fructe - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

În ședința de Guvern de joi, 16 ianuarie 2025, a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Strategic PS PAC 2023-2027.

Prezenta hotărâre creează cadrul normativ cu caracter general necesar implementării intervențiilor de dezvoltare rurală din PS PAC 2023-2027, pentru care se asigură cofinanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene.

Concret, actul normativ vizează:

  • Asigurarea corelării cu ultima versiune a PS 2023-2027- versiunea 7.1, aprobată de CE prin Decizia C(2024) 8379 din 29 noiembrie 2024;

  • Modificarea normelor cu privire la acordarea avansului în sensul corelării cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul garantării;

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) menționează că, acest act normativ nu aduce atingere contribuției totale a Uniunii Europene aprobată pentru implementarea intervențiilor din PS 2023-2027, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022 de aprobare a planului strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea UE finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă și de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările și completările ulterioare.

CITEȘTE ȘI: Produsele românești la „Săptămâna verde 2025”, expoziția internațională de la Berlin

 

Premieră în țara noastră, un depozit certificat SEVESO dedicat exclusiv inputurilor agricole

 

Obiectivele lui Florin Stegariu la preluarea mandatului de președinte al Clubului Fermierilor Români

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În perioada 17 – 26 ianuarie 2025, la Berlin (Germania), se desfășoară cea de-a 89-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2025” (Grüne Woche). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă cu un stand în cadrul căruia experți din minister promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.

Astfel, în cadrul standului MADR vor fi promovate și oferite spre degustare mostre din produse înregistrate pe sisteme de calitate europene sau în curs de înregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Țara Bârsei – IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap - STG, Plăcintă dobrogeană – IGP, Pită de Pecica - IGP, Salinate de Turda – IGP, Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – STG, din categoria băuturilor spirtoase Indicație Geografică – Pălincă și Țuică Zetea de Medieșul Aurit.

De asemenea, printre produsele de la stand se vor regăsi băutura spirtoasă care în anul 2024 a pornit pe drumul înregistrării europene, Țuică de prune Sordony de Horezu, ca Indicație Geografică, dar și Vinars Jidvei – Indicație Geografică Protejată Național și cidru - băutură fermentată liniștit. Totodată, spre degustare vor fi oferite produse montane și ecologice, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.

Alte produsele românești care vor fi expuse la ediția 2025 a expoziției „Săptămâna Verde” sunt cele care sunt în proces de înregistrare pe un sistem de calitate european, precum: Babic de Buzău pentru dobândirea IGP, Batog deltaic de sturion pentru dobândirea IGP, Cârnați din topor din Vâlcea pentru dobândirea IGP, Brânză frământată de Teaca pentru dobândirea IGP și Salam Poiana Mărului pentru dobândirea IGP, dar și produse a căror denumiri vor urma etapele înregistrării pe un sistem de calitate european: Cârnați măcelarului de Pașcani, Iaurt de oaie din Câlnic, Cașcaval de Pojorâta, Răstăuțe maramureșene (cu spanac sau sfeclă), Cașcaval Brădet, Cașcaval din lapte de oaie Horezu, Brânzeturile de Colțești, Zacuscă pescărească din legume de Blăgești și păstrăv de Blăgești, Magiun de dovleac sau din măr Topoloveni, Ceafă nobilă de Bistrița, Carne afumată la garniță din Vâlcea, Brânză în coajă de brad de Bran, Salam de Nădlac, Mere de Cândești din bazinul pomicol Voinești, prune afumate la lojniță de Vrancea și Zacuscă cu păstrăv afumat de pe Sălăuța.

Între alte preparate pregătite pentru degustare la standul MADR menționăm: ghiudem, batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, zacuscă cu pește și diferite sortimente de siropuri din Șugag, gemuri sau dulcețuri de fructe, produse de panificație și patiserie (cozonaci, cornulețe cu gem, biscuiții Eugenia cu diverse umpluturi, biscuiți digestivi cu ovăz, cereale, stafide, biscuiți cu umpluturi de cremă de vanilie și cacao, paste făinoase etc.), zahăr Bod, produse din carne de pui, diverse sortimente de miere certificate ecologic sau înregistrate ca produse montane (din salcâm, tei, polifloră, alte produse ale stupului, sortimente de uleiuri presate la rece, diverse sortimente de fructe deshidratate (căpșuni, zmeură, merișoare, prune), ceaiuri de plante sub marca Bunătăți uscate. Din categoria băuturilor spirtoase înregistrate ca Indicație Geografică, România va expune - Pălincă și Țuică Zetea de Medieșu Aurit, precum şi vin alb, roze şi roşu de la cramele Cotnari, Histria și Jidvei, iar standul va fi înveselit de flori colorate de la producătorii români.

Expoziția „Săptămâna Verde 2025” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. La ediția din 2024 au fost prezenți peste 1.400 de expozanți din 60 de țări, care au atras aproximativ 300.000 de vizitatori.

CITEȘTE ȘI: Produse tradiționale și puncte gastronomice locale, pentru viitorul satului românesc

 

13 cu noroc pentru „Pita de Pecica”

 

Paula Vals, modelul unui antreprenor necesar

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Pe agenda acestui final de an al vechii Comisii Europene, care își va încheia mandatul în jurul datei de 8 decembrie, condusă de vechea, actuala și viitoarea președintă, nimeni alta decât doamna Ursula von der Leyen, se află printre alte dorințe și cea de încheiere a negocierilor privind acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Mercosur.

Mercosur este o organizație de liber-schimb din America de Sud, care reunește ca membri țări precum Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay, Bolivia (admisă din 2023) și Venezuela, dar aceasta din urmă fiind suspendată din 2016 din cauza acuzațiilor aduse regimului Maduro că nu ar fi respectat libertatea democratică în această țară.

Altfel spus, această organizație reprezintă o piață de circa 435 milioane de locuitori, iar la poarta acestei organizații din America de Sud mai stau o serie de țări, care au postura de state asociate și am în vedere printre altele Peru, Ecuador, Columbia și altele, iar în momentul în care și acestea vor primi statutul de membri cu drepturi depline, vom vorbi de o piață regională de peste 550 de milioane de locuitori, care nu-i așa, nu este chiar de ici, de colo.

