Suntem în Tulcea, la Greci. Am mai fost prezenţi aici, nu o dată, şi de fiecare dată am adus informaţii noi despre ce se întâmplă în industria alimentară. Vorbim astăzi despre lucruri care ţin de bunul mers al agriculturii şi industriei alimentare într-o perioadă destul de tulbure, când seceta este cuvântul de ordine, când războiul este lângă noi, când criza alimentară este anunţată de toţi şi, tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene se vorbeşte de „lanţul scurt” – nu de acum, de mai mulţi ani –, iar noi vrem să vedem cam cum se întâmplă lucrurile acestea în ţara noastră. Vom vorbi astăzi şi despre produsul tradiţional local, în acelaşi timp vom vorbi şi despre cum este să fii antreprenor în România. Partener în acest demers este doamna Paula Vals, fondatorul grupului de firme Angelo.

„Lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împinge de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva.”

Paula Vals sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de când a pornit prima afacere. „Am început în anul 1992, timid, fără experienţă antreprenorială, pornind prima dată pe partea de comerţ, după care bineînţeles că am conştientizat că producţia ne va aduce plusvaloare, şi datorită faptului că era nevoie în acea perioadă de produse româneşti, am deschis şi partea de producţie. Dacă am plecat de la 2 angajaţi în momentul de faţă, am ajuns la 240, 150 suntem în producţie, ceilalţi în punctele de desfacere, pentru că am considerat că businessul trebuie să ni-l construim pe orizontală, să avem cash-ul asigurat în fiecare zi, de aceea avem 13 puncte de lucru pe care le aprovizionăm în fiecare zi şi, la fel, avem necesarul de cash pentru a asigura materia primă necesară producţiei.

La început am dezvoltat partea de comerţ, vă daţi seama că trebuia să aprovizionăm magazinele, în acea perioadă era o criză de produse în domeniul patiseriei-cofetăriei, pentru că fabricile vechi, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie, multe s-au închis, şi-mi aduc aminte că stăteam la nişte cozi infernale pentru a lua fursecuri, prăjituri de la Brăila chiar. Şi atunci am luat decizia de a face o mică patiserie, prima dată cu vânzare în faţă, unde nu prea a funcţionat, ne-am dat seama că trebuie să investim, am cumpărat acest teren la Greci unde prima dată am pus livada, după care am construit o clădire mică, am început cu câţiva oameni şi ne-am dat seama că trebuie să ne dezvoltăm. Am accesat nişte credite, am luat prima linie de patiserie şi aşa, etapă cu etapă, am ajuns să ne dezvoltăm şi să avem investiţii de milioane de euro la momentul acesta. Bineînţeles, parte din ele a fost profitul reinvestit, iar cealaltă parte, din 2007, am accesat, de când am intrat în UE, fonduri europene atât pe măsurile de investiţii, cât şi pe măsurile de promovare.

La momentul respectiv am început cu cornuleţele, care sunt oricum foarte căutate şi tradiţionale la noi în zonă, nucile umplute, era bătaie atunci pe vremea aceea, bineînţeles plăcinta dobrogeană, care e recunoscută şi mai ales renumită şi căutată la noi şi nu numai, cozonacii şi prăjiturile de cofetărie. Dacă am pornit de la câteva produse în acea perioadă, şi în cantităţi mici, acum am ajuns să avem sute de produse şi, bineînţeles, capacitate mult mai mare. Nu ne-am oprit şi nu ne vom opri pentru a dezvolta cât mai mult partea aceasta de procesare, de tehnologizare. Am accesat atâtea proiecte pe fonduri europene, dar la momentul acesta conştientizăm că tehnologia este cea care ne va ajuta. Şi vă spun de ce. În primul rând, lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împing de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva. Dacă în ultimii ani am vizitat atâtea fabrici din afară şi am văzut ce înseamnă tehnologia în alte ţări, care este randamentul având automatizare, şi noi ne dorim acest lucru. Numai că avem nevoie într-adevăr şi de susţinere. Dacă până acum pentru proiectele pe fonduri europene aveam un buget-limită de 2,6 milioane de euro plus partea noastră – două milioane și jumătate, trei, patru milioane, depinde de fiecare cum şi-a construit bugetul –, ne dăm seama că acum avem nevoie de mult mai mulţi bani pentru a ajunge ca industria alimentară să fie automatizată.” 

Proiectele noi, sub presiunea prețurilor 

Așadar, e nevoie de bani mulți, dar ce te faci în situații precum cea de acum, în care prețurile au luat-o razna, iar tu ai făcut proiectul pe valorile de mai înainte? Urmează construcția unei fabrici la Constanța, pentru care mai au de luat câteva avize, fiind deja arvunite și utilajele. Totul stă să demareze, dar „nu este uşor, pentru că în această perioadă s-au modificat atât de mult preţurile materialelor de construcţii şi ale utilajelor, creşterile au fost substanţiale, dacă la materialele de construcţii au ajuns chiar să se dubleze sau chiar să se tripleze, s-au schimbat datele proiectului. Noi acum sperăm că se vor face nişte rectificări, pentru că avem nevoie, dacă la momentul depunerii proiectului şi aprobării lui proiectul era de 6 milioane de euro, cu siguranţă acum ne va ajunge peste 8-9 milioane de euro, bani pe care va trebui să-i luăm credit din bancă, şi asta vă daţi seama că ne va sufoca într-un fel. De aceea, în momentul de faţă investiţiile le mai facem şi aici, la fabrică, pentru a dezvolta cât mai mult partea de vânzări şi lanţurile mari, pentru că acolo sunt volumele, dezvoltăm partea de export pe toate căile, şi prin magazinele proprii, şi ale clienţilor, şi ale vânzării online. Adică, trebuie să avem tot timpul mai multe strategii pregătite şi planuri, A, B, C...”

„Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

Valoarea impune  

Și apropo de lanţurile mari de magazine, de retaileri, s-a tot vorbit că ar trebui să aibă deschidere către producătorii din ţara noastră, lucru care nu prea se întâmplă, foarte mulţi producători din România spun că au o problemă legată de accesul la raft pe marile reţele. Se pare însă că doamna Vals a găsit calea către aceste rafturi. „Noi colaborăm şi vom colabora şi pe viitor, avem discuţii făcute. Într-adevăr, procedura nu este foarte simplă pentru că, într-adevăr, când eşti producător, procesator, şi mai ales în industria alimentară, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii, trebuie să ai anumite certificări pentru a putea să intri în aceste lanţuri mari, producătorii mici încă nu au ajuns la acest nivel de certificare IFS, BRC sau alte certificări necesare. În cazul nostru am început colaborarea, sunt nişte paşi de făcut, pentru că e o adevărată procedură, cu caiet de sarcini, cu avize, şi foarte mulţi din ei merg pe produse cât mai naturale, fără să conţină conservanţi, şi asta e foarte important, pentru că contează foarte mult sănătatea oamenilor şi am văzut că ei chiar într-adevăr vor să meargă pe acest segment, mai ales pe marcă proprie.”

Chiar dacă nu este ușor, suntem convinși că au calea deschisă pentru că în primul rând vorbim despre calitatea produsului, vorbim despre produse care ţin cont de regiunea unde au fost create, gazda noastră a ținut întotdeauna cont de acest lucru, practic s-a inspirat din produsul local. „Majoritatea produselor sunt făcute sau moştenite din generaţie în generaţie, iar aici pot aduce la cunoştinţă toate tipurile de plăcintă pe care le avem, Plăcinta dobrogeană, care are o notorietate extraordinară şi noi o certificăm pe schema de calitate europeană IGP, şi toate celelalte tipuri de plăcintă făcute sub aceeaşi formă, adică ele se identifică clar că sunt dobrogene, foile întinse manual, subţiri, umplutura clasică, indiferent că e o plăcintă de mere, de gutuie, de dovleac, de spanac cu brânză, pentru că aici avem şi influenţele celorlalte etnii, cu praz, de exemplu, unde e o plăcintă cunoscută pe zona etniei armene, machedoni, cea cu spanac la fel, şi multe alte tipuri. Urmează să facem şi alte tipuri de plăcintă, dar momentan cele șapte pe care le avem în varianta precopt-congelat, tocmai pentru a veni în ajutorul consumatorului, ele sunt congelate corespunzător.” 

Mulți dintre cititori vor sări revoltați de acest concept atât de demonizat în ultima vreme, produsele congelate. Situația nu este nici pe departe de natură să ne sperie, mai degrabă să ne bucure, pentru că e mai bun un produs conservat prin frig decât prin cine știe ce substanțe chimice. „Dacă produsul este congelat în mod corespunzător, iar lanţul frigorific nu se întrerupe, nu se pierde nimic din el. E chiar mai sigur. Vă daţi seama că o plăcintă poate avea termenul de valabilitate de trei zile, lucru care chiar şi a doua zi nu are cum să mai fie proaspăt. Dar consumatorii s-au obişnuit, şi cred că le şi place această formă, de a-şi lua acasă şi un sfert de oră după decongelare s-o bage în cuptor la 180° şi să aibă gustul autentic de plăcintă de casă. Viitorul ăsta va fi: produse congelate de calitate, deoarece congelarea înlocuieşte un conservant, şi atunci eliminând aceşti conservanţi avem siguranţa că este un produs mult mai sănătos şi indicat pentru oameni.”

Iar noi adăugăm că astfel pot și cei de la sute de kilometri distanță să beneficieze de un produs natural și autentic. Mai ales că în portofoliul Angelo încap foarte multe produse. „Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

„Lanțul scurt” ajută comunitatea locală

Vorbeam la începutul articolului de lanțul scurt al produselor agricole, iar Paula Vals este unul dintre cei care au înțeles devreme că acest lanț scurt este oportun. Materia primă vine de foarte aproape, dând astfel un imbold economiei din zonă. „Vorbeaţi mai devreme de lanţul alimentar scurt, contează foarte mult, pentru că în zona locală, dezvoltându-se cât mai multe lanţuri alimentare, se dezvoltă şi economia zonală. Şi aici mă refer strict la domeniul meu de activitate, unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le dezvoltăm cred că ar fi centrele de achiziţii, pentru că am întâlnit şi firmele, pe cei din fermele cu care colaborez, sunt de multe ori atât de supăraţi pentru că li se oferă la final nişte preţuri foarte mici, iar unii din ei ajung să-şi arunce recolta, legumele şi fructele, tocmai pentru a o lăsa îngrăşământ pentru pământ, decât să o dea pe doi bani. Noi materiile prime le luăm din zonă. Pe partea de legume-fructe, avem colaborări cu producători şi fermieri de la noi din Tulcea, care nu sunt la o distanţă mai mare de 75 km, şi am ţinut cont de lucrul acesta, pentru că noi am accesat proiecte pe măsura 16.4 şi 16.4A, proiecte pe promovare, de aceea pe lângă proiectele de investiţii avem şi pe promovare, am avut două pe care le-am implementat, încă două care chiar săptămâna aceasta ne-au anunţat că sunt eligibile, urmează contractarea, iar aceste proiecte pe promovare ne ajută foarte mult. Pe lângă faptul că putem achiziţiona şi utilaje pentru a ajuta producţia în domeniul legumelor-fructe, avem şi oportunitatea de a face promovare. În perioada pandemiei au fost ca o mană cerească aceste proiecte, pentru că am avut pe proiectul 16.4 şi deschiderea site-ului online de vânzări. Într-adevăr, a fost un real succes, pentru că în pandemie toată lumea a accesat site-urile online, dar nu numai atunci. Oamenii s-au obişnuit, intră pe calculator, pe un site online, comandă, ştiu produsele, ştiu calitatea şi atunci le e mai uşor decât să le caute. Dacă în momentul de faţă nu putem să le avem în toate lanţurile sau în toată ţara, ei au acces online la aceste produse, prin site.”

Pe lângă activitatea concretă de producție pe care a pus-o la punct doamna Paula Vals, s-a organizat și în direcția promovării, găsind căi foarte eficiente pentru aceasta. Una dintre ele este Asociaţia „Moesis tradiţional”, prin care promovează tradițiile locale în ansamblul lor, nu doar produsele tradiționale ale firmei. Încă o acțiune prin care ajută comunitatea, pentru că înțelege că un agent economic nu va prospera în mijlocul unei populații paupere. „În cadrul asociaţiei noi organizăm destule evenimente, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm tradiţiile locale din toată Dobrogea, tradiţiile culturale, tradiţiile gastronomice, şi atunci de câţiva ani organizăm târgul Etno-Dobrogea, unde producători de produse tradiţionale bio își prezintă marfa, eco, pe schemă de calitate, în fiecare an în luna septembrie clienţii şi turiştii noştri din zonă pot vedea un târg foarte frumos organizat, şi reamintesc pe această cale că mulţumesc Consiliului Judeţean, care ne-a fost întotdeauna aproape.”

„Încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Alături de oameni

O altă problemă este legată de factorul uman. Pentru că nu de puţine ori constatăm că vrem să facem ceva, dar nu mai avem cu cine. „Am întâlnit ferme şi colaboratori de-ai mei spunându-mi: te rog, trimite-mi oameni ca să culeagă! Să mă ajute, că nu am forţă de muncă.” De aceea trebuie să găsești soluții să îi ții alături. Iar Paula Vals se pare că a găsit, pentru că a început cu câțiva oameni, iar acum are câteva sute de angajați. „Dacă până acum salariile nu erau cele dorite, cu toate că eu zic că oamenii au fost mulţumiţi întotdeauna aici, acum, după ultimele modificări, se resimte, creşterea salarială îi determină cumva să rămână în industria alimentară, dar pe lângă salariu oamenii trebuie să fie mulţumiţi, liniştiţi, să simtă că îi pasă cuiva de ei, iar eu zic că întotdeauna am fost aproape de fiecare om, de fiecare angajat, de fiecare coleg, nu numai pe partea profesională, ci şi pe partea umană, personală. Atunci când au o situaţie sau o problemă şi aleg să vină pentru a-mi cere sprijinul, niciodată nu am spus că nu sunt alături de ei.”

Legat de problema fermierilor locali care se confruntă cu lipsa forței de muncă, doamna Vals crede că se poate rezolva prin organizarea de centre de achiziție, chiar și sub forma de cooperație. „Marfa ar putea fi selectată, care e pentru procesare, care pentru vânzare, prin aceste centre de achiziție, de ce nu centre-cooperative chiar? Asta este o altă problemă a noastră, a românilor, că de multe ori nu reuşim să ne asociem, şi mai ales în momentul de faţă cooperativele cred că ar fi o soluţie ca să funcţionăm cât mai bine, m-am gândit şi la lucrul acesta şi încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Antreprenoriatul, un concept necesar

Nu ne este greu să credem că în curând ar putea conduce o astfel de cooperativă, pentru că deja se află la conducerea unei filiale a unei confederații. Este vorba de Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin din judeţul Tulcea. „Am încercat să dezvoltăm o filială a acestei confederaţii tocmai pentru a face o unitate a femeilor de afaceri, pentru a coagula mediul de afaceri feminin şi nu numai, pentru că în cadrul confederaţiei întâlnim şi firme care sunt conduse de bărbaţi, dar au destule antreprenoare, şi atunci noi avem deschiderea necesară pentru a primi pe oricine în această confederaţie, pentru a ne ajuta între noi, în primul rând, şi mai ales pentru a fi o portavoce către guvernatorii noştri, către guvernul nostru, pentru a negocia anumite facilităţi, şi avem în cadrul acestei confederaţii foarte multe proiecte pe digitalizare, pe antreprenoriat, acum acest proiect de a introduce în şcoală antreprenoriatul cred că este o idee extraordinară, pentru că, aşa cum vă spuneam, când am început businessul nu aveam idee ce înseamnă antreprenoriatul, iar copiii de astăzi au această oportunitate, sau o vor avea, de a afla ce înseamnă antreprenoriatul, şi făcând aceste cursuri nu neapărat trebuie să fii antreprenor. Poate unii nu au capacitatea sau poate n-au posibilitatea materială, sau poate n-au curajul necesar, dar pentru a forma lideri este extraordinar ca aceste cursuri de antreprenoriat să existe, chiar din şcolile primare. Pentru că copiii sunt atât de deschişi şi au o aşa viziune acum, numai că ei trebuie direcţionaţi spre a învăţa lucruri.” Salutăm și susținem și noi o astfel de abordare, un deziderat pentru care merită să te implici, pentru că simțul antreprenorial din păcate nu vine din familie și este necesar oricăruia dintre noi. Sau poate vine și din familie sau din genele noastre, pentru că unii parcă sunt născuți pentru asta. Indiferent cât de greu le este. 

Fără regrete, cu iubire, mereu înainte

Am întrebat-o pe doamna Vals dacă merită tot acest efort. Răspunsul este, pentru cei care o cunosc, oarecum așteptat: „În momentul în care te apuci şi eşti un om de construcţie, nu poţi da înapoi. Chiar dacă în decursul a 30 de ani am avut atâtea impedimente, când eşti făcut să construieşti, să faci lucruri, e greu să dai înapoi. Şi apoi ştiţi cum e zicala: când intri în horă, trebuie să joci. Nu prea ai cum să mai ieşi. Și am învăţat jocul şi sper să-l învăţ şi mai bine, pentru că nu vreau să renunţ la această idee, nu vreau să renunţ la business şi la dorinţa de a construi şi de a ajunge ca ţara noastră să aibă o industrie, aşa cum am văzut în alte ţări. Eu sunt încă optimistă şi cred în capacitatea noastră, şi a antreprenorilor, şi a guvernanţilor, că vom da mâna şi că vom ajunge să construim o Românie ca afară, o România frumoasă. Încă sper”.

Noi am zice nu neapărat ca afară, dar să fie o Românie a noastră, pentru noi, în care să trăim şi să ne bucurăm că am rămas pentru a construi. Să ne bucurăm și de dulciurile de la Greci, făurite cu pasiune de ceea ce se cheamă a doua familie a doamnei Paula Vals. A doua familie pentru că, totuși, așa cum este normal, pe primul loc este propria familie. „Nu pot spune că am un regret, întotdeauna îmi asum fiecare lucru pe care-l fac, fiecare greşeală, şi asumându-ţi nu poţi să ai regrete. N-ai cum. Nu, nu am niciun regret. Cea mai mare bucurie sunt copiii, pe primul loc, următoarea e a doua familie, cea de care spuneam mai devreme, 240 de oameni; bucuria de a construi şi de a merge mai departe, bucuria de a trăi, bucuria de a fi sănătos, în primul rând, cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare lucru pe care-l întâlnim şi care ni se întâmplă în fiecare zi. Îmi sunt alături fetele, cea mare se ocupă de partea de vânzări şi are un mic business dezvoltat tot cu produsele de aici, cea mică e la facultate, începe facultatea în domeniu, pentru că vrea să ducă businessul mai departe, şi asta îmi dă putere să merg mai departe, să nu renunţ şi să duc această afacere acolo unde zic eu că ar trebui, după ani de muncă să ajungem la tehnologizare, la automatizare, să putem fi în toate lanţurile şi în toată ţara. Asta este dorinţa cea mai mare.”

O dorință onorabilă. O viziune prin care se poate crește în orice domeniu de activitate. Să îți dorești să faci lucrurile să meargă bine, cât mai bine. O atitudine pe care ar fi bine să o aibă toți cei care au energia, capacitatea și șansa de a mișca lucrurile în țara asta. Fie antreprenori, fie politicieni. 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Clubul Fermierilor Români a organizat la sfârșitul săptămânii trecute (vineri – 29 iulie 2022) Conferința Regională Banat, în județul Timiș. Temele au vizat schimbările majore din agricultura românească sub impactul reformei PAC și transpunerea acesteia la nivel național sub forma Planului Național Strategic, cu accent pe necesitatea dezvoltării, extinderii și modernizării infrastructurilor naționale de îmbunătățiri funciare – irigații, desecare și drenaj, precum și forța de muncă din agricultură. Evenimentul a reunit fermieri care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Clubul Fermierilor Români consideră că punerea în aplicare a unei strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații. „Credem că în România există apă, dar nu este integrat pusă în valoare ca resursă pentru agricultură, cu grija față de mediu pe care suntem obligați să o avem. Am pus la dispoziția autorităților un studiu în care am estimat că este nevoie de un miliard euro pentru a pune în funcțiune un sistem dual, care să funcționeze ca desecare-drenaj când este prea multă apă, dar și ca irigații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Prezent la eveniment prin videoconferință, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a afirmat că investitiile în agricultură sunt o prioritate la nivel național, iar munca fermierilor este cu potențial pentru dezvoltarea strategică a României. Ministrul a dat asigurări că au fost reluate discuțiile cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în ceea ce privește amenajările de descare-drenaj și sistemul de irigații, precum și pentru combaterea eroziunii solului. „Managementul apei și investițiile din sectorul de irigații ne preocupă pe toți. Din politica de coeziune, avem în acest moment două tipuri de investiții specifice: investiții pentru achiziționarea de echipamente specifice pentru combaterea fenomenelor extreme rare (grindină), prin intermediul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, pe care o sprijinim în acest sens; respectiv investiții pentru irigații, pentru care avem întâlniri săptămânale cu reprezentanții MADR, pentru a pregăti reincluderea în PNRR a investițiilor pentru irigații, cu un buget consistent, pentru că aceste investiții sunt vitale în perioadă de criză”, a arătat oficialul guvernamental.

La rândul său, fostul șef MADR, Adrian Oros, senator în Parlamentul României, a vorbit despre necesitatea unui sistem național care să asigure fermierii în fața riscurilor ce pot să apară în agricultură. „Există multe priorități, oportunități, dar și vulnerabilități în agricultură. Fără o strategie de gestionare a apei - apa ca resursă, nu doar apa pentru agricultură, care să fie finanțată consistent și foarte rapid, o să avem o problemă mare nu doar în ceea ce privește irigațiile, ci în unele zone și cu apa potabilă”, a afirmat Oros. El a atras atenția că există un studiu din 2018 în care sunt descrise foarte bine starea corpurilor de apă, atât supraterane, cât și subterane din zona Mării Negre, unde în final se spune cum toate aceste țări – România, Bulgaria, Grecia, trebuie să aibă o strategie pentru a gestiona această resursă vitală: de a o colecta atunci când există, de a o depozita, de a o transporta și de a o folosi cât mai corect. „Și în 2020 când a fost secetă – și au fost 1,2 milioane de hectare afectate atunci, și anul acesta, când este din nou secetă, ne reamintim că principala prioritate ar fi, pe de-o parte, să avem o strategie de gestionare a apei și, pe de-altă parte, să avem o strategie pentru a gestiona în general riscurile în agricultură. Noi nu avem încă, la nivel național, o strategie, fie prin fonduri mutuale, fie printr-un sistem de asigurări cât mai acoperitor, astfel încât să putem gestiona riscurile ce pot să apară. Și, din păcate, seceta este doar unul”, a spus Adrian Oros.

Investițiile în pregătirea forței de muncă, tot mai necesare

„România are o problemă de resursă umană în agricultură – îmbătrânirea populației și lipsa de atractivitate fac acest domeniu vulnerabil. Poate vom avea sisteme de irigații, dar nu vom mai avea cu cine să lucrăm terenul. Avem nevoie de sprijin financiar ca să formăm cât mai rapid oameni adaptați tehnologiilor noi, care să ne permită să facem față schimbărilor climatice și competiției”, a atras atenția Florian Ciolacu.

În acest context, Clubul Fermierilor Români propune soluții concrete pentru pregătirea tinerilor pentru preluarea afacerii agricole și asigurarea succesiunii în fermă, pe de o parte prin intermediul programului de formare „Tineri Lideri pentru Agricultură” dezvoltat de Club, ajuns deja la a patra ediție, iar pe de altă parte prin programe de pregătire pentru tehnicienii din fermă, inițiativă susținută și de ministrul Marcel Ioan Boloș. „Investițiile în calificarea forței de muncă sunt mai mult decât necesare. Vă putem sprijini cu un cadru instituțional, cu mecanismele de implementare, cu sursele de finanțare. Gândirea programelor și implementarea lor este sarcina dumneavoastră, a celor implicați în acest domeniu de activitate”, a precizat ministrul.

Provocările noii Politici Agricole Comune și ale Pactului Ecologic European

Achim Irimescu, ministru Plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, a avut o intervenție în direct de la Bruxelles în cadrul conferinței. Acesta a explicat că cele mai mari provocări pentru fermierii europeni vin din noua Politică Agricolă Comună și din Pactul Ecologic European, care cuprinde cele două strategii, Farm to Fork și Biodiversitate. Farm to Fork propune reducerea cu 50% până în 2030 a pesticidelor, cu 20% a îngrășămintelor de sinteză și cu 50% a antimicrobienelor, iar toate aceste eforturi trebuie să se facă prin fonduri din PAC și PNS.

Oficialul a subliniat că Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor nu ține cont de situația reală din statele membre. Astfel, România trebuie să reducă cu 35% utilizarea pesticidelor până în 2030, deși se situează la nivelul cel mai scăzut în privința nivelului de utilizare a acestor substanțe.

În ceea ce privește problema irigațiilor, Achim Irimescu a afirmat că acestea joacă un rol esențial, nu doar în România, ci în toată Europa, iar situația generată de pandemia Covid-19, de războiul din Ucraina, de criza inputurilor și a energiei a arătat că securitatea alimentară este ținta principală a agriculturii.

Referindu-se la noul PNS, Adrian Pintea, director general APIA, a precizat că instituția pe care o coordonează se află în procedură avansată pentru noul contract de sistem informatic, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie. „Vom face caravane de informare, astfel încât toți fermierii și salariații APIA să fie pregătiți și informați, iar din martie 2023 să decurgă toate lucrurile lin. Ne dorim ca schemele de plată să fie ușor de implementat de către fermieri, iar controalele pe care le desfășurăm să aibă proceduri clare”, a declarat Adrian Pintea. Totodată, oficialul a subliniat faptul că de-a lungul timpului, cele două agenții de plată, APIA, respectiv AFIR, prin Ministerul Agriculturii, au avut o medie de absorbție a fondurilor europene de 97-98%.

Servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru fermieri

Clubul Fermierilor Români promovează un model românesc de agricultură performantă care valorifică principalii vectori de dezvoltare: trecerea către Agricultura 4.0 (revoluția digitală a agriculturii), dezvoltarea de valoare adaugată peste activitatea agricolă prezentă și atragerea de capital investit pentru dezvoltarea marilor sisteme naționale de infrastructură agricolă.

Totodată, pentru a veni în sprijinul fermierilor din România, Clubul oferă servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru valorificarea eficientă a producției prin comerțul cu cereale, securizarea afacerilor fermierilor prin managementul riscului – asigurări agricole și pentru gestiunea eficientă a achizițiilor și mentenanței utilajelor agricole.

O componentă majoră în activitatea Clubului o reprezintă proiectele de formare, care vizează, pe de o parte, atragerea tinerilor în agricultură și pregătirea viitoarelor generații de lideri prin programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, iar pe de altă parte, formarea și creșterea competențelor antreprenoriale în acest domeniu prin programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”.

Foto: Alexander Degianski & Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dacă vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în agricultura din judeţul Alba, mai precis cu cea din zona Blajului, trebuie să discuți cu Dinu Şandru, fermier care lucrează peste 600 de hectare și îngrijește peste 500 de bovine. Zootehnist de mai bine de 20 de ani, a derulat trei proiecte cu finanțare europeană, în valoare de peste două milioane de euro, pentru a-și dezvolta ferma. Problemele cu care agricultura românească se confruntă nu l-au ocolit și a fost nevoit să aducă forță de muncă de peste hotare. Este de părere că e nevoie de o susținere adecvată din partea statului român și de proiecte strategice pe termen lung.

În anul 2000, fermierul din satul Mănărade, care aparține de orașul Blaj, a achiziţionat opt juninci din rasa Bălţată românească, de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureş, pe care a început apoi să le înmulţească din efectivul matcă. Dar dezvoltarea unei ferme presupune investiții pentru achiziția de utilaje sau construirea unor adăposturi adecvate, astfel că accesarea de fonduri europene a reprezentat o soluție pentru mulți fermieri. Astfel, în 2005, Dinu Șandru a depus un proiect prin SAPARD, în valoare de 144.000 de euro, care viza achiziţia de animale şi construirea unui adăpost pentru 50 de capete, plus sală de muls 2x4. „Am finalizat în 2007 primul proiect SAPARD și am decis să mai depun un proiect pentru cumpărarea de utilaje prin PNDR, în valoare de 420.000 de euro, pe care l-am realizat în 2009, iar în 2012 am depus un proiect care mi s-a şi aprobat în același an, de 1.478.000 de euro, pentru construirea adăpostului, plus achiziţie de uscător cereale, depozitare cereale şi o parte din utilajele de care mai aveam nevoie pentru cultura mare”, ne-a povestit fermierul din județul Alba.

La ora actuală, ferma lui Dinu Șandru însumează 520 capete de vaci de lapte, plus tineretul aferent, precum și o suprafaţă arabilă de 610 hectare, plus păşuni. Și-ar fi dorit să acceseze și alți bani de la UE, în perioada 2015-2021, dar nu a mai avut cum din motive financiare, plus că nu mai putea realiza punctajul necesar pentru a fi eligibil, având accesate deja trei proiecte.

Procesare și distribuție locală

Dezvoltarea fermei a presupus și diversificarea raselor deținute, dar și o fabrică de procesare a laptelui, realizată doar prin investiție proprie. „Am început cu Bălţată românească, am trecut la un moment dat la Holstein Friză, dar fiind foarte pretenţioase am renunţat la o parte din Holstein şi vreau să trec acum pe Montbeliarde şi Jersey. Acestea vor fi rasele de vaci care vor rămâne în fermă, în viitor. Acum avem cam 180 de vaci la muls, am achiziţionat recent din Franţa 66 de juninci Monbeliarde, iar din Danemarca încă 44 de juninci Jersey. Urmează să ne reprofilăm pe alte rase, pentru a fi laptele mai benefic în procesare. Ai un randament mai bun din procesare dacă laptele are proteină ridicată, cu grăsime ridicată. Calitatea produselor lactate este mult mai bună când calitatea laptelui e la un standard mai înalt”, a arătat fermierul.

Strategia pentru distribuția produselor realizate a vizat o piaţă locală, pentru care să fie trimise produse proaspete. „Inclusiv firma are un magazin de prezentare în Blaj, în schimb nu avem acces deocamdată la marile magazine, pentru că acolo se cer nişte condiţii pe care noi nu le îndeplinim, deoarece termenul de valabilitate la produsele noastre, care sunt naturale, e foarte scurt. Cel mai lung termen îl avem la telemeaua proaspătă, de 30 de zile, la caşcaval de 90 de zile sau 120 şi untul, de 90 de zile”, explică Dinu Șandru.

Fermă românească, angajați din Nepal

Mulți crescători de vaci de lapte afirmă că e  „o adevărată nebunie” să te implici în acest domeniu care te lasă fără vacanţă, libertate și devii practic prizonierul fermei. Dinu Șandru spune chiar că a crește vaci de lapte a devenit o îndeletnicire dificilă chiar și pentru alte țări, mai ales că generațiile care vin nu se arată prea dornice a se mai implica în zootehnie. „Necesită foarte mult timp şi nu mai avem forţa de muncă necesară. Nimeni nu-şi mai doreşte să ajungă în zootehnie. Nici chiar medicii veterinari nu mai vor în fermă, ci să fie agenți de vânzări la medicamente, într-o farmacie veterinară, să trateze animale de companie. Nimeni nu-şi mai sacrifică timpul liber şi familia pentru zootehnie. Am căutat ceva medici veterinari în ultimii doi ani, dar niciun medic veterinar nu‑şi mai doreşte să lucreze efectiv în fermă”, ne-a declarat fermierul, subliniind că, dacă vrei să faci o investiţie la nivel industrial, devine o misiune imposibilă în lipsa unei echipe, indiferent cât de bun profesionist ești tu.

Pentru a depăși provocările cauzate de forţa de muncă, chiar şi de cea necalificată, a decis în urmă cu mai bine de doi ani să aducă muncitori din Nepal. „Am recrutat în prima fază 15 persoane şi, la momentul actual, avem zece persoane, trei femei şi șapte bărbaţi în fermă, cu care facem munca necalificată”, a precizat Dinu Şandru.

Roboții, viitorii „angajați” din zootehnie

Pentru utilaje spune că nu are probleme atât de mari cu personalul, deoarece a investit foarte mult în tehnică. „Avem utilaje de generaţie nouă care costă şi mulţi bani, dar care și creează confort angajatului. Acesta e singurul avantaj pe care-l avem, acolo nu ducem chiar atât de mare lipsă de forță de muncă precum în ferma de animale, unde viitorul ar fi de robotizare. Pe viitoarea PAC, adică PNS 2023-2027, proiectul pe care aş dori să-l realizez ar fi investiția în roboţi, respectiv robiţi de muls, roboţi de curăţat, roboţi de furajat, indiferent cât ar costa. Să presupunem că m-ar costa două milioane de euro să robotizez toată ferma, tot aş prefera să mai trag zece ani de rate, de proiectare şi de tot, ca să pot să cumpăr roboții”, ne-a spus fermierul.

Atitudine conformă realității românești

Deși optimist pentru că a realizat cam tot ce și-a propus până în prezent, Dinu Șandru afirmă că viitorul îl vede „un pic în ceaţă”: „Se vor face multe schimbări pe Planul Național Strategic 2023-2027. Vor fi anumite modificări şi vor fi finanţări pe zone – în ultimul timp, a fost mai mult pe zona sudului, unde s-au dezvoltat mai mult ferme. Dar depinde de Ghiduri şi pe ce se bazează Uniunea Europeană să subvenţioneze, să dezvolte mai mult. Îl văd în ceaţă că nu mai avem siguranţă, mai ales în România, din partea instituţiilor care fac legile, nu știu dacă peste doi ani am unde să mai vând produsul, nu știu dacă nu voi avea nişte condiţii foarte grele, de neîndeplinit. Vă dau un exemplu clar, Legea mirosului. Sunt pasibil să iau o amendă oricând, dacă deranjez un trecător.”

Dinu Şandru crede că ne-am schimbat foarte mult ca naţiune și nu mai suportăm nimic. Când a ridicat silozul de porumb, a fost nevoit să treacă prin localitate cu utilaje, tractoare, cu remorci de tonaj mare, ceea ce a nemulțumit localnicii. „În doar trei zile am făcut silozul şi ieşeau la poartă, urlau şi făceau cu mâna că suntem nebuni, că nu mai terminăm odată… şi stăm într-un sat. Oamenii nu mai înţeleg că mai trebuie produsă și mâncare... Eu am fost în Franţa, în Germania, în Danemarca, în Ungaria. Acolo nu are nimeni treabă cu agricultorii. Am rămas surprins când în Franţa am văzut și femei conducând utilaje agricole, inclusiv pe câmp şi prin oraş.”

Este nevoie de crearea unei infrastructuri pentru utilajele agricole, dar până atunci fermierii sunt nevoiți să o folosească pe cea existentă, iar atitudinea localnicilor și a autorităților să se conformeze realității românești.

Nu merită să investești într-o țară nesigură, fără strategii

O altă provocare pentru agricultorii români este lipsa unor strategii pe termen lung în agricultură. Chiar dacă din 2027 nu ar mai fi subvenţiile agricole, agricultorii cred că existența unei pieţe libere şi corecte le va permite să producă în continuare, deoarece la mâncare nu se poate renunţa. „Ar trebui însă să ne gândim la siguranţa alimentară, la care nu se gândeşte nimeni, indiferent cine vine. «Vin ai noştri, pleacă ai voştri»  rămâne tot la nivelul discuţiei și nu se pune accent pe absolut nimic, ca să avem un viitor în siguranţa alimentară. E nevoie de o strategie pe cel puţin trei sau cinci ani, să ştim: da, putem produce cinci ani o cantitate de lapte... un exemplu este cota de lapte.”

Această lipsă de predictibilitate îl face să afirme că-și va sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură care nu-ţi asigură un plan de viitor.

Este necesară susținerea sectoarelor afectate, mai ales în contextul actual, în care prețul tuturor input-urilor a crescut. „Noi vindem laptele astăzi la acelaşi preţ ca şi acum un an, când motorina era 4,50 lei pe litru, acum trecând de 6 lei, iar statul nu intervine deloc cu o subvenţie indirectă, să zică «stai un pic, nu putem omorî un sector!». Deci e o nesiguranţă mare în ţara noastră, pentru că nu se intervine din partea statului. Într-adevăr, ne-a dat subvenţia de COVID, dar nu s-a dat cât s-a promis, 100 de euro, ci 69 de euro. Subvenția aceasta a scăzut cam cu 40%. Deci în loc să dai când e greu, tu scazi. E o greşeală mare, pentru nişte investiţii costisitoare. Sincer, dacă lucrurile în viitorii cinci ani, până când termină copiii, cel mare termină inclusiv facultatea, nu se îndreaptă spre o cale mai sigură în România, eu sincer mi-aș sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură, care nu-ţi asigură un viitor, un plan de bătaie de viitor”, ne-a zis în încheiere fermierul Dinu Șandru.

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Echipa AGXecutive a lansat, începând cu ianuarie 2022, un proiect de fast tracking dual, post licență, unic în sectorul agribusiness-ului românesc, denumit sugestiv UnivAgx. Scopul noului proiect este de a scoate angajatorii de profil din cercul vicios al traseismului angajaților oportuniști, prin crearea unei resurse umane noi pentru companiile din agribusiness, transformând studenții din anii terminali în angajați conectați la nevoile pieței muncii.

Publicul-țintă al proiectului demarat de AGXecutive este reprezentat de companiile de pe toată filiera agribusiness-ului (furnizori, distribuitori, ferme profesionale etc.) și de studenți/absolvenți din anii terminali ai universităților de profil agricol – viitori angajați în funcția de: reprezentanți tehnico-comerciali și manageri de fermă ai companiilor.

Florin Constantin, fondatorul AGXecutive, a identificat câteva surse care au generat lipsa forței de muncă specializată, conectată la nevoile pieței:

• Lipsa stagiilor de practică obligatorii și de lungă durată din universitățile agricole;

• Lipsa motivației reale a profesorilor de a-și actualiza programele în coerență cu realitatea agricolă din teren;

• Lipsa din alocarea bugetelor universitare a criteriului reușitei inserției profesionale în piața muncii a absolvenților;

• Absolvenții termină studiile fără nicio experiență practică și cu cunoștințe tehnice și teoretice inadecvate;

• Angajatorii care se încumetă să angajeze absolvenți sunt frustrați de nivelul lor slab și trebuie să îi formeze „on the job“ pe cheltuiala lor.

UnivAgx reprezintă un program de pregătire concentrat și de creare a viitoarei resurse umane după specificul nevoilor companiilor angajatoare, structurat pe parcursul unui an calendaristic, în cadrul căruia studenții vor urma o programă structurată după cum urmează:

• 1 iunie 2022 – 30 septembrie 2022: 4 luni de stagiu de inserție profesională în interiorul companiei beneficiare, realizat împreună cu maestrul de stagiu (profesor/formator AGXecutive) și tutorele de stagiu (resursa umană din cadrul companiei beneficiare);

• 1 octombrie 2022 – 31 mai 2023: 7 luni de desfășurare a cursurilor teoretice intensive la sală, împreună cu formatorii/profesorii selectați de AGXecutive (oameni de business și din universități);

• 15 decembrie 2022 – 15 ianuarie 2023: vacanță.

„În urma acestui an de pregătire intensivă, atât la sediul firmelor beneficiare, cât și în interiorul unei săli de curs din București, absolvenții vor beneficia, în locul diplomei de absolvire, de un contract de muncă pe durată nedeterminată în cadrul companiei angajatoare”, a punctat Florin Constantin.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ultimii ani au lăsat urme adânci în brazdele pământului românesc. Cu toate acestea, pare că încă nu ne-am învăţat lecţia dură a ignoranţei. În timp ce alte ţări alocă milioane de euro zilnic în programe ample de cercetare, autorităţile de la noi aproape că uită chiar şi de existenţa unităţilor de cercetare.

Și atunci, să nu ne mirăm că devenim tributarii importurilor și că randamentul la hectar este sub media europeană, chiar dacă avem printre cele mai mari suprafețe cultivate din Uniunea Europeană. Nu se găsesc resurse bugetare pentru finanțarea cercetării, iar aceasta supraviețuiește datorită valorificării producției din unitățile proprii.

O discuție despre cercetare, bani și viitor cu prof. dr. ing. Mihai Nicolescu, secretarul general al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

Cercetarea suferă din cauza subfinanțării

Toată lumea este de acord că, fără cercetare, agricultura oricărui stat, indiferent cât este de avansată, va rămâne tributară deciziilor externe. Din păcate, România nu face excepție deși rezultatele cercetării agricole din țara noastră au fost cândva exportate și apreciate în toată lumea. Cea mai mare problemă rămâne finanțarea deficitară. „Căutăm ca în cadrul celor două Comisii de agricultură de la Senat și de la Camera Deputaților să argumentăm anumite solicitări și cu preponderență la ora actuală se pune problema finanțării cercetării agricole. Suferim în continuare de subfinanțare și cu toate că avem un temei legal - Legea 45, Legea 72 - finanțarea este deficitară, adică perpetuăm același fenomen de a turna apă într-o fântână pentru a avea resursele necesare, la limita supraviețuirii”, spune Mihai Nicolescu.

Nici măcar autofinanțarea, rezultată din cercetare și producție, nu mai asigură decât o foarte mică parte din necesarul de fonduri curente și investiții. „Dacă în anul 1990, la nivelul unităților de cercetare din țară Academia deținea 120.000 de hectare, la ora actuală mai avem în jur de 40.000 de hectare. Mă rog, a fost problema retrocedărilor care au apărut conform legislației în vigoare, dar aceste terenuri asigurau și o bază financiară unităților de cercetare privind dotarea și salariile”, adaugă secretarul general ASAS.

2020, an atipic și pentru cercetare

Pandemia a afectat inclusiv activitatea de cercetare. Totul s-a mutat online în luna martie a anului trecut și fiecare institut și stațiune de cercetare subordonată Academiei au fost obligate să ia toate măsurile specifice anti-covid. „Norocul nostru a fost că am putut ține o serie de prelegeri, conferințe, simpozioane online, prin dotările făcute anii trecuți, și atunci am putut să organizăm la distanță aceste întâlniri cu specialiști și cu factorii decizionali; de asemenea domnul președinte (n.r. Valeriu Tabără, președintele ASAS) organizează periodic teleconferințe în sala de consiliu și astfel luăm legătura cu unitățile de cercetare din întreaga țară. Efectiv este un apel nominal în care conducătorii acestor unități își spun păsurile, se dau soluții, se transmit informații și aceasta este o treabă care reduce foarte mult cheltuielile. Vă dați seama ce însemna să vină un director de la o stațiune de la Iași: tren, cazare, or, online poți să ai dialogul direct și constructiv, și găsirea unor soluții adecvate”, spune Mihai Nicolescu.

Cercetare strategică pentru dezvoltarea agriculturii

Începutul anului 2020 a coincis cu elaborarea de către ASAS a unei strategii de dezvoltare a agriculturii românești, la o inițiativă mai amplă coordonată de Academia Română. „La inițiativa guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, s-a lansat proiectul de strategie în dezvoltare economică a României pe termene scurt, mediu și lung. Practic, se dorește crearea unui model economic cu țintă 2040. Coordonarea la acest nivel s-a făcut de către Academia Română și de directorul revistei Economistul, Constantin Boștină. Conducerea ASAS a elaborat în acest sens strategia referitoare la viitorul agriculturii românești.

De asemenea, ASAS a ținut o permanentă legătură cu Academia Română, cu secția respectivă de specialitate, și periodic s-au dat soluții la anumite fenomene care au apărut în agricultura și zootehnia românești; mă refer la pesta porcină, la pesta aviară, iar secțiile științifice care sunt în Academia noastră, cele nouă - de pedologie, cultura plantelor, horticultură, de industrie alimentară, de mecanizare, de economie agrară - au căutat întotdeauna, prin membrii ASAS, să ofere răspunsuri la problematica apărută”, ne explică Mihai Nicolescu.

Suntem prea săraci ca să acceptăm sfaturi ieftine

Deși e la limita supraviețuirii din punct de vedere financiar, cercetarea românească nu-și dezminte renumele câștigat în aproape o sută de ani. Cu resurse puține și terenul decimat, cercetătorii noștri încă generează performanță în laboratoarele stațiunilor din țară. Mai mult, ASAS derulează, prin structura proprie, proiecte de cercetare împreună cu producătorii agricoli pe diverse probleme care afectează producția, în condițiile în care din ce în ce mai multe substanțe de protecție a plantelor sunt interzise pe piața comunitară. Pactul verde european va impune o serie de restricții pentru agricultură, iar cercetarea trebuie să vină cu un răspuns documentat științific la dilemele fermierilor și să le ofere acestora cele mai potrivite soluții. În aceste condiții, secretarul general al ASAS arată cu degetul spre cei din exteriorul României care ne oferă lecții de bune practici fără să cunoască măcar condițiile specifice ale țării noastre în ceea ce privește microclimatul, solurile și condițiile de cultură. „E adevărat că „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”. Cred că și aici apare acest fenomen, în sensul că vin reprezentanții occidentali și ne dau lecții. Vreau să vă spun că în anii trecuți, prin 2016, 2017, a apărut tot așa o idee a unora, conform căreia Academia de Științe Agricole și Silvice ar trebui să aibă un singur institut în care să facă orice sau de toate. Mai mult, au venit în vizită reprezentanții institutului de cercetare din Franța, IRA, să ne spună cum să facem tehnologia, ce agrotehnică să folosim. Și la un moment dat s-a pus următoarea întrebare: domnule director, nu vă supărați, cine a fost înainte? Oul sau găina? Și am explicat foarte simplu: dacă în 1927 academicianul Șișești înființează în România Institutul de cercetări agronomice al țării, în 1947 se înființează IRA în Franța, după chipul și asemănarea ICAR-ului. Și atunci, cine de la cine să învețe? E adevărat că trebuie să ținem cont de noutățile apărute pe plan mondial, dar trebuie să avem decența și să recunoaștem niște realizări deosebite ale înaintașilor noștri. În primul rând, trebuie să explicăm fermierilor ce înseamnă aceste programe, modul în care se pot accesa fondurile europene, pentru că, după cum constatați și dvs. din experiența pe care o aveți în teritoriu, oamenii nu prea știu despre ce este vorba. Or, noi trebuie să găsim un limbaj comun, un limbaj pe înțelesul tuturor, ca oamenii să știe ce-i așteaptă, pentru că, vedeți și dvs., consultanța agricolă este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”, argumentează Mihai Nicolescu.

Cercetarea poate fi cea mai bună prevenție

După un an extrem de secetos, dublat de pandemia de Covid-19, speranțele fermierilor români se îndreaptă tot către... starea vremii. Ce-i drept, precipitațiile din acest început de primăvară au reușit să mai reducă din deficitul de umiditate din sol. Însă agricultura e un șir întreg și continuu de probleme și măsuri care trebuie luate uneori fără nicio clipă de răgaz, iar soluțiile trebuie să vină din domeniul cercetării. Specialiștii din unitățile de cercetare, la cererea producătorilor agricoli, dar și prin programe proprii, trebuie să anticipeze și să studieze efectele schimbărilor din ce în ce mai accentuate de climă și mediu și impactul lor asupra agriculturii. „Noi la Academie căutăm să argumentăm științific toate deciziile care se iau, căutăm să venim în sprijinul Ministerului Agriculturii cu soluții la toate solicitările. Probleme sunt din toate punctele de vedere, dar noi trebuie, prin toate mijloacele, să găsim soluții. Din fericire, deocamdată sunt premise pentru un an agricol bun. Chiar am văzut niște culturi de grâu pe care se dădeau îngrășăminte și arătau foarte frumos din punct de vedere agronomic. Pe de altă parte, cum spuneați și dvs., probleme au fost, sunt și vor fi întotdeauna. Încă din 1927, de când a fost înființat primul institut de cercetări agronomice al României, sub inițiativa academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești, domnia sa și-a făcut studiile în Germania cu niște rezultate deosebite, și atunci a simțit nevoia, întorcându-se în țară, să creeze din punct de vedere genetic și pe latura vegetală, și pe latura zootehnică, cu specii și creații adaptate condițiilor pedoclimatice ale țării.

La inițiativa domnului academician Cristian Hera, anii trecuți s‑au publicat cele trei volume ale jurnalului ținut de dl academician Șișești și, citindu-le, am constatat ce gândire creativă a avut domnia sa. Și dau un exemplu, pe care îl argumentez. Dacă aduc în România un soi din Germania și voi constata că, deși în Germania îmi dă 7-8 tone la hectar, la noi va da 2-3, în mod evident apare întrebarea: de ce? Pentru că acel soi nu era adaptat condițiilor pedoclimatice. Și atunci a apărut necesitatea ca pe solurile țării noastre să se facă aceste cercetări pentru obținerea creațiilor agricole.

La ora actuală, sunt fel de fel de inițiative la nivelul Comunității Europene, în sensul că mulți specialiști din țările europene, din comunitatea europeană, vin să ne dea lecții. Nu spun că nu ar fi utile aceste lecții, dar pe undeva sunt puțin lipsite de cunoașterea realităților țării noastre; mai ales acum, cu noile programe, Green Deal și reducerea consumului de pesticide, nu se ține cont de faptul că în România sunt anumiți dăunători care, dacă nu sunt combătuți, vor diminua semnificativ producțiile. Și toată lumea cunoaște cazul neonicotinoidelor. ASAS a intervenit în acest subiect și, prin președintele Valeriu Tabără, a inițiat, în urmă cu trei ani, cercetări specifice care să argumenteze că folosirea acestor pesticide nu afectează viața albinelor. Bineînțeles că din nou ne-am lovit de piedici, deoarece toate probele de plantă, de albine n-am putut să le analizăm în țară pentru că nu avem un laborator acreditat RENAR. Aceste analize s-au făcut în Germania, în Bulgaria și, după trei ani de cercetări, s-a constatat că influența acestor pesticide este nesemnificativă. Mai mult, argumentăm și prin faptul că numărul de familii de albine a crescut, nu a scăzut, în cei trei ani de studiu, și recent a fost organizată o conferință online în care s-au prezentat rezultatele acestor cercetări. Așadar, subliniez încă o dată necesitatea dezvoltării cercetării agricole în țara noastră, pentru a găsi soluții la toate aceste aspecte care apar inevitabil în practica agricolă”, explică Mihai Nicolescu.

ASAS: surse și resurse umane

Secretarul general ASAS ne-a explicat care este structura instituției și cum funcționează secțiile Academiei: „Precizez că Academia noastră are patru categorii de membri: membri de onoare, membri titulari, membri corespondenți și membri asociați; fiecare secție are repartizat un anumit număr de membri și, în cadrul acestor secții, alegerea unor noi membri se face pe baza unui regulament strict al nostru, adică acced personalități cu realizări deosebite în domeniul referențial. Membrii plini, titulari clar sunt cei care au avut rezultate deosebite în domeniul cercetării agricole; membrii corespondenți și cei asociați sunt cei care ușor, ușor încep să-și spună cuvântul.

Organele de conducere ale Academiei noastre sunt: biroul prezidiului, care reunește personalități precum președintele, cei patru vicepreședinți (doi vicepreședinți remunerați și doi vicepreședinți onorifici) și secretarul general. Organul superior este prezidiul ASAS, în care, pe lângă membrii biroului prezidiului, sunt cei nouă președinți ai secțiilor științifice. Iar organul suprem de conducere al Academiei este Adunarea generală. Din punct de vedere legal, în fiecare an această Adunare generală trebuie să fie organizată cu participarea membrilor. În fiecare an noi trebuie să aprobăm execuția bugetară a anului precedent și bugetul anului următor, atât pentru Academie, cât și pentru fundație, cea care gestionează patrimoniul Academiei. Acum, din cauza pandemiei trebuie să găsim soluții legale să desfășurăm adunarea generală conform prevederilor legale. Drept de vot au membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare. În ultimul an, chiar făceam zilele trecute o statistică, membrii de onoare, titulari și corespondenți sunt în număr de 221 și ne-au părăsit 18 membri, iar alegerile se fac în momentul în care se eliberează, pe cale naturală, un loc de membru din secția respectivă.

Cine dorește să ajungă membru titular al Academiei trece prin toate furcile caudine, începând ca membru asociat, apoi membru corespondent și, în tot acest timp trebuie să demonstreze, prin realizările sale, că merită pe deplin această alegere. Referitor la modalitățile de obținere a unui punctaj între cele trei categorii, se echivalează realizările. Mă refer la creații, publicații, participări la conferințe, simpozioane interne, internaționale. Din cauza pandemiei, anul trecut aceste participări au fost mult diminuate. Sperăm ca anul acesta să fie mai bine.”

Salariul minim pentru un tânăr cercetător

În cercetare e mare nevoie de forță de muncă specializată, la fel ca și în celelalte ramuri ale agriculturii. Dar ce-i oferă cercetarea? „Un tânăr absolvent de facultate cu medie foarte bună are capabilitate de cercetare. Dar în momentul în care vine în producție și eu îi ofer salariul minim pe economie, automat se pierde o valoare, în sensul că tânărul preferă să se ducă la o firmă să vândă adidași, firmă care îi pune la dispoziție o mașină și un telefon, și un salariu de două-trei ori cât i se oferă în cercetare. Aici trebuie reglate lucrurile...”, spune Mihai Nicolescu.

Se mai întâmplă un fenomen. Un cercetător se formează în cel puțin zece ani. Statul investește în el, apoi cumva își ia mâna de pe el pentru că, neplătindu-l cu un salariu decent, e foarte posibil ca tânărul să fie cooptat și să accepte oferta unei companii private. „După zece ani, poți să spui că știi câte ceva din domeniul cercetării. Or, aceste două aspecte, reducerea fondului funciar și salariile neatractive, creează disfuncționalități majore. Pentru că cercetarea, vă spun, este ca pescuitul: dacă ți-a intrat microbul în sânge, îl vei avea toată viața. Și țin minte de primul meu șef, domnul Modiga, Dumnezeu să-l ierte, am avut repartiție dublă după terminarea facultății, a trebuit să fac doi ani de stagiatură, am venit în cercetare și în primele zile de serviciu mi-a zis: „Mihai, n‑ai să faci o avere din cercetare”. Și a avut dreptate. „Pot să spun că trăiesc decent, dar din punct de vedere spiritual mă simt împlinit”, mărturisește cercetătorul de la ASAS.

Viitorul e tot al cercetării!

Nevoia de hrană pentru populația în creștere a lumii exploatează la maximum resursele Pământului. E greu de crezut că producția ecologică va suplini cererea din ce în ce mai mare de hrană îndestulătoare. Dar, cu siguranță, biotehnologiile o vor face. Tocmai de aceea este foarte important ca cercetarea, inclusiv cea românească, să fie mult mai bine conectată cu producția și educația agricolă. Iar comunicarea rezultatelor cercetării către potențialii beneficiari, pentru a putea fi transpuse în practică, ar trebui să devină cap de afiș pentru toate institutele și stațiunile membre ASAS. „Vedeți dumneavoastră, «tonul face muzica». Un om, chiar dacă are dreptate, dar nu știe să-și spună punctul de vedere într-o formă, să zicem, diplomatică și lejeră, n-are sorți de izbândă. Or, noi avem la ora actuală un președinte care a împletit armonios știința cu politica, domnia sa a fost și de două ori ministru al agriculturii, deputat de două mandate și cunoaște bine specificul comunicării în politică, pentru că nu oricine poate să perceapă modalitățile de abordare a unor probleme și căile, și mijloacele prin care să ajungi la rezultatul scontat. Domnia sa având rezultate deosebite în cercetarea agricolă, de asta a fost și ales președinte de către comunitatea științifică din Academie, dar, mai presus de toate, Valeriu Tabără a fost un vizionar privind cercetarea geneticii. Da, viitorul se pare că va fi al geneticii și al biotehnologiilor, pentru că vedem unde ne îndreptăm ca populație a Globului, această populație trebuie să fie asigurată cu o hrană îndestulătoare și în același timp de calitate. Dar chiar și aceste creații biologice din domeniul vegetalului au niște limite. Or, dacă noi obținem la grâu o producție de 10-12 tone, în Vest poate să ajungă și la 18 tone pe hectar. Există o limitare și trebuie să găsești căi și mijloace ca să asiguri o producție mai mare, de calitate și se pare că numai genetica și biotehnologiile vor da rezultate în acest domeniu. Chiar acum, în cadrul Academiei, dorim să realizăm două laboratoare în acest domeniu. Sperăm că vom găsi și sursele financiare”, afirmă Mihai Nicolescu.

Fosta-i tu, mecanizare românească...

Fabrică de tractoare am avut, de combine, la fel, de utilaje, nu mai vorbim. Unde și de ce au dispărut toate? Era industria românească un pericol atât de mare pentru concurența externă? Sau România a devenit, după anii 2000 mai ales, o piață atractivă care făcea cu ochiul marilor producători de utilaje agricole ai lumii?!

Cercetătorul Mihai Nicolescu este de părere că toate aceste aspecte au dus la dispariția industriei de tractoare românești. Pur și simplu „nu a fost lăsată” să se dezvolte: „Noi eram un potențial concurent cu fabrica de tractoare. Vă dați seama că totuși noi în ’90 aveam o dotare în jur de 147.000-150.000 de tractoare și care erau înlocuite anual. Or, firmele din Occident aveau tot interesul să își vândă echipamentele tehnice. Și vă dau un exemplu: dacă un tractor U650 în țară îl produceam cu 10.000 de euro, la ora actuală același tractor, cu aceleași caracteristici, îl cumpăr cu 30.000 de euro, deci aveam concurență și poate și „cozile de topor” din țară au făcut ca acești potențiali concurenți să dispară. Aduceți-vă aminte, același fenomen s-a întâmplat cu combinele românești și vă dau un exemplu: eram în stagiatură, făceam un curs de specializare la Ștefănești, unde era director general dl Victor Neagu, un mare mecanizator și un om care a făcut multe lucruri bune pentru agricultură; știind că lucrasem și în cercetare ca student, mi-a propus următoarea treabă: pe o combină românească să montez două seturi de curele Pirelli. Marea deficiență a acelor combine în exploatare era ruperea curelelor, că erau curele făcute în țară, de proastă calitate. Și spre surprinderea mea și a dânsului, am constatat că timp de doi ani n-am avut nicio rupere de curele. Vreau să vă spun că, din punct de vedere conceptual, combinele noastre erau nemaipomenite, adică de multe ori băteau la parametri combinele străine. Iar acum spunem „vai, Doamne, ce-am făcut!”. Cam așa a fost și cu pădurile, cu perdelele forestiere, cu acei copaci de pe marginea șoselei. Se spune: vine viscolul și nu mai pot să circul sau vine zăpada peste sat! Păi, dacă ți-ai tăiat perdeaua de protecție, normal că vine. Dar, mă rog... toate acestea sunt un ciclu care se repetă la 30-40 de ani. Dacă vom avea înțelepciune și bani, le vom reface pe toate”, concluzionează Mihai Nicolescu, secretar general al ASAS.

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români anunță că va continua, pentru al treilea an consecutiv, Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri și răspunde astfel unei nevoi majore existente nu doar în România, ci și la nivel european, dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de leadership în domeniul agricol, cu scopul asigurării succesiunii afacerilor familiale din agricultură.

Clubul Fermierilor Români lansează înscrierile pentru seria a treia a programului de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care va debuta în toamnă, iar toți cei interesați pot completa formularul de înscriere pe site-ul Clubului. În perioada iunie – august, se vor desfășura întâlnirile cu tinerii care aplică pentru program, iar la sfârșitul lunii august vor fi selectați cei care vor urma cursurile.

În Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” se pot înscrie tineri cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri (exploatația să fie înregistrată la APIA), dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. Cursurile se desfășoară în perioada septembrie 2021 - mai 2022, la București, câte o săptămână pe lună.

Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile, de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; legislativ-juridic; fiscal-audit; tehnologie. Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz, iar transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.

În funcție de interes, participanții la program se pot înscrie la stagiile de internship la Bruxelles (Reprezentanța României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociații europene ale fermierilor), în România la instituțiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul dialogului cu aceste instituții.

Mai mulți participanți, 60 de fermieri din toate regiunile României

Lansat în 2019, Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este un proiect care și-a propus să pregătească copiii de fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. 

„Tinerii antreprenori pe care îi formăm în Programul vor fi motorul schimbării în agricultură. Ne dorim ca ei să inspire și alți tineri să-și dezvolte afaceri agricole și să se implice în reprezentarea fermierilor, alături de Clubul Fermierilor Români, în relația cu autoritățile din România și de la Bruxelles. Acesta este scopul nostru, al Clubului, de a transfera responsabilitatea către acești tineri, care reprezintă viitorul agriculturii românești, și de a-i pregăti la cele mai înalte standarde pentru această responsabilitate”, precizează Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

În luna mai a.c., 30 de tineri fermieri au finalizat cursurile. „Ne bucură energia și entuziasmul lor privind punerea în aplicare a ideilor pe care le au, de a dezvolta afacerile agricole de familie. Pentru seria a treia, urmărim să antrenăm mai mulți participanți, respectiv 60 de fermieri din toate regiunile României, care se vor alătura comunității de tineri lideri pe care o dezvoltăm în jurul Clubului Fermierilor Români”, a adăugat Florian Ciolacu.

Anul trecut, partenerul Clubului Fermierilor Români, Grupul Agricover a lansat Programul de Burse de Studiu pentru tinerii din familii de fermieri din România și a acordat zece burse pentru seria 2020-2021. Grupul Agricover continuă sprijinul financiar și pentru seria a treia a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care va începe în toamnă, acoperind integral cheltuielile de școlarizare pentru toți cei 60 de participanți.

„Agricover înțelege să susțină agricultura românească nu doar prin misiunea de zi cu zi, ci și prin investițiile în viitor. O companie-lider nu doar inspiră, ci creează cadrul pentru dezvoltarea liderilor de mâine. Generațiile următoare înseamnă inovație, modernizare, pasiune. Pe parcursul următorilor ani, ne propunem să facilităm formarea profesională a unui număr de 1.000 de tineri, considerând în acest fel că putem asigura o bază solidă a schimbului de generații de care agricultura românească are nevoie. Viitorul va fi pe mâini bune”, a arătat Liviu Dobre, CEO Agricover Holding SA.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și are ca parteneri educaționali companii mari de training din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring. Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Foto: Absolvenții seriei a doua din Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Una dintre rețetele bunăstării unei societăți, rurale, în cazul nostru, este închiderea lanțului producție-valorificare în plan local. Cu alte cuvinte, atragi cât mai mulți clienți să cumpere din grădina proprie, la un preț cu valoare adăugată. Practic, acest lucru se poate face prin turism. Ce produce comunitatea consumă turiștii. Un astfel de exemplu, în povestea din acest articol.

Nu este cazul să vă mai spunem cât de minunat este locul unde se află pensiunea agroturistică la care am poposit recent. Spunem doar atât: Delta Dunării.

Pentru amatorii de detalii, vom adăuga câteva indicații de localizare. Pensiunea se numește Lotus și este în Ilganii de Jos. Zona este un fel de insulă mare, cum o caracterizează gazda noastră, doamna Gabriela Avram, situată între brațele Sfântu Gheorghe, Sulina și canalul Litcov, tot domnia sa explicându-ne și de unde vine denumirea localității, ilgan, în limba turcă, însemnând zonă de pășunat. Așa că vă închipuiți că pe lângă produsele din pește pe care le puteți gusta mergând acolo, ați avea la dispoziție și produse ciobănești. Dar despre mâncare, mai încolo.

„În fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” 

O precizare de care am zis să nu vă păgubesc este că zona are un potențial economic multiplu, fiind propice și culturilor cerealiere. Dar Gabriela Avram nu vine dinspre sfera preocupărilor agricole către activitatea de antreprenoriat turistic, ea părăsind o altă meserie nobilă, aceea de dascăl. Și nu vreau să spun prin asta că e o scădere profesională, ci doar să evidențiez faptul că toate cele trei opțiuni pe care le-am numit mai sus, fermier, profesor și întreprinzător în turism, stau pe același palier valoric. Din păcate, ultima nu este foarte bine împământenită pe plaiurile noastre, neexistând cine știe ce tradiție în domeniu, cu toate că este în plină dezvoltare. Iar cei ca doamna Avram simt asta: „A fost foarte greu, pentru că neavând experiență în antreprenoriat înveți din mers. Cred că suntem prima generație de antreprenori, și în țară, nu numai în familia noastră. A fost foarte greu să înveți să lucrezi cu băncile, să înveți să faci anumite documente, să înveți să lucrezi cu fonduri europene. Deci fiecare zi a fost o provocare, dar în turism fiecare zi este o provocare”.

Poate că n-ar strica introducerea în planurile de învățământ a unor materii care să doteze fiecare cetățean al României de mâine cu astfel de abilități, utile într-o lume în care proiectarea unei afaceri este din ce în ce mai complexă și mult mai puțin predictibilă.

Curajul de a te apuca

Comparativ cu potențialul turistic pe care îl are România, în ansamblu, și Delta Dunării, în mod special, numărul celor care pornesc să-l exploateze nu este foarte mare, de aceea, cu atât mai mult, este remarcabil pasul pe care l-a făcut dinspre o profesie pe care o practica de multă vreme, în care se profesionalizase prin experiența pe care a căpătat-o vreme de 15 ani și pe care o îndrăgea. Începutul s-a petrecut în 2007, când s-au apucat să construiască pensiunea. „Am avut o discuție în familie și am zis că este oportun să facem așa ceva, mai ales că soțul este localnic, este din județul Tulcea. Am accesat atunci fonduri SAPARD 50%-50%, maximum 100.000 de euro suma accesată, și am construit pensiunea asta la care, în 2009, pe 1 mai, am avut primii oaspeți, și de atunci în fiecare an facem lucruri noi, schimbăm, îmbunătățim, ne informăm, mergem la întâlniri cu temă turistică, ne întâlnim cu alți antreprenori din țară, schimbăm impresii, învățăm lucruri noi și mergem mai departe.”

Probabil că așa, cum spune doamna Avram, se întâmplă cu majoritatea celor care pornesc în astfel de investiții. „Trebuie să ai puțin curaj, trebuie să ai și puțină „inconștiență”, adică să-ți dorești foarte mult să faci un lucru, neștiind de la început de ce te poți lovi.” Mai ales că meseria pe care o avusese înainte nu era una în care să se dezvolte abilitățile de antreprenor. „Aveam impresia, la acel moment, că nu pot să fac altceva decât să predau chimie și fizică, și-mi plăcea ce făceam, dar a fost o decizie atunci, luată și în anumite condiții, care acum nu mai contează sau nu mai sunt valabile, și am intrat pe drumul ăsta. Nu-mi pare rău, pentru că-mi place, lucrez în continuare cu oamenii, gândiți-vă că în fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” Înțeleg această satisfacție ce răzbate din ochii doamnei, ca pe un premiu pe care l-a câștigat în urma efortului depus an de an. Pentru că un turist care îți trimite un prieten este un turist care a plecat mulțumit de la tine și asta înseamnă că ai făcut ce trebuia. „Încercăm tot timpul să fim actuali. Pentru că și societatea evoluează, și dorințele, și așteptările oaspeților sunt altele și noi încercăm să fim la înălțime. Și sper să reușim.”

Personalul specializat, o problemă majoră

O problemă pe care o întâmpină în demersul acesta de a fi mereu la înălțime o reprezintă personalul calificat. „Găsim cu greu persoane pregătite, am ales varianta să căutăm personal și chiar să încercăm să-l instruim aici în pensiune. Este o problemă nu mare, extraordinar de mare și nu știu cum va fi pe viitor. Ducem lipsă de personal, muncim foarte mult cei care suntem aici, noi și echipa pe care o avem, dar încă avem nevoie de personal și este o problemă în sensul că nu te poți dezvolta dacă nu ai personal calificat. Deci este o piedică în dezvoltare.”

Evident că implicarea familiei mai atenuează din neajunsul amintit „Am avut tot timpul familia lângă mine, soțul, copiii, copiii care erau destul de mari când am luat deciziile pe care le-am luat și care ne sprijină. Copiii mă ajută de când erau chiar foarte mici, de acum 10 ani, de la început. Vacanțele și le-au petrecut aici, bineînțeles muncind și ajutându-ne. Acum băiatul deja a terminat, de trei ani, facultatea, s-a implicat foarte mult în fermă, iar fetița mai mare, care termină anul ăsta masterul la ASE, în fiecare vară este pe aici și muncește, și ne ajută, iar acum, mai nou, și asta mică, de 13 ani, care a crescut odată cu pensiunea. Ea are vârsta pensiunii!”

Delta Dunării, un loc special

Simte că locul în care locuiește este unul cu totul special. „Delta Dunării este specială din toate punctele de vedere, și din punctul de vedere al condițiilor de trai al localnicilor este specială, și din punctul de vedere al turismului este specială, și din punctul de vedere al naturii, al ecosistemului, pentru că ea trebuie păstrată așa cum este, nu trebuie modernizată, pentru că, fiind unică, trebuie avut mare grijă. Se fac multe lucruri și pentru populație, și pentru păstrarea mediului așa cum este. Apare un pericol, din păcate, nu vreau să supăr pe nimeni, din partea turiștilor. Deci anul ăsta a fost o problemă gunoiul prea mult.” Faptul că are această perspectivă, responsabilă față de mediu și față de comunitatea din Deltă, este dovedit și de soluția aleasă pentru încălzirea pensiunii, cu panouri solare, dar și de oferta culinară ce se bazează pe produsele din zonă, așa cum spuneam la începutul articolului. Și iată că a venit momentul să detaliem și această chestiune de bucătărie: „Turiștii pot consuma la noi în primul rând preparate din pește, pregătite ca la noi în Deltă: ciorbă, saramură, plachie, pește la grătar, pește afumat, scordolea (este un piure făcut cu cartofi, carne de pește fiartă și zeamă de pește, cu condimentele corespunzătoare), tradiționalul borș de pește, bineînțeles, storceag din somn sau din sturion – am văzut, anul ăsta, a fost preferatul turiștilor de la noi. De asemenea, fiind aici și zonă de pășunat, ne procurăm de la particularii care au oi tot ce se poate: brânză mai sărată, mai puțin sărată, smântână. Apoi, de la noi din fermă, ouă proaspete, păsări. Deci, cam tot ce avem este proaspăt și este din zonă, chiar ținem la lucrul ăsta ca tot ce se consumă în pensiune să fie procurat de la întreprinzătorii locali”. Nici vinul nu vine de prea departe, din podgoriile dobrogene. „La noi în pensiune se servește numai vin din Dobrogea, de la Niculițel, de la domnul Vlad, și vin de la Baia, crama Hamangia, este o podgorie nouă, a domnului Ion Bălan, care a investit foarte mult acolo și care produce un vin foarte bun, despre care am auzit că a fost și premiat deja, vinuri foarte apreciate de oaspeții noștri, alb, rose și roșu.”

„Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește.”

De toate, pentru toți

Evident că dacă vorbim de o destinație turistică, chiar și așa din perspectiva noastră, mai degrabă socio-economică, de dezvoltare rurală, tot trebuie să spunem ceva și despre obiectivele de care s-ar putea bucura cel care ar alege să tragă la „hanul” doamnei Avram, rebotezat în vremurile noastre pensiune. „Avem, în primul rând, condiții de cazare în camere mari, luminoase, cu mobilier din lemn. O curte mare, multă vegetație, piscină, teren de tenis, club unde se poate juca biliard, tenis de masă, se poate asculta muzică, se poate dansa, se poate sta de vorbă, se pot spune povești seara la un pahar de vin, la o țuică fiartă, când afară este mai rece, se pot face excursii în Delta Dunării, pe lacuri și canale, în zona Partizani, Ilganii de Jos, Ilganii de Sus, se poate merge la Sfântu Gheorghe o zi, se poate merge la Sulina, deci sunt foarte multe activități. Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește. Se pot stabili anumite trasee pentru plimbare pe lacuri și pe canale, iar dacă dorim pentru pescuit, primăvara sau toamna se poate merge pe lacuri la știucă, la somn sau la crap, în funcție de sezon. Primăvara mai mult la crap, toamna mai mult la știucă.”

Contrar așteptărilor, un an bun

Așadar, foarte multe motive de bucurie am avut vizitând aceste locuri. Frumusețe, delicatese, stare de spirit bună, optimism, curaj, unitate, nici măcar necazul provocat de pandemie, care a speriat planeta, nu a determinat umbre prea multe pe chipul aprigei foste dăscălițe. „La noi este o situație mai bună, pentru că avem un hectar de curte, adică 10.000 de metri pătrați, iar distanțarea fizică nu a fost o problemă. Din punct de vedere economic, a fost un an bun, cu o cerere mare din partea turiștilor, făcând o paranteză că a trebuit să începem activitatea turistică abia în iunie, aproape de mijlocul lui iunie, pentru că am fost prevăzători, adică nu am deschis chiar după încetarea stării de urgență, am zis că să ne pregătim foarte bine, și atunci când am crezut că suntem ok, am așteptat și primii oaspeți. Spunem că a fost un an bun comparând lunile iulie și august cu anii precedenți. Nu a fost bine pentru că nu am putut să avem o activitate începând cu martie. Dar e bine.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii anunță că se află în plin proces de semnare a contractelor de finanțare pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol.

„Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanțare, MADR vizează dezvoltarea învățământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură. Susținerea financiară, prevăzută în contractul de finanțare, se realizează în baza unui Program anual de investiții specifice activității de învățământ în domeniul agriculturii”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

Programul de investiții specifice pentru anul 2020 a fost elaborat în funcție de necesitățile fiecărui liceu agricol și aprobat de MADR, iar finanțarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii.

Valoarea totală a finanțării pentru anul 2020 este de 10 milioane de lei.

Lista cu liceele tehnologice cu profil preponderent agricol susținute de MADR: https://madr.ro/comunicare/download/4321_d37a4bf8b78d0328b6d0f8ca7b843a4e.html

„Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi.”

În caracterul generic al fiecărui român neaoș se regăsește negreșit dragostea pentru familie, pentru casa părintească și pentru pământ. Probabil că aceasta este dovada faptului că poporul român a fost printre primele așezate geografic pe bătrânul continent. Acest caracter îl regăsim cu precădere și la inginerul Dumitru Voicu (n.r. nea` Telu, așa cum îi spun apropiații), care s-a întors în comuna natală - Fântânele, pentru a dezvolta, aproape din nimic, o mașinărie agricolă titanică de aproape 5.000 de hectare. Întreaga suprafață agricolă este segmentată în două părți: în nordul județului Constanța, în Fântânele, și în sudul acestuia, în localitatea 23 August. În vârstă de 65 de ani, proprietar al unui domeniu intravilan care impresionează prin spațiile verzi bine definite și prin bunul-gust în general, inginerul în mecanică Dumitru Voicu a acceptat și a avut plăcerea să desfacă desaga cu amintiri în fața noastră.

Reporter: Vă trageți chiar din această localitate a județului Constanța, Fântânele. Cum vă simțiți știind că totul a pornit de la sămânța care s-a sădit aici?

Dumitru Voicu: Nu am fost tot timpul aici. Am studiat mecanica auto la Pitești și am dorit să revin aproape de casă. În anii ’80 m-am angajat la IAS-ul de aici (n.r. Întreprinderea Agricolă de Stat), din comuna Cogealac, la sectorul mecanizare. Astfel, m-am reprofilat de la mecanică auto la mecanică agricolă. Am fost șef de atelier timp de zece ani, din 1980 până în 1990, timp în care m-am îndrăgostit de aceste fiare, chiar dacă erau așa cum erau, te simțeai viu lângă ele. Erau în jur de 25-30 de combine și foarte multe tractoare, și am devenit pasionat de ele.

Reporter: Apoi a venit Revoluția. Cum au evoluat lucrurile?

Dumitru Voicu: Imediat după Revoluție, a fost nevoie de un ofițer auto, am echivalat și am fost vreo șase ani la jandarmerie, lucru care mi-a dezvoltat o disciplină și o rigurozitate în tot ceea ce făceam. În afară de cunoștințele câștigate până atunci, acei șase ani m-au întărit foarte mult, pentru că am realizat că disciplina poate rezolva foarte multe lucruri dificile.

Reporter: Și totuși dragostea pentru agricultură a cântărit mai greu.

Dumitru Voicu: Da, în 1996 am revenit, pentru că nu mai doream să continui viața de militar, m-am întors și m-am apucat de agricultură. Am început să lucrez terenul familiei de 30 de hectare. Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi. În tot acest timp, am achiziționat și din terenul pe care îl luasem în arendă, la început pentru că proprietarii terenurilor aveau nevoie de bani. Apoi, am realizat că dacă nu achiziționăm mai mult teren, practic nu aveam obiectul muncii. Acum pot să spun că din aproximativ 5.000 de hectare avem 2.500 în proprietare și restul în arendă, fapt care ne oferă sustenabilitate.

„Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar.”

Reporter: Care este structura culturilor pe această suprafață?

Dumitru Voicu: Pentru faptul că suntem în Dobrogea, avem 70% din culturi de toamnă, respectiv rapiță și cereale (orz și grâu). Restul de 30% avem floarea-soarelui și porumb. Rapița, floarea-soarelui și porumbul trebuie să creeze cam jumătate, să putem face asolament. Foarte rar facem și anul doi de grâu.

Reporter: Cu ce fel de sămânță lucrați?

Dumitru Voicu: Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar. Apoi am început să lucrăm cu soiuri din import cu putere mare de înfrățire și cu talie joasă, la care am avut rezultate foarte bune. De exemplu, anul trecut, la grâul răsărit în ianuarie-februarie, am avut o producție de 6,2 tone la hectar, ceea ce e bine aici în Dobrogea. A fost o înfrățire extraordinară în primăvară. Noi, în general, semănăm în uscătură, cum se spune. Arăm și pregătim cu utilaje mari imediat în spatele combinei, astfel avem deja pregătit terenul în toamnă pentru semănat, fie că e ploaie, fie că nu. La terminarea campaniei de recoltare, aproximativ 70% din suprafață o avem pregătită. Ne ajută foarte mult cultivatoarele Ecolo-Tiger și tractoarele mari Quadtrac de la Case IH, pentru a realiza acest lucru.

Reporter: Cu forța de muncă vă declarați mulțumit?

Dumitru Voicu: Am lucrat încă de la 26 de ani cu mecanici agricoli. La fermă am început în 1996 cu zece oameni. Cu excepția a doi dintre ei care au ieșit la pensie, ceilalți se regăsesc în fermă. Nimeni nu a plecat. Chiar dacă au mai greșit, le-am acordat de fiecare dată șanse, îi plătesc foarte bine și i-am apropiat. Merg pe principiul neamțului: decât un soldat mort mai bine trei tancuri stricate. Toți sunt plătiți foarte bine și au masa asigurată la mine în fermă. Politica a fost de fidelizare, bazată pe respect și pe integrarea în această familie. Anual, avem două-trei ieșiri cu toții, cu familiile noastre, și facem zootehnie numai pentru angajați și familie. Au venit și tineri pe care i-am integrat și i-am trimis la școlarizare.

„Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.”

„40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu reprezentanții firmei”

Reporter: Ați început în mod evident cu tractoarele românești. Cu ce fel de utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: Situația a fost în felul următor. Au fost trei etape. În prima etapă, am avut 12 tractoare românești, pentru că din acestea avea toată lumea. Au fost și ceva subvenții atunci și se puteau obține maximum 4 – 4,5 tone de grâu la hectar, pentru că așa erau tehnologiile atunci. A urmat etapa a doua, la începutul anilor 2000, în care am lucrat cu utilaje CNH, pentru că am beneficiat de finanțare.

Reporter: Când ați început să colaborați cu Titan Machinery și cum s-a desfășurat colaborarea?

Dumitru Voicu: Am început colaborarea mai întâi cu departamentul de service și urma să trec la perioada a treia, la utilaje grele pentru suprafețe mari. Mai exact, trebuia să trec de la 300 CP la 600 CP. Desigur, am avut nevoie de un timp pentru a căpăta o siguranță financiară, fiindcă un utilaj mare implică evident și partea de agregate pe măsură, costuri de exploatare și de întreținere. Ne-a ajutat Dumnezeu și am luat un utilaj mare și am realizat că mai am nevoie de încă unul, pentru a trage toate celelalte agregate pe care le achiziționasem.

Reporter: Despre ce utilaj este vorba?

Dumitru Voicu: Este vorba despre șenilatul Case IH Quadtrac 600, cu care am început. Apoi am făcut buyback și am luat două unități Quadtrac 620, cele mai puternice.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Dumitru Voicu: Pot să spun că a fost rezultatul colaborării pe care am avut-o cu echipa Titan Machinery. De asemenea, am văzut cultivatorul Case IH Ecolo-Tiger la demonstrații și mi-a plăcut foarte mult cum s-a comportat la lucru. Apoi, colaborarea a început spontan. Bineînțeles că am studiat puțin utilajele, am văzut performanțele pe care le au, dar m-am hotărât destul de repede. Colaborarea cu departamentul de service a fost foarte bună tot timpul. Suportul echipei Titan Machinery a fost fantastic. Nu s-a reținut nimeni să vină în ajutor, toată lumea a fost lângă mine. Și de atunci a început să conteze foarte mult pentru mine relația cu echipa. Pentru mine, 40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu echipa, abordarea și relația pe care le am cu reprezentanții firmei.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat după aceste două tractoare?

Dumitru Voicu: Mi-au plăcut foarte mult combinele Case IH și m-am decis să trec la cele cu flux axial. Am achiziționat cea mai mare combină Case IH Axial-Flow 9240, chiar în perioada când apăruse. A mers foarte bine, am echipat-o cu heder MacDon de 10,7 metri și am folosit-o la recoltarea mai multor culturi. Pentru a obține o calitate bună a recoltelor, nu este necesară numai performanța tehnică standard a combinei, ci și reglajele, și mâna operatorului, respectiv experiența sa. O combină se reglează de trei ori pe zi, iar dacă operatorul e bun, recolta rezultată e impecabilă. În schimb, calitatea combinei Axial-Flow devine foarte evidentă la recolta de floarea-soarelui și porumb, una este baterea și alta este transversala. Am fost încântat de ele.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: De curând, am achiziționat încă o combină Case IH Axial-Flow 9240 și cea mai mare combină din noua serie 250: Case IH Axial-Flow 9250. Am și un heder pentru porumb Olimac de 12 rânduri, două cultivatoare Case IH Ecolo-Tiger de 4 metri și de 6,7 metri, un disc Case IH True-Tandem de 13 metri, două pluguri de la Gregoire Besson, cele mai mari, cu 14 trupițe, un scarificator Maschio Diablo de șase metri etc.

Reporter: Aveți și alte tractoare în afară de cele două șenilate sau doriți să mai achiziționați?

Dumitru Voicu: Tocmai am achiziționat un tractor Case IH Puma 175 CVX de care sunt foarte încântat. Planul este să mai înlocuiesc din celelalte pe care le am, achiziționând încă două Case IH. La felul în care am împărțită ferma în această zonă, stăm foarte bine din punctul de vedere al distribuirii echipamentelor în fiecare parte a acesteia. Avem depozite proprii, putând valorifica producția la un preț bun.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery?

Dumitru Voicu: Pe unii îi cunoscusem din colaborări mai vechi, cum a fost cu Manfred (n.r. Manfred Spendier – director regional Titan Machinery România și Ucraina). Apoi, am găsit în Lucian (n.r. Lucian Gheba – director comercial Titan Machinery România) un om deosebit, cald, neagresiv. Apoi, îl aveți pe Daniel Iftime (Team Leader Service Titan Machinery Constanța), un om pe care nu ai cum să te superi niciodată. Eu, fiind mecanic, știu că fiarele se mai și strică. Important este că echipa a fost foarte promptă, iar între timp am devenit prieteni. I-am respectat, au avut și suportul meu. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că răspund mereu la solicitări, inclusiv în afara programului, la orice oră. Cei noi, mai tineri, sunt de asemenea foarte muncitori și instruiți.

Reporter: Aveți numeroase utilaje de la noi, cu proeminență Case IH. Aveți și utilaje marca Väderstad?

Dumitru Voicu: Da, avem două semănători de păioase, Rapid RDA 800 Jumbo și Rapid 600 S, ambele de șase metri, și o semănătoare de prășitoare – Tempo F de opt rânduri și sunt foarte mulțumit de ele. De asemenea, avem două discuri Väderstad Carrier, unul de nouă metri și unul de patru metri, și un tăvălug Väderstad Rexius de opt metri. Sunt niște utilaje fantastice și urmăresc să mai achiziționez. Cel mai important este să poți să treci campania, să intri în timpii optimi. Lucrurile s-au schimbat foarte mult față de acum 30 de ani, când aveai timp de la 1 octombrie până pe 20 octombrie. Acum agricultura se face pe 5-6 zile, dacă te miști bine.

Atenție la creditări

Reporter: Ce planuri aveți acum?

Dumitru Voicu: În primul rând, îmi doresc să mențin integritatea fermei. Și pentru acest lucru am oferit o arendă destul de bună, plus că îmi doresc să nu vând nimic din ceea ce am în proprietate. Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.

Reporter: Subvențiile de la stat vă satisfac?

Dumitru Voicu: Aș fi ipocrit să spun că nu au fost bune ori că nu sunt bine-venite, chiar dacă nu suntem încă la nivelul celor de afară. Dar e un început și e un ajutor foarte bun. Numai că prin această politică a subvențiilor unii au încercat să profite, sau să-i căpușeze pe alții de bani, prin faptul că fermierii beneficiază de acest ajutor de la stat.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru ceilalți fermieri?

Dumitru Voicu: Sfatul meu este să fie foarte atenți la creditări. Dacă reușesc să aibă 60% finanțare proprie și 40% din creditare, în anii buni e bine. Un alt lucru important este forța de muncă de care trebuie să aibă grijă. Să-i considere pe angajați drept propriii parteneri de afaceri. Banii pe care îi dau eu pentru forța de muncă nu știu dacă sunt neapărat meritați, dar am considerat că echipa trebuie să fie motivată și devotată.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal reușește în continuare să pună la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi și să fie pe plus, indiferent de condițiile dificile prin care trece cercetarea românească. Multiplică soiuri românești realizate la Fundulea pentru păioase, pe care le distribuie până în nordul țării, și urmărește reluarea producerii de sămânță și la culturile prășitoare, dar când va fi repus în funcțiune sistemul de irigat.

În prezent, SCDA Caracal aparține de Universitatea din Craiova, iar despre rezultatele deosebite, obținute prin muncă susținută și o colaborare strânsă, am discutat cu dr. ing. Eugen Petrescu, șeful Departamentului de Cercetare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal. De la dumnealui am aflat că mulți cercetători au părăsit cercetarea academică și au ales să lucreze pentru companii străine, având în vedere drumul anevoios pe care cercetarea autohtonă l-a parcurs. 

Investițiile în cercetare, o necesitate

Indiferent cărei instituții erau arondate stațiunile, până în 2005 SCDA Caracal a aparținut de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) sub coordonarea Institutului Național de la Fundulea, colectivul din prezent a lucrat și înainte aici, la Caracal. Iar faptul că oamenii de știință au ales să meargă în sectorul privat are ca o cauză principală lipsa finanțării. „Cercetarea s-a distrus în lipsa unei finanțări. După cum se știe, cercetarea necesită fonduri, investiții. Noi nu primim niciun leu de la buget. Companiile străine investesc însă în cercetare peste 15% din cifra de afaceri, nu din venit – vă dați seama că se lucrează cu miliarde de dolari. Într-o piață competitivă, într-o piață globală, ca să reziști trebuie să cercetezi, să fii tot timpul în același pas sau cu un pas înainte, să vii cu ceva nou, altfel rămâi în urmă”, a explicat cercetătorul.

De altfel, stațiunea se confruntă cu tot soiul de probleme legate de statutul său de unitate publică ce aparține de Universitatea din Craiova. Una dintre ele este imposibilitatea de a utiliza forța de muncă zilieră. Asta, „în condițiile în care noi suntem unitate agricolă și primul segment pentru utilizarea zilierilor este agricultura. Deci sunt tot felul de neconcordanțe legislative sau anumite interese care ne perturbă activitatea. Vă spun sincer că tot ceea ce realizăm se înfăptuiește cu un efort deosebit”, a detaliat dr. ing. Eugen Petrescu.

O problemă generală în România: forța de muncă

De altfel, forța de muncă a devenit o problemă în ultima vreme și pentru agricultori, dar din alt motiv: e tot mai greu să găsești zilieri. Pentru stațiunea de la Caracal, problemele sunt mai multe. „În primul rând, legislația ne interzice să utilizăm forța zilieră, cu toate că, din punctul meu de vedere, este o discriminare și cine a conceput această lege a știut din start ce face, deoarece a spus că numai stațiunile care aparțin de ASAS pot folosi zilieri – se știa că există și alte stațiuni, deci această lege a fost făcută cu rea intenție. Al doilea aspect, într-adevăr, este foarte greu să mai găsești un om disponibil în agricultură. Noi, în sectorul de cercetare, lucrăm cu forță zilieră de mulți ani, s-au specializat oamenii, dar în ultimul timp n-am mai rămas decât cu doi-trei, pentru că s-au pensionat, s-au angajat în companii private, pentru că fiecare vrea ceva mai bun, să aibă un venit garantat. Toată forța de muncă tânără din jurul SCDA Caracal a migrat, din păcate, în alte țări și noi mai lucrăm cu câteva persoane care sunt aproape de pensionare. Apoi, tineretul, cu părere de rău vă spun, nu mai este atras de acest sector”, a menționat Eugen Petrescu.

SCDA Caracal este o unitate producătoare de sămânță și, ca orice segment agricol, indiferent de cât evoluează tehnologia, are nevoie de forță de muncă manuală.

Doar soiuri românești pentru păioase

SCDA Caracal produce sămânță în special pentru fermierii din zona de influență, mai exact pentru 500.000 de hectare din jurul stațiunii. Din anul 2018, a început să distribuie sămânță în toată țara, chiar și în nordul țării. „Noi nu am multiplicat sămânță străină până acum. La cereale păioase, multiplicăm creațiile de la Institutul de la Fundulea, soiurile românești. Din păcate, nu mai producem sămânță de floarea-soarelui și porumb de câțiva ani buni, din cauza oscilațiilor mari climatice din zonă și a nesiguranței. Așa că ne-am axat pe culturile de păioase. Intenționăm să reluăm producerea de sămânță și la culturile prășitoare, dar atunci când vom repune în funcțiune și sistemul de irigat, atunci când putem controla cultura”, a precizat șeful cercetării de la SCDA Caracal.

În fiecare an, la SCDA Caracal se organizează diferite manifestări, atât în scop științific, cât și demonstrativ, pentru a prezenta fermierilor noi genotipuri care vor fi introduse în cultură de firmele care acționează în piața de agrobusiness românesc. Se prezintă atât secvențe tehnologice, cât și verigi tehnologice complete, pentru protecția plantelor. Companiile multinaționale vin la SCDA Caracal pentru a testa noile soiuri deoarece aceasta este una dintre puținele stațiuni din țară care beneficiază și de un climat extrem de secetos, dar și de o echipă de profesioniști care fac pași importanți pentru agricultura românească. „Anual, la Caracal sunt testate peste 20.000 de genotipuri de porumb și floarea-soarelui. Se face o testare, o selecție a acestora, se lucrează și în ameliorare și, în următorii ani, o parte din tot ce se testează aici va intra în producție la fermieri. Noi încercăm să testăm și să selecționăm acele genotipuri care se aclimatizează și care corespund zonei noastre de cultură și zonei noastre de influență. Încercăm, după puterile noastre, să avem și noi un aport la promovarea agriculturii pe aceste meleaguri. De fapt, ăsta e scopul stațiunii de la înființare, încă de acum mai bine de o sută de ani, din 1896”, a punctat dr. ing. Eugen Petrescu.

Proiecte aprobate, dar nefinanțate

Stațiunea de la Caracal are un baraj propriu de 150.000 de metri cubi, din care sectorul de cercetare irigă doar platforme și nu toată suprafața, deoarece nu există aici infrastructura necesară. Proiecte au fost depuse pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare în universități, și în 2013, și în 2015. „Am câștigat în 2013, în 2015 am depus 700 de pagini în română și în engleză, iar am câștigat, iar statul n-a avut bani să finanțeze. Am rămas în lista de rezervă și am rămas cu câștigul și cu lucrul neîmplinite. Deci o treabă românească”, ne-a povestit cercetătorul.

În acel proiect, au fost trecute aparatură și mijloace specifice sectorului de cercetare, din care multe sunt prototipuri sau serie limitată, iar prețurile sunt pe măsură. De pildă, o combină de microploturi experimentale, fără toate echipamentele, ajunge la 270.000 de euro. Cu toate astea, unitatea a demarat un intens program de dotare. „Avem 2.560 de hectare teren arabil pe care-l lucrăm. Agricultura a început să fie ca o loterie, trebuie să faci lucrarea în momentul optim ca să ai și randamentul pe măsură. Și noi asta încercăm. Ne-am dezvoltat foarte mult baza materială, în special mașinile agricole și tractoarele, suntem într-un continuu proces de dotare, astfel încât să rămânem la nivelul la care suntem, ba chiar să mai urcăm puțin, dacă se poate”, a afirmat în încheierea dialogului nostru dr. ing. Eugen Petrescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția august 2019