fonduri nerambursabile - REVISTA FERMIERULUI

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că prelungește până la 31 mai 2024, inclusv, sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru DR-15 Investiții în exploatații pomicole, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027.

Pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 151.383.527 euro, iar depunerile se realizează în limita plafonului de 150% din alocare. De la momentul lansării sesiunii (8 ianuarie 2024) și până în prezent s-au depus online 232 de solicitări de finanțare în valoare totală de 149.652.438 euro.

Valoarea maximă a finanțării pentru investițiile în sectorul pomicol este de 1.500.000 euro/proiect pentru investiții sau de până la 300.000 euro în cazul proiectelor care propun doar achiziția de utilaje și de echipamente agricole. Sprijinului nerambursabil poate ajunge la maximum 65% din totalul costurilor eligibile.

AFIR menționează că pragul de calitate lunar pentru etapa de depunere 1 – 31 mai 2024, aferentă DR-15, este de 20 de puncte.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-15 – Pomicultură - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Joi, 25 Aprilie 2024 10:35

Alba-neagra cu banii europeni

Fondurile nerambursabile de la Bruxelles sunt râvnite de orice fermier, fie mic, fie mare, ori mai tânăr, ori mai experimentat într-ale agriculturii. Și e normal să fie așa. Cum, la fel, e normal ca autoritățile competente ale statului să-i ajute pe cei care accesează banii europeni. Dar cât pot fi de competenți funcționarii publici angajați, majoritatea, pe sistemul „pile, cunoștințe, relații”? Atât de competenți încât își dau ok-ul pe proiecte, după care, când investiția e finalizată și fermierul cu banii în buzunar sau în așteptarea ultimei tranșe de bani, funcționarii nu mai sunt de acord cu propriul „ok” și cer înapoi fermierilor fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Firesc ar fi ca orice funcționar care-și pune semnătura pe un proiect, pe un act oficial, să răspundă personal. Poate așa își va face responsabil treaba pentru care este plătit din banul public.

Bruxelles-ul o ști oare cum sunt alocați banii în România? Ni se spune că am atras X fonduri nerambursabile, că absorbția se apropie de sută la sută. Nu ni se zice, însă, câți bani se întorc la Bruxelles din vina funcționarilor care aprobă proiecte, după care se răzgândesc și cer banii înapoi.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale are sloganul „Împreună creștem satul Românesc”. Cum? Ca în cazul lui Alin Luculeasa, care nu este, din păcate, singurul? Creștem satul românesc prin distrugerea proiectelor cu finanțare europeană și prin falimentarea afacerilor agricole, a fermelor?

Cât pot de scurt, vă povestesc pățania lui Alin Luculeasa cu AFIR-ul, dar și a altui tânăr fermier, de data asta cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Așadar, Alin Luculeasa este un tânăr inginer de 32 de ani în curând, din județul Vaslui, care face agricultură de mic alături de familie. Este ambițios, pasionat de tot ce e nou, a digitalizat fermele familiei, dar a sprijinit și alte ferme pentru a porni pe această cale a viitorului. Totodată, a fost premiat la Congresul European al Tinerilor Fermieri. S-ar putea scrie multe lucruri frumoase despre acest tânăr care în anul 2021 a depus la AFIR un proiect de modernizare a fermei sale, aflată la început de drum, o fermă vegetală de 70 ha. Inițial, a fost declarat eligibil, dar fără finanțare. Nu s-a descurajat, și-a continuat activitatea contractând prestări de servicii, pentru că încă nu avea utilajele necesare pentru a lucra pământul. După aproape 15 luni, a primit o notificare că a devenit finanțabil. Bucuros, a reluat discuțiile cu furnizorii de echipamente. „Am constatat că între timp au intervenit majorări de prețuri semnificative la utilaje, 30 - 40%, dar ăsta e businessul, dacă ar fi simplu, ar face toata lumea. Am contractat, pe următorii șase ani, un leasing financiar pentru întreaga sumă (cheltuieli eligibile + neeligibile + majorări de preț), cumpăr utilajele, îmi ajung în fermă, fac cerere de plată pentru peste 95% din suma eligibilă, primesc banii. După câteva luni, fac cerere pentru ultima tranșă de plată, iar înainte de a mi se acorda aceasta, mi se face un control în teren. Totul a fost conform și am primit raport de control favorabil. A doua zi după control, mi se cer niște clarificări la care răspund. După o lună, am fost notificat că am creat condiții artificiale. Îmi expun punctul de vedere cu documente justificative, cum că sunt angajat într-o fermă, a unchiului meu, asta nefiind ilegal, cum că nu dețin utilaje sau hale de stocare și am contractat prestări de servicii ca să pot face agricultură. Și nici asta nu este ilegal, atât timp cât am plătit toate contractele prin bancă, transparent.” Toate aspectele povestite de Alin Luculeasa erau vizibile în proiectul depus la AFIR încă din prima zi, din anul 2021. Atunci proiectul a fost bun, iar după vreo doi ani nu mai este în regulă? De ce a aprobat AFIR un proiect neconform? Doar ca să se laude cu un grad mare de absorbție a banilor europeni?

„Am mizat pe agricultura conservativă, digitală și eficientă din punct de vedere economic, principii pe care le promovez eu cu fiecare ocazie. Am lucrat pentru visul meu asumându-mi riscuri, fiind prezent zi de zi în fermă. Dacă nu eram în fermă, eram pe la evenimente, pentru a mă alinia cu cele mai noi tendințe din agricultură.”

Nimic nu a contat, astăzi tânărul fermier Alin Luculeasa este dator statului român cu banii pe care același stat i-a dat din bugetul european ca să aducă plusvaloare în satul românesc, lucru pe care l-a și făcut.

„Am fost penalizat pentru niște presupuse nereguli stipulate doar în Ghidul solicitantului. Acele „nereguli” erau în proiect și atunci când mi s-au alocat banii. Eu n-am semnat Ghidul, că nu este atașat la contract. Mai mult, Ghidul solicitantului nu are valoare juridică, ci doar informativă, fiind o simplă broșură.”

Repet, aceleași condiții așa-zis artificiale existau în proiect în momentul aprobării de către funcționarul AFIR. Cine răspunde acum pentru falimentarea fermei tânărului inginer Alin Luculeasa?

