Ce înseamnă sistem de calitate şi care sunt schemele de calitate pentru produsele agroalimentare, dar și despre produsele montane și punctele gastronomice locale am discutat cu Aurel Simion, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Reporter: Ce înseamnă sistem de calitate?

Aurel Simion: Schemele de calitate practic vin într-un fel să reglementeze piaţa, în sensul că trăim într-o competiţie, într-o globalizare, şi atunci ne pierdem identitatea. Spre exemplu, un produs tradiţional se face mult mai greu şi necesită mult mai multă manoperă decât un produs industrial, pe care-l faci în cantități mari.

Produsul tradiţional înseamnă nu numai calitate, şi pentru faptul că nu înglobează produse de substituire sau adaosuri chimice, înseamnă istoria noastră, înseamnă tradiţia noastră, înseamnă multă muncă. Cum spune un coleg producător, când fac pită, muncesc de transpiră şi grinda din tavan. Cam ăsta este produsul tradiţional.

Profesional, provin din mica industrie, am început şi eu la Vâlcea cu produs tradiţional. Când m-am gândit prima dată la produsul tradiţional recunosc că m-am gândit la o nişă a pieţei, în aşa fel încât să pot să pătrund, pentru că n-aveam capacitate mare de producţie, nu te poţi lupta cu granzii Europei, şi atunci am identificat nişa, apoi am prins drag de această nişă. La un moment dat am făcut un calcul, adaosurile pe care le băgam la un kilogram de produs reprezentau 60% din valoarea de cost, şi atunci am zis: de ce să plătesc eu 60% pe chimicale şi alte adaosuri când pot să folosesc doar carne, să merg pe tradiţional. Am amintit carne pentru că vorbim despre produse din carne, şi atunci am mers în această direcţie. Produsul tradiţional a fost reglementat prima dată pe Ordinul 690, n-a fost foarte bine conturat, şi apoi MADR a trebuit să revină, a fost anulat Ordinul 690 și înlocuit cu Ordinul 724/2013. Astfel s-a pornit procesul de reatestare a produselor.

Eu am venit în minister în 17 decembrie 2019 şi am găsit Ordinul 724 necomunicat la Comisia Europeană, a trebuit să pornim procesul de comunicare la Comisie, dar şi acolo e o întreagă procedură. Comisia Europeană l-a acceptat şi încă din 2020 avem produsul tradiţional comunicat la Comisie, schemă de calitate naţională, şi ne mândrim cu ea.

În prezent avem 483 de produse tradiţionale atestate, ceea ce este bine, am crescut de la an la an, în 2020 aveam în jur de 300 de produse, acum avem 483. Sunt convins că avem foarte multe produse care trebuie atestate, am pornit un proces mai „agresiv” de conştientizare a agenţilor economici să se atesteze. E adevărat că la ora actuală nu mai avem facilităţi fiscale, deci produsul tradiţional nu mai beneficiază decât de un punctaj suplimentar la accesarea fondurilor europene la anumite măsuri. Dar am spus-o de mai multe ori şi o spun şi acum, produsul tradiţional în procesul de negociere al unui eventual contract îţi asigură locul la masa negocierilor. Pentru că produsul tradiţional vine cu o istorie în spate, cu o poveste. Şi automat trezeşti curiozitatea cumpărătorilor şi-ţi asigură un scaun la masa negocierilor şi atunci cel puţin din curiozitate tot cumpără sau tot acceptă în raftul dumnealui un produs tradiţional. Iar ca o specificitate, un produs tradiţional făcut cu grijă este suficient să-l guste cineva şi apoi se îndrăgosteşte de el şi se şi vinde.

Să nu credeți însă că produsul tradiţional face avere şi te îmbogăţeşti făcând doar acest produs, el este limitat cantitativ prin Ordinul 724, pentru că implică foarte multă manoperă, o anumită perioadă de maturare şi nu poţi să faci cantitate. Tocmai de aceea se deosebeşte de produsul industrial. De-a lungul timpului am purtat discuţii cu hipermarketurile, în mod special cu marii retaileri pentru a separa produsul tradiţional de restul şi a avea un colţ, unii au înţeles mai rapid, alţii mai târziu, important e că în fiecare hipermarket trebuie să găsim câte un colţ cu produs tradiţional, produs ecologic, produs montan. Ele au fost reglementate şi s-a amintit de ele şi în transpunerea Directivei 633 prin Legea 81, „Practici comerciale neloiale” şi agenţii economici mari, cumpărătorii mari, sunt obligaţi să listeze produse tradiţionale, produse locale, tocmai pentru a da posibilitatea cumpărătorilor să aibă de unde să aleagă.

Reporter: Ce înseamnă IGP, indicație geografică protejată?

Aurel Simion: Indicaţia geografică protejată, încă din denumire asta ne spune, că un produs, într-un anumit areal, unde se face acolo de ani şi ani, îl înregistrezi european şi spui, de exemplu, produsul „cârnaţi din topor din Vâlcea” se face în arealul ăsta. Eşti obligat, asta e procedura, nu te obligă nimeni, dacă vrei faci, dacă nu, nu, dar procedural constitui un grup aplicant, adică sunt într-un judeţ nouă comune, constitui un grup aplicant, socitatea X, nenea Gheorghe Y, persoană fizică şi aşa mai departe, noi facem „cârnaţi de Pleşcoi” sau „magiun de Topoloveni” în arealul respectiv, elaborez un Caiet de sarcini care implică exact procedura şi reţeta, cu paşii şi cu absolut orice. Acest Caiet de sarcini trebuie reglementat şi susţinut de un organism de certificare, care vine şi certifică. Vii cu el la Ministerul Agriculturii, unde este studiat, ministerul îl pune pe site în opoziţie naţională, dacă are cineva de comentat ceva comentează şi intri la negocieri cu respectivii – are dreptate sau nu, îi preiei sau nu comentariile – şi apoi îl trimiţi la Uniunea Europeană. Şi de aici, acolo e timpul cel mai lung de aşteptare, pentru că odată DG Agri de la UE îl analizează, îţi mai trimite sau nu neconformităţi sau spre completare, apoi îl pune în discuţie pe site-ul UE şi celelalte state membre pot să facă comentarii sau opoziţii.

Reporter: Şi cât stă acolo?

Aurel Simion: În opoziţie, produsul stă 6 luni, în analiză 90 de zile. Dar timpul nu e neapărat fixat la 6 luni, adică în 6 luni trebuie să-ţi dea un răspuns. Am avut produs care a stat la UE, sau până când UE ne-a dat acordul, aproape 4 ani. Pentru că celelalte state, în termenul prevăzut procedural, au făcut opoziţie. Cel mai mult a stat Plăcinta dobrogeană, pentru că au venit bulgarii şi ne-au făcut opoziţie, pentru că şi ei au trei judeţe în partea de Dobrogea bulgărească, spun ei în nota de fundamentare, noi avem două judeţe, că fac şi ei un produs asemănător. Bineînţeles, la timpul respectiv, ca o paranteză, a trebuit să mă duc la omologul meu din Bulgaria să negociez cu el, nu s-a ţinut de negociere, a continuat cu comentariile la Comisie şi în final am ajuns la o negociere arbitrară cu Comisia şi cele două părţi, noi şi bulgarii, şi până la urmă au obţinut şi ei o perioadă de tranziţie, în aşa fel încât pot să mai folosească denumirea scrisă în bulgăreşte de „Plăcintă dobrogeană”, apoi nu mai trebuie s-o mai folosească, este hai să zic entitatea noastră, denumirea noastră, a românului. A fost o reuşită în sensul ăsta, dar n-ai ce face, astea-s procedurile şi trebuie să le demontezi, şi nu le poţi demonta decât căutând în istorie, în Biblioteca Naţională, pe la mănăstiri, ca să arătăm că totuşi noi am făcut-o prima dată, este reţeta noastră românească. Asta este referitor la IGP.

Acum, avem 11 produse pe IGP, mai avem două pe STG - Specialitate tradiţională garantată, asta se referă şi este strict legată de produsul tradiţional, urmează cam aceleaşi proceduri. Mai avem Telemeaua de Ibăneşti, care e denumire de origine protejată. Deci, în final noi avem 14 produse, să-mi scuzaţi lipsa de modestie, dar e un pas bun pe care l-am făcut. Ştim foarte bine şi reticenţa noastră de a ne expune produsele, probabil suntem noi mai modeşti comparativ cu francezii, care au parcă 152 de produse, Italia are 147 de produse. La UE mai avem încă trei produse, care sunt pe site şi ar trebui să le dea drumul UE, deci am face 17. Mai avem la MADR 12 dosare cu produse în lucru.

Mă întorc puţin la produsul tradiţional, mai avem produsul secuiesc, deocamdată nu ne-am înregistrat cu produse tradiţionale secuiești, am purtat discuţii cu preşedinţii de asociații de la Harghita şi Covasna ca să înregistrăm şi produsul naţional secuiesc, cu varietăţile sale, dumnealor încearcă să facă o schemă de calitate regională, vom vedea cum o gândim, dar intră până la urmă în arealul nostru şi în gastronomia noastră românească.

Reporter: Pentru ca un produs să fie înregistrat ca Indicaţie Geografică Protejată sau Denumire de Origine Protejată, el trebuie să fie obligatoriu produs tradiţional înregistrat la nivel naţional şi apoi să treacă în această etapă superioară?

Aurel Simion: Nu. Produsul tradiţional practic reprezintă baza de unde poţi alege, este o etapă, dar nu obligatorie. Produsul tradiţional urmează calea lui, e reglementat de Ordinul 724, nu trebuie neapărat să fie un produs tradiţional ca următorul pas să-l înregistrezi ca IGP. Cam astea au fost etapele la noi şi prima dată s-a înregistrat ca produs tradiţional, a văzut cum merge piaţa, piaţa l-a acceptat şi agentul economic a considerat că a vândut şi la export, şi la intern, şi trebuie să şi-l protejeze, poţi să te duci să-l înregistrezi la OSIM ca denumire, formă, culoare şi aşa mai departe. OSIM-ul reglementează doar la nivel naţional, dacă mergi cu el la export şi prinde în piaţă e bine să-l înregistrezi ca IGP sau STG, în aşa fel încât să ai protecţie şi în afara ţării. Pentru că se poate să ţi-l ia o firmă mare ca reţetă, îl face la alte cantităţi şi-l rebrenduieşte, pentru că are bani. Automat eu i-am învăţat pe toţi cei mici să-şi securizeze şi denumirea, şi reţeta, pentru că nu costă foarte mult, în aşa fel încât să ţi-l protejezi cel puţin naţional în primă fază. Şi ca să-l protejezi în primă fază e simplu: te duci la OSIM şi protejezi denumirea şi eticheta, culoarea, iar când ţi-l protejezi pe el îţi protejezi şi dimensiunea la care îl faci, protejezi ceea ce consideri tu că este ok, apoi vii la Ministerul Agriculturii şi ţi-l atestezi. Sau nici nu trebuie să te deplasezi la minister, noi avem Direcţiile agricole judeţene unde poate fi depus dosarul, dacă nu ai timp nici să mergi la Direcţia agricolă, atunci poţi să-l depui online, şi atunci totul este mult mai simplu. Nu implică nici costuri, decât analizele pe care le faci la Direcţiile sanitar-veterinare, în laborator, ca să demonstrezi parametrii fizico-chimici şi bacteriologici ai produsului respectiv, şi acel buletin de analiză îl scanezi şi-l pui la dosar. Alte costuri nu ai.

Când atestezi un produs IGP european, agentul economic are costuri cu organismul de certificare. Până la urmă, organismul de certificare este o entitate juridică independentă şi n-ai ce face decât să negociezi cu ei costurile. Dar asta e. Şi atestatul în sine, încă o dată, dă notorietate produsului, protecţie, şi atunci poţi să-l comercializezi fără să ai grija că mâine va face şi vecinul produsul tău, că a văzut că prinde în piaţă.

Peste 400 de PGL-uri funcționale

Reporter: Haideți să discutăm și despre punctele gastronomice locale (PGL), care pare că au prins foarte bine și tot apar și apar... 

Aurel Simion: Punctul gastronomic local e un subiect care mi-e foarte drag, gospodăria ţărănească mi-este dragă, şi am spus-o de atâtea ori că este modelul european de sustenabilitate, de economie circulară, de agricultură circulară, de ce vrem noi. Suntem „invidiaţi” de ţările UE pentru că noi, România, avem o agricultură duală, avem şi cele mai mari exploataţii, dar avem şi cele mai multe şi mai mici exploataţii agricole, pentru că gospodăria ţărănească poate constitui o entitate economică agricolă.

Această idee cu punctul gastronomic local a plecat iniţial din Delta Dunării, de la Ivan Patzaichin – Dumnezeu să-l odihnească! – pe care-l interesa foarte tare cum să dezvolte zona Deltei, pentru că, indiferent cât ne place tuturor, e totuși o zonă săracă. Şi automat au întâmpinat şi greutăţi. Ţelul MADR ar fi ca zona rurală să rămână populată, să rămână acolo, lumea să fie mulţumită şi ca să fie mulţumită trebuie să aibă un câştig destul de mulţumitor încât să rămână acolo, şi copiii să rămână acolo. Cu acest fenomen ne confruntăm şi în zona montană, dar şi în zona Deltei Dunării, şi până la urmă şi în zonele mai îndepărtate de urban, depopularea zonei rurale. Ivan Patzaichin a venit cu această necesitate a zonei Deltei Dunării şi eu am pus pe masă necesitatea ca gospodăria ţărănească, exploataţia agricolă să poată să-şi valorifice ceea ce produce, la un nivel superior, cu o plusvaloare, şi s-au legat cele două idei. A fost un proces de doi ani, pentru că noi am negociat punctul gastronomic local cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF-ul, cu ANSVSA-ul, şi ANSVSA a avut un rol foarte important, pentru că dacă nu găseam înţelegere aici în aşa fel încât să scadă puţin sau să acorde nişte reglementări PGL-ului şi să nu-l judece după regulamentul 852-853, dacă nu găseam, munca era în zadar. Au trecut aproape doi ani, apoi a venit pentru noi în România PNRR-ul şi prin acest program ne-am angajat la eliminarea facilităţilor fiscale, pentru că discutasem la timpul respectiv cu Ministerul de Finanţe ca doi ani PGL, pentru cei doi ani de început, să nu fie impozitat; a venit PNRR-ul, a trebuit să regândim şi am trecut pe normă de venit, norma de venit iar e mare pentru un punct gastronomic local la început de drum şi a trebuit la înţelegere cu Ministerul de Finanţe să acordăm nişte derogări pentru cei tineri, pentru cei în vârstă, pentru cei care au deschis pentru prima dată şi aşa mai departe, în aşa fel încât PGL să devină ceva atractiv, să avem cât mai multe puncte gastronomice locale. Ce mă interesează pe mine, Ministerul Agriculturii, mă interesează să valorific ceea ce produc acolo. PGL, ca o caracteristică, asta trebuie să facă, să valorifice producţia din gospodăria proprie.

Mi-aş dori din tot sufletul ca în doi-trei ani să avem 5.000 – 6.000 de puncte gastronomice locale în România, pentru că avem cu ce ne lăuda, avem şi materie primă, avem şi oameni înţelepţi şi gospodari, avem gospodine, avem reţete, avem orice, iar mie, dacă vorbesc din punct de vedere al turistului. Mi-ar plăcea ca atunci când trec printr-o localitate să intru pe o aplicaţie şi să caut unde pot să mănânc şi să văd şi varietatea de mâncare, să mă duc la gospodar acasă, să socializez, îmi dau seama nu numai de gastronomia zonală locală de acolo, dar îmi dau seama şi de om, de românul nostru, socializând, că în ultimul timp ne lipseşte socializarea şi este foarte importantă.

Reporter: De câte puncte gastronomice locale vorbim astăzi şi care sunt zonele cu dezvoltarea cea mai mare?

Aurel Simion: Sunt 418 PGL, acum (final de octombrie 2024, n.r.), dar acestea sunt într-o continuă creştere, pentru că de la zi la zi se atestează. În orice caz, sunt peste o sută de puncte gastronomice locale autorizate anul acesta. Dar, ceea ce pot să vă spun şi mai încurajator, prin Agenţia Montană, Ministerul Agriculturii face cursuri şi eliberează un atestat pentru punctele gastronomice locale, pentru cel care face cursul, şi avem aproape 10.000 de cursanţi. Așadar, există interes, ceea ce este foarte bine.

Am discutat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, care are fondurile necesare şi mi-au promis că vor face o aplicaţie profesionistă cu punctele gastronomice locale, unde fiecare gospodar zilnic poate să-şi posteze meniul, fără discuţie şi numărul de porţii. Funcţionează foarte bine în judeţul Braşov, în Întorsura Buzăului, dumnealor acolo au şi o Asociaţie a punctelor gastronomice. Trebuie să spun lucrul ăsta, pentru că este un exemplu de bune practici, într-un PGL poţi să serveşti masa la 14 turişti odată, ce te faci dacă-ţi vine un autocar sau două cu 50 de turişti? N-ai unde să-i pui la masă, şi îi îndrepţi prin asociaţie şi la tanti Leana, şi la nenea Gheorghe şi aşa mai departe, în aş fel încât toată lumea să fie mulţumită, tu să nu pierzi clientul şi să-ţi vinzi marfa, iar clientul să fie mulţumit şi să se întoarcă şi a doua şi a treia oară. Pe locul doi după Braşov este Tulcea, unde conceptul şi nevoia au plecat din Delta Dunării, se dezvoltă bine în zona Bucovinei, în zona Maramureşului, Caraş Severin, Hunedoara, s-a extins timid, dar sigur, şi prin Oltenia. Vom vedea cum evoluează, important e şi noi să le facem publice, să-i încurajăm şi împreună cu ANSVSA, că până la urmă Direcţiile sanitar-veterinare autorizează, împreună cu dumnealor să facem întâlniri de conştientizare, să le explicăm, schimburi, experienţe, lucruri pe care noi le facem.

Strategie de dezvoltare pentru zona montană

Reporter: Ce ne spuneți despre produsul montan? 

Aurel Simion: Produsul montan se înregistrează de către Agenţia Naţională a Zonei Montane, care este în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Produsul montan se referă la areal, la zona geografică, trebuie să provină din arealul montan al României, este şi un regulament european care-l reglementează. De ce trebuie scos în evidenţă? Pentru că zona montană este o zonă frumoasă a României, dar într-o continuă depopulare, din păcate. În acelaşi timp, nu este lovită de efectul poluării, şi atunci produsele sunt mult mai bune. Pot să fie şi în categoria produselor ecologice multe dintre ele, pentru că nu ai cum, chiar de vrei, să te duci în vârf de munte sau în zona montană să foloseşti erbicide, chimicale, pesticide şi aşa mai departe. Produsul montan are o anumită valoare în ochii cumpărătorului, şi automat un plus de valoare, ca preţ mă refer, pentru că se face într-o cantitate mult mai mică.

Reporter: Este reglementată cantitatea, ca la produsul tradițional?

Aurel Simion: Nu. Zona montană reprezintă un subiect care mi-e tare drag, eu l-am coordonat şi-l coordonez la MADR, am reuşit în anul 2023 şi serie de proiecte, construcţii de stâne în zona montană, depozite şi centre de colectare lapte şi de prelucrare lapte, depozite şi centre de colectare a fructelor de pădure. A fost termenul extrem de scurt, dar într-o lună s-au depus 198 de proiecte, s-au finalizat vreo 160 eligibile, ceea ce-mi spune că există interes şi pentru zona montană şi trebuie să revenim cu asemenea ajutoare în aceste zone. Munţii noştri trebuie, suntem obligaţi să-i ţinem populaţi prin orice mijloace şi prin orice politică pe care o facem. Munţii trebuie populaţi, păstraţi şi păstraţi aşa cum ni i-au lăsat generaţiile care au trecut şi aşa trebuie să-i lăsăm şi noi generaţiilor viitoare.

La ora actuală, am reuşit, sunt prevăzute în lege, acele Comitete de masiv, munţii României sunt împărţiţi în nouă Comitete de masiv, fiecare Comitet sau fiecare munte are specificitatea lui, că e pe partea sudică oamenii vor ceva, că e pe partea nordică vor altceva, unii vor turism, alţii vor zimbri, alţii vor lostriţă, alţii mai puţini urşi şi aşa mai departe, de aceea s-au împărţit în nouă Comitete de masiv. Am făcut şi Consiliul naţional al muntelui. Deci, ca organizare este pe sistem piramidal şi în vârf este Consiliul naţional al muntelui al cărui preşedinte este primul ministru, vicepreşedinte este ministrul Agriculturii. Ce se realizează prin această formă de organizare? Se elimină intermediarii, adică nevoia ajunge la decident direct, printr-o simplă şedinţă, nu mai trece prin ministere, ceea ce este, zic eu, foarte bine.

Am reuşit şi am făcut şi strategia de dezvoltare a zonei montane, şi când vorbeşti de strategie vorbeşti de cel puţin zece ani de aici încolo, am ţinut foarte mult la această strategie, pentru că noi ca indivizi, ca funcţii, plecăm, se schimbă şi primii miniştri, şi secretarii de stat, şi miniştrii, dar trebuie să rămână ceva, o strategie, când vin ceilalţi să tragă în aceeaşi direcţie. Strategia de dezvoltare a zonei montane este în circuitul de avizare interministerial, va fi un HG în aşa fel încât va rămâne ceva, şi va rămâne ceva bun pentru zona montană. Nu e plecată de la nişte funcţionari, de la ideile cuiva dintr-un edificiu din Bucureşti. S-au făcut 27 de întâlniri cu cei din zona montană în toate zonele ţării şi necesitatea, nevoile sunt culese de la firul ierbii. Zic eu că e o strategie foarte bună, sper să nu suporte modificări în interesul sau la sugestia unui minister sau altul, să rămână aşa cum a vrut-o omul din zona montană, aşa să rămână, şi să acţionăm ulterior în consecinţă.

Încă o dată, muntele ne dă oxigen, muntele ne dă lemn, ne dă apă, ne dă siguranţă, ne dă securitate naţională, avem nevoie de munţi şi să-i păstrăm aşa cum sunt şi cum i-am primit, aşa să-i şi predăm generaţiilor viitoare.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Tradiția culinară, parte a industriei alimentare

Integrarea producției, rețeta succesului

„Ca altădată”, pe urmele produselor tradiționale românești  

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Luni, 15 noiembrie 2021, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, au ajuns la un acord politic informal privind bugetul UE pentru 2022, al doilea în cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Acordul are ca obiect angajamente în valoare de 169,5 miliarde euro și plăți în valoare de 170,6 miliarde euro. „Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru un răspuns continuu al UE la pandemia de COVID-19 și la consecințele acesteia, pentru a lansa o redresare durabilă, precum și pentru a proteja și a crea locuri de muncă. Acesta ar atrage investiții suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală și mai rezilientă, protejând în același timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa și din întreaga lume”, se menționează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Referitor la acordul politic de luni, comisarul Johannes Hahn, responsabil cu bugetul și administrația, a declarat: „Acest acord confirmă faptul că toate instituțiile sunt pregătite să ajungă la un compromis în interesul unui buget, care va sprijini o redresare durabilă și tranziția necesară a UE, în beneficiul tuturor”.

Alocări financiare

Bugetul convenit va direcționa fondurile către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcție de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE și ale partenerilor UE din întreaga lume.

S-a convenit să se aloce:

• 49,7 miliarde euro în angajamente pentru a sprijini redresarea, stimulând investițiile în coeziunea economică, socială și teritorială;

• 53,1 miliarde euro Politicii Agricole Comune și 971,9 milioane euro Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, dar și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului și pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor;

• 12,2 miliarde euro Programului Orizont Europa, pentru a sprijini cercetarea UE în domenii precum sănătatea, sectorul digital, industria, domeniul spațial, clima, energia și mobilitatea și 613,5 milioane euro Programului privind piața unică, sprijinind competitivitatea și IMM-urile, inclusiv în sectorul turismului;

• 839,7 milioane euro Programului „UE pentru sănătate” în vederea sprijinirii Uniunii Europene a sănătății și pentru a oferi un răspuns cuprinzător la nevoile în materie de sănătate ale cetățenilor europeni;

• 1,2 milioane euro în cadrul Fondului pentru o tranziție justă pentru a asigura faptul că tranziția către neutralitatea climatică este benefică pentru toți și 755,5 milioane euro în cadrul Programului LIFE pentru sprijinirea acțiunilor în domeniul mediului și al combaterii schimbărilor climatice;

• 2,8 miliarde euro Mecanismului pentru interconectarea Europei, sumă destinată investițiilor într-o infrastructură de transport modernă, de înaltă performanță, pentru a facilita conexiunile transfrontaliere;

• 3,4 miliarde euro Programului Erasmus+, pentru a investi în tineri, și 406 milioane euro pentru sectorul cultural și cel creativ, prin intermediul Programului Europa creativă;

• 1,1 miliarde euro Fondului pentru azil migrație și integrare și 809,3 milioane euro Fondului de gestionare integrată a frontierelor în vederea intensificării cooperării în domeniul gestionării frontierelor externe, inclusiv 25 de milioane euro pentru protecția frontierei cu Belarus, precum și în ceea ce privește politica în domeniul migrației și azilului, care include, de asemenea, fonduri suplimentare pentru angajamentele de relocare;

• 227,1 milioane euro Fondului pentru securitate internă și 945,7 milioane euro Fondului european de apărare pentru a sprijini autonomia strategică și securitatea europeană;

• 15,2 miliarde euro pentru sprijinirea vecinilor noștri și a dezvoltării și cooperării internaționale.

Acordul include majorări specifice pentru Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) – Europa globală (190 de milioane euro, cu o atenție deosebită acordată Afganistanului și Siriei, precum și pentru programul de ajutor umanitar (211 milioane euro) pentru a aborda situațiile de criză din întreaga lume.

Împreună cu bugetul pentru 2022, instituțiile UE au convenit să aprobe amendamentele propuse la bugetul pentru 2021, astfel cum au fost prezentate de CE la începutul acestui an în proiectele de buget rectificativ 5 și 6. După finalizarea procesului de aprobare, Comisia va fi în măsură să majoreze ajutorul umanitar pentru refugiații sirieni din Turcia și să contribuie la accelerarea vaccinărilor la nivel mondial prin furnizarea unui număr suplimentar de 200 de milioane de doze pentru țările cu venituri reduse.

În paralel cu bugetul anual pentru 2022, țările UE se vor baza în continuare pe sprijinul oferit de instrumentul de redresare NextGenerationEU și de Mecanismul de redresare și reziliență. Comisia a adoptat în prezent evaluări pozitive ale planurilor de redresare și reziliență prezentate de 22 de state membre. Ulterior, Consiliul a aprobat fiecare dintre aceste evaluări. Până în prezent, CE a plătit 52,3 miliarde euro sub formă de plăți de prefinanțare către 17 state membre.

Urmează ca bugetul anual pentru 2022 să fie adoptat în mod oficial de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a prelungit termenul-limită de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” până la 16 decembrie 2021, ora 16.00.

Fondurile totale disponibile pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” sunt de 31.200.000 de euro, cu sprijin nerambursabil de 70%, iar plafonul de depunere proiecte a fost stabilit la 34.320.000 de euro.

Până la data de 27 octombrie 2021 sunt 6.363 de proiecte depuse cu o valoare totală de 13.121.910,23, în timp ce mai sunt disponibile 21.198.089,77 euro.

Submăsura 17.1 s-a lansat pe 28 iulie a.c. și avea termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare data de 31 octombrie 2021.

Demersurile Clubului Fermierilor Români pentru prelungirea termenului de accesare a submăsurii 17.1 au dat roade

Clubul Fermierilor Români a făcut demersuri către MADR, AMPNDR și AFIR pentru prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru Submăsura 17.1 până la 31 decembrie 2021, având în vedere consultările cu fermierii și solicitările acestora de extindere a termenului anunțat.

Simplificarea ghidului AFIR pentru Submăsura 17.1 în 2020 a condus la creșterea cererilor depuse de fermieri anul trecut și a demonstrat interesul crescut al fermierilor pentru accesarea acestui program. Clubul consideră că, anul trecut programul derulat de autorități și-a atins scopul de a crește numărul fermierilor care accesează această facilitate.

Alocarea unui buget de 31,2 milioane euro pentru submăsura 17.1 pentru anul 2021 a avut ca scop sprijinirea și încurajarea în continuare a fermierilor să acceseze schemele de asigurare private, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care pot afecta producția agricolă. „Interesul privind accesarea submăsurii 17.1 este confirmat de informațiile primite de la fermierii membri în Clubul Fermierilor Români și de la fermierii clienți ai Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare (cotă de piață 17% în 2021). Evoluția producției agricole în 2020-2021 și impactul fenomenelor meteo nefavorabile în rezultatele afacerilor fermierilor arată necesitatea susținerii subvenționării asigurărilor pentru cultura mare, pentru a sprijini și încuraja în continuare fermierii să acceseze schemele de asigurare private, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care pot afecta producția agricolă. Fermierii sunt beneficiarii Submăsurii 17.1 și au nevoie de susținere și crearea condițiilor favorabile pentru accesarea acestui program derulat de autoritățile responsabile pentru agricultură, având în vedere că bugetul alocat pentru sesiunea de anul acesta este de 31,2 milioane de euro. Clubul Fermierilor Români apreciază dialogul și deschiderea pe care MADR, AMPNDR și AFIR le manifestă față de propunerile înaintate și soluționarea favorabilă a acestui demers care este în avantajul fermierilor din România, interesați de accesarea sistemului privat de asigurări agricole”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, finanțate prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru această sesiune este de 182.777.722 de euro, fondurile fiind împărțite în două componente, astfel: 143.611.067 de euro pentru investiții de modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole și 39.166.655 de euro pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. În cazul investițiilor colective, intensitatea sprijinului poate crește cu 20%, finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR fiind astfel de 70% din valoarea totală eligibilă a investitei.

Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție, astfel: pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/proiect pentru investițiile noi și de 600.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

De asemenea, solicitanții constituiți ca întreprinderi mijlocii pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/proiect pentru investițiile noi sau de 1.000.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere. Pentru alte întreprinderi și pentru solicitanții constituiți în forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

Pragul de calitate lunar pentru depunere prin submăsura 4.2 începe de la 65 de puncte, valabil între 8 octombrie și 7 noiembrie 2021, scade la 50 de puncte în perioada 8 noiembrie – 7 decembrie 2021 (45 de puncte pentru componenta investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase) și atinge pragul minim de selecție a proiectelor de 15 de puncte în intervalul 8 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Ghidul solicitantului și anexele aferente conțin informațiile necesare depunerii cererilor de finanțare în sesiunea care se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021 – 7 ianuarie 2022.

Alocarea pentru finanțarea unităților de procesare este de 183 de milioane de euro.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. AFIR precizează că în cazul investițiilor colective intensitatea sprijinului poate crește cu 20 de puncte procentuale.

Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție. Astfel, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii și de 600.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

De asemenea, pentru întreprinderi mijlocii se pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii sau de 1.000.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

Pentru alte întreprinderi și forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/extindere.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agroserv Măriuța (BVB: MILK), companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o cifră de afaceri de 25,6 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București a închis primul semestru din 2021 cu un profit net de 0,6 milioane de lei, o majorare cu 53% față de primele șase luni ale anului trecut.

„Prima jumătate a anului a fost una extrem de bună pentru agricultura din România, iar în ceea ce privește activitatea noastră, primăvara ne-a adus precipitații suficiente pentru a spera la o recoltă bună pentru întreg sezonul agricol. În plus, capitalul obținut în cadrul plasamentului privat ne-a ajutat să demarăm proiectul dedicat construirii unei hale noi pentru activitatea de spălare ambalaje de sticlă. Am obținut certificatul de urbanism pentru noua construcție și în prezent suntem în faza de proiectare. Totodată, ne bucurăm că investiția finanțată prin emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020, construcția unei hale de producție și depozit cu temperatură controlată este deja realizată în proporție de 85% și ne așteptăm ca termenul de finalizare a lucrărilor să fie devansat cu peste 30 de zile. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată și sperăm să continuăm împreună dezvoltarea companiei”, a declarat Adrian Cocan, director general Lăptăria cu Caimac.   

În primele șase luni din 2021, activitatea Lăptăriei cu Caimac a avut o evoluție pozitivă, marcată de o creștere a volumelor vândute, a numărului de produse în magazin și a numărului de magazine independente. Vânzările de produse realizate în fabrică au ajuns la 26,7 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului 2020.

În ceea ce privește activitatea vegetală, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei. Activitatea de zootehnie a avut o evoluție în linie cu așteptările companiei. Veniturile din vânzările de lapte crud s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, o creștere de 15%, datorită unui surplus de producție. În această perioadă, compania a atins o producție de peste 40 de tone de lapte pe zi, o cifră-record în istoricul fermei.

În primul semestru din 2021, Lăptăria cu Caimac a lansat noi produse pe piață, precum „Iaurtul Răcoros”, iar în prezent dezvoltă deja altele noi produse pentru toamna acestui an. De asemenea, Agroserv Măriuța a demarat lucrările pentru un depozit nou și secția de producție unt și brânzeturi finanțată din emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020. Conducerea estimează că atât depozitul, cât și secția de producție vor fi funcționale până la finalul anului.

În perioada următoare, compania va efectua operațiunea de majorare a capitalului social aprobată de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 18 august 2021. Astfel, Agroserv Măriuța va emite un număr de 8.655.100 de acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune. Acestea vor fi distribuite către acționarii care dețin acțiuni MILK la data de înregistrare 5 octombrie 2021, sub formă de acțiuni gratuite, în proporție de 5 acțiuni noi la una deținută.

Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 130 de milioane de lei.

***

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Șăulia, în județul Mureș, membri ai Federației Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele sectorului, dintre care cea mai gravă era cea legată de sprijinul care ar trebui să vină din partea autorităților. Am fost prezenți la întâlnire și am reținut câteva opinii legate de acest lucru, dar și despre alte probleme conexe.

Situația acestui sprijin este, după cum se știe, controversată. Pe de o parte, cuantumul a scăzut continuu, iar pe de altă parte, modul de atribuire a determinat o situație nefirească, adică, primesc bani cei care au avut animale la un moment dat, în condițiile în care ei nu le mai au, iar cei care le au acum nu primesc nimic. Profitându-se de conjunctura creată de alocarea unor fonduri pentru cei afectați de criza economică provocată de pandemia de Covid-19, s-a stabilit, de comun acord cu fermierii, ca subvenția pe cap de animal să fie minimizată, iar ajutorul să fie primit în mod real pe calea ajutorului de covid. Numai că acesta nu vine sau vine destul de greu. În momentul discuției, se punea încă problema cui se va acorda acest ajutor, ce dimensiune trebuie să aibă ferma care să primească ajutor și pe ce criterii să se stabilească această valoare. În federație sunt și fermieri care au animale de ordinul sutelor de capete, dar și dintre cei care nu depășesc 10, 15 capete sau chiar mai puțin.

Fermieri mici, fermieri mari

De altfel, există o polemică la nivelul agricultorilor, care împarte societatea acestora în fermieri care au performat peste un anumit prag, susținând piața cu produsele lor, numindu-i fermieri mari, și cei care nu reușesc să participe la piață cu mare lucru, având un randament mai scăzut, numiți, evident, fermieri mici. Unii susțin că cei dintâi ar trebui ajutați, pentru că ei generează progres și pentru restul societății, realizând, pe lângă producția propriu-zisă, locuri de muncă și resurse financiare la buget, prin plata de taxe și circulația TVA-ului. Aceiași susțin că direcționarea fondurilor către susținerea celor mici reprezintă o risipă și că nu ar trebui să se facă asta. De cealaltă parte, argumentele sunt legate de procentul foarte mare reprezentat de fermierii mici care, dacă nu ar fi susținuți, ar determina o diminuare majoră a producției în sine, dar și o presiune accentuată pe susținerea socială, pentru că aceștia vor rămâne fără nicio sursă de venit.

Aceste două abordări sunt, putem spune, cele radicale. Fermierii, între ei, mici și mari, au perspective mai puțin dure. Fiecare înțelege că și celălalt trebuie să trăiască, dar este afectat în primul rând de propria situație. Iată câteva opinii ale unor crescători de vaci de lapte, participanți la dezbatere.

Iako Tibor, crescător de vaci din Bodoc, județul Covasna, care are un efectiv de 97 de animale, jumătate din ele, de carne, Angus, și jumătate de lapte, Bălțată Românească și Holstein, care este și președintele Asociației județene a crescătorilor de bovine din județul Covasna, o asociație cu 1300 de membri, crescători și mici, și mari, ne explică motivul venirii la Șăulia: „Astăzi am venit pentru ca să vorbim despre subvenții. Cea mai mare problemă este că ajutorul de stat nu l-am primit pentru Registre și asociații, n-am mai primit bani din noiembrie și nu mai putem să dăm salariile la oameni. Cu ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu, n.r.), iar nu știm ce vor. Am primit cei 5 lei pe bovină și ne-au promis că o să ne dea în loc de ANT un ajutor de covid, de 140 de lei pe bovină și 235 lei pe tona de lapte. Dar n-au aprobare, oamenii așteaptă. După câte am înțeles, au zis că n-o să le dea celor care au datorii la stat, dar datorii la stat din ce cauză au? Tot din cauza asta au datoriile, că nu și-au primit banii la timp”.

El susține că în interiorul asociației nu sunt discuții legate de cine să primească și cine nu subvenții. „La noi nu sunt probleme cu fermierii mici sau mari, problema e că nu primim subvențiile la timp, nu primim subvenții care să ne scoată din impas, prețul laptelui este mic, pe lângă asta mai avem probleme cu urșii, acum pentru cei care au ieșit la pășune sunt foarte multe probleme: le omoară câinii, în primul rând, după aceea animalele”, ne aduce Iako Tibor în atenție o problemă despre care nu se prea discută și continuă puțin malițios la adresa unor presupuse directive de protejare a urșilor venite de la Bruxelles: „Stăm foarte bine cu urșii. Ar trebui să dăm și la ceilalți, adică în Uniune, pentru că nimeni din Uniune nu vrea să primească urși. Ar trebui să primească și ei, să vadă cum e să ții animalele pe pășune și să vină ursul să le mănânce. Avem probleme mari și la porumbul siloz, și la porumbul normal. Intră urșii și ne strică, intră și pe sub „păstorul electric”, își face groapă și intră pe sub el și n-are nicio treabă”.

Un lucru bun pe care îl remarcă este faptul că pot să negocieze puțin mai bine prețul de vânzare al laptelui. „Avem un centru de colectarea a laptelui, unde strângem laptele numai din comuna Bodoc, avem în jur de 3000 de litri de lapte pe zi. Asta este bine, că avem o cantitate destul de mare și putem negocia mai ușor cu procesatorul. Sunt mulți fermieri care primesc și acum 90 de bani, dar nu la noi la Bodoc, în alte comune. Cu banii ăștia nu este plătită munca omului... eu sper să mai reziste, dar nu cred.”

Practic, nu se mai face profit

Ovidiu Onișor are un efectiv de 700 de capete de vaci din rasa Holstein și lucrează o suprafață de 1600 de hectare, având 35 de angajați. Nu pare mulțumit de productivitatea pe care o are, de 8000 de litri pe cap de vacă, spunând că mai este mult până va ajunge la producțiile omologilor săi de pe continentul american, care au vaci care produc 12000 de litri. Sigur că această nemulțumire este legată și de conjunctura creșterii prețurilor la inputuri pe fondul stagnării prețului de vânzare a laptelui. „La ora aceasta, suntem la limită vizavi de profitabilitate, nu vreau să spun că acum suntem pe pierdere și că am fost pe pierdere și că tralala, dar afacerea nu mai devine rentabilă. Având în vedere că prețul cerealelor a crescut cu cel puțin 50-60%, pot să dau și niște exemple și cei care mă ascultă să-mi dea sau nu dreptate: porumbul de la 60 de bani a ajuns la 96 de bani, șrotul de rapiță a ajuns de la 1,12 la 1,65, tot ce înseamnă input – grâu, orz, triticale, orzul de la 60 la peste 90 de bani, toate s-au scumpit cu cel puțin 50%. Cerealele reprezintă cam 70% din prețul de cost. În momentul acesta, noi practic nu mai facem profit. Prețul laptelui, că despre asta poate fi vorba, a rămas fix sau nu s-a majorat de peste doi ani. Deci eu cu procesatorul cu care am contract nu mi-a mărit prețul de 2 ani și 8 luni. Nu vreau să dau numele procesatorului, ei spun: au fost probleme, HoReCa s-a închis, nu mai există desfacerea care exista în trecut, dar bun – și noi putem să mergem pe zero profit? Cât vom putea să rezistăm? Lucrurile sunt destul de grave, sincer. Eu nu sunt tipul care să se plângă, să spună că vine și face agricultura de hobby, că e un mod de viață – nu e niciun mod de viață! Agricultura trebuie s-o faci ca să-ți asigure un profit familiei și angajaților tăi, fiindcă de asta te duci dimineața la lucru, să faci bani, nu să pierzi bani. Dacă pierzi bani, mai bine stai acasă, vinzi și-ți vezi de treabă. Activitatea nu mai e sustenabilă în momentul de față la prețul acesta al laptelui, care rămâne constant foarte jos – că nu vreau să dau cifre fiindcă e vorba de cantități, eu produc peste 6500 de litri pe zi – nu mai e sustenabilă afacerea, în condițiile în care prețul cerealelor urcă, energia urcă, gazul urcă, salariile urcă, toate urcă, prețul nostru de vânzare al laptelui rămâne de trei ani fix.”

În permanență e nevoie de investiții

Făcând parte dintre fermierii cu performanțe și cu o viziune modernă asupra producției, calculul pe care îl face Ovidiu Onișor are în obiectiv investiția în dezvoltare, un proces care dacă lipsește este egal cu regresul. „Noi am făcut o socoteală, pe preț de cost față de 2019, fermierul român crescător de vacă de lapte pierde undeva la 400 de euro. Asta înseamnă că la 300 de vaci eu pierd 120.000 de euro. Până la urmă, suma era undeva la 450, dar hai să zicem cu ce or să mai dea, am ajustat-o la 400. Deci undeva sunt sume pe care n-ai de unde să le scoți din buzunar și în capitalismul ăsta sălbatic investiția e esențială. Nu investești – ieși din piață.”

Este de acord și cu investițiile pe fonduri europene, la care a recurs de multe ori, dar experiența l-a transformat pe Ovidiu Onișor într-un critic al acestor investiții: „Dacă vorbim de investiții de AFIR și din astea, păi astea le faci peste cinci ani! E ceva de neimaginat! Tu vrei să-ți faci un proiect prin care să-ți cumperi nu știu ce, să construiești nu știu ce și implementezi proiectul acesta de astăzi peste cinci ani. Cine mai are răbdarea asta? Se schimbă tehnologiile, până peste cinci ani! Până ți-l avizează, până ți-l autorizează, până faci licitația, până începi, până deschizi-închizi – eu nici nu mă mai simt în stare! Eu am făcut trei proiecte AFIR, unul a durat vreo 5 ani, unul vreo 3, unul vreo 2 – alea pe construcții te termină. Acolo n-ai nicio șansă. V-am spus, construcțiile gratis să mi le dea, că nu îmi mai trebuie. E foarte complicată povestea asta, birocrația asta. Și nu știu ce atâta frică? Că dacă nu folosește banul acolo, că-l folosește dincolo – și dacă chiar nu l-ar folos pentru grajdul ăla, ci pentru celălalt grajd, care-i problema? Că nu-și ia Jeep, nu-și ia barcă cu motor! Îl folosește tot în fermă, tot acolo se vor regăsi banii. Dă-i un plafon, «fă ce vrei cu ei, dar demonstrează că ai mărit producția de lapte, că ai creat locuri de muncă, că plătești mai multe impozite la stat și treaba ta ce faci cu ei!»”.

Subvenția, între eficiență și fairplay

Este printre criticii subvenționării fermierilor mici, care, consideră, ar trebui să fie ajutați altfel. „Se dau niște bani care nu se regăsesc în piață, să zici: «Domnule, la ce e bună subvenția asta?», «Simplu, ca prețul cerealelor, prețul mâncării – ca să nu discut pe toată filiera – să fie foarte mic». Cred că ăsta a fost scopul pentru care s-au creat subvențiile acestea. Și care-i rezultatul? Nu știu cât e de ieftină mâncarea, probabil că e ieftină, dar dă la cel care produce mâncare ieftină, dă la cel care creează locuri de muncă, dă la cel care asigură un trai mai bun, la care vezi că rămâne ceva după el. Vorba aia, că până la urmă și asta e o chestie, să rămână ceva după tine. Și asta e o satisfacție. Deci povestea asta că dă-i la cine are teren în proprietate n-are nicio relevanță. E o pierdere de vreme, bani pierduți, e ca și cum ai lua o cisternă de motorină și-i dai drumul aici pe lacul ăsta în jos. Și poluează, și folosește la nimic. Nu rămâne nimic după el, rămân doar bani aruncați. Plătiți de cine? Tot de noi! Sunt bani aruncați. Cel care – ca și colegul – face 4000 de litri pe cap de vacă, la ce să-i dai bani celui care face 4000 de litri pe cap de vacă? La ăla care face 3 tone de grâu? Bun, încurajează-l să facă mai mult, încurajează-l să ia credite cu dobânzi mici, încurajează-l să facă o școală, educă-l, fă ceva cu el! Și dă-i de la Agenția Statului teren, fă-i ceva, ridică-l și pune-l, aliniază-l cu ce se întâmplă în Europa, să concureze de la egal la egal cu fermierul străin. Nu poți să concurezi cu fermierul străin cu trei vaci și două hectare de teren!, că n-o să poți niciodată să faci o investiție să-ți iei un tractor, să-ți iei o combină, să-ți faci un grajd, oricum ți-ai face calculele”, explică Ovidiu Onișor.

În replică, Nicolae Stângă, care reprezintă asociația județeană din Sibiu, o asociație care are membri care dețin efective de la 5 capete în sus, este foarte nemulțumit, după cum și spune, de felul cum este privită majoritatea fermierilor pe care îi reprezintă: „Avem peste 80% care se încadrează între 20 și 40 de capete. Deci nu putem să venim să avem neplăcerea să-i dăm deoparte pe cei 80% și să mergem pentru 10-15-20% dintre fermieri care au sute, mii de capete, or, asta nu ne-ar face să fim fairplay față de ceilalți fermieri ai noștri. Sunt familii, și tinere, și mai puțin tinere, la care ăsta e venitul lor: 10, 20, 30 de capete, de pe urma cărora câștigă, se gospodăresc, își trăiesc viața, or, nu pot să fiu de acord ca ei să dispară și să reziste numai cei cu sute sau mii de capete. Asta este nemulțumirea mea”.

La aceasta se adaugă faptul că rasa pe care o cresc ei este una mixtă și nu atinge performanțele celor specializate, fapt care îi dezavantajează, în condițiile în care valorile respective devin parametrii luați în calcul la calculul subvenției. „Dorim să se plătească și performanța, dar să nu-i uităm pe cei mici. Nu dorim ca totul să se impună de la 7.000-8.000 de litri, mai ales că noi avem majoritatea animalelor Bălțată care nu se ridică la această cantitate mare de lapte, de 8000 de litri. Noi nu avem nimic cu cei care au și altă rasă, dar noi avem în zonă, și eu reprezint o zonă în care 80% sunt Bălțată românească, și atunci Bălțata românească, fiind o rasă mixtă, automat nu are caracteristicile unei Holstein sau ale unei Bălțate negre românești care să aibă 7.000-8.000 de litri de lapte. Și atunci a noastră începe de undeva de la 4500 și poate să ducă la 5000, 6000, 7000 care-s cele mai bune, dar majoritatea se încadrează la plus 4500 de litri de lapte”, arată Nicolae Stângă.

Crede că fermierii mici și mijlocii ar trebui să se asocieze în cooperative, pentru a putea să facă investiții comune, și chiar are intenția de a pune bazele unei astfel de cooperative în zona sa. „Urmează să punem bazele unor cooperative, sperăm să-i convingem pe fermierii noștri, pentru că le e și frică, dar cu timpul și văzând că unele au succes, sper să-i putem convinge, pentru că cooperativele pot să facă investiții, pot face în felul acesta și o mică procesare, pot să și primească fonduri, pot să primească din partea băncilor mai bine creditele, pot să acceseze și creditele care sunt pentru IMM-uri și pentru investiții, eu zic că e benefică”, punctează Nicolae Stângă.

Organizarea, motorul dezvoltării

Ionel Chirilă este un fermier care se autodefinește din „clasa celor mijlocii, pentru că ferma noastră este destul de măricică, aproximativ 150 de capete”. Spune că totul depinde de organizare. „Absolut totul depinde de cum ne organizăm, cum punem problema furajării animalelor, cum punem problema vânzării animalelor și în principal a producției pe care o obținem după ele. Din punctul meu de vedere, putem să zicem că devine profitabilă cu pași mărunți, dar este o chestie de viitor, o chestie care dă viață mai departe gândului tău. Asta, când ai investiții și investițiile sunt făcute în principal cu gânduri de dezvoltare, cu tehnologie nouă, cu tot ce se poate mai modern, pentru a ne ușura munca și a ușura tot ce există în fermă, atât munca ta în sine, cât și a angajaților. Atunci începi să devii profitabil și poți să-ți faci planuri de viitor”, precizează Ionel Chirilă.

Crede că se poate dezvolta și din resurse proprii, dar foarte încet. „Totuși, ar trebui apelat la un împrumut sau, în baza fondurilor, acestea trebuie investite cu foarte multă grijă și investite exact acolo unde trebuie, pentru a-ți optimiza lucrarea, pentru a-ți menaja sănătatea, pentru a face un plan de viitor viabil.”

Cel mai important e prețul de vânzare

Legat de dimensiunea fermei, Ionel Chirilă nu trece pe primul plan, ca importanță în profitabilitatea unei ferme, efectivul de animale, ci prețul laptelui, apoi pe cel al inputurilor. „Cel mai important și mai important este prețul de vânzare al laptelui, că de acolo pleacă toate. Dacă ai un preț bun de vânzare al laptelui, atunci poți să te gândești și la celelalte investiții. Un fermier care ține foarte mult la partea contabilă, partea economică, își face calculele atât pentru prețul de cost al laptelui pe care-l are în fermă, cât și pentru celelalte costuri. Iar atunci când ai un preț bun de vânzare al laptelui îți permiți ca să faci și achiziții, să-ți cumperi utilaje, să-ți modernizezi ferma, să-ți faci viața mai ușoară, cu alte cuvinte. Deci importanța majoră, vreau să menționez, o are în primul și-n primul rând prețul de vânzare al laptelui, pe care fiecare ar trebui să și-l negocieze cu procesatorul”. Fermierul susține că în ciuda atitudinii destul de rigide a procesatorilor care nu prea negociază cu producătorii, sunt și dintre aceia care țin cont de unele aspecte. „Unii procesatori țin cont și de evoluția fermei și atunci ei analizează: văd o fermă care are un viitor, o fermă viabilă, o fermă cu un pic de istorie, dacă putem spune așa, pentru că dacă te muți de la un procesator la altul, începi să pierzi din credibilitate, începi să pierzi...”

Ioan Pălășan are o fermă în comuna Saschiz, satul Cloașterf, de 300 de vaci, dar lucrează și aproape 500 de hectare de teren. El pune accent pe faptul că scumpirea inputurilor a dus la creșterea prețului de producție cu aproape 50 la sută. „Creșterea prețului de cost al laptelui din cauza scumpirii foarte mari, aproximativ cu 50%, a tuturor produselor pe care le achiziționăm noi; într-adevăr, cu ce producem noi ne mai ajută faptul că prețul de cost al produselor noastre n-a fost foarte, foarte mare anul trecut, și asta ne ajută să supraviețuim. Dar dacă ar fi să ne raportăm numai la prețurile la care au ajuns inputurile în agricultură anul acesta, cu greu am face față concurenței și cu greu am realiza profituri. Noi facem parte integrantă din Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele, că dacă primești niște bani trebuie să ai și niște obligații, nu numai drepturi, și practic suntem concurenții fermierilor foarte performanți din Occident, pentru că circulația e foarte rapidă a laptelui, a diferitelor cereale... și dacă nu vom reuși să ne modernizăm și să devenim performanți, în ceea ce privește cultura mare și respectiv laptele, nu vom mai putea face față și va trebui să ne lăsăm. Impresia mea e că foarte mulți așteaptă situația asta a noastră viitoare dificilă din punct de vedere financiar, tocmai ca să ne achiziționeze, să cumpere la prețuri de nimic.”

Grija pentru programele viitoare de dezvoltare

Petre Bordean este președintele asociației județene Brașov, fiind fermier în comuna Bod, cu o suprafață de vreo 30 de hectare și vreo 75 de bovine. Susține că ar trebui să se pună accent pe negocierea cu guvernanții în ceea ce privește situația programului următor de dezvoltare. „Am sugerat colegilor să punem problema și Programului național PNDR 2023-2027 sau 2028, care va fi, și-n acești doi ani pe care-i avem, de tranziție, eu am propus ca acești bani să fie foarte ușor accesați de fermierii mijlocii și mici, chiar de fermele de familie, fiindcă noi din producție nu putem face investiții în fermă, deci nu ne putem utila ferma, nu putem achiziționa furaje de bună calitate și altceva, fără să avem această posibilitate de a accesa proiecte. Și asta a fost ideea mea, să facem propunerea ca pentru sectorul bovin, acum având în vedere faptul că bovina nu e chiar ca porcul și pasărea, e un sector foarte greu, și noi dacă-l distrugem acum, anul ăsta, nouă ne trebuie 5-6 ani să revenim, fiindcă bovina devine productivă după trei ani, nu e ca pasărea și porcul. Deci trebuie să ținem cont de treaba asta. Foarte mulți fermieri acum încearcă să renunțe. Până acum n-au apărut în media vânzări de ferme – uitați-vă pe toate canalele media, găsim ferme la cheie de vânzare.”

Crescătorul este de părere că există o categorie de așa-ziși fermieri care fac proiecte doar ca să încaseze fonduri și subvenții fără a produce ceva, îi numește vânători de subvenții, pentru că, spune el, orice proiect vine și cu subvenții. „Să înlăturăm vânătorii de subvenții și de proiecte – că indirect sunt și vânători de subvenții, fiindcă ei, dacă accesează proiecte, acolo vin cu subvenții: fiecare proiect, în agricultură, implicit aduce și subvenții. Deci, una la mână, fură banii din proiect, fură banii și din subvenții și, doi la mână, ne dezavantajează pe noi, fermierii care muncim și ne chinuim. Noi avem mari probleme: avem probleme cu muncitorii. Dacă noi nu utilăm fermele, nu băgăm roboți de muls, nu ne facem săli de muls, nu achiziționăm utilaje – pentru că se pune problema forței de muncă, extraordinar de greu se găsește și nu e calificată, nu găsim personal calificat –, foarte mulți o să renunțăm”, arată Petre Bordean.

În loc de concluzii

Președintele interimar al Federației Crescătorilor de Bovine, Iacob Boca, cel care a fost și gazda de la Șăulia, concluzionează că întâlnirea a fost una echilibrată, între profesioniști. „Pot să spun că a fost o întâlnire în care fiecare și-a spus ce are mai greu pe suflet la ora asta, sperăm că o sinteză făcută cum trebuie o să fie un material serios pentru guvern, chiar pentru România și pentru viitorul colegilor mei, crescători de vaci cu lapte. Colegii s-au exprimat până la urmă corect, cinstit, fiecare n-a venit să întindă mâna, n-a venit să ceară, să se milogească, a venit să-și spună necazul care-i paște, pentru că sunt oameni conștienți care judecă că într-un viitor apropiat, dacă nu ne organizăm și statul nu vine cu măsuri, vor fi în poziția de a se destrăma, de a închide fermele.”

Iar reprezentantul ministrului Oros, la rându-i fermier, care a fost și primul președinte al federației organizatoare, Dorel Secară, spune că înțelege toate problemele ridicate și că le va susține mai departe: „Problemele pe care le-au ridicat fermierii le înțeleg foarte bine, în calitatea mea de fermier mă confrunt și eu cu aceste probleme, problemele pe care le-au ridicat colegii fermieri sunt probleme obiective, probleme reale, perioada pe care o traversăm acum este o perioadă dificilă pentru sectorul creșterii bovinelor din România, din mai multe considerente. Și aș vrea să vă spun faptul că majoritatea colegilor au explicat foarte clar, cu date clare, că prețul de cost a laptelui pe care-l produc, sau al kilogramului de carne pe care-l produc colegii care produc carne, prețul de cost a crescut foarte mult, iar prețul de vânzare al materiei prime, respectiv lapte, carne, stagnează de vreo trei ani, ceea ce le diminuează profitul până la dispariție. Și avem aici colegi care au exploatații performante, dotate tehnologic, unde fac tehnologie adevărată și nu fac amatorism. Eu mi-am permis să notez aici câteva probleme, doar le punctez foarte scurt:

•       sunt îngrijorați fermierii noștri de creșterea prețului la gaz, la motorină, la electricitate, ar dori aici niște compensații;

•       forța de muncă – pe modelul din construcții – sprijinită;

•       acciza la motorină este o problemă, ar fi de dorit chiar eliminarea sa;

•       subvențiile să fie legate, oarecum, și de producție;

•       cei care iau subvenții și nu lucrează pământul să fie eliminați;

•       facilități la proiecte – pentru că sunt interesați și de dezvoltarea fermelor, la rectificarea bugetară, foarte important, și aici colegii vor întreprinde               măsuri concrete;

•       revenirea la ANT-ul care a fost și sprijin covid pentru toate speciile, nu numai pentru bovine;

•       măsuri legislative legate de protecția produsului românesc și alte probleme”.

Paradoxul pe care nu reușim să îl elucidăm de atâta amar de vreme este: dacă înțelegem că problemele cu care ne confruntăm au cauze obiective și soluții rezonabile, oare de ce trebuie să așteptăm al doisprezecelea ceas pentru a căuta să înlăturăm acțiunile care le-au provocat sau să punem în aplicare acele măsuri capabile să le rezolve? Să fie rea-voință? Nu putem concepe. Nepăsare? Greu de spus. Neștiință? Puțin probabil, pentru că soluții se tot vehiculează. Oare ce ne scapă?

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Tânărul medic veterinar Ştefan Avram avea doar 24 de ani când a decis să dezvolte ferma de găini ouătoare a familiei. În 2016 era încă student, dar a fost susţinut de părinţi pentru a-şi împlini visul de viitor crescător de păsări.

Ștefan Avram încă era la facultate, în 2016, când a început să se implice în ferma familiei. „Am fost ajutat de mama să mă familiarizez cu tot ceea ce era legat de fermă. Tata fiind şi el medic veterinar, am avut de la cine să învăţ. Noi când am început această afacere nu eram stăpâni pe domeniu, nu cunoşteam foarte bine piaţa. Pe parcurs înveţi, din greşeli întotdeauna înveţi, şi am învăţat. Adică aş putea să spun că am crescut cu această fermă şi am învăţat lucrurile pe parcurs, de la cum să lucrezi cu omul şi cum să lucrezi cu produsul obţinut – oul, care are termen de valabilitate de 28 de zile, timp în care tu trebuie să-l vinzi, şi multe alte probleme care apar pe parcurs”, povestește tânărul care administrează ferma de găini ouătoare.

„Trebuie să știi ce anume dorește piața, pentru că nu poţi să te apuci de investiţii în parcuri de distracţii, dacă e nevoie de ferme.”

Afacere construită de la zero, cu fonduri europene

Ferma familiei Avram din Cataloi, judeţul Tulcea, a fost înfiinţată în 2012. Prima investiţie a fost o hală construită cu fonduri europene care a fost populată cu puicuţe ouătoare. În scurt timp însă, rentabilitatea a fost cam pe minus, din cauza costurilor mari cu furajarea. „Atunci am constatat că avem nevoie de un FNC, pentru că noi doar ne creşteam găinile, nu ne produceam nici furajul şi nici tineretul pentru înlocuire. Ne-am dat seama că trebuie să ai un circuit închis ca să reuşeşti să supravieţuieşti pe o piaţă care nu este foarte prietenoasă”, își amintește tânărul fermier despre decizia familiei care a dus la noile investiţii.

Tot fondurile europene au făcut posibilă implementarea proiectului pentru ferma de tineret-înlocuire şi au fost accesate de sora lui Ştefan. Cam în acelaşi timp, au fost demarate lucrările la FNC.

Fermierul tulcean este de părere că fondurile şi măsurile pentru care sunt bugetate ar trebui corelate cu nevoile de pe piață: „Trebuie să știi ce anume dorește piața, pentru că nu poţi să te apuci de investiţii în parcuri de distracţii, dacă e nevoie de ferme. Adică trebuie şi tu, ca stat, să ştii unde eşti slab şi cam unde ai vrea să investeşti banii şi ce anume vrei să facilitezi. Într-adevăr, birocraţia în România este la cote mari, dar nu numai în zootehnie, ci în toate domeniile. Din nefericire am pierdut foarte mulţi bani tocmai din cauza schimbărilor de guverne, de mentalităţi... Numai din 2016 până acum, am pierdut enorm pe agricultură și zootehnie”, ne-a zis Ștefan Avram.

„Menţiunea «Produs în România» ar trebui să apară pe toate ambalajele. În plus, ar mai putea fi făcut ceva de către statul român, ca toate maşinile de ştanţat ouă să fie identificabile.”

Concurență neloială pentru oul românesc

Trecând peste faptul că a fost suficient de curajos, ca tânăr fermier, să investească în creşterea păsărilor, interlocutorul nostru s-a confruntat, mai repede decât şi-ar fi dorit, cu deficienţele de pe piaţa agroalimentară românească.

Dacă în alte state, majoritatea exportatoare în România, pe orice ou şi pe orice cofraj apare menţiunea că este produs în ţara respectivă, la noi nu există absolut niciun control la acest capitol. „Menţiunea «Produs în România» ar trebui să apară pe toate ambalajele. În plus, ar mai putea fi făcut ceva de către statul român, ca toate maşinile de ştanţat ouă să fie identificabile. În momentul de faţă, nimeni nu ştie câte maşini de ştanţat sunt pe piaţă sau cine le deţine, n-au un cod, nu apar nicăieri. Deci oricine poate să aducă ouă din altă ţară şi să le ştanţeze ca fiind produse în România Şi cum nimeni, nicio autoritate nu întreabă şi nu verifică dacă oul este cu adevărat produs în România, uite aşa apare concurenţa neloială pentru producătorii autohtoni”, explică Ştefan Avram.

Mai exact, vorbim despre trasabilitate. E drept, în cazul ouălor e cam greu să le ţii socoteala, că doar nu se pune nimeni să le numere... De ce nu? Un zootehnist priceput în avicultură ar stabili imediat un sistem de evidenţă şi control în fermă, asta, dacă ar fi întrebat. O autoritate competentă ar impune imediat o verificare strictă a intrărilor de ouă de consum în România, şi nu numai! În lipsa acestor noţiuni străine alor noştri, cel puţin două categorii mari de români sunt inevitabil afectaţi: producătorul şi consumatorul. „Pentru mine sigur că este o problemă foarte mare faptul că producătorul român are acces la piaţă, dar consumatorul român nu cunoaşte cum să aleagă un produs realizat în România sută la sută. Tocmai de aceea, în ceea ce priveşte oul de consum există acea ştanţă în care sunt elementele de identificare şi cum a fost crescută pasărea, şi locul de origine şi aşa mai departe, numai că noi cred că ar trebui să explicăm unde trebuie să ne uităm să vedem dacă acel ou provine din Austria, Polonia, Cehia sau din România”.

Ce ne „spune” ştanţa de pe ou

Ştefan Avram ne explică: „Prima cifră reprezintă sistemul în care este crescută pasărea; urmează literele care indică ţara de origine, în cazul nostru RO, apoi judeţul în care este ferma şi codul de identificare unic pe judeţ, dat de către DSV. Ştanţa mai conţine data de expirare a oului (28 de zile de la data la care a fost produs).

În ferma de la Cataloi sunt 37.700 de păsări pe baterii (notarea oului cu cifra 3) şi 5.200 de găini la sol (oul este notat cu 2). Producţia medie zilnică este de peste 34.000 de ouă.

„Nu este normal să te duci undeva unde toată zona este recunoscută pentru un anumit produs şi tu să nu vezi produsul respectiv la raft!”

Consumatorul trebuie educat să cumpere „Produs în România”

Sectorul avicol românesc (ouă de consum şi pui pentru carne) reuşea, în anii '90, să acopere aproape în totalitate necesarul de consum autohton. Intrarea pe piaţa comunitară a însemnat şi creşterea importurilor de produse agroalimentare, concurenţă la preţuri de vânzare sub costul producătorilor români şi toate acestea au dus la un declin al sectorului care se menţine în zilele noastre. „Multe ţări au nişte subvenţii mascate şi, din nefericire, ele producând şi având mult peste cât ar putea să consume ţara respectivă, trebuie să dea la export. În cazul oului, având termen de valabilitate doar 28 de zile, nu ai de ales: trebuie să te duci să-l vinzi, nu contează la ce preţ, mai ales dacă statul în care-l produci te şi ajută. Da, pentru că sunt state care inclusiv transportul îl subvenţionează cu până la 85%”, explică Ştefan Avram. Şi, adăugăm noi, în lipsa unui control riguros la vamă, nu ştim unde se duc ouăle sau alte produse alimentare venite din alte ţări, cine şi cum le prelucrează, cine le consumă.

Iar dacă peste toate acestea vine şi pandemia, cu starea de urgenţă, cum s-a întâmplat anul trecut, lucrurile merg din rău în mai rău. În 2020, în ciuda faptului că preţul ouălor a scăzut foarte mult, vânzările au scăzut şi ele. Şi, cu toate că stocurile creşteau la mulţi dintre producătorii români, foarte multă marfă continua să vină din afara graniţelor ţării. „Efectele s-au observat în piaţă. Toată lumea a căutat preţul cel mai mic, care însă nu a fost al producătorului român!”, a punctat tânărul fermier tulcean.

Să reuşeşti să vinzi peste 34 de mii de ouă obţinute la zi nu e uşor lucru. „Cel mai mult distribuim pe plan local, în Tulcea şi Constanţa. Dar depinde şi de zona în care-ţi desfăşori activitatea. La noi în judeţ sunt singurul producător. Cu toate astea, concurenţă tot timpul vei avea în piaţă, fiindcă preţurile sunt la acelaşi nivel în toată ţara. Marea problemă este cu mentalitatea consumatorului. Adică românul nu se uită, din nefericire, dacă produsul respectiv este din România sau dacă respectă anumite norme. Şi aici avem de pierdut, pentru că te poţi trezi în anumite perioade ale anului că ai ouă bulgăreşti pe o piaţă de desfacere, exact în sezon estival, pe Constanţa sau pe Tulcea, sau, mai rău, ouă din Polonia, care ajung tocmai aici.”

Greu de ajuns la raft...

Puţine sunt supermarketurile din România care, din respect pentru producătorul local, îi oferă acestuia facilităţi sau spaţii speciale în magazine pentru a-şi expune şi comercializa produsele. Legea cu 51% produs românesc la raft nu mai există, iar politica de retail este axată pe cantitate, continuitate şi preţul cel mai mic şi mai puţin pe originea producătorului. „Spre exemplu, nu doresc o colaborare locală, adică dacă eşti la 10 km de ei nu contează, ceea ce ar fi un avantaj pentru ei şi pentru tine, ei preferă să devină competitorul tău pe piaţă şi nu partenerul tău. Am înţeles mentalitatea unora din sectorul acesta, care zic: da, domnule, dar noi nu putem să luăm roşii de la voi tot timpul anului. Dar nimeni nu ţi-a cerut să iei roşii tot timpul anului, probabil nici nu vom putea produce, dar atunci când le producem de ce să nu le iei? Noi producem materie primă pe care o exportăm iar apoi importăm produsul finit. Cum a  fost anul trecut în zonă cu castraveţii. Producătorii nu aveau unde să-i vândă, au venit polonezii, i-au luat şi ni-i vând acum muraţi...”, punctează Ştefan Avram.

Producem local, consumaţi local!

Tânărul crescător de păsări afirmă, cu supărare în glas, că noi toţi suferim din cauză că nu ştim să ne preţuim comunitatea din care facem parte. Nu mergem la piaţa locală din comoditate, că e mai simplu să cumperi totul din mall sau de la supermarket şi astfel nu îi susţinem pe producătorii din comunitatea în care trăim. „Noi, la comunitate, nu trebuie să ne gândim neapărat numai la ţară, ci în primul rând ar trebui să gândim la nivel local; nu este normal să te duci undeva unde toată zona este recunoscută pentru un anumit produs şi tu să nu vezi produsul respectiv la raft!”

Viitorul se socoteşte în hale

Cu toate supărările, tânărul fermier Ștefan Avram speră într-un viitor mai bun pentru zootehnia românească şi planifică noi investiţii în ferma familiei: „Aş dori încă două hale de cod 2 şi un abator. Nu e în regulă să faci abatorizarea la sute de kilometri distanţă, cu cheltuieli imense. Iar noi, când facem depopularea avem nevoie de un abator în cel mai scurt timp. Acum suntem obligaţi să mergem la Vaslui, la Focşani... Dacă reuşim cu abatorul, practic închidem circuitul şi ne putem orienta şi spre producţia de carne, de ce nu? Eu cred că ăsta este viitorul, sunt mai optimist. Încet, încet, sper că vom realiza şi noi nişte lucruri. Dacă nu, asta e! O să vină alţii să ne cumpere!”.

În zootehnie implicarea este totală. Fermierul aprinde lumina şi tot el o stinge. Animalul nu are nici sărbătoare şi nici concediu. Iar dacă avem tineri care decid să rămână în ţară şi să investească într-o fermă, atunci să facem tot ceea ce depinde de noi să-i păstrăm aici. Nu e suficient să îi „instalăm”. Statul trebuie să îi sprijine să se dezvolte prin măsuri corecte şi prin eliminarea concurenţei neloiale, iar noi, consumatorii, trebuie să le cumpărăm produsele. Ne facem un bine şi nouă, dar şi comunităţilor din care facem parte.

Marcarea oului în funcţie de sistemul de creştere

• cifra 3 - Ouă provenite de la găini crescute în baterii (la comercializarea ouălor nu se face distincţie între bateriile îmbunătăţite şi cele convenţionale)
• cifra 2 - Ouă provenite de la găini crescute la sol (creştere la sol pe aşternut permanent)
• cifra 1 - Ouă provenite de la găini crescute în sistem free-range (creştere pe aşternut permanent, cu acces liber în padoc)
• cifra 0 - Ouă provenite din ferme ecologice

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În perioada 27 august – 26 noiembrie 2021, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

De reținut că, pentru tinerii fermieri a fost majorat sprijinul financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an. Astfel, pentru submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, fondurile disponibile pentru finanțare pentru această sesiune (27 august – 26 noiembrie 2021) sunt de 100 milioane euro, din care 30 milioane de euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 75 de puncte, iar pragul minim de selecție a proiectelor este de 30 puncte. Beneficiarii eligibili sunt tinerii care se instalează ca unic șef al exploatației agricole, dar și persoanele juridice cu mai mulți acționari în care un tânăr fermier exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

Finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziție celor interesați pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care se pot depune cereri de finanțare în perioada 27 august – 26 noiembrie. Sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maximum 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți. Suma disponibilă pentru accesare în actuala sesiune pentru această submăsură destinată fermelor mici este de 87 milioane euro, din care 26,1 milioane euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 60 de puncte, iar pragul minim de selecție al proiectelor este de 15 puncte. Beneficiarii eligibili sunt fermierii care dețin în proprietate sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică, adică o fermă cuprinsă între 4.000 – 11.999 SO (valoarea producției standard).

Tot în perioada 27 august – 26 noiembrie 2021, se primesc cereri de finanțare pentru submăsurile 16.4 și 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.

Fondurile alocate pentru această sesiune se ridică la 40 de milioane de euro pentru sM 16.4 și la 10 milioane de euro pentru sM 16.4a. Pragul minim de selecție al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.

Precizăm că, sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil. Costurile de funcționare a cooperării nu trebuie să depășească 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pentru fiecare proiect. „Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare”, precizează AFIR.

Beneficiarii eligibili care pot primi finanțare prin submăsura 16.4 și 16.4a sunt parteneriatele constituite, în baza unui Acord de Cooperare, din cel puțin un fermier, un grup sau o organizație de producători sau cooperativă, care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/pomicol și cel puțin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, autorități publice, unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsurile menționate mai sus au la dispoziție gratuit pe pagina de internet www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare, care se realizează on-line, pe site-ul Agenției.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Trebuie să menționez că nu eu l-am botezat „Calamitate” pe Adrian Oros, ci au făcut-o chiar agricultorii, cei a căror soartă este în mâinile ministrului care conduce deja de vreme bună Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Termenul „conduce” nu prea merge cu titlul, nu? Având în vedere ce se vede și luând pulsul agriculturii, e mai potrivit să spunem că domnul Oros „plimbă ursul” pe la Agricultură și portul popular prin țară.

Anul trecut, seceta a pus la pământ producțiile și afacerile agricultorilor. „Fermierii români sunt loviți de calamități din toate părțile. Dar cea mai mare pare a fi chiar ministrul Agriculturii, Adrian Oros”, l-am auzit recent pe Daniel Botănoiu, proaspăt președinte al Asociației Fermierilor din România. „Când credeau că vor avea parte de un ajutor de la natură, că de la guvernanți nu au niciun fel de sprijin real, au venit ploile și fermierii au fost puși din nou la încercare. De fiecare dată, ministrul Agriculturii, vremelnicul Adrian Oros, parcă a lucrat împotriva celor pe care trebuia să-i apere. Anul trecut, a promis că va ajuta fermierii cu despăgubiri. O minciună de campanie electorală! Acum a început să-și dea cu părerea despre cum va fi recolta de grâu. O lovitură dură pentru agricultori! Ei au o vorbă: grâul, până nu e în hambare, e iarbă. Adrian Oros nu-și dă seama ce pagube produce cu declarațiile lui. Se bagă în afacerile agricultorilor, influențează prețurile, strică piața, și așa șubrezită de vreme și de deciziile guvernanților. Un sfat pentru un ministru care se declară liberal: să lase piața să funcționeze și să nu o distrugă cu declarații care afectează concurența. Anul acesta este și o rază de speranță pentru fermieri. Prețul grâului este bun pentru ei, iar declarațiile ministrului despre producțiile foarte mari duc la prăbușirea cotațiilor. În mandatul său, Adrian Oros nu se poate «lăuda» decât cu eșecuri: programe de sprijinire a agricultorilor desființate – ce a mai rămas din ele nu funcționează –, piedici puse crescătorilor de animale, bani comunitari pierduți. Acum, în loc să se bage în seamă cu declarații care să-i lovească din nou pe fermieri, ar putea să se concentreze pe Planul Național Strategic, că pentru Programul Național de Redresare și Reziliență nu a făcut absolut nimic. Coaliția de guvernare, premierul Cîțu l-au pus pe Adrian Oros ministru al Agriculturii. E cazul ca tot ei să-l ia de acolo!”, a continuat Daniel Botănoiu.

Agricultorii, în majoritate, sunt de acord cu cele declarate de fostul secretar de stat din MADR, chiar și cei care nu împărtășesc aceleași opțiuni politice cu Daniel Botănoiu.

Realitatea din birourile Ministerului Agriculturii nu are nicio treabă cu realitatea din teren. În aceste vremuri tot mai tulburi, fermierii trec pe sub toate furcile caudine, încercând să găsească soluții la problemele create și din cauza incompetenței guvernanților, și din cea a diverselor declarații care mai mult încurcă ițele decât să le descurce.

În fiecare an, în apropierea recoltatului, fermierii cer miniștrilor să nu mai facă declarații despre producții, despre calitatea acestora, până ce recoltele nu ajung în hambare. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreun oficial la Agricultură care să țină cont de această doleanță a fermierilor. Toți se laudă cu producțiile celor care trudesc pe câmpurile țării. De parcă ar fi ajutat și ei cu ceva. An de an, oficialii încurcă ițele, mai fac un nod la funia de-i sugrumă pe cei care ne pun hrana pe mese.

Legumicultorii ies și ei în stradă și îl acuză pe Adrian Oros că nu comunică direct cu ei, ci doar prin intermediul mass-mediei transmite tot soiul de informații legate de domeniul lor, „manipulând grosolan” opinia publică. Să vedem ce reclamă și cultivatorii de legume. Sunt nemulțumiți de prețurile derizorii de achiziție la legume, de creșterea prețurilor la inputuri (semințe, combustibil, energie electrică etc), de lipsa unor politici publice în sectorul horticol în ceea ce privește comercializarea produselor autohtone, de lipsa măsurilor de sprijin pentru producători, ținând cont că vin după un an în care comercializarea a fost constrânsă de pandemia COVID-19 și la orizont se prefigurează continuarea măsurilor restrictive impuse de pandemie. Toate acestea au dus la decapitalizarea producătorilor, în timp ce aceia care sunt în lanțul de comercializare angro, dar și cu amănuntul înregistrează profituri substanțiale. „Nu dorim decât să muncim și să câștigăm de pe urma muncii noastre, să fim într-o piață concurențială corectă, fiind de neînțeles atitudinea anti-producător român, atitudine avută de toți politicienii care s-au perindat la conducerea Ministerului Agriculturii și care nu au fost în stare să gândească politici pe termen scurt și mediu pentru producători”, arată legumicultorii, solicitând acordarea unui ajutor de stat producătorilor de legume, constând în diferența de preț dintre prețul de achiziție de legume și prețul de vânzare, fiind evident că cei care câștigă sunt intermediarii. „Pentru a stopa aceste practici este nevoie mai mult ca niciodată de politici publice și de asumare. Cerem respectarea dispozițiilor legale, așa limitative cum sunt ele, respectiv, verificarea trasabilității produselor prin verificarea documentelor de proveniență ale comercianților, ale furnizorilor de legume în rețelele de retail”. După cum remarcăm, principalele nemulțumiri ale producătorilor nu sunt legate doar de subvenții.

Este evident că, la noi în țară, oricine ajunge într-un fotoliu de ministru se rupe de realitatea din teren. Iar de la înălțimea funcției are impresia că le știe pe toate și nu mai are ochi și urechi pentru cei care într-adevăr cunosc.

Nefiind pe viață ministru, când coboară pe pământ devine parcă și mai vocal cu ce ar trebui făcut și cum. Acolo sus e cineva, aici, jos, e alt om. Când cel de sus va fi asemeni celui de jos, România va avea viitor.

Foto: https://www.facebook.com/madr.ro

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html