Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
• a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Programul pe care Uniunea Europeană dorește să-l impună în perioada următoare, inclusiv celor implicați în agricultură, numit Pactul Verde European, este privit de cei mai mulți fermieri cu teamă, pentru că îi va pune în situația de a-și pierde randamentele, și așa nu foarte mari, comparativ cu alți fermieri. Sunt și dintre cei care nu susțin această temere, din contră. În articolul de față am reținut opinia specialiștilor de la Alcedo, ale căror vorbe sunt foarte convingătoare încât credem că vă vor schimba cu siguranță modul în care priviți viitorul marcat de noile programe impuse de Uniunea Europeană.

Ne aflăm într-o perioadă în care se pune foarte mult problema Pactului Verde European, la nivelul întregii comunități, iar fermierii din România sunt îngrijorați pentru că țintele propuse de Comisia Europeană în ceea ce privește produsele de protecție a plantelor, utilizarea îngrășămintelor sau trecerea către o agricultură ecologică sunt foarte înalte, foarte dure și, oarecum, prea apropiate. Până în 2030 nu mai este mult, nici nu ai timp să te gândești ce ai de făcut, dar să mai și pui și în aplicare. Cu toate astea, sunt și dintre cei care nu se sperie și nu privesc cu ochi răi această direcție în care mergem. 

Probabil că programul viitor, Programul Național Strategic, va cuprinde tot ceea ce trebuie pentru o aplicare eficientă și suportabilă a directivelor Comisiei Europene, pentru că, din fericire, sunt pași făcuți, în direcția amintită, de cei care au înțeles mai de demult că pământul, care îți oferă atâtea, trebuie protejat, exploatat cu grijă, pentru a putea beneficia în continuare de darurile sale. Printre cei care propun soluții pentru conservarea solului, a biodiversității acestuia și a unor producții constante, chiar dacă nu sunt dintre cele mai mari, este – paradoxal pentru mulți – unul dintre cei mai cunoscuți dealeri de produse pentru protecția și stimularea culturilor agricole, Alcedo. Ei propun un concept, care pentru noi pare nou, dar care își are originea cu mulți ani în urmă, aproape un secol, prin anii ‘30, cu ocazia grozavelor furtuni de nisip din SUA și Canada, cunoscute ca Dust Browl, când, ca urmare a unui mod agresiv de agricultură, practicată vreme de un deceniu și în condiții specifice de ariditate, seceta și vânturile puternice din acei ani au declanșat o eroziune masivă care a culminat în anul 1934, când aproximativ 40 de milioane de hectare de pământ și-au pierdut parțial sau complet orizontul de humus.

Atunci s-a pus problema unei agriculturii conservative, deși acest termen avea să se impună 50 de ani mai târziu, prin 1990.

Se pare că, la noi, ecourile acelor întâmplări nu au ajuns, iar acum vorbim despre așa ceva abia sub presiunea unei decizii pe care mai mult nu o înțelegem decât o respingem. După cum spune și unul dintre promotorii acestei agriculturi, inginerul Ionel Gheorghe, fermier și reprezentant de vânzări al companiei Alcedo: „Cu ce vrea UE să impună, asta trebuie explicate. Dacă lumea nu va înțelege că nu este o chestie cu forța, este o chestie de nevoie și trebuie să înțeleagă toată lumea cum trebuie făcut și să vadă și beneficiile, atunci va fi totul bine. Dacă va fi lăsată la voia întâmplării și să zică „de la Bruxelles e ordin”... nu. Trebuie un pic să ne schimbăm atitudinea, adică să simțim și să fim noi convinși în primul rând că facem bine și că vrem binele pentru cei din jurul nostru. Numai așa se poate”.

Un sistem deja experimentat și la noi

Graba cu care se proiectează acest Green Deal și poziția defavorabilă în care ne-a găsit, adică total nepregătiți, e de natură să ne tulbure mai mult decât principiul în sine, pe care foarte mulți dintre noi îl aprobăm. Dar, din fericire, ne-am obișnuit să sărim peste etape și putem prelua din mers experiența altora și în acest caz.

Conceptul este deja experimentat și la noi. „Suntem câțiva care în România facem pionierat, sunt fermieri care fac acest tip de agricultură cu rezultate foarte bune. Nu trebuie să gândim și să tindem spre producții foarte mari, ci spre producții rentabile și să avem grijă ca acest sol să rămână mai departe copiilor sau nepoților noștri, sau să rămână foarte multor generații. O agricultură conservativă înseamnă o agricultură în care avem grijă de tot ceea ce înseamnă sol și viața din sol, mai multă atenție asupra solului și mai puțină economie de timp”, zice Vicențiu Cremeneanu – director general al companiei Alcedo și fermier, iar Ionel Gheorghe spune că deși începuturile acestei metode de a face agricultură sunt peste Ocean, ei, cei care practică deja agricultura conservativă în România, nu s-au inspirat foarte mult de acolo, „am luat-o pas cu pas, văzând ce se poate întâmpla la noi, încercând câte un pic, câte un pic, și rezultatele au fost foarte bune”.

Alcedo promovează agricultura conservativă alături de o asociație formată din 53 de fermieri, care au împreună peste 100.000 ha. Asociația se numește AIDER, care înseamnă Agricultură Integrată Durabil Economic Rentabilă, adică își propune să împace principiile de bază ale unei afaceri, productivitatea și rentabilitatea, cu grija pentru mediu, ceea ce nu sună deloc rău, nu?

Profitabilitate vs responsabilitate

Vicențiu Cremeneanu spune că înainte de a putea vorbi despre conceptul de agricultură conservativă, durabilă sau regenerativă trebuie să vorbim despre responsabilitate, adică despre conceptul de agricultură responsabilă. Din păcate, spunem noi, un alt concept, care stă la baza oricărei afaceri, se opune de facto acestui deziderat, și anume profitabilitatea. Orice om care face agricultură, nu de subzistență, nu de hobby, ci ca afacere, va urmări constant maximizarea profitului. E un obiectiv normal, fără de care nu ar exista progres economic. Și nici de altă natură, totul depinzând de economie. De aceea putem spune că la baza tuturor dezechilibrelor majore apărute în istorie stă tocmai această țintă pe care companiile, de orice natură, și-o propun. Responsabilitatea înseamnă mai degrabă o frână în acest demers. Trebuie să ai o conștiință foarte înaltă pentru ca să pui limite în propria dezvoltare, pentru ca aceasta să nu dăuneze mediului. Iar dacă o faci, s-ar putea să pierzi în competiția cu cei mai puțin conștienți sau inconștienți de-a binelea. Cine își asumă responsabilitatea? O „veste bună” s-ar putea numi constrângerea administrativă, pe care organele statale le-ar putea impune, cum este acest Green Deal, dar experiența comunistă pe care o avem, din păcate, ne spune că prin constrângere mai mult se obțin abuzuri, decât rezultate bune. Vom vedea. Calea corectă, credem, poate nu atât de eficientă, ar fi convingerea celor implicați că un profit pe termen scurt dăunează unui profit pe termen lung, adică să înțelegi că poți câștiga mai mult pe o perioadă mai lungă, decât să epuizezi resursele într-un timp scurt și să nu mai ai ce exploata mai încolo. Cam acest lucru încearcă să facă Alcedo promovând agricultura conservativă.

Adaptabilitatea, o deprindere esențială

De altfel, domnul Cremeneanu consideră că obiectivul pe care trebuie să îl avem în vedere nu ar fi reducerea produselor de protecția plantelor cu orice preț, ci modul cum trebuie făcut asta, păstrând randamentul. „Până la urmă, fermierii trebuie să obțină randament și pot să obțină randament dacă vor fi deschiși și să înțeleagă că o decizie corectă este mult mai importantă decât oricare alt produs. Ce dacă ai produse scumpe sau produse foarte puternice care au un impact ucigător pentru insectele care-ți creează probleme în câmp, dacă tu nu găsești o soluție mult mai ușoară în a putea face agricultură?”.

El spune că trebuie să ne adaptăm situației concrete pe care o avem, să nu mai ținem de litera cărții. „Dacă nu te adaptezi – pierzi. Pierzi în primul rând făcând lucruri care te elimină prin cheltuielile mari pe care le vei face. Semeni rapița într-un moment în care tu ai precipitații, ca să aibă răsărit de calitate; semeni cu o intensitate potrivită, ca plantele și noua genetică să-și exprime potențialul deosebit, și nu vei mai folosi insecticide câte patru-cinci, pentru că vei semăna într-un moment în care aceste insecte nu mai au ce căuta, biologic, în cultura ta. Iată cum nu faci o reducere de produse, ci doar te-ai adaptat zonei în care lucrezi și ai reușit să semeni cum trebuie.”

Spune și despre neonicotinoide, fără de care va trebui să ne obișnuim, chiar dacă încă s-au dat derogări, pentru că nu se mai aplică la floarea-soarelui și la alte culturi unde ne obișnuiserăm. „Înainte, un tratament cu neonicotinoide la semințele de cereale păioase însemna pentru noi o poliță de asigurare. Semănam și plecam, n-aveam nicio problemă cu atacul de muscă a cerealelor, cu atacul de afide, pentru că acoperirea acestor produse era atât în toamnă pentru afide, pentru muscă, cât și în primăvară, pentru gândacul ghebos, pentru zabrus. Și vedem aceste insecte care ocupă din ce în ce mai multe suprafețe, pentru că uităm să mai facem rotație, forțăm numai asupra unor culturi care sunt mai vandabile, fără să înțelegem că leguminoasele, plantele fixatoare de azot, sunt înzestrate cu o capacitate deosebită în a crește fertilitatea solului și că au rolul lor în rotație.”

Rotația scurtă, cauza multor probleme

De altfel, el insistă pe faptul că rotația scurtă este cea mai proastă alegere. Rotația nu ar trebui făcută doar între rapiță și grâu, chiar dacă sunt mai vandabile aceste culturi. „Ce ne-a adus rotația foarte scurtă între rapiță și grâu? Ne-a adus plante cu probleme în combaterea lor, mă refer la graminee, mă refer la obsigă, la ovăzul sălbatic, iar în cazul rapiței, sclerotinia, putregaiul alb al rapiței și al florii-soarelui. De aici a început, de la această rotație foarte scurtă. Bineînțeles că acum toți ne plângem că avem probleme cu mana la floarea-soarelui, că avem probleme cu putregaiul. A fost de ajuns să avem o primăvară care are o mai mare favorabilitate și cu o mai mare presiune prin umiditate și temperatură, iată că mana a apărut în foarte multe loturi de floarea-soarelui. Acum dăm toți vina pe sămânță, fără să știm că noi, în timp, prin rotația noastră scurtă, am îngropat toți acești spori ai ciupercii, ai acestei mane, și acum, când a găsit condiții favorabile, noi avem câmpurile pline. Iată ce înseamnă rotații scurte, pentru că ne-a interesat în exclusivitate partea financiară în detrimentul unui randament bun pe termen lung. Dacă vom continua cu rotații scurte, vom avea cele mai mari probleme, pentru că vom fi nevoiți să scoatem din ce în ce mai mulți bani pentru a folosi produse care vor fi din ce în ce mai scumpe, să combatem buruieni, deci plante pe care noi le-am adus în câmpurile noastre prin această rotație scurtă și, bineînțeles, boli, care ne fac să nu mai putem cultiva rapița, floarea-soarelui, soia, mazărea timp îndelungat pe acele sole”, arată Vicențiu Cremeneanu.

Insecticidele se folosesc cu grijă

Grija pentru sol merge până la păstrarea biodiversității și în ceea ce privește entomofauna, nefiind recomandată  folosirea de insecticide la apariția câtorva exemplare, ci să înceapă tratamentul doar atunci când numărul de indivizi este peste limita admisă. „De exemplu, cultura de rapiță, după mai mulți ani, anul acesta cultura de rapiță este o poveste frumoasă. Foarte mulți fermieri nu reușeau să găsească momentul potrivit pentru gândacul lucios (meligethes) și încercau să forțeze aplicarea unor insecticide fără a avea certitudinea prin verificarea acestei insecte în culturile de rapiță, unde știm foarte bine că pragul economic de dăunare este de trei larve pe plantă. Bineînțeles, se duceau, făceau determinări, scuturau plantele, găseau câte două-trei exemplare de gândac lucios la 60-70 de plante și totuși trebuiau să facă tratamentul. Le-am explicat: ultimele cercetări spun foarte clar, meligethes, sub pragul economic de dăunare, este un polenizator. Nu-i faceți rău, nu faceți tratamente, pentru că astfel veți distruge și entomofauna utilă. La fel pentru afide, pentru câteva spice la 10 metri pătrați să faci tratament împotriva afidelor, nu faci decât să faci rău populației de prădători. Am văzut foarte bine și primesc încă foarte multe întrebări, ce e cu acei dăunători în culturi, și mă uit că sunt larve de coccinella, care este un aliat al fermierilor. Deci noi, folosind cu agresivitate produse de protecție a plantelor, nu facem decât să le vulgarizăm. Trebuie să avem în vedere că folosirea unui produs la momentul potrivit face diferența. Nu am găsit foarte multe cazuri în care tratamentele se justifică. Sunt multe cazuri în care se duce vorba, «ai auzit că la mine...», «am problemă cu...», «trebuie să facem tratamente...», și plecăm de acasă, facem tratamente, cheltuim bani într-un mod nejustificat. Cred că trebuie să avem mai multă atenție și să utilizăm cu discernământ toate aceste produse de protecție a plantelor, care au fost create pentru a ne ajuta, nu pentru a le utiliza necorespunzător”, este de părere directorul general Alcedo, Vicențiu Cremeneanu.

Plugul, o unealtă pe care să o uiți

Înainte de toate, agricultura conservativă se referă la sol. În condițiile în care se polemizează în legătură cu metodele de prelucrare a lui, dacă să se folosească arătura, scarificarea, minimum-tillage sau semănatul direct în miriște, Vicențiu Cremeneanu propune din nou flexibilitatea: „Agricultura conservativă sau regenerativă, sau chiar durabilă presupune o grijă mai mare față de sol. Omul este ființa care dă atenție numai la ceea ce vede. Practic, solul ascunde cea mai mare bogăție care ne aduce nouă un venit substanțial, ca fermieri. Dar noi pe el nu dăm nici doi bani, pentru că nu vedem ce se întâmplă în sol și-l agresăm. Am văzut în foarte multe zone din țară, mai ales în zona de sud, cum s-a destructurat terenul. A fost de ajuns un an 2020, pe care foarte mulți vor să-l uite, «nu, nu-l uita, pentru că a fost anul în care tot pământul fertil l-ai văzut în aer, încearcă să-l înțelegi și să te adaptezi». Eu le spun tuturor: nu există un șablon, nu există o soluție universală pentru acest mod de agricultură. Fiecare fermier, în funcție de zonă, de potențialul pedoclimatic, de tipul de sol, de nivelul de precipitații, trebuie să-și adapteze gama de lucrări, în așa fel încât să agreseze cât mai puțin solul. Există astăzi instrumente noi, nu putem decât să citim și să ne adaptăm, să vedem ce se întâmplă la vecinii noștri”.

Puțin mai radical, Ionel Gheorghe spune că ar trebui să se renunțe la arătură: „Există o linie pe care trebuie să o urmezi cu niște reguli destul de clare, dacă vrei să zici că practici agricultură conservativă. În primul rând să uiți de plug, să nu mai ai treabă cu el, să-l vinzi chiar, ca să nu te încerce vreun gând «sinistru», și să faci tot ce-ți stă în putință să protejezi solul și mediul înconjurător”.

Iar Vicențiu Cremeneanu explică cum folosirea covoarelor vegetale poate înlocui scarificarea: „Folosind covoare vegetale de vară, covoare vegetale de toamnă. Covoarele vegetale de vară te ajută după recoltatul culturii de grâu să înființezi un amestec de semințe care prin dezvoltarea lor vor lucra solul exact ca un scarificator. Atenție, este un scarificator natural, care prin rădăcinile care rămân îți vor lăsa solul viu. Și apoi vii și semeni direct în toamnă cultura de rapiță după grâu, direct, iar rezultatele sunt uimitoare. Dar nu semeni, direct, foarte devreme, semeni, direct, dacă ai precipitații, care-ți vor permite să ai un răsărit de calitate, pentru că un răsărit rapid îți dă mai multă încredere că vei avea și un rezultat bun. Dacă semeni foarte devreme, așteptând ploi, într-un teren lucrat excesiv, sigur vei avea și crustă, sigur vei avea și probleme, vei avea un răsărit cu probleme”.

E foarte interesant că aceste covoare vegetale au fost văzute de mulți ca o obligație nejustificată, condiționând subvenția de realizarea lor. Ionel Gheorghe crede că această impunere a dus la modul cum sunt văzute acum: „Dacă ar fi venit să facă niște sesiuni de pregătire cu fermierii, nu noi, cine trebuia, și să spună: «Oameni buni...», să explice, cum explicăm noi astăzi, aici, să înțeleagă omul, că este benefic pentru pământ, în primul rând, pentru economia fermei lui”. Pentru că așa cum spune Vicențiu Cremeneanu, realizarea covorului vegetal este un proces de natură științifică „Noi am pierdut din vedere obiectivul esențial: ce covor vegetal facem ca el să poată să ne aducă o îmbunătățire a solului? Adică acele plante care sunt alese să-și poată exprima potențialul și să ne aducă o creștere a structurii solului, a fertilității solului. Dacă le punem la întâmplare, nu rezolvăm nimic, doar am punctat o sarcină și am luat niște bani. Noi, fermierii, trebuie să conștientizăm care este valoarea pe care o aduc aceste plante, pe care noi le vom alege, semințele acestor plante, pentru a fi semănate, și care este locul lor în tehnologiile noastre”.

Profit, nu performanță

Unora s-ar putea să li se pară neeconomicos să semene încă o dată, referindu-ne la acest covor vegetal. Adică semeni de două ori și culegi o dată. Dar efectele pe termen lung fac ca efortul să fie recompensat. Cremeneanu consideră că deși nu ai neapărat niște producții- record prin practicarea unei agriculturi conservative, poți fi rentabil mai degrabă pe această cale decât încercând să obții cele mai mari producții. „Acum depinde de cum își asumă fiecare. Eu văd în jurul meu, în jurul fermei unde lucrez, cât și prin țară, fermieri dispuși să facă niște investiții uriașe pentru înființarea culturilor. Noi știm ce facem, știm care este nivelul cheltuielilor la înființarea unei culturi, dar nu vom ști niciodată rezultatul de producție. De aceea, modul de agricultură pe care-l fac și modul pe care-l promovez este o agricultură responsabilă, în care, prin toate mijloacele de producție, să lucrezi pentru a avea o prezervare a stării terenului sau poate o creștere a gradului de fertilitate a solului, să faci rotație – care este importantă, să folosești plantele de cultură în folosul tău, ca fermier”, precizează Vicențiu Cremeneanu.

Ionel Gheorghe vine și cu argumente practice: „În primul rând, se reduce timpul de lucru. Înainte, făceam cinci treceri pe teren ca să înființăm o cultură de toamnă, acum facem două treceri. Deci timpul de lucru se reduce substanțial. Consumul de motorină și în același timp poluarea pe care o faci consumând acel carburant se reduce de la 70-80 de litri de motorină, pe care-i consumăm în mod obișnuit, până la 30 de litri, iarăși o economie fantastic de mare. Noi le-am combinat un pic, am trecut la tipul acesta de agricultură concomitent cu niște abordări pe care le avem în vedere de vreo șase ani, tot urmărind ce se întâmplă dacă semeni cu normă mai mică de sămânță la hectar. De exemplu, avem un soi de grâu, pe care-l cultivăm de 12 ani, și l-am testat în fel și chip. Am reușit să reducem, la fel ca și la partea de lucrări agrotehnice, norma de semănat, să o înjumătățim, să ajungem undeva la 100 kg de sămânță, care oricum este mult. În mod normal, ar trebui să avem maximum 25 de boabe germinabile pe metru liniar, astfel încât el să aibă libertate să-și exprime toate atuurile dobândite genetic”.

El spune că rezolvă și problemele de personal, acelea din cauza cărora s-a și apucat de asta. „Noi am ajuns să practicăm acest tip de agricultură forțați de împrejurări. Nu prea mai avem forță de muncă de care să dispunem și atunci a trebuit să ne perfecționăm și să reducem, să facem treaba cât mai bine cu cât mai puțini oameni, fiindcă suntem forțați de împrejurări, nu că așa ne dorim. Am fi fost super-încântați să fie curtea plină de oameni, să fie veselie, să fie totul bine. N-am urmărit treaba asta, așa s-a întâmplat. Aveam un prieten francez care mă certa că fac numai prostii, îmi zicea: «E bine la voi, nu?», «Da», «Vă văd eu peste câțiva ani, când or să plece muncitorii cine știe unde, că le-ați deschis porțile, și o să vă urcați voi pe tractoare». Și spuneam: «N-o să se întâmple asta, niciodată» – nu că ar fi o problemă să te urci pe tractor, pe tractor mă simt cel mai bine și cel mai liniștit, că nu mai sună telefonul într-una și sunt și eu cu gândurile mele acolo”.