Un alt caz, de noaptea minții, este al altui tânăr fermier, Florin Mădălin Jenaru, din județul Tulcea. În octombrie 2022, a depus un proiect în cadrul POC 2014-2020 pe măsura 411.BIS (CAEN corespunzător  – 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă), aprobat la finanțare, iar pe 27 iulie 2023, fermierul a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin proiect au fost achiziționate un tractor, o remorcă tehnologică, un soft și elemente de IT. În octombrie 2023, i-au venit utilajele, fermierul a plătit partea lui de 25%, a încărcat documentele (factură, contract, proces-verbal de predare-primire) către AMPOC, pentru a primi diferența de 75%. Cererea de plată a fost acceptată, pe 3 ianuarie 2024 a primit notificare de plată cu suma autorizată, urmând ca banii să intre în Trezorerie, pentru a fi achitată diferența de 75% către furnizori. Pe 21 februarie 2024 primește o notificare care îi autorizează la plată suma de zero lei, deoarece, susține Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cheltuielile nu sunt eligibile pentru activități cod CAEN 1091.

Din nou întreb, de ce funcționarii ministerului au aprobat proiectul, dacă nu era în regulă? Cine răspunde pentru falimentarea și a acestui tânăr fermier? Câte astfel de cazuri sunt în toată țara? Multe, vă zic eu.

Cum atragem banii europeni? Nicicum cu angajați ai statului care merg pe principiul „Noi muncim, noi nu gândim”.

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan păstrează un apetit ridicat pentru investiții cu fonduri europene. Cei 27 de fermieri mici și mijlocii din județul Arad, membri ai cooperativei, au ajuns la concluzia că nu trebuie să se limiteze la producția și vânzarea de cereale. Au înțeles că o cooperativă înseamnă mult mai mult, înseamnă depozitare, înseamnă FNC, înseamnă procesare, înseamnă plusvaloare pentru bobul de grâu, în cele din urmă. În felul acesta, au arătat ce înseamnă forța grupului și cum se pot transforma 27 de ferme mici într-o fermă mare și puternică. Astfel, un demers bazat pe încredere, onestitate și multă muncă este încununat acum de succes.

Am povestit, de curând, cu inginerul Milan Kelo, președintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan, despre investițiile aflate în derulare, despre proiecte și despre scutul pe care-l oferă cooperativa membrilor săi în vremurile complicate pe care le trăiește agricultura prezentului.

„Avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei. Sunt proiecte obținute cu finanțări de la Uniunea Europeană. Fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei.”

milan kelo 1

Reporter: Dacă vorbim despre pierderi, cât de greu se susțin proiectele pe care le derulați? Ați investit mulți bani, peste trei milioane de euro, într-un siloz modern de vreo 10.000 de tone capacitate, bani care trebuie până la urmă amortizați cumva.

Milan Kelo: Vorbind strict despre producția agricolă și dacă facem o medie a ultimilor doi ani, fermele sunt pe pierdere. Chiar dacă anul trecut am avut un mic profit, asigurat de producții relativ normale pentru zona noastră, el a fost anulat de anul 2022, atunci când am produs scump, am fost nevoiți să vindem ieftin și am avut parte de o secetă crâncenă.

Într-adevăr, avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei, or, în acest moment, încercăm să susținem ratele generate de creditele contractate cu băncile. Sunt proiecte obținute cu finanțări de 70-80-90% de la Uniunea Europeană. E clar că fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei. La noi în cooperativă, cel mai mic fermier lucrează 12 ha și cel mai mare lucrează 600 ha. În total, suntem 27, în majoritate fermieri mici. În momentul în care tremură baza cooperativei, fermierul, tremură și cooperativa care-l reprezintă. Din fericire, deocamdată, niciunul dintre fermierii noștri nu a avut scadențe pe care să nu le achite sau cooperativa să nu-și poată achita obligațiile financiare către furnizori. Dar toată lumea a făcut credite sau chiar a scos subvenția de la APIA în avans pe cinci ani, pentru a putea funcționa mai departe. Din păcate, fermierul se decapitalizează de la o lună la alta. În 2022, cum spuneam, au fost probleme grave cu seceta și cu prețurile din piață, iar anul trecut, în 2023, problemele din piață s-au agravat, pentru că am produs scump și am vândut ieftin.

interviu 249 fermierul nadlacan 4 

Reporter: În aceste condiții în care fermierii fac sacrificii de la o lună la alta, au fost discuții în contradictoriu? Au fost fermieri care au vrut să renunțe?

Milan Kelo: Nu am avut discuții de genul ăsta în cadrul cooperativei, dar să știți că în zona Nădlacului sunt fermieri care își închid fermele. Personal cunosc doi fermieri care au închis și au dat terenurile în arendă, pentru că le-a fost teamă să nu piardă totul. Au proprietăți cu care au garantat la bancă și nu au vrut să riște un nou an agricol pe minus. Din fericire, noi în cooperativă am reușit să evităm aceste probleme pentru că atât partea de achiziții, cât și cea de vânzări este coordonată la cantități mai mari, ceea ce ne-a asigurat prețuri ceva mai bune și la vânzare, și la cumpărare. Silozul ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să creăm cantități de cereale omogene. În alte condiții, fiecare dintre cei 27 de fermieri ar fi trebuit să depoziteze individual, ceea ce ar fi dus la diferențe de calitate, de la o fermă la alta. În momentul în care facem licitație pentru câteva mii de tone, oferim o marfă omogenă, trecută prin trior, la umiditate optimă, și avem o viteză de încărcare foarte bună. Dacă trebuie să încărcăm o mie de tone pe zi, nu avem nicio problemă. Se simte un plus, așadar, cu siguranță fermierii merită să se asocieze.

„Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți.”

interviu 249 fermierul nadlacan 6

Reporter: Ca să  înțeleagă toată lumea, să luăm ca etalon grâul. Ați reușit să-l vindeți cu 800 de lei tona. Din această sumă, ce a însemnat plusul pe care l-a adus silozul?

Milan Kelo: Există cu siguranță un plus, dar acest plus nu se datorează doar depozitării. Repet, se datorează și faptului că am vândut împreună și am avut cantități omogene. Diferențele sunt de la 10 lei până la 50 de lei pe tonă. Depinde de momentul în care se face licitația și de conjunctura din piață. Dacă facem o medie de 25-30 de lei pe tonă, chiar dacă la prima vedere nu pare o sumă importantă, la tonele care se comercializează prin cooperative, plusul este unul semnificativ. Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți. În condițiile în care piața de cereale a fost blocată sau au fost întârzieri la preluarea mărfii de către beneficiar, noi am reușit să preluăm cerealele de la toate cele 27 de ferme, atunci când ceilalți fermieri din zonă au rămas cu marfa pe stoc. Cu alte cuvinte, am reușit nu doar să omogenizăm marfa, am reușit să facem niște contracte avantajoase, în baza cărora fermierii din cooperativă și-au  vândut cerealele, și-au încasat banii și și-au plătit la vreme ratele la bănci și furnizorii. Și noi am avut întârzieri la preluarea mărfii, dar am prevăzut în contract și penalizări pentru aceste întârzieri, care au acoperit costurile de depozitare.

„În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei.”

interviu 249 fermierul nadlacan 3

 

Salamul de Nădlac, brandul care închide circuitul

 

Reporter: Nu ați pus toate ouăle în același coș și ați încercat să diversificați activitatea cooperativei. Ați  investit într-un FNC și pregătiți un abator și o carmangerie. În ce fel se justifică aceste investiții din punct de vedere economic?

Milan Kelo: În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei. În combinație cu cerealele pe care le producem, vom face niște peleți foarte căutați pentru hrana animalelor. Sperăm ca din acest an să începem și construcția ei.

Cu abatorul este o altă poveste. O parte din membrii cooperativei vegetale, care și-au dorit și procesare, au hotărât să facă o altă cooperativă, prin care să producă bunătățile noastre tradiționale de la Nădlac. Cine nu a auzit de salamul de Nădlac, un adevărat brand al nostru? Facem însă și parizer, lebăr, șonc, tobă etc., toate, produse tradiționale din carne de porc.

Reporter: Sunt produse tradiționale, pe care făbricuțe mai mici sau mai mari încearcă să la facă, însă nu cu foarte mult succes. Ce le lipsește?

Milan Kelo: Produsele noastre au un mic secret. Marea majoritate a fermierilor din cooperativă își produce acasă propriile mezeluri, care din punct de vedere gustativ seamănă foarte bine între ele. Însă nimeni, niciodată, nu a reușit să adune acești oameni într-un grup și să reușească astfel să ajungă pe piață. Noi avem în construcție un abator și o carmangerie în care ne propunem să procesăm în jur de 50 de porci pe lună. Este o cantitate foarte mică, dar dacă am crește cantitatea, am pierde la calitate, or, noi vrem să mergem exact pe produsul tradițional pe care îl avem acasă în cămară. Asta vrem să oferim și cumpărătorilor, un produs de nișă, care cu siguranță nu va fi ieftin, însă va avea gustul original.

Reporter: Mă gândesc că o contribuție importantă la gustul autentic al salamului de Nădlac îl are carnea de porc folosită.

Milan Kelo: Așa este. Degeaba avem o rețetă foarte bună, degeaba o respectăm cu strictețe, degeaba vom tăia puțini porci pe lună, dacă aceștia nu sunt crescuți ca acasă.  Asta este, până la urmă, micul-marele secret, porcul de casă, pentru că toate bunătățile de Nădlac își bazează gustul pe un porc crescut în sistem tradițional și sacrificat când cântărește peste 200 kg. Asta înseamnă că porcul se aduce la greutatea de  sacrificare în mai mult de un an. De aici și calitatea cărnii, care nu se compară cu cea a porcilor crescuți în sistem intensiv și sacrificați cântărind maximum 120 kg. De aceea vom colabora cu câțiva fermieri mici din zonă, care vor deveni partenerii noștri și de la care vom cumpăra minimum 600 de porci pe an. Ne vom baza pe fermierii mici, care pot asigura calitatea de care avem nevoie.

„Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge.” 

interviu 249 fermierul nadlacan 5

Reporter: Haideți să vedem dacă am înțeles mecanismul. Dacă vorbim despre plusvaloare, prețul cel mai mare la kilogramul de grâu este dat de acel baton de salam. Dumneavoastră produceți în cooperativă cerealele și furajele, care se valorifică spre partenerii care cresc porcii pe care mai apoi îi sacrificați în abatorul propriu și îi transformați în mezeluri în carmangerie. Va fi un fel de business circular, corect?

Milan Kelo: Corect! Încercăm să facem un lucru care va implica zeci de fermieri. Profitul nu se va regăsi la o singură persoană în buzunar, el se va împărți între toți cei implicați. De la cei 27 de membri ai cooperativei care produc cerealele și furajele concentrate, la microfermele în care se cresc porcii și până la produsul final care închide lanțul, inclusiv la cei care-l vor comercializa, toată lumea ar trebui să aibă de câștigat.

Reporter: Cât de stufoasă este documentația pentru un abator și o carmangerie și la cât se ridică o astfel de investiție?

Milan Kelo: Pfffff. Costurile sunt foarte mari, nu ne așteptam… Nici nu luăm în calcul profitul în primii șapte ani. Dacă reușim să ne plătim ratele la bănci suntem mulțumiți. Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. Ca să respectăm toate regulile impuse de DSV și DSP și clientul să aibă garanția că ceea ce pune în farfurie este un produs sigur, trebuie să faci niște investiții imense. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac, chiar dacă au uneori proveniență incertă. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge. Aceste norme însă costă mult, tocmai de aceea produsele de calitate nu au cum să fie ieftine.

Reporter: Când se finalizează investiția?

Milan Kelo: Construcția va fi finalizată probabil în luna aprilie. Toate echipamentele necesare sunt deja livrate și sperăm noi ca la începutul verii să testăm în piață primele produse. În abator și în carmangerie vom avea patru sau cinci angajați, dar circuitul va fi mult mai amplu, pentru că vom încerca să franșizăm produsul către comercianți care vor vinde în marile orașe produsele noastre, vom avea contracte și cu magazinele de tip băcănie, mai sunt și alte variante de piață la care ne gândim.

interviu 249 fermierul nadlacan 2

Reporter: Impresionant portofoliu de proiecte. Mai aveți resurse și pentru altele?

Milan Kelo: Lucrăm acum la un alt proiect pe cooperativa Fermierul Nădlăcan, un proiect care vizează extinderea capacității de depozitare și extinderea laboratorului. Prin implementarea lui, uscătorul de cereale va putea funcționa și pe bază de baloți de paie, nu doar pe gaz, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor de funcționare. Avem experiență cu astfel de proiecte, avem un punctaj mare, singurul lucru de care ne temem este că proiectul va fi aprobat, iar noi nu vom avea bani pentru cofinanțare. Finanțarea de la Uniunea Europeană este de 65% și, poate, partea noastră de cofinanțare de 35% o să vi se pară puțin, dar dacă adăugăm dobânda băncii plus ROBOR-ul, în cinci-șase ani suma finală pe care trebuie să o plătim va fi mult mai mare. Va trebui să cântărim foarte bine această investiție.

milan kelo 2

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan s-a înființat în anul 2015, pornind cu opt membri și ajungând azi la 27 de fermieri membri cooperatori, care exploatează în total circa 3.500 ha. Din 2016, cooperativa este recunoscută și ca grup de producători, iar din 2018 Fermierul Nădlăcan a devenit parte din UNSCV (Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

Potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), până pe 30 aprilie 2024 pot fi depuse cereri de finanțare pentru accesarea fondurilor europene pentru sectorul pomicol prin intermediul DR-15 „Investiții în exploatații pomicole”.

Componenta înființare și modernizare exploatații pomicole are o alocare financiară de 142.383.527 euro, iar componenta înființare și modernizare pepiniere pomicole are alocate nouă milioane de euro.

Prin intervenția DR-15 „Investiții în exploatații pomicole” se acordă fonduri nerambursabile în proporție de maximum 65% din costurile eligibile, fără a depăși 1.500.000 euro/proiect, cu excepția proiectelor care propun achiziția de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro.

fructe livada lacu rezii 22

Beneficiari sunt fermierii (excepție persoanele fizice); cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri; grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

Pentru informații suplimentare accesați link-ul: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-15/

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, a publicat în consultare publică, pentru o perioadă de zece zile calendaristice, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta 4.1.1, din cadrul PNDR 2020.

Sesiunea, care urmează a fi lansată în perioada următoare, este dedicată Cererilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora pentru sectorul vegetal.

MADR precizează că, în cadrul acestei sesiuni, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr.

Ghidul poate fi consultat atât pe pagina oficială de internet a MADR, www.madr.ro, cât și pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații privind documentele supuse dezbaterii pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Europa clocotește deja de săptămâni bune. Fermierii din mai multe țări ale Uniunii Europene își strigă durerile în stradă. În Franța și Belgia protestele fermierilor sunt destul de violente. Agricultorii chiar au lăsat rafturile marilor lanțuri de magazine goale, furia fermierilor crescând cu fiecare zi de protest.

Ce a dus la actuala stare a agriculturii europene, totuși? Cel mai probabil, reformele impuse de la Bruxelles, gândite din căldura fotoliilor, fără a se cunoaște realitatea din teren. Green Deal, Farm to Fork, Biodiversitate sunt strategii nesustenabile, cel puțin la ora actuală, când se-ntâmplă atâtea pe planetă, pandemii, conflicte, războaie. Ca să nu mai pomenesc veșnica problemă, reglementările UE nu țin cont, așa cum ar fi normal, de specificul fiecărei țări.

Cu viteza luminii se elimină substanțe active de protecție a plantelor fără a exista înlocuitori. Suprafețe considerabile de teren agricol devin pârloagă, că așa vrea UE, dar fără a gândi un sistem de compensare pentru agricultori. UE nu vrea cultivarea plantelor modificate genetic, însă importă masiv produse finite care provin de la astfel de plante interzise în spațiul european. De pildă, soia.

Comisia Europeană vrea ca în UE cetățenii să trăiască sănătos, să consume bio și zice că i-a întrebat dacă vor alimente „mai curate”, „mai sănătoase”, iar oamenii au răspuns că da. Dar Comisia nu l-a întrebat pe cetățeanul european și dacă e dispus să plătească mai mult cu 40%-50% ori chiar 80% pentru hrană. Și câte și mai câte lucruri nerealiste sunt dictate și reglementate de Bruxelles, prin intermediul unor politicieni care nu au habar cu ce se mănâncă agricultura și nu numai.  

Cum era de așteptat, agricultorii din țara noastră au prins curaj și au ieșit pe străzi, la protest. La fel, cum era de așteptat, având în vedere firava asociere a sectorului, protestele fermierilor noștri sunt dezorganizate, iar lipsa unui conducător își spune cuvântul. Nu despre asta vreau, însă, să vorbesc. Ci doresc să accentuez dezbinarea românului.

Protestul fermierilor nu este doar despre ei, ci despre noi toți, cetățenii României. Poate fi un semnal de alarmă pentru guvernanții de toate culorile politice, că a venit vremea să înceapă să lucreze și pentru populație, nu doar pentru ei și prietenii lor.

Observ că sunt unii care tot au treabă cu subvențiile fermierilor. Păi, sunt un drept al lor, iar subvențiile se întorc în economia țării. Seringa aia care ajunge în spitale la preț de tractor nu deranjează pe nimeni? Sau învățământul gratis care ne costă mai mult decât ăla privat nu supără deloc?

Sunt unii, nu puțini, deranjați de protestele fermierilor și de faptul că aceștia își cer drepturile. În schimb, nu ne oripilează că infrastructura rutieră e la pământ pentru că guvernanții de toate culorile politice nu au reușit în peste 30 de ani să facă ceva din cauza prețurilor mari generate de… prea multe buzunare.

Agricultorii nu au ieșit la parada utilajelor, stau în frig pe drumurile patriei pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Da, sunt tractoare, mașini de zeci, sute de mii de euro. Ce-ați fi vrut, ca în anul 2023 să se facă agricultură cu plugul tras de boi? Pentru sculele astea, scumpe, de altfel, fermierii muncesc de dimineață până noaptea și în cele mai multe cazuri nici măcar nu sunt ale lor, fiind cumpărate cu ajutorul creditelor bancare, leasingurilor. Și-au gajat casa, masa, nevasta/bărbatul, copiii, pământul ca să producă hrană.

Nu toți putem fi antreprenori și nici nu trebuie. Haideți să nu-i mai apostrofăm, să nu mai jignim fermierii! Așa cum noi ne dorim să avem în țara asta predictibilitate, stabilitate financiară, așa vor și agricultorii pentru afacerile lor.

Ar trebui să le fie rușine tuturor celor care sunt deranjați de protestele acestor oameni simpli, harnici, care-și produc banii, care mai dau de mâncare și altora (au angajați), care contribuie la bugetul țării și cărora acum le e greu și din cauza guvernanților din România, nu doar a celor de la Bruxelles.

Tuturor ne e greu din cauza clasei politice care e preocupată de propriile jocuri/interese.

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial

Am urmărit cu mare interes evoluția protestelor din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Belgia, Polonia, Spania, România, Italia, Polonia. În toate cazurile se aduc în discuție diverse cauze care au dus la actuala situație, cum ar fi condiționalități de mediu din ce în ce mai mari, costurile foarte ridicate ale materiilor prime și combustibililor, prețurile de vânzare ale produselor agricole din ce în ce mai mici, obligații privind lăsarea unor terenuri nelucrate, creșterea costurilor birocratice și multe altele.

Un aspect care merită menționat este legat de faptul că de această dată majoritatea revendicărilor sunt adresate Comisiei Europene în totalitate sau în ,,parteneriat” cu guvernele naționale.

În același timp și în presă, dar și pe rețelele de socializare, văd numeroși ,,cunoscători” de ocazie sau membri ai unor ONG –uri ale ecologiștilor care acuză fermierii că nu vor să spună adevărurile, că au vile și mașini de lux (asta în estul Europei), că au primit subvenții cu nemiluita și multe altele de acest gen și că, de fapt, au ieșit în stradă fiindcă ,,nu se mai satură” să tot primească, dar ei în realitate ar câștiga destul.

De menționat că aceste ,,discursuri” sunt întâlnite în special în țările estice, cele mai primitive la nivel de înțelegere a fenomenelor economice, unde aproape totul se face după ureche și lipsit de profesionalism, iar campionii detașați sunt România și Bulgaria.

A nu se înțelege că în restul țărilor comunitare totul ar fi perfect, doar că acolo populația nu ,,mușcă” la toate fentele și prostiile lobbiștilor, mai ales în ceea ce privește problemele fermierilor, și aceasta are încă un respect și admirație la cotele cele mai înalte față de activitatea agricultorilor, dovadă că susținerea pentru proteste este în jurul a 90%, chiar dacă disconfortul vieții zilnice în multe situații este destul de prezent din cauza acțiunilor revendicative.

 

Realitatea costurilor unui fermier

 

Vă propun să analizăm mai în profunzime cum arată în realitate costurile unui fermier care se ocupă de cultura mare (pentru neinițiați înseamnă culturi de câmp gen porumb, grâu, orz, floarea-soarelui, rapiță, mazăre, soia și altele), iar astfel de analize (mă refer la principii, nu la modul de prezentare) mi-ar fi plăcut să văd în dezbaterea din această perioadă, astfel încât deciziile sau percepțiile publice legate de justificarea acestor proteste să nu fie date de cel care urlă mai tare, ci de cel care are argumentele cele mai solide. Văd de foarte multe ori că autoritățile care se ocupă de interesele agriculturii la nivel european, dar și național, de multe ori nici măcar nu mai au legătură cu realitățile din teren, dar asta este o altă poveste.

De aceea mi-am propus ca acest articol să fie un material ceva mai tehnic, dar făcut cumva să fie înțeles și de cei care nu sunt de specialitate sau nu au tangență cu agricultura, și are în vedere prezentarea unor devize estimative de costuri pentru principalele culturi vegetale ale fermierilor români, dar nu numai.

Astfel de devize se pot întocmi, pot fi adaptate sau altfel formatate și pentru alte culturi, cum sunt cele legumicole, pomi, vie, dar, sigur, și cu particularitățile specifice acelor activități.

Nu voi pomeni mărci de utilaje, produse sau branduri, pentru a nu se considera publicitate mascată, iar eventualele scăpări sunt fără intenție.

Îmi place să cred că formatul devizelor de cheltuieli atașate la prezentul material este simplu, poate fi reprodus în orice fermă în care avem un fermier care utilizează decent EXCEL și pricepe documentele contabile ale fermei. Mai mult, cei care vor parcurge și vor înțelege raționamentul acestora vor putea apoi să interpreteze diferitele situații și vor putea să se pronunțe dacă sunt sau nu în regulă.

Sistemul prezentat este ținut de mine în ferma pe care o dețin și din experiența anilor parcurși s-a dovedit un instrument extrem de eficace. Normal că, odată cu derularea activităților în fermă, situația este actualizată la ceea ce se întâmplă efectiv, astfel încât la final să avem costul real înregistrat.

Alături de aceste documente, în fermă se țin și altele (sau ar trebui), iar unul crucial din punctul meu de vedere este cashflow-ul, adică fluxul banilor real, adică atunci când estimezi că încasezi și plătești în cadrul fermei, iar așa poți să anticipezi dacă vei avea o eventuală gaură de finanțare și care sunt soluțiile să o acoperi.

Devizul are câteva secțiuni și o să prezint pe scurt explicația lor, astfel încât toată lumea să înțeleagă în același mod situația prezentată.

Ca o paranteză, poate acum cei care de-a lungul timpului nu au înțeles s-au lămurit acum de ce susțin mereu ca fermierii să aibă o pregătire specifică în domeniu, să aibă un bagaj minimal de cunoștințe în administrarea unei ferme, care nu înseamnă doar tehnologia agricolă, ci, din păcate, înseamnă astăzi mult mai mult, în condițiile în care birocrația a crescut excesiv de mult.

Prima parte se referă la costul cu motorina pentru lucrările mecanice efectuate, urmează cheltuielile cu salariile directe (adică mecanizatorii), urmate de cheltuielile cu materialele (îngrășăminte, pesticide, foliare, regulatori etc.) și semințele, vin apoi cheltuielile cu piesele și reparațiile (include și reviziile utilajelor) și astfel avem totalul valorilor de până aici care reprezintă cheltuielile directe.

Urmează cheltuielile cu arenda, cheltuielile indirecte, dobânzile, asigurările și amortismentul, iar toate acestea vor fi trecute în revistă un pic mai încolo.

Vor fi și ,,specialiști” care își vor aduce aminte de fel de fel de sisteme trecute cu hantru sau mai știu eu ce aplicații noi care îți arată profitul în cinci valute convertibile, dar eu sunt de principiul să îi învățăm pe cei care au nevoie întâi mersul pe jos și apoi cel pe bicicletă.

 

Exemplu de administrare a fermei

 

Ca să pornim discuția de undeva, după estimările mele și raportat la cheltuielile anticipate a le avea în ferma mea, eu prevăd o cheltuială contabilă (cu toate cheltuielile directe, indirecte, arendă, financiare și amortisment incluse) de circa 6.300 lei/ha la grâu, 7.400 lei/ha la rapiță, 8.000 lei/ha la porumb și 6.300 lei/ha la floarea-soarelui, toate valorile fiind rotunjite la nivel de zeci de lei.

Atenție, vorbesc de culturi irigate, iar ferma mea este amplasată în județul Brăila, astfel încât toată lumea să poată înțelege și contextul general al unor cheltuieli, gen arendă, prețuri estimate versus proximitate port Constanța etc.

În aceste condiții, dacă scădem valoarea subvențiilor standard, adică subvenția pe suprafață, eco-schema și subvenția pe motorină (nu vorbesc de diverse angajamente de agro-mediu), adică un total de circa 900 lei pe ha, iar valoarea rămasă o împărțim la prețurile estimative care se pot obține (sau le imaginăm acum) la poarta fermelor pentru recolta viitoare, adică o medie de 830 lei/tona de grâu ca o medie între panificație și furaj, apoi circa 1.800 lei/tonă la rapiță, 800 lei/tona de porumb (dar cred că sunt optimist) și 1.500 lei/tona de floarea-soarelui, ar trebui pentru a fi pe zero să facem producții de circa 7.200 kg/ha grâu, vreo 4.100 kg/ha rapiță, circa 9.000 kg/ha porumb și aproximativ 3.600 kg/ha floarea-soarelui, și mă repet, asta după ce am scăzut subvențiile.

Știu, fără să îi văd în realitate, că sunt unii care nu țin astfel de estimări și cum deja li se ridică sângele la cap susținând că este o prostie și că nu au niciun fundament, dar fără să știe că la mulți aceste costuri sunt și mai mari din motivele pe care le vom expune mai jos.

De aceea în continuare trebuie avute în vedere câteva considerații legate de situația existentă în ferma mea și principalele diferențe care se pot întâlni în cazul altor ferme.

Legat de prima secțiune a devizelor unde avem consumul de motorină, de menționat că noi suntem o fermă care face minimum till și apoi semănăm direct în lucrarea de bază fără altă pregătire.

Cei care lucrează clasic poate mai trebuie să adauge ceva la consumurile de motorină prin creșterea numărului de lucrări, alții care lucrează no till mai scad din lucrări, alții lucrează la alte adâncimi sau pe alte tipuri de sol (mai grele sau mai ușoare) și tot așa, de aceea fiecare își adaptează devizele la propria situație concretă.

Noi irigăm cu ajutorul motopompelor, dar alții poate irigă cu motoare electrice și adaugă cheltuiala cu energia. Alții care nu sunt la irigat ar trebui să scadă din valorile mele costuri de 600-650 lei/ha la grâu și rapiță (deja două irigări s-au făcut în toamnă la ambele culturi) și de 900 lei/ha la porumb, unde estimăm că vom avea mai multe udări, dar sperăm să ni le reducă bunul Dumnezeu.

Salariile mecanizatorilor sunt importante și atunci au o pondere, dar și fermierii mici (ei înșiși fiind principalii mecanizatori) trebuie să înțeleagă că pentru faptul că nu își plătesc salariu (sunt și care își plătesc, dar sunt minoritari) nu înseamnă că au costurile mai mici, înseamnă că nepriceperea economică este mai mare, iar pentru mine asta este o mare greșeală și statul ar trebui să-i pună interdicție ca practică. De ce? Fiindcă sunt numeroase situații în care astfel fermierul nu plătește nici contribuții la sănătate sau pensii, sau cel mult plătește pentru o singură persoană, iar soția și copiii au poziție de coasigurat, cu toate că muncesc cu toții, iar la pensie le vom plăti pensii sociale, situație pe care o avem și la acest moment.

La cheltuielile cu semințele, fiecare își trece în devize ce are și ce folosește, dar, atenție, și sămânța produsă în fermă (acolo unde se practică) are un cost și nu este gratis, cum cred foarte mulți fermieri, iar la aceasta ar trebui să se adauge costuri cu tratamentul și condiționatul (asta dacă fermierul înțelege importanța acestor operațiuni), dar fiecare face cum crede, fiind pe buzunarul lui.

Urmează îngrășămintele, unde eu având terenuri de tipul cernoziom, făcând o fertilizare echilibrată an de an și nefiind adeptul recordurilor de producție, deci nu forțez pe productivitate, am o anumită schemă de fertilizare dată și de cartare, și de istoricul producțiilor, însă alți fermieri pot avea alte concepții și formule, deci fiecare trebuie să adapteze la ceea ce practică, dar cred că un nivel mediu de 130 kg/ha DAP și 300-400 kg echivalent azotat (deci un total de maximum 150 kg/ha s.a. azot, în funcție de cultură) este o fertilizare mediu-intensivă și poate reprezenta o medie de calcul.

La îngrășăminte, noi cumpărăm cu plata imediat, la livrare, dar fermierii care plătesc la recoltă ar trebui să știe că plătesc în plus circa 1,5-2% pe luna de finanțare, în funcție ,,pe mâna cui încap”, iar cei mici mai plătesc vreo 2-3% în plus comparativ cu un fermier mediu, iar în comparație cu un fermier mare plătesc mai mult și cu 5-6%. Toate aceste cheltuieli de finanțare ar trebui adăugate la cheltuieli cu dobânzile, dar nefiind individualizate, rămân la cheltuieli cu materialele. Asta nu înseamnă că fermierul trebuie să creadă că el nu are costuri financiare, adică costuri cu dobânzi, doar că sunt la distribuitori și nu la bancă. Acest principiu este valabil în mare măsură și la pesticide, dar sunt alte valori.

Fermele solvabile își reduc aceste costuri prin angajarea de linii bancare care pot merge de la ROBOR (3 luni sau 6 luni după caz) + marje de 2-5%, adică între 8,5-12% în comparație cu cei care ajung pe la IFN, iar acolo sunt și situații în care dobânzile sunt ,,de bun management” și depășesc 22-24%, dar asta fiindcă și fermele respective au situație financiară dificilă și băncile nu îi mai finanțează. Una peste alta, între cele două tipuri de finanțări diferența de dobândă este undeva la 10%, ceea ce nu este puțin deloc.

Ca o fermă să fie solvabilă, trebuie să fie făcută de la început așa, adică toate proprietățile și dotările se fac pe fermă, iar evidența costurilor trebuie să fie extrem de serioasă. Din păcate, și vorbesc dintr-o anumită experiență trecută pe unde am mai lucrat, sunt destui fermieri care de la început înțeleg afacerea mai altfel, adică firma care exploatează nu are nimic, asta ca o protecție pentru un eventual moment când va fi executat de distribuitori, iar totul este pe numele soției, copiilor, mama soacră, iar astfel de situații sunt cunoscute. Doar că banca nu finanțează astfel de afaceri.

Privitor la pesticide, în general folosesc produse consacrate, care au spus ce au avut de spus drept confirmare a rezultatelor în diferite condiții de producție, dar fără a fi un fan al ,,trendurilor”. Dar încerc și produse noi pe anumite suprafețe și la anumite culturi, mai ales dacă anumite condiții specifice se schimbă pe teren.

Prețurile din devizele mele sunt după scăderea discounturilor, unde fermierii trebuie să își treacă propriile valori în funcție de produs, de discount și dacă îl primește (dacă are datorii din urmă este mai greu de obținut sau este mai redus).

Important de precizat este că folosim o rotație de cinci ani și încercăm să nu ne lăsăm atrași de o cultură sau alta, deoarece echilibrul este întotdeauna cel mai bun.

Mergând mai departe, ajungem la piese și reparații, unde costurile depind foarte mult de vechimea și valoarea parcului de utilaje, de modul de exploatare și întreținere, de priceperea mecanizatorilor – dacă sunt prost plătiți, și priceperea și implicarea este direct proporțională.

Arenda poate fi diferită în alte zone în funcție de fertilitatea solelor, existența de irigații, distanța față de porturile de export și tot așa. În cazul nostru, valorile sunt de circa 300 euro/ha, dar valoarea trecută în deviz este mai mică, deoarece când raportăm cheltuiala o facem la toată suprafața, incluzând și suprafețele în proprietate.

Urmează cheltuielile cu dobânzile pentru creditele de capital de lucru, dar și pentru investițiile făcute sau în curs de derulare, apoi avem cheltuielile cu asigurările pe care le facem de la înființarea fermei, dar ne-au ajutat tare mult în 2020, și la final avem amortismentul, cu o valoare destul de importantă.

Cheltuielile cu dobânzile sunt date de două tipuri de credite, cele aferente capitalului de lucru, adică pentru desfășurarea activității, și încercăm să le ținem la un nivel de cca 2.000 lei/ha, astfel fiind acoperite cheltuielile cu îngrășămintele, motorina și anumite cheltuieli neprevăzute. Restul cheltuielilor curente sunt fonduri proprii.

A doua mare grupă de credite sunt cele de investiții, durata lor este la o medie de circa cinci ani, iar filozofia este ca în principiu la fiecare zece ani să schimbăm în mare utilajele, plus o creștere a dotărilor, dar asta nu înseamnă că nu avem și utilaje ceva mai vechi.

Poate vor fi mulți care vor zice că dobânzile sunt mari, dar să nu uităm că traversăm o perioadă inflaționistă, iar dobânzile au crescut pe măsură, mai tragem încă de creditele angajate în 2020 odată cu seceta și plus că nevoia de împrospătare a tehnologiilor există, chiar dacă eu, cel puțin, nu am o viteză foarte mare în acest sens.

Pentru cei care nu pot raporta dobânzile noastre și să le compare cu tipul lor de fermă, pot spune ca exemplu cu dobânda că înseamnă credite totale de 250.000 de lei pentru o fermă de 50 ha, sau de 500.000 de lei pentru una de 100 ha și de 1.000.000 de lei pentru una de 200 ha, deci la aceste valori costurile pe hectar vor fi ca la mine. În dobânzi trebuie inclus și costul finanțării plătite către furnizori, care tot costuri înseamnă, că sunt la bancă sau la o altă firmă.

Legat de amortisment, o să mă opresc un pic, fiindcă văd foarte mulți fermieri mici și mijlocii (sunt și mari, din păcate) care chiar nu înțeleg această cheltuială, dar, de fapt, aceasta reprezintă recuperarea banilor pe care i-ați alocat pentru diversele investiții, pe care le face toată lumea, respectiv utilaje și clădiri. Este drept că această neînțelegere este dată de faptul că la contabilitatea în partidă simplă specifică PFA, II sau IF nu se ține această cheltuială și atunci fermierul uită să reducă ,,profitul obținut” cu această cheltuială.

Amortismentul este o cheltuială pe care fermierul o face dintr-un profit, iar în aceste condiții acestuia nu îi rămâne în buzunar să îl cheltuie pe diverse lucruri personale, ci este investit în active necesare activității de producție și se scade din profit pentru a nu se reține impozit.

Doar că statele cu sistem contabil francofon sunt un pic mai ,,hoațe”, în sensul că tu plătești poate banii integral, deodată, dar recuperarea prin amortisment o faci pe mai mulți ani, mergând de la trei ani pentru utilajele din spatele tractorului, la 7-10 ani la cele autopropulsate și la peste 15 ani la clădiri.

Singurul activ la care nu se calculează amortisment este terenul, deoarece se consideră că acesta nu se depreciază, cu toate că prin  proastă exploatare se poate reuși și această „performanță”.

Dar să luăm un exemplu concret. Pentru o fermă de 100 ha, are nevoie (în opinia mea și doar ca exemplu) ca să își desfășoare activitatea de un tractor de circa 130 CP, utilajele aferente gen plug, disc, combinator, semănători de prășitoare și păioase, un MET, un MA și pentru restul poate lucrează cu prestatori. La ora actuală toate aceste echipamente se duc spre 150.000 de euro fără probleme și fără „fițe” la alegerea brandurilor cumpărate. Dacă la toate aceste utilaje calculăm un amortisment mediu de 5 ani (utilajele au 3-5 ani, iar tractorul 7-9 ani), vom avea 150.000 euro: 5 ani: 100 ha  = 300 euro/ha, adică 1.500 lei.

Pentru a cumpăra aceste utilaje, fiecare dintre dumneavoastră trebuie să veniți cu acești bani ori de acasă, dar soția vă întreabă când îi aduceți înapoi, ori, dacă doriți să nu știe de aceste cheltuieli, vă duceți la bancă sau leasing, dar și acolo trebuie să îi rambursați la un moment dat.

Deci, pe înțelesul tuturor, amortismentul înseamnă banii care ori trebuie să îi rambursați familiei dacă sunt personali, ori băncii/firmei de leasing, dar în ambele cazuri ca să îi rambursați trebuie întâi să îi faceți, deci de aceea se evidențiază ca o cheltuială.

Acum vi se pare cunoscută situația, și celor care nu calculați amortismentul? Mai sunteți la fel de profitabili acum?

La venituri și la prețurile produselor agricole, vă rog să aveți în vedere că estimările sunt făcute la valorile de acum, dar acestea pot scădea sau crește în funcție de ce va mai fi, iar apoi nu uitați să ajustați prețurile și în funcție de distanța față de porturi, valori extrem de importante.

Un alt aspect extrem de important este că aceste estimări nu cuprind scăderile de venituri în caz că nu se vor acorda derogările privind pârloaga (cei 4% + 1% eco-schema) sau situația unor culturi care poate vor avea alte rezultate financiare.

În aceste condiții, îmi permit să spun că estimez pentru anul acesta, pentru a ieși pe zero, că fermierii, în funcție de condițiile concrete, la neirigat trebuie să producă între 5.500-6.000 kg/ha la grâu, 3.300-3.600 kg/ha la rapiță, în jur de 7.000 – 7.500 kg/ha la porumb și circa 3.300-3.600 kg/ha la floarea-soarelui, dar aceste valori se raportează la o medie, putând fi și valori mai joase (dar sunt excepții) sau mai ridicate (situații foarte frecvente în zonele afectate de secetă în ultimii ani), în funcție de condițiile concrete din fiecare fermă.

Dacă situația este simplă sau nu, fiecare cititor poate aprecia, în condițiile în care producțiile medii, în ultimii zece ani, să zicem, în România nu au atins astfel de valori, iar dacă s-au apropiat au fost pe medie, adică fermierii jumătate sunt profitabili și jumătate sunt în faliment.

Orice observații bazate pe argumente cu pixul în mână sunt binevenite și de apreciat, iar cele din vârful fotoliului și cu gândul la cai verzi pe pereți prefer și vă rog să rămână anonime.

În rest, numai de bine.

tabel.grau

tabel.rapita

tabel.fl.soarelui

tabel.porumb

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2024
Abonamente,AICI!
Publicat în Gânduri de fermier

S-a publicat calendarul estimativ pentru lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru intervențiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027 și pentru submăsurile 4.1 și 17.1 din PNDR 2014-2020.

„Aceste sesiuni reprezintă o oportunitate de a accesa fonduri în domenii care vizează investiții în sectoarele vegetal, forestier, achiziții de utilaje, înființarea grupurilor de producători, irigații, transfer de cunoștințe și consiliere, cooperare și prime de asigurare”, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sesiunile de depunere proiecte se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2024, fondurile disponibile fiind de aproximativ 1,4 miliarde euro pentru intervențiile din PS 2023-2027 și 232 milioane euro pentru măsurile din PNDR 2014-2020.

Informații suplimentare și detalii specifice despre fiecare intervenție se regăsesc în secțiunea Dezvoltare Rurală a paginii www.madr.ro, precum și pe site-ul oficial al AFIR, www.afir.ro.

calendar estimativ 1

calendar estimativ 2

pndr

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează solicitanții de fonduri europene că este disponibilă o nouă versiune a cererii de finanțare, începând cu etapa a doua de depunere (1 februarie – 29 februarie 2024) a intervenției DR 20 - Investiții în sectorul zootehnic din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).

Cererea de finanțare actualizată permite solicitanților care bifează achiziția fără construcții montaj să poată atinge plafonul de 2.000.000 euro/proiect, urmând ca evaluatorii să stabilească dacă sunt prevăzute achiziții pentru echipamente utilizate în tehnologizarea/retehnologizarea adăposturilor de animale sau a altor facilități din cadrul fermei sau dacă este vorba doar de utilaje agricole.

Pentru a permite această acțiune, în Cererea de finanțare a fost eliminată plafonarea privind încadrarea achiziției simple fără construcții montaj în suma de 300.000 de euro/proiect.

Solicitanții care au completat deja versiunea anterioară a cererii de finanțare și cărora nu li se aplică restricția în cauză, fiind vorba de proiecte cu construcții montaj, vor putea depune și versiunea 1.0 a cererii de finanțare.

„Având în vedere că este o situație singulară întâlnită în cadrul acestei sesiuni de depunere a proiectelor, este oportună actualizarea cererii de finanțare cu etapa a doua, inclusiv din perspectiva încadrării în costurile generale ale proiectului care se defalcă pe subcapitole bugetare în cadrul bugetului indicativ al proiectului și din perspectiva încadrării în plafoanele sprijinului așa cum prevede fișa intervenției DR-20. Optimizarea cererii de finanțare a fost realizată ca urmare a solicitărilor deponenților de eliminare a restricției aplicabilă achizițiilor simple și de a permite prin această optimizare mai multor solicitanți să depună cereri de finanțare pentru investiții în sectorul zootehnic”, transmite AFIR.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la 15 februarie 2024 a sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

AFIR reamintește că apelul de primire a cererilor de finanțare s-a deschis pe 20 noiembrie 2023 și că pentru această schemă se aplică anunț concurențial, astfel încât depunerea propunerilor de proiecte are la bază procedura de ofertare concurențială, proiectele fiind depuse și evaluate conform procedurii competitive pe baza punctajului obținut după încheierea sesiunii de depunere.

Alocarea stabilită prin schema de energie pentru sesiunea în curs este de 150 milioane de euro, împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, sunt alocați 100 milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 90 milioane de euro pentru energie solară. Pentru capacități instalate mai mari de 1MW alocarea totală este de 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană alocarea este de 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro.

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 euro/beneficiar.

Pentru energie eoliană, finanțarea este de maximum 1.400.000 de euro/MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de maximum 700.000 euro/MW capacități instalate mai mari de 1 MW.

Pentru energia solară, valoarea sprijinului este de până la 1.000.000 euro/MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de până la 500.000 euro/MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Beneficiarii eligibili pentru Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și Organizații/Federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/FOUAI), constituite conform legii.

În vederea întocmirii documentației necesare accesării acestei finanțări, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente Schemei de ajutor de stat pentru energie regenerabilă pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Finanțare. Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista