În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare 587/2024 din 12 februarie 2024 de stabilire a unei derogări de la Regulamentul (UE)2115/2021 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aplicarea standardului privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (standardul GAEC 8), datele de eligibilitate a cheltuielilor pentru contribuția din FEGA și normele privind modificările planurilor strategice PAC pentru modificările anumitor eco-scheme pentru anul de cerere 2024. Regulamentul a intrat în vigoare miercuri - 14 februarie, și se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2024 până la 31 decembrie 2024.
Statele membre care doresc să aplice derogarea la nivel național trebuie să notifice Comisia Europeană în termen de 15 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului.
Derogarea decisă de Comisia Europeană suspendă obligativitatea fermelor de a lăsa 4% din suprafața de teren deținută drept zonă neproductivă și dă fermierilor dreptul să opteze pentru modul în care vor acționa asupra suprafeței respective, între:
Înființarea unei culturi intermediare/secundare, după recoltarea culturii principale;
Înființarea unei culturi fixatoare de azot;
Asigurarea unei zone neproductive.
De asemenea, fermierul poate să opteze fie pentru oricare, fie pentru toate cele trei condiții simultan pe suprafața de 4%.
Culturile intermediare și culturile fixatoare de azot se cultivă fără utilizarea produselor de protecție a plantelor.
„Îmi mențin poziția că cea mai bună soluție era cea a derogării totale, așa cum am susținut încă din iulie 2023. Consider, însă, că decizia de compromis a Comisiei Europene oferă o mai mare flexibilitate fermierilor noștri, în primul rând prin scăderea procentului la 4% (de la 7%) din terenul arabil dedicat unor culturi intermediare sau cultivării unor plante fixatoare de azot sau asigurarea unei zone neproductive. În același timp, faptul că propunerea inițială a Comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi din partea statelor membre arată fără urmă de îndoială că deciziile de la Bruxelles trebuie să țină mai mult cont de vocea fermierilor, care s-au confruntat cu multe dificultăți în ultimii ani”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Reamintim că decizia CE vine după ce propunerea inițială privind asigurarea unui procent de 7% din terenul arabil pentru cultivarea plantelor fixatoare de azot nu a reușit să primească susținerea statelor membre. „România este unul dintre statele care a respins această propunere ce nu ar fi rezolvat decât o parte din dificultățile cu care se confruntă fermierii”, transmite MADR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În anii trecuți au fost proteste ale fermierilor în Franța, Spania, Polonia, Bulgaria și România, care, la unison, au fost tratate de politicieni, de mare parte a presei generaliste și de partea fundamentalistă a populației drept mofturi, privilegii și excese.
Dar, iată că în prezent ne uităm cu uimire și ne facem că nu pricepem de unde valul acesta de duritate al „revoltelor” fermierilor în Germania, Franța, Polonia, România, Italia și acum Belgia.
Îmi permit să mă hazardez să spun că este doar începutul, iar în scurt timp și în România, dar și în alte țări, protestele se vor relua pe scară largă, dacă și numai dacă oficialitățile „bruxelleze” nu se vor mișca rapid, fiindcă majoritatea revendicărilor au legătură cu legislația europeană, adoptată cu complicitatea nemernică a guvernelor naționale și cu îngăduința suspectă de multe ori a marilor organizații europene ale fermierilor.
Simplu, așa s-a ajuns în situația în care fermierilor le-a ajuns cuțitul la os, fiind foarte posibil ca mulți să gândească că între dosar penal pentru ultraj și a-i muri familia de foame, chiar nu mai contează.
Cei care nu știu sau nu au făcut socotelile, pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii, urmează foarte probabil încă un an pe pierdere care se va adăuga deja la starea de insolvabilitate pe care o au, dacă prețurile la produsele agricole nu se modifică, iar această pierdere pentru mulți se va traduce prin pierderea a tot ceea ce au agonisit de-a lungul unei vieți de muncă. Și vorbim de cei care nu au falimentat deja.
Văd și numeroși neisprăviți care vorbesc despre „asumarea ca antreprenor” a riscurilor, dar nu înțeleg despre importanța sectorului, care este la fel ca sănătatea, nu poți permite falimentul acestui sector, fiindcă nu avem destule cimitire, la fel cum toți cei care au devenit filozofi pe facebook, își permit acest lux de a gândi (primitiv cei drept) fiindcă sunt sătui și ghiftuiți la burdihan, deoarece nu le lipsește nimic pe masă, dar fără să priceapă de ce și datorită cui. Mai sunt unii și mai deștepți care spun că oricum pot aduce alimente din import, dar au uitat când în pandemie ar fi vândut și familia pentru o mască și un medicament care să îl ferească de moarte!
Sunt curios cum ar reacționa mulți dintre toți „vorbitorii” ăștia atotcunoscători după o săptămână de foame? Și-ar mânca și câinele din coteț, după ce ar fi terminat laptele praf al bebelușilor și sandviciul pentru școală al copiilor, arătând astfel adevărata față a sufletului meschin și parșiv de care dau dovadă.
Dacă ne gândim la politicieni, atitudinea este cea clasică prin care orice mișcare de protest este tratată prin amânări, negocieri, promisiuni, totul până când prin metode specifice, cauzele sunt demonetizate, compromise și virusate. Concret ce vreau să spun?
Păi, să luăm ca exemplu protestele spontane din ultima perioada de la noi, când profitând de faptul că au fost organizate fără a avea în spate structurile alea câte sunt ale organizațiilor profesionale, fără să aibă comunicatori care să poată prezenta și argumenta problemele, mai mult decât unele atitudini exotice ale unor lideri din stradă care nu durează, s-a ajuns la situația în care ușor, ușor au fost acreditate o serie de mesaje care să ostilizeze populația, cum ar fi:
- Vor benzină gratis ca în Venezuela. Asta în condițiile în care și camioanele și tractoarele merg cu motorină. Plus că nimeni nu a zis ceva de gratis.
- Fermierii nu vor sa plătească acciza la motorină. Este o situație generală în UE în care pentru motorina folosită în agricultură se rambursează parte din acciză. Inițial, acciza a fost introdusă ca taxă pentru produsele de lux și apoi pentru produsele care necesitau impozitare suplimentară pentru a fi descurajate, vorbim de alcool, țigări. Au venit unii mai „deștepți” pe funcții de conducere politică și au extins ideea că și combustibilii sunt o problemă, deoarece sunt multe familii care au mai multe mașini și deci este un lux. Între timp nu mai este un lux, este o necesitate, dar acciza a rămas, introducându-se argumentul că sunt necesari banii pentru infrastructură. Doar că în agricultură acciza se rambursează numai pentru ce se consumă la culturi, adică pe câmp când tractorul nu folosește infrastructura rutieră existentă.
- Au mașini scumpe și vile și nu vor să plătească impozite. Aici sunt câteva aspecte, anume: fermieri mari care să dețină astfel de proprietăți sunt vreo 5.000 - 7.000 din cei 800.000 de beneficiari de subvenții. Restul de circa 790.000 de fermieri sunt cei mici și mijlocii, care ei lucrează împreună cu familiile și sunt și angajați și patroni. Că vorbim de cei care fac legumicultură, că au o mică livadă, sunt apicultori, sau cresc câteva animale, de acolo vin cei mulți care sunt angajați în agricultură. Adică, exact cum am compara proprietarii unor mari companii de taximetrie cu cei care și ei sunt patroni dar au doar taxiul pe care lucrează și sunt propriii angajați. Sau ca și cum am vorbi de cei care au un mic magazin unde se vând câteva produse și îi comparăm cu patronii marilor lanțuri de magazine.
- Nu vor sa plătească salarii. Așa cum am arătat mai sus, majoritatea sunt și patroni și angajați și astea sunt veniturile pe care le au. Eventual au și soția angajată, care să nu zică cineva că nu ar fi fost bine plătită daca își permiteau. Oare, cei care vorbesc și fac acuzațiile au mers și ei prin satele din România, să vadă că fermele mari sunt 3-6 pe o comună, dar apoi sunt mulți care au și ei mici afaceri pentru care muncesc de îi ia dracul să le dezvolte? Nu ați văzut așa ceva sau nu ați vrut să vedeți, deoarece ăsta era interesul.
Dacă ați fi fost în zonele legumicole cum sunt la Matca, Băleni sau Izbiceni (și multe altele), ați fi văzut că fiecare curte are un solar, iar fiecare proprietar este și propriul angajat și exploatează acele solarii, muncind ca un câine pentru ceea ce cultivă, stând cu frică să nu vie zăpadă să îi rupă folia, să nu îi înghețe răsadurile, și se scoală noapte de noapte să facă focul, să nu fie vijelie. La fel cei care au animale și se duc mereu să vadă fătările, să alăpteze mieii, să ajute la fătare și multe altele. La fel și viticultorii sau pomicultorii, care au și ei temerile lor, la fel ca cei care se ocupă de cultura mare.
Așadar, în toate cazurile este o ticăloșie a celor care prezintă astfel problema, că sunt din presa scrisă sau audio-vizual, mulți dintre ei răspunzând la comenzi politice care sunt legate de marile bugete de publicitate electorală, suportate din subvențiile de la stat și care sunt greu de înțeles de cei care le plătesc prin taxe și impozite.
Partidele politice mari primesc între 7-12 milioane de euro/an subvenții, fiindcă vezi Doamne să fie totul la vedere și să nu existe tentații. Zău? Dar nu ar putea fi totul la vedere pe banii lor din cotizații?
Un alt mesaj fals, fermierii primesc subvenții și nu se mai satură. Primim subvenții, ca toți fermierii din UE (noi, în Est, primim subvenții mai mici), dar asta pentru ca populația să fie protejată de propria necunoaștere și de abuzurile celor cărora nu le pasă. Despre ce vorbim?
Să o luăm pe cifre. Iarna laptele la poarta fermei este 1,3-1,8 lei/litru, în funcție de cantitate și calitate. Același lapte, cei care se duc la supermarket îl cumpăra cu 10-11 lei/l. Cât de prost să fii tu, cumpărător, să nu te întrebi dacă ceva este în neregulă și oare ce?
Grâul, care durează un an de la semănat până la recoltat, acum costa 0,8 lei/kg la fermier, iar din acest kilogram se macină și se obține făină și tărâțe. Făina costă 2,7 - 3 lei/kg, iar tărâța, care teoretic este un deșeu, este mai scumpă decât grâul, costă circa 0,85 - 0,9 lei/kg. Ca să avem imaginea completă, un kilogram de pâine tip franzelă costă 6 lei/kg.
La ulei avem prețuri între 6 și 8 lei/litru în funcție de brand, nu de conținut, iar semințele de floarea-soarelui costă acum 1,6 lei/kg. Din semințe se obțin prin presare uleiul și șrotul, acesta din urmă fiind aproape la prețul semințelor.
Cât de neted să fii pe creier ca să nu poți realiza jaful la care ești supus ca și cumpărător, și din cauza cui? Nu poți tu, lanț de magazine, să ai marja de peste 40 - 50%, în condițiile în care toată filiera până la tine nu are atât, adică și producător, și transportator și procesator. Dar este economie de piață.
Politicianul european și național, ambele grupe într-o imbecilitate greu de egalat, nu au înțeles nimic în ultimii zece ani, când au venit cu fel de fel de măsuri care au dus la constrângerea fermierilor, în mod unilateral doar în Europa, prin introducerea unor reglementări de reducere a productivității care au dus la creșterea costurilor și reducerea veniturilor și a marjelor, ceea ce, logic, a afectat profitabilitatea, și vorbim de cei mulți, nu de câțiva fermieri mari cum se tot dorește a se acredita.
Ceea ce trebuie înțeles, fermierii nu doresc peticirea cu niște sume, ci se dorește eliminarea unor reglementări cretine prin care se îngrădesc producțiile, apoi se doresc noi lanțuri de aprovizionare, predictibilitate legislativă. Văd mulți „specialiști” care discută de puterea de negociere, dar habar nu au cum stă situația. Ce putere de negociere să ai tu cu produse care trebuie vândute în 3-5 zile, că dacă nu le vinzi le arunci la gunoi? Mai mult, dacă nu le vinzi îți bat și banca, și furnizorii la poarta. Însă, așa se întâmplă când fel de fel de frustrați care nu au făcut în viața lor nimic decât să atârne pe ici pe colo, sunt „influenceri”.
Chiar credeți că pentru un magazin este o problemă că în loc de zece tipuri de salată sau roșii, are doar două pentru o săptămână? Câtă naivitate să existe? Crede cineva că o cooperativă cu o sută de producători care produce, să zicem, 500 tone de roșii în solarii poate să vândă marfa asta la tarabe în piață, ca să stea toate gospodinele să învârtă roșia pe toate părțile? Dacă nu, unde să le vinzi, dacă au fost falimentate toate magazinele de proximitate și am lăsat supermarketurile peste tot? Tot fermierii sunt de vină?
Văd fel de fel de pricepuți care susțin ca fermierii ă fă și procesare. Se confundă mica procesare de fermă, că face cineva un produs artizanal, de parcă toată lumea mănâncă gorgonzola și gruyer. Dar ce ar trebui să mai facem noi, fermierii?
Această situație este generată si de faptul că în multe țări, inclusiv la Bruxelles, în funcțiile de conducere din asociațiile profesionale ale agricultorilor, de multe ori, sunt cocoțate persoane care nu au au lucrat măcar în vreo fermă, ca să nu mai zic să dețină una, iar apoi sunt mulți care consideră că dacă au ajuns în acele funcții, știu și ce este de făcut, dar fără să îi recomande nimic în acest sens și fără să mai ia pulsul celor care cu adevărat trăiesc și suferă în această lume.
Cred că este anacronic, că multe funcții de conducere a acestor organizații, mă refer la cele de reprezentare, în loc de fermieri care să dea direcția de urmat, sunt ocupate de birocrați, care ar fi trebuit doar să implementeze cele dorite și necesare, iar implementarea să fie făcută fără compromisuri care de multe ori schimbă total chiar și direcția care s-a dorit inițial.
Este drept ca în aceste organizații sunt și oameni (care nu sunt fermieri) de bună credință, care muncesc din greu și doresc să realizeze multe lucruri bune, dar rezultatele nu apar și nu se văd, tocmai din cauza primei grupe de care am vorbit mai sus. Consider că nu este drept. La fel ca la politicieni, și aici mereu se vorbește de răspunderea celor care au ocupat funcția mai înainte, de parcă noi ar trebui să fim condamnați să acceptam să fim sacrificați pe viață de dragul încercării de niște nepricepuți, care nici măcar nu trăiesc aceleași griji ca și tine.
Asta ca să nu mai vorbim de „fumata” expresie „veniți și vă implicați”, dar asta în condițiile în care acești birocrați să rămână pironiți în continuare pe funcții, iar cei care se implicăa doar săa fie morfoliți și compromiși, tocmai pentru a li se închide gura.
Mi-ar fi plăcut ca în aceste momente când eșecul politicilor agricole europene este evident, inclusiv din cauza corupției bruxelleze, să-i vedem pe cei responsabili, oficiali europeni și naționali, reprezentanți ai fermierilor europeni și naționali, ieșind un pic smerit public și să recunoască că au făcut-o lată și poate cei care au vechime pe funcții, mai mare de vreo patru ani, să mai plece și acasă, fără să ducă grija cui ne vor lăsa, că ne vom descurca și fără dragostea lor părintească, din cauza căreia ne ustură curul de zici că suferim de hemoroizi.
Personal, nu pot accepta ca tot mereu eu, ca fermier, sunt de vină fiindcă plătesc cotizația și nu doar ca cineva să mă reprezinte, iar când iese prost să fiu acuzat tot eu că nu m-am implicat, iar restul nu are nici o vină.
Știu că mulți din cei care urmăresc protestele agricultorilor poate încă nu pricep riscurile revoltei unei bresle care este disperată, dar valul care se va ridica poate fi un mare tsunami care va șterge multe pe unde va trece, iar asta deoarece unii și-au bătut prea mult timp joc de o breaslă care le dă dreptul de a gândi, ei fiind cu stomacul plin.
În final, pentru a nu fi nici o interpretare greșită, consider cu tărie că fermierii au nevoie de mediul asociativ, dar, ca într-o relație, când lucrurile nu mai merg apare necesară schimbarea. Cred că mulți din cei care au ocupat fotoliile și au dovedit cu vârf și îndesat că au fost depășiți de momente, să mai iasă și la pensie. Mai mult, aceștia trebuie să înțeleagă că nu ei sunt mediul asociativ, ci au fost mandatați de acesta vremelnic să facă ceva. Cum au reușit, simțim.
În rest numai de bine.
Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2023 are loc Bucharest Food Expo, cea mai mare expoziție destinată sectorului de alimente și băuturi din România. Evenimentul, aflat la a doua ediție, se desfășoară la Hala Laminor din București. Vizitatorii au ocazia să se bucure de experiențe culinare deosebite și să descopere cele mai bune produse alimentare locale și internaționale.
Evenimentul își propune să contribuie la dezvoltarea sectorului agroalimentar din România pe toată filiera de producție, astfel încât consumatorii de alimente din țară și din străinătate să se bucure de produse românești de calitate.
Potrivit organizatorilor, ediția 2023 a Bucharest Food Expo aduce împreună cele mai bune produse locale și internaționale, demonstrații culinare live și evenimente speciale pentru iubitorii de gastronomie din toată țara. În cele patru zile de expoziție, participanții vor avea parte de o serie de momente deosebite.
Cei care trec pragul târgului au ocazia să-și procure produse atestate tradițional dintr-o gamă variată de peste 30 de preparate din categoria: carne, lapte, procesare legume-fructe, băuturi. Nu vor lipsi produsele apicole, fructele deshidratate, ce dețin certificare de produs montan, dar și uleiurile presate la rece din floarea-soarelui, aromatizate cu mirodenii, cozonaci și prăjituri realizate după rețete transmise din generație în generație.
O importantă manifestare de la Bucharest Food Expo 2023 este conferința „România, de la furcă la furculiță!”, care se va axa pe dezbaterea și explorarea tendințelor și provocărilor din industria alimentară și va oferi o perspectivă valoroasă asupra viitorului industriei alimentare din țara noastră și a modului în care aceasta poate contribui la dezvoltarea economică și sustenabilitatea țării. Astfel, participanții vor avea ocazia să cunoască mai multe aspecte despre evoluția sectorului și să dezbată elemente privind inovații și noutăți.
Pe toată perioada evenimentului vor avea loc tot soiul de activități și dezbateri, precum: Conferința „HoReCa Top Trends & Innovation”, o oportunitate pentru profesioniștii din industria ospitalității de a descoperi cele mai recente tendințe și inovații care pot transforma experiența gastronomică pentru clienți; Campionatul Internațional de Pizza, în cadrul căruia cei mai talentați pizzari din România și din străinătate se vor întrece pentru a crea cele mai delicioase pizza; competiția Top Chef Măcelar: prima competiție din România care își propune să selecteze cei mai buni maeștri măcelari, aducând față în față echipe de profesioniști care reprezintă cu mândrie breasla măcelarilor.
În cadrul Bucharest Food Expo 2023 este organizată o „Piață de Mici”, o zonă dedicată acestui preparat autentic românesc. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să deguste mici pregătiți după rețete din toată țara și alte bunătăți, precum: cârnați de mangalița, pastramă de oaie și cârnați din carne de Angus, toate gătite cu pasiune, păstrând gustul românesc autentic.
„Salut organizarea acestui eveniment și îmi doresc ca astfel de manifestări să fie extinse la nivelul întregii țări pentru a le putea oferi producătorilor români posibilitatea de a-și valorifica roadele muncii, iar consumatorii să-și poată procura produse de calitate. MADR susține prin programe de sprijin toate sectoarele din agricultură, pentru a ne asigura că avem alimente de calitate, obținute în România. Îi îndemn pe toți să cumpere și să consume produse românești, doar astfel putem contribui la dezvoltarea agriculturii și capitalizarea fermierilor români”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituție prezentă cu stand la Bucharest Food Expo 2023.
De altfel, și publicația noastră Revista Fermierului sprijină evenimentul și este prezentă cu stand la cea de-a doua ediție a evenimentului Bucharest Food Expo, de la Hala Laminor.
Programul Bucharest Food Expo 2023 include și sesiuni de business matchmaking, oferind participanților oportunitatea de a stabili conexiuni de afaceri între specialiști, expozanți și invitați din țară și străinătate, dar și prezentări de inovații și noutăți, cum ar fi prezentarea de echipamente și utilaje pentru dezvoltarea sectorului alimentar.
Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul oficial al evenimentului Bucharest Food Expo: https://bucharestfoodexpo.ro/
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Câmpuri pârjolite de secetă și agricultori disperați. Așa arată o parte însemnată din țară. Drama cea mai mare se petrece în sud și sud-est, unde câmpurile n-au mai văzut apa de mult prea multă vreme, ploaia în ultimii patru-cinci ani fiind un fenomen extrem de rar mai ales în Moldova și Dobrogea.
Dacă ar fi doar seceta stavilă în calea fermierilor... Mai sunt multe alte probleme care, cumulate, pun sub semnul întrebării afacerile agricole în acest an. Prețurile la tot ce înseamnă input pentru agricultură sunt în continuă creștere, în timp ce materiile prime agricole se vând din ce în ce mai ieftin.
În anul agricol 2022 – 2023, cheltuielile pe hectar pentru o tehnologie medie la principalele culturi (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar veniturile sunt undeva la 2.500 - 4.500 lei/ha, în funcție de cultură. Sunt cifre vehiculate de fermieri. Producțiile, acolo unde a fost ceva de recoltat ori unde va fi, în cazul culturilor de primăvară, sunt mici din cauza secetei. De pildă, la grâu, în Constanța, producția a fost de trei-patru tone la hectar, iar investiția, acolo unde s-au aplicat tehnologii intensive, a atins 7.000 de lei. La prețurile actuale ale grâului de toamnă, pierderea ajunge pe la 3.000 – 4.000 lei/ha. Exemplificarea îi aparține cunoscutului fermier Dumitru Manole, de la Amzacea, în ferma căruia am fost recent. Ce-am găsit acolo? Exact ce-am spus la început, culturi pârjolite și disperare.
Nu există îndoială, anul 2023 este deosebit de dificil pentru agricultura românească, care se confruntă cu o lipsă acută de capital în fermele românești, în timp ce, cum am menționat mai sus, toate costurile sunt constant în creștere.
Realitatea e că, pe fondul războiului din Ucraina și al politicilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, prețurile materiilor prime agricole s-au prăbușit. Cât să mai vândă agricultorul sub costuri? Are nevoie de capital pentru a porni următorul an agricol.
Bruxelles-ul zice că ajută fermierii europeni în această criză generată de războiul din Ucraina. Efectele ajutorului nu se văd. Cel puțin în cazul țării noastre, sprijinul UE nu este simțit.
Agricultorii din România și țările vecine Ucrainei se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă de cerere de cereale și semințe oleaginoase, din cauza unui exces de ofertă față de cerere. Stocurile sunt la un nivel neobișnuit pentru această perioadă a anului. Coridoarele de solidaritate pentru mărfurile ucrainene nu funcționează, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o adresă trimisă la Ministerul Agriculturii și la premier. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale și tranzitul de produse agricole ucrainene în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâul, porumbul și soia. Destinate inițial țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene, acestea au ajuns în țările care asigură coridoarele de solidaritate, nu doar au tranzitat teritoriile, producând perturbare în economiile naționale, cu impact direct, semnificativ asupra afacerilor fermierilor. Chiar în această perioadă, în care există interdicție la import, putem pune la dispoziția autorităților dovezi clare că marfa din Ucraina intră nestingherită în România, în baza contractelor „existente”, aflate în derulare, care au fost încheiate la momentul introducerii interdicției. Totodată, semnalăm noua metodă adoptată pentru comercializarea produselor din Ucraina: marfa din Ucraina este transportată în Republica Moldova, de acolo pleacă spre Port Constanța ca marfă de proveniență Moldova doar în documente”, precizează Alianța în adresa transmisă autorităților.
Ministrul Florin Barbu le-a răspuns fermierilor. Cu promisiuni, pentru că măsurile de susținere propuse de oficialii români au nevoie de aprobarea Bruxelles-ului. Și să ne amintim că, de cele mai multe ori, Comisia Europeană n-are nici ochi, nici urechi pentru România. Nu știu dacă nu cumva e și vina noastră, a țării, care trimite la discuții și negocieri oameni nepregătiți, cu materiale nedocumentate suficient. Ce vină are Uniunea Europeană că noi nu avem studii științifice, statistici corelate cu realitatea din teren, că România nu are strategii ori specialiști care să știe despre ce să vorbească și cum să pună problema în fața mai-marilor UE?
În condițiile date, ce pot face fermierii din țara noastră? Pot face producții mari. Dacă n-ar fi secetă. Și dacă ar exista strategii în concordanță cu schimbările climatice. Soluția numită irigații n-are rost să o abordez, știm toți că, după trei decenii de democrație, irigațiile sunt pe apa sâmbetei.
Cum să obții producții mari cu politica „verde” a UE? Nici în acest caz Bruxelles-ul nu vede că România e țara cel mai puțin chimizată din comunitatea europeană. Cine-i de vină, ei sau noi?
Fermierul, fără politician, fără autoritatea propriului stat, nu poate avea un cuvânt de spus la UE.
Fermierii au nevoie de sprijinul autorităților naționale în identificarea de soluții, în adoptarea celor mai potrivite politici agricole, iar în acest moment chiar au nevoie de sprijin pentru a supraviețui.
Politicianul român ar trebui să fie conștient că falimentul afacerilor agricole se va răsfrânge asupra întregii economii. Clasa noastră politică realizează, oare, dimensiunea crizei în care ne aruncă pe toți? Cetățenii români, de peste trei decenii, trăiesc cu senzația că sunt pe cont propriu într-o țară al cărei buzunar îl finanțează pentru a primi la schimb nepăsare.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2023
Ascultăm știința sau vocea străzii? Despre provocările agriculturii în contextul noii Politici Agricole Comune și al strategiilor Bruxelles-ului, am vorbit cu Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană.
Reporter: Cum arată azi agricultura în Uniunea Europeană?
Achim Irimescu: Problema cea mai presantă este calitatea managementului. Importanţa gestiunii corespunzătoare a fermelor este esenţială în reuşita afacerii. Dacă ne uităm la provocările de astăzi în faţa fermierilor europeni, este clar că numai managerii, deci cei care au capacitatea de a face faţă cerinţelor, vor reuşi în afaceri. Să privim o statistică foarte simplă, în 2003 erau 14 milioane de ferme în UE, iar în 2023 avem nouă milioane, tocmai datorită faptului că sunt tot mai mari cerinţele şi mulţi fermieri nu reuşesc să facă faţă. În general, fermele care nu au specialitate, care nu au consultanţă nu reuşesc, pentru că nu fac faţă cerinţelor foarte înalte pe piaţa europeană.
„Noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri.”
Green Deal şi cele două strategii, „Farm to Fork” și „Biodiversitate” vin cu cerinţe extrem de înalte pentru agricultorii noştri. Chiar dacă nu cred că vor fi atinse aceste ţine în 2030, este clar că eforturi se vor face şi deja se fac, pentru că în Politica Agricolă Comună deja avem 25% din plăţile directe îndreptate către ecoscheme, pe lângă faptul că aveam deja ecocondiţionalitatea introdusă în PAC. La fel avem pe pilonul doi alte 35% cereri pentru mediu, deci deja e un efort foarte mare al agricultorilor noştri. Pe deasupra au venit şi noile cerinţe care, repet, sunt cerinţe de reducere a pesticidelor, reducerea îngrăşămintelor, reducerea antibioticelor şi chiar lăsarea a 10% din teren neprelucrat pentru biodiversitate, şi să nu uităm că deja avem GAEC 8 în PAC, care spune că trebuie să lăsăm 4% din teren nelucrat în fiecare an. Deci, sunt eforturi extrem de mari ale fermierilor noştri, europeni în general, dar sigur fermierii români au o provocare în plus pentru că, din păcate, România n-a reuşit să stabilească un sistem de consultanţă naţională de înaltă calitate, pentru că vă reamintesc un lucru esenţial, în noul Regulament privind reducerea utilizării pesticidelor se prevede foarte clar ca fiecare stat membru să deţină consultanţă specifică pentru reducerea pesticidelor. Ori, noi nu avem nici consultanţă generală, cu atât mai puţin pe cea specifică pentru pesticide. Şi atunci fermierii noştri se vor confrunta într-adevăr cu provocări enorme în plus faţă de alţi fermieri. Să nu uităm şi un alt aspect extrem de important, acela al finanţării, în contextul în care de la o vreme Comisia Europeană îndrumă mult statele membre să folosească fondurile naţionale, deci ajutoare de stat din bugetul naţional, în loc să se dea bani europeni. Noi am cerut sistematic la Bruxelles să nu se mai facă aşa ceva pentru că se produce discriminare. Vă dau un exemplu foarte simplu: în momentul în care preţurile la îngrăşăminte practic au explodat, România nu a avut buget ca să compenseze fermierii, dar Polonia a dat aproape un miliard de euro compensaţii pentru creşterea preţurilor la îngrăşăminte. Recent, Polonia a reintrodus o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea fermierilor, de alt miliard de euro. În contextul în care România şi alte state membre nu au acest buget masiv pentru susţinerea fermierilor şi fiind pe o piaţă comună, este clar că fermierii care nu beneficiază de aceste ajutoare sunt discriminaţi. Tocmai de aceea, sistematic noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri. Un fermier care primeşte o sumă importantă faţă de un fermier din alt stat membru e clar că este mai competitiv şi nu ne mirăm că o serie de produse poloneze le găsim în galantarele noastre, deşi vin de la distanţă, iar producătorii români sunt discriminaţi.
„UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.”
Reporter: Apropo de discriminare, referitor la produsele de protecția plantelor, România le folosește în cantități mult mai mici, comparativ cu celelalte state UE. Prin urmare, ce să mai reducem, în condiţiile în care există un mare decalaj între media europeană şi media din ţara noastră?
Achim Irimescu: În Consiliul de miniştri privind regulamentul pentru reducerea pesticidelor a fost o coaliţie de 16 state membre, din care face parte şi România, care a cerut să se facă o analiză socio-economică. Comisia pune nişte ţinte foarte ridicate, 50% reducerea pesticidelor până în 2050, şi o uşoară diferenţiere între statele membre care nu reflectă realitatea, privind reducerea efectivă. Pentru România, reducerea efectivă ar fi de 35%, dar dacă ne uităm la state membre care au undeva cam de zece ori mai multe pesticide substanţă activă pe hectar decât România, chiar dacă reduc cu 65%, ele oricum vor continua să producă, dar fermierul român, care de la 0,7 kg/ha, ar trebui să reducă cu 35%, practic, ar reduce foarte mult producţia. Este un nonsens să continui să produci în nişte zone unde deja terenul e poluat, şi în România, unde terenul este mult mai sănătos, să nu mai poţi produce sau să reduci foarte mult producţia. De aceea, repet, România şi mai multe state membre au cerut imperios să se ţină cont de impactul socio-economic. Comisia trebuie să vină cu o evaluare de impact socio-economic, asta presupune să ţii cont efectiv de ce se întâmplă din punct de vedere social şi economic, pentru că fermele îşi vor pierde clar competitivitatea şi atunci mulţi fermieri ar urma să dea faliment. Practic, rezultatul e că nu mai producem în UE, unde avem cele mai înalte standarde, vom aduce din ţări terţe care pot să producă fără niciun fel de restricţie, deci vom aduce produse care sunt mult sub standardele europene, practic putem să spunem că efectiv putem otrăvi populaţia europeană, omorând producţia europeană de înaltă calitate. Sperăm să nu se ajungă acolo şi vom vedea cum se va tranşa această chestiune extrem de importantă, pentru că este o chestiune absolut relativă să stabileşti din birou nişte ţinte de reducere fără să ţii cont de realitatea existentă în fiecare stat membru, şi noi asta am cerut sistematic. Sigur, trebuie să facem eforturi, dar nu stabilind ţinte fără nicio bază ştiinţifică sau reală.
Să ne uităm chiar pe datele Comisiei Europene, la nitrați, de pildă. O să vedeţi că România este verde, iar Germania, Olanda, Belgia sunt roşii, ceea ce arată că au practicat o agricultură extrem de intensivă de-a lungul deceniilor şi sigur că acum o reducere la ei nu e atât de catastrofală cât ar fi într-o ţară care utilizează mult mai puţine îngrăşăminte chimice de sinteză. Pentru că trebuie menţionat un lucru foarte important: propunerea strategiei Biodiversitate este reducerea cu 20% a îngrăşămintelor de sinteză până în 2030. Or, la fel, aici este o mare discuţie. Discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles au vizat inclusiv faptul că există o limitare şi practic nu se mai poate înlocui îngrăşământul chimic de sinteză cu îngrăşământul natural de la animale, şi în acest context rămâne întrebarea: reducem îngrăşămintele – reducem producţia, reducem medicamentele plantelor, pesticidele? Numai reducerea pesticidelor este o estimare care va duce la reducerea producţiei cu 40%, şi atunci fermierul care astăzi este la limită ce va face mâine, când va înregistra o reducere a producţiei cu cel puţin 40%? Sigur, piaţa dictează, preţurile vor urca, dar întrebarea este: UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.
Mai trebuie menţionat un lucru foarte important: poluarea mondială a UE reprezintă 8%, şi chiar dacă vom face zero, tot rămâne 92% pe restul mapamondului. Cred că foarte important ar fi să luăm decizii care, sigur, să asigure tranziţia aşa-spusă verde către o agricultură modernă cu emisii reduse, dar cu o finanţare corespunzătoare, cu alternative pentru fermieri. Pentru că fermierii vor face, dacă li se pune la dispoziţie o finanţare corespunzătoare şi, în plus, soluţii, cercetare, inovare. Există soluţii. Am văzut în Belgia un utilaj care costă aproape un milion de euro şi care poate reduce cu aproape 90% pesticidele. Dar câţi fermieri din Belgia își permit un astfel de utilaj? La fel şi în România, pentru că investiţia de un milion nu se poate face uşor, în condiţiile actuale. Deci nu discutăm de România, repet, ci de Belgia, unde creditele sunt la câteva procente. Şi atunci ne punem întrebarea: încotro, agricultura europeană? De aceea sunt dispute foarte aprige. Și mai trebuie precizat un lucru: este foarte important cât de bine intenţionat eşti atunci când vrei să introduci eforturi suplimentare. Şi vă dau un exemplu extrem de relevant: Comisia Europeană a întreprins un sondaj public privind bunăstarea animală. Şi a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Aceasta înseamnă investiţii foarte serioase în plus, de exemplu la găini ouătoare înseamnă să renunţi total la cuşti, să faci doar la sol. În contextul ăsta, cetăţeanul a spus: da, suntem de acord! Dar niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Deoarece, cu certitudine, consumatorul nu ar accepta. Pentru că odată cu inflaţia care e recunoscută la nivel european, a depăşit 12% de mult, sigur, sunt categorii de cetăţeni foarte afectaţi, în ţările din Vest – nu discutăm de România – şi vor avea dificultăţi, au deja dificultăţi în a-şi procura hrana de toate zilele. De aceea trebuie mult echilibru şi multă analiză atunci când se iau decizii de genul acesta.
„CE a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Cetățenii au spus: da, suntem de acord! Niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Cu certitudine, consumatorul nu ar accepta.”
Reporter: Fermierii români, crescătorii de bovine și de porci, continuă să aibă probleme. Am ajuns să importăm peste 80% din necesarul de consum al populaţiei, importăm sau mai bine zis procesatorii importă lapte, în timp ce fermierii români, crescători de vaci pentru lapte, şi aşa puţini, câţi au mai rămas, se străduiesc să rezolve această problemă, având în vedere preţul extrem de scăzut la care s-a ajuns în ultimele luni. Mai mult decât atât, au rămas şi fără contracte din partea procesatorilor. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme? Şi care ar putea să fie intervenţia pe care s-o cerem la Bruxelles?
Achim Irimescu: Referitor la preţul laptelui. Ne amintim că au fost într-adevăr preţuri destul de remuneratorii după ce au explodat preţurile la inputuri şi Comisia Europeană explică reducerea preţurilor, care nu e doar în România, din ianuarie până în prezent în fiecare Consiliu de miniştri. Țările baltice au ridicat problema preţului, care a ajuns derizoriu în statele respective, de fiecare dată România a susţinut nevoia intervenţiei Comisiei în acest sens. Comisia Europeană poate să despăgubească din rezerva de criză, una dintre soluţiile din care s-au şi dat banii în cazul fermierilor afectaţi de importurile din Ucraina, sau din banii de piaţă, sau cu ajutoare de stat. În acest context, până acum Comisia nu a reacţionat în niciun fel, a spus că monitorizează piaţa, că preţurile sunt cât de cât remuneratorii şi că situaţia nu este atât de gravă pe cât se menţionează. Şi mai ştim ceva, sigur că ştim doar câteva state, îi este mai greu Comisiei să decidă pentru câteva state. Dacă ar fi fost un număr de state mult mai mare, cu certitudine Comisia ar fi văzut cu totul altfel lucrurile.
Referitor la carnea de porc, acolo avem o veste foarte bună, s-a adoptat „Legea porcului” şi, sperăm, cu ajutorul acestei legi odată pusă în funcţiune, să reuşim să controlăm pesta porcină africană, pentru că acolo este problema cea mare. Eu am spus întotdeauna că nu este nevoie să numărăm porcii din gospodărie, pentru că nu avem de ce, există un Regulament european, 853/2004, care spune că orice producător care produce pentru consum propriu e treaba lui, dar în momentul în care produce pentru piaţă trebuie să aibă produse sănătoase. Asta presupune ca veterinarul să-şi pună ştampila că acest produs este bun. El poate să aibă doar doi porci. Ştiţi că s-a pus la un moment dat problema de cinci porci: poate să aibă doi porci, unul îl pune pe piaţă şi pe unul îl consumă el. Porcul acela trebuie să fie sănătos. Deci noi nu trebuie să interzicem ca producătorul să pună pe piaţă, ci trebuie să ne asigurăm că acel porc este sănătos. Şi aşa s-a făcut legea, şi e foarte bună. Să nu uităm un lucru esenţial, faptul că există pesta porcină necontrolată în România a dus la mari critici, la reducerea sumelor pe care Comisia le acordă României pentru despăgubire în acest sens, şi în al doilea rând, UE a pierdut pieţe, piaţa din China, țară care nu respectă regionalizarea, adică dacă în Germania, mare exportator pe piaţa chineză, nu am pestă porcină africană, practic ea ar putea să exporte, dar pentru că am în România, China a blocat exporturile din UE. Deci impactul este foarte mare, iar România a fost criticată pentru faptul că n-a reuşit să controleze pesta porcină africană, pentru că are impact şi asupra altor state membre.
„Cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor europeni nu facem altceva decât să mutăm producţia în alte zone de pe glob.”
Reporter: În ceea ce privește ovinele și interzicerea exportului de animale vii către ţările arabe, la nivel de Comisie Europeană a rămas în discuţie partea de bunăstare a animalelor pe timpul transportului. Unde s-a ajuns?
Achim Irimescu: În septembrie o să avem un nou proiect de Regulament privind bunăstarea animalelor, pentru toate speciile. Sunt temeri mari pentru că, să nu uităm, a venit, de exemplu, Cehia, care a propus să se încheie utilizarea cuştilor pentru găinile ouătoare, or, fermierii au investit sume mari în modernizarea cuştilor şi acum ei nici măcar nu şi-au recuperat investiţia, deci e o problemă. Revenind la subiect, trebuie amintit că în Parlamentul European a fost o comisie care a discutat pe îndelete această propunere privind interzicerea exportului de animale vii, recomandarea a fost transmisă CE, iar Comisia a spus că nu putem interzice exportul de animale vii, pentru că n-avem nicio bază legală în acest sens, dar cu certitudine se vor înăspri regulile.
În Consiliul de miniştri au venit câteva state nordice, la care s-au adăugat Olanda şi Germania, care au cerut interzicerea exportului de animale vii, pentru că ei nu au exporturi şi ei exportă material seminal şi n-au interes în acest domeniu. Ce nu s-a înţeles la nivel european este că statele în care România trimite – şi nu doar România, cel mai mare exportator e Spania – sunt ţările arabe şi nordul Africii, în principiu. Problema este că în momentul în care a fost un zvon că s-ar putea să se interzică, deja Arabia Saudită a făcut contract de 1,5 milioane de ovine în Africa. Prin urmare, nu facem decât, ca şi cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor noştri, să mutăm producţia în alte zone de pe glob. Să nu uităm că în momentul în care a explodat consumul de avocado în UE s-au tăiat pădurile în Africa pentru a cultiva avocado, deci exportăm practic poluarea în alte părţi, ceea ce nu face bine omenirii. Natura şi pământul se refac, nu-i problemă, omenirea dispare…
„Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe. Fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă.”
Revenind la bunăstarea animală, este cert că se va restrânge la opt ore transportul pe zi la animale vii, ceea ce e o problemă în România, pentru că de la Maramureş până la Marea Neagră cu certitudine nu poţi să transporţi cu camionul, şi dacă ar fi autostrăzi, în opt ore, şi atunci înseamnă cheltuieli suplimentare importante. Pe vase, propunerea Comisiei practic vizează ca pe vapor să ai, dacă se poate, aer condiţionat, în orice caz să nu transporţi decât când temperatura nu trece niciodată peste 30°C. Să ai un veterinar care să monitorizeze starea de sănătate a animalelor, să ai hrană şi apă suficientă, deci sunt condiţii bine intenţionate în principiu, dar vor creşte costurile masiv şi atunci există riscul ca importatorii să aducă din altă parte. Există, sigur, chiar în România o persoană – nu-i spun numele – care militează pentru interzicerea exporturilor şi care practic nu face decât să favorizeze Australia, care are subvenţie la exportul de carcase de ovine şi care e mare producător de ovine şi abia aşteaptă să preia pieţele arabe în detrimentul producătorilor europeni. Ştim că este unul dintre puţinele sectoare cu schimb comercial favorabil României, sectorul creşterii ovinelor, şi cred că este de mare relevanţă să facem tot ce e posibil ca să păstrăm această activitate. Să nu uităm că avem 4,5 milioane de hectare de păşune şi este de fapt hrană bio carnea de la oile noastre. Trebuie să facem eforturi să mergem şi pe piaţa europeană, pentru că vă dau un exemplu: până la Brexit, UE acorda în urma negocierilor 260.000 de tone pentru carnea de miel din Noua Zeelandă, nu discut de impactul de mediu, şi în momentul în care a ieşit Marea Britanie din UE practic a rămas un gol. Noi ar trebui să completăm acest gol, să ducem carnea şi la Bruxelles, şi în celelalte state din vest, şi, sigur, carcasă, pentru că trebuie să diversificăm, e adevărat, modul de comercializare. Aici cred că soluția cea mai bună este ca producătorii să-şi facă cooperative şi să aibă propriile abatoare, pentru că după tot ce am văzut în presă, preţul cu care abatoarele cumpără este mult prea scăzut faţă de preţul oferit de cei care exportă din România ovinele. Şi atunci producătorul, crescătorul de ovine, se orientează, cum e normal, el e om de afaceri, trebuie să supravieţuiască, nu poţi să ceri producătorului la infinit să facă eforturi, pentru că el dă faliment, îşi închide producţia şi la un moment dat devenim net importatori la orice produs. Rămâne de văzut cum se va adopta acest regulament, cu certitudine vă pot spune că la Bruxelles noi am reuşit să blocăm statele care au propus interzicerea, dar normele cu siguranţă vor creşte.
Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe, pentru că, în opinia mea, fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă. Pentru că un lucru este clar, UE nu poate să rămână tributară importurilor. Sigur, nu putem fi producători de mango sau kiwi, dar, cu certitudine, nu putem să renunţăm la producţia de carne de vită, nu putem să renunţăm la producţia de carne de porc, de pasăre şi aşa mai departe, pentru că este proteina care e hrana de bază a populaţiei europene.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2023Abonamente, AICI!
Agricultura are nevoie de politici predictibile. Europa nu trebuie să se transforme într-un muzeu al inovației, în care vocea publică să fie mai puternică decât datele cercetării științifice. Nu sunt vorbele mele, ci ale academicianului Dumitru Manole, președintele Asociației pentru Cultura Florii-Soarelui și fermier din județul Constanța, de la Amzacea. Nu pot decât să-i dau dreptate. Agricultorii și toți cei care ascultă și înțeleg ce spun oamenii de știință sunt de acord cu cele de mai sus.
Citeam recent că în SUA a fost autorizată o tomată violet cu un conținut mare de antioxidanți, care previne bolile cardiovasculare și luptă împotriva diferitelor tipuri de cancer. Americanii se folosesc de biotehnologii, de digitalizare pentru a-și asigura viitorul, în timp ce Europa rămâne tot mai în urmă. Este realitatea zilelor noastre.
Europa vorbește de ecologie, protecția mediului, conservarea biodiversității. Uniunea Europeană doar vorbește, alții fac, nu stau pe loc. Schimbările climatice, tot mai mult resimţite în ultimele decenii, reprezintă una dintre cele mai mari amenințări ale secolului 21. Pentru agricultură situația este îngrijorătoare, astăzi Europa confruntându-se cu cea mai serioasă secetă din ultima jumătate de mileniu.
Europa, prin vocea publică, de cele mai multe ori neinformată, manipulată de o mână de așa-ziși ecologiști, luptă împotriva biotehnologiei, iar SUA avansează extraordinar. Europenii nu vor plante modificate genetic, însă UE importă, de pildă, soia modificată genetic, care ajunge în hrana animalelor, dar și a oamenilor. Azi, nici de fermele de animale nu mai avem loc în Europa. Vacile poluează, dar nu poluează sutele de avioane aflate zilnic pe cerul Europei.
Repet, Uniunea Europeană este preocupată de mediu și de sănătatea populației ei. Pentru asta, importă masiv din țări extracomunitare, ca SUA, Argentina, Brazilia, Ucraina și multe altele, materie primă obținută cu ajutorul tehnologiilor care nu au nicio treabă cu reducerea amprentei de carbon ori cu „grija” față de biodiversitate. Adevărul e că importăm din țări care folosesc produse de protecția plantelor interzise în spațiul UE. Fermierii europeni nu pot folosi diverse pesticide sau tehnologii, dar populația poate mânca legume, fructe, carne, soia, porumb etc. obținute cu ceea ce este interzis agricultorilor din țările UE.
Fermele europene nu au voie să se folosească de biotehnologii, de anumiți hibrizi, de unele pesticide în producția agroalimentară, pentru că dăunează mediului și sănătății oamenilor, dar le mâncăm produse de alții, în alte țări. De râs, dacă n-ar fi de plâns.
Despre pesticide se discută intens la nivelul Uniunii Europene, ținta fiind reducerea consumului la jumătate până în anul 2030. Chimizarea agriculturii din România este mult în urma altor țări UE. Cu toate acestea, noi trebuie să plătim poate mai scump decât cei care au abuzat de-a lungul timpului de chimizare.
„Există o țintă pe care Comisia Europeană se străduiește să o impună cumva statelor membre, respectiv reducerea cu 50% la nivelul Uniunii Europene până în 2030, dar e nerealistă. Pentru România este incorectă ținta, pentru că noi suntem deja foarte mult sub media europeană în ceea ce privește folosirea produselor de protecția plantelor. După presiuni făcute de mai multe țări, printre care și România, a fost acceptată raportarea la media europeană, dar în continuare formula propusă de Comisia Europeană este incorectă. Dacă se va adopta o țintă de reducere, sperăm să fie una cât mai blândă. Ultima variantă avansată de Comisie este una împărțită pe trei praguri, raportate la consumul mediu din UE: cei sub 70% din media europeană, cei între 70% și 140% și cei peste 140%. Reducerile vor fi de 35%, 50%, respectiv 65%. O variantă mai blândă, dar pe care România refuză în continuare să și-o asume, pentru că noi suntem deja foarte jos. Pe de altă parte, formula aceasta este alterată de graficul care indică tendința. În situația noastră, tendința a fost de ușoară creștere în ultimii ani, astfel încât reducerea noastră nu mai e de 35%, ci crește”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Costin Telehuz, într-o emisiune la AGRO TV.
Într-o zi, nu prea îndepărtată, după cum se arată vremea și vremurile, Uniunea Europeană va fi nevoită să aleagă între producții agricole din ce în ce mai mici și importuri din ce în ce mai mari. Atunci să-l vezi pe europeanul „verde” lihnit cum nu mai refuză biotehnologia, pentru care va plăti cu siguranță mult mai mult decât dacă și-ar fi produs-o.
Toți suntem preocupați de mediu, să-l protejăm, să conservăm biodiversitatea, să avem pe mese o hrană cât mai bună pentru sănătate. Ceea ce poate fi posibil cu ajutorul științei, inovației, cercetării.
UE este o uniune de țări, cu o piață comună, dar să nu uităm că fiecare țară are specificul ei, cultura ei, mentalitățile ei. Trăim împreună, sub același acoperiș, și totuși suntem diferiți.
Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlÎn luna martie a anului curent va vedea lumina tiparului cartea „Securitatea și calitatea produselor vegetale, siguranța vieții”, scrisă de dr. ing. Otilia Cotuna (șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin și șef Lucrări USAMVB Timișoara), conf. dr. Marinel Horablaga (USAMVB Timișoara și director Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin) și dr. Mirela Paraschivu (șef Lucrări Facultatea de Agronomie Craiova, catedra Fitopatologie).
Cartea, ne-a spus Otilia Cotuna, se adresează tuturor specialiștilor din agricultură (fermieri, cercetători, cadre didactice, protecționiști, studenți etc.), dar și consumatorilor care doresc un plus de informații despre contaminanții periculoși ai produselor vegetale agricole (limite maxime admise, gradul de toxicitate pentru om și animale, cât și măsurile de prevenție, acolo unde este posibil).
Sunt aduși în atenție factorii care au condus la poluarea produselor vegetale punând în pericol siguranța alimentară. „Principalii contaminanți ai produselor vegetale, tratați în carte sunt: micotoxinele produse de fungii micotoxigeni care atacă plantele cultivate în perioada de vegetație, dar și de depozitare, pesticidele și limitele maxime admise în produsele vegetale, metale grele, aditivi și E-uri, poluarea dioxicarbonică, metanică și nanometrică (ca factori esențiali ai modificărilor climatice)”, a precizat Otilia Cotuna.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Rezultatele unei cercetări realizate de către Universitatea și Centrul de Cercetare Wageningen (Olanda) indică faptul că este nevoie de inovare pentru a reduce impactul negativ al strategiilor „De la Fermă la Consumator” și „Biodiversitate” asupra producțiilor agricole europene.
Pe 20 ianuarie 2022 a fost publicat un raport complet al Universității și Centrului de Cercetare Wageningen privind evaluarea impactului obiectivelor cuprinse în strategiile „De la Fermă la Consumator” și „Biodiversitate”, care include date specifice cu privire la impactul acestor strategii europene asupra culturilor în cele mai importante țări agricole din Uniunea Europeană.
Potrivit studiului, pentru a contribui la reducerea și depășirea impactului negativ al obiectivelor strategiilor „De la Fermă la Consumator” (Farm2Fork) și „Biodiversitate”, fermierii au nevoie de acces facil la cele mai recente tehnologii agricole. Fermierii din UE au nevoie de soluții disponibile pentru a proteja în mod durabil culturile, mediul și mijloacele lor de existență.
Asociația Industriei de Protecția Plantelor din Romania (AIPROM), alături de CropLife Europe, susține pe deplin recomandarea cheie a studiului de a promova inovarea și de a genera mijloacele necesare care să le ofere fermierilor din România și din UE acces rapid la instrumente inovatoare așa cum sunt tehnologiile digitale și de precizie, pesticidele și biopesticidele inovatoare și noile tehnici genomice. Acest lucru poate atenua efectele negative neintenționate ale strategiei „Farm to Fork”.
„Sectorul agricol recunoaște necesitatea de a aborda criza climatică și de a accelera sustenabilitatea producției alimentare. Industria noastră are un istoric lung de schimbare și inovare, fiind pe deplin dispusă și capabilă să facă parte din soluția necesară pentru această transformare. Concluziile cheie ale studiului realizat de către Universitatea și Centrul de Cercetare Wageningen evidențiază provocările cu care se vor confrunta fermierii din UE în lumina propunerilor actuale ale Comisiei Europene”, a declarat, Olivier de Matos, director general CropLife Europe.
De menționat că este nevoie de un cadru de reglementare care să sprijine inovarea în agricultură, astfel încât fermierii din UE să poată îndeplini obiectivele cuprinse în strategiile europene. „Având în vedere obiectivele propuse pentru 2030, Comisia Europeană va recunoaște necesitatea de a crea procese de autorizare mai oportune pentru noile soluții care urmează să fie introduse pe piață, precum și să ofere un sprijin financiar mai bun și stimulente pentru fermieri, astfel încât aceștia să aibă acces la instrumentele necesare pentru a-și proteja culturile”, a adăugat directorul general CropLife Europe.
Raportul complet poate fi citit aici: Impact Assessment Study on EC 2030 - WUR
Asociația Industriei de Protecția Plantelor din Romania (AIPROM) a fost înființată în 2002 și reprezintă companiile care dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM reprezintă peste 85% din piața de produse de protecția plantelor din România. Totodată, AIPROM este membră a CropLife Europe.CropLife Europe promovează soluțiile durabile de protecție a plantelor, inovatoare și bazate pe știință. Soluțiile oferite de membrii CropLife Europe mențin culturile sănătoase și contribuie la furnizarea de alimente sigure, accesibile, sănătoase și durabile pentru europeni. Asociația europeană de protecție a plantelor promovează practicile agricole moderne, utilizarea inovației și a tehnologiei pentru un model de agricultură mai durabil.Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.
Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”
Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.
Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.
Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.
Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.
Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.
Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.
În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.
La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.
Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.
De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale.
Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:
Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:
Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.
Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.
De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.
Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.
Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.
Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.
Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.
Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?
Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?
Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?
Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?
Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.
Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?
Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.
Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?
În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.
Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.
Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.
În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.
Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?
La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?
Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.
Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?
Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?
Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2021Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlNext Gen Farming anunță că a încheiat un parteneriat cu Nuseed pentru comercializarea hibrizilor de floarea-soarelui și sorg în România. Sunt culturi a căror importanță crește în mod constant datorită profilului agronomic cu cerințe mai reduse pentru resurse și o amprentă mai mică asupra mediului (de exemplu, emisiile de CO2).
Cooperarea dintre Next Gen Farming și Nuseed va implica puternic ambele companii în agricultura durabilă într-o zonă geografică extinsă și va consolida ambiția și realizările comune, transmit reprezentanții parteneriatului.
Pentru piețele de floarea-soarelui destinate procesării uleiului, decorticării și consumului, Nuseed dezvoltă hibrizi de calitate superioară având la bază germoplasmă din SUA pentru a satisface cerințele pieței și pentru a oferi performanțe agronomice de top și producții ridicate. Acest parteneriat oferă un portofoliu competitiv pentru liniile Linolenic, High Oleic și pentru consum, utilizând întreaga gamă de tehnologii erbicide, Clearfield, Clearfield Plus și Express.
Programul Nuseed pentru dezvoltarea sorgului este fruntaș în ceea ce privește productivitatea, maturitatea, digestibilitatea, toleranța la secetă și salinitate. Hibrizii de sorg timpurii și ultratimpurii permit chiar extinderea în noi regiuni climatice în care cultivarea nu a fost posibilă.
„La Next Gen Farming suntem dedicați ecosistemului agroalimentar , folosind soluții inovatoare care susțin agricultura, procesarea și comercializarea, cu un accent puternic pe sustenabilitate. Colaborările strategice și produsele de top stau la baza businessului nostru.”
Next Gen Farming SRL este o companie nou-înființată care activează în domeniul distribuției de inputuri pentru agricultură și al comerțului cu fructe, legume și produse alimentare. Compania utilizează soluții inovatoare care susțin agricultura, depozitarea, procesarea și comerțul cu un accent puternic pe sustenabilitate. Misiunea companiei este de a sprijini partenerii cu o ofertă diferențiată de soluții pentru o dezvoltare durabilă a sectorului agricol.Nuseed dezvoltă hibrizi de floarea-soarelui, rapiță și sorg cu caracteristici unice, producții ridicate și conținut de uleiuri și proteine cu beneficii specifice pentru consumatori. Prin programele de cercetare, Nuseed creează, de asemenea, valoare adăugată și noi piețe. În prezent, Nuseed are vânzări în aproximativ 30 de țări și studii avansate în Australia, Europa, America de Nord și America de Sud.Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html