În urma modificărilor legislative aplicabile Campaniei 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) transmite principalele noutăți privind normele de acordare a sprijinului din sectorul zootehnic.

Ajutoare naționale tranzitorii 7 și 8

În exploatația cu cod ANSVSA pentru care se solicită sprijin, la data cererii trebuie să existe minimum un animal, exclusiv din specia bovină, identificat și înregistrat în RNE (au fost eliminate celelalte specii: suine, ovine, caprine).

Sprijin cuplat zootehnic

La vaca de lapte a fost menținut pragul maxim de animale pentru care se va solicita sprijin - 250 capete – minimum 10 capete vaci de lapte, respectiv 5 capete în zona montană.

La taurinele pentru carne a fost eliminat tineretul de carne și metis cu carne, efectivul minim de 10 capete este format din vaci de carne + tauri carne (numai animale adulte, fără tineret). De asemenea, a fost introdusă reținerea de 6 luni pentru taurul de carne, similar cu vaca de carne. Taurul de carne trebuie sa fie prezent în exploatație la data depunerii cererii (s-a eliminat perioada de deținere de 8 luni anterior depunerii cererii). Totodată, pentru taurul de carne se acordă sprijinul cuplat dacă este înregistrat în Registrul genealogic, secțiunea principală. Vârsta maximă de 6 ani pentru taurul de carne se verifică la data-limită fără penalizări (17 mai 2021).

Categoria vaca metisă cu rase de carne a devenit – vaca de carne, înregistrată în Registrul Genealogic - secțiunea Suplimentară.

Ovine/caprine

A fost menținută condiția de raport de sexe respectiv 1 berbec/țap la 35 oi/capre.

A fost menținută condiția de acordare a sprijinului cuplat și pentru oile/caprele neînscrise în Registrul Genealogic, dar care asigură raportul de sexe cu masculi cu certificate de origine.

Adeverința eliberată de către asociații se poate depune până la 1 septembrie 2021, menținându-se derogarea de depunere ulterioară depunerii cererii.

Au fost menținute documentele specifice respectiv: adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea berbecilor/ţapilor în Registrul genealogic al rasei, înscrierea/înregistrarea oilor sau caprelor în Registrul genealogic al rasei, pentru care se solicită sprijin cuplat zootehnic, şi respectarea raportului de sexe de minimum un berbec/țap înscris în Registrul genealogic al aceleiaşi rase, secţiunea principală, la 35 de femele ovine/caprine și/sau adeverinţa eliberată de biroul județean/oficiul pentru zootehnie judeţean, prin care se confirmă respectarea raportului de sexe de minimum un berbec/țap cu certificat de origine la 35 de femele ovine/caprine neînscrise şi neînregistrate într-un Registru genealogic.

A fost eliminată obligația ca adeverințele eliberate de către asociații pentru SCZ să fie vizate de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

În ceea ce privește condițiile de acordare a sprijinului cuplat pentru bivolițe și viermi de mătase, APIA precizează că acestea nu au suportat modificări.

Campania de depunere a cererilor unice de plată aferente anului 2021 a început pe 1 martie, ultima zi de depunere fiind 17 mai 2021, deoarece anul acesta data oficială de închidere a campaniei, 15 mai, pică într-o zi nelucrătoare.

Reamintim că se completează o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe parcursul anului trecut și mai abitir în campania electorală pentru alegerile parlamentare, guvernanții de atunci și de azi le-au promis agricultorilor despăgubiri pentru culturile afectate de secetă. La culturile de toamnă mai sunt restanțe de dat. În ceea ce privește culturile însămânțate în primăvara lui 2020 și afectate de seceta pedologică fără precedent, în septembrie trecut fermierii primeau asigurări de la Ministerul Agriculturii, atât prin ministrul Adrian Oros, cât și prin secretarii de stat George Scarlat și Emil Dumitru, că la rectificarea bugetară din octombrie (care n-a mai fost atunci, ci mai târziu și fără banii pentru despăgubirea agricultorilor) vor fi cuprinse sumele necesare despăgubirilor. Apoi, până la alegerile din decembrie, fermierii au fost asigurați că în această primăvară, cel târziu, vor avea banii în conturi. După alegerile parlamentare s-a așternut tăcerea.

Noua conducere a țării s-a pus pe moșit bugetul anului 2021, iar despăgubirile pare-se că au fost uitate pe coclaurile bătătorite în campania electorală de toți cei care au fost și mai sunt în conducerea MADR, precum și de cei care acum sunt parlamentari ai partidelor care formează coaliția de guvernare.

Speranțele fermierilor s-au îndreptat către Parlamentul României, unde zilele trecute parlamentarii PSD au propus diverse amendamente la Legea bugetului de stat pe anul în curs, printre care și acordarea despăgubirilor pentru agricultorii ale căror culturi au fost afectate de secetă. Surpriză, însă! Tocmai ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a votat împotriva acordării despăgubirilor. La fel, împotrivă, au votat și alți parlamentari ai PNL, USR PLUS și UDMR, unii cu afaceri în agricultură, alții, care au fost în conducerea MADR pe vremea promisiunilor, cum e cazul lui Emil Dumitru. George Scarlat s-a abținut, ceea ce e egal cu împotrivă.

În ce țară ministrul Agriculturii votează și ia decizii împotriva agriculturii? E hilar, nu? Iată că se întâmplă în România, țara în care orice este posibil, după cum se vede. 

Ce i-a făcut să voteze împotrivă, totuși? Din ce aud, așa cum bănuiam, faptul că amendamentele la buget sunt inițiate de PSD, votul împotrivă a venit drept ceva firesc. Dar firesc este doar pentru clasa politică românească să procedeze în această manieră. În politica dâmbovițeană primează culoarea politică și nicidecum interesul cetățeanului. Dacă-i ordin, cu plăcere!

Credeți oare că are vreunul mustrări de conștiință? S-ar fi văzut, prin demisiile care ar fi fost deja depuse. Virtuți ca onoarea sau curajul nu și-au făcut loc în politica de la noi.

Indiferent de la ce partid vine o inițiativă legislativă, ea trebuie susținută de toată lumea, atâta timp cât este în avantajul cetățeanului. Așa arată normalul. În România anului 2021, exact asta nu se întâmplă, firescul lucrurilor arată altfel decât oriunde pe acest pământ.

Te-ai fi așteptat ca pentru „oamenii noi”, de la USR PLUS, să primeze cetățeanul român, în cazul de față fermierul, dar iată că „ce se naște din pisică șoareci mănâncă” – Ciocoii vechi și noi.

O Românie normală vom avea atunci când politicianul ajuns la guvernare va avea respect pentru cetățeanul care l-a trimis în fruntea țării, când politicianul nu va mai folosi banii publici pentru propriile-i interese, când toți cei angrenați în instituțiile statului vor ține seama de cetățeanul care le plătește salariile, care finanțează buzunarul statului. Încă o dată, buzunarul statului, nu al politicianului ori al funcționarului public!

Până atunci, noi să fim bine, că de rău se ocupă cei pe care i-am votat…

În fotografia care ilustrează articolul este coaliția care a votat împotriva fermierilor, doar pentru că amendamentele la Legea bugetului vin de la „partidul lui Ciolacu”.  

Federația Națională PRO AGRO solicită actualizarea urgentă a situației privind numărul de bovine, deoarece „prin raportarea la cifrele istorice (2013) nu se reușește altceva decât subvenționarea unui mare număr de fermieri fără ca aceștia să se mai califice, ei nemaideținând animale”.

În 2020, precizează Ionel Arion - președintele Federației PRO AGRO, în programul ANT 8 (carne) se află în plată un număr de 22.000 de ferme, respectiv un număr aproximativ de 176.000 de capete bovine care nu mai îndeplinesc condițiile, așadar încasează fără temei ajutoare de stat. „Este evident că în contextul pandemiei de COVID-19 aceste sume ar putea fi folosite de o manieră mult mai echitabilă și nu susținând ferme care nu mai sunt eligibile, în care nu mai există animale”, punctează Ionel Arion.

Propuneri pentru schemele de ajutor de stat: ANT și SCZ

Având în vedere situația dificilă a bugetului național și a balanței comerciale, PRO AGRO are câteva propuneri prin care să se stimuleze fermierii care produc cu adevărat pentru piață, și în același timp să se stimuleze performanța.

ANT 8 (carne) - anul 2020

Trebuie eliminate de la plată 176.184 de capete bovine (13,7% din totalul de bovine eligibile) din 22.060 ferme, acestea nemaiavând animale în exploatare. Raportarea trebuie să se facă la efectivul din 15 iunie 2020.

ANT 7 (lapte) - anul 2020

Trebuie eliminate de la plată fermele care nu mai dețin bovine și care fizic nu au posibilitatea de a produce lapte (51.304 ferme). Raportarea trebuie să se facă la efectivul din 15 iunie 2020.

ANT 8 (carne) - anul 2021

Fermele care nu dețin niciun animal nu mai pot fi eligibile pentru această schemă de ajutor de stat. Bugetul total al ANT 8 se va distribui astfel: 5 euro/cap ANT 8 (pentru efectivul eligibil rămas), restul sumelor trebuie să fie redirecționate pentru despăgubiri COVID pe cap de animal (schema vaca de carne & vaca de lapte). Fermele trebuie să respecte următoarele condiții: să dețină minimum 5 capete; vârsta minimă a bovinelor sa fie de 6 luni; bovinele să fi stat 6 luni pe exploatația beneficiarului.

ANT 7 (lapte) - anul 2021

Fermele care nu dețin niciun animal nu mai pot fi eligibile pentru această schemă de ajutor de stat. Bugetul total al ANT 7 se va distribui astfel: 1,5 euro/tona de lapte ANT 7, restul sumelor trebuie să fie relocate pentru despăgubiri COVID per tona de lapte (schema vaca de lapte). Fermele trebuie să facă dovada cu documente că au comercializat laptele pentru care solicită acest ajutor de stat.

SCZ 2021 – 2022, Bovine de carne

Să rămână eligibile doar vacile rasă pură și vacile metise F2/F3 cu rasă pură și taurii rasă pură. Efectivul minim eligibil va fi de 10 capete, respectiv eliminarea plafonului maxim.

Economiile care rămân de la alte măsuri/scheme de ajutor să fie direcționate către bugetul SCZ bovine de carne.

SCZ 2021 – 2022, Bovine de lapte

Păstrarea condițiilor de eligibilitate, cu mențiunea că trebuie eliminată limita maximă de capete eligibile. Astfel, nu va mai exista plafonarea la 250 de capete eligibile per fermă.

Scheme de ajutor COVID pentru vaca de carne și vaca de lapte

Ca urmare a reducerii alocării pentru ANT 7 și ANT 8, se va realiza o economie estimată la 350 de milioane de lei (sumă provenită de la ANT 8) și respectiv 82 de milioane de lei (sumă provenită de la ANT 7). „Propunem să existe un ajutor COVID specific sectorului vaca de carne și o schemă de ajutor specifică sectorului vaca de lapte. Astfel, schema sectorului vaca de lapte va cumula parte din economiile rezultate de la ANT 8 și integral economiile de la ANT 7”, a conchis președintele Federației PRO AGRO, Ionel Arion.

Demersului PRO AGRO, pe lângă organizațiile membre ale federației (Asociația Aberdeen Angus România, Asociația Crescătorilor de Vaci HolsteinRO și Federația Națională a Crescătorilor de Bovine din România), s-au alăturat și alte organizații importante pentru sectorul creșterii bovinelor: Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental, Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România, dar și Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A fost adoptat Programul de lucru pentru 2021 referitor la acțiuni de informare/promovare privind produsele agroalimentare în UE și în țări terțe, cu un buget planificat de 182,9 milioane de euro. Ca urmare, DG AGRI și Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA) organizează seminarul de informare „Info Day” în zilele de 28 și 29 ianuarie 2021.

Evenimentul „Info Day” din acest an, dedicat tuturor potențialilor solicitanți eligibili să depună propuneri pentru programe de informare/promovare privind produsele agricole, va avea loc online și va include un spațiu virtual intitulat „Oportunități de piață” pentru schimb de informații care ar putea duce la noi parteneriate. Se recomandă celor interesați să se înscrie online pe platforma web dedicată evenimentului: https://info-day-calls-for-proposals2021.b2match.io/

Agenda „Info Day” 2021 include prezentarea noilor orientări de politică ocazionate de strategia „Farm to Fork” pentru un sistem alimentar mai durabil și modul în care acestea se raportează la activitățile de promovare, examinarea campaniilor de comunicare în contextul pandemiei COVID-19, precum și oferirea unei imagini de ansamblu cu privire la modul de  dezvoltare a campaniilor de comunicare cu impact asupra producției și consumului durabil în UE, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sesiunile vor fi transmise în direct pe web, astfel:

• 28 ianuarie 2021: https://webcast.ec.europa.eu/info-day-on-the-calls-for-proposals-2021-28-01

• 29 ianuarie 2021: https://webcast.ec.europa.eu/info-day-on-the-calls-for-proposals-2021-29-01

Toate prezentările și înregistrările video vor fi disponibile online pe portalul CHAFEA.

Am trecut de puțin timp în anul 2021, iar mie îmi zboară deja gândul la problemele noastre de zi cu zi din agricultură, unde, după părerea mea, cea mai stringentă și importantă este noul PNS (Planul Național Strategic) 2021-2027, care se zbate în chinurile facerii, prin sertarele ministeriale ori prin discuții ascunse prin cotloanele ministerului, precum creștinii pe vremea lui Nero. Unul dintre obiectivele principale enunțate de fostul și noul ministru, același domn Adrian Oros, îl reprezintă asocierea fermierilor în cooperativele model ,,made in France” sau dacă acestea s-au ,,terminat”, se pot lua și modele înlocuitoare tip german, austriac, belgian etc.

Acum, când fermierii, mai ales cei din cultura mare, mai stau la gura sobei sau cilindrul caloriferului, îmi fugi și mie gândul la o experiență petrecută prin vara lui 1994,  când pregătindu-mă să fiu ,,latifundiar” în agricultura viitorului din România, spălam cu entuziasm și perseverență instalația de muls a unui fermier francez, care mă primise în stagiu de practică, la ferma lui din sătucul Chatelais din departamentul Maine et Loire.

Era (și este) o zonă superbă pe valea Loarei, dar unde agricultura era (și este) o muncă grea din cauza solurilor mai slabe calitativ și cu multă piatră și unde creșterea animalelor era o activitate aproape obligatorie în orice fermă care vrea să reziste și să fie rentabilă economic.

Ferma era o asociere între cinci fermieri, sub forma unui GAEC, între trei frați și doi dintre copii acestora, deci erau în familie și exploatau în comun 170 ha, aveau 120 de vaci Holstein în lactație, cam 80 de capete tineret femel de înlocuire (tăurașii îi vindeau la două săptămâni la cooperativă), aveau și circa 35 de capete vaci matcă de carne Limousine plus tineretul aferent, iar în plus exploatau și o hală de 3.000 pui de carne pe serie.

Dar întorcându-ne la amintirile trecutului, așa cum ziceam, spălam de zor instalația de muls, când în încăperea unde se afla tancul de răcire și depozitare a laptelui, intrară trei bărbați, îmbrăcați modest și care arătau a fermieri, aspect care apoi s-a confirmat.

Au scos tacticos din servită un registru, un pix, o trusă de prelevare lapte și furaje pentru analiză, plus combinezoanele să nu se murdărească pe haine și chiar intenționau să se apuce de treburile lor, când simțul de ,,vajnic apărător al proprietății” din mine se răzvrăti și punând mâna pe lopata care îmi era atunci drept prieten apropiat, mă uitai chiorâș la ei și îi întrebai cine sunt și ce poftesc să facă.

Văzând că nu sunt de-al lor și plus că aveam o figură care ,,spunea tot” ce îmi trecea prin cap, începură să îmi explice că sunt echipa de control de la cooperativă, că sunt fermieri și ei și au ca sarcină să verifice efectivele de vaci, să ia probe de lapte pentru a vedea calitatea și dacă se respectă eliminarea laptelui muls de la animalele sub tratament cu antibiotic sau cu alte probleme de sănătate și în plus să ia probe din furajele administrate, în special din cele însilozate. Dar, spre surpriza lor, figura mea în loc să se destindă, se încorda și mai mult, iar cuvintele doar îmi treceau pe la ureche, când spre norocul tuturor, apăru fermierul meu, adică proprietarul și care aplană repede situația conflictuală.

Acesta, adică fermierul meu, mi-a explicat care era situația de fapt. El era membru al unei cooperative a crescătorilor de vaci din regiune și care, printre altele, colectau și vindeau laptele în comun către o fabrică de procesare. Această cooperativă îi reprezenta în raport cu fabrica de procesare, dar în același timp mai îndeplinea și sarcinile de a contracta tehnicieni care controlau și corectau rațiile furajere, sau verificau controlul gestației și al lactației, verificau starea de sănătate a efectivelor, dar în același timp îi și controlau ,,la sânge” pe membrii cooperatori, deoarece în contractul cu fabrica de lapte se preciza că eventualele probleme de calitate a laptelui duceau la sancționarea cooperativei, deci a tuturor membrilor, deoarece ei (cei de la fabrică) nu făceau „poliție” să îl caute pe făptaș.

Atunci membrii cooperatori se apărau singuri și în fiecare an alegeau o altă ,,echipă de șerifi” dintre ei și care efectuau controalele de calitate la fermele membre ale cooperativei. Dar toți înțelegeau că orice problemă de calitate apărea, aceasta se răsfrângea asupra tuturor, de aceea toleranța era zero, iar conceptul de „mușamalizare” a problemelor nu funcționa.

Într-o altă zi, am văzut dimineața la micul dejun că fermierul meu era agitat și mă lămuri repede care era motivul, faptul că urma să recoltăm grâul în acea zi și deci aveam multă treabă.

Când să ieșim din casă, se auzi afară „uruitul ca de tanc” al unei combine, care deja venise la recoltat. După saluturile protocolare, mă băgai și eu în seamă și am întrebat combainerul dacă era prestator de servicii, iar el îmi explică că nu, ci era combina de la CUMA, adică o cooperativă a fermierilor care își cumpărau și exploatau utilajele cu costuri mari, în comun, iar aici se aveau în vedere combinele, mașinile de tratat, presele de balotat, remorcile de transport etc., care dacă erau cumpărate de un singur fermier era un efort de nesuportat economic, la mărimea fermelor lor. La această CUMA aveau și atelier de reparații pentru echipamentele lor agricole.

Atunci ei s-au reunit în forme asociative și cumpărau și exploatau împreună utilajele. Interesantă era situația la utilajele care nu erau autopropulsate și care erau luate pe rând, pe baza unei programări, de către fiecare fermier și care scria fiecare într-un registru când au luat și cât au exploatat acel utilaj, asta fiindcă și costurile reparațiilor se suportau proporțional cu durata de utilizare de către fiecare fermier, adică nu era pe principiul la tine s-a stricat, tu plătești. Nu vorbim de accidente, ci de defecțiuni de exploatare normală. Nu le trecea prin cap la niciunul să nu declare realitatea și toată lumea respecta cu sfințenie regulile de programare și exploatare a acestor utilaje, fiindcă doar așa puteau rezista economic.

Realitatea din agricultura franceză este că mulți fermieri au câini, dar nu și covrigii din coada acestora, adică nivelul de viață al multora dintre ei este departe de cel vehiculat cu nonșalanță de vizitatorii agriculturii franceze, participanți la delegațiile politice sau economice și unde, ca peste tot, fermierii selectați sunt cei mai de „soi”, dar nu reprezintă realitatea majoritară, care este mult mai tristă și cenușie. În fața acestei situații, fermierii francezi au înțeles nevoia asocierii în cooperative și au fost inovativi în acest sens, ca forma cea mai bună de a deveni mai performanți economic și să poată rezista în mediul concurențial internațional, care nu este tocmai lejer.

„Socotitorii” noștri de meserie, tot timpul se referă la agricultura franceză ca având un nivel de viață al fermierilor foarte ridicat, aspect incorect raportat la nivelul de viață francez și nu numai, iar ca argument se ridică problema subvențiilor mai mari și care este o realitate în agricultura franceză, dar să vadă și să calculeze și care sunt costurile la inputuri, adică semințe, îngrășăminte, pesticide și care și acestea sunt mai mari (procente cu două cifre), apoi costurile cu forța de muncă, fiindcă costul vieții este altul, taxele și impozitele pe muncă și proprietate și multe altele. Dacă noi credem că statul francez este liniștit că are o fermă medie de circa 70 de ha, iar lucrurile sunt minunate și perfecte în agricultura franceză, atunci nu putem avea pretenții că înțelegem realitățile europene și ne merităm soarta.

Statul nu poate obliga ,,cooperativizarea”, dar o poate stimula prin măsuri inteligente

Dacă revenim acum pe plaiurile danubiano-carpatine, de unde agricultura franceză se „adapă cu nesaț” și învață organizarea și performanța tehnologică a unei agriculturi de viitor, vom vedea că noi, la nivel politic și cu girul „specialiștilor de birou” de la aceea vreme, din toate structurile consultate pentru a realiza vechiul PNS, au considerat că este cert faptul că fermierii români vor înființa cooperative pe bandă rulantă, stimulați fiind de punctajele favorizante acordate în obținerea cu generozitate a fondurilor europene.

Astfel am avut înființate peste 1.600 de cooperative până la finele lunii mai 2020, iar dintre acestea doar circa 634 au depus bilanț (adică circa 47%), adică sunt aparent funcționale și au o medie de sub șase membri cooperatori. Prin urmare, vorbim de mai puțin de 3.600 de membri cooperatori la nivelul întregii țări, în condițiile în care avem peste 800.000 de beneficiari de subvenție. O mare reușită a politicienilor care s-au perindat pe la MADR.

Mai mult, ca tabloul să fie complet, dintre acestea doar 147 de cooperative au reușit să aibă cifra de afaceri mai mare de 25.000 euro, adică să fie funcționale cu adevărat, ceea ce înseamnă sub 10%. Impresionant rezultat!!!

Dar, multe dintre aceste cooperative de carton au funcționat exact cât au trebuit să elibereze adeverințele de membru și în baza cărora fermierii au primit fonduri pentru dotarea unilaterală a fermelor, fiindcă s-au finanțat în special fermele membrilor cooperatori, dar nu au fost stimulați pentru a dezvolta o structură asociativă precum cea mai sus prezentată, iar proiectele să fi fost derulate doar de aceste cooperative. 

Dacă am fi făcut „prostia francezilor”, am fi avut o serie de cooperative care cu un parc de utilaje de 500.000 de euro ar fi deservit poate 1.000-1.500 ha, așa la noi deservesc în multe cazuri poate doar cel mult 25% din acea suprafață. În plus, fermierii beneficiari au fost obligați cinci ani să nu facă prestări de servicii ,,legale”, deoarece codul CAEN finanțat era cultura cerealelor și nicidecum servicii în agricultură.

După acest model am reușit ,,performanța” de a face în ultimii ani foarte multe cooperative pe hârtie, dar care au rezistat exact cât pupa unui fluture, pentru cei care înțeleg ce zic, adică la unele specii doar câteva ore.

De ce oare nu s-au finanțat doar cooperativele pentru achiziția anumitor tipuri de utilaje cu valori foarte mari și care depășeau capacitatea de achiziție normală a unei ferme mici? Păi cum să finanțezi o combină cu productivitate de 25-30 ha pe zi la o fermă de 150 ha? În astfel de situații valoarea amortismentului ar fi fost de circa 700 lei/ha la o durată de 8 ani, asta fără să considerăm și restul utilajelor necesare, în condițiile în care o fermă poate suporta un amortisment de circa 1.000-1.200 lei/ha? Iar în restul timpului ce să facă combina decât să ruginească? Este adevărat că, dacă spui unui politician astfel de lucruri îți va răspunde cu ,,aroganță” că știe el mai bine ce este de făcut, dar în realitate acela este de o prostie care i-ar permite câștigarea aurului, dacă nivelul acesteia ar fi probă olimpică.

De ce nu s-au finanțat masiv achizițiile patrimoniale doar în cazul existenței de cooperative funcționale și doar cu derularea proiectelor în numele acestora și nu al membrilor cooperatori, mai ales în sectorul de procesare al laptelui, al cărnii, al cerealelor, al legumelor, atunci când vorbeam de fermieri mici? Astăzi aceste cooperative ar fi putut fi competitive pe piețe, ar fi putut să asigure nevoile de marfă ale unui supermarket și multe altele.

Nivelul de pregătire managerială la ,,apelul bocancilor” pentru cei care s-au ocupat de vechiul PNS, politicieni și ,,sfătuitori”, a dus în multe cazuri la un eșec al politicilor agricole guvernamentale, iar faptul că anumite ferme sunt performante astăzi este meritul doar al fermierilor care au știut ce au de făcut. Dacă același tip de politicieni vom avea și în viitor, cu ,,sfătuitorii aferenți”, se va alege praful și de acestea câte mai sunt, iar fenomenul a început.

Statul nu poate obliga ,,cooperativizarea”, dar o poate stimula prin procese și măsuri inteligente, dar care necesită pentru implementare existența unor oameni care să posede și ceva pregătire profesională dar și ceva ,,materie cenușie” pusă în slujba acestor activități, dar realitatea este departe de nevoia reală.

Poate domnul ministru Oros, măcar acum în ultimul ceas va înțelege să își caute și oameni care chiar pricep ceva legat de administrarea afacerilor și care să îl ajute în implementarea unui PNS de succes, dar pentru asta ar trebui să facă transparent procesul (transmis pe internet), astfel încât să provoace o dezbatere reală în mediul agricol. Nu am mari așteptări de la numirile politice, unde interesele unor grupuri politico-economice, vor fi mult mai puternice decât interesul unei ramuri economice, dar poate niște consilieri ,,pro bono” să găsească domnul ministru printre cei dispuși să ajute, fără a primi funcții sau remunerație.

Legat de cooperative, poate ar trebui să înțelegem, că aceasta se nasc natural dintr-o nevoie comună și conștientizată a unor entități economice, în cazul nostru ferme agricole, iar dacă acestea sunt conduse de oameni care înțeleg regulile asocierii, se naște o cooperativă de succes, dar pentru asta și fermierii care vor deveni membri cooperatori vor trebui să accepte tipul de reguli mai sus menționate și nu numai. Oare câți fermieri români vor accepta astfel de reguli, fără să se gândească mai întâi la favorizarea interesului personal?

Până acum, avem circa 900 de fermieri în cele 147 cooperative cu adevărat funcționale, adică având o cifră de afaceri de minimum 25.000 euro. Despre ce vorbim???!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Noile realități în care trăim cu toții ne-au obligat pe mulți dintre noi să ne schimbăm obiceiuri, deprinderi și chiar modul de viață pe de-a-ntregul. Din păcate, păcătoasa pandemie a schimbat și obiceiurile de cumpărături, închizând chiar piețele clasice, fapt ce i-a făcut pe micii producători să-și reinventeze strategiile de piață.

Obișnuiți de-o viață să-și vândă la tarabă produsele obținute în gospodărie, micii producători agricoli se văd nevoiți acum să se acomodeze cu lumea virtuală, pentru a putea să-și vândă în continuare marfa. Pentru mulți dintre acești mici producători, online-ul este o lume complet necunoscută, în care au nevoie de ajutor pentru a se putea descurca.

Piața online încă este un teren virgin, deschis tuturor posibilităților, pe care calcă mulți temerari. Au fost multe tentative care au avut, sau nu, succes. Au rezistat doar cei care au oferit calitate, seriozitate și prețuri competitive, condiții pe care cei cu care am povestit în reportajul de față le cunosc și fac totul ca să le îndeplinească, pentru că trăim vremuri în care viteza de reacție și de acomodare la online fac diferența între a fi sau a nu fi în business.

Noi suntem cei care pot să susțină micii producători, cumpărând

Alin Bagiu este un timișorean care a intuit reașezarea pieței și a întins o mână către micii producători autohtoni, creând platforma naturaltim.ro, un raft online încărcat cu o gamă largă de produse agroalimentare, accesibil la orice oră pentru cei prea ocupați sau pentru cei care doresc să evite spațiile aglomerate din magazine, dar care doresc produse de calitate la preț de producător. „Propunerea mea este să ducem supermarketul produselor românești acasă la bănățeni. Degeaba ai găsit zece magazine în care într-o parte ai brânză, în alta ouă, în alta preparate din carne, dacă timpul și timpurile nu-ți permit să-ți faci cumpărăturile în felul acesta. Ideea este să oferim un serviciu de calitate unui număr limitat de familii, să zicem 50 de familii din Timiș deocamdată, care să beneficieze de produse premium direct de la producător, la preț de producător, cu costuri de transport zero. Noi livrăm produsele comandate în maximum două sau trei zile”, ne spune timișoreanul.

În nicio săptămână, Alin Bagiu a reușit să promoveze în piața online peste 300 de produse, unele dintre ele greu de găsit chiar și în vremuri „normale”. „Obiectivul meu este să am o mie de produse pe site, cât mai variate cu putință și de cea mai bună calitate. Încă există pâine frământată manual și coaptă în cuptorul cu lemne, există tăiței românești făcuți din ou, care rivalizează cu pastele aduse din Ungaria sau Italia, există un domn care cultivă hamei în zona nepoluată a râului Bega din care face o bere de casă de foarte bună calitate, nu mai zic de producătorii de mezeluri de casă, care folosesc doar carne de porc crescut în sistem tradițional. Sunt oameni extraordinari care au foarte multe de oferit. Nu este o soluție să ne tot plângem că statul nu face nimic, că producătorii mici nu sunt ajutați. Noi suntem cei care pot să-i susțină, cumpărând”, arată Alin Bagiu.

Online-ul, o piață imensă, aproape nelimitată

Un serviciu similar a gândit și bucureșteanul Bogdan Stoleru, care a pus gratuit la dispoziția producătorilor un spațiu virtual de întâlnire: piataproducătorilor.ro, o platformă națională, accesibilă deopotrivă cumpărătorilor și producătorilor, care se bazează însă pe serviciul firmelor de curierat, pentru livrare. „În mediul online toată lumea are loc și mai ales micii producători, care au nevoie în aceste vremuri să-și promoveze produsele. Restricțiile impuse în piețe îi obligă practic să intre în online, care este de fapt o piață imensă, aproape nelimitată. Telefoanele inteligente s-au extins foarte mult în ultima vreme, inclusiv în mediul rural, la fel și rețelele 4G, așa că nu e mare lucru să faci niște fotografii cu ceea ce produci și să postezi gratuit pe internet. Noi nu suntem nici intermediari, nici revânzători, pur și simplu am pus la dispoziția publicului această platformă, în care vânzătorii și cumpărătorii discută direct, exact ca la piață. Cât despre transport, sunt atât de multe firme de curierat foarte rapide și foarte ieftine, încât ar fi păcat să nu profităm de ele. N-am mâncat în viața mea murături produse la Satu Mare, spre exemplu, dar în felul acesta pot să o fac, comandând de-acasă, fără niciun risc”, precizează Bogdan Stoleru.

Pentru producători, prețuri mai bune decât la piața fizică

„Aprozar de la distanță” este pagina de facebook pe care tânărul student de la Agronomie Ioan Șulea vinde legumele produse în familie, la Belinț, încă din luna mai a acestui an. „A mers foarte bine de la început. Până în luna mai, am vândut doar pe piața din Timișoara, dar, din cauza faptului că niciodată nu reușeam să vindem tot ce recoltam, marfa care se strica eram nevoiți să o aruncăm. Acum recoltăm doar cât avem comandă, marfa este proaspătă și am redus foarte mult din pierderi. Aproape că nu am făcut față la comenzi, ceea ce ne-a determinat să luăm în calcul o extensie a producției pentru anul viitor. Și prețurile au fost chiar mai bune decât la piață. Facem livrări în fiecare miercuri și sâmbătă la Timișoara și Lugoj. De regulă, clienții noștri lucrează în domeniul IT sau sunt medici, avocați, oameni ocupați, care nu au timp să meargă fizic la piață”, ne-a povestit tânărul producător Ioan Șulea.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Începând cu 1 ianuarie 2021, Marea Britanie va deveni țară terță în raport cu Uniunea Europeană, fapt ce va genera o serie de modificări referitoare la introducerea controalelor fitosanitare și a formalităților vamale în cadrul relațiilor comerciale cu produse agroalimentare și piscicole.

Pe 17 decembrie 2020 a avut loc seminarul online cu tema „Sectorul agroalimentar românesc din perspectiva schimburilor comerciale cu Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021”, organizat de Ministerul Agriculturii, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Direcția Generală a Vămilor și Camera de Comerț și Industrie a României.

Secretarul de stat din MADR, Gheorghe Ștefan a deschis seminarul și a subliniat: „Ministerul Agriculturii este direct interesat în dinamizarea fluxurilor comerciale, ținând cont de viitoarea concurență pe piața britanică, în special pentru produsele agroalimentare care au ponderea cea mai însemnată în cadrul exporturilor românești către Marea Britanie, cum ar fi: carne de pasăre, vinuri, cereale, preparate și conserve din legume și carne, produse de brutărie și patiserie etc”. Oficialul MADR a reamintit că, pe perioada negocierilor dintre UE și Regatul Unit, Ministerul Agriculturii a desfășurat un proces amplu de consultare publică cu principalele asociații, organizații și federații din agricultură, industria alimentară și pescuit pentru definitivarea poziției sectoriale având în vedere impactul și importanța relațiilor comerciale pe relația cu Marea Britanie.

Guvernul a adoptat ieri, 17 decembrie 2020, Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora, privind anul de cerere 2020.

Valoarea totală a plafoanelor aprobate este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei, anunță Ministerul Agriculturii.

Fondurile se acordă crescătorilor de animale şi sunt repartizate astfel:

• 1.680.000 euro, respectiv 8.185.800 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

• 13.125.000 euro, respectiv 63.951.562,5 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora;

• 99.324.810 euro, respectiv 483.960.136,7 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

• 27.000 euro, respectiv 131.557,5 lei, pentru specia viermi de mătase.

Numărul estimat de beneficiari vizat de prezentul act normativ este de 18.845, iar sprijinul va fi acordat pentru un efectiv de circa 343.122 capete din care: 261.702 vaci de lapte, 70.942 taurine din rase de carne şi 10.478 bivoliţe.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii pentru anii 2020 şi 2021.

Plăţile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2020.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.