Suprafețe în scădere cultivate cu cartof, competiția cu producătorii de tradiție din Vest, mana, ploile excesive și băltirile din 2019, imposibilitatea efectuării tratamentelor avio pentru mană sunt doar câteva dintre problemele cu care s-a confruntat și se confruntă această cultură cu tradiție în România. Realitatea acestui sector și soluțiile pentru dezvoltarea lui le-am discutat cu Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR) și Sorin Chiru, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov (INCDCSZ).

Anul trecut a fost, ca și cel precedent, un an în care cultura cartofului a avut de suferit. Problemele au început în primăvară, care a fost destul de timpurie, cu ploi la plantare, ploi care au ținut aproximativ două luni. „Anul 2019 a fost un an destul de dificil din punctul de vedere atât al condiţiilor climatice, cât şi al repartiţiei precipitaţiilor. Noi am fost afectaţi pentru că la un moment dat a plouat și o sută de litri într-o zi, dar ca repartiţie a fost destul de prost asigurată şi din această cauză producţiile au fost diminuate. Chiar şi la cereale am avut producţii mai mici decât în anul 2018, mă refer la zona de influenţă a Institutului, în Ţara Bârsei”, arată Sorin Chiru, director general INCDCSZ Brașov (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr).

S-a plantat „printre picături” și mulți fermieri nu au reușit să rebiloneze toată suprafaţa de cartof. Astfel, cartoful a fost expus și afectat de epidemia de mană care a continuat încă vreo două săptămâni. „Am avut mari probleme în a controla această boală deosebit de păgubitoare. N-am avut nici posibilitatea de a face tratamente avio, pentru că nu sunt omologate produsele care ne interesează pe noi pentru controlul manei – sunt interzise pentru tratamentul avio. Sunt în schimb omologate produse precum insecticidele, care n-au nicio relevanţă pentru ceea ce ne interesează pe noi. Aşa că majoritatea a forţat şi a stricat utilajele de aplicare terestră, s-au făcut ogaşe în terenuri, am avut băltiri. Foarte mulţi fermieri au pierdut între 10% și 15% din producție, din suprafață de fapt, din start. S‑au oprit ploile – a venit seceta. Am sărit, cum ziceam, de la o extremă la alta și pământul s-a întărit”, ne-a spus președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR), Romulus Oprea, el însuși fermier, cultivator de cartofi.

În Covasna și Harghita, județe de tradiție pentru cultura cartofului, a continuat această alternare a zilelor cu temperaturi foarte ridicate cu perioade ploioase. „Aș zice că, în general, producţia a fost mai mică cam cu 15% decât în 2018, care deja a fost un an foarte, foarte problematic, mai ales în Europa de Vest. În schimb, în 2019 a fost invers: în Europa de Vest a fost aproape bine, aproape un sezon normal, cu producţii normale, și se vede ce se întâmplă pe piață, la începutul anului aveam numai cartofi de import – noi şi polonezii am fost cei care am suferit din cauza climei şi anul ăsta nu prea au fost cartofi importaţi din Polonia pe piaţa românească. Stocurile fermierilor români, în martie, erau aproape epuizate, probabil 10% din ce vedeţi pe piaţă sunt cartofi româneşti, restul sunt cartofi de import”, a explicat Romulus Oprea.

Diferența a făcut-o, dincolo de vremea bună în anumite zone, aplicarea corectă a tehnologiilor. „Per ansamblu pot spune că, în final, acolo unde s-a aplicat o  tehnologie corespunzătoare, chiar dacă producţiile au fost diminuate comparativ cu 2018, anul trecut a permis obținerea unor rezultate pozitive din punctul de vedere al profitului realizat”, susține Sorin Chiru.

Cifre „scoase din burtă”

În 2018, România a avut 33.246,42 ha cultivate cu cartof, din care 29.852,64 ha cartof consum, 496,26 ha cartof pentru sămânță, 2.897,52 cartof timpuriu pentru industrializare. În 2019, suprafața a scăzut și a ajuns la 27.000 ha.

Suprafețele cultivate cu cartof de sămânță au scăzut enorm. Dacă în 1999 se putea vorbi de 6.500 ha, în 2019 vorbim de până la 600 ha suprafață plantată (nu certificată). „Dacă ar fi să facem o comparaţie, acum 7-8 ani aveam 54.000 de hectare înregistrate la APIA. Avem în schimb o discrepanţă foarte mare faţă de cifrele oficiale publicate de INS (Institutul Național de Statistică), respectiv de Ministerul Agriculturii, care vorbesc de 174.000 de hectare. Și nu sunt nefiscalizate, din moment ce regulile sunt aceleaşi pentru toţi, din moment ce toţi fermierii mari sau mici plătesc impozit pe normă de venit. Asta înseamnă că orice fermier care produce sub două hectare de cartofi nu plăteşte niciun impozit, deci nu ar avea absolut niciun motiv să nu declare acea suprafaţă. Plus că beneficiază de acea subvenţie pe suprafaţă, ca orice alt fermier. Diferenţa cred că este în aer, eu cred că aceste cifre sunt scoase din burtă, pe româneşte”, afirmă Romulus Oprea, care crede că e posibil să mai avem 20.000-30.000 de hectare. „Vă dați seama ce ar însemna asta pentru producătorii de sămânţă? Cât material de plantat am avea nevoie cu 175.000 de hectare, când noi producem 10.000 de tone în România?”, a completat cultivatorul.

Doar 10% din necesarul propriu de cartofi pentru sămânță este asigurat de România

Legat de suprafețe, în România, cartoful pentru industrializare se cultivă pe 3.000 de hectare, cartoful de sămânţă până în maximum 600 de hectare. „Asigurăm cam 10% din necesarul de cartofi pentru sămânță, la cele circa 30.000 de hectare. Că, bineînţeles, se poate planta material necertificat pe celelalte suprafeţe şi drept urmare avem şi producţii foarte mici. În statistici avem producţiile cele mai mici din Europa, pentru că avem material de calitate slabă, sămânţă necertificată în primul rând, aşa-zisul cartof de sămânţă care, de fapt, este cartoful mărunt din culturile de consum, unde putem găsi orice”, explică Romulus Oprea.

Fermierii profesionişti, cu toate dificultăţile pe care le întâmpină, obţin producţii rezonabile, 35-45 de tone pe hectar. „De aici şi până a spune că în România se fac 12-14 tone de cartofi pe hectar în medie, iarăşi este o diferenţă foarte mare, şi eu zic că vine numai din raportarea la acele cifre care n-au nicio legătură cu realitatea. Dacă vorbim de datele INS, se spune că românul consumă cam 90-95 kg de cartofi pe an. Acum nu ştiu câţi români mai sunt în ţară, probabil sunt 15 milioane, dar dacă punem 15 milioane cu o sută de kilograme, avem nevoie de 1,5 milioane de tone. Dacă noi avem 30.000 de hectare şi producem 30 de tone, înseamnă că avem un milion de tone, ne mai trebuie 500.000 care se aduc din import, este clar. Calculul din punctul nostru de vedere este mai simplu. Celălalt cartof, produs neînregistrat la APIA, aș zice că este pentru autoconsum, nu este în niciun caz cartof destinat pieţei. Dar, repet, diferenţa între suprafeţele raportate şi ceea ce este în realitate este imposibil de justificat, nu cred în aceste cifre”, a detaliat președintele FNCR.

Statul trebuie să intervină în competiția neloială cu producătorii din Vest

Considerat a doua pâine a românului, cartoful este o cultură dificilă, care are nevoie de susținere și suport, iar acest fapt a fost semnalat, în ultimii ani, de mai toți cei implicați în domeniu.

După 1989, cartoful a fost lăsat de izbelişte. Iar dacă până în 2007, cât am avut piaţa „noastră” şi nu am fost membri în Comunitatea Europeană, fermierii români n-au avut probleme cu desfacerea producţiei pe piaţa românească, după 2007 a început competiţia directă cu marii producători de tradiţie din Vest, producători capitalizaţi, în care s-a investit 50-60 de ani după război. „Atunci trebuia să intervină statul şi să ne pună măcar pe picior de egalitate cu aceşti fermieri, pentru că peste tot în Europa cartoful este considerat o cultură liberală, nu presupune subvenţii, nu presupune nimic, doar că fiecare stat responsabil a găsit pârghiile de a ajuta această cultură prin subvenţii mascate, prin accesul la credite foarte ieftine la inputuri foarte ieftine. Noi plătim pe inputuri în agricultură mai mult decât fermierii din Vest; avem acces la credite cu dobândă de 6-7 ori mai mare decât un fermier din Vest, deci e imposibil să te capitalizezi. Am intrat în competiţie directă cu ei şi suntem, cum ar veni, cu pieptul gol în faţa gloanţelor”, a subliniat Romulus Oprea.

Ca un exemplu, legat de așa-zisul cartof toxic, în România nu se pot folosi substanţe pentru protecţia cartofului în timpul depozitării împotriva putregaiurilor, inhibitori de încolțire, pentru că sunt produse neomologate în România. În schimb, toate ţările din vest folosesc aceste produse şi-şi protejează cartoful cu care vin pe piața românească. „Inclusiv în primăvară, până în vară târziu, și nu se întreabă nimeni cum pot fi acei cartofi atât de turgescenţi. Iar producătorul român este aproape obligat să-şi vândă marfa în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, vorbim de cel din zona tradiţională, pentru că producătorii de cartof timpuriu din bazinele specializate din sud, în principal Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Constanţa, îşi vând marfa deja din vară. Or, producătorii noştri din zona tradiţională sunt „forţaţi” aproape să-şi vândă marfa în primele luni ale iernii, pentru că după aceea intervine deshidratarea, deprecierea şi competiţia cu marfa venită din import care arată, trebuie să recunoaştem, mult mai bine”, a punctat președintele FNCR.

Astfel, producătorii din Vest au putut folosi substanțe interzise la noi. Vestea bună pentru producătorii români este că, de anul acesta, acele substanțe vor fi interzise și la ei.

Tot mai puțini fermieri cultivă cartoful

Foarte mulți fermieri au renunțat la această cultură, deoarece e o cultură care într-un an te poate duce în faliment. Necesită o investiţie enormă, echivalentul înființării în fiecare an a unei plantaţii de viță-de-vie: pentru un hectar de cartofi de sămânţă, de exemplu, costurile se ridică la 10.000 de euro.

Aceste costuri le au producătorii în fiecare an la însămânțare, iar apoi sunt supuși vicisitudinilor climatice. „Poţi să ai și declasări, respingeri – ai pierdut toată cultura și n-are nimeni nicio treabă, este numai şi numai riscul tău. Dacă ar trebui să comparăm cu o cultură gen grâu sau porumb, unde se investesc 1.500-2.000, poate 2.500 de lei pe hectar și comparăm cu 25.000 de lei sau 30.000 de lei cât se consumă pentru un hectar de cartof pentru consum, deja vorbim de cifre considerabile. Prin urmare, trebuie să fii un pic nebun să continui să produci această cultură, care e fără dus și întors. În momentul în care ai investit atâţia bani în utilaje specifice şi în depozite, nu prea mai poţi să dai înapoi, pentru că ai pierdut totul”, ne-a explicat Romulus Oprea.

Din această cauză, numărul fermierilor producători de cartof e în continuă scădere, lucru observabil și la suprafețe. De pildă, Suceava era un judeţ dominant ca suprafață cultivată cu cartof în România, înainte de 1989 și până spre 2002, cu nu mai puțin de 30.000 de hectare. În prezent, suprafața cultivată se situează între 6.000 și 7.000 de hectare.

Covasna, care este cel mai mare producător de cartof pentru consum, pentru sămânţă şi pentru industrializare, a ajuns în prezent la aproximativ 9.000 de hectare. „Și acum câțiva ani avea 14.000-15.000 de hectare! Harghita, la fel, Braşovul, la fel. Deci suprafeţele sunt într-o continuă scădere şi se pare că nu observă nimeni treaba asta. În câţiva ani, noi n-o să mai avem cartof românesc şi e păcat, pentru că până la urmă vorbim de siguranţa alimentară”, a mai spus Romulus Oprea.

Dispariția cartofului de pe rafturile magazinelor a atras și creșterea prețului. Specialiștii din domeniu se tem că această creștere va fi tot mai mare, dacă nu va exista o minimă concurență cu produsul intern.

Atenția trebuie îndreptată către cercetare

O soluție pentru asigurarea continuității acestei culturi în România este ca fermierul să se îndrepte către cercetarea românească, iar aceasta să vină în întâmpinarea nevoilor lui. „La ora actuală, noi nu mai suntem în faza în care facem cercetare fundamentală. Noi facem cercetare aplicativă, acesta e profilul Institutului Național de la Brașov, şi, fiind aplicativă, se adresează în primul rând fermierilor – ceea ce facem noi prin loturi demonstrative și nu numai la institut, ba chiar la fermier. Avem acest eveniment cunoscut de toată lumea, „Ziua verde a cartofului”, când în fiecare an mergem într-o altă zonă, la un alt fermier, unde prezentăm tehnologii și soiuri noi, iar fermierii vin cu problemele lor. Şi iată că din această platformă de discuţii se generează direcţii de cercetare noi”, ne-a explicat Sorin Chiru, director general INCDCSZ Brașov.

Ca un exemplu, fermierii români sunt preocupaţi de o serie de probleme, cum ar fi Nematodul comun, Clavibacter sau Ralstonia și de cum putem evita răspândirea lor. „Apariţia acestor boli de carantine poate să genereze cinci ani de interdicție de cultură a cartofului, ceea ce din punct de vedere economic este un dezastru. Noi avem o relaţie foarte bună cu Federația Națională Cartoful din România, care cuprinde principalii fermieri din acest domeniu, care, dată fiind raţiunea asolamentului şi a rotaţiei, nu se ocupă numai de cartofi, ci au în planul lor de cultură și cereale, sfeclă, plante furajere, și iată că ne regăsim în aceste preocupări, venim către ei de fiecare dată. Inclusiv soiurile noi pe care le creăm sunt testate în aceste câmpuri ale fermierilor şi numai în momentul în care le trezesc interesul continuăm cu promovarea lor pentru a produce sămânţă”, a detaliat directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, institut care a avut de suferit în perioada de tranziţie.

Potențial nevalorificat?

În România, înainte de ’89 se producea sămânță de cartof pe 40.000 de hectare, iar astăzi discutăm de circa 600 de hectare. Acest fapt este reflectat și în activitatea instituțiilor. „Dar la ora actuală, părerea mea este că potențialul institutului și al stațiunilor de profil care încă sunt la Miercurea-Ciuc şi Târgu Secuiesc nu este pe deplin valorificat, în sensul că sămânţa care se produce la ora actuală este departe de ceea ce ar trebui să oferim noi fermierilor. De ce? Pentru că soiurile noastre sunt create în condiţiile din România, sunt mai adaptate condiţiilor de la noi din câmp și, să nu uităm un lucru extrem de important, factorul economic, sămânţa românească este mult mai ieftină decât sămânţa din import”, a detaliat directorul general INCDCSZ, Sorin Chiru.

Dar sămânța nu e destulă și institutul brașovean nu acoperă cererea. Astfel că anul acesta o să multiplice suprafaţa de cartof de sămânţă.

Prețul mic i-a determinat pe unii fermieri să renunţe să mai multiplice cartoful, iar pe alții să renunţe chiar la cultura cartofului, migrând spre culturi „mai în trend”, cum este soia sau rapița. „Dar punctul meu de vedere sau punctul nostru de vedere, al Institutului, este că ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că aceia care s-au implicat în cultura cartofului la un nivel tehnologic acceptabil, de la mediu spre bun, au obţinut rezultate economice pe măsură. Deci asta ne face să sperăm că în continuare va deveni interesant şi pentru alţi fermieri să intre şi să menţină cel puţin la nivelul ăsta cultura. Din calculele noastre, o suprafaţă care s-ar stabiliza undeva la 130.000-150.000 de hectare ar fi suficientă nu numai pentru a acoperi cererea din România, dar şi pentru disponibilități de export. Ceea ce zicem noi că s-ar putea realiza”, arată Sorin Chiru, specialistul care caută soluții ca această cultură să rămână în continuare a doua pâine a României.

Mai mult, Olanda şi Germania au suferit în anii trecuţi din cauza secetei, ceea ce a dus la o cerere mai mare de cartof românesc.

Faptul că la noi se cultivă la Paralela 45, care reprezintă condiţii foarte bune pentru cultura cartofului, dar și faptul că nu se folosesc abuziv tratamente fitosanitare pot duce la păstrarea cartofului ca o cultură principală pentru români.

Atragerea fermierilor mari în producerea de sămânță

La Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov s-au brevetat în ultima perioadă șapte soiuri care sunt de viitor. „Avem un sistem de multiplicare in vitro, deci dorim să facem tot lanţul de producere a cartofului pentru sămânţă şi ne dorim foarte mult să ne implicăm astfel încât să oferim cantităţile care lipsesc, să mărim cantitatea. Şi în acelaşi timp, dorim foarte mult să atragem din fermierii mari, care au potenţial să intre în acest sistem de producere a cartofului pentru sămânţă din nou, pentru că economic au şi ei de câştigat, iar noi ne răspândim în ţară creaţiile obţinute la institut în ultimii ani”, ne-a zis în încheiere directorul general INCDCSZ, Sorin Chiru.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În această seară, 10 iunie 2020, pe site-ul Ministerului Agriculturii s-a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 248 /2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” pentru anul 2020.

Potrivit proiectului de act normativ, valorificarea producției de roșii cultivate în spații protejate se face până la data de 1 iulie 2020, inclusiv, termenul limită fiind în prezent 15 iunie.

Pentru obținerea subvenției, potențialii beneficiari înregistrați în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate au obligația să depună la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, documente justificative care să ateste valorificarea producției de roșii, până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, precum şi copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecția plantelor, completat la zi și avizat de oficiul fitosanitar județean. Direcțiile pentru agricultură întocmesc „Situația centralizatoare a sumelor necesare reprezentând sprijin financiar”, pe care o transmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul MADR până la data de 31 iulie 2020.

Proiectul de hotărâre este în dezbatere publică zece zile. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Persoanele sau organizațiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de hotărâre la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.

Reamintim că, „Uniunea Salvăm Țăranul Român” a solicitat prelungirea Programului „Tomata” până la data de 15 iulie 2020, avându-se în vedere condițiile climatice dificile cu care s-au confruntat cultivatorii de tomate din spații protejate, amplificată și de situația generată de COVID-19. Pe larg, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/horticultura/item/4529-cultivatorii-cer-prelungirea-programului-tomata.html

„Uniunea Salvăm Țăranul Român” solicită prelungirea Programului „Tomata” până la data de 15 iulie 2020 avându-se în vedere condițiile climatice dificile cu care s-au confruntat cultivatorii de tomate din spații protejate, amplificată și de situația generată de COVID-19. Reamintim că, termenul limită de valorificare a producției de roșii cultivate în spații protejate este 15 iunie 2020, inclusiv.

Măsura solicitată de organizațiile care compun „Uniunea Salvăm Țăranul Român” ar conduce la valorificarea la maximum a investiției în această cultură, oferind în piață roșii românești o perioadă mai lungă de timp, evitându-se totodată apariția fraudelor sau a implementării unor procedee de maturare forțată a producției. „Prin prelungirea Programului „Tomata” am lega producția de tomate din spații protejate cu cea de câmp, creând continuitate în producție și menținerea pieței cu produse autohtone, în defavoarea importurilor”, precizează Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Potrivit caracterizării agrometeorologice emisă de Agenția Națională de Meteorologie, în luna mai și începutul lunii iunie 2020 au fost temperaturi deosebit de scăzute pentru această perioadă a anului, lucru care a afectat în mod serios cultura de tomate în spații protejate, mai ales prin fenomenul de avortare a florilor și slaba polenizare. „Acest lucru afectează și cantitativ producția, pierzându-se o inflorescență din trei, generând pierderi de peste 30% din producția așteptată. Pentru a recupera, cultivatorul lasă și o a patra inflorescență, dar care nu va putea fi recoltată până la 15 iunie 2020, termenul prevăzut de Schema de ajutor de minimis pentru tomate. În acest an, fermierii s-au confruntat și cu fenomenul de îngheț târziu de primăvară, care a dus la pierderea parțială sau totală a unor culturi de tomate. 2020 este primul an în care se solicită comercializare a minimum 3 kg de tomate pe metrul pătrat, o creștere cu 50% fața de anii anteriori, iar termenul de valorificare a cantității minime a rămas tot 15 iunie. De asemenea, observăm un dezinteres total pentru producătorii de tomate în spații protejate din România și pentru micii fermieri din partea Ministerului Agriculturii, care nu a răspuns la solicitările noastre transmise pe 27 mai, respectiv pe 24 aprilie 2020”, arată Ion Păunel.

Membrii „Uniunea Salvăm Țăranul Român” sunt: Federația Sindicatelor Democratice din Agricultură (Tudor Dorobanțu – președinte); Federația Națională a Lucrătorilor (Horațiu Raicu – președinte); Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt (Ion Păunel – președinte); Asociația Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia (Gogu Lucian - secretar general); Asociația Femeilor din Mediul Rural Olt (Simona Popa – președinte); Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice Buzău (Costel Vânătoru); Cooperativa Agricolă Lunca Someșul Mic (Anca Marcu - director executiv); Cooperativa Agricolă Legume de Vidra (Victor Lăcătuș - director executiv); Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat (Claudiu Breazu – președinte); Cooperativa Agricolă Roșiori de Ialomița (Valentin Cristea – președinte); Cooperativa Agricolă Ialomițeana (Roxana Roșculeț – președinte); Federația Uniunea Producătorilor Agricoli și Organizațiilor Interprofesionale. 

VASILE IOSIF, PREȘEDINTE ASOCIAȚIA INDUSTRIEI DE PROTECȚIA PLANTELOR DIN ROMÂNIA - AIPROM:

În prezent, Uniunea Europeană este cel mai mare exportator și importator de produse agricole, fiind și cel mai mare producător de hrană din lume respectând standarde de calitate ridicate în domeniul alimentar la nivel global. În acest context, Comisia Europeană a prezentat recent două strategii: Strategia „De la fermă la consumator” și „Strategia pentru Biodiversitate 2030”, pilonii centrali ai Pactului Verde European, un proiect ambițios care își propune să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050.

Combinând respectul pentru preferințele culinare specifice ale europenilor cu o lungă tradiție de producere a hranei sănătoase, abordarea pe care Comisia Europeană o promovează constant în ultima vreme aduce în discuție impactul actualului mod de producție asupra mediului. Obiectivul global al strategiei „De la fermă la consumator” este reprezentat de regândirea întregului lanț de aprovizionare și construirea unui sistem alimentar durabil din punct de vedere ecologic, social și economic, care să acopere toate verigile acestuia transpunând în realitate dezideratele economiei circulare. Acest obiectiv reflectă un nivel ridicat de determinare pentru a reduce utilizarea și riscul asociat produselor de protecție a plantelor cu 50% până în 2030.

Comisia Europeană propune o reducere a consumului de fertilizanți cu cel puțin 20% până în anul 2030 solicitând statelor membre dezvoltarea și implementarea Planului Integrat de Management al Nutrienților. Complementar, Comisia Europeană propune o reducere cu 50% a vânzărilor de medicamente antimicrobiene până în 2030. De asemenea, un alt obiectiv extrem de ambițios al Comisiei Europene este acela de a crește suprafața ocupată de culturile organice până la cel puțin 25% din suprafața agricolă cultivată.

Comisia Europeană își propune să ajute consumatorii să își modifice preferințele culinare și să aleagă diete sănătoase și durabile, reducând risipa de alimente din gospodării. Comisia dorește să ofere consumatorilor informații mai complete, inclusiv prin mijloace digitale, cu privire la locul de unde provin alimentele, valoarea nutritivă a acestora și amprenta lor asupra mediului.

În egală măsură, Comisia Europeană consideră că așteptările cetățenilor europeni au evoluat și trebuie să conducă la schimbări majore în domeniul sectorului alimentar. Astăzi, peste 50% din populația Uniunii Europene este supraponderală și circa 20% din alimente sunt aruncate la gunoi (risipă alimentară). În jur de 43 de milioane de persoane din UE nu își pot permite în mod regulat o masă de calitate o dată la două zile.

În acest context, Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM și-a asumat misiunea de a promova utilizarea responsabilă a produselor de protecție a plantelor în condiții de siguranță pentru utilizatori, pentru consumatori și pentru mediul înconjurător, luând în considerare și satisfacerea cererii de produse agricole într-un mod sustenabil. Deși, în general, sunt încurajate opiniile polarizate și mai puțin cele de compromis, trebuie să amintim faptul că industria de protecție a plantelor furnizează soluții și produse pentru ambele modele de agricultură, atât pentru agricultura convențională, cât și pentru agricultura organică, oferind atât produse de sinteză chimică, cât și produse biologice.

Pentru că suntem noi înșine responsabili și conștienți de rolul pe care trebuie să îl jucăm și îl vom juca în producerea sustenabilă a hranei, apreciem că orice viziune ambițioasă de a limita sau de a restricționa anumite produse fitosanitare este corect și realist să țină cont în mod obligatoriu de următoarele considerente:

• Deciziile privind reducerea sau interzicerea utilizării soluțiilor convenționale de protecție a plantelor trebuie să fie luate ținând cont de rezultatele științifice și nu în baza presiunilor emoționale sau politice. Suntem dispuși să discutăm un obiectiv posibil de reducere a utilizării pesticidelor, cu condiția ca acesta să fie bazat pe argumente științifice și să ia în considerare toți actorii care sunt influențați de aceste schimbări majore, și anume fermierii. În mod repetat s-a susținut faptul că Noul Pact Verde European și în special „Strategia de la Fermă la Consumator” vor crea un nou mod de a produce și gestiona hrana, robust, rezistent la crize, incluzând pe toți cei din lanțul de aprovizionare, și care va pune la dispoziție hrană suficientă și accesibilă ca preț, indiferent de situație. Procentul propus de 50% de reducere a produselor de protecție a plantelor nu este unul realist și nu va avea efectul dorit de a crea un model de producție alimentară mai durabil în Europa. Acest obiectiv nu va face din Europa un standard de urmat pentru alte părți ale lumii, ci va crea sincope în procesul de producție, în aprovizionarea adecvată cu hrană a populației europene, va diminua competitivitatea agriculturii europene care va concura cu marii producători trans-oceanici care au la dispoziție o diversitate de soluții, plecând de la produsele de protecție convenționale și până la tehnicile genetice noi, precum CRISPER CAS9. Fermierul european, și în speță fermierul român, va duce o luptă cu arme inegale pe care, inevitabil, nu va putea să o câștige, pe termen scurt. Industria de protecție a plantelor dorește fixarea unor ținte realiste, care să reflecte rezultatele unei evaluări, ale unui studiu de impact.
  

• Realitățile diferite existente la nivelul fiecărei țări membre a Uniunii Europene în ceea ce privește consumul de substanță activă la hectar. În prezent, România consumă cca 700 gr/ ha de substanță activă de pesticide, Ungaria consumă 1,2 kg/s.a ha, iar media UE este de peste 2 kg/s.a ha. Industria de protecție a plantelor din România consideră că orice decizie în sensul reducerii cantității de produse de protecție a plantelor trebuie să țină cont de aceste realități, iar reducerea propusă nu trebuie să fie aplicată egal pentru țările care din varii motive au investit mult mai puțin în inputuri agricole iar din această cauză și nivelul producțiilor la hectar este actualmente mult mai mic în general, de exemplu producția medie/ha din România față de țările din Vestul Europei.

• De ani de zile de acum, și mai cu seamă începând din 2009, companiile din industria de protecție a plantelor întâmpină dificultăți masive în procesul de omologare a unui produs sintetic sau biologic. Legislația europeană adoptată în acea perioadă (Directiva 1107/1992) a creat un mediu dificil de evoluție pentru industria de protecție a plantelor. Astăzi o companie are nevoie, pentru a descoperi (inova) și a omologa un produs, de cca. 12 ani de cercetare precum și de o investiție de peste 280 milioane de dolari pentru a obține o moleculă sintetică. În prezent, procesul de omologare din Uniunea Europeană este extrem de restrictiv și consumatorii trebuie să cunoască că, după industria de medicamente, cel mai restricționat domeniu este cel al industriei de protecție a plantelor.
  

• Așa cum am menționat și noi mai sus, stabilirea unor ținte cantitative de reducere a utilizării produselor de protecție a plantelor trebuie să plece de la nevoile actuale ale fermierilor de a controla bolile și dăunătorii, fără a le crea acestora dezechilibre economice sau a duce la creșterea prețului produselor agricole și fără a afecta aprovizionarea cu alimente pentru consumatori. AIPROM își dorește ca autoritățile europene să țină cont de progresele științifice în domeniu și de ritmul în care în mod realist pot fi generate soluții alternative. Așa cum oamenii au nevoie de medicamente, și plantele au nevoie de medicamentele lor - pesticidele.
  

• Comisia Europeană nu a acordat importanța cuvenită evaluării efectelor resimțite de producătorii agricoli, odată implementate aceste măsuri. O abordare egalitaristă de reducere a consumului de pesticide în toate statele membre, indiferent de cantitatea utilizată în prezent, este profund discriminatorie pentru acele state care utilizează o cantitate de produse de protecție a plantelor situată mult sub media europeană, așa cum este cazul României, care folosește o cantitate de cca 700 gr de substanță activă de produs fitosanitar pe hectar, în timp ce media europeană depășește 2 kg/s.a ha. AIPROM derulează de mai mulți ani un program de monitorizare a consumului de substanțe active și de produse pe culturi, segmente de cultură, categorii de produse etc. Rezultatele sunt obținute prin raportările furnizate de membrii AIPROM într-un exercițiu de tip „black box” și sunt reprezentative pentru aprox. 90% din industrie. Rezultatele astfel obținute au validat informațiile din diverse analize si rapoarte realizate de firmele de profil europene care indică faptul că în România cantitatea de substanță activă utilizată a scăzut în ultimii ani. De exemplu, la rapiță cantitatea de substanță activă a scăzut în medie cu 24% între 2018 și 2019, iar la tratament sămânță scăderea înregistrată pentru aceeași perioadă a fost de 55,6%.

• În colaborare cu specialiștii din domeniu, cu fermierii și cu distribuitorii de input-uri, AIPROM a gândit un nou proiect care va analiza situația soluțiilor (produselor) de protecție pentru cele mai importante culturi, pentru boli și dăunători specifici, evidențiind golurile de protecție și încercând să estimeze pierderile de producție înregistrate în absența acestor soluții. Rezultatele acestui demers analitic vor fi puse la dispoziția factorilor politici, a reprezentanților MADR, ANF și asociațiilor profesionale ale fermierilor, pentru a fi utilizate în dezbaterile care vor avea loc în perioada următoare în Comisia Europeană și în Parlamentul European. Măsurile pe care trebuie să le luăm pentru ca în limita restricțiilor impuse de legislație să putem oferi totuși sectorului agricol un nivel decent de protecție nu se reduc la acțiuni de convingere a factorului politic european, ci și la o mai bună gestionare internă a autorizării produselor de protecție a plantelor. De asemenea, România este printre puținele țări care nu au implementat încă un cadru de reglementare pentru autorizarea provizorie a produselor de protecție destinate culturilor minore, această posibilitate de reglementare fiind prevăzută în Directiva 1107/2009.
  

• Reprezentanții politici și experții participanți în cadrul grupurilor de lucru ale organismelor europene trebuie să folosească argumente solide cu care să ducă o luptă susținută pentru a apăra statutul special al României, cu organisme de dăunare specifice și foarte agresive și care nu sunt prezente în alte state membre. Un exemplu în acest sens este Tanymecus Dilaticollis (rațișoara porumbului). Acest dăunător polifag nu este răspândit în partea de Vest a Europei. Dacă nu vom avea derogare pentru tratamentul la sămânță cu insecticide neonicotinoide și în anul 2021, România nu va avea niciun produs eficient omologat pentru combaterea acestui dăunător. În această situație, fermierii români pot pierde ușor până la un milion de hectare de porumb și floarea-soarelui, numai din cauza acestui dăunător. Se pune întrebarea cine va plăti această pagubă, pentru că pierderea nu va putea fi suportată de către fermierul român. La nivelul AIPROM, specialiștii noștri au început deja să lucreze, împreună cu fermierii și distribuitorii, la un document care să scoată în evidență vulnerabilitățile fermierilor români în a controla eficient unele organisme de dăunare. În prezent, România cultivă peste 130.000 de hectare de soia, dar nu avem omologat niciun fungicid pentru combaterea bolilor, nu avem produse sistemice omologate pentru combaterea afidelor la lucernă și lista poate continua.

• Creșterea suprafețelor ocupate de culturi organice înseamnă producții mai mici. Acest lucru presupune că vom fi nevoiți să cultivăm mai mult pământ pentru a asigura aceeași cantitate de produse agricole. Trebuie să înțelegem că produsele biologice, produse care sunt dezvoltate și obținute tot de industria de protecție a plantelor, pot fi utilizate numai împreună cu produsele sintetice și nu le pot înlocui pe acestea din urmă.
  

• AIPROM consideră cu tărie ca inovația este o parte importantă a soluției pentru o agricultură durabilă și produse sănătoase într-o societate care respectă mediul și gestionează cu inteligență resursele. Companiile noastre vor continua să investească în moduri inovatoare de a proteja culturile, cu investiții mari în obținerea de pesticide care au un profil mai prietenos cu mediul, în biopesticide și tehnologii de precizie pentru o agricultură durabilă, astfel încât să le permită fermierilor să aplice substanțe doar atunci când este nevoie și unde este nevoie utilizând tehnologiile digitale care au început deja să facă parte din viața fermierului.

• AIPROM crede că acum este unul dintre acele momente-cheie în care toți factorii interesați trebuie să coopereze pentru a pune la dispoziția autorităților și politicienilor români din Parlamentul European argumente consistente care să servească intereselor agriculturii românești.

Alocarea financiară pentru programul de ajutor de minimis pentru producția de usturoi a fost majorată cu 60%, în anul 2020 fiind alocate 7,5 milioane de lei, față de anul 2019, când au fost alocate 4,5 milioane de lei.

Programul „Usturoiul” este în derulare, numărul solicitanților înscriși în program la data de 15 mai 2020 fiind 1.098, aproape triplu față de totalul beneficiarilor programului din 2019, respectiv 409 beneficiari.

La aceeași dată, 15 mai 2020, suprafața cultivată este de 1.153 ha, față de 379,04 ha în programul din anul trecut.

Reamintim că, pentru a beneficia de subvenții, producătorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg de usturoi/10 mp. Sprijinul financiar este de maximum 3.000 euro/ha.
Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie - 20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie.

În vederea monitorizării calității usturoiului, cultivatorii trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, care va fi verificat de Autoritatea Națională Fitosanitară.

Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.

Verificarea culturii de către reprezentanții direcțiilor agricole județene se va face înainte de recoltare, cu evaluarea producției.

Criza generată de noul coronavirus provoacă dezbateri intense la nivelul autorităților Uniunii Europene. Fermierii români sunt interesați de discuțiile cu privire la sprijinirea agriculturii, ca sector strategic în asigurarea securității alimentare a cetățenilor UE. Totodată, măsurile adoptate la nivel european pentru susținerea producției agroalimentare și a producătorilor sunt urmărite cu interes.

Clubul Fermierilor Români a propus, ca măsură suplimentară de sprijin a fermierilor, acordarea avansului la plățile directe începând cu luna iulie 2020, din bugetul național, ceea ce ar permite finanțarea rapidă a producătorilor agricoli, evitând cheltuielile suplimentare cu obținerea unor credite de finanțare a producției de către fermieri. „Înțelegem că și alte state europene, printre care Italia, Olanda, Germania, pregătesc măsuri imediate pentru plată începând cu luna iulie a acestui an a 70% din plățile directe. Mecanismul propus ar folosi flexibilitatea oferită de Cadrul Temporar pe perioada crizei COVID-19, respectiv avansul plăților directe, care se pot acorda începând cu 16 octombrie până la 30 noiembrie, să fie transferat fermierilor sub forma unui împrumut garantat de stat, cu dobândă de 0%, prin adeverința emisă de APIA, încă din luna iulie, după terminarea controlului administrativ al cererilor de plată”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Accesul anticipat al fermierilor la subvențiile care li se cuvin poate să salveze multe afaceri în agricultură, în condițiile secetei actuale, al impactului economic negativ asupra celor care alături de cultura vegetală au dezvoltat capacități de producție și procesare (de exemplu, sectoarele lapte și carne, aflate în dificultate în acest moment).

Clubul Fermierilor Români solicită autorităților noastre să ia o decizie urgentă care să permită fermierilor accesul rapid la finanțare, pentru asigurarea stabilității și continuității afacerilor în acest domeniu strategic.

Despre faptul că fermierii români consideră că sprijinul european nu este suficient pentru a susține sectorul agroalimentar românesc, impunându-se adoptarea unor măsuri specifice, la nivel național, adaptate la realitatea noastră, precum și propunerile Clubului Fermierilor, am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/4491-sprijinul-european-nu-e-suficient-agricultura-romaneasca-are-nevoie-de-masuri-adaptate-la-propria-realitate.html

Astăzi, 16 mai 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019.

Astfel, s-au autorizat 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro.

Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de Guvern nr. 351 din 5 mai 2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019 – „Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. 5 la suprafețele eligibile pentru anul 2019”, au rezultat cuantumurile de mai jos.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 3 octombrie 2019.

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - soia = 212,8841 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - lucernă = 94,6683 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe = 118,0473 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cânepă pentru ulei și/sau fibră = 210,0058 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – orez = 623,3161 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sămânță de cartof = 1.386, 0929 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – hamei = 528,9442 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sfeclă de zahăr = 829,3367 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – tomate pentru industrializare cultivate în câmp = 1.717,9913 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – castraveți pentru industrializare cultivați în câmp = 539,8844 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei varză și vinete pentru consum în stare proaspătă = 4.649,1189 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre = 268,9760 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cartof timpuriu pentru industrializare = 1.000 euro/ha

Foto: APIA

După 24 de ani de la ultimele plantări de pomi fructiferi în fosta livadă Palocsay, acum denumită Stațiunea de Cercetări Horticole (SCH) și aflată în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, a fost înființată o plantație de pruni și cireși, pe o suprafață de 3,5 hectare.

Soiurile de cireși plantate sunt Carmen, Kordia, Regina, Merchant, Bigarreau Burlat, Germersdorf, foarte căutate pe piața europeană, dar mai puțin cunoscute în România, cu excepția soiului Germersdorf. Pruni au fost plantați din două soiuri: Stanley și Cacanska lepotica.

Noua plantație va începe să rodească peste patru ani și este prima înființată după 24 de ani, în 1996 având loc ultimele plantări de pomi fructiferi. „Este o plantație pe care am înființat-o cu material săditor produs la SCH, iar scopul principal este să urmărim comportarea acestor soiuri în condițiile pedoclimatice din România. Sigur că este important pentru noi și să avem fructe proaspete, din soiuri de calitate, la magazinele universității. În acest an intenționăm să mai plantăm trei hectare de pomi fructiferi, dar și să pregătim terenul pentru anul viitor”, a precizat biolog dr. Lukacs Lehel, directorul SCH.

În cadrul Stațiunii de Cercetări Horticole se mai află în întreținere plantații de măr, prun și cireș, pe aproximativ 25 de hectare, la care au fost făcute tăieri de regenerare, cu care se va continua pentru reîntinerirea pomilor.

Stațiunea produce și pentru vânzare material săditor pomicol și ornamental, precum și trandafiri, legume proaspete (roșii, ardei, gogoșari, vinete, spanac, ceapă, țelină sau castraveți), arbuști fructiferi (mure, coacăz, zmeură) și stoloni de căpșuni.

Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.

COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.

Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.

E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!

Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.

Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure. 

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?

Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.

În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.

Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.

Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În prezent, în sudul Olteniei, fermierii care au inclus cartoful extratimpuriu în gama culturilor cu tradiție zonală, alături de tomate, pepeni verzi, pepeni galbeni ș.a.m.d., mizează pe influența decisivă pe care o au asupra recoltelor timpurii iernile relativ blânde, temperaturile ridicate, insolația puternică și solurile ușoare.

Pentru cartoful extratimpuriu se adoptă, în general, următoarele tipuri de cultură:

• În solarii, caz în care plantele beneficiază de o dublă protecție dată atât de folia ce învelește structura solarului, cât și de folia microporoasă antiîngheț, tip agril ce se aplică direct peste biloane după plantarea tuberculilor. Aceasta oferă un microclimat favorabil pornirii în vegetație, optimizează regimul hidric și micșorează amplitudinea temperaturii în spațiul dintre sol și stratul protectiv. Pentru această variantă de cultură, plantarea se face în ianuarie, iar recoltarea se poate face în ultima decadă a lunii aprilie.

• În câmp, cultură acoperită cu folie microporoasă antiîngheț, tip agril. Plantarea are loc în prima jumătate a lunii februarie, recoltarea începând de la mijlocul lunii mai.

• În câmp deschis, fără protecție. Presupune plantarea tuberculilor după 15 februarie, iar recoltarea este posibilă în ultima decadă a lunii mai, început de iunie.

La toate tipurile de cultură, majoritatea verigilor tehnologice ce trebuie respectate la înființare sunt asemănătoare: alegerea soiului; pregătirea terenului; încolțirea materialului de plantat; fertilizarea de bază; norma de plantare, epoca de plantare și adâncimea de plantare; protejarea culturii.

Soiurile folosite în zonă sunt cele cu o perioadă de vegetație de până la 90 de zile. Pregătirea terenului constă în arătura de toamnă sau primăvara devreme, una/două treceri cu grapa cu discuri sau frezarea în solarii pentru mobilizarea, mărunțirea și afânarea corespunzătoare a solului.

Lucrarea de încolțire impune achiziționarea tuberculilor de sămânță încă din toamnă și constă în așezarea lor în lădițe suprapuse în încăperi ce permit controlul luminozității și temperaturii. Plantarea se execută mecanizat (deschidere rigolă, plantare, acoperire în bilon) la o distanță de 70 cm între rânduri și 20-25 cm între tuberculi pe rând, la o adâncime de 5-8 cm, după ce în prealabil s-a fertilizat cu o cantitate de 500-1000 kg NPK, în funcție de bonitatea solului.

O atenție deosebită trebuie acordată manei cartofului

În perioada de vegetație, sporuri de producție cantitative și calitative sunt date de: irigarea culturilor; fertilizarea la sol și foliară cu diferite tipuri de fertilizanți, corespunzători fiecărei fenofaze de dezvoltare; controlul buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

În acest context, o atenție deosebită trebuie să acordăm manei cartofului produsă de fitopatogenul Phytophthora infestans, care este de departe cea mai păgubitoare boală a culturii de cartof. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul tuberculilor infestați rămași pe teren sau prin resturile vegetale. Se răspândește foarte repede, pe suprafețe mari, prin intermediul sporilor după ce s-au produs infecțiile primare. Afectează toate organele plantei: frunze, tulpină și tuberculi, însă un impact negativ semnificativ asupra producției îl are prin infestarea aparatului foliar și, totodată, micșorarea capacității fotosintetice a plantelor, de cele mai multe ori ireversibilă.

Dacă, în cazul culturilor din solarii, mana poate fi ținută sub control cu tratamente succesive ce includ fungicidele Equation® Pro, Dithane™ M-45 și Dithane™ Neotec 75 WG, numărul de tratamente fiind redus, la culturile de cartof extratimpuriu din câmp, pentru un plus de protecție, este necesară includerea în programul de tratamente a noului fungicid omologat împotriva manei, Zorvec® Enicade™ Nzeb.

Zorvec® Enicade™ Nzeb este un pachet pentru 5 ha ce conține în produsele componente substanțele: oxathiapiprolin (substanță activă sistemică nouă dintr-o grupă chimică nouă, izoxazoline, fără rezistență încrucișată dată de alte fungicide folosite în mod curent până acum) și mancozeb (substanță activă de contact multisite, ce acționează asupra activității enzimatice din celulele fitopatogenilor în șase puncte diferite, o componentă esențială în managementul rezistenței).

La cartof, se recomandă aplicarea succesivă a două tratamente cu Zorvec® Enicade™ Nzeb în fazele de creșterea frunzelor/închiderea rândurilor și formarea tuberculilor pentru a exclude orice pericol de infecție timpurie a culturii cu mană, care poate avea repercusiuni semnificative asupra producției.

Avantajele aplicării Zorvec® Enicade™ Nzeb:

• acțiune translaminară și sistemică, protejând și frunzele în curs de apariție;
• este rezistent la spălare, chiar și la 20 minute de la aplicare;
• flexibil și ușor de folosit în condiții climatice dificile;
• reduce nevoia reaplicărilor sau a aplicărilor neplanificate;
• fără rezistență încrucișată cu fungicidele din piață.

ALEXANDRU STAICU, KEY ACCOUNT MANAGER SPECIALTY CROPS CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA &MOLDOVA

Foto: cultură solar, Dăbuleni - Dolj, 03.04.2020, fermier Valentin Baron