Așadar, o agricultură durabilă și rentabilă. Compromisul real între cele două principii enunțate în prima parte a acestui articol: responsabilitate și profitabilitate. O profitabilitate pe termen lung. O perspectivă specifică acelor manageri vizionari, care nu urmăresc profitul imediat, sub forma unui „tun”, după care să nu mai conteze, ci văd o dezvoltare graduală, cu pași mărunți, dar siguri. O abordare necesară – în parametrii noi politici UE –, dar și utilă celui care va reuși să o aplice în spiritul ei generos.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2021, unde poate fi citit integral

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Peste 500 de fermieri au participat la „Sfatul Grânarilor – Sărbătoarea Florii Însorite”, prima ediție a celui mai mare eveniment agricol din zona Moldovei, care a avut loc pe 14 septembrie 2021, în județul Iași, la Podu Iloaiei, pe o platformă agricolă pusă la dispoziție de Grupul de firme Panifcom. Evenimentul, o adevărată expoziție în aer liber dedicată florii-soarelui, a fost organizat de Agrisol România în parteneriat cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași.

În această zi frumoasă de toamnă, agricultorii care au ajuns la „Sărbătoarea Florii Însorite” s-au bucurat de revederea în câmp. Dornici de discuții, de schimb de experiență, cum se spune, fermierii au avut posibilitatea să se informeze, să afle noutăți, să interacționeze cu furnizorii de input-uri prezenți cu standuri. Totodată, un plus al evenimentului l-au constituit demonstrațiile practice cu utilaje agricole. La final a avut loc o dezbatere în cadrul căreia s-au abordat teme actuale, de interes, cum ar fi Green Deal și Farm to Fork.

Toți fermierii care au stat până la finalul evenimentului au primit cadou din partea Agrisol un bidon de 5 litri de Inspire – un concentrat de nutrienți care se aplică pe semințe de orice cultură (rapiță, grâu, orz, orzoaică, floarea-soarelui, porumb, soia, în legumicultură etc.) înainte de a fi semănate.

De asemenea, fermierii au fost informați despre lansarea Programului „Bunăstarea”, ce permite acestora, într-un an cu rezultate bune, să dea la schimb pe îngrășăminte un pic din producția lor la un preț mult mai mare decât cel ce se oferă în bani.

Agrisol este brandul de îngrășăminte al Romchim Protect Bacău, companie românească 100%. Divizia Agrisol, susțin reprezentanții Romchim Protect, s-a dezvoltat în ultimii doi ani prin crearea de produse adaptate nevoilor și posibilităților financiare ale fermierilor.

„Agrisol România a recomandat la înființarea platformei de floarea-soarelui de la Podu Iloaiei aplicarea a două produse, respectiv Cereal Max și Azosulf, rezultatele pe care le-au obținut companiile producătoare de sămânță atestând faptul că ceea ce recomandăm noi este ceea ce trebuie. Fermierul care are acest teren în exploatare l-a preluat acum un an, cu un agrofond redus. Din păcate, tehnica nu a permis ca semănatul să se facă în perioada tocmai optimă, ci ceva mai tărziu. Când s-a făcut recoltarea, pe 11 septembrie a.c., anticipam un rezultat câștigător de 2,7 – 2,8 tone/ha. Aici avem o tehnologie cu 150 kg de Cereal Max la hectar și 100 de kg de Azosulf plus două tratamente foliare, astfel încât cultura să ajungă la o producție peste așteptări”, a spus consultantul de business Agrisol România, Marius Gîrbea. El a punctat că Agrisol înseamnă curaj, asumare, un pic de nebunie, materie primă de foarte bună calitate și oameni smart. „Agrisol mai înseamnă aproape 50 de oameni care lucrează în fabrică, în două schimburi, înseamnă foarte multă pasiune și o promisiune pe care o facem fermierilor, aceea că de la noi vor avea întotdeauna doar calitate”, a precizat Marius Gîrbea.

Partener platformă agricolă: Grupul de firme Panifcom

Producători semințe: Ciproma SEM, Corteva Agriscience, Syngenta România, Donau Saat România, Expert Agribusiness - Semințe și pesticide - Fundulea, INCDA Fundulea, KWS România, Lidea România, Maisadour Semences România, Nuseed România

Expozanți: Agritehnica, Agro-Est Muntenia, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Cronos, Campion Broker Galați-Cristina Bogoiu, Dicor Land - Utilaje Agricole, Green Expert, IPSO Agricultură, Prutul SA

Foto: Mihai Cracană (Botoșani) și Revista Fermierului

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români lansează programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care are ca obiectiv sprijinirea fermierilor interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor, în contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune, aplicarea Pactului Ecologic European și riscurile pentru agricultură asociate schimbărilor de mediu și climă.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate pentru gestiunea schimbărilor și a riscurilor, alese în raport cu tendințele actuale în agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor europene competitive. În același timp, o altă direcție strategică a programului este crearea unui plan de dezvoltare sustenabil a propriei afaceri agricole, în contextul noii Politici Agricole Comune, care să le permită fermierilor români păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.

„Agricultura românească beneficiază de un potențial extraordinar de creștere, dacă sunt lansate acțiuni care să transforme unele dezavantaje structurale și sistemice în oportunități de dezvoltare. Creșterea anuală de peste 10% înregistrată de România la nivelul producției agricole și randamentului în ultimii zece ani, ritmul rapid în care s-au implementat cele mai noi tehnologii agricole, trecerea către activități legate de agricultură cu valoare adăugată ridicată solicită un nivel ridicat al competențelor antreprenoriale ale fermierilor care conduc afacerile agricole în România. În cadrul acestui program, fiecare participant va construi un plan de dezvoltare a propriei afaceri sub îndrumarea celor mai buni traineri și specialiști cu care colaborăm”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” începe pe 3 noiembrie 2021

Programul este recomandat fermierilor activi, cu minimum cinci ani de experiență managerială, interesați să-și dezvolte competențele în administrarea afacerii și să dobândească un set de instrumente de management și de analiză a propriei afaceri, sub coordonarea specialiștilor programului, cu impact imediat în creșterea performanței afacerii agricole.

Fermierii interesați pot completa formularul de înscriere pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, în perioada 26 august – 19 septembrie 2021. Anunțarea candidaților selectați se va face pe 27 septembrie 2021. Între 27 – 30 septembrie 2021 se completează fișa de profil pentru fermierii participanți, iar cursurile încep pe 3 noiembrie 2021.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Programul se desfășoară pe o perioadă de cinci săptămâni, în intervalul 3 noiembrie 2021 – 5 februarie 2022. Cursurile vor avea loc la sală, la București și pe online.

Curricula Program

Programul cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Simulări de business; Managementul strategic al fermei; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - distribuție (Supply chain); Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Fizionomie și comportamente - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Antreprenoriat în mediul V.U.C.A. (Volatilitate, Incertitudine, Complexitate, Ambiguitate); Simulare strategii de business; Comerț cu cereale; Marketing în agribusiness; Afacerea agricolă de familie; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ.

Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.

În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.

Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).

Mai multe detalii despre programul „Antreprenor în Agricultura 4.0”, puteți afla accesând link-ul: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0749.999.921.

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români anunță că își adaptează mecanismele de conducere și coordonare centrală și regională la schimbările majore din agricultura europeană, sub impactul reformei PAC, al Pactului Ecologic European și al programelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vor influența dezvoltarea afacerilor agricole în următorii ani.

Clubul Fermierilor Români consideră că în această perioadă critică este necesar mai mult ca oricând un dialog permanent, transparent și constructiv al fermierilor cu structurile legislative și administrative europene și naționale. Fermierii membri în Club sunt implicați direct în consultările care vizează procesul decizional legislativ în domeniul agricol pentru că ei sunt beneficiarii politicilor și deciziilor care se adoptă la nivelul Uniunii Europene și la nivel național.

Clubul s-a angajat în anul 2021 într-un proces de transformare vizând dezvoltarea structurilor de reprezentare regională, care vor fi responsabile pentru elaborarea de propuneri pentru rezolvarea unor probleme specifice și reprezentarea intereselor membrilor în relația cu autoritățile regionale, asigurând creșterea capacității Clubului de consultare directă a membrilor și partenerilor, urmărind astfel valorificarea deplină a noilor mecanisme naționale și europene de finanțare a programelor de agricultură și mediu.

De la 1 iulie, se instituie principiul Președinției rotative și al mecanismului de Troică a Președinției Clubului

Schimbările anticipate prin reforma PAC, precum noile reguli și mecanisme de finanțare sau eco-schemele, cresc mult importanța identificării specificului regional și asigurarea contribuției la elaborarea de politici și programe coerente, fundamentate bine pe nevoile locale, ceea ce trebuie să se reflecte în stimularea prezenței regionale în conducerea Clubului Fermierilor Români.

În acest context, membrii Consiliului Director au decis adoptarea unui nou mecanism de coordonare și conducere a Clubului, care se aplică de la 1 iulie 2021, în paralel cu crearea și dezvoltarea structurilor regionale: instituirea principiului Președinției rotative și a mecanismului de Troică a Președinției Clubului.

Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de 6 luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul și viitorul președinte (desemnați de regiune). „Salut decizia adoptată de Consiliul Director, care reflectă pe deplin spiritul Clubului și obiectivul său principal: asigurarea reprezentării fermierilor din România la nivel național și european. În cadrul grupurilor de lucru și reuniunilor regionale cu fermierii, punem în dezbatere deciziile strategice care urmează să fie adoptate prin reforma PAC, riscurile și oportunitățile privind creșterea competitivității în agricultură în contextul unui buget european diminuat și creșterea extraordinară a ambițiilor de mediu ale Uniunii Europene. Aceste întâlniri sunt un prilej de a înțelege cât mai bine specificul zonelor, ne consultăm cu cât mai mulți fermieri, identificăm problemele acestora și soluțiile care pot fi fundamentate de experții Clubului, pentru a fi propuse mai departe instituțiilor responsabile pentru agricultură”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Președinția rotativă pentru următoarele trei perioade va fi asigurată astfel:

• 1 iulie – 31 decembrie 2021: Dan Hurduc, Regiunea Moldova

• 1 ianuarie – 30 iunie 2022: Laszlo Becsek, Regiunea Centru

• 1 iulie – 31 decembrie 2022: Nicolaie Apopi, Regiunea Banat

„Noi, Clubul Fermierilor Români, am demonstrat până acum că avem o abordare globală, integrată, la nivel european și național, a direcțiilor de dezvoltare a agriculturii românești. Suntem preocupați și obligați de schimbările anunțate în politicile europene de mediu și agricultură să ne adaptăm capacitatea pentru a valorifica fiecare euro disponibil din 2023 pe noile reguli PAC, bazate pe indicatori de performanță și valorificarea specificului local. În calitate de președinte al Clubului și membru fondator am făcut această propunere privind noul mecanism de conducere, pentru angajarea mai activă a membrilor din regiuni la actul de reprezentare în relația directă cu autoritățile centrale care conduc agricultura românească, pentru a propune cele mai bune soluții în susținerea performanței la nivelul fiecărei regiuni agricole din România”, subliniază Nicușor Șerban, fostul președinte al Clubului Fermierilor Români.

Dan Hurduc este primul președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului, care s-a implicat direct în constituirea grupurilor de lucru din Moldova, regiune în care s-au desfășurat până în luna mai toate reuniunile planificate cu fermierii. „Misiunea noastră este să transformăm modelul românesc de agricultură performantă în bună practică europeană, prin dezvoltarea și promovarea inițiativelor legislative care să fie favorabile fermierilor. Susținem proiectele care creează valoare adăugată în agricultură și care cresc competitivitatea fermierilor din România. Decizia colegilor mei din Consiliu mă onorează și le mulțumesc pentru încrederea de a-mi atribui primul mandat în cadrul mecanismului nou de coordonare a Clubului. Fiecare președinte va veni cu un proiect de regiune prin identificarea problemelor importante regionale și dezvoltarea unui plan de acțiune și promovare de care să beneficieze toți fermierii din regiunea respectivă”, susține Dan Hurduc, primul președinte care asigură Președinția rotativă.

Tânărul fermier Ciprian Andrei Olteanu, membru în Consiliul Director

Odată cu implementarea noului mecanism de coordonare, Clubul Fermierilor Români anunță două schimbări în structura Consiliului Director al Clubului: revocarea la cerere a lui Gheorghe Dume din Consiliul Director (care s-a retras din afacerile agricole) și intrarea lui Ciprian Andrei Olteanu ca nou membru în Consiliu. Ciprian Andrei Olteanu este fermier din județul Călărași, membru al Clubului și absolvent al primei serii a programului de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură” organizat de Clubul Fermierilor Români. „Sunt onorat de această oportunitate și privesc pasul acesta cu mare responsabilitate atât față de membrii Consiliului Director al Clubului, cât și față de fermierii membri. Pentru mine personal este un moment important, mai ales pentru că reprezintă un moment de validare a succesului programului de formare a tinerilor lideri. Demonstrăm că tinerii fermieri sunt suficient de maturi și că doresc să se implice în viitorul agriculturii, iar inițiativa Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” ne dă uneltele necesare să putem să reprezentăm interesele fermierilor. Ca fermier, am găsit în cadrul Clubului reprezentare și profesionalism; ca tânăr, am găsit viziune și deschidere către noi oportunități; ca om, am găsit alți oameni ca și mine, alături de care pot construi un viitor mai bun pentru societatea pe care o hrănește fermierul român. Sunt mândru că fac parte din Clubul Fermierilor Români”, a spus Ciprian Andrei Olteanu.

Foto: Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români consideră că elaborarea și punerea în aplicare a unei Strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații.

Realizarea și implementarea unei strategii integrate a apei pentru agricultură reprezintă singura cale pentru armonizarea măsurilor de asigurare a funcționării și extinderii infrastructurii de îmbunătățiri funciare cu respectarea noilor prevederi europene privind agricultura (Reforma PAC), de mediu și climă (Pactul Ecologic European și Strategiile subsecvente – Biodiversitate și Farm to Fork).

Fermierii, membri ai Clubului, susțin că strategia urmează să asigure un cadru de convergență și coerență pentru toate măsurile și proiectele care privesc gestiunea apei și solului pentru agricultură, printr-o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil și sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securității alimentare a României și realizarea obiectivelor necesare în zona de mediu și climă.

„Inițiem această acțiune în consens cu membrii noștri, în principal cu fermierii din zonele afectate de secetă, inclusiv cei care dețin ferme în ariile de acoperire ale sistemelor de irigații și desecare. Dorim să fim un contributor activ la elaborarea Strategiei, prin punerea la dispoziție a unor experți consultanți români și străini. De asemenea, lansăm invitația către universități și institute de cercetare din România de a participa la proiectul coordonat de Club pentru elaborarea unor analize tehnice, economice și de mediu privind modernizarea și extinderea funcționării unei infrastructuri de gestiune a apei pentru agricultură, care să fie armonizat cu noile prevederi europene privind mediul și clima, inclusiv cele care vor deveni operaționale odată cu Pactul Ecologic European și strategiile subsecvente”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Clubul Fermierilor Români propune valorificarea analizelor, evaluărilor și proiectelor privind reforma sistemului de gestiune a apei pentru agricultură cuprinse în propunerea de reformă făcută recent de MADR în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și realizările din cadrul Planului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații.  

„Succesul strategiei depinde de asigurarea unei cooperări eficiente guvernamentale inter-instituționale (Guvern - MADR, MMAP, MDLPA, MFP) și multi-parteneriale (public-privat-neguvenamental), pentru o planificare financiară multi-anuală și multi-sursă coerentă a măsurilor de modernizare a infrastructurii, astfel încât să fie realizat echilibrul între noile condiții de mediu și climă și asigurarea competitivității fermelor din România.

În mod concret, soluționarea problemelor existente de îmbunătățiri ecosistemice și funciare poate fi realizată în noul context european al Politicii Agricole Comune printr-o abordare integrată a gestiunii resurselor sol – apă – aer, pentru o productivitate optimă și sustenabilă, care să țină cont în egală măsură de protecția mediului și de competitivitatea fermierilor.

Refacerea sistemului de irigații reprezintă o problemă pe care România n-o mai poate amâna. Diminuarea producției agricole din ultima perioadă, datorată lipsei de precipitații, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel național. Întregul spațiu comunitar beneficiază în mod direct de materia primă oferită de țara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securității alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, transmite Clubul Fermierilor Români.

Modernizarea și extinderea îmbunătățirilor ecosistemice și funciare se poate realiza la cele mai noi standarde, utilizând cele mai noi tehnologii în domeniu, astfel încât impactul aplicării Strategiei integrate de gestionare a apei să conducă la:

• Asigurarea siguranței producției, cu impact direct asupra securității alimentare a României;

• Creșterea nivelului de reziliență a fermelor, care presupune stabilitate financiară și dezvoltare rurală;

• Creșterea producției naționale și a productivității fermelor, în condițiile în care România este un jucător major pe piața cerealelor la nivel mondial;

• Protejarea investițiilor fermierilor, realizate în ultimii 30 de ani;

• Siguranța Uniunii Europene privind accesul la cereale, având în vedere că România este considerată un rezervor de porumb și floarea-soarelui.

Propunerile Clubului Fermierilor Români

1. Crearea la inițiativa MADR a unui Consiliu inter-ministerial cu participarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Cercetării și Digitalizării, Ministerului Finanțelor Publice și multi-parteneriate (inclusiv mediul universitar și asociații) pentru elaborarea Strategiei naționale integrate de gestiune a apei pentru agricultură, a Planului de acțiune privind implementarea Strategiei, inclusiv estimări bugetare, termene și responsabilități în program.

2. Elaborarea și implementarea Programului național privind dezvoltarea proiectelor locale de irigații (ca parte a Strategiei) vizează următoarele direcții:

• simplificarea și armonizarea legislativă care să încurajeze proiectele locale de irigații;
• coordonare inter-agenții din cadrul MADR și MMAP pentru eficientizarea investițiilor, reducerea birocrației și încurajarea proiectelor locale cu finanțare privată;
• facilități fiscale pentru investițiile (private/fermieri) în proiectele de irigații locale.

3. Elaborarea unui Ghid de bune practici și proiecte în domeniul gestionării integrate a apei pentru agricultură, care să țină cont de:

• armonizarea cu legislația europeană referitoare la problemele de mediu, climă și agricultură;
• modele de proiecte (tipologie) în acord cu reglementările europene de mediu și dezvoltare durabilă (pe tipuri de ferme/culturi; zone geografice; specificitatea reliefului);
• identificarea surselor de finanțare complementare pentru susținerea investițiilor în proiectele de irigații locale.

4. Coordonarea măsurilor specifice unui sistem integrat de gestiune eficientă a apei în agricultură cu cele cuprinse în strategiile locale pentru dezvoltare durabilă (implicarea dimensiunii regionale și locale în susținerea aplicării Strategiei).

„Clubul Fermierilor Români își exprimă interesul și disponibilitatea de a contribui activ, alături de celelalte părți implicate, la stabilirea și prioritizarea acțiunilor care vizează implementarea cu succes a proiectelor de îmbunătățiri ecosistemice și funciare la nivel național. Clubul urmărește să asigure colaborarea cu alți actori inter-guvernamentali și organizații internaționale (precum Banca Mondială sau BERD), din domeniul educației și cercetării (universități) și organizații neguvernamentale cu activitate, expertiză și capacitate pentru elaborarea și punerea în aplicare a strategiei integrate de gestionare a apei”, declară Dan Hurduc, reprezentantul Consiliului Director al Clubului.

În data de 23 iunie 2021, Clubul Fermierilor Români a prezentat propunerea privind elaborarea Strategiei integrate de gestiune a apei pentru agricultură în cadrul întâlnirii cu conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la care au participat fermieri membri în Club (în particular din regiunea Dobrogea) și reprezentanți ai Consiliului Director al Clubului. Întâlnirea de la MADR este prima dintr-o serie de reuniuni inițiate de Club pentru promovarea către ministerele responsabile din guvern a propunerii de elaborare a Strategiei.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Problemele europene încep să dea în clocot în ultima perioadă, iar în cazul nostru cele mai stringente sunt cele având ca subiect negocierile privind viitoarea politică europeană (PAC) și asociate cu politicile de reformă climatică reunite sub numele de Green Deal. Ambele mergând din ,,gard în gard” ca parcurs instituțional, deoarece Comisia Europeană nu reușește încă să își impună punctul de vedere în fața țărilor rebele, multe din estul Europei, privitor la vastul program de „reforme și binefaceri”, atât de dorit de marii contribuitori gen Germania, Franța sau Olanda.

Doar că sub poleiala deja tradițională a „binefacerilor” care se vor abate asupra agriculturii europene și care în mod constant sunt scoase în față de Comisia Europeană, precum zestrea unei fete de măritat, stau aceleași interese pe la colțuri șoptite și care nu întotdeauna au la bază fundamente tehnice, științifice sau economice, ci doar simple interese politice de a justifica direcționarea unor sume importante de bani spre domenii care nu se mai bucură neapărat de acceptabilitatea contribuabilului european, iar în cazul nostru vorbim de agricultură. Dar vom reveni mai jos asupra acestui aspect.

Din ce în ce mai multe voci, atât politice cât și ale asociațiilor profesionale ale fermierilor europeni (gen COPA –COGECA) sau a celor din industria alimentară, arată că aplicarea în agricultură a măsurilor din programul de reforme cunoscut sub numele de Green Deal, nu va avea efectele scontate, iar aplicarea acestuia este foarte posibil să ducă la scăderea competitivității în fața concurenței din alte țări, situație deja din ce în ce mai des întâlnită. Deja fermele europene „gâfâie” pe multe piețe în fața competiției globale, mai ales în raport cu SUA și America de Sud (Brazilia și Argentina în special) unde plantele modificate genetic (OMG) sunt la liber și ajută la reducerea costurilor, dar și cu Rusia și Ucraina unde costurile de producție sunt mult mai mici datorită resurselor ieftine (motorină și îngrășăminte).

Semnalele din ce în ce mai dese apărute în spațiul public arată că într-adevăr sunt necesare măsuri de limitare a poluării, inclusiv pentru cea provenită din agricultură, dar la modul cum este pusă acum problema se va face doar în dauna agricultorilor europeni și în condițiile în care aplicarea acestor măsuri nu vor fi obligatoriu preluate și de ceilalți mari producători agricoli din lume, ceea ce va duce la dezechilibre economice și sociale majore, concretizate în creșterea numărului de falimente a fermelor europene, proces care și așa este la cote înalte în foarte multe din țările comunitare (Franța, Germania, Belgia etc).

În plus, cu toate că nu se recunoaște, tot acest program de reforme pentru reducerea impactului climatic, dorit a se implementa de către Europa comunitară, nu înseamnă că va duce la condiții de trai mai bune din punct de vedere al poluării pentru europeanul de rând, fiindcă există un adevăr simplu care ține de meteorologie și care spune că aerul încă mai circulă sub formă de curenți, iar aerul de noi împrospătat va pleca poate în Asia și de acolo va veni altul mult mai „înmiresmat” de rezultatul creșterii economice pline de avânt al tigrilor asiatici conduși de leul chinezesc.

 „Să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”

Una din principalele dorințe ale Comisiei Europene legate de aplicarea Green Deal în agricultură are ca obiectiv creșterea suprafeței alocate agriculturii ecologice la un procent mediu de 25% din suprafața agricolă comunitară până în anul 2030 în condițiile în care la acest moment media europeană este undeva în jurul a 8,5% (după datele Comisiei Europene 2020).

Dacă analizăm un pic ultimii zece ani și lăsăm la o parte prezentările bombastice ale propagandei (care așa cum stă bine oricui, este prezentă și la Bruxelles) vom constata că această suprafață a agriculturii ecologice la nivel comunitar a crescut în această perioadă cu 66%, ceea ce la prima vedere poate însemna ceva impresionant, dar în realitate reprezintă o creștere a suprafeței de la circa 5% acum zece ani la cei 8,5% în prezent și astfel deja lucrurile se schimbă radical, iar creșterea nu mai are același impact de percepție. Așa constatăm că matematica chiar dacă este exactă, modul de prezentare poate fi flexibil, iar percepția influențată după caz dar în funcție de anumite interese.

Adică, așa cum făceau și vechii activiști de partid din vremurile nu prea demult apuse, acum ne propunem la nivel de politică agricolă principiul ,,să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”, adică ce nu am reușit să facem în ultimii 20 de ani să zicem, vom face acum în 9 ani, până la deja fatidicul an 2030.

Dar ce înseamnă acum agricultura ecologică în Europa comunitară?

Avem acum pentru agricultura ecologică un procentaj de 8,5%, care reprezintă circa 15,3 milioane ha și care, după estimările interne ale CE, vor ajunge în anul 2030 la circa 15-18%, ceea ce ar însemna circa 30-33 milioane ha, așa cum este prezentat într-un material din Actu Environnement (26.03.2021), deci departe de ținta propusă de 25%, care ar fi reprezentat undeva la 45-48 milioane ha.

Dacă facem o analiză pe țări vom constata că printre campionii ,,probei” de agricultură ecologică la acest moment sunt ,,mari forțe agricole” gen Austria (25% din SA – suprafața agricolă), Lituania (14,5% din SA), Estonia (20,6% din SA), Suedia (20,3% din SA), Finlanda (13,5% din SA), iar ,,începătorii în ale agriculturii” gen Germania sau Franța au în jurul a doar 7% din SA, iar țări gen Polonia, Olanda, Ungaria sau România au între 2 și 3% din SA (date EUROSTAT 2020).

Acum, dacă mergem mai departe vom constata că pentru Austria (lucru valabil și pentru alte țări) creșterea suprafeței ecologice a fost mai simplă, fiindcă transformarea pajiștilor alpine (iarna acestea fiind multe dintre ele pârtii de schi) în suprafețe ecologice nu este la fel de dificil de realizat ca transformarea suprafețelor de cultură vegetală sau cele pomicole de exemplu.

În acest caz ce ar fi de făcut? Chiar Comisia Europeană a stabilit un plan de 23 de măsuri aferent implementării a trei axe, respectiv stimularea consumului de produse ecologice deoarece sunt necesare venituri ale populației mai ridicate fiindcă costurile de producție sunt mult mai mari, apoi creșterea producției care nu se poate realiza la fel de rapid ca în agricultura convențională și nu în ultimul rând durabilitatea activității, deoarece vulnerabilitatea fermelor ecologice este mult mai mare într-o piață concurențială (Le Figaro, martie 2021). Cum vom reuși realizarea obiectivelor celor trei axe, încă este un mister la acest moment, dar în mod sigur se vor aloca bani frumoși din bugetul comunitar.

Pornind de la aceste trei axe, vom constata că principalele piețe europene pentru produsele ecologice la acest moment sunt Germania cu circa 12,5 miliarde euro, urmată de Franța cu circa 11,5 miliarde, Italia și Danemarca cu 4,5 și respectiv 2 miliarde euro, deci în toate cazurile vorbim de țări cu nivel de venit ridicat al populației (Euroactiv 2020).

În altă ordine de idei și în același timp ca un paradox, creșterea rapidă a producției ecologice cred că va fi posibilă doar cu ajutorul biotehnologiilor, deoarece actualele variante de tehnologii ecologice pentru producția vegetală pe scară largă sunt destul de limitate. La ora actuală discutăm de posibilități reale de producție ecologică în ceea ce privește carnea de vită, de pui, ouă, lactate și într-o oarecare măsură legumele, mai ales în spații protejate, dar în toate cazurile la prețuri care nu sunt accesibile pe scară largă în țările din est și nu numai. Chiar credem că românii, ungurii, polonezii, bulgarii sau categoriile de populație europeană cu venituri mai modeste se vor înghesui în a achiziționa ,,miraculoasă hrană ecologică” astfel încât să susțină o astfel de creștere?

De ce se insistă pe acest domeniu, cu toate problemele enumerate?

Așa cum se arată în din ce în ce mai numeroase luări de poziție la nivel politic sau agricol, este vorba de a căpăta legitimitate în fața contribuabilului european privitor la modul de cheltuire a banilor destinați agriculturii. Este foarte dificil să vii acum să spui acestora că trebuie mai mulți bani pentru finanțarea fermelor europene care se caracterizează prin suprafețe medii mici și vorbim în cazul țărilor mai așezate de circa 23 ha în cazul Spaniei, apoi circa 60 ha media pe fermă în cazul Franței și al Germaniei și ajungând la circa 140 ha în cazul Cehiei. Pentru comparație suprafața medie a fermei în România, Ungaria, Polonia, Grecia este de 3-8 ha.

Atunci, pentru justificarea bugetelor în creștere pentru subvenții trebuie ,,vândută” o poveste, iar în cazul nostru este cea a protecției climatice, a unei mâncări mai sănătoase, probleme care sunt reale, dar nu vor fi posibile măsuri eficiente fără un acord la nivel mondial, iar orice măsuri unilaterale nu vor rezolva problema, ci vor permite altora să polueze mai mult.

Marii contribuitori din vest au probleme numeroase cu stabilitatea și supraviețuirea fermelor datorită suprafețelor mici ale acestora și în comparație cu țările din est, nu au un segment dezvoltat al fermelor mari (în Bulgaria, Ungaria, Polonia și România fermele mari lucrează între 35-60% din suprafețele agricole ale țărilor respective), care să fie competitive pe piețele internaționale în raport cu Rusia și Ucraina sau America de sud, iar atunci mirajul trecerii la agricultura ecologică care va fi subvenționată cu sume foarte mari, poate fi pentru o perioadă un refugiu pentru mulți fermieri mici amenințați de spectrul dispariției.

Astăzi este greu să spui europeanului de rând că dorești să crești subvențiile europene pentru fermieri, adică impozitele mai direct spus, în condițiile în care tensiunile sociale între fermieri și restul categoriilor sociale sunt în creștere, deci trebuie să spunem altceva care este la modă, respectiv hrană sănătoasă, tinerețe fără bătrânețe, frumusețea lui Cleopatra care va fi veșnică și multe altele asemenea.

Eu nu spun că nu sunt poate și că nu sunt reale aceste aspecte, dar deocamdată speranța de viață în Europa în ultimii 80 de ani a crescut prin produse agricole obținute prin aplicarea de îngrășăminte și pesticide, deoarece prima problemă este să ai ce mânca și apoi treci la faza de filozofie a mâncării.

Va fi mult mai simplu ca o fermă de 20-40 ha să treacă la agricultura ecologică și să poată rămâne în viață prin alocarea unor subvenții mult mai mari, dar care vor fi acceptate de contribuabilul european în numele unor obiective mai mult decât onorabile și necesare. În plus piața mondială a produselor ecologice este departe încă de a reprezenta cifre importante, deci nu vorbim încă de problema concurențială. Problema care se va pune și o recunoaște și Comisia, se va reuși oare creșterea cererii pentru aceste produse, iar când piața va deveni concurențială ce se va întâmpla? Dar mai este până acolo și alții își vor face acele griji.

O dorință ipocrită poate duce la cel mai greu lucru de controlat, foamea

Însă, va fi și un revers al medaliei pe care nu știm încă dacă suntem pregătiți să îl acceptăm, deoarece creșterea suprafețelor de agricultură ecologică va duce la scăderea producției în mod semnificativ, iar unele estimări arată că o creștere la 25% a suprafeței ecologice va duce la o scădere de peste 50 milioane de tone cereale a producției globale comunitare (25 milioane ha dorite a fi ecologice în plus față de prezent cu o scădere de minim 2 to/ha), care va avea impact extrem de puternic, deoarece vor crește importurile din țări care nu sunt foarte preocupate de problemele climatice și pe care nici nu putem să le sancționăm dacă se vor semna acordurile comerciale (vezi Mercosur, SUA, etc), azi în negociere. Mai mult, să observăm că în acest an agricol un dezechilibru de doar 10 milioane de tone pe piața mondială a dus în unele cazuri la dublarea prețurilor (vezi rapița și pe aproape floarea soarelui), dar și la celelalte produse creșterile au fost importante și care deja au început să se transmită în produsele finale, astfel începând o perioadă inflaționistă cu un final încă necunoscut.

Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase că această politică, care include și partea de agricultură ecologică este doar o poveste de marketing, iar în țintele stabilite nu cred nici funcționarii ,,bruxellezi” care au promovat ideea de pornire, deoarece toate elementele o indică ca nefiind fezabilă, mai ales în cazul țărilor mari producătoare agricole gen Franța sau Germania, dar acest lucru nu va împiedica cheltuirea bugetelor și apoi vom vedea ce vom mai face și cum vom justifica nerealizările, asta dacă va întreba cineva. Cred că esența poveștii este mult mai simplă, avem nevoie de subvenții în creștere pentru a susține fermele mici în raport cu concurența globală, dar doar așa putem obține banii de la contribuabili fără scandal – dar dacă totuși va fi scandal, cum se va rezolva situația?

În final, întrebarea care acum se pune din ce în ce mai pregnant, oare știm ce vrem cu aceste politici agricole, deoarece majoritatea celor implicați în agricultură caută să vadă care sunt studiile care argumentează această politică, care de altfel a fost piatra unghiulară a actualei președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o doamnă mai mult decât onorabilă, dar departe de a deține o specializare în acest domeniu.

Îmi doresc foarte mult ca prin această dorință politică care nu are toate aspectele la vedere și în multe privințe este ipocrită, să nu dorim să ajutăm un domeniu și să nu distrugem o societate, fiindcă foamea este cel mai greu lucru de controlat.

Cred că o discuție mult mai aplicată și bazată pe studii serioase și cu aplicabilitate directă în aceste domenii ar fi fost mult mai benefică. Noi în schimb întâi decidem și apoi facem studiile care să justifice decizia adoptată, iar exemplele sunt mai numeroase și în alte materiale o să revenim asupra lor.

Nu rămâne decât să sperăm că freamătul lumii agricole să poată să mai salveze câte ceva din această foarte posibilă aventură a politicienilor ,,bruxellezi”, care nu sunt nici la prima abatere, dar ce este mai rău nici la ultima, iar toate reunite în ,,poveștile bruxelleze”. Vom reveni și cu altele.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Joi, 11 februarie 2021, s-a desfășurat a VI-a ediție a Congresului Anual Internațional „De la Fermieri pentru Fermieri”, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), de data aceasta în mediul online - pe Zoom, eveniment la finalul căruia a avut loc decernarea trofeelor „Porumbul de Aur”.

La Secțiunea Neirigat, trofeul a fost câștigat de Ioan Iaroslav Balint, fermier din județul Arad, de la Nădlac, care lucrează aproximativ 150 de hectare. Porumb a avut anul trecut pe circa 80 ha.

Ioan Iaroslav Balint a obținut 11.145 kg/ha, cu un hibrid FAO 420 - Querci CS, de la Caussade Semences. „Mai bine de două luni, porumbul n-a avut nici apă, nici lumină și nici căldură, însă la sfârșitul lunii mai vremea s-a îndreptat și ne-a salvat cultura de porumb. Oricum, genetica face diferența. Și tehnologia dacă e bună, profitul este pe măsură”, a spus câștigătorul trofelului „Porumbul de Aur” – secțiunea neirigat.

La Secțiunea Irigat, trofeul a fost câștigat de societatea Nutre Group, care lucrează 16.980 de hectare în județul Ialomița, din care 1.800 ha sunt irigate.

Nutre Group a obținut 15.648 kg/ha cu hibridul MAS 43.P (FAO 390), de la MAS Seeds. „Începem să irigăm când porumbul are 7-8 frunze, iar apă dăm cât are planta nevoie, reușind să facem asta prin tehnica de care dispunem, avem senzori de umiditate”, a precizat Pedro Sá, director de producție în cadrul fermei câștigătoare a trofeului „Porumbul de Aur” – secțiunea irigat.

Prezent la evenimentul APPR, câștigătorul de anul trecut al trofeului „Porumbul de Aur” la secțiunea neirigat, cu producția de 17.460 kg/ha, fermierul Biță Răcman, din județul Giurgiu, a punctat: „Porumbul rămâne cultura cea mai profitabilă din agricultura României”.

În Revista Fermierului, ediția print – martie 2021, vom publica pe larg de la Congresul APPR „De la Fermieri pentru Fermieri”, ediția a VI-a, care a avut ca temă „Agricultura României în contextul Green Deal”

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html