La finalul anului trecut, pe 30 decembrie 2021, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat, pe pagina sa de internet, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022. (am publicat aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5215-4-000-euro-cultura-pentru-producatorii-de-legume-in-spatii-protejate.html) Legumicultorii au transmis către MADR observații și propuneri.
Potrivit producătorilor de legume, cantitatea de 5.600 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate timpurii în spații protejate, precum și perioada maximă de recoltare - 10 iunie sunt imposibil de atins de către potențialii beneficiari ai ajutorului de minimis. „Conform tehnologiei de cultură a tomatelor în spații protejate regăsită și în Tratatul de Legumicultură cap. 13.1, tabelul 13.1.9, pag 638, epoca de plantare a tomatelor în solarii începe, pentru Ciclul 1, din martie până în aprilie (perioadă în care, conform proiectului de act normativ aflat în dezbatere publică, beneficiarii sprijinului ar trebui să comercializeze), iar perioada de recoltare a tomatelor se face începând cu luna mai, pentru tomatele extratimpurii, iar pentru cele timpurii începând cu luna iunie și până în luna august. Deci, recoltarea se poate face conform tehnologiei de cultură după minimum 60-75 de zile de la plantare”, arată Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt.
De asemenea, pentru buna desfășurare a programului și pentru ca acesta să fie accesat de către un număr cât mai mare de fermieri, legumicultorii propun ca pentru Ciclul 1 producția de tomate destinată comercializării să fie de 3.000 kg/1.000 mp și perioada de valorificare să fie prelungită până la data de 15 iulie, dată de la care începe recoltarea tomatelor cultivate în câmp deschis. „Fermierii trebuie să fie stimulați pentru a aplica corect tehnologia de cultură a tomatelor și nu trebuie să fie constrânși să aplice diverse metode de maturare și coacere forțată a fructelor”, atrage atenția Ion Păunel, care adaugă că toate aceste argumente susțin o producție sănătoasă, gustoasă și de calitate superioară pentru hrana consumatorului român.
Referitor la bugetul total al programului, legumicultorii susțin că este necesară majorarea plafonului cu cel puțin 35 milioane euro. Totodată, solicită MADR garantarea sumei de 4.000 euro/beneficiar eligibil. „Am observat că bugetul alocat acestui sprijin este de numai 45 milioane euro. Având în vedere că un singur beneficiar poate primi 4.000 euro pe ambele cicluri de producție, la un calcul sumar putem observa că doar un număr de aproximativ 11.250 de cultivatori vor intra la plată. Din experiența anilor precedenți putem observa că numărul beneficiarilor ajutorului de minimis a crescut constant, doar în anul 2020 am avut peste 20.000 beneficiari, iar în anul 2021 au intrat la plată în jur de 15.000 de legumicultori. După aproximările noastre anul acesta vom avea înscriși în program un număr de 20.000-25.000 de solicitanți ai acestui ajutor de minimis”, explică președintele SPA Olt.
O altă propunere a legumicultorilor este introducerea în Ciclul 1 de producție și a următoarelor legume, pe lângă tomate: ardei gras, kapia, gogoșar și ardei iute - 1.600 kg/1.000 mp; castraveți – 3.000 kg/1.000 mp; vinete – 2.000 kg/1.000 mp; fasole urcătoare – 1.000 kg/1.000 mp. „Toate aceste legume trebuie să se regăsească și pentru Ciclul 2 de producție alături de ceapă verde, spanac, salată verde, pentru a nu crea supraproducție de tomate în piață și pentru a da posibilitatea fermierului să aleagă tipul de legume pe care îl cultivă și perioada optimă de cultivare, acesta având posibilitatea să opteze doar pentru Ciclul 1 sau Ciclul 2”, precizează Ion Păunel. Reprezentantul producătorilor reamintește că, ceapa verde și salata se comercializează la legătură/bucată și nu la kilogram, cum este specificat în proiect. „Evaluatorilor DAJ le va fi imposibil să determine cantitățile comercializate, dar și fermierilor le va fi imposibil să factureze sau să emită file din carnetul de comercializare.” Astfel, producătorii propun transformarea kilogramelor în bucăți/legături: ceapă verde – 4.000 legături a 3-5 fire/1.000 mp; salată – 3.000 buc/1.000 mp.
În proiectul de act normativ sunt prevăzute două vizite în teren, una pentru verificarea înființării culturii, iar alta cu 7 zile înainte de recoltare. „Propunem ca vizita să fie efectuată doar o singură dată, cu minimum 15 zile înainte de recoltare. Susținem acest lucru pentru a veni în sprijinul lucrătorilor direcțiilor agricole județene și având în vedere condițiile impuse de pandemia COVID-19. Alocarea de forță umană și financiară nu s-ar justifica, deoarece vizita experților înainte de recoltare justifică și înființarea culturii”, menționează președintele SPA Olt – Ion Păunel.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2022, a fost publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în dezbatere publică. Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării – joi 30 decembrie 2021, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de usturoi – Allium sativum. Valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă producătorilor de usturoi este de 3.000 euro/ha și se plătește în lei la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021. Pentru a beneficia de subvenție, cultivatorii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă, în anul 2022.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 22.263.750 de lei, reprezentând echivalentul a maximum 4.500.000 de euro, și se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2022.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5113_dbcc8a2d60c144448e8ff995e595c374.html
Foto: MADR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost publicat, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022. Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării - joi 30 decembrie 2021, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de legume în spații protejate, după cum urmează:
a) Tomate - Solanum lycopersicum L - cultivate în Ciclul I sau Ciclul II de producție;
b) Ardei gras și/sau lung-kapia - Capsicum annuum L - cultivați în Ciclul II de producție;
c) Castraveți - Cucumis sativus L - cultivați în Ciclul II de producție;
d) Fasole păstăi – Phaseolus vulgaris L - cultivată în Ciclul II de producție;
e) Salată - Lactuca sativa L - cultivată în Ciclul II de producție;
f) Spanac - Spinacea oleracea L - cultivat în Ciclul II de producție;
g) Ceapă verde - Allium cepa - cultivată în Ciclul II de producție.
Producțiile minime prevăzute de actul normativ sunt următoarele:
a) 5.600 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
b) 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras și/sau lung-kapia;
c) 5.600 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveți;
d) 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
e) 1.440 kg/1.000 mp pentru cultura de salată;
f) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
g) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.
Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis/beneficiar poate fi de 4.000 euro, respectiv:
Sprijinul financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2021.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă, pe fiecare ciclu de producție, în anul 2022.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 225.000.000 de lei, reprezentând echivalentul a 45 de milioane de euro şi se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2022.
Valorificarea producțiilor se face în perioada 1 martie – 10 iunie inclusiv pentru ciclul I de producție și respectiv 20 octombrie - 9 decembrie, inclusiv pentru ciclul II de producție. Dovada obținerii producției de legume din spațiile protejate o constituie bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare. Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condițiile pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producție/1.000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție/1.000 mp, în anul 2022.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5112_cbbf50adfb9ed5f0d8c5c0ef0c89df56.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agricultura este un domeniu de activitate despre care se spune că este foarte riscant. Știi ce pui, nu și ce culegi. Sunt atâtea situații în care se poate diminua recolta la care sperai, încât niciun fermier nu are curajul să spună hop, până n-a văzut-o în..., fiecare unde dorește, în hambar, în siloz, în contul de la bancă, dacă alege să o vândă degrabă. Ceea ce îndulcește o eventuală astfel de nefericire este asigurarea, la care, din păcate, nu mulți apelează. Dacă s-a întâmplat, ai cu ce să acoperi gaura. Grija pe care ar trebui să o aibă fiecare pentru prevenție ține de un management modern, în care riscul se calculează. Cel puțin așa am înțeles de la doamna Georgiana Rusu, director executiv al Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare.
Reporter: Cum decurge la această oră procesul de asigurare în România?
Georgiana Rusu: În acest moment sunt fermieri care nu şi-au asigurat toţi suprafeţele. Noi facem oferte, discutăm cu fermierii, comunicăm direct, suntem la ei în fermă, le răspundem la întrebări și îi informăm despre noutățile din piață și le semnalăm acele aspecte care sunt în avantajul lor ca fermieri.
Reporter: Pentru că tot amintiţi de acest dialog pe care dumneavoastră îl aveţi cu fermierii, companiile de asigurări au început să-i înţeleagă, să înţeleagă nevoile fermierilor, să-i asculte şi să aibă un dialog mai bun cu ei?
Georgiana Rusu: Noi suntem broker de asigurare, adică intermediem toate companiile de asigurări. În momentul în care mergem la fermier, mergem cu o paletă largă de produse. Avem protocoale cu toţi asigurătorii care au această linie de business de culturi agricole, de fapt de asigurări agricole în care intră nu numai culturile agricole, vorbim de asigurări de utilaje, vorbim de asigurare de stocuri, vorbim de asigurarea fermelor, pentru că, Doamne fereşte, se întâmplă ceva la o fermă, asta înseamnă că din punct de vedere financiar fermierul este dezechilibrat, dar, mai ales, importante sunt culturile agricole.
Ce pot să vă spun despre asigurători este că se fac oferte, suntem într-o comunicare activă, transparentă şi constructivă cu fermierii, aducem feedback către asigurători, asigurătorii au dezvoltat paleta de riscuri mai ales datorită submăsurii 17.1, la care prima sesiune a fost în 2019, şi au venit şi cu alte riscuri. Şi aici pot să vă dau exemplu: au venit cu riscul de uragan şi de tornadă, care nu era până în acel moment asigurat, dar care s-a întâmplat, ştiţi că am avut o tornadă în Ialomiţa în 2019; au venit cu riscul de secetă pedologică, cu pachete prin care fermierul poate să-şi asigure nu numai seceta pedologică de toamnă, în cazul în care nu există precipitaţii şi trebuie să întoarcă cultura, seceta de iarnă, din cauză că planta nu are destulă umiditate, seceta pentru culturile de primăvară; au venit cu pachete de dăunători, deci da, asigurătorii au venit către fermieri cu mai multe riscuri.
Reporter: Pentru că ştiu că dumneavoastră ajutaţi şi fermierii mici, şi fermierii mari, aş vrea în cele ce urmează să facem o simulare. Eu sunt un fermier. Aflu că situaţia meteo se va înrăutăţi peste o lună, două, trei. Cum procedez în acest caz? Care sunt paşii de urmat?
Georgiana Rusu: Primul pas este să ne căutați, toate contactele noastre sunt pe site-ul Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare. Intrați în legătură cu un coleg, urmează apoi să ne daţi mai multe detalii, pentru că orice ofertă are mai multe caracteristici: trebuie să ştim structura de cultură, în structură intră specia pe care dumneavoastră doriţi să o însămânţaţi, câte hectare doriţi să însămânţaţi pe fiecare specie, care este producţia eligibilă – pentru că poliţa poate fi eligibilă, asta înseamnă să primiţi din partea AFIR-ului printr-o cerere de finanţare 70% dintr-o primă eligibilă. Şi aici vreau puţin să dezvoltăm împreună ca să înţeleagă fermierul ce înseamnă „primă eligibilă”. Submăsura 17.1, care înseamnă o valoare nerambursată pentru fermier, spune în felul următor: în cazul în care asiguraţi toată specia, deci structura existentă în declaraţia APIA la nivel de specie, trebuie să ai o producţie eligibilă. Această „producţie eligibilă” este făcută ca o medie, ultimii 5 ani, din care scoatem minimul producţiei, maximul producţiei şi rămân 3 ani, la care facem o medie. Aceasta este o producţie eligibilă. Tot această bucată de eligibilitate din care AFIR-ul, repet, întoarce către fermier 70% mai înseamnă o franşiză atinsă de 20%, dar această franşiză atinsă nu este în avantajul fermierului, pentru că franşiza atinsă spune în felul următor: dacă eu am 100 de hectare asigurate şi am daună pe 20 de hectare, asta înseamnă 20% din structura pe care o am asigurată. Pentru aceste 20 de hectare asigurătorul nu-mi dă niciun leu despăgubire. Dacă daunalitatea depăşeşte acest prag şi am 21%, asigurătorul îmi dă daună de la zero. Problema este în felul următor: dacă avem o grindină pe 100 de hectare şi eu am o daună pe 15 hectare, nu primesc despăgubire – pentru că ştim că grindina vine în rafale, nu vine pe toată structura asigurată –, pentru că eu pot avea 100 de hectare, dar am 3 blocuri fizice în localităţi diferite, ca localizare. Şi atunci înseamnă că fermierul trebuie să-şi răscumpere această franşiză de 20% atinsă la o franşiză care este neeligibilă de 10%. Asta înseamnă că această răscumpărare nu mai intră în această bucată de eligibilitate. Dar dacă am daună pe 15 hectare, doar pe 15 hectare, mie mi se dă daună, pentru că franşiza deductibilă înseamnă franşiză pe suprafaţa dăunată, nu pe toată suprafaţa poliţei. Şi atunci eligibilitatea, cum spuneam, înseamnă asigurare pe toată specia, înseamnă o franşiză atinsă, înseamnă o producţie eligibilă şi înseamnă nişte riscuri. Aceasta este bucata de eligibilitate.
Mai există bucata de neeligibilitate, pe care o plăteşte doar fermierul. În această bucată de neeligibilitate intră două riscuri: incendiu din orice cauză şi alunecări de teren, care nu sunt eligibile. Restul riscurilor sunt eligibile, care sunt acum în piaţă. Deci bucata neeligibilă înseamnă alunecări de teren, incendiu din orice cauză şi răscumpărarea de franşiză. Dintr-o primă totală, pe care fermierul o plăteşte, 80% înseamnă primă eligibilă. Din 80%, fermierul primeşte 70%. Ca să fac un total la ceea ce am spus până acum, înseamnă că dintr-o primă totală plătită de fermier, 50-60% se întoarce înapoi către fermier de la AFIR; printr-o cerere de finanţare, în funcţie de asigurători.
Reporter: Din ce spuneţi dumneavoastră este foarte important ca fermierul să aibă un consultant lângă el atunci când încheie o poliţă de asigurare.
Georgiana Rusu: E foarte important. Acum ştim cu toţii că riscurile în agricultură sunt riscuri naturale, viitoare, posibile, dar incerte. Şi atunci fermierul trebuie să înţeleagă foarte bine ce înseamnă un risc asigurat. Sunt foarte multe cazuri în care fermierii sunt supăraţi că nu şi-au primit despăgubirea, dar era foarte important să ştie ce riscuri au avut asigurate. Pentru că dacă fermierul are secetă şi nu-şi face producţia, cum a fost în 2020 în care am avut 2,4 milioane de hectare afectate de secetă şi asigurate doar 150.000 de hectare la nivel de România, deci foarte puţin, fermierul este normal să nu-şi primească despăgubirea pentru că acel risc nu îl are asigurat. În momentul în care mergem cu o ofertă la fermier, trebuie să-i explicăm şi avantajele, şi dezavantajele, şi riscurile care sunt asigurate, şi producţia pe care o are asigurată, pentru că şi aici e o discuţie foarte amplă în legătură cu producţia asigurată. Vă spuneam de producţia eligibilă, pe care putem să o asigurăm, acea medie pe 5 ani, scoatem minimul şi maximul şi facem o producţie medie. Vă dau un exemplu: la grâu să spunem că producţia eligibilă a unui fermier este 4500 kg/ha. Fermierul are un an bun în momentul în care-şi face asigurarea şi nu scoate 4500, scoate 7000, cum a fost cazul anul acesta – ştiţi că anul acesta am avut o producţie-record, de patru ori mai mult decât momentul când am intrat în Uniunea Europeană, vorbim de 34 de milioane de tone, foarte mult, deci o producţie foarte bună anul acesta. Eu asigur 4500, fermierul scoate 7000 în câmp, are o ploaie torenţială pe o suprafaţă asigurată, nu mai scoate 7000, scoate 5000. Credeţi că primeşte vreo despăgubire?
Reporter: Este evident.
Georgiana Rusu: Nu primește despăgubire pentru că el şi-a asigurat 4500 şi a scos 5000, dar pierderea lui este de 2000 kg pe hectar. Şi atunci fermierul trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi asigure valoarea corectă a producţiei, nu numai producţia eligibilă, trebuie să înţeleagă riscurile pe care le are asigurate, pentru că dacă nu îşi asigură o secetă, iar pe zona pe care el are cultura localizată a fost secetă şi există riscul să aibă secetă, trebuie să înţeleagă condiţiile de asigurare şi cel mai important este că trebuie să înţeleagă ce se întâmplă la daune.
Reporter: Asta era şi următoarea întrebare: câţi producători, câţi fermieri şi-au asigurat plantaţiile? Câţi dintre ei înţeleg acest mecanism de asigurare?
Georgiana Rusu: Cred că ştiţi că la nivel de România sunt 8,6 milioane hectare arabile. Din cele 8,6 milioane, 5,6 milioane sunt cu o tehnologie avansată, în 2019 au fost asigurate 2,3 milioane, deci nici jumătate din suprafaţa care ar trebui asigurată; în 2020 au fost asigurate 2,26 milioane – asta vă spun din informaţiile din piaţă, pentru că noi ne facem o cotă de piaţă anuală, iar până în acest moment sunt cam 1,8 milioane de hectare. Ce preconizăm noi anul acesta (2021) este o creştere de 10% a pieţei, şi noi am crescut împreună cu piaţa, adică în 2019 am avut o cotă de piaţă de 13%, în 2020 o cotă de piaţă de 15%, în momentul acesta suntem la 17%. Eu nu spun „trebuie să educăm fermierii”, pentru că fermierii ştiu ce trebuie şi ce riscuri au în agricultură. Trebuie să informăm fermierii. Nu an de an sunt aceiaşi fermieri asiguraţi, şi atunci mergem în fermă, comunicăm foarte mult cu ei, le explicăm, mergem cu acea paletă de oferte de la toţi asigurătorii, le explicăm fiecare produs de asigurare, pentru că în piaţă sunt mai multe produse de asigurare, nu este numai produsul – sunt foarte mulţi fermieri care ştiu că-şi asigură cheltuiala. În momentul în care-ţi asiguri cheltuiala, asta înseamnă că la despăgubire vei primi doar cheltuiala până în momentul daunei. În momentul în care-ţi asiguri valoarea producţiei, vii cu asigurare la valoarea producţiei, care într-adevăr este o sumă de asigurare mai mare pe hectar, asta înseamnă că şi costul este puţin mai mare. Există şi un produs care îţi garantează o sumă asigurată pe hectar. Noi, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare mergem către fermieri, le explicăm toate produsele din piaţă, discutăm cu ei şi vedem care este nevoia şi problema lor. Şi încercăm să mergem pe nevoile fiecărui fermier. Ştiţi cât e o asigurare?
Reporter: Chiar nu ştiu…
Georgiana Rusu: Dacă facem un calcul, 40 kg pe hectar, de grâu. Grâul e un leu acum, 40 de lei. Pentru că diferenţa de 60 de lei o dă AFIR. 40 de lei, în cazul în care la grâu acum se scot 7000 de kilograme.
Reporter: Ce se întâmplă, cum se gestionează situaţia atunci când fermierul are o aşteptare de la o poliţă, poliţa respectivă pe care a încheiat-o, dar se pare că acea poliţă nu-i acoperă tot ceea ce dânsul credea? Cum se gestionează acel moment?
Georgiana Rusu: Sincer să vă spun, nu ştiu cum s-ar putea gestiona, pentru că eu am încredere foarte mare în colegii mei şi avem o expertiză foarte mare în piaţă, din 2011, pe partea de culturi agricole, şi în general fermierii noştri ştiu ce au în asigurare. Tocmai vă spuneam că mergem şi convenim cu ei şi le spunem exact ce riscuri au asigurate. În momentul în care un fermier vede că nu are asigurat un risc şi are daună, aici cred că vorbim de o etică profesională a noastră, a vânzătorilor. Întotdeauna când discutăm cu un fermier, chiar dacă este sau nu este clientul nostru, pentru că noi consiliem şi fermieri care nu sunt clienţii noştri, nu ştiu dacă la partea de daune sau la ceea ce înseamnă cererea de finanţare AFIR, îi sfătuim să se uite foarte bine pe poliţa pe care-o semnează, pentru că, ştiţi, e vorba aceea: dacă semnăm ca „primarul” şi nu ştim ce am semnat e o mare problemă. Colegii mei vin către dânşii şi le spun exact riscurile pe care le-au asigurat, deci fermierul trebuie să fie conştient în momentul în care semnează şi vă spuneam de despăgubire: trebuie să ştie şi ce produs a semnat, ca să ştie în caz de despăgubire ce se întâmplă. E un punct sensibil. În momentul în care fermierul are o daună, este momentul în care eu le spun colegilor mei aşa: gândiţi-vă că în acel moment fermierul are senzaţia că se duce toată munca lui, că nu mai există nimic, ce o să facă? Suntem foarte aproape de el, fermierul are impresia că se năruiesc pământul şi cerul şi că nu mai există nimic de făcut.
Fermierul trebuie informat. Nu poți să îi vinzi o asigurare fără să îi spui fermierului „vezi că dacă ai daună totală vei fi despăgubit în funcție de cheltuielile efectuate până la momentul daunei”.
Reporter: Ce alte riscuri se pot acoperi prin asigurarea agricolă, în afară de cele meteo? Aţi amintit dumneavoastră: incendii…
Georgiana Rusu: În afară de cele meteo ar fi grindină, ploi torenţiale, furtună; noi avem şi un produs pentru secetă, se numeşte „produs parametric”, care se raportează la date furnizate de către satelit, folosind un indice de umiditate din sol pe suprafața asigurată a fermierului, este un produs furnizat de către asigurătorii externi. Incendiu din orice cauză și dăunatorii sunt riscuri care nu sunt produse de fenomene meteo.
Reporter: Pentru anul agricol 2021-2022, pentru ce tipuri de asigurări pot opta fermierii?
Georgiana Rusu: Toate tipurile de asigurări, noi avem şi produse furnizate de asigurători externi, şi asigurare la cheltuială pe care nu o recomand, din cauză că despăgubirea este pe măsură, e doar cheltuială şi nu acoperă fermierului profitul; asigurare la valoarea producţiei, asigurare la suma asigurată, deci sunt mai multe tipuri de asigurări pe care noi le oferim fermierilor.
Reporter: Toate culturile sunt asigurabile?
Georgiana Rusu: Da, toate culturile sunt asigurabile în afară de în afară de culturile de inverzire.
Reporter: Să vorbim şi despre un alt subiect de actualitate, şi anume submăsura 17.1.
Georgiana Rusu: Submăsura 17.1, când s-a lansat în 2019, a fost pentru a sprijini fermierii, pentru a-i încuraja să aibă încredere în sistemul de asigurări private; în acelaşi timp, pentru a determina asigurătorii să vină cu o sferă mai largă de riscuri, eu zic că îi ajută foarte mult pe fermieri, ţinând cont că în 2019 au fost poliţe care au fost subvenţionate în valoare de 1,3 milioane de euro, în 2020 13 milioane de euro, iar acum sunt depuse deja aproape 13,5 milioane, fondul fiind de 31,2 milioane. Aici aş vrea să subliniez că împreună cu Clubul Fermierilor Români, care susţine foarte mult fermierii, am făcut foarte multe demersuri, începând cu 2019. Mergând în grupuri consultative împreună cu fermierii, am avut susţinere şi deschidere şi de la minister, şi de la AFIR şi am reuşit în 2020 să reducem numărul de documente pe care le depuneau fermierii. Şi s-a şi văzut. În 2019 au fost 1,3 milioane, în 2020 – 13 milioane de euro. În 2020 la fel, am avut deschidere, am reuşit tot împreună cu fermierii să discutăm şi să mărim acea producţie eligibilă de care vă spuneam, pentru că fermierii în 2020 nu aveau posibilitatea să îşi mărească pe o poliţă de asigurare producţia eligibilă şi să vină cu producţie optenabilă (care poate fi obținută, n.r.). Şi atunci am reuşit să venim cu această schimbare a ghidului AFIR. Am mai reuşit în 2021, şi subliniez că am fost singurii care am venit cu această prelungire a sesiunii, pentru că sesiunea a început în iunie târziu în 2021 şi era până la 31 octombrie. Fermierii nu au reuşit şi nu au avut timp să depună documentele, iar atunci am făcut demersuri şi am reuşit să prelungim sesiunea până pe 16 decembrie. Am mai reuşit să mărim fondurile, bugetul, pentru că era pentru 2021 doar un buget de 10 milioane de euro, foarte puţin pentru ce preconizam în piaţă, fondul acum este de 31,2 milioane şi suntem tot timpul în legătură şi cu ministerul, şi cu AFIR şi venim cu problemele fermierilor către ei.
Reporter: Cum a fost 2021? Dacă puteţi să faceţi şi o comparaţie cu 2020, un an – aşa cum aţi amintit şi dumneavoastră – cu multe surprize neplăcute.
Georgiana Rusu: Să ştiţi că în 2020 au fost într-adevăr suprafeţe foarte mari în daună cu secetă. În 2019 am avut aproape 100.000 de hectare afectate de grindină şi ploi torenţiale. Sunt asigurători care încă lucrează la dosare şi la instrumentarea lor, au fost destul de mulţi fermieri afectaţi şi în anul 2021.
Reporter: Şi atunci în viitor cum vă vedeţi rolul şi care sunt priorităţile pentru 2022?
Georgiana Rusu: Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare este primul broker din România gestionat de fermieri, pentru că 49% din acţiunile brokerului sunt deţinute de către Clubul Fermierilor Români, deci de către fermieri. Asta înseamnă că fermierii au venit în sprijinul fermierilor, de fapt fermierii sunt cei care ne supraveghează, fermierii prin noi negociază pentru fermieri, reprezintă fermierii, îi ajută şi, bineînţeles, încercăm să mergem către fermier cu nişte condiţii de asigurare pe nevoile lor. Acesta este rostul nostru, de fapt lucrăm pentru fermieri, lucrăm în avantajul lor, lucrăm şi ne dorim ca anul acesta să informăm, exact cum spuneaţi dumneavoastră, cât mai mulţi fermieri şi să convingem cât mai mulţi fermieri că o asigurare îi ajută foarte mult şi că nu-i dezechilibrează din punct de vedere financiar.
Reporter: Singura soluţie în sensul pe care dumneavoastră l-aţi amintit este aceea de a merge pe teren acolo, la fermier, „în câmp” cum se spune…
Georgiana Rusu: Da, avem colegi în teren, ne vom dezvolta, la anul vom avea mult mai mulţi colegi, vă spuneam că estimăm anul acesta (2021) o creştere de 10%, deja noi am crescut şi credem că fermierii au încredere în noi. Şi au încredere în noi la daună, pentru că îi asistăm de la avizarea daunei până în momentul în care fermierul îşi primeşte despăgubirea.
Reporter: Cum vă pot găsi fermierii care încă nu colaborează cu dumneavoastră?
Georgiana Rusu: Ne găsesc prin tot ce înseamnă site-ul nostru, ne găsesc pe facebook, ne găsesc peste tot. Dacă fermierii doresc să lucreze cu noi, ne găsesc pe tot ce înseamnă canale de informare şi de comunicare. Plus colegii noştri din teren.
Articol scris de: VICTOR MIHALACHE & ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2021Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlBugetul alocat ajutorului de minimis aferent programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021 nu a fost cheltuit în totalitate, motiv pentru care legumicultorii solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) să crească subvenția pe beneficiar.
Potrivit Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, membru fondator al Uniunii „Salvăm Țăranul Român”, bugetul total alocat a fost de 30.785.000 euro, iar în urma centralizării dosarelor eligibile după finalizarea procesului de verificare în teren, după verificarea documentelor de comercializare, precum și a Registrului de Evidență a Tratamentelor Fitosanitare, se vor cheltui doar 25.691.250 euro. „Rezultă o economie de 5.093.750 euro care ar însemna în plus pe beneficiar 438,2 euro, sumă care ar putea fi adăugată la ajutorul de minimis de 2.210 euro/beneficiar/cultură/1.000 mp. Astfel, un legumicultor ar putea primi o sumă consistentă, de un real ajutor, 2.648,2 euro, având în vedere că anul 2021 a fost unul catastrofal pentru producătorii de legume. Solicităm ministrului Agriculturii să elaboreze urgent un act normativ care să fie aprobat în următoarea ședință de guvern, astfel încât suma totală rămasă disponibilă să fie distribuită către fermierii eligibili din program”, ne-a declarat Ion Păunel, președinte SPA Olt.
Reamintim că, APIA a autorizat la plată suma totală de 125.180.557,5 lei, pentru 11.625 de producători de legume. (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5197-11-625-de-legumicultori-primesc-ajutorul-de-minimis-de-2-210-euro.html)
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.
Suma totală autorizată la plată este de 125.180.557,5 lei, pentru 11.625 de producători de legume.
Potrivit APIA, au fost depuse 14.271 cereri. 137 de beneficiari s-au retras, în timp ce 2.509 legumicultori au fost respinși în urma verificărilor privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.
Reamintim că sprijinul financiar acordat este de 2.210 euro/beneficiar/cultură/1.000 mp la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, de 4,8725 lei/euro.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 15-23 decembrie 2021 printr-un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, care va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi tradiția preparatelor specifice Crăciunului, a valorilor românești autentice, transmise din generație în generație.
Târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii dă posibilitatea vizitatorilor de a achiziționa produse agroalimentare românești recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie de Dunăre afumată (Indicație Geografică Protejată), Salată cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată). De asemenea, de la târg nu va lipsi bine-cunoscuta plăcintă dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecției europene ca Indicație Geografică Protejată.
Cei preocupați de consumul de produse ecologice vor putea regăsi la târg legume și fructe proaspete cultivate în sistem ecologic, dar și fructe și legume deshidratate, cum ar fi: mere, nectarine, piersici, prune, morcovi, sfeclă roșie și mixuri de legume pentru supe.
Din zona montană vor fi prezente la târg dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum și diverse sortimente de miere şi produse ale stupului.
Printre produsele românești care vor încânta vizitatorii la Târgul de Crăciun din acest an fac parte bucate din diferite regiuni ale țării, atestate ca produse tradiționale de către MADR: brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf, caş, cârnaţi de porc, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, muşchi afumat, salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, sardeluţe, cozonac, prăjituri, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe și băuturi spirtoase.
Totodată, vor fi prezenți producători agricoli care vor comercializa ulei de floarea-soarelui presat la rece și diverse produse obținute din lavandă, provenite din fermele proprii.
Evenimentul dedicat sărbătorilor de iarnă este deschis în perioada 15-23 decembrie 2021, în intervalul orar 08:00-17:00.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 9 decembrie 2021, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a participat la ședința Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români, în care au fost prezentate bilanțul pentru 2021 și planul de acțiuni pentru 2022. În aceeași zi, ministrul s-a întâlnit cu fermierii participanți la programele „Antreprenor în Agricultura 4.0” și „Tineri Lideri pentru Agricultură” derulate de Club în scopul pregătirii fermierilor pentru ridicarea nivelului de competențe manageriale și profesionale ale acestora, dezvoltarea propriilor afaceri agricole și creșterea competitivității și profitabilității fermelor din România.
Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, a precizat că asociația are reprezentare națională și capacitatea de promovare a intereselor fermierilor pentru asigurarea competitivității și rezilienței fermelor. Organizația se concentrează pe serviciile de consultanță care creează valoarea adăugată pentru fermieri, precum managementul riscului în ferme (asigurări agricole), valorificarea producției agricole (comerț cu cereale) și optimizarea investiției în tehnologizarea fermelor (consultanță utilaje agricole). „Clubul continuă să dezvolte programele de pregătire profesională și activitățile de reprezentare și informare-comunicare pentru fermieri, și vizează pe termen mediu-lung să devină un think tank specializat pe agricultură și să ofere input relevant, strategic pentru Guvern și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, a spus Florian Ciolacu.
Dan Hurduc, președintele în exercițiu, a evidențiat implicarea activă, susținută a Clubului în elaborarea PNS prin participarea la grupurile de lucru de la nivelul MADR și a organizării grupurilor de lucru regionale pentru consultarea fermierilor în elaborarea propunerilor de eco-scheme. „Clubul a transmis în noiembrie o propunere fundamentată de eco-scheme către MADR, pentru preluare în PNS, propunere care ține cont de specificul regiunilor agricole din țara noastră și factorii limitativi pentru producția agricolă (apa, calitatea solurilor și schimbările climatice)”, a arătat Dan Hurduc.
Laszlo Becsek, care va prelua mandatul de președinte al Clubului începând cu 1 ianuarie 2022, a menționat că sunt necesare mai multe programe pentru dezvoltarea sectoarelor din agricultură, implementarea Strategiei integrate la nivel național privind gestionarea apei pentru agricultură (propunere lansată de Club privind finanțarea refacerii și modernizării sistemelor de irigații). „Fermierii au nevoie ca Ministerul Agriculturii să elaboreze planuri pe mai mulți ani pentru predictibilitatea și stabilitatea afacerilor agricole și identificarea soluțiilor optime de dezvoltare pentru fermele din România”, a evidențiat Laszlo Becsek.
Adrian Chesnoiu a apreciat implicarea Clubului Fermierilor Români și rezultatele obținute până acum în avantajul fermierilor, considerând că propunerile mediului asociativ trebuie să se regăsească în politicile și programele ministerului și a anunțat că PNS se va finaliza până la sfârșitul lunii decembrie 2021. Ministrul consideră că mecanismele pentru investiții trebuie să fie legate de performanță, care să vizeze acoperirea deficitului de balanță comercială, politicile publice trebuie adaptate pentru a răspunde acestei nevoi, iar raportarea trebuie făcută ținând cont de specificitatea domeniilor din agricultură.
Șeful MADR a abordat câteva subiecte de interes major pentru fermieri, precum: identificarea soluțiilor pentru finanțarea irigațiilor; lansarea unor programe și politici pentru atragerea tinerilor în agricultură și ridicarea gradului de cunoștințe și specializare a forței de muncă active în acest domeniu; necesitatea unor politici și programe aliniate la nevoile fermierilor, care să vizeze creșterea competitivității la nivel european a agricultorilor din țara noastră; dezvoltarea activităților de procesare a materiei prime; posibilitatea și necesitatea ca România să deschidă piețe noi externe; subvențiile pentru anumite culturi și inputuri; debirocratizarea și cooperarea inter-ministerială pentru eficientizarea interacțiunilor cu fermierii; implementarea și extinderea soluțiilor de digitalizare a instituțiilor responsabile pentru agricultură, pentru a veni în sprijinul fermierilor; reglementări necesare privind inputurile pentru agricultură (utilizare fertilizanți, acces la pesticide). „Este necesară punerea în prim-plan a competitivității afacerilor agricole, rezultatele și viabilitatea afacerilor agricole trebuie să fie în centrul programelor de finanțare a investițiilor, raportarea să fie făcută la modele multiperformanță, cu accent pe competențe, pregătirea și disponibilitatea forței de muncă specializată în agricultură”, a afirmat Adrian Chesnoiu.
Antreprenor în Agricultura 4.0
Clubul Fermierilor Români a marcat prima săptămână de cursuri din programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care se adresează fermierilor interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor, și a adus laolaltă 21 de participanți provenind din toate regiunile țării.
Ministrul Agriculturii a salutat inițiativa organizării programului „Antreprenor în Agricultura 4.0”, exprimându-și încrederea că fermierii antreprenori reprezintă parteneri alături de care autoritățile din România pot perfecționa și armoniza politicile publice, într-o abordare pragmatică și eficientă. În timpul întâlnirii dintre Adrian Chesnoiu și fermierii antreprenori au fost dezbătute subiecte precum viabilitatea sistemelor de irigații, situația subvențiilor pentru grâu și îngrășământ, recomandările Uniunii Europene privind reducerea utilizării de fertilizanți în agricultură, dar și reglementarea accesului la pesticide.
„Suntem onorați să îl avem alături de noi pe ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu la debutul acestui program și salutăm interesul manifestat de domnia sa cu privire la inițiativele Clubului Fermierilor Români. Programul este unul dintre proiectele importante ale asociației noastre, misiunea noastră fiind aceea de a susține creșterea competențelor antreprenoriale ale fermierilor care conduc afaceri agricole în România – și, implicit, creșterea performanței lor”, a declarat Dan Hurduc, președinte Clubul Fermierilor Români.
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” își propune să sprijine fermierii antreprenori să își creeze un plan de dezvoltare sustenabilă a propriei afaceri agricole și pune la dispoziția acestora studii de caz aplicate, concomitent cu oferirea unui set de instrumente de management care să le ofere posibilitatea de a-și alinia propriile afaceri la tendințele actuale din agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor europene competitive. Programul de perfecționare managerială se desfășoară în perioada decembrie 2021 – februarie 2022.
„Programul se aliniază obiectivelor pe care Ministerul Agriculturii le conturează în ceea ce privește dezvoltarea și digitalizarea acestui sector și, de aceea, propunerea noastră este de a conecta în permanență afacerile cu comunitatea decidentă politică și administrativă. Sunt convins că în urma acestui program, fermierii vor pleca cu o încredere mai mare în posibilitatea lor de a performa și de atinge indicatorii de performanță pe care i-au stabilit pentru afacerile lor”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Tinerii, resursa de care România are nevoie
Ministrul Agriculturii a interacționat și cu tinerii fermieri participanți la programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români și aflat la a treia ediție anul acesta.
Adrian Chesnoiu a subliniat faptul că ar dori ca la nivelul ministerului pe care îl conduce să fie abordate direcțiile identificate de tinerii antreprenori pentru dezvoltarea agriculturii din România, astfel încât împreună cu aceștia să fie găsite acele soluții care pot transforma riscurile în oportunități în agricultură. În opinia ministrului, tinerii au puterea de a schimba percepția asupra agriculturii, și de aceea este nevoie ca ei să fie la curent cu direcțiile și schimbările trasate la nivel global, astfel încât să poată asigura o mai bună reprezentare la nivel european și determina schimbarea. Ministrul Agriculturii a salutat tinerii fermieri din Republica Moldova și a îndemnat participanții din program să facă schimb de idei și bune practici pentru valorificarea oportunităților și potențialului agriculturii din cele două țări, pentru a consolida puntea de legătură dintre cele două țări.
„Tinerii sunt resursa de care România are nevoie, în condițiile în care forța de muncă din agricultură este îmbătrânită”, a spus Adrian Chesnoiu. Printre subiectele discutate cu fermierii participanți la programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” s-au numărat problema forței de muncă din fermele zootehnice, condițiile trasate în cadrul programelor de finanțare, respectiv problema actualizării prețurilor și necesitatea diversificării producției agricole din România. În încheiere, ministrul și-a exprimat încrederea că tinerii înțeleg mecanismele care conduc spre schimbare la nivel global și se vor implica activ în această schimbare.
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” are ca scop pregătirea generațiilor viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. Seria 2021-2022 a programului numără 60 de participanți provenind atât din România, cât și din Republica Moldova.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește în continuare cereri de finanțare pentru proiecte de investiții în exploatații agricole, prin submăsura 4.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2020). Suma totală disponibilă, până pe 25 ianuarie 2022, pentru investiții în exploatații agricole vegetale și zootehnice este de 589 de milioane de euro.
Pentru achizițiile simple de utilaje agricole și pentru irigații, drenaj sau desecare, nu se mai pot depune solicitări de finanțare deoarece fondurile au fost epuizate. Componenta de achiziții de utilaje agricole de către tinerii fermieri a fost închisă pe 7 decembrie 2021 ca urmare a solicitărilor depuse on-line de către 498 de tineri prin care a fost depășită suma totală alocată pentru această componentă (fonduri solicitate de 112,6 milioane de euro, față de o alocare de 75 de milioane de euro). Și pentru componenta de achiziții simple de utilaje agricole și pentru irigații, drenaj sau desecare la nivelul fermei, depunerea s-a închis pe 30 noiembrie 2021, ca urmare a depășirii de aproape trei ori a alocării de 125 de milioane de euro, fiind solicitate 335 de milioane de euro de către 846 de fermieri.
În acest moment, fermierii mai pot solicita fonduri pentru investiții în condiționarea, procesarea și marketingul în ferma vegetală, exceptând legumicultura și cartofii (11 milioane de euro disponibili), în ferma zootehnică (81 de milioane de euro disponibili) și pentru legume și cartofi (53 de milioane de euro disponibili).
Totodată, sunt disponibile 30 de milioane de euro pentru investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) în zona montană și 326 de milioane de euro pentru același tip de investiție la nivel național.
Pentru investiții privind înființare, extindere, modernizare în sectorul legume, inclusiv în spații protejate, și cartofi (producție primară, condiționare și marketing), cei interesați au la dispoziție fonduri în valoare de 86 de milioane de euro.
Până pe data de 24 decembrie 2021 se desfășoară etapa a doua a sesiunii de depunere a proiectelor, în care se pot depune proiectele care au un punctaj egal sau mai mare de 50/60 de puncte, pragurile de calitate lunare pentru fiecare componentă sunt detaliate în Anunțul de primire a proiectelor pentru submăsura 4.1, disponibil pe pagina de internet a AFIR.
Reamintim că solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României şi care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe pagina de internet a AFIR.
Cuantumul sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90% din valoarea eligibilă, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Investițiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu și de Agricultura ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice sau pentru investițiile colective.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Un rezumat al lui 2021, după mine, arată cam așa: întregul sector agroalimentar și-a văzut de treabă, a cotizat la bugetul statului, iar statul, la fel, și-a văzut de treabă. Adică, per ansamblu, guvernanții au făcut și în acest an ce știu și fac de zeci de ani, își văd de propriile interese.
Al doilea an pandemic, pentru români, a fost tot cu scandaluri pe scena politică, cu instabilitate și lipsă de responsabilitate în actul de guvernare. Agricultura și industria alimentară merg, cei implicați în aceste domenii ale economiei țării continuă să producă, chiar cu toate greutățile, pe care n-are rost să le mai amintesc, știute fiind de toată lumea. Încă un final de an la care tragem aceeași veșnică deja concluzie: interesul național nu este o prioritate pentru clasa politică românească. Și încă un final de an în care se schimbă calimera politică dând speranțe, poate de data asta nu-s deșarte, pentru Anul Nou ce vine.
Vine un nou ministru la Agricultură, nominalizat fiind Adrian Chesnoiu, din partea PSD, actualul președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, fost director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în perioada 2017-2020. Fermierii își pun mari speranțe în Chesnoiu, mai ales că actualul șef al MADR nu a fost iubit și nici măcar plăcut de aproape nimeni din agricultură și spațiul rural. Adrian Oros nici nu s-a evidențiat cu ceva notabil. A fost doar o păpușă manevrată de partidul care l-a propulsat, PNL. Oros se poate apăra spunând că a dat subvențiile, că a sprijinit fermierii prin tot soiul de programe. Cu sau fără Oros, subvențiile oricum trebuiau date, programele, în mare parte, sunt preluate de la fosta conducere și continuate, sub o formă sau alta. Prin urmare, nici liberalul Adrian Oros nu se poate mândri că a elaborat politici agricole ori vreo strategie. Așa cum nici social-democrații nu se pot lăuda că de-a lungul timpului au construit politici agricole sau strategii în agricultură și mediul rural.
La momentul în care scriu aceste rânduri, 23 noiembrie 2021, noul guvern încă nu și-a intrat în drepturi, iar Guvernul Cîțu continuă lupta pentru ciolan. Încă nu avem buget pentru anul viitor, la Ministerul Agriculturii se face Planul Național Strategic pe genunchi, că trebuie predat Bruxelles-ului la finalul lunii. Fermierii sunt ocupați cu câmpurile și animalele lor, așteptând vremuri mai bune.
Adrian Chesnoiu a ieșit cu o declarație care va trebui să fie susținută de fapte: „După o perioadă lungă, într-un moment extrem de dificil pentru noi toți, suntem în situația de a privi cu încredere spre viitor. Dincolo de divergențe doctrinare sau de opinii personale, interesul național a devenit cu adevărat o prioritate. România și românii au nevoie de unitatea forțelor politice, de valorificarea ideilor bune și de implicarea tuturor pentru relansarea economică, revenirea la o normalitate socială pe care toți românii o așteaptă. Vremea vorbelor a trecut, suntem în fața provocărilor, cu o istorie tristă a ultimilor doi ani, și cu un popor plin de așteptări și dornic de liniște. Este momentul faptelor, al relansării economice și al stabilității. Mă onorează încrederea colegilor mei care au văzut în mine omul potrivit să aduc încredere, stabilitate și predictibilitate într-un sector strategic – Agricultura, cel care asigură securitatea hranei populației. În perioade de criză, aceasta este una din prioritățile oricărei guvernări. Programul Partidului Social Democrat, pentru agricultură, vine cu măsuri economice și legislative care să asigure creșterea competitivității, productivității și performanței, în vederea securizării alimentare a populației. Un program realist, rezultat nu doar al experienței noastre de guvernare, ci în special prin consultarea cu reprezentanții fermierilor și federațiile din industria alimentară, cei care cunosc cel mai bine realitățile din agricultură. Rămân lângă ei, un partener deschis de dialog, de consultare, cu respect pentru truda lor, pentru perseverența de a nu renunța în favoarea unor munci mai lesne de făcut. Le propunem românilor un set de politici agricole prin care să asigurăm stabilitatea, dezvoltarea și sustenabilitatea sectorului agro-alimentar: venituri sigure pentru fermieri, investiții durabile în satul românesc, hrană proaspătă, de calitate și la prețuri rezonabile, stabilitatea a sute de mii de locuri de muncă în agricultură și industria alimentară”.
De vorbe frumos meșteșugite și de promisiuni, toți suntem sătui. Până la fapte, să ne vedem sănătoși în 2022.
La mulți ani!
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Caricatură de: A.F. Badiu
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2021Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html