horticultura - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 30 Decembrie 2020 20:26

Spectrul falimentului bântuie industria vinului

Pandemia generată de COVID-19 pune în dificultate producătorii mici și mijlocii de vin din România. O întreagă industrie, în care s-au investit sute de milioane de euro, mulți bani provenind din programul de reconversie în viticultură, riscă să rămână pe butuci.

Crama Aramic exploatează 46 de hectare de viță-de-vie tânără, plantată prin programul de reconversie pe dealurile Silagiului, în vestul țării, la Buziaș, județul Timiș. Pandemia anulează practic și evenimentele finalului de an, astfel că perspectiva este una de-a dreptul sumbră pentru producătorii de vin.

Falimentul industriei HoReCa a făcut ca vânzările de vin să scadă la jumătate în acest an, ne-a spus Adam Crăciunescu, proprietarul Cramei Aramic. „Avem peste 50% pierderi în acest an. Până acum, am reușit să ne organizăm în așa fel încât să depășim acest moment dificil. Am apelat și la un credit invest, pe care l-am primit  și sperăm să închidem acest an deasupra liniei de plutire. Chiar dacă vinul nevândut se poate păstra și vinde eventual mai târziu, tot ai nevoie de bani lichizi ca să funcționezi”, precizează Adam Crăciunescu.

Pandemia îi determină pe podgoreni să-și regândească politica de piață, o misiune dificilă însă, în condițiile în care piața internă a devenit una extrem de concurențială și pretențioasă. Blocarea exporturilor de vin spre China a făcut misiunea cu atât mai dificilă. Sunt vizate magazinele specializate în vânzarea de vinuri, lanțurile de supermarketuri, dar și magazinele de cartier care funcționează sub brand propriu.

Magazinele specializate și online-ul țin cramele pe linia de plutire

Aramic a deschis deja al doilea magazin în Timișoara, în care vinde cele opt sortimente de vin pe care le produce. „Avem multe colaborări cu magazinele specializate în vânzări de vinuri din România. În Timișoara colaborăm cu șase magazine, dar vindem în sistemul ăsta și în București, Brașov sau Cluj. Este o strategie, pentru că dacă în momentul de față clienții noștri nu pot bea o sticlă de vin la restaurant, atunci o pot găsi în magazinele noastre și o pot bea acasă. Din acest punct de vedere, vânzările în acest sistem au crescut simțitor față de anul trecut”, punctează proprietarul Cramei Aramic.

Pe un trend crescător se situează vânzările online, tactică de piață adoptată și de o altă cramă din podgoria Silagiului, Dealul Dorului. „Să lansăm un magazin online era cea mai logică mișcare în condițiile actuale. Ne adresăm celor care nu percep cina fără un pahar de vin. Le garantăm produse de cea mai bună calitate. Suntem producători locali și punem mare accent pe calitatea vinului. Limităm producția de struguri, încă din iarnă, de la tăierea viței-de-vie, iar mai târziu prin tăiere în verde, astfel încât să obținem strict cantitatea de care avem nevoie pentru o calitate superioară a vinului. Doar cramele care într-adevăr vor să obțină calitate fac această limitare și ne bucurăm că noi putem oferi un vin pentru cele mai rafinate gusturi”, a specificat Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului, din Timiș.

Și în cazul Cramei Dealul Dorului, urmele lăsate de pandemie în volumul de vânzări sunt extrem de adânci, după cum spune Doru Husarciuc: „Perioada verii și începutul de toamnă, de obicei, aduceau o activitate de nedescris în cramă. Eram solicitați la numeroase festivaluri, livram către China, distribuitorii ne cereau stocuri mari de vin pentru a le livra, acum suntem șocați de această liniște. Este dificil să reziști în asemenea condiții, mai ales că activitatea restaurantelor a fost restrânsă și mai mult decât era. Cea mai importantă pierdere este a pieței asiatice, despre care nu știm dacă vor mai fi reluate legăturile comerciale”.

Singura consolare pe care o au proprietarii de vie de la Silagiu este calitatea deosebită pe care o va avea vinul produs în anul 2020. Nu va fi o producție în cantități mari, dar va fi de foarte bună calitate, crede Adam Crăciunescu: „Calitatea strugurilor din acest an a fost foarte bună, dar producțiile vor fi foarte mici, întrucât în perioada înfloririi viei au fost ploile acelea reci, în luna mai, ceea ce a făcut ca polenizarea să nu se realizeze în totalitate, rezultând un număr de boabe mai mic pe ciorchine. Nici dezvoltarea ulterioară a boabelor nu a fost pe măsura așteptărilor și nu au fost la fel de suculente ca în alți ani, ceea ce a făcut ca greutatea specifică a ciorchinilor să fie anul acesta mai mică cu 20%. În schimb, eu zic că în acest an vom avea o calitate de excepție și vom avea vinuri foarte bune pe piață în 2021, din producția lui 2020”.

Cele două crame timișene produc în medie câte 120.000 de sticle de vin pe an, o producție de vinuri care, din păcate, va rămâne pe stoc în așteptarea unor vremuri mai bune.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Aramic

Publicat în România Viticolă

La 14 decembrie 2020, s-a încheiat procesul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol, în contextul crizei economice generate de pandemia generată de COVID-19.

Astfel, în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate un număr de 913 cereri, cu o suprafață eligibilă la plată de 18.837,36 ha.

Bugetul alocat acestei scheme de sprijin este de 59.500 de mii de lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.

 

Situația detaliată pe fiecare județ 

 

Județ 

Număr cereri depuse

Suprafața solicitată la plată (ha)

Alba

29

565,98

Argeș

7

113,92

Arad

67

870,81

București

57

1.814,40

Bacău

6

213,32

Bihor

16

63,52

Bistrița Năsăud

10

164,59

Brăila

2

211,00

Botoșani

4

26,14

Brașov

1

6,33

Buzău

31

604,92

Cluj

6

256,51

Călărași

3

56,81

Caraș-Severin

1

15,36

Constanța

36

2.124,34

Dâmbovița

1

1,55

Dolj

16

634,65

Galați

18

633,23

Giurgiu

5

46,85

Hunedoara

1

3,28

Ilfov

5

336,85

Ialomița

1

200,00

Iași

18

734,54

Mehedinți

6

239,45

Maramureș

1

16,50

Mureș

5

160,02

Neamț

1

1,77

Olt

4

295,62

Prahova

63

1.490,78

Sibiu

2

21,30

Sălaj

7

190,47

Satu Mare

35

375,92

Suceava

2

120,00

Tulcea

32

866,79

Timiș

26

866,93

Teleorman

1

200,00

Vâlcea

13

152,20

Vrancea

361

3.670,23

Vaslui

13

470,48

TOTAL

913

18.837,36

 

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a aprobat și a făcut până în prezent plăți de șapte miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, gradul de absorbție al PNDR 2020 a ajuns la peste 71%.

Din totalul fondurilor nerambursabile plătite de AFIR, peste 3,6 miliarde de euro au fost făcute pentru proiectele de investiții în mediul rural, pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, pentru acțiunile și investițiile Grupurilor de Acțiune Locală, pentru investiții de reducere a efectelor dezastrelor naturale.

Prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost făcute plățile compensatorii către fermieri în valoare totală de peste 3,3 miliarde de euro.

Pentru dezvoltarea fermelor mici, 28.326 de fermieri au beneficiat prin AFIR de plăți în valoare de 217,7 milioane de euro. De asemenea, 11.320 de tineri fermieri au primit, până în prezent, fonduri totale de peste 428 de milioane de euro.

Tot prin PNDR 2020, au fost finanțate 2.132 de investiții de utilitate publică pentru care AFIR a plătit autorităților publice locale fonduri nerambursabile de peste 951,5 milioane euro.

Pentru procesarea produselor agricole au fost contractate 686 proiecte de modernizare și dezvoltare a unităților de procesare, valoarea finanțărilor nerambursabile plătită fiind de peste 198,4 milioane euro.

