Dumitru Manole, fermier – Amzacea, județul Constanța:

Plafonarea subvențiilor este o problemă comună fermierilor mari și mijlocii. În contextul în care se conturează, contribuind și organizațiile, Planul Național Strategic 2021-2027, fermierii vor ca toți factorii decidenți să țină cont și de nevoile acestor ferme care s-au creat cu multă muncă și în mulți ani. Pentru a se dezvolta însă, agricultorii români trebuie să înțeleagă că trebuie să se oprească din a mai vinde materia primă și să înceapă a produce produse finite care aduc plusvaloare.

Începând cu 2007, o parte a ţărilor din Europa de Est a fost discriminată. Când spun „discriminată”, mă refer la plata unică pe suprafaţă. Dacă pentru exploataţiile agricole, şi dau nişte nume la întâmplare, din Franţa, Italia, Germania, plata unică pe suprafaţă, după datele mele mai vechi, este probabil peste 350 de euro pe hectar, în România, cel puţin în anul care a trecut, am primit 102,60 euro pe hectar, o diferenţă de vreo 200 de euro pe hectar. Mi se pare total anormal să discutăm de plafonarea plăților, în condiţiile în care şi aşa noi am luat ca plată unică pe suprafaţă mai puţin în cei 12 ani la care ne referim. O soluție este să rămână cel puţin aceeaşi sau, dacă nu, să primim şi noi aceeaşi subvenţie pentru plata unică pe suprafaţă pe care au primit-o celelalte ferme din Uniunea Europeană. Nu mă refer la o ţară, ci la toate celelalte, deoarece între toate cele 27 trebuie să fie egalitate. Acum găsim iar o hachiţă, plafonarea. De ce?

Legat de cum ar trebui procedat în perioada următoare ca fermierii să reuşească să fie competitivi pe o piaţă europeană şi mondială unde concurenţa este deosebit de acerbă, nu trebuie să uităm că schimbările climatice nu se termină de mâine şi că o să trăim în condiţii climatice normale. Hai să lăsăm birocraţia asta, să fixăm arealele geografice la care aplicăm proiectele de irigaţii, nu mai spun altceva, nici reabilitare, nici modernizare. Hai să ne punem mintea la contribuţie, să vedem unde avem arealele. Acum toate sunt în pericol, dar cele care au avut indicele de ariditate cel mai ridicat sunt din ce în ce mai alunecoase și nici nu mai au indice pe scara indicelui de ariditate. Şi atunci hai să mergem în aceste zone, dar repede. Am dus toate proiectele astea cu irigațiile, le-am aruncat în toată ţara, dar nu se poate aşa! Hai să mergem pe un anumit program, pe un plan anume! Puteți să ziceți că sunt de la Constanţa şi susțin asta, dar aici este cel mai mare asalt al secetei, al schimbărilor climatice. Şi, atunci, hai să canalizăm aceşti bani aici, hai să ne apucăm de treabă şi cu perdelele astea forestiere, că discutăm de prin 2002 cu legislaţia şi n-am făcut nimic.

Și, pentru că orice afacere îmbracă un caracter economic, în agricultură este tot mai important să nu mai vindem materie primă. Pentru generaţiile care vin, trebuie să acordăm foarte mare atenţie și să vindem produse finite. De exemplu, la floarea-soarelui, noi vindem seminţele, și nu ulei... dar mai sunt şi alte produse. De ce să nu rămână şrotul în România, cojile de floarea-soarelui sunt căutate şi alea, şi să vindem uleiul la export, unde se cere.

Ce ne-a mai rămas, că, dacă nu ne grăbim, pierdem iar trenul. Laptele – nu mai e loc de el. Când spun asta, mă refer la faptul că cei care au avut sau mai au vaci cu lapte o duc greu, pentru că vine mult din import. Pasărea – la fel. Porcul o să-l desenăm. Şi, atunci, ce ne-a mai rămas nouă? Doar carnea de taurină şi carnea de ovină. Atunci, să nu mai vindem porumbul, ci carnea. Pentru că, altfel, oare ce niveluri de producţie trebuie să avem noi, ca să fim profitabili?

Dumneata, care eşti producător agricol, cheltui undeva la 3.800-4.000 de lei la hectar. Dacă nu faci șapte tone de grâu pe care să îl vinzi cu 700 de lei, să ai un venit de 4.900 de lei şi să-ţi rămână 900 de lei ca să poţi relua ciclul de producţie, n-ai făcut nimic. Dar întrebarea este: câţi producători agricoli din România fac șapte tone producţie medie la grâu? Puțini!

Noi nu mai putem trăi numai pe baza nivelului mediu. Şi atunci ce trebuie să facem? Trebuie să investim în procesare şi producătorul trebuie să înţeleagă, chiar dacă are o mie de hectare, că el nu va putea face singur, chiar cu o mie de hectare, investiţii în care să producă nu carne de vită, ci produsele finite, decât dacă se uneşte.

Şi închei: uniţi, vom fi mai puternici!

Opinie publicată în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Câmpia de vest a României s-a născut din mlaștini, acum aproape 300 de ani, grație lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă începute de Florimund Mercy, guvernatorul militar al Banatului de la acea vreme, cunoscut în mentalul colectiv sub numele de „Contele Mercy”. „Epoca de aur”  a însemnat perioada de glorie pentru activitatea de ameliorare hidrotehnică în județul Timiș. S-a ajuns, în anii ‘80, la 480.000 de hectare pe care au fost efectuate lucrări hidroameliorative și peste 11.000 de kilometri de canale de desecare-irigare. Din păcate, toată această zestre a rămas în paragină de aproape 30 de ani. Acum, fermierii, împreună cu mediul academic, încearcă reabilitarea sistemelor de desecare din sud-vestul României.

Anii tot mai capricioși, cu precipitații distribuite neuniform, alternând perioadele cu ploi abundente și perioade lungi de secetă, peste așa-zisele „terenuri grele” de pe care apa se drenează cu dificultate, seceta accentuată, toate și-au pus serios amprenta asupra producțiilor agricole. Terenurile cu un conținut mare luto-argilos ocupă o suprafață importantă în județul Timiș. Zona Peciu – Giulvăz este un exemplu elocvent în acest sens. Datele obținute de la stația meteo de la Banloc de inginerul Alexander Degianski relevă că anul 2019 a fost cel mai secetos, cu doar 430 l/mp, față de o medie multianuală de 620 l/mp, a fost cel mai călduros din ultimii 25 de ani, cu o temperatură medie de 12,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă cu două grade mai mult față de anul 2005 și cu un record de precipitații înregistrat în luna mai de 220 l/mp, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de precipitații căzută în 2019. Traduse în „pierderi”, aceste condiții meteo au însemnat aproximativ 1.200.000 de euro pagube produse de secetă, la care se adaugă 700.000 de euro cu minus din cauza excesului de apă din luna mai, anul trecut, numai în ferma coordonată de tânărul inginer Alexander Degianski.

46.000 de euro, studiul finanțat de fermieri

12 mari fermieri din județul Timiș, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au hotărât realizarea unui studiu pe baza căruia să întocmească un amplu proiect de reabilitare a sistemelor de desecare din sud-vestul României. „Am dat drumul la un studiu care să  argumenteze temeinic necesitatea sistemelor de desecare din sud-vestul României, arată Alexander Degianski. Este un studiu finanțat exclusiv de fermieri, iar suma totală ajunge la aproape 46.000 de euro, pe care noi, cei 12 fermieri, am pus-o mână de la mână. Întregul plan național de irigații a fost finanțat din bani guvernamentali sau europeni, pe refacerea vechilor amplasamente, nu pe construirea unui sistem nou. La fel am gândit și noi pentru a rezolva problema desecărilor, să reabilităm rețeaua de canale existentă, pe care să o dotăm cu pompe noi și eficiente, atât ca debit de absorbție, cât și ca eficiență a consumului de energie și, evident, a costurilor de exploatare.”

La nivelul Uniunii Europene există un precedent important în ceea ce privește finanțarea sistemelor de irigații. Portugalia este primul stat european care a reușit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigații eficient. Pornind de la acest exemplu, Alexander Degianski este convins că și România poate beneficia de sume importante nerambursabile, cu condiția să știe să-și argumenteze cererea de finanțare. „Acest studiu, care nu este deloc ieftin, are girul ANIF-ului, AFIR-ului și al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Odată finalizat, acest studiu va fi prezentat și susținut la Bruxelles pentru ca proiectul să se bucure de finanțare europeană. Uniunea Europeană îți dă bani, dar trebuie să știi ce să-i ceri, și să ceri fundamentat. Nimeni nu o să vină de la Comisia Europeană să ne pună în poală 400 de milioane de euro ca să refacem canalele de desecare din Banat. O să spună mai degrabă că dacă nu le-am făcut până acum înseamnă că n-avem nevoie de ele. Consecințele nematerializării acestui proiect vor fi o povară pentru toți”, conchide Alexander Degianski. 

Județul Timiș are o suprafață agricolă de 693.034 de hectare, din care peste 530.000 de hectare de teren arabil, fiind considerat, din acest punct de vedere, cel mai important județ ca potențial agricol din țară.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2019-2020 parcă arată mai rău decât toți cei rămași în urmă. Seceta e pe buzele tuturor. Acolo unde există posibilitatea, chiar și în luna decembrie s-a irigat. Însă, cele mai multe câmpuri nu beneficiază de irigații. În acest domeniu, de 30 de ani e secetă, de oameni cu inițiativă, de o legislație care să facă posibilă irigarea majorității terenurilor agricole.

Din ce în ce mai secătuite sunt și buzunarele fermierilor, dar și ale furnizorilor de input-uri. Oamenii ar trebui să-și facă griji pentru masa cea de toate zilele?

Toți se uită spre cer, cu speranță. Meteorologii nu dau vești bune. Nici zăpada, nici ploaia nu vor să se arate încă o perioadă mult prea lungă.

E bine totuși că nici înghețul nu își va face apariția.

În schimb, și-au făcut apariția în culturile agricole animalele sălbatice, multe câmpuri fiind pline de căprioare în căutare de hrană. Și aici e secetă de legislație, de inițiative, de oameni politici care să pună piciorul în prag și să rezolve odată problema animalelor sălbatice care distrug culturile agricole, care să ia la puricat fondurile de vânătoare.

Pesta porcină încă ne bântuie, acum și-a făcut apariția și gripa aviară.

Fermele vegetale sunt lovite acum și de interzicerea multor substanțe active care nu au înlocuitori. Câți vor mai semăna floarea-soarelui în această primăvară, fără a trata sămânța cu neonicotinoide? Cheltuielile vor crește prin aplicarea mai multor tratamente în vegetație.

E secetă de specialiști. Sau, poate, e secetă în rândul celor care să aplece urechea la ce au de zis specialiștii. Pomii înfloriți de pe la țară, de prin curți, sunt stropiți cu chimicale în neștire și te întrebi de ce mor albinele?

E secetă de informații, de oameni care să-și dorească informația.

De vreo trei luni, avem un nou guvern, o altă echipă în conducerea Ministerului Agriculturii. Se mișcă lucrurile și totuși nu prea se mișcă, pentru că se împiedică de același factor pentru care mâncarea noastră n-ar trebui să aibă culoare, politicul.

A durat ceva până s-a schimbat calimera, timp în care funcționarii statului n-au prea avut chef de muncă, neștiind ce va fi cu ei. Fiecare din nou-veniți în structurile statului, o vreme, și-au dat cu părerea, ba se desființează, ba nu se desființează diverse instituții. Prin urmare, secetă și pe la stat.

Fermierii și reprezentanții industriei alimentare tot au întâlniri cu cei din conducerea Ministerului Agriculturii. Poate, de data asta vor fi ascultați și măcar în legislație nu va mai fi secetă. Doar că până să prindă contur dorințele sectorului agroalimentar, se va schimba calimera. Și iar o luăm de la capăt cu întâlnirile.

Va avea și țara noastră vreodată o strategie pe agricultură, măcar pe termen scurt și pe termen mediu? Până acum, și aici seceta își face simțită prezența.

Asocierea poate fi ca o ploaie sau ca o ninsoare, că tot e ianuarie, bine-venită și, cu siguranță, uitându-ne peste gardul României, avem exemple că șansa supraviețuirii, mai ales în perioade grele, este asocierea, sub variate forme. S-or asocia și ai noștri, la un moment dat. Să sperăm că nu va fi târziu.

Aș putea scrie zeci, sute de pagini despre problemele agriculturii noastre, despre necazurile fermierilor, despre cum s-ar putea rezolva unele probleme, despre secetă, în diversele ei forme. Mă opresc acum. Subiectele la care m-am referit mai sus, dar și altele le găsiți în paginile revistei. Le voi aborda separat în editorialele mele.

Și, pentru că suntem la începutul unui an nou, vă urez „La mulți ani!” și îmi doresc să ne vedem sănătoși pe câmpurile României, îmbelșugate și ocolite de secetă!

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal reușește în continuare să pună la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi și să fie pe plus, indiferent de condițiile dificile prin care trece cercetarea românească. Multiplică soiuri românești realizate la Fundulea pentru păioase, pe care le distribuie până în nordul țării, și urmărește reluarea producerii de sămânță și la culturile prășitoare, dar când va fi repus în funcțiune sistemul de irigat.

În prezent, SCDA Caracal aparține de Universitatea din Craiova, iar despre rezultatele deosebite, obținute prin muncă susținută și o colaborare strânsă, am discutat cu dr. ing. Eugen Petrescu, șeful Departamentului de Cercetare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal. De la dumnealui am aflat că mulți cercetători au părăsit cercetarea academică și au ales să lucreze pentru companii străine, având în vedere drumul anevoios pe care cercetarea autohtonă l-a parcurs. 

Investițiile în cercetare, o necesitate

Indiferent cărei instituții erau arondate stațiunile, până în 2005 SCDA Caracal a aparținut de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) sub coordonarea Institutului Național de la Fundulea, colectivul din prezent a lucrat și înainte aici, la Caracal. Iar faptul că oamenii de știință au ales să meargă în sectorul privat are ca o cauză principală lipsa finanțării. „Cercetarea s-a distrus în lipsa unei finanțări. După cum se știe, cercetarea necesită fonduri, investiții. Noi nu primim niciun leu de la buget. Companiile străine investesc însă în cercetare peste 15% din cifra de afaceri, nu din venit – vă dați seama că se lucrează cu miliarde de dolari. Într-o piață competitivă, într-o piață globală, ca să reziști trebuie să cercetezi, să fii tot timpul în același pas sau cu un pas înainte, să vii cu ceva nou, altfel rămâi în urmă”, a explicat cercetătorul.

De altfel, stațiunea se confruntă cu tot soiul de probleme legate de statutul său de unitate publică ce aparține de Universitatea din Craiova. Una dintre ele este imposibilitatea de a utiliza forța de muncă zilieră. Asta, „în condițiile în care noi suntem unitate agricolă și primul segment pentru utilizarea zilierilor este agricultura. Deci sunt tot felul de neconcordanțe legislative sau anumite interese care ne perturbă activitatea. Vă spun sincer că tot ceea ce realizăm se înfăptuiește cu un efort deosebit”, a detaliat dr. ing. Eugen Petrescu.

O problemă generală în România: forța de muncă

De altfel, forța de muncă a devenit o problemă în ultima vreme și pentru agricultori, dar din alt motiv: e tot mai greu să găsești zilieri. Pentru stațiunea de la Caracal, problemele sunt mai multe. „În primul rând, legislația ne interzice să utilizăm forța zilieră, cu toate că, din punctul meu de vedere, este o discriminare și cine a conceput această lege a știut din start ce face, deoarece a spus că numai stațiunile care aparțin de ASAS pot folosi zilieri – se știa că există și alte stațiuni, deci această lege a fost făcută cu rea intenție. Al doilea aspect, într-adevăr, este foarte greu să mai găsești un om disponibil în agricultură. Noi, în sectorul de cercetare, lucrăm cu forță zilieră de mulți ani, s-au specializat oamenii, dar în ultimul timp n-am mai rămas decât cu doi-trei, pentru că s-au pensionat, s-au angajat în companii private, pentru că fiecare vrea ceva mai bun, să aibă un venit garantat. Toată forța de muncă tânără din jurul SCDA Caracal a migrat, din păcate, în alte țări și noi mai lucrăm cu câteva persoane care sunt aproape de pensionare. Apoi, tineretul, cu părere de rău vă spun, nu mai este atras de acest sector”, a menționat Eugen Petrescu.

SCDA Caracal este o unitate producătoare de sămânță și, ca orice segment agricol, indiferent de cât evoluează tehnologia, are nevoie de forță de muncă manuală.

Doar soiuri românești pentru păioase

SCDA Caracal produce sămânță în special pentru fermierii din zona de influență, mai exact pentru 500.000 de hectare din jurul stațiunii. Din anul 2018, a început să distribuie sămânță în toată țara, chiar și în nordul țării. „Noi nu am multiplicat sămânță străină până acum. La cereale păioase, multiplicăm creațiile de la Institutul de la Fundulea, soiurile românești. Din păcate, nu mai producem sămânță de floarea-soarelui și porumb de câțiva ani buni, din cauza oscilațiilor mari climatice din zonă și a nesiguranței. Așa că ne-am axat pe culturile de păioase. Intenționăm să reluăm producerea de sămânță și la culturile prășitoare, dar atunci când vom repune în funcțiune și sistemul de irigat, atunci când putem controla cultura”, a precizat șeful cercetării de la SCDA Caracal.

În fiecare an, la SCDA Caracal se organizează diferite manifestări, atât în scop științific, cât și demonstrativ, pentru a prezenta fermierilor noi genotipuri care vor fi introduse în cultură de firmele care acționează în piața de agrobusiness românesc. Se prezintă atât secvențe tehnologice, cât și verigi tehnologice complete, pentru protecția plantelor. Companiile multinaționale vin la SCDA Caracal pentru a testa noile soiuri deoarece aceasta este una dintre puținele stațiuni din țară care beneficiază și de un climat extrem de secetos, dar și de o echipă de profesioniști care fac pași importanți pentru agricultura românească. „Anual, la Caracal sunt testate peste 20.000 de genotipuri de porumb și floarea-soarelui. Se face o testare, o selecție a acestora, se lucrează și în ameliorare și, în următorii ani, o parte din tot ce se testează aici va intra în producție la fermieri. Noi încercăm să testăm și să selecționăm acele genotipuri care se aclimatizează și care corespund zonei noastre de cultură și zonei noastre de influență. Încercăm, după puterile noastre, să avem și noi un aport la promovarea agriculturii pe aceste meleaguri. De fapt, ăsta e scopul stațiunii de la înființare, încă de acum mai bine de o sută de ani, din 1896”, a punctat dr. ing. Eugen Petrescu.

Proiecte aprobate, dar nefinanțate

Stațiunea de la Caracal are un baraj propriu de 150.000 de metri cubi, din care sectorul de cercetare irigă doar platforme și nu toată suprafața, deoarece nu există aici infrastructura necesară. Proiecte au fost depuse pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare în universități, și în 2013, și în 2015. „Am câștigat în 2013, în 2015 am depus 700 de pagini în română și în engleză, iar am câștigat, iar statul n-a avut bani să finanțeze. Am rămas în lista de rezervă și am rămas cu câștigul și cu lucrul neîmplinite. Deci o treabă românească”, ne-a povestit cercetătorul.

În acel proiect, au fost trecute aparatură și mijloace specifice sectorului de cercetare, din care multe sunt prototipuri sau serie limitată, iar prețurile sunt pe măsură. De pildă, o combină de microploturi experimentale, fără toate echipamentele, ajunge la 270.000 de euro. Cu toate astea, unitatea a demarat un intens program de dotare. „Avem 2.560 de hectare teren arabil pe care-l lucrăm. Agricultura a început să fie ca o loterie, trebuie să faci lucrarea în momentul optim ca să ai și randamentul pe măsură. Și noi asta încercăm. Ne-am dezvoltat foarte mult baza materială, în special mașinile agricole și tractoarele, suntem într-un continuu proces de dotare, astfel încât să rămânem la nivelul la care suntem, ba chiar să mai urcăm puțin, dacă se poate”, a afirmat în încheierea dialogului nostru dr. ing. Eugen Petrescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția august 2019

Având în vedere lipsa precipitațiilor în multe regiuni ale țării și regimul termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit din ultimele luni, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) informează fermierii că, prin filialele teritoriale, va asigura apă pentru irigații până la punctele de livrare, acolo unde sunt încheiate contracte pentru anul 2020.

Suprafața totală pregătită pentru contractare și irigații, până la această dată, este de 1,4 milioane de hectare, fiind deservită de 1.800 km de canale și amplasată pe 27 de județe. În anul 2019, suprafața pe care s-au aplicat udări, inclusiv în luna decembrie, a fost de 747.776 de hectare, iar suprafața contractată a fost de 837.639 de hectare.

ANIF recomandă fermierilor care încă nu au încheiat contracte pentru livrarea apei să meargă la Filialele Teritoriale de Îmbunățiri Funciare pentru a face demersuri în acest sens, încheierea contractelor fiind în această perioadă în plină desfășurare. Pentru informații și clarificări legate de încheierea contractelor, fermierii pot lua oricând legătura cu membrii conducerii Filialelor Teritoriale de Îmbunățiri Funciare, datele de contact ale acestora fiind publice și disponibile pe pagina de internet a agenției.

Important de menționat, și în acest an, apa pentru irigații până la punctele de livrare este gratuită, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat. „Fermierii pot beneficia de apă gratuită indiferent dacă sunt persoane fizice, persoane juridice, organizați în OUAI/FOUAI sau asociație agricolă”, se precizează într-un comunicat de presă al ANIF.

ANIF a încheiat, prin filialele teritoriale, până în prezent, 556 contracte, dintre care 503 multianuale și 53 sezoniere, pentru o suprafață totală de 724.447 de hectare.

Suprafața cultivată cu soia a crescut în anul trecut, dar nu toți cei care aleg această cultură dispun și de apă. În 2018, conform datelor Ministerului Agriculturii, soia a fost cultivată pe 167.000 de hectare, iar în 2017, pe 165.100 hectare, devenind o cultură cu un parcurs relativ constant. Societatea Agrichim Fetești, a lui Viorel Nica, este principalul partener în dezvoltarea programului de soia în România al Asociației Donau Soja care, pentru al șaselea an, a prezentat aici, în 2019, toate componentele tehnologiei culturii de soia, cu nu mai puțin de vreo 50 de soiuri în platformă.

Soiurile prezentate fermierilor în platforma demonstrativă de la Agrichim Fetești sunt de diverse origini, din diferite grupe de maturitate. „Avem în componentele tehnologiei distanța între rânduri, desimea de semănat, bacterizare sau inoculare, cum se mai spune, o verigă foarte importantă și nu prea utilizată de fermierii noștri, fertilizare, nutriție și controlul buruienilor. În plus, la Agrichim Fetești, domnul Viorel Nica, fiind un profesionist, are cultură de soia în diferite forme, și anume: cultura convențională, soia organică, cultură de soia a doua cultură după orz. Deci acoperă mai multe direcții ale culturii de soia și, într-adevăr, cu rezultate foarte bune. Să nu uităm un lucru, la Agrichim este asigurat factorul apă, pentru că toată suprafața este irigată”, a precizat directorul regional al Asociației Donau Soja, Dragoș Dima. El a adăugat că celelalte platforme demonstrative ale anului 2019 sunt în zone neirigate, reprezentative pentru cultura de soia. „Stațiunea de la Turda este o zonă cu regim pluviometric normal și este o zonă bună de cultură a soiei. Mai avem loturi demonstrative la Stațiunea de la Secuieni, care este într-o zonă de cultură cu precipitații scăzute, iar rezultatele pe platforma demonstrativă sunt încurajatoare pentru fermieri, pentru că se dovedește că soia poate fi cultivată și în zone cu precipitații mai scăzute dacă aplici o agrotehnică bună. Or, rezultatele de la Secuieni sunt relevante și o sursă bună de informații pentru cei care nu au irigații”, a mai spus specialistul Donau Soja.

La Secuieni, în Moldova, regimul pluviometric a fost sub 500 l/mp. Anul acesta, răsărirea a fost uniformă în comparație cu anul trecut, când lipsa apei în sol și-a spus cuvântul. Dar tot anul acesta a fost un pic cam prea multă apă pentru soia, ceea ce a însemnat și temperaturi mai scăzute, și cultura de soia a întârziat un pic. Dar căldura a ajutat soia să recupereze.

Noi soiuri la leguminoase, alternativele care pot echilibra portofoliul de culturi

Donau Soja a venit în 2019 cu câteva noutăți, extinzându-și preocupările și la alte leguminoase pentru boabe. „La Stațiunea de la Secuieni avem o expoziție de șase specii de leguminoase pentru boabe, 14 soiuri. În anul 2017, a fost semnată declarația Europe Soja, de 11 țări europene, la inițiativa asociației noastre, declarație care acoperă soia plus alte leguminoase pentru boabe, pentru că vorbim de diversificarea structurii de culturi, vorbim tot de azot și vorbim de a prezenta fermierilor niște culturi alternative care le pot echilibra portofoliul de culturi. În plus, încă o noutate, anul acesta, în platforme, sunt patru soiuri cu un potențial foarte interesant de utilizare, și anume hrănirea directă a păsăretului, fără prelucrare termică”, a explicat Dragoș Dima. Aceste soiuri sunt ideale pentru cei care cresc păsări, mai ales în sistemul free-range, pentru a obține produși și produse cât mai naturale.

Rețetele furajere actuale presupun utilizarea soiei prăjite. Folosind aceste soiuri, s-ar elimina pe de o parte prăjirea, fermierul câștigând timp și costuri mai mici, iar uleiul care se adaugă în furaj (cam 7%), către sfârșitul ciclului de hrănire, se regăsește deja în această sămânță. „În toamnă, facem un test de hrănire a păsărilor pentru a face analiza și a compara cele două tipuri de furajare. Dar, mai întâi, să vedem comportamentul în cultură al acestor soiuri, după care să vedem și utilizarea lor în consumul furajer”, a adăugat reprezentantul Donau Soja.

Europa nu-și va acoperi niciodată necesarul de soia?

Consumul de soia în Uniunea Europeană este foarte mare, apropiindu-se de 40 de milioane de tone pe an. „Până la lansarea proiectului Donau Soja, cam 95% din consum reprezentau importurile, în diferite forme și de pe diferite continente. În ultimii cinci ani, suprafața cultivată în Europa Centrală și de Est, pentru că aici e zona de favorabilitate a soiei, a crescut. Cel puțin necesarul pentru industria alimentară, care înseamnă vreo 6-7-8 milioane de tone pe an, poate fi acoperit din producția europeană. Niciodată Europa nu va putea acoperi tot consumul, pentru că nu are suprafața necesară”, a specificat directorul regional al Asociației Donau Soja.

Industria alimentară în UE acceptă doar soia nemodificată genetic, certificată. În furaje însă este acceptată și soia modificată genetic, sub formă de boabe sau șrot.

Astfel, soia modificată genetic nu este aprobată pentru cultivare în UE, ci doar pentru consum furaj. Pentru consumul uman ar trebui ca alimentele sau băuturile să fie etichetate cu conținutul de organisme modificate genetic (OMG): Orice depășește 0,9% trebuie etichetat. Dar consumatorul european, oricare ar fi el, nu agreează această idee. Și atunci industria alimentară s-a orientat către soia nemodificată genetic, certificată. „Încet-încet, cred că zona noastră de cultură poate asigura un necesar de zece milioane de tone, cam un sfert din consumul anual al UE ar putea să fie asigurat. Niciodată nu s-a pus problema de a stopa complet importurile, doar de a reechilibra sursele de aprovizionare. Or, soia este o cultură care a fost atât neglijată, cât și uitată mulți ani în UE. Neglijată de autorități, uitată de fermieri, încet-încet își găsește locul în rotația culturilor. Este o cultură bună, pentru că asigură azotul, pe de o parte, o echilibrare a structurii rotației și, să nu uităm, are o utilizare extraordinar de mare, 80.000 de produse din lume. Fie că sunt alimentare, industriale, cosmetice, produsele conțin într-o formă sau alta soia”, a detaliat Dragoș Dima.

De altfel, există produse 100% din soia, în perioada de post, în care românii consumă acest produs sub diferite forme. Acesta e unul din motivele pentru care Donau Soja a lărgit aria la altă specie de leguminoase pentru boabe și prezintă tuturor celor interesați specii de năut, de bob, de linte, de lupin, mazăre și fasole. De la anul, se dorește și introducerea de hrișcă. De altfel, nu numai în perioade de post, pentru o alimentație echilibrată și dinamică, sunt recomandate aceste leguminoase.

Niciun soi de soia modificată nu se regăsește în Catalogul european

În 2007, la intrarea în Comunitatea Europeană, s‑a interzis cultivarea soiei modificate genetic, România fiind singura țară europeană care producea, chiar pe suprafețe extinse. După data aderării, România nu a mai avut voie să cultive.

În prezent, cultivarea nu este permisă, deoarece ar trebui să existe soiurile înscrise în Catalogul european al soiurilor. Nu există niciun soi de soia modificată genetic în Catalogul european al soiurilor. „Sunt două sisteme de autorizare: unul este pentru partea de cultivare și unul pentru partea de consum. Pentru partea de autorizare este puțin mai complex, pentru că implică Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară care pregătește dosarul tehnic, care spune: soia poate fi cultivată, nu este dăunătoare pentru om, animal, mediu înconjurător. Dar acesta este un prim pas. Pasul al doilea este decizia statelor membre. Or, niciodată nu s-a atins consensul pentru autorizarea unui astfel de soi. De fapt, dacă ne uităm, nu sunt foarte multe soiuri de culturi agricole modificate genetic înregistrate, porumbul are, dar nu este cu rezistență la erbicid. Cu rezistență la erbicid nu este niciunul. Pe când, pentru partea de consum există un alt tip de autorizare, este mult mai simplu și este să zicem strict tehnic”, ne-a explicat reprezentantul Donau Soja.

CE a transmis că fiecare țară trebuie să ia o decizie proprie în acest sens. Doar că această libertate a statelor de a alege este doar dacă soiul există în Catalogul european al soiurilor. Iar în acest sens, țările membre nu au atins consensul.

„Deci nu s-a înregistrat niciun soi. Sigur că această libertate a statelor membre de a cultiva sau nu este după autorizare, dar nu am ajuns la autorizare. Pe de altă parte, în situația specifică a României, la sfârșitul anului 2006 a avut aproape 190.000 de hectare, din care cam 20.000 de hectare de soia convențională, restul de soia, modificată genetic, după care suprafața a scăzut dramatic. Deci în primii ani după aderare, suprafața a scăzut chiar la 45.000 de hectare. Când programul nostru a început erau cam 79.000 ha. Astăzi, sunt cam 170.000 ha, a fost și un vârf de 196.000 ha chiar în anul în care s-a introdus sprijinul voluntar cuplat”, a arătat Dragoș Dima.

De altfel, 11 țări au introdus această subvenție suplimentară pentru soia (unele pentru proteină, altele pentru înverzire sau chiar pentru cultura de soia în general), iar suprafața a început să crească, chiar și în Polonia, o țară care nu era tradițional cultivatoare, sau Olanda. „Eu cred că unul dintre lucrurile pe care Asociația Donau Soja le-a făcut a fost că a adus soia în dezbaterea publică, oricare ar fi ea. Și să nu uităm că România a fost un vector important în stabilirea viitoarei strategii în ceea ce privește proteina, anul trecut având loc unul dintre seminariile pe această temă chiar la București, la Ministerul Agriculturii. Pentru că e vorba de potențialul României, țara noastră având un potențial între 500.000 și 700.000 de hectare care ar putea fi cultivate cu soia sau cu alte culturi leguminoase pentru boabe”, a afirmat specialistul Donau Soja.

Planul proteic al CE pentru UE este acela de a crește procentele care să fie asigurate din producția internă. În studiul făcut de firma de consultanță de piață pentru CE s-au regăsit două culturi: soia și floarea-soarelui. România excelează deja la floarea-soarelui, fapt ce se poate întâmpla și la soia, devenind astfel un producător de proteină european.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 septembrie 2019

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019

Marii fermieri învață constant, fac loturi demonstrative, folosesc tehnologii și tehnică de ultimă oră și sunt preocupați de viitorul agriculturii. Soluțiile tehnologice trebuie adaptate condițiilor climatice, dar indiferent de cât de bună este zona pentru o cultură agricolă, agricultorul este cel care decide exact ce soiuri se vor cultiva, pregătirea terenului, tehnologia ce trebuie aplicată, totul până la recoltare. Un specialist cu care e o plăcere să vorbești despre agricultură este Gheorghe Nițu, de la Agro Mihăilești (Giurgiu), pe care l-am vizitat recent.

Toată lumea din acest domeniu îl știe pe cel căruia i se spune „tata Nițu”, pentru că nu ai cum altfel. Îl întâlnești la toate târgurile și evenimentele de specialitate și este unul dintre cei care au devenit o voce pentru agricultorii români, având în spate nu mai puțin de 54 de ani de experiență.

Ne-am întâlnit cu Gheorghe Nițu pe platforma experimentală de la Prunaru, județul Giurgiu, unde am observat culturi comparative la grâu, din diferite soiuri, cu genetică românească, dar și străină. „În ’65, când am intrat în agricultura fostă de stat, în ferme, am învățat de la mari dascăli, atât cei din producție, cât și cei de la catedră. Am cultivat soiuri românești, cu genetică românească, soiuri din spațiul sovietic, ucrainene, Bezostaia și alte soiuri, cu calități deosebite. Sigur că, pe parcurs, tehnologiile s-au îmbunătățit, știința a avansat, în fiecare an au apărut soiuri și hibrizi diferiți. Românii n-au rămas deloc în jos, pentru că soiurile românești s-au probat nu numai în țara noastră, ci și în alte spații, iar sămânța aceasta e foarte bine căutată”, ne-a povestit specialistul care a realizat culturi comparative încă de când era brigadier, șef de fermă, pentru a ști ce să aleagă pentru viitoarea campanie agricolă.

Soiurile românești nu trădează

Astfel a învățat că soiurile românești „nu te trădează” vreodată și că nu au fost mai prejos de cele din alte țări ale Uniunii Europene. Mai mult, indiferent de ce producție poate obține, nu se va opri să le cultive. Motivele? Sunt multe. „În primul rând, pentru că au niște calități de panificație excepționale, nu pot fi bătute de cele de afară nicicum. În fiecare an, când stabilesc structura soiurilor, pornesc cu 5-6 românești, după aceea celelalte, cele străine cu genetică aproape de spațiul nostru, ameliorate. Spre exemplu, soiul din spațiul Austriei, din spațiul german, dar căutăm să fie aristate; avem și nearistate, dar cele foarte, foarte timpurii, care de fapt se confundă cu perioada de vegetație a orzului, ca să nu avem acele fluctuații. Trebuie să lucrezi echilibrat, pentru a avea o balanță de venituri așa cum trebuie, nu spectaculoasă într-un an, 8-9 tone”, a precizat „tata Nițu”, care ne-a arătat un spic de grâu dintr-un soi românesc. „Aici avem niște spice sănătoase, o plantă cu un aparat foliar extrem de bogat și, datorită programelor de protecție fitosanitare, nutriție adecvată, sunt 55-60-65 de boabe, sperăm să fie foarte sănătoase, deoarece au procent de 80-90% format. E un soi de proveniență românesc și vom fi, zicem noi, foarte mulțumiți. Încă se acumulează și apreciem că vor avea boabe mari și de calitate, și în fiecare spiculeț trei, poate și patru.”

Schimbările climatice impun tehnologii specifice

O problemă în zona în care cultivă a fost seceta. În cariera sa, spune că până în prezent a întâlnit doar trei ani de acest tip, când grâul de toamnă a răsărit în primăvară. „Noi am aplicat tehnologia, dar să ai așa ceva acum, cu frunze de la bază până sus la spic, toate fără insecte pe ele, polifage, fără agenți patogeni, e un miracol. Și faptul că acest grâu a înfrățit în primăvară iarăși e o problemă. Hai că cele de afară înfrățeau în primăvară, dar și ale noastre au înfrățit în primăvară și practic... densitățile s-au completat și au ajuns la parametri... Sigur, talia e mai mică, dar aici vorbim de niște spice sănătoase”, a arătat Gheorghe Nițu.

Această particularitate a anului a impus tehnologii adecvate. De pildă, programul de nutriție a fost realizat în trei-patru faze. La început, planta era debilă și s-au aplicat șarjele de îngrășământ industrial pe faze, pentru a pătrunde, odată cu dinamica sistemului radicular, în profunzime. Scopul a fost ca, în complexul coloidal, concentrația să fie maximă pentru a avea o plantă bine hrănită.

Concomitent cu aceasta, a folosit și niște îngrășăminte foliare, cu mai multe microelemente, tocmai pentru a spori vigoarea și planta să dea un spic sănătos. „Urmărim paralel pe fenofaze aplicarea preventivă, să combatem bolile și totodată insectele, că nu trebuie să dai o dată pentru Eriogaster, până atunci sunt încă 2-3-4 tratamente prin care trebuie să distrugi aceste insecte polifage. Și știm ce se întâmplă și cu bolile foliare. E greu să știi ce se întâmplă în frunze, dar trebuie să aprofundăm această știință. În spatele unui soi de grâu sunt vreo 40.000 de gene, din ce spun cercetătorii; pe astea trebuie să  le așezi, unele pentru rezistență la rugină, unele pentru rezistență la septorioză, altele pentru talia plantei, altele pentru productivitate. Noi trebuie să învățăm că trebuie să alegem acele molecule deștepte, inteligente, pentru că de exemplu septorioza, o boală extrem de importantă și păguboasă pentru grâu, ajunge să provoace pagube până la 50%”, ne-a spus tata Nițu, convins fiind că prevenția salvează culturile.

Astfel, controlul lanurilor trebuie să fie zilnic pentru că, uneori, modificările vin de la o oră la alta. Schimbările climatice aduc noi provocări, fermierii stau cu ochii pe telefon urmărind site-urile meteo ca să intervină la timp. „În ore!S-a terminat cu treaba de zile. Că peste două-trei ore începe ploaie, trebuie să alegem acele substanțe care nu se spală și care au efectul respectiv și să nu pierdem”, a precizat specialistul, subliniind că e de preferat ca tot ce alegi să fie prietenos cu mediul.

Lucrurile au evoluat și România a ajuns pe primul loc la porumb și la floarea-soarelui, cu o suprafață cultivată mai mare decât media europeană. Progresele sunt evidente.

Tehnica agricolă presupune acum o serie de mașini care fac mai multe lucrări la o singură trecere. „Aceste lucruri au făcut o corecție din mers. Se seamănă aproape de perioada optimă, încă nu în miezul ei, iar noi discutăm acum de lucruri de mare finețe în ore: cum seamănă America, Franța, în trei zile de la nord la sud, de la Toulouse la Paris, în ore se seamănă în America și așa mai departe. Aceasta este ținta noastră, nu cu căruța cu calul, că nici cai nu mai sunt acum”.

Tehnologizare, investiții, specializare

Gheorghe Nițu a înființat loturi demonstrative cu mai multe companii, furnizoare de tehnologii, nu doar de simple produse, pentru a putea analiza cine este mai aproape de fermier și de buzunarul lui. Mai mult, astfel vei ști ce produse trebuie să folosești și ce consumi. „Noi trebuie să facem probe și, cu ele, (să vedem, n.r.) ce se întâmplă. Ce e în spațiul alimentar acum, cu roșia aia, cu mărul ăla, încât nu știi ce să mai pui pe masă. De aceea trebuie să ne apropiem de spațiul nostru: ce pui tu în curtea ta. O să ziceți: n-au toți grădini. Dar unii au și nu pun! Ăia de la bloc trebuie să se ducă la ăla care are și să ia, dar nu de acolo unde sunt frumoase, vopsite, ba unele sunt înroșite cu niște produse. Mă opresc aici, că n-am făcut analizele respective. Dar sunt oameni care trebuie să analizeze acest lucru, că altfel analizează corpul lui și e prea târziu”, susține fermierul, convins că în cele din urmă calitatea va învinge. „Eu le spun românilor să consume de la noi din țară, nu numai că sunt patriot, dar noi avem cea mai mică cantitate de îngrășăminte și de pesticide folosite. Una, că suntem deștepți, a doua, că suntem prea săraci să dăm bani pe cantități mari. Cât folosește Olanda? De 30-40 de ori mai mult decât noi. La medie, poate vom avea vreo 70 kg substanță activă pe total, dar alții au depășit de mult 500-600 kg de substanțe active. De aceea au fost ei nevoiți să ia pentru înverzirea agriculturii o nouă înverzire, pentru că li se poluaseră râurile care le parcurg statele. Încă noi mai avem posibilitatea, datorită acestor cantități reduse, să mâncăm sănătos”.

Agro Mihăilești este moștenitoarea Agrozootehnica Mihăilești, fostă IAS până în ’89, care a avut, dincolo de suprafața de cultură mare, și zootehnie. Gheorghe Nițu a decis că vrea modernizarea zootehniei, iar în ’91 a realizat ferma de la Naipu. „Pe parcursul a 12 ani, am avut un partener olandez, iar la un moment dat după privatizare, am putut să-mi dau pachetul de acțiuni al meu, de 45%. A adus doi tineri din Olanda și lucrurile merg foarte bine, că la ei nu mai au spațiu să crească vaca. La ei, ferma e de 50 de vaci maximum, iar la noi ajungi la 5.000-6.000-10.000”, ne-a amintit fermierul, întrebându-se care reprezintă viitorul, ferma de familie sau ferma mare?

Balanța sa înclină spre fermele mari, deoarece aduc venituri crescute și în ele se poate aplica tehnologia, se poate achiziționa aparatură de top etc. La fel se întâmplă și în cultura mare, fermele de proporții își permit investiții în utilaje de top cu care să facă față schimbărilor climatice. „Cum se poate dota un fermier, hai să zic de 30 de hectare, nu vorbesc de ăla cu două hectare, cu tehnologie de vârf? Nu poate! Ei nu pot să strângă seringa în mână! La fel și cu asta. Substanța o ia și, Doamne Ferește, s-ar putea s-o ia pe post de sulfamidă sau așa mai departe. E treabă de știință și fără specialist în fermă nu se poate”, susține tata Nițu.

Specialiștii trebuie formați deoarece ei ne decid viitorul

Gheorghe Nițu este unul dintre puținii specialiști preocupați să transmită generațiilor următoare experiența sa. Din acest motiv, la Agro Mihăilești poți întâlni tineri fermieri care lucrează suprafețe de diferite dimensiuni, nu neapărat mari, și care își doresc să învețe tehnologie. „Ei reprezintă viitorul nostru, noi trebuie să le predăm ștafeta. Agricultura de mâine, pe mâna cui o dăm? Pe mâna celor pasionați, a celor care au o dorință nu de a face o școală ca să meargă în altă parte să adune căpșuni, ci ca să muncească aici, în țară, în propria fermă”, ne-a spus fermierul, care îi îndeamnă pe tineri ca, din fragedă copilărie, să meargă în câmpuri, să vadă ce fac adevărații fermieri, cum a făcut și el la vremea sa.

Digitalizarea este de bun augur, dar fără specialist care să știe ce butoane trebuie apăsate ar putea să devină potrivnică.

Susținerea tinerilor și reformă agrară

Nevoia de o infuzie de profesioniști adevărați în domeniu rămâne o constantă în agricultură. De altfel, problema forței de muncă încă dă bătăi de cap fermierilor.

O idee ar fi asigurarea lor de terenuri pe care viitorii agricultori să își desfășoare activitatea. „Aș mai îndemna pe cei de la Agenția Domeniilor Statului, unde au mari suprafețe date la câte unul, așa a fost situația la un moment dat, să se adapteze. Unde să se ducă inginerii? Pământul e într-o stagnare cu vinderea. ADS ar putea împărți terenurile pe care le are tinerilor. De ce să am o fermă de 10.000 de hectare sau de 20.000, sau de 50.000 și să n-am vreo 1.000 de fermieri care au terminat facultate, vârfuri de-adevărat, și să se bată cu cei mai înalți tehnologi din lume? Să trecem la treabă!”, a exclamat tata Nițu. Astfel, povestea agriculturii românești va fi dusă mai departe.

Implicarea tinerilor în acest sector trebuie făcută coerent și concret. Un bun exemplu pentru crearea de viitori specialiști îl reprezintă școlile în sistem dual, susținute de diferite organizații, așa cum sunt cele din Timiș și București. În lipsa școlilor profesionale, acestea realizează acea categorie de „meseriași” indispensabili în agricultură. Absolvenții chiar știu meserie, în sensul că numărul de ore pe care l-au practicat în fermă sau la reparatul unui utilaj agricol, în ultimul an, reprezintă undeva la 70% din programa școlară. Printre cei care rămân în zona agricolă, sunt și copiii de fermieri. „Îi vor întrece pe părinți și acesta e un motor. Iar statul trebuie să intervină unde nu pot ei. Hai să punem concret pe masă o reformă. Pe timpul lui Cuza, s-a dat celor care și-au vărsat sângele câte trei-patru hectare. Or, cum am mai zis, noi avem la Agenția Domeniilor Statului niște terenuri, suprafețe mari de pământ. Trebuie să venim să facem cu adevărat o reformă, care e în mâinile statului! Nu se duce să dezmoștenească pe nimeni, nu încalcă nicio normă constituțională. Este o treabă de viitor”, a afirmat specialistul, pentru care învățatul nu se va opri niciodată.

Cea mai mare satisfacție pentru un fermier rămâne lanul verde, cu clorofilă, aducător de recoltă sănătoasă și bogată, de „pâinea noastră cea de toate zilele”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 iulie 2019

Schimbările climatice ne fac rezervați când vorbim de producțiile pe care le putem obține și, până când nu îți vezi producţia în hambar, nu poți ști sigur dacă anul a fost mai bun decât cel precedent. Mulți fermieri din județul Timiș au pierdut mare parte din rapiță, au avut probleme cu seceta, apoi cu băltirile și nu au sisteme de irigații. Alexander Degianski administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş și este unul dintre cei puțini care au salvat rapița pe 90% din suprafața cu această cultură. Fermierul are proiect de irigaţii pe 86 de hectare.

Dr. ing. Alexander Degianski este unul dintre prietenii noștri vechi, cu care am mai discutat în trecut despre agricultura judeţului Timiş și nu numai. Despre acest an, ne-a spus că a fost extrem de capricios, chiar mai dificil decât ultimii 15 ani de când „zi de zi, sezon de sezon, sunt în câmp şi mă crucesc”.

Anul agricol începe în momentul în care se încheie recolta. „Am pregătit pentru rapiţă, ne-am apucat de semănat. Am fost inspirat că, în data de 18-19 august, anul trecut – toți ziceau că-s nebun –, am însămânţat 1.100 de hectare şi am rămas cu 900 de hectare. Ne uitam la cer ca proştii la făină şi ne rugam să plouă. N-a plouat până când a venit prima zăpadă, în luna decembrie. Sub zăpadă mi-au răsărit grâul şi orzul, rapiţa era o cultură bine încheiată. După care, primăvara, la fel, ne uitam la cer şi aşteptam să plouă”, își amintește Alexander Degianski debutul anului agricol 2018-2019.

Atenție la soiurile folosite, căci ele te pot salva

Media precipitațiilor a fost, în luna ianuarie, undeva la 15 litri, în februarie - 6 litri, în martie - 12 litri, iar în aprilie, până în data de 19, nu a mai căzut nici măcar o picătură. Apoi, din 19 aprilie şi până în 19 iunie, au fost 320 de litri. „Este un efect pe care l-am anticipat, și nu doar eu, ci majoritatea fermierilor, că odată ce se deschide robinetul, nu se va mai închide”, ne-a spus tânărul inginer. La data de 28 iunie a.c., a început să recolteze orzul, dar „l-a abandonat” pentru că parcelele erau ca o mlaştină și a intrat la recoltat rapiţă.

Producţiile nu au fost atât de bune pe cât se aștepta, o cauză fiind seceta acută din toamnă și din primăvară. „Se putea mai bine, dar cu siguranţă se putea şi mult mai rău. Sunt printre puținii fermieri din județul Timiș care au rapiță, 90% din ce am semănat. Am ținut cu dinții de ea, mai ales că este şi un preţ decent anul acesta. Le-am şi zis băieţilor: nu faceţi risipă, lăsaţi sitele mai deschise, mai bine ne taie la corpuri străine decât să împrăştiem noi pe câmp. Grâul a recuperat destul de bine, densitatea nu este una grozavă, dar bobul este mare, umplut bine. A fost o primăvară bună, dar, din păcate, fuzarioza şi-a făcut un pic de cap”, a arătat Alexander Degianski, adăugând că pierderile au fost până la 15%.

Legat de fuzarioză, specialistul ne-a spus că fermierii nu trebuie să se învinovăţească, deoarece este extrem de greu de combătut, iar singura șansă este alegerea soiurilor. „Cel mai sensibil soi la fuzarioză, la care se aplică tratamentele ca-n farmacie, şi preventiv, şi curativ, şi oricum vreţi dumneavoastră, va fi mult mai afectat decât un soi tolerant netratat, nebăgat în seamă din punctul de vedere al fuzariozei. Iar nebulozitatea, umiditatea atmosferică şi temperaturile reduse, pe lângă faptul că favorizează umplerea bobului, favorizează și infecția cu fuzarium”, explică Alexander Degianski.

Irigațiile sunt necesare, dar ploaia nu poate fi înlocuită

Dacă vorbim de precipitații, în județul Timiş, trebuie să vorbim de băltiri, dar și de irigații. Pentru că, uneori, ploile lipsesc cu desăvârșire, alteori apa stă. „Judeţul Timiş are peste 7.000 de kilometri de canale de desecare – ştiu această cifră sigur, pentru că sunt foarte implicat în tot ce înseamnă partea de colaborare cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), pentru că zona noastră este una pretabilă inundaţiilor. Am avut parte de vizita directorului general ANIF la mine în fermă, l-am invitat alături de ministrul Daea, care n-a putut să vină, dar care, până la urmă, a rezolvat problema delegând omul care trebuia să şi vină. Spre bucuria mea, s-a dat drumul la nişte decolmatări de canale în zona fermei mele şi a fermelor adiacente şi la refacerea a două staţii de pompare care creau mari probleme pentru fermierii din zonă. Chiar în momentul acesta, societăţile contractate de ANIF îşi fac treaba”, povestește fermierul, subliniind că ANIF, din a treia instituţie ca dimensiune a forţei de muncă din România, după CFR şi Poşta Română, a ajuns să aibă în 2011 puțin peste o mie de angajați. În zona fermei pe care o exploatează Alexander Degianski erau 200 de angajaţi în 1989, iar acum ANIF n-are o sută de angajați în tot județul Timiș. „Nu e posibil așa ceva! Partea de desecări este una vitală, dar de multe ori stăm şi ne uităm ca lupii la lună pentru ploaie. Este o investiţie majoră să-ţi creezi un sistem de irigaţii plecând de la zero, mai ales neavând posibilitatea de a accesa proiectele pe refacerea vechilor sisteme, că în judeţul Timiş prea puţine sisteme vechi sunt, dar niciunul prin reabilitarea naţională”, a detaliat agricultorul, legat de infrastructura principală.

Astfel, și-a luat soarta în mâini şi a ales să facă chiar un proiect de irigaţii pe 86 de hectare. Proiectul tehnic este finalizat, trebuie emisă autorizația de construire pentru ca toamna aceasta, cel târziu la anul, să demareze săpăturile pentru bazinul de captare şi pentru infrastructura pentru cele trei parcele de irigat.

Cu toate acestea, spune că nimic nu poate înlocui precipitațiile. „Un lucru foarte interesant pe care l-am observat, pentru că soţia mea are o cultură de lavandă pe aproape două hectare, apa din irigaţii, că acea cultură este irigată, nu o va substitui niciodată pe cea naturală, provenită din precipitaţii. A irigat soția trei săptămâni la rând și nu murea, atât, dar nu mergea mai departe cu dezvoltarea. Iar după prima ploaie de 10 litri, a explodat lavanda. Nu sunt un tip foarte bisericos, religios, dar cred în energii pozitive, cred în transmiterea de la pământ către fermier şi de la fermier către pământ de stări pozitive, pentru că răul numai rău va aduce”, ne-a mărturisit în încheiere dr. ing. Alexander Degianski.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 31 octombrie 2019

Cele circa 360.000 de hectare, reprezentând suprafața acoperită de sistemul de irigații din județul Brăila, ar urma să fie reabilitate în totalitate până în 2020, este anunțul făcut miercuri, 27 martie 2019, de numărul 1 din agricultura românească, ministrul Petre Daea.

„Avem ca obiectiv să repunem în funcţiune sistemul de irigaţii la nivelul la care a fost în anul 1989, pe întreaga suprafaţă, care însumează 360 de mii de hectare. Brăila va fi primul judeţ al României care în 2020 va avea întreaga suprafaţă de irigaţii reabilitată, pentru a nu mai sta sub semnul incertitudinii privind producţia agricolă. Avem un program bine stabilit, care este urmărit la agrafă. (...)”, a precizat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a fost prezent în judeţul Brăila, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare la Amenajarea Terasa Brăilei, care deserveşte peste 100.000 de hectare, prin cele 150 km de canale existente, şi unde se reabilitează patru staţii de repompare cu construcţiile adiacente.

Oficialul guvernamental a amintit, de asemenea, că în ţară sunt deschise 40 de şantiere pe sistemul de irigaţii în baza Programului Naţional de Irigaţii, proiecte pentru executarea cărora a fost alocat peste un miliard de euro din bugetul statului şi 435 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Conform conducerii filialei brăilene a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), pe raza judeţului se află în derulare, la acest moment, lucrări finanţate prin Programul Naţional de Irigaţii în sumă totală de 40,2 milioane de lei.