În rândurile de mai jos, opinia antreprenorului Jabbar Kanani, fondatorul grupului Agricover, cu privire la situația dificilă în care se află agricultura românească. Totodată, Jabbar Kanani face o perspectivă a măsurilor aflate în dezbatere publică și propune soluții pentru ca fermierii să poată continua ciclul agricol.

Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta

Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acumulat de-a lungul ultimilor trei ani. Acest cumul de factori, de la volatilitatea prețurilor la perturbările lanțurilor de aprovizionare, a dus la o criză de lichiditate care amenință să destabilizeze întregul ecosistem agricol.

Sunt de peste două decenii în acest domeniu și am văzut cum agricultura a rezistat unor provocări majore, dar criza actuală este una care ne obligă să regândim abordarea. Dacă privim agricultura ca pe un ecosistem complex, observăm că fiecare jucător – fermier, bancă, furnizor de inputuri, instituție de leasing sau chiar statul – joacă un rol esențial. Nu putem discuta despre redresarea agriculturii fără să ținem cont de toți acești actori. Fără inputuri, fără finanțare, fără utilaje moderne, fermierul nu poate lucra pământul. Iar furnizorii de inputuri agricole nu își pot continua activitatea fără plata fermierilor. Este un sistem în lanț, iar orice blocaj are consecințe grave asupra tuturor.

Seceta este, de fapt, doar un factor agravant. Principala noastră provocare este lipsa de lichiditate. Este esențial să înțelegem că fermierii nu au mecanismele de protecție și de hedging specifice altor industrii. Ciclul agricol este lung, de un an, și dacă în această perioadă apar schimbări majore de prețuri sau condiții climaterice, fermierii sunt primii loviți. Ei nu pot absorbi aceste șocuri rapid.

Intervențiile punctuale dezechilibrează ecosistemul agricol

Există mai multe măsuri în discuție în prezent. Prima vizează ajutoarele pentru secetă și crearea unui fond de risc, o soluție necesară, dar insuficientă fără un sistem național de asigurare împotriva secetei. În ultimii zece ani, banii alocați pentru despăgubiri ar fi putut construi un astfel de fond, capabil să gestioneze riscurile climatice, precum în alte țări dezvoltate.

O altă măsură discutată este suspendarea plății datoriilor și dobânzilor cu rată de peste 2% + ROBOR până la sfârșitul lui 2025. Aceasta oferă un răgaz, dar adună penalități și datorii, împingând fermierii într-o situație financiară mai dificilă la finalul perioadei. În loc să echilibreze, această amânare creează un blocaj major în 2025, când fermierii vor trebui să facă față unor datorii cumulate. De asemenea, suspendarea datoriilor poate ajuta pe termen scurt, dar nu rezolvă problema esențială: lipsa de lichiditate și necesitatea de a menține ciclul agricol în funcțiune.

Expunerea totală în agricultură este de aproximativ 54 miliarde de lei, din care 58% sunt datorii bancare, 30% provin de la IFN-uri și leasinguri, iar doar 12% sunt furnizorii de semințe și produse fitosanitare. Majoritatea creditelor cu dobândă ROBOR + 2% sunt garantate de stat sau acordate grupurilor mari de ferme și firme din agricultură. La prima vedere, măsura în discuție ar proteja doar băncile care creditează în baza garanțiilor oferite de către stat, restul creditorilor și furnizorilor fiind blocați în recuperarea datoriei.

Acest blocaj poate avea două efecte negative: pământul va rămâne nelucrat, iar fermierii vor fi loviți de un tsunami la sfârșitul anului 2025. Fermierii vor fi în imposibilitatea de a începe un nou ciclu agricol, deoarece nici băncile, nici furnizorii nu vor putea oferi credite noi, peste cele restante. Credeți că 2025 va fi un an atât de bun încât fermierul va face producție de trei ori mai mare decât într-un an normal, pentru a putea să își acopere toate datoriile și toate penalitățile?  

Sunt de peste 25 de ani în agricultură și vă spun că eu nu cred că aceasta este soluția care va debloca ecosistemul agricol. Este necesară o soluție care să fluidizeze piața și să susțină continuarea activității agricole, esențială pentru economie și siguranța alimentară.

Soluția pentru agricultură: tăierea masivă a datoriilor fermelor și injectarea de lichiditate

Agricultura este un business pe termen lung, nu doar de la un an la altul. În ecosistemul agricol avem băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) care joacă un rol important. Acestea sunt instituții reglementate care funcționează în baza unor principii sănătoase și transparente, au instrumente prin care pot să gestioneze situații de criză, inclusiv posibilitatea de a rostogoli datorii de la un an la altul.

Nu vom ajuta fermierii dacă le blocăm capacitatea de a continua ciclul agricol. Abordările simpliste, care vizează doar una dintre verigile lanțului agricol, vor transfera problema la furnizorii de inputuri agricole, care trebuie să asigure semințe și produse fitosanitare fermierilor pentru noul ciclu de producție.

Propunerea mea este să implementăm un instrument clasic de scontare a facturilor, cu implicarea băncilor. Acestea ar putea cumpăra facturile furnizorilor de inputuri cu un discount de 50%, generând lichiditatea necesară în piață. Fermierii ar rămâne să plătească doar jumătate din datorii, eșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă rezonabilă.

Pentru fermieri această soluție vine să scadă povara la jumatate și să eșaloneze datoria rămasă pe termen lung. Pentru furnizorii de inputuri, încasarea imediată a facturilor, chiar și cu un discount de 50%, le permite să reia activitatea, pornind noul ciclu agricol. Pentru bănci este o oportunitate de finanțare și un instrument normal prin care plasează în piață o sumă de maximum trei miliarde de lei, pe cinci ani, cu dobândă.

Această soluție de injectare de lichiditate nu este o noutate. Piețele din întreaga lume apelează la astfel de măsuri atunci când contextul economic o impune. Statul poate avea rolul de mediator în discuțiile dintre părțile implicate, pentru a pregăti și implementa soluția.

Cred că singura cale de ieșire din această situație dificilă este colaborarea între toți jucătorii din ecosistem. Fiecare are un rol important, și trebuie respectat, indiferent de dimensiunea lui. Cea mai bună soluție este ca toate părțile – fermierii, furnizorii, băncile și autoritățile – să se așeze la aceeași masă pentru a găsi o rezolvare. Deciziile impuse fără consultare nu vor rezolva problemele, ba chiar le-ar putea agrava.

Agricultura românească nu poate fi privită izolat, este un ecosistem complex, interdependent, care necesită o abordare integrată, este un motor esențial al economiei, iar deblocarea acestui motor este crucială pentru siguranța alimentară a tuturor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Un număr de 1801 Societăți pe Acțiuni (SA), Societăți cu Răspundere Limitată (SRL), Cooperative Agricole, Societăți Cooperative, Societăți în Comandită Simplă (SCS), Societăți în Nume Colectiv (SNC), Întreprinderi Familiale (IF), Întreprinderi Individuale (II) și Persoane Fizice Autorizate (PFA) au intrat în faliment în perioada 2012-2017, se arată într-un document transmis în exclusivitate publicației noastre de către Registrul Comerțului.

Din acest total înregistrat în ultimii cinci ani, 512 firme care au deschis procedura de faliment erau specializate pe cultivarea cerealelor (cod CAEN 512),  232 de exploatații specializate pe creșterea bovinelor de lapte (cod CAEN 232) și 125 de ferme cu cod CAEN 150 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor).

Același raport sintetizat pentru publicația noastră relevă că, în 2012, ca an de deschidere a procedurii de faliment, 422 de societăți au demarat această acțiune. Un an mai târziu, demersurile de deschidere a falimentului atingeau apogeul, astfel că nu mai puțin de 459 de companii se aflau în această situație pentru ca, în 2014, acestea să fie în număr de 344. Numărul de falimente a mai scăzut în 2015, astfel că doar 256 de societăți se aflau în această situație. Numărul falimentelor a crescut însă în anul următor (2016), astfel că acestea s-au cifrat la 283. Nici în 2017 nu am scăpat de falimente. Până la data de 7 martie 2017, data interogării bazei de date, numărul de societăți falimentare atingea deja 37.

Surprinzător, nu mai puțin de 54 de Agromec-uri din țară au intrat în faliment în perioada interogată în baza de date a statului, însă explicația este simplă: activele societăților de acest tip au fost „împărțite” către alte societăți, finalul fiind invariabil același.

Sunt și nume sonore prezente pe lista falimentarilor. Amintim aici Agroli Group SRL (și societățile conexe), Avicola Codlea și partenerii, Avicola Iași, Avicola Mihăilești, Agrana Cereal Holding SRL, Zorile SA, Agroindustriala Nufărul SA, Holdagromex, Pajiști SA, Semina SA, Vilsem SA ș.a. Bineînțeles, sunt și firme mai mici, însă asociate unor grupuri mai mari de interese, subiect asupra căruia vom reveni într-o investigație de mai mare amploare.

Detaliind însă, pe lângă cele 512 firme falimentare înregistrate în bazele ONRC și care au avut codul CAEN 512 cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, alte 45 ferme de producție a orezului (cod CAEN 112) au avut parte de același final neplăcut, 144 de exploatații dedicate cultivării legumelor și a pepenilor , a rădăcinoaselor și tuberculilor (cod CAEN 113), nouă ferme de cultivare a tutunului (cod CAEN 115), șase exploatații dedicate cultivării plantelor pentru fibre textile (cod CAEN 116), respectiv 18 societăți producătoare de plante din culturi nepermanente (cod CAEN 119).

Totodată, s-au înregistrat 67 de falimente în sectorul viticol (cod CAEN 121), 13 în sectorul cultivării fructelor tropicale și subtropicale (cod CAEN 122), 21 de exploatații cu codul CAEN „Cultivarea fructelor citrice” (123), respectiv 32 de societăți cu codul CAEN „Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase” (124).

În plus, 48 de firme cu codul CAEN 125 „Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi” au cerut deschiderea procedurilor de faliment, iar 63 de ferme dedicate cultivării plantelor pentru înmulțire (cod CAEN 130) au înaintat cereri în acest sens.

Falimentul, drum către a deveni „o țară cu adevărat piață”

Nici zona de creștere animală nu a scăpat. Chiar dacă este un vestit crescător de ovine, ing. Ionică Nechifor, secretar general al Romovis, vorbea în 2016 de problemele generale din agricultura românească și preciza că, prin demararea procedurilor de faliment, se poate vorbi de atingerea siguranței cetățeanului agricultor și, în mod colateral, a consumatorului.

„Prin astfel de metode devenim o țară cu adevărat piață pentru statele europene eficiente și dezvoltate”, afirma el.

Și lucrul acesta este vizibil. Poate și din cauza celor 232 de exploatații specializate pe creșterea bovinelor de lapte care au solicitat intrarea în faliment, respectiv 76 cereri de insolvență înregistrate în perioada 2012-2017 (cod CAEN 141), importurile de lapte au crescut.

Concret, zilele trecute, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior, în ianuarie 2017, unităţile procesatoare au majorat importurile de lapte de vacă cu 2.321 tone peste cantitatea de referință (18,9 procente în plus), în condițiile în care colectarea din producția internă nu s-a majorat decât cu 1,3 la sută, până la un total de 72.819 de tone, conform datelor agregate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și date publicității joi, 9 martie 2017.

Potrivit ONRC, din totalul firmelor intrate în faliment (232 la număr), una era cooperativă (faliment în 2013), două întreprinderi familiale (2013 și 2015), opt întreprinderi individuale (2012, 2013, 2014 și 2016), șase PFA-uri, cât și 203 SRL-uri și 11 societăți pe acțiuni, în alți ani. Cele mai noi cereri de faliment ale societăților pe acțiuni au fost înregistrate în 2017 (patru la număr).

„Într-adevăr, piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE”, Sorin Ignat, BT

Într-un interviu acordat publicației noastre în 2016, Sorin Ignat, director agribusiness BT, preciza că piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, în ultimii ani.

Finanțistul a avut o imagine pozitivistă asupra agriculturii românești și a menționat că, deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente.

„Într-adevăr, piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, creșterea producțiilor și eliminarea cotelor, dar și din cauza contextului mondial, scăderea cererii mai ales în urma embargoului impus Rusiei. În ultima vreme se observă însă o așezare a pieței, chiar o ușoară revenire, susținută și de politicile UE de sprijin a acestor sectoare, cum ar fi ultimul comunicat privind acordarea de compensații pentru reducerea cantității de lapte livrat. Observăm în acest domeniu o mai bună colaborare între jucătorii din piață, dar și o dezvoltare a gradului de integrare, fie prin creșterea capacității de producție proprie de furaje, pentru reducerea costurilor, fie prin găsirea de soluții de prelucrare a producției, inclusiv în forme asociative, cooperative. Deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente. Fermierii mici au cel mai mult de suferit din cauza accesului mai greu la piața de desfacere. Pe lângă măsurile legislative, cum e Legea 321, trebuie până la urmă ca fiecare dintre noi să contribuie la dezvoltarea agriculturii românești, consumând cu prioritate produsele provenite din fermele noastre”, afirma Ignat în 2016.

Că realitatea este puțin alta o arată cifrele. Concret, fermele specializate pe creșterea porcinelor (Cod CAEN 146) care au solicitat intrarea în faliment au fost 98 la număr în perioada mai sus amintită. Din acest total, trei SRL-uri au solicitat deja falimentul în 2017.

Pe de altă parte, exploatațiile din România al căror cod CAEN 150 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor) – au solicitat intrarea în faliment în perioada 2012-2017 sunt 125 la număr. Cele mai noi cereri vin din Arad (două la număr), au fost înregistrate în 2017 și provin de la Agri Dallas SRL, respectiv Agriberom Agricola SRL.

În ceea ce privește exploatațiile cu cod CAEN 147 – creșterea păsărilor – acestea totalizează 100 ca număr. Cea mai răsunătoare cerere de faliment a fost cea din 2016 a celor de la Avicola Crevedia SA. În 2017, sunt deja două SRL-uri care au solicitat falimentul.

Pe de altă parte, numărul cooperativelor care au deschis procedura de faliment în perioada 2012-2017 a fost de opt. Două dintre ele au demarat procedurile în 2012, patru în 2013, una în 2014 și una în 2016. IF-urile au avut parte de trei falimente în 2012, patru în 2013, cinci în 2014, două în 2015 și șase în 2016. Intreprinderile Individuale (II) pe de altă parte au avut parte de două falimente în 2012, șase în 2013, 10 în 2014, 11 în 2015, 27 în 2016 și unul în 2017. Nici la PFA-uri nu stăm prea bine. În 2012 s-au înregistrat două falimente, unul în 2013, 11 în 2014, 15 în 2015, opt în 2016 și două în 2017.

Societățile cooperative nu au fost decât două care și-au deschis procedura de faliment, una în 2012 și alta anul acesta.

Societățile cu Răspundere Limitată (SRL-uri) au avut cele mai mari probleme (1.556 de SRL-uri falimentare). Practic, în 2012, acestea înregistrau 382 de falimente, 403 de falimente în 2013, 297 de falimente în 2014, 216 falimente în 2015, 225 de falimente în 2016, respectiv 33 de falimente în 2017.

Societățile în comandită simplă nu prea au avut probleme cu falimentele, de vreme ce doar una singură a deschis această procedură în 2013.

Societățile în nume colectiv intrate în faliment în perioada 2012-2017 au fost opt la număr. Din acest total, două au intrat în faliment în 2012, patru în 2013, una în 2014 și una în 2016.

Ultimele din listă – societățile pe acțiuni – au înregistrat în aceeași perioadă nu mai puțin de 110 falimente. În 2012, 28 de SA-uri intrau în faliment, respectiv 36 de falimente în 2013. În 2014, numărul SA-urilor care au deschis procedura de faliment a fost de 19, în 2015, 12, iar anul următor, 15.

„Sunt multe falimente”

Într-o intervenție telefonică pe acest subiect, Emil Dumitru, șeful Pro Agro, a afirmat: „Sunt multe falimente și insolvențe (n.r. - referindu-se la cele peste 1.800 de companii românești falimentare din 2012 încoace). (...) O mare parte din ele sunt cele impactate de birocrația de pe fondurile europene. Practic, trebuie să vedem care este cauza. Efectul este intrarea în insolvență sau în faliment. Practic, marea problemă este că avem în momentul de față proceduri birocratice foarte mari. Și de aici vin problemele companiilor. Desigur, avem drept cauze și volatilitatea prețurilor, lipsa forței de negociere, politici fiscale incoerente”.

În plus, după părerea sa, nu eludarea legii de către administratorii și/sau acționarii firmelor falimentare a reprezintat cauza majoră a insolvențelor și falimentelor, ci mai degrabă sarcina birocratică prea mare aruncată asupra companiilor, care n-au reușit să își atingă niște parametri.

„Dacă AFIR cere, spre exemplu, banii înapoi, o companie care a făcut investiții timp de doi ani într-o fermă de creștere a vacilor se prăbușește efectiv”, a adăugat el.

Emil Dumitru a mai adăugat că imaginea este corectă, la fel și numărul falimentelor.

„Statul trebuie să înțeleagă că de la cei care au intrat în faliment, din păcate, în loc să strângă taxe și impozite și să aibă locuri de muncă, pierde; e un net perdant. Foarte multe dintre deciziile de imputație pe fonduri europene direcționează banii înapoi către Comisia Europeană, în loc să se dezvolte sectorul agroalimentar românesc”, a conchis el.

Conform acelorași date ONRC, tot pe codul CAEN 141, de data aceasta însă dintre cei care au cerut insolvența în calitate de societăți pe acțiuni, trei SA-uri au solicitat acest lucru în 2012. La celălalt capăt, în 2017, trei întreprinderi individuale au cerut intrarea în insolvență în acest an.

De asemenea, în aceeași perioadă, numărul firmelor care au solicitat intrarea în insolvență este de 962. Numai în 2017, 27 de societăți solicitau intrarea în insolvență, majoritatea, întreprinderi individuale și familiale. Dintre ele trei sunt cooperative.

Decizia falimentului este a judecătorului sindic

Demararea procedurilor de intrare în faliment intră în atribuţiile judecătorului sindic. Acesta este în măsură să decidă acest lucru prin sentinţă sau prin încheiere, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Sentinţa sau încheierea judecătorului sindic poate avea ca premise mai multe situaţii practice.

Într-o primă astfel de situaţie, debitorul fie şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată, fie nu şi-a declarat intenţia de reorganizare, niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat.

Totodată, este posibil ca debitorul să îşi fi declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat.

Într-o altă situaţie posibilă, obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.

Legiuitorul a reglementat şi situaţia în care a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment. Aceasta presupune procedura prin care administratorul judiciar întocmeşte şi supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală. În cazul aprobării raportului, judecătorul sindic decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului.

În cazul în care raportul administratorului judiciar face propunerea de intrare în faliment, acesta va publica un anunţ referitor la raport în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea datei primei adunări a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă raportul va fi depus după data primei adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în faliment.

În funcţie de situaţia debitelor reale, titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar sau de către judecătorul sindic şi al cărei cuantum depăşeşte valoarea-prag poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii instanţei de judecată. Să reamintim că valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Valoarea-prag este de 40.000 de lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de șase salarii medii brute pe economie/salariat.

În sfârşit, poate apărea situaţia în care, în cadrul procedurii de reorganizare, titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment.

Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că cererea titularului creanţei va fi respinsă de către judecătorul sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor.

Ameropa Grains pune accentul pe respectarea mediului de afaceri în care activează, a cadrului legislativ şi a tuturor normelor ce se impun, se arată într-un comunicat de presă transmis la redacție.

Contrar raportului publicat ȋn luna martie a acestui an de către Agenţia Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ȋn care figurează ca fiind contribuabil cu obligații restante către bugetul de stat, compania mai sus menționată își asumă printr-un comunicat de presă că şi-a ȋndeplinit corespunzător, ca de fiecare dată, responsabilitățile sale fiscale.

„Ȋncepând din octombrie 2015, Ameropa Grains a solicitat, conform procedurilor fiscale, compensarea obligațiilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale scadente dupa 25 octombrie 2015, cu sumele reprezentând TVA de recuperat ȋn valoare de 14.855.378 RON, astfel ȋncât la 31 martie 2016 Ameropa Grains, de fapt ȋncă mai avea de recuperat de la stat un total de 294.132 RON”, se arată în document, în fapt un răspuns la articolul publicat de Revista Fermierului, bazat pe date oficiale transmise de ANAF.

Exploziv! ANAF a publicat lista contribuabililor care înregistrau obligații restante la bugetul de stat până la data de 31 martie 2016. Mari producători de cereale, procesatori, traderi și distribuitori de inputuri, și ei datornici

Societatea se află ȋn topul celor mai mari comercianți de materii prime agricole din România. Este parte a grupului elveţian Ameropa Holding, jucător principal pe piaţa internaţională a cerealelor şi a ȋngrăşămintelor pentru agricultură. Compania ȋşi desfăşoară activitatea cu profesionalism şi integritate, fiind dedicată construirii unor parteneriate solide şi atingerii performanţei ȋn comerţul agricol an de an, se mai precizează în comunicat.

Mizând pe dezvoltare, societatea amintită anterior contribuie major la afirmarea poziţiei de top a României ȋn sectorul de comerţ internaţional cu cereale. Continuă să obţină rezultate excepționale şi ȋn acest sezon comercial, fiind lider ȋn ceea ce priveşte exporturile de cereale către Egipt şi investind ȋn extinderea infrastructurii de colectare şi stocare a cerealelor, prin achiziția de silozuri ȋn locații cheie din România.

Fondată în 1948, compania despre care am vorbit este un trader internaţional de cereale şi îngrăşăminte, din Elveţia, care acoperă pieţe tradiţionale, cum sunt Statele Unite, America de Sud, Europa, Asia şi Australia, dar şi pieţe emergente din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Ameropa are peste 4700 de angajaţi pe glob şi intermediază anual 10 milioane de tone de îngrăşăminte şi 10 milioane de tone de cereale.