Valoarea plăților efectuate de AFIR către Grupurile de Acțiune Locală (GAL) se ridică la 356,6 milioane euro. Plățile au avut ca scop acordarea de sprijin pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală, pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL și sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare.

Pentru investiții în exploatații agricole și pomicole, 2.480 de fermieri au beneficiat de fonduri europene nerambursabile de peste 731,9 milioane de euro. Investițiile pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice au contabilizat plăți de 374,7 milioane de euro, bani plătiți pentru 828 de contracte de finanțare.

Obiectivul asumat pentru 2020, plăți de un miliard de euro, a fost depășit

AFIR, doar în ultimul an, până în prezent, a efectuat plăți în valoare de peste 1,4 miliarde de euro către fermieri. În aceeași perioadă, instituția a plătit 166 milioane euro autorităților locale, beneficiarii publici ai PNDR 2020. De asemenea, Grupurile de Acțiune Locală au beneficiat, prin subprogramul LEADER, de plăți în valoare de 86,3 milioane de euro.

„Contextul actual, epidemiologic, economic, dar și condițiile naturale precum seceta, au adăugat o complexitate foarte mare demersurilor pe care AFIR le-a avut de făcut pentru a asigura o absorbție totală a fondurilor nerambursabile. Ținta de plăți asumată de către AFIR pentru 2020, în perspectiva unui an fără situații de forță majoră sau criză climatică, a fost în octombrie 2019, de un miliard de euro. Agenția a reușit nu doar să îndeplinească acest obiectiv, dar l-a și depășit, fapt ce nu ar fi fost posibil fără implicarea și profesionalismul atât al beneficiarilor PNDR 2020, cât și al experților AFIR de la nivel central, regional și județean”, a precizat Mihai Moraru, director general AFIR.

Tot în acest an financiar, au fost transferate procesatorilor 65,8 milioane de euro, iar antreprenorilor 27,3 milioane de euro.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: MEWI

Publicat în Știri

În rândurile de mai jos, dr. ing. Marius Viorel Roman, proprietar Pepinierele Roman, producător autorizat de material săditor pomicol (peste 100.000 de pomi fructiferi anual), vă spune ce aveți de făcut în această perioadă în plantații.

Calendaristic, ne aflăm în anotimp de iarnă, când temperaturile pot scădea și la minus 18 grade Celsius, iar cele resimțite se pot situa chiar și sub minus 20 de grade. „Vremea este imprevizibilă, iar de la o perioadă scurtă la alta amplitudinea poate fi foarte mare, motiv pentru care recomand ca până la 15 decembrie pomicultorii să protejeze plantele (smochin, kaki, rodiu, kiwi), mai ales dacă discutăm de plante cu vârsta de până la 2 - 3 ani. Se poate întâmpla ca, în momentul schimbării vremii, pomicultorii să nu fie disponibili, deci atenție sporită”, atrage atenția dr. ing. Marius Viorel Roman.

După ce se realizează plantarea, în cazul speciei kaki, unde plantele pot depăși înălțimea de 2 metri, specialistul recomandă scurtarea lor la înălțimea de circa 2 metri, iar după ce acestea sunt tutorate, să fie protejate cu resturi vegetale (coceni de porumb, stuf, rogojini, paie, frunze), iar la final strâns bine cu folie sau cu alte materiale termoizolante.

În ceea ce privește tăierea definitivă a plantelor de kaki, aceasta se va face în primăvară, urmând ca scurtarea să se facă deasupra a 3 - 4 ramuri anticipate, situate pe axul pomilor, iar în cazul celor care nu au astfel de lăstari, care nu prezintă lăstari anticipați, scurtarea pomilor se va face la circa 1,20 metri, astfel încât să existe muguri vegetativi, din care să evolueze lăstari, care vor forma coroana pomilor.

„Referitor la plantarea pomilor, indiferent de specie/soi, chiar dacă vorbim de trandafiri, arbuști fructiferi, viță-de-vie, se pot planta în ferestrele iernii, atâta timp cât nu avem solul înghețat, iar gropile de plantare se pot executa și temperaturile care se înregistrează, în timpul plantării, sunt pozitive. Pepinierele Roman își continuă activitatea privind livrarea plantelor, până la data de 10 decembrie, mai ales că pe viitor se anunță o încălzire semnificativă a vremii, ceea ce permite continuarea plantărilor la nivel național, sigur, cu mici excepții în zonele montane și premontane, unde se înregistrează strat de zăpadă. Pe tot parcursul iernii, dacă vor fi ferestre de iarnă și dacă și la noi vremea va fi favorabilă, vom răspunde prompt solicitărilor pomicultorilor, livrându-le material săditor existent în stoc, chiar și în ferestrele iernii, pentru cei care nu au reușit să planteze în această toamnă și vor să profite de vremea bună din timpul iernii”, precizează dr. ing. Marius Viorel Roman.

Foto: www.pepinierele-roman.ro

Pentru abonamente Revista Fermierului  - ediția print, accesați link-ul: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finalizat evaluarea tuturor cererilor tinerilor fermieri din țară și din diaspora, pentru finanțarea exploatațiilor agricole, depuse în sesiunea derulată în perioada 15 iulie – 15 octombrie 2020. Din totalul proiectelor depuse în sesiunea din acest an, au fost selectate pentru finanțare 493 de proiecte, în valoarea totală de 20,2 milioane de euro. Selecția proiectelor a fost făcută în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în parte și de criteriile de departajare, în limita fondurilor disponibile.

Pe submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR a primit online 778 de solicitări de finanțare în valoare totală de 31.870.000 de euro. Dintre acestea, 10 cereri de finanțare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de tineri care lucrează în străinătate (componenta diaspora). 

Cele mai multe solicitări de finanțare, 200, au fost depuse de tinerii fermieri pentru investiții în horticultură, valoarea lor fiind de 8,16 milioane de euro.

De asemenea, AFIR a primit 146 de cereri de finanțare pentru culturi de câmp, cu o valoare de 5,94 milioane de euro. 

Pentru culturi mixte, 138 de tineri fermieri au depus solicitări de finanțare în valoare de 5,63 milioane de euro.

Totodată, o altă ramură agricolă care a prezentat interes este apicultura, pentru care s-au depus 97 de cereri de finanțare, în valoare de 3,88 milioane de euro. 

În ce privește investițiile mixte, atât vegetal, cât și zootehnic, AFIR a primit 81 de solicitări de finanțare, însumând 3,43 de milioane de euro.

Pentru creșterea bovinelor de lapte, 75 de tineri fermieri au depus proiecte, valoarea investițiilor solicitate fiind de 3,12 milioane de euro.

Alte 22 de cereri de finanțare s-au depus la AFIR pentru investiții în ferme mixte de animale, cu o valoare de aproximativ un milion de euro.

Pentru investiții în creșterea ovinelor, caprinelor și bovinelor de carne, 10 tineri fermieri au depus cereri de finanțare în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro.

Publicat în Știri

În cursul lunii decembrie 2020 se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2021, la Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse Cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2020.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.

Beneficiarii sunt:

a). Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

b). Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

c). Organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d). Organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condiții de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea solicitanții:

a). Să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);

b). Să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;

c). Să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d). Să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e). Suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării;

f). Să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g). Să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a). Copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b). Adeverinţă eliberată de primărie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

c). Adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

d). Situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;

e). Copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f). Situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat  anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

g). Dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h). Copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i). Cantitățile de  motorină  pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri  funciare;

j). Angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului Anexa 5 din Ordin.

Publicat în Știri

O nouă aplicație mobilă care să-i ajute pe producătorii agricoli să-și protejeze culturile și să asigure un sistem agricol mai rezistent și mai durabil a fost lansată de Corteva Agriscience. Utilizând aplicația IPM Pro, fermierii pot accesa informații legate de dăunători, insecte benefice și polenizatori, precum și recomandări de administrare și utilizare a soluțiilor oferite de Corteva.

Prin utilizarea aplicației IPM Pro de la Corteva Agriscience (disponibilă pentru descărcare în Google Play® și Apple App Store®), fermierii pot măsura orice impact potențial al substanțelor, cum ar fi Isoclast™ active, Spinetoram și Spinosad, asupra insectelor benefice și polenizatorilor.

De asemenea, acest instrument oferă informații pentru o utilizare corectă și în condiții de siguranță a insecticidelor, inclusiv Closer™, Delegate™ și Exalt™.

„IPM Pro este un instrument excelent care le permite agricultorilor să țină sub control dăunătorii și să aplice produsele într-un mod specific. Acesta este doar un exemplu care arată angajamentul Corteva de a oferi cultivatorilor un pachet de soluții cu impact redus asupra mediului, în conformitate cu așteptările societății pentru o agricultura mai sustenabilă. Corteva se angajează să ajute cultivatorii în lupta pentru o agricultură mai durabilă, iar această aplicație îi va ajuta să protejeze insectele și polenizatorii atât de cruciali pentru ecosistemul nostru”, a declarat Sylvain Bedel, Insecticide & Nematicide (INM) Program Leader Corteva Agriscience.

Acces gratuit la cea mai cuprinzătoare bază de date din lume despre efectele secundare ale moleculelor de protecție a plantelor asupra agenților biologici și polenizatorilor

În Europa există deja un proces strict de reglementare referitor la modul în care produsele pentru protecția plantelor afectează dăunătorii, mediul și insectele benefice, iar aplicația IPM Pro oferă o modalitate suplimentară de informare pentru agricultori.

După deschiderea aplicației și selectarea unei culturi, utilizatorii pot accesa informații legate de dăunători, insecte benefice și polenizatori, precum și recomandări de administrare și utilizare a soluțiilor oferite de Corteva, care îi pot ajuta pe fermieri să obțină o recoltă bogată și de calitate.

De pildă, un cultivator de roșii care folosește noul insecticid Closer™ de la Corteva Agriscience, pentru a-și proteja culturile împotriva afidelor, poate accesa aplicația să evalueze impactul acestui produs asupra tuturor insectelor benefice și polenizatorilor cheie.

În plus, prin descărcarea aplicației IPM Pro, fermierului i se va acorda acces gratuit la baza de date IPM Impact, cea mai cuprinzătoare bază de date din lume despre efectele secundare ale multor molecule de protecție a plantelor asupra agenților biologici și polenizatorilor. În mod normal, costul unui abonament la această bază de date este de 500 euro pe an, însă Corteva va oferi suplimentar acest instrument util fermierului, pe lângă noua aplicație mobilă.

Practici durabile de gestionare a terenurilor și conservarea habitatelor

Lansarea aplicației este în conformitate cu viziunea companiei Corteva Agriscience pentru un sistem alimentar mai durabil, așa cum prevăd Obiectivele de Durabilitate pentru 2030, punctează Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova. „Compania se angajează în stabilirea, restaurarea și conservarea habitatului pentru polenizatori și fauna sălbatică, punând accent pe o aprovizionare accesibilă și continuă cu alimente, care satisface nevoile alimentare și nutriționale ale unei lumii în continuă creștere. Cele 14 obiective care trebuie atinse în următorii zece ani sunt construite în jurul a patru piloni principali: obiective în beneficiul agricultorilor; obiective în beneficiul terenului; obiective în beneficiul comunităților și obiective pentru operațiunile companiei. Printre acestea se numără angajamentul de a consolida biodiversitatea în vederea îmbunătățirii a peste zece milioane de hectare prin practici durabile de gestionare a terenurilor și conservarea habitatelor”, arată Maria Cîrjă.

Corteva Agriscience și-a luat angajamentul cu privire la următoarele:

  • Consolidarea biodiversității – varietatea și variabilitatea plantelor, animalelor și microorganismelor într-un habitat sau ecosistem, componentă esențială a eforturilor depuse atât pentru sănătatea fermei, cât și pentru durabilitate;

  • Contribuie la protejarea polenizatorilor, care joacă un rol vital în producția de culturi sănătoase pentru alimente, fibre, uleiuri comestibile, medicamente și alte produse. O treime din producția mondială de alimente se bazează pe polenizatori și, întrucât Corteva Agriscience este o companie dedicată atât producătorilor, cât și consumatorilor, protecția acestora este o prioritate pentru companie.

Publicat în Comunicate

Deși 2020 este un an dificil pentru toată lumea, agricultura este unul dintre domeniile în care lucrurile nu stau în loc, Fendt prezentând noi soluții și inovații din tehnica agricolă greu de egalat în cadrul conferinței anuale internaționale de presă. Devenit deja o tradiție, evenimentul s-a desfășurat pe 7 octombrie, online anul acesta, pentru a respecta măsurile de siguranță impuse de actualul context. În aceeași zi, renumitul producător german de utilaje agricole – Fendt, însă la ora 19.00 (pentru că atunci se cam termină – poate! – munca fermierilor), pe platforma 200.fendt.com, și live pe Facebook, a organizat, tot virtual, lansarea noii generații de tractoare Fendt 200 Vario.

Desigur, și pentru Fendt, anul 2020 va rămâne în istorie ca un an atipic, marcat de nevoia de adaptare rapidă. Însă, în ciuda crizei provocate de pandemia de coronavirus și întreruperii producției atunci când acest lucru s-a impus, reprezentanții producătorului german spun că anul 2020 se va încheia cu rezultate bune, lucru ce demonstrează stabilitatea și încrederea acordată companiei. „Ca sursă de hrană, agricultura este în mod inerent importantă și, cu câteva excepții, nu a fost afectată de criza cauzată de pandemie. Deci, din fericire, afacerile din domeniul tehnologiei agricole funcționează normal, în cea mai mare parte. (...) Și în perioade de criză, achizițiile se bazează pe relații de încredere de lungă durată dintre partenerii Fendt, clienții Fendt și Fendt ca producător”, a spus Christoph Gröblinghoff, Vice President, Brand Head Fendt EME and Chairman of the Board.

Fendt 200 Vario, serie complet reproiectată

Fendt este brandul hi-tech al AGCO – aproximativ 500 de ingineri lucrează în fiecare zi la noi proiecte de dezvoltare. Compania investește sume enorme în cercetare și dezvoltare, pentru a oferi cele mai potrivite și simple soluții fermierilor din întreaga lume, indiferent de nevoi.

Noua generație de tractoare Fendt 200 Vario se numără printre ele. După mai mult de zece ani de la lansarea seriei, aceasta a fost complet reproiectată. Apreciate pentru o manevrabilitate crescută și performanțe remarcabile, fiind totodată tractoare compacte și ușoare, noile modele împrumută din construcția tractoarelor Fendt mai mari. Acestea sunt echipate cu o cabină nouă și intuitivul sistem de operare FendtONE, pentru o utilizare mai simplă și confort suplimentar. Datorită tehnologiei înalte încorporate, cunoscută și apreciată de clienții Fendt, sunt disponibile, de asemenea, diverse funcții inteligente care ușurează și eficientizează munca în câmp.

Conceptul inovator de creștere a puterii, Fendt DynamicPerformance, mărește performanțele modelului vârf de serie, Fendt 211 Vario. Puterea noilor tractoare din seria 200 (între 79 și 124 CP) este dezvoltată de motoarele AGCO Power de 3,3 litri, cu trei cilindri.

Putere mai mare pentru tractoarele pe șenile Fendt 1100 Vario MT

De o putere mai mare beneficiază și noile modele de tractoare pe șenile Fendt 1100 Vario MT (între 511 și 673 CP). Astfel, Fendt 1167 Vario MT, vârful de serie, dotat cu motor MAN de 16,2 litri, cu șase cilindri, devine cel mai puternic tractor cu șenile cu transmisie variabilă continuă de pe piață. La eficiența sa crescută contribuie și bara de tracțiune oscilantă, construcția suspensiei Smart Ride+ complet nouă, împreună cu toate comenzile familiare Fendt. Inovatorul tren de rulare Fendt VarioDrive și conceptul FendtID (sistemul de lucru al motorului la turație redusă), deja cunoscute de la alte tractoare Fendt din clasa de mare putere, asigură un consum optim de combustibil și, implicit, economii considerabile.

De asemenea, la fel ca în cazul tractoarelor pe roți, noile șenilate din seria 1100 MT vor putea fi echipate cu sistemul de ghidare automată Fendt VarioGuide, grație căruia pot realiza lucrări cu o precizie de la 20 cm la 2 cm.

Roboții de semănat Fendt Xaver, beneficii pentru agricultură

O altă noutate prezentată în cadrul conferinței este noua generație de roboți de semănat Fendt Xaver, dezvoltați ca parte a unui proiect de cercetare strategică. Noii roboți diferă de modelele anterioare atât constructiv, cât și din punctul de vedere al funcțiilor și al performanței. Creați ca o alternativă la utilajele tot mai mari și mai grele, care produc daune solului și mediului, utilizarea lor în agricultură poate aduce nenumărate beneficii. Printre acestea se numără scăderea costurilor salariale și energetice, reducerea poluării, protejarea solului, realizarea sarcinilor în mod simplu și inteligent, cu o precizie foarte mare.

Noul Fendt Xaver plasează semințele individual în sol, cu o precizie de centimetru, la o distanță predefinită, cu ajutorul unui sistem de comandă acționat electric. Noua construcție, cu doar trei roți, contribuie la eficientizarea lucrărilor realizate. Roata din spate direcționează robotul, având totodată rol de tasare. Capacitatea buncărului a fost extinsă la 20 de litri, suficient pentru aproximativ 0,5 ha la 90.000 de boabe / ha, iar capacitatea bateriei litiu-ion a fost mărită la 2,6 kWh. Funcțiile inteligente cu care este echipat permit gestionarea sa în mod inteligent, de pe tabletă sau computer.

Combina fără volan, Fendt Ideal T10

Printre cele mai impresionante proiecte recente ale Fendt este combina Fendt Ideal T10. Dezvăluită în premieră la Agritechnica 2019, combina se află acum în teste și va fi disponibilă începând de anul viitor, doar pentru Fendt. Una dintre caracteristicile sale unice este faptul că nu are volan. Este prima combină standard din Europa fără volan, cu sistem de direcție IDEALDrive, fiind comandată prin intermediul unui joystick.

Fendt Ideal T10 stabilește, din multe puncte de vedere, noi standarde în clasa combinelor de mare putere. Noul model vârf de serie are un motor MAN de 16,2 litri, ce dezvoltă 790 CP, adică cu 143 CP mai mult decât al doilea cel mai mare model din serie. De asemenea, combina are un nou sistem de curățare și un sistem de treierare Dual Helix redimensionat.

Ne mai rămâne doar să o așteptăm în teste și în România.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Pentru anul școlar 2020 – 2021, Agricover oferă zece burse de studiu pentru copiii de fermieri care nu au posibilitatea să se susțină financiar. „În cadrul Programului de Burse Agricover, căutăm cinci fete și cinci băieți, între care ne-ar face plăcere să regăsim și un reprezentant al minorităților naționale prezente în România, care își doresc să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului educațional”, se precizează într-un comunicat al Grupului Agricover.

În cadrul Programului „Burse Agricover 2020” se oferă zece burse de studiu, în valoare totală de 100.000 de euro, pentru tinerii fermieri din România care doresc să asigure continuitatea afacerii de familie și să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului Tineri Lideri pentru Agricultură (2020-2021) al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Cele zece burse Agricover acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro pentru un an de studiu. Înscrierile au început pe 29 septembrie 2020, iar data de 12 octombrie este ultima în care se pot înscrie în competiție tinerii din familii de fermieri care exploatează ferme de până la 400 de hectare, au vârsta de până în 35 de ani și au absolvit o facultate sau sunt încă studenți.

După finalizarea perioadei de înscriere, juriul Progamului de Burse va analiza fiecare aplicație primită, informațiile oferite fiind extrem de importante. Faza finală a procesului de selecție vizează candidații selectați în lista scurtă, aceștia urmând să fie anunțați și invitați să susțină un interviu online cu membrii juriului programului. Câștigătorii celor zece burse vor fi anunțați oficial telefonic și prin e-mail și vor parcurge etapele de înregistrare în programul de studiu împreună cu echipa Clubului Fermierilor Români. De asemenea, lista câștigătorilor va fi făcută publică.

Juriul Programului „Burse Agricover 2020” este format din doi membri ai consiliului de administrație al Agricover Holding SA; un reprezentant al Clubului Fermierilor Români; un psiholog și un absolvent al primei serii a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Liviu Dobre, director general Agricover Holding SA, a declarat: „Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive. Prin acordarea burselor anuale de studiu ne-am propus să investim în educația generațiilor viitoare și să facilităm accesul în program tinerilor fermieri care nu se pot susține financiar. Responsabilitatea socială este parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Grupului Agricover, implicarea noastră fiind constantă în ultimii doi ani, prin sprijinul oferit fermierilor români pentru a crea și lansa Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. Dezvoltat de către Club, programul Tineri Lideri pentru Agricultură este o resursă educațională complexă, cu un uriaș potențial de formare pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul agricol”.

Lansat în noiembrie 2019, programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români are ca obiectiv pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială. 

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și are ca parteneri educaționali: Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

„Anul acesta, programul Tineri Lideri pentru Agricultură va certifica prima serie de absolvenți și va începe o nouă sesiune de cursuri având înscriși un număr dublu de tineri fermieri dornici să se specializeze pentru a avea o contribuție substanțială în dezvoltarea agriculturii românești. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri care împărtășesc valori comune și care investesc în educație. Cei zece bursieri Agricover se vor alătura tinerilor recrutați de Club, cu toții urmând să beneficieze de o experiență educațională unică, bazată pe dezvoltarea abilităților de afaceri și a celor individuale, care adresează cele trei obiective majore ale programului: creșterea competitivității, asigurarea succesiunii și continuității afacerilor, leadership și reprezentare. Viitorul afacerilor fermierilor depinde de pregătirea prezentului, astfel încât avem încredere că programele noastre vor clădi o fundație solidă pentru agricultura inovativă a viitorului”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români.

Toate criteriile de selecție pentru programul „Burse Agricover 2020” sunt disponibile pe www.agricover.ro, iar informații suplimentare pot fi solicitate la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Publicat în Eveniment

Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, membru al Uniunii „Salvăm Țăranul Român”, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și SN Casa Română de Comerț Agroalimentar „Unirea” SA, organizează pe 8 octombrie 2020, de la ora 11:00, în localitatea Pleșoiu, județul Olt, o întâlnire interactivă care are ca subiect legumicultura românească și viitoarele oportunități de colaborare a fermierilor cu Casa Unirea. Și-a anunțat participarea secretarul de stat din MADR Emil Dumitru și conducerea executivă a Casei Unirea.

„Vor fi prezenți fermieri din majoritatea bazinelor legumicole importante din județul Olt (Pleșoiu, Strejești, Grădinari, Izbiceni, Giuvărăști, Gârcov, Cilieni, Scărișoara, Urzica, Vădăstrița etc.), membrii fondatori ai Uniunii „Salvăm Țăranul Român”, precum și reprezentanții instituțiilor publice din județ. Evenimentul se va desfășura pe stadionul din comuna Pleșoiu cu respectarea regulilor de distanțare socială și respectarea condițiilor impuse de starea de alertă. Producătorii de legume din bazinul legumicol Pleșoiu-Strejești-Grădinari sunt recunoscuți pentru calitatea produselor atât în județ, cât și în țară”, a precizat Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Foto: Ion Păunel, președinte SPA Olt

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista