De la 1 ianuarie 2025, Florin Stegariu a preluat funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație în 2021.
Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. „În luna noiembrie 2023, Clubul a creat o nouă structură de coordonare la nivel național formată din membrii fondatori și câte alți doi reprezentanți locali la nivel de regiune, fermieri performanți din toate regiunile țării, cu scopul de a consolida activitatea de informare și reprezentare a agriculturii românești”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Florin Stegariu este membru al Consiliului Director și reprezintă regiunea Moldova Nord, având în subordine Biroul Regional aferent. Tânărul fermier, devenit președinte al Clubului fermierilor Români, este un antreprenor pasionat, el descriindu-se ca fiind un creator de branduri care urmărește să aducă un plus de valoare activității sale.
Florin Stegariu se îngrijește de cele 2.700 ha de teren arabil din ferma părinților, structura culturilor cuprinzând grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui. Din pasiune pentru viticultură a creat Strunga Winery, cramă ale cărei vinuri au câștigat multiple premii naționale și internaționale. În prezent, suprafața cu viță-de-vie de la Strunga Winery este de circa 90 de hectare.
Florin Stegariu a preluat președinția de la Sandor Darabont, fermierul care reprezintă regiunea Nord-Vest în cadrul Clubului Fermierilor Români.
La Biharia, în județul Bihor, Sandor Darabont exploatează o suprafață de circa 3.000 de hectare și, totodată, se ocupă cu comercializarea de cereale, la care a adăugat, cu trecerea timpului, comercializarea de îngrășăminte și pesticide. Afacerea agricolă a fost pornită în anul 1995 împreună cu soția, iar investițiile s-au îndreptat și către zootehnie, într-o fermă de taurine pentru carne. O altă investiție, mai recentă, este în sectorul vitivinicol. Plantația de viță-de-vie cu struguri pentru vin are peste 40 de hectare, iar în crama Familia Darabont se produc vinuri premium.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Clubul Fermierilor Români a lansat, pe 4 iulie, prima platformă online dedicată fermierilor și partenerilor din agribusiness. „Comunitate CFRO” este o premieră în agricultura românească, aplicația digitală fiind o inițiativă a tinerilor absolvenți ai programelor de formare ale Clubului Fermierilor Români.
Aplicația „Comunitate CFRO” (comunitate-cfro.ro) înglobează multiple aspecte, începând de la atractivitatea utilizării unei platforme digitale dedicate fermierilor români, facilitarea realizării tranziției către noua generație și dezvoltarea unor activități de mentorat, conștientizarea importanței unei educații continue și adaptate nevoilor contemporane, schimbul de cunoștințe și resurse, facilitarea unor servicii de consiliere și consultanță până la satisfacerea unor nevoi individuale și/sau colective.
„La această aplicație extraordinară, unică în România, au fost implicați și absolvenți ai programului Tineri Lideri pentru Agricultură. Aceasta este prima aplicație pentru comunitatea de fermieri și privilegiul inițial de accesare îl au tinerii și membrii clubului. Comunitate CFRO este portalul comunicării al acestei industrii, o deschidere pentru toți cei care vor să contribuie la conturarea schimbării. Aplicația construiește o comunitate, având astfel legături mai strânse, colaborări de lungă durată, interacțiune continuă, dar și răspunsuri la toate întrebările importante, acoperind astfel aspecte importante. Platforma are ca scop principal comunicarea membrilor clubului și a tuturor utilizatorilor, fiind cheia strategiei noastre. Pentru o comunitate cu interese comune, facem pact cu digitalizarea, platforma CFRO fiind locul în care se transformă totul în suport reciproc. Aplicația vine cu o gamă largă de cursuri specifice și materiale educaționale în scopul îmbunătățirii cunoștințelor și abilităților agricole”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
„Comunitate CFRO” oferă știri de interes, informații utile și noutăți din industrie. Promovează colaborarea între utilizatori, prin crearea de grupuri, având ca teme: agricultura regenerativă, agricultura conservativă, agricultura digitală etc. Prin aceste grupuri se oferă o platformă pentru a dezvolta soluții comune la problemele cele mai diverse.
„Un proiect unic născut din dorința de a aduce un plus de valoare și competitivitate în fermele noastre și, nu în ultimul rând, de a fi noi, cea mai bună versiune a noastră, pentru că asta am înțeles din primul moment când am ajuns la cursurile Antreprenor în Agricultura 4.0. Antreprenorul este un creator de valoare adăugată, motiv pentru care are obligația de a investi în educație. Cum? Împreună. Așa a luat naștere acest proiect unic, Comunitate CFRO”, a precizat Florin Stegariu, membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români.
Asociația Clubul Fermierilor Români înseamnă o poveste despre comunitate, diversitate și dezvolare pentru o comunicare mai eficientă.
Într-o lume dominată de tehnologie și urbanizare, fermierii au la dispoziție o platformă digitală în care își pot împărtăși pasiunea comună pentru agricultură și conservarea mediului înconjurător, beneficiind în același timp de un cadru optim pentru rezolvarea situațiilor nedorite la nivelul propriei afaceri agricole.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Începând cu 1 ianuarie 2023, Florin Stegariu s-a alăturat conducerii Clubului Fermierilor Români, ca membru al Consiliului Director, unde reprezintă regiunea Moldova Nord, având în subordine Biroul Regional aferent.
„Noul rol de membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români mă onorează și mă responsabilizează. Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată! Am participat mereu activ la conferințele organizate de Club, urmez programul de perfecționare managerială Antreprenor în Agricultura 4.0 și consider că, per total, Clubul asigură un climat favorabil pentru dezvoltarea durabilă și inovativă a fermelor”, a declarat tânărul fermier din județul Iași.
Florin Stegariu (29 de ani) este un antreprenor pasionat, el descriindu-se ca fiind un creator de branduri care urmărește să aducă un plus de valoare activității sale. Noul membru al Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români se îngrijește de cele 2.700 ha de teren arabil din ferma părinților, structura culturilor cuprinzând grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui. Din pasiune pentru viticultură a creat crama Strunga, ale cărei vinuri au câștigat multiple premii naționale și internaționale.
Unul dintre marile vinuri obținute la Strunga este din soiul românesc Fetească neagră din recolta de struguri 2020, despre care Florin Stegariu spune că s-a născut în condițiile unui sezon deosebit de echilibrat pe Dealul Pârjolita. „Fetească neagră 2020 barrique este un vin emblematic al cramei și este un proiect ce a luat naștere în urmă cu patru de ani când am decis să lansăm prima Fetească neagră maturată în stejar. Rezultatul final este o explozie de fructe, mineralitate, intensitate și putere. Cele 14 grade ale sale sunt greu de perceput. Este plin, cu un tanin mătăsos, catifelat. Vin lung, pentru învechire, pentru a-l putea bea în zece sau 20 de ani. Fetească neagră 2020 barrique este un vin unic, cu o perioada de doar șase luni de maturare în butoaie de stejar. Asta pentru că ne dorim o intervenție cât mai subtilă a lemnului și o expresie cât mai pură a soiului în sine.”
Strunga Winery, peste 86 ha cu viță-de-vie și 420.000 litri de vin
Povestea vitivinicolă începe în 2013, când, cu sprijinul familiei, Florin Stegariu a demarat un proiect de reconversie și restructurare în viticultură pe o suprafață de 41,6 ha. Apoi, tânărul antreprenor a reușit să acceseze și două proiecte cu fonduri europene, astfel că, în prezent, deține 86,6 ha de viță-de-vie, cu 11 soiuri aflate pe rod, atât românești, cât și internaționale.
În 2017, pe fondul unei producții spectaculoase și din dorința de a vedea care este potențialul terroir-ului de la Strunga, Florin Stegariu a construit o cramă de 100.000 de litri. În anul 2018 a lansat pe piață brandul de vinuri Strunga. Au urmat Reveria, Nori de Vară, Carusel, iar în curând vom degusta și gama de vinuri Velier.
Acum, la crama Strunga se produc 420.000 litri de vin din producția proprie de struguri, cu mult accent pe calitatea fitosanitară a strugurilor, dar și a tuturor etapelor procesului de producție pentru ca produsul final să fie unul premium.
Turismul viticol, următorul obiectiv
Tânărul antreprenor continuă să viseze și să muncească pentru a-și îndeplini fiecare vis. Florin Stegariu vrea să extindă activitatea cramei prin punerea în valoare a zonei. Vinurile Strunga provin din arealul viticol Dealurile Moldovei, mai exact plantația se află pe dealurile Pârjolita și Calda. „Vinul pe care îl făurim la Strunga are o personalitate puternică, fiind un omagiu adus tradiției locurilor”, spune proprietarul cramei.
Florin Stegariu își dorește să dezvolte la Strunga turismul viticol și să ofere pasionaților de vin o experiență senzorială la superlativ. Pe lângă experiența de degustare, antreprenorul se gândește să închidă lanțul de la fermă la furculiță, oferind turiștilor experiențe gastronomice cu produse exclusiv din ferma proprie. Îl ajută și poziția geografică, crama și ferma situându-se în apropierea Castelului de la Miclăușeni, a Palatului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa și a Casei Memoriale Vasile Alecsandri. Tânărul și ambițiosul fermier ieșean intenționează să pună zona sa pe harta turismului și a început deja anul trecut să organizeze evenimente în vie, propunându-și să continue în această direcție prin construcția unei săli de conferințe și a unei săli de degustare.
„Fermierul este, în primul rând, creator de context de valoare adăugată și are obligația de a crea un model de business sănătos. Omul sfințește locul, iar fermierul are și misiunea să creeze un ecosistem în care să pună în valoare resursele zonei în care își desfășoară activitatea, să șteargă de praf povestea locului și să o transmită mai departe”, consideră Florin Stegariu.
Foto: Clubul Fermierilor Români (www.cfro.ro) și Crama Strunga (www.strunga.com)
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html