Țările din cadrul Mercosur sunt în mare măsură economii emergente, în curs de dezvoltare și care la acest moment mai mult exportă materii prime și destul de puține produse cu valoare adăugată mare, dar așa cum am arătat mai sus, prin mărimea populației sunt atractive ca piețe de desfacere. UE își dorește o prezență mai importantă în această regiune, mai ales în condițiile în care eforturile Chinei de a fi mai prezentă în această zonă sunt foarte serioase și de o intensitate deosebită.

Pe de altă parte, situația s-a mai complicat și pentru că principalele două țări din cadrul acestei organizații (Brazilia și Argentina) sunt membre, chiar foarte active, în cadrul BRICS, alături în special de China și Rusia, niște parteneri nu foarte frecventabili, în opinia țărilor din UE și America de Nord.

Uniunea Europeană a început negocierile cu Mercosur acum vreo 20 de ani, iar în 2019 s-a anunțat ajungerea la o primă înțelegere de principiu de natură politică, dar care nu a fost urmată și de înțelegerea economică, document care nu a reușit la aceea dată să convingă majoritatea țărilor europene că ar fi o formulă bună pentru acestea și astfel a rămas să fie negociată ulterior.

De aceea, negocierile au continuat și se speră ca la reuniunea țărilor G20 din Brazilia să se ajungă la un compromis și pe ultimele probleme rămase în suspensie, ca apoi la reuniunea din 2-4 decembrie 2024 a țărilor din Mercosur să se semneze acest acord de către președinta Comisiei, doamna Ursula von der Leyen.

Dar, așa cum am mai spus, semnarea documentelor nu înseamnă finalizarea acestui acord, ci acesta intră la aprobare în Consiliul European și dacă aici trece, merge apoi în Parlamentul European și doar dacă și aici este aprobat, intră în vigoare. Așadar, mai este cale lungă.

Lăsând la o parte pentru moment partea procedurală de adoptare sau respingere a acestui acord, să ne aplecăm un pic la ce ar aduce el părților aflate în negociere, cel puțin la nivel declarativ.

 

Germania și Spania, principalele susținătoare

 

Schimburile comerciale la acest moment între UE și Mercosur reprezintă afaceri de circa 40-45 miliarde euro/an, ceea ce este o sumă considerabilă, dar destul de neuniform repartizată, mai ales în interiorul comunității europene, unde țările din centrul și estul Europei au o felie destul de mică, în comparație cu Germania și Spania, principalele susținătoare ale acestui acord.

UE speră că prin adoptarea acestui acord să își poată crește exporturile de mașini și piese de schimb cu circa 35%, utilaje cu 14-20%, produse farmaceutice și chimice cu circa 14-18%, plus faptul că odată cu ocazia semnării acordului, firmele europene de servicii vor avea acces la piața contractelor guvernamentale pentru infrastructură, energie, armament și multe alte produse supuse achizițiilor guvernamentale din aceste țări, valori care nu sunt de neglijat.

Pe de altă parte și țările Mercosur speră să își crească exporturile de carne de vită cu circa 100.000 tone/an, exporturile de carne de pasăre, zahăr, porumb boabe și șrot de soia, precum și alte produse alimentare, dar și diferite materii prime care să compenseze importurile care vor fi în creștere. De aceea acest acord a fost denumit și ,,vaci contra mașini”, asta ca o reflectare a modului în care s-a gândit în esență trocul între cele două organizații.

Legat de preconizatele exporturi de materii prime, trebuie subliniat că în America de Sud sunt trei țări, două din cadrul Mercosur, adică Argentina și Bolivia, care alături de Chile reprezintă ,,triunghiul litiului”, cele trei deținând peste 50% din rezervele mondiale de litiu, mineral fără de care nu se poate gândi nici o strategie în domeniul mașinilor electrice, energie regenerabilă și orice altceva care necesită prezența unei baterii, iar Europa în schimb este dependentă aproape 100% de importuri legate de acest mineral.

Un alt aspect de interes legat de materiile prime îl reprezintă faptul că Brazilia deține peste 90% din rezervele mondiale de niobiu, un metal din grupa ,,metalelor rare”, dar este și producătorul principal al feroniobiului (un aliaj al niobiului cu fier ce conține 60-70% niobiu). Niobiul este folosit în special în aliaje, de obicei în oțeluri precum cele utilizate în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin maximum de 0,1% niobiu, acest procentaj este suficient pentru a crește duritatea oțelului. Stabilitatea termică a superaliajelor ce conțin niobiu justifică utilizarea sa în motoarele cu reacție și cele ale rachetelor. Niobiul este folosit și în diverse materiale supraconductibile (care mai conțin titan și staniu), care mai sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Printre alte utilizări ale niobiului se numără folosirea sa în sudură, industria nucleară, electronică, optică, numismatică și fabricarea de bijuterii.

Dar dacă ambele părți au de câștigat din încheierea acestui acord, de ce se prelungește boala de aproximativ 20 de ani, prin negocieri lungi și fără substanță?

 

Ce vrea Europa

 

Țările din cadrul Mercosur au două mari obiecții care le împiedică să fie de acord cu forma actuală a proiectului de acord. Prima este legată de faptul că UE a adoptat un regulament, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025 și care obligă blocul comunitar și fiecare țară membră în parte să aplice represalii economice țărilor care nu respectă cerințele acordului de la Paris, în special cerințele legate de oprirea defrișărilor, cum ar fi cele din jungla amazoniană, fapt pe care Brazilia îl consideră de neconceput a fi adoptat, chiar dacă noua administrație a președintelui Lula se laudă că a redus cu 48% defrișările în primele nouă luni de mandat, reducere insuficientă din punctul de vedere al europenilor.

Conform noului regulament european, nu pot fi importate produsele agricole obținute pe terenuri rezultate în urma defrișărilor, iar acest fapt duce și la o cerință secundară în sensul că europenii ar trebui să primească dreptul să verifice direct aceste aspecte pe teren, fapt care a fost considerat de țările sud-americane și în special de Argentina, un atac la suveranitatea lor.

De aici rezultă prima cerință și dispută a părților, în sensul că europenii cer stoparea defrișărilor mai ales din jungla amazoniană, iar sud-americanii cer suspendarea aplicării regulamentului pentru o lungă perioadă de timp.

Cea de-a doua problemă a părților este legată de mașinile electrice produse în Europa și care ar urma să fie importate în spațiul țărilor Mercosur, doar că acestea din urmă dispunând de metale rare foarte cerute în cadrul acestei industrii doresc să treacă de la stadiul de exportator de materii prime, la stadiul de producător de produse cu valoare adăugată mare. Astfel se pune problema ca europenii să producă aceste mașini în America de Sud în parteneriat cu firme locale, ceea ce ar reduce din interesul europenilor față de această industrie și, mai mult, li s-ar reduce marjele comerciale în mod semnificativ.

Or, dacă această cerință este acceptată, speranțele europenilor că își vor rezolva problemele cu forța de muncă din industria auto europeană, care acum se luptă cu spectrul șomajului pe scară largă, mai ales în Germania, se vor nărui.

La cele două dispute se mai adaugă și revolta fermierilor europeni, care este reprezentată la nivel european ca lider de opinie de către Franța și care mizează și pe sprijinul Austriei și al Poloniei. Dacă în cazul ultimelor două țări poziția se bazează pe anumite declarații ale unor demnitari, dar fără a fi fermă și fără echivoc la nivel de prim ministru și/sau președinte, în schimb Franța a anunțat prin vocea președintelui Macron dar și a Adunării Generale (Parlamentul francez) printr-o luare de poziție semnată de 600 de deputați și senatori, că nu vor susține acest acord dacă prin acesta nu se vor rezolva trei probleme și anume:

  • Să se oprească defrișările din jungla amazoniană, adică pe cale de consecință să nu se accepte suspendarea sau prorogarea aplicării regulamentului care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025;

  • Alinierea legislației de mediu a țărilor din Mercosur în conformitate cu Acordul de la Paris referitor la protecția climei, ceea ce ar implica măsuri dure de reducere a poluării industriale, cu efecte importante asupra economiei acelor țări;

  • Măsuri legislative în oglindă în domeniul sanitar și de mediu, care ar avea implicații dramatice și asupra agriculturii din aceste țări (din Mercosur), care ar trebui să accepte condiționalități similare cu cele existente în agricultura din UE. Printre altele ministrul francez al Agriculturii a arătat că în Brazilia consumul de pesticide este de 6 kg substanță activă/ha, în timp ce în Franța este de 3,6 kg s.a./ha, iar în Brazilia și Argentina, din cele 500 de pesticide folosite, peste 150 sunt interzise în Europa.

În această situație se va pune problema dacă Franța va reuși să creeze o minoritate de blocaj, care necesită existența a încă trei state nemulțumite de prevederile proiectului de acord, fapt care teoretic nu ar trebui să fie o problemă, în condițiile în care este de presupus că Austria și Polonia vor vota și ele împotrivă. Plus că este foarte posibil ca vot negativ să vină și din partea Ungariei, dar și a Belgiei și Olandei, care se confruntă la rândul lor cu o mare presiune din partea fermierilor proprii. Ar fi de dorit un vot negativ și din partea României dar vom dezvolta mai încolo și acest aspect.

Apoi mai este de reținut că un vot favorabil în Consiliul European nu înseamnă că s-a terminat, deoarece urmează și votul în Parlamentul European unde prezența suveraniștilor este în creștere și plus că sub presiunile interne este foarte posibil ca și alți parlamentari să voteze contra sau să se abțină, fapt care pune sub semnul întrebării dacă va trece sau nu acest acord.

 

Agricultura României ar fi afectată

 

Ajungând cu problema și la noi în România, prima observație oarecum încurajatoare este că votul în Consiliul European va avea loc după instalarea unui nou președinte la noi, iar acest lucru poate da o undă de speranță că implicarea în problemele agricole să fie mult mai semnificativă decât până în prezent, când a lipsit cu desăvârșire.

În prezent la nivelul MADR, poziția ministrului Barbu este de apărare a intereselor fermierilor, fiind deci o poziție de respingere a actualului proiect de acord comercial, doar că la acest moment comunicarea între minister și președinție nu pare a avea vreun nivel de intensitate, fapt care poate se va schimba după alegeri.

Din păcate, autoritățile române nu au sau nu au promovat activ o analiză economică cu impactul pe care l-ar avea la nivel de simulare o eventuală adoptare a actualului proiect de acord.

În opinia mea, România în primul rând ar fi afectată în special pe exportul și producția de carne de pui unde concurența sud-americană ar fi extrem de dură, în condițiile în care ar dispare taxele vamale la aceste produse și în plus sud-americanii au dreptul în prezent pentru a folosi făinurile proteice din pește și alte reziduuri de carne coroborat cu folosirea șroturilor de soia și a porumbului din culturi modificate genetic, care sunt mult mai competitive la preturile de comercializare.

Apoi economia noastră ar avea de suferit legat de exporturile noastre de porumb în cadrul comunitar, în special pe relația cu Spania aceasta fiind o mare ,,amatoare” de șroturi de soia și porumb boabe din culturi modificate genetic, datorită competitivității acestora la preț și care vor fi consumate pe scară largă in industria porcului din această țară.

Ar mai fi de reținut că redresarea industriei de producție de zahăr din sfeclă atât la noi, dar și în Franța sau Germania nu ar mai avea nici o șansă în fața importurilor de zahăr din trestie din țările sud-americane, care ar fi și mai competitive decât în prezent prin eliminarea taxelor vamale.

Dacă ar fi să privim oportunitățile teoretice pe care le-am putea avea noi ca țară, ar fi cele legate de eventualele exporturi de mașini de la Dacia și Ford, dar exporturi care nu sunt sigure și depind foarte mult de modele, dacă se produc sau nu deja în țările sud-americane, același lucru fiind valabil și pentru alte componente de mașini.

Legat de exporturi agricole nu am avea la ce să ne gândim, iar legat de produse chimice și farmaceutice vom spune pas din prima, noi nefiind activi pe aceste piețe în mod serios (nu vorbim de excepții izolate).

Prin urmare, fără a fi mari specialiști în economie, România este de așteptat să fie una din țările cu balanță negativă (deficit comercial) în eventualitatea adoptării acestui acord comercial. În acest caz se pune întrebarea de ce ar trebui să votăm pentru? Ce am primi la schimb?

Un vot pozitiv doar din solidaritate europeană (care nouă ca țară ne-ar dăuna în mod cert) nu ar face decât să confirme naivitatea și lipsa de profesionalism a reprezentanților noștri în astfel de chestiuni comerciale, dar trebuie să recunoaștem că acest lucru se manifestă de peste 30 de ani, deci nu de azi de ieri.

Acum, că poate la această naivitate se mai adaugă și altfel de stimulente de lobby nu știu și doar autoritățile competente pot verifica și da un verdict, dacă este vorba doar de prostie, sau și de hoție.

În aceste condiții ajungem la aceeași speranță, pe care am avut-o mereu în perioada de când suntem membri ai UE, adică sperăm ca alții să respingă eventuale înțelegeri, regulamente, acorduri, care nouă ca țară ne fac rău, fiindcă la noi nu are cine s-o facă, nici ca autorități și nici dintre liderii politici.

Dacă astfel se pune problema, oare nu ar trebui și noi după modelul altora (adică cel de peste ocean, din SUA) să ne gândim la faptul că dacă nu putem organiza să funcționeze eficient astfel de autorități, atunci să le desființăm? Rămâne să ne mai gândim.

În rest, numai de bine.

 

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024

CITEȘTE ȘI: O încercare de radiografiere a crizei din sectorul vegetal

 

Sectorul agroalimentar, puternic afectat de acordul UE – Mercosur

 

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, care face parte din cea mai mare organizație a fermierilor și cooperativelor agricole din Europa – COPA COGECA, a transmis o scrisoare deschisă autorităților țării noastre prin care reiterează opoziția fermă față de semnarea tratatului comercial între Uniunea Europeană și țările Mercosur.

Agricultorii și industria alimentară din Uniunea Europeană vor ca toate cerințele de mediu și agricole impuse statelor membre UE să fie respectate de țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay și Bolivia).
Pe 21 noiembrie 2024, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a mai trimis o adresă Guvernului României, președintelui țării și reprezentanților noștri la Bruxelles, care este acum completată de această scrisoare deschisă. Astfel, Alianța transmite argumentele detaliate prezentate de COPA-COGECA, care subliniază impactul grav pe care acordul UE – Mercosur îl va avea asupra agriculturii europene și românești.

Capitol agricol profund dezechilibrat

Capitolul agricol al acordului este semnificativ dezechilibrat, având un impact negativ asupra unor sectoare sensibile precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul, etanolul și orezul. Aceste sectoare sunt deosebit de vulnerabile la perturbările pieței.

Impact negativ asupra comerțului

Evaluarea impactului cumulativ publicată de Centrul Comun de Cercetare (JRC) în acest an indică în mod clar efectele comerciale negative asupra acestor sectoare sensibile, exacerbând și mai mult preocupările agricultorilor din UE. Acesta este un aspect esențial, deoarece UE începe în prezent negocierile cu Ucraina pentru liberalizarea suplimentară a liniilor tarifare rămase în cadrul zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA) UE - Ucraina, inclusiv unele dintre aceleași sectoare sensibile, cum ar fi: carnea de pasăre, zahărul, mierea și etanolul.

În plus, UE urmărește acorduri de liber schimb cu India și Thailanda, care au unele dintre principalele lor interese ofensive în aceleași sectoare sensibile. Toate combinate, efectul cumulativ în viitor ar putea duce la prăbușirea unora dintre aceste sectoare-cheie de producție ale UE.

Divergența standardelor de producție

Există o divergență importantă în ceea ce privește standardele de producție agricolă între UE și țările Mercosur, în special în ceea ce privește utilizarea produselor agrochimice, sănătatea și bunăstarea animalelor și standardele de siguranță alimentară. Această disparitate este evidențiată de cel mai recent audit al DG Sante privind carnea de vită cu hormoni din Brazilia. În plus, practicile agricole din țările Mercosur sunt legate de defrișări semnificative, subminând eforturile globale de protecție a mediului.

Standarde mai scăzute în țările Mercosur

Țările Mercosur funcționează în conformitate cu standarde de mediu, de muncă și de siguranță mai puțin stricte, ceea ce le permite să producă bunuri agricole la costuri mai mici. Acest lucru creează condiții de concurență inegală pentru agricultorii din UE care aderă la standarde mai ridicate. Sindicatele, ONG-urile de mediu organzațiile de fermieri și organizațiile de consumatori se opun acestui acord, de asemenea, pe baza acestor preocupări.

Riscul de saturare a pieței și de pierdere a veniturilor

Afluxul de produse cu costuri reduse din țările Mercosur prezintă un risc de saturare a pieței, ceea ce poate duce la pierderi semnificative de venituri pentru agricultorii UE. Acest lucru amenință viabilitatea economică a multor ferme mici și mijlocii din UE și pune în discuție modelul nostru de producție, în special în momentul în care acestea se confruntă cu prețuri ridicate la inputuri și cu condiții climatice dificile.

Protocol slab privind durabilitatea

Protocolul adițional privind durabilitatea trimis țărilor Mercosur în martie 2023 este, din perspectiva producătorilor agricoli, în mod clar inadecvat, bazându-se în principal pe convenții internaționale, fără măsurile executorii necesare.

În plus, răspunsul Mercosur din septembrie 2023 a demonstrat în mod clar lipsa lor de ambiție și lipsa dorinței de a se angaja să adopte măsuri obligatorii în materie de durabilitate. De fapt, acest acord, încheiat în 2019, nu respectă capitolul privind comerțul și dezvoltarea durabilă și capitolul privind sistemele alimentare durabile, care au reprezentat o caracteristică standard și importantă în toate acordurile comerciale cele mai recente.

România, având o industrie agroalimentară insuficient dezvoltată, va fi puternic afectată. Fermierii și cooperativele agricole din UE nu sunt împotriva comerțului, ci pledează pentru acorduri echitabile și echilibrate care să le protejeze mijloacele de subzistență, să mențină standarde ridicate și să sprijine durabilitatea mediului. Având în vedere că principalul interes ofensiv al țărilor din Mercosur este accesul la piața UE cu valoare ridicată, sectorul nostru este moneda de schimb pentru beneficiile nete pe care alte sectoare din UE le vor obține în urma unui astfel de acord. Pentru comunitatea agricolă, acest lucru nu este acceptabil și transmite un mesaj foarte îngrijorător.

Având în vedere aspectele menționate, vă solicităm să susțineți ferm poziția României împotriva semnării tratatului UE - Mercosur, alăturându-vă statelor precum Franța, Italia, Spania, Polonia și Austria.

Avem încredere că veți reprezenta cu fermitate interesele fermierilor români și europeni în negocierile de la Bruxelles și veți contribui la protejarea sectorului agricol național”, le transmite autorităților Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din organizațiile PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și AFF.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Pe măsură ce agricultura europeană se confruntă cu provocări tot mai mari, căutarea soluțiilor eficiente și sustenabile devine din ce în ce mai urgentă. Oamenii din întreaga lume își doresc alimente de calitate, sănătoase și cultivate responsabil, iar fermierii sunt în prima linie în cultivarea recoltelor care să răspundă acestei cereri. Aceștia caută instrumente care să protejeze culturile, să conserve biodiversitatea și să aibă ingrediente active cu un profil favorabil pentru mediu și de origine naturală.

Fermierii din țara noastră lucrează, de asemenea, neobosiți pentru a echilibra productivitatea cu sustenabilitatea. Ei înțeleg importanța adoptării practicilor inovatoare și a utilizării produselor sustenabile care asigură atât producții ridicate, cât și sănătatea solului lor. Prin integrarea unor instrumente și tehnici moderne, aceștia contribuie la satisfacerea cererii globale în creștere pentru alimente sigure și nutritive, protejând în același timp bogatul patrimoniu agricol și ecosistemele naturale ale României.

Spre exemplu, una dintre practicile sustenabile implementate de fermierii noștri este utilizarea substanței active Qalcova™ (molecula Spinosad) ca parte a strategiei de gestionare a rezilienței culturilor.

Spinosad este o soluție de origine naturală aprobată pentru utilizare în agricultura ecologică, răspunzând cerinței societății pentru o agricultură sustenabilă. Aceasta este obținută prin fermentarea bacteriei naturale din sol s. Spinosa. Molecula controlează eficient un spectru larg de dăunători pentru peste 200 de culturi din 24 de state membre ale Uniunii Europene. Modul său unic de acțiune o face un instrument esențial pentru utilizările minore și culturile speciale și este adesea singura opțiune disponibilă pentru cultivatorii ecologici pentru a-și proteja recoltele.

Sprijinită de dovezi științifice ample și măsuri de reducere a riscurilor, această moleculă de origine naturală a demonstrat un profil de siguranță ridicat atunci când este utilizată conform recomandărilor de pe etichetă. În acest mod, Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, sprijină fermierii prin molecula Spinosad, ajutându-i să-și protejeze producțiile și să răspundă cerințelor societății pentru o agricultură sustenabilă.

Inginerul Cornel Baniță de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa – Buzău: „Produsul Laser™ 240 SC din portofoliul Corteva Agriscience, pe bază de moleculă Spinosad, este insecticidul pe care mă bazez în planul de combatere a dăunătorilor pentru viță-de-vie. Capacitatea sa de a oferi protecție eficientă împotriva principalului dăunător, Lobesia botrana, în orice fenofază, chiar și pentru a treia generație, îmi permite să recoltez struguri sănătoși, fără reziduuri în must sau vin, datorită naturii sale biologice”.

 

Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience RO & MD

 

CITEȘTE ȘI: Soluții la provocările viitorului, de la cercetare. Protecția culturilor este esențială pentru securitatea alimentară

 

Gestionarea apei în agricultură

 

Inovații pentru o agricultură durabilă, prezentate la RALF

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Opinii
Marți, 05 Noiembrie 2024 13:44

La MADR, Târg de Sfinții Mihail și Gavril

În perioada 7 – 9 noiembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) găzduiește „Târgul de Sfinții Mihail și Gavril”. Organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, evenimentul este o oportunitate pentru producători și procesatori să-și promoveze produsele agroalimentare, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la proveniența și modul de preparare al produselor.

La târgul din curtea MADR, vizitatorii vor găsi o gamă variată de bucate tradiționale românești, dar și produse locale autentice și diversificate. Vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria miere, lactate și preparate din pește. Totodată, nu vor lipsi produsele care au dobândit protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, „Magiun de prune Topoloveni” – IGP. „Cumpărând produse de la producătorii autohtoni, putem sprijini economia și susține dezvoltarea durabilă a zonelor respective, contribuind totodată la promovarea tradițiilor noastre gastronomice”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Vizitatorii au posibilitatea de a degusta și își pot cumpăra preparate din carne, lactate din lapte de vacă, oaie sau capră, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, băuturi spirtoase, obținute toate de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Iubitorii de produse și preparate pescărești vor găsi la Târgul de Sfinții Mihail și Gavril producători de pește din Jurilovca, Sfântu Gheorghe și Murighiol care vor aduce borșul tradițional de pește cu ardei iute, mămăligă, mujdei; pește la plită (crap, caras, biban, somn, macrou, sturion, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan); ciorbă de pește și storceag; saramură de pește cu mămăligă și mujdei; midii cu sos de usturoi; rapane în sos de vin; pește prăjit: hamsie, șalău, chiftele de pește, sprot, guvizi, barbun.

De asemenea, vor putea fi degustate și cumpărate o serie de preparate precum: zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiționale și produse care dețin mențiunea de calitate facultativă „produs montan”.

Și produsele reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate, Scrumbia afumată de Dunăre –Indicație Geografică Protejată (IGP); Salata cu icre de știucă – Indicație Geografică Protejată (IGP) și Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), dar și specialități precum pastrama Deltaica de crap argintiu afumată, file de păstrăv morcovit afumat la cald, batog din file de păstrăv, caviar de pastrav, cârnat din păstrăv morcovit jăruit la cald, păstrăv în osânză de legume, păstrăv murărit pe Zamora, tocană de păstrăv jăruit cu legume, tocană de păstrăv jăruit cu legume, păstrăv în zamă de roșii, pate din ficat și file de păstrăv, toate se vor găsi la târgul din curtea Ministerului Agriculturii.

La evenimentul de la km 0 al Capitalei vor fi prezente și deserturile - cozonac, prăjituri și produse de patiserie, poale-n brâu de Tocileni, alivenci moldovenești, colac cu nucă de la Boianu, chec de casă, pită de casă cu cartofi, dar și legume și fructe proaspete și procesate cum ar fi: murături, zacuscă, dulcețuri, gemuri, compot, sucuri și siropuri. 

Totodată, oaspeții târgului vor putea alege cadouri pentru cei dragi care își serbează onomastica, diverse sortimente de dulciuri naturale sănătoase, fără zahăr: brioșe, bomboane, ciocolată, batoane proteice; plante și flori de sezon aduse de Asociația Producătorilor de Flori Muntenia.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Robo-Fermier este un concept sută la sută românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor.

Tehnologia robotică vine în sprijinul fermierilor prin acoperirea deficitului de forță de muncă din agricultură. Proiectul pilot dovedește că platforma robotizată Robo-Fermier este o soluție pentru problemele reale și practice identificate în fermele pomicole, iar rezultatul proiectului are șanse mari de a fi asimilat în economia reală.

Astfel, inițiativa și mai ales realizarea echipei de proiect este cu atât mai lăudabilă cu cât principalul motiv al demersului nu a fost obținerea unui profit, ci aducerea la viață a unei idei, trecând peste multe greutăți logistice, dificultăți și momente în care tot proiectul părea că se prăbușește.

Acest proiect inovativ este realizat de Grupul Operațional „ROBO-FERMIER”, format din trei membri: liderul de proiect – SC Pereco SRL alături de expertul în robotică Călin Dragoș, precum și cei doi parteneri ai liderului de proiect: Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa și societatea Integro Management Consult SRL.

Investiția în valoare de 359.829 de euro, finanțată de AFIR și realizată în localitatea Bătești din județul Prahova, constă în realizarea platformei modulare robotice autonome ROBO-FERMIER cu scopul de a dezvolta și realiza în comun cu partenerii o soluție inovatoare de gestiune și de management a exploatațiilor pomicole ecologice care se confruntă atât cu probleme privind nivelul înalt de resursă umană necesar în administrarea unei plantații pomicole, cât și cu oferta scăzută de personal calificat din acest domeniu.

În cadrul proiectului sunt implicați un producător și un procesator agricol, un expert în robotică, un consultant în dezvoltarea agriculturii ecologice și un institut de cercetare în scopul obținerii unei soluții utile fermierilor. Proiectul pilot a realizat și a testat aplicabilitatea comercială în contextul pomiculturii ecologice și agriculturii de precizie, a unei soluții robotice autonome modulare destinate executării lucrărilor din plantațiile pomicole – întreținerea plantației, monitorizarea și aplicarea de tratamente.

Proiectul propune integrarea de soluții hardware și software pentru realizarea unui concept unitar în vederea funcționării autonome a platformei. Astfel, „fermierul robot” apelează la soluții inovative din domeniile: poziționare globală (GPS), utilizarea senzorilor (accelerometru, giroscop, compass), a sateliților și a imaginilor luate la nivelul plantației, precum și dezvoltarea și folosirea unor instrumente de management al informației, de interpretare a variațiilor și de reducere a emisiilor de carbon și a energiei electrice.

140A0511

Monitorizarea permanentă a plantațiilor pomicole, precum și soluția de utilizare eficientă a produselor de control prin aplicarea lor locală au efecte pozitive socio-economice și de mediu: reducerea consumului de combustibil, îmbunătățirea condițiilor de lucru ale fermierilor, conservarea solului și îmbunătățirea caracteristicilor sale și scădere a riscului de eroziune, creșterea producției, o eficiență ridicată și implicit o reducere a costurilor de întreținere a plantațiilor.

Rezultate concrete obținute cu Robo-Fermier:

  • Un studiu privind principalele caracteristici ale plantațiilor pomicole înființate pe sisteme moderne de cultură, utilizat ca sursă de informație științifică, pe baza căreia a fost testat robotul și au fost realizate programe de operare, ținând cont de specie, densitate, profil plantație etc;

  • O platformă robotică, autonomă și modulară, destinată întreținerii plantațiilor pomicole ecologice (prin lucrări de tăiere a ierbii și săpat printre pomi pe rând, recoltarea mecanizată si monitorizarea stării fitosanitare a plantațiilor) care să permită inclusiv înlocuirea tractoarelor, cu combustie de energie fosilă, reducându-se astfel nivelul de poluare din agricultură;

  • O bază de date cu informații și fotografii cu principalele boli și dăunători din plantațiile pomicole ecologice, necesară softului bazat pe IA (Inteligență Artificială), pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor prezenți în plantație și utilizată de platforma robotică. Cu ajutorul acestei baze de date, robotul va învăța în permanență putând să recunoască existența în diferite stadii de dezvoltare a factorilor patogeni;

  • O aplicație mobilă de monitorizare și control a platformei robotice. Această aplicație poate fi instalată sau utilizată din Cloud, pe terminale telefonice, tablete sau PC și permite accesarea prin internet a platformei;

  • Un studiu de impact al utilizării sistemelor electronice, respectiv a platformei ROBO - FERMIER, în eficiența economică a fermelor pomicole ecologice și în cadrul cheltuielilor de producție;

  • Pagină web de prezentare a proiectului: www.robofermier.ro;

  • Instruirea de bază pentru membrii proiectului și accesul la utilizarea metodelor inovative de gestiune a proiectului, astfel încât să poate gestiona în mod eficient activitatea.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO) pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese și tehnologii în sectoarele agricol, pomicol, alimentar și forestier în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a. Alocarea financiară totală pentru acest tip de investiții a fost de peste 9,4 milioane de euro, fonduri pe care AFIR le-a utilizat prin cele 26 de proiecte contractate. Valoarea plăților efectuate către beneficiari este de 7,7 milioane de euro, până la acest moment.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Horticultura

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760.241.000 lei pentru implementarea Programului pentru Școli al României.

Bugetul total se împarte astfel:

  • 96.176.000 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;

  • 370.676.000 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;

  • 217.063.000 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.

În anul școlar 2024-2025 vor beneficia prin Program de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și măsuri educative aferente acestor produse, un număr de 1.908.231 preșcolari din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și preșcolari și elevi incluși în învățământul special.

Solicitanţii sprijinului financiar din FEGA pentru furnizarea fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate şi derularea măsurilor educative aferente (consiliile județene și/sau consiliile locale ale municipiilor, orașelor, comunelor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București) transmit la Centrele APIA, prin intermediul sistemului informatic al Agenției, cereri de plată, la sfârşitul fiecărui an şcolar, în termen de trei luni de la sfârşitul perioadei pe care o vizează.

În colaborare cu Ministerul Educaţiei, solicitantul de ajutor financiar din FEGA are obligaţia de a verifica activitatea instituţiilor de învăţământ beneficiare privind înregistrarea în sistemul informatic a numărului de preşcolari şi elevi prezenţi la cursuri, precum şi a numărului de porţii consumate pe parcursul unei zile de şcoală şi a perioadei cererii de plată, conform catalogului şcolar.

În cazul în care valoarea totală a cererilor de plată depuse de solicitanţi depăşeşte plafonul anual din FEGA pentru acordarea gratuită de fructe şi legume, respectiv de lapte şi produse lactate, valoarea ajutorului financiar aferent fiecărei cereri de plată eligibile se stabileşte proporţional cu încadrarea în plafonul anual respectiv.

Plata ajutorului financiar din FEGA se face de APIA în termen de trei luni de la data depunerii cererilor de plată, cu încadrarea în sumele alocate cu această destinaţie. Dacă până la data efectuării plăţilor au fost declanşate anchete administrative care nu au fost finalizate, termenul de trei luni se prelungeşte până la încheierea anchetelor administrative prin care s-a constatat eligibilitatea cererii de plată.

În anul şcolar 2024-2025, disponibilul de produse achiziţionate în cadrul Programului pentru şcoli al României neconsumate din motive obiective se redistribuie în cadrul colectivului de preşcolari şi elevi din instituţia de învăţământ respectivă, astfel încât instituţiile de învăţământ să nu mai fie obligate la plata contravalorii produselor neconsumate.

APIA precizează că, în anul școlar 2023-2024 au beneficiat de produsele distribuite în 9.134 de instituții de învățămînt, un număr de 1.131.330 preșcolari din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și preșcolari și elevi incluși în învățământul special. 

Mai jos sunt prezentate sumele defalcate pe județe pentru acordarea gratuită de fructe şi legume proaspete, respectiv lapte și produse lactate și pentru derularea măsurilor educative în anul școlar 2024-2025 pentru care APIA a fost desemnată autoritate națională competentă pentru implementarea, monitorizarea, controlul și acordarea de ajutoare financiare din FEGA.

fructe 1

fructe 2

lapte

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

 

Publicat în Știri

La nivel național sunt puțini producători de rachiuri de fructe care produc sub brand propriu și își pot comercializa astfel produsul prin intermediul magazinelor. Distileria de la Deta, județul Timiș, își are originea într-o mică livadă de familie, pe care Sorin Rotariu a înființat-o din dorința de a pune pe masa familiei fructe proaspete, culese direct de la sursă. Cu timpul, livada a tot crescut și a ajuns la opt hectare și jumătate, astfel că o distilerie a fost cumva completarea firească a plantației de pomi.

Livada înseamnă o investiție pe termen lung, iar în Timiș, la Deta, bazele s-au pus în urmă cu zece ani. S-a „clădit” pom cu pom, cu ideea clară de a se face procesare, și planurile familiei Rotariu nu se opresc în distilerie. Perspectiva producției de gemuri „ca la bunica-n cuină” este destul de aproape de a deveni realitate. În felul acesta, fructele nu doar că nu se pun toate în același coș, dar capătă și plusvaloare. „Am ajuns pomicultor dintr-un hobby. Avem trei hectare și jumătate de gutui, o suprafață similară de cais, mai avem 200 de nuci, 200 de cireși și în jur de 600 de butuci de viță-de-vie, Chardonnay și Cabernet Sauvignon. Întreaga livadă este pe producție, are deja vârste cuprinse între trei și nouă ani. Nucul, deși este în anul nouă de la plantare, abia acum intră pe producție”, ne-a zis proprietarul livezii, Sorin Rotariu.

horti 253 livada distilerie 3

Cazanul, care are aproape o sută de ani, este moștenire de familie de la un bunic și s-a dovedit a fi „inspirația” pentru distilerie. Astfel a apărut brandul „Podrum Maia”. Nepoata pomicultorului se numește Maia. „Așa că, după ce am discutat cu membrii familiei, nu ne-a fost greu să dăm un nume brandului sub care vom produce rachiu: Podrum Maia. În Banat, podrum înseamnă beci, locul în care bănățeanul își depozitează răchia și fructele. Sigur că asta are legătură și cu un anumit nivel de umiditate și o temperatură relativ constantă peste an. Prospectăm piața pentru sticlele în care vom îmbutelia răchia și vinurile pe care le producem. Cazanul este de la bunicul și are aproape o sută de ani. I-am făcut toate analizele la Institutul din Focșani, care este acreditat de către Uniunea Europeană. Bunicul meu a trăit 94 de ani și toată viața a băut răchie produsă la acest cazan”, povestește Sorin Rotariu.

 

Doar anumite soiuri, pentru randament și aromă

 

De fapt, ce este o distilerie? Un cazan ceva mai „lustruit”, pentru care plătești taxe și impozite, faci și plătești analize de calitate și produci răchie (accizată) pe care ai dreptul să pui o etichetă și să o vinzi (la alb) prin intermediul rețelelor de magazine, cu plata TVA-ului, desigur, pentru că statul nu uită să-și ia partea leului, atunci când faci genul ăsta de business după litera legii. Întocmai ca în cazul salariului, și din sticla de răchie statul ia aproape jumătate. „De când m-am apucat să plantez pomii, m-am gândit la o distilerie în care să produc răchie de fructe, de caise, de pere, de gutui, din miez de nucă uscat ș.a.m.d. Ne dorim să producem în jur de o mie de litri pe an de alcool pur, pentru care avem autorizație din partea statului și pentru care plătim accize, TVA. Demersurile sunt făcute, mai avem de primit  o autorizație de la Mediu, după care se depune dosarul la ANAF la Vămi și în felul ăsta ne vom autoriza. Am înțeles că la nivel național sunt aproximativ opt distilerii autorizate, la fel ca a noastră. Noi, în Timiș, suntem primii. Accizele sunt foarte mari, la care se mai pune TVA-ul la preț și de aceea este o diferență ca de la cer la pământ între piața neagră și cea oficială. Gândiți-vă că la un litru de alcool, la 45 de grade, cum îl producem noi, plătim în jur de 24 de lei acciza pe litru, la care se adaugă 19% TVA-ul. Deci, dacă un litru de răchie costă 100 de lei, tu dai statului o dată 24 de lei, plus 19 lei TVA-ul, adică 43 de lei. Dacă mai pui la socoteală ambalajul, taxele de magazin, tratamentele din livadă și mâna de lucru, nu mai rămâne mare lucru din litrul ăsta de răchie. Asta este! E monopolul statului și dacă vrei să produci, să intri pe piață și să n-ai probleme cu legea, plătești”, arată Sorin Rotariu.

horti 253 livada distilerie 2

Producția de distilate din fructe va fi una foarte variată, de la cireșe până la caise, gutui și chiar nuci. Nu se va produce clasica răchie de prună sau măr, din motive lesne de înțeles. „În condițiile în care plătești taxe și impozite, nu poți să reziști pe piață cu un produs scump, cum este răchia de prune, pe care o găsești și în altă parte la prețuri mult mai mici. Vom intra treptat pe piață, cu o producție mai mică de răchie. Nu vom produce de la început la capacitate maximă, pentru că în momentul în care ai produs o anumită cantitate, automat trebuie să plătești acciza. Ce faci dacă nu reușești să o vinzi? Așa că vom testa piața și vom vedea ce merge mai bine. Atunci vom ști pe ce ne vom axa. Să știți că nu se face ușor. Unii cred că răchia asta pică din cer, iar noi o îmbuteliem și o vindem. La mine, toată țuica va fi dublu distilată, exact cum se face pălinca în Ardeal. Abia apoi o aduci la gradele la care vrei să o vinzi. La mine va avea 45 de grade. Eu folosesc apă dublu distilată, pentru că dacă pui apă de la robinet sau din fântână, riști să o strici. Toate „secretele” astea le-am aflat și eu din niște cărți vechi pe care le-am primit din Serbia. Sunt niște calcule simple care trebuie făcute. Acum mi se par simple, dar le-au făcut alții cu mult înaintea mea. Apoi, fiecare tip de răchie pe care-l faci are la bază anumite soiuri, dacă vrei să ai randament și aromă. La pere, de exemplu, dacă nu faci țuica din pere Williams, n-o să-ți iese niciodată aroma, la gutui dacă nu folosești gutui Leskovac, nu-ți iese aroma care trebuie.”

horti 253 livada distilerie 4

Zahărul este și el important în procesul tehnologic, doar că se folosește în cantități limitate și numai acolo unde fructul nu produce suficientă fructoză și nu are zemozitatea necesară, atrage atenția Sorin Rotariu. „Pe vremuri, la sat, pentru că nu erau fructe prea multe, completau comina cu zahăr. Dintr-un kilogram de zahăr, iese cam 700 ml de alcool. După ce-ai băut doi deți de răchie făcută cu 20-30% zahăr, mâine nu mai știi cum să te piepteni. Cei care se respectă și țin la calitate nu folosesc zahăr. La suta de litri de comină folosesc maximum 3 kg de zahăr, adică 3%, pentru că la anumite fructe este nevoie să pornească fermentarea. Cu cât pui mai mult zahăr, cu atât strici calitatea. Noi studiem mai întâi care este nivelul de zahăr din fruct, avem aparatura necesară, și apoi decidem dacă este nevoie de zahăr și în ce cantitate.”

 

Nucile, vedetele distileriei

 

Produsul premium al distileriei de la Deta va fi, fără îndoială, răchia de nuci. Un sortiment rarisim, care se produce după o rețetă secretă. Randamentele de producție vor fi mici și, ca atare, prețul va fi mare. „Am făcut foarte multe probe ani și ani, până am ajuns la calitatea dorită, dar dacă mă întrebați despre rețetă, nu vă voi răspunde niciodată. Este un secret pe care nu vi-l pot zice. Toată lumea spune că nuca nu poate fermenta. Eu am demonstrat contrariul, dar, repet, sunt ani și ani de încercări. Pot să vă spun că intră multe soiuri de nucă în rețeta asta. Păstrează aroma de nucă și toate calitățile pe care le are miezul de nucă se transferă în răchie. Dacă bei zilnic un 50 „de nucă”, organismul tău va simți efecte benefice. Hai și-un 20, pentru că răchia asta va avea un preț cam măricel. N-am făcut calculele, dar sigur nu va avea un preț mic, pentru că în rețetă intră o cantitate mare de nucă și prețul miezului de nucă este mare. Deocamdată, am făcut doar de probă. De anul acesta, în funcție de cantitatea de nucă pe care ne-o dă livada, vom face o producție mai mare”, ne-a spus în încheiere Sorin Rotariu.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Horticultura

În perioada 19 august - 18 noiembrie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Alocarea pentru această sesiune este de 11.744.706 euro, disponibilă prin intervenția DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol”. Finanțarea este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/an, dar fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere.

Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), acordat în baza unui plan de afaceri.

Beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de MADR, înainte de solicitarea sprijinului.

Cheltuielile eligibile sunt cele necesare pentru înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, prin care se asigură atingerea obiectivelor propuse.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Pagina 1 din 18

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista