fermieri - REVISTA FERMIERULUI

Spre deosebire de industria auto, utilajele agricole sunt reproiectate doar atunci când există o inovație tehnică majoră care justifică schimbarea aspectului. Așa se întâmplă cu mașina de recoltat CR 11 de la New Holland, care, pe lângă că este cea mai mare realizată vreodată, stabilește și noi standarde în ceea ce privește productivitatea și reducerea pierderilor de cereale. În cadrul expoziției AgriPlanta-RomAgroTec 2024, compania AgroConcept, care reprezintă în țara noastră marca New Holland, a lansat combina CR11, înainte de a fi oficial lansată de către producător. Astfel, sute de fermieri din România au putut să o vadă și să afle toate detaliile tehnice.

combina florin marin

Însă, combina cea mai mare din lume, noutate mondială, a fost văzută pentru prima dată de publicul larg la Agritechnica 2023, unde a fost premiată cu aur, fiind singura maşină de recoltat care a câştigat o medalie de aur la Hanovra (Germania), anul trecut. „Medaliile la expoziția Agritechnica sunt acordate în baza unor analize făcute de un juriu specializat, așa încât trebuie într-adevăr să vii cu ceva inedit pentru a câştiga aceste medalii. În decursul timpului, New Holland ne-a obişnuit cu dezvoltările, cu inovațiile, iar producţia acestei combine se bazează pe o experienţă de aproape 50 de ani în ceea ce priveşte tehnologia Twin Rotor, cu două rotoare longitudinale. În 1975, New Holland a introdus pentru prima dată în lume tehnologia Twin Rotor și de atunci au fost mai multe generaţii de combine. A fost combina TR, în 2002 a apărut combina CR care a fost dezvoltată în decursul acestui timp astfel încât să aibă productivităţi extrem de mari. Știm bine că în anul 2014 combina CR10.90 a câştigat recordul mondial pentru cea mai mare cantitate de grâu recoltată în 8 ore, 797 tone de grâu, şi de atunci niciun alt competitor nu a bătut acest record. Atunci, în 2014, New Holland a realizat că este responsabil să dezvolte în continuare combine mai performante şi în acea perioadă a început proiectarea acestui concept nou, CR11”, povestește Florin Marin, director tehnic AgroConcept.

Având experiență atât pe partea de tehnologie, cât şi pe partea de sisteme, New Holland a lansat pe piață o combină complet nouă, deoarece mașina de recoltat CR11 nu este o dezvoltare a platformei vechi, ci este o platformă complet nouă, 90% din componentele combinei CR11 sunt complet noi. „Au venit cu câteva soluţii inedite, în premieră în domeniul agri: motorul acestei combine este aşezat longitudinal, aşezat puţin lateral dreapta pentru a compensa greutatea tubului de descărcare în special atunci când tubul este deschis, lucrează cu hedere de capacităţi mari, până la 18 metri lăţime de lucru, drept urmare şi tubul de descărcare trebuie să fie capabil să transporte materialul într-o remorcă de transport utilizând aceste hedere mari. Sistemul de distribuţie a reziduurilor a fost complet regândit, împreună cu tocătorul, pentru a face faţă acestor lăţimi mari de lucru, pentru a împrăştia materialul tocat pe toată lăţimea de lucru a hederului şi pentru a-l împrăştia uniform, astfel încât în special pentru clienţii care utilizează tehnologia no-tillage sau minimum-tillage să poată oferi şanse egale fiecărei seminţe din cultura următoare. Acest sistem de împrăştiere a reziduurilor este echipat cu nişte senzori radar care au capacitatea să măsoare cantitatea de material împrăştiată indiferent de condiţiile de lucru, fie noaptea, fie în condiţii de praf excesiv, iar un sistem complet automat este capabil să regleze automat, astfel încât împrăştierea să se realizeze uniform pe toată lăţimea de lucru a combinei”, precizează Florin Marin.

new holland previews the cr11 the next generation flagship combine 02

 

775 cai putere și pierderi aproape de zero

 

Combina CR11, ai cărei cai putere trec de cifra 700, poate înlocui trei combine de o capacitate medie. Iar, important pentru fermieri, cu noua combină de la New Holland costurile se reduc pentru tona de cereale recoltate. Combina aceasta este echipată cu un motor de 16 litri, 775 CP, are un buncăr de cereale de 20.000 litri, cu o capacitate de descărcare de 210 litri/secundă. Combina CR11 a venit pentru prima dată în România anul trecut, când noi am folosit-o deja la recoltatul porumbului. Asta este o dovadă a faptului că piaţa din România pentru New Holland este foarte importantă, ei ne-au pus pe harta celor mai importante ţări în ceea ce priveşte partea de testare, îşi doresc să dezvolte maşini care să se potrivească pentru condiţiile care sunt diferite de la o ţară la alta, iar anul trecut am avut un test în România. Acum, în campania de vară, începând cu luna iunie o combină va veni în țara noastră şi noi o vom folosi la câţiva dintre fermierii noştri, pentru a o arăta şi pentru a înţelege exact capacitatea reală a acestei combine. Începând cu anul 2025 va fi deschisă către vânzare”, arată directorul tehnic al companiei AgroConcept.

new holland previews the cr11 the next generation flagship combine 16

În România, sunt foarte mulţi fermieri care lucrează suprafeţe medii sau mari de teren și care utilizează în momentul de faţă mai multe combine. Însă, având în vedere problemele generate de lipsa forţei de muncă, fermierii îşi doresc să renunţe la două-trei combine mai vechi şi mai mici şi vor să achiziţioneze o combină mai mare, cu o productivitate crescută, astfel încât să reuşească să-şi recolteze culturile în cel mai scurt timp, în condiţii de calitate foarte bună şi cu un procent de pierderi cât mai mic. „În cazul combinei New Holland CR11, pierderile tind spre zero. Cu această nouă combină putem înlocui trei combine de o capacitate medie. Cu siguranţă vom avea un singur operator pe această combină şi practic ceilalţi doi care ne rămân îi putem folosi pentru alte lucrări, pentru că ştim bine, e important imediat după ce recoltăm cu combina să intrăm să pregătim terenul”, a afirmat Florin Marin.

Pe partea de tehnologie, combina New Holland CR11 este de ultimă generaţie, dar pe partea de operare este gândită în aşa fel încât să fie operată de marea majoritate a fermierilor. „Datorită sistemului IntelliSense, modelul CR11 poate fi utilizat chiar şi de operatori cu mai puţină experienţă, care pot folosi combina la capacitate maximă pentru că, prin intermediul sistemului de deblocare automată în cazul în care se înfundă, operatorii chiar şi mai puţin experimentaţi pot conduce combina cât mai aproape de limită sau chiar peste, fără grija că dacă se înfundă durează foarte mult să o desfunde. Prin acest sistem inteligent, maşina este capabilă să identifice în care zonă a apărut blocajul şi automat să deblocheze combina fără ca operatorul să fie nevoit să coboare din cabină, în doar câteva minute. În metoda tradiţională, operatorii erau speriaţi şi nu foloseau combina la capacitatea maximă pentru că aveau temerea că dacă o înfundă după aia pierd foarte mult timp pentru a o debloca. În momentul de faţă, New Holland s-a gândit la lucrul ăsta şi a reuşit să creeze acest sistem inteligent care îi face chiar şi pe operatorii mai puţin experimentaţi să se simtă confortabil şi să reuşească să atingă capacitatea maximă a combinei”, punctează Florin Marin.

new holland previews the cr11 the next generation flagship combine 04

Și pentru că este vremea strângerii recoltelor din câmp, ar mai trebui punctat că agricultura nu este doar despre a produce cereale, ci importantă este și partea economico-financiară, iar accentul trebuie pus pe costul total al lucrărilor agricole. „Costul total de exploatare, costul total de recoltare pentru fermieri este foarte important. La astfel de aspecte s-a gândit New Holland când a proiectat combina CR11. Au creat această combină eficientă, o combină care are o calitate foarte bună a grânelor, ceea ce înseamnă bani pentru fermier, cu un procent de pierderi aproape de zero, care în continuare înseamnă bani pentru fermier. Ideea este ca la final, când tragem linie, să ne coste cât mai puţin posibil pentru tona de cereale recoltate. Și, aici New Holland a făcut foarte bine treaba şi o să vedem în lucru combina CR11 în timpul verii, în fermele din România”, a încheiat Florin Marin, director tehnic AgroConcept.

 

Foto: AgroConcept/New Holland

Despre lansarea combinei CR11 New Holland la expoziția AgriPlanta-RomAgroTec 2024 puteți citi accesând link-ul: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/6178-combina-cr11-noutatea-mondiala-adusa-de-agroconcept-la-agriplanta-romagrotec-2024.html

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Tehnica agricola

Un aspect fundamental al agriculturii este reprezentat de măsurile de combatere a dăunătorilor și a bolilor, acești factori fiind posibile cauze pentru pierderi majore de recoltă și afectarea sănătății culturilor. Din aceste motive, o gestionare eficientă a acestor probleme este esențială pentru a menține o producție sustenabilă și pentru a asigura bunăstarea consumatorilor.

Managementul dăunătorilor în culturile de iarnă este crucial, iar o strategie eficientă începe devreme și implică o combinație de soluții adaptate specific la culturile și condițiile fiecărui fermier. Prin monitorizarea atentă a câmpurilor pe parcursul perioadei de vegetație putem detecta timpuriu dăunătorii, pentru a câștiga timp în aplicarea celor mai bune soluții de combatere.

În momentul în care fermierii stabilesc suprafața care va fi însămânțată cu cereale de toamnă, soiul și cantitatea de semințe necesare și produsele pentru tratarea semințelor, între lunile iunie-iulie, aceștia trebuie să ia în calcul și combaterea integrată a dăunătorilor.

 

Produse inovatoare pentru a maximiza productivitatea și sustenabilitatea culturilor

 

Utilizarea produselor inovatoare care asigură atât protecția împotriva dăunătorilor, cât și o nutriție optimă a plantelor ajută fermierii să obțină producții superioare ale culturilor prin menținerea sănătății plantelor. De exemplu, fermierii români pot opta pentru insecticidul Thrintoba® pentru tratarea semințelor împreună cu fertilizantul tratament sămânță, care vine cu o formulare îmbunătățită, Ympact® Completo din portofoliul Corteva Agriscience, companie internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură. Aceste produse sunt dezvoltate pentru a oferi atât protecție împotriva dăunătorilor, cât și nutrienți esențiali în primele faze de vegetație, garantând astfel o dezvoltare optimă a culturilor și o rezistență sporită la condițiile de iarnă.

Thrintoba® 20 CS este un insecticid destinat tratamentului semințelor de cereale păioase care acționează asupra sistemului nervos al insectelor prin contact, ingestie și vapori. Mai mult decât atât, Thrintoba® are și proprietăți repelente, ceea ce înseamnă că dăunătorii care ajung în zona de protecție din jurul semințelor sunt fie combătuți, fie îndepărtați.

Pe lângă protecția împotriva dăunătorilor, nutrienții joacă un rol fundamental în dezvoltarea sănătoasă a plantelor. Fertilizantul tratament sămânță Ympact® Completo contribuie semnificativ la îmbunătățirea energiei germinative și a sănătății tinerelor plăntuțe. Acesta optimizează aportul de nutrienți și favorizează dezvoltarea sistemului radicular, stimulând astfel creșterea plantelor și sporindu-le rezistența la diferiți factori de stres. În plus, Ympact® Completo asigură un start excelent al culturii într-o manieră sustenabilă, prin creșterea activității microorganismelor benefice și îmbunătățirea calității solului din jurul semințelor.

Implementarea acestor soluții integrate de management al dăunătorilor și de fertilizare oferă fermierilor posibilitatea de a maximiza productivitatea și sustenabilitatea culturilor. Monitorizarea și intervenția rapidă, alături de utilizarea unor produse de calitate, pot face diferența între o recoltă de succes și una compromisă. Prin adoptarea unor astfel de strategii inovatoare, fermierii pot asigura o dezvoltare sănătoasă a culturilor de cereale păioase și o protecție eficientă împotriva dăunătorilor, contribuind astfel la creșterea productivității și a profitabilității.

Corteva Agriscience dezvoltă soluții eficiente și inovatoare care contribuie la protecția și nutriția plantelor, asigurând astfel o dezvoltare robustă și o rezistență sporită la condițiile de mediu. Prin integrarea acestor produse în strategia lor de management, fermierii pot atinge performanțe remarcabile și pot asigura sustenabilitatea culturilor lor pe termen lung.

 

Autor: Vasile Folea, Customer Technology & Digital Specialist Corteva Agriscience România și Republica Moldova

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Pe 21 și 22 iunie 2024, la Viena, are loc cea de-a patra Conferință Globală pentru Agricultură. Evenimentul oferă oportunitatea descoperirii de tehnologii inovatoare, cât și de a stabili relații de afaceri cu jucători cheie din industrie, cercetare și mediul academic.

Între subiectele celei de a patra ediții a Conferinței Globale pentru Agricultură se află: conservarea la nivel de ecosistem, noile tehnici genomice, biodiversitatea agricolă, managementul fermelor, crizele agrare și de mediu, precum și inteligența artificială în agricultură.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

În vederea lansării sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole. În cadrul sesiunii din anul 2024, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr, iar fondurile alocate vor fi precizate în anunțul de lansare a apelului.

Beneficiind de o alocare de peste 200 de milioane euro, sesiunea din acest an va fi dedicată solicitărilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora, pentru sectorul vegetal. Prin accesarea pachetului 4.1.1 se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole, în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturi furajere destinate hranei animalelor și plante tehnice, precum și culturi horticole, inclusiv cele pomicole și cele în spații protejate.

În cadrul sesiunii din 2024, vor avea alocări distincte proiectele care prevăd achiziții de utilaje agricole specifice culturii sfeclei de zahăr și cele depuse de formele asociative.

Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători), în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Pe 8 iunie 2024, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din Cluj-Napoca are loc tradiționalul eveniment „Parfum de Cluj”, organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, împreună cu Asociaţia Amicii Rozelor din România. SCH găzduiește o colecție de sute de soiuri de trandafiri.

9

Colecția îngrijită de specialiștii Stațiunii de Cercetare Horticolă (SCH) este o oază de frumuseţe, vizitată cu ocazia evenimentului „Parfum de Cluj” de mii de pasionați din întreaga țară, care au ocazia să admire 320 de soiuri de trandafiri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire. „Activitatea principală la specia Rosa este ameliorarea în scopul diversificării sortimentului. Soiurile de trandafir omologate la SCH, 48 la număr, sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme și de parfum ale soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii sunt o încântare pentru ochi și suflet, ne bucură de fiecare dată. Alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți iubitorii de frumos să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat CS III Drd. Gabriela Roman, care se ocupă de colecția de trandafiri a SCH.

12

Asociația Amicii Rozelor din România, cu USAMV Cluj-Napoca membru fondator, este înființată în anul 1990 de către specialiști și iubitori ai trandafirilor, fiind afiliată la Societatea Mondială de Roze (WRF). Principalul scop al asociației este promovarea culturii trandafirului, iar agenda sa include în acest sens organizarea de conferințe și demonstrații practice, participarea la evenimente similare din UE și la Congrese WRF. De două ori pe an, asociația publică Revista Rosarium, prin intermediul căreia ajung la cei peste 600 de membri cunoștințe profesionale de interes.

11

În cadrul evenimentului „Parfum de Cluj”, specialiștii Stațiunii de Cercetare Horticolă vor răspunde întrebărilor privind cultivarea și întreținerea trandafirilor, vor oferi tururi ghidate și vor prezenta cele câteva zeci de soiuri create la SCH de-a lungul timpului.

14

De asemenea, va fi amenajat un stand cu produse proprii ale stațiunii USAMV Cluj-Napoca – cireșe proaspete, legume, tradafiri la fir din colecție și alte flori, precum și vinuri albe de la Stațiunea Viticolă a universității clujene, Vinea Apoldia Maior.

5

De reținut că, tot la „Parfum de Cluj”, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV Cluj-Napoca își va prezenta oferta educațională pentru admiterea din 2024, iar firma Makita va avea un stand de prezentare.

3

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Fermierii, prin organizațiile profesionale, au trimis o scrisoare deschisă asociațiilor producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de tehnică agricolă, în care solicită evitarea practicilor din trecut prin care odată cu lansarea anumitor măsuri sau programe de finanțare a utilajelor agricole au crescut prețurile tractoarelor și mașinilor agricole.

„Furnizorii fie au crescut prețurile aproape de suma care era acordată ca finanțare, fie au crescut prețurile cu 20-30% dacă ne raportăm la diferențele de prețuri între leasing-ul direct de fermier și prețurile oferite prin diferite programe, inclusiv în Baza de Date a Prețurilor de Referință de la AFIR. De asemenea, adresăm solicitarea de a fi analizate prețurile de leasing și alinierea acestora la prețurile utilajelor din țările din vestul Uniunii Europene (de exemplu, Germania). Considerăm că este nevoie de un efort din partea tuturor părților implicate ca prețurile de achiziție să fie cât mai mici posibil prin aceste programe de finanțare, diminuate către prețul de achiziție la leasing în măsura în care este posibil, pentru a sprijini fermierii să traverseze această perioadă grea și să existe o colaborare reciproc avantajoasă pe termen scurt, pentru ca aceste parteneriate între fermieri și producătorii și distribuitorii de utilaje să continue în bune condiții pe termen mediu și lung. Sperăm că veți înțelege situațiile semnalate și veți acționa în consecință pentru a sprijini fermierii pentru continuarea activităților agricole și accesarea în condiții rezonabile a programelor de finanțare pentru achiziționarea utilajelor agricole”, se precizează în scrisoarea deschisă adresată producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de utilaje agricole.

Organizațiile semnatare ale scrisorii deschise semnalează următoarele aspecte:

  1. Minimum 35% dintre fermieri riscă să intre în insolvență și ulterior în faliment la sfârșitul acestui an. Acest scenariu sumbru este cauzat de o serie de factori cumulativi, printre care: creșterea exagerată a prețurilor inputurilor agricole, prăbușirea prețurilor produselor agricole, seceta pedologică severă, arșița atmosferică și eventuale investiții care să le aducă un plus trebuie analizate și realizate cu mare atenție;

  2. Extinderea programului RABLA pentru tractoare agricole – Guvernul a aprobat pentru acest program un buget de 100 de milioane de euro, prin care circa 5.000 de fermieri mici și medii vor putea obține câte 20.000 euro pentru a înlocui utilajele vechi şi poluante cu care lucrează în prezent. Fermierii susțin existența unor informații din piață că tractoarele care costau până recent în jur de 35.000 euro vor avea un preț majorat în mod nejustificat la 55.000 euro, plafonul maximal pentru program, făcând astfel accesul fermierilor la acest sprijin să fie unul limitat și mult restrâns, cu un număr redus de beneficiari;

  3. Lansarea și derularea în 2024 a programelor aferente sM 4.1.1 - Investiții în exploatații agricole, DR 12 - Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați și DR 13 - Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal, reprezintă oportunități de finanțare pentru fermierii care doresc să achiziționeze utilaje agricole pentru activitățile din ferme.

Scrisoarea deschisă este semnată de conducerile Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor Horticole din România - HORT INTEGRA, Asociației Grupurilor și Organizațiilor de Producători Agricoli – FRULEG RO, Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin – UNCST BOVICOOP, Asociației Naționale a Cooperativelor Agroalimentare din România – COOP RO, Alianței pentru Agricultură și Cooperare – AAC.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Noul termen limită pentru depunerea Cererilor de Plată aferente Campaniei 2024 este 12 iunie, inclusiv.

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea, pe o rețea de socializare, joi – 6 iunie 2024. Același secretar de stat și fost director general al APIA, în urmă cu câteva zile, susținea că este imposibilă prelungirea termenului și fermierii trebuie să se încadreze în termenul de 7 iunie.

Imediat după anunțul secretarului de stat, a venit și MADR, și ministrul Florin Barbu, pe aceeași rețea de socializare, cu informarea că se prelungește termenul pentru depunerea Cererilor de Plată aferente Campaniei 2024 până la 12 iunie, inclusiv.

„Am semnat ordinul de ministru prin care am prelungit până pe 12 iunie 2024 termenul limită de depunere a cererilor unice de plată pentru anul de cerere 2024. Am luat această decizie la solicitarea fermierilor, având în vedere modificările apărute în privința aplicării Politicii Agricole Comune. Ca de fiecare dată, suntem alături de fermierii noștri și îi sprijinim pentru a ne asigura că, începând cu 16 octombrie, primesc banii în conturi. Îi sprijinim să continue să producă românește”, a scris ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Personal, mă întreb dacă prelungirea, imposibilă până azi, are legătură cu alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie. Mai ales că, ambii oficiali au anunțat „veștile bune” pentru fermieri sub culoarea roșie a partidului din care fac parte.

Revenind la cererile de plată care trebuie depuse până la noul termen de 12 iunie 2024, atragem atenția fermierilor că față de anii precedenți, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalități. În situația în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 12 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă.

Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online, iar fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică, vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.

„Este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenție informațiile înscrise în documentația depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024. Reamintim fermierilor care solicită plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene că trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului. Asigurăm fermierii de tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024”, a transmis APIA pe data de 3 iunie 2024.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări cu privire la Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.

Potrivit Ordinului ANSVSA nr.102/03.06.2024 de modificare și completare a Ordinului ANSVA 208/2022, care a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 520 în data de 04.06.2024 (pag.14-15), condiția obținerii unui cod de pășune pentru fermierii care vor să acceseze schema de sprijin PD-27 rămâne obligatorie, însă acest cod poate fi obținut și după închiderea cererii de plată la APIA.

APIA îi îndeamnă pe fermieri să își închidă cererile până în data de 7 iunie 2024, după care să meargă la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) de care aparțin pentru a obține codul de pășune, iar ulterior să îl depună la responsabilul de cerere de la Centrul județean sau local APIA.

Codul de pășune este solicitat tuturor fermierilor care dețin animale și doresc să beneficieze de sprijin prin Eco-schema PD-27, el fiind necesar în momentul în care animalele vor fi controlate de inspectorii APIA.

Totodată, potrivit Ordinul ANSVSA nr.102/03.06.2024, la art.I, alin.2 este descrisă „exploatația de tip pășune – loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, destinat hrănirii animalelor, care este deținut sau cu privire la care există dreptul de folosință al unei persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrată în SNIIA, unde pasc bovinele, ovinele și caprinele, temporar/sezonier, în perioadele calde din an; în cazul asociațiilor, composesoratelor, obștilor și al altor forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la registrul comerțului, documentul ce atestă înregistrarea la registrul comerțului se înlocuiește cu certificatul de grefă emis de judecătoriile unde au fost înregistrate/certificatul de înregistrare de la administrația fiscală sau cu alte documente prevăzute de legislația în vigoare, în baza cărora își desfășoară activitatea”.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță modificarea Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2023, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă prin intervențiile din cadrul Planului Strategic PAC (PS PAC) 2023-2027.

Disponibilul de 5.588.556 euro rămas la nivelul intervențiilor care vizează sprijinul cuplat în sectorul vegetal după stabilirea cuantumului maxim prevăzut în PS pentru intervențiile subaccesate se realocă către intervențiile ce vizează sprijinul cuplat vegetal care au fost supraaccesate. Prin acest transfer se asigură cuantumul unitar stabilit la nivelul PS PAC.

Referitor la ecoschemele din sectorul zootehnic, cuantumul stabilit este în prezent la nivelul maxim prevăzut în documentul de programare.

În ceea ce privește nivelul sprijinului cuplat în zootehnie, în urma stabilirii numărului final de animale eligibile și a împărțirii bugetului existent la nivelul fiecărei intervenții, cuantumurile finale au crescut, urmând ca fermierii să primească diferența dintre cuantumurile nou stabilite și cele stabilite la nivelul anului 2023 prin OMADR 481/2023.

Mai mult, aproximativ un milion de euro rămași disponibili la nivelul intervențiilor care vizează sprijinul cuplat vegetal au fost redistribuiți către PD 24 – Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine, pentru asigurarea unui cuantum cât mai apropiat de cel unitar planificat în PS.

Ordinul prevede realocarea sumei de 4.857.841,70 euro aferentă Ecoschemelor PD-05-PD-08 către PD - 03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Astfel, cuantumurile unitare stabilite vor fi următoarele:

interventii

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Grupul Syngenta transmite că va oferi drepturi pentru anumite tehnologii de editare a genomului și de ameliorare pentru cercetarea academică la nivel global, ca parte a angajamentului său de a încuraja inovația și de a susține sustenabilitatea în agricultură. Aceste drepturi sunt accesibile prin intermediul platformei sale de colaborare în inovare, Shoots by Syngenta.

Anumite drepturi de Proprietate Intelectuală sunt legate de CRISPR-Cas12a optimizat, precum și de instrumente de ameliorare realizate prin editare genetică. Prin editarea genetică CRISPR este posibilă obținerea unei plante cu caracteristici îmbunătățite, care nu include material genetic de la o altă specie - mai rapid și mai eficient decât este posibil în mod natural sau prin metode tradiționale de ameliorare. „Puterea tehnologiei CRISPR are un potențial incredibil în a facilita inovația culturilor pentru a aduce valoare fermierilor. Creșterea utilizării tehnologiei CRISPR în agricultură poate transforma modul în care abordăm ameliorarea plantelor, accelerând descoperirea și lansarea inovațiilor care să ofere fermierilor culturi mai productive și mai rezistente. Invităm universitățile și instituțiile academice din întreaga lume să ne ajute să stimulăm inovația pentru a îmbunătăți sustenabilitatea agriculturii”, arată Gusui Wu, director global cercetare semințe la Syngenta.

În acest val al inovației tehnologice, cercetătorii de la Syngenta au inovat continuu pentru a îmbunătăți tehnologiile de editare a genomului CRISPR-Cas. Oamenii de știință de la Syngenta au modificat CRISPR-Cas12a pentru a-i crește atât eficiența, cât și utilitatea, optimizându-l semnificativ ca instrument pentru îmbunătățirea culturilor.

„Syngenta a fost dintotdeauna deschisă la partajarea tehnologiei cu entități publice și private, facilitând accesul simplu, rapid și ușor la tehnologiile sale proprietare pentru utilizarea în cercetarea academică și cu scop non-profit. Un exemplu îl constituie platforma de licențiere a legumelor Syngenta, care permite companiilor de ameliorare și institutelor academice să acceseze și să amelioreze folosind germoplasmă Syngenta”, transmite Syngenta România.

Platforma globală de colaborare în inovare Shoots by Syngenta a fost creată în 2023 cu scopul de a crea parteneriate menite să găsească soluții pentru unele dintre cele mai complexe provocări din domeniul producției alimentare și agriculturii. Platforma aduce împreună partenerii ecosistemului de inovare - format din academicieni, institute de cercetare și alte entități, alături de rețeaua globală de cercetare-dezvoltare a Syngenta, care este formată din peste 6.000 de oameni de știință. Scopul este de a dezvolta soluții menite să atenueze schimbările climatice, să îmbunătățească biodiversitatea și să servească mai bine fermierii mici și mari. Platforma a fost creată și se bazează pe valorile deschiderii și transparenței.

„La Syngenta, credem cu adevărat că orice colaborare accelerează inovația. Această nouă inițiativă are un potențial imens, nu doar de a rezulta în inovații tehnologice interesante, ci și de a conduce către soluții importante pentru culturi, care vor sprijini fermierii din întreaga lume”, precizează Stuart Harrison, directorul responsabil de parteneriate globale pe cercetare-dezvoltare a semințelor.

Adrian Percy, director executiv al Inițiativei Științelor Plantelor din Carolina de Nord, afirmă că: „Prin accesarea acestor tehnologii inovatoare de la Syngenta, Inițiativa Științelor Plantelor din Carolina de Nord și Universitatea de Stat din Carolina de Nord pot accelera și pune în valoare capacitățile lor în domeniul editării genomului. Suntem entuziasmați de aplicarea acestor tehnologii în programele noastre de cercetare, deoarece cu siguranță acestea vor permite îmbunătățirea caracteristicilor mai multor culturi, în beneficiul fermierilor”.

Astfel, a fost stabilit un proces simplu și eficient pentru licențierea tehnologiilor. Informații suplimentare despre tehnologiile disponibile pot fi accesate prin intermediul catalogului online de pe site-ul Shoots by Syngenta: https://shootsbysyngenta.com/outlicensing.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista