Lecția dură oferită de secetă anul acesta i-a făcut pe fermierii din vestul țării să se gândească la soluții individuale pentru sisteme de irigații. Conform informațiilor oferite de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, din cele aproximativ trei milioane de hectare care erau irigate în România înainte de 1989, în momentul de față ar mai putea beneficia de apă doar vreo 600.000 de hectare, dar în mod real se irigă ceva mai mult de 130.000 de hectare. Restul, până la opt milioane de hectare cât are arabilul României, așteaptă mila naturii pentru a avea apă.

Deși zona de vest a țării se bucură de o mare tradiție în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri funciare, seceta și-a spus din plin cuvântul. Mare parte a amenajărilor hidrografice din Câmpia de Vest vizează sisteme de îndiguire și canale de desecare. Suprafața potențial irigabilă la începutul anilor `90 era de 34.114 hectare, cu mult sub necesarul de apă al zonei. Pe măsură ce „timpul democrației” s-a scurs, această capacitate minusculă de irigare a devenit nefuncțională. Pompele energofage au fost mâncate de rugină, iar canalele năpădite de bălării.

În aceste condiții, sunt tot mai mulți fermierii care consideră că ajutorul cel mai consistent pe care l-ar putea primi din partea statului ar fi apa pentru irigații.

Ioan Ciceo, fermier Grabaț – Timiș: „Canalele există. Trebuie curățate și cu niște pompe moderne se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși.”

Apa se poate stoca

Ioan Ciceo de la Grabaț (Timiș) are o fermă de peste o mie de hectare și se află la aproximativ 25 km de râurile Bega și Mureș. „Dacă aș avea sursa de apă, mi-aș face singur investițiile. Ar fi bine dacă și Mureșul, și Bega ar trece pe la capătul parcelei, atunci ne-am ajuta singuri, n-am mai avea nevoie de mila statului. Trebuie gândite strategii pe termen lung și niște investiții pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să le facă pentru a aduce apa. Apa se poate stoca. La ora actuală, există tehnologie să duci apa până în vârful muntelui, darămite pe câmp. Se poate aduce pe canale sau, mai modern, prin conducte de capacitate mare. Canalele există. Ele trebuie curățate și se pot înfolia cu membrane de cauciuc, să nu se piardă apa. Cu niște pompe moderne, se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși. Noi nu producem numai pentru noi, producem pentru economia țării. Dacă am avea apă, am putea obține producții mai mari. Încă de la semănat, am putea merge pe densități mai mari și, chiar dacă nu plouă, apăsăm pe buton și dăm drumul la apă”, arată fermierul timișean.

Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin: „Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru.”

SCDA Lovrin, sistem de irigații propriu și perdele forestiere

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, un sistem propriu de irigare ar putea prinde contur chiar de anul acesta, măcar pe hârtie. „La Lovrin, dacă nu vom face irigații, vom avea probleme. Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Stațiunea nu a fost gândită cu un sistem de irigații, iar ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este practic imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru. Să sperăm că decolmatându-le vom ajunge la pânza de apă freatică și vom reuși să acumulăm cantități suficiente de apă, deși pânza freatică a scăzut foarte mult în ultimul timp. Anul acesta, vom scrie un proiect pe fonduri europene prin care să irigăm măcar parcelele de teren de la Gotlob. Acolo, avem aproximativ 400 de hectare grupate, afectate cam pe patru hectare de sărătură, pe care în anii ploioși băltește. Ne gândim ca prin proiect să excavăm acea zonă, până vom ajunge la apă, și, în paralel, să creăm un sistem de perdele forestiere. Vom pompa apa prin tuburi subterane până la marginile parcelelor, de unde să putem iriga. Sper ca până în luna octombrie să depunem proiectul și de la anul să ne apucăm de treabă”, a precizat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Cosmin Micu, fermier Mănăștur – Arad: „S-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații.”

Culturi salvate de lacuri de acumulare

La Mănăștur, în județul Arad, tânărul fermier Cosmin Micu nu a mai așteptat  bunăvoința statului și a transformat deja un ogaș care traversa ferma de peste o mie de hectare într-o acumulare hidrografică importantă, care la această oră este în măsură să asigure cantitatea de apă necesară măcar în parte culturilor. „Mă gândesc la o soluție pentru irigat încă din 2017. Am început să decolmatez în zonele joase pentru a acumula apa necesară. Am reușit să acumulez undeva în jur de 20.000 – 30.000 de metri cubi de apă, dar mă gândesc să acumulez până la 500.000 de metri cubi pentru a fi asigurat în situații de secetă. Anul acesta, pe repede-nainte am irigat 50 ha de grâu. Am reușit să aplic cam 30 l/mp și grâul arată foarte bine. Unde nu am reușit să aduc apă, grâul s-a uscat în proporție de 20%”, ne-a spus fermierul arădean.

Programul de irigații gândit de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se bazează pe reabilitarea fostului sistem național de irigații, care nu cuprinde însă și zona de vest a țării. În aceste condiții, Cosmin Micu consideră salvatoare sistemele individuale de irigat, adaptate la nevoile fiecărei ferme: „N-o să poți să irigi toată România cu apă din Dunăre sau cu apă din Prut, pentru că nu te afli în zona respectivă. Atunci s-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Foarte multe bălți din Banat s-au astupat, s-au colmatat și au crescut buruienile pe ele. Cred că dacă ar fi decolmatate, ar avea un aport important în ceea ce privește irigațiile. S-ar putea planta pomi în jurul bălților și s-ar crea un microclimat în zonele respective. Am observat că acolo unde am săpat, au apărut egrete, dar se poate practica pe viitor și pescuitul. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații. Noi nu suntem în OUAI-uri, pentru că nu ne aflăm pe o zonă în care au fost sisteme de irigat, așa că am rămas pe dinafară. E păcat să avem atâtea cursuri de apă și noi să ne plângem că suferim de secetă. Nu este normal. În Arad avem Mureșul, avem Crișul, avem numeroase pârâuri care se revarsă aproape an de an când plouă mai mult. Nu putem să ne facem că nu observăm asta. Noi suferim de lipsa apei, în timp ce cursurile noastre de apă fie se deversează aiurea, fie irigă terenuri prin alte țări”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Seceta oferă cea mai dură lecție fermierilor români, anul acesta. Grâul este cea mai afectată cultură, cu producții estimate care scad de la o zi la alta, pe măsură ce ploaia se lasă tot mai așteptată. Acum, și vestul țării intră în această nedorită „horă” a secetei, care a pârjolit până acum peste un milion de hectare în România.

Ioan Ciceo de la Grabaț, una dintre cele mai bune zone pentru grâu din județul Timiș, spune că dacă nu plouă într-o săptămână, situația devine gravă. „E o secetă cruntă cum eu nu am mai întâlnit niciodată. Rapița, având o rădăcină pivotantă, se descurcă mai bine, dar grâul, cu rădăcini de suprafață, suferă foarte tare. De obicei, rezervele de apă acumulate în toamnă și iarnă asigurau pentru cultura grâului o evoluție optimă. Mai prindeam ceva ploi în primăvară prin martie-aprilie și nu era nicio problemă, dar acum n-a mai plouat deloc de două luni și jumătate. Am avut un maxim de doi litri pe mp, a suflat vântul și a evaporat apa imediat. Măcar dacă ploua un 10 l/mp, mai acumula ceva apă, dar așa pământul e uscat și crăpat ca în august. Sunt crăpături și de 50 cm în adâncime. Ultima ploaie consistentă a căzut în februarie, atunci când am acumulat 30 l/mp, în rest, nu știu dacă am acumulat până acum 10 l/mp, în condițiile în care, în general, în martie-aprilie plouă în medie 60 – 80 l/mp”, arată fermierul Ioan Ciceo.

Tot în Timiș, la Mașloc, Ardelean Coraș a cosit deja șase hectare de grâu, din cele zece semănate, și l-a balotat, urmând să-l folosescă pe post de furaj în ferma zootehnică. „Am cosit o suprafață de șase ha de grâu de sămânță, care în februarie promitea șapte tone la hectar. Am aplicat tehnologia ca la carte, am investit în grâul ăsta și muncă, și bani, și speranțe, și acum o să-l dau la vaci. Este o secetă cumplită. La prima coasă la lucernă, am luat doar 10% din cantitatea pe care o obțin în mod normal. Nu știu ce vom face dacă nu plouă”, spune crescătorul de vaci pentru lapte Ardelean Coraș.

Din cauza lipsei de apă, talia grâului  este foarte mică, deși spicul deja s-a format, semn de îmbătrânire prematură. Prof. univ. dr. ing. Doru Ioan Petanec, director executiv Direcția pentru Agricultură Timiș, se teme că lipsa acută de apă își va pune amprenta negativ asupra formării boabelor în spic. „Seceta, ca mai peste tot în țară, și-a spus cuvântul asupra culturilor semănate în toamnă. Au fost doi factori importanți care au influențat culturile. Pe de o parte, stresul termic, a fost foarte cald în iarnă, dar și în martie, iar pe de alta, vorbim despre stresul hidric. Talia la grâu și orz este foarte mică și sunt curios cum vor fi spicele, cum vor fi boabele, ce greutate vor avea și, nu în ultimul rând, ce producție vom obține. Cu siguranță, va fi semnificativ mai mică decât cea de anul trecut, deși nici anul trecut n-a fost un an grozav pentru grâu”, a precizat directorul executiv al DAJ Timiș, Doru Ioan Petanec.

Nici culturile de primăvară nu se simt confortabil. Necesarul de apă în acest moment depășește o sută de litri pe metru pătrat, după cum ne-a zis conf. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin. „Am văzut suprafețe în Lovrin pe care porumbul, abia răsărit, s-a uscat deja, suprafețe pe care oamenii ar trebui să le reînsămânțeze. E puțin cam târziu, dar dacă vor folosi niște hibrizi extratimpurii, să zicem că ar mai putea scoate ceva. Este un an foarte, foarte dificil. Avem un deficit extrem de mare de apă. Din datele pe care le colectăm zilnic, sunt parcele pe care, până la un metru adâncime, nu avem niciun gram de apă”, a specificat Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin.

Trebuie stabilită o sumă clară și o dată, pentru plata despăgubirilor

În  aceste condiții, Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, îi îndeamnă pe fermierii afectați de secetă să apeleze la comisiile pentru constatarea și evaluarea pagubelor de la nivelul primăriilor, în speranța acordării unor despăgubiri. „Fermierii care au mai mult de 30% din suprafețe afectate de secetă trebuie să depună înștiințări la primării. Comisiile de specialitate trebuie să iasă pe teren pentru întocmirea proceselor-verbale constatatoare. Până în data de 15 iunie, toată această operațiune trebuie încheiată, trebuie încheiat și raportul sinteză de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care va ajunge la Comitetul Național și la Ministerul Agriculturii, instituție care urmează să evalueze situația și să stabilească acordarea unor eventuale despăgubiri. Să sperăm că nu se va întâmpla ca în 2017, când s-a constatat paguba, dar nu s-a plătit nimic. Sperăm că anul acesta se va stabili o sumă clară și o dată când ea va fi plătită, în așa fel încât oamenii să știe pe ce se pot baza, pentru că veniturile fermierilor vor fi oricum grav afectate în acest an”, a concluzionat Nicolae Oprea.