legea vanzarii cumpararii terenurilor - REVISTA FERMIERULUI

Concurența în achiziționarea de terenuri dintre fermierii români și investitorii străini rămâne neloială, pentru că aceștia din urmă dispun de un capital mult mai mare. Rezolvarea problemei capitalului va face și ca fermierii mici, cu câteva hectare, care nu sunt ușor creditabili, să poată cumpăra.

Nicolaie Apopi crede că achiziţia de teren agricol ar trebui să beneficieze de un suport financiar legiferat, deoarece pământul reprezintă un bun național. Cadrul legal ar trebui creat astfel încât agricultorii să poată obţine credite avantajoase, cu sprijin din partea statului, pentru achiziţia terenurilor agricole: „Fermierii, ca să poată să facă faţă altor categorii de persoane care au capitaluri foarte mari şi pot să investească în terenuri agricole, ar avea nevoie de un suport financiar pentru a achiziţiona aceste terenuri. Este o lege a vânzării terenurilor agricole, însă pe lângă acele priorităţi reglementate de această lege pe care le are fermierul, de achiziţie – întâietate în faţa celorlalţi, ar avea nevoie de capital. După părerea mea, ar trebui subvenţionată dobânda cu 100% şi garanţia să fie terenul pe care-l cumpără agricultorul.”

Nicolaie Apopi lucrează aproximativ 2.500 ha, în județul Timiș, la Giulvăz. Provine din familie de agricultori, atât tatăl, cât și unchiul său fiind fermieri. Imboldul de a-și deschide propria afacere agricolă a venit în ultimul an de facultate, în 1998, student fiind la Agronomie a avut șansa de a participa la un program de schimb de experiență în Germania. Șase luni a făcut practică într-o fermă de familie, practică pe care a completat-o cu informații teoretice în cadrul școlilor de formare din Germania, în sectoarele pomicol, viticol, cultură mare. S-a întors acasă, și-a dat licența și s-a apucat de lucru.

În anul 2000 a înființat societatea Agro Baden Banat SRL, având ca obiect de activitate comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.

În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, Nicolaie Apopi începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha, extinzându-se în 2004 la 400 ha. În același an înființează societatea Popagra SRL și accesează fonduri europene. A început achiziționarea de utilaje și echipamente noi, care i-au permis să se dezvolte și mai mult. În 2010 a tehnologizat toată ferma cu echipamente noi. La acel moment, ajunsese deja la 1.200 de hectare, iar până în 2014 lucra 1.700 de hectare, din care aproximativ 400 în proprietate. Performanțele nu au întârziat să apară și astăzi în ferma lui Nicolaie Apopi se lucrează aproximativ 2.500 de hectare, cu o flotă de utilaje agricole performante, pentru un randament optim pe unitatea de suprafață.

În comuna Peciul Nou, satul Sânmartinu Sârbesc, se află partea de depozitare a societății Agro Baden Banat, aproximativ 18.000 de tone fiind capacitatea halelor de depozitare. Nu sunt silozuri verticale, ci depozitarea e pe orizontală, o metodă mult mai utilă, după cum ne-a zis Nicolaie Apopi. De gestionarea și managementul depozitării cerealelor se ocupă fratele lui, Florin Apopi.

Nicolaie Apopi este unul dintre membrii fondatori și vicepreședinte al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a transmis redacției Revista Fermierului un punct de vedere cu privire la Legea vânzării terenurilor agricole. Mai jos, comunicatul LAPAR, semnat de președintele Ligii, dr. ing. Nicu Vasile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România sprijină crearea unui cadru legislativ național care să răspundă nevoilor fermierilor români, asigurând tuturor condiții egale, nediscriminatorii și care să permită desfășurarea fără opreliști a activităților specifice membrilor noștri.

Suntem conștienți de faptul că de multe ori fermierii români au fost dezavantajați în competiția cu cei europeni, dar acest lucru are cauze obiective, între acestea și perioada scurtă în care au fost înființate firmele din agricultura românească, alături de lipsa de capital (tot din cauza timpului scurt, care nu a permis acumularea acestuia).

Ținând cont de nevoile specifice fermierilor români și de situația de fapt din agricultura națională, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR a salutat intenția legislativă de a stabili reguli clare în domeniul funciar și a participat activ la discuțiile în Camera Deputatilor și în Comisiile de Specialitate – Comisia de Agricultură. În acest timp, LAPAR a transmis și susținut punctele de vedere privind proiectului de lege PLX336/2018 Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan.

Este mai mult decât evident că toți fermierii din România își doresc să aibă afaceri puternice și profitabile și să trateze de la egal la egal cu marii jucători din agricultură. Acest lucru trebuie însă să se facă numai prin căi legale, cu respectarea deplină a legislației naționale și a celei a Uniunii Europene, din care România face parte. În ceea ce privește actuala propunere legislativă, au apărut deja în spațiul public analize și comentarii care vorbesc de o posibilă nelegalitate față de normele amintite și chiar intenția unor forțe politice de a contesta proiectul la Curtea Constituțională a României.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR este o organizație profesională apolitică și dorește să își păstreze acest caracter, de aceea nu va lua parte la discuțiile colaterale acestei inițiative legislative. Considerăm că nu este pertinentă implicarea unei organizații profesionale a fermierilor în disputele politice, chiar dacă documentul face referire exact la acest domeniu de activitate.

LAPAR consideră că și-a exprimat punctul de vedere atunci când a fost necesar, adică în timpul dezbaterilor legislative.

De asemenea, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, ca reprezentantă a fermierilor din România, consideră că nu este nevoie de folosirea unui limbaj acuzator la adresa investitorilor străini, europeni sau extra-comunitari, ca fiind responsabili de lipsa unei legislații coerente în domeniu. România este stat membru al Uniunii Europene și beneficiar net al fondurilor comunitare (mai ales în agricultură); de aceea, respectarea normelor europene este o obligație peste care nu se poate trece, indiferent de problemele din plan național.

Nu suntem specialiști în procesul legislativ, treaba noastră este să facem agricultură și de aceea suntem de părere că dacă proiectul de lege nu îmbracă cea mai bună formă, lucrurile sunt perfectibile. Instituțiile statului sunt cele care au obligația de a se implica pentru ca terenurile agricole să nu mai poată fi speculate și tranzacționate în fals în detrimentul investitorilor care lucrează terenul, investesc în exploatarea durabilă și creează plusvaloare, contribuind la dezvoltarea comunității și implicit a bugetului de stat.

Publicat în Comunicate

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista