Pe 7 noiembrie 2024 va avea loc Conferința „Sorgul – planta de cultură a viitorului”, organizată de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” în colaborare cu societatea Sport Agra din Amzacea (județul Constanța). Evenimentul va fi găzduit de Aula ASAS.

În cadrul conferinței se vor discuta subiecte precum schimbările climatice, sorgul ca alternativă la porumb și totodată o alternativă valoroasă în hrana animalelor. De asemenea, în discuție va fi adusă și piața sorgului.   

În prezent, potrivit academicianului și fermierului dr. ing. Dumitru Manole, în România sunt în jur de 18.000 de hectare cu sorg. „Asta ar însemna – sigur, o estimare, minimum 100.000 de tone de sorg în țara noastră în anul pe care-l traversăm. După datele statistice, în ’90 erau 12.000 de hectare de sorg”, afirmă dr. ing. Dumitru Manole, care în ferma proprie din Dobrogea a avut semănat sorg pe 50 de hectare, în acest an.

Însă, academicianul cercetează această plantă de cultură de vreo două decenii, iar în fiecare an găsim sorgul în câmpurile experimentale ale fermei Sport Agra, acolo unde academicianul Dumitru Manole și-a făcut propriul Centru de cercetare, dezvoltare și inginerie din Amzacea, județul Constanța.

„Eu n-am exclus din cultură porumbul. Sorgul vine în complementaritate cu porumbul. M-am adaptat schimbărilor climatice. Sorgul e o alternativă în condiţiile în care n-avem irigaţii. Și să ştiţi că factorul climatic nu se va schimba, întâmplător vor cade precipitaţii, ori trebuie să fim pregătiţi şi să nu calamităm milioane de hectare, să rămânem şi fără hrană la animale. Trebuie să menţinem stabilitatea economică a producătorului agricol. Încă un lucru important, costurile la cultura de sorg sunt mult mai reduse comparativ cu porumbul, numai dacă ne gândim la îngrăşămintele cu azot. Numai acest factor îl luăm în calcul, pentru că a produce 10 tone de porumb la hectar am nevoie de 21-22 kg substanţă activă de azot; dacă înmulţim cu 10, aritmetica e simplă acum, 210-220 kg azot substanţă activă, în timp ce sorgului nu-i este necesar mai mult de 80 kg substanţă activă de azot”, arată Dumitru Manole.

De altfel, la conferința de la ASAS, academicianul dr. ing. Dumitru Manole va ține o prelegere cu tema: „Sorgul, o alternativă în complementaritate cu porumbul prin adaptarea tehnologiilor de cultură la schimbările climatice, în sud-estul României”.

CITEȘTE ȘI: „Să grăbim culturile”. Schimbările climatice impun schimbări în tehnologia de producție

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Căldura prea mare, lipsa apei din sol, arșița sunt aspecte cu care se confruntă în ultima vreme foarte mulți fermieri. Am stat de vorbă despre acestea cu un important specialist, cu o bogată experiență de cercetare, făcută chiar în propria fermă, pe propria cheltuială. Este vorba despre dr. ing. Dumitru Manole, care are câteva sugestii extrem de utile celor care suferă de pe urma fenomenelor menționate. 

Ceea ce simțim în această perioadă, cu temperaturi mult peste ce considerăm că este normal, ce se întind pe perioade foarte lungi, credem că ar determina și pe cei care încă se declară sceptici în privința fenomenului de încălzire climatică să se îndoiască de convingerile lor. Fără a minimaliza efectele acestui fenomen asupra sănătății oamenilor, mai ales a celor defavorizați, care nu-și pot permite prea multe măsuri de protecție, sau asupra ecosistemelor care se pot modifica major, dacă nu chiar distruge, trebuie să atragem atenția că printre cei mai afectați vor fi fermierii, iar pe cale de consecință, întreaga omenire, pusă în fața unei crize alimentare fără precedent. 

Unul dintre cei care au atras atenția asupra acestui fenomen este Dumitru Manole, care o face de mult, „schimbările climatice le-am clamat încă din anul 2007”, și care tot de mult caută soluții pentru contracararea efectelor acestui fenomen. A realizat în ferma sa, din localitatea dobrogeană Amzacea (jud. Constanța), diferite experimente legate de perioada de însămânțare și tipul de soiuri sau hibrizi care ar fi mai bine să fie folosiți pentru a avea rezultate cât mai bune în noile condiții climatice.

Am poposit în ferma domniei sale într-una dintre acele zile caniculare și am discutat în primul rând despre cultura de floarea-soarelui și despre cea de porumb, dar și despre o cultură ce ar putea înlocui cu mai multă eficiență cultura de porumb. 

Căldura ne prinde descoperiți

Deși nu consideră că munca înaintașilor, care au stabilit perioade optime de însămânțare și recoltare, ar trebui disprețuită, crede că este momentul să adaptăm aceste perioade la noile condiții climatice. „Aici avem un lan de floarea-soarelui care a fost semănat așa cum spuneau înaintașii, adică undeva la 10-15 aprilie. Înaintașii spuneau de perioade optime, și e foarte bine ce făceau atunci, și că au determinat pentru zona de sud-est a României ca perioade optime de semănat la floarea-soarelui 5-10 aprilie. Dar din cauza schimbărilor climatice, observați că acest lan de floarea-soarelui — uite albina, ajutoarea noastră — este la polenizare, vedeți că în centrul capitulului nu vom avea fructificare. Și dimensiunea capitulului este mai mică față de ceea ce s-a văzut la floarea-soarelui semănată în 5 martie, acolo fenofaza era de umplere a boabelor. Aici ne găsim la polenizare. Deci boabele încă nu sunt formate și vor rămâne pe centrul capitulului nefructificate din cauza nu a fermierului, ci a condițiilor drastice ale climei”.  Așadar, fermierul a făcut tot ce a trebuit să facă, „ca la carte”, dar... 

Seceta este drastică

Iată cum descrie dr. ing. Dumitru Manole condițiile drastice despre care vorbea: „Până la această dată, la punctul de la Amzacea — unde avem singura stație meteo racordată la sistemul național, la ora asta, dea Domnul să se monteze și alte stații în alte areale geografice — avem 270 mm de precipitații, până astăzi, 10 iulie, de la 1 ianuarie. Am avut în ianuarie 29 mm, în februarie 2,9 mm,  am avut o șansă în martie și aprilie: 60 mm în martie și 118 mm în aprilie. Dar a urmat luna mai, 31 mm, și trebuie să vă spun că din 14 iunie, când am înregistrat 6,5 mm, n-a mai plouat deloc”. Apoi face precizarea că aceste valori sunt doar pentru o parte din Dobrogea, în alte zone fiind și mai rău: „Zona costieră a Dobrogei a beneficiat de acest regim de precipitații, în aprilie-mai, pentru că, de fapt, centrul și nordul Dobrogei n-au avut acest regim de precipitații, de aceea nivelurile de producție la cultura grâului, orzului, a mazării au fost mai mici decât în zona costieră care pleacă de la Agigea, Negru Vodă și se întoarce pe la Mangalia, Costinești, Tuzla și iar la Agigea. În ceea ce privește floarea-soarelui, e aceeași mare problemă”. 

Dumitru Manole a ținut să tragă un semnal de alarmă legat de producția acestui an de floarea-soarelui, mai ales că Dobrogea deține un procent important din suprafața cultivată la nivelul întregii țări. „Vreau să vă spun că numai în județul Constanța, conform datelor Direcției județene agricole, în 2024 sunt semănate 115.300 de hectare. Dacă punem și Tulcea cu 55.000-58.000, vă dați seama că e un centru de greutate pentru cele 1,2 milioane de hectare câte se cultivă în România. După alte surse, că APIA nu ne dă aceste informații, sunt 1,3 milioane ha. Eu am spus 1,2 milioane. Dacă punem Bărăganul, Călărașiul, Teleormanul, mergem până la Mehedinți în partea de sud-vest, unde au mai căzut ceva precipitații, floarea-soarelui în multe locuri se va calamita. Nu vreau să alarmez, cine vrea să mă contrazică să o facă. În multe zone se va calamita, iar în alte zone vom avea niveluri de producție foarte reduse.” 

Să semănăm mai devreme

După ce am descris condițiile aspre în care sunt nevoiți fermierii să lucreze, chiar respectând toate recomandările tehnice, să încercăm să înțelegem ce soluții propune dr. ing. Dumitru Manole. Soluții pe care le-a experimentat în propria fermă. El susține că, în primul rând, ar trebui semănat mai devreme. „Bunăoară, anul ăsta am semănat floarea-soarelui în februarie, pe 29. Știți ce temperatură aveam în sol? 8, 9°C! Și atunci de ce să așteptăm 5-10 aprilie? Să dăm posibilitate plantei să se dezvolte, are umiditate.” Ba, mai mult, susține că floarea-soarelui semănată în perioada „optimă” a avut probleme cu răsărirea. „Vreau să vă spun că această cultură a răsărit foarte târziu, că în stratul de 5-6 cm nu era umiditatea necesară procesului de germinare și răsărire. Și pentru acest motiv ne aflăm în această fenofază de dezvoltare.” 

Nu are probleme cu înghețul

Evident că dacă îți propune cineva să semeni așa de devreme, îți pui întrebarea ce te faci cu înghețurile timpurii? Dumitru Manole spune că nu sunt probleme, chiar dacă ele există. „Nu am avut probleme, au fost și temperaturi cu minus, chiar anul acesta, pentru că au fost nopți de minu 4°C, minus 5°C, exact în ultima decadă a lui martie. A prins floarea-soarelui în fenofaza de 2-4 frunze. Și a rezistat. De fapt, de unde pleacă ceea ce am schimbat eu? Samulastra de floarea-soarelui, nu acum când nu mai avem ierni, când erau iernile... rămânea pe ogor.”

Timpuriu versus tardiv

Același lucru îl propune dr. ing. Dumitru Manole și pentru cultura de porumb. „Eu am folosit monitorizarea temperaturii și am schimbat perioada de semănat și la porumb. Și ați văzut un hibrid extratimpuriu, știuletele este aici, care a fost semănat în martie, și același hibrid semănat cum se spunea în respectatele tratate de fitotehnie, în perioada 5-10 aprilie. Ați sesizat că nu avem «legătură», cum spunem noi, cei care ne ocupăm cu agricultura, adică n-a fructificat. N-a fructificat înseamnă că nu s-a produs fecundarea și știuletele nu are boabe pe el. De ce? La porumb avem fenomenul de protandrie, temperaturile au fost foarte ridicate și nu s-a produs polenizarea.” 

A creat în propria fermă un spațiu experimental în care a semănat diferite categorii de hibrizi în perioade diferite, în epoca optimă, conform manualului, și în epoca pe care o consideră optimă pentru noile condiții climatice. Susține că ar trebui să se renunțe la anumiți hibrizi în favoarea altora: „Părăsind complet hibrizii semitardivi, tardivi, nu mergem decât pe hibrizi timpurii și extratimpurii și la floare, și la porumb. Hibrizi din alte grupe FAO, grupa 300, 350, 400 – „veniți că face știuletele cu peste o mie de boabe” – nu au legat, adică nu avem știulete pe niciun hibrid semitardiv, tardiv”.

Sorg versus porumb

Dr. ing. Dumitru Manole mai propune un lucru, abordarea și a altor culturi decât cele tradiționale. Sugerează că sorgul ar fi o alegere foarte bună. „Trebuie neapărat, din cauza schimbărilor climatice, să schimbăm structura de culturi în zona de sud-est a României și s-o înlocuim cu sorg. La societatea Sport-Agra, anul acesta au fost semănate 50 de hectare cu sorg, cultură comercială, iar aici pășim într-un lot de cercetare-observare cu sorg pentru boabe, patru hibrizi de sorg, o să spuneți că sunt opt etichete… Nu. Și la sorg am schimbat perioadele de semănat. Sorgul trebuia semănat în prima decadă a lunii mai, aici este un hibrid care este semănat, așa cum spuneau înaintașii, pe 8 mai, și observați că există diferență față de același hibrid semănat în aprilie.” 

Dar se ridică o întrebare firească, este oare profitabil să cultivi sorg? Că nu te apuci să faci o cultură doar pentru că se pretează mai bine la condițiile meteo, trebuie să o și valorifici. Dumitru Manole spune că ar fi profitabilă în condițiile în care s-ar cultiva pe suprafețe mari, pentru că astfel traderii de cereale ar deveni interesați. „Dacă eu am 50 de hectare de sorg evident că nu am cui să vând. Trebuie să facem partide mari, adică suprafețe mari, tone de orice cultură. Și porumb dacă ai și vinzi doar 10.000 de tone, nu ți-l ia nimeni.” Dar este optimist pentru că susține că a început să crească atât interesul pentru sorg din partea crescătorilor de animale, cât și din partea fermierilor care au avut pierderi anii trecuți la porumb. „Sunt semănate cu sorg anul acesta, din cauza lui 2022, în jur de 18.000-20.000 de hectare” și a adăugat: „am discutat cu o serie de traderi anul acesta, pentru că am discutat și în alți ani, și mi-au spus: domnule Manole, vom prelua sorg.”

Trebuie să spunem că discuția pe care am avut-o cu domnul dr. ing. Dumitru Manole a fost toată legată de culturile din zone neirigate. Probabil că sugestiile pe care le-a făcut, atât despre hibrizi, cât și despre epocile de semănare-recoltare, nu s-ar potrivi celor care irigă. Și, probabil, nici sorgul nu este un substituent valabil într-o regiune irigată sau cu un nivel pluviometric ridicat. Fiecare fermier trebuie să analizeze bine condițiile pe care le are și, în cazul în care resursele de apă sunt deficitare, cu siguranță recomandările din acest articol îi vor fi de folos.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024

Abonamente, AICI!

Momentul recoltării este unul așteptat cu nerăbdare și cu bucurie de agricultori, însă nu și în acest an. De data aceasta, plăcerea la vederea roadelor muncii de un an s-a transformat în durere, în cele mai multe exploatații agricole din țară. După ce și-au văzut culturile de toamnă distruse de secetă, fermierii își iau acum adio și de la cele semănate în primăvara 2020, an care, pare, că va rămâne în istoria înregistrărilor meteorologice ca unul cu deficitul cel mai mare de precipitații și cu temperaturile cele mai ridicate. De pildă, în această dimineață, în județul Constanța, la Amzacea erau 34-36 de grade Celsius, grade pe care le-am simțit pe propria piele, sufocându-ne. Am asistat la recoltarea florii-soarelui de pe o solă de 100 de hectare, în ferma lui Dumitru Manole, care a intrat la recoltat ieri, 3 august 2020.

Schimbările climatice l-au determinat pe Dumitru Manole să-și adapteze tehnologiile de cultură încă din anul 2010, realizând că nu se știe când va putea beneficia de irigații în fermă. Astfel că, în acest an a semănat floarea-soarelui pe 27 februarie, iar anii trecuți semăna în perioada 10-15 martie. „Eu porneam semănatul în perioada 10-15 martie şi vreau să vă spun că tot bazinul agricol Amzacea a făcut la fel și a realizat producţii în ultimii 8-10 ani de peste 3.500 kg la hectar, în condiţii de neirigat! Anul ăsta am schimbat perioada de semănat şi aici am început semănatul mai devreme, la 27 februarie, am speculat umiditatea care mai era în sol. Și, iată, că la 3 august am început să recoltăm. În prima decadă a lunii iunie, floarea-soarelui avea o talie de 55-60 cm, lipsa apei spunându-și cuvântul, ar fi trebuit să aibă 1,30-1,50 m. Și acum în august, când recoltăm, are aceleași dimensiuni, 55-60 cm. Această suprafață este calamitată în proporție de 85%”, ne-a spus fermierul constănțean.

În 2019, Dumitru Manole a avut 248 ha cu floarea-soarelui și a obținut o producție medie de 3.650 kg/ha, în condiții de neirigat. De ani buni, Dobrogea se confruntă cu seceta, iar 2020, pe această solă pe care am fost și noi azi, îi aduce specialistului din județul Constanța pagubă. Tehnologia aplicată corespunde unei producții de floarea-soarelui de peste patru tone la hectar, iar tot ce poate recolta Dumitru Manole abia ajunge la 700-750 kg/ha. „La o producție de 700 kg/ha, pierderea este de 2.500 lei pentru fiecare hectar. Prețul florii-soarelui, acum, este aici la noi în Portul Constanța 1.354 lei/tonă, din care se scade transportul și mai rămân 1.300 lei/tonă. Înmulțiți acest preț cu 700 kg, rezultă că încasez 910 lei/ha. Am cheltuit 3.410 lei/ha și încasez 910 lei. Prin urmare, pierd 2.500 lei la fiecare hectar”, arată Dumitru Manole, care crede că cei care au semănat floarea-soarelui în luna aprilie nu vor avea ce recolta.

Anul trecut, secetos și el, în județul Constanța s-au semănat 115.000 ha cu floarea-soarelui, de pe care s-a realizat o producție medie de 2.504 kg/ha, cu un total de circa 389.000 de tone. În 2020, floare s-a pus pe vreo 100.000 ha, din care, la această dată, 32.000 ha sunt calamitate în diverse procente. „Înseamnă un deficit mare de producție”, apreciază specialistul, în opinia căruia Dobrogea ar trebui să aibă o atenție aparte din partea autorităților, zona aflându-se deja de câțiva ani „într-o lipsă totală de precipitații și temperaturi foarte ridicate”.

Județul Constanța are 800.000 ha de teren arabil și peste 400.000 ha cu culturi de toamnă sunt afectate de secetă, fermierii așteptând despăgubirile promise de stat, bani care sunt mult prea puțini și despre care nu se știe cu exactitate dacă și când vor ajunge în buzunarele agricultorilor. „Eu am cheltuit peste 3.000 lei pe hectarul de grâu și statul mă despăgubește cu 925 lei/ha”, ne zice amărât Dumitru Manole, care încă mai speră ca Ministerul Agriculturii și restul autorităților să aibă mai multă aplecare către Dobrogea, o zonă cu un deosebit potențial agricol, acum aflată în suferință, și nu din cauza agricultorilor. Fermierul pe care l-am vizitat azi, în urmă cu destulă vreme, a înființat două OUAI-uri (Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații) și nici până în ziua de azi nu a fost chemat să preia patrimoniul cuvenit de la ANIF. „Probabil că n-au ce să ne dea...”, afirmă fermierul.

Culturile de toamnă sunt compromise. De asemenea, culturile de primăvară par a avea aceeși soartă. Producțiile agricole din 2020 sunt drastic diminuate de secetă. Ce e de făcut, cum și dacă se va face în continuare agricultură în asemenea condiții, nimeni nu poate ști.

Dacă Ministerul Agriculturii, clasa politică, „statul” – pe scurt, nu se apleacă real asupra problemelor din fermele românești, de la cea mai mică la cea mai mare exploatație, există posibilitatea ca despre agricultură, în România, să vorbim la trecut.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vara lui 2020 s-a anunțat a fi una dificilă pentru agricultori, începând încă din toamna lui 2019, urmată de o primăvară uscată. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat la finele lunii mai că România are calamitate de secetă peste un milion de hectare de culturi agricole. Cel mai afectat județ este Constanța, cu 416.000 ha calamitate și irigate doar 13.000 ha. Agricultorii au nevoie de susținere, irigații și planuri concrete pentru a face față schimbărilor climatice și altor amenințări.

Pandemia împreună cu seceta i-au adus pe agricultorii români într-o situație extrem de sensibilă. De la inginerii constănțeni Dumitru Manole și Valentin Petre am aflat ce fac în noua realitate, dacă vom mai avea sau nu cereale în acest an, lipsit de precipitații până spre luna iunie și fără posibilitatea de a iriga în majoritatea zonelor agricole ale țării.

Dumitru Manole studiază de zeci de ani acest fenomen, seceta, și implicit influența perdelelor forestiere asupra culturilor agricole, chiar și într-un an ca acesta. Spune că nici acum 74 de ani nu a trecut România printr-o astfel de perioadă. „Istoria spune că la 1660, pe timpul lui Ștefăniță Vodă, din cauza secetei, oamenii mâncau trestie, papură și de aia i-a rămas numele de Papură Vodă. Observ că cele 484.000 de hectare de teren arabil ale județului Constanța, dintre care 194.000 de hectare sunt cultivate cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică, nu prea interesează pe nimeni. Ori această resursă extraordinară este dinamică în contribuția la PIB care era o țintă, de 6,5%, acum 8%. Dar, după cum se poate observa, majoritatea suprafețelor este calamitată, după cum se vede în arealul perdelelor forestiere pe care le-am hulit”, ne-a zis Dumitru Manole, pe când vizitam la Amzacea o solă de 120 de hectare cultivată cu grâu, a exploatației agricole a inginerului constănțean. El ne-a povestit cum, pe la 1921, prin Decret regal al regelui Ferdinand, nu s-au mai plantat perdele forestiere, dar că începând din 2007 s-a ocupat de acest aspect și a ținut simpozioane pe tema „Dobrogea în contextul deșertificării”. „Am plantat 14 hectare de perdele forestiere și nici până acum, în SAPS, plata unică pe suprafață, nu primesc subvenție pentru ele!”, exclamă Dumitru Manole.

E nevoie de perdele forestiere!

Problema este că din suprafața cultivată, 90% a fost declarată calamitată. Întrebarea sa este unde sunt cele zece hectare necalamitate. „Din suta de hectare mi-au lăsat zece hectare, iar restul de 90 de hectare sunt calamitate! Eu întreb: unde sunt cele 10 hectare necalamitate din 100 ha? Or, să fim serioși, pentru că spunea Albert Einstein «cea mai mare criză e criza de incompetență!». De ce? Pentru că eu trebuie să aplic procentul de 90% la toată suprafața, dar se referă la producția care urmează a fi realizată. Să înțeleagă toată lumea!”, exclamă Dumitru Manole, care ne-a arătat o solă pe care se vede lipsa perdelelor forestiere. Timp de 30 de ani nu s-a plantat nimic și asta îi afectează acum pe toți agricultorii. „Perdelele forestiere care erau în județul Constanța până în 1962, când a început programul de desțelenire și redarea către circuitul agricol a celor 4.084 de hectare, erau scuturi împotriva deșertificării și a secetei pe care anul 2020 o înscrie nemaipomenit. În toamna lui 2019, care și el a fost un an secetos, am adunat din octombrie până în decembrie 81 mm de apă, iar de la 1 ianuarie până la 9 iunie n-am avut decât 120 mm. De ce am făcut referire la 2019? Noi am trăit ani de zile pe baza a ceea ce se acumula în lunile de toamnă. Or, fiind secetoase, nu am mai avut rezervă de apă în sol”, arată fermierul, care adaugă că această cantitate de 200 mm de precipitații și cu temperaturile de 32° C ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lipsa apei se traduce în migrație mai târziu și atenția trebuie sporită pentru a securiza generațiile viitoare.

Calamități de până la 100% și în arealul Costinești

Valentin Petre spune că și în arealul Costinești unde își desfășoară activitatea se confruntă cu aceeași situație și că influența mării, despre care se spune că mai aduce câte o ploicică, este doar un mit. „În condiții normale, poate mai aveam niște beneficii, dar în condițiile acestui an sunt declarate calamitate culturile între 90% și 100%, ca și la domnul Manole. Sper, dacă tot ajungem la calamități, să se stabilească odată despăgubirile și să ajungă banii cât mai repede la fermieri, pentru că anul acesta avem mare nevoie”, ne-a spus fermierul.

Valentin Petre a înființat circa 700 de hectare cu grâu și circa 200 de hectare cu orz și orzoaică, cu un procent de calamitate între 90% și 100%. Astfel, și el are estimat că de pe zece hectare va obține o medie de producție de cinci tone.

Se vehiculează despăgubiri ce nu reflectă realitatea

Fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei li s-a promis că vor primi o sumă forfetară, iar schema de despăgubire va fi notificată la Comisia Europeană.

„Ministerul a făcut Ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim, trebuie să avem o centralizare a suprafețelor afectate de calamități și după aceea cu siguranță vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europeană și vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a afirmat secretarul de stat din MADR Emil Dumitru.

În prezent, avem Legea antisecetă aprobată în Parlamentul României prin care se stabilesc procentele de despăgubire din valoarea investiției făcute de fermier într-o cultură, plus o extindere până la 18 luni a împrumuturilor sau a datoriilor pe care le au fermierii către bănci. S-au vehiculat mai multe ipoteze din partea Ministerului Agriculturii. Una este calcularea investiției la nivel de țară, cu cifre de la 150 de euro până la 170 euro/ha de cultură înființată și calamitată, fără a se avea în vedere procentul de calamitate și investițiile făcute de fermieri. „În momentul în care am depus acele înștiințări, au venit comisiile formate din reprezentantul Direcției Agricole și cel al APIA, împreună cu Primăriile de pe raza unde avem terenurile agricole; dânșii au venit cu niște sume, 2.400 și ceva de lei la grâu, 2.300 și ceva de lei la orz, din care s-au stabilit acele procente de despăgubire. Sperăm ca măcar aceste sume să ne fie rambursate sau măcar să se ia în calcul, să știm că avem ceva de primit”, a specificat Valentin Petre, care subliniază că dincolo de pierderea culturilor, au de plătit furnizorii de inputuri și să achiziționeze sămânță pentru a reînsămânța, plus creditele sau leasingurile existente.

Despăgubiri conforme cu producția, nu cu suprafața

Dumitru Manole ne spune că nu este simplu să faci aceste calculații. Un motiv îl reprezintă faptul că fenomenul de secetă pedologică extremă nu a fost, în toate arealele geografice ale României, de o asemenea agresivitate ca în județul Constanța. Dar chiar și doar la nivelul unui județ, diferențele sunt mari între areale, în Constanța existând zone unde se produc undeva la două tone de grâu pe hectar.

Apoi, sunt diferențe mari între sumele cheltuite de fiecare fermier în parte pentru un hectar. „În condițiile exploatației noastre, cheltuielile din toamnă, mă refer la producția neterminată, au fost 2.011 lei pe hectar, care au inclus: lucrările de pregătire, sămânță, semănat, aplicare pesticide, tratament sămânță. Am ajuns până la data de 1 aprilie – dincolo de care n-am mai aplicat tehnologie pentru că nu mai aveam de ce –, când aceste cheltuieli au ajuns undeva la 2.800 de lei. La care trebuie să adăugăm arenda, al cărei contract are caracter executoriu. Eu am spus să aplicăm o arendă liniară, 800 de lei – cu toate că sunt foarte multe situații cu 1.000 de lei, cu 1.200 lei, de la caz la caz – și în felul ăsta la cei 2.800 se adaugă 800, fac 3.600 lei, care înmulțit cu 70% ce prevede legea, ne dă o sumă”, arată specialistul, care a propus o altă schemă de calcul. „Dar am o altă propunere, care e mult mai ușor de realizat: luăm producția medie realizată în ultimii trei ani la nivelul fiecărui județ, o înmulțim cu prețul mediu de vânzare. Și, ca să fiu mai la subiect, bunăoară în Constanța producția medie pe ultimii trei ani a fost de 5.011 kg/ha la grâu, înmulțită cu prețul stabilit de specialiști, dar zicem acum un preț de 680 de lei, că așa s-a vândut – și atunci ne dă undeva o cifră de 3.411 lei. Înmulțit cu 70% vezi cât rămâne”, a continuat Dumitru Manole, subliniind că toate sumele vehiculate până acum de autorități sunt departe de a fi un sprijin real pentru fermieri. Trebuie păstrată stabilitatea exploatațiilor agricole din România, iar sumele trebuie să țină cont de realitățile din teren.

Irigațiile au devenit obligatorii

În acest moment, după datele Direcției Agricole Județene, în Constanța sunt aproximativ 480.000 de hectare, din care s-au înființat în toamnă 194.000 de hectare cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică. Adică 254.000 de hectare de cereale păioase de toamnă.

Oficial, sunt declarate calamitate circa 1.300.000 de hectare la nivel național, din 2.800.000 de hectare. Soluția? Irigațiile! „Dar în Constanța, din 194.000 de hectare cu grâu, eu spun că 170.000 de hectare sunt calamitate în diverse procente. Am organizat două asociații de udători acum doi, a apărut ordinul de ministru și nici până acum nu a ieșit preluarea patrimoniului de la ANIF – care, scuzați-mă, nici nu mai există! Dar hai să trecem la fapte mai repede, nu la vorbe, birocrație, pentru că uite ce e în 2020!”, ne-a spus Dumitru Manole supărat că acum 30 de ani, pe când la Amzacea existau echipamente de irigații de ultimă tehnologie, lipsea apa, pentru că „cineva a spus atunci la Stația Basarab Pădure că mai bine importăm grâu decât să plătesc energie electrică”.

Schimbările climatice progresează, iar agricultura nu se poate limita la apa venită din ploaie. „Ultimul an în care s-a irigat în zona noastră a fost 2003. Dar de atunci, a fost distrus progresiv tot sistemul de irigații, nu mai există”, a spus și Valentin Petre, care a avut recent o întâlnire cu cei de la ANIF Constanța, pentru a demara înființarea unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. „Sunt de acord că trebuie să înceapă de jos (programul pentru irigații, n.r.), și de la noi de la fermieri, să începem să facem peste tot aceste asociații de udători. Dar mai departe urmează și partea guvernanților, în care ar trebui să se investească în canalele principale, să le impermeabilizăm, să investească în stațiile de pompare. Apoi și noi, cu ajutorul banilor europeni, putem să refacem instalațiile secundare, să le luăm de la zero, pentru că nu mai există absolut deloc. Tot ce a fost – antene, vane, hidranți – a fost smuls din pământ, dar nu de către noi, de fermieri, care am încercat fără succes să le păzim, să le protejăm”, a completat Valentin Petre.

Tristețea agricultorilor este cu atât mai mare cu cât în vecinătate se află canalul Dunăre–Marea Neagră.

La nivelul întregii țări se irigă în prezent, potrivit ministrului Adrian Oros, 222.121 de hectare.

Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate:

-         Constanța: 416.000 ha

-         Tulcea: 129.000 ha

-         Ialomița: 123.000 ha

-         Brăila: 97.000 ha

-         Buzău: 75.000 ha

-         Galați: 61.000 ha

Suprafețe irigate în cele mai calamitate județe:

-         Constanța: 13.000 ha

-         Tulcea: 13.000 ha

-         Ialomița 25.000 ha

-         Brăila 100.000 ha

-         Buzău 7.000 ha

-         Galați 27.000 ha

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică poate fi consultat aici:  detalii proiect (pdf)

Despre cuantumul despăgubirilor pentru fiecare cultură am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4564-despagubirile-pentru-seceta-in-septembrie-intre-772-lei-ha-si-1-002-lei-ha.html

 Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dumitru Manole, fermier – Amzacea, județul Constanța:

Plafonarea subvențiilor este o problemă comună fermierilor mari și mijlocii. În contextul în care se conturează, contribuind și organizațiile, Planul Național Strategic 2021-2027, fermierii vor ca toți factorii decidenți să țină cont și de nevoile acestor ferme care s-au creat cu multă muncă și în mulți ani. Pentru a se dezvolta însă, agricultorii români trebuie să înțeleagă că trebuie să se oprească din a mai vinde materia primă și să înceapă a produce produse finite care aduc plusvaloare.

Începând cu 2007, o parte a ţărilor din Europa de Est a fost discriminată. Când spun „discriminată”, mă refer la plata unică pe suprafaţă. Dacă pentru exploataţiile agricole, şi dau nişte nume la întâmplare, din Franţa, Italia, Germania, plata unică pe suprafaţă, după datele mele mai vechi, este probabil peste 350 de euro pe hectar, în România, cel puţin în anul care a trecut, am primit 102,60 euro pe hectar, o diferenţă de vreo 200 de euro pe hectar. Mi se pare total anormal să discutăm de plafonarea plăților, în condiţiile în care şi aşa noi am luat ca plată unică pe suprafaţă mai puţin în cei 12 ani la care ne referim. O soluție este să rămână cel puţin aceeaşi sau, dacă nu, să primim şi noi aceeaşi subvenţie pentru plata unică pe suprafaţă pe care au primit-o celelalte ferme din Uniunea Europeană. Nu mă refer la o ţară, ci la toate celelalte, deoarece între toate cele 27 trebuie să fie egalitate. Acum găsim iar o hachiţă, plafonarea. De ce?

Legat de cum ar trebui procedat în perioada următoare ca fermierii să reuşească să fie competitivi pe o piaţă europeană şi mondială unde concurenţa este deosebit de acerbă, nu trebuie să uităm că schimbările climatice nu se termină de mâine şi că o să trăim în condiţii climatice normale. Hai să lăsăm birocraţia asta, să fixăm arealele geografice la care aplicăm proiectele de irigaţii, nu mai spun altceva, nici reabilitare, nici modernizare. Hai să ne punem mintea la contribuţie, să vedem unde avem arealele. Acum toate sunt în pericol, dar cele care au avut indicele de ariditate cel mai ridicat sunt din ce în ce mai alunecoase și nici nu mai au indice pe scara indicelui de ariditate. Şi atunci hai să mergem în aceste zone, dar repede. Am dus toate proiectele astea cu irigațiile, le-am aruncat în toată ţara, dar nu se poate aşa! Hai să mergem pe un anumit program, pe un plan anume! Puteți să ziceți că sunt de la Constanţa şi susțin asta, dar aici este cel mai mare asalt al secetei, al schimbărilor climatice. Şi, atunci, hai să canalizăm aceşti bani aici, hai să ne apucăm de treabă şi cu perdelele astea forestiere, că discutăm de prin 2002 cu legislaţia şi n-am făcut nimic.

Și, pentru că orice afacere îmbracă un caracter economic, în agricultură este tot mai important să nu mai vindem materie primă. Pentru generaţiile care vin, trebuie să acordăm foarte mare atenţie și să vindem produse finite. De exemplu, la floarea-soarelui, noi vindem seminţele, și nu ulei... dar mai sunt şi alte produse. De ce să nu rămână şrotul în România, cojile de floarea-soarelui sunt căutate şi alea, şi să vindem uleiul la export, unde se cere.

Ce ne-a mai rămas, că, dacă nu ne grăbim, pierdem iar trenul. Laptele – nu mai e loc de el. Când spun asta, mă refer la faptul că cei care au avut sau mai au vaci cu lapte o duc greu, pentru că vine mult din import. Pasărea – la fel. Porcul o să-l desenăm. Şi, atunci, ce ne-a mai rămas nouă? Doar carnea de taurină şi carnea de ovină. Atunci, să nu mai vindem porumbul, ci carnea. Pentru că, altfel, oare ce niveluri de producţie trebuie să avem noi, ca să fim profitabili?

Dumneata, care eşti producător agricol, cheltui undeva la 3.800-4.000 de lei la hectar. Dacă nu faci șapte tone de grâu pe care să îl vinzi cu 700 de lei, să ai un venit de 4.900 de lei şi să-ţi rămână 900 de lei ca să poţi relua ciclul de producţie, n-ai făcut nimic. Dar întrebarea este: câţi producători agricoli din România fac șapte tone producţie medie la grâu? Puțini!

Noi nu mai putem trăi numai pe baza nivelului mediu. Şi atunci ce trebuie să facem? Trebuie să investim în procesare şi producătorul trebuie să înţeleagă, chiar dacă are o mie de hectare, că el nu va putea face singur, chiar cu o mie de hectare, investiţii în care să producă nu carne de vită, ci produsele finite, decât dacă se uneşte.

Şi închei: uniţi, vom fi mai puternici!

Opinie publicată în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019

Potrivit anunțului făcut de dr. ing. Dumitru Manole, vineri, 30 august 2019, cu ocazia conferinței „Adaptarea tehnologiilor de cultură din Dobrogea la schimbările climatice”, la data de 21 august a.c., a fost înființată Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui, cu sediul la Stațiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian.

Pe lângă fostul asociat al Sport Agra SRL și First Grain SRL, printre membrii fondatori ai noii organizații se mai regăsesc Joița Maria Păcureanu, vicepreședinte, laureată a premiului Pustovoit, în anul 2016, la Universitatea Trakya, din Turcia, prof. Ioan Viorel, prodecan USAMV, precum și Neculai Pârvu și Vasile Jinga, expert FAO, membru al Asociației Internaționale a Florii Soarelui cu sediul la Paris.

„La 21 august 2019, a fost înregistrată, la Judecătoria Constanța, Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui. De unde a venit această idee – eram la o conferință internațională, la Universitatea Trakia, de la Edirne, când o personalitate mondială în cultura florii-soarelui, evident, o respect și nu-i dau numele, a încercat să ne dea lecții privind neonicotinoidele și arealele geografice ale răspândirii Tanymecusului în România (n.r. - Tanymecus Dilaticollis). De ce nu, în 1965, când regretatul profesor Alexandru Viorel Vrânceanu a creat soiul Record, iar eu am beneficiat, din partea Departamentului Agriculturii de Stat, la acea vreme din 1969, de un premiu din partea ministrului Ion Teșu, de 10 000 de lei, realizând cea mai mare producție de floarea-soarelui pe suprafața de 520 de hectare. Atunci n-a fost o producție prea mare – 2 850 de kilograme/ha. Mai este o motivație – Dobrogea ocupă, în cadrul structurii suprafețelor din România, undeva între 15 și 20 la sută. Din acest punct de vedere, avem foarte multe de discutat legat de cultura florii-soarelui. Mulțumesc ASAS și domnului director Ion Bulică pentru că sediul Asociației este la Statiunea de Cercetari pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian. Această asociație își propune creșterea performanței la hibrizii de floarea-soarelui. De asemenea, ne propunem programe de cooperare cu partenerii externi”, a precizat Manole, în cadrul conferinței.

Locul I în Europa

Anul trecut, țara noastră înregistrat o productie de peste 3,062 de milioane de tone de floarea-soarelui, mai mare cu 149 947 de tone, față de 2017. Astfel, România a ocupat locul I la producția de floarea-soarelui, la nivelul blocului comunitar (UE28), fiind urmată de Bulgaria, Ungaria, Franța și Spania, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Trei județe asigură aproape 25% din totalul producției, și anume județele Constanța (9,7%), Brăila (8,2%), respectiv Teleorman (7,5%).

Concret, în județul Constanța, producția a atins 296 518 tone (plus 37 908 tone), cu o medie la hectar de 3 715 kg, în timp ce, în Brăila, s-a înregistrat o cantitate de 252 635 de tone (minus 24 359 de tone), cu o medie de 2.953 kg/ha. Nu în ultimul rând, în Teleorman, recolta a fost de 228 300 de tone (plus 53.841), cu o producție medie de 3 591 kg/ha.

Județele cu cele mai mari producții medii la hectar au fost Vaslui (+28,8%), Călărași (+23,2%), Constanța (+22,2%), Mehedinți (+21,6%), respectiv Teleorman (+18,1%), potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, diminuările cele mai semnificative au fost consemnate în Ilfov (-28,8%), Dâmbovița (-28,9%), Bistrița-Năsăud (-29,9%), Bihor (-32%) și Prahova (-32,8%).

Cultura sorgului ar trebui să prezinte mai mult interes pentru fermierii din zone cu provocări climatice la adresa agriculturii (cum e și cazul Dobrogei), iar dacă se dorește exportul eficient al acestuia, producătorii agricoli trebuie să asigure partide de peste 15.000 de tone, a declarat dr. ing. Dumitru Manole, la prima ediție a conferinței dedicate schimbărilor climatice – o provocare pentru spațiul agricol dobrogean, organizată la Eforie Nord, în perioada 25-27 mai 2017, de Radio Antena Satelor și First Grain, alături de parteneri.

„Sorgul trebuie să ne stea în atenție, în perspectiva următoare, dar dacă nu facem partide mari la vânzare, la valorificare, nu facem nimic. Și asta pentru că, deocamdată, în România nu putem vinde sorg decât la export. Dacă nu facem partide de 15.000 – 20.000 de tone, stăm cu el în depozit. Aceasta nu este problema Ministerului Agriculturii, ci a noastră, a producătorilor. Dacă vom cultiva sorg pe suprafețe mai mari, atunci putem face oferte în luna august pentru valorificare”, a spus Manole, administratorul First Grain SRL, din Amzacea, județul Constanța.

Mai mult, în contextul celor afirmate cu privire la partidele mari de produs, care pot fi obținute doar prin asocierea producătorilor, el a spus că exploatațiile mici vor putea rezista pe piață doar prin cooperare.

„Noi nu mai putem trăi așa, dacă producem și vindem grâu, porumb și alte produse agricole. Eu vă spun – e bine că ne-am câștigat oarece stabilitate economică. Și aici mă refer la cei care lucrează din greu pământul. Însă, părerea mea este că fermele mici nu vor mai rezista dacă nu se unesc, pentru că nu avem capital. Dacă nu mă unesc cu încă cinci, șase, șapte, opt, ca să mă duc cu produsul până la consumator, n-am făcut nimic. Sesizați în ultimii cinci ani – prețurile produselor agricole nu mai sunt cele care erau acum opt-nouă ani. Pot face în fiecare an opt-nouă tone de grâu la hectar? Pot face în fiecare an minimum opt tone de porumb? Pot face patru tone de floarea-soarelui? Aș dori și am făcut acest lucru, dar nu vom putea trăi. (...) Pământul nu este al nostru, este al copiilor noștri”, a adăugat dr. ing. Dumitru Manole.

De asemenea, în cadrul conferinței de la Eforie Nord, Manole a mai precizat că fermierii dobrogeni reușesc să facă performanță doar datorită precipitațiilor acumulate în sol în perioada septembrie, anul în curs, martie, anul următor. Că precipitațiile reprezintă o problemă pentru zona Dobrogei, o recunoaște tot el, problemă generată și de lipsa arborilor. Manole mărturisește că a participat în perioada anilor '60 la desțelenirea perdelelor forestiere.

„Anul acesta este un an atipic pentru că nu a plouat, dar nu avem nici boli instalate. (...) Seceta este un fenomen endemic pentru regiunea noastră. (...) Noi trăim în Dobrogea pe baza precipitațiilor pe care le acumulăm din septembrie până în martie anul următor. Eu îi spun rezerva de apă din sol, pentru că restul i-l datorăm divinității. Dacă avem rezervă de apă în sol din septembrie până în martie, pot fi ceva mai optimist și, în același timp, să-mi stabilesc structura de culturi. (...) Lucrăm din greu, invocăm divinitatea de cele mai multe ori, pentru că, de fapt, începând din 1963, când am participat și eu, au fost desțelenite perdelele forestiere și cu această ocazie amintesc că, numai în județul Constanța, aveam 4.085 ha care caroiau județul Constanța și Tulcea. (...) A fost o perioadă a istoriei pe care eu n-o ignor. Am trăit-o cu plăcere. (...) Trebuie însă să-i redăm pământului ceea ce i-am luat”, a afirmat șeful First Grain.

Ca soluții prezentate în conferință, dr. ing. Dumitru Manole a dat exemplul perioadei optime de semănat floarea-soarelui, în cazul devansării însămânțărilor în perioada 9-10 martie a anului agricol.

„Suprafața de floarea-soarelui din Constanța are o pondere de 22,1 la sută. În aceste condiții, noi nu mai putem respecta ceea ce am învățat – rotația culturilor. De fapt, în cazul de față, rotația culturii de floarea-soarelui. Se seamănă floarea-soarelui la doi-trei ani prin rotație. Avem o serie întreagă de agenți de dăunare pe care nu-i mai putem stăpâni sau, chiar dacă-i stăpânim, trebuie să aplicăm tratamentele la timp. În această situație, eu, într-o dinamică de 15 ani, am început să fac diverse teste și nu mai semăn floarea-soarelui în perioada 5-15 aprilie, ci începând cu 9-10 martie. Testând temperatura din sol, eu mă apuc de semănat floarea-soarelui”, a conchis el.

O bună parte a celor care lucrează în agricultura din România își dorește ca perdelele forestiere să devină un master-plan al agriculturii românești. În acest sens, sunt semne că ministrul de resort, Petre Daea, și-a propus ca aceste perdele forestiere să fie înființate în România cel puțin în zonele aride ale țării.

În perioada 25-27 mai 2017, la Hotel Europa din Eforie Nord, Antena Satelor și First Grain SRL, alături de partenerii săi, au organizat prima ediție a conferinței dedicate schimbărilor climatice – o provocare pentru spațiul agricol dobrogean.