorator sau nu”. Și-a propus să devină chiar el un exemplu pentru ceilalți crescători de oi. „Eu sunt crescător consacrat de bucălaie, dar acum, în cadrul fermelor, avem nuclee din toate ecotipurile, pentru că am vrut să dau exemplu mai întâi la mine în fermă și pe urmă la ceilalți, pentru că puterea exemplului la noi, la ciobani, contează foarte mult. Breaza originală se află aici, în bazinul Petroșaniului, la momârlani, unde sunt efective mai mici, dar de valoare genetică extraordinară și merită lucrat pe ele ca selecție, de aceea facem eforturi foarte mari, ca asociație, să îi prindem în controlul oficial al producțiilor, pentru că e păcat să nu încercăm să perfecționăm acest animal, pentru că are potențial foarte mare, are niște performanțe fantastice pentru o oaie care nu e furajată suplimentar. Ea se hrănește numai din covorul vegetal, cu iarbă, și avem exemplare care depășesc doi litri de lapte pe zi. Rivalizează cu rasele consacrate din Europa.”

Procesul prin care se face controlul oficial al performanței nu coincide prin nimic cu tradiția la care am participat. „Nu are legătură această tradiție cu controlul oficial pentru că procedura oficială are drept criteriu de muls dimineața și seara sau dimineața, la prânz și seara, pe când în tradiția măsuratului, oile nu au fost mulse cu o seară înainte, nici în dimineața respectivă, abia la amiază, când se măsoară”, ne-a explicat profesorul Ioan Pădeanu, care ne-a spus și despre metoda pe care o aplică ei cei de la Registrul Genealogic, „Registrul genealogic de la Deva, societatea de ameliorare, cum îi spune, că așa e după ordinul 12, aplică metoda A4, adică cel puțin trei mulsori, trei date de muls în care se mulge și dimineața, și seara, și apoi este un program special prin care se calculează producția de lapte muls. La nivel european mai sunt și alte metode, la noi este metoda A4, se face controlul la 30 de zile, plus, minus o zi, pentru că e treabă de programare, mai este A5, care se face la 40 de zile, și A6 la 46 de zile”.

zoo.219 breaza 30

Rasă specializată sau mixtă?

Aici oile sunt mulse de trei ori pe zi până la Sfântul Ilie, după care doar de două ori, ne precizează Adrian Boantă, șeful stânei de pe Dealul Popi. „De când se taie miei, de când începem să le mulgem și până pe 20 iulie, le mulgem de trei ori pe zi, după aceea le lăsăm la două mulsori, pentru că vrem să pună un pic și la spate să se poată mârli.”

Nu este de acord cu ideea de a lăsa să crească mare covorul vegetal. „Pășunea otăvește, dacă o paști constant și rămâne mereu iarbă proaspătă, bună de lapte. Dacă iarba e mai mare, cu vreo 20 de centimetri, oaia o pune jos, o tăvălește și nu o mai mănâncă. Aia e mai mult celuloză, zic eu, după ce se coace, nu mai are grăsimea asta, valoarea asta pe care o are acum. De aceea le și aducem în momentul acesta la munte, le lăsăm să se mârlească între 15 septembrie și 1 octombrie pentru ca să le aducem la momentul ăsta, să valorificăm cât mai bine pășunea, și în momentul ăsta să aibă lapte mult.”

„Laptele mult” este atributul principal al acestei rase. Dumitru Andreșoi, care are în ferma sa toate ecotipurile rasei țurcană, o apreciază ca fiind cea mai bună. „La lapte, într-adevăr, Breaza e numărul unu, deși avem și la celelalte ecotipuri animale valoroase, vârfurile, la care, tot așa, depășim lejer doi litri de lapte pe zi, muls fără furajare suplimentară, numai ce-și câștigă ea din covorul vegetal la pășune”. Baciul Adrian Boantă ne face o recapitulare din 2020: „Anul trecut, de la 230-250 de oi câte avem în stână, am dat undeva aproape de 14.000 de litri de lapte, pe toată vara vorbesc. Ne ajută și timpul, și pășunea, dacă nu ai pășune bună, nu o să poți să menții ritmul ăsta. La noi, și anul trecut a plouat constant”.

Gheorghe Neață zice că Breaza, rasa pe care intenționează să o omologheze, este una mixtă, dar are predispoziție pentru producția de lapte. „Per global se obține, în medie, un litru jumate de lapte pe zi, dar sunt exemplare care dau un litru de lapte la o mulsoare, iar noi prin controlul oficial al performanțelor urmărim să extragem aceste exemplare astfel încât, dirijând reproducția, să obținem din ele berbeci cu care să îmbunătățim alte efective să dea producții mari de lapte”. El o consideră la limita inferioară a raselor specializate pentru că nu primesc în perioada de lactație altceva decât iarba de pe pășune și este convins că dacă ar primi și suplimente, ar avea performanțe mult mai mari. „Dacă ele ar primi numai un supliment vitamino-mineral cu proteine, așa cum trebuie în rație, ar fi extraordinar. Am curaj să fac pariu cu oricine că aceste oi sunt capabile să bată recorduri pe care nu le bănuiți”.

Facem o paranteză acum pentru a spune că ne-am reîntâlnit cu oamenii aceștia în toamnă, cu ocazia întoarcerii de la munte, cum se zice la „coborâtul oilor”. Atunci, la Petrila a fost ținut un târg, și el tradițional. Cu acea ocazie, domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață a venit și mai entuziast în ceea ce privește performanțele în producția de lapte a acestei rase, pe care o consideră mai apropiată de o rasă specializată pentru lapte, chiar dacă este trecută ca o rasă mixtă, fiind o varietate a rasei țurcană. „Și formatul corporal o arată ca o rasă specializată aproape pentru producția de lapte. Iar producțiile de lapte la unele exemplare depășesc doi litri de lapte pe zi, asta spune foarte mult, poate să concureze cu orice fel de rasă specializată din Vest, pentru că, dacă stăm să gândim cum se obține laptele de la această rasă, vedem că e mult mai economic decât laptele obținut de la friză sau de la awassi, sau de la care mai sunt crescute în Occident, pentru că acelea sunt la stabulație și se bazează pe o hrănire superconcentrată, abundent proteică. La această rasă costurile sunt mult mai mici, pentru obținerea unui litru de lapte, față de celelalte rase, nemaivorbind de compoziție și de gust, care se vede și în brânzeturi. Ea ar putea să fie un etalon pentru România în ceea ce privește producția de lapte. Pe lângă asta, datorită formatului corporal mare și longilin, dolicomorf, cum zicem noi, fată miei foarte mari, care cântăresc 7-8 kg la fătare, este un lucru extraordinar, de aici vine și dezvoltarea ulterioară foarte bună și astfel și producția de carne e foarte bună, pentru că în perioada de alăptare îi dă o mare viteză de creștere.”

5

Omologarea, dorință, obligație, datorie

La rândul său, profesorul Ioan Pădeanu spune că este important să fie omologată rasa Brează pentru că „ugerul este perfect și pentru mulsul mecanic, de aceea trebuie să o declarăm ca rasă, să facem selecția și testarea pentru producția de lapte, poate pe semi surori, să vedem metode de testare, sau să încercăm să găsim o genă corelată cu producția de lapte. La capre am făcut un experiment, la Satulung, lângă Baia Mare, este o fermă modernă, este cea mai modernă din centrul Europei, am făcut niște analize pe genomul la caprele care erau în lactație, și la unele am găsit o genă prin care caprele respective în același condiții dădeau cu o sută de litri mai mult pe lactație, decât celelalte. Dorim ca în viitor să încercăm să găsim și la oaie, pentru că ar fi mult, mult mai ușor. Se lucrează la nivel european pe treaba asta, chiar am propus o temă de cercetare prin stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă va fi aprobată, să încercăm să găsim o metodă care să fie foarte exactă și foarte ușor de aplicat cu costuri mici”.

Dumitru Andreșoi, președintele Asociației crescătorilor de oi din Hunedoara, consideră omologarea acestei rase ca o datorie. „Sunt o dorință și o obligație ale noastre, ca asociație conducătoare de registru, să înregistrăm ca rasă aceste patru ecotipuri din cadrul suprarasei țurcana, pentru că e păcat ca țurcana, cu nouă, zece milioane de capete, să nu avem mai multe rase în cadrul acestei suprarase. Colegii din Franța au 60 - 70 de rase, între care sunt unele care au 400 de exemplare.”

Un aspect remarcat de cei care au tot povestit despre această rasă este faptul că nu îi place să stea în turme mari. „Breaza nu este o oaie pe care să poți să o păstrezi în efective de 1.500-2.000 de exemplare, ea, foarte bine, se comportă, până maxim în trei, patru sute de animale într-o turmă, având nevoie de o îngrijire atentă. Pentru că are mameloanele mai mari, trebuie ca mieii să fie ajutați să sugă până la două, trei săptămâni, asta fiind și o dovadă a cantități de lapte pe care o poate da.” Remarca aparține unui fermier obișnuit cu turme mari, l-am numit pe Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari fermieri din țară. Și Gheorghe Neață susține aceasta, estimând că este o rasă care nu poate să depășească 50 de exemplare într-o gospodărie. Ca argumente, pe lângă dificultatea în alăptarea mieilor, aduce condițiile de creștere, adică spațiul mic, dat de pășunile care nu sunt foarte întinse, pentru că munții sunt împăduriți, iar ca forță de muncă spune că se potrivește lucrul în familie. Probabil, din aceste cauze cei mai mulți crescători din zonă nu au efective prea mari. Gheorghe Neață spune de asemenea că ar trebui găsite noi forme de sprijin. „Când eram în ministerul agriculturii, am luptat pentru sprijinul voluntar cuplat la ferme mari, nu prea m-am aplecat asupra fermelor mici și am greșit. Sectorul pentru economie defavorizată trebuie să scadă numărul de oi de la 60 la 30, ca să poată să prindă cât mai multe oi din aceste zone, pentru că sunt foarte ușor de urmărit de către crescător.”

Și încă un aspect de particularitate a acestei rase, evidențiat tot de Gheorghe Neață: „Este o rasă care are o gemelaritate ridicată, peste 150% fătări gemelare, în crescătoriile unde este bine întreținută, de aceea putem să facem intensificarea producțiilor în ferme mici, pentru că ea se pretează la creștere în ferme mici”.

Nu știm cum se va numi viitoarea rasă, poate Breaza, Țurcana brează ori cu vreun cuvânt care să indice originea, de Jieț, de Petrila, de Valea Jiului sau cine știe cum, dar, după cum ați văzut, drumul către omologare a început, pentru că – nu-i așa? – totul începe cu o dorință.

zoo.219 breaza 69

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU ȘI ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021, unde poate fi citit pe larg
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Zootehnie
Joi, 04 Noiembrie 2021 17:40

Apel la solidaritate

Solidaritatea, în România, nu mai este de mult o valoare, a rămas un simplu cuvânt în dicționar. Dar să vedem cum îl explică DEX-ul. „Solidaritáte s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc”. Iar „solidar” înseamnă că ești legat de cineva sau ceva printr-o responsabilitate și un interes comun, înseamnă unit.

Nu doresc să abordez solidaritatea în general, la întreaga societate românească. Cu toate că, având în vedere situația pandemică pe care o traversăm, ne-ar fi prins bine să fim solidari.

Vreau să rămân la agricultură și vă întreb (mi-aș dori să vă priviți și să priviți în jur cu sinceritate): regăsiți solidaritatea în acest domeniu?

Răspunsul meu e NU!

Și vin cu un exemplu recent. Un fermier din județul Ilfov, Daniel Radu, a cumpărat o fermă vecină, cu mai bine de o sută de hectare, suprafață pe care vânzătorul o lucra în arendă. Pe scurt, contractele înregistrate la primărie au fost preluate și respectate de noul arendaș. Doar că un coleg, vecin cu fermierul ilfovean, deci un alt fermier, a mers din poartă în poartă ca să obțină de la oameni terenurile însămânțate de Daniel Radu. Arendatorii nu mai înțeleg nimic, mai ales că ambii agricultori le-au dat arendă, unul pentru că are contracte, celălalt pentru că vrea să obțină el terenurile. Fermierii se bat acum în instanțele judecătorești. Logica zice că dacă un fermier a cumpărat o fermă și a preluat contractele de arendă, un alt fermier, coleg, nu se bagă decât dacă vreunul din arendatori vrea să schimbe arendașul, ceea ce oricum trebuie făcut conform legii, existând niște termene, niște condiții, obligații de fiecare parte.

De la acest exemplu și din discuțiile cu Daniel Radu am ajuns la solidaritate sau, mai bine spus, la lipsa solidarității instalată în spațiul rural, acolo unde viața nu-i ușoară și oamenii ar trebui să fie mai uniți, mai apropiați.

Solidaritatea se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. Se referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii, îi aduc împreună. Din păcate, în agricultura autohtonă solidaritatea lipsește. Dacă ar fi altfel, n-ar exista nici exemplul următor.

Primesc frecvent mesaje de la mici fermieri care lucrează 10-20-50 de hectare și care spun că nu se pot dezvolta, nu-și pot extinde fermele deoarece statul îi sprijină doar pe cei mari. „Tot cei care au trebuie să aibă și mai mult?”, întreabă micii agricultori, care susțin că pentru ei este imposibil să viseze la tractoare noi de mare putere. În schimb, i-ar ajuta ca statul să-i finanțeze la cumpărarea de tractoare mari, plus mașinile agricole aferente second-hand. Astfel le-ar fi mult mai ușor să-și extindă fermele, să-și dezvolte reale afaceri agricole.

Însă, până să-i ajute statul, mă gândesc că s-ar putea ajuta chiar ei. Prin asociere! Uniți, doi, trei, zece, nu știu, și-ar putea achiziționa utilajele necesare, noi și nu second-hand, le-ar putea folosi la comun, după un plan/program stabilit împreună. 

Trebuie să ne recunoaștem această neputință, de a fi solidari, de a ne uni pentru a ne fi bine.

Și trebuie să mai recunoaștem ceva. Știu, e greu, dar greșim toți, noi, românii. Ne consumăm energia uitându-ne în curtea vecinului și invidiind, în loc să ne vedem de treaba noastră, investindu-ne energiile în propriile afaceri. În urmă cu mulți ani, mi-a povestit un alt fermier, vecinul lui care n-a avut parte de o răsărire prea frumoasă a culturilor de toamnă a trecut cu tractorul peste culturile răsărite ca la carte ale colegului lui fermier. Și toate aceste povești pe care le-am înșiruit aici nu sunt cazuri izolate.

Cei mici se supără pe cei mari și viceversa.

Dacă ar exista solidaritate, unitate, poate și politicul ar fi mai atent la agricultură, la spațiul rural, poate că politicile și strategiile agricole ar pleca de jos în sus, așa cum este firesc.

Să fim solidari, dacă vrem ca guvernanților să le pese și să lucreze pentru noi. Altfel, conducătorii noștri sunt oglinda poporului.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial

Iată că au fost locuri în țară ocolite de secetă, unde chiar în cruntul an 2020 unii fermieri au avut parte de precipitaţii suficiente cât să facă producții destul de bune, atât la păioase, cât şi la prăşitoare, producții care să le permită agricultorilor să-și continue activitatea. Este cazul județului Hunedoara, unde am ajuns toamna trecută, la final de octombrie 2020, în fermele lui Dumitru Andreșoi, pe care l-am prins la recoltat de porumb. Cu toate că era destul de grăbit și telefonul suna întruna, având în vedere că abia prinsese o fereastră de vreo patru zile fără ploi, a stat la taifas cu noi, chiar destul de mult, pentru că și problemele din sectoarele vegetal și zootehnic, încă, sunt nenumărate.

DJI 081700 01 12.0050003

„Tot ce am încasat am reinvestit în teren şi animale. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.”

Reporter: Cât porumb ați semănat și cum au fost producțiile, inclusiv la culturile de toamnă?

Dumitru Andreșoi: 2.800 de hectare numai cu porumb și abia suntem undeva la 25% din suprafaţă recoltată, cu o producție de 10 tone/ha. Porumbul arată foarte bine, în solele unde am intrat până acum, având precipitaţii foarte multe, umiditatea încă e foarte ridicată şi am început pe solele mai nisipoase şi pe solele mai fragmentate, mai mici, pentru a încerca să recoltăm suprafeţele mai mici până scade umiditatea să ne mulţumească, şi atunci intrăm în forţă la recoltat. În ce privește culturile de toamnă, la grâu am avut undeva la 6.600-6.700 kg/ha, ne-am închis la orz undeva la 7.000 kg/ha şi ceva mai slăbuţ am avut la triticale, dar n-am semănat o suprafaţă foarte mare, undeva la o sută de hectare, dar şi acolo a fost mulţumitor, între 5.700-6.000 kg/ha.

Reporter: Ne bucură să vedem că sunt fermieri în ţară care obţin producţii normale, îmbucurătoare. Observ că aici în câmp, la recoltat de porumb, ați venit însoţit de fiica dvs...

Dumitru Andreșoi: Da, am venit însoţit de fetiţa mea cea mai mică, ea e mezinul familiei, cea care deocamdată este pasionată de zootehnie şi de cultura mare, îi place pe combine, pe tractoare, cunoaşte toţi tractoriştii… încet-încet e tot mai mult lângă mine, mă bucur că am reușit să-i insuflu dragostea de agricultură, de zootehnie.

interviu 211 dumitru andresoi 1

De la furcă la furculiță

Reporter: Asta e bine. Dacă nu se plictiseşte şi stă lângă dvs. de fiecare dată, cu siguranţă va avea cine să preia din mers frâiele afacerilor pe care le aveţi. Revenim la povestea cu partea vegetală a afacerii dvs., când a început?

Dumitru Andreșoi: În 2016 a început această activitate, care atunci a fost o aventură, acum e o activitate pe care o dezvoltăm de la an la an, o activitate pe care eu zic că o facem bine, cu eforturi foarte mari, cu achiziţia de utilaje, n-am avut absolut nimic, am avut patru tractoare de mică capacitate care deserveau sectorul zootehnic, iar începând cu toamna lui 2016 și pe parcursul anului 2017 am început să achiziţionăm toată gama de utilaje cu care să ne putem desfăşura activitatea. La ora actuală spun că suntem foarte bine dotaţi atât pe partea de tractoare, cât şi pe combine, pe mașini și echipamente agricole. Anul acesta, ne-am completat gama de maşini de transport, TIR-uri, am luat încă trei cap-tractoare cu trei bene de cereale noi.

Reporter: Cu fonduri europene?

Dumitru Andreșoi: Din păcate, n-am mai apucat fondurile europene... Sperăm şi suntem pregătiţi pentru următoarea programare, dar am vrea să ne dezvoltăm mai mult pe procesare pentru viitor, pentru că, v-am zis, prin eforturi foarte mari am reuşit să ne dotăm pe partea de utilaje pentru sectorul vegetal, şi cu forţe proprii, din resursele proprii ne mai dezvoltăm, dar pe partea de procesare acolo avem nevoie într-adevăr de sprijin prin proiecte europene. Cred că am mai discutat noi, avem în derulare acum un proiect, l-am prins pe zootehnie, pe extindere şi modernizare fermă zootehnică, în comuna Bretea Română, unde am animale la îngrăşat pentru sacrificat, un proiect care, spun eu, e destul de complex şi care cumva închide lanţul „de la furcă la furculiţă”.

Reporter: Prin urmare, vă faceți abator, procesare, un combinat...

Dumitru Andreșoi: Cu abator, cu procesare, cu silozuri, cu FNC, granulator de 8 tone pe oră... Modernizăm adăposturile care sunt acolo, mai construim două noi adăposturi pentru tineret îngrăşat ovin. Este un proiect de 4,5 milioane de euro, din care 50% fonduri europene şi 50% aport propriu.

Reporter: Este un lucru minunat, mai ales că toţi cei care au trecut pe la conducerea Ministerului Agriculturii au zis că trebuie să facem procesare, să nu mai vindem materie primă.

Dumitru Andreșoi: Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din activitatea pe care o facem, atât pe cultura mare, cât şi pe zootehnie, pentru că, din punctul meu de vedere, acesta este viitorul şi la discuţiile pe care le-am avut la Ministerul Agriculturii, rugămintea noastră, a fermierilor, a fost să se direcţioneze fondurile europene din viitoarea Politică Agricolă Comună foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.

E păcat să vindem porumbul la 50-60 de bani şi să importăm făină sau mălai la de trei ori valoarea porumbului sau grâului. Eu zic că se poate dacă e voinţă din partea tuturor, şi a noastră ca fermieri, şi a guvernanţilor, putem face totul bine şi agricultura într-adevăr să devină motorul României, pentru că avem tot ce ne trebuie, începând de la pământ foarte fertil la fermieri pricepuţi care ştiu să-şi facă treaba, faţă de alte ţări avem foarte multe râuri, avem Dunărea din care putem iriga ca să nu stăm la mila Celui de Sus.

Reporter: Că ați ajuns la apă, aici, în județul Hunedoara, cum stați cu irigațiile?

Dumitru Andreșoi: Au fost irigaţii, nu peste tot, dar avem norocul să avem râuri, Mureşul, Streiul. 80-90% din terenurile pe care le lucrăm sunt pe Lunca Mureşului şi Lunca Streiului, care sunt foarte uşor de irigat, şi chiar din primăvara lui 2021 vreau să fac un pilot pe 200-300 de hectare să vedem ce costuri sunt şi ce spor de producţie avem, să vedem cât e de rentabil şi pe viitor să ne stabilizăm investiţia, pentru că din 2016 până acum în judeţul Hunedoara nu am avut probleme să avem pierderi în procesul tehnologic, în fiecare an am făcut profit.

Reporter: Asta este foarte bine pentru că aveţi de unde reinvesti, pentru că dvs. n-aţi stat niciodată pe loc, adică aţi pornit de la câteva oi şi aţi ajuns acum unul dintre cei mai mari crescători de animale din Europa, nu numai din România. V-aţi dezvoltat continuu, investind.

Dumitru Andreșoi: În activitatea pe care o avem noi, atât pe zootehnie, cât şi pe cultura mare, nu ai voie să stai pe loc. Confortul propriu şi al familiei trebuie să fie pe locul doi, pe primul loc sunt investiţiile în fermă şi noi, fiind şi într-o zonă care nu a suferit de secetă foarte mare în ultimii zece ani – cam doi ani am avut totuşi secetă cât de cât, dar nu ca fermierii din sud –, şi într-o zonă în care, dacă-ţi faci treaba sârguincios şi profesionist, îţi aduce şi satisfacţii.

Sufletește, familia este pe locul întâi, așa e normal, dar financiar, vă spun cu mâna pe inimă, familia a fost mereu pe locul doi. De foarte multe ori confortul familiei l-am pus pe locul doi.

În afară de fata cea mare care a ales altă cale, medicina, fata mijlocie, mezina, soţia sunt lângă mine, şi familia cu toţi ceilalţi am încercat să creez o echipă care să fie aproape, să trecem peste toate momentele, că sunt momente şi mai grele, şi mai uşoare. Și în fermele zootehnice, şi în cultura mare, eu spun că avem un colectiv foarte bun şi vreau să le mulţumesc şi pe această cale colegilor mei din grupul de firme pe care-l avem şi pe care-l administrăm, pentru că fără ei nu puteam face nimic. Deci, începând de la ciobanul care stă lângă oi, la tractorist, la conducătorii auto, ingineri, contabilitate până la inginerul-șef de la cultura mare, fiecare-şi face treaba foarte bine la locul lui, pentru că altfel nu putem. Dacă o verigă din lanţul acesta nu merge, anulează toate realizările celorlalţi.

„Cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic.”

edit

Fermierii români încă au un mare handicap de recuperat

Reporter: Vreau să discutăm despre un subiect abordat şi cu fermieri mai mici, care au zis: „Pentru mine a fost mai greu, am intrat mai târziu în domeniul ăsta, n-am mai găsit teren să arendez sau să cumpăr”, lucruri de genul ăsta. A fost greu, a fost uşor în anii aceştia?

Dumitru Andreșoi: Vă daţi seama că a fost greu. Din 2001, de când am luat hotărârea să dezvoltăm partea zootehnică, pentru că eu de când mă ştiu am avut animale acasă, la vârsta de 9 ani am fost cioban la oi, dar în 2001 am început să dezvolt această activitate de zootehnie, de atunci m-am lovit de lipsa terenului. Dar am făcut nişte eforturi foarte mari, am luat credite din bancă, mi-am pus casele gaj, a mea, a părinţilor, a fratelui, tot ce am avut, şi am luat credit şi am cumpărat teren. În 2001, când am început să cumpăr teren, nu era lucrat, era tot pârloagă, toată lumea spunea că a înnebunit Andreşoi, de cumpără teren. Eu am cumpărat primul teren cu 200 de dolari hectarul! Era foarte ieftin şi am luat credit, am cumpărat câteva sute de hectare; din 2007 mi-a fost foarte uşor că au venit subvenţiile, dar tot ce am încasat din producţiile pe care le-am făcut noi, din subvenţii, am reinvestit în teren şi animale; nu am cumpărat familiei nici măcar un pachet de biscuiţi, vă rog să mă credeţi. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.

Trebuie investit mereu, pentru că aşa e dinamica în toată lumea, noi suntem pe o piaţă mondială, nu europeană, trebuie să fim cel puţin egali cu colegii noştri şi încă avem un handicap foarte mare de recuperat. Ce au făcut ei în zeci şi sute de ani, noi trebuie să facem în 10-15 ani, să-i ajungem prin tehnologii.

Reporter: Practic, acolo este vorba de moştenire, e vorba de generaţii care au venit şi s-au succedat la conducerea unei ferme. Au preluat de la părinţi, au preluat de la bunici şi au mers mai departe. În mod real, noi acum suntem la prima generaţie de agricultori, de fermieri.

Dumitru Andreșoi: Da. Cum v-am spus, şi eu mă trag dintr-o familie de fermieri din zona montană, de la Costeşti, acolo aveau bunicii 100 de oi, 10-15 vaci, 3-4 cai, dar până în ’89 crescătorul de oi se ocupa chiar de creşterea lor, pentru că statul îţi asigura desfacerea. Începând cu 1990, nu e destul să ai o pălărie pe cap, o bâtă în mână şi să spui că eşti foarte priceput. Nu. Eşti priceput să le creşti, dar dacă nu ştii şi nu poţi, n-ai capacitatea să vinzi marfa la adevărata valoare, brânza, laptele, porumbul, toate, ai o problemă. Şi anul acesta, cel puţin pe cultura mare, ne-a dat un foarte mare exemplu. Dacă nu aştepţi momentul prielnic când să-ţi vinzi marfa, ai de suferit. Sunt colegi care au făcut contracte din primăvară cu 50-55 de bani la porumb. Acum (octombrie 2020, n.r.) porumbul este 0,75-0,80 lei. Fiecare-şi face calculele lui în fermă, cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic. Acum nu toată lumea are depozite, dar trebuie creat un mecanism în fermă care să-ţi aducă plusvaloare, că degeaba faci 10-12-15 tone la hectar dacă nu vinzi la adevărata valoare. Cheltui foarte mult, vinzi cu 50 de bani, atunci e mai rentabil pentru cel care face 8 tone, are o tehnologie mai ponderată şi vinde la un preţ mai mare. Totul e la sfârşit de an, când tragem linie să fim pe plus, ca să ne putem dezvolta. Dacă nu, degeaba muncim, că nu avem continuitate. M-aţi întrebat cu terenurile: într-adevăr, e greu cu terenurile, v-am spus, am început atunci cu teren şi pe cultura mare am simţit această problemă de lipsă a terenurilor pentru arendat, dar eu când am intrat în 2016, de exemplu la noi în zonă era undeva la 500 kg/hectar arenda, am intrat cu 1.000 kg. Deci, arenda era de 500-600 kg în 2016 și eu le-am dat oamenilor 1000 kg, iar astăzi dăm 1.300 kg la hectar. Sunt foarte multe zone în ţară unde şi acum arenda este 500-600 kg/ha.

Reporter: Bineînţeles, trebuie să faci tehnologie. Dacă nu faci tehnologie, dacă nu dai, de unde să-ţi dea pământul?

Dumitru Andreșoi: Începând de la sămânţă, cumpărăm doar sămânţă de top, certificată, de la cei mai buni producători care produc inputuri, îngrăşăminte, tot, colaborăm – nu-i un secret – cu firma Alcedo, care pentru mine pot să spun că a fost un foarte mare sprijin din toate punctele de vedere, atât tehnic ne-au susţinut cu tot ce apare nou pe piaţă, cu sfaturi, am ţinut cont de sfaturile lor şi pot să spun, mă repet, că suntem pe un drum bun şi sunt mulţumit şi mândru de ceea ce am realizat.

„Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din cultura mare și zootehnie. Acesta este viitorul. Fondurile europene din viitoarea PAC ar trebui direcționate foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.”

interviu 211 dumitru andresoi 6

Subvenția rezolvă problemele pe moment. E nevoie de sprijin pentru investiții în procesarea tuturor produselor

Reporter: Referitor la zootehnie, am o nedumerire, văd oamenii la tuns oile în fermele dvs. E totuşi toamnă, ce se întâmplă? Că de obicei primăvara se tund...

Dumitru Andreșoi: Ce aţi văzut dvs. în ferma de la Bretea Română sunt mieii fătaţi în 2020 care sunt pregătiţi pentru sacrificare. Aşteptăm să-i încărcăm pentru valorificare. Avem trei ferme zootehnice care sunt pline, numai masculi, femelele le-am livrat în vară, acum în toamnă am mai livrat pe Italia, Grecia, ce aţi văzut dvs. avem undeva la 28.000 de capete, berbecuţi care sunt gata pentru livrare şi din anumite motive nu s-au livrat până acum. Ei au fost tunşi în primăvară, dar acum le-a crescut lâna şi am hotărât să-i mai tundem o dată pentru a nu avea probleme la livrare, după cum ştiţi noile norme nu mai permit animalele să fie îmbarcate cu lână la transport şi atunci le-am băgat la tuns. Sunt animale care au media undeva la 55 kg. Până la sfârşitul anului, fermele se golesc şi facem loc pentru următorul ciclu. Din ianuarie-februarie încep oile-mamă, oile de producţie să fete şi să ne pregătim pentru alt an.

Reporter: Unde ajung animalele din România? Sigur, până la etapa în care veţi face acel complex frumos, acea idee de care ne povesteaţi, şi aici ne referim la abatorizare şi procesare, până la acel moment sigur că veţi continua să livraţi în viu. În Italia, în Grecia aţi amintit...

Dumitru Andreșoi: Femelele au mers în Italia, Grecia, Croaţia şi masculii în Orient, în ţările arabe. Am livrat în Comunitatea Europeană animale şi în viu, şi carcasă, numai că la un preţ un pic mai micuţ, şi arabii la femele au reţinere pentru că n-au voie să le sacrifice, ritualul lor, şi atunci masculii i-am oprit pentru a fi livraţi în ţările din Orient. La ora actuală, din ce cunosc eu, nu sunt ţări care să aibă probleme să fie închise sanitar-veterinar, sunt Arabia Saudită, Iordania, Siria, Libia, Kuweit, foarte multe ţări în care exportăm şi se încarcă, din ce ştiu eu, săptămânal. Noi am avut un preţ anul ăsta (2020, n.r.) bun faţă de anii trecuţi, dublu, ce să mai vorbim. Preţul a fost undeva între 10-12 lei/kg viu în vară, când e grosul mieilor, când se vând mieii am cumpărat şi eu, şi de la crescători, de la ciobani din câmp am luat între 10-12 lei/kg, un preţ bun faţă de ce a fost anii trecuţi. Sperăm ca pe viitor să crească, eu aş spune – cu ce se întâmplă în lume, cu toată pandemia – undeva ar fi un preţ corect la fermier de 13-14 lei/kg în viu, un preţ corect, nu foarte bun, dar să-i rămână şi fermierului nişte bănuţi. Am mai discutat şi în alţi ani, noi am făcut tot ce a depins de noi să creştem preţul, pentru că s-au lichidat foarte multe ferme zootehnice anii trecuţi, în special ovine, pentru că, oricât ai face calculul nu ai cum să poţi să rezişti, nu să te dezvolţi, nu reziști, nu trăiești cu 5-6-7 lei pe kg de miel în viu, e imposibil! Dar aici, între 10-12 lei, e un preţ bun. În 2019, dacă ne spunea cineva că vindem în 2020 cu 10-11 lei făceam contract din prima. Acum, noi vrem mai mult pentru că, v-am zis, ca să ne putem dezvolta şi pe partea zootehnică ar trebui să vindem mielul cu 13-14 lei/kg viu, atunci ar fi un preţ care ar fi chiar mulţumitor. Sperăm ca în 2021 să avem creşterea aceasta şi atunci totul o să fie bine.

Reporter: A crescut în țara noastră, în urma acelei acţiuni „Alege oaia!”, consumul de carne de oaie?

Dumitru Andreșoi: Nu am date oficiale, dar din experienţa proprie şi din ce discut cu colegii, dacă în urmă cu 4-5 ani mergeai în 10 restaurante şi comandai  carne de oaie sau de vită, găseai în maximum două. Acum e invers, din 10, în 8 găseşti sigur cotlet de berbecuţ, carne de vită, ceea ce denotă că într-adevăr se consumă. Acum, nu ştiu dacă în urma acţiunii aceleia sau prin ceea ce noi oferim la consum, românul a avut încredere şi a simţit gustul cărnii de oaie şi de vită.

Reporter: Revin la tunsul oilor, mai tundeţi şi în primăvară? Se adună lână cât cuprinde de la zecile de mii de ovine. Ce faceţi cu lâna?

Dumitru Andreșoi: Din păcate lâna, cel puţin la mine în fermă anul acesta, nu am valorificat niciun kilogram. Pe toată am distrus-o, am ars-o. Până prin 2018, lâna se valorifica undeva la un preţ mic, 1,50 - 2 lei, apoi a venit subvenţia, leul pe kilogramul de lână, în primul an s-a mai dat câte 50 de bani… În 2019, nu că nu primeai nimic, de când s-a făcut 2 lei subvenţia, dar trebuia să-i mai plăteşti celui care venea după ea oamenii care o încărcau în saci plus motorina. Şi nu... În opinia mea, programul „Lâna” nu a fost gândit foarte bine, trebuia gândit altfel, am mai spus-o, de banii aceia care ni s-au alocat să se fi făcut nişte centre de colectare, de prelucrare primară, prima spălare, să scoată lanolina din ea, pentru că ăsta e viitorul: degeaba produci, dacă nu ai ce să faci cu produsul. Prin subvenţionare nu rezolvi decât problema pe moment. Trebuie sprijin pentru a ne dezvolta şi a crea oportunităţi de a procesa toate produsele, începând de la lână, carne, lapte – trebuie să creăm plusvaloare prin procesare la orice produs pe care noi îl producem şi trebuie neapărat România să devină independentă în sectorul alimentar. Pentru că vedeţi ce necazuri vin, cu pandemii, cu tot, se blochează totul, anumite ţări impun restricţii de transport al alimentelor şi să nu rămânem fără mâncare... Pentru că noi dacă direcţionăm banii pe care-i avem, atât din buget naţional, cât şi european, dacă-i direcţionăm bine nu trebuie să aducem din import absolut nimic, putem să producem totul aici: de la legume, fructe, tot. Dar trebuie altfel gândit şi programul „Tomata” şi tot pe viitor, nu e foarte indicat să dăm banii direct în buzunarul fermierului, mai bine trebuie sprijinit în a se dezvolta. Trebuie ajutat fermierul să investească. Vrei să faci legume şi pe timp de iarnă? Îţi subvenţionez căldura, îţi dau bani să-ţi faci solar închis, la noi la fel: să ne facem abatoare, pentru că asta e foarte important dacă vrem să rămânem în piaţă şi să fim competitivi.

„Asociaţia Dacia, din 2008, a început efectuarea COP şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP.”

edit2

Pentru siguranță, crescătorii de ovine trebuie să continue programele de ameliorare

Reporter: Domnule Dumitru Andreşoi, sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia, pe care o coordonați împreună cu specialişti recunoscuţi...

Dumitru Andreșoi: În 27 de judeţe ne desfăşurăm activitatea de COP (Control Oficial al Performanţelor de Producție) şi Registru Genealogic. La ora actuală, direct la Asociaţia Dacia avem peste 70-80 de angajaţi, care sunt permanenţi. Plus asociaţiile acreditate să-şi desfăşoare activitatea de COP au peste 200. Deci undeva la 300 de persoane de specialitate care desfăşoară această activitate. Colectează datele din teren şi transmit la Registrul Genealogic.

Asociaţia Dacia pe care o conduc desfăşoară activitate de COP din anul 2008. Şi din 2015 deţine şi Registrul Genealogic, Cartea de Rasă. Primul an de colectare a datelor din teren a fost anul 2016. Noi am avut activitate din 2015, din 2016 am început să colectăm date de la crescători. Am început cu un efectiv de 27.000 de capete în 2015, când ni s-a dat acreditarea, când ni s-a încredinţat; la ora actuală, pe anul 2020 am avut 640.000 de oi mame, deci nu punem tineretul an curent, şi din discuţiile cu colegii mei numărul creşte şi o să depăşim 750.000-800.000 de capete, oi-mame. Asociaţia Dacia, din 2008 a început efectuarea Controlului Oficial al Producţiilor şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. Deci 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP. Începând cu anul 2018, am solicitat şi noi contravaloarea serviciilor de la stat. A spune că nu s-a făcut nimic în ameliorarea raselor de ovine e o mare minciună şi o mare prostie, care face numai rău ţării noastre. Vreau să vă spun că în anul 2016, când am făcut primele colectări de date, rasa Ţurcană nu avea calculată estimarea valorii de ameliorare. Aici ar trebui să-şi pună întrebarea domnii de la ANZ şi toţi: ce au făcut din ’89 până în 2016?, când noi, începând cu anul 2017 am creat un program care să poată calcula valoarea de ameliorare a fiecărui individ, făcut de noi, atât pe lapte, cât şi pe carne şi lână. Noi avem în programul de ameliorare obiectivele pe care trebuie să le atingem, şi acolo sunt nişte parametri minimi şi maximi care sunt atinşi de animale. Dar nu trebuie să fii mare specialist să vezi progresul genetic al ovinelor din rasa Ţurcană. Un animal ca să-şi arate potenţialul lui genetic trebuie să fie furajat, atât la ovine, cât şi la bovine. Şi la vaca de lapte spui că-ţi dă 12.000-13.000 de litri – ia dă-i coceni de porumb şi vezi, îţi dă 2.000 de litri?

La orice animal, nu contează specia, rasa, sunt trei factori: casa, masa, rasa. Dacă unul lipseşte anulează şi celelalte două lucruri bune. Deci eu spun că s-au făcut nişte eforturi foarte mari din partea colegilor. Să începi în 2016 cu 27.000 de capete şi să ajungi la efective de sute de mii de capete trebuie o muncă titanică atât fizică, în teren, cât şi din partea specialiştilor de a califica şi de a pune acei controlori în temă cu tot ce înseamnă – că nu-i foarte uşor să stabileşti şi să aduni nişte date din teren care să fie cât mai concrete şi cât mai reale. Aţi văzut, în fiecare an facem întâlniri cu ei, îi adunăm aici, merg la ei în judeţe specialiştii noştri şi le explică şi le arată cum să se facă corect colectarea de date. Că de acolo pleacă totul.

Lucrarea începe de la monta pentru anul următor: montă, fătare, cântăriri, muls, tot. Atunci să spui că nu s-a făcut nimic? Într-adevăr, mai avem foarte mult de lucru, pentru că în ameliorare nu ai voie să stai, de asta se numeşte „ameliorare”.

Reporter: Nu spui că ai ajuns sută la sută la ce ţi-ai propus, că n-ai cum.

Dumitru Andreșoi: Nu există aşa ceva. Perfectul nu există. De asta se numeşte ameliorare, tot timpul să cauţi să îmbunătăţeşti performanţele animalului unde vrei să-l duci: pe lapte, carne, lână. Și lucrând. Dar, cum am spus, s-a început în 2008. Eu am început controlul oficial în 2004, când se făcea de către OARZ şi mai mulţi colegi mai devreme. Şi am făcut de plăcere, pentru că până în 2015 când s-a dat acest sprijin, dar nu ştiu dacă a intrat cineva dintre colegii mei chiar din primul an să-şi verifice, dar cam din 2016, până atunci am făcut de plăcere. Nu poate să ne acuze cineva că eu, în 2004 când am intrat, ştiam ce o să vină în 2016. „Băieţii deştepţi” sunt cei care au muncit din 2004 fără niciun beneficiu. Şi ştie toată lumea, eu mă refer la mine, toate târgurile, începând din 2002, cu berbeci prin toate târgurile – Haţeg, Poiana Sibiului, venea lumea ca la urs acolo, vindeam sute de berbeci fără certificat de origine, certificatul de origine era animalul care era un animal bun. Eu sunt unul dintre cei care au pierdut de când au venit certificatele de origine, pentru că în loc să vând animalul, berbecul, cu 3.000-4.000 de lei, l-am vândut cu 2.000 că aşa vindea toată lumea! Şi, într-adevăr, s-au vândut şi animale care nu sunt de foarte bună calitate, dar care îndeplinesc condiţiile şi standardul rasei. Acum la noi la Registru am creat nişte diferenţe între fermele de elită, fermele de înmulţire şi fermele comerciale.

Reporter: Acesta este un alt proiect...

Dumitru Andreșoi: Un proiect pe care l-am început în anul 2019, împreună cu introducerea miorilor în testare, şi continuăm acum să vedem rezultatele. Dar astea se fac în timp, or, colegii din ţările europene fac asta de zeci şi sute de ani, noi o facem de câţiva ani şi ne tot scot ochii că am cheltuit foarte mulţi bani. Să ştiţi că nu sunt foarte mulţi bani, cum se vehiculează în piaţă, şi banii aceia 80% se duc pe salarii, din care jumătate se întorc înapoi la stat prin taxe şi impozite. Într-adevăr, cum am spus, mai avem de muncă foarte mult, trebuie să trecem la lucrurile de fineţe şi de acurateţe, să facem acele ecotipuri de Bălă, Ţurcană, Oacheşă, Bucălaie, dar pe astea nu le poţi face de azi pe mâine şi dacă se gândeşte cineva să oprească această lucrare de ameliorare, face foarte mare rău şi atunci chiar nu mai avem niciun viitor. Şi poate chiar se vrea lucrul ăsta de cineva de afară, să nu fim foarte performanţi şi să stăm tot cu mâna întinsă la ei după genetică, să aducem totul de afară.

Reporter: Într-o perioadă a fost subvenţionată genetica adusă de afară.

Dumitru Andreșoi: Da. Vă daţi seama că genetica în orice domeniu aduce plusvaloare, dar noi trebuie, o parte din efective, şi pe zootehnie, dar şi la cultura mare, trebuie să avem soiuri, hibrizi, rase româneşti de care trebuie să ţinem cu dinţii. Asta e bogăţia noastră. Dacă pierdem astea, suntem în bătaia vântului, cum se spune. Ţările care au genetică profită de acest lucru şi urcă preţurile.

Reporter: Genetica înmagazinează cercetare, înseamnă ani de muncă în spate.

Dumitru Andreșoi: Cel puţin noi, cei care am făcut ameliorare pe ovine până în 2015, o s-o facem şi în continuare. Cei mulţi clar vor lua şi din aceste lucrări şi e mare păcat, pentru că vedeţi şi dvs., oriunde mergeţi, în orice ţară din lume, animalele de reproducţie se vând cu certificate de origine. Animalele care nu au certificate de origine se duc direct la abator. Şi nu vreau ca peste ani de zile, când o să se caute animale, femele pentru reproducţie, să se spună: numai „băieţii deştepţi” vând oi cu certificate de origine. Şi prin intermediul dvs. vreau să le transmit colegilor crescători de ovine, cei care au intrat în programele de ameliorare, să continue această activitate pentru că chiar nu au nimic de pierdut dacă vor să facă această activitate pe timp mai îndelungat. Dacă se gândesc că mai fac un an-doi şi pe urmă se orientează spre altceva, atunci nu are rost să supui animalele acestui control oficial pentru că într-adevăr nu e uşor să faci aceste lucrări, şi plus de asta să mai dai şi bani din buzunar, undeva la 6 lei pe cap de animal care se plătesc pentru Controlul Oficial al Performanţelor – la Registru nu se plăteşte. Şi atunci, într-adevăr, nu e uşor, dar, repet, dacă vrem să continuăm această activitate, pe cei care doresc îi sfătuiesc să rămână în programele de ameliorare pentru a avea o siguranţă şi a ne urmări evoluţia efectivelor de animale şi producţiile din efectivele noastre.

Reporter: Şi eu aştept cu nerăbdare să văd acele ferme de elită cu rasa Țurcană, această suprarasă, cum îi spun specialiştii, şi care are acele ecotipuri de care aminteaţi mai devreme, să vedem ferme de elită cu aceste ecotipuri şi poate vor deveni rase dacă se vor face demersurile necesare. În 2-3 ani ar trebui să avem aceste ferme de elită, ferme de reproducţie şi ferme comerciale.

Dumitru Andreșoi: Cu siguranţă o să vedeţi aceste ferme, acum depinde de guvernanți ce hotărăsc dânşii cât să ne sprijine. Pentru că v-am spus: fără sprijin din partea guvernului e imposibil. La mine în fermă se face montă dirijată...

Reporter: Oricum, dvs., de se va da sau nu vreun sprijin, nu veţi renunţa.

Dumitru Andreșoi: Eu fac în continuare. De asta vă spun, e chestia de câte ferme o să fie. De făcut se fac sigur, suntem fermieri – v-am spus – am făcut şi înainte de venirea acestor ajutoare, această activitate o vom face sigur. Dar, dacă nu sprijină ferma de elită, care are nişte costuri fantastice, vedeţi, animalele se introduc pe boxe, se face montă naturală „la mână” cum se spune, montă dirijată, asta se face cu costuri extraordinar de mari şi fermierii, până acum cei care au fost în Controlul Oficial al Producţiilor nu au primit niciun ban în plus; cei care au cumpărat berbeci cu certificate i-au băgat pe nişte oi care nu au nicio lucrare de selecţie şi au acelaşi ban, acelaşi sprijin cuplat. Deci dacă nu se face o diferenţiere vă spun că nimeni nu mai face, nu poţi să faci, efectiv n-ai cum! Totul e economic până la urmă, trece prin buzunar. Dacă la sfârşit de an ai văzut că ai cheltuit cu animalul 1.000 de lei şi tu ai scos 600, nu mai faci, elimini anumite etape din procesul tehnologic din decursul anului. Noi am avut discuţii, sperăm să avem înţelegere şi să venim cu un sprijin către cei care fac această ameliorare. Un sprijin corect, deci nu am avansat nicio sumă pentru că nu poţi să avansezi nişte sume, asta înseamnă că mergi dinainte stabilit. Nu. Eu am făcut la mine anul trecut, prima dată când am băgat în testare aşa ceva, acum la sfârşitul anului să facem calculul cât ne-a costat, începând de la montă cu toţi produşii, lotizaţi, ţinuţi spre stabulaţie, cântăriţi, sporurile ce le avem la ei. Pe urmă putem vorbi de un cost al animalelor care fac parte din fermele de elită.

Reporter: Aşteptăm cu nerăbdare să realizați ce v-ați propus şi să discutăm la momentul respectiv. Oricum, sunteţi un optimist, sunteţi un om care crede în agricultura României, pentru că de asta şi investiţi tot timpul.

Dumitru Andreșoi: Da, din fire sunt un om optimist, dacă nu ai o doză şi de nebunie controlată în ceea ce facem noi, dacă eşti foarte sceptic tot timpul, până te gândeşti ce să faci altul ţi-a luat-o înainte. Deci trebuie să ne mai şi hazardăm câteodată, dar nu să sărim calul, şi trebuie să fim optimişti.

Agricultura României, dacă e finanţată corect, dacă suntem sprijiniţi corect pentru a ne dezvolta, poate să aducă foarte multă stabilitate din toate punctele de vedere, atât social, cât şi economic. Şi putem deveni independenţi alimentar, nu ne trebuie să importăm absolut nimic, pentru că alţii dacă ar avea ce avem noi, şi ştiţi foarte bine, am fost şi împreună în Franţa, în anumite ţări din Uniunea Europeană, nicio ţară nu are ce avem noi. Una are pământ – nu are apă, alta are apă – nu are pământ, noi avem tot ce ne trebuie, numai să vrem şi să fim lăsaţi să facem această activitate, pentru că am demonstrat că ştim s-o facem şi că putem s-o facem.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Scopul Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) este eficientizarea activității cooperativelor agricole ce activează în România, creatoare de valoare adăugată, perene, în concordanță cu principiile cooperatiste și distribuirea echitabilă a rezultatelor cooperativei în funcție de activitatea economică a fiecărui membru. Sunt dovezi istorice că, mai ales în perioadele de criză, cooperativele agricole sunt alternative de echilibrare economico-socială și suntem convinși că vor continua să întărească această realitate și în contextul actualei crize provocate de pandemia de coronavirus.

Cooperativele agricole vor avea un impact major în echilibrarea balanței comerciale, al creșterii valorii adăugate producției primare și consolidării rolului fermierilor în cadrul lanțului agricol și alimentar pentru a oferi prețuri accesibile pentru consumatori și corecte pentru fermieri. Aceasta se poate asigura dacă membrii și cooperativele respectă legea, funcționează din punct de vedere comercial, sunt autonome, independente financiar și rentabile.

5%, grad de capitalizare

La 31 decembrie 2018, în România figurau ca fiind înființate 1.507 cooperative agricole. Dintre acestea, numai 655 de cooperative (43,46%) au depus bilanț pentru anul fiscal 2018 și 263 au înregistrat o cifră de afaceri mai mare decât zero (17,45%), care au generat o cifră de afaceri de 1,358 miliarde de lei (291.227.917 euro) și venituri totale de 1,378 miliarde de lei (295.563.929 euro). Acestea au 1.014 angajați și 7.503 membri cooperatori. 262 cooperative au obținut profit în 2018 (40% din cele care au depus bilanț). Profitul brut total la nivel național a fost de 23.758.471 de lei. Marja profitului (% din cifra de afaceri) este de 1,54%. Apreciem că este o etapă incipientă a consolidării cooperativelor, în care marja profitului este mică, deoarece profitul se formează la nivelul membrilor pentru acoperirea costurilor acestora. 

Realizând o analiză a indicatorilor financiari la nivelul cooperativelor agricole din România, observăm că gradul de capitalizare este de circa 5%. Aceste valori reflectă gradul scăzut de capitalizare al cooperativelor agricole, finanțarea activelor fiind realizată prin capital atras sau împrumutat pentru finanțarea activelor înaintea capitalului propriu. O creștere a volumului de activitate derulată prin cooperativele agricole conduce la creșterea profiturilor obținute care ar putea fi reinvestite la rezerve, conducând astfel la creșterea capitalurilor proprii.  Un grad superior de capitalizare reflectă angajamentul pe termen lung al membrilor cooperatori pentru dezvoltarea sustenabilă a cooperativei.

Lichiditatea curentă scăzută, constantă, de circa 1.14 indică dificultatea cooperativelor în achitarea datoriilor pe termen scurt, starea financiară a cooperativelor aflate în această situație fiind nefavorabilă pe termen scurt. Rata curentă este îmbunătățită în situația contractării unor împrumuturi pe termen lung, ceea ce ar putea conduce la o creștere a cash-flow-ului și implicit a activelor curente.

Valoarea mediană la nivel de sector indică faptul că mare parte a cooperativelor nu a realizat investiții, ponderea activelor imobilizate în total active fiind nesemnificativă. Ponderea elementelor patrimoniale ce servesc cooperativele în mod permanent necesită îmbunătățiri.

Rata profitului net are valori scăzute la nivel de sector, ceea ce indică faptul că profitabilitatea cooperativelor agricole este scăzută datorită rolului socio-economic pe care îl are și pentru că scopul principal este menținerea în competiția de pe piața unică, a membrilor, capitalizarea acestora și furnizarea de valoare adăugată producției primare a membrilor.

Dintre cooperativele agricole care au înregistrat profit, circa 51,15% au fost înființate în perioada 2016 – 2018. O pondere semnificativă o au și cooperativele cu peste 5 ani vechime (30,92%), în timp ce cooperativele cu peste 10 ani vechime au o pondere de numai 5,73%.

În patrimoniul cooperativelor profitabile regăsim 68,93% din activele imobilizate ale cooperativelor agricole din România. Pentru 27% dintre acestea (71 cooperative), valoarea activelor este mai mare decât 100.000 lei, în timp ce valori ale activelor mai mari de 1.000.000 lei regăsim numai în 10,31% dintre cooperative (27 cooperative). Astfel, rezultă că investiții considerabile au fost realizate de un număr  redus al cooperativelor, ceea ce necesită o altă abordare legislativă și fiscală pentru dezvoltarea și consolidarea sistemului cooperatist modern în România. 

Există un decalaj enorm între nivelul de dezvoltare al cooperativelor din UE și al celor din România. Toate cooperativele agricole active în acest moment în România au împreună o cifră de afaceri mai mică decât a unei singure cooperative agricole medii din UE. Fără un mecanism stimulativ, cooperativele noastre nu au nicio șansă să recupereze acest enorm decalaj.

Este responsabilitatea noastră comună să dăm o șansă reală de dezvoltare cooperativelor noastre și implicit agriculturii românești.

Ce propun cooperativele reale, active

Constatăm că există în România foarte multe pseudocooperative sau SRL-uri cu nume de cooperativă agricolă care doar profită de oportunități/facilități și care apreciem că vor abandona această activitate imediat ce nu va mai fi stimulată.

Este nevoie de însănătoșirea sistemului cooperativelor agricole prin legislație, pentru a da o șansă reală dezvoltării și consolidării acestora în interesul membrilor pe termen mediu și pe termen lung.

La această dată, din analiza noastră apreciem că sunt câteva aspecte necesare și utile care au fost preluate ca urmare a propunerilor realizate și susținute de UNCSV, în urma consultării cooperativelor din toate sectoarele.

Realizările de până acum în domeniul legislației și funcționării cooperativelor agricole trebuie să fie întărite în direcțiile următoare:

  • Menținerea perioadei de probă la membri asociați conform legislației în vigoare, respectiv art. 9 b1 modificat prin Legea nr. 21/2019. Numărul de membri cooperatori per cooperativă a scăzut de la 7.58 în 2015 la 5.49 în 2018. Conform legislației în vigoare, numărul minim de membri într-o cooperativă este de 5. Prin introducerea perioadei de probă pentru o perioadă de maximum 1 an în 2019, a crescut numărul mediu de membri din cooperative la 6.3. Este foarte important să fie menținută această prevedere. Prin relaxarea/slăbirea de conținut a lit. b1 a art. 9, nu va mai crește numărul mediu al membrilor cooperatori deținători de părți sociale, iar aceste cooperative nu se vor dezvolta și nu vor rezista în timp, menținându-și activitatea doar atât cât vor primi facilități, respectiv maximum 5 ani. Ulterior vor fi abandonate, nu vor mai depune bilanț sau vor depune pe 0, sau la sume infime precum cele 40% din cooperativele agricole existente la nivelul anului fiscal 2018. Cu cât cooperativele agricole au mai mulți membri cu părți sociale care respectă obligațiile și drepturile din Legea Cooperației Agricole, cu atât mai repede o să se consolideze cooperativa, o să reziste mai mult în timp, o să mențină membrii în competiția de pe piața unică, o să se capitalizeze, o să adauge valoare adăugată producției primare prin intermediul cooperativei și astfel vom avea produse locale de calitate la prețuri corecte. Pentru a asigura relațiile corecte între membri și cooperative, atunci trebuie ca membrilor asociați care au mai mult de 1 an de colaborare prin intermediul cooperativei să li se ofere participarea la capitalul social și la ședințele Adunării Generale.

  • Este corectă încadrarea membrului asociat ca membru cooperator la lit. b2 9 doar dacă este prevăzută clar și se respectă perioada de probă aplicabilă azi, pentru a vedea dacă este serios, respectă obligațiile pe care le are, înțelege principiile cooperatiste, și le asumă și vrea să lucreze în aceste condiții.

  • Definirea și introducerea termenului de gospodărie țărănească la lit. h) a art. 9 pentru a se asocia în cooperative nu este necesară în această lege. Aceștia sunt implicați și pot fi cooptați și în prezent. Soluția pentru a ajuta gospodăriile țărănești să se asocieze și să beneficieze așa cum se declară este să fie cooptați cu părți sociale, primiți în AGA, dat drept de vot și distribuit rezultatele cooperativei și către ei, nu doar declarativ și folosiți în scop de marketing pentru a amesteca produse industriale cu ,,tradiționale’’ și a le valorifica ca fiind toate ,,tradiționale’’. Acest lucru va crea probleme în transpunere și respectare, iar beneficiile vor rămâne tot la procesatorul sau procesatorii care au înființat cooperativa.

  • Pentru creșterea gradului de capitalizare, este foarte important ca la art. 45 alin. 3 din Legea Cooperației Agricole distribuirea profitului prin dividende să fie realizată proporțional cu participarea la realizarea cifrei de afaceri a membrilor deținători de părți sociale, respectând prevederile alin. 2 ale art. 45 și acordând prioritate dezvoltării cooperativei și rolului social.

  • Repartizarea sumelor din dividende către persoane fizice sau juridice care nu dețin părți sociale, respectiv clienți/membri asociați, este ilegală și conduce la dublă impozitare. Dacă Adunarea Generală a membrilor unei cooperative care au membri asociați dorește să le achite o parte din profitul realizat, atunci trebuie să fie corecți cu ei de la început și să le plătească un preț mai bun pentru produsele livrate prin/către cooperativă.

  • Cooperativele agricole se înființează pentru a servi interesele membrilor cu părți sociale, în conformitate cu principiile cooperatiste. Am propus, susținut și s-a aprobat inițial schimbarea mecanismului de acordare a facilităților prin raportarea la ,,cantități de stocuri’’ în proporție de minimum 70% provenit din tranzacții cu/pentru membrii cooperatori și/sau din producția proprie, aceasta venind în sensul actualelor prevederi ale Legii cooperației agricole, care prevăd că până la 30% din tranzacții se pot face cu non-membri. Practic, aici nu s-a promovat nicio modificare a legii, ci doar am întărit faptul că pentru tranzacții prin/către Cooperativă de minimum 70% provenite de la membri, se pot acorda facilități fiscale care să stimuleze consolidarea și dezvoltarea Cooperativelor și a membrilor. Este soluția optimă în acest moment pentru stimularea dezvoltării pe principii corecte și transparente a cooperativelor agricole din România, de a le crea premisele menținerii în timp, astfel existând și peste 10-20-30-50 de ani, precum în Occident. Este vizibilă diferența enormă între baza materială și amploarea cooperativelor la nivel european față de ceea ce există în România. Am propus și susținut înlocuirea mecanismului limitativ al facilităților care nu sprijină dezvoltarea durabilă a cooperativelor din România, cu un mecanism stimulativ care consolidează cooperativele agricole.

  • Același mecanism stimulativ a fost propus și susținut și în cazul scutirii de la plata impozitului pe proprietate de la art 76 lit. e1 pentru terenurile deținute de cooperativă și folosite în interesul comun al membrilor. Propunem să se mențină și în Raportul înlocuitor al Plx 459/2019 al mecanismului stimulativ al facilităților fiscale pentru cooperative. În caz contrar, apreciem că este normal și corect să nu mai existe prag limitativ.

Mesaj UNCSV clar, răspicat și transparent

Cooperativele agricole nu sunt pentru toată lumea, ci doar pentru cei care cunosc, înțeleg și își asumă să respecte principiile cooperatiste valabile la nivel internațional. Limitările și constrângerile impuse de acestea garantează succesul dacă sunt respectate și implementate cu corectitudine, transparență și profesionalism în interesul membrilor care dețin părți sociale și al comunității din zona unde își desfășoară activitatea.

Facilitățile și prioritățile în accesarea fondurilor europene nerambursabile se acordă tocmai pentru a suplini aceste constrângeri impuse de forma de organizare. Cei care nu doresc aceste limitări își pot desfășura activitatea în cadrul SRL-urilor sau al altor forme juridice economice.

A sosit momentul în care cei care sunt puși pe combinații legate de asocierea în cooperative trebuie să renunțe la acest lucru și să-și reorienteze activitățile către alte forme juridice.

Cei care le-au înființat și nu funcționează sau prezintă cifră de afaceri zero și încearcă să modeleze legislația pentru a le fi permisivă, favorabilă trebuie să se îndepărteze, reorienteze către alte forme juridice și să lase cooperativele agricole din România să urmeze făgașul firesc al dezvoltării și consolidării, pentru a avea o șansă să fie competitive și rezista pe piață conform principiilor cooperatiste.

Avem exemple de cooperative agricole de succes funcționale care arată reziliența sistemului cooperatist modern și în România, motiv pentru care ne dorim susținerea acestui vlăstar pentru a deveni un stejar puternic.

Material furnizat de Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal  - UNCSV

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM) anunță că sprijină „de la A la Z” toți fermierii care doresc să se organizeze în cooperative pentru a accesa fonduri europene nerambursabile prin Submăsura 4.2. „70% bani nerambursabili pot fi obținuți de cooperativele care implementează proiectul . ACVBR-SIM a încheiat un parteneriat cu o firmă de consultanță pentru a veni în ajutorul celor care doresc să aplice pentru obținerea de finanțări nerambursabile, preluând multe din problemele cu întocmirea și depunerea dosarului”, transmite Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental.

ACVBR-SIM, prin parteneri, asigură cofinanțarea necesară la realizarea proiectului. Mai mult, asociația asigură desfacerea produselor obținute prin sacrificarea animalelor în centrele de sacrificare de mică capacitate. Valorificarea se va face sub brandul propriu al ACVBR-SIM. „Tot ce trebuie să facă fermierii este să-și dorească să aibă astfel de unități în comuna, în zona lor, care, cu siguranță, aduc plusvaloare în ferme și, în același timp, oferă siguranță afacerii lor”, precizează reprezentanții asociației.  

În prezent, prin intermediul asociației, sunt în lucru 20 de proiecte ale cooperativelor agricole nou-înființate, proiecte care vor fi depuse în luna octombrie a acestui an. „Și vor mai fi, avem semnale bune de la fermieri, mai ales că am preluat și desfacerea produselor”, susțin încrezători reprezentanții ACVBR-SIM.

Submăsura referitoare la investițiile în abatoare de capacitate mică în zona montană (4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”) a fost lansată pe 13 iulie 2020 și are o alocare financiară de 12.930.334 de euro, bani care trebuie accesați până la 31 decembrie 2020. Până astăzi, 23 septembrie 2020, pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), la Contorul PNDR, unde se poate vedea în timp real câte fonduri mai sunt disponibile, nu era depus niciun proiect.

Despre un alt proiect al ACVBR-SIM, referitor la achiziția de viței, masculi și femele, devenit operațional acum, în luna septembrie, Revista Fermierului a scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4568-acvbr-sim-lanseaza-un-proiect-pentru-achizitia-de-vitei-masculi-si-femele.html

Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental are sediul în localitatea Hărman - județul Brașov. (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0740.463.589)

Foto: ACVBR-SIM

Publicat în Zootehnie

Submăsura referitoare la investițiile în abatoare de capacitate mică în zona montană (4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”) a fost lansată pe 13 iulie 2020 și are o alocare financiară de 12.930.334 de euro, bani care trebuie accesați până la 31 decembrie 2020. Până astăzi, 5 august, pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la Contorul PNDR, unde se poate vedea în timp real câte fonduri mai sunt disponibile, nu era depus niciun proiect.

Producătorii din zona montană care doresc să facă pasul de la producție la procesare beneficiază de fonduri europene nerambursabile, putând primi până la 300.000 euro. Toate informațiile necesare completării și depunerii Cererii de finanțare sunt disponibile în Ghidul solicitantului, publicat pe site-ul AFIR.

Un prim pas este verificarea Listei UAT (Unitate Administrativ Teritorială) din zonele montane, aflată în Anexa 3 din Ghidul solicitantului. De asemenea, pentru achiziționarea echipamentelor necesare realizării investiției cei interesați trebuie să consulte Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) a AFIR.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

De zece ani, Daniel Radu se ocupă de agricultură, an de an investind profitul în fermă, în dotări și dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările climatice și noile tehnologii. Îi place ce face și caută soluții să nu vândă doar materie primă.

Daniel Radu este un fermier ilfovean extrem de pasionat de munca sa. A început în 2010 cu 30 de hectare și acum, după două decenii, a ajuns la aproape 1.300 de hectare.

A lăsat domeniul construcțiilor pentru agricultură și spune că ambele sunt frumoase și profitabile, dacă pui pasiune în munca ta, dacă ai oamenii potriviți alături și dacă nu urmărești câştigul imediat: „Construcţiile sunt prima mea dragoste, să spun aşa. Am lucrat în străinătate vreo nouă ani, pe Coasta de Azur, ştiu ce înseamnă calitate, ştiu ce înseamnă lucrări făcute aşa cum trebuie, dar am decis să mă întorc în ţară, să rămân aici şi să construiesc în agricultură. Mi-aduc aminte că atunci când am început erau toate terenurile pârloagă, erau aproape cât mine ierburile, dar pas cu pas am reuşit, mulţumim lui Dumnezeu”, ne-a povestit, zâmbind, agricultorul din Ilfov.

Terenul lucrat de Daniel Radu se află pe raza localităților Lipa, Gruiu, Snagov şi Ciolpani, în mare parte în arendă. Exploatația este administrată împreună cu fratele său. Nu prea au cumpărat teren fiindcă prețul nu e accesibil, iar prioritățile le-au fost altele. „Cum ferma a fost în continuă dezvoltare în cei zece ani, bugetul a fost alocat dezvoltării, cumpărării de noi utilaje, angajării de oameni, taxe, impozite, care sunt şi ele prezente. Încă nu am făcut vreun demers pentru fonduri europene, am colaborat cu băncile şi am făcut câteva credite”, a arătat agricultorul.

„Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poți să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Tehnologiile adecvate, cel mai bun aliat al fermierului

Fermierul ilfovean este mulțumit de modul în care îi arată câmpul anul acesta, pe care a semănat, în toamnă, rapiţă, orz și grâu. Cultura de rapiță a înființat-o după data de 4 august 2019, iar pe cele de orz şi grâu, după 20 septembrie, dar aceste date nu sunt bătute în cuie și se pot modifica în funcție de vreme.

Un alt aspect de care toți fermierii vor fi nevoiți să țină cont este faptul că interzicerea unor substanțe active va atrage mai departe modificarea tehnologiilor.

Dar tehnologiile folosite depind în mare parte de specificul zonei și al anului. „Să vedem care vor fi efectele şi, în funcţie de efecte, depinde şi de climat, de primăvară, de ploi, de atacurile care vor fi, în funcţie de toate aceste evenimente vom căuta să găsim soluțiile potrivite. În zonă la noi, sunt ploi care – am observat în decursul anilor –, cad între 4 şi 10 august, după care până la sfârşitul lunii august nu mai avem nicio picătură de ploaie. Și, atunci, riscăm să stea sămânţa ca în sac şi să răsară poate după 15 septembrie, dar depinde de specificul fiecărui an. Şi în funcţie de specificul fiecărui an, ne adaptăm”, a detaliat Daniel Radu.

Pentru campania de primăvară a acestui an a pregătit 250 de hectare pentru floarea-soarelui și 250 de hectare pentru porumb, singura cultură cu derogare pentru neonicotinoide.

Terenurile pe care le lucrează nu beneficiază de sisteme de irigații, dar acest aspect e unul pe care fermierul vrea să îl schimbe, având în vedere că există râuri și lacuri în zonă. „Să vedem costurile şi ce posibilităţi există, dar ca să păstrăm apa în sol am arat – deşi mulţi spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul. Iar ploile care au venit ne-au ajutat să păstrăm apa în sol”, a explicat agricultorul din Ilfov.

Deocamdată, ferma fraților Radu are doar cultură mare, dar pentru viitor cei doi iau în calcul prelucrarea materiei prime. „Trebuie să găsim o soluţie să nu vindem întotdeauna materia primă şi mai ales în perioada recoltatului, când preţurile nu sunt la nivelul cel mai înalt, așa cum era grâul: la recoltat 0,65 bani/kg (anul trecut, în iulie), iar acum am înţeles că ar fi 0,85 de bani, în funcție de calitatea lui. Trebuie găsite soluţii ca să valorificăm materia primă profitabil”, a precizat Daniel Radu, care se confruntă și cu problema depozitării pe termen lung a producției, în fermă existând hale, magazii în care poate ține producția maximum o lună, după care o încarcă și o distribuie contractorilor.

„Ca să păstrăm apa în sol am arat – deși mulți spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul.”

Schimbările climatice impun retehnologizare

Deși dotarea fermei cu utilaje s-a făcut constant de-a lungul celor zece ani de activitate, agricultorul ilfovean spune că e nevoie să te dotezi constant, având în vedere că sunt tot mai dificile condițiile de lucru, de la an la an. „Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poţi să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Deocamdată, frații Radu nu au accesat fonduri europene, preferând să reinvestească profitul. „Nu ne este frică să încercăm proiectele cu finanțare europeană, nu ne e frică de birocraţie și mi se pare normal să treci prin toate etapele ca să fie corectitudine şi transparenţă, dar am preferat, până acum, să facem agricultură prin propriile forțe. Cu ajutorul subvenţiilor care au fost acordate, plus profitul care a ieşit, am tot reinvestit de la an la an, adică ne-am lăsat pe noi ca administratori ai societăţii şi am reinvestit. Ne-am asumat un risc, într-adevăr, dar fiind în continuă dezvoltare şi expansiune probabil că era şi dificil ca să accesăm fonduri europene. Mă gândesc că în momentul în care ne vom stabiliza atunci vedem la ce măsuri, scheme de sprijin ne vom putem încadra”, a încheiat Daniel Radu.

Una dintre investițiile viitoare la care se gândesc cei doi frați fermieri este creșterea capacității de depozitare prin construirea de silozuri.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Pagina 1 din 2